MOLDCOOP

UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ
DIN MOLDOVA

TUDOR TUHARI

ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII
ŞI CONTROLULUI ÎN UNITĂŢILE
ECONOMICE

Editura ASEM
Chişinău – 2005
 CZU 657.1 (075.8)
T 92

Examinat şi aprobat pentru editare la şedinţele Consiliului facultăţii „Contabilitate şi Informatică

economică” (proces-verbal nr.5 din 01.06.05) şi Consiliului metodic al UCCM (proces-verbal nr.7
din 27.06.05)

Referent: conf. univ. dr. R. Harea, ASEM

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii:

Tuhari, Tudor Autor: prof. univ. dr. hab. T.Tuhari
Organizarea contabilităţii şi controlului în unităţile
economice: Studiu / Tudor Tuhari; Univ. Cooperatist-
Comerc. din Moldova. – Ch. : UCCM, 2005 (Tipogr.
ASEM). – 127p. fig.
Bibliogr. p. 126-127 (22 tit.). Autor: prof. univ. dr. hab., T. Tuhari, UCCM
ISBN 9975-929-89-3
200 ex.
ISBN 9975-929-89-3
657.1 (075.8)

Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM

1
 CUPRINS
Introducere

Capitolul 1. Obiectul şi metoda organizării contabilităţii şi sarcinile organizării raţionale a

contabilităţii

1.1.Obiectul şi metoda organizării contabilităţii

1.2.Organizarea raţională a contabilităţii şi condiţiile necesare acesteia
1.3.Obiectivele de bază privind organizarea raţională a contabilităţii
1.4.Politica de contabilitate – sarcină primordială a organizării contabilităţii

Capitolul 2. Principiile şi formele contabilităţii şi organizării ei

2.1. Obiectivele, principiile de bază şi specifice ale contabilităţii şi organizării acesteia
2.2. Sistemele, formele contabilităţii şi desfăşurarea lor în Republica Moldova
2.3. Formele de organizare a contabilităţii

Capitolul 3. Tehnologia proceselor contabile şi normarea lor

3.1. Tipurile proceselor contabilităţii şi clasificarea lor
3.2. Tehnologia proceselor contabile la nivel macroeconomic şi cibernetic
3.3. Normarea operaţiilor evidenţei contabile
3.4. Calcularea volumului de lucru şi a numărului de lucrători în contabilitate
Capitolul 4. Organizarea ştiinţifică a muncii contabile
4.1. Conţinutul organizării ştiinţifice a muncii contabile. Elementele şi direcţiile acesteia
4.2. Planificarea muncii lucrătorilor contabili
4.3. Factorii privind organizarea ştiinţifică a muncii contabile
4.4. Organizarea structurală şi repartizarea funcţiilor în contabilitate
4.5. Caracteristica factorilor interni şi externi privind organizarea raţională a contabilităţii la
întreprindere
4.6. Organizarea raţional-ştiinţifică a contabilităţii şi controlului consumurilor şi cheltuielilor în
comerţ
4.7. Organizarea contabilităţii analitice a cheltuielilor în comerţ şi alimentaţia publică
4.8. Obligaţiunile şi responsabilităţile privind starea contabilităţii.
4.8.1.Obligaţiile şi responsabilitatea conducătorului privind organizarea contabilităţii
4.8.2. Obligaţiile şi responsabilitatea contabilului-şef
Bibliografie

2
 Introducere

Economia de piaţă este de neconceput fără existenţa contabilităţii moderne, bine organizate
conform legislaţiei în vigoare.
Legea contabilităţii şi sistemul contabil prevede multe modificări profunde şi referitor la
organizarea muncii contabile. În primul rând, se are în vedere creşterea autorităţii şi responsabilităţii
muncii contabile. Totodată, creşte şi rolul contabilităţii în luarea deciziilor. Se majorează şi funcţia de
control privind activitatea întreprinderii.
Organizarea şi normarea muncii, în contabilitate, revin contabilului-şef al unităţii economice.
Modernizarea contabilităţii influenţează pozitiv calitatea muncii contabile şi operativitatea ei.
Aprecierea Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC) şi a Codului Fiscal în practica
contabilităţii şi fiscalităţii, în economia Republicii Moldova, cere o atenţie şi responsabilitate sporite
din partea specialiştilor contabili în privinţa organizării şi dirijării proceselor economico-financiare ale
întreprinderilor şi instituţiilor publice. Cunoaşterea istoriei contabilităţii şi a evoluţiei ştiinţifice, în
domeniu dat, reprezintă un factor important, care influenţează constituirea şi stabilitatea sistemului
contabil şi recunoaşterea acestuia în ţară ca ştiinţă în contabilitate.
Pornind de la necesităţile creative în domeniul specialiştilor în contabilitate, considerăm că este
binevenită studierea disciplinei „Organizarea contabilităţii şi controlului operativ”.
Cunoaşterea unor instrumente de organizare, normare şi planificare a muncii contabile va crea
condiţii pentru majorarea productivităţii şi culturii muncii contabile în procesul controlului şi luării
deciziilor în activitatea economico-financiară a întreprinderii.
Desfăşurarea businessului mic şi mare în economia naţională necesită utilizarea diferitelor forme
şi metode de organizare a contabilităţii şi controlului operativ economic în unităţile economice cu
diferite forme de organizare şi tip de proprietate.
De aceea, în lucrare, sunt caracterizate şi ilustrate, în mod schematic, diferite forme de
contabilitate (automatizată, jurnal-order, memorial-order) şi forme de organizare a contabilităţii care
pot fi utilizate şi modernizate în condiţiile modernizării încontinuu a sistemului contabil.
Lucrarea dată va servi ca manual, suport didactic pentru instruirea studenţilor la specialitate 361
„Contabilitate” şi alte specialităţi economice.

3
 Capitolul 1. OBIECTUL ŞI METODA ORGANIZĂRII CONTABILITĂŢII ŞI SARCINILE
ORGANIZĂRII RAŢIONALE A CONTABILITĂŢII

1.1. Obiectul şi metoda organizării contabilităţii

Evidenţa contabilă este cunoscută ca un sistem compus dintr-o mulţime de elemente aflate în
relaţii reciproce, care formează o unitate, un întreg unitar. Acest sistem reprezintă o totalitate de
obiecte, de conţinut şi formă liberă, unite într-o legătură reciprocă prin interacţiune constantă.
Exprimarea conţinutului acestui sistem se efectuează prin intermediul tehnologiilor informaţionale.
Informaţia constă din diferite date, ştiri, care circulă în societate şi natură. Datele menţionate
reprezintă o formă de comunicaţie între obiecte – transmiţătorul şi receptorul.
Contabilitatea este un sistem informaţional, ale cărei elemente sunt unite prin relaţii
informaţionale exprimând procesele de formare, transmitere, recepţionare, păstrare şi prelucrare a
informaţiei.
Organizarea contabilităţii este o activitate prestată cu scopul de a constitui un sistem
informaţional contabil bine corelat şi modern pentru asigurarea procesului de producere şi dirijare a
datelor necesare.
Scopul cursului este studierea principiilor de bază privind organizarea activităţii contabilităţii ca
subdiviziune de gestiune a întreprinderii, în general, şi efectuarea raţională a muncii fiecărui
funcţionar în contabilitate conform Legii Contabilităţii şi altor documente şi acte normative referitoare
la activitatea unităţii economice (Legea Contabilităţii, S.N.C., C.F. şi alte legi şi hotărâri).
Ca orice curs, Organizarea contabilităţii dispune de obiectul şi metoda sa proprie. Obiectul
răspunde la întrebarea: Ce se supune organizării?, iar metoda răspunde la întrebarea: Cum se
organizează contabilitatea, prin ce metode, procedee?
Obiectul organizării constă nemijlocit din obiect şi subiect.
Subiectul cursului dat reprezintă unitatea economică, întreprinderea cu activitatea ei, patrimoniul
şi relaţiile acesteia cu mediul înconjurător economic (alte persoane fizice şi juridice).
Obiectul organizării contabilităţii reprezintă forţa de muncă contabilă – înşişi contabilii, lucrătorii
contabilităţii, executorii organizării contabilităţii.
Obiectul cursului dat caracterizează un sistem de relaţii şi interconexiuni ale proceselor contabile
privind acumularea şi utilizarea informaţiei de activitate economică a întreprinderii. Efectuarea
organizării contabile la nivel pozitiv este dependentă de starea subiectului şi obiectul de organizare a
contabilităţii.
Obiectul organizării, care reprezintă forţa de muncă (specialişti-contabili, revizori-cenzori,
auditori ş.a.), se caracterizează prin nivelul suficient de cunoştinţe necesare acumulate pentru
îndeplinirea funcţiilor directe de contabilitate. Pentru aceasta, este necesar, încontinuu, să fie petrecute
perfecţionarea profesională, studierea şi aplicarea controlului, auditului, automatizării etc.
Afară de forţa de muncă contabilă, e necesară asigurarea condiţiilor materiale şi spirituale
referitor la organizarea contabilităţii. Cu alte cuvinte, nivelul organizării contabilităţii depinde de
starea obiectului contabilităţii, care presupune condiţii de muncă, nivelul de pregătire a specialiştilor,
starea spirituală şi materială a acestora şi asigurarea necesară a contabilităţii cu tehnica de prelucrare
contabilă, documente, registre, literatura de profil etc.
Subiectul organizării contabilităţii prezintă întreprinderea, unitatea economică, în care se
efectuează procesele organizaţionale ale contabilităţii, având diferite forme organizatorico-juridice şi
tip de proprietate, dimensiuni, volume de activitate, care, la rândul lor, influenţează procesele
organizaţionale.
Metoda cursului organizării contabilităţii conţine o serie de moduri şi procedee prin care poate fi
atins nivelul dorit de organizare a contabilităţii. Cele mai avansate, favorabile, productive, procedee şi
metode, care pot fi desfăşurate la organizarea contabilităţii, se caracterizează prin:
 folosirea sistemelor selectate de evidenţa contabilă (completă, simplificată, simplă);
 folosirea formelor progresive de contabilitate: jurnal-order, automatizarea contabilităţii ş.a.;
 folosirea formelor de organizare a contabilităţii centralizate, descentralizate şi combinate;
 studierea şi implementarea organizării ştiinţifice a contabilităţii prin cercetarea principiilor
avansate de organizare la nivel mondial etc.

4
 1.2. Organizarea raţională a contabilităţii şi condiţiile necesare acesteia
Organizarea raţională a contabilităţii reprezintă fenomenul de totalizare a proceselor de utilizare a
obiectelor şi metodelor cele mai performante şi favorabile în activitatea contabilă. În general,
organizarea raţională a contabilităţii, ca şi a altor funcţii de muncă social-necesară, reflectă efectuarea
unei activităţi cu eficacitate maximă (calitate, oportunitate şi alte principii ale contabilităţii) şi cu
cheltuieli minime de mijloace şi de timp la întreprindere, organizaţie. Aşadar, aceasta ar însemna
maximum de efect cu minim de cheltuieli.
Organizarea muncii contabile conţine aceleaşi elemente şi componente ca orice altă muncă
intelectuală. Specificul muncii contabile se caracterizează prin deosebirile şi particularităţile
tehnologice ale operaţiilor complicate de muncă compusă dintr-o diversitate amplă şi multiplă de
operaţiuni contabile. La rândul lor, operaţiunile contabile pot fi îndeplinite numai prin studierea
specialităţii şi cercetarea metodelor şi procedeelor de contabilitate, prin formarea cunoştinţelor la
efectuarea acestora.
Maximă eficienţă înseamnă: calitate bună de muncă, cultură avansată, productivitate înaltă,
oportunitatea contabilităţii, corectitudinea ei, îndeplinirea cu respectarea legilor economice şi
contabile, SNC, Codului Fiscal şi altor acte normative corespunzătoare cu referire la subiectele de
activitate economică.
Ce înseamnă efectuarea contabilităţii cu cheltuieli minime de mijloace şi de timp? Îndeplinirea
operaţiilor contabile să fie cât mai ieftină, prin economisirea mijloacelor şi cu majorarea
productivităţii muncii contabile.
Pentru a atinge scopurile privind organizarea raţională a contabilităţii este necesară realizarea
unui şir de obiective de bază prin adoptarea unor măsuri concrete şi de perspectivă.

1.3. Obiectivele de bază privind organizarea raţională a contabilităţii

Principalele obiective pentru efectuarea raţională a organizării contabilităţii sunt următoarele:
 elaborarea nomenclatoarelor de evidenţă contabilă prin aprecierea listei faptelor (elementelor)
economice, operaţiilor economice, fenomenelor, proceselor, proceselor economice, formele
funcţionării mijloacelor şi surselor, precum şi rezultatelor activităţii. În funcţie de forma de
organizare a activităţii în contabilitate, se determină nomenclatoarele contabilităţii şi invers,
dimensiunea şi volumul nomenclatoarelor influenţează aprobarea unor forme de organizare a
contabilităţii;
 organizarea documentării primare (justificative) prin întocmirea unui album de documente
standardizând formularele şi conţinutul acestora prin descrierea circulaţiei şi destinaţiei lor;
 organizarea circulaţiei documentelor (schema, graficul circulaţiei documentelor la
întreprindere);
 elaborarea şi realizarea planului de conturi de lucru la întreprindere concretă. Se completează
un plan de conturi contabile, care pot fi folosite la întreprinderea dată;
 elaborarea şi realizarea efectivă a planului de inventariere a patrimoniului şi decontărilor cu
creanţe şi datorii conform regulamentului de inventariere aprobat de Ministerul Finanţelor al
Republicii Moldova;
 elaborarea şi asigurarea contabilităţii cu programe "1 – C – Întreprinderea" sau cu alte
programe de automatizare a proceselor contabile la întreprindere;
 elaborarea unui plan de asigurare cu documente legislative şi normative a întreprinderii
necesare în activitatea întreprinderii, inclusiv în organizarea contabilităţii;
 organizarea muncii personalului contabil prin: repartizarea funcţiilor, aprecierea numărului de
lucrători în contabilitate, planificarea lucrărilor contabile, formarea condiţiilor de muncă etc.;
 elaborarea planului de întocmire şi prezentare a rapoartelor financiare, declaraţiilor,
rapoartelor statistice ş. a.;
 elaborarea politicii de contabilitate conform SNC 1 "Politica de contabilitate";
 elaborarea unui plan anual de perfecţionare şi modernizare a contabilităţii pornind de la starea
reală şi analiza neajunsurilor şi îmbunătăţirea activităţii contabilităţii întreprinderii. Pentru
aceasta se întocmeşte un plan de măsuri:

5
 a) aprecierea unui plan de centralizare sau descentralizare a contabilizării;
b) concretizarea unui plan de modernizare şi perfecţionare a documentaţiei primare
(unificarea şi standardizarea acesteia) şi de circulaţie a documentelor;
c) întocmirea unui plan de aplicare a formelor de contabilitate în baza registrelor, fişelor,
cărţilor contabile ş.a.: (Jurnal-order, memorial-order, automatizare);
d) aprecierea şi selectarea noilor metode şi sisteme contabile la întreprindere: direct-cost,
normativă, calcularea costului pe faze, pe comenzi, în serie etc.;
e) elaborarea unui plan de automatizare a proceselor contabile şi reformarea programelor;
f) elaborarea unui plan ştiinţific de organizare a muncii contabile.

Organizarea raţională a contabilităţii implică faptul ca fiecare contabil-şef să elaboreze un

program de modernizare a organizării contabilităţii în baza planificării şi prognozării acesteia.
Realizarea programului dat constă în următoarele:
1. Elaborarea nomenclatoarelor contabile prin întocmirea listei cu caracterizarea faptelor
economice (operaţiilor economice), fenomenelor, proceselor, formelor funcţionării mijloacelor şi
surselor, proceselor tehnologice şi economice şi rezultatelor de activitate la întreprindere.
Nomenclatoarele contabile depind de mulţi factori, care prevăd interesele economice, politice, juridice
etc. În baza nomenclatoarelor, se determină şi obiectele contabilităţii, care, la rândul lor, se află în
legături reciproce cu formele organizării contabilităţii (centralizate sau descentralizate).
2. Organizarea documentării primare (purtătorilor de informaţie), care necesită determinarea
caracteristicii documentelor, formularelor, standardizarea şi unificarea lor. Munca organizatorică în
domeniul dat necesită întocmirea unui album de documente primare cu descrierea conţinutului
fiecăruia din acestea.
3. Organizarea circulaţiei documentare (aprecierea timpului şi căii de mişcare a documentului de
la întocmirea lui până la prezentarea şi transferarea lui la arhivă. Lucrul dat se referă la raţionalizarea
documentării primare, ceea ce provoacă efectuarea organizării raţionale a contabilităţii.
4. Elaborarea planului de conturi de lucru prin care se apreciază concret conturile contabile
utilizate în contabilitatea întreprinderii date. Totodată, este elaborată şi corespondenţa de conturi
posibilă, care poate fi folosită pornind de la specificul activităţii întreprinderii date;
5. Elaborarea şi realizarea efectivă a unui plan de inventariere la unitatea economică (se
concretizează termenul, modalitatea, documentarea şi reflectarea rezultatelor de inventariere a
patrimoniului, decontărilor, relaţiilor cu diferiţi debitori, creditori etc.), conform Regulamentului de
inventariere aprobat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova;
6. Elaborarea unui plan de asigurare a contabilităţii cu documentele şi actele normative, legile
referitoare la activitatea economică şi contabilă a unităţii date (Legea Contabilităţii, S.N.C.,
instrucţiuni, Codul Fiscal);
7. Elaborarea (procurarea) unei programe pentru automatizarea contabilităţii şi aplicarea ei în
activitatea reală a întreprinderii;
8. Organizarea muncii personalului contabil (organizarea şi repartizarea funcţiilor, selectarea,
angajarea şi reciclarea cadrelor, recalificarea şi perfecţionarea lor, aprecierea numărului lucrătorilor,
planificarea lucrătorilor contabili, crearea condiţiilor favorabile de muncă contabilă, organizarea
ştiinţifică a muncii în contabilitate etc.);
9. Elaborarea planului de întocmire şi prezentare a rapoartelor financiare anuale (lucrul
preliminar, graficele prezentării şi totalizării datelor contabile de la fiecare contabil pentru rapoartele
financiare) etc.;
10. Elaborare politicii de contabilitate pe fiecare an conform SNC 1;
11. Elaborarea planului anual de perfecţionare, în general, privind modernizarea sistemului
contabil în Republica Moldova, pornind de la studierea stării reale a contabilităţii la întreprindere,
analiza neajunsurilor în organizarea contabilităţii şi prevederea unor măsuri pentru majorarea
productivităţii contabililor şi îmbunătăţirea activităţii aparatului contabil, în general, şi prosperarea
metodologiei contabilităţii. Pentru aceasta, se elaborează un şir de măsuri privind modernizarea
contabilităţii şi aprecierea termenelor de efectuare, realizare a lor, caracterizând responsabilii pentru

6
aplicarea, realizarea acestor măsuri, repartizând între sectoare responsabilitatea şi cheltuielile pentru
realizarea şi aplicarea măsurilor concrete.
Principalele măsuri mai sus-menţionate pot fi realizate prin concretizarea şi aprecierea planului
de centralizare sau descentralizare a contabilităţii; a planului de îmbunătăţire a documentării primare
şi circulaţie a documentelor; a planului de aplicare a noilor sisteme, metode, forme de contabilitate
(registre, maşinograme, cartea mare, jurnale-ordere, borderouri etc.); a planului de automatizare a
contabilizării (computerizării), a planului de organizare ştiinţifică a muncii contabile (OSMC) şi multe
alte măsuri ale activităţii privind organizarea raţională a muncii contabile.

