Teorii Si Modele Ale Comunicarii
Teorii Si Modele Ale Comunicarii
Teorii Si Modele Ale Comunicarii
1
Iovănuţ, Simona: Comunicarea, Editura Waldpress, 2001, pag. 5.
2
Abric, Jean-Claude, Psihologia comunicării, Editura Polirom , 2002, pag.79
comunicarea.Comunicarea se defineşte ca procesul prin care se transmit informaţii de
la un emiţător la un receptor, prin utilizarea unui sistem de semne şi simboluri.3
Abilităţile de comunicare sunt importante pentru iniţierea şi menţinerea
relaţiilor cu ceilalţi. Modul de comunicare are impact atât asupra procesului de
construcţie şi dezvoltare a carierei.
Studiile din domeniul educaţional au arătat că deprinderile sociale insuficient
dezvoltate sunt asociate cu performanţe academice scăzute, probleme emoţionale şi
comportamentale, dificultăţi de adaptare socială ( Trower şi
Hollin,1986)4.Dificultăţile de stabilire si menţinere a relaţiilor interpersonale reduc
calitatea şi frecvenţa experienţelor de învăţare, ceea ce duce la scăderea
performanţelor şcolare. Deprinderile de comunicare şi relaţionare reprezintă un factor
protector faţă de comportamentele de risc.
Eficienţa procesului de comunicare este asigurată de manifestarea următoarelor
abilităţi:
-ascultare activă ;
-transmiterea asertivă a mesajului;
-identificarea surselor de conflict şi utilizarea strategiilor specifice de rezolvare a
conflictelor ;
-utilizarea acestor abilităţi în diferite contexte de comunicare (dialog, comunicare de
grup, comunicare directă sau mediată);
Formarea şi perfecţionarea acestor abilităţi este un proces continuu, care
necesită exersare şi automonitorizare.Contextul şcolar este un mediu propice pentru
dezvoltarea acestor abilităţi.
Comunicarea poate fi directă (cei angajaţi în procesul de comunicare se află
faţă în faţă) sau poate fi mediată (text scris, poştă electronică, etc).
Prezenţa a doi sau mai mulţi participanţi la procesul de comunicare induce
unele modificări în procesul comunicării comparativ cu dialogul ( comunicarea între
două persoane). De asemenea, dacă avem de-a face cu agenţi mediatori
(telefon,internet) apar aspecte distincte în procesul de comunicare faţă de
comunicarea directă:
3
Abric, Jean-Claude, Psihologia comunicării, Editura Polirom , 2002, pag.14
4
Băban, A , Consiliere educaţională,Cluj-Napoca,”Ardealul”,2001, pag.86
-ideile trebuie prezentate coerent, într-un limbaj clar, care să fie înţeles de ceilalţi;
-paşii trebuie prezentaţi în succesiunea lor fară a omite vreo etapă;
-întrebările din partea grupului se formulează explicit şi sunt mai dificil de intuit de
către vorbitori ;
-există adesea limitări de timp şi de resurse atenţionate din partea grupului;
-rolurile formale sau informale sau atribute ale vorbitorului : lider al discuţiei (timid ,
guraliv) influenţează modul în care este transmis sau recreptat mesajul.
Aspecte ale dinamicii de grup şi comunicare în cadrul grupului :5
1.Coeziunea grupului se defineşte ca dorinţa membrilor grupului de a fi
împreună, de a desfăşura activităţi împreună.Coeziunea se referă la cât sunt de uniţi
membrii grupului şi la o atmosferă pozitivă în cadrul grupului.Factorii care cresc
coeziunea grupului sunt:
-Sistemul de norme;
-Mărimea grupului;
-Similaritatea dintre membrii grupului;
-Sistemul de recompense.
2.Fenomenul conducerii (leadership)- factorii de personalitate, de dezvoltare şi
cognitivi.Liderul grupului este centralizatorul comunicărilor de grup.
3.Influenţa socială reprezintă modul în care individul îşi modifică
comportamentul, opiniile, în prezenţa reală sau percepută a celorlalţi (conformismul,
complianţa).
Principii pentru comunicarea eficientă în grup, la şcoală :
-Criterii dinainte stabilite pentru formarea grupurilor;
-Continuitatea interacţiunilor în grup;
-Interdependenţa membrilor grupului;
-Responsabilitatea fiecăruia pentru activitatea proprie
-Atenţie explicit acordată formării de abilităţi sociale
-Profesorul este un facilitator al interacţiunii.
5
Lemeni, G. ,Miclea , M. : Consiliere şi orientare,”ASCR”,Cluj-Napoca,2004
Comunicarea semnifică mult mai mult decât schimbul şi răspândirea de
informaţii; comunicarea crează şi menţine societatea, comunicarea gândurilor, a
sentimentelor, a succeselor şi a neîmplinirilor este singura soluţie de supravieţuire pe
pământ a oamenilor şi a colectivităţii. Comunicarea în grupuri mici se desfăşoară cînd
un grup de oameni se reuneşte pentru a rezolva o problemă, pentru a lua o decizie sau
pentru a face propuneri legate de o activitate care-i interesează .Grupul trebuie să fie
suficient de mic pentru ca fiecare membru al lui să aibă posibilitatea de a interacţiona
cu ceilalţi participanţi la discuţie. 6
Două sau mai multe persoane pot privi exact acelaşi lucru dar datorită propriului
sistem de valori şi a modului personal de a privi, fiecare vede altceva, are altă
percepţie. Pentru exerciţiu se dau mai multor persoane (sau fiecărui grup) un desen al
"doamnei" şi se întreabă ce vede fiecare. Câţi dintre participanţi au văzut "o doamnă
tânără" şi câţi au văzut o "doamnă în vârstă'?
