Roman modern subiectiv/interbelic

Camil Petrescu- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Perioada interbelică a fost dominată de două orientări fundamentale în privinţa

romanului: tradiţionalism şi modernism. Camil Petrescu face parte din perioada interbelică și
este cel ce pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special,
ca inițiator al romanului modern, reuşind sincronizarea cu valorile europene. Principiile
noului roman au fost trasate în studiul său literar "Noua structură şi opera lui Marcel
Proust"(1935).

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a apărut în

perioada interbelică, în anul 1930, marcând un moment de noutate absolută în proza
românească prin sincronizarea cu literatura universală. Opera sa se încadrează în modernism
prin unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, fluxul conștiinței, memoria
afectivă, narațiunea la persoana I, dar și autenticitatea definită ca identificarea actului de
creație cu realitatea vieții, cu experiența nepervertită cu trăirea intensă.
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune
complexă ce se desfășoară pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un
număr mare de personaje puternic individualizate.

Tema romanului este condiția intelectualului însetat de absolut într-o societate

inferioară. Prin Ștefan Gheorghidiu, Camil Petrescu introduce în literatura română un nou tip
de personaj. El reprezintă tipul intelectualului “ca structură de caracter”, intransigent şi
inadaptat. Într-o călătorie de căutare a sinelui, eroul se transformă pe parcursul romanului și
își notează cu luciditate traseul interior.

Titlul este construit pe baza unei duble antiteze "ultima- întâia" şi "dragoste- război",
exemplificând astfel o atitudine polemică la adresa literaturii de tip romantic, scriitorul
susţinând "lucrez permanent în opoziţie cu ceva". Cuvantul "noapte", repetat în titlu redă
nesiguranţa, absurdul şi tainele firii umane. Cele două "nopţi" sugerează etapele definitorii în
evoluţia protagonistului: iubirea şi războiul.

Perspectiva narativă este una subiectivă, realizată la persoana întâi de către narator
implicat, homodiegetic. Viziunea despre lume este „împreună cu”. Astfel, cele două
experiențe prezentate dobândesc, în romanul camil-petrescian, o notă de certa modernitate cu
atât mai mult, cu cât sunt redate în perspectivă unică, subiectivă a personajului-narator.

Relaţiile spaţio-temporale sunt precizate cu exactitate în text. Actiunea romanului se

petrece atat in mediu citadin (Bucuresti, Campulung), cat si pe front, si cuprinde evenimentele
traite de protagonist cu aproximativ doi ani si jumatate inainte de 1916, anul intrarii romaniei
in razboi, cat si din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si spatiul sunt reunite intr-un
prezent al trairilor si framantarilor interioare, in confesiunea personajului narator.
Relaţia dintre incipit şi final
Incipitul romanului are un rol dublu. Pe de o parte se creeaza un portret psihologic al
protagonistului, sugerandu-se faptul ca e mai inteligent decat altii pentru ca e singurul ofiter
care isi da seama de superficialitatea pregatirilor armatei romane pentru intrarea in razboi. Pe
de alta parte, incipirul ofera pretextul rememorarii: aflandu-se la popota ofiterirol,
Gheorghidiu asista la o discutie despre un barbat care isi ucisese sotia infidela si fusese achitat
de jurati.

Daca incipitul este construit in maniera realista, cu detalii de timp si spatiu, finalul
deschis lasa loc interpretarilor multiple, asa cum se intampla, in general, in proza de analiza
psihologica.

Romanul este structurat în două cărți, cu titluri semnificative "Ultima noapte de

dragoste", care exprimă aspirația spre sentimentul de iubire absolută, și "Întaia noapte de
război", care ilustrează imaginea războiului tragic și absurd, ca iminență a morții, având câte
șase capitole cartea întâi și șapte capitole cartea a doua, unificate de aceeași voce narativă.

