Rezolvăm

împreună!

Prof. DANIELA MIHAI

EVALUAREA NAȚIONALĂ PENTRU ABSOLVENȚII CLASEI a VIII-a

Anul școlar 2020 – 2021
Teste de antrenament
REZUMATUL
În clasa a V-a se învață cum se întocmește „planul simplu”. Tot atunci s-a învățat despre
„planul dezvoltat”. Prin dezvoltarea ideilor din planul simplu se realizează, de fapt, rezumatul.
Ce este rezumatul? Cuvantul este de origine latină și înseamnă a relua = a face din nou.
Atunci când se cere să faci rezumatul înseamna să reiei și să reproduci pe scurt, și cu propriile
cuvinte, conținutul unui text citit.
Care este prima condiție pe care trebuie s-o îndeplinim? Să stăpânim temeinic conținutul
textului:
a ) lectura atentă a textului (daca e nevoie, o recitire a textului)
b) fixarea ideilor principale (planul simplu)
IMPORTANT! 1. Să exprime esențialul, să îndepărtăm amănuntele.
2. Să respectăm ordinea ideilor din textul citit.
3. Să nu folosim timpurile imperfect și perfect simplu.
4. Să nu facem introduceri de tipul:”In acest fragment/opera literara este ......”sau
sa folosim conceptele :”naratorul,personajul „

Nu uita !
 Verbele sunt folosite la persoana a III- a  (modul indicativ, timpul prezent,
perfect compus, mai-mult-ca-perfect);
 dialogul este transformat în naraţiune ;
 mai multe cuvinte din textul de bază referitoare la aceeaşi idee se
reduc la un singur cuvânt (gerunziu, participiu);
 expresiile sau cuvintele din limbajul curent, regionalismele şi
arhaismele sunt eliminate sau înlocuite cu termeni din limba literară;
1
  descrierea este eliminată;
 nu se folosesc noţiuni de teorie literară;
 nu se dau citate din textul rezumat;
 figurile de stil sunt eliminate sau înlocuite cu termeni fără valoare
expresivă.

Foarte important !
 Rezumatul e mai scurt decât textul de bază.
 În rezumat se prezintă ce se povesteşte, nu cine sau cum povesteşte.

Textul 1
Printr-a VI-a, citisem pentru a doua oară Cireșarii și visam numai la expediții și exploratori. Tare aș
fi vrut să plec, să explorez și să fac descoperiri, dar nu știam unde și cum. De fapt, nu puteam pleca niciunde,
că trebuia să merg la școală, iar drumurile mele erau scurte și mereu aceleași: traversam Calea Moșilor pe la
intersecția mare de la Eminescu, mai mergeam vreo două sute de metri pe trotuarul de vizavi de blocul meu,
pe lângă Librărie și Pâine, și făceam dreapta pe strada școlii. Alte drumuri – ocazionale – mă purtau pe
străduțele din spate sau până la intersecția cu Republicii, la cinema Miorița. Însă nicăieri, în toate aceste
locuri, nu era nimic care să merite explorat sau descoperit. Nici măcar în gangurile aparent misterioase care
duceau în parcările din spatele blocurilor, și nici în clădirea albă, ca un cub, de la punctul termic care huruia,
gata s-o ia din loc – uneori, dacă vreun nene de acolo uita ușița deschisă, puteai vedea înăuntru o întunecime
cu umbre bizare care trepidau. Nu era nimic de explorat nici în spălătoriile de la ultimele etaje sau în
subsolurile blocurilor. […]
Pentru prima dată, am avut senzația că lumea mea de pe Calea Moșilor este prea mică și prea
obișnuită.
Dar n-am renunțat la ideea de a deveni exploratoare. Tot gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că niciun
cercetător care se respectă nu cercetează de unul singur. Fiecare are câte o echipă care îi ascultă ordinele fără
să comenteze, îl urmează chiar și în centrul Pământului și îl admiră în permanență pentru inteligența și
curajul de care dă dovadă. În expedițiile lui Jules Verne mereu plecau cel puțin doi oameni, asta poate și ca
să existe dialoguri, căci altfel cărțile ar fi fost foarte plicticoase.
— Nu vreți să facem o echipă? le-am întrebat în șoaptă pe Vulpe Nicoleta, Crăciun Anamaria, Duță Corina și
Căpățînă Liliana, adică pe fetele în care aveam cea mai mare încredere.
Le convocasem la sfârșitul orelor în laboratorul de chimie de lângă clasa noastră, care era mereu gol
și părea locul potrivit pentru întruniri secrete.
— Ce fel de echipă? De baschet? spuse cu voce tare Căpățînă, care nu era deloc pătrunsă de importanța
momentului.
Vocea ei ușor hârâită de la mononucleoza pe care o avusese într-a V-a se sparse în ecouri, în
laborator. Ceva sinistru și necunoscut începu să fojgăie în spatele tablei. Am tras aer în piept și am așteptat
ca fojgăitul să înceteze.
— Ei, de baschet! O echipă de exploratori. Ca în Cireșarii, dacă vreți, am adăugat repede, ca să le captez
atenția și ca întrunirea noastră să nu se transforme din greșeală în ceva banal, cum era moda cu baschetul.
Știam însă că o să le impresionez cu Cireșarii. Vulpe deschise gura și o închise la loc.
— Oau! făcu ea, și atât.
— Și când să plecăm ca să explorăm? întrebă Duță Corina, care își planifica mereu lucrurile din timp. Dacă e
în vacanță, eu nu pot să vin, că merg la țară... și oricum mai sunt trei luni până atunci.
— Nu plecăm nicăieri. Explorăm aici unde suntem.
Fetele se uitară surprinse în jur, ca și cum ar fi văzut laboratorul de chimie pentru prima oară. Afară
se lăsa întunericul și umbrele serii de aprilie se insinuau în școala noastră printre ferestrele cu grilaj. Copiii
ieșiseră de la ore, abia dacă li se mai auzeau glasurile îndepărtate.
— Nu văd nimic de explorat aici, spuse sec Crăciun Anamaria, care era cea mai realistă dintre toate.
Cumva mă așteptasem la asta și eram pregătită, căci de ceva vreme îmi încolțise în minte o idee
demnă de un explorator.

