Civilizația minoică

Civilizația minoică a fost o civilizație din epoca bronzului care a apărut pe insula Creta și
înflorit din aproximativ secolul al XXVII-lea î.Hr. până în secolul al XV-lea î.Hr.. A fost
redescoperită la începutul secolului datorită activității arheologului britanic Arthur Evans.
Will Durant face referire la civilizația minoică ca „prima verigă din lanțul european”. Se
consideră că primii locuitori ai Cretei au venit pe insulă acum cca. 128.000 ani, în timpul
paleoliticului mijlociu. Cu toate acestea, până la începutul mileniului al V-lea î.Hr. nu au
existat semnele unei agriculturi avansate.

Apariția acestei civilizații și perioadele de bruscă înflorire întrerupte de cataclisme rămân un

mister.

Termenul minoic provine de la numele regelui legendar cretan Minos și a fost folosit pentru
prima dată de arheologul englez Arthur Evans.

Generalități
Cea mai timpurie civilizație europeană de nivel înalt, civilizația minoică, a luat naștere
în bazinul oriental al Mării Mediterane, pe insula Creta. După declinul civilizației minoice,
locul în acest spațiu i-a fost luat de cultura miceniană, reprezentată de ahei, care au fost primii
indo-europeni ce au ocupat Creta.

Cadrul geografic

Harta Cretei în antichitate

Insula Creta este situată în extremitatea sudică a Mării Egee, mare împânzită de insule și
situată între Grecia și Asia Mică. Insula are un sol relativ fertil, mai ales în câmpia Mesarei,
posedă zăcăminte de cupru, un element indispensabil civilizațiilor din epoca bronzului și este
larg deschisă spre Mediterană, Grecia, Insulele Egeene, Orientul Mijlociu și Egipt.

Este posibil ca civilizația minoică să fi fost rezultatul unei dezvoltări interne, dar este foarte
probabil ca ea să fi fost stimulată de legăturile comerciale și culturale cu Asia Mică și, în
măsură mai mică, cu Egiptul.

Potrivit lui Homer, în Creta existau 90 de orașe. Cele mai importante erau: Cnossos, care
controla partea de nord a insulei, Faistos, care controla partea de sud a insulei, Malia, care
controla partea central-estică, Kato Zacros, care controla extremitatea de est și Chania, care
controla partea de vest a insulei.

Creta avea în jurul anului 1950 î.Hr. palate splendide, orașe mari și prospere, acestea fiind
probabil rezultatul atât al producției pe scară mare a uleiului de măsline și a vinurilor, cât și ca
urmare a comerțului practicat intens în zona de răsărit a Mării Mediterane.

Cronologie și istorie
Minoicii erau un popor de origine ne-indo-europeană, fiind înrudiți probabil cu
populațiile din Anatolia. Cea mai veche dovadă a prezenței umane pe insula Creta datează din
anul 7000 î.Hr. reprezentând rămășițele unei comunități agricole neolitice preceramice.

Grecii au păstrat în secolele ulterioare memoria grandorii minoice, dar istoria acestei
civilizații este învăluită în legendă. Conform celei mai cunoscute dintre ele, orașul elen Atena
trimitea regelui cretan Minos în fiecare an, drept tribut, tineri și fecioare, aceștia fiind
sacrificați Minotaurului, monstrul jumătate om, jumătate taur, din adâncul labirintului. În cele
din urmă, eroul atenian Tezeu omoară bestia și reușește să scape din labirint. Datorită
legendei, adjectivul „minoic”, derivat din numele Minos[3] , este folosit în expresia „civilizația
minoică”, sinonim pentru „civilizația cretană”.

Acest mit (al Minotaurului) provine probabil de la realitatea sacrificării taurilor.

Singurii expuși pericolului erau acrobații, antrenați să execute salturi peste tauri, prinzându-se
de coamele acestora. Frescele viu colorate, pictate pe pereții palatului de la Cnossos,
sugerează faptul că membrii societății minoice erau optimiști, relaxați și iubitori ai plăcerilor
vieții. Se pare că populația era pașnică și se simțea în siguranță, deoarece palatele și orașele
nu erau fortificate și secole de-a rândul soldații nu au purtat armuri.