1.4. Politica de contabilitate – sarcină primordială a organizării contabilităţii

Politica de contabilitatea este o totalitate de convenţii, principii, metode, procedee şi reguli
adoptate de conducerea întreprinderii pentru efectuarea evidenţei contabile şi întocmirea rapoartelor
financiare.
Politica de contabilitate trebuie să fie elaborată de fiecare agent economic, indiferent de tipul de
proprietate, de apartenenţă ramurală şi de forma organizatorico-juridică de activitate (cu excepţia
organizaţiilor bugetare).
Politica de contabilitate constă în asigurarea furnizării unei informaţii veridice şi integrale despre
situaţia patrimonială, financiară şi rezultatele activităţii întreprinderii pentru utilizatorii interni şi
externi ai datelor contabile şi rapoartelor financiare.
Elaborarea şi susţinerea politicii de contabilitate se bazează pe principiile, convenţiile, metodele
şi prevederile SNC 1 "Politica de contabilitate" şi ale altor SNC şi acte normative de contabilitate şi
fiscale.
Politica de contabilitate trebuie să conţină descrierea caracteristicii utilizate privind:
 sistemul contabil utilizat (simplu, simplificat, complet);
 varianta selectată din sistemul simplificat (prin registrul-jurnal de evidenţă sau borderouri de
evidenţă cu mai multe tipuri de activităţi şi asortiment lărgit);
 forma ţinută de contabilitate (jurnale-ordere, 1- "C" contabilitate etc.);
 metodele de evaluare a activelor şi datoriilor;
 metodele de calculare a uzurii (amortizării) activelor pe termen lung;
 modul de constatare şi contabilizare a veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare.
Factorii care influenţează adoptarea politicii de contabilitate sunt:
 forma de proprietate şi statutul organizatorico- juridic al întreprinderii;
 apartenenţa ramurală şi tipul de activitate al întreprinderii;
 proporţiile întreprinderii (numărul personalului, volumul producţiei, cifra de afaceri);
 structura organizatorică de gestiune şi existenţa subdiviziunilor structurale (serviciul contabil,
departamentul resurselor umane, secţiile de producere);
 strategia dezvoltării economico-financiare a întreprinderii;
 nivelul asigurării tehnice a întreprinderii (computerizarea);
 recuperarea cheltuielilor;
 nivelul de calificare al personalului (experienţa, deprinderile, înţelegerea şi cunoaşterea
sarcinilor, problemelor şi soluţionarea lor);
 situaţia economico-financiară (infrastructura de piaţă, starea financiară, condiţiile pentru
investiţii ş.a.);
 starea sistemului contabil şi fiscal privind reglementare normativă a acestora.
La baza elaborării politicii de contabilitate se folosesc unele elemente normative condiţionate de:
a) convenţiile fundamentale;
b) principiile de bază ale contabilităţii.
Convenţiile fundamentale ale contabilităţii se caracterizează prin următoarele:
Continuitatea activităţii întreprinderii, care conţine caracteristica informaţiei prin prelungirea
strategiei, ipotezei funcţionării întreprinderii încontinuu fără diminuarea volumelor de activitate, în
aceleaşi dimensiuni, ritmuri într-un viitor previzibil. Prin aceasta, se garantează aplicarea metodelor
ordinare de evidenţă a activelor, datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor, rezultatelor financiare. În cazul

7
schimbării volumelor, dimensiunilor, reducerii lor de activitate, se modifică şi metodele, procedeele
de evaluare şi contabilizare la întreprindere.
Permanenţa metodelor se caracterizează prin permanenţa aplicării metodelor şi procedeelor,
regulilor şi principiilor de contabilitate, de la o perioadă de gestiune la alta, de la un an de gestiune la
altul.
Specializarea exerciţiilor (metoda calculării) se caracterizează prin convenţia dată (în Codul
Fiscal, numită metodă a contabilităţii), unde veniturile şi cheltuielile se constată şi se reflectă în
contabilitate şi în rapoartele financiare în perioada în care acestea au fost efectuate, indiferent de
timpul efectiv de încasare sau plată a mijloacelor băneşti sau altei forme de compensare.
Principiile de bază ale contabilităţii se caracterizează prin următoarele:
Prudenţa este un principiu prin care se elaborează deciziile necesare cu respectarea măsurilor de
precauţie în scopul că activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie
subevaluate. La evaluarea mărfurilor şi materialelor se apreciază valoarea cea mai mică dintre cost şi
valoarea realizabilă netă. Reflectarea cheltuielilor de la lipsa valorilor numite se determină imediat
după constatarea acestora, iar veniturile de la recuperare se reflectă după recunoaşterea lipsei către
plata lor şi se trece la conturi consecutiv prin formulele:
1) Dt. 712,714,713 Ct. 217,211 – la suma valorilor lipsite;
2) Dt. 227 Ct. 612 – la suma lipsurilor recunoscute către recuperare.
Prioritatea conţinutului asupra formei reprezintă principiul în care se are în vedere conţinutul
operaţiilor economice ca prioritar în funcţie de interesele, mărimea întreprinderii (de exemplu,
mijloacele fixe luate în arendă finanţată se iau în evidenţă contabilă la arendaş, deşi ele se află juridic
în proprietatea arendatorului).
Esenţialitatea (importanţa relativă) – are la bază esenţialitatea rezultatelor de activitate.
Necompensarea este principiul potrivit căruia nu se admite ca activele să fie compensate cu
pasivele, precum şi veniturile să se soldeze cu cheltuielile. Datorită respectării SNC nu pot avea loc
compensările numite prin înregistrări la conturi în formulele:
1) Dt. 611,612 Ct. 711,712,713 – compensarea veniturilor şi cheltuielilor;
2) Dt. 521,539 Ct. 221, 229 – compensarea datoriilor şi creanţelor.
Concordanţa înseamnă că veniturile şi cheltuielile trebuie să fie reflectate simultan în aceeaşi
perioadă în contabilitate şi în rapoartele financiare (dacă în perioada de gestiune are loc înregistrarea
la debitul contului 711, atunci trebuie să fie înregistrări şi la creditul contului 611 şi invers).
De exemplu, dacă au avut loc la întreprindere lipsuri şi deteriorări ale bunurilor, atunci acestea se
înregistrează şi ca venituri de la recuperarea lipsurilor prin formulele:
1) Dt. 712,713 Ct. 216,217,211 – cheltuieli;
2) Dt.227 Ct. 612 – venituri.
Iar vânzările se înregistrează în aceeaşi lună şi faptul vânzării şi eliberării bunurilor ieşite şi
vândute şi faptul casării costului acestora (vezi formulele contabile):
3) Dt. 221,242,241 Ct.611 – suma vânzării mărfurilor;
4) Dt. 711 Ct. 216,217 – suma ieşirii şi casării costului acestor vânzări.
Separarea patrimoniului şi datoriilor înseamnă că patrimoniul şi datoriile întreprinderii în
contabilitate şi în rapoartele financiare se înregistrează separat de patrimoniul şi datoriile altor
întreprinderi şi proprietari. Deci, divizarea sumelor numite este reflectată prin utilizarea conturilor
extrabilanţiere şi nu celor bilanţiere (vezi conturile 911 „Active nemateriale arendate”, 912 „Active
materiale pe termen lung arendate”, 923 „Mărfuri primite în consignaţie”, 941 „Datorii ale debitorilor
insolvabili trecute la pierderi şi altele” etc.).
Independenţa exerciţiului înseamnă fenomene, operaţii economice ale întreprinderii, care trebuie
înregistrate la perioade de gestiune sau la alte perioade pe viitor, dacă se referă la acestea. De aceea,
apar conturi de cheltuieli şi venituri, creanţe şi datorii ale perioadei de gestiune şi anticipate curente şi
pe termen lung (conturile 251,141,515,422,134,229 ş.a.).
Dezvăluirea politicii de contabilitate se desfăşoară prin caracterizarea metodelor şi procedeelor
utilizate la întreprinderea concretă în baza prevederilor SNC.
Principalele procedee şi metode de ţinere a contabilităţii adoptate la elaborarea politicii de
contabilitate sunt:

8
 Metodele de evaluare a activelor nemateriale şi materiale pe termen lung (mijloace fixe) şi de
calculare a amortizării şi uzurii lor;
 Variantele de finanţare şi contabilizare a cheltuielilor aferente reparaţiilor mijloacelor fixe;
 Metodele de evaluare şi contabilizare a investiţiilor pe termen lung şi scurt;
 Modul de evaluare a stocurilor de mărfuri şi materiale;
 Modul de evaluare şi contabilizare a creanţelor pe termen lung şi scurt;
 Metodele de evaluare şi modul de contabilizare a corecţiilor creanţelor dubioase;
 Modul de contabilizare a cheltuielilor pentru lucrările de cercetări ştiinţifice, experimentale şi
de proiectare;
 Modul de creare şi contabilizare a rezervelor;
 Modul de contabilizare a creditelor bancare şi împrumuturilor de constatare a cheltuielilor
aferente împrumuturilor şi capitalizarea acestora;
 Componenţa şi modul de constatare şi contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor pe tipurile de
activităţi ale întreprinderii;
 Metodica de contabilizare a arendei, instrumentelor financiare;
 Metodica de contabilizare a impozitelor, inclusiv a celor amânate;
 Modul de reflectare în contabilitate a rezultatelor privind variaţiile cursurilor valutare;
 Criteriile de stabilire a segmentelor industriale şi geografice şi metodele de repartizare a
veniturilor şi cheltuielilor între sectoare;
 Modul de contabilizare a subvenţiilor guvernamentale ş.a.

9
Capitolul 2. PRINCIPIILE ŞI FORMELE CONTABILITĂŢII ŞI ORGANIZĂRII EI
2.1. Obiectivele, principiile de bază şi specifice ale contabilităţii şi organizării acesteia
Obiectivele organizării contabilităţii depind de interesele economice şi nivelul de respectare a
principiilor fundamentale ale contabilităţii datorită cărora se asigură:
a) satisfacerea conducerii, a managerilor întreprinderii şi altor utilizatori cu informaţie reală,
corectă, operativă pentru luarea deciziilor la dirijarea întreprinderii la orice nivel de activitate;
b) respectarea legilor şi normativului fiscal, prin organizarea contabilităţii, a convenţiilor
fundamentale şi a principiilor de bază ale contabilităţii şi reflectarea lor în rapoartele financiare
ale unităţilor economice.
Principiile generale ale organizării contabilităţii prevăd:
 contabilitatea şi analiza prezintă funcţii principale de dirijare a economiei naţionale;
 contabilitatea şi analiza se ţin la întreprinderi de orice sector economic cu orice tip de activitate
la unităţile economice din economia naţională;
 contabilitatea şi analiza reprezintă un instrument, mijloc de control referitor la activitatea economică;
 dirijarea şi conducerea proceselor contabile şi de analiză sunt efectuate de organele de
stat; Principiile specifice ale organizării contabilităţii şi analizei sunt:
 Principiul rezolvării noilor probleme, pornind de la modificări, reforma contabilităţii încontinuu.
 Principiul de conducere unică a proceselor contabile se ţine numai de contabilul-şef al
întreprinderii, însă de starea contabilităţii răspunde şi conducătorul întreprinderii;
 Principiul soluţionării problemelor economice în mod complex, ţinând cont de deciziile tehnice,
economice, metodologice şi organizaţionale;
 Principiul de tipizare maximală a deciziilor proiectate referitor la contabilitate şi analiză în
baza cerinţelor unice prevăzute de S.N.C. şi Codul fiscal al R.Moldova;
 Principiul de folosire a unicii unităţi de bază informaţionale a tuturor problemelor de contabilitate
şi analiză.
2.2. Sistemele, formele contabilităţii şi desfăşurarea lor în Republica Moldova
Organizarea contabilităţii este influenţată de sistemul utilizat de efectuarea acesteia şi de formele
caracterizate prin consecutivitatea de înregistrare între purtătorii informaţiei sintetice şi analitice ai
contabilităţii. Întreprinderile pot ţine contabilitatea în baza unuia din următoarele sisteme:
1) în partidă simplă;
2) simplificat;
3) complet.
Sistemul contabil în partidă simplă poate fi aplicat de către întreprinderile care respectă
următoarele criterii:
 Activitatea este bazată pe munca individuală a membrilor unei familii, iar numărul mediu
anual de angajaţi atraşi din exterior nu depăşeşte numărul mediu anual al acestor membri;
 Volumul anual al vânzărilor nete nu depăşeşte limita de 1000000 lei;
 Valoarea totală de bilanţ a mijloacelor fixe nu depăşeşte limita de 350000 lei.
Modul de ţinere a contabilităţii în partida simplă este reglementat de S.N.C. 62 "Contabilitatea în
partidă simplă" şi prezentat în figura 1.

Figurade
Registre 1. Sistemul contabil în partidă simplă
Documen Declara
Sistemul contabil evidenţă a
simplificat poate fi aplicat deţii întreprinderile care se încadrează în limitele
te
următorilor indicatori: veniturilor
primare fiscal
 Numărul mediu anual al angajaţilor nu depăşeşte 30 de persoane;
 Volumul anual al vânzărilor nete nu depăşeşte 3 000 000 lei;
 Valoarea totală a bilanţului nu depăşeşte 3 000 000
lei. Sistemul contabil simplificat are 2 variante:

10
 1) în baza Registrului-jurnal de evidenţă a operaţiilor economice;
2) cu utilizarea Borderourilor de evidenţă a operaţiilor economice pe conturi contabile.
Varianta în baza Registrului-jurnal de evidenţă a operaţiilor economice se recomandă pentru
întreprinderile care produc un singur produs, efectuează decontări cu cumpărătorii şi furnizorii
nemijlocit în momentul executării operaţiilor economice.
Modul de ţinere a contabilităţii în baza acestei variante este prezentat în figura 2.
Documente contabile primare

Borderouri Registrul-jurnal de evidenţă a

de retribuire-plată operaţiilor economice Casieria

Înregistrarea de bază Rapoartele

Verificare reciprocă financiare
Figura 2. Sistemul contabil simplificat în baza Registrului-jurnal de evidenţă a operaţiilor
economice

Varianta cu utilizarea Borderourilor de evidenţă a operaţiilor economice pe conturi contabile

poate fi aplicată de întreprinderile care, în procesul de producţie, suportă cheltuieli materiale şi de
muncă considerabile, au stocuri mari de materiale, produse şi mărfuri, efectuează decontări cu
debitorii şi creditorii, în special, prin bănci.
Modul de ţinere a contabilităţii în baza acestei variante este prezentat în figura 3.
Sistemul contabil complet prevede ţinerea contabilităţii în borderouri analitice şi sintetice,
jurnale şi alte registre, datele cărora, ulterior, se transpun în Cartea mare care serveşte drept bază
pentru întocmirea rapoartelor financiare (figura 4.)
Documente contabile primare

Fişierul activelor pe termen lung Casieria

Borderouri de evidenţă

Balanţa
de

Balanţa de
Figura 3. verificare a
Sistemul contabil simplificat
cu utilizarea Bordero-urilor de evidenţă a operaţiilor
conturilor sintetice
economice pe conturi contabile
La alegerea sistemului contabil, trebuie ţinut cont de următoarele:
 Rapoartele financiare anuale pe ultimii doi ani succesivi – pentru întreprinderile în funcţiune;
Rapoartele
financiare

11
  Planul de afaceri – pentru întreprinderile care îşi încep activitatea în cursul anului de gestiune.
Forma contabilităţii şi tehnologia ei depind de consecutivitatea înregistrărilor operaţiilor
economice în sistemul registrelor sintetice şi analitice.
Formele contabilităţii depind de nivelul de mecanizare şi automatizare ale ei.

Documente contabile primare

Casieria

re analitice (borderouri, fişe de evidenţă analitică, note contabile etc.)

Registre sintetice şi mixte (jurnale, balanţe de verificare
a conturilor sintetice)

Fişierul activelor pe termen lung

Cartea soldurilor stocurilor
Cartea mare

Rapoartele financiare

Figura 4. Sistemul contabil complet

Din istoria cea mai apropiată şi din prezentul recent se cunosc trei forme de contabilitate:
 Forma memorial-order;
 Forma jurnal-order;
 Forma automatizată (mecanizată).
Forma de contabilitate "Memorial-order" este prezentată în figura 5.

12
 Documente primare Cartea mare
Registrul operaţiilor economice Bilanţul contabil

Rapoartele financiare

Liste şi borderouri de acumulare Cartea de casă (raportul casierului)

Memorial-order Balanţa de verificare generală
şi grupare

Balanţa de verificare
Fişierul de contabilitate a decontărilor cu salariaţii
Borderouri de stoc şi circulaţia materialelor (contabilitatea analitică a materialelor

Balanţa de verificare
Fişierul de contabilitate a producţiei

Balanţa fixe
Fişierul de contabilitate a mijloacelor de verificare

Borderoul general de totalizare (soldarea)

a materialelor

Figura 5. Forma de contabilitate "Memorial-order"

Forma „Jurnal-order” se caracterizează prin diversitatea ei:

1) Jurnale-ordere în care contabilitatea sintetică se combină cu cea analitică, din care:
 Decontări cu furnizorii în baza documentelor primare;
 Decontări cu cumpărătorii în baza facturilor de expediţie;
 Cu diferiţi debitori în baza documentelor primare;
 Cu diferiţi creditori în baza documentelor primare;
 Mişcarea mărfurilor în comerţul cu amănuntul în baza rapoartelor gestionarilor în sumă.
2) Jurnale-ordere unde contabilitatea analitică este divizată de cea sintetică (în baza rapoartelor
gestionarilor).
De exemplu, comerţul cu ridicata, utilizarea registrelor se caracterizează în modul următor:
 Rapoartele gestionarilor (formule contabile se trec) în jurnale-ordere (combinate);
 Contabilitatea analitică la mărfuri se ţine în fişe, cărţi şi se totalizează în baza borderourilor de
acumulare şi soldare;
 Mijloacele fixe, materiale, obiecte de inventar se contabilizează în mod analog, dar fără
rapoartele gestionarilor. În jurnale, se înregistrează în baza documentelor primare.

13
 Documente primare
Cartea de casă (raportul casierului)

Liste şi borderouri Fişele (borderouri)

Jurnale-ordere Borderouri de verificare şi soldare pe conturi analitice

(în care se cumulează şi nu se cumulează evidenţa sintetică
şi contabilitatea analitică

Cartea mare
Bilanţul şi alte forme
financiare
Figura 6. Forma de contabilitate "Jurnal-order"

Următoarea formă a contabilităţii este automatizată (mecanizată) şi este prezentată în figura 7.

Documentele primare

urtătorii de informaţii pentru evidenţa sintetică şi analitică Purtătorii de informaţii de o singură folosinţă

Registrul operaţiilor
Borderouri de verificare a conturilor analitice economice Situaţia de ieşire (de lucru)
Maşinograme

Purtătorii de informaţii de totalizare şi soldare a evidenţei analitice

Registre de evidenţă sintetică

Purtătorii de informaţii de totalizare şi soldare a contabilităţii sintetice

Balanţa de verificare a conturilor sintetice

Bilanţul şi rapoartele financiare

Figura 7. Forma contabilităţii automatizate

2.3. Formele de organizare a contabilităţii

Evidenţa contabilă poate fi organizată pe principii de centralizare sau descentralizare, care
exprimă diferite forme de deservire, cu date contabile şi informaţie, a unităţii economice, diferite
structuri de deservire şi organizare a dirijării de către aparatul de conducere.
Forma clasică a organizării descentralizate a contabilităţii, în unităţi comerciale, în moduri
generale, constă în următoarele. Întreprinderile, care nu sunt persoane juridice (în noua terminologie –
unităţile comerciale, filialele), pot fi divizate în bilanţ separat. În cazul dat, tot volumul (ciclul) de
lucru, începând cu acumularea informaţiei primare şi terminând cu întocmirea bilanţului separat, se
efectuează în celula evidenţei întreprinderii (filialei), chiar dacă este deservită de un singur contabil.
Desigur, o parte de lucru, mai mult sau mai puţin, poate fi efectuată la maşini electronice de calcul
(MEC). Bilanţul contabil şi alte forme de rapoarte financiare ale întreprinderii (unitate comercială), la

14
termenul stabilit, conform graficelor, se prezintă organizaţiei comerciale (persoanei juridice ierarhice).
Ultima întocmeşte bilanţul general şi alte rapoarte financiare, în care se acumulează şi se introduc nu
numai datele calculate la unităţile economice de bază, dar şi altele, efectuate de unitatea ierarhică
însăşi. Bilanţul întreprinderii se întocmeşte de sine stătător la fiecare filială, subdiviziune. În procesul
ciclului de lucru, evidenţa contabilă analitică şi calculul informaţiei pe subdiviziuni pot fi îndeplinite
nemijlocit în aparatul contabil al întreprinderii-mamă, dar divizând separat informaţia evidenţei prin
calculare ce nu schimbă, în schemă, relaţiile evidenţei dintre unităţi (magazin, depozit ş.a.) şi unitatea
de comerţ-mamă, de exemplu, cu asociaţia sau S.A.
La forma de organizare a evidenţei descentralizate, informaţia şi procesul de prelucrare a
acesteia, într-o măsură cunoscută, se diferenţiază, se localizează în unităţile comerciale. O astfel de
organizare a evidenţei duce numaidecât la descentralizarea aparatului evidenţei: afară de contabilitatea
principală a asociaţiei (întreprinderii) există celule de evidenţă în magazine, în depozite şi alte
subdiviziuni.
În condiţiile organizării evidenţei centralizate, prelucrarea informaţiei primare şi acumularea
înregistrărilor, întocmirea bilanţului de sine stătător şi darea de seamă sunt concentrate în
contabilitatea organizaţiei comerciale. Rezolvarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, a
problemelor tematice de automatizare poate fi efectuată cu ajutorul instalării calculatoarelor. În
unităţile comerciale, în care lipseşte evidenţa descentralizată, documentele primare sunt trimise la
contabilitatea organizaţiei sau la staţia de calculatoare, la birou. Bilanţurile de sine stătătoare ale
unităţilor comerciale, dacă este nevoie, se întocmesc în baza informaţiei primare generalizate.
În practică, se întâlnesc diferite combinări de centralizare şi descentralizare a contabilităţii.
În una şi aceeaşi asociaţie, întreprinderile din componenţa ei, care au trecut, în general sau parţial,
la autogestiune, pot efectua evidenţa în mod descentralizat, iar în altele – centralizat. De menţionat că,
în comerţul cooperatist, majoritatea întreprinderilor activează în condiţii de autogestiune deplină. În
ultimul timp, se dezvoltă şi evidenţa descentralizată. Ponderea unităţilor economice, cuprinse de
evidenţă centralizată, în diferite organizaţii şi ramuri, este diferită. În unele predomină forma
descentralizată, în altele – cea centralizată.
Posibilitatea centralizării şi descentralizării contabilităţii este determinată de un şir de condiţii
obiective cu caracter de mare influenţă, din care principalele sunt: structura aparatului de conducere a
unităţii comerciale; starea de concentrare a nivelului independenţei economice a asociaţiei,
întreprinderii, unităţilor comerciale; introducerea şi aprofundarea relaţiilor de autogestiune a acestora,
posibilitatea de întrerupere a procesului de evidenţă în timp şi spaţiu; folosirea tehnicii de calcul la
prelucrarea informaţiei contabile şi altele.
Fiecare din formele organizării contabilităţii conţine trăsături pozitive (avantaje) şi negative
(dezavantaje) referitor la perspectiva modificării şi modernizării muncii contabile.
Descentralizarea evidenţei contabile presupune fărâmiţarea, descompunerea lucrului de evidenţă
şi calcularea în mai multe contabilităţi mărunte la subdiviziuni, în majoritatea cărora activează nu mai
mult de 1-3 contabili sau lucrători de calcul, cărora le revine efectuarea, aproape în întregime, a
ciclului tehnic şi logic complet de operaţii contabile. Contabilul unităţii comerciale (subdiviziunii)
întocmeşte planurile financiare, calculele, comenzile, dările de seamă ş.a.m.d. Practic, el însuşi
asigură toată informaţia activităţii economice. Calificarea contabilului, care ar coordona singur atât
lucrul celulei de evidenţă, cât şi al operaţiilor întregului proces tehnologic, trebuie să fie destul de
înaltă. Însă, se ştie că o mare parte din timpul de lucru al contabilului este folosit neraţional, se
îndeplinesc funcţiile, de care, în condiţiile centralizării, cu succes, se execută de lucrătorii contabili
mai puţin calificaţi. Intensivitatea şi productivitatea muncii contabilului, deseori, nu atinge nivelul
scontat, deoarece, în primul rând, o parte din timp, în multe cazuri, nu este folosită productiv, este
pierdută în zadar şi, în al doilea rând, intensificarea lucrului, în cursul zilei, în funcţie de intensificarea
ciclului de producţie, este repartizată neuniform.
Descentralizarea împarte lucrul de evidenţă, ceea ce stopează mult mecanizarea lui. În urma
organizării acestei evidenţe, capacitatea documentelor primare este mai puţin încărcată economic, deci
fără avantaj se foloseşte tehnica de calcul – maşinile de calcul, inclusiv cele electronice. De aceea,
descentralizarea evidenţei este indisolubilă de munca manuală, înzestrată cu mijloace primitive. De
aici, productivitatea muncii contabile scade, comparativ cresc cheltuielile pentru întreţinerea

