Zahărul şi amidonul

Seminţele plantelor conţin pana la 70-80% amidon; conţinutul tuberculelor este, in general mai mic
(16-19%, la cartofi cu 25% substanţa uscata). Ca materie prima, la fabricarea amidonului servesc de
obicei cartofii sau faina de porumb; procedeul consta in frământare în apa curgătoare, care
antrenează mai uşor amidonul decât celelalte componente.
Aspectul amidonului este deosebit de al celulozei. In loc de fibre, amidonul se prezintă sub
forma de granule, a căror forma si mărime, caracteristica pentru fiecare specie vegetala (grâu,
porumb, orez, cartofi, tapioca etc.) permite o uşoara identificare la microscop. Diametrul granulelor
este de 20-100  , după provenienţa. Ele sunt construite din straturi, vizibile la microscop, depuse
concentric in jurul unui nucleu de condensare. Granulele de amidon, privite prin microscopul de
polarizaţie, intre nicoli încrucişaţi, arata fenomenul birefrigenţii (cruce neagra). Cu ajutorul razelor
X se constata semne de cristalizare ce dispar insa daca se elimina prin uscare apa absorbita
higroscopic.
In apa rece amidonul este insolubil (când granulele sale sunt intacte). Apa calda produce o
umflare a granulelor care, la temperatura suficient de înaltă, se sparg si formează soluţii vâscoase
sau geluri. La răcire acestea se transforma (la temperaturi fixe, variind intre 57-870C, după specia
vegetala) intr-un gel rigid, omogen, translucid: coca. Temperatura de formare a cocai este coborâta
de prezenta anumitor electroliţi, cum sunt: NaOH, CaCl2,KSCN si ZnCl2. Formarea cocai se
datoreşte pierderii mobilităţii moleculelor dizolvate, un fenomen comparabil cu cristalizarea, având
loc, ca si aceasta, la temperatura fixa. Spre deosebire de o reţea cristalina, agregatul de
macromolecule rigide, imobile, ce ia naştere este neregulat si înglobează mari cantităţi de apa.
Amidonul nu este o substanţa unitara, ci un amestec de doua polizaharide, numite amiloza si
amilopectina (L. Maquenne, 1904)
Separarea, nu tocmai completa, a acestor componente poate fi realizata lăsând amidonul sa se umfle
in apa de circa 70, astfel încât granulele sale sa nu se spargă. _n aceste condiţii amiloza se dizolva si
difuzează, din interiorul granulelor, in soluţie. O metoda moderna mai eficace consta in dizolvarea
amidonului integral in apa, la temperatura ridicata, şi adăugarea unu agent de precipitare a amilozei
(The J. Schoch). Un asemenea agent este n-butanolul, dar se obţin rezultate bune şi cu n-pentanol,
ciclohexanol, timol, acizi graşi şi nitro-alcani.
AMIDONUL se fabrica din cartofi, cereale (porumb, grâu, orz, orez), leguminoase (mai ales fasole),
iar in tarile tropicale din rădăcinile de manioc sau măduva palmierului Sago. In România cea mai
mare cantitate de amidon se fabrica din porumb. In urma aplicării procesului tehnologic rezulta, pe
lângă produsul de baza amidon si alte produse cum ar fi extract de porumb, gluten, germeni si
borhot uscat.
Extractul de porumb rezulta prin concentrarea apei de înmuiere a boabelor de porumb înainte de
măcinare. Se foloseşte in industria antibioticelor.
Separarea germenilor este posibila datorita densităţii lor mai mici determinata de conţinutul ridicat
de grăsimi. Germenii se ridica la suprafaţă si sunt antrenaţi de apa. Se utilizează ca materie prima
pentru fabricarea uleiului alimentar. Separarea amidonului se face prin spălare pe site vibratoare.
Din suspensiile rezultate, amidonul se separa prin centrifugare si se supune uscării.
Fracţiunea uşoara de la recuperarea amidonului reprezintă apa glutenoasa care este concentrata si
valorificata sub forma de gluten furajer sau alimentar, in funcţie de gradul de puritate.
Fracţiunile celulozice se separa prin folosirea sitelor care reţin formaţiunile de dimensiuni mai mari,
ce reprezintă componentele principale ale borhotului.
Fabricarea amidonului din alte surse (grâu, orez) se face prin procedee similare, insa adaptate
specificului materiei prime.
Amidonul se utilizează ca materie prima in industria glucozei, la fabricarea produselor zaharoase, in
industria textila si a hârtiei, la fabricarea cleiurilor, in industria săpunurilor si a produselor
farmaceutice.
Amidonul este un produs care se prezintă sub forma de pudra sau granule de culoare alba. Calitatea
amidonului este diminuata de prezenta punctelor negre care reprezintă impurităţile.
Umiditatea amidonului se situează la nivelul celei a produselor de prelucrare primara a cerealelor
(sub 14%); cenuşa rezultata la calcinare reprezintă cca. 0,4%; substanţele proteice cel mult 1%
pentru amidonul din cereale; grăsimile trebuie sa fie aproape inexistente, iar mărimea granulelor
cuprinsa intre 10 si 30 de microni.

Sortimentul de zahar cuprinde:

Zaharul cristal (tos) – diferenţiat după gradul de rafinare in alb numărul 1,2,3,4. Zaharul alb numărul
4 este utilizat ca materie prima pentru industria alimentara;
Zaharul bucăţi – forma bucăţilor poate fi prismatica, sa imite animale, legume, fructe pentru sporirea
atracţiei unor segmente de consumatori. Bucăţile de zahar pot prezenta duritate mare sau redusa;
Zahar pudra (farin) – rezulta prin măcinarea zaharului cristalizat si uscat. Se diferenţiază după
fineţe;
Zaharul candel este constituit din cristale “gigant” de zaharoza formate pe centrii de cristalizare,
introduşi in zeama concentrata rezultata de la rafinare. Acest zahar poate fi colorat, aromatizat si
comercializat ca atare;
Zaharul lichid – se poate prezenta sub forma de sirop de zaharoza neinvertita sau parţial invertita si
se poate utiliza ca materie prima in patiserie, la fierberea berii, şampaniei, vinurilor spumoase, etc.
Sortimentul de mărfuri din aceasta grupa e format din:
zahar
miere de albine
glucoza si amidon
produse zaharoase-produse de caramelaj, drajeuri, caramele, fondanterie, produse gelificate, dulciuri
orientale, ciocolata, specialităţi de ciocolata si produse dietetice.

Consumul produselor zaharoase prezintă avantajul ca se digera si asimilează uşor, ridica

