Pașoptismul

Situată între 1830 – 1860, perioada paşoptistă marchează în istoria culturală a românilor
procesul de modernizare rapidă a societăţii româneşti sub influenţa modelelor culturale
occidentale. Aflate mult timp în sfera de influenţă a Imperiului Otoman, Moldova şi Ţara
Românească obţin, prin tratatul de la Adrianapol (1829), o relativă independenţă mai ales în
plan economic şi administativ. Astfel, românii descoperă din ce în ce mai mult valorile şi
modelele culturale occidentale, care, în virtutea latinităţii comune limbii române şi limbilor
neolatine, încep să-i fascineze pe români. Fiii boierilor nu se mai îndreaptă spre Constantinopol
pentru a urma studiile, ci spre universităţile italiene ,dar mai ales spre Franţa. Apropierea
intelectualilor români din prima jumătate a veacului al XIX - lea (19-lea) de Franţa a dat acestei
epoci o dimensiune francofonă şi francofilă.

În evoluţia acestui fenomen au existat 3 etape:

 Cea a deschizătorilor de drumuri - ca rezultat al acestei etape se numără înfiinţarea principalelor instituţii
ale statului modern şi apariţia presei, a teatrului și a învăţământui .

 După 1840, data apariţiei revistei Dacia literară – devine prioritară ideea de originalitate în
creaţia literară, a emancipării literaturii române faţă de modelul cultural european în vederea
găsirii propriei identităţi.

 Uneori se vorbeşte şi despre o epocă postpaşoptistă - situată între paşoptism şi epoca marilor
clasici

Contextul in care s-a format miscarea literara pasoptista este dat de existenta unei preocupari
pentru dezvoltarea literaturii romane, tinand cont si de necesitatea unei sincronizari cu
literatura europeana a momentului.

Trăsături definitorii

 Principala trasatură constă in legătura curentelor literare (iluminism,

preromantism ,romantism, clasicism ,realism incipient),toate acestea fiind asimilate
simultan.
 Alte trăsături:
 Spirit revoluționar
 Deschiderea spre occident
 Impunerea unui specific național
 Conștiința civică și patriotică
 Entuziasm
 Îndemnul la acțiune
Introducţie la „Dacia literară”,1840

Perioadă culturală cunoscută sub numele de perioada pașoptistă are la bază activitatea revistei „Dacia
literară”, al cărei prim număr este publicat în 1840 de Mihail Kogălniceanu, îndrumătorul generației
pașoptiste.

Încă din primul număr al revistei, prin articolul-program „Introducție” publicat de Kogălniceanu, se
trasează directive precum:

• necesitatea așezării principiului estetic la baza criticii românești – „[…] vom critica cartea, iar nu
persoana.”;

• unitatea limbii și a literaturii la nivelul provinciilor românești, unirea literară fiind un prim pas
pentru o viitoare unire teritorială și socială;

• evitarea traducerilor și a imitațiilor care „omoară în noi duhul național”;

• valorificarea specificului național;

• promovarea unor surse de inspirație precum „frumoasele noastre țări”, obiceiurile și istoria
națională, imitarea literaturii străine fiind înlocuită cu promovarea unei literaturi naționale.

In Introductie sunt prezentate realitatile vremii in privinta publicatiilor nationale. Sunt mentionate
circumstantele politice anterioare ce au impiedicat dezvoltarea presei de pana atunci, aducandu-se in
discutie si celelalte ziare nationale, care includeau prea mult politica fara sa puna accentul necesar pe
literatura. Astfel, “Dacia literara” este prima revista care se angajeaza sa publice doar lucrari literare
originale din toate provinciile romanesti, pentru a fi un repertoriu general al literaturii romanesti.

Odata cu articolul program al lui Kogalniceanu, a aparut un nou punct de vedere asupra literaturii:
multi dintre scriitorii vremii s-au decis sa urmeze sfaturile date de Kogalniceanu in articolul program, ei
elaborand teme specifice istoriei poporului nostru sau inspirandu-se din frumusetile naturii.

Dacia literara a fost pulicata pentru a redresa literatura romana si a oferit impulsul necesar pentru
dezvoltarea unei adevarate literaturi nationale
CURIERUL ROMANESC

Cel dintai care a schitat un program teoretic avand ca scop modernizarea literaturii romane a fost Ion
Heliade Radulescu. El este fondatorul Curierului romanesc , revista in limba romana, aparuta pe 8 aprilie
1829.

Este prima gazetă românească cu periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată, gazetă care pune
bazele presei româneşti. Încet, încet, Curierul românesc devine ecoul întregii mişcări literare din ţară.

Curierul românesc ne ţine la curent cu tot ce se publică în limba română, mai ales în Valahia.