Rugaţi pe cineva din grup să evidenţieze diferenţele. Explicaţi participanţilor că
pe durata cursului vor fi discutate multe lucruri şi fiecare hotărăşte ce este "bun" sau
"rău" pentru sine. Testul oferă participanţilor ocazia să exploreze ce fel de persoane
sunt ei şi care sunt valorile lor şi să înţeleagă faptul că percepţiile se pot schimba de la
o zi la alta şi de la o experienţă la alta.
Unul din scopurile acestui exerciţiu este ca participanţii să preia o sumă de
informaţii pe care să o integreze în propria viaţă. Fiecare are posibilitatea să vadă, să
experimenteze şi să facă ceea ce doreşte, chiar dacă tuturor li se prezintă aceleaşi
informaţii. De asemenea, este important ca participanţii să fie încurajaţi să îşi asume
"riscul” de a vedea mai multe aspecte ale unei probleme.
Auzim destul de frecvent că o bună comunicare este necesară unor relaţii
sănătoase şi fericite între membrii unui grup social. Dar ce este şi cum putem dezvolta
o bună comunicare?
O bună comunicare implică mai multe componente. Una dintre ele, comunicarea
sentimentelor, înseamnă să exprimăm ceea ce simţim despre ceva sau cineva, lucru
care uneori poate fi dificil. Câteodată ne temem că sentimentele noastre vor fi
respinse sau vor fi obiect de amuzament, aşa că le ascundem. Una dintre cele mai
bune căi de a depăşi aceste situaţii este să folosim propoziţii sau fraze care încep cu
pronumele "Eu" ori de câte ori vorbim despre sentimente.
6
Anghel , Petre : Stiluri şi metode de comunicare , Editura Aramis , 2003 ,pag.25.
O altă componentă, înrudită cu prima, este acceptarea sentimentelor comunicate
de o altă persoană, respectând dreptul fiecăruia de a-şi exprima sentimentele şi
emoţiile într-un mod acceptabil. De exemplu, dacă o persoană îşi exprimă supărarea
spunând "Sunt supărat/ă pe ceea ce ai făcut" putem accepta aceasta, deoarece este
comunicată într-un mod onest. În unele cazuri o persoană îşi poate comunica
sentimentele într-un mod mai puţin direct, de exemplu încruntându-se sau folosind un
alt mod de comunicare nonverbală, schimbând subiectul sau refuzând să mai discute.
Un bun ascultător poate totuşi să răspundă acceptând sentimentele persoanei
respective spunând "Pari foarte supărat/ă" şi în felul acesta îi dă posibilitatea de a se
exprima mai deschis.
De asemenea, este foarte important să fii în stare să comunici clar. Aceasta este
adevărat mai ales în situaţii ce implică transmiterea unor informaţii, a unor
instrucţiuni, îndeplinirea unei sarcini sau dobândirea unei noi abilităţi. Este relativ
uşor să comunici clar deoarece acest tip de comunicare este folosit mai ales în situaţii
non-emoţionale.
Să fii hotărât, să poţi susţine ceea ce crezi sau ceea ce doreşti - este o
componentă importantă a unei bune comunicări, mai ales pentru tineri. Poţi să fii
hotărât/ă şi poţi face ceea ce vrei cu adevărat fără să răneşti alte persoane; în general,
aceasta implică să spui ce doreşti să faci sau să simţi şi apoi să comunici decizia pe
care ai luat-o.
Uneori a fi hotărât se confundă cu a fi agresiv. O comunicare agresivă înseamnă
de obicei să îi umileşti pe ceilalţi, să îi blamezi, să îi critici sau să foloseşti un limbaj
violent (să îi umileşti) şi în general are efectul de a inhiba comunicarea, mai degrabă
decât de a o favoriza.
Comunicarea este un domeniu complex al învăţării şi mulţi dintre noi au
dificultăţi în stăpânirea ei. Adolescenţii asimilează stilurile de comunicare de la
părinţi şi de la alţi adulţi importanţi pentru ei. Este bine să fim conştienţi de faptul că
modurile de comunicare prezentate pot fi noi şi diferite de cele utilizate de adulţii pe
care adolescenţii îi admiră şi îi imită.
În orice caz, putem să îi încurajăm să înveţe noi moduri de comunicare şi le
putem oferi ocazia să le exerseze. Îi putem ajuta să înţeleagă că o bună comunicare
este esenţială în cele mai importante relaţii ale noastre: cu părinţii, cu colegii.
Abilitatea de a comunica bine se învaţă cu dificultate şi greşelile sunt
acceptate.Preşcolarii nu vor stăpâni o bună comunicare "peste noapte" şi nu se
doreşte ca ei să experimenteze un eşec încercând să se dezvolte.
Notă specială:
Folosirea abilităţilor de a comunica eficient îi va da preşcolarului încredere în sine şi
posibilitatea de a se înţelege mai bine cu ceilalţi. Abilitatea de a comunica are o
importanţă egală atât în relaţiile personale, cât şi de muncă. Abilitatea de a comunica
eficient include: ascultarea activă, folosirea mesajelor de tip "Eu", conştientizarea
mesajelor nonverbale transmise, abilitatea de a da şi de a primi feed-back, verificarea
percepţiei.