glicemia sângelui, fiind indicat persoanelor ce depun eforturi fizice însemnate.
Consumul lor in cantităţi mari poate determina dezechilibrarea dietei, facilitarea
supraalimentaţiei si instalarea obezităţii, apariţia primelor semne ale insuficientei insulare sau chiar
a diabetului, Proporţia produselor zaharoase in cadrul dietei trebuie sa se afle in corelatie cu natura
si cantităţile celorlalte alimente din hrana omului si cu aportul de tiamina al acestora (tiamina
participa la metabolismul glucidelor).
Când derivatele de cereale, care acoperă ˝ din hrana omului , sunt produse rafinate – pâine
alba, orez, gris, paste făinoase, se recomanda ca proporţia de energie provenite din zahar si produse
zaharoase sa nu depăşească 10% (40-60 g zilnic).
Materiile prime folosite la fabricarea zahărului
Materiile prime pentru fabricarea zahărului sunt reprezentate de sfecla de zahăr şi trestia de zahăr.
Fabricile de zahăr din Europa nu lucrează cu trestie de zahăr ci cu zahărul brun din trestie important
din ţările producătoare de zahăr din trestie cum ar fi Cuba, Brazilia etc
Sfecla de zahăr -Beta vulgaris saccharifera- este o plantă erbacee aparţinând familiei
Chenopodiaceea. Se utilizează sfecla din primul an de vegetaţie când se formează rădăcina şi
frunzele (în al doilea an de vegetaţie are loc fecundarea şi formarea seminţei, planta devenind
„semincer” adică producătoare de sămânţă).
Structura morfologică a sfeclei de zahăr
Rădăcina sfeclei de zahăr este formată din:
- cap sau epicotil – porţiune care poartă şi frunzele;
- gât sau cotlet, respectiv hipocotil;
- corpul rădăcinii sau rizocorp;
- codiţă terminală cu rădăcinile derivate din aceasta.
Pe corpul sfeclei se află două şanţuri (pe o faţă şi alta) din care ies rădăcini laterale care se întind
până la vârful codiţei.
Recoltarea sfeclei
Recoltarea este în funcţie de zona de cultivare a sfeclei, respectiv zone calde (recoltare în
septembrie) şi zone mai reci (recoltare în octombrie).
Recoltarea implică:
-extracţia sfeclei din pământ, care se execută mecanizat cu ajutorul dislocatoarelor;
- decolectarea, respectiv îndepărtarea capului cu frunze, operaţia putându-se executa manual, sau
mecanic;
- sortarea în funcţie de masa şi starea sfeclei, în care caz se obţine:
- sfecla categoria I, cu M > 300 g, nerănită şi sănătoasă;
- sfeclă categoria II, cu M < 300 g rănită;
- sfeclă categoria III, cu M <100 g, vestejită, atinsă de boli sau ger, cu scorburi umede la cotlet.
Până la transportul în bazele de recepţie sau fabrici, sfecla se ţine în grămezi, acoperite cu frunze,
pentru a o feri de soare şi vânt, respectiv pentru evitarea pierderiilor de apă prin evaporare. La
bazele de recepţie se face mai întâi cântărirea sfeclei pe cântare-basculă pentru a stabili cantitatea
predată de cultivator.
Odată cu recepţia cantitativă se face şi o recepţie calitativă determinându-se conţinutul de impurităţi.
Se controlează de asemenea şi modul în care s-a făcut decolectarea. Dacă aceasta este
necorespunzătoare, se decolectează din nou iar procentul cu care se reduce cantitatea se scade din
greutatea sfeclei cântărite, la fel ca şi conţinutul de impurităţi.
După recepţie, sfecla este dirijată, în funcţie de calitate, pentru depozitare în stive cu scopul de a fi
expediate fabricilor, sau pentru însilozare. Silozurile se construiesc pe terenuri curăţate de pietre şi
buruieni sau direct pe rampa gărilor. Pentru aerisirea acestora se practică ventilaţia naturală sau
artificială, în vederea diminuării pierderilor de zahăr.
Transportul la fabrică şi depozitarea temporară
Transportul sfeclei către bazele de recepţie, şi de la acestea către fabrică se face cu căruţe,
autocamioane, remorci, vagoane de cale ferată sau şlepuri. Încărcarea mijloacelor de transport se
face manual cu furci cu dinţi rotunjiţi la capete, sau mecanizate, cu benzi transportatoare, macarale,
tractoare, cu lopata, etc. În timpul operaţiilor de încărcare-descărcare, transport, se pot produce
importante pierderi în zahăr dacă nu se iau măsuri pentru evitarea rănirii şi deshidratării sfeclei.
Sfecla adusă în fabrică, direct din câmp, sau din bazele de recepţie, este descărcată după cum
urmează:
- manual, cu furci cu dinţi rotunjiţi: din căruţe, remorci, maşini;
- mecanic, cu platforme ce se înclină, în cazul remorcilor, camioanelor; prin basculare, în cazul
autobasculantelor.
- hidraulic, cu jet de apă sub presiune de 4 N/cm2, cantitatea de apă necesară fiind de 600 – 800
l/100 kg sfeclă (din camioane, remorci, vagoane CF).
Depozitarea sfeclei în fabrică, se face
- pe platformă, cu înclinare de 10...15o a pereţilor laterali;
- în canale de adâncime, cu secţiune triunghilară, având pereţii laterali înclinaţi la 45o. Sub canalul
de depozitare se află canalul transportor cu pantă de scurgere
3.1 Transformări biochimice şi microbiologice la depozitarea sfeclei :
În timpul depozitării, în sfecla de zahăr au loc o serie de procese fiziologice în urma cărora se
produce o pierdere de zahăr care în mod normal este de 0,01-0,04% zahăr pe zi.
Prin cunoşterea factorilor care influenţează procesele care au loc şi printr-un control riguros se poate
evita creşterea cantităţii de zahăr care se pierde. Aceşti factori sunt :
- transpiraţia – este un proces de evaporare în urma căruia sfecla se deshidreatează, pierzând din
masă. Sfecla deshidratată respiră mai intens şi este mai uşor atacată de microorganisme ;
- respiraţia – după recoltare, rădăcina sfeclei continuă să trăiască pe seama substanţelor de rezervă,
iar energia necesară activităţii celulelor se obţine prin consumarea zaharozei în procesul respiraţiei.
Factorii care influenţează procesul de respiraţie sunt: temperatura, lumina, umiditatea sfeclei, durata
staţionării sfeclei în câmp şi silozuri;
În prezent se fac cercetări pentru a reduce pierderile de zahăr prin inhibare cu diferite substanţe sau
radiaţii ionizate.
3.2 Controlul depozitării sfeclei :
Temperatura din siloz se măsoară zilnic. Dacă acesta depăşeşte 40C se face aerisirea silozurilor.
Pierdererile cele mai mari se înregistrează în lunile octombrie şi noiembrie când temperatura aerului
este destul de ridicată.Din acesta cauză ventilarea începe să se execute încă din prima noapte a
depozitării pentru a se menţine temperatura la 2 - 40C. Ventilarea se execută până când temperatura
în exterior scade la -30C. Dacă se constată apariţia de focare de fermentaţie datorită
microorganismelor, acestea trebuie eliminate, iar dacă se observă extinderea lor, se desface silozul şi
sfecla se trimite la fabricaţie.

CAPITOLUL 4
Transportul sfeclei în fabrică

De la canale şi platformele de depozitare, sfecla se transportă către fabrică prin canale, cu ajutorul
apei. Cantitatea de apă necesară transportului sfeclei prin canale este de 600...1000 l/100 kg sfeclă.
Apa ce se întrebuinţează la transport nu trebuie să aibă o temperatură mai mare de 250C, pentru a se
evita pierderile de zahăr.

În timpul transportului hidraulic al sfeclei se pot înregistra pierderi de zahăr din sfeclă, de 0,01 –
0,02%. La transportul hidraulic al sfeclei se realizează şi o “spălare” parţială.
Pe traseul hidraulic, sunt montate următoarele utilaje:
- dozatorul de sfeclă;
- prinzătorul de sfeclă;
- prinzătorul de paie;
- utilajul de ridicat sfecla la maşina de spălat.
În afara canalului hidraulic, sunt construite decantoare, pentru purificarea apei de transport şi
spălare.

CAPITOLUL 5
Ridicare sfeclei la maşina de spălat

Datorită înclinarii canalelor colectoare şi a distanţei până la fabrică, capătul canalului şi rezervorul
colector de sfeclă se află la un nivel destul de jos. Pentru a introduce sfecla în fabrică este necesar
deci să se folosească mijloace de ridicare a sfeclei până la maşina de spălat.

Utilajul de ridicat sfeclă, la maşina de spălat. Întrucât canalul de transport hidraulic, la capătul
dinspre fabrică, se află la cota scăzută faţă de cota zero şi pentru a introduce sfecla la maşina de
spălat, aflată la primul palier, este necesar un utilaj de ridicat, care poate fi:
- transportor elicoidal înclinat;
- pompă Mamut;
- elevator vertical cu cupe;
- roata elevatoare;
- pompă centrifugală.

