Luceafarul - M. Eminescu
Luceafarul - M. Eminescu
Luceafarul - M. Eminescu
Eminescu
Contextualizare
Integrarea în specie/ curent
Viziunea
Tema
Titlul
Elementele de structură și de compoziție
-tipul de lirism
-relații de simetrie și de opozițe
-incipitul
-tablourile
Luceafărul , Mihai Eminescu
-folclorul românesc, de unde extrage mituri vechi (credința în demoni acvatici), mitologia
autohtonă (mitul Zburătorului) sau greacă (mitul lui Hyperion)
-filozofia germană (concepția lui Schopenhauer despre geniu) și filozofia lui Platon (există un
model cosmologic platonician)
2.Tema
Tema: relația geniu- societate =) tema poemului: problematica geniului în raport cu lumea,
iubirea și cunoașterea
M. Eminescu: dacă geniul un cunoaște nici moarte și numele lui scapă de noaptea uitării, pe de
altă parte aici pe pământ nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are
moarte, dar n-are nici noroc;
susține alegoria pe tema romantică a locului geniului în lume, văzut ca o ființă solitară și
nefericită, opusă omului comun
=) ceea ce înseamnă că povestea, personajele, relațiile dintre ele sunt transpuse într-o suită de
metafore, personificări și simboluri
titlul unește două mituri: unul românesc, al stelei călăuzitoare, și unul grecesc, al lui
Hyperion, sugerând natura duală a personajului;
4.Elemente de structură și de compoziție
a.TIPUL DE LIRISM
-specifică poemului este îmbinarea epicului cu liricul
--) lirism obiectiv - firul narativ, lirica măștilor
--) lirism subiectiv -expresivitatea limbajului, meditația filozofică etc.
--) poemul - monolog liric, dialogul accentuând profunzimea ideilor care îi conferă caracterul
filozofic
b.RELAȚIILE DE SIMETRIE ȘI DE OPOZIȚIE
-opoziția tipic romantică: geniul – omul comun, teluric-cosmic, înger-demon
--) opoziția dezvăluie o particularitate a romantismului: capacitatea superioară a geniului,
incompatibil cu incapacitatea omului de rând de a-și depăși condiția;
-simetria: două planuri – teluric și cosmic, două povești de iubire, patru tablouri etc.
c..INCIPITUL
- incipitul textului stă sub semnul basmului prin formula: A fost odată ca-n povești, sugestie a
unui illo-tempore/ timp nedeterminat;
-decorul este specific romantic: atmosfera nocturnă îmbie la visare, iar castelul e un spațiu al
izolării
-protagonista, fata de împărat, e dublu ipostaziată: frumusețe absolută, pură (o prea frumoasă
fată), dar predispusă la înălțimi astrale: Cum e Fecioara între sfinți/Și luna între stele
d.COMPOZIȚIA TEXTULUI
- patru tablouri
Partea I - profundă poveste de iubire, prezentată într-un cadru atemporal, de basm.
Ritualul de iubire:
perspectivă ascensională/
--) fata aspiră spre absolut =) reia tema iubirii imposibile dintre două ființe aparținând unor
lumi diferite
--) Luceafărul dorește materialitatea: Îl vede azi, îl vede mâni,/ Astfel dorința-i gata;/ El iar,
privind de săptămâni,/ Îi cade dragă fata.
-limita dintre cele două lumi este redată prin motivele visul și oglinda
chemările- descântec rostite de fată sub forma unor invocații: Cobori în jos, Luceafăr blând
întrupările Luceafărului:
Ex1. ipostaza angelică (tânăr voievod, mort frumos cu ochii vii)
--) Luceafărul se naște din apă = ipostaza neptuniană
--) vrea să eternizeze iubirea și îi propune fetei împărăția oceanului, apoi a cerului;
Ex.2. ipostaza demonică (din soare și din noapte)
--) paloarea feței și strălucirea ochilor, semne ale dorinței de absolut, sunt înțelese de fată ca
atribute ale morții: Privirea ta mă arde;
oferta Luceafărului - perspectiva eternității, însă se lovește de refuzul ei
cerința fetei - să devină muritor, iar Luceafărul acceptă sacrificiul: Tu-mi ceri chiar nemurirea
mea/ În schimb pe-o sărutare/ Dar voi să știi asemenea/ Cât te iubesc de tare.