15
aparatului, în care un procent înalt îl ocupă cadrele calificate şi bine plătite, dar, frecvent,
operativitatea informaţiei contabile este redusă, uneori inexactă. Creşte necesitatea de cadre de
contabili cu pregătire înaltă pentru asigurarea operaţiilor contabile, în ansamblu, la filială,
subdiviziune. Descentralizarea evidenţei – una din cauzele descentralizării tehnicii de calcul şi a
încărcării acesteia la nivel scăzut.
Contabilul-şef al asociaţiei comerciale nu e în stare să controleze sistematic respectarea regulilor
evidenţei la locurile de muncă, să acorde atenţie organizării ei raţionale, perfecţionării şi unificării. De
aceea, deseori, în unităţile economice, la aceeaşi asociaţie, lucrul de evidenţă poate fi efectuat la
diferite niveluri de organizare a contabilităţii. Din acest motiv, funcţiile de contabilizare pot fi şi
combinate.
Descentralizarea evidenţei, în unităţile comerciale, duce neapărat la naşterea unui număr mare de
decontări reciproce între aceste unităţi şi între ele şi asociaţie, creşte fluxul neîntrerupt de avize şi
extrase din conturile curente bancare, se dublează la centru şi la periferii multe înregistrări identice.
Perfectarea acestor documente adăugătoare, efectuarea decontărilor, verificarea înregistrărilor
reciproce, întocmirea bilanţului separat şi altor dări de seamă ocupă suplimentar aproape 20% din
timpul de lucru al contabilului.
Privilegiile cooperării şi specializării muncii de contabilitate, în deplină măsură, se manifestă
atunci când are loc organizarea evidenţei contabile centralizate. Chiar şi tipurile ei mai puţin
dezvoltate au priorităţi, în comparaţie cu descentralizarea evidenţei în unităţile de comerţ.
Posibilităţile cooperării lucrului contabil sunt mai deplin desfăşurate în contabilitatea centralizată.
Spre deosebire de o contabilitate nu prea mare a unităţii comerciale, separate la forma descentralizată,
contabilitatea centralizată a asociaţiei foloseşte cooperarea şi diviziunea muncii evidenţei contabile.
Deşi baza tehnică şi structura întreprinderii rămân aceleaşi, totuşi, între contabilul universal al formei
descentralizate şi contabilul specializat al formei centralizate sunt mari deosebiri. Unicul contabil al
magazinului subdiviziunii izolate, la bilanţul separat, îndeplineşte consecutiv ciclul de lucru, în timp
ce contabilului asociaţiei i se încredinţează numai anumite operaţii de evidenţă, care apoi sunt
considerate funcţiile lui. Diferitele funcţii ale contabililor ce cooperează se completează reciproc, în
aşa fel, că, până la sfârşitul perioadei de gestiune, obţin rezultatul aşteptat. Prin urmare, centralizarea
dă posibilitatea ca volumul lucrului să fie divizat între lucrători rezonabil, să fie clar delimitate
funcţiile fiecăruia din ei. Aşadar, o asociaţie înglobează un anumit progres. Reprezentând o formă de
cooperaţie a muncii contabile, centralizarea influenţează sporirea productivităţii muncii, economiseşte
timpul şi mijloacele de muncă, lărgeşte posibilitatea folosirii tehnicii de calcul şi, astfel, economiseşte
o parte din cheltuielile evidenţei.
În condiţiile centralizării evidenţei, e mai uşoară unificarea formelor documentelor, registrelor
ş.a.m.d. Prin aceasta, se întrerupe circulaţia multor avize şi extrase din conturile de decontare, se
lichidează sectoarele foarte încărcate – prin efectuarea calculelor şi decontărilor interne şi alcătuirea
bilanţului separat pentru unităţile comerciale (subdiviziuni structurale).
Prin centralizare creşte nivelul culturii şi calităţii lucrului contabil, încât el este, în continuare,
controlat de către contabilii contabilităţilor centrale în grupe, sectoare, secţii. Contabilul-şef şi
contabilii din contabilitatea centrală, după experienţă şi cunoştinţe, de regulă, sunt mai presus decât
contabilii, care conduc evidenţa descentralizată în unităţile (subdiviziunile) economice.
Centralizarea este premisa hotărâtoare pentru înlocuirea muncii manuale cu maşina, pentru
trecerea la mecanizarea şi automatizarea lucrului contabil. Centralizarea evidenţei oferă posibilitatea
de a folosi din plin tehnica de calcul electronică şi contemporană.
Automatizarea evidenţei accelerează prelucrarea informaţiei, dă posibilitatea folosirii mai bune a
metodelor şi procedeelor, calculelor mai perfecţionate; ea eliberează personalul contabil de muncă
necalificată sau puţin calificată. Mecanizarea muncii evidenţei contabile dă posibilitatea de a ridica
operativitatea dirijării, de a micşora cheltuielile evidenţei, de a regulariza mai bine rezervele bunurilor
materiale, de a reduce pierderile şi cheltuielile neproductive. Dacă, prin exploatarea maşinilor şi a
tehnicii de calcul, se asigură din plin controlul operativ cu datele iniţiale, acumulate la timp, atunci
prelucrarea mecanizată a informaţiei este mai eficientă decât cea manuală.

16
 Centralizarea evidenţei contribuie la formarea posibilităţilor de a introduce, în organizarea
muncii, elementele şi metodele ştiinţifice. Forma de organizare a contabilităţii centralizate este
prezentată în figura 8.

Contabilitatea cu evidenţa sintetică şi analitică unică

Documentele Secţii (filiale)

primare
Acumularea documentelor primare şi efectuarea înregistrărilor contabile
Secţii (filiale)
şi rapoartele

gestionarilor
Secţii (subdiviziuni) Totalizarea registrelor sintetice şi analitice
şi întocmirea rapoartelor financiare

Figura 8. Forma de organizare a contabilităţii centralizate

Generalizând cele de mai sus, se observă că această formă are următoarele avantaje:
 Posibilitatea de automatizare este utilizată şi mai efectiv;
 Creşte productivitatea muncii contabile, deoarece lucrul este organizat prin specializarea în diferite
sectoare contabile;
 Creşte cultura evidenţei contabile (registre, documente);
 Este mai uşoară efectuarea controlului lucrului contabil, mai puţine greşeli, consultaţii
operative; Pot fi organizate mai favorabil reciclarea cadrelor, perfecţionarea contabilităţii.
Dezavantajele formei centralizate de organizare a contabilităţii sunt:
 Specializarea muncii contabile reduce potenţialul de creştere a specialiştilor pentru funcţia de contabil-
şef;
 La filiale lipseşte informaţia pe teren, lipsesc indicatorii de autogestiune.
Dar prin organizarea evidenţei analitice desfăşurate se poate obţine evidenţa analitică centralizată (la
nivel de întreprindere) şi evidenţa analitică descentralizată (pe subdiviziuni).
Forma de organizare a contabilităţii descentralizate este prezentată în figura 9.

Secţie (filiale) cu contabilitatea deplină Secţii (filiale) cu contabilitatea deplină

Contabilitatea centralizată a asociaţiei (combinatului, companiei):centralizează rapoartele şi le prezintă în direcţiile necesare

SecţiiSecţii
(filiale) cu(filiale) cu
contabilitateacontabilitatea
deplinădeplină

Figura 9. Forma organizării contabilităţii descentralizate

Această formă prezintă următoarele avantaje:
 Apropierea informaţiei la locurile de producţie;
 Se pot aprecia rezultatele financiare şi de autogestiune la subdiviziuni (filiale);
 Contabilii cunosc toate operaţiunile contabile şi sunt potenţiali de îndeplinirea funcţiilor de
contabil-şef.
Dezavantajele acestei forme de organizare a contabilităţii pot fi următoarele:

17
  Cultura efectuării contabilităţii este la nivel redus;
 Productivitatea muncii contabile e mai mică;
 Calitatea contabilităţii este la un nivel mai jos;
 Perfecţionarea cadrelor mai aglomerată, mai greu organizată.

Însă, descentralizarea organizării contabilităţii, cum s-a menţionat mai sus, creează alte avantaje,
cum ar fi: a) creşterea potenţialului de contabili-şefi, care ar putea organiza şi dirija activitatea
aparatului contabil aflat în fruntea contabilităţii filialelor, unităţilor, subdiviziunilor comerciale, b)
informaţia contabilă este apropiată de manageri, de conducătorii acestor subdiviziuni, filiale, ceea ce
influenţează utilizarea datelor operative la dirijarea la locurile nemijlocite de producţie pentru
formarea condiţiilor de desfăşurare şi asigurare a autogestiunii interne la întreprinderi şi asociaţii.

18
 Capitolul 3. TEHNOLOGIA PROCESELOR CONTABILE ŞI NORMAREA LOR

3.1. Tipurile proceselor contabilităţii şi clasificarea lor

Procesul de conducere este un proces complicat, compus din diferite feluri de lucru. Fiecare din ei
se împarte în faze, care, la rândul lor, sunt compuse din multe elemente (operaţii). Baza oricărei
tehnologii este determinată de operaţiile de producere. Operaţia contabilă se caracterizează prin orice
activitate simplă sau compusă asupra datelor sau a informaţiei în scopul calculării indicatorilor
intermediari sau rezultativi.
Influenţa progresului tehnic asupra sistemului evidenţei contabile complică operaţiile şi necesită o
nouă trecere la organizarea lui. Mai întâi de toate, aceasta se referă la studierea conţinutului operaţiilor
contabile, care necesită cercetarea lor.
Totalitatea operaţiilor formează procedura informaţională. Câteva proceduri informaţionale
alcătuiesc faza de prelucrare contabilă. Fazele formează sectoarele evidenţei şi etapele contabilităţii.
Totalitatea etapelor alcătuieşte procesul contabilităţii. Etapele procesului contabilităţii sunt: evidenţa
primară, evidenţa curentă şi evidenţa rezultativă, care reprezintă acumularea datelor şi întocmirea
rapoartelor financiare. În condiţiile folosirii calculatoarelor, această clasificare ajunge până la 5-8
etape. Însă, analiza minuţioasă a etapelor arată că, din punct de vedere al organizării procesului
contabilităţii, ele pot fi divizate şi observate în trei etape numite mai sus.
Concretizarea tehnologiei evidenţei contabile, în fiecare caz, se apreciază de către obiectul
respectiv de dirijare, cercul de operaţii, dispunerea de mijloace tehnice pentru prelucrarea şi
transformarea datelor în sistemul de indicatori de care dispune informaţia primară şi cea curentă din
registrele contabile. Însă, aceasta nu înseamnă că tehnologia procesului contabil este analogică
formei de contabilitate. Bineînţeles că, la baza aprecierii formei contabilităţii, se află caracterul
tehnologic al înregistrării datelor în sistemul registrelor de evidenţă contabilă, fiindcă tehnologia
procesului contabil se bazează pe limitele prelucrării informaţiei iniţiale.
Tehnica nouă dă naştere tehnologiei noi contabile. Pornind de la cele de mai sus, esenţa etapelor
tehnologice, elementele ei rămân neschimbate. De aceea, tehnologia procesului informaţional, în toate
cazurile, va conţine următoarele elemente: caracteristica datelor (nomenclatoare de evidenţă),
purtătorul datelor şi al informaţiei (documentele primare), mişcarea purtătorilor în spaţiu şi timp.
Deci bazele funcţionării contabilităţii le prezintă elementele procesului tehnologic şi organizarea lui.
Toate aceste elemente formează obiectul organizării procesului de contabilitate, neluând în
consideraţie felul tehnicii (dacă acest proces este manual sau bazat pe tehnologia electronică).
Obiectele organizării întotdeauna, vor conţine nomenclatoarele evidenţei, documentele (purtătorii
informaţiei evidenţei), mişcarea lor (circulaţia documentelor şi torentul de documente),
aprovizionarea acestui proces, contabilizarea operaţiilor economice în registrele sintetice şi
analitice şi întocmirea rapoartelor financiare.
Astăzi, în majoritatea cazurilor, unele elemente de organizare a procesului evidenţei contabile,
prin prelucrarea datelor, gruparea, înscrierea, înregistrarea acestora în condiţiile folosirii
calculatoarelor trec din contabilitate în birou sau în centrul de calcul. Aceasta nu schimbă însăşi
esenţa tehnologiei procesului evidenţei contabile. Pur şi simplu, are loc divizarea şi cooperarea muncii
de mai departe în contabilitate. O mare parte din metodele tehnice – efectuate până nu demult în
contabilitatea manuală – se schimbă spre a fi prelucrate la maşini electronice, calculatoare moderne.
Deci, evidenţa contabilă, ca proces tehnologic, presupune trei etape: contabilitatea primară,
contabilitatea curentă şi contabilitatea rezultativă (contabilitate de totalizare). Fiecare din cele trei
etape numite este formată, la rândul său, dintr-o mulţime de elemente: nomenclatoarele evidenţei,
purtătorii datelor, circulaţia acestora, asigurarea procesului de evidenţă în etapa dată etc.
Componenţa obiectelor evidenţei contabile, în fiecare etapă a procesului de contabilitate, este
apreciată de conţinutul activităţii economice a întreprinderii anumite, de obiectele informaţiei. De
aceea, selectarea obiectelor pentru organizarea contabilităţii se efectuează pentru fiecare întreprindere
aparte. Bineînţeles că multe proceduri contabile sunt identice. De aceea, aprecierea şi selectarea
obiectelor de contabilitate joacă un rol semnificativ în organizarea evidenţei contabile.
Pentru selectarea obiectelor informaţiei, trebuie acordată o deosebită atenţie tipului (caracterul)
datelor prezentate evidenţei. Conţinutul şi provenienţa datelor prezentate de evidenţă pot fi de trei

19
tipuri: primare (ieşirea banilor din casă, existenţa mărfurilor în depozite etc.), intermediare (nivelul
adaosului comercial, cheltuielile de transportare, cheltuielile comerciale etc.) şi datele de totalizare
(rezultative), obţinute prin calculele datelor trecute în rapoartelor financiare (salarii, profit,
rentabilitate etc.).
Pentru a prelucra nomenclatura contabilă, trebuie ţinut cont de majorarea unităţii de măsură a
informaţiei contabile, ceea ce contribuie la micşorarea cantităţii purtătorilor (documentelor) şi
reducerea volumului de lucru de evidenţă contabilă. Unele particularităţi ale selectării
nomenclatoarelor de evidenţă se observă în condiţiile folosirii M.E.C. În astfel de condiţii, se rezolvă
două probleme organizaţionale: aprecierea nomenclatoarelor evidenţei contabile şi codificarea lor.
Un obiect deosebit al organizării evidenţei nomenclatoarelor, în condiţiile folosirii M.E.C., îl
constituie sistemul informaţiei normative.
Având în vedere diversitatea şi volumul mare al obiectelor de formare a nomenclatoarelor de
evidenţă contabilă, efectuarea lor se realizează prin constatarea sectoarelor, grupelor topologice de
evidenţă contabilă (evidenţa mijloacelor fixe, evidenţa contabilă a mărfurilor, contabilitatea
remunerării muncii ş.a.) în limitele fiecărei etape a proceselor evidenţei contabile (primare, curente,
rezultative). Existenţa nomenclatoarelor evidenţei permite selectarea argumentată şi proiectarea
documentelor primare, registrelor evidenţei, calcularea volumului lucrului evidenţei contabile.
După întocmirea listei nomenclatoarelor evidenţei, se apreciază purtătorii informaţiei evidenţei
contabile, pe fiecare obiect de prezentare contabilă (documente primare, registrele evidenţei, formele
dării de seamă).
Tehnologia proceselor evidenţei contabile, în condiţiile computerizării şi automatizării evidenţei
contabile, conţine unele particularităţi.
Pentru a respecta principiile sistemului de automatizare a evidenţei contabile, trebuie selectată
varianta optimă a procesului tehnologic de prelucrare a datelor, adică determinarea ordinii operaţiilor
organizaţionale legate între ele, care ar forma posibilitatea rezolvării problemei de sistematizare, în
registrele evidenţei contabile, a informaţiei de indicatori necesari. La elementele tehnologice ale
procesului de contabilitate, se referă: a) modelele matricei informaţionale şi economico-matematice;
b) algoritmii tuturor tipurilor de probleme rezolvate la nivelul satisfăcător al limbii calculatorului; c)
sistemul torenţial de prelucrare a informaţiei evidenţei contabile, în funcţie de informaţia agendei
normative, care urgentează efectuarea rapoartelor financiare cu cheltuieli minimale; d) registrele
cronologice, care sunt folosite pentru păstrarea, în memoria calculatorului, a informaţiei cu privire la
toate operaţiile economice. Tehnologia prelucrării raţionale a informaţiei evidenţei contabile
presupune:
1) unificarea introducerii în calculator a informaţiei şi folosirea acesteia de multe ori pe baza
purtătorilor de informaţie ai calculatorului;
2) asigurarea cu mijloace tehnice trainice şi legăturile reciproce dintre mijloacele tehnice şi
majorarea bruscă a productivităţii muncii personalului contabil;
3) micşorarea, încontinuu, a complexităţii şi dificultăţii lucrului contabil, luând în seamă
încărcarea raţională a tehnicii şi exploatarea ei la calcul;
4) automatizarea efectuării proceselor de evidenţă contabilă sintetică şi analitică şi a alcătuirii şi
întocmirii rapoartelor financiare .
Prelucrarea informaţiei evidenţei se efectuează în ordinea următoare:
1. Informaţia iniţială se trece din document în purtători tehnici, sau direct de pe purtătorii tehnici
ai informaţiei, prin transmiterea la distanţă a datelor la maşina de calcul.
2. Informaţia primară primită se asimilează în interiorul memoriei M.E.C. şi, după prelucrarea
corespunzătoare, poate fi folosită la alcătuirea dării de seamă operative, registrelor evidenţei
contabile şi a rapoartelor financiare.
3. Informaţia introdusă în M.E.C., după un program automatizat, este controlată. În acelaşi timp,
se trec la tipar tabelele de control.
4. La sfârşitul perioadei de gestiune, la dispozitivul de tipărit literalo-cifric (imprimanta),
informaţia se transpune în conţinutul maşinogramelor evidenţei contabile (după necesitate).

