1. Descrieti 2 paradigme explicative a fenomenului de abandon scolar.

Doua paradigme explicative ale fenomenului de abandon scolar sunt: paradigma

psihosociala si paradigma constrangerii externe.
Paradigma psihosociala considera ca persoanele care abandoneaza scoala sunt diferite de
cele care isi termina studiile in ceea ce priveşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau
trăsături de personalitate precum: inteligenţa, motivaţia, agresivitatea, imaginea de sine.
Paradigma constrangerii externe mentioneaza ca abandonul şcolar nu este atât un produs
al sărăciei, cât un produs al presiunii anumitor factori de mediu pe care individul nu-i poate
controla, factori precum obligaţiile familiale şi profesionale sau starea de sănătate.

2. Care sunt tulburarile de comportament antisocial agresiv la copii si adolescenti?

Tulburarile de comportament antisocial-agresiv la copii si adolescenti sunt urmatoarele:

 Tulburari hierchinetice si ADHD-ul
 Tulburari circumscrise dezvoltarii
 Inteligenta scazuta
 Tulburare profunda de dezvoltare
 Tulburari de atasament
 Tulburari depresive
 Tulburari de anxietate
 Tulburari de adaptare
 Tulburari de stres post-traumatic

Insa, la adolescenti trebuie luate in calcul si alte tulburari care pot aparea:
 Tulburari induse de consumul de substante
 Tulburari de control al impulsului
 Tulburari de personalotate emotional-instabila
 Tulburari alimentare sau compulsive
 Tulburari a preferintelor sexuale
 Schizofrenia

3. Care sunt caracteristicile bullying-ului?

Bullying-ul este reprezentat ca fiind un comportament agresiv facut cu intentie care este
menit să provoace durere sau disconfort, implică un dezechilibru de putere și tărie între
agresor și victimă, și se manifestă repetitiv, fiind o formă de victimizare a semenilor care
diferă de alte forme de agresiune sau violență printre copii.

Asadar, privind acest fenomen, exista mai multe dimensiuni specifice, precum:
  bullying fizic, ce include dar nu se limitează la comportamente repetate de tip: pus
piedică, lovire, plesnit, îmbrâncire, distrugerea sau deposedarea de obiecte personale;
 bullying verbal,care include dar nu se limitează la comportamente repetate de tip:
insultare, poreclire,tachinare, intimidare, umilire, transmitere de mesaje cu un
conținut homofob sau rasist;
 bullying social, de obicei ascuns, greu de identificat sau recunoscut, realizat cu scopul
de a distruge reputația socială pe care o are copil și de a-l pune într-o situație de
umilință publică; include dar nu se limitează la comportamente repetate de tip:
minciună și/sau răspândire de zvonuri, realizarea de farse cu obiectivul de a umili sau
crea situații stânjenitoare, încurajarea excluderii sau izolării sociale, bârfa;
 cyberbullying, care este ascuns sau evident, se referă la orice comportament de
bullying mediat de tehnologie, identificat în spațiul de social media, website-uri,
mesagerie etc., și care include dar nu se limitează la comportamente repetate de tip:
postări ,mailuri, mesaje, filme cu conținut abuziv, imagini, ofensator; excluderea
deliberată a unui copil în spațiul online; spargerea de parole ale unor conturi personale

Bullyingul poate sa fie de asemenea, clasficat ca fiind:

1. Direct și indirect
2. Fizic și non fizic

Formele de bullying petrecute în mediul școlar sunt de următoarele tipuri:

 Bullyingul fizic direct, conturat prin acte precum: lovirea, scuiparea, asaltarea fizică,
lovirea cu piciorul, provocarea, pălmuirea, aruncarea cu pietre, tragerea sau
împingerea, deteriorarea bunurilor victimei, furtul, amenințarea cu arme, atingeri cu
tentă sexuală, etc.
 Bullyingul non-fizic/direct/non-verbal, caracterizat prin: intimidare, gesturi obscene,
umilire, schimonoseli, tachinare, scoaterea limbii, datul ochilor peste cap, etc.
 Bullyingul non-fizic/indirect/verbal, caracterizat prin: convingerea unei alte personae
de a insulta pe cineva, calomnierea, insulte cu caracter rasist, raspândirea de zvonuri
răutăcioase, manipulare relațiilor de prietenie, etc.
 Bullyingul non-fizic/direct/verbal, caracterizat prin: insultarea verbală, poreclirea,
ofensarea, amenințarea verbală, folosirea sarcasmului, etc.
 Bullyingul non-fizic/indirect/non-verbal, caracterizat prin mutarea sau ascunderea
diferitelor lucruri ce aparțin victimei, excluderea deliberată dintr-un grup sau dintr-o
activitate, respingerea, marginalizarea socială, tratamentul tăcerii, ostracizarea, etc.