CAPITOLUL 6
Spălarea sfeclei de zahăr

Înainte de a fi prelucrată, sfecla de zahăr trebuie foarte bine spălată pentru a se îndepărta pământul
aderent la suprafaţă. Acest pământ ar produce o uzură mare a maşinilor şi în acelaşi timp, odată cu
pământul, se pot introduce în fazele următoare ale procesului tehnologic şi alte impuritaţi şi
microorganisme care pot produce neajunsuri.
Odată cu pământul aderent, prin spălare se îndepărtează pietrele şi paiele care nu au fost reţinute de
prinzătoarele de pietre şi paie, montate pe transportul hidraulic.

Spălarea sfeclei se realizează cu ajutorul unor maşini de construcţie speciale, care funcţionează pe
principiul contracurentului, între apă şi sfeclă. Maşinile pentru spălat sfeclă pot fi:

- maşină de spălat cu 3 compartimente;

- maşină de spălat cu cuvă dublă.
 Zaharul si produsele zaharoase formeaza o grupa larga de alimente ce se caracterizeaza prin
continut mare de zahar solubil(zaharoza, glucoza), aspect atragator, gust dulce cu nuante diferite si
aroma placuta.
Asupra acestei grupe de marfuri se rasfrange din plin nivelul ridicat atins de tehnologia din
industria alimentara, care dispune, in zilele noastre, de posibilitati largi de purificare si rafinare. Se
pot obtine produse bine individualizate, cu proprietati pssihosenzoriale bine definite, prin aplicarea
unor procedee de prelucrare diferite asupra unui grup restrans de materii prime de baza(zahar si
glucoza) cu compozitie apropiata.

ZAHARUL SI PRODUSELE ZAHAROASE

Zaharul si produsele zaharoase formează o grupa larga de alimente ce se caracterizeaza prin continut
mare de zahar solubil(zaharoza, glucoza), aspect atragator, gust dulce cu nuante diferite si aroma
placuta.
Asupra acestei grupe de marfuri se rasfrange din plin nivelul ridicat atins de tehnologia din
industria alimentara, care dispune, in zilele noastre, de posibilitati largi de purificare si rafinare. Se
pot obtine produse bine individualizate, cu proprietati pssihosenzoriale bine definite, prin aplicarea
unor procedee de prelucrare diferite asupra unui grup restrans de materii prime de baza(zahar si
glucoza) cu compozitie apropiata.
Ca urmare se pot fabrica produse zaharoase cu o compozitie chimica unilaterala – produse de
caramelaj, fondanterie, drajeuri, dar si dulciuri complexe, implicit mai complete din punct de vedere
nutritiv, prin adaugarea unor ingrediente ce contin pe langa glucide, cantitati apreciabile de lipide,
protide, substante minerale – ciocolata, bomboane umplute, caramele, produse orientale.
Valoarea energetica a produselor zaharoase formate aproape in exclusivitate din glucide este
de cca. 350 – 400 kcal./100g , iar a acelora ce contin si grasimi poate atinge 600 kcal./100 g.
Valoarea psiho-senzoriala consta tocmai in gustul specific, dulce, de intensitati si nuante
variabile, in aroma, coloratia, consistenta si caracteristicile estetice specifice produselor zaharoase,
cconstituind principalul element de atractie al consumatorilor.

Pe planul valorii biologice(dupa aportul in substante cu rol plastic si catalitic) constatam

diferentieri. O parte din produse au valoare biologica nula – zaharul, glucoza, caramelajul fara
umplutura, fondanteria, cele mai multe produse prezentand valoare biologica mica, datirita
continutului redus in saruri minerale, proteine si vitamine, dar sunt si dulciuri care au valoare
biologica mai ridicata – ciocolata, halvaua, produsele cu umpluturi din alune, samburi grasi etc.
In cazul consumului de produse cerealiero fainoase cu grad de extractie ridicat de exemplu faina de
extractie mare , care contin mai multa tiamina, proportia zaharului si a dulciurilor concentrate se
poate ridica la 12-14% din valoarea energetica a hranei zilnice (100 g zahar la valoare energetica de
3000-3500 kilocalorii).

Orientarea actuala a producatorilor spre cresterea ponderii sortimentului de produse zaharoase cu

valoare nutritiva complexa prin utilizarea ingredientelor bogate in proteine, grasimi si saruri
minerale, dar fara a neglija armonizarea proprietatilor psiho-senzoriale si mentinerea specificitatilor
poate determina cresterea consumului dulciurilor.
2. Zaharul

Productia mondiala de zahar depaseste 115 milioane de tone si e localizata in zonele de cultura a
materilor prime: sfecla si trestie de zahar.

Aria productiei de sfecla, cultura specifica zonei temperate, este localizata in cea mai mare parte in
emisfera nordica , intre 30 si 60 grade , in Europa si America de Nord , dar si in tari din emisfera
australa cum ar fi Chile si Uruguay. Productia cea mai mare o detine Europa, randamentele la hectar
fiind de circa 3 ori mai mari in zona Vestica fata de cea Rasariteana.

Trestia de zahar este o cultura tropicala. Se cultiva pe o suprafata mai mare decat sfecla, cuprinsa
inre 35 grade latitudine nordica si 30 grade latitudine sudica.

Comunitatea Economica Europeana, Brazilia, Cuba, India, SUA, China si tarile desprinse din fosta
Uniune Sovietica asigura peste 50 % din productia de zahar din lume.

In tara noastra datorita dificultatilor existente in cultura sfeclei de zahar (lipsa soiurilor de mare
productivitate si care au un continut ridicat de zahar, mecanizarea limitata a culturilor, resurse
financiare reduse ) si a randamentelor mici de prelucrare in fabricile producatoare, se inregistreaza
productii relativ mici si la preturi necompetitive.

Sfecla de zahar are o compozitie complexa , contine circa 14-22% zaharoza, saponine, grasimi,
substante pectice, azotate proteice si neproteice ( circa 1.1 %), substante organice neazotate solubile
0.9% (zahar invertit, acizi organici), substante organice insolubile(celuloza , pentozani,
hemiceluloze) si alti componenti in proportii mai reduse.

Compozitia chimica relativ complexa si structura anatomica a sfeclei de zahar determina un proces
tehnologic destul de complicat cu multe faze de fabricatie.

Spalarea se face pentru eliminarea pamantului, nisipului si a altor impuritati, in contra curent cu apa.

Taierea in taitei se face cu masini speciale in forma de jgheab pentru favorizarea difuziunii.

Extragerea zaharului din sfecla se face prin difuziune in apa calda la temperatura de 70-72 grade C ,
care circula in contra curent, astfel incat zeama de extractie sa aiba intodeauna o concentratie de
zahar mai mica decat a taiteilor.

Zeama de extractie obtinuta contine circa 12-18% substanta uscata, din care 85-90% reprezinta
zaharoza.

Separarea impuritatilor din zeama de difuziune se face prin defecare cu ajutorul hidroxidului de
calciu (var stins). Prin tratamentul cu var stins la cald, pana la o temperatura de 85 grade celsius, in
etape se precipita cea mai mare parte a impuritatilor organice si minerale care se elimina prin
filtrare. Zaharoza ramane in solutie sub forma de zaharat de calciu care este solubil in apa. Din
zeama defecata, varul se elimina prin suflare de dioxid de carbon, care cu zaharatul de calciu
formeaza carbonat de calciu, un precipitat care se separa prin filtrare.

Operatiunile de defecare, carbonatare si filtrare se repeta pana cand se obtine puritatea dorita pentru
zeama de extractie.

Zeama subtire sulfitata se concentreaza prin fierbere in vid, se malaxeaza cu cristale fine de zahar, in
vederea cristalizarii si se centrifugheaza. In urma centrifugarii se obtine zahar brut si melasa.

Zaharul brut se supune rafinarii prin spalarea cristalelor de substante organice aderente la suprafata
acestora. Rafinarea continua cu dizolvarea zaharului brut in apa, albirea cu ajutorul carbunelui activ
care fixeaza substantele colorante, filtrarea, concentrarea, malaxarea, centrifugarea si uscarea
zaharului.