Perioada veche (2700-2000 î.Hr.)

Vas minoic decorat cu motivul securii duble

Dupǎ o dezvoltare mai puțin spectaculoasǎ în epoca neoliticǎ, insula Creta a devenit o zonă de
mare înflorire a civilizației, odatǎ cu începutul epocii bronzului în jurul anului 2700 î.Hr.

Civilizația minoicǎ atinge maxima ei înflorire la jumătatea mileniului al III-lea î.Hr. (în jurul
anului 2500 î.Hr.), când a crescut brusc nivelul de prosperitate al comunitǎților rurale, ca și
cel al producției artizanale, reprezentatǎ de obiectele de lux din piatrǎ și metal fațǎ de fondul
tradițional de utilaj litit în aria agro-pastoralǎ a insulei. S-au detașat elementele unei civilizații
protourbane și a unor grupuri sociale privilegiate, dispersate în mai multe centre de autoritate
incipientǎ care explica diferențele regionale multiple ale acestui orizont. Tehnicile
metalurgice originare din Ciclade au influențat metalurgia bronzului cretan și și-au fǎcut
simțitǎ influența pânǎ în nordul Greciei continentale. Obiectele din argilǎ și marmurǎ s-a
rǎspândit în afara sferei de influențǎ. Așezǎrile, deși erau lipsite de fortificații, marcau un
stadiu protourban caracteristice epocii bronzului.

S-au păstrat, din acea perioadă, inscripții hieroglifice indigene pe sigilii și ceramică, dar
acestea nu au putut fi încă descifrate. Tot de atunci datează și desenele votive reprezentând
„securea dublă”, caracteristice religiei minoice.

Creta participǎ la un fenomen ce se va accentua în prima jumǎtate a mileniului al II-lea î.Hr.,

fiind integrată într-un amplu sistem de schimburi comerciale est-mediteraneene la care
participǎ Egiptul, Cicladele și Asia Mică

Perioada mijlocie (2000-1580 î.Hr.)

Ruinele palatului Malia

Presupusul inel al lui Minos

„La Parisienne”

Perioada mijlocie a început cu revolte sociale, pericole externe și migrații din Grecia
continentală și Asia Mică. În acest timp, minoicii au început sǎ stabileascã colonii în Thera,
Rodos, Melos și Kithira.

În jurul anului 2000 î.Hr., ca urmare a apariției unor formațiuni, s-a dezvoltat un nou sistem
politic ce a fost stabilit în jurul unor persoane centrale cu autoritate concentrata - regii locali,
suficient de puternici pentru a-și transmite din generație în generație puterea și pentru a și-o
manifesta prin mari construcții monumentale. Exploatau aria ruralǎ ce le era subordonatǎ.

Tot în jurul anului 2000 î.Hr., apar și primele „palate”, indiciu sigur al ivirii unei noi și
puternice puteri centrale care stăpânea cel puțin trei așezări: Cnossos, Faistos și Malia.

Primele palate mari au fost înființate ca expresie a revoluției urbane și au funcționat ca centre
de putere pentru comunități, fiind clǎdiri cu etaje și scǎri de piatrǎ, cu intrǎri monumentale,
portice și sǎli ceremoniale, cu depozite și arhive.Se atestǎ existența atelierelor meșteșugǎrești
în interiorul palatelor, elemente ce sugereazǎ o societate similarǎ cu cele ale Orientului
Apropiat, structuratǎ ierarhic în jurul unor regi locali care stǎpâneau cu titluri de suverani
teritoriul formațiunii cretane. În raport cu restul claselor sociale și cu producǎtorii direcți, era
o stare de dependențǎ.