4. Care sunt atributiile asistentului scocial scolar?

Atribuțiile asistentului social scolar sunt urmatoarele:

  Asigura informarea și consilierea preșcolarilor/elevilor, parinților și cadrelor didactice
pe diferite problematici precum: adaptarea elevilor la mediul scolar, adaptarea şcolii
la nevoile elevilor, optimizarea relațiilor scoală-elevi-părinți etc.;
 Asigura, prin intermediul metodelor, procedeelor și tehnicilor specifice, prevenirea și
diminuarea factorilor care influienteaza tulburarile comportamentale, comportamente
de risc sau disconfort psihic sau risc de abandon școlar;
 Realizează investigarea psihosocială a copiilor și elevilor;
 Propune și organizează programe de orientare şcolară, profesională precum și a
carierei elevilor;
 Asigură servicii de consiliere și cursuri pentru părinți;
 Sprijina și asigura asistență și consiliere metodologică a cadrelor didactice;
 Participa la elaborarea studiilor privind opțiunile elevilor claselor terminale si vizeaza
calificarile profesionale din învățământul profesional și liceal;
 Asigură servicii de consiliere pentru copiii cu cerințe educaționale special;
 Recomandă părinților consultarea altor instituții pentru problemele care nu sunt de
competența lor: comisii de expertiză, centre logopedice ,cabinete medicale, cabinete
psihologice etc.

5. Masuri de prevenire si interventie a violentei in scoala.

Privind masurile de prevenire, se sustine ideea cum ca instituţiile şcolare au un rol

central în prevenirea fenomenelor de violenţă. Pornind de la acesta idee, s-a încercat să
evidenţieze care este experienţa şcolii în iniţierea sau participarea la activităţi de prevenire,
care este potenţialul acesteia în mobilizarea resurselor instituţionale proprii sau în parteneriat
cu alte instituţii abilitate pentru identificarea unor soluţii.
Principalele tipuri de activităţi de prevenire a fenomenelor de violenţă organizate la
nivelul unităţii de învăţământ, menţionate de directorii chestionaţi sunt următoarele:
 acţiuni de conştientizare de către elevi a efectelor negative ale violenţei organizate
în majoritatea instituţiilor (91% dintre şcoli);
 organizarea unor întâlniri şi discuţii cu autorităţi din poliţie (86%);
 organizarea cu părinţii a unor activităţi pe tema prevenirii violenţei şcolare (67%);
 dezvoltarea unor programe de formare a cadrelor didactice privind managementul
clasei,
 dezvoltarea abilităţilor de comunicare, rezolvarea de conflicte (43%).
Au mai fost menţionate, cu un nivel mai scazut si programe de formare sau proiecte special
destinate prevenirii violenţei elevilor:
 introducerea în curriculumul la decizia şcolii (CDS) a unor teme privind:
dezvoltarea abilităţilor de comunicare, rezolvarea de conflicte, promovarea
cooperării (24%);
 participarea/implicarea elevilor în proiecte care vizează reducerea violenţei
şcolare (23%).
Alte iniţiative în organizarea unor activităţi de prevenire, indicate de mai puţin de 10%
dintre şcoli, sunt următoarele:
 organizarea de lectorate cu părinţii;
 organizarea de activităţi culturale cu implicarea copiilor de etnii şi vârste diferite,
la care au participat, alături de elevi, părinţi şi profesori;
 schimburi de experienţă între şcoli pe tematica prevenirii violenţei;
 activităţi extraşcolare în care au fost observate şi analizate fenomene de violenţă
şcolară;
 concursuri între clase (“clasa cea mai cuminte”), organizarea de spectacole,
scenete vizând prevenirea violenţei;
 implicarea comitetului de părinţi în angajarea unui gardian al şcolii;
 colaborarea cu organizaţii non-guvernamentale pentru prevenirea violenţei;
întâlniri cu reprezentanţi ai societăţii civile sau ai comunităţii; implicarea bisericii;
 dezbateri tematice organizate cu elevii, organizarea „săptămânii toleranţei” în
şcoală.

Totodata, principalele tipuri de activităţi menţionate de către consilierii care au participat

totuşi la acţiuni de prevenire au fost următoarele:
 dezbateri pe tema violenţei în general şi a celei şcolare în special;
 consilierea unor elevi care au comis acte de violenţă;
 consiliere sau asistenţă acordată părinţilor elevilor cu comportament deviant;
 elaborarea şi distribuirea de materiale informative pe tema violenţei şi a prevenirii
acesteia;
 asistenţă sau consiliere acordată familiilor elevilor în care se manifestă relaţii
conflictuale sau situaţii de violenţă;
 prezentarea unor studii de caz referitoare la violenţa şcolară şi la modalităţi de
soluţionare;
 realizarea periodică a unor evaluări psihologice ale elevilor;
 organizarea unor activităţi cu părinţii pe tema violenţei şi a prevenirii acesteia.