Calitatea zaharului este determinata de proprietatile psiho-senzoriale si cele de compozitie.

Dintre proprietatile zaharului, culoarea este esentiala, reprezentand un criteriu de evaluare ale
gradului de rafinare si de diferentiere pe tipuri a zaharului.
Zaharul de culoare inchisa, galbuie contine de regula mai multe impuritati organice. Pentru
aprecierea calitatii zaharului serveste si culoarea unei solutii de zahar de 10%. La zaharul de buna
calitate solutia de zahar 10% este incolora.

Dintre proprietatile de compozitie se utilizeaza, pentru controlul calitatii, urmatoarele:

Continutul de apa, maxim 0,1 %
Continutul de zaharoza minim 99,6 %
Continutul de substante reducatoare (zahar invertit), maxim 0,07%
Continutul de substante insolubile in apa intre 10 si 300 mg/kg, in functie de sortiment
Continutul de cenusa este foarte redus.

Ambalarea, transportul si pastrarea zaharului:

Prin sistemul de ambalare (ambalaj de desfacere, de transport sau manipulare) si de depozitare,
zaharil trebuie protejat impotriva apei si a vaporilor de apa.

Ambalajul de desfacere poate fi confectionat din pungi de hartie ci strat dublu, pungi din folii de
polietilena si alte materiale.

Drept ambalaje de transport se folosesc saci de tesaturi liberiene, pentru zaharul nepreambalat sau
cutii de mucava, palete – lazi metalice cu role, captusite cu hartie rezistenta, sulfat inalbita.

Patrarea si transportul zaharului se face in spatii curate, uscate la tempeartura constanta, racoroasa,
de maxim 20 grade celsius, si cu o umiditate relativa a aerului de cel mult 75%. Continutul de apa si
activitatea apei redusa din zahar nu favorizeaza dezvoltarea microorganismelor (bacterii, mucegai).
Totusi normele de igiena stabilesc conditii microbiologice ce trebuie indeplinite (natura
microorganismelor si gradul de infectare) la fel ca si pentru alte produse deshidratate, deoarece pe
parcursul depozitarii, prezenta apei, umiditatea relativa a aerului ridicata si temperatura variabila din
timpul pastrarii pot favoriza degradarea microbiologica.
Prezenta bacteriilor din genul Leuconostoc in zahar, in numar mare, asociata cu cresterea activitatii
apei, poate determina degradarea zaharului. La o activitate a apei mai mare de 0,9, la care se ajunge
ca urmare a prezentei apei in spatiile de pastrare, a umiditatii relative a aerului ridicata, pete 80%
sau/si a variatiilor de temperatura, sub actiunea bacteriilor din genul Leuconostoc se formeaza din
zaharoza macromolecule de dextran ce nu sunt tolerate de anumite organisme. Modificarea
biochimica este insotita de schimbarea culorii, zaharul devenind galbui si de siropare, zaharul
devenind lipicios.

3. Amidonul si glucoza

Amidonul si glucoza sunt materii prime de baza pentru fabricarea produselor zaharoase. Ele pot fi
folosita ca atare sau pot fi utilizate la fabricarea altor produse alimentare si nealimentare.

GLUCOZA se obtine prin hidroliza acida sau enzimatica a suspensiilor de amidon, obtinute din
cereale (porumb, grau), cartofi sau de alta provenienta.
Hidroliza acida a amidonului se desfasoara la cald, la temperaturi mai mari de 100 grade celsius, cu
acid clorhidric si sulfuric.

Neutralizarea acidului clorhidric se face cu solutii de carbonat de sodiu, concomitent cu precipitarea

proteinelor provenite din impuritatile suspensiei.
Neutralizarea acidului sulfuric se face cu apa de var. Hidroxidul de calciu precipita cu acidul
sulfuric, formand sulfat de calci care se poate separa prin procedee fizice.

Pe cale enzimatica se produce glucoza, utilizandu-se amilaze bacteriene si amiloglucozidaza

fungica.

Sortimentul este format din glucoza lichida si solida. Glucoza lichida se prezinta ca un lichid vascos,
fara miros, cu gustul dulceag. Glucoza solida se prezinta sub forma unei mase amorfe, alba ce poate
evolua pana la culoarea galbena, fara miros, cu gustul dulce si uneori dulce amarui.

Umiditatea glucozei este cuprinsa intre 18,5% la glucoza lichida si 20% cea solida.

Continutul de substante reducatoare variaza intre 30% si 40% pentru glucoza lichida si este de
minimum 60% la cea solida.

Glucoza lichida se ambaleaza in bidoane, butoaie metalice sau confectionate din materiale plastice.
Glucoza solida se ambaleaza in hartie pergament si apoi in lazi de carton sau in materiale plastice.

Pastrarea glucozei se face la temperaturi de maxim 20 grade celsius si la o umiditate relativa de

maxim 75%.
4. Produsele zaharoase

Produsele zaharoase, cunoscute si sub numele de dulciuri se caracterizeaza prin continut ridicat de
substanta uscata(pana la 98%), alcatuita in cea mai mare parte din zahar(zaharoza si glucoza). Ele au
valoare energetica ridicata si gust dulce nuantat, acestea fiind specifice fiecarui sortiment in parte.

In functie de tehnologia aplicata si natura materiilor prime utilizate se clasifica astfel:

Produse de caramelaj;
Drajeuri;
Caramele;
Fondanterie;
Produse gelificate;
Dulciuri orientale;
Produse spumoase;
Ciocolata si specialitati de ciocolata;
Produse zaharoase dietetice.

Materiile prime de baza care se utilizeaza la fabricarea produselor zaharoase sunt zaharul si glucoza.
In retetele produselor, in functie de sortiment, sunt incluse ingrediente bogate in grasimi si proteine,
acizi, aromatizanti, coloranti si alti aditivi.

Acizii alimentari care se utilizeaza mai mult la fabricarea produselor zaharoase sunt: acidul citric,
tartric si mai putin acidul lactic. Folosirea acizilor la fabricarea produselor zaharoase se face in
scopul armonizarii gustului de dulce si conferirii unui specific racoritor bomboanelor.

Aromatizantii. In scopul aromatizarii dulciurilor se folosesc aromatizanti naturali si de sinteza.

Aromatizantii naturali sunt alcatuiti din substante ce se extrag din plante intregi, frunze, flori, fructe,
tulpini, scoarte si alte parti ale acestora. Se utilizeaza foarte mult extractele alcoolice si nealcoolice
de portocale, lamai, menta, trandafiri si cuisoare.

Extractele folosite au o compozitie chimica complexa.

Principalii compusi activi sunt esterii, eterii, aldehidele, cetonele, hidrocarburile ciclice si alte
substante complexe. O serie de substante de aroma pot fi obtinute si prin sinteza: aldehida cinamica,
mentolul, vanilina, cumarina.

In tara noastra sunt admise pentru aromatizarea produselor zaharoase urmatoarele substante: acetatul
de etil, acetatul de butil, valerianatul de butil si etil, citratul si formiatul de etil; aldehida benzoica,
aldehida cinamica, ionona cumarina si altele.

Substantele de aroma pot fi utilizate in stare pura, ssub forma de esente si arome. Esentele se
deosebesc de arome prin continutul mai redus in uleiuri eterice, prin densitate si concentratie
alcoolica.
Colorantii alimentari. Pentru colorarea produselor zaharoase se folosesc coloranti alimentari naturali
si sintetici.

Dintre colorantii naturali mentionam: clorofila, carotenul(portocaliu), sofranul(galben),

carminul(rosu), curcuma(galben), indigo-carminul si caramelul(brun).