8
Voiculescu , Elisabeta : Pedagogie preşcolară , Editura Aramis, 2003 ,pag.53.
această perioadă. Educatorul trebuie să se ocupe de asemenea cazuri şi să ajute pe cel
„izolat” să se integreze în grupul copiilor.
Relaţiile de lucru şi joc, la început sporadice şi inconstante se transformă treptat
în forme de socializare din ce în ce mai strânse, încât la sfârşitul perioadei preşcolare
grupa va deveni un grup destul de închegat, cu funcţii sociale determinante.
Prezenţa altei persoane sau activitatea şcolarului în grup sporesc randamentul
individual, în special pe latura cantitativă. Prezenţa grupului are influenţă favorabilă
asupra elevilor cu nivel mijlociu de dezvoltare şi asupra celor care lucrează în ritm
mai lent.
Preadolescenţa9 sau vârsta şcolară mijlocie(clasele V-VIII) caracteristică vârstei
de 11-14 ani la fete, 12-15 ani la băieţi este perioada în care putem spune că atât
băiatul cît şi fata nu mai sunt copii, dar nici adulţi. În faza şcolarităţii mijlocii, copilul
ajunge la un grad superior de dezvoltare, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic.
Este etapa în care începe să se contureze personalitatea omului. Trăind în cadrul
vieţii sociale şi luând cunoştinţă de cerinţele societăţii, elevul de vârstă şcolară
mijlocie simte nevoia de a-şi aprecia posibilităţile şi astfel îşi îndreaptă atenţia spre
propria persoană. Preadolescentul nu admite să fie considerat drept copil.Pretinde să
fie tratat ca un om matur şi în toate manifestările sale urmăreşte să-şi afirme vizibil
independenţa.
Paralel cu angrenarea tot mai intensă în colectiv, care începe să joace un rol
important în viaţa lui, creşte şi mai mult preocuparea faţă de aspectul exterior
(îmbrăcăminte, coafură, etc.). Acum se formează grupe de preadolescenţi, care au o
organizare caracterizată prin mai multă consistenţă şi durabilitate, conduse de un
adolescent cu mai mult prestigiu (lider) şi care gravitează în jurul unor preocupări ca
plimbări, excursii, vizionarea în comun a unor spectacole, corespunzătoare intereselor
membrilor grupului.Această activitate trebuie urmărită şi supravegheată , pentru ca
gruparea spontană a preadolescenţilor să nu degenereze în manifestări antisociale.
Dacă preşcolarul învaţă pentru a face plăcere părinţilor sau pentru a câştiga
simpatia educatorului , şcolarul de vârstă mijlocie învaţă conştient pentru a cunoaşte
realitatea din jur şi pentru a nu rămâne mai prejos de colegii lui în enulaţia care este
generală în această fază. Este cert deci că acum se combină motivele externe cu unele
motive interne şi că motivele superioare-pregătirea pentru o profesie care să fie
9
Voiculescu , Elisabeta : Pedagogie preşcolară , Editura Aramis, 2003 ,pag.59.
socialmente apreciată ca fiind folositoare- nu apar decât în faza următoare,
adolescenţa, şi sub influenţa educaţiei.
Relaţiile prieteneşti, amicale sunt fundamentate pe interese şi sentimente
comune, pe recunoaşterea existenţei la partener a unei valori de ordin superior.
Adesea prieteniile acestea sunt durabile şi rezistă chiar la grele încercări. Atitudinea
părinţilor şi educatorilor în privinţa prieteniilor trebuie să fie pline de tact.
Din punct de vedere educativ preşcolaritatea este o etapă mai dificilă. Acum se
pun bazele concepţiei despre lume, se stabilizează în mare măsură convingerile
morale şi de comportare şi la toate aceste prefaceri în primul rând grădiniţa trebuie să-
şi aducă contribuţia.
Grădiniţa contribuie nu numai la educarea intelectuală ci şi la cea morală,
afectivă, în general la educarea întregii personalităţi. Dorinţa de a participa la viaţa
socială a copiilor şi de a fi folositori comunităţii se manifestă evident.
Din aceste aspecte descrise reiese clar nevoia de comunicare, cunoaştere,
afecţiune între indivizi. Munca în grupuri este viaţa socială a copiilor, inclusă în
dezvoltarea lor. În instituţiile de învăţământ, grupurile sociale în care îşi desfăşoară
activitatea elevii poartă denumirea de grupuri de elevi sau grupuri şcolare. Vorbind
despre aceste grupuri vom vorbi grupa de preşcolari care este un micro-grup socio-
educativ în cadrul grădiniţei. Pentru a analiza valenţele formative ale clasei de elevi,
deci ale grupului de elevi alături de variabilele psihologice se impune luarea în
consideraţie şi a variabilelor sociologice.
Grupa de preşcolari face parte din categoria grupurilor mici cu valenţe
educative. Cercetăriile sociologice din ultima perioadă acordă o atenţie deosebită
grupului în educaţia şcolară, construcţiei sociale a claselor, datorită faptului că grupul,
ca unitate distinctă, amplifică puterea indivizilor ca urmare a cooperării sporindu-le
forţa creativă şi modificându-le viaţa afectivă. O bogată problematică s-a conturat cu
teoria psihosociologică a grupului mic.
