Morfina 

este un agonist opioid, fiind utilizat ca analgezic puternic. Cuvântul opiu provine din

numele grecesc „opion” care se traduce prin suc. Este principalul agent activ din opiu (sub formă
de meconat), concentrația sa în extractul de opiu variind între 8 și 14%, cu o medie de 10%.
Căile de administrare disponibile sunt multiple; se poate administra subcutanat, intravenos,
intramuscular, rectal și oral.
Sursa primară de morfină este capsula imatură recoltată de la specia Papaver somniferum.
Morfina produce depresie respiratorie și efecte gastrointestinale la doze terapeutice. În plus, se
dezvoltă toleranță la utilizarea repetată a acestui medicament și apare dependența fizică. Prin
urmare, această substanță este supusă abuzului și este controlată de agențiile de reglementare
naționale și internaționale.
Deși se leagă de mai multe tipuri de receptori opioizi, acțiunile sale farmacologice sunt în
principal legate de interacțiunea sa cu receptorii opioizi μ . Morfina produce depresie
respiratorie, efecte gastrointestinale adverse, mioza si la unii pacienti, bronhoconstrictie si
vasodilatatie datorita eliberarii de histamina. Dezvoltarea toleranței, dependenței fizice și
abuzului sunt potențiale efecte adverse importante care nu ar trebui să interfereze cu utilizarea
medicală adecvată a morfinei.
Toleranța la opioide este de tip farmacodinamic, datorită intervenției unor mecanisme adaptative.
Dependența psihică are la bază efectul euforizant, dar și structura psihică aparte a pacientului.
Dependența fizică se dezvoltă în intervale de timp diferite, în funcție de dozele administrate.
Dependența apare după mai mult de 14 zile de utilizare repetată.
Cercetările științifice arată că, în ciuda numeroaselor proiecte sociale, psihologice și medicale
menite să reducă fenomenul abuzului de substanțe, numărul persoanelor cu tulburări de consum
de opioide este în continuă creștere la nivel mondial. În zilele noastre, dependența de opioide
este considerată o criză globală de sănătate publică.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, decesele cauzate de supradoze de opioide au crescut
de la 69.000 de persoane la 118.000 întrun an.
Fenomenul de toleranță se dezvoltă în ceea ce privește efectele analgezice, euforice, sedative,
deprimante respiratorii și grețoase ale opioidelor, dar nu și asupra efectelor acestora asupra
miozei și motilității intestinale (constipație). În general, există trei tipuri de toleranță: toleranță
farmacocinetică; toleranță dobandita; și toleranță farmacodinamică.
Toleranța farmacocinetică se referă la modificări în distribuția sau metabolismul
medicamentului, în timp ce toleranța dobandita se referă la o reducere a efectelor unui
medicament datorită mecanismelor compensatorii care sunt învățate, cum ar fi comportamentul
normal în stare de ebrietate.
Cea mai importantă formă de toleranță relevantă pentru opioide este toleranța farmacodinamică.
Acest tip de toleranță a fost legat de modificările neuroadaptative care au loc după expunerea pe
termen lung la medicament.
Morfina este absorbită rapid din tractul gastrointestinal după administrarea orală și
biodisponibilitatea sa este de 40%, deoarece suferă un metabolism extins de prim pasaj în ficat și
intestin.

După injectarea parenterală, morfina este absorbită cu ușurință în sânge și efectele maxime apar
în decurs de 30 min până la 1 oră. Morfina este metabolizată în ficat prin N-demetilare.

Cea mai mare parte a unei doze de morfină este conjugată cu acid glucuronic la metabolitul său
principal 3-glucuronid-morfina (M3G), care este inactiv, și metabolitul activ 6-glucuronid-
morfina (M6G). Alți metaboliți activi includ normorfina, codeina și sulfatul eteric de morfină.
Doza letala de morfina este:
- 0.1 g (parenteral);
- 0.2-0.4 g (po).

Simptomele de toxicitate pot să apară în grade diferite la adulții netoleranți care primesc o
cantitate mai mare decât o cantitate terapeutică de morfină. Injuria primară este depresia
respiratorie din depresia directă a SNC. Această stare poate evolua apoi spre apnee sau stop
respirator. Edemul pulmonar este o complicație frecventă.. Mioza este frecventă, dar în stare
acidotică sau asfixiată, pupilele pot fi dilatate. Din punct de vedere cardiovascular, morfina
determină o scădere a rezistenței vasculare sistemice, ceea ce poate duce la scăderea presiunii
arteriale sistemice, ducând astfel la hipotensiune arterială severă. O scădere a tonusului simpatic
poate duce la bradicardie. Hipotermia poate apărea și cu vasodilatație periferică.
Pacienții cu toxicitate ușoară până la moderată pot prezenta letargie, mioză, hipotensiune
arterială, bradicardie și flaciditate musculară și pot necesita doar îngrijire de susținere.
Opiaceele au un potențial ridicat de abuz. Utilizatorii cronici pot dezvolta toleranță,
necesitând astfel doze mai mari pentru efectul dorit. Oprirea bruscă poate provoca sevraj,
producând neliniște, agitație, vărsături și diaree. S-a raportat că pacienții cu insuficiență renală
semnificativă pot dezvolta toxicitate prin acumularea metabolitului activ M6G.