Colorantii sintetici admisi in tara noastra sunt: tartrazina(galben), amarantul si eritrozina(rosu) ssi
indigotina(albastru). Utilizarea acestor coloranti in amestec, in diferite proportii, permite obtinerea
unei game largi de culori si nuante.

Produsele zaharoase la care s-au folosit coloranti sintetici trebuie sa poarte pe eticheta inscrisuri,
care sa informeze consumatorii despre prezenta acestora.

Intre aroma si culoarea bomboanelor trebuie sa existe o concordanta.

Sursa: Merceologie Alimentara; editura: Oscar Print

4.1. Produsele de caramelaj

Produsele de caramelaj sunt alcatuite integral sau numai partial din masa de caramel.
Caramelul este un semifabricat care se obtine prin fierberea si concentrarea unui sirop de zahar si
glucoza, pana la un continut de circa 95-98% substanta uscata.
Masa de caramel fierbinte are aspectul sticlei topite, este vascoasa si se intareste treptat, pe masura
racirii. La temperatura de 70 grade Celsius are proprietati elastice si poate fi modelata in forme
variate. La temperatura de 35-40 grade Celsius devine solida, amorfa si casanta.

Caramelul contine circa 2-45 apa, circa 60% zaharoza, 20% dextrine, 20-25% zahar
reducator(glucoza, maltroza si fructoza).

Conducerea procesului tehnologic trebuie facuta atent, pentru evitarea supraincalzirii caramelului si
a formarii in cantitati mari a unor compusi de oxidare si caramelizare care inrautatesc proprietatile
gustative ale produselor obtinute.
Schema tehnologiei produselor de caramelaj
Aromele, colorantii si acizii se adauga dupa racirea masei de caramel.
La temperaturi de peste 90 grade Celsius adaugarea substantelor de aroma conduce la volatilizarea
acestora, in cazul acizilor conduce la invertirea zaharozei cu efecte negative asupra stabiliatii
produselor finite, ca urmare a cresteriii higroscopicitatii, iar in cazul colorantilor conduce la
degradarea culorii.

Brumarea se aplica la bomboanele sticloase – dropsuri. Consta in acoperirea cu o crusta foarte

subtire de cristale fine de zahar. Brumarea se face prin drajare, cu sirop de zahar concentrat (70 – 80
% zaharoza). Prin brumare se asigura bomboanelor un aspect placut si o stabilitate mai mare.
Stabilitatea creste datorita proportiei sporite a zaharozei in siropul de brumat, care reduce
higroscopicitatea bomboanelor.

Sortimentul produselor de caramelaj este foarte larg si poate fi impartit dupa cum urmeaza:
Bomboanele sticloase se obtin din caramel, cu sau fara acidulare, prin aromatizare si colorare. La
obtinerea caramelului se pot utiliza, in functie de sortiment, lapte, frisca, unt, grasimi vegetale
hidrogenate, miere de albine, nuci, migdale, arahide, cafea, cacao.
Sortimentul de bomboane sticloase este alcatuit din dropsuri, rolsuri si roxuri. Dropsurile sunt
bomboane sticloase neumplute, obtinute din masa de caramel, cu sau fara adaosuri, prin stantare.
Roxurile prezinta desene colorate variate si rezulta prin sectionalrea unor fitile de caramel colorate
diferit.
Rolsurile se obtin prin presarea caramelului si se prezinta sub forma de tablete.
Bomboanele sticloase umplute sunt formate dintr-un invelis de masa de caramel (70 – 80 %) si
umplutura (20 – 30 %). Sortimentul se diferentiaza dupa natura umpluturii. Se fabrica bomboane cu
umpluturi din paste de fructe, siropuri, lichioruri, miere, crčme, praline, fondant, cafea, ciocolata.

Varietatea sortimentala a produselor de caramelaj este determinata de natura aromelor, de modul de

acidulare, de coloratie, de forma si dimensiunile bucatilor.

Dupa marime, sortimentul produselor de caramelaj se poate incadra in una din cele trei clase
standardizate:
Bomboane mari 160 – 280 buc/kg
Bomboane mijlocii 281 – 450 buc/kg
Bomboane mici peste 450 buc/kg

4.2. Drajeurile

Drajeurile sunt bomboane de forma sferica, ovoidala sau lenticulara, cu suprafata lucioasa, divers
colorate, obtinute prin drajare. Drajeurile se fabrica intr-o mare varietate de sortimente datorita
posibilitatilor de utilizare a unei game variate de nuclee, invelisuri, coloranti si arome.

Drajeurile se pot clasifica dupa natura invelisurilor si al nucleelor. Invelisul drajeurilor poate fi de
zahar, de ciocolata sau cacao. Nucleele pot fi fragile (lichior, sirop de zahar); din fondant; produse
zaharoase gelificate (rahat, jeleu); din fructe confiate, samburi grasi, crocant, caramelaj, martipan,
ciocolata sau stafide.

Fabricarea drajeurilor cuprinde trei faza principale:

prepararea miezului,
acoperirea miezului si
lustruirea.

Pregatirea miezului se realizeaza diferit, in functie de natura sa:

Nucleele de caramelaj sunt constituite din mici dropsuri, obtinute din masa de caramel.
Nucleele din crocant se obtin din samburi (nuci, susan, floarea soarelui) prin sfaramare si
amestecare cu zahar topit, partial caramelizat.
Nucleele din fondant pot fi cuburi sau sfere de 2 – 3 g, ce se formeaza prin turnare in amidon.
Nucleele fragile se obtin din siropuri de concentratie 80 – 82 % zahar, prin turnare in forme de
amidon si mentinere in repaus 12 – 14 ore la temperaturi de 23 – 25 grade Celsius. In aceste conditii
o parte din zahar se cristalizeaza si formeaza o crusta ce capsuleaza astfel siropul.
Nucleele de martipan sunt alcatuite din samburi grasi (nuci, alune, migdale) macinati si amestecati
cu zahar pana la formarea unei paste omogene, care prin racire se intareste si-si pastreza forma.
Continutul de substanta uscata al siropului de drajat este de 75 –78 % din care 14 – 16 % zahar
reducator.

Vascozitatea siropului influenteaza calitatea drajeurilor.

Daca vascozitatea este mica aderenta la nuclee este redusa si acoperirea se face neuniform, iar daca
este mare se produc aglomerari.
Drajarea se face in turbinele de drajat, prin rostogolirea nucleelor intr-o masa de zahar macinat si
cimentarea acestuia cu sirop de drajat. Cuprinde urmatoarele operatiuni:
Incarcarea nucleelor
Stropirea cu sirop de drajat
Presararea de zahar farin
Turbinarea
Descarcarea
Drajarea continua pana cand se obtine marimea dorita si se atinge proportia stabilita intre invelis si
nuclee.

Cele mai importante defecte intalnite la drajeuri sunt:

Culoarea neuniforma ce apare din cauza solubilizarii defectuoase a colorantilor, finisarii incorecte
prin neacoperirea uniforma cu sirop de finisat.
Umectarea si lipirea drajeurilor are loc cand lustruirea este incorecta, stratul de ceara si grasime este
repartizat neuniform, neputand sa asigure o protectie optima impotriva umiditatii sau cand siropul de
drajat contine prea mult zahar direct reducator. Depozitarea la temperaturi prea ridicate determina
topirea stratului protector ceea ce provoaca lipirea bomboanelor.
Pietrificarea este cauzata de pierderea de apa ca urmare a distrugerii stratului protector si pastrarii la
tenperatura ridicata si la umiditate relativa a aerului foarte redusa. Poate fi determinata si de
continutul prea mic de zahar direct reducator (sub 6 %)

4.3. Caramelele

Sunt produse zaharoase obtinute prin prelucrarea termica a unui amestec de zahar, sirop de glucoza,
lapte, unt sau grasimi vegetale solidificate, impreuna cu alte adaosuri, in vederea particularizarii
proprietatilor produselor si implicit pentru realizarea unui sortiment variat se pot folosi: cacao,
ciocolata, cafea, cicoare, extract de malt, samburi, fainuri de fructe.

