John Welwood - In cautarea unui continent pierdut:

Iubirea (I)

 
John Welwood, psihoterapeut american, doctor in psihologie si autor international.

"Lumea si-a pierdut sufletul. Acesta este . adevaratul motiv al depresiei si ratacirii"

Argument

Prima surpriza pe care mi-a oferit-o John Welwood au fost cartile sale. Mi se parusera extraordinare,
pentru ca principalul sau mesaj, oricat ar parea de straniu pentru un psiholog american, era intoarcerea
la suflet, la inima, la spiritualitate, ca solutie la nefericirea generalizata ce caracterizeaza societatile de
consum. Astfel ca, intr-o buna zi, pe cand ma aflam la Paris si am aflat ca sustine o conferinta, am vrut
sa vad despre ce e vorba. Tema era psihologie si spiritualitate. Asa l-am cunoscut pe John Welwood.
Tinand cont de succesul pe care-l au cartile sale in America si in Europa (trei dintre ele au fost traduse
si in Romania), de faima sa, ma asteptam sa intalnesc un personaj rigid, distant si politicos. In loc de
toate acestea, am descoperit un om simplu, de o timiditate pe care abia si-o poate masca, de o caldura si
o spontaneitate incredibile. A intrat in sala, inalt, slab, cu parul si barba albe, si a schitat o plecaciune
timida. Publicul tacea. Si-a luat un scaun pe care l-a pus printre oameni si a inceput sa vorbeasca. A
fost cea de-a doua mare supriza pe care mi-a oferit-o John Welwood. Nu avea nimic din aerul de
profesor, de doctor in psihologie, de autor publicat pe cinci continente. Cu o modestie si o deschidere
extraordinare, cu o caldura radianta care i-a molipsit in cele din urma pe toti auditorii, a vorbit liber
despre iubire si despre inima, despre suflet si despre meditatie, despre lumea in care traim, despre
fericire si nefericire. Vorbind, parea mai curand fragil decat sigur pe sine, parea vulnerabil si emotiv,
apropiat si deschis, un om aflat el insusi in cautare, care impartaseste cu ceilalti propriile sale
experiente.
Am descoperit, in timpul conferintei, dar mai ales in discutiile pe care le-am avut ulterior ca, daca ar
trebui sa poarte o eticheta, lui Welwood i s-ar potrivi cel mai mult aceea de cautator. Un om aflat in
cautare, in primul rand de natura spirituala. Intrebarile carora Welwood incearca sa le raspunda sunt
intrebari valabile pentru oamenii tuturor timpurilor, din toate societatile. Cine suntem cu adevarat?
Cum facem sa fim mai putin nefericiti? Cum facem sa fim mai sanatosi? Mai putin insingurati? Si
pentru ca Welwood vorbeste mereu despre inima si despre iubire ca despre esenta fiintei, mi-am spus
ca toate acestea sunt la fel de valabile in Romania, ca oriunde in alta parte din lume. Si inainte de toate,
in revista noastra, atat de preocupata de problemele sufletesti. Va propunem, deci, in exclusivitate, un

1
dialog despre inima, cu unul din cei mai mari cunoscatori ai ei.

"Noi, cei care am uitat de inima noastra"

- John Welwood, vorbiti mereu despre inima, despre a simti. Este atat de important?

- In lumea de astazi da, pentru ca inima este pe cale sa fie uitata, ignorata. Ne-am parasit inima, am
uitat ca o avem. Ne aducem aminte uneori de ea, dar numai atunci cand "ne doare", cand resimtim ceva
atat de dureros, incat ecoul durerii coboara in zona aceasta, a inimii, de care, in general, nu suntem
constienti. Nu ne amintim ca avem o inima in viata de zi cu zi. Suntem prea ocupati sa gandim, sa
analizam, sa actionam, sa facem planuri, sa rationam pe baza a ceea ce am invatat, deci pe baza unor
experiente trecute, asa incat nu ne trece prin cap sa ne oprim o clipa si sa fim atenti la ceea ce ne spune
inima noastra. Daca am face-o, am descoperi ca inima este un barometru foarte sensibil al realitatii
dimprejurul nostru, ca fara sa faca nici calcule, nici evaluari, inima simte, este intr-un fel misterios
racordata permanent la tot ceea ce ne inconjoara. Asta pe de-o parte. Pe de-alta parte, inima noastra - si
prin extensie corpul nostru - este o poarta catre cele mai profunde, catre cele mai stabile, dar si cele mai
inefabile parti ale fiintei noastre. Este suficient sa le dam atentie, sa stam cu ele, sa fim cu ele, pentru a
avea acces la aceste parti ale fiintei pe care in general le ignoram. Daca am face-o, am fi mai linistiti,
mai putin speriati, mai putin stresati, mai sanatosi si mai fericiti decat suntem. Am fi mai atenti cu
ceilalti, mai prezenti, mai buni. Lumea noastra interioara si reflexia ei pe care o cream, adica lumea
exterioara in care traim, ar arata altfel. In loc de asta, suntem in permanenta intr-o alergare, intr-o fuga,
suntem intr-o agitatie care caracterizeaza lumea moderna si care, in cele din urma, ne rupe de tot de
ceea ce suntem noi cu adevarat. Cand intervine aceasta ruptura, devenim cu adevarat nefericiti,
depresivi, intr-un cuvant ne imbolnavim, pentru ca suntem rupti de sursa energiei noastre vitale, la fel
cum un copac lipsit de lumina soarelui se usuca. Intoarcerea la inima ne-ar schimba viata si felul in
care privim imprejurul nostru, iar asta ar schimba lumea.