Grupa de preşcolari este un grup social în cadrul căruia, ca urmare a
interrelaţiilor ce se stabilesc între membrii săi apare şi se manifestă o realitate socială
cu multiple consecinţe asupra desfăşurării procesului instructiv-educativ în ansamblul
său. Deci este „un grup primar, iar din punct de vedere al influenţelor externe ce se
manifestă asupra ei, clasa de elevi este un grup formal”10 , deoarece i se impune
constituirea şi exercită din afară dirijarea evoluţiei sale ulterioare.
În interiorul grupului se formează în mod spontan grupe informale, cu
fizionomie şi format propriu, pe bază de afinităţi reciproce.Influenţa pe care o exercită
educatorul ca fiind lider formal este o influenţă externă. Între membrii grupului se
produc procese de comunicare şi interacţiune intelectuală, afectivă, axiologică, se
stabilesc scopuri pentru diferite acţiuni, norme de conduită. Încadrarea copilului într-o
grupă de gradiniţă îi conferă acestuia statutul de elev şi îl pune în relaţii multiple cu
ceilalţi elevi, atribuindu-i roluri şi responsabilităţi. Integrarea elevului în grupul clasei
constituie un proces socio-pedagogic de asimilare a normelor de comportament ale
grupului, de participare la activitatea colectivă a clasei şi de urmărire a scopurilor
stabilite de grupul clasei. Reiese clar că grupul de elevi nu constituie un domeniu
static, ci o grupare viabilă, dinamică, într-o continuă evoluţie în care se desfăşoară
jocul unor forţe multiple de atracţie, respingere, afirmare de sine, ascensiune.11
Datorită valenţelor sale formative ca grup socio-educativ grupa de preşcolari s-a
menţinut şi continuă să se menţină ca unitate şcolară de bază, cu funcţie de socializare
a membrilor săi.
15
M. Pages, “La vie affective des grupes”, Paris, Dunod-1968, pag. 26.
16
Şuteu , Titus , :Cunoaşterea şi autocunoaşterea elevilor , Editura Politică, Bucureşti ,1978,
pag 41.
Coeziunea - măsura în care grupul este unit, dispune de unitate. Este o variabilă
temporală. Are totdeauna un conţinut valoric, oamenii sunt uniţi în jurul a ceva.
Pentru un grup social , pentru orice grup, este interesant de văzut relaţia care uneşte
valorile grupului şi valorile instituţionale.
Aderenţa / acceptarea valorilor organizaţionale
adeziune
2 3
1 4
17
Glava, Adina : Introducere în pedagogia preşcolară , Editura Cluj-Napoca Dacia ,
2002, pag.206
sociometrică. Pentru caracterizarea personalităţii grupei sunt necesare următoarele
date :
A. Date globale despre clasă.
1. Efectivul clasei........băieţi.......fete.......
2. Mediul social din care provin elevii.Fii de :
o muncitori
o intelectuali
o agricultori
3. Randamentul preşcolarilor.
4. Configuraţia psihologică a grupei:
a ) Stări afective manifestate în viaţa grupei:
o sentimente de prietenie ;
o sentimente de bucurie :forme de manifestare dacă participă întreaga grupă la
sentimentele de bucurie ale unor colegi;
o sentimentul de colegialitate, dacă elevii se respectă şi se ajută reciproc;
o alte stări afective observate în viaţa grupei;
b ) Dacă există tensiuni în viaţa grupei, între cine s-au manifestat acestea (între
grupuri, sau între grupă şi educator).
c ) Stări afective astenice observate :teama din cauza..., frica din cauza..., a unor
insuccese.
d )Regrete...tăcere şi indiferenţă...îngrijorare şi teamă...
5. Relaţiile şi interacţiunile din cadrul grupei:
a. Concluziile care se desprind din interpretarea matricei socoimetrice a grupei.
b. Interacţiunile observate şi formele lor de manifestare :
c. Cooperare...competiţie...atitudini de opoziţie...conflicte intergrupale...dialogul
şi schimbul de opinii în cadrul grupei.
6. Conduita colectivă a grupei:
a. Spirit de ordine şi disciplină.....
b. Dacă se consacră unor sarcini colective.....
c. Sprijinul moral acordat unor elevi în situaţii dificile.....
d. Orientarea axiologică a sfaturilor şi îndemnurilor.....
e. Raporturile dintre clasă şi lider.....
7. Receptivitatea educativă a grupei:
a. Atitudinea grupului de preşcolari faţă de influenţele educative.....
b. Gradul în care este solicitat educatorul de către grup.....
c. Activitatea grupei pentru lărgirea orizontului cultural.....
d. Valorificarea potenţialului educativ al grupei.
8. Concluzii.Elementele fundamentale care caracterizează grupa de grădiniţă ca
unitate pedagogică.
Caracterizarea personalităţii grupei îndeplineşte o funcţie orientativă în
activitatea educativă. Ea ajută cadrele didactice care predau la grupă respectivă să
organizeze şi să orienteze acţiunile educative în funcţie de specificul grupului şi de
reacţiile lui la acţiunile educative iniţiate de educator. Când nu este asigurată eficienţa
formativă a factorilor de convergenţă, în viaţa grupei se resimt consecinţele unor
factori perturbatori.
Datorită acţiunii acestora în viaţa grupei apar tensiuni, discuţii şi conduite
deviante. Din această cauză, determinarea personalităţii grupei este un mijloc de
stimulare şi perfecţionare a întregii activităţi educative. Grupul de grădiniţă este un
puternic factor de integrare socială şi de potenţare a energiilor individuale şi colective
ale grupei.