Cu o toxicitate mai severă, pot apărea depresie respiratorie, comă, edem pulmonar necardiogen,
apnee, colaps cardiovascular și moarte.
Dacă se administrează pe cale orală, se recomandă administrarea de cărbune activat, cât mai
curând posibil, pentru a minimiza absorbția morfinei. Lavajul gastric poate fi luat în considerare
dacă timpul de ingerare este mai mic de 1 oră, dar nu trebuie să întârzie administrarea cărbunelui
activat. Irigarea întregului intestin poate fi luată în considerare pentru ingerarea produselor cu
eliberare controlată. Emeza este contraindicată din cauza potențialului de depresie semnificativă
a SNC și respirator.
Antagonistul specific naloxona este utilizat pentru a contracara depresia respiratorie și coma. Se
administrează intravenos o doză de 0,4–2,0 mg și poate fi repetată la intervale de 2 sau 3 minute.
Naloxona poate precipita sindromul de sevraj la pacienții cu dependență fizică și se recomandă
prudență. Efectul terapeutic al naloxonei poate fi de o durată mai scurtă decât cel al activității
morfinei; prin urmare, o perfuzie continuă cu naloxonă poate fi apoi benefică. Nalmefena și
naltrexona sunt alți antagoniști opioizi care sunt similari naloxonei, dar cu o durată mai lungă de
acțiune și pot fi considerate ca o alternativă la naloxonă. Acești agenți au, de asemenea, activitate
agonistă parțială a opiaceelor. Gazele din sângele arterial, semnele vitale și nivelul de conștiență
trebuie monitorizate continuu până la încetarea simptomelor.

De când prima literatură de „body packing” a fost publicată în 1973, metodele de

ambalare cu diferite materiale au fost folosite pentru a scădea riscul de detectare și au fost
utilizate în mod continuu de criminali din întreaga lume. Principala substanță ilegală ascunsă de
„body packers” (catâri) a fost cocaina, urmată de heroină, metamfetamina și marijuana. Morfina
a fost găsită mult mai puțin în ambalajele corporale decât medicamentele menționate.

Am gasit Un caz rar de intoxicatie cu morfină pură publicat anul acesta in iulie, care a dus în
special la moarte prin ruperea pachetului sau complicații chimice ale intoxicației acute cu
morfină/

Transportul terestru în Asia a ocupat însă o poziție decisivă în rutele traficului de droguri.

În acest articol, descriem un caz neobișnuit al unui tânăr care a murit din cauza otrăvirii cu
morfină din cauza scurgerii accidentale a pachetelor. De asemenea, constatările cuprinzătoare ale
autopsiei și informații toxicologice valoroase, cum ar fi concentrațiile post-mortem de morfină
sunt furnizate pentru a sprijini ancheta criminalistică.
Un tânăr de 21 de ani (62,3 Kg) a fost găsit mort într-o cameră de hotel. Examenul extern a arătat
material spumos albicios parțial solidificat în gură și nări. În afară de multiple abraziuni
punctiforme și neregulate, în principal pe piept și extremități, nu au existat alte constatări
semnificative. Examenul intern a evidențiat un pachet oval învelit de benzile de cauciuc galben-
alb deschis în partea inferioară a esofagului, la disecția tractului gastro-intestinal, s-au atașat
pachete de formă similară de la stomac la colonul transvers, dintre care unele s-au rupt și au
scurs conținutul maro închis (Fig. 2). S-au găsit 13 pachete ovale, inclusiv câteva rupte și două
împachetări incomplete (Fig. 3).

Pentru constatarile toxicologice, Sângele pentru analiză a fost colectat din vena cavă inferioară
intrapericardică la autopsie. A fost dezvoltat un test de cromatografie lichidă cu detecție prin
spectrometrie de masă în tandem (LC-MS/MS) pentru morfină.

Rezultatul analizei cantitative în sângele central a fost de 2,18 µg/mL de morfină. Cu o analiză
integrată a datelor derivate din rezultatele autopsiei, examinările histologice și rezultatele
toxicologice, cauza morții a fost confirmată de intoxiație acută cu morfină.

Se poate constata că doza fatală de morfină la om este, în general, necesară pentru a ucide un
adult de 250 mg, precum și 0,5 μg/mL detectată în sânge.