"O cale: intoarcerea la credinta"

- Ce drum ar trebui sa urmam pentru a ne regasi inima? Exista metode pe care sa le invatam?

- Ar fi bine daca occidentul si-ar aminti despre bazele crestine ale civilizatiei sale si ar redescoperi
spiritualitatea sa originara, care este una exceptionala. Numai ca aceasta spiritualitate a fost pierduta, ca
oricare alta, de altfel. Occidentul a luat-o pe alt drum. Din nefericire, biserica s-a indepartat si ea de
revelatie, si oamenii nu mai gasesc in biserica decat rareori ceea ce cauta. Acelasi lucru s-a petrecut
candva si cu mine. Simteam ca nu gasesc in biserica ceea ce cautam. Asa am ajuns sa cercetez diferite
alte traditii spirituale, mai conservatoare. Asa am ajuns la traditiile orientale si am inteles un lucru
fundamental: ca spiritualitatea contemplativa a orientului poate aduce ceva ce occidentului ii lipseste
sau a uitat. Aceasta latura contemplativa are implicatii enorme asupra sanatatii si vindecarii
psihologice, dar si asupra relatiilor dintre oameni si a comunitatii. Cu toate astea, budismul zen, de
exemplu, nu este mai bun cu nimic decat crestinismul, care are si el latura sa contemplativa
extraordinara. Pana la urma, rugaciunea europeana, asa cum o cunoastem noi, este o forma de
meditatie, sau invers, meditatia este o forma de rugaciune. Crestinismul este un punct de plecare la fel
de bun ca orice alta traditie spirituala a lumii. Importanta este intoarcerea la credinta, la aspectele
noastre profunde, uitate, abandonate. Iisus vorbeste despre inima, Evangheliile sunt pline de indicii, dar
cati dintre occidentali au reflectat vreodata la toate acestea?

2
 

"Cand oamenii au inceput sa creada ca pot controla totul, s-a produs o ruptura"

- Bine, dar cum putem trai totusi in lumea secolului 21, intr-un mod contemplativ? Ni se cere mai mult
sa facem decat sa fim...

