SFANTA LITURGHIE

Sfânta Liturghie este slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe.

Cel mai adesea se slujește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar
uneori Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor mai
înainte sfințite. Dar există și alte Liturghii, precum Liturghia Sfântului
Iacov sau Liturghia Sfântului Marcu.

Dumnezeiasca Liturghie este o slujbă euharistică. Este compusă din trei

părți: Proscomidia (sau Prothesis), slujba de pregătire a Sfintelor Daruri,
Liturghia catehumenilor, numită și Liturghia Cuvântului, în timpul
căreia sunt prezentate și comentate fragmente din Sfânta Scriptură,
urmată de Liturghia credincioșilor, uneori numită și Liturghia
euharistică, pe parcursul căreia Darurile de pâine și vin sunt aduse și
sfințite. Biserica Ortodoxă ne învață că Darurile sfințite devin cu
adevărat Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, dar nu a formulat
niciodată o dogmă cu privire la modul în care se petrece această
preschimbare.
Pregătirea Darurilor

Înainte de începutul Dumnezeieștii Liturghii, preotul și diaconul, dacă

există, încep slujba cu pregătirea Darurilor de pâine și vin care vor fi
sfințite la Liturghie. Această pregătire constituie ea însăși o parte
considerabilă a slujbei. Nu se pun pur și simplu deoparte pâine și vin.
Aceasta se face în cadrul unui ritual complex, cu un simbolism elaborat.
Deși principalele momente ale ritualului sunt aceleași pentru
majoritatea Bisericilor Ortodoxe, pot exista unele diferențe în funcție de
tipicul folosit în fiecare jurisdicție.

În timpul Proscomidiei, preotul taie din prescura principală un fragment

de forma unui pătrat, Agnețul (Mielul). Agnețul este cel care va fi sfințit
în timpul Liturghiei credincioșilor, devenind astfel Sfântul Trup al lui
Hristos. De asemeni, preotul mai scoate părticele de prescură și le
așează pe Sfântul Disc, pentru pomenirea Maicii Domnului, pentru
diferiții sfinți și pentru credincioșii vii și adormiți. Bucățile de prescură
care rămân sunt binecuvântate și distribuite enoriașilor și
închinătorilor după slujbă; această pâine este cunoscută sub numele de
anafură.

În timpul Proscomidiei, preotul binecuvintează și vinul și apa, care sunt

turnate în Sfântul Potir. După rugăciunile Epiclezei, în Potir va fi
adăugată apă caldă.
Desigur, Darurile sunt tămâiate de mai multe ori în timpul Proscomidiei.
Încheierea Proscomidiei duce direct la începutul Dumnezeieștii
Liturghii.
 Slujba Ieșirii cu Sfânta Evanghelie

După un dialog relativ neauzit între preot și diacon (dacă slujește un

diacon), Dumnezeiasca Liturghie începe cu proclamarea solemnă de
către preot: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a
Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. Comunitatea
credincioșilor răspunde: „Amin”.

Diaconul (sau preotul, dacă nu slujește nici un diacon) continuă cu

Ectenia Mare, numită astfel deoarece este mai lungă decât majoritatea
ecteniilor, iar cererile pe care le cuprindă se referă la nevoile întregii
lumi: pentru pace și mântuire, pentru Biserică, pentru episcopii ei,
pentru credincioși, pentru cei robiți și pentru vindecarea și mântuirea
lor, pentru izbăvirea de nevoi și necazuri. Se încheie, ca majoritatea
ecteniilor, cu pomenirea de către credincioși a mijlocirii Maicii
Domnului și a sfinților. În perspectiva acestei puternice mărturii,
credincioșii sunt chemați să își dăruiască viața Domnului nostru Iisus
Hristos. Preotul rostește o rugăciune de încheiere.

Urmează trei antifoane care variază de la o zi la alta și în funcție de

jurisdicție. Primele două antifoane sunt urmate de o ectenie mai scurtă
și de o rugăciune. După al treilea, urmează Ieșirea cu Sfânta Evanghelie
(„Vohodul mic” sau „Ieșirea mică”), după care se cântă: „Veniți să ne
închinăm și să cădem la Hristos. Miluiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu,
[pe] cei ce-Ți cântăm: Aliluia!” Cuvintele „Fiul lui Dumnezeu” sunt de
regulă urmate de inserții precum „Cel ce ai înviat din morți” sau „Cel ce
ești minunat între Sfinți”, în funcție de rânduiala zilei.
Urmează cântarea troparelor și a condacelor prescrise pentru ziua,
perioada liturgică și biserica respectivă.

După ce au intrat liturgic în biserică și s-au strâns cu toții în jurul

Cuvântului, adunarea credincioșilor cântă Trisaghionul, imnul închinat
Sfintei Treimi: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte,
miluiește-ne pe noi”.

Propovăduirea Cuvântului

Citirea din Scriptură este anunțată de prochimen, un psalm sau refrenul

unei cântări dialogale [a psalm or canticle refrain sung in responsorial
fashion]. Apoi, citețul recită în fața adunării fragmente dintr-o epistolă
apostolică sau din Faptele Apostolilor. Fragmentul este de regulă cântat,
dar simpla recitare este permisă, acolo unde condițiile locale nu permit
altceva. (În unele tradiții locale, citețul începe să cânte foarte încet,
continuând apoi din ce în ce mai tare, în amintirea modului în care
Biserica timpurie a ieșit încet-încet din catacombe).

Urmează apoi un întreit Aleluia, cântat dialogal, ca la prochimen. Acesta

anunță citirea din Sfânta Evanghelie. După Aleluia, urmează un scurt
dialog între preot și popor, după care acesta sau diaconul intonează
pericopa Evangheliei zilei respective.
După citirea fragmentului din Evanghelie, adesea preotul ține o predică
(sau omilie), mai lungă sau mai scurtă, referitoare la Sfânta Scriptură, la
perioada liturgică sau la următoarea sărbătoare sau pomenire. Predica
mai poate fi ținută și după momentul împărtășirii sau chiar după
încheierea Liturghiei.