Grupurile posedă superioritatea de a stimula dinamismul social şi de a contribui
la maturizarea copilului. Sarcinile educatorului rămân totuşi analiza relaţiilor,
organizarea activităţii, ameliorarea funcţiilor educative şi formarea mediului cultural
al grupei de grădiniţă.
18
Voiculescu , Elisabeta : Pedagogie preşcolară , Editura Aramis, 2003 ,pag.130.
sociometric care constă în a cere fiecărui membru al grupului să denumească
persoanele cu care ar dori să se asocieze în diferite situaţii.
Testul sociometric şi matricea sociometrică nu ne oferă explicaţii asupra
motivelor alegerilor sau respingerilor. Din discuţiile purtate cu elevii de diferite vârste
şi din diferite clase s-a constatat că preferinţa este determinată de valoarea
personalităţii partenerului şi de comportamentul acestuia în clasă. La întrebarea „ De
ce îl preferi pe elevul X ?”, majoritatea remarcă performanţele obţinute de elevul X,
faptul că este disciplinat, cinstit şi ataşat de cea mai mare parte a grupului.
Respingerile au o arie motivaţională mai extinsă începând cu vârsta şcolară mică şi
încheind cu adolescenţa, „ nu-l prefer pe elevul Y deoarece nu ne potrivim” spun cei
mai mulţi. Atunci când discutăm fiecare încearcă să-şi impună punctul de vedere, sau
îl apreciază pe Y pentru posibilităţile intelectuale însă nu ar vrea să-l aibă ca şi coleg
de bancă, exemplele ar putea continua, motivaţiile respingerilor ar putea fi multiple.
Un alt aspect afectiv, care contribuie la buna integrare a elevului în grup şi care
se manifestă la nivelul grupurilor şcolare este şi relaţia de prietenie, generată de
activitatea comună în cadrul grupei . Sunt foarte multe cazuri în care astfel de relaţii
înfruntă efectul coroziv al timpului, afirmându-se prin durabilitatea şi sinceritatea lor
în situaţii grele de viaţă . Dacă în clasele primare prieteniile sunt legate cu uşurinţă pe
criterii mai mult sau mai puţin afective, în evoluţia lor adolescenţa alimentează
relaţiile amicale cu înflăcărate idealuri de viaţă, cu profunde urmări asupra vieţii
partenerilor. În viziunea elevilor prietenia este o conduită profund umană, care se
întemeiază pe sentimente profunde de dragoste faţă de viaţă şi şcoală, pe aspiraţiile
spre viitor. Cei mai mulţi elevi consideră prietenia ca o modalitate de a trăi în grup, în
societate, de a înţelege oamenii, de a înţelege pe altul şi prin el pe membrii
colectivităţii . Se consideră că prezenţa unui prieten în activitatea preşcolară înseamnă
de fapt prezenţa permanentă a unui suflet, care prin căldura sa încurajează şi ajută în
relaţiile cu alţii.
Ca o concluzie putem afirma că , acţiunea desfăşurată de un elev pentru
integrarea unui coleg în configuraţia comportamentală a grupei , se bazează pe
elemente afective , prietenie, colegialitate, simpatie, solidaritate, şi intelectuale-
argumente raţionale aduse în sprijinul modelului comportamental propus.
Deci pentru elevi grupa reprezintă spaţiul social în care ei afirmă valori, le
comentează şi urmăresc să determine adeziunea colegilor.
Caracterul organizat al vieţii grupei este detreminat de faptul că o grupă de grădiniţă
este o structură instituţională a unei şcoli. Grupul format, instituţional posedă structuri
organizate, implicate de programul şcolar şi de finalitatea activităţii educative.
Funcţionarea grupei este asigurată în mod raţional prin organizarea activităţii ei şi prin
asimilarea de către elevi a normelor şcolare. Organizarea grupei este procesul de
determinare a structurilor organizatorice ale grupului, a funcţiilor pe care ele le vor
îndeplini, a responsabilităţilor atribuite elevilor şi a raporturilor normative pentru ei.
Organizarea vieţii grupei de grădiniţă îndeplineşte o dublă funcţionalitate :
1.creează premisele necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii şcolare;
2.pregăteşte pe elevi pentru îndeplinirea rolurilor sociale.
O bună organizare a grupei implică stabilirea cadrului ei organizatoric şi
investigarea comportamentului în grup.Optimizarea activităţii educative implică
fixarea unei structuri raţionale a ei şi un regim de muncă pentru elevi. Planul de
învăţământ fixează cadrul general al acestei activităţi, iar programele şcolare
conţinutul ei. Decizia privitoare la programarea activităţii instructiv-educative în care
este angajată clasa se ia de către conducerea şcolii. Grupul preşcolar este consultat
numai cu privire la descoperirea soluţiilor optime de programare a acestei activităţi.
Programarea acesteia se realizează prin respectarea criteriilor psihologice,
pedagogice, igienice, sociologice.
Organizarea vieţii grupei implică planuri diferenţiate :
-organizarea vieţii ei sociale şi a activităţii ei ca grup;
-organizarea procesului instructiv-educativ în care este angrenat elevul.
