FRAM, URSUL POLAR

de CEZAR PETRESCU

 SUFERINTA UNUI URS POLAR CARE ESTE SCOS DIN MEDIUL LUI NATURAL
SI DUS LA MUNCA LA UN CIRC.
DORINTA DE A SE INTOARCE LA FAMILIE SI LA CEI DRAGI.

Romanul „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu a văzut lumina tiparului în anul 1931;
opera debutează cu reprezentarea circului Struţchi în care Miss Ellian şi cei doisprezece tigri de
Bengal îşi fac numărul pe scenă în văzul tuturor, de la săraci la bogaţi, de la femei, la bărbaţi,
părinţi, copii, slugi şi stăpâni. Pe lângă tigrii, elefanţii, August cel prost, acrobaţii, clovnii, caii,
maimuţele şi Fram, ursul cel alb, cu toţii intrau în arenă pentru a-i bucura pe spectatori, lăsându-
le o amintire frumoasă. Toţi ştiau să facă spectacol, însă reprezentaţia lui Fram nu se compara cu
absolut nici un spectacol. Copiii îl iubeau fiindcă era mucalit.
Oamenii în toată firea îl iubeau, fiindcă era într-adevăr de mirare cum asemenea animal greoi
şi sălbatic, adus din pustiurile îngheţate, arăta atâta blândeţe, atâta înţelegere şi atâta sprinteneală
în mişcări. O reprezentaţie fără Fram, ursul polar, era neisprăvită.
După numerele celorlalţi, urma numărul lui Fram, însă ursul nu a îndrăznit să-şi facă apariţia
aşa că publicul a început să-i strige numele. După mai multe clipe de pauză, ursul cel alb şi-a
făcut apariţia, dar fără să execute vreo acrobaţie. Oare Fram, ursul polar, a păţit ceva grav care i-
a luat tot cheful pentru circ şi pentru publicul său?
Fram a fost prins de eschimoşi pe când era doar un pui, în ţinuturile polare, apoi un marinar l-
a adus într-un port din ţările calde unde a fost vândut unui circ. Micuţul s-a dovedit a fi isteţ,
voinic şi puţin sperios. A învăţat repede şi s-a împrietenit numaidecât cu oamenii.
Pe când era lângă mama sa, puiul de urs colinda cu aceasta ţinuturile albe, pe sloiuri
plutitoare, spre altă insulă din zare unde puteau găsi hrană. Într-o zi blestemată, cei doi au întâlnit
omul, puşca şi câinele. Deşi păreau a fi nişte ciudăţenii necunoscute până în clipa aceea de
ursoaică, ele ascundeau moartea. Două focuri de armă au fost de ajuns ca mama să moară,
lăsându-şi puiul pe mâna eschimoşilor. Apoi, puiul a fost vândut pe câteva legături de tutun şi
astfel ajunge la bordul unui vas.
Puiul de urs a fost numit Fram (în norvegiană însemnând înainte) după un vechi vas. Cu
acest nume a fost dat pe zece sticle de rom în primul port din Norvegia. Tot cu acest nume a fost
cumpărat de circul Struţchi şi tot cu acest nume a apărut pe primul afiş al circului.
Fram a învăţat uşor să se bucure, să zâmbească, să iubească puii de om, să cânte din
armonică, să se joace cu mingea şi chiar a învăţat acrobaţii şi gimnastică.
Un fost vânător de urşi devenit scriitor ce pune pe hârtie tot ce a învăţat despre acest
mamifere a ajuns în culisele circului condus de director. Directorul circului i-a povestit
vizitatorului păţania cu Fram; după ce a fost inima spectacolelor, aducându-i sume frumoase,
acum ursul zace într-o cuşcă cu botul pe labe. Bătrânul l-a sfătuit pe director să-l ducă pe Fram în
ţinuturile polare, ţinuturile copilăriei sale căci bietul animal suferă de dor. În cele din urmă,
directorul s-a hotărât să-l trimită pe urs în locurile natale, după şapte ani în care au colindat
împreună oraş după oraş, ţară după ţară.
Fram a ajuns în lumea de gheaţă, lumea copilăriei sale. De cum a ajuns, frigul şi-a făcut