Prepararea masei de caramele se realizeaza prin incalzire si malaxare la temperatura de 110 – 130
grade Celsius, in functie de consistenta care se urmareste sa se obtina. Tratamentele termice conduc
la inchiderea culorii caramelelor ca rezultat al proceselor de caramelizare.

Ambalarea caramelelor se face bucata cu bucata, cu hartie cerata, pentru a se asigura o protectie mai
mare fata de vapori de apa si aer, in scopul evitarii aglomerarii si oxidarii grasimilor.

Depozitarea caramelelor este necesara deorece, imediat dupa fabricare, acestea prezinta o elasticitate
mare, iar fragezimea se realizeaza dupa 15 – 30 de zile de la fabricare ca urmare a formarii unei
structuri cristaline fine in masa produselor. Aceasta perioda de maturare se poate reduce la 5 – 6 zile
prin operatiunea de precristalizare (adaugarea in masa de caramele a zaharului farin sau a
fondantului cu cristale fine de zahar).

Principalele defecte intalnite la caramele sunt:

Cristalizarea partiala consta in formarea de cristale mari, sub forma de pete albe pe suprafata
produselor si apare cand masa pentru caramele nu este bine omogenizata sau are un continut sub 9
% de zahar reducator.
Umectarea caramelelor se datoreaza in special depasirii continutului de zahar direct reducator,
depozitarii la o umiditate relativa a aerului ridicata sau a variatiilor de temperatura din timpul
pastrarii.
Rancezirea este cauzata de utilizarea unor grasimi cu inceput de alterare si de pastrarea prea
indelungata in conditii improprii.
Aderarea hartiei la produs se produce cand continutul de grasime este prea mic, hartia de ambalaj
este necorespunzatoare, iar stratul de ceara care acopera hartia se topeste si se scurge, daca
temperatura de ambalare este peste 50 grade Celsius.

4.4. Produse zaharoase pe baza de fondant sau fondanterie

Aceasta grupa cuprinde bomboanele fondante, bomboanele salon, serbeturile, martipanul, etc.

Pentru fabricarea acestor produse se folosesc, pentru unele doua, pentru altele trei semifabricate:
fondantul, nucleele si siropul de candisare.

Fondantul se obtine prin fierberea, concentrarea si tablarea amestecului de zaha, apa si glucoza. Se
prezinta sub forma unei paste de culoare alba, de consistenta cremoasa. Are o structura eterogena
fiind alcatuit din trei faze:
solida – formata din cristale de zahar,
lichida – din solutie concentrata de zahar si
gazoasa – din aerul inglobat. Fondantul de calitate superioara are cristale de dimensiuni foarte mici.
Contine glucoza 10 –25 % si apa intre 18 – 22 %.

Nucleele produselor de fondanterie se obtin din samburi grasi (nuci, alune, migdale) prin macinare
si amestecare cu zahar. Semifabricatul este cunoscut sub denumirea de martipan. Acesta are un
anumit grad de dulce, poate fi aromatizat sau colorat. Contine 15 – 65 % samburi si 35 – 85 %
zahar. Continutul de grasime este intre 5 – 28 %.

Siropul de candisare are o concentratie mai mare de zaharoza si redusa de zahar direct reducator (35
%). Serveste pentru finisarea bomboanelor de salon si a altor produse pe baza de fondant. Se
foloseste pentru acoperirea produselor de fondanterie cu strat subtire de cristale fine de zahar cu rol
protector si estetic.

Bomboanele fondante s eproduc in cantitati mari si se obtin din nuclee de martipan (35 – 40 %) prin
acoperirea cu fondant. Aceasta acoperire se face la cald, la temperaturi de 50 – 55 grade Celsius, de
regula manual, obtinandu-se totodata si forma dorita.

Serbetul se obtine din sirop de zahar si glucoza, similar cu fondantul. Sortimentul cuprinde:
serbet simplu, aromatizat, acidulat si colorat;
serbet cu adaosuri de flori, coji de lamaie, portocale, cacao, cafea, samburi, zahar ars, lapte etc.

Prezinta o consistenta de pasta alifioasa, vascoasa, are cristale fine de zahar, iar adaosurile sunt
repartizate in mod uniform in toata masa, avand gust si miros corespunzatoare aromelor utilizate.
Intre aroma si culoare trebuie sa existe concordanta specifica produselor zaharoase.
Principalele caracteristici fizico-chimice ale serbetului sunt:
umiditatea 14 –15 %;
aciditatea totala 0,5 %;
continutul de zahar 60 –75 % in functie de sortiment.

4.5. Jeleurile

Sunt produse translucide cu o consistenta gelatinoasa.

Se fabrica din sirop de zahar si glucoza, acizi alimentari, arome, coloranti si materiale gelificante,
prin fierbere si concentrare la cald.
Gelificarea se face cu agar – agar, pectine, gelatina si alte materiale gelificante. Dupa concentrare
jeleurile se formeaza prin turnare in forme, racire si dupa caz, taiere. Se acopera cu zahar fin
macinat. Crusta de zahar trebuie sa fie elastica si alcatuita din cristale fine incorporate in materialul
gelificat.

Sortimentul se diferentiaza dupa forma, colorit, aroma si natura ingredientilor.

Printre defecte se remarca formarea unei cruste tari din cristale de zahar, mai ales la jeleurile
pastrate perioade mai mari de timp in conditii de umiditate relativa a aerului reduse.
Jeleurile pot prezenta suprafata lipicioasa, siropoasa, daca exista un continut prea mare de zahar
reducator sau pastrare la o umiditate relativa a aerului ridicata.

4.6. Produsele zaharoase orientale

Sunt reprezentate de halva, halvita, rahat, sugiuc si altele. Aceste dulciuri se produc si se consuma in
cantitati insemnate in zona Orientului Apropiat.

Rahatul are stuctura gelatinoasa si se obtine prin fierberea unui sirop de zahar si glucoza cu amidon.
Se pot utiliza si alte ingrediente cum ar fi unt, cacao, fructe confiate, samburi de nuca, alune,
migdale, paste de fructe, etc. dupa concentrare se aciduleaza, aromatizeaza, coloreaza si se toarna in
tavi, in care se afla pudra de amidon si zahar, pentru racire. Dupa racire se taie in bucati si se
acopera pe toata suprafata cu pudra de zahar si amidon.

Principalele defecte rezulta in urma gelificarii: produsele insuficiet gelificate se umezesc la

suprafata, iar cele prea gelificate capata o consistenta gumoasa.

Umiditatea este de cca. 18-20 %, continutul de zahar total si direct reducator este apropiat de cel al
celorlalte produse zaharoase.

Sortimentul cuprinde rahat aromatizat si rahat cu adaosuri, care preia denumirea ingredientului
principal folosit.

Sugiucul se prezinta sub forma de batoane de 300 – 500 g, invelisul fiind alcatuit din rahat de
consistenta mai ferma si mai elastica. Miezul batonului este format din samburi de nuca, alune,
fistic, paste de fructe, fructe zaharate sau crčme speciale.
In Romania se produce izolat in cantitati nesemnificative.
Halvita se obtine prin concentrarea si baterea in dispozitive speciale a unui sirop de zahar si glucoza
cu extract de ciuin (rezulta prin fierberea radacinilor ce contin saponine si care ii confera proprietati
spumante). In urma baterii halvita inglobeaza aer si continutul de apa se reduce pana la 4 - 6 %.
Dupa batere halvita devine alba si se poate trage in fire lungi si uniforme.

Halvita se poate fabrica cu adaos de samburi grasi, stafide sau alte umpluturi si fara adaosuri.

Halvaua este un produs oriental fabricat din seminte de floarea soarelui, susan, nuci, alune, sirop de
zahar si glucoza, extract de ciuin. Se pot utiliza si alte ingrediente. Adaosul folosit mai des este
pudra de cacao. Datorita compozitiei complexe reprezentata de zahar, grasimi, substante proteice si
saruri minerale halvaua are o valoare nutritiva superioara multor produse zaharoase.