20
 5. Informaţia de ieşire se fixează pe purtătorul magnetic, eliberând memoria internă a
calculatorului şi formând memoria informaţională externă, care formează o bază centrală a
informaţiei agendei normative (conform intereselor băncii datelor).
6. Informaţia agendei normative se foloseşte împreună cu informaţia din arhivă, ceea ce dă
posibilitatea folosirii registrelor evidenţei şi rapoartelor financiare.
7. Introducerea, în memoria calculatorului, a indicatorilor planici şi a altor indicatori economici
pentru formarea arhivei centrale a informaţiei agendei normative. Această informaţie,
împreună cu cea curentă, permite primirea datelor pentru alte subsisteme ale sistemului
automatizat de dirijare a activităţii unităţii economice.
În figurile prezentate, se observă că etapele principale ale procesului tehnologic de contabilitate
în condiţii de automatizare sunt aplicate în jurul acumulării, sistematizării informaţiei la purtătorii
calculatorului, prin introducerea ei în memoria acestuia şi extragerea datelor sub formă sistematizată
pe conturile evidenţei contabile.
Informaţia primită, care cere înregistrare pe conturile sintetice, se introduce în calculator
sistematic. Pentru păstrarea ei pe purtătorii maşinii, e necesară selectarea, în funcţie de
compartimente, a sectoarelor contabilităţii şi este o parte componentă importantă a procesului
tehnologic, în care e necesar să fie prevăzută păstrarea nu numai a purtătorilor maşinii, ci şi a celor de
control, maşinograme de indicatori, a materialelor instructiv-metodice. Pentru aceasta, se foloseşte un
catalog în care sunt apreciate listele informaţiei păstrate cu indicarea volumului ei, a termenelor de
păstrare, periodicităţii introducerii schimbărilor regulilor de amenajare şi grupare a purtătorilor de
informaţie. În catalogul sistematic, se fixează operaţiile efectuate cu masivele de arhivă pe discuri şi
dischete şi se înnoieşte, se lichidează, se corectează periodic informaţia perimată.
Documentele primare ajunse în contabilitatea centrală sunt controlate de contabil referitor la
veridicitatea datelor şi respectarea formei juridice la întocmirea lor, apoi se codează operaţia
economică conform programului corespunzător şi se cifrează corespondenţa conturilor contabile.
Codurile conturilor contabile conţin informaţia operaţiilor de mişcare a mărfurilor, decontărilor cu
furnizorii şi alte operaţii economice, care sunt importante pentru rezolvarea problemelor de dirijare în
complexitatea acestora.
Pentru automatizarea procesului de înregistrare la conturile contabile corespunzătoare în sistemul
„Contabilitate” se alcătuieşte clasificatorul conturilor.
Clasificatorul conturilor evidenţei contabile se creează în baza sistemului combinat şi conţine
câteva semne. Primul înseamnă clasa conturilor, iar primele două cifre – numărul grupei din planul de
conturi; trei semne pe rând formează contul sintetic, celelalte semne reprezintă informaţia de
subconturi, articole şi alte date informaţionale după necesitate.
Prelucrarea contabilă a documentelor primare se efectuează în corespundere cu nomenclatorul
codurilor al conturilor sintetice şi analitice care permit lichidarea repetării unora şi aceloraşi
înregistrări contabile. Documentele se grupează pe debitul şi creditul conturilor şi se codează.
Conţinutul şi tehnologia de înregistrare, prin sistemul automatizării contabilităţii, depind de
Programul folosit la întreprinderea dată. Programul „Contabilitatea 1” „C” va fi studiat aparte.

3.2. Tehnologia proceselor contabile la nivel macroeconomic şi cibernetic

Dirijarea economiei naţionale necesită posesizarea caracteristicii proceselor de producţie şi
structurii lui interne materiale. Pentru cunoaşterea acestei caracteristici structurale de producţie
necesar de fixat această stare la un moment careva în formă statică, de bilanţ. Această stare dublă, în
două aspecte a patrimoniului constă din starea mijloacelor economice (active) şi surselor lor de
finanţare (pasive) prezentată la moment se află mereu în schimbare, modificare, în proces dinamic.
De aceea, pentru a dispune de caracteristica de producţie privind structura patrimonială în
dinamică se fixează o mulţime de fapte, evenimente, operaţii economice prin sistemul dublu (figura
10).

21
 Se supune
contabilităţii prin
metoda dublă

Fapte economice (procese) de modificare mărimilor

Faptele
patrimoniale
economice
în activitatea
(rezultatele,economică
patrimoniul
(producţie,
fixat) la sfârşitul
schimb, perioadei
consumare)
de gestiune
Fapte economice (fenomene, patrimoniu, gospodărie)

Diminuarea ( - )
funcţional

Mărirea ( + )

surselor de
surselor de
Prin rolul

Prin rolul
funcţional
Prin rolul

Prin rolul
Figura 10. Sistemul contabil la nivel teoretico-multiplicat de abstracţie
La nivelul caracterizării, formării şi înregistrării faptelor, operaţiilor economice unite prin metoda
dublă (sub două aspecte), una şi aceeaşi operaţie, fenomen, fapt economic este redat sub două aspecte
(activ – pasiv, debit – credit), ceea ce denotă că evidenţa contabilă poate fi redată în figura 11.
Datele schemei constituirii contabilităţii demonstrează că, din punct de vedere organizatoric şi
tehnologic, contabilitatea este compusă din trei părţi structurale de sine stătătoare, dintre care fiecare
conţine multiple evenimente, date economice.
Prima parte – intrarea în sistem are loc prin fixarea faptelor, evenimentelor cu ajutorul
documentelor (purtătorilor documentelor primare). Acest proces tehnologic de contabilitate este numit
contabilitate primară.
Partea a doua – procesul sistemului demonstrează înregistrarea faptelor economice
(evenimentelor, proceselor) prin sistemul de conturi în registre contabile care este numită contabilitate
curentă.
Intrarea în sistem Procesul Ieşirea din sistem
sistemului

Reflectare dublă (din două părţi) – caracteristica modificărilor patrimoniale în procesul reprodu cţiei, schimbului, consumului (dinamica)
Caracteristica dublă a
Caracteristica dublă (de bilanţ) a stării patrimoniale (mijloace economice) Bilanţul de intrare
stării patrimoniale
(mijloacelor
economice) Bilanţul
de încheiere la
sfârşitul perioadei de
gestiune
Activ Pasiv
Activ Pasiv

Caracteristica operaţiilor
Înregistrarea
economice. Caracteristica
dublă aDocumentarea
operaţiilor economicerezultatelor
proceselor activităţii
prineconomice.
sistemul prinînîntocmirea
conturilor bilanţului
baza formulei contabil şi raportului financ
contabile.

Figura 11. Schema descrierii contabilităţii la nivel algebric-abstract

22
 Partea a treia – ieşirea din sistem, care demonstrează totalizarea evenimentelor înregistrate prin
procesele sistemului de conturi şi prezentarea rezultatelor finale şi este numit contabilitatea de
generalizare, totalizare (figura 12).

Părţi tehnologice (etape) ale contabilităţii şi analizei

Înregistrarea curentă
ea primară prin fixarea faptelor operaţiilor
– sistemică economice,
a faptelor, fenomenelor
fenomenelor
Totalizarea, în registre
generalizarea contabile
rezultatelor internaţionale (rapoartele financiare)

Figura 12. Structura tehnologică a contabilităţii şi analizei economice

Principalele obiecte ale proceselor tehnologice ale contabilităţii prezintă: nomenclatoarele
evidenţei, purtătorii datelor de evidenţă (documentele primare, registre), mişcarea nomenclatoarelor,
circulaţia documentelor şi asigurarea acestui proces.
Sub aspectul cibernetic, procesul tehnologic contabil prezintă „intrare – proces – ieşire” care se
demonstrează în figura 13.
Nomenclatoarele contabile se caracterizează prin denumirea şi componenţa faptelor economice
(fenomenelor, proceselor, prin care se descrie starea patrimonială, forma funcţionării surselor de
finanţare a acestor procese economice, rezultatele activităţii, ce se reflectă în sistemul contabil.
Unitatea structurală a informaţiei prezintă elementul al documentului – indicilor, care pot fi de
două feluri:
 Element-denumire (caracteristica calitativă);
 Element-bază (caracteristica cantitativă a obiectului evidenţei).

Documentarea Înregistrarea Formarea

Starea evenimentelor proceselor datelor Starea
iniţială a şiFigura
proceselor13. şi
Aspectul
fenomenelor cibernetic
generale prinal tehnologiei
finală a
procesului contabil
patrimoniulu economice economice totalizarea lor
i patrimoniulu
(faptelor) prin sisteme la starea
Nomenclatoarele contabile
întreprinderi în
de conturifuncţie de
economică
i
interesele,
sub
corectitudinea şi deplinătatea procesului
i sub două
contabil,
aspectepot fi de trei tipuri de perfectare: două
 primară (plata din casierie,
Contabilitatea recepţia
Contabilitatea materialelor, eliberarea produselor clienţilor, inventarierea
Contabilitatea
bunurilor materiale,
primară marfarecurentă etc.); totală

Tehnologia procesului contabil

Elementele (obiecte) procesului

Nomenclato Purtătorii Circularea Asigurar

are datelor purtătorilor ea
informatice contabile informaţion procesul
contabile (informaţiona ali ui
li) (mişcarea
documentel

23
  intermediară (calculul adaosului comercial pentru mărfurile vândute şi rămase în stoc,
calcularea costului produselor fabricate, operaţiunii înregistrate în registru etc.);
 finisare (determinarea indicatorilor dărilor de seamă, efectuarea calculelor analitice,
întocmirea notei explicative etc.).
Purtătorii de informaţie (nomenclatoare) contabilă, de asemenea, sunt de trei tipuri: documente
primare, registre contabile şi forme ale rapoartelor financiare.

3.3. Normarea operaţiilor evidenţei contabile

Norma reprezintă o limită a oricărei mărimi de timp, cheltuieli, volume, mărimi valorice etc.,
asupra căreia evenimentul sau acţiunea va demonstra că, pentru societate, viaţa omului, întreprindere,
prelungirea este binevenită sau, dimpotrivă, defavorabilă. Dacă, de exemplu, producţia muncitorului,
efectuată într-o oră, depăşeşte cantitatea de produse finite prevăzută în normă (limită), atunci pentru
muncitorul dat şi pentru întreprindere, societate, este binevenită prelungirea acţiunii lui. Dar, dacă se
consumă materie primă la o unitate de produse finite sau se cheltuie mai multe mijloace decât este
normată acţiunea, atunci prelungirea activităţii unităţii economice în privinţa acestor fapte economice
nu este dorită.
În practica unităţilor economice, în dirijare, există câteva tipuri de norme ale activităţii contabile:
Norma timpului înseamnă mărimea timpului utilizat pentru îndeplinirea unei unităţi de lucru de
către lucrător sau de un grup de lucrători în anumite condiţii organizatorico-tehnice de muncă.
Normele timpului se exprimă în oameni-ore şi oameni-zile. Dacă, spre exemplu, pentru înregistrarea a
200 de numere din trei cifre se constituie timpul egal cu 1 oră, atunci aceasta înseamnă că norma
timpului în cazul dat este 1 oră.
Norma de producere – mărimea unităţilor de lucru (înscriere, calculări, documente ş.a.) care
trebuie îndeplinite de către un lucrător sau grup, într-o unitate de timp (oră, zi, lună), aflat în condiţii
organizatorico-tehnice favorabile. Dacă, spre exemplu, contabilul, în timp de o zi lucrătoare, trebuia
să înregistreze 800 de rânduri (100 rânduri pe 1 oră), dar, efectiv, a înregistrat (a scris) 1 000 de
rânduri, atunci norma a fost îndeplinită la 125% (1 000 : 800 x 100).
Norma de producere este invers proporţională normei timpului.
Norma servirii înseamnă cantitatea unităţilor, obiectelor de evidenţă sau analiză, care trebuie
servită de către un lucrător (contabil) sau de un grup de lucrători de calificare corespunzătoare
găsindu-se în condiţiile organizatorico-tehnice normale. Astfel de obiecte pot fi: numărul de furnizori,
a căror contabilitate o efectuează un singur contabil; contabilizarea unui număr de cumpărători
(clienţi) efectuată de un singur contabil (grup de contabili); numărul de lucrători ai întreprinderii a
căror muncă este calculată şi contabilizată de un contabil ş.a.
Norma servirii poate fi tipică sau adaptată (corectată) pentru o întreprindere anumită.
Norma de conducere (dirijare) este numărul de lucrători sau de subdiviziuni condusă de unul sau
mai mulţi conducători (contabil-şef, adjuncţii lui, conducătorul sectorului, grupei ş.a.) de calificare
corespunzătoare în anumite condiţii organizatorico-tehnice. Normele de conducere se folosesc pentru
normarea muncii conducătorilor de toate rangurile începând cu contabilul-superior, conducătorul
grupei şi terminând cu contabil-şef. Ele se deosebesc de normele de servire prin faptul că lucrătorul, a
cărui muncă se normează, conduce alţi lucrători de aceeaşi profesie, direcţie de activitate, dar nu-i
serveşte pe ei. Astfel, norma de conducere, pentru conducătorii grupelor direct supuse lui, se
recomandă să nu fie mai mult de 6-8 oameni.
Norma de corelaţie (raport) înseamnă stabilirea numărului de lucrători de o calificare, care este
necesară unui lucrător de altă calificare, aflat în anumite condiţii organizatorico-tehnice favorabile.
Astfel, norma de corelaţie între contabilii economişti (cu studii superioare) şi contabilii tehnicieni (cu
studii medii) poate fi exprimată în cantitatea tehnicienilor ce revin unui economist. Cu normele de
raport (corelaţie) pot fi cuprinse orice categorii de lucrători. Cu ajutorul normelor de corelaţie poate fi
calculată structura optimală şi nivelul eficienţei utilizării muncii colective.
Norma volumului presupune numărul de lucrători de evidenţă, analiză, stabilit pentru
îndeplinirea unui volum de lucru (producere, vânzare, aprovizionare) numit pentru executarea de
contabilitate în întregime sau de subdiviziunile ei, găsindu-se în anumite condiţii organizatorico-
tehnice.

24
 Particularităţile şi metodele normării. La baza aprecierii normei de evidenţă contabilă şi analiză
trebuie folosite: îndrumările metodice de normare a muncii lucrătorilor de ingineri-tehnici şi a
funcţionarilor, normele tipice de timp şi normele de servire privind lucrul de evidenţă contabilă,
agenda privind normele de calificare a serviciilor funcţionarilor ş.a.
Normarea lucrului funcţionarilor ocupaţi cu evidenţa contabilă şi analiza economică constă în
studierea şi calcularea volumului muncii anumitor feluri de lucru, îndeplinite de lucrători contabili la
calitatea necesară. Aceste procese sunt strâns legate între ele, dar, totuşi, fiecare din ele are o
importanţă independentă. Volumul muncii unor feluri de lucru se determină pentru a prognoza corect
munca şi pentru a folosi lucrătorii altor feluri de lucru în corespundere cu nivelul de calificare, pentru
a efectua plata muncii în conformitate cu cantitatea şi calitatea ei, a analiza raţionalitatea proceselor
muncii şi nivelul lor de productivitate. Componenţa şi numărul de lucrători se determină pentru
stabilirea proporţiilor corecte între lucrători şi planificarea personalului necesar şi a fondului de
salarizare a muncii. În afară de aceasta, normarea serveşte drept criteriu pentru calcularea eficacităţii
economice a măsurilor de modernizare a evidenţei contabile şi analizei economice, pentru a
caracteriza rezultatele activităţii economico-financiare a întreprinderii.
Una din problemele normării muncii este cercetarea normelor ştiinţifice argumentate. De aceea,
normele muncii trebuie să aibă argumentare tehnică, economică, fiziologică. Argumentarea tehnică
presupune organizarea mult mai raţională a muncii şi metode eficiente de îndeplinire a proceselor
evidenţei şi analizei. Dispunând de argumente tehnice, totodată, se stabileşte un nivel de cheltuieli
minime de mijloace şi de timp pentru îndeplinirea unui fel de lucru dat, care influenţează creşterea
productivităţii muncii şi majorarea eficienţei activităţii contabile. Argumentarea psihofiziologică a
normei muncii este lămurită prin prevederea nivelului normal al intensificării conţinutului lucrului de
evidenţă şi analiză, evitând plictisirea peste măsură şi monotonia în lucru, utilizând capacitatea înaltă
de muncă în condiţii satisfăcătoare pentru susţinerea unui nivel de atragere, plăcere la munca de toate
zilele.
În funcţie de obiecte, scop şi corectitudinea calculului legat de volumul lucrului de evidenţă şi
analiză normele pot fi calculate prin trei metode: metoda experimentală, experimental-statistică,
calcule analitice.
Aprecierea normelor prin metoda experimentală a volumului de muncă contabilă se aprobă de o
comisie specială, compusă din contabili de calificare înaltă nu numai a ramurii lor, dar şi la
întreprinderi ale altor ramuri înrudite cu ea. Normarea de către experţi se bazează pe activitatea reală,
exemple din practica altor elemente, fenomene.
Metoda experimental-statistică e bazată pe compararea volumului de lucru planificat cu lucrul de
evidenţă analogic, îndeplinit mai înainte de către lucrătorii de la evidenţă. Pentru aceasta, se folosesc
datele din dările de seamă şi statistice, luate din planurile, realizările individuale ale lucrului
contabililor, în baza analizei şi acumulării acestor materiale.
Metoda de normare prin calcule analitice e bazată pe fotografierea sau autofotografierea
timpului de muncă, ce include metoda observării momentane a activităţii.
În legătură cu trecerea de la lucrul contabil manual la prelucrarea informaţiei cu ajutorul
calculatorului, o mare importanţă, în normare, trebuie să i se acorde utilizării coeficienţilor privind
nivelul de automatizare care poate fi stabilit în mărime de 0,4; 0,5; 0,6 ş.a.m.d.

3.4. Calcularea volumului de lucru şi a numărului de lucrători în contabilitate

Numărul lucrătorilor necesari pentru îndeplinirea lucrului de contabilitate şi analiză se poate
calcula corect prin metoda calculului direct, pe baza volumului de lucru şi a normelor de muncă.
Totodată, sunt multe tipuri de lucru cu caracter de evidenţă şi analiză, care cu greu se pretează
normării directe (prelucrarea informaţiei în mod logic, legislativ, studierea reformei în lucrul contabil,
planificarea activităţii economico-financiare a unităţii economice, instructajul lucrătorilor). În afară de
aceasta, lipsa tehnologiei stabile a lucrului contabil, organizarea şi repartizarea nesatisfăcătoare a
funcţiilor între lucrătorii contabilităţii, neuniformitatea încărcării personalului, neîndeplinirea lucrului
la timpul stabilit, de asemenea, reţin folosirea metodelor directe ale normării lucrului contabil şi
analitic.

25
 Pornind de la cele de mai sus, putem confirma că la calcularea numărului lucrătorilor contabili, în
afară de metodele directe, se mai folosesc şi metode indirecte. Esenţa lor constă în cercetarea
formulelor de calcul specific, unde se utilizează indicii planici şi efectivi ai lucrului contabil conform
altor tipuri de norme şi normative ale muncii contabile.
În toate cazurile, numărul lucrătorilor necesari pentru îndeplinirea lucrului de evidenţă contabilă
şi analiză trebuie să se calculeze pe fiecare subdiviziune, sector tehnologic aparte (evidenţa
mărfurilor, evidenţa mijloacelor băneşti, mijloacelor fixe, analiza lor etc.).
Pentru a aprecia numărul normativ de lucrători contabili pe fiecare sector, e necesară calcularea
cantităţii medii lunare de documente prelucrate în contabilitate. Experienţa arată că cele mai potrivite
luni pentru calcularea volumului de evidenţă pot fi lunile aprilie-mai, septembrie-octombrie, pentru
analiză – iulie şi ianuarie.
Totodată, pe fiecare sector, grupă de evidenţă a contabilităţii, documentele primare pot fi grupate
pornind de la normele stabilite luând în consideraţie cantitatea de rânduri şi coloniţe, coeficientul
automatizării lucrului contabil. Pe baza calculelor directe, se calculează numărul mediu de lucrători
necesari pentru lucrul evidenţei prin adunarea simplă a calculelor directe. Se poate calcula numărul
contabililor prin comparare analogică cu alte întreprinderi din aceeaşi ramură sau din alte ramuri
analogice.
Calcularea volumului de lucru contabil. Posibilitatea de a calcula volumul lucrului contabil
depinde de corectitudinea folosirii unităţilor de măsură a acestuia. În calitate de unităţi de măsură a
lucrului de evidenţă şi analiză pentru aprecierea volumului de lucrul, în momentul de faţă, pot fi:
 un document de primire-ieşire a mijloacelor, valorilor;
 cantitatea rândurilor-coloniţe într-un document de primire-ieşire;
 cantitatea de înscrieri în registrele analitice şi sintetice;
 numărul personalului întreprinderii luate în evidenţă;
 numărul muncitorilor, deserviţi de un singur contabil;
 cantitatea calculelor în tabele de analiză economică;
 gradul (în procente) de automatizare a evidenţei şi a lucrului analitic.
Pe baza datelor privind volumul lucrului contabil şi a analizei şi normelor, se determină numărul
lucrătorilor pe sector, respectiv subdiviziune, prin formula:

Numărul Volumul de lucru pe lună


de contabili Norma de lucru a unui contabil pe lună

Calcularea numărului mediu de lucrători

Numărul mediu de lucrători de evidenţă pe întreprindere, asociaţie se calculează prin adunarea
numărului de lucrători calculaţi, ocupaţi nemijlocit cu lucrul evidenţei pe sectoarele, subdiviziunile
întreprinderii (evidenţa mijloacelor fixe, contabilitatea materialelor, contabilitatea remunerării muncii ş.a.
În afară de aceasta, se mai calculează numărul lucrătorilor, lucrul cărora nu se normează direct
(de exemplu, locţiitorii contabililor-şefi, casierii, revizorii ş.a.).
Dacă în componenţa unităţii economice este inclusă grupa de analiză economică, atunci numărul
mediu al acestei grupe se calculează în baza unui calcul deosebit.
Numărul mediu de lucrători contabili poate fi calculat prin două mărimi: prezenţa efectivă la
lucru şi prin metoda scriptică. Prezenţa efectivă înseamnă numărul lucrătorilor contabili, care rezultă
din calcul direct (fără a avea în vedere zilele de odihnă, sărbători, zilele concediului următor, zilele de
boală ş.a.m.d). Datele scriptice reprezintă numărul lucrătorilor contabili, necesari pentru îndeplinirea
lucrului contabil, calculat prin media cronologică, aritmetică.
Prin calculul direct, obţinem numărul lucrătorilor, fără a socoti zilele nelucrătoare (pentru
concediul următor, zilele de boală ş.a.). De aceea, pentru a calcula numărul de lucrători contabili prin
datele scriptice e necesară corectarea numărului de lucrători, nemijlocit, prezenţi la lucru, printr-un
coeficient al datelor scriptice.