Slujba continuă cu Ectenia cererii stăruitoare, marcată de întreita rostire

„Doamne, miluiește” după fiecare cerere. În unele zile, aceasta este
urmată de Ectenia celor adormiți.

Liturghia celor chemați se încheie cu o ectenie pentru creșterea în

credință a catehumenilor, până în ziua botezului lor. Deși în multe
biserici nu mai există catehumeni, această ectenie rămâne parte a
Liturghiei și slujește ca un mod de permanentă reamintire a trimiterii
Apostolilor la propovăduire, momentul întemeierii Bisericii ca misiune
către întreaga lume.

Liturghia euharistică

Ieșirea cu Cinstitele Daruri

Pe când comunitatea cântă cântarea Heruvimilor, preotul și diaconul se
duc la proscomidiar (masa pe care sunt pregătite Darurile). Preotul îi
întinde diaconului Discul, apoi ia el însuși Sfântul Potir. Diaconul merge
înaintea preotului, ieșind pe ușa de nord a iconostasului. Clericii duc
Cinstitele Daruri în procesiune către ușile împărătești (ușile centrale ale
iconostasului), în timp ce diaconul atrage atenția credincioșilor, cerând
Domnului să îi pomenească pe toți întru Împărăția Sa. În timp ce clericii
intră cu Cinstitele Daruri pe ușile împărătești, comunitatea
credincioșilor cântă încheierea imnului Heruvimilor. Aceasta este
Ieșirea Mare (sau Vohodul Mare). (Notă: dacă nu este prezent un diacon,
preotul poartă el singur Discul și Potirul.)

După ce preotul îi binecuvintează pe credincioși, diaconul exclamă:

„Ușile! Ușile!” Această cunoscută exclamație amintește de momentul
slujbei în care, pe vremuri, ușile bisericii erau încuiate, astfel încât doar
credincioșii creștini să rămână înăuntru. De-a lungul secolelor,
vizitatorilor le-a fost îngăduit să rămână, dar solemnitatea momentelor
următoare este încă marcată de această frază.

Apoi, Biserica mărturisește credința sa comună prin recitarea Crezului

Niceo-Constantinopolitan. Denumirea liturgică a Crezului este: Simbolul
credinței, arătând importanța acestuia pentru creștinii din Biserica
primară în stabilirea ortodoxiei persoanelor care declarau că aparțin
Bisericii.

Rugăciunea euharistică
După Crez, preotul începe Anaforaua, marea rugăciune euharistică,
asupra Darurilor, rugăciune astfel numită din cauză că începe astfel:
„Sus să avem inimile”. Principalele două anaforale care sunt folosite în
Biserica Ortodoxă sunt cea a Sfântului Ioan Gură de Aur și cea a Sfântului
Vasile cel Mare.

După ce se face pomenirea istoriei căderii și izbăvirii noastre și a

instituirii Cinei euharistice, preotul Îl invocă pe Duhul Sfânt, cerându-I
să se pogoare și să sfințească Darurile. În general, se consideră că
această rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, numită epicleza, este
momentul în care Darurile de pâine și vin se preschimbă în Trupul și
Sângele Mântuitorului. Dar nu toți teologii ortodocși cred că ar putea fi
identificat momentul exact al Liturghiei în care are loc preschimbarea
Darurilor. Este însă limpede că în rugăciunile de după acest moment
Darurile sunt considerate sfințite.

După invocarea Sfântului Duh și sfințirea Darurilor, preotul face

pomenirea Sfinților, începând cu Maica Domnului. Credincioșii cântă
acum împreună Axionul, vechea cântare în cinstea acesteia: „Cuvine-se
cu adevărat să te fericim [pe tine], Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce
ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât
Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe
tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!”
Apoi preotul face pomenirea episcopului în numele căruia slujește
Liturghia, rugându-se ca Domnul să-l păzească pe acesta în dreapta
credință, sănătos și îndelungat în zile.

Împărtășirea și încheierea

După sfințirea Darurilor, pomenirea Sfinților și a episcopului locului,

preotul ridică Sfintele Daruri, exclamând: „Sfintele [sunt ale] Sfinților!”
Rostire la care credincioșii răspund: „Unul [este] Sfânt, Unul [este]
Domn, Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl, amin.” Acest
dialog este foarte sugestiv, amintindu-ne în permanență că sursa
sfințeniei noastre este singur Dumnezeu, mai ales prin împărtășirea cu
Sfintele Daruri.

În tradiția ortodoxă, credincioșii se împărtășesc cu Sfintele Daruri sub

ambele specii (atât în chipul pîinii cât și al vinului), dintr-o linguriță,
tradiție datând din secolul al IV-lea. După ce au primit Trupul și Sângele
Mântuitorului, credincioșii iau o bucățică de pâine, anafura, care este o
parte din prescura din care a fost scos și Agnețul. Anafura (numită în
limba greacă antidoron) nu face parte din partea de prescură sfințită
spre a deveni Sfânta Împărtășanie sau Euharistia, dar este
binecuvântată, astfel încât este tratată cu respect. În tradiția rusească (și
uneori și în bisericile din România), credincioșilor care s-au împărtășit li
se oferă și un pahar cu vin.
După rugăciunea de încheiere comună slujbelor Bisericii, credincioșii se
apropie pentru a se închina la Sfânta Cruce, apoi părăsesc biserica.
Întăriți prin Sfânta Euharistie, ei sunt trimiși ca mărturisitori ai lui
Hristos în lume.