Pentru fabricarea halvalei se folosesc doua semifabricate – halvita si tahanul. Tahanul se obtine din
samburi grasi prin decojire, prajire si macinare.

Halvaua se obtine prin framantarea la cald a halvitei impreuna cu tahanul (in proportie de 45 / 55).
Pe parcursul framantarii se include in masa de halva si adaosurile prevazute in retete.

In compozitia halvalei din seminte de floarea soarelui intra: zahat total

(25 – 43 %) , grasime (30 – 32 %) proteine (20 –25 %) si substante minerale (cca. 2%).

Dintre defectele halvalei de floarea soarelui mentionam: separarea grasimii din produs, consistenta
tare, continutul ridicat de coji si prezenta gustului si mirosului de ranced, atat in materiile prime
utilizate, cat si in produsul fabricat.

4.7. Ciocolata si alte produse pe baza de cacao

Materia prima de baza folosita pentru fabricarea acestor produse o reprezinta boabele de cacao.

Boabele de cacao sunt semintele arborelui de cacao care se cultiva in zonele tropicale din America,
Asia si Africa. Se cultiva arbori Criola ce dau boabe de calitate superioara, dar recolte mai mici si
arbori Forastera ce dau seminte de calitate mai redusa si recolte mai mari. Boabele de cacao se pot
incadra in trei clase de calitate.

Soiurile ce se cultiva in Ceylon, Jawa, Puerta, Cabalo, Caracas, Ecuador dau recolte de calitatea I, ce
se caracterizeaza prin boabe de marime medie, cu coaja subtire, miezul maron deschis, gust slab
amarui, usor astringent, aroma armonioasa si bine pronuntata.

Cea mai mare parte a soiurilor cultivate in Accra(Ghana), Bahia (Brazilia), Camerun, Porto Rico,
Martinica, Cuba, Costa Rica si alte zone dau productii de calitatea a II-a. Aceste boabe de cacao au
dimensiuni medii si mici, pot prezenta forma turtita, au aroma mai pronuntata, iar gustul are o tenta
mai puternica de amar-astrngent.
In clasa de caliatea a III-a se incadreaza productiile soiurilor de arbori de cacao cultivati in zona
americana (Bahia, Jamaica, Haiti) si cea africana (Camerun, Nigeria, Lagos, Accra). Aceste boabe
de cacao au aroma slaba, insuficient precizata, gust amar-astringent, cu aciditate perceptibila.
Boabele au dimensiuni mici si neuniforme.

Printre componentii specifici ai boabelor de cacao se remarca prezenta lipidelor in cantitati mari si a
substantelor cu rol de stimulente, intre care cea mai mare importanta prezinta teobromina care este
prezenta in proportii mari, 0,8 – 2,1%.

Lipidele din boabele de cacao sunt formate din gliceride specifice dintre care oleo-palmitino-
stearina si oleo-distearina sunt cele mai importante.
Lipidele din boabele de cacao se extrag prin presare, dupa prajire si macinare, rezultand untul de
cacao.
Untul de cacao are o temperatura de topire relativ mica (32 grade Celsius) si are proprietatea ca prin
racire sa-si micsoreze volumul, ceea ce favorizeaza scoaterea din forme a produselor ciocolatiere.
Boabele de cacao au in compozitia lor si acizi organici. Predomina acizii malic, tartric, oxalic, citric
si acetic.
Cele mai importante substante minerale din boabele de cacao sunt potasiul, fosforul si magneziul.

Dupa recoltare, boabele de cacao sunt supuse fermentarii. In timpul fermentarii boabele sufera
modificari importante. Se modifica culoarea, care trece in maroniu; boabele isi pierd capacitatea de
germinare; substantele tanante sunt partial oxidate reducandu-se astfel astringenta; se amelioreaza
aroma, se estompeaza gustul amar; se micsoreaza volumul miezului, facilitandu-se astfel separarea
cojilor.

Criteriile de stabilire a calitatii boabelor de cacao sunt: aspectul exterior, aroma, gusrul, umiditatea
(8%) si masa a 1000 de boabe, specifica pentru anumite tipuri de sorturi (peste 140 g la boabele de
calitatea I).

Calitatea loturilor de cacao se reduce in functie de proportia boabelor nedezvoltate, a boabelor lipite,
a boabelor sparte, a boabelor cu coaja lipita de miez, a boabelor nefermentate, a boabelor mucegaite
si atacate de daunatori.

Ciocolata si pudra de cacao

Ciocolata se obtine prin prelucrarea unor semifabricate, obtinandu-se din boabele de cacao (unt de
cacao, praf de cacao) la care se adauga zahar ssi alte ingrediente in functie de sortiment.

In vederea prelucrarii, boabele de cacao sunt supuse prajirii, decojirii si macinarii. Prin prajire,
boabele sufera modificari cu efecte directe asupra calitatii produselor ce rezulta. Se indeparteaza
unele substante volatile care au gust si miros neplacute, se atenueaza gustul astringent prin
denaturarea substantelor tanante, se formeaza si se dezvolta aroma, se imbunatateste culoarea.

Asupra calitatii ciocolatei influenteaza substantial modul de pregatire a amestecurilor loturilor de

boabe de cacao de nivele calitative diferite si cu proprietati complementare. Prin amestecarea
boabelor de cacao cu proprietati diferite in proportii optime se poate obtine ciocolata intr-un anumit
sortiment dorit, superioara celei care s-ar fabrica din loturile provenite de la varietatile cu cel mai
mare pret.
Varietatile de culoare deschisa cultivate in Ceylon, Jawa, Macao sunt indicate pentru fabricarea
ciocolatei cu lapte, loturile cultivate in zona Lagos sunt recomandate pentru cea amaruie, cele
obtinute un Bahia si Accra in amestec se preteaza la obtinerea unor produse de calitate medie, iar
prin amestecarea varietatilor cultivate in Araiba se obtine ciocolata de calitate superioara.

In afara de boabele de caco transformate prin decojire, prajire si macinare in masa de cacao, la
fabricarea ciocolatei se utilizeaza zahar, unt de cacao, lecitina, lapte praf, cafea, alune, stafide si alte
ingrediente.

Umpluturile care se folosesc la fabricarea specialitatilor de ciocolata sunt obtinute din ingrediente
valoroase din punct de vedere organoleptic si nutritional. Ele se obtin din samburi grasi (nuci, alune,
fistic, migdale), zahar, lichioruri, coniac, fondant de calitate sau alte materii prime alimentare.

Principalele defecte specifice ale ciocolatei sunt: bruma de zahar si bruma de grasime.

Bruma de zahar apare datorita condensarii vaporilor de apa din mediul inconjurator pe masa de
ciocolata, ca urmare a variatiilor mari de temperatura si a pastrarii la o umiditate relativa a aerului
ridicata. Apa condensata dizolva partial zaharul din straturile periferice si ulterior, prin evaporarea
ei, zaharul extras se cristalizeaza, formand bruma de zahar. Se schimba astfel aspectul ciocolatei, pe
suprafata sa formandu-se pete albicioase.

Bruma de grasime sau albirea grasa se datoreaza dereglarii procesului de cristalizare a untului de
cacao. Datorita continutului de grasimi cu temperaturi de solidificare diferite, untul de cacao se
cristalizeaza in patru forme diferite. Cele patru forme de cristalzare se produc in functie de modul de
temperare si racire a masei de ciocolata. Pastrarea ciocolatei la temperaturi variabile sau mai mari de
18 grade Celsius determina cresterea cristalelor mici care provoaca modificarea aspectului si aparitia
brumei de grasime.

Sortimentul produselor pe baza de cacao este numeros si variat.