Factor hotărâtor prin poziţia pe care o ocupă în sistemul muncii educative,
educatorul se dovedeşte tot astfel şi în ce priveşte activitatea pe care o desfăşoară, dat
fiind că el îndeplineşte dublu rol : de conducător al procesului instructiv-educativ, la
obiectul ce predă, şi de executor al lui. Din această situaţie rezultă că, atât nivelul în
care satisface sau nu satisface cerinţele profesiunii, cât si calităţile şi defectele
educatorului, nu pot fi altfel apreciate decat numai în raport de rezultatele pe care le
obţine în mod concret în activitatea sa cu elevii la grupă.
Dar, întrucât educatorul este situat într-un sistem de relaţii ce depăşesc incinta
şcolii incluzând părinţii elevilor, şi, în general, membrii grupului social în mijlocul
căruia trăieşte şi munceşte, el este obligat să răspundă şi solicitărilor acestora, adesea
trebuind să vină chiar în întâmpinarea lor.
Profesiunea de educator, exercitarea ei, solicită din partea celor care o practică să
răspundă la cerinţe de bază, printre care menţionăm: pregătire temeinică de
specialitate, pregătirea psihopedagogică corespunzătoare, precum şi priceperi şi
deprinderi de muncă pedagogică, tact pedagogic .
Cunoaşterea precisă a scopului, claritatea şi puterea lui mobilizatoare,
stimulativă şi selectivă, în acelaşi timp, capacitatea de comunicare, trebuie să-l
conducă pe educator, în mod neabătut, la eforturi susţinute şi continue de
perfecţionare şi autoperfecţionare.
Pregatirea temeinică de specialitate, constituie o cerinţă a cărei satisfacere
asigură afirmarea pozitivă a personalităţii educatorului în realizarea sarcinii de a
înarma pe preşcolari cu un sistem de cunostinţe trainice din domeniul specialităţii lui,
şi de a le forma priceperi şi deprinderi de muncă şi de a folosi inteligent conţinutul
lecţiilor in scopul modelării personalităţii elevilor nu numai pe latura intelectuală ci şi
morală, estetică, fizică, si tehnico- pedagogică, conform cu situaţia dată. Această
activitate, desfaşurată zi cu zi în mod sistematic, perseverent şi pasionant de către
educator, determină atât dezvoltarea capacităţilor psihice ale copiilor : inteligenţa,
memoria, imaginaţia etc., cât şi formarea a o seamă de trasături morale, şi chiar fizice,
precum şi apariţia şi consolidarea unui stil propriu de muncă, favorizând astfel
dezvoltarea.
Pregatirea temeinică de specialitate a educatorului contribuie cel mai mult la
instituirea prestigiului său real în faţa clasei, la consolidarea poziţiei lui de lider ,
situaţie ce sporeşte uimitor posibilitatea sa de influenţare cu urmări pozitive în
realizarea sarcinilor de instruire şi educare.
Pregătirea psihopedagogică, formarea unor priceperi, deprinderi şi obisnuinţe
de muncă pedagogică, tactul şi măiestria pedagogică, constituie un ansamblu de
cerinţe fară de care nu se poate concepe nici un fel de muncă educativă de calitate.
În esenţă, aceste preferinţe obligă educatorul să studieze şi să se familiarizeze
cu problemele generale ale pedagogiei, cu cele ale didacticii şi teoriei educaţiei, cu
metodica de specialitate, cu psihologia copilului, psihopedagogia, consilierea, igiena
şcolară şi alte obiecte înrudite cu pedagogia, urmând ca apoi utilizând cunoştinţele
dobândite să desfăşoare o activitate practică complexă ce prin eforturi continui îl
conduce spre ceea ce se cheamă maiestrie pedagogică, expresie concretă a armonizării
la nivel optim a teoriei educaţiei cu tactul pedagogic, cu priceperile şi deprinderile
pedagogice de a organiza şi desfăşura în aşa fel activitatea instructiv-educativă.
Prezenţa unui orizont cultural bogat în pregătirea educatorului, constituie, cerinţă a
cărei împlinire îi asigură deschidere spre afirmare ce, fie că vine în întâmpinarea unor
cerinţe sau a unor nebănuite întrebări, fie că reprezintă răspunsuri la probleme diverse
pe care le încearcă curiozitatea sau necesitatea unei rezolvări competente şi imediate,
dă atmosferei clasei o deosebită vivacitate care se instituie după legile osmozei
spirituale dincolo de faţa obligaţiei rigide.
Educatorul desfăşurându-şi activitatea într-o anumită realitate socială
dobândeşte statut de cetăţean al comunităţii respective, relaţie din care decurg drepturi
şi datorii. În această situaţie de integrare organică în comunitate, educatorul nu mai
poate să-şi limiteze activitatea doar la munca instructiv - educativă pe care o
desfăşoară la clasă şi în şcoală, ci are obligaţia morală să participe cu pricepere şi
entuziasm la toate acţiunile menite să asigure înaintarea societăţii din care face parte
pe calea progresului material si cultural. Prin aceasta educatorul continuă o veche şi
valoroasă tradiţie a slujitorilor şcolii româneşti, iar pe de altă parte răspunde rolului
său de agent transformator conştient şi dinamic aducându-şi contribuţia la ridicarea
continuă.
