Luceafărul, Mihai

Eminescu
 Contextualizare
 Integrarea în specie/ curent
 Viziunea
 Tema
 Titlul
 Elementele de structură și de compoziție
-tipul de lirism
-relații de simetrie și de opozițe
-incipitul
-tablourile
 Luceafărul , Mihai Eminescu

Contextualizare - (încadrare în curent/ mișcare literară, perioadă, orientare tematică)

-perioadă: antebelică/ Epoca Marilor Clasici – apare în Almanahul Societății Academice
Social-Literare România Jună din Viena (1883), apoi reprodus în revista Convorbiri literare
-curent literar: romantismul
-orientare tematică: condiția omului de geniu în raport cu iubirea, lumea și cunoșterea

PRINCIPII ALE ROMANTISMULUI:

 primatul imaginației/ EVADAREA DIN REALITATE ÎN FANTEZIE/IMAGINAȚIE
PRIN SOMN, VIS, MAGIE ȘI POEZIE, iubirea și natura devenind universuri
compensative;
 universul poetic eminescian apelează la mit, fantezie
 respinge regulile impuse de clasicism;
 fascinația misterului și excepționalul, dublată de cultivarea emoției și a sentimentului
 prezența personajelor excepționale, aflate în situații excepționale
 principalele atitudini ale artistului romantic sunt inadaptarea, pesimismul, melancolia,
seninătatea, resemnarea și ironia etc.
 procedeele expresive- antiteza între realitate – fantezie, om comun – om de geniu, timpul
uman (efemer) – timpul universal (etern)
 Integrarea textului în romantism

Sinteză a creației eminesciene, Luceafărul armonizează într-un text amplu esența

viziunii romantice eminesciene;

-textul este un POEM ROMANTIC prin:

 TEMATICĂ – alegoria pe marginea condiției geniului în lume

 IMAGINARUL POETIC DE FACTURĂ ROMANTICĂ– iubirea se naște lent,

din starea de contemplație și de visare, în cadru nocturn, într-o atmosferă
romantică, susținută de motive romantice: luna, luceafărul, marea, castelul,
noaptea/ înserarea, fereastra, visul, oglinda etc.

 COMPOZIȚIA ROMANTICĂ se realizează prin antiteza/ opoziția planurilor

cosmic și terestru și a două ipostaze le cunoașterii: geniul și omul comun;
 1. Viziunea

 viziunea romantică poate fi explicată din perspectiva speciei poemul

POEMUL:
-specie de interferență a epicului cu liricul, de întindere relativ mare, cu conținut filozofic și
caracter alegoric;
-poemul alegoric amplu cumulează trăsături ale altor specii literare : meditația filozofică,
satira, idila, elegia, pastelul, egloga;
-se observă împletirea genurilor literare: epicul este susținut de firul narativ, schema basmului,
prezența peronajelor, liricul este prefigurat prin țesătura de simboluri, expresivitatea limbajului și
meditația filozofică, iar dramaticul prin dialogul din tabloul al III-lea sau prin dramatismul
sentimentelor ființei;
 viziunea poetică eminesciană e susținută și de sursele de inspirație

-folclorul românesc, de unde extrage mituri vechi (credința în demoni acvatici), mitologia
autohtonă (mitul Zburătorului) sau greacă (mitul lui Hyperion)
-filozofia germană (concepția lui Schopenhauer despre geniu) și filozofia lui Platon (există un
model cosmologic platonician)
 2.Tema
Tema: relația geniu- societate =) tema poemului: problematica geniului în raport cu lumea,
iubirea și cunoașterea
M. Eminescu: dacă geniul un cunoaște nici moarte și numele lui scapă de noaptea uitării, pe de
altă parte aici pe pământ nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are
moarte, dar n-are nici noroc;

 -concepția eminesciană cu privire la rolul și locul geniului în lume este preluată de la

