Sfintele Taine – instituirea si importanta lor in viata crestina

GENERALITĂȚI:
Fiinţa Tainelor:
Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de către Mântuitorul Iisus Hristos, prin care se
împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea şi sfinţirea credincioșilor.
Tainele au fost instituite de Mântuitorul Hristos: „Căci legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul prin
Iisus Hristos au venit” (Ioan 1); Apostolii sunt: „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor 4; 1 Petru 4).
Partea văzută: Este rânduiala sau slujba stabilită de Biserică pentru săvârşirea ei, cuprinzând:
1. Materia;
2. Actele făcute;
3.Cuvintele rostite de săvârşitor.

Partea nevăzută: Este împărtăşirea harului divin celor care le primesc.

Scopul Tainelor fiind sfinţirea oamenilor, harul ce se împărtăşeşte prin ele se numeşte har sfinţitor.
Fiecare Taină are un săvârşitor şi un primitor.
Validitatea Tainei nu depinde de vrednicia morală a săvârşitorului, deoarece principalul şi adevăratul
săvârşitor este Iisus Hristos.
Necesitatea Tainelor: Sfintele Taine sunt singurele mijloace de împărtăşire a harului divin în mod real.
Tainele sunt absolut necesare pentru mântuirea şi sfinţirea credincioşilor.
Numărul Tainelor: şapte. Sf.Scriptură nu precizează nicăieri numărul Tainelor, dar conţine dovezi
despre fiecare Taină în parte. Sf.Tradiție nu precizează numărul Tainelor, la început noţiunea de Taină în sens
restrâns nefiind precis delimitată, prin acest termen înţelegându-se şi alte lucrări sfinte sau ierurgii.
Importanța Sfintelor Taine:
a) prin ele ni se împărtăşeşte harul divin, har ce renaşte şi ridică la viaţa suprafirească în Hristos; prin ele,
Mântuitorul Hristos e prezent activ, prin Sf. Duh, în Biserică; prin ele se lucrează mântuirea şi sfinţirea
credincioşilor: prin Botez, Mirungere şi Euharistie se realizează încorporarea continuă a credincioşilor în Hristos
şi în Biserică; prin Pocăinţă şi Maslu credincioşii îşi redobândesc sănătatea sufletească şi trupească; prin
Hirotonie se nasc slujitori, care continuă întreita slujire a Mântuitorului, până la sfârşitul veacurilor; prin Nuntă
se perpetuează şi se înmulţeşte neamul omenesc.
b) Botezul e important deoarece creştinul renaşte la o nouă viaţă în Hristos; Mirungerea e importantă
deoarece întăreşte şi sporeşte în noua viaţă; Euharistia e importantă deoarece dă creştinului hrana duhovnicească
şi arvuna vieţii veşnice prin unirea cu Hristos; Pocăinţa e importantă deoarece curăţeşte de păcate şi reînnoieşte
sufletul creştinului; Hirotonia, deoarece prin ea creştinul devine preot al lui Hristos; Nunta e importantă deoarece
prin ea creştinul se uneşte pentru convieţuire şi înmulţirea neamului omenesc; Maslul e important pentru că prin
el credinciosul dobândeşte vindecarea de bolile sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertarea de păcate.
c) În plus, prin harul pe care-l revarsă asupra credincioșilor, Sfintele Taine au o importanță multiplă în
viața acestora:
1. În primul rând, prin faptul că harul divin înnoiește, creează din nou ființa credinciosului, din rob
al păcatului făcându-l o făptură nouă în Hristos, conferindu-i acestuia forțe morale deosebite, care îl
fac capabil de o noua viață morală. Față de omul aflat în robia păcatului, care recunoaște: Că nu fac
binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc (Romani 7), creștinul reînnoit
prin har poate spune: Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește (Filipeni 4).
2. În al doilea rând, dacă creștinul a devenit prin har o faptură nouă în Hristos, el dobândește nu
numai posibilitatea, ci în același timp și obligația de a duce o viață nouă: Dacă trăim în Duhul, în
Duhul să și umblăm (Galateni 5).
3. În al treilea rând, deoarece, atât înainte, cât și după săvârșirea și primirea Sfintelor Taine, atât
săvârșitorul cât și primitorul trebuie să aibă o pregătire trupească și sufletească corespunzatoare,
prin aceasta stimulându-se efortul de ridicare morală a vieții creștinului: Să se cerceteze însă omul
pe sine, și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie,
își mănânca și își bea osândă (1 Corinteni 11).