S-a dezvoltat o administrație birocratică, care a pătruns în societatea minoicǎ. Distincțiile între
clase a creat o ierarhie socială și a împărțit oamenii în nobili, țărani și sclavi.În jurul acestor
centre politice și sacre, se grupeazǎ o aristocrația si o populație urbanǎ formatǎ din
meșteșugari, negustori și mǎrunți funcționari. Micul centru urban de la Gournia, unde
locuințele modeste și micile ateliere se aliniau de-a lungul unor strǎzi înguste și șerpuitoare, și
cartierele de locuințe de la Mallia, atestau realitatea acestei cristalizǎri urbane încǎ din prima
jumǎtate a mileniului al II-lea î.Hr.

În ciuda distrugerii bruște a palatelor, cu toate acestea, civilizația minoicǎ a continuat să

înflorească. Dezvoltându-se prelucrarea metalelor și producția ceramicii la roata olarului, se
confirmǎ ponderea mesteșugurilor independente în economia unei societǎți în care existau
ocupații secundare și terțiare. Schimburile intense la distanțǎ, ca și palatele, au jucat un rol tot
mai important. Agricultura a continuat sǎ reprezinte domeniul prioritar al economiei. Apariția
depozitelor de cereale și ulei în interiorul complexelor palațiale atestǎ acumularea produselor
și funcția redistributivă a monarhiei cretane.

După un început tumultuos, a urmat o perioadă pașnică și prosperă pentru minoicii care au
continuat relatiile comerciale cu Egipt și Orientul Mijlociu. Au construit o rețea de drumuri
asfaltate pentru a conecta centrele culturale importante. Această perioadă marchează , de
asemenea, dezvoltarea unor așezări în afara palatelor și sfârșitul utilizarii la scară largă a
mormintele tholos.

Palatele au fost distruse în 1700 î.Hr. de către forțe necunoscute de istorici. Sunt speculații
cum ca au fost distruse fie de un cutremur puternic, fie de invadatori din afarǎ.

Labyrisuri

Coliere și inele

Obiect din tezaurul de la Aegina

Pumnal din bronz din Malia

"Stăpanul animalelor"
 

Albina de la Malia

Perioada târzie (1580-1400 î.Hr.)

Fresca ce reprezintă portul orașului minoic Akrotiri

O pereche de coarne de taur decorează intrarea în palatul de la Cnossos

Cnossos - Poarta de Nord

Palate mult mai spectaculoase au fost rapid reconstruite peste ruinele vechilor palate distruse.
Este perioada când au fost construite palatele de la Cnossos, Faistos, Malia și Zakros. Orașele
mici s-au dezvoltat în apropierea palatelor. Cei morți erau îngropați în pithoi și larnakes, de-a
lungul unor camere tǎiate în piatra și în mormintele subterane tholos.

Continuitatea este manifestatǎ prin agriculturǎ, meșteșug și forme de administrare

reprezentate pe frescele palatului, de la arhitecturǎ și picturǎ la religie și ceremonii pânǎ la
elementele de bazǎ ale sistemului palațial, caracterul centralizator și redistributiv al
producției, existența unei administrații birocratice și a instrumentului sǎu, scrierea silabicǎ.
Suveranii locali ai palatelor de la Cnossos, Faistos sau Kato Zakro dispuneau de serviciile
unor scribi specializați care înregistrau inventare de datorii, ofrande sau recesǎminte pe capete
de vite.

Inscripțiile "Linearului B" descoperite la Cnossos oferǎ imaginea reconstituirii societǎții și

civilizației cretate în faza dominației aheene și asupra procesului istoric desfǎșurat în prima
jumǎtate a mileniului al II-lea î.Hr.. Sistemul de scriere silabicǎ numit de Evans ca "Linearul
A" nu a putut fi încǎ descifrat.

Obiecte din faianta

Rython și vase minoice

Turme, păstori, războinici, o fântână și un naufragiu reprezentate pe o frescă de la Akrotiri

Pentru prima dată, apar locuințe numite ulterior vile, ce au apărut în mediul rural, și au fost
modelate după palatele mari, cu facilități de depozitare, cult și ateliere de lucru. Ele par a fi
centre mai mici de putere departe de palate, fiind casele proprietarilor bogați.