Pe lângă măsurile de prevenire iniţiate de şcoli, s-au urmărit şi identificarea măsurilor de

intervenţie exacte pe care le iau unităţile de învăţământ atunci când se intalnesc cu diferite
cazuri de violenţă in mediul şcolar.
Modalităţi utilizate pentru sancţionarea comportamentului violent şi a indisciplinei grave
a elevilor sunt urmatoarele:
 observaţie individuală
 mustrare în faţa clasei şi/sau în faţa consiliului clasei sau profesoral
 mustrare scrisă
 eliminare de la cursuri pentru o perioadă determinată (3-5 zile)
 exmatriculare
 6 pedepse fizice
Totodata, directorii mai menţionează, la un nivel scazut, şi alte acţiuni precum: interzicerea
participării la unele activităţi extraşcolare, amenzi, mediatizarea în şcoală. Alte intervenţii
care au fost indicate mai rar de directori sunt: scăderea notei la purtare impunerea prestării
unor activităţi în folosul şcolii sau angajament scris din partea elevului. De asemenea, foarte
putini directori menţionează anumite sancţiuni care se pot dovedi eficiente în prevenirea unor
acţiuni violente în viitor, deoarece presupun nu simpla pedepsire a elevilor cu comportamente
violente, ci şi asistarea lor: implicarea elevilor în proiecte care-i interesează/în activităţi
extracurriculare, acordarea unor sancţiuni de tip educativ.
Modalităţi principale de rezolvare a cazurilor de violenţă menţionate de catre directori
sunt urmatoarele:
 discuţie cu elevul
 discuţie cu părinţii
 discuţie cu dirigintele
 dezbatere în consiliu şcolar
 apelul la poliţie
 apelul la consilierul şcolar
 apelul la autoritatea pt protecţia copilului

Cu o frecventa foarte redusa sunt mntionate si urmatoarele intervenţii: atragerea sprijinului

altor instituţii (centre de plasament, centrul anti-drog, justiţie, jandarmerie, biserică, ONG-
uri) în iniţierea şi derularea unor proiecte şi programe pe tema non-violenţei, în care sunt
implicaţi elevii cu manifestări de violenţă; organizarea unor dezbateri, mese rotunde,
simpozioane cu teme privind infracţionalitatea juvenilă şi analiza unor cazuri de violenţă;
implicarea activă a părinţilor (de exemplu, în cadrul unui centru consultativ, al unui grup de
dialog şcolar) şi a liderilor comunităţii în monitorizarea şi asistarea elevilor cu manifestări
agresive; atragerea lor în activităţi extracurriculare.
Consilierii şcolari investigaţi aduc în discuţie o serie metode specifice propriei lor
activităţi:
 discuţii cu prietenii, cu colegii sau cu cei din anturajul elevului violent;
 examinarea psihologică a copilului;
 acţiuni de mediere a conflictelor între elevi sau între elevi şi cadre didactice;
 iniţierea unor proiecte educative şi colaborarea cu ONG-uri active în acest domeniu;
 motivarea elevilor, antrenarea lor în activităţi utile,voluntariat;
 consiliere de grup.

6. Care sunt caracteristicile tipurilor de ADHD?

Exista 2 subtipuri de ADHD, acestea fiind: primul tip- hiperactiv , iar al doilea tip- inatent.
Insa, este posibil sa existe in acelasi timp o combinatie intre cele doua.
Adolescentii cu tip hiperactiv au probleme/dificultati in a putea sta nemiscati in picioare
deoarece acestia nu pot inceta sa vorbeasca si se straduiesc din greu sa finalizeze un proiect.
 Adolescentii cu tipul inactiv nu se concetreaza deloc si devin usor distrasi, manifesta
dificultati de organizare ,de a urma anumite indicatii si de a-si putea mentine atentia.
ADHD este de obicei tratat cu terapie, dar si cu medicamentatie. O variabila foarte
importanta privind acesta este si educatia parintilor in scopul de a ajuta familia sa poata
gestiona simptomele intr-o maniera cat mai adecvata cu putinta.