26
Capitolul 4. ORGANIZAREA ŞTIINŢIFICĂ A MUNCII CONTABILE

4.1. Conţinutul organizării ştiinţifice a muncii contabile. Elementele şi direcţiile acesteia

Necesitatea obiectivă a organizării ştiinţifice a muncii contabile este determinată de următoarele
cauze. Organizarea ştiinţifică a muncii conducătorilor de contabilitate şi analiză este cu mult mai
complicată decât organizarea activităţii ordinare a lucrătorilor de evidenţă şi a lucrătorilor altor
subdiviziuni economice, care îndeplinesc funcţiile cu caracter nemijlocit contabil şi analiză.
Complexitatea organizării muncii lucrătorilor, ocupaţi nemijlocit cu evidenţa contabilă şi analiza,
se explică prin influenţa progresului tehnico-ştiinţific, reforma contabilităţii, perfecţionarea sistemului
de dirijare a producţiei în economia de piaţă ş.a. În aceste cazuri, au loc schimbări complicate în
repartizarea funcţiilor de evidenţă între subdiviziuni economice şi contabilitate, dar, în primul rând,
între lucrătorii contabilităţii şi analizei. Astăzi, dispar sau se schimbă calitatea şi conţinutul unor feluri
de lucru, primează tehnica şi caracterul operaţiilor contabile, metoda înregistrării acestora etc. Apar
noi sectoare de lucru. De regulă, se măreşte ponderea lucrului care necesită nivelul economic de studii
şi cunoştinţe: pregătirea politicii de contabilitate, studierea, proiectarea şi automatizarea
contabilităţilor privind folosirea calculatoarelor electronice, analiza şi aprecierea economică a
hotărârilor tehnice ş.a.
Lucrul contabil şi analitic, după conţinutul său, are nu numai un caracter diferit, dar şi
multilateral. Analiza şi sistematizarea operaţiilor de evidenţă se observă sub două aspecte: tehnic şi
economic. La lucrul cu caracter tehnic este atribuit lucrul simplu prin operaţiile aritmetice (adunarea,
scăderea, înmulţirea şi împărţirea), înregistrarea în borderouri, fişe, liste ş.a.
Folosirea computerelor şi automatizarea deplină a contabilităţii aduce schimbări esenţiale, în
conţinutul muncii lucrătorilor ocupaţi cu lucrul evidenţei contabile şi analizei,
Numărul personalului evidenţei întreprinderii se stabileşte pe baza comparării cu altă
întreprindere după statul de lucrători. Statul de personal se determină, de obicei, pornind de la doi
factori: numărul lucrătorilor ocupaţi şi volumul producerii. Dar, totuşi, chiar dacă numărul de
muncitori este acelaşi, volumul producerii şi structura organizaţională a întreprinderii sunt egale,
însuşi necesarul de lucrători de evidenţă şi analiză poate să se deosebească radical, deoarece pot fi
deosebite particularităţi tehnologice şi organizaţionale ale producerii şi dirijării, diferite condiţii de
organizare a muncii, sistemele şi formele de evidenţă folosite, nivelul de mecanizare şi automatizare.
Aceste fenomene necesitată acordarea unei atenţii deosebite problemei privind organizarea muncii
lucrătorilor evidenţei contabile şi analizei, studierea conţinutului muncii lor şi aprecierea numărului
lucrătorilor pe bază ştiinţifică.
Organizarea muncii lucrătorilor ocupaţi cu evidenţa contabilă şi analiza este mai dificilă şi are
nevoie de organizarea ştiinţifică a muncii.
Bazele organizării ştiinţifice a muncii (OŞM) lucrătorilor de contabilitate şi analiză presupun:
 reglementarea obligaţiunilor, competenţei şi responsabilităţii fiecărui lucrător, lichidarea
dublării şi paralelismului în muncă, studierea şi examinarea cunoştinţelor referitoare la
obiectul şi metoda contabilităţii;
 prevederea deciziilor complexe şi a planificării proceselor de organizare a muncii
lucrătorilor;
 studierea şi cercetarea a tot ce e legat de noul sistem contabil, ce e obţinut în domeniul
ştiinţei, teoriei şi practicii atât în ţară, cât şi peste hotarele ei;
 formarea condiţiilor (factorilor) fiziologice şi sociale în munca contabilă.
Diviziunea şi cooperaţia muncii. Esenţa diviziunii muncii, în domeniul evidenţei contabile şi
analizei, se caracterizează prin dezmembrarea procesului evidenţei, în procesele mai mărunte, aparte,
izolându-le în tipuri de lucru de sine stătătoare (adică specializate); divizarea şi gruparea executorilor
după sectoarele anumite şi după anumite feluri de muncă.
Particularităţile de bază, după care se poate efectua diviziunea muncii lucrătorilor evidenţei şi
analizei, sunt sectoarele pe obiecte de evidenţă (evidenţa mijloacelor fixe, evidenţa mărfurilor,
evidenţa remunerării muncii ş.a.). Totodată, trebuie ţinut cont şi de unele deosebiri de diviziune a
muncii, după caracter de analiză şi evidenţă.

27
 Cooperaţia muncii lucrătorilor de evidenţă şi analiză este una din formele de perfecţionare a
activităţii specialiştilor din sfera dirijării şi se efectuează pe două niveluri organizaţionale:
 cooperaţia între lucrători, în urma căreia se distinge specializarea profesională îngustă a
executorilor prin asigurarea obţinerii informaţiei de evidenţă şi analiză a anumitor sectoare
de dirijare (materiale, producţie, muncă ş.a.);
 cooperaţia între subdiviziunile funcţionale, ce se reflectă prin specializarea pe obiective de
evidenţă şi unirea puterii lor pentru soluţionarea problemelor complicate ale evidenţei
(evidenţa procesului mărfurilor, analiza desfacerii mărfurilor, evidenţa muncii şi a salariilor
ş.a.).
Eficacitatea diviziunii şi cooperaţiei muncii, în mare măsură, depinde de structura raţională a
contabilităţii, de secţia de economie şi planificare, de secţia de muncă şi salarii, de perfecţionarea
acesteia încontinuu.

4.2. Planificarea muncii lucrătorilor contabili

În planificarea lucrului personalului de contabilitate şi diviziunea muncii între subdiviziunile
structurale ale contabilităţii şi repartizarea ei între executorii nemijlociţi, sunt principale Legea
contabilităţii şi Standardele Naţionale de Contabilitate.
În instituţiile şi departamentele de stat, se cercetează şi se întocmesc caracteristicile funcţionale
tipice privind organizarea contabilităţii întreprinderii asociaţiei, societăţii pe acţiuni, SRL ş.a.
Dar, de la bun început, este bine-venit, totuşi, să fie elaborat, în baza actelor normative, pornind
de la condiţiile concrete de producţie, un regulament al contabilităţii. În baza regulamentului general,
e necesară elaborarea regulamentelor la fiecare subdiviziune, sector al contabilităţii. Aceste
regulamente trebuie să fie aprobate de către conducătorul întreprinderii. Pentru a atinge concretizarea
funcţiilor lucrătorilor contabilităţii, se recomandă, la fiecare subdiviziune structurală, studierea
regulamentului contabilităţii principale, în care se evidenţiază următoarele compartimente: noţiuni
generale, sarcinile şi obligaţiunile sectorului, structura lui, funcţiile, drepturile, responsabilitatea şi
independenţa.
Sarcinile şi funcţiile subdiviziunilor structurale ale contabilităţii se îndeplinesc de către lucrătorii
concreţi. Pentru diviziunea muncii profesionale şi tehnice, sporirea productivităţii şi creşterea
responsabilităţii personale a acestora, pentru îmbunătăţirea calităţii şi îndeplinirea lucrului la termen,
la fel, pentru preîntâmpinarea lipsei simţului de răspundere personală în activitatea fiecărui post (loc
de muncă) se elaborează instrucţiunile de lucru sau caracteristicile funcţionale. Elaborarea acestor
caracteristici de funcţie intră în atribuţiile contabililor-şefi. În ele se indică obligaţiile, drepturile şi
responsabilitatea lucrătorului contabil în condiţii concrete de producere, la locul de muncă.
Componenţa lucrului, în caracteristica funcţională, se apreciază având în vedere volumul, normele
tipice ale timpului de lucru şi normele concrete de deservire a întreprinderii. Reforma contabilităţii
necesită schimbarea structurii contabilităţii şi studierea actelor normative şi a altor funcţii de
organizare a contabilităţii, creşterea numărului de lucrători, volumului de lucru al evidenţei, se
modifică caracteristicile de lucru.
Planificarea şi controlul termenelor de îndeplinire a lucrului de evidenţă şi analiză se efectuează
cu ajutorul graficelor. În baza graficului, se întocmeşte un plan, care constă în adunarea informaţiei
evidenţei primare, transmiterea ei la sectoarele contabilităţii şi la calculatoare, unde se prelucrează
datele primite, se întocmesc dările de seamă şi informaţia căpătată se transmite consumatorilor, pentru
organizarea controlului operativ-economic şi analiza activităţii economice.
Organizarea evidenţei contabile în baza graficelor presupune efectuarea următoarelor etape de
pregătire: alcătuirea listei lucrului evidenţei şi a dării de seamă la toate subdiviziunile întreprinderii,
cercetarea schemelor raţionale de circulaţie a informaţiei de evidenţă şi economice, elaborarea
măsurilor de perfecţionare a acestora şi întocmirea lor, a planului calendaristic detaliat al lucrului
de evidenţă cu indicaţia termenelor de îndeplinire a acestor măsuri, numirea şi coordonarea
executanţilor.
Cu ajutorul graficelor se stabilesc şi se concretizează legăturile tehnologice, care se ivesc la
diferite etape de lucru, se determină definitiv termenele de îndeplinire a lucrului, creşte disciplina de
muncă şi cultura muncii contabile.

28
 Rolul graficelor va creşte, dacă zilnic se va efectua controlul respectării şi îndeplinirii acestor
măsuri. Contabilul-şef, locţiitorul lui sau alt funcţionar, sistematic, trebuie să controleze îndeplinirea
şi prezentarea lucrului la timp de către fiecare lucrător al contabilităţii.
Rezultatele controlului zilnic pot fi vizate în lista de evidenţă a lucrului în care pe verticală se
arată toţi contabilii executori ai lucrului, iar pe orizontală – termenele de finalizare a lucrului (se pune
semnul plus atunci când executorii îndeplinesc tot lucrul indicat în grafic, iar minus – când măcar o
parte a acestuia rămâne neterminată). Însemnările făcute în registrul pe decadă sau pe lună
demonstrează în ce grad se respectă graficele de către executorii contabili.
Dacă au loc abateri de la graficele de lucru contabil, atunci conducătorii evidenţei trebuie să
reîmpartă lucrul între executori, acordând ajutor sectorului rămas în urmă. Organizarea controlului
zilnic, curent privind îndeplinirea lucrului în termenele prevăzute garantează efectuarea lucrului la
nivel ştiinţific, raţional.
Graficele întocmite de către contabilii-şefi sunt discutate cu conducătorii întreprinderii,
subdiviziunilor apoi se prezintă fiecărui lucrător de evidenţă contabilă.
Pentru a planifica procesul evidenţei, deseori, se întocmesc grafice sub formă de tabele textuale.
Graficele sub formă de tabele textuale, după volumul conţinutului informaţiei, pot fi de totalizare
(generale), structurale şi individuale.
Conform termenelor de prezentare a rapoartelor financiare şi a informaţiei interne de către
întreprindere se studiază graficul general, îndeplinirea compartimentelor principale ale lucrului de
evidenţă contabilă.
Graficul de totalizare (general) a lucrului de evidenţă este un plan calendaristic al îndeplinirii
sarcinilor, cu indicarea executorilor şi termenelor de finalizare efectivă a lucrului privind evidenţa
contabilă la fiecare compartiment.
Conform graficului centralizat de totalizare pentru corelarea lucrului evidenţei între
subdiviziunile, sectoarele de evidenţă, se elaborează graficele structurale, adică planurile-
calendaristice de finalizare a lucrului de evidenţă pe fiecare subdiviziune (sector) structurală a
contabilităţii.
În baza graficelor structurale şi a caracteristicilor de funcţionare privind divizarea lucrului
evidenţei între executori, se elaborează graficele individuale de îndeplinire a lucrului. În ele se conţin
denumirea lucrului, termenele de executare şi persoana care înlocuieşte lucrătorul care lipseşte sau
acordă ajutor.
Graficele individuale se elaborează şi pentru lucrătorii operativi ai întreprinderii, care prezintă
informaţia în contabilitate prin documentele primare sau efectuează lucrul de evidenţă, de exemplu,
gestionarii, expeditorii la aprovizionare şi realizare, dispecerii ş.a.

4.3. Factorii privind organizarea ştiinţifică a muncii contabile

Formarea condiţiilor de organizare ştiinţifică a muncii contabile la întreprindere este influenţată
de o mulţime de factori.
Organizarea raţională a lucrului contabililor, în mare măsură, depinde de asigurarea condiţiilor de
muncă. Factorii care formează condiţiile muncii se împart în factorii fiziologici şi sociali. O altă grupă
de factori se bazează pe nivelul de pregătire şi perfecţionare a calificării personalului.
La factorii fiziologici se referă tot ce e legat de prezentarea condiţiilor în încăpere privind
organizarea lucrului contabililor: iluminatul, încălzirea, amenajarea interiorului, instalaţia, locurile de
muncă ş.a.
Încăperea pentru lucrul contabilităţii trebuie să corespundă cerinţelor organizării ştiinţifice a
muncii lucrătorilor şi a comodităţilor deservirii personalului. Încăperea trebuie să fie special
amenajată.
Pentru sectoarele de evidenţă contabilă, e bine venit să se prevadă o încăpere în apropierea
secţiilor de producţie şi într-o clădire cu alte subdiviziuni de conducere. Dacă personalul contabilităţii
nu este prea numeros (9-10 oameni), atunci, biroul e bine să se plaseze într-o cameră mare, undeva la
etajele I-II. Amenajarea subdiviziunilor structurale (sectoare, grupe ş.a.) în câteva camere, în acest
caz, nu e justificată.

29
 Crearea condiţiilor de muncă. Una din sarcinile principale ale organizării muncii este crearea
condiţiilor prielnice de muncă.
Lucrul contabil este lucrul mintal creator, care necesită o mare concentrare de atenţie asupra
obiectului muncii. Munca contabilă este deranjată de gălăgie, iluminare slabă sau, dimpotrivă, prea
puternică, obiectele de prisos din mediul înconjurător nefolosite în lucru.
La nivelul productivităţii muncii contabile, acţionează esenţial temperatura şi umiditatea aerului
în încăperea de lucru.
Un rol semnificativ în lucrul mintal îl joacă vederea. De aceea, locurile de lucru trebuie să fie
bine iluminate luând în seamă formarea contrastului şi a fondului. Iluminarea poate fi naturală sau
artificială. Iluminarea naturală a locurilor de muncă trebuie să corespundă normelor tehnice de
iluminare. Trebuie ţinut cont de faptul că, în cursul zilei şi în funcţie de anotimp, ea se schimbă.
Iluminarea se reduce cu îndepărtarea locului de lucru de la ferestre.
Dispoziţia, sănătatea şi capacitatea de muncă a contabilului depind de factorii înconjurători –
temperatura şi umiditatea aerului. Temperatura în încăpere trebuie să fie, în medie, de 19-20ºC. Dacă
umiditatea aerului este înaltă (mai sus de 60%), acest fapt acţionează negativ asupra capacităţii de
muncă.
Este de dorit ca suprafaţa încăperii să corespundă normelor sanitare – 3,25 – 6 m 2 la un contabil,
înălţimea podului minim – 3,25m, cu volum de 20m3 la o persoană.
Contabilii, casierii care lucrează cu vânzătorii pot să fie izolaţi în cabinete aparte.
Totalizând cele expuse anterior, se poate trage concluzia că încăperea trebuie să fie bine
iluminată, încălzită, aerisită cu climatizor şi izolată de zgomot (tabelul 1).
Tabelul 1
Normele temperaturii şi umidităţii aerului în încăpere
o Mişc. aerului m/sec.
temperatura; C Umiditatea %
1. În perioada rece a anului 19-21 36-60 0,1-0,2
2. În perioada caldă a anului 22-25 35-60 0,2-03

În contabilitate, iluminarea raţională joacă un rol semnificativ în productivitatea muncii

contabililor, contribuind la reducerea numărului greşelilor, creşte productivitatea şi calitatea muncii
(tabelul 2).
Tabelul 2
Normele de iluminare artificială, în lucşi

Iluminarea, lucşi
cu lămpi incandescente cu lămpi fluorescente
1. Încăperi pentru activitatea contabilă 75 200
2. Birou de dactilografiere, cu maşini, calculatoare 150 300
3. La arhivă: la mese de lucru, 75 200
la rafturi 20 75

Normele luminii pot fi reduse cu 20% – 40%, însă, dacă aceste norme coboară sub 40%, atunci
influenţează negativ sănătatea ochilor.
Folosind lumina naturală, se recomandă ca locul de lucru (masă, scaun) să se afle nu mai departe
de 6-7m de la fereastră, dacă ferestrele sunt situate numai într-o parte şi până la 15m, dacă locul de
lucru se iluminează din două părţi; se consideră că lumina este normală atunci când raportul dintre
suprafaţa podelei şi a ferestrelor este nu mai puţin de 5:1.
Lumina trebuie să vină din partea stânga. Contabilitatea, e de dorit să fie amenajată din partea de
sud- vest, partea solară. Pereţii trebuie să fie de o culoare deschisă (albastru, verde-deschis, alb-roz şi
alte culori plăcute ochiului).
În încăpere, e de dorit să nu existe obiecte de prisos şi, de asemenea, în contabilitate, să fie cât
mai puţin zgomot. De aceea, se propune ca amplasarea contabilităţii să fie făcută cât mai departe de
drumurile de transport, de tehnică, utilaje zgomotoase. Încăperea se amenajează cu instalaţie specială,
plafonul şi
30
pereţii se capitonează cu material special de absorbţie a zgomotului, telefoane fără sonerie stridentă,
sub maşinile de dactilografiat se aştern covoraşe, la picioarele scaunelor se instalează diferite
elemente de cauciuc. Zgomotul nu trebuie să depăşească 50-80 decibeli.
Fiecărui lucrător trebuie să i se atribuie un loc de muncă. Organizarea raţională a locurilor de
muncă creează comodităţi maxime şi condiţii prielnice de muncă. Pentru aceasta este necesară:
 alegerea dimensiunilor, formei mobilierului şi instalarea acestuia ţinând cont de datele şi
condiţiile de muncă ale lucrătorilor;
 asigurarea poziţiei normale a corpului omului în timpul lucrului;
 instalarea la locurile de muncă a obiectelor corespunzătoare de inventar, a mijloacele tehnice
de mecanizare a muncii contabile, creând condiţii maxime de comoditate;
 aranjarea şi instalarea mobilierului, în aşa mod, încât să fie create condiţiile şi ordinea de utilizare
a acestora în lucru;
 crearea condiţiilor prielnice sanitaro-igienice, estetice şi psihologice de muncă.
Condiţiile necesare la locul de lucru constau din: masă, scaun, mobilier, telefon, tehnică de calcul,
de dactilografiere, dulap cu documente etc.
Pentru sporirea randamentului muncii, contabilul ar trebui să facă mai puţine mişcări inutile, să
evite pierderea de timp, să lucreze cu mai mare productivitate în muncă. Parametrii necesari la mobiler:
masa de la podea – 700 – 710 mm, sau cu 3/7 din înălţimea omului (pentru omul mic de statură – 700
mm, medie 725 mm, înaltă 780 mm. Pentru folosirea tehnicii de calcul, suprafaţa mesei poate fi de
înălţimea corespunzătoare – 800 mm, 825 mm, 850 mm de la podea.
Scaunul să fie de înălţimea 370-570 mm sau 2/7 din înălţimea omului. Sub picioare se amenajează
un suport de 80 x 150 mm cu înclinarea spre podea.
Intervalul dintre mese e de 55-60 cm, iar dacă se folosesc de trecere mai mulţi – 90-
100cm. Suprafaţa locului de lucru al unui contabil se recomandă să fie de 2-3m2.
În afară de satisfacerea cerinţelor fiziologice numite anterior, este necesar să se aibă în vedere şi
unele particularităţi antropometrice, biochimice, psihofizice a persoanelor care muncesc în contabilitate.
Aceste particularităţi se au în vedere la organizarea muncii contabile pentru a activa mai cu spor, mai
uşor şi cu un efect mai avansat (mărimea scaunului, mesei, altor condiţii cu dimensiuni specifice
binevenite).
Fondul verde al încăperilor este nu numai un element decorativ al interiorului, dar şi un factor
care ameliorează conţinutul aerului, reduce plictiseala neuro-psihologică.
Planificarea locurilor de muncă trebuie să se efectueze în aşa fel, ca să distingă: fluiditatea în
lucru, condiţiile de muncă şi deservirea normală a posesorilor, economisirea puterilor proprii, ocrotirea
muncii şi folosirea maximală a suprafeţei încăperii.
Locurile de muncă ale lucrătorilor se recomandă a fi aranjate în mod diferit: în lanţ, în metoda de
torent, prin metoda cuiburilor.
La factorii sociali ai muncii se referă formarea sistemului de relaţii favorabile între lucrători,
asigurarea climatului psihologic, regimul de lucru şi alte condiţii la întreprindere, acasă, în mediul
înconjurător.
Creşterea rolului activ al lucrătorilor de la evidenţă în conducerea întreprinderilor comerciale şi în
controlul activităţii lor, sporirea productivităţii muncii lor, îmbunătăţirea calităţii muncii la evidenţa
contabilă curentă şi la rapoartele financiare pot fi distinse numai cu ajutorul organizării raţionale a
muncii.