simţită prezenţa, urmat de foame. Deşi în apropiere avea câteva foci, ursul nu a putut să le ucidă,
gândindu-se că la circ avusese foci şi chiar executase un număr împreună cu aceste animale.
 În această operă avem de-a face cu două răsturnări de situaţie; una, în cazul fostului vânător
de urşi şi actual protejator al acestei specii, şi alta, în cazul lui Fram. Acesta a fost un animal
sălbatic care ştia să înfrunte gerul şi să-şi procure hrana, însă prezenţa omului în viaţa sa, i-a tocit
aceste instincte, îmblânzindu-l. După o lungă perioadă de timp, de şapte ani, petrecuţi în preajma
omului, Fram este dus din nou în pustietăţi, luând viaţa de la capăt deşi nu mai este pregătit
pentru condiţiile vitrege printre gheţari.
La început Fram şi-a procurat hrana de la un alt frate de-al său; l-a lăsat pe celălalt urs să
vâneze după care i-a luat urma după dârele de sânge apoi l-a speriat pe vânător, rămânând el cu
ospăţul. Această şmecherie nu a durat mult căci ursul celălalt sătul să vâneze pentru Fram şi-a
luat tălpăşiţa şi a plecat. În urma sa, Fram a rămas cu burta lipită de spate.
Dacă la urşii de talia lui Fram nu a găsit prietenie, decât colţii arătaţi simbolizând lupta, ursul de
la circ şi-a găsit un prieten într-un pui de urs orfan.
Fram l-a întâlnit pe ursul ce-l lăsase orfan pe noul său prieten şi chiar a vrut să-l 
pedepsească pentru fapta sa, lăsându-l ştirb. Luptele urşilor adevăraţi erau pe viaţă şi pe moarte
nu pe jumătate aşa cum a procedat Fram; acesta deşi se afla în ţinuturile albe nu putea da uitării
deprinderile omeneşti pe care le dobândise la circ. Dacă Fram nu a fost în stare să lupte după
legile ţinutului, puiul a fost cel care l-a omorât pe cel ce-i luase mama. Moarte pentru moarte.
Puiul a început să copieze comportamentul lui Fram, să facă tumbe, să sară şi chiar să
salute stând în două picioare. Văzând că prietenia dintre ei nu este benefică pentru pui căci se va
transforma uşor, uşor într-un clovn al ţinutului, Fram a hotărât să-l părăsească ca să nu-i facă mai
mult rău decât bine.
În drumul său spre necunoscut, pe o bucată de gheaţă, lui Fram i-a apărut în cale un copil
de eschimos ce pescuia. Oprindu-se din drum, ursul se apropie de copil, catalogându-l ca fiind
unul din copiii de la circ, un spectator, în timp ce Nanuc vedea ursul ca pe unul fermecat de la
care aştepta să-i transforme jucăriile şi armele de copil în ustensile adevărate de vânat.
Surprinzător este faptul că micul om a avut chiar gândul de a-l răpune pe urs cu săgeata,
însă Fram a fost mult mai ager şi a prins armele cu laba, asociindu-le cu portocalele primite de la
public.
Ursul nostru polar a mai dat peste doi vânători de urşi, Egon şi Otto, mai mult morţi decât
vii. I-a încălzit la pieptul său, readucându-i astfel la viaţă după care a eliberat din cuşti puii de urs
prinşi de vânători. Gestul lui Fram i-a uimit pe vânători care au decis să nu mai pună niciodată
mâna pe puşcă. Apariţia celor doi bărbaţi în viaţa ursului are şi o parte bună pe care vă las s-o
descoperiţi singuri doar citind romanul „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu.
Opera de faţă pe lângă faptul că se citeşte uşor, fiind o lectură savuroasă pentru toţi de
orice vârstă, are o încărcătură emoţională peste limitele normalului, având puterea să mişte chiar
şi o inimă de piatră. O recomand cu mare drag tuturor copiilor din noi!