Asadar,inceputurile presei romanesti se datoreaza unei personalitati curioase : Ion Heliade Radulescu.
Marea influenta pe care el a avut-o asupra scriitorilor epocii s-a exercitat mai ales prin articolele sale
teoretice publicate in ziarul Curierul romanesc, prin care autorul a indemnat in primul rand la scris si mai
putin la spirit critic.

Reprezentanţi ai paşoptismului în poezie, proză şi dramaturgie

Poezie

• „Pasteluri” (Miezul Iernii, Sfârșit de toamnă, Malul Siretului, Iarna, Sania, Pe coastele Calabrei),

• „Doine și lăcrămioare” de Vasile Alecsandri

• „Legenda ciocârliei” de Vasile Alecsandri

• „Zburătorul”, „Poezie” de Ion Heliade Rădulescu

• „Fabule”, de Grigore Alexandrescu (Iepurele, ogarul și copoiul, Câinele și cățelul, Nebunia și amorul,
Dreptatea leului, Privighetoarea și măgarul)

Proză

• „Alexandru Lăpușneanu”, „Sobieski și românii”, „O alergare de cai” de Costache Negruzzi

• „Memorial de călătorie”, de Grigore Alexandrescu

• „Balta albă”, „Buchetiera de la Florența” și „Istoria unui galbân”

de Vasile Alecsandri

Dramaturgie

• „Despot-Vodă”, de Vasile Alecsandri

Aceștia au creat o literatură cu trăsături distincte, punând practic temeliile literaturii noastre moderne.
ROMANTISMUL

Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele decenii alesecolului XVIII în Europa
care a durat o mare parte din secolul XIX. A fost o mişcare contraraţionalismului care marcase perioada
neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului romantic.

ROMANTISMUL ROMANESC

Romantismul pătrunde în literatura română după 1830, cu oarecare întârziere, prelungindu-şi însă
influenţa până la Mihai Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul douăzeci,ca o stare de spirit ce nu dispare
niciodată.

Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei pentru eliberare şi al deşteptării conştiinţei
naţionale.

Multe din motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate şi de scriitorii români: mitul
strigoiului,evocarea trecutului istoric, trecerea ireversibilă a timpului, omul nemuritor,
nopţile,titanismul, natura, geniul, ierarhia divină.

Romantismul se traduce prin ironie, prin satiră, prindemonism, promovând meditaţia, nuvela şi
romanul istoric..

Romantismul românesc s-a înfăţişat , în general, în două ipostaze: una plină de tumult, patetică şi
declamatoare în Muntenia, alta mai senină şi mai temperată în Moldova.

TRASATURI ALE ROMANTISMULUI

 se întoarce spre folclor și istorie (pot fi menționate motive literare precum cel al zidului părăsit, cetatea);

 natura devine spațiul ocrotitor pentru îndrăgostiți, evidențiindu-se legăturile dintre om și natură;

 trăirile eului liric sunt concordante cu elementele din natură;

 iubirea este văzută ca un element salvator;

 scriitorii romantici sunt înclinați spre elementele astrale (pot fi menționate motive literare precum cel
al stelelor, lunii, soarelui);

 expansiunea eului liric;

 respingerea regulilor impuse de clasicism;

 accentuarea interesului pentru mituri, simboluri, culoarea locală, spatii exotice, amestecul genurilor,
speciilor si al stilurilor;

 apare antiteza;

 preferinta pentru situații si personaje excepționale.

REPREZENTANTI, OPERE

Romantismul cultivă o serie largă de specii literare, cuprinzând:

• Elegia ("Miezul nopței" de Grigore Alexandrescu, "O fată tânără pe patul morții" de Dimitrie
Bolintineanu)

• Epopeea

• Epopeea istorică ("Mihaiada" de Ion Heliade-Rădulescu)

• Epopeea cosmogonică ("Anatolida" de I. Heliade-Rădulescu)

• Epistola ("Epistolă domnului Iancu Văcărescu" de Grigore Alexandrescu)

• Oda ("Odă lui Schiller" de I. Heliade-Rădulescu)

• Balada

• Baladă istorică ("Muma lui Ștefan cel Mare" de D. Bolintineanu)

• Baladă fantastică ("Mihnea și baba" de D. Bolintineanu)

• Meditația ("Umbra lui Mircea la Cozia" de G. Alexandrescu)

• Satia ("Satiră. Duhului meu" de G. Alexandrescu)

• Fabula ("Toporul și pădurea", "Câinele și cățelul" de G. Alexandrescu)

RELAŢIA DINTRE LITERATURA POPULARĂ ŞI LITERATURA PAŞOPTISTĂ

Sub influenţa romantismului care redescoperea valoarea folclorului şi a imaginarului colectiv, scriitorii
români din jurul revistei Dacia literară încurajau fenomenul de prelucrare de către literatura română
cultă a modelelor şi temelor literaturii populare tocmai pentru încurajarea unei literaturi întemeiate pe
fundamente originale şi specific româneşti.