4.4. Organizarea structurală şi repartizarea funcţiilor în contabilitate

Organizarea ştiinţifică a muncii reprezintă complexul de măsuri, cercetate pe baza ştiinţei şi
tehnicii contemporane, care asigură folosirea mai raţională a metodelor şi procedeelor în munca
contabilă. Acestea sunt: perfecţionarea organizării şi planificării evidenţei contabile, mecanizarea şi
automatizarea lucrului de calcul în evidenţă, raţionalizarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a
lucrătorilor contabilităţii, folosirea factorilor social-psihologice care asigură majorarea productivităţii
muncii.
Introducerea organizării ştiinţifice a muncii prevede planificarea exactă a lucrului de evidenţă
folosind tehnica de calcul şi alte măsuri tehnice, organizaţionale şi economice îndreptate spre
economisirea muncii de calculare a lucrătorilor şi sporirea calităţii evidenţei. Planificarea muncii
31
contabililor se efectuează în trei direcţii: determinarea normativelor ştiinţific-argumentate ale
numărului de lucrători contabili; determinarea volumului muncii evidenţei pe feluri (tipuri) de
activitate şi calculul timpului pentru

32
îndeplinirea acestui volum, alcătuirea planului-grafic la îndeplinirea lucrului. La determinarea structurii
şi a personalului contabilităţii trebuie să se aibă în vedere volumul şi gradul de complexitate al
lucrului evidenţei, posibilitatea de lichidare a abuzului în evidenţă, prevederea măsurilor de micşorare
a cheltuielilor pentru întreţinerea aparatului evidenţei cu condiţia efectuării contabilităţii şi întocmirii
rapoartelor financiare de calitate înaltă şi la timp.
Organizarea ştiinţifică a muncii presupune crearea condiţiilor normale de lucru ale colectivului
contabilităţii. Pentru aceasta, încăperea în care lucrează lucrătorii contabilii trebuie să corespundă
cerinţelor avansate despre care s-a menţionat anterior.
O condiţie importantă în organizarea corectă a muncii contabililor şi în aprecierea raţionalităţii
structurii aparatului contabil, determinarea volumului de obligaţiuni ale fiecărui lucrător contabil,
pornind de la volumul şi gradul de complexitate al lucrului de evidenţă, o reprezintă nivelul de
centralizare a contabilităţii. În contabilitatea unei unităţi comerciale de mărime medie (cum ar fi
magazinul universal, cooperativa de consum), se creează trei-patru grupe sau sectoare de contabilitate:
de mărfuri, de finanţe şi decontări, de remunerarea muncii personalului şi o grupă generală. Volumul
de lucru, efectuat de către primele trei grupe, evident că porneşte de la denumirea lor. Lucrătorii
grupei generale sunt ocupaţi cu contabilitatea altor operaţii, care nu se includ în cele trei grupe.
Contabilii din grupa a patra vor efectua evidenţa mijloacelor fixe, a obiectelor de mică valoare şi
scurtă durată, a capitalului ş.a. De asemenea, grupa dată va totaliza Cartea mare, întocmi bilanţul şi
darea de seamă la rezultatele financiare. Grupa generală, de regulă, este condusă de adjunctul
contabilului-şef, iar alte grupe – de către contabilii superiori. În contabilitate, poate fi un birou aparte de
analiză la calculatoare, de cenzori cu drepturi de subdiviziune structurală a contabilităţii.
Contabilitatea centralizată, care deserveşte unitatea comercială cu amănuntul, de obicei, constă
din următoarele subdiviziuni, sectoare (grupe), create pe principiul funcţional: de evidenţă a
mărfurilor şi ambalajului în depozite, de evidenţă a mărfurilor şi ambalajului în reţeaua de comerţ cu
amănuntul; de evidenţă a operaţiilor contabile cu caracter financiar-decontare; de calculare şi
evidenţă a remunerării muncii personalului, de evidenţă a mijloacelor fixe, a inventarului şi a
materialelor, secţia de întocmire a rapoartelor financiare ş.a. În componenţa contabilităţii centralizate
cu drepturi de secţie (grupă), poate fi un birou de calcul şi analiza economică aparte, dacă nu se
practică acest lucru de fiecare contabil la calculatorul personal.
Subdiviziunile, sectoarele sau grupele contabilităţii centralizate sunt conduse de contabilii
superiori pe grupe. În sectoarele mari, pot fi introduse posturile de locţiitor de contabil-şef.
Pentru a efectua activitatea de evidenţă şi control, contabilitatea centralizată poate avea grupe de
evidenţă la întreprinderile-fiice, deplasate în localităţi mai apropiate sau îndepărtate. Grupa de
contabilitate şi control se supune contabilului-şef al contabilităţii centralizate, care stabileşte şi
confirmă volumul de lucru, obligaţiile în grupele contabile ş.a.
Grupele de contabilitate şi control efectuează evidenţa şi controlul preventiv şi curent în baza
rapoartelor privind mişcarea mărfurilor la gestionari cu răspunderea deplină în termenele stabilite.
Lucrătorii grupelor de contabilitate şi control controlează veridicitatea şi întocmirea la timp a
documentelor de recepţie şi consum ale bunurilor materiale şi mărfurilor, mijloacelor băneşti,
respectarea graficului de prezentare a rapoartelor de gestiune de casă, marfă şi materiale, anexând toate
documentele primare. Grupele asigură îndeplinirea instrucţiunilor privind regulamentul efectuării
inventarierii şi a reevaluării mărfurilor şi a altor bunuri, respectarea disciplinei decontării cu buget şi
debitori-creditori, respectarea regimul de economisire a consumurilor şi cheltuielilor.
Grupele de contabilitate şi control aprobă şi controlează rapoartele gestionărilor: de casă, mărfuri
şi alte bunuri, apoi le prelucrează şi le prezintă în contabilitatea centralizată pentru controlarea şi
reflectarea datelor în registrele contabile. Lucrătorii grupelor de evidenţă şi control organizează
petrecerea inventarierii bunurilor materiale, a mijloacelor băneşti, asigură persoanele de gestionare cu
formulare de documente şi organizează controlul utilizării acestora. De asemenea, sunt instructaţi
lucrătorii întreprinderilor comerciale referitor la performarea documentelor primare, întocmirea
raportului gestionar ş.a.
În cazul încălcării termenelor şi ordinii de recepţie a bunurilor, întocmirii incorecte a documentelor
primare şi prezentării rapoartelor cu întârziere, nerespectând întocmirea corectă a documentaţiei de casă şi

33
alte încălcări în grupele de contabilitate şi control, contabilul şi conducătorul întreprinderilor iau
măsuri pentru lichidarea neajunsurilor.
Contabilitatea centralizată, care deserveşte întreprinderile de comerţ sau alimentaţie publică, cu
un volum de lucru nu prea mare, se compune, de obicei, din următoarele sectoare formate pe
principiul funcţional: sectorul contabilitate a materiei prime şi produselor, a preparării produselor
finite, contabilitatea mărfurilor şi ambalajului; calcularea remunerării personalului, sectorul de
evidenţă a mijloacelor fixe, inventarului, sectorul de evidenţă a operaţiilor de finanţare, decontare
ş.a. La întreprinderile mici sectoarele numite lipsesc. Contabilul-şef, adjunctul lui întocmesc bilanţul
şi alte rapoarte necesare.
Lucrul aparatului evidenţei se efectuează în conformitate cu planul organizării muncii lucrătorilor
contabilităţii. În planul de lucru, este prevăzută structura aparatului de calcul, se apreciază
personalul contabilităţii, se petrec instructaje funcţionale pentru anumiţi contabili, se iau măsuri de
majorare a nivelului de cunoştinţe şi de recalificare a lucrătorilor, se studiază experienţa şi metodele
avansate de muncă contabilă (studierea legislaţiei contabile în sistemul nou contabil, standardele de
contabilitate şi Codul fiscal).
O mare însemnătate pentru organizarea corectă a muncii contabile o are studierea instrucţiunilor,
caracteristicilor funcţionale, aprobate de către contabilii-şefi ai contabilităţii. În instrucţiuni trebuie
indicate felurile şi tipurile de lucru contabil, îndeplinite de către fiecare lucrător, funcţiile de control,
pe care este dator să le execute. Odată cu alcătuirea instrucţiunilor funcţionale trebuie prevăzute
eventualele încălcări ale legislaţiei în vigoare, atitudinea negospodărească a unor lucrători despre care
contabilul este dator să informeze contabilul-şef.
Fiecare contabilitate, la începutul anului, trebuie să elaboreze politica de contabilitate şi
regulament privind îndeplinirea funcţiilor la contabilitatea întreprinderii, în conformitate cu Legea
Contabilităţii şi
S.N.C. În afară de aceasta, contabilul-şef trebuie să elaboreze regulamentul la fiecărui sector, grupă de
contabilitate şi control. Aceste documente trebuie studiate şi, din când în când, schimbate, completate,
reînnoite şi concretizate.
Pentru a stabili ordinea şi termenele de îndeplinire a lucrului contabil, în ansamblu, de colectiv şi
de fiecare executor, se folosesc graficele numite mai sus, care sunt coordonate cu subdiviziunile şi
sectoarele corespunzătoare şi aprobate de către contabilul-şef al unităţii comerciale sau întreprinderii
de alt tip de activitate.
Graficul general al lucrului contabil pe organizaţie sau întreprindere este completat în baza
graficelor individuale, care, la rândul lor, conţin lista lucrului aprobat pentru fiecare lucrător.
Elaborarea graficelor individuale constă, de fapt, în repartizarea lucrului contabil între diferiţi
lucrători ai contabilităţii. Repartizarea cu iscusinţă şi în mod obiectiv a obligaţiunilor fiecărui
contabil va ridica responsabilitatea pentru lucrul încredinţat, va duce la ameliorarea calităţii
contabilităţii şi a rapoartelor financiare.
Una din obligaţiunile contabilului-şef constă în organizarea controlului sistematic al respectării
graficelor privind îndeplinirea lucrului prevăzut. Dacă a avut loc încălcarea graficelor din cauza
lucrătorilor altor secţii, subdiviziuni, atunci conducătorul unităţii comerciale sau al întreprinderii, în
baza informaţiei prezentate de contabilul-şef, va lua măsuri de sancţiune.
Un rol semnificativ la organizarea ştiinţifică a muncii contabile le revine factorilor sociali şi
psihologici, care depinde de starea relaţiilor de lucru dintre lucrători, în colectiv, în familie, în societate.
Relaţiile normale între colegii colectivului, în familie, cu şeful contabil şi alţi conducători ai
unităţii economice, fiind factori psihologici, influenţează mult calitatea şi productivitatea muncii în
contabilitate. Factorii sociali privind disponibilitatea de şcoală, grădiniţă, transport şi alte comodităţi
familiale, cât şi starea materială familială, salarizarea, preţurile şi alţi factori sociali au o influenţă
asupra calităţii, cantităţii şi productivităţii muncii.
Regimul de muncă, de asemenea, reprezintă un factor care are influenţă asupra rezultatelor de
muncă ale contabililor. Aici se are în vedere modul de corelare a timpului de lucru şi timpului de
odihnă (programul de lucru al zilei, săptămânii, lunii, anului, concediului ş.a.m.d.).
La condiţiile normale de organizare a lucrului se referă şi elementele privind asigurarea
contabililor cu documente normative, legislative cu caracter general şi specific de contabilitate. La
începutul anului, se întocmeşte o listă de distribuire a documentelor normative între contabili şi se
34
formează o bibliotecă pe lângă contabilul-şef. Contabilii studiază documentele normative şi pot fi
examinaţi.

35
 Încadrarea la lucru a unui specialist se efectuează în funcţie de locul de lucru şi volumul de lucru prin
examinarea cunoştinţelor pe care le posedă.
Specialiştii în contabilitate trebuie să dispună de calităţi specifice:
 de sârguinţă;
 de grijă (acurateţe);
 de corectitudine.
Contabilul trebuie să fie:
 cu capacitate de colaborare în colectiv;
 cu emoţii calme;
 cu simţul ineditului;
 energic, moral educat şi perseverent în măiestrie.
Perfecţionarea calificării, verificarea cunoştinţelor noi sunt factori de valoare înaltă, fără care nu poate
activa nici o contabilitate, nici un specialist în profilul dat.

4.5. Caracteristica factorilor interni şi externi privind organizarea raţională a contabilităţii

la întreprindere
Contabilitatea serveşte intereselor întreprinderii prin folosirea diferiţilor factori necesari la
stabilirea realităţii şi preciziei. Totodată, organizarea corectă şi oportună a contabilităţii dă posibilitatea
de a urmări şi de a controla permanent îndeplinirea dispoziţiilor şi planurilor economice, respectarea
tuturor drepturilor juridice, hotărârilor Parlamentului şi Guvernului în diferite domenii (cheltuielilor şi
consumurilor, remunerării muncii, impozitării etc.), instrucţiunilor şi actelor normative privind
dezvoltarea şi perfecţionarea mecanismului economic. Îndrumările principale, Standardele Naţionale şi
Internaţionale de Contabilitate, Planul de conturi, comentariile la ele şi altele fiind instrumente de
organizare şi îmbunătăţire a contabilităţii sunt îndreptate spre perfecţionarea metodologiei acesteia,
ieftinirea lucrului, creşterea culturii şi productivităţii muncii contabile. Pentru aceasta e necesară, în
permanenţă, căutarea căilor de organizare raţională a procesului contabil la întreprindere.
Autorul acordă multă atenţie proceselor organizatorice legate de formarea condiţiilor de muncă
contabilă, repartizarea funcţiilor de contabilitate între specialiştii profilului dat, normarea proceselor
tehnologice de contabilitate şi întocmirea graficelor, caracteristicilor de calificare la diferite posturi de
contabilitate şi planului de lucru general al contabilităţii întreprinderii.
Lucrul contabil în cooperativele de consum, uniunile şi întreprinderile cooperatiste se
caracterizează printr-o activitate complexă, multilaterală şi necesită, la rândul său, utilizarea diferitelor
metode de organizare a muncii contabile: (cooperare, diviziune şi specializare). Determinarea
volumului de lucru contabil şi completarea aparatului de specialişti este influenţată de forma selectată
de organizare a contabilităţii: centralizată, descentralizată şi/sau combinată.
Nivelul organizării raţionale şi eficacitatea contabilităţii în unităţile comerciale şi cele
cooperatiste depind mult de un şir de factori umani, social-psihologici şi fiziologici. Autorul
cercetează influenţa fiecărui grup de factori referitori de formarea condiţiilor favorabile de lucru.
Studiind factorii umani, s-a dovedit că raţionalitatea în organizarea contabilităţii depinde mult de
capacităţile specialiştilor contabili, de nivelul lor de educaţie şi pregătire profesională, de perfecţionare a
cunoştinţelor încontinuu ale lucrătorilor contabilităţii şi, îndeosebi, în perioada de elaborare şi
implementare a noilor standarde, instrucţiunilor, regulamentelor, diferitelor acte normative de
contabilitate, fiscalitate şi alte direcţii de activităţi financiar- economice. Totodată, starea
organizaţională a contabilităţii, în mare măsură, depinde şi de factorii asigurării contabilităţii cu
calculatoare, mobilier, rechizite, documente, programe, purtători de informaţii etc. Afară de factorii
interni, autorul a totalizat un şir de factori externi referitori la cercetarea stării şi dezvoltării sistemului
contabil în ţară (figurile 14 şi 15).

36
 B. Grupa factorilor
A. Grupa de factori umani substanţiali materializaţi

Nivelul de pregătire al contabilului şef Asigurarea cu informaţia legislativă şi normativă a contabilităţii

şi contabililor executori

Responsabilitatea
ţelor Legii contabilităţii de către conducătorii,Asigurarea
contabilii întreprinderii
cu mobilierul necesar la amenajarea oficiului contabil

contabilităţii la

Asigurare cu documente justificative şi registre contabile ş.a.

Asigurarea cu
calculatoare
Organizarea

Capacitatea
ivelul lucrului de instruire şi reciclare a specialiştilor şi implementarea
în continuu programelor
automatizate de
contabilitate

udierea şi implementarea programelor de automatizare

a contabilităţii

Figura 14. Influenţa factorilor interni asupra stării organizaţionale a contabilităţii

37
actorii internaţionali (desfăşurarea relaţiilor internaţionale)
Caracterul (forma) proprietăţii întreprinderilor

Cultura şi nivelul educaţional ale populaţieiCaracterul companiilor (numărului de lucrători, acţionari ş.a.)
în ţară

Sistemul
contabil
tere şi respectare a Legii contabilităţii de conducătorii agenţilor economici
Profesionalismul şi instruirea contabilă

Elaborarea şi aprobarea legislativului şi actelor normative Nivelul instruirii şi cercetărilor ştiinţifice

în domeniul contabil

Inflaţia şi urmările ei Sisteme politice

Sporirea şi dezvoltarea economică în ţară Clima socială

şi volumul informaţional

Figura 15. Schema influenţei mediului înconjurător asupra stării organizaţionale a sistemului
contabil

4.6. Organizarea raţional-ştiinţifică a contabilităţii şi controlului consumurilor şi

cheltuielilor în comerţ
Activităţile unităţilor de comerţ şi ale cooperaţiei de consum sunt însoţite de consumuri şi
cheltuieli. Consumurile reprezintă un proces de transformare a valorilor, dintr-o formă de materie
primă, materiale, forţă de muncă ş.a., în formă de produse finite, prestări de servicii. Cheltuielile
întreprinderilor reprezintă procese de utilizare a elementelor economice (materiale, forţă de muncă,
mijloace fixe, obiecte de mică valoare şi alte valori de active şi servicii), care, fiind rezultate din
activităţile de circulaţie a mărfurilor şi produselor, influenţează rezultatele financiare ale acestora. Ca
urmare a activităţii unităţilor de comerţ şi alimentaţie publică, au loc cheltuieli ale perioadei de care
depinde mărimea profitului şi nivelul de rentabilitate.
În comerţ, componenţa şi conţinutul cheltuielilor se determină prin procese de mişcare a
mărfurilor de la producători până la consumatorii acestora. În unităţile de alimentaţie publică, au loc şi
unele cheltuieli caracteristice pentru prepararea produselor de alimentaţie şi organizarea deservirii la
utilizarea lor în interiorul întreprinderilor.
Deci, cheltuielile în unităţi comerciale şi de alimentaţie publică, conform S.N.C. 2 „Stocuri de
mărfuri şi materiale”, S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, sunt
divizate în cheltuieli operaţionale şi neoperaţionale. Dacă cheltuielile neoperaţionale (ale activităţii de
investiţii, financiare şi pierderile excepţionale), de regulă, sunt tipice, de acelaşi conţinut la
întreprinderile din orice sferă a economiei naţionale, atunci cele operaţionale din comerţ, alimentaţia
publică şi cooperaţia de consum poartă un conţinut specific, care reflectă, în principal, caracterul
ramural de activitate – comerciale, cooperatiste.
În baza celor accentuate, este necesară studierea problemei contabilităţii şi analizei cheltuielilor în
comerţ şi alimentaţia publică mai aprofundat, deoarece aplicarea S.N.C. depinde nemijlocit de
particularităţile activităţii economice a unităţilor de comerţ şi cooperaţiei de consum.