Schopenhauer
--) filozoful german constată că la baza lumii se află egoismul omului, generat de voința oarbă a
acestuia de a-și împlini nevoile existențiale și de a fi fericit;
--) singurul capabil să învingă egoismul este geniul - 2 căi:
-contemplație artistică, ce induce catharsisul
-asceza, geniul izolându-se în sfera ideilor
trăsăturile esențiale ale genului sunt: MELANCOLIA, PESIMISMUL, RESEMNAREA,
ATARAXIA (SENINĂTATEA), DETAȘAREA etc.
DIFERENȚA: -geniul eminescian, titanul/ răzvrătitul/Hyperion este nefericit și dorește
împlinirea prin iubire
 Secvențe ilustrative pentru tema geniului
Ex.1 – dialogul dintre Hyperion și Demiurg
Luceafărul
-hyper-eon (pe deasupra mergătorul)
-depășește treapta materialității primare
-se înscrie în rândul ființelor nemuritoare
-are capacitatea de a străbate nestingherit spațiul și timpul;
-face parte din spiritul primordial
-nu poate primi o altă soartă, fiindcă ar însemna ca geniul suprem, Creatorul, să își nege creația;
Ex.2 – finalul poemului
-Hyperion definește condiția umană prin intermediul a două metafore:
-chip de lut, cercul vostru strâmt
--) omul este înscris în tiparele efemerității, ancorat în tiparele unui destin, fiind marcat de noroc,
întâmplare, ora de iubire, toate semne ale perisabilității
--)Luceafărul poate reveni la starea de increat, fiind etern, se resemnează în lumea lui (nemuritor
și rece)
=) se configurează antiteza dintre timpul uman și cel cosmic
Problematica geniului din perspectiva iubirii
 mit erotic în acest poem: iubirea cosmică, imposibilă, dintre fata de împarat și Luceafăr/
iubirea telurică dintre Cătălin și Cătălina
Motive poetice: înger / demon, motivul cuplul adamic;

Problematica geniului din perspectiva cosmogenezei și timpului

Motive poetice: zborul Luceafărului, relativitatea, atemporalitatea, aspațialitatea;
 3.Titlul
Simbolistica titlului

 motivul central al textului

 susține alegoria pe tema romantică a locului geniului în lume, văzut ca o ființă solitară și
nefericită, opusă omului comun
=) ceea ce înseamnă că povestea, personajele, relațiile dintre ele sunt transpuse într-o suită de
metafore, personificări și simboluri

 titlul unește două mituri: unul românesc, al stelei călăuzitoare, și unul grecesc, al lui
Hyperion, sugerând natura duală a personajului;
 4.Elemente de structură și de compoziție

a.TIPUL DE LIRISM
-specifică poemului este îmbinarea epicului cu liricul
--) lirism obiectiv - firul narativ, lirica măștilor
--) lirism subiectiv -expresivitatea limbajului, meditația filozofică etc.
--) poemul - monolog liric, dialogul accentuând profunzimea ideilor care îi conferă caracterul
filozofic
b.RELAȚIILE DE SIMETRIE ȘI DE OPOZIȚIE
-opoziția tipic romantică: geniul – omul comun, teluric-cosmic, înger-demon
--) opoziția dezvăluie o particularitate a romantismului: capacitatea superioară a geniului,
incompatibil cu incapacitatea omului de rând de a-și depăși condiția;
-simetria: două planuri – teluric și cosmic, două povești de iubire, patru tablouri etc.
c..INCIPITUL
- incipitul textului stă sub semnul basmului prin formula: A fost odată ca-n povești, sugestie a
unui illo-tempore/ timp nedeterminat;
-decorul este specific romantic: atmosfera nocturnă îmbie la visare, iar castelul e un spațiu al
izolării
-protagonista, fata de împărat, e dublu ipostaziată: frumusețe absolută, pură (o prea frumoasă
fată), dar predispusă la înălțimi astrale: Cum e Fecioara între sfinți/Și luna între stele
d.COMPOZIȚIA TEXTULUI
- patru tablouri
Partea I - profundă poveste de iubire, prezentată într-un cadru atemporal, de basm.
Ritualul de iubire:
 perspectivă ascensională/
--) fata aspiră spre absolut =) reia tema iubirii imposibile dintre două ființe aparținând unor
lumi diferite
--) Luceafărul dorește materialitatea: Îl vede azi, îl vede mâni,/ Astfel dorința-i gata;/ El iar,
privind de săptămâni,/ Îi cade dragă fata.
-limita dintre cele două lumi este redată prin motivele visul și oglinda
 chemările- descântec rostite de fată sub forma unor invocații: Cobori în jos, Luceafăr blând
 întrupările Luceafărului:
Ex1. ipostaza angelică (tânăr voievod, mort frumos cu ochii vii)
--) Luceafărul se naște din apă = ipostaza neptuniană
--) vrea să eternizeze iubirea și îi propune fetei împărăția oceanului, apoi a cerului;
Ex.2. ipostaza demonică (din soare și din noapte)
--) paloarea feței și strălucirea ochilor, semne ale dorinței de absolut, sunt înțelese de fată ca
atribute ale morții: Privirea ta mă arde;
 oferta Luceafărului - perspectiva eternității, însă se lovește de refuzul ei
 cerința fetei - să devină muritor, iar Luceafărul acceptă sacrificiul: Tu-mi ceri chiar nemurirea
mea/ În schimb pe-o sărutare/ Dar voi să știi asemenea/ Cât te iubesc de tare.
Partea a doua
Idila dintre Cătălin și Cătălina - înfățișează repeziciunea cu care se stabilește legătura între
exponenții lumii terestre

 iubirea se desfășoară sub forma unui joc

=) o altă ipostază a iubirii, opusă celei ideale
 asemănarea numelor sugerează apartenența la aceeași categorie, a omului comun
 portretul lui Cătălin este realizat în antiteza cu cel al Luceafărului
--) Cătălin este întruchiparea teluricului și a mediocrității pământene: Viclean copil de casă, băiat
din flori și de pripas, îndrăzneț cu ochii, cu obrăjori ca doi bujori etc.

