PRIMA ȘCOALĂ ROMÂNEASCĂ DIN BRAȘOV

Cristina-Mirela Barabaș*

Abstract
Acest articol urmărește evoluția primei școli românești din Brașov și contribuția bisericii ortodoxe
și a conducătorilor celorlalte provincii românești, Moldova și Țara Românească la înființarea acesteia.
Analiza și interpretarea documentelor din arhiva muzeului primei școli românești precum și a lucrărilor
științifice pe această temă ne conduc la concluzia că învățământul în limba română din spațiul
Brașovului a existat în strânsă legătură cu cultul religios ortodox.
Cuvinte cheie: prima școală românească, diaconul Coresi, tipar, limba română, învâțământ
românesc în Transilvania.

1. Introducere
Prin lucrarea de față ne propunem să evidențiem puternicele legături culturale existente între
provinciile românești și sprijinul acordat românilor din Transilvania de către românii din Moldova și
Țara Românească în scopul păstrării identității naționale în epoca medievală.
Școala românească din Șcheii Brașovului a apărut ca o necesitate de păstrare a educației creștin
ortodoxe a românilor din Transilvania, confruntați cu pericolul acaparării lor de către celelalte culte dar
și pentru înlesnirea bogatei activități economice ce se desfășura între provinciile românești la acel
moment istoric.
Au existat numeroase preocupări de cercetare a vieții școlare a comunității românilor din Brașov, a
istoriei acestei prime școli românești, atât la istoricul Nicolae Iorga, care abordează acest subiect în
lucrarea Istoria Învățământului Românesc, academicianul Ștefan Pascu în lucrarea Istoria
Învățământului din România sau profesorul Constantin C. Giurescu ș.a, până la cercetători locali
contemporani, cum este parohul actual al bisericii „Sfântul Nicolae”, preot dr. Nicolae Oltean, autorul
unei ample lucrări dedicate acestui subiect: Prima Școala Românească din Șcheii Brașovului. Această
lucrare valorifică bogatul fond documentar ce se păstrează și astăzi în arhivele muzeului școlii.
Profesorul Bârseanu Andrei a realizat la începutul secolului XX o monografie a acestei școli, apoi
cercetătorul Aurel A. Mureșianu, în 1927 scrie lucrarea Clădirea școalei românești din Brașov de către
protopopul Mihai în anul 1597.
Ulterior, în anul 1937, un alt cercetător brașovean, Nicolae Sulică, abordează acest subiect în
lucrarea Cea mai veche școală românească din cuprinsul României întregite.
În lucrarea Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului 1943-1946, de fapt o monografie a
bisericii mai sus menționate, cercetătorul Candid Mușlea consemnează pe larg și aspecte din viața
școlii.
Cu siguranță, lucrările enumerate mai sus nu au epuizat subiectul iar bogatul material documentar
existent în arhiva muzeului, dintre care multe documente încă nepublicate, oferă încă informații oricui
este interesat de acest subiect.

2. Contextul socio-cultural al apariției primei școli românești

În vremea când în restul Europei apăruseră deja primele universități, Bologna-1050, Cambrige-
1284, Sorbona-1554, învățământul românesc era încă în stadiu rudimentar. Prima școală românească,
astăzi muzeu în curtea bisericii Sfântul Nicolae în cartierul brașovean Șchei, este păstrătoarea a
numeroase manuscrise și traduceri vechi dar și a tiparului diaconului Coresi, adus aici la 1556, când
acesta se stabilește de la Târgoviște la Brașov.