2
— O să explorăm chiar școala noastră, care e veche de cel puțin o sută de ani. Dacă nu mă credeți, citiți pe
placa de marmură de la intrarea profilor. […] Eu sunt convinsă că școala asta are ceva de ascuns. […]
Lui Vulpe îi lucesc un pic ochii, dar celelalte fete ascultă nepăsătoare, holbându-se la pereții albi și
goi ca și cum li s-ar părea imposibil ca dincolo de ei să existe comori.
Adina Popescu, Exploratorii de pe Calea Moșilor, în vol. 8 povestiri de pe Calea Moșilor

Redactează, în 100 – 150 de cuvinte, rezumatul textului 1.

În redactarea rezumatului:
− vei formula ideile importante, dovedind înțelegerea textului; 6 puncte
− vei prezenta evenimentele în succesiune logică; 2 puncte
− vei respecta regulile de alcătuire a unui rezumat. 4 puncte
• conținutul compunerii – 12 puncte
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct;
proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor –
1 punct; respectarea normelor de ortografie – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct;
lizibilitatea – 1 punct).

VARIANTĂ DE REZOLVARE
„Printr-a VI-a, citisem pentru a doua oară Cireșarii și visam numai la expediții și
exploratori. Tare aș fi vrut să plec, să explorez și să fac descoperiri, dar nu știam unde
și cum. De fapt, nu puteam pleca niciunde, că trebuia să merg la școală, iar drumurile
mele erau scurte și mereu aceleași: traversam Calea Moșilor pe la intersecția mare de
la Eminescu, mai mergeam vreo două sute de metri pe trotuarul de vizavi de blocul
meu, pe lângă Librărie și Pâine, și făceam dreapta pe strada școlii. Alte drumuri –
ocazionale – mă purtau pe străduțele din spate sau până la intersecția cu Republicii, la
cinema Miorița. Însă nicăieri, în toate aceste locuri, nu era nimic care să merite
explorat sau descoperit. Nici măcar în gangurile aparent misterioase care duceau în
parcările din spatele blocurilor, și nici în clădirea albă, ca un cub, de la punctul
termic care huruia, gata s-o ia din loc – uneori, dacă vreun nene de acolo uita ușița
deschisă, puteai vedea înăuntru o întunecime cu umbre bizare care trepidau. Nu era
nimic de explorat nici în spălătoriile de la ultimele etaje sau în subsolurile
blocurilor. […]”
1. O fetiţă din clasa a VI dorea să exploreze lumea din jurul ei, din oraş.
- zilnic mergea spre şcoală pe aceleaşi drumuri neinteresante
- nu găsea nimic de explorat
- gangurile, parcările, punctul termic, spălătoriile, subsolurile păreau la fel
de plictisitoare