Toate cerinţele şi calităţile care se îmbină în personalitatea profesorului pot fi
privite numai ca un tot unitar ale cărui componente stau într-un raport de
intercondiţionare, reprezentând clar dominantele de personalitate, care variază de la
caz la caz, în funcţie de diferenţierile determinate de potenţialul ereditar, de mediu şi
de educaţie. Toate cerintele şi calităţile la care ne-am referit trebuie examinate în
dinamica lor, dar nu trebuie rupte din situaţia profesorului de membru al unei anumite
comunităţi sociale, care îşi are particularităţile sale deosebite de cele ale altora. Modul
particular de manifestare al personalităţii fiecăruia dintre profesori, ca expresie a
gradului de satisfacere a cerinţelor şi de afirmare a calităţilor, constituie variabila
dependentă ce introduce în viaţa şcolii variaţia, plăcutul şi interesantul.
Privită prin optica prin care profesorul a reuşit să-i transforme pe elevi în
purtători ai unui sistem de cunoştinţe despre lume,ai unui cod de norme morale ,
priceperi şi deprinderi de muncă fizică şi intelectuală, cu gustul pentru comorile
culturii, gata să contribuie la emanciparea reala a societăţii, personalitatea lui
dobândeşte valoare deosebită, nu atât prin ceea ce reprezintă el ca individ, ci prin ceea
ce a realizat şi realizează pentru altii.
Educatorul.
Practica educativă îndelungată a demonstrat necesitatea de a încredinţa unui
educator o întreaga activitate de coordonare a tuturor influenţelor educative ce se
exercită asupra unei clase. Educatorul este un membru al colectivului pedagogic,
desemnat în această funcţie după anumite criterii : o vastă experienţă educativă, o
evidentă autoritate morală şi profesională, activitate de predare la clasa respectivă etc.
El este numit de către director şi răspunde în faţa conducerii de întreaga activitate
educativă .
Obiectivele muncii educatorului19 .
a) educarea elevilor, ca problemă centrală a activităţii sale.
Îndrumarea şi educarea colectivului presupune nu numai cunoaşterea temeinică
a particularităţilor de viaţă ale acestuia, a legilor psihologiei de grup,ci şi a modului în
care se constituie şi funcţionează micro grupele, a influenţei lor asupra grupului, a
legilor după care liderii sunt aleşi şi urmaţi etc. Cunoaşterea microstructurii
grupurilor, pătrunderea în intimitatea relaţiilor existente între membrii ei, dialogul
permanent cu clasa sunt condiţii ale succesului în activitatea cu toate categoriile de
elevi.
b) cunoaşterea psihologiei clasei, a particularităţilor de vârstă ale elevilor,
studierea profilului spiritual al fiecărui elev în parte, a aptitudinilor şi trăsăturilor sale
morale etc., constituie o sarcina şi o condiţie, în acelaşi timp, a organizării raţionale a
întregii activităţi instructiv - educative a clasei. Educatorul este veriga intermediară
între elev si profesori, pe de o parte, între acesta şi familie, pe de altă parte. El este cel
care concentrând şi sistematizând datele despre fiecare elev le oferă celor interesaţi,
utilizându-le în acelaşi timp în scopul influenţării pozitive a dezvoltării fiecărui elev.
Fără a se transforma în biograful elevilor el se îngrijeşte ca treptat imaginea despre
fiecare elev, despre perspectivele sale de dezvoltare, despre ţinuta sa morală să devină
cât mai completă şi mai reală.
c)asigurarea succesului la învăţătură al tuturor elevilor, mobilizarea lor pentru
ridicarea continuă a performanţelor, urmărirea progresului pe care îl face fiecare elev
şi sprijinirea reuşitei sale, la toate obiectele şi activităţile. În condiţiile în care lupta
împotriva abandonului şcolar are un caracter social şi naţional, la toate nivelele
învăţământului, educatoarea trebuie să contribuie la prevenirea unor astfel de situaţii.
d) organizarea şi sprijinirea activităţii extraşcolare şi a timpului liber al elevilor,
trebuie să-l preocupe pe educator deoarece aceste activităţi vin să completeze şi să
19
Cucoş , Constantin : Pedagogie, Editura Polirom, laşi, 1998 , pag 33.
consolideze pregătirea primită în şcoală. Cât priveşte organizarea timpului liber,
educatoarea va urmări nu numai iniţierea elevilor în folosirea raţională a acestuia
pentru învăţătură ci şi organizarea unor activităţi (excursii, tabere etc.) dorite de elevi
care au rol de refacere, dar şi de stabilire a unei relaţii de apropiere între ea şi clasă.
e) coordonarea şi îndrumarea muncii tuturor factorilor care acţionează asupra
clasei sale (profesori, familie etc.) este o altă obligaţie a educatoarei. Orientând
ansamblul influenţelor exercitate asupra clasei spre realizarea aceloraşi obiective,
dându-le o direcţie unică şi asigurându-le un caracter unitar, convergent şi activ,
educatoarea este factorul polarizator al acestora. Cunoscând specificul activităţii
fiecărui factor, având imaginea clară a ceea ce trebuie să se realizeze, şi dispunând de
experienţa necesară pentru a-i mobiliza într-o acţiune eficientă ea va spori şansele de
succes ale activităţii didactico -educative.
Activitatea educatoarei este foarte complexă şi de mare responsabilitate,
pretinzând un înalt grad de organizare şi planificare, ea trebuind să cuprindă în raza sa
de acţiune toate laturile dezvoltării personalităţii elevilor ( fizică, intelectuală, morală
etc.). Ea trebuie să utilizeze un ansamblu de metode şi procedee didactico -
educative , generale şi speciale, prin care să le formeze elevilor priceperi şi deprinderi
de muncă independentă.