38
 Autorul lucrării urmăreşte scopul de a desfăşura organizarea contabilităţii cheltuielilor
operaţionale prin divizarea lor pe articole de evidenţă analitică, ceea ce este bine-venit la analiza
economică a acestora şi adoptarea deciziilor concrete. Fiecare unitate economică are ca scop
majorarea eficacităţii, creşterea ratei de rentabilitate, pentru care e necesară reducerea cheltuielilor
constante şi variabile, mai cu seamă, cheltuielile cu caracter neproductiv. De aceea, cu cât mai detaliat
se reflectă în articole de evidenţă cheltuielile generale şi administrative şi mai ales cheltuielile
comerciale şi alte cheltuieli operaţionale, cu atât mai concret şi mai operativ pot fi adoptate decizii
privind folosirea rezervelor de reducere a acestora aplicând analiza operativă a activităţii financiar-
economice a unităţilor economice.
În unităţile de comerţ, alimentaţie publică şi cele cooperatiste, apare necesitatea evidenţierii unor
cheltuieli generale şi administrative şi comerciale. De exemplu, cheltuielile de uzură, de întreţinere şi
reparaţie a clădirilor şi altor obiecte capitale, tehnicii de calcul care de obicei se referă şi la cele
administrative şi generale şi la cele comerciale, deoarece obiectele nominalizate pot fi folosite,
totodată, în scopuri de administrare, dirijare şi în scopuri comerciale.
Ţinând cont de convenţiile fundamentale şi principiile de bază privind organizarea contabilităţii
în conformitate cu prevederile S.N.C. 2 „Stocuri de mărfuri şi materiale”, S.N.C. 3 „Componenţa
consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, S.N.C. 18 „Venitul” ş.a., autorul propune unele metode şi
procedee de divizare a cheltuielilor comune (de uzură, întreţinere, reparaţie a clădirilor altor
mijloacelor fixe folosite cu destinaţii diferite ş.a.) care intră în componenţa cheltuielilor comerciale şi
cheltuielilor generale şi administrative.
Regulile S.N.C. 2 „Stocuri de mărfuri şi materiale” privind evaluarea mărfurilor şi a materialelor
prevăd ca cheltuielile de transportare şi de aprovizionare să fie incluse în costul acestora, deci ele
capătă sens de consumuri, iar cheltuielile de transportare, repartizare a mărfurilor prin reţeaua
comercială a întreprinderii se referă la cheltuieli comerciale. În cooperativa de consum, unitatea de
alimentaţie publică, mărfurile şi produsele pot fi recepţionate direct la magazin, prăvălie comercială,
bar, cafenea ş.a., dar pot fi şi transportate de la furnizor mai întâi la un depozit, magazie de stocare,
centralizare, iar apoi repartizate prin transportarea lor la locuri, puncte de destinaţie. În cazul dat,
cheltuielile de transport-aprovizionare se propune să fie reflectate în momentul recepţionării
mărfurilor şi produselor la contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2176 “Cheltuieli de transport-
aprovizionare”, iar cheltuielile ulterioare de transportare, repartizare a mărfurilor în reţeaua
comercială la diferite subdiviziuni ale organizaţiei cooperatiste, întreprinderii de reflectat la contul
712 “Cheltuieli comerciale”, la subcontul şi articolul corespunzător.
Organizaţiile cooperatiste desfăşoară diferite tipuri de activităţi (comerţ cu ridicata, comerţ cu
amănuntul, de alimentaţie publică, de producţie, prestarea serviciilor ş.a.), ceea ce determină scopul
de a obţine rezultatele financiar-economice la fiecare din aceste activităţi prin organizarea controlului
economic şi asigurarea nivelului de autogestiune. Pentru aceasta, contabilitatea trebuie să desfăşoare
reflectarea cheltuielilor comerciale şi celor administrative (dacă administraţia îşi realizează aceste
funcţii de dirijare) aparte la fiecare din aceste subramuri, subdiviziuni, filiale.
Autorul propune pentru contabilizarea cheltuielilor comerciale şi celor administrative în cazuri de
descentralizare a funcţiilor de organizare şi administrare la următoarele subconturi:

7121 “Cheltuieli comerciale în comerţul cu ridicata”,

7122 “Cheltuieli comerciale în comerţul cu amănuntul”,
7123 “Cheltuieli comerciale şi de producţie în alimentaţia publică,
7124 “Cheltuieli comerciale în producţie”,
7125 “Cheltuieli comerciale în alte activităţi şi domenii”.
Dacă cooperativa sau uniunea cooperatistă dispune de câteva subdiviziuni de producere,
magazine la autogestiune, atunci este necesară divizarea cheltuielilor comerciale şi administrative pe
subconturi şi fiecare unitate adăugător.
Această evidenţă concretă divizată va contribui la sporirea eficacităţii, la creşterea responsabilităţi
personalului funcţionar şi luarea deciziilor, în mod operativ şi nemijlocit, la locul evenimentelor
economice.

39
 Ţinând cont de convenţiile fundamentale şi principiile de bază ale contabilităţii, precum şi de
cerinţele politicii de contabilitate (permanenţa metodelor specializării exerciţiilor, prudenţă,
esenţialitatea, importanţa ş.a.) în scopul utilizării cât mai eficiente a informaţiei privind cheltuielile în
unităţile comerciale, de alimentaţie publică şi ale cooperaţiei de consum se propune desfăşurarea
contabilităţii analitice la fiecare ramură, subramură, subdiviziune conform subconturilor şi articolelor,
care, după caracter şi conţinut economic, se deosebesc. Această informaţie contabilă formează un
contur mai larg de studiere a factorilor prin analiza economico-financiară a datelor la diferite niveluri
de conducere.
Astfel, pentru cheltuielile comerciale (contul 712 “Cheltuieli comerciale” – pe subconturi şi
subdiviziuni), în unităţile comerciale, autorul a elaborat un nomenclator de 12 articole ţinând cont de
aspectele structurale (figura 16).
A. Nomenclatoarele (datele) informaţionali
şi purtătorii de informaţie

Locul efectuării Destinaţia

cheltuielilor Obiectul cheltuielilor (în ce
(magazin, B. Metodologia
cheltuielilor
acumulării scop se cheltuie
şi reflectării(elemente
restaurant, cafenea cheltuielilor în contabilitate
mijloacele unităţii
ş.a.) (articole)

1. Remunerarea muncii
Cont sintetic, (712) Document cu conţinutul
subcontul (ramura operaţiei
– 7122) Cont
Tipul referitor
analiticlaprivind
elementul
desfăşurarea
economicarticolelor /7122101)
lucrătorilor
Denumirea 1. Materiale.
subdiviziunii (71221) combusti comerciali,
subdiviziunii
magazin, restaurant, bil, 2. Contribuţii
cafenea, filiale etc. 2. Uzura. pentru
3. Remunerarea asigurarea
muncii. socială,
3. Uzura activelor pe

Figura 16. Schema structurală ierarhică de organizare a contabilităţii cheltuielilor comerciale

În ultimul articol al nomenclatorului propus, e necesară includerea cheltuielilor privind creanţele dubioase,
pierderile din returnarea mărfurilor şi sumele rezultate din reducerea preţurilor la mărfurile vândute şi rămase
în stoc în caz de apreciere cu valoarea cea mai mică conform S.N.C.2, cheltuielile pentru asigurarea
mărfurilor şi cheltuieli de alt caracter comercial.
Cheltuielile de uzură, întreţinere şi reparaţie a mijloacelor fixe prevăzute în S.N.C. 16 şi S.N.C. 3 au fost
omise din componenţa cont. 712 “Cheltuieli comerciale”. Însă ele trebuie să persiste în evidenţa
cheltuielilor comerciale la întreprinderile de comerţ şi cooperativele de consum.
Lipsurile şi pierderile rezultate din deteriorarea mărfurilor, cheltuielile privind împachetarea şi ambalarea
mărfurilor, pierderile din operaţiile cu ambalajul, plăţile pentru asigurarea mărfurilor în unităţile comerciale,
precum şi cheltuieli de arendă operaţională, în opinia competitorului, trebuie să fie incluse în componenţa
cheltuielilor comerciale şi divizate în articole analitice aparte.
Folosind metoda specializării exerciţiilor, e necesar de menţionat că cheltuielile comerciale,
administrative, alte cheltuieli operaţionale în funcţie de perioadele de gestiune, la care acestea se referă, pot
fi

40
 reflectate în debitul sau conturile 712 “Cheltuieli comerciale”, 713 “Cheltuieli generale şi administrative”,
714 “Alte cheltuieli operaţionale”, sau conturile 538 “Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate”, 251
“Cheltuieli anticipate curente”, 141 “Cheltuieli anticipate pe termen lung”.
De aici rezultă că corectitudinea reflectării cheltuielilor şi divizarea lor corectă pe perioade curente
sau anticipate se află în dependenţă de procedarea corectă şi disponibilitatea de cunoştinţe satisfăcătoare
ale specialiştilor contabili. Având în vedere componenţa satisfăcătoare a cheltuielilor generale şi
administrative prevăzute în anexa S.N.C. 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”,
autorul recomandă unităţilor comerciale să evidenţieze contabilitatea analitică într-un nomenclator de 17
articole, ţinând cont de practica de activitate a întreprinderilor de comerţ cu ridicata, cu amănuntul, de
alimentaţie publică şi ale cooperaţiei de consum.
Ultimul articol al nomenclatorului evidenţei analitice a cheltuielilor administrative conţine celelalte
cheltuieli, după destinaţie de caracter mai generalizat, din care: cheltuieli de cercetări tehnico-ştiinţifice (vezi
S.N.C.9), de protecţie a mediului ambiant, asigurarea securităţii antiincendiare, procurare a licenţelor de
comercializare până la un an ş.a. Autorul prezentei cercetări, pornind de la necesitatea disponibilităţii de
surse pentru efectuarea analizei operative şi ţinând cont de reducerea cheltuielilor neproductive,
pierderilor neplanificate, neprognozate, propune ca contabilitatea analitică a acestora să fie desfăşurată cât
mai detaliat. În unele ţări cu economie dezvoltată, contabilitatea cheltuielilor comerciale, de dirijare şi
administrative se desfăşoară prin nomenclator de până la 50 articole (Germania, S.U.A. ş.a.).
Organizarea contabilităţii cheltuielilor perioadei pe articole în unităţi de comerţ şi ale cooperaţiei de
consum, în mod detaliat, prezintă o informaţie mai amplă privind operaţiile de cheltuieli. Acest fapt se
supune controlului privind realizarea devizelor, bugetelor nemijlocit pe locuri de activitate şi centre de
responsabilitate prin câteva etape (figura 17). Prin efectuarea procesului de studiere a informaţiei de
cheltuieli, de la o etapă la alta, creşte volumul datelor economice şi complexitatea metodologică de
determinare a rezervelor de reducere a acestora.
Etapa I Verificarea şi semnarea documentelor justificative
Etapa III Totalizarea şi analiza cheltuielilor pe articole la nivel de întreprindere
de contabil

Etapa II Etapa IV Totalizarea şi analiza cheltuielilor la nivel

utarea controlului operativ prin înregistrarea cheltuielilordepeîntreprindere
articole în baza rapoartelor financiare
la nivel de subdiviziune
Figura 17. Organizarea controlului operativ ale cheltuielilor în comerţul şi cooperaţia de
consum
În mediul modern de realizare a activităţilor informaţionale economice, raţionalizarea sistemului
de organizare a lucrărilor contabile este de neconceput fără aplicarea mijloacelor tehnice şi metodelor
tehnologice avansate.
Acest fapt devine evident şi incontestabil mai cu seamă pentru sectoarele contabile de volum şi
complexitate semnificativă, cum este şi cel al evidenţei activităţii unităţilor comerciale şi cooperatiste,
informaţiile căruia, intensiv, zi de zi, sunt utilizate pentru efectuarea gestiunii operative economico-
financiare.
În acest aspect, autorul a efectuat cercetări privind influenţa benefică şi eficientizarea lucrărilor
contabile în baza mijloacelor şi metodelor informatice pentru problemele evidenţei cheltuielilor de
categorii comerciale, administrative, precum şi alte cheltuieli operaţionale şi neoperaţionale în comerţ
şi cooperaţia de consum.
Astfel, elaborarea informatică a documentaţiei de sinteză pentru sectorul examinat conduce la
neîntreruperea procesului de efectuare automată a procedurilor informaţionale, structurale şi de calcul,
proprii situaţiilor de ieşire – registrele contabile respective.

41
 De asemenea, se obţine o economisire esenţială de timp şi de spaţiu al suporţilor manuali
(documentelor). Şi într-un caz şi în altul, economia resurselor nominalizate are loc graţie divizării
conţinutului documentelor primare şi mai cu seamă a celor rezultative în unităţi informaţionale cu
valori variabile şi cu valori constante.
În cazul valorilor constante, ele se organizează în fişiere separate, care ulterior sunt amplasate în
memoria calculatorului şi când apare necesitatea sunt transcrise dintr-un tip de memorie în altul cu
scopul de a fi prelucrate în comun cu alte fişiere pentru a obţine valori rezultative ale unităţilor
informaţionale, ulterior, perfectate la imprimantă sub formă de situaţii de ieşire concrete (documente
de sinteză). În asemenea variantă se creează posibilităţi de a refuza fixarea multiplă şi frecventă a
unora şi aceloraşi informaţii în documente şi, în plus, de dublarea introducerii lor în calculator.
Rămâne numai actualizarea lor anterioară soluţionării fiecărei probleme.
Prin urmare, se atinge nu numai un grad superior de automatizare a proceselor contabile, dar şi se
micşorează volumul de lucru legat de înregistrarea informaţiilor atât în documente, cât şi în memoria
calculatorului. În acelaşi mod se scade şi manopera acestor lucrări, iar spaţiul necesar pentru
asemenea informaţii devine minimal.
Gradul sporit de automatizare şi caracterul ei neîntrerupt se obţine, de asemenea, prin stabilirea şi
aplicarea succesiunii raţionale de implicare a fişierelor cu date constante şi intermediare, pornind de la
logica consecutivităţii elaborării situaţiilor de ieşire. Aceasta se produce graţie faptului că rezultatele
formate în consecinţa elaborării unor situaţii de ieşire constituie baza informaţională pentru elaborarea
următoarelor situaţii de ieşire, până la obţinerea celor mai generalizatoare documente contabile, cum
sunt Cartea Mare şi bilanţul contabil.
De exemplu, realizarea informatică a evidenţei sintetice şi analitice a cheltuielilor comerciale se
soldează cu elaborarea treptată şi fluidă a trei situaţii de ieşire (vezi tabelele 4-6) în modul următor.
Mai întâi, în baza informaţiilor iniţiale şi primare din documentele de aceeaşi categorie, se elaborează
situaţia de ieşire privind evidenţa analitică generalizatoare a cheltuielilor comerciale pentru fiecare
subdiviziune (magazin) a cooperaţiei de consum pe o lună.
Rezultatele obţinute din această situaţie de ieşire nu numai că sunt afişate la imprimantă, dar şi
organizate în fişiere aparte şi păstrate în memoria calculatorului cu scopul ca, ulterior, să fie utilizate
ca iniţiale în comun cu alte fişiere pentru elaborarea următoarei situaţii de ieşire de acelaşi conţinut,
dar numai pe cooperativa de consum, în ansamblu.
În aceeaşi modalitate, se procedează şi cu rezultatele elaborării situaţiei de ieşire secunde (cu
totaluri pe cooperativă), ele fiind, de asemenea, organizate în fişier intermediar, conţinutul căruia este
iniţial pentru întocmirea automată a situaţiei de ieşire referitoare la contabilitatea sintetică a
cheltuielilor comerciale cu corespondenţa conturilor sintetice, informaţiile căruia, sub formă de fişier
intermediar, în continuare, sunt implicate ca iniţiale pentru elaborarea situaţiei de ieşire “Cartea
Mare”. În final – fişierul cu rezultatele obţinute de la această situaţie de ieşire este implicat în
elaborarea automată a bilanţului de solduri pe unitatea economică.
În aşa mod, prin evidenţierea şi organizarea fişierelor în funcţie de caracterul valorilor unităţilor
informaţionale (variabile ori constante), păstrarea lor de o singură dată şi implicarea multiplă, logic
consecutivă a lor, conform conţinutului funcţional al entităţilor informaţionale derivate, sistemul
efectuării automate a calculelor contabile şi de perfectare a rezultatelor obţinute contribuie atât la
raţionalizarea, cât şi la economia resurselor umane, materiale şi financiare, precum şi la sporirea
nivelului de realizare automată a contabilităţii în general, îndeosebi privind elaborarea documentelor
de sinteză.
Organizarea realizării informatice a contabilităţii sintetice şi analitice a cheltuielilor comerciale
poate fi urmărită prin elaborarea următoarelor situaţii de ieşire – registre:

42
 Tabelul 4
Situaţia de ieşire a evidenţei analitice a cheltuielilor comerciale pe magazinul nr.1 al cooperaţiei de
consum
pe luna august 200
Nr. Nr. docu- Credit Debit contul 712 pe articole
crt. Conţinutul operaţiei Data mentului contul 01 02 03 04 05 … 12
1. Calcularea salariilor 6.08.02 8 531 1790
2. Calcularea contribuţiilor pentru
6.08.02 8a 533 519
asigurări sociale
3. Calcularea uzurii mijloacelor fixe
9.08.02 45 124 1235
etc.
Total pe lună
Total pe trimestru
De la începutul anului
Notă: Datele pentru tabelul 4 sunt acumulate în baza documentelor justificative la fiecare operaţie economică în mod cronologic. Sumele
operaţiilor se înregistrează din creditul conturilor 531, 533, 124 ş.a., în debitul contului 712 “Cheltuieli comerciale” pe articole corespunzătoare (01-
12). Totalul datelor lunare se obţine prin acumularea cheltuielilor comerciale pe subdiviziune (magazine), pe articole, care se contrapun cu suma
cheltuielilor bugetare, prognozate pentru această subdiviziune.
Tabelul 5
Situaţia de ieşire a contabilităţii analitice a cheltuielilor comerciale pe cooperativa de consum pe luna
august 200
Cheltuieli comerciale pe articole
01 02 03 12
Codul subdiviziunii
contulu

contulu
contulu

contulu
Credit

Credit

Credit

Credit
Suma

Suma

Suma

Suma
…
i

i
pe lună
01 pe trimestru
de la începutul anului
pe lună
02 pe trimestru
de la începutul anului etc.
Total pe lună
Total pe trimestru
Notă: Situaţia de ieşire ce conţine datele analitice pe cooperativă se elaborează în baza informaţiilor totalizate din situaţiile de
ieşire a subdiviziunilor (magazinelor) în baza corespondenţei conturilor (creditul conturilor fiind sursa cheltuielilor) pe articolele
respective.
Tabelul 6
Situaţia de ieşire a contabilităţii analitice a cheltuielilor comerciale pe luna august 200
Sursa Debit contului Credit
Sintetice Subconturi Suma
informatică contului
1. Calculul salariului 712 7122 531
2. Calculul contribu-ţiilor sociale … 712 7122 533
Total pe lună
Notă: Sursa de informaţie pentru generalizarea cheltuielilor comerciale fixate în Cartea Mare este situaţia de ieşire
precedentă (tabelul 5), rezultatele cărora sunt grupate după creditul conturilor (tabelul 6).

Autorul lucrării timp îndelungat a studiat particularităţile evidenţei contabile a consumurilor

diferitelor tipuri de producţie şi metodologia calculării costurilor produselor fabricate. S-a acordat
multă atenţie conţinutului consumurilor indirecte de producţie şi metodei de repartizare pe feluri de
produse finite.
În baza cerinţelor contabilităţii de gestiune şi prevederilor S.N.C. 2 “Stocuri de mărfuri şi
materiale”, 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii” şi Codului fiscal, autorul
desfăşoară organizarea contabilităţii curente a consumurilor prin instrumente analitice (documentare,
registre, borderouri ş.a.), evidenţiind abaterile prin sistemul de calculare a costului şi de contabilitate a
consumurilor “Standard-cost” sau prin metoda normativă.

43
 În brutării mici de panificaţie, secţii de conservare, de mezelărie, băuturi nealcoolice, de fabricare
a uleiului, vinului şi altor tipuri de producţie a cooperaţiei de consum, unele consumuri considerate
tradiţional ca indirecte de producţie în aceste unităţi se consideră consumuri directe.
La acestea se referă: salariile muncitorilor auxiliari, valoarea materialelor utilizate în procesul de
producţie pentru asigurarea procesului normal tehnologic, pentru ambalarea produselor în secţii,
asigurarea obligatorie a salariaţilor ocupaţi în sfera de producere şi alte active utilizate în producţie.
Consumurile numite pot fi reflectate direct pe feluri de produse şi valoarea lor va fi acumulată pentru
calcularea costului direct pe contul 811 “Producţia de bază” fără repartizarea lor.
Unele consumuri complexe privind întreţinerea mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie
(asistenţă tehnică, reparaţie curentă şi capitală a mijloacelor fixe), uzura lor şi altele se recomandă, în
momentul apariţiei şi calculării acestora, să se înregistreze la conturi analitice ale contului 813
“Consumuri indirecte de producţie”, ceea ce ar asigura un control mai riguros referitor la executarea şi
respectarea standardelor (normelor) de consumuri.
Însă sintetizarea informaţiei numite nu duce la diminuarea funcţiei controlului operativ la
depistarea abaterilor de la standard (normă) a consumurilor. Autorul concluzionează că
implementarea sistemului “Standard-cost” (normativ) de contabilitate a consumurilor şi calculaţia
costului la orice tip de producţie al economiei naţionale, inclusiv în cooperaţia de consum, necesită
formarea condiţiilor de bază, cum ar fi elaborarea şi sistematizarea normelor de consumuri şi
efectuarea controlului privind modificarea acestora; instalarea peste tot a aparatelor de măsurare şi
cântărire pentru aprecierea corectă privind utilizarea efectivă a consumurilor de mijloace materiale în
producţie, documentarea consumurilor în limita normelor şi abaterilor de la acestea sau determinarea
lor prin modul calculării la finele schimbului, zilei, lunii, trimestrului. De menţionat că regimul
ciclului tehnologic de producţie la fabricarea produselor alimentare (panificaţie, mezelărie,
conservare, vinificare, producerea uleiului ş.a.) este foarte scurt. Din aceste considerente, după
părerea autorului, cel mai favorabil procedeu de determinare a abaterilor de la normă (standard) se
constată procedeul de calculare a acestora în urma procesului de producţie la sfârşitul schimbului,
zilei, decadei în baza rapoartelor de producţie.
Implementarea sistemului progresist “Standard-cost” (normativ) necesită: organizarea şi
efectuarea analizei operative a abaterilor de la norme şi determinarea persoanelor responsabile care
au contribuit la supraconsum sau economie. În baza costului standard şi abaterilor de standarde, se
calculează costul efectiv al produselor fabricate.
De exemplu, în panificaţie, norma utilizării materiei prime (făină) depinde de randamentul ieşirii
(producerii) pâinii, care, la rândul său, e influenţată de nivelul de umiditate al făinii. Pentru
determinarea abaterilor de la norme privind utilizarea făinii în panificaţie, se recomandă, la sfârşitul
fiecărui schimb, să se efectueze calcule folosind următoarele formule:
1. Recalcularea randamentului normativ, ţinând cont de umiditatea efectivă a materiei prime
(făină):
Rr  Rn 100
100  (Un  Ue);
2. Determinarea normei utilizării făinii din volumul efectiv de produse fabricate:
Ve 100
Mn  Rr ;
3. Calcularea abaterilor de la norme privind utilizarea materiei prime (făină):
A  Me  Mn ;
unde:
Rn reprezintă randamentul ieşirii produselor finite la umiditatea materiei prime (făină) la nivelul
de bază (14,5%);
Rr – randamentul recalculat având în vedere nivelul umidităţii efective a materiei prime (făină),
în procente;

44
 Un, – umiditatea materiei prime (făină) cu nivelul corespunzător de bază şi efectiv, în
Ue procente;
Me , Mn , – masa materiei prime (făină) la fabricarea produselor, respectiv normativă şi efectivă,
kg;
Ve – volumul efectiv de fabricare a produselor (pâine) într-un schimb, pe zi ş.a., în kg;
A – abaterile de la norma utilizării materiei prime şi materialelor determinate prin documente sau
prin calculul, în kg.
În producţia uleiului vegetal (din floarea-soarelui), abaterile de la norma consumării materiei
prime (seminţe de floarea-soarelui) de la producerea uleiului nerafinat se calculează prin sistemul
“Standard-cost” (tabelul 7).
Tabelul 7
Calculul abaterii de la norma materiei prime consumate într-un schimb, de brigadă
Data Nivelul Norma de pierdere a uleiului Efectiv s-a pro- Randament Norma Consum efectiv Abateri de la
Nr. de schimb, conţi-nutului În turte de floarea-soarelui dus ulei din normativ co- consumului al materiei norma
În coajă de Pierderi
brigada uleiului în ma- floarea-soarelui, rectat cu nor- materiei prime, kg consumului
Randa-mentul Nivelul efectiv Pierderea floarea- neeviden-ţiate
teria primă, kg ma de pierderi prime, kg materiei prime
normativ al al uleiului în uleului col.3x4 soarelui, de ulei , %
% (col.2-5-6-7), % (col.8:9x100) (col.11-10), kg
ieşirii turtelor, turte 100, %
% %

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
47,05 41,80 16,50 6,90 0,70 0,03 20540 39,42 52105 51500 -605

Deci, datele demonstrează că, în schimbul dat de producţie, s-a economisit floarea-soarelui în
cantitate de 605 kg (51500 – 52105).
Prin aceeaşi metodă, se calculează abaterile de la norma valorilor consumate şi la alte tipuri de
producţie.
Reforma contabilităţii a adus şi unele modificări la proceduri de elaborare a rapoartelor statistice
privind conţinutul şi metodologia întocmirii acestora. În lucrare, s-a demonstrat că indicatorii
raportului statistic nr. 5- c "Consumuri şi cheltuieli ale întreprinderii" sunt insuficienţi atât din partea
utilizării la nivel macroeconomic, cât şi din partea metodologiei întocmirii acestui raport la nivelul
microeconomic. În scopul înlăturării acestui gol, s-a propus un specimen de raport statistic care
cuprinde consumuri şi cheltuieli, dar simplificat pentru utilizarea informaţiei la diferite niveluri
ierarhice (tabelul 8).