În aceastǎ perioadǎ apar evidențe al unor unitǎți administrative și economice pe insulǎ,

indicând faptul cǎ Creta Minoicǎ se afla la apogeu. Femeile jucau un rol puternic în societate,
iar artefactele de aur, sulițele și sigiliile indicǎ cǎ exista o clasă superioară afluentă. Drumurile
pavate au fost extinse pentru a conecta palatele și așezǎrile majore, indicând activitǎți de
comerț extinse.Inscripțiile exprimǎ un contact strâns al Cretei cu Egiptul. În Grecia
Continentală, autoritatea regilor locali au avut un aspect dominant războinic, în Creta lipsind
însǎ cetǎțile fortificate, cât și mormintele unor șefi militari cu inventar specific. Regimul
minoic era mai degrabǎ justițiar sau sarcerdotal decât militar.

Practicarea cultelor minoice era polarizată în sanctuarele naturale (grote, culmi muntoase,
pǎduri sacre) și palate, care conțin spații deschise consacrate unor ceremonii și spectacole de
caracter ritual, precum concursuri de gimnastică, dansuri, tauromahii etc. Aparitia unor
simboluri de suveranitate ca securea dublǎ (labrysul) și coarnele de taur stilizate conferau
palatelor cretane prestigiu și sacralitate-elemente ce amintesc de legenda regalitǎții justițiare a
lui Minos.

Rolul comercial și politic al Cretei în lumea egeeanǎ din prima jumǎtate a mileniului II î.Hr. a
fost major. Întemeiatǎ pe câteva elemente de origine diversǎ-abundența uneltelor de bronz și
absența cositorului, legendele grecești despre Minos și deducțiile lui Tucidide cu privire la
thalassokratia (stǎpânirea) cretanǎ a mǎrilor, prezența obiectelor cretane, în numeroase puncte
din mediteranǎ și a cretanilor înșiși în inscripțiile și reprezentările egiptene, ipotezele despre
existența unui imperiu cretan maritim n-au întârziat sǎ aparǎ. Apar obiecte cretane în Sicilia
ce dateazǎ din secolele XVI-XV î.en. și în insulele Lipari ori sunt atestate ambasade cretane în
Egipt, reprezentate pe frescele din timpul domniei lui Tutmes al III-lea; sau la Phylakopi din
insulele Melos și Thera unde sunt monumentele minoice care atestǎ o prezențǎ cretanǎ
efectivǎ în vreme ce numeroase elemente de civilizație minoicǎ se regǎsesc în Cipru, Cythera
sau Rodos, precum și în Ugarit. În Peloponez sau în aria greacǎ continentalǎ, influența cretanǎ
este pusǎ la îndoialǎ.

Analiza uneltelor cretane din bronz dovedește cǎ fabricarea acestora nu depindea de sursele de
cositor care ar fi putut implica prezența navigatorilor din Creta în Spania sau în Britania, fapt
ce contestǎ tradiția legendarǎ ; absența unor mǎrturii credibile de unitate politicǎ a insulei;
criticǎ raționamentului analogic a lui Tucidide, care și-a imaginat un regat cretan dupǎ
modelul dominației maritime a Atenei-toate acestea înlocuiesc certitudinile generaților
anterioare.

Influența cretanǎ a presupus o vastǎ circulație de bunuri, de idei și de oameni, o navigație

frecventă și relativ sigură, un comerț activ și un sistem de raporturi stabil instituite, fiind o
civilizație deschisǎ spre exterior care era familarizatǎ cu spațiul maritim. Prezența cretanilor
ca factor activ în aria mediteraneeanǎ a rǎmas un fapt de neconstestat.