Aceste lucruri se pot realiza prin : convorbirile cu elevii, chestionare, asistenţele
la lecţii, contactul permanent cu familiile elevilor, excursii şi vizite, organizarea unor
întâlniri cu reprezentanţi ai diferitelor profesiuni, organizarea unor schimburi de
experienţă între elevii clasei pe diferite teme (studiul individual, folosirea timpului
liber etc).
Din toate posibilităţile educatoarea trebuie să aleagă pe acelea care corespund
mai bine obiectivelor urmărite, particularităţilor de viaţă ale clasei, natura activităţii
desfăşurate etc., în aşa fel încât ele să dea muncii sale o notă activă şi creatoare.
De exemplu, o excursie poate avea obiective complexe : instructiv -educative,
de orientare şcolară şi profesională etc. Rolul educatoarei este deosebit de important
chiar dacă nu ea este iniţiatoarea şi organizatoarea acesteia, ajutând la stabilirea
obiectivelor complexe ce pot fi urmărite, contribuind la pregătirea ei, integrând-o în
planul său de muncă, ajutând la valorificarea rezultatelor ei. Participând la excursie
educatoarea va urmări îmbogăţirea şi precizarea cunoştinţelor (informaţiilor) sale
despre elevi, cunoaşterea microgrupurilor şi a liderilor, gradul de disciplină,
informaţiile elevilor în diferite domenii, interesele lor, efectele produse asupra elevilor
de diverse evenimente sau întamplări petrecute.
În cazul convorbirilor cu grupa folosind informaţiile cu pricepere şi dând
acestora un caracter sistematic, de apropiere şi încredere reciprocă, educatoarea poate
exercita prin intermediul lor o influenţă pozitivă, continuă asupra activităţii grupei . El
poate cunoaşte opinia clasei, o poate influenţa, poate solicita ajutorul grupei, sugestii,
iniţiative etc., poate mobiliza colectivul şi poate crea o atmosferă de lucru şi
entuziasm, de calm şi optimism, un climat propice formării trăsăturilor morale ale
fiecarui elev. Un dialog permanent cu grupa reprezintă un puternic instrument
formativ , dacă educatoarea ştie să-i exploateze toate resursele de care dispune
aceasta metodă. În calitate de prieten şi îndrumător al elevilor, educatoarea devine un
modelator perseverent şi priceput al personalităţii fiecărui elev numai dacă ştie să dea
fiecărei acţiuni şi fiecărei metode nota sa specifică, personală şi creatoare.
O atenţie specială trebuie să acorde educatoarea calităţii acţiunilor pe care le
întreprinde, pregătirii si evaluării acestora. Combaterea formalismului, a rigidităţii, a
şablonului şi a rutinei sunt cerinţe esenţiale şi permanente ale activităţii educatoarei.
Factorului afectiv i se va rezerva un loc deosebit în cadrul relaţiilor profesor -elev.
Eficienţa muncii educatoarei depinde între altele şi de respectarea unor cerinţe
pedagogice generale cum sunt :
a) alegerea, pregătirea şi organizarea unor acţiuni variate şi interesante la nivelul
clasei respective;
b) stabilirea unor obiective clare, cuprinzătoare şi realizabile, precum şi adecvarea
acţiunilor întreprinse în mod planificat;
c) îmbinarea acţiunilor colective cu cele individuale şi folosirea unor metode şi
procedee variate, active si eficiente;
d) mobilizarea tuturor factorilor educativi care lucrează cu clasa şi asigurarea unei
conlucrări sistematice şi rodnice a acestora pe tot parcursul anilor, realizându-se o
actiune unitara şi coordonată;
e) evaluarea sistematică a rezultatelor obţinute şi transformarea acestora în puncte de
sprijin ale acţiunilor viitoare;
f) asigurarea unui dialog permanent cu grupa şi crearea unui climat favorabil oricărei
acţiuni;
Sistemul muncii educatoarei cuprinde principalele coordonate ale activităţii
instructiv -educative utilizabile la clasa respectivă. El face parte din sistemul
acţiunilor educative întreprinse în şcoală în vederea pregătirii tinerei generaţii pentru
muncă şi o viaţă activă, adaptând şi concretizând obiectivele generale la nivelul şi
particularităţile clasei.
Dând un sens creator activităţii sale educatoarea se va folosi de orice prilej
apărut în viaţa grădiniţei prin care ar putea accentua şi consolida influenţele pozitive
exercitate asupra grupei pe care o conduce. Ea va recurge la o serie de instrumente
verificate şi eficiente de natură să sporească valoarea formativă a acţiunilor
întreprinse: discuţii, dezbateri, chestionare, compuneri etc., şi în special se va folosi
de unele documente de natură să-i uşureze şi sistematizeze munca : caietul
educatoarei, fise psiho - pedagogice de cunoaştere şi caracterizare a elevilor,
planificări ale acţiunilor educative etc. Fără a face din acestea un scop în sine ea va
avea grijă ca ele să-i ajute să-şi concretizeze rezultatele acţiunilor şi să poată oferi
colegilor, şi în special profesorilor care predau la clasa sa, un ajutor efectiv în
perfecţionarea muncii educative cu elevii. Rezultă aşadar ca numai pe baza unui plan
de perspectivă urmărit şi realizat metodic educatoarea va putea deveni principalul
educator şi modelator a personalităţii elevilor ce i-au fost încredinţaţi.