45
 Tabelul 8
Modelul raportului de statistică
nr.5-c “Consumuri şi cheltuieli ale întreprinderii”
Consumuri în producţie Cheltuieli de perioadă inclusiv Total cheltuieli şi consumuri
(servicii prestate) neoperaţionale pe întreprinderi
Denumirea indicatorilor (consumuri,
total pe de la începutul total pe de la începutul total pe de la începutul
cheltuieli)
perioadă de anului perioadă de anului perioadă de anului
gestiune gestiune gestiune
1. Consumuri şi cheltuieli materiale –
total inclusiv:
- materii prime şi materiale,
- piese de schimb,
- materiale de construcţie,
- ambalaje,
- combustibil etc.
2. Consumuri şi cheltuieli privind retribuirea
muncii …
3. Contribuţii privind asigurările sociale de stat
obligatorii…
4. Uzura (amortizarea) activelor pe termen
lung…
5. Consumuri şi cheltuieli aferente serviciilor
primite de la terţi, inclusiv:
- de transport,
- de comunicaţii,
- de reparaţie,
- de prelucrare a materiei,
- bancare,
- audit etc.
6. Alte consumuri şi cheltuieli operaţionale
7. Cheltuieli neoperaţionale
Total pe întreprindere

4.7. Organizarea contabilităţii analitice a cheltuielilor în comerţ şi alimentaţia publică

Conform standardelor naţionale de contabilitate 2 – “Stocurile de mărfuri şi materiale” şi 3 –
“Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, s-a schimbat metodologia de evidenţă
contabilă a cheltuielilor de circulaţie în comerţ. De aceea, obiectivul prezentului subcapitol constă în
orientarea oportună a contabililor practicieni, agenţilor economici privind evidenţa sintetică şi
analitică a cheltuielilor comerciale, administrative şi a altor cheltuieli operaţionale apărute în
activitatea comercială (cu ridicata, cu amănuntul şi în alimentaţia publică), în scopul divizării acestor
cheltuieli după destinaţie şi conţinut, reflectându-le în conturile 711 “Costul vânzărilor”, 712
“Cheltuieli comerciale”, 713 “Cheltuieli generale şi administrative” şi 714 “Alte cheltuieli operaţio-
nale”.
De menţionat că, în S.N.C. 3, lipseşte un şir de cheltuieli inerente unităţilor de comerţ, care se
reflectau în contul 44 “Cheltuieli de circulaţie” din Planul de conturi vechi. Însă, în activitatea
comercială desfăşurată în procesele tehnologice de aprovizionare, păstrare, vânzare a mărfurilor şi
produselor la bazele angro, magazine, bucătării, cantine, cafenele, baruri etc., au loc un şir de operaţii,
ce se efectuează prin cheltuieli de mijloace băneşti materiale, nemateriale, financiare ş.a.
Conform S.N.C. 2, mărfurile se reflectă în comerţ la costul ce include preţul de cumpărare în baza
documentelor de livrare şi cheltuielile de aprovizionare. Însă, cheltuielile de aprovizionare conţin, de
obicei, numai cheltuielile de transport (plata serviciilor de transport, în baza tarifului prevăzut în
contractul încheiat cu organizaţia de transport, cheltuielile de încărcare-descărcare a încărcăturilor,
cheltuielile pentru păstrare, analiza calităţii mărfurilor în procesul aprovizionării şi alte cheltuieli).
În costul mărfurilor importate din ţările străine, la cheltuielile de aprovizionare numite, se mai
adaugă taxa vamală, cheltuielile pentru procedurile vamale, taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile
pentru păstrarea mărfurilor la depozitele vamale etc.
În scopul evidenţei corecte a mărfurilor în procesul de cumpărare, păstrare şi vânzare, se propune
organizarea contabilităţii mărfurilor în contul 217 “Mărfuri” la preţ de cumpărare (la bazele angro, fir-
mele de comerţ intermediare, depozitele de păstrare şi repartizare în alimentaţia publică).

46
 În unităţile menţionate, evidenţa mărfurilor şi produselor fabricate pentru vânzare se efectuează în
baza documentelor de primire-predare. Din această cauză, evidenţa analitică se ţine în expresie
cantitativ-valorică (în fişe, registre ale evidenţei operaţiilor de depozit).
Analizând situaţia creată, suntem de părerea că în costul mărfurilor vândute şi nevândute
(rămase), la sfârşitul lunii, trebuie să fie luate în considerare şi cheltuielile de transport al acestora, de
la furnizori până la locul de vânzare, precum şi alte cheltuieli de aprovizionare numite mai sus.
Cheltuielile de transport-aprovizionare a mărfurilor efectuate în cursul lunii trebuie contabilizate într-
un subcont, de exemplu, 2176 “Cheltuieli de transport-aprovizionare”. Soldul acestui subcont va
reflecta cheltuielile aferente mărfurilor nevândute la începutul sau sfârşitul lunii. Suma cheltuielilor
referitoare la mărfurile vândute în cursul perioadei de gestiune va fi reflectată prin formula contabilă:
 debit contul 7112 “Costul mărfurilor vândute”,
 credit contul 2176 “Cheltuieli de transport-aprovizionare” – cu suma calculată în baza unui
calcul de repartizare prealabil.
La magazine, prăvălii, bufete, cafenele, baruri, gherete, chioşcuri şi alte unităţi de comerţ cu amă-
nuntul, evidenţa curentă a mişcării mărfurilor şi produselor pregătite pentru vânzare consumatorilor
(inclusiv persoanelor fizice contra numerar) e posibilă la preţ de vânzare cu amănuntul. Însă, la
sfârşitul lunii, la fel ca şi la alte întreprinderi comerciale, este necesară calcularea şi repartizarea chel-
tuielilor de transport-aprovizionare aferente mărfurilor vândute şi rămase în stoc la sfârşitul lunii.
Acest calcul este condiţionat de determinarea corectă a costului mărfurilor pentru reflectarea în bilanţ
şi calcularea rezultatelor financiare ale întreprinderii comerciale.
Să apelăm la următorul exemplu convenţional.
În unitatea comercială, există următoarele date privind operaţiile mişcării mărfurilor. Soldul
mărfurilor la preţ de vânzare este de 120000 lei; cheltuielile de transport-aprovizionare la începutul
lunii – 8000 lei.
1. S-au cumpărat mărfuri de la furnizori în luna curentă în valoare de 380000 lei.
2. Cheltuielile de transport achitate unităţilor de transport, inclusiv TVA, constituie 20000 lei.
3. Costul transportului auto propriu pentru transportarea mărfurilor în cursul lunii – 5000 lei.
4. S-au expediat mărfuri cumpărătorilor (decontare prin virament) în valoare de 50000 lei.
5. S-au vândut contra numerar:
a) încasări în casierie – 100000 lei;
b) încasări prin intermediul încasatorilor în contul de decontare, vărsarea ulterioară –
75000 lei.
6. În baza calculului, cheltuielile de transport-aprovizionare au fost repartizate la sfârşitul lunii
în raport cu valoarea mărfurilor vândute şi rămase în stoc (vezi calculul).
În baza datelor din exemplul prezentat mai sus, în contabilitatea unităţii comerciale cu amănuntul,
se vor întocmi următoarele formule contabile:
1) Procurarea mărfurilor:
 debit contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2172 “Mărfuri în comerţul cu amănuntul” –
380000 lei,
 credit contul 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – 380000 lei.
La reflectarea adaosului comercial, suma se calculează cu un procent convenţional – 15% cu
suma 57000 lei (380000  15 : 100) şi TVA – 87400 lei [(380000 + 57000) X 0,2)], în total – 144400
lei (57000 + 87400),
 debit contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2172 “Mărfuri în comerţul cu amănuntul” –
144400 lei;
 credit contul 821 “Adaos comercial”, subcontul 8212 “Adaos comercial în comerţul cu
amănuntul” (subconturile 2172 şi 8212 sunt recomandate de autor) – 144400 lei;
2) Reflectarea cheltuielilor de transport ale organizaţiilor de transport:
 debit contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2176 “Cheltuieli de transport-aprovizionare” –
16667 lei (20000 – 20000  0,1667),
 debit contul 534 “Datorii privind decontările cu bugetul ” – 3333 lei (20000  0,1667),
 credit contul 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – 20000 lei.
3) Reflectarea cheltuielilor de transport efectuate de transportul propriu:

47
  debit contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2176 “Cheltuieli de transport-aprovizionare” –
5000 lei,
 credit contul 812 “Activităţi auxiliare” – 5000 lei.
4) Trecerea la cheltuieli a mărfurilor vândute folosind procent mediu la valoarea mărfurilor cu
preţ cu amănuntul – 28%:
 debit contul 711 “Costul vânzărilor”, subcontul 7112 “Costul mărfurilor vândute”, contul
analitic “Costul mărfurilor vândute în comerţul cu amănuntul” – 36000 lei (50000 –
50000  0,28), unde, din 50000 lei – valoarea mărfurilor expediate la preţ de vânzare cu
amănuntul, se scade adaosul comercial mediu calculat, inclusiv TVA, la sfârşitul lunii
printr-un calcul special,
 debit contul 821 “Adaos comercial” – 14000 lei (50000  0,28) la suma adaosului
comercial, inclusiv TVA aferent mărfurilor vândute,
 credit contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2172 “Mărfuri în comerţul cu amănuntul” – 50000
lei.
5) La valoarea mărfurilor vândute la preţ de vânzare, inclusiv adaosul comercial şi TVA, se
înregistrează sub formă de creanţă a cumpărătorului:
 debit contul 221 “Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” – 50000 lei,
 credit contul 611 “Venituri din vânzări”, subcontul 6112 “Venituri din vânzarea
mărfurilor” – 41667 lei (50000 – 5000 : 6) – venitul din vânzări fără TVA,
 credit contul 5342 “Datorii privind taxa pe valoarea adăugată” – 8333 lei ( 5000 : 6).
6) Trecerea la cheltuieli a mărfurilor vândute contra numerar:
 debit contul 711 “Costul vânzărilor”, subcontul 7112 “Costul mărfurilor vândute”, contul
analitic “Costul mărfurilor vândute în comerţul cu amănuntul” – 85000 lei (100000 –
100000  0,15),
 debit contul 821 “Adaos comercial” – 28000 lei (100000  0,28) – la suma adaosului
comercial aferent mărfurilor vândute, inclusiv TVA,
 credit contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2172 “Mărfuri în comerţul cu amănuntul” –
100000 lei.
7) Încasarea mijloacelor băneşti din vânzarea mărfurilor contra numerar:
 debit contul 241 “Casa” – 100000 lei,
 credit contul 611 “Venituri din vânzări”, subcontul 6112 “Venituri din vânzarea
mărfurilor” – 83333 lei (100000 – 100000 : 6) – la venitul din vânzări fără TVA,
 credit contul 534 “Datorii privind decontările cu bugetul”, subcontul 5342 “Datorii
privind taxa pe valoarea adăugată” – 1667 lei (100000 : 6).
8) Trecerea la cheltuieli a mărfurilor vândute cu încasarea la încasator:
 debit contul 711 “Costul vânzărilor”, subcontul 7112 “Costul mărfurilor vândute”, contul
analitic “Costul mărfurilor vândute în comerţul cu amănuntul” – 54000 lei (75000 –
75000  0,28),
 debit contul 821 “Adaos comercial” – 21000 lei (75000  0,28) – la suma adaosului
comercial aferent mărfurilor vândute prin vărsarea ulterioară a sumei încasate,
 credit contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2172 “Mărfuri în comerţul cu amănuntul” – 75000
lei.
9) Reflectarea venitului şi a TVA din transferuri privind mărfurile vândute:
 debit contul 245 “Transferuri băneşti în expediţie” – 75000 lei,
 credit contul 6112 “Venituri din vânzarea mărfurilor” – 62500 lei (75000 – 75000 : 6),
 credit contul 534 “Datorii privind decontările cu bugetul”, subcontul 5342 “Datorii
privind taxa pe valoarea adăugată” – 12500 lei (75000 : 6).
10) Transferare cheltuielilor de transport în baza calculului:
 debit contul 711 “Costul vânzărilor”, subcontul 7112 “Costul mărfurilor vândute”, contul
analitic “Costul mărfurilor vândute în comerţul cu amănuntul” – 11971 lei (vezi calculul),
 credit contul 2176 “Cheltuieli de transport-aprovizionare” – 11971 lei.
Suma cheltuielilor de transport aferente mărfurilor vândute se calculează ca în tabelul 9.

48
 Tabelul 9
Calculul repartizării cheltuielilor de transport-aprovizionare aferente mărfurilor rămase în stoc şi
vândute
Cheltuieli de transport
Valoarea mărfurilor (lei)
(lei)

mărfurilor vândute
Cheltuieli aferente

Cheltuieli aferente
mărfurilor în stoc
Procentul mediu
Sold la începutul lunii

Soldul la sfârşitul

Vânzări în luna
curentă (rulaj
din debit cont
Din luna

curentă
(2176)

2176)

Total
Total

lunii
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Debit col.7x4:
Credit cont 2172 col.3: col.6x100 col.3 –col.8
cont 2176 100
8000 21667 29667 33200 225000 557000 5,33 17696 11971
Potrivit calculului de mai sus, în contabilitate, mărfurile vor fi reflectate la costul lor efectiv:
a) în bilanţ, la sfârşitul lunii, suma de 259536 lei (332000 + 17696 – 90160) constituie stocul
mărfurilor fără adaos comercial şi TVA (28% – mediu calculat), inclusiv cheltuielile de
transport-aprovizionare aferente mărfurilor aflate în stoc la finele lunii – 17696 lei;
b) în raportul privind rezultatele financiare (forma nr. 2), costul mărfurilor vândute va constitui
173971 lei (22500 + 11971 – 63000) – valoarea de cumpărare, plus cheltuielile de transport-
aprovizionare – 11971 lei.
Studiind problema contabilităţii cheltuielilor comerciale (vezi contul 712 „Cheltuieli
comerciale”) în unităţile de comerţ cu ridicata, cu amănuntul şi de alimentaţie publică, conform
S.N.C. 3, şi luând în considerare particularităţile activităţii comerciale, e necesar să fie prevăzute în
evidenţa analitică următoarele articole:
01 “Remunerarea muncii personalului în procesele tehnologice comerciale”;
02 “Contribuţii pentru asigurările sociale”;
03 “Uzura mijloacelor fixe cu destinaţie comercială”;
04 “Cheltuieli de întreţinere a mijloacelor fixe cu destinaţie comercială”;
05 “Cheltuieli privind reparaţia mijloacelor fixe”;
06 “Cheltuieli privind păstrarea, prelucrarea, împachetarea şi ambalarea mărfurilor”;
07 “Consum de combustibil, gaz, energie electrică cu destinaţie de comerţ şi producţie”;
08 “Uzura obiectelor de inventar (veselă, echipament special cu destinaţie comercială)”;
09 “Lipsuri şi pierderi din deteriorarea mărfurilor”;
10 “Cheltuieli privind operaţiile cu ambalajul”;
11 “Cheltuieli de reclamă (publicitate comercială)”;
12 “Alte cheltuieli”.
În alte cheltuieli, e necesară includerea cheltuielilor privind creanţele dubioase, pierderilor din
returnarea mărfurilor şi sumelor rezultate din reducerea preţurilor la mărfurile vândute şi rămase în
stoc la valoarea realizabilă netă, cheltuielilor pentru asigurarea mărfurilor şi altor cheltuieli cu caracter
comercial.
Cheltuielile de uzură, întreţinere şi reparaţie a mijloacelor fixe cu caracter comercial conform
S.N.C. 3 au fost omise, însă acestea, fără îndoială, trebuie să fie incluse în componenţa cheltuielilor
comerciale.
Lipsurile şi pierderile din deteriorarea mărfurilor, cheltuielile privind împachetarea şi ambalarea
mărfurilor, pierderile din operaţiile cu ambalajul, plăţile pentru asigurarea mărfurilor în unităţile
comerciale, după opinia noastră, trebuie să fie incluse în componenţa cheltuielilor comerciale.
Conform S.N.C. 3, există un şir de articole de cheltuieli generale şi administrative, ce pot fi reco-
mandate unităţilor comerciale în evidenţa analitică. Credem că la contul 713 „Cheltuieli generale şi
administrative” e binevenit următorul nomenclator de articole, ţinând cont de practica întreprinderilor
de comerţ cu ridicata, cu amănuntul, de alimentaţie publică:

49
 01 “Cheltuieli privind remunerarea muncii personalului administrativ”;
02 “Cheltuieli privind remunerarea muncii personalului economic al întreprinderii”;
03 “Contribuţii pentru asigurările sociale de stat”;
04 “Uzura mijloacelor fixe cu destinaţie generală şi administrativă”;
05 “Cheltuieli pentru întreţinerea şi reparaţia mijloacelor fixe cu destinaţie generală şi administra-
tivă”;
06 “Cheltuieli pentru combustibil, gaz, energie electrică, apă cu destinaţie generală şi administ-
rativă”;
07 “Cheltuieli pentru asigurarea patrimoniului întreprinderii (exclusiv mărfurile)”;
08 “Amortizarea activelor nemateriale”;
09 “Uzura obiectelor de inventar cu destinaţie generală şi administrativă”;
10 “Cheltuieli privind arenda curentă a încăperilor şi utilajului cu destinaţie generală şi administ-
rativă”;
11 “Cheltuieli privind serviciile bancare, de audit, de judecată şi alte servicii”;
12 “Cheltuieli de birou, poştale, telefonice, telegrafice”;
13 “Cheltuieli de pregătire şi reciclare a cadrelor”;
14 “Cheltuieli privind impozitele, taxele şi alte plăţi obligatorii, cu excepţia impozitului pe venit
şi TVA”;
15 “Cheltuieli de deplasare”;
16 “Cheltuieli de reprezentare”;
17 “Alte cheltuieli”.
În componenţa altor cheltuieli generale şi administrative, pot fi incluse cheltuielile legate de între-
ţinerea pazei şi de asigurarea securităţii antiincendiare, de cercetări tehnico-ştiinţifice, experimentare
şi proiectare, cheltuielile privind ocrotirea muncii şi tehnica securităţii, vărsămintele în organizaţiile
de binefacere, cheltuielile aferente procurării licenţelor de comercializare pe o perioadă de până la un
an, cheltuielile privind utilizarea transportului salariaţilor, protecţia mediului ambiant, pierderile
rezultate în urma întreruperilor producţiei şi altele. Evidenţa cheltuielilor ce se referă la articolul 17
“Alte cheltuieli” poate fi organizată prin folosirea subarticolelor cu divizarea acestora în caz de
necesitate.
Contabilitatea cheltuielilor generale şi administrative la unităţile comerciale în contul sintetic
713 “Cheltuieli generale şi administrative”, ca şi a celor comerciale din contul 712 “Cheltuieli
comerciale”, poate fi organizată în registre speciale (fişe, borderouri, situaţii), acumulându-le pe
articole în baza documentelor primare, calculelor, notelor de contabilitate acumulând din lună în lună
