Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3
INCLUZIUNE SAU INTEGRARE?
Masterand Iovan Nelu
În România, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, integrarea e definită
ca „acţiunea de a include, îngloba, încorpora, armoniza într-un tot”. Integrarea, ca proces psihologic de cuprindere, asimilare, implicare a unui element (impuls, semnal, operaţie, informaţie) nu se poate realiza decât în corelare cu integrarea socială care este un proces de încorporare, de asimilare a individului în unităţi şi sisteme sociale (familie, grup, grupe, clase, şcoli, colective, societate). Putem vorbi de integrare obiectivă când copilul/elevul cu deficienţe din şcoala specială este „transferat „ în şcoala publică, deoarece colectivul, clasa care îl primeşte îşi reorganizează activitatea în funcţie de reacţiile noului venit. Atunci când copilul debutează şcolar în şcoala publică, conceptul de integrare se referă la adaptare, la socializare, la permisivitatea colectivului. Incluziunea diferă de integrare. Integrarea copiilor cu nevoi speciale urmăreşte includerea lor în învăţământul de masă şi se referă la capacitatea unui grup, clasă, colectiv, şcoală de a primi noi membri care au nevoie de sprijin pentru adaptare, integrare, socializare. De obicei ei sunt mutaţi în clasele respective pentru a-şi petrece timpul în clase separate şi pentru a primi sprijinul necesar. Când această mutare a lor nu este acompaniată de o interacţiune crescută între copiii cu nevoi speciale şi ceilalţi copii, ea reprezintă doar un pas – integrarea fizică şi nu adevărata incluziune. Incluziunea implică modificări structurale şi funcţionale de ambele părţi: atât pentru cel care urmează a fi integrat dar şi pentru cei care primesc/includ in interiorul lor elemente noi. Integrarea este definită ca acțiunea de a include, îngloba, armoniza într-un tot. Integrarea ca proces nu se poate realiza decât în corelare cu integrarea socială care este un proces de încorporare a individului în unitați și sisteme sociale. Integrarea copiilor cu CES urmarește includerea lor în învățământul de masă și se referă la capacitatea unui grup, clasă, colectiv, școală de a primi noi membri care au nevoie de sprijin pentru adaptare, integrare, socializare. Incluziunea se referă la schimbarea atitudinilor și practicilor din partea indivizilor, instituțiilor și organizațiilor, astfel încât toate persoanele, inclusiv cele percepute ca fiind “diferite" din cauza unor deficiențe, să poată contribui și participa în mod egal la viața și cultura comunității din care fac parte. Educația incluzivă se referă la ridicarea tuturor barierelor în învățare și la asigurarea participării tuturor celor vulnerabili, la excludere și marginalizare. Educația incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătățire a instituției școlare având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunitați . În Declaraţia de la Salamanca se spune că şcoala obişnuită cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care creează comunităţi primitoare, construiesc o societate incluzivă şi oferă educaţie pentru toţi; mai mult, ele asigură o educaţie eficientă şi, până la urmă, chiar şi rentabilitatea întregului sistem de învăţământ. Înainte de orice educația incluzivă este o abordare strategică desemnată pentru a facilita succesul învăţării pentru toţi copiii. Prima cerinţă pe care o adresează educaţia incluzivă este descreşterea până la eliminare a excluderii în educaţie, cel puţin la nivelul pregătirii şcolare elementare. Aceasta propune prin asigurarea accesului, participării şi succesului învăţării în educaţia de bază de calitate, pentru toţi copiii. Şcoala de tip incluziv este şcoala de bază accesibilă, de calitate şi care îşi îndeplineşte menirea de a se adresa tuturor copiilor, a-i transforma în elevi şi a-i deprinde şi abilita cu elementele esenţiale necesare integrării lor sociale. Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi. Acesta înseamnă că şi o şcoală specială poate fi incluzivă sau poate dezvolta practici incluzive în abordarea copiilor. Şcolile deschise, prietenoase, în care se urmăreşte flexibilizarea curriculumului, calitatea predării-învăţării, evaluarea permanentă şi parteneriatul educaţional sunt şcoli incluzive. Conceptul de educaţie incluzivă trebuie să se reflecte în toate documentele de planificare şcolară. Practica se referă la asigurarea reflectării în activitatea la clasă atât a culturii cât şi a politicilor incluzive ale şcolii. Activităţile de predare-învăţare trebuie să încurajeze participarea tuturor elevilor la clasă. În sistemul de educaţie românesc, integrarea copiilor cu cerin ţe educative speciale în şcolile de masă se poate realiza în mai multe forme: clase compacte, grupuri de 3-4 copii cu CES integrate în şcolile de masă. Cea mai des uzitată formă de integrare este integrarea individual ă în clase obi şnuite în şcolile de masă cele mai apropiate de domiciliul elevilor. De fapt, vorbim mai mult de o integrare fizică decât de una reală. Serviciile de sprijin sunt insuficiente şi ineficiente atât pentru copiii cu CES şi familiile lor, cât şi pentru cadrele didactice, copiii şi familiile copiilor din şcoal ă.