„Pentru prima dată, am avut senzația că lumea mea de pe Calea Moșilor este
prea mică și prea obișnuită. Dar n-am renunțat la ideea de a deveni exploratoare.
Tot gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că niciun cercetător care se respectă nu
cercetează de unul singur. Fiecare are câte o echipă care îi ascultă ordinele fără să
comenteze, îl urmează chiar și în centrul Pământului și îl admiră în permanență
pentru inteligența și curajul de care dă dovadă. În expedițiile lui Jules Verne mereu

3
plecau cel puțin doi oameni, asta poate și ca să existe dialoguri, căci altfel cărțile ar
fi fost foarte plicticoase.”
2. Deşi lumea i se pare prea mică , ea nu renunţă la visul de a explora.
- îşi propune să-şi formeze o echipă
- fără prieteni, expedițiile ar fi plictisitoare

„— Nu vreți să facem o echipă? le-am întrebat în șoaptă pe Vulpe Nicoleta, Crăciun

Anamaria, Duță Corina și Căpățînă Liliana, adică pe fetele în care aveam cea mai
mare încredere.
Le convocasem la sfârșitul orelor în laboratorul de chimie de lângă clasa
noastră, care era mereu gol și părea locul potrivit pentru întruniri secrete.
— Ce fel de echipă? De baschet? spuse cu voce tare Căpățînă, care nu era deloc
pătrunsă de importanța momentului.
Vocea ei ușor hârâită de la mononucleoza pe care o avusese într-a V-a se
sparse în ecouri, în laborator. Ceva sinistru și necunoscut începu să fojgăie în spatele
tablei.”
3.
Am tras aer în piept și am așteptat ca fojgăitul să înceteze.
— Ei, de baschet! O echipă de exploratori. Ca în Cireșarii, dacă vreți, am adăugat
repede, ca să le captez atenția și ca întrunirea noastră să nu se transforme din greșeală
în ceva banal, cum era moda cu baschetul.
Știam însă că o să le impresionez cu Cireșarii. Vulpe deschise gura și o închise
la loc.
— Oau! făcu ea, și atât.
4.
— Și când să plecăm ca să explorăm? întrebă Duță Corina, care își planifica mereu
lucrurile din timp. Dacă e în vacanță, eu nu pot să vin, că merg la țară... și oricum mai
sunt trei luni până atunci.
— Nu plecăm nicăieri. Explorăm aici unde suntem.
Fetele se uitară surprinse în jur, ca și cum ar fi văzut laboratorul de chimie pentru
prima oară. Afară se lăsa întunericul și umbrele serii de aprilie se insinuau în școala
noastră printre ferestrele cu grilaj. Copiii ieșiseră de la ore, abia dacă li se mai auzeau
glasurile îndepărtate.
— Nu văd nimic de explorat aici, spuse sec Crăciun Anamaria, care era cea mai
realistă dintre toate.

5.
Cumva mă așteptasem la asta și eram pregătită, căci de ceva vreme îmi încolțise în
minte o idee demnă de un explorator.

4
— O să explorăm chiar școala noastră, care e veche de cel puțin o sută de ani. Dacă
nu mă credeți, citiți pe placa de marmură de la intrarea profilor. […] Eu sunt convinsă
că școala asta are ceva de ascuns. […]
1. Lui Vulpe îi lucesc un pic ochii, dar celelalte fete ascultă nepăsătoare, holbându-se
la pereții albi și goi ca și cum li s-ar părea imposibil ca dincolo de ei să existe
comori.
O fetiţă din clasa a VI dorea să exploreze lumea din jurul ei, din oraş. Zilnic
mergea spre şcoală pe aceleaşi drumuri neinteresante și nu găsea nimic de explorat.
Gangurile, parcările, punctul termic, spălătoriile, subsolurile păreau la fel de
plictisitoare. Deşi lumea i se pare prea mică , ea nu renunţă la visul de a explora. Îşi
propune să-şi formeze o echipă pentru că fără prieteni, expedițiile ar fi plictisitoare.
Le comunică ideea celor mai bune prietene, convocate în laboratorul de chimie. Cea
pasionată de sport, neimpresionată de propunere, crede că vorbește despre o echipă
de baschet. Fata le amintește de exploratorii admirați din romanul „Cireșarii”
sperând să le impresioneze. Aflând că vor explora fără a pleca din oraș, fetele sunt
surprinse considerând că nu e nimic interesant. Ele rămân nepăsătoare și la ideea de
a explora școala veche de o sută de ani. (144 de cuvinte)