- Nu e nimic rau in a-ti folosi mintea, ba dimpotriva, avem nevoie de ea ca sa putem trai, dar a trai
exclusiv prin intermediul mintii conduce in cele din urma la stres, la boli psihice, la alienare, la
nefericire si la boli fizice care nu sunt decat reflexii ale psihicului in corp. Indepartarea totala de
adevarata noastra natura ne aduce prejudicii grave. Trebuie sa invatam sa ne intoarcem la noi insine, sa
ne luam rastimpul pentru a reface contactul cu inima noastra. Aceasta dimensiune fundamentala a
fiintei se caracterizeaza prin deschidere, prin liniste, printr-o anumita caldura pe care o vom recunoaste
imediat, printr-o forta care ne inunda in clipa in care intram in contact cu ea. Este ceea ce se numeste
iubirea neconditionata, despre care vorbesc marii mistici, fie ei europeni sau orientali. Numai ca in
occident, trairile marilor mistici au cazut in derizoriu, oamenii in cel mai bun caz zambesc, daca nu
cumva dispretuiesc dimensiunea metafizica, spirituala a existentei, fiind convinsi ca singura realitate
este aceea pe care o poti atinge cu mana, aceea pe care o poti calcula, prevedea, evalua cu mintea.
Undeva, candva in istoria occidentului s-a petrecut o ruptura, o sciziune, atunci cand oamenii au
inceput sa creada ca pot controla totul, ca pot intelege totul cu mintea, in momentul in care au inceput
sa creada in omnipotenta mintii. Au crezut ca mintea este calea. Si intr-un fel este. Dar indepartarea de
natura fundamentala a inceput sa-si arate rezultatele. Civilizatia tehnologica nu i-a facut pe oameni mai
fericiti, ba e interesant de stiut ca exista studii din care reiese ca in tarile cu nivelul de trai cel mai
ridicat, in tarile cu economii si industrii puternice, oamenii se declara mai nefericiti decat saracii lumii
a treia. Consumul de antidepresive este cel mai ridicat in tari foarte avansate cum sunt Sua sau Franta.
Acest lucru se datoreaza faptului ca oamenii s-au indepartat de natura, de ei insisi, s-au transformat
intr-un fel de prizonieri ai mintii. Au construit sisteme sociale si economice care au la baza aceasta
abordare, chiar si medicina, chiar si psihologia au abordari mecanice, structuraliste, rigide. Totul pare
perfect, si totusi ceva nu merge. Ceea ce lipseste este tocmai aceasta deschidere, aceasta caldura,
aceasta apropiere de natura propriei noastre fiinte. Lumea si-a pierdut inima, si-a pierdut sufletul, si
dupa parerea mea acesta este adevaratul motiv al depresiei, al alienarii, al ratacirii care a atins cote
ingrijoratoare in occident. Eu nu sustin intoarcerea la primitivism, nu sustin retragerea in paduri, ci cred
doar ca trebuie sa recuperam acea parte din noi pe care am pierdut-o pe drum, printr-o eroare. Dupa
parerea mea, aceste doua orientari, una catre exterior, proprie civilizatiei moderne, si cea spre interior,
care a supravietuit din fericire in societatile mai conservatoare, unde credinta si biserica sunt inca
puternice, nu sunt antagonice, nu se anuleaza una pe alta, ci sunt complementare. Se completeaza.

John Welwood este psihoterapeut, doctor in psihologie si unul dintre cei mai cunoscuti autori pe
domeniul sau in Statele Unite si Europa. Dupa ce a obtinut o diploma in filosofie si-a continuat studiile
in Sua si a trecut prin diverse stagii de pregatire cu maestri ai budismului zen. John Welwood se
considera pe sine o punte intre sistemele filosofice orientale si psihologia analitica de tip european si
propune o noua viziune integratoare asupra fiintei, centrata in jurul inimii. Sustine conferinte si
seminarii in intreaga lume. In limba romana au fost traduse trei dintre cele mai bune carti ale sale:
"Psihologia trezirii", "Calatoria inimii" si "Iubiri perfecte, relatii imperfecte".

Este nevoie de o revolutie planetara. O revolutie a inimii"

3
"In scolile noastre li se baga in cap copiilor informatii cu miile, dar nu li se spune niciodata ce
inseamna sa fii fericit"

- Ar fi bine ca in partea a doua a dialogului nostru sa vorbim mai aplicat despre inima, despre cum o
putem redescoperi.

- Coborarea in inima si iubirea neconditionata nu pot fi intelese cu instrumentele mintii. Trebuie