*
Ph.D. Student, Doctoral School of Humanities Sciences - “Ovidius” University of Constanta, Romania (e-mail:
[email protected]).
 Pe lângă educația de bază, oferită de familie, prima formă instituționalizată de învățătură a fost
oferită de școlile organizate de biserici. Lăcașurile de cult din provinciile românești patronau o bogată
viață spirituală. Aici se copiau manuscrise, se traduceau sau se tipăreau cărți însă în ceea ce privește
învățământul, dascălii se rezumau la a-i face pe elevi să citească din cărțile religioase.
Învățarea cititului, scrisului, socotitului, au fost datorate clerului, de altfel una dintre puținele
categorii sociale știutoare de carte.
Marele umanist Iohannes Honterus descrie Brașovul ca pe ,,un centru comercial vestit (...), bine
fortificat prin ziduri, șanțuri, bastioane. Are trei suburbii, așezate în văi diferite, dintre care într-unul
Șchei, nu sunt decât români, în altul unguri iar în al treilea sași agricultori”1.
Un alt cercetător, Gernot Nussbacher, referindu-se la realitățile istorice brașovene arată că ,,pe un
fond de populație românească a avut loc mai întâi o colonizare maghiară (secuiască) și apoi o
colonizare cu populație germană (săsească) în condițiile stăpânirii regalității maghiare în această zonă”2
Pe de altă parte, cercetări mai recente ale arheologilor brașoveni, publicate în 1968 3, arată că în
diferite zone ale orașului, cunoscute astăzi ca fiind cartierele Bartolomeu, Blumăna, Dealul Șprenghi,
Pietrele lui Solomon, ,,existau mai multe așezări ale populației locale românești încă înainte de
atestarea orașului în documente (sec al XIII-lea)”.4
Populația românească de aici era totuși lipsită de privilegii ,,românii fiind nevoiți să suporte vitregii
specifice supușilor”.5
Totuși, la mijlocul secolului XIII populația românească din zona Brașovului avea o organizare
juridică proprie și strânse legături cu domnitorii de dincolo de munți.
Secolele XII-XIII au fost marcate de colonizarea sașilor, aducerea Cavalerilor Teutoni și retragerea
acestora, invaziile tătarilor, epidemiile de ciumă din 1349-1350, 1480, 1495, care au produs mari
modificări demografice prin pierderile provocate în rândurile populației.
Secolul al XV-lea aduce alte mari dezastre provocate de invaziile turcești și de marele cutremur din
1473 când ”aproape toate casele s-au prăbușit”.6
La 1489, în Șchei, conform listelor întocmite de organele administrative erau ”118 gospodării de
români care plăteau impozite”7.
Acesta este deci contextul în care a apărut aici prima școală românească. Deși aceasta este atestată
documentar în anul 1495, există posibilitatea ca în realitate ea să fie mai veche, legată chiar de
construirea Bisericii ”Sfântul Nicolae”. Cu ocazia restaurării acestui lăcaș de cult între anii 1969-1975,
s-a confirmat existența succesivă a trei edificii de cult, începând cu secolul al XIV-lea8. Cea dintâi este
o biserică de lemn, urmată de construirea unei biserici de zid și a școlii în anul 1495. Cea de-a treia
construcție se bucură de ajutorul a mai multor voievozi și boieri atât din Muntenia cât și din Moldova.
Ea este începută de Neagoe Basarab, urmat de Petru Cercel căruia i se atribuie ridicarea altarul și
pictarea bisericii în anul 1583 și de Aron Vodă în timpul căruia a fost terminată pictura și a fost înălțat
turnul. Mai mult, așa cum arată un document aflat în muzeu, acesta oferea anual acestei biserici, din
venitul minelor din Moldova12000 de aspri, o sumă impresionantă de bani9. Însă cea mai mare bogăție
a acestei biserici a fost de fapt preoții care au slujit aici, cărturari de prestigiu, care au inițiat și susținut
aici o bogată viață spirituală. Dovada acesteia o reprezintă numeroasele manuscrise și impresionanta
1
Nicolae Sulică, Minunata cetate a Brașovului-Cărturari brașoveni din secolul al XVI-lea, ca ctitori ai limbii noastre
literare, (Brașov, 1943), 31.
2
Gernot Nussbacher, Caietele Corona - Contribuții la istoria Brașovului, Caietul1, (Brașov: Aldus, 2002), 9.
3
Ioan Pop, „Date arheologice privitoare la istoria Brașovului în secolele IX-XII”, în Cumidava, nr.II, (Brașov, 1968), 9.
4
Vasile Oltean, Configuraţia Istorică și Bisericească a Braşovului, (Sibiu: Andreiana, 2010), 14.
5
Ioan Podea, Monografia județului Brașov, vol.I, (Brașov, 1938), 39.
6
Gernot Nussbacher, Din cronici și hrisoave. Contribuții la istoria Transilvaniei, (București: Kriterion, 1987), 55.
7
Vasile Oltean, Configuraţia Istorică și Bisericească a Braşovului, 21.
8
Vasile Oltean, Prima școală românească din Șcheii Brașovului, ediția a 2-a revizuită, (Brașov: Transilvania Expres,
2013), 14.
9
Ibid., 14.
colecție de carte veche ce se găsește și astăzi în muzeul bisericii. Pe lângă procurarea cărților de cultură
ale vremii, scrise în limbile slavă, latină sau greacă, ei s-au preocupat și de traducerea acestora, de
copierea manuscriselor și de editarea de cărți.
Dacă biserica Sfântul Nicolae, considerată un adevărat bastion al religiei ortodoxe în Ardeal, a
atras în mod special atenția cronicarilor timpului, școala aflată sub tutele ei nu a suscitat același interes,
ea fiind consemnată numai în măsura în care activitatea ei se împletea cu viața bisericii. Poate de aceea
nu se poate stabili cu exactitate anul înființării ei, acest subiect născând controverse în rândul
cercetătorilor10. Astfel, 1495, anul zidirii primei biserici, este considerat de unii cercetători ca fiind și
anul înființării școlii, însă există și argumentul că verbele ”a zidi” și ”a înființa” nu sunt de fapt
sinonime, școala putând funcționa foarte bine și în biserica de lemn.
Pentru alți cercetători, anul 1597, anul rezidirii și al definitivării picturii bisericii este de fapt anul
înființării școlii. Acest lucru este susținut probabil și de academicianul Ștefan Pascu, deoarece în
lucrarea ”Istoria Învățământului din România” cataloghează școala ca pe o școală umanistă din secolul
al XVI-lea.11
Deși documentele existente în fondul documentar al muzeului atestă anul 1495 ca an al zidirii
bisericii și școlii, există și dovezi ale existenței anterioare ale unui lăcaș de învățătură. Este vorba de o
bulă papală emisă în anul 1399 prin care se solicita convertirea la catolicism a românilor ortodocși din
Șchei. Din document reiese că aici exista o populație cunoscătoare de carte, populație capabilă să facă
față presiunilor de catolicizare și care se dorea a fi atrasă la învățătura catolică 12. Această bulă papală
nu este singura, fapt care arată că Vaticanul depunea eforturi pentru răspândirea catolicismului în
mediul românesc. Astfel, la 1235 emite un document adresat episcopului catolic de Milcova prin care îi
recomanda să depună eforturi mai mari pentru atragerea românilor la catolicism iar în 1394 episcopului
catolic de Argeș i se cere să devină profesor fraților catolici pentru a limita învățătura ortodocșilor. 13
Este deci evidentă presiunea ce se exercita asupra românilor pentru trecerea la catolicism iar faptul
că ei au manifestat rezistență în fața acestor presiuni ne arată că și în cadrul acestei comunități exista la
acea vreme un învățământ organizat, ce oferea alternativă școlilor catolice existente în Brașov și în
împrejurimi.
În arhiva muzeului bisericii Sfântul Nicolae există un document 14 descoperit întâmplător, deoarece
supracoperta o altă carte a muzeului. Acest document, copiat pe pergament și ilizibil pe alocuri, s-a
dovedit a fi fost scris la sfârșitul secolului al XI-lea iar conținutul lui ne confirmă faptul că era folosit
ca manual școlar. El cuprinde de fapt o pildă, folosită probabil în scopul educării morale a elevilor,
formării conceptelor de bine, frumos, dreptate. Deși este doar o ipoteză, trebuie totuși luată în
considerare posibilitatea ca școala să fi funcționat încă din acea perioadă. De altfel, multe din
manuscrisele existente în fondul de carte al muzeului sunt de fapt cărți de educație morală. Enumerăm
aici cărți creștine ca Cuvântările împăratului bizantin Ioan Cantacuzino, Învățături morale din viețile
sfinților, Carte folositoare de suflet, etc. Un alt document important este Octoihul o carte bisericească
destinată cultului ortodox, carte copiată de unul dintre slujitorii bisericii, diacul Oprea și care conține și
un Epilog, în care se povestesc atât aspecte din timpul traducerii acestei cărți cât și aspecte din viața
școlară. Înțelegem din aceste document că școala oferea atât un curs primar, destinat învățării cititului
și scrisului, un curs superior destinat formării viitorilor clerici cât și un curs pedagogic unde se studiau
și limbile greacă, slavă și latină, alături de limba română. De altfel, la acea vreme, administrația publică