Minoicii dețineau flote puternice ce concurau cu cele ale Greciei Continentale în comerțul
maritim. Influența extinsǎ a micenienilor le-a permis acestora sǎ pǎtrunda pe insula. Influența
asupra culturii minoice este evidentiață de frescele gǎsite în palatele cretane din Thera, Melos,
Kea și Rodos. Ocupația micenianǎ este atestată si prin intermediul inscripțiilor Linearului B.
Akrotiri

Crater vulcanic din Santorini

Între 1627 și 1600 î.Hr. , vulcanul Thera a erupt în Santorini , distrugând insula și așezările
minoice de acolo . Tsunami-ul gigant a distrus orașele de pe coastă , cum ar fi Palaikastro ,
care a fost complet inundat . Cnossos în sine a fost distrus de un alt cutremur în 1375 î.Hr. . O
schimbare culturală clară a început în Creta , în privința arhitecturii , stilului de scris și
cultului. Din acest motiv , se crede că declinul civilizației minoice a fost datorat unei
combinații de cutremure și războaie de conflict cu micenienii din Grecia continentală sau
Egipt ,care și-a extins și dezvoltat comerțul în Marea Mediterană imediat.

Cu toate acestea , arheologii au ajuns să creadă că motivul căderii civilizației minoice a fost
un conflict politic intern . Dovezile includ morminte de tip micenian numite " tholos " sau "
morminte războinice " . Analiza recentă arată că oamenii îngropați în " morminte războinice "
nu proveneau de pe continent , dar s-au născut și și-au trăit viața în Creta , sugerând o tranziție
pașnicǎ la societatea micenianǎ și nu o invazie.

Societate și cultură
Minoicii au fost navigatori și comercianți profesioniști. Cultura lor, ulterioară anului 1700
î.Hr. încoace arǎta un grad ridicat de organizare. Obiectele de fabricație minoicǎ sugerează că
au înființat o rețea comercialǎ cu Grecia continentală (în special Micene), Cipru, Siria,
Anatolia, Egipt, Mesopotamia și până în vest spre coasta Spaniei. Comercializau ceramicǎ,
șofran, tămâie și piper, staniu și cupru din Cipru, folosite pentru a produce bronz, dar și
produse de lux confecționate din aur și argint. Declinul civilizației minoice și declinul în
utilizarea de instrumente din bronz în favoarea uneltelor din fier par să fie corelate.

Minoicii purtau pânze și kilturi. Femeile purtau robe cu mâneci scurte și fuste cu volane
stratificate. Hainele erau deschise la piept pentru a le expune sânii în timpul ocaziilor festive.
Femeile aveau opțiunea de a purta un corset fără bretele montate. Pe haine aveau desenate
modele simetrice și geometrice.

Religia minoicǎ se axa pe zeități de sex feminin. Femeile oficializau ritualurile și ceremoniile.
[11]
Existența statuilor ce reprezintǎ preotese și frescele care prezentau bărbații și deopotriva
femei ce participau în aceleași sporturi, cum ar fi săritura peste taur, i-au fǎcut pe arheologi să
concluzioneze că bărbații și femeile erau egali din punct de vedere social. Moștenirea era pe
linie maternă. Pe fresce, culoarea poate distinge sexul personajelor: pielea bărbaților era
pictatǎ într-o culoare brun-roșcatǎ, iar la femei pielea era pictatǎ în alb.

Concentrarea bogăției a jucat un rol important în structura societății. Construcțiile cu multi-

camere au fost descoperite chiar și în zonele sărace ale orașului, dezvăluind o egalitate socială
și un sistem de distribuție egalǎ a bogăției.

Limba și scrisul

Discul de la Phaistos din lut ars și imprimat cu hieroglife minoice datând din sec. XVII î.Hr.

Linearul A

Linearul B

Cunoștiințele despre limba vorbită și scrisă a minoicilor sunt insuficiente și limitate, din cauza
numărului mic de înregistrǎri gǎsite. Tăblițe de lut datând din jurul anului 3000 î.en au fost
găsite cu diverse inscripții cretane,[12] ce atestǎ utilizarea lor chiar dinainte. Pe două căni de lut
din Cnossos s-au gǎsit resturi de cerneală. În Mesopotamia s-au gǎsit călimăre minoice cu
forme zoomorfe.