Motivele acestei abordări sunt foarte variate. S-a susţinut mai întâi că valoarea estetică a literaturii
populare româneşti este una de excepţie şi că aceasta se distinge prin originalitate faţă de alte literaturi
populare europene. Apoi că fenomenul de modernizare a condus uşor la descoperirea folclorului.

Pentru a promova originalitatea şi specificul românesc, scriitorii paşoptişti nu aveau, în afară celui
străin, alt model decât modelul literar popular. Popor preponderent rural, românii nu aveau la mijlocul
secolului trecut o literatură cultă propriu-zisă.
 Recursul la folclor al scriitorilor de la 1848 a condus la descoperirea în primul rând a poeziei populare.
Importanţa ei a fost exagerată, V. Alecsandri susţinând că „românul e poet”. Ideea a devenit apoi un
clişeu cultural pe care doar ultimele decenii l-au putut contrazice şi ironiza. Interesul pentru rural şi
folclor ca şi pentru arhaic, provenite din influenţa romantică, au valorizat în cultura română mai mult
lumea satului decât universul citadin care apare în literatura noastră mult mai târziu. Mulţi dintre
paşoptişti erau convinşi că doar viaţa satului şi produsele sale spirituale ar fi reprezentative pentru
specificul naţional.

ECOURI ALE PAŞOPTISMULUI ÎN OPERA LUI MIHAI EMINESCU

Apărut la sfârșitul primei faze a romantismului românesc Eminescu depășește militantismul vizionar al
pașoptiștilor, dă romantismului o nouă orientare, o nouă strălucire, devenind cel mai mare poet național
român și unul din marii poeți ai lumii.

Eminescu a îmbogăţit lirica română cu multe motive tipice romantismului: aspiraţia către absolut,
iubirea înflăcărată faţă de om, dorinţa de a-l vedea eliberat din cătuşele sale,extraordinara capacitate de
visare, soarta geniului, problema morţişii nemuririi, călătorii cosmice, problema timpului infinit şi
măsurat, îngerul şi demonul

Una din importantele teme ale operei sale este concepția despre poezie și misiunea poetului (de
exemplu in poezia Epigonii)

EPIGONII

Prima parte a poeziei se refera la trecutul meritoriu prin valoarea spirituala a zilelor "de aur a
scripturilor române", iar cea de a doua parte la prezentul decăzut al poetilor cu "privirea scrutătoare ce
nimica nu videaza". Compozitional, poezia exprima contrastul dintre credinta in ideal si caracterul
vizionar din creatia pasoptistilor si creatia rece și sceptică a poetilor contemporani, iar finalul meditativ
amplifica nefericirea poetului dezamagit de societatea contemporana sufleteste, lipsita de idealuri
marete si dominata de meschinarie.

Pe de alta parte, poezia este o unitate a contrariilor, fiind alcatuita din trei specii literare distincte: o
oda inchinata inaintasilor pasoptisti, care credeau in misiunea poetului si a poeziei de a contribui *la
progres social, politic si moral, o satira virulenta la adresa poetilor contemporani, ale caror creatii sunt
lipsite de marile idealuri, de credinta profunda in misiunea estetica si sociala a artei, precum si o
meditatie filozofica, realizata in cea mai pura expresie romantica, incarcata de tristete si de nefericire.

Lui Heliade Eminescu îi dedică o strofă întreagă cu aluzii la Biblice și poate la Echilibru între antiteze.
Pentru Eminescu, opera lui Heliade este un adevăr combinat cu mituri iar autorul un munte cu capul de
piatră, bântuit de furtuni. În felul acesta, poetul prefigurează metaforic contradicțiile din activitatea lui
Heliade care stă și astăzi ca o enigmă în fața lumii, apărând ca o stâncă arsă dintre nouri de eres.
O CALARIRE IN ZORI

Poezia O calarire in zori călărire în zori are ca model liric versurile lui Dimitrie Bolintineanu, dar discursul
evoluează spre o atmosferă de idilă. Este o idilă cu elemente clasice înfățișată în termenii unei convenții
poetice de stil înalt. Elementele se îmbină cu influențe folclorice, în timp ce limbajul utilizează
neologisme, procedeu specific stilului pașoptist. Șirul de epitete ornante creează epitetul homeric.
Finalul, ușor ironic, marchează detașarea de idilă din prima parte.

! Așadar, impactul creației lui Eminescu asupra autorilor ce l-au urmat este incomparabil mai mare
decât acela a oricărui alt romantic din spațiul românesc.