 1. SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI e Taina inițierii creștine, taină fundamentală și indispensabilă pentru
mântuire, prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei Botezului de către
 săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, dobândind harul Duhului Sfânt și curăţindu-
se de păcatul strămoşesc şi de păcatele făcute până atunci și devenind membru al Bisericii.
Alte numiri: Baia naşterii a doua, naştere de sus, naștere din apă și din Duh, renaştere, luminare, sfinţire,
apa vieţii veşnice.
Instituirea: înainte de Înălţarea Mântuitorului la cer: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…” (Matei 28:19). Materia: e apa naturală, curată, iar din Tradiție
s-a moştenit ca ea să fie sfințită.
Formula: „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui. Amin. Și al Fiului. Amin. Și al
Sfântului Duh. Amin. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Săvârşitorul: e preotul sau episcopul hirotonit canonic, în caz de nevoie poate fi şi diaconul sau chiar un
creştin ortodox care n-a decăzut de la dreapta credinţă.
Primitorii: sunt toţi cei nebotezați (necreștini sau eretici ce nu cred în Sfânta Treime – Biserica
recunoaște botezul în numele Sfintei Treimi prin can.19, sin.I ec.), care au: dorința de a se boteza, credință,
pocăință, cunoașterea elementară a adevărurilor de credință (pentru prunci, pentru aceste condiții garantează
nașii).
Importanța:
    ne-o arată diferitele numiri care i se dau: baia nașterii celei de a doua, ușa de intrare în creștinism și în Biserică,
etc., fiind în același timp și condiție necesară pentru primirea celorlalte Taine.
    Prin Botez se face începutul mântuirii subiective a creștinului, deoarece prin el, cel botezat primește și harul
celor trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea, prin care creștinul se ridică la viața suprafirească în
Hristos.
    În același timp însă, Botezul ne face și mădulare ale trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica.
    Botezul este Taina răstignirii și îngropării noastre împreună cu Hristos. Dar dacă prin Botez am murit păcatului,
ne revine datoria ca după Botez să umblăm întru înnoirea vieții. De aceea, Sf. Apostol Pavel îndeamnă pe cei
botezați: Așa și voi socotiți-vă a fi morți păcatului și vii pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos Domnul nostru
(Romani 6).