=) portretul se realizează în stilul vorbirii populare;

Partea a treia
a. zborul Luceafărului la Demiurg - El zboară, gând purtat de dor
--) surprins prin intermediul temei cosmogenezei: Din a chaosului văi; Vedea ca-n ziua cea
dentâi/Cum izvorau lumine
--) motive care configurează tema timpului - atemporalitatea, aspațialitatea: Și căi de mii de ani
treceau în tot atâtea clipe; Căci unde-ajunge nu-i hotar;

b. dialogul Luceafărului cu Demiurgul

Luceafărul - însetat de repaos/ de viața finită: Și din repaos m-am născut/ Mi-e sete de repaos
--) îi cere Demiurgului să îl dezlege de nemurire, pentru a cunoaște taina iubirii

Creatorul - amară radiografie a condiției umane trecătoare:

-omul - caracterizat de limitare, destin, noroc, întâmplare etc: Ei doar au stele cu noroc/ Și
prigoniri de soarte/ Noi nu avem nici timp, nici loc/ Și nu cunoaștem moarte
-Demiurgul este cel care rostește pentru prima oară numele de Hyperion
-refuză cererea lui Hyperion
-îi oferă diferite ipostaze care nu îl mulțumesc: poet (ipostaza orfică), geniul militar, cezarul și
argumentul suprem, infidelitatea fetei;
Partea a patra
Decorul: imaginarul poetic se nuanțează printr-un peisaj umanizat, tipic eminescian, în care
scenele de iubire se petrec departe de lume

Declarația de dragoste a lui Cătălin/ pătimașa lui sete de iubire

--) metaforele: noaptea mea de patimi, iubirea mea dentâi, visul meu din urmă
Motive poetice - cuplul adamic: doi tineri singuri - scoate îndrăgostiții din sfera banalității prin
izolarea lor în mijlocul unei naturi eromorfe, într-un timp al tainei: sara-n asfințit, noaptea o să-
nceapă; răsare luna; cărările din crânguri; mândri tei;
--) iubirea - rit de integrare în pierduta amonie cosmică;
Chemarea fetei – norocu-mi luminează --) cere binecuvântarea Luceafărului

Finalul
-poemul se clasicizează
-versurile având un caracter gnomic/ reflexiv/ filozofic
-geniul se izolează, îndurerat de lumea comună și își asumă destinul de ființă nepieritoare
-discursul său este ironic și dezvăluie disprețul față de omul comun, incapabil să-și depășească
limitele;
 Aplicații – Romantismul - principii fundamentale de creație

1.primatul imaginației și al fanteziei creatoare:

-evadarea din realitate se face prin vis (vis- magie, vis-moarte, vis de iubire, somn - moarte),
creație;
-imaginarul artistic propune evadarea în universuri compensative - iubirea și natura devin
universuri compensative;
-negarea prezentului/prezentul stă sub semnul răului =) orientarea spre trecut/ paseismul
(istoric– trecutul glorios sau lumea originilor);
2.patosul sensibilității, subiectivității, pasiunii, cultivarea emoției;
3.respinge regulile impuse de clasicism/ rigiditatea/ rațiunea;
4.fascinația misterului și excepționalul/ cultivarea miturilor/ redescoperirea fondului arhaic,
primitiv și a folclorului autentic;
5.retorta – îmbinarea genurilor și speciilor în cadrul aceluiași text --) poemul alegoric,meditația
filozofică, elegia existențială, pastelul, idila, egloga ( idila cu dialog);
6. procedeul stilistic recurent- antiteza între realitate – ficțiune, om comun – om de geniu, timpul
uman (efemer) – timpul universal (etern) , absolut – relativ, aproape – departe, real – oniric,
angelic – demonic, nocturn – diurn etc.;
7.prezența personajelor excepționale, aflate în situații excepționale
-personajul, preluat din toate categoriile sociale --) natură superioară, ipostaza excepțională;
8.principalele atitudini ale artistului romantic: inadaptarea, pesimismul, melancolia,
seninătatea/ ataraxia, resemnarea, ironia/ autoironia (witz) etc.
 Aplicații -romantismul
9.teme și motive romantice
Teme:
 supratema timpului ( timpul uman – efemer, linear, limitat, ireversibil /vs/ timpul cosmic,
universal – etern, ciclic, ilimitat, reversibil)
 natura – erotomorfă (vibrează la trăirile îndrăgostitului)
 geniul – ipostaze în opera eminesciană, prin raportare la timp: geniul suprem – Demiurgul
(creează timpul), geniul răzvrătit/ titanul – Hyperion (vrea să schimbe timpul), geniul uman
– bătrânul dascăl, poetul (cugetă pe marginea timpului, pe care îl reprezintă în ample viziuni
cosmogonice)
 cosmogeneza/ sociogeneza
 iubirea – formă a absolutului, rit de integrare în ierduta armonie cosmică
 istoria/ ruinele
Motive:
 drama faustiană a omului superior/ problematica omului de geniu
 revolta luciferică / titanismul
 imagistica astrală: luna, luceafărul, steaua cu noroc, zborul cosmic, relativitatea spațiului și
timpului, ireversibilitatea timpului (fugit irreparabile tempus), soarta schimbătoare (fortuna
labilis), deșertăciunea (vanitas vanitatum vanitas)
=) lumina – substanță eternă a lumii
 îngerul, demonul, avatarul, metamorfoza, reveria (starea de veghe)
 lacul, codrul, izvorul, floarea albastră, teiul, salcâmul, plopul, cetatea, castelul gotic etc.;
 Aplicații -romantismul
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului
următor, evidențiind două trăsături ale romantismului:
Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald,
În dulcea-nfiorare a sufletului cald,
Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt,
Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt,
Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci...
O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! […]

Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți,

Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți,
De-amor fără de margini, de scumpe fericiri,
Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri,
Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci,
Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! […]
Mihai Eminescu, Apari să dai lumină
 METODĂ DE ABORDARE A TEXTULUI POETIC

 CÂMPURI LEXICALE:
Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald,
1. =) tema IUBIREA -elementele de portret: ochii,
picioarele, iubita cu chip marmorean + durerea/
În dulcea-nfiorare a sufletului cald, despărțirea/ visul de iubire, iubita înger /vs/ iubita
moartă (conotația thanatică)
Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, 2.tema TIMPUL: evadarea în fantezie,visul, realitate /vs/
imaginație, stingerea etc.
Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, 3. tema DIMENSIUNEA EXISTENȚIALĂ/ CONDIȚIA
UMANĂ ( =)problematica ființei: dorința/ motivul
Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... dorului/ jalea/ înfiorarea/ deznădejdea/ melancolia
=MOTIVE POETICE (ajută la conturarea temei)
O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! […]  FIGURI DE STIL
Metafora: jalea amorului meu sfânt, marmură, umbra
blând-a iubirii cei de veci
Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți, Epitete: dulcea (-nfiorare), (sufletului) cald, ochii tăi cei
reci, ochii tăi de înger (epitet metaforic)
Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți, Comparație: Să mor (pătruns de jalea amorului meu
sfânt),/ Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt
De-amor fără de margini, de scumpe fericiri,  TRĂSĂTURILE ROMANTISMULUI ÎN TEXT :
Ex1.= problematica ființei/eul liric - hipersensibilitatea
Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri, =)sentimente: jalea/ dorul, dorința, regretul, confuzie/
incertitudine/ nesiguranță
Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci, Ex2. = evadarea în fantezie/ imaginație
--)tema iubirii - formă a absolutului, formă de negare a
Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! […] sinelui, proiecție a imaginației îndrăgostitului --)iubita
angelică/ iubita moartă/trecerea în neființă
Mihai Eminescu, Apari să dai lumină
 SCHEMA
 Definiția romantismului – cât mai multe trăsături
 Textul dat aparține romantismului prin
-T1: problematica ființei
-T2: primatul imaginației
 O primă trăsătură romantică evidentă în text vizează subiectivitatea și emoția ființei
poetice, astfel că textul este organizat sub forma unui monolog adresat, cu elemente de
confesiune lirică. (+/- mărcile eului)
-eul – dublă ipostază
Ex.1. - îndrăgostit
Ex.2. – ființă supusă trecerii
-sentimente pt fiecare ipostază
-aleg câte o figură de stil din care reies sentimentele
 O altă trăsătură romantică prezentă în tx este dată de viziunea particulară asupra iubirii,
susținută de antiteza dintre realitate, care stă sub semnul suferinței și imaginație, eul își
proiectează o iubire absolută, ideală, deși se remarcă elementele trecerii, ale morții
Ex1 – iubirea + câmpul lexical al temei + motivele literare ale temei + o fig de stil din care să
reiasă sentimentul de iubire (metafora)
Ex2 – timpul/dimensiunea existentială + motive poetice + o figură de de stil

Prof. Alina Popa, Colegiul Economic „Transilvania”

Prof. dr. Maria Kozak, Colegiul Național ”Al Papiu Ilarian”, Tg. Mureș