Partea a doua
Idila dintre Cătălin și Cătălina - înfățișează repeziciunea cu care se stabilește legătura între
exponenții lumii terestre
Luceafărul - însetat de repaos/ de viața finită: Și din repaos m-am născut/ Mi-e sete de repaos
--) îi cere Demiurgului să îl dezlege de nemurire, pentru a cunoaște taina iubirii
Finalul
-poemul se clasicizează
-versurile având un caracter gnomic/ reflexiv/ filozofic
-geniul se izolează, îndurerat de lumea comună și își asumă destinul de ființă nepieritoare
-discursul său este ironic și dezvăluie disprețul față de omul comun, incapabil să-și depășească
limitele;
Aplicații – Romantismul - principii fundamentale de creație
CÂMPURI LEXICALE:
Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald,
1. =) tema IUBIREA -elementele de portret: ochii,
picioarele, iubita cu chip marmorean + durerea/
În dulcea-nfiorare a sufletului cald, despărțirea/ visul de iubire, iubita înger /vs/ iubita
moartă (conotația thanatică)
Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, 2.tema TIMPUL: evadarea în fantezie,visul, realitate /vs/
imaginație, stingerea etc.
Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, 3. tema DIMENSIUNEA EXISTENȚIALĂ/ CONDIȚIA
UMANĂ ( =)problematica ființei: dorința/ motivul
Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... dorului/ jalea/ înfiorarea/ deznădejdea/ melancolia
=MOTIVE POETICE (ajută la conturarea temei)
O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! […] FIGURI DE STIL
Metafora: jalea amorului meu sfânt, marmură, umbra
blând-a iubirii cei de veci
Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți, Epitete: dulcea (-nfiorare), (sufletului) cald, ochii tăi cei
reci, ochii tăi de înger (epitet metaforic)
Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți, Comparație: Să mor (pătruns de jalea amorului meu
sfânt),/ Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt
De-amor fără de margini, de scumpe fericiri, TRĂSĂTURILE ROMANTISMULUI ÎN TEXT :
Ex1.= problematica ființei/eul liric - hipersensibilitatea
Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri, =)sentimente: jalea/ dorul, dorința, regretul, confuzie/
incertitudine/ nesiguranță
Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci, Ex2. = evadarea în fantezie/ imaginație
--)tema iubirii - formă a absolutului, formă de negare a
Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! […] sinelui, proiecție a imaginației îndrăgostitului --)iubita
angelică/ iubita moartă/trecerea în neființă
Mihai Eminescu, Apari să dai lumină
SCHEMA
Definiția romantismului – cât mai multe trăsături
Textul dat aparține romantismului prin
-T1: problematica ființei
-T2: primatul imaginației
O primă trăsătură romantică evidentă în text vizează subiectivitatea și emoția ființei
poetice, astfel că textul este organizat sub forma unui monolog adresat, cu elemente de
confesiune lirică. (+/- mărcile eului)
-eul – dublă ipostază
Ex.1. - îndrăgostit
Ex.2. – ființă supusă trecerii
-sentimente pt fiecare ipostază
-aleg câte o figură de stil din care reies sentimentele
O altă trăsătură romantică prezentă în tx este dată de viziunea particulară asupra iubirii,
susținută de antiteza dintre realitate, care stă sub semnul suferinței și imaginație, eul își
proiectează o iubire absolută, ideală, deși se remarcă elementele trecerii, ale morții
Ex1 – iubirea + câmpul lexical al temei + motivele literare ale temei + o fig de stil din care să
reiasă sentimentul de iubire (metafora)
Ex2 – timpul/dimensiunea existentială + motive poetice + o figură de de stil