 2.SFÂNTA TAINĂ A MIRUNGERII este Taina prin care se împărtășesc noilor botezați puterea și darurile
Sfântului Duh necesare pentru creșterea, sporirea și întărirea credincioșilor în viața cea nouă, dobândită prin
Botez.
Alte numiri:  Ungerea mântuirii, împărtăşirea Duhului, confirmare, desăvârşire, „Taină a punerii
mâinilor” (modul în care se administra la început).
Instituirea: nu se cunoaşte momentul instituirii, dar Biblia vorbește de importanţa acestei Taine: „Iar cel
ce ne întăreşte pe noi… şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi” (2 Cor. 1); „Să nu-L
întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi în ziua răscumpărării” (Efes. 4);
Materia: e Sfântul și Marele Mir (untdelemn curat de măsline, amestecat cu aromate – arată mulțimea și
felurimea darurilor și puterilor Sf. Duh – fiert în primele trei zile din Săptămâna Patimilor și sfințit de arhierei în
Joia Mare; nu e simbol, ci conține în chip real energiile Sf. Duh);
Formula: „Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin”, rostită de mai multe ori, de fiecare dată când preotul
unge cu Sf. Mir, în chipul Sf. Cruci, diferite părți ale corpului (frunte, ochi, nări, gură, urechi, piept, spate, mâini,
genunchi).
Importanța:
    Raportul între efectele acestei Taine și efectele Botezului e asemănător cu raportul dintre creșterea trupească și
naștere: precum copilul, dupa naștere, are nevoie de o îngrijire deosebită ca să crească, tot astfel noul botezat, are
nevoie să fie întărit prin noi daruri spre a crește în noua viață duhovnicească, al cărei început l-a facut Botezul.
    Harul ce se dă prin Mirungere este al creșterii și dezvoltării spirituale a celui botezat, de aceea, unii Sf. Părinți
spun că noul botezat, abia dupa primirea Mirungerii e vrednic să poarte numele de creștin. Dacă cel botezat e om
matur, prin Taina Mirungerii el primește tăria de a mărturisi credința pe care a primit-o și de a deveni luptător
pentru Hristos.
    Prin Mirungere primim darurile Cincizecimii (Sf. Duh pogorât ca porumbel peste Iisus îndată după Botez – de
aceea Biserica administrează Taina Sf. Mir îndată după Botez – și ca limbi de foc peste apostoli). Aceasta
Mirungere este pecetea lui Hristos, prin ea devenim unși.
   3. SFÂNTA TAINĂ A EUHARISTIEI (euharistie = mulţumire – Mântuitorul Hristos, înainte de a
institui Taina la Cina cea de Taină, a mulţumit lui Dumnezeu prin rugăciune) este Taina prin care, sub
forma pâinii şi a vinului, creştinul se împărtăşeşte cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului, prezente în mod
real prin prefacerea elementelor (pâinea şi vinul) la jertfa euharistică de la Sfânta Liturghie.
Alte numiri: Cina Domnului, Ospăţul Stăpânului, Frângerea pâinii, Paharul binecuvântării, Paharul
mântuirii, Ospăţul iubirii, Dumnezeieştile şi înfricoşătoarele Taine, Împărtăşanie, Cuminecătură, etc.
Instituirea: a fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, atunci când luând pâinea în mâinile Sale,
a mulţumit şi a binecuvântat, a frânt şi a dat Sfinţilor Săi Apostoli, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul
Meu…, apoi luând paharul şi mulţumind, a zis: Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei
noi...” (Matei 26, Marcu 14, Luca 22). Apoi le-a zis: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22).
Materia: este pâinea şi vinul – pâinea trebuie să fie de grâu curat, dospită, iar vinul de asemenea curat,
din struguri, amestecat cu puţină apă. Momentul prefacerii este acela în care preotul liturghisitor rosteşte epicleza
sau rugăciunea de chemare sau invocare a Duhului Sfânt peste darurile euharistice şi le binecuvântează, pentru ca
Duhul Sfânt să le prefacă în Trupul şi Sângele Domnului.
Formula: „Se împărtășește robul lui Dumnezeu (N) cu Cinstitul și Sfântul Trup și Sânge al Domnului și
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și viața de veci”.
Efecte:
     Unirea celui ce se împărtăşeşte cu Iisus Hristos: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi cel ce bea sângele Meu petrece
întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6)
      curăţirea de păcate şi arvuna vieţii veşnice
     garanţia învierii şi a nemuririi.
Importanța:
  Este cea mai însemnată dintre toate Tainele, deoarece în timp ce prin celelalte Taine creştinul primeşte numai
harul divin, prin Sfânta Euharistie el se împărtăşeşte cu însuşi izvorul harului, cu Domnul Iisus Hristos întreg.
  Sfânta Euharistie este prin excelenţă Taina unităţii Bisericii: „căci o pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne
împărtăşim dintr-o pâine” (1 Corinteni 10).