10
Ibid., 24.
11
Ștefan Pascu (coord), Istoria Învățământului din România, vol. I, (București: Editura Didactică și Pedagogică, 1983),
113.
12
Vasile Oltean, Configurația Istorică și Bisericească a Braşovului, 499.
13
Idem, Prima școală românească din Șcheii Brașovului, 30.
14
Ibid, 30.
locală își recruta oamenii dintre slujitorii școlii și bisericii din Șchei, pe care îi folosea atât ca
translatori cât și ca delegați în relațiile cu celelalte provincii românești.15
Multe dintre aceste cărți au fost descoperite în casa protopopului Mihai, ctitorul școlii, de aceea
suntem îndreptățiți să credem că ele au fost folosite nu doar ca și cărți de cult cât și ca manuale școlare.
Faptul că nu mai există documente care să ateste cu certitudine perioada de început a școlii se poate
datora și împrejurării descrise într-un memoriu din 1762 al românilor din Șchei către autoritățile
brașovene în care aceștia reclamă practic dispariția unei lăzi cu numeroase documente încredințate spre
păstrare protopopului Staicu și în care îl acuză pe acesta de neglijentă sau vicleșug: ”Staicu a avut
putere de grijă la acest lucru și așa din nechiverniseală sau din vicleșug, s-a pierdut această ladă care nu
s-a mai aflat și nici se va afla. Mare pagubă s-au făcut cu pierderea acelei lăzi, fiindcă într-însa multe
hrisoave de la părinții Țării Moldovii și ai Țării Muntenești și de la magistratul din Brașov și de când s-
au zidit această sfântă biserică...toate au fost la acea ladă”16.
Și acest document arată legăturile pe care biserica ortodoxă de aici le întreținea cu voievozii
Moldovei și Munteniei, legături din care biserica și școala aveau numai de câștigat. Datorită acestor
legături, la momentul terminării construcției, biserica era una impunătoare, valorând 375 de florini, în
condițiile în care la acea vreme în Brașov erau doar 14 case care valorau peste 300 de florini 17. În afara
donațiilor în bani, aceștia donau școlii și cărți și manuscrise, folosite nu doar pentru cunoașterea și
practicarea ritualurilor de cult ortodox ci mai ales pentru învățarea scrisului, cititului, a limbii române,
a limbii slave, a alfabetului chirilic.
Așadar, prima categorie de educatori ai școlii românești din Șchei au fost clericii. Mai exista și o a
doua categorie, ”grămăticii”, care pe lângă activitatea educativă mai îndeplineau și funcții
administrative, ca însoțirea delegațiilor și copierea de documente. Cea de-a treia categorie, dascălii,
îndeplineau și ei sarcini similare cu ale grămăticilor dar mai ales, întrețineau legăturile românilor din
Șchei cu domnitorii de dincolo de munți.