experimentata, simtita, traita. Faceti exercitiul acesta. Stati linistiti, asezati, cu ochii inchisi. Respirati.
Vizualizati-va interiorul corpului, ca pe un spatiu pe care il locuiti. Urcati apoi catre inima. O vedeti?
Este vie, fierbinte. Focalizati-va atentia in inima. Ascultati-o. Va comunica cu voi. Daca vreti sa aflati
un raspuns, intrebati-va inima si veti sti raspunsul. Inima este inteligenta. Este ca atunci cand "ni se
strange inima". Asta inseamna ca inima spune "nu". E ceva care nu e bun pentru noi. Sau dimpotriva,
atunci cand cineva ne place din prima clipa si simtim ca inima ne sparge pieptul, spune "da". Sau cand
ne indragostim la prima vedere. Inima stie inaintea mintii, iar mintea nu intelege nimic din ce se
intampla. Ascetii credintei, misticii, stiau aceste lucruri, vedeau prin perspectiva inimii. In zilele
noastre, nu prea mai sunt mistici, limbajul inimii supravietuieste in arta, in muzica, in poezie. Acesta
este limbajul inimii. Din nefericire, suntem atat de indoctrinati inca din copilarie, suntem atat de
convinsi ca mintea este singurul instrument, incat ne vine greu sa credem ca putem evalua lumea cu
inima. Suntem educati sa ignoram sau sa ascundem semnalele inimii, ni se spune ca e rusine sa
plangem si chiar sa ne bucuram prea zgomotos, suntem coplesiti de conventii, de reguli, sabloane atat
de mult, incat uitam cu totul de inima noastra. In scolile noastre li se baga in cap copiilor informatii cu
miile, moduri de a rationa, dar nu li se spune niciodata ce inseamna sa fii fericit sau nefericit, nu li se
vorbeste niciodata despre bunatate, despre compasiune, despre legaturile nevazute cu oamenii si cu
natura. Astfel incat atunci cand oamenii simt nefericire, ei se blocheaza, nu stiu ce sa faca in mijlocul
suferintei, pentru ca nimeni nu le-a vorbit vreodata despre inima, dupa cum nu le-a vorbit vreodata
despre intuitie sau despre imaginatie. Deveniti adulti, fostii copii isi dau seama ca sunt singuri, neavand
alt instrument decat mintea lor. Inainte, in societatile vechi, existau comunitatea, parintii, preotul,
vecinii, traditiile purificatoare, riturile de trecere, toate facute sa sustina omul. Acum nu mai exista
nimic din toate acestea, iar omul se trezeste singur, prins in cercul vicios al rationamentelor si al
intrebarilor fara raspuns, speriat de propria suferinta, pierdut. Pana la alienare mai e un singur pas.
Lumea in care traim este oglinda acestei insingurari. Facem "ce trebuie", nu "ce simtim". Asta ne face
nefericiti. Avem nevoie de o revolutie a inimii la scara planetara. De o intoarcere la valori pe care le-
am pierdut.

"E timpul sa aprindem lumanarea"

- Sunteti unul dintre psihologii care au scris mult despre iubire. Nu ma rabda... inima sa nu va intreb
ce se intampla in lume cu iubirea concreta dintre doi oameni. De ce nu mai reusesc sa ramana
impreuna desi se iubesc?

- Stiti cum am ajuns sa scriu despre iubire? Acum multi ani m-am prabusit. Am trecut printr-o drama
care pare banala pentru ca multi trec prin ea. Cand primul meu mariaj s-a destramat, am vrut sa inteleg
ce s-a intamplat cu noi, cum a fost posibil ca in ciuda faptului ca ne-am iubit atat de mult, totul sa se
termine in suferinta si disperare. Dincolo de durerea pe care o traiam, voiam sa inteleg eroarea, ca sa nu
o mai repet, voiam sa stiu secretul unei relatii durabile, adevarate, vii. Ei bine, cred ca in cele din urma
am inteles.
Astazi, fiecare din noi este singur, fata in fata cu celalalt, asaltat de fricile sale, de angoase, de
suspiciune, si, mai ales, separat de inima lui. Ar vrea ca celalalt sa umple golul pe care-l simte in piept.
4
Dar asta nu se intampla, pentru ca celalalt e in aceeasi situatie. Neimpacat cu sine. Asteptarile de la
celalalt sunt enorme si niciodata implinite. Relatia este in vrie, in cadere libera, fara nici un punct de
sprijin. Este ca in povestea lui Eros, zeul iubirii, si a nimfei Psyche, care reprezinta constiinta. El venea
numai noaptea, in intuneric, si pleca inainte de ivirea zorilor, iar ea nu-i vedea niciodata chipul. Intr-o
noapte insa, ea nu a mai rezistat si a aprins o lumanare ca sa-i vada fata, si in clipa aceea el a disparut.

 
Apoi ea a trebuit sa treaca prin multe incercari pentru a-l recastiga si pentru ca iubirea lor sa se poata
petrece la lumina zilei. Asa a fost si cu relatiile intre oameni, timp indelungat: iubire in intuneric. Acum
este timpul sa aprindem lumanarea, sa aducem lumina constiintei acolo unde a fost bezna. O relatie
dureaza, dupa parerea mea, numai daca este o relatie constienta. Drumul catre celalalt trece prin noi
insine. E nevoie sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne acceptam, sa ne iubim pe noi insine, ca sa-l putem
iubi pe celalalt. Ma intorc la intrebare: de ce nu rezista relatiile? Pentru ca noi nu avem in primul rand o
relatie constienta cu noi insine, nu ne cunoastem, nu stim ce se petrece cu noi, cu inima noastra. Asta
ne falsifica, ne impiedica sa ne oferim integral. Frica, istoria de viata, prejudecatile, modelele de
comportament, toate actioneaza ca niste bariere intre cei care se iubesc. Neluminate de constiinta, ele
vor sfarsi prin a distruge iubirea.

- Exista vreo solutie?