7. Numiti care sunt factorii familiali care stau la baza comportamentului deviant.

Factorii familiali care stau la baza comportamentului deviant sunt :

 Familia dezorganizată care poate fi: „familia incomplet unită sau nelegitimă, familia
dezmembrată prin îndepărtarea unuia dintre soţi, ca urmare a anulării căsătoriei,
separării, divorţului sau părăsirii, familia de tip „cămin gol”, în care soţii locuiesc
împreună fără o comunicare reală şi fără să constituie unul pentru altul un suport
emoţional, familia în criză, datorită absenţei unuia dintre soţi prin: deces, detenţie,
boală, existenţa unor situaţii care determină eşecurile comportamentului conjugal,
cauzate de anumite tipuri de deficienţe sau afecţiuni, fie ale copiilor, fie a unuia sau a
ambilor soţi”
 Familie problemă
 Familie ciudată

8. Principii care stau la baza PEI

Principiile care stau la baza PEI sunt urmatoarele:

 Realism: obiectivele educaţional-terapeutice propuse trebuie sa fie formulate având în
vedere performanţele actuale ale copilului, ca şi potenţialul său de dezvoltare estimat
în mod corect, în contextul tehnologiei didactice şi a celei asistive disponibile.
 Fiabilitate: intervenţiile educaţional-recuperative trebuie sa fie planificate astfel încât
să se integreze într-o strategie unitară, funcţională şi coerentă.
 Organizare: serviciile de educaţie specială şi cele corelate ,de exemplu: terapie
ocupaţională, logopedie, consiliere, tratament medical etc.; trebuie furnizate astfel
încât să se susţină şi să se completeze reciproc;
 Evaluare diferenţiată: atât evaluarea iniţială, cât şi cea de etapă trebuie să fie atent
individualizate astfel încât aplicarea unor probe standard să nu dezavantajeze copilul;
 Generalizare şi transfer: activităţile corectiv-compensatorii trebuie planificate şi
desfăşurate astfel incat să permită generalizarea şi transferul cunoştinţelor şi
deprinderilor;
 Motivaţie şi interese: majoritatea copiilor cu dizabilităţi au motivaţii şi interese
puternice centrate pe punctele forte ale profilului lor psihopedagogic, acestea putând
servi drept catalizatori ai progresului în ariile de deficit ce fac obiectul activităţilor
educaţional-recuperative;
 Participare activă: intervenţiile educaţional-recuperative trebuie să solicite cât mai
mult implicarea activă a copilului cu dizabilitate în tot ceea ce se întreprinde pentru
binele său, chiar în procesul decizional ;
  Valorificarea performanţelor din alte domenii: rezultatele bune obţinute de copil în
arii conexe pot contribui la ameliorarea performanţelor în ariile de deficit ,de
exemplu, aptitudinile artistice pot ajuta la formarea şi dezvoltarea celor academice în
cazul copiilor cu tulburări de învăţare specifice;
 Diminuarea frustrărilor şi a comportamentelor inadaptate: secţiune dedicată planului
de intervenţie comportamentală ce are drept scop identificarea cauzelor care au dus la
manifestarea unui comportament inadecvat şi oferirea unei soluţii potrivite;
 Reevaluare şi reproiectare: PEI nu este numai un document, ci şi un proces prin care
sunt stabilite anumite activităţi şi servicii, este monitorizat randamentul acestora şi se
iau măsuri de ajustare imediat ce se stabileste că acestea nu îşi ating scopurile
propuse.

9. Functiile Planului educational individualizat si etapele de elaborare si realizare a

PEI.

Functiile PEI sunt urmatoarele:

 identificarea și prioritizarea necesităților de învățare și dezvoltare a copilului;
 reglementarea procesului educațional pentru copilul cu cerințe educaționale speciale,
asigurându-i acces echitabil la educație în instituția de învățământ general;
 definirea scopului și obiectivelor educaționale și de abilitare/reabilitare a dezvoltări
pe termen scurt, mediu și lung;
 stabilirea domeniilor de intervenţie individualizată cu copilul, familia, specialiștii;
 delegarea responsabilităţilor conform resurselor disponibile (umane, materiale și de
timp), inclusiv copilului, părințiilor;
 stabilirea conexiunilor între toți specialiștii/persoanele care asistă copilul în procesul
educației incluzive;
 monitorizarea, evaluarea și reevaluarea procesului de asistenţă psihopedagogică
oferită copilului.
Etapele de elaborare si realizare a PEI sunt:
 Evaluarea primară/inițială a copilului;
 Evaluarea complexă multidisciplinară a dezvoltării copilului;
 Constituirea echipei de elaborare a PEI și repartizarea sarcinilor;
 Elaborarea PEI;
 Realizarea PEI;
 Revizuirea și actualizarea PEI.

10. Enumerati posibili factori de risc in manifestarea comportamentului suicidar la

copii.

Printre posibilii factorii de risc în sinuciderea la copii sunt: frustrarea afectivă precoce,
lipsa ataşamentului părinţilor, care determină absenţa identificării afective, precum şi
sentimentele de insecuritate şi angoasă în condiţiile abuzului de autoritate, care poate
declanşa frica de a nu fi sancţionaţi.
De asemenea, factorii implicaţi fiind:
 familiali,
 şcolari,
 sociali,
 de personalitate.