Romanul estre structurat pe două planuri ce corespund celor două părți ale sale.
Începând cu Eugen Lovinescu, s-a acreditat că romanul poate fi citit și ca două cărți separate.
Există însă un contra argument pentru că ambele părți sunt prezentate de aceeași voce. Astfel,
sentimentul său de înstrăinare compus din două tipuri de inițiere la fel de importante: inițierea
din "Eros"(Povestea de iubire cu Ela) și inițierea din "Thanatos" (povestea războiului).

Pe tot parcursul romanului se observă, așadar, în manieră "Prusiană" un "joc" al

intersectărilor temporale, totul fiind supus memoriei involuntare. Așa se explică de ce acest
roman a fost încadrat în roman "cu sertare" sau a romanului "poveste în poveste", "poveste în
ramă" în care rama este războiul pe care este inserată o poveste de iubire cu Ela.

Astfel, întâlnim modalități de vers de narare specifice romanului modern, autorul

folosind mai multe tehnici.

Prima tehnica este "observația" realității și a ecoului pe care acesta o are în naratorul-
personaj. Realitatea este fie cea Bucureșteană, ce are mai multe componente: socială- care
judecă omul după bani și în care căsătoria este un contract social (de exemplu, Nae
Gheorghidiu, căsătorit cu o "sluțenie" pentru a putea beneficia de averea ei și în care totul este
o aparență.); componenta politică - vizată de Parlamentul României (Nae Gheorghidiu este un
politician versat); componenta familială - este paravan al afacerilor și depravării; componența
economică - este vizată doar de profit. Realitatea este și cea a războiului în antiteză cu cea
bucureșteană pentru că urmărește impactul pe care îl are asupra individului, fiind unul
important.

O a doua tehnică este "introspecția" (metodă Prostană) ce constă în observarea

propriilor trăiri emoționale (autoanaliză), este o metodă de analiză psihologică ce conferă
autenticitate textului.
 Persistă si tehnica ”jurnalului" preluată de la scriitorii francezi Andrei Jede și
Marseille Proust. În Romania, această tehnică este folosită de Mircea Eliade în Maitreyi, dar
diferă pentru că rememorarea se face pentru a retrăi experiență unică. Pe când la Camil
Petrescu, Ștefan face această rememorare doar pentru a uita experiență și a lua-o de la capăt.

Cea mai importantă tehnica este "dubla perspectiva asupra aceluiași eveniment".
Romanul este construit în jurul trăirilor unui singur personaj, devenind o confesiune.
Rezultatul este o perspectivă unică asupra elementelor și un roman de analiză psihologică.
Unica voce rămâne cea a lui Ștefan - erou dominat de incertitudini. Neputând tacta toate
aspectele adevărului, acceptând doar propriul punct de vedere, eroul nu poate atinge
certitudinea. Analitic, el creează șiruri întregi de raționamente întrebându-se mereu "unde e
fisura" care îl face să trăiască drama incertitudinii. În manieră Prustiană, Ștefan are în roman
dublu rol, pentru că are și funcția de interpretare ca narator dar și reprezentare ca personaj.

Acţiunea romanului
Expoziţiunea începe cu capitolul I ,,La Piatra Craiului în munte", unde Gheorghidiu este pe
front şi asistă la o discuţie despre dragoste, discuţia de la popotă, care îi aduce în minte despre
iubirea lui eşuată. Intriga debutează din prima frază a capitolului al doilea. Aici se deschide
retrospectiva iubirii, Gheorghidiu, student la Filozofie, s-a căsătorit cu Ela, o frumoasă
studentă la Litere, orfană, aflată în grija unei mătuşi. Iubirea lui se naşte ca un amestec de
vanitate şi duioşie. Căsătoria le aduce un trai modest, dar armonios până când o moştenire
lăsată de unchiul avar, Tache Gheorghidiu, tulbură apele familiei. Desfăşurarea acţiunii ne-o
prezintă pe verişoara Elei, care o atrage pe aceasta în lumea mondenă, unde,în casa acesteia,
Ela cunoaşte un avocat, Domnul G, iar Ştefan începe să devină suspicios. Punctul culminant
debutează odată cu excursia la Odobeşti, când Ela acordă o atenţie deosebită avocatului, iar
Ştefan bănuieşte că sunt amanţi. Deznodământul începe cu cartea a doua, care cuprinde
imaginea tabloului demitizată, frontul este haotic, iar locul eroismului este luat de instinctul
supravieţuirii. Ştefan Gheorghidiu este rănit pe front, întorcându-se în Bucureşti şi văzând-o
pe Ela ca pe o străină, îi lasă ei toată averea şi se hotărăşte să o părăsească.