- V-ati gandit vreodata care sunt cele mai importante, cele mai puternice momente ale unei relatii? Veti
descoperi repede ca cele care conteaza cu adevarat sunt momentele in care "doar suntem impreuna" si-
atat. In cele mai intime, cele mai adanci momente, ceea ce conteaza cu adevarat este prezenta. Atunci
suntem cu adevarat noi insine, nepoluati nici de idei, nici de amintiri, nici de prejudecati, nici de
modele, de nimic. Sunt momente in care nu facem nimic altceva, in care nu avem nimic de dovedit,
nimic de regretat. Doar suntem impreuna, pur si simplu, si impartim aceasta clipa miraculoasa cu cel pe
care il iubim. Sunt clipe nepretuite, singurele care conteaza, singurele care definesc iubirea, centrele de
forta ale iubirii. Daca am reusi sa ne intoarcem mereu la starea aceea de prezenta neconditionata, fara
asteptari, fara amintiri, fara ganduri, fara reprosuri, atunci iubirea ar fi salvata. Prezenta fata de celalalt.
Fiind prezenti, concentrati asupra momentului, intram in starea aceea miraculoasa a deschiderii inimii
fata de celalalt si fata de tot ce ne inconjoara. Cand il iubim cu adevarat pe celalalt, ne iubim si pe noi si
intregul univers. Aceasta este beatitudinea. Dincolo de ceea ce doi oameni fac unul pentru celalalt, cea
mai puternica legatura este calitatea de a fi impreuna, felul in care suntem impreuna, felul in care
fiecare se experimenteaza pe sine in prezenta celuilalt.

"Felul in care privim sexualitatea ne poate schimba viata"

- Daca am vorbit despre iubire, sa vorbim si despre sexualitate, in contextul acesta al prezentei.

- Sexualitatea, din punctul meu de vedere, face parte din ceea ce eu numesc "Calea Sacra". Pentru
mine, sexualitatea este o poarta catre cea mai misterioasa, cea mai metafizica parte a unei relatii, facand
parte mai curand din zona spirituala decat din cea personala. In lumea contemporana, corpul este
desacralizat, el nu mai este vazut ca o poarta, ca un templu al sufletului, ci este vazut in extreme.

 
Fie avem de-a face cu o viziune care trateaza corpul ca pe un obiect de joaca, fie cu o viziune puritana,
in care corpul e vazut ca o creatie a diavolului, ca un instrument al pacatului. Noi am pierdut aspectul
sacru al sexualitatii si al corpului. Avem o viziune alienata asupra corpului, ca ceva separat de noi, ceea

5
ce conduce la o sexualitate alienata. Lawrence, un mare poet, spunea ca adevarata natura a sexualitatii
este una misterioasa. Misterul, aceasta este esenta sexualitatii, caci ne pune in legatura cu partile
necunoscute ale fiintei noastre si ale unei relatii intime. In aspectul sau misterios, sexualitatea este de
fapt un schimb de energii subtile intre un barbat si o femeie, un schimb care ne innoieste si ne schimba,
care ne improspateaza vitalitatea si care, de fapt, ne poate schimba viata. Exista un aspect mistic al
sexualitatii, pe cale sa se piarda in timpurile noastre, la fel ca o multime de alte lucruri pe cale sa se
piarda. Intoarcerea la acest aspect mistic al sexualitatii are o legatura cu intoarcerea la aspectul mistic al
corpului, al inimii, cu intoarcerea la aspectul mistic al naturii inconjuratoare din care facem de fapt
parte, toate sunt legate intre ele, iar pierderea misterului, a inefabilului, are o legatura cu nebunia care a
cuprins lumea in secolul 21, cu insingurarea, cu nefericirea, cu tristetea fara de leac care i-a cuprins pe
oameni, cu dezbinarea, cu lipsa de iubire. Pierzand conexiunile cu aspectele misterioase, spirituale ale
universului, am pierdut legatura cu noi insine. Ne-am pierdut. Stiti care era legatura noastra cu toate
acestea si cu propria fiinta?

- Inima, nu-i asa? Poarta noastra spre fericire. Stiti, John Welwood, eu vin dintr-o tara in care
oamenii inca isi mai iau cate o clipa in care sunt singuri cu ei insisi si cu Dumnezeu, duminica, la
biserica.

- E un lucru minunat. Inseamna ca e o tara in care nu e totul pierdut. Rugaciunea este o cale de
intoarcere, cu conditia ca ea sa vina din inima, si nu sa fie facuta cu mintea, asa cum spuneau parintii
desertului, acum doua mii de ani, caci in inima omului este poarta catre Imparatie.
________________________________________________________________________________________