4. SFÂNTA TAINĂ A MĂRTURISIRII este Taina prin care creştinul, pocăindu-se de păcatele

săvârşite şi mărturisindu-le înaintea preotului duhovnic, primeşte de la Dumnezeu, prin dezlegarea preotului,
iertarea păcatelor, fiind reaşezat în starea harică din care a căzut prin păcat.
Instituirea: anunțată prin cuvintele: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi
dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18) și instituită în Duminica Învierii, când, arătându-Se
apostolilor, a suflat asupra lor și le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; şi cărora
le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20).
Momente:
1. căința:
2. mărturisirea păcatelor (sinceră, completă, de bună voie, dreaptă);
3. hotărârea de a nu repeta păcatele;
4. dezlegarea de păcate și îndeplinirea canonului.
Formula: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să
te ierte pe tine, fiule/fiică (N) şi să-ţi lase toate păcatele. Iar eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi
este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.
Efecte: Curăţirea de păcate şi împăcarea omului cu Dumnezeu, uşurare sufletească şi apropiere de
Dumnezeu. Importanța:
Importanța acestei Taine:
      pentru viața creștină e cu atât mai mare cu cât, Botezul nemaiputându-se repeta, e necesară o altă Taină prin
care să i se ierte creștinului păcatele săvârșite după Botez.
      Prin Taina Botezului i se iartă celui botezat numai vina și pedeapsa păcatului, dar urmările lui rămân: înclinarea
spre păcat sau concupiscența. Astfel, creștinul păcătuiește și după Botez, făcând nu numai păcate ușoare, ci și
păcate de moarte, prin care pierde harul dumnezeiesc. De aici necesitatea de a se folosi de această Taină ori de
câte ori a săvârșit păcate grele și deci a rupt legătura cu Dumnezeu, decăzând din starea harică. De aceea
Pocaința e Taina însănătoșirii sufletești a creștinului.
      Pe de altă parte, din punct de vedere psihologic, orice mărturisire înseamnă o ușurare, căci o greutate sau
suferință pe care o împărtășești altuia, prin însuși acest fapt se micșorează. Dar oricât de binefăcătoare ar fi
 efectele psihologice ale mărturisirii asupra sufletului omenesc, numai dezlegarea preotului dă mărturisirii
caracterul de taină. De aceea, cel ce a făcut o mărturisire sinceră în fața preotului, s-a căit de păcatele sale și a
făgăduit că nu le va repeta, după ce a primit dezlegarea de la duhovnic, se simte ușurat de povara acestora,
eliberat din robia lor și capabil să pornească pe calea virtuții.
      Astfel, prin Taina Pocăinței se manifestă pedagogia divină pentru întoarcerea fiului rătăcit și primirea cu
bucurie de către Părintele ceresc (Luca 15).

5. SFÂNTA TAINĂ A PREOŢIEI: e Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi prin
rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat anume pregătit, sfinţindu-l şi aşezându-l într-o
treaptă a ierarhiei bisericeşti, împărtăşindu-i acestuia puterea de a învăţa cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârşi
lucrările sfinte şi de a-i conduce pe credincioşi pe calea mântuirii.
Efecte: se împărtăşeşte celui hirotonit harul şi puterea de a împlini toate cele ce ţin de treapta în care a
fost sfinţit; se imprimă asupra celui hirotonit un caracter neşters, făcându-l membru al cinului preoţesc.
Instituirea: a fost instituită de Mântuitorul Hristos după Învierea Sa din morţi, atunci când, arătându-Se
Apostolilor, le-a zis: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi. Acestea zicând, a suflat asupra lor
şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt...” (Ioan 20).
Formula: „Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte,
hirotoneşte pe cucernicul ipodiacon/diacon/preot (N) în diacon/preot/episcop. Să ne rugăm dar pentru dânsul, ca
să vină asupra lui harul Sfântului Duh”.
Săvârşitorul: episcopul. Primitorul: o persoană de parte bărbătească, de religie ortodoxă, care
îndeplineşte condiţiile fizice, morale şi intelectuale necesare, având o pregătire specială în acest sens. Taina
Preoţiei se dă în trei trepte: episcop, preot şi diacon, plenitudinea puterii preoţeşti primind-o episcopul.
Importanța:
     Dacă prin celelalte Taine se împărtășește credincioșilor harul divin, prin Taina Hirotoniei Hristos se leagă ca
subiect de o anumită persoană, consacrând-o într-o treaptă ierarhică, pentru ca prin ea credincioșii să se poată
împărtăși cu celelalte Taine.
     Mai mult decât oricare altă Taină, Hirotonia e Taina coeziunii și unității Bisericii. Ea are o importanță capitală
pentru viața morală a credincioșilor. Pentru cel ce se hirotonește, importanța ei stă în înalta chemare și demnitate
pe care i-o conferă această taină, deosebindu-l de ceilalți creștini, făcând din el lumina lumii și sarea pamântului,
ceea ce îi pretinde acestuia o ținută și conduită morală cu totul deosebită.
     Pentru credincioși, importanța stă în faptul că ei văd în cel hirotonit pe unsul Domnului, pe părintele lor
duhovnicesc de care trebuie să asculte și să-l urmeze în calitate de iconom al tainelor lui Dumnezeu și slujitor al
lui Iisus Hristos (1 Cor.4).
     De aici rezultă nu numai înalta demnitate și chemare a Preoției, dar în același timp și greaua sarcină și
responsabilitate a ei: Ia seama la tine însuți și la învățătură, stăruie în aceasta, pentru că făcând aceasta, te vei
mântui pe tine și pe cei ce te ascultă (1 Timotei 4).