Fiind un roman psihologic, este prezent un conflict interior dat în sufletul lui Ștefan
Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Acest conflict
interior este generat de raporturile diferite pe care protagonistul le are cu realitatea
înconjurătoare. Conflictul interior este dublat de un conflict exterior, generat de relația
protagonistului cu societatea, acesta fiind plasat în categoria inadaptaților sociali.

De asemenea, în plan secundar, există un conflict între Gheorghidiu şi propria

familie pentru moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins, cedând după
parastas o parte din avere rudelor. Inadaptarea personajului reiese din lipsa instrumentelor de
luptă cu o societate prost construită.

O secvenţă reprezentativă este cea care Gheorghidiu vede moartea ca pe o alinare, în

comparaţie cu frigul de afară: ,,Gândul morţii cu tot necunoscutul, mi se pare anesteziat. Mă
frământă cu sâcâitoare grijă şi nelinişte, problema dormitului în frig în zorii zilei."
 O a doua secvență reprezentativă pentru temă este cea de la finalul discursului,
atunci când întors de pe front, Ștefan Gheorghidiu conștientizează că nu mai simte nimic față
de Ela, despre care afirmă că se simte înstrăinat de ea. Primește o scrisoare anonimă prin care
este înștiințat că Ela l-a înșelat cu domnul G., însă această epistolă nu-i provoacă niciun
sentiment: „Mă simt extenuat și mi-e indiferent, chiar dacă este nevinovată”. Așadar, fără să
dea vreo explicație, protagonistul decide să se despartă de cea pentru care odinioară era
capabil să ucidă.

Romanul surprinde drama personajului în două momente importante: viața și moartea.

Ca personaj, Ştefan Ghiorghidiu este superiorul moral celorlalți prin aspirația la perfecțiune,
trăsătură dominantă la personajele lui Camil Petrescu. El este o conștiință incapabilă de a face
compromisuri, se retrage din afacerile cu Nae pentru că nu suportă înșelăciunea. Este
inadaptat la lumea comună și un hipersensibil care amplifică semnificațiile unui gest până la
proporțiile unei catastrofe.

Ela este reflectată doar prin ochii lui Gheorghidiu, fiind expresia mediocrității și
superficialității. Maniera de construcție a personajului este clasică, cu procedee folosite de
Eminescu în Luceafărul. Astfel, ca "Fata de împărat" in poem, la început este prototipul iubirii
ideale, iar câmpul semantic e cel al inefabilului, frumosului("minunată"). În cea de a doua
parte, devine un simplu exponent al societății comune, lipsită de semnificații, precum devine
Catalina in Luceafărul, câmpul semantic modificându-se în sfera banalului ("femeia", "aliata",
"acreala").

Limbajul prozei narative este caracterizat de anticalofilism. În romanul modern, de

analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu analiza şi interpretarea. Stilul
anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se caracterizează prin
claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi intelectualizat.

În concluzie, opera “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un

roman interbelic, dată fiind poziţionarea acestuia în istorie, de factură subiectivă, psihologică,
modernistă, având drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent şi
subiectiv, memoria afectivă, naraţiunea la persoana I şi autenticitatea trăirii, dezvoltând tema
iubirii şi a experienţei războiului.