Limba minoica este numită și "limba eteocretanǎ" , dar aceasta confundă limbajul scris din
Linearul A cu limbajul euboean scris , derivat din alfabetul grecesc din Epoca Întunecatǎ.
Deși, limba eteocretanǎ este consideratǎ a fi limba descendentǎ a limbii minoice, nu există
dovezi arheologice suficiente pentru a permite concluzii.
Cea mai veche scriere găsitǎ în Creta este cretana hieroglificǎ. Nu se știe dacă această limbă
era minoicǎ, dar originea sa este încă un subiect de dezbatere. Hieroglifele sunt adesea
asociate cu cele egiptene, dar sunt similare și cu tipurile de scriere din regiunea
Mesopotamiei. Hieroglifele au intrat în uz din perioada Veche, fiind utilizate în același timp
cu Linearul A dezvoltat din secolul al XVIII-lea î.Hr. Hieroglifele au dispărut la un moment
dat în timpul secolului al XVII-lea î.Hr.

În perioada micenianǎ, Linearul A fost înlocuit de Linearul B, înregistrând o versiune foarte

arhaicǎ al limbii grecești . Linearul B a fost descifrat cu succes de către Michael Ventris în
1952, dar scrierile anterioare rămân încǎ nedescifrate. Pe inscripțile Linearului B sunt
consemnate stocurile de produse și obiecte religioase asociate cu un anume cult. Fiindcǎ cele
mai multe dintre aceste inscripții sunt înregistrări economice concise , traducerea limbii
minoice rămâne o provocare. Inscripțiile acestora în linearul B sunt similare primelor scrieri
în limba greacă, ceea ce a susținut prezumția că la vremea aceea Creta căzuse sub ocupația
războinicilor veniți din peninsula Pelopones (Grecia), ca aheii sau micenienii.

Arta
Colecția de artă minoicǎ se aflǎ în muzeul de la Heraklion, în apropiere de Cnossos, pe
litoralul nordic al Cretei. Prin intermediul resturilor de ceramicǎ ale culturii materiale,
arheologii au definit cele trei faze ale culturii minoice (EM, MM, LM). Cum obiectele din
lemn și textile au dispărut prin descompunere, cele mai bine conservate urme ale artei minoice
care au supraviețuit sunt obiectele din ceramicǎ, palatele din piatrǎ cu fresce și sculpturile din
piatră. Pe fresce, femeile erau reprezentate cu piele palidǎ, iar bǎrbații cu piele bronzatǎ sau
roșie - li se spuneau și Foinikes.
Săritura peste taur

Arhitectura
Orașele minoice erau conectate cu drumuri pavate cu blocuri de piatrǎ tăiate cu ferăstraie de
bronz . Străzile erau drenate și facilități de apă și canalizare au fost disponibile clasei
superioare prin conductele de lut.[13] Clǎdirile minoice aveau acoperișuri plate din gresie, ipsos
sau lemn și pardoseli cu lespede de piatră. De obicei, pereții mai mici erau construiți din
piatră și moloz , iar zidurile superioare erau construite din cărămizi de lut uscate la soare.
Materialele utilizate în construcția vilelor și palatelor variau, incluzând gresie, gips sau calcar.
În egală măsură, tehnicile de construcție variau între diferite construcții, la unele palate se
utiliza piatra cioplitǎ, în timp ce la altele se utilizau blocuri megalitice parțial cioplite.

Palatele

Cnossos

Fresce

Primele palate au fost construite la sfârșitul perioadei timpurii, cam în al treilea mileniu î.Hr.
Principalele palate vechi erau cele din Cnossos, Malia și Phaistos. Cel mai important palat din
Creta a fost cel de la Cnossos, cu aripi care aveau între douǎ și patru etaje.
Palatele îndeplineau o serie de funcții: ele serveau drept centre de guvernare, birouri
administrative, altare, ateliere de lucru și spații de depozitare (pentru cereale). Ele erau
construite pe dealuri joase în locuri strategice din jurul insulei într-un mod atât de complex
încât semănau cu labirinturi pentru vizitatorii din afara. Palatelor minoice erau avansate
tehnologic, fiind dotate cu sisteme extinse de scurgere, irigare, apeducte și puțuri de mare
adâncime care ofereau apă proaspătă locuitorilor.