6. SFÂNTA TAINĂ A CUNUNIEI e Taina prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât în mod
liber să trăiască împreună întreaga lor viaţă, în scopul de a se ajuta reciproc, de a se feri de desfrânare și de a
naşte copii, a-i creşte și a-i educa, primesc, prin rugăciunile preotului, harul divin care sfinţeşte legătura lor şi
îi ajută la împlinirea scopului ei.
Formula: „Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh. Amin”.
Însuşiri speciale: unitatea şi indisolubilitatea. Importanța:
Instituită de Dumnezeu în rai, căsătoria a fost ridicată de Mântuitorul la rangul de Taină (nunta din Cana
Galileii), prin ea revărsându-se harul divin asupra celor ce se casatoresc, care devin amândoi un trup (Efeseni 5:
31), această legătură fiind făcută după asemănarea legăturii dintre Hristos și Biserică. Același har divin care se
revarsă asupra lor va întări nu numai legătura și dragostea reciprocă dintre cei doi soți, ci și iubirea și grija față de
copiii lor, în care vor vedea o binecuvântare de la Dumnezeu și pentru care vor simți o mare raspundere față de
Dumnezeu și față de societate cu privire la modul în care îi vor crește și educa, spre a fi buni creștini.

7. SFÂNTA TAINĂ A MASLULUI e Taina în care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu
untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de bolile sufleteşti şi trupeşti, precum şi
iertare de păcate.
 Dovezi: „Şi ieşind ei (Apostolii), au propovăduit tuturor să se pocăiască. Şi scoteau afară demoni mulţi şi
ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i făceau sănătoşi” (Marcu 6); „De este cineva bolnav între voi, să cheme
preoţii Bisericii şi să se roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea
credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5).
Materia: untdelemnul sfinţit printr-o ierurgie premergătoare ungerii.
Formula: este rugăciunea rostită de şapte ori asupra celui bolnav în timpul ungerii: „Părinte Sfinte,
doctorul sufletelor şi al trupurilor… tămăduieşte pe robul tău acesta de neputinţa trupească şi sufletească ce l-a
cuprins…”. Săvârşitorii: sunt preoţii Bisericii, aşadar nu un singur preot.
Efectele: Vindecarea de bolile sufleteşti şi trupeşti și iertarea păcatelor.
Importanța: Dacă bolnavul nu se însănătoșește totdeauna, Domnul, prin harul Său, aduce însă totdeauna
iertarea păcatelor celui bolnav, mângâiere, ușurare și întărire în suportarea bolii.
     Astfel, Taina Sfântului Maslu îi dă bolnavului puterea să facă din suferință și răbdare o adevărată scară ce duce
la cer.