La aprecierea calitatii produselor pe baza de ciocolata, o foarte mare importanta prezinta

caracteristicile organoleptice.

Aspectul exterior se examineaza la temperaturi de 16 – 18 grade Celsisus. Produsele superioare

trebuie sa prezinte suprafata lucioasa, curata, nestratificata, fara pete sau bule de aer.

Aspectul in sectiune. Masa de ciocolata trebuie sa fie uniforma, mata in ruptura, cu structura
uniforma, fara bule de aer.

Culoarea este variabila de la maron deschis pana la maron inchis, in functie de tipul ciocolatei.

Consistenta ciocolatei trebuie sa fie fina, relativ tare si casanta la rupere.

Mirosul si gustul trebuie sa fie placute, cu arome caracteristice tipului, fara a lasa senzatia de
asprime.
Pudra de cacao

Proprietatile si calitatea pudrei de cacao depind , in principal de calitatea boabelor de cacao, de

variatatile utilizate, de proportia in care se realizeaza amestecul diferitelor varietati, de gradul de
fermentare si de tratamentul alcalin aplicat (are ca scop corectarea gustului, aromei si culorii).

Cele mai apreciate sorturi de cacao pudra care prezinta arome fine se obtin din amestecul in
proportii optime de boabe din zona Accra, cu boabe superioare, cultivate in America Centrala.

Pudra de cacao contine grasimi 22,5 %, apa 5,4 %, cenusa 5 – 7 % si alte substante din compozitia
chimica a boabelor de cacao.

Principalele caracteristice ale prafului de cacao sunt: culoarea brun-roscata, finetea avansata, aroma
si gusturi fine pronuntate.

5. Calitatea, ambalarea si pastrarea produselor zaharoase

Calitatea produselor zaharoase este determinata de nivelul proprietatilor organoleptice, al

caracteristicilor fizico-chimice si absenta defectelor.

Produsele zaharoase trebuie sa se prezinte sub forma de bucati distincte cu marimi si forme
prognozate. Trebuie sa prezinte aceeasi culoare pe intreaga suprafata, acelasi desen, aceeasi forma si
marime. Abaterile constituie defecte.

Aroma trebuie sa fie pronuntata si corelata in functie de culoarea produselor.

Gustul trebuie sa fie specific, dulce, nuantat de la produs la produs, in functie de natura
ingredientelor folosite. Stabilirea calitatii se poate face prin degustare.

Principalii indicatori fizico-chimici si de compozitie ai produselor zaharoase sunt:

Zaharul total – care, la mai multe produse, detine valori in jur de 60%, 40% avand produsele cu
continut mai mare de grasimi.
Zaharul direct reducator nu trebuie sa depaseaca 25%, deoarece imprima produselor zaharoase
instabilitate favorizand procesul de aglomerare datorita higroscopicitatii ridicate.
Continutul de apa in majoritatea produselor zaharoase este cuprins intre 2 si 4 %. Umpluturile pot
contine intre 18 – 25 %.
Continutul de grasime trebuie sa corespunda normelorde calitate pentru produsele cu continut
lipidic. Acest continut variaza de la 2 – 3 % la cele mai multe produse, pana la 30 – 40% la cele cu
valoare nutritiva complexa (ciocolata, halva).
Aciditatea este o conditie de calitate pentru produsele zaharoase care se aciduleaza in scopul
formarii si corectarii proprietatilor gustative. Este cuprinsa intre 0,4 si 1% acid citric.
Marimea bomboanelor difera de la produs la produs si se poate exprima prin numarul de bucati la
kg. sau in g/buc.
Degradarea produselor zaharoase, datorita continutului lor redus de apa, nu se face prin procese
microbiologice, ci prin aglomerare si oxidare.

Aglomerarea produselor zaharoase se produce in cazul pastrarii lor la o umiditate relativa a aerului
ridicata. La peste 90% umiditate relativa, toate bomboanele indiferent de continutul lor in zahar
direct reducator, se transforma intr-o masa rigida de produse zaharoase.

Printre procesele oxidative care determina degradarea produselor zaharoase pot fi amintite
rancezirea grasimilor, care se produce in dulciurile ce au compozitie complexa (bomboane umplute,
ciocolata, halva)

Conditiile optime de pastrare si termenele de valabilitate ale produselor zaharoase sunt prezentate in
urmatorul tabel:

Conditiile de pastrare si termenele de valabilitate ale produselor zaharoase

felul produselor
umiditatea relativa a aerului (%)
temperatura (grade Celsius)
termen de garantie (zile)

bomboane sticloase neumplute

75
20
90 - 120

bomboane sticloase umplute

75
20
60 - 90

drajeuri
75
20
60

caramele
75
20
75 - 90
ciocolata masiva
65
18
90 - 180

specialitati de ciocolata
65
18
30 - 60

serbet
65 - 75
20
65

rahat
75
20
40 - 50

halva
57
18
30 - 60

Sursa: Merceologie Alimentara: editura Oscar Print

Este necesar ca incaperile in care sunt pastrate produsele sa fie uscate, curate, dezinfectate, fara
mirosuri straine, bine aerisite.

Asigurarea stabilitatii produselor se poate face prin mentinerea constanta a temperaturii la valori
optime. Variatile bruste de temperatura determina modificarea umiditatii relative a aerului, inclusiv
in microclimatul creat de ambalaj.

Modificarea formei ciocolatei, aparitia brumei de zahar sau grasime survin daca depozitarea,
transportul si comercializarea se realizeaza la temperaturi mai mari de 18 grade Celsius.

Ambalarea trebuie sa raspunda cerintelor impuse de particularitatile de stabilitate ale produselor

zaharoase. Ambalajul trebuie sa asigure protectie impotriva apei, a vaporilor de apa din atmosfera,
trebuie sa mentina substantele volatile implicatein formarea aromei si sa protejeze produsele
impotriva substantelor volatile, urat mirositoare din mediu. Sistemul produs ambalaj trebuie sa
formeze un tot armonios, care sa favorizeze luarea deciziilor de cumparare de catre segmentele de
cumparatori.

De importanta deosebita este asigurarea protectiei impotriva factorilor mecanici (propria greutate,
manipularea, transportul) la produsele sensibile – specialitati de ciocolata, bomboane fondante, etc.
De obicei tipurile materialelor, gradul de sofisticare si estetica ambalajelor sunt corelate cu valoarea,
sortimentul si nivelul calitativ al produselor zaharoase.
6. Date statistice

Exporturile si importurile Romaniei la zahar si produse zaharoase in trimestru I din 2000 au

inregistrat urmatoarele valori:
Exporturi FOB un total de 1 791 000 USD, din care 1 672 000 USD in sectorul privat
Importuri CIF un total de 9 045 000 USD, din care 5 148 000 USD in sectorul privat

Importurile CIF de zahar si produse zaharoase din tarile Uniunii Europene:

Importuri de zahar si produse zaharoase (mil. USD)

Tari
1999
2000
2001 (1.01. - 31.08.01)

Austria
12,3
11,6
6,8

Belgia
1,0
0,5
0,2

Franta
2,1
0,5
0,3

Germania
4,7
3,1
1,0

Grecia
0,6
X
X

Italia
1,9
2,3
0,2

Olanda
0,7
0,4
0,2

Portugalia
0,7
0,4
X

Spania
0,6
0,6
0,4

Marea Britanie
0,4
0,1
X

Total
25,0
19,5
9,1

Sursa: Comisia Nationala de Statistica

Bibliografie

Bologa N. - Merceologie Alimentara, ed. Oscar Print, Bucuresti,1999

Comisia Nationala de Statistica
Revista Romana de Statistica nr. 12/1998

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

Nota:Textul de mai sus reprezinta un extras din referatul "Zaharul si produsele zaharoase". Pentru
versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau.
In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau referatul nu este nici pe departe
ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti aici: raporteaza o eroare

Pentru mai multe referate vizitati referate Clopotel, referate de nota 10