Palatele minoice erau orientate de la nord la sud și erau nefortificate, nefiind înconjurate de
ziduri înalte, deși fortificații mici au fost descoperite în multe părți ale Cretei. Aveau un plan
uniform și simetric. Erau complexe, alcătuite din mai multe aripi de camere mici. Aripile lor
extinse în cele patru direcții cardinale conțineau numeroase încǎperi care formau un labirint,
grupate în jurul unei curți interioare dreptunghiulare și dotate cu un sistem de canalizare
avansat pentru acele vremuri.

În afară de sala centrală existau alte sǎli suficient de mari pentru a găzdui diverse evenimente,
unele fiind și dedicate teatrului. Aripa de vest a palatelor era consideratǎ un spațiu sacru.
Includeau magazii de depozitare și sǎli de arhive ce demonstrau importanța comerțului. Aripa
de est cuprindea diferite ateliere de lucru.

Palatele aveau mai multe etaje, cu scări mari, fântâni și sisteme de apă cu conducte din lut și
canalizare. Mai multe camere conțin fresce care oferă informații cu privire la viața minoicilor.
Intrările palatului erau deosebit de elaborate. Ei foloseau adesea polythyra, un sistem de uși
stabilite una lângă cealalta . Acestea, combinate cu mai multe coloane și scări impunătoare,
exprimau o autoritate estetica impunatoare a regelui local ce locuia la palat. Piatra era utilizatã
la scară largă în construcția palatelor. Zidurile de piatră erau tencuite și decorate cu fresce
(picturi murale). Alte materiale folosite la construcția de palate incluse erau alabastru și lemn.

Camerele palatului erau încălzite în zilele reci de iarnă prin intermediul vetrelor de foc cu
lemne pe podea. Doar un singur cămin închis a fost găsit până în prezent, în sala tronului de la
Cnossos. Ferestrele palatului nu aveau geamuri, minoicii neavând tehnologia necesară pentru
a produce panouri de sticlă. Cu toate acestea, s-au descoperit ferestre din foi subțiri de
alabastru.

Nu în cele din urmă, este important de menționat o caracteristică impresionantă a palatelor

minoice: sistemele lor celebre, vechi de patru mii de ani de scurgere a apei. Acestea erau
structuri de piatrǎ ce transportau apa. Conductele de lut si canalele de scurgere a apei de
ploaie transportau apa în afara palatelor, pentru a elimina riscul de inundații. Conductele de
lut erau montate pentru a distribui apă potabilă curată de-a lungul palatului. Apa era
transportata prin conducte de la izvoarele depărtate, de-a lungul unor apeducte extinse din
piatră.

Sala Tronului
 

Sala securilor duble

Frescă

Sala tronului reginei

Lustralul de nord

Sanctuarul

Ceramica
Vas minoic pentru ofrande in forma unui cap de taur

La început, cultura de ceramicǎ a fost caracterizatǎ prin modele liniare, spirale, triunghiuri,
linii curbe, cruci, motive cu schelete de pește etc. În perioada mijlocie, modele naturaliste,
cum ar fi peștele, calmarul, păsările și crinii erau comune. În perioada târzie, florile și
animalele au fost în continuare cele mai caracteristice, dar variabilitatea a crescut. "Stilul
palat" al regiunii din jurul Cnossos-ului este caracterizată printr-o simplificare geometricā de
forme naturaliste și picturi monocromatice. Notabile sunt asemănările dintre perioada minoicǎ
târzie și arta miceniană. Frescele au fost principala formă de artă în aceste timpuri ale culturii
minoice.