3. Tipografia diaconului Coresi

Un moment deosebit de important în viața școlii îl reprezintă anul 1556 prin aducerea tiparului
coresian de la Târgoviște la Brașov. Deși aprecierile biografice referitoare la diaconul Coresi-
personalitate incontestabilă a veacului al XVI-lea, se înscriu în limitele prezumției, se remarcă teza
savantului Ovid Densușianu18, conform căreia Coresi ar proveni dintr-o familie grecească stabilită în
Târgoviște. Originea târgovișteană este întărită de propriile declarații ale diaconului din Evangheliarul
românesc: ”Scris-am eu, diacon Coresi ot Târgoviște”.
Există o controversă în rândul cercetătorilor19, atât în ceea ce privește scopul venirii, proprietatea
asupra tiparului dar și în ceea ce privește locul unde se produceau tipăriturile. Astfel, unii cercetători
susțin ideea că tiparul s-ar fi aflat sub patronajul administrației brașovene, și aduc drept argument
consemnarea judelui brașovean în prefața cărților coresiene. Alte opinii 20 susțin că de fapt, acesta este
doar un omagiu adus de tipograf autorităților care îi îngăduiau tipărirea de cărți.
Fondul documentar existent la muzeul bisericii Sfântul Nicolae ne îndreaptă însă spre alte
concluzii. Există multe argumente pentru a localiza tiparul sub autoritatea bisericii din Șchei, alături de
școală, unde exista un mediu mult mai favorabil tipăririi cărților în limba română. Încă înainte de
venirea lui Coresi, cărturarii români din Șchei copiau și traduceau cărți în limba română, cărți care au
constituit izvoare coresiene stabilind astfel o strânsă legătură între Coresi și cărturarii locali. Venirea lui
Coresi la Brașov- granița creștinătății apusene, tipărirea cărților atât în limba slavonă- limba ortodoxiei
15
Ibid, 34.
16
N.N. State, Înștiințări - Câteva capitole din trecutul românilor din Șcheii Brașovului, (Brașov, 1906), 42-43.
17
Vasile Oltean, Configuraţia Istorică și Bisericească a Brașovului, 500.
18
Vasile Oltean, Configuraţia Istorică și Bisericească a Brașovului, 331.
19
Idem, Prima școală românească din Șcheii Brașovului, 46.
20
Ibid, 47.
în acea vreme, cât și în limba română se înscrie în lupta pentru păstrarea credinței ortodoxe și
impunerea limbii române în biserica: „Mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înțeles decât 10 mie de cuvinte
neînțelese în limbă străină”21.
Mai mult, un document păstrat în Arhivele Statului din Brașov22 descrie procesul între diaconul
Coresi și Laurentius Fronius pentru o datorie. Instanța hotărăște printre altele ca diaconul să păstreze
tiparnița, deci se desprinde concluzia că aceasta îi aparținea.
Prin activitatea lui de tipărire și răspândire de carte românească dar și prin formarea altor ucenici în
arta tipografiei, Coresi a jucat un rol important în dezvoltarea învățământului în limba romană.