 

Agricultura
Minoicii creșteau vite, oi, porci, capre și cultivau grâu, orz, măzăre și năut. Au cultivat, de
asemenea, struguri, salată verde, țelină, sparanghel, morcovi, pere, gutui, smochini și măslini,
precum și maci (pentru opiu). Minoicii au domesticit și albinele. [15] Importau curmale și pisici
(utilizate pentru vânătoare) din Egipt. Au preluat rodiile din Orientul Apropiat. Au dezvoltat
policultura mediteraneanǎ cultivând mai multe soiuri de plante simultan pe aceleași terenuri.
Teoretic, această metodă de creștere a menținut fertilitatea solului.

Dieta cretanilor era variatǎ și sănătoasǎ, ceea ce a dus la creșterea populației.

Tabletele "Linearului B" indică o importanța agriculturii prin livezile de smochine , mǎsline și
struguri.

Uleiul de măsline în dieta cretană era comparabil cu untul din dieta nordicǎ. Procesul de
fermentare a vinului din struguri este posibil să fi fost o preocupare a suveranilor, care aveau
controlul mărfurilor comerciale importante. Vinul, și consumul acestuia, prezenta și elemente
culturale semnificative. Consumul de produse exotice sau scumpe ar fi jucat un rol în
prezentarea și articularea puterii politice și economice.

Fermierii utilizau pluguri de lemn trase de câte o pereche de măgari sau de boi.

Resursele marine erau importante în dieta cretanǎ, incluzând moluște comestibile, pește și
chiar caracatițe. Cretanii vânau căprioare sălbatice și mistreți.

Se organizau "festivaluri de recoltare", sau alte ceremonii, pentru a onora fertilitatea continuă
a solului.

Religia
O importantă sărbătoare minoică era „dansul cu taurul”, adesea reprezentată în frescele de la
Cnossos și în sigiliile miniaturale. În acest ritual care pare destul de periculos, la care
participau atât bărbații, cât și femeile, dansatorii se confruntau cu un taur și, apucând-l de
coarnele sale, erau aruncați pe spatele acestuia. Fiecare dintre aceste mișcări apare în
reprezentările minoice, dar semnificația reală a dansului cu taurul în cultul minoic și viața
culturală este destul de ambiguă.

Între mit și legendǎ

Tezeu si Minotaurul

Poeți și istorici ai antichitǎții ca Homer au considerat insula Creta ca locul de naștere a

civilizației grecești.Civilizația cretană a ajuns la apogeu în timpul domniei regelui Minos care
a avut numeroase neveste care încercau zadarnic sǎ-i ofere un moștenitor, care nǎșteau doar
șerpi și scorpioni. Doar Pasifae a reușit sǎ-i ofere copii normali.Minos l-a ofensat pe zeul
Poseidon pentru că n-a vrut să-i aducă ca jertfă taurul său cel mai frumos și sacru. Drept
răzbunare, Poseidon a vrăjit-o pe Pasifae să se îndrăgostească de taurul respectiv. Din aceastǎ
unire s-a nǎscut Minotaurul. Minos i-a poruncit inginerului Dedal sǎ construiascǎ un labirint
pentru a-l închide pe monstru. După finisarea construcției, Minos i-a închis și pe Dedal și pe
fiul său, Icar. Dedal a fabricat pentru el și bǎiat niște aripi de ceară cu care au zburat. Dar Icar,
îmbǎtat de zbor, n-a ținut seamǎ de sfatul tatǎlui sǎu și s-a apropiat prea mult de soare,
topindu-i aripile și prǎvǎlindu-se în mare.Dedal a ajuns în Sicilia.

Între timp, Minotaurul, aflat în labirint, a pretins să i se aducă anual câte șapte fete și șapte
bǎieți ca sǎ-i mǎnânce. Minos îi obținea de la popoarele învinse în războaie. Unul dintre tinerii
aduși, Tezeu, fiul regelui Atenei, Egeu, și-a propus sǎ ucidǎ monstrul. Pǎtruns în labirint, l-a
ucis pe monstru și a ieșit cu ajutorul unui ghem de sfoarǎ oferit de Ariadna, pe care ulterior, a
luat-o de nevastǎ.