4. Manuale școlare în perioada coresiană

Așa cum am afirmat anterior, încă de la începutul ei, Școala românească din Șchei și-a legat
existența de biserica sub patronajul căreia fusese înființată. Raportându-ne la realitățile epocii, putem
concluziona că în procesul de predare-învățare a cititului și scrisului se foloseau cărțile bisericești:
manuscrise slavone sau românești, tipărituri din străinătate sau cărțile tipărite de diaconul Coresi.
Enumerăm Octoihul, carte copiată de unul dintre slujitorii bisericii ,,pentru folosul ucenicilor în
dăscălie...să învețe mai vârtos românește”23, Liturghierul, carte de cult folosită și pentru instruirea
viitorilor preoți, Evangheliarul - o colecție a cărților din Noul Testament, Biblia, etc.

5. Concluzii
Concluzia pe care o putem desprinde din lucrare este aceea a puternicei legături dintre dezvoltarea
învățământului în limba română în Transilvania și viața bisericească de pe aceste meleaguri. Prima
școală românească din Șcheii Brașovului a apărut ca o necesitate socio-economică pentru conservarea
credinței ortodoxe a românilor din Transilvania sub presiunea și influența bisericii catolice. Lucrarea de
față urmărește evoluția învățământului românesc în strânsă legătură cu lăcașurile de cult si clerul,
influența bisericii în zidirea primei școli românești precum și patronajul diaconului Coresi și influența
acestuia asupra conservării credinței ortodoxe și impunerea limbii române în biserică.

Bibliografie
Dumitrescu, Florica. Tetraevanghelul tipărit de Coresi - Brașov 1560-1561, comparat cu
Evangheliarul lui Radu de la Mănicești 1574. București: Editura Academiei, 1963;
Nussbacher, Gernot. Caietele Corona - Contribuții la istoria Brașovului. Caietul1. Brașov: Aldus,
2002;
Nussbacher, Gernot. Din cronici și hrisoave. Contribuții la istoria Transilvaniei, București:
Kriterion, 1987;
Oltean, Vasile, Configuraţia Istorică și Bisericească a Brașovului. Sibiu: Andreiana, 2010;
Idem, Prima școală românească din Șcheii Brașovului, ediția a 2-a revizuită. Brașov: Transilvania
Expres, 2013;
Pascu, Ștefan (coord.). Istoria Învățământului din România. vol. I, București: Editura Didactică și
Pedagogică, 1983;
Podea, Ioan. Monografia județului Brașov. vol.I. Brașov, 1938;
Pop, Ioan. „Date arheologice privitoare la istoria Brașovului în secolele IX-XII”, în Cumidava, II,
Brașov, 1968;
State, N.N.. Înștiințări - Câteva capitole din trecutul românilor din Șcheii Brașovului. Brașov
1906;

21
Florica Dumitrescu, Tetraevanghelul tipărit de Coresi-Brașov 1560-1561, comparat cu Evangheliarul lui Radu de la
Mănicești 1574, (Bucuresti: Editura Academiei, 1963), 112.
22
Vasile Oltean, Prima școală românească din Șcheii Brașovului, 52.
23
Ibid, 69.
 Sulică, Nicolae. Minunata cetate a Brașovului-Cărturari brașoveni din secolul al XVI-lea, ca
ctitori ai limbii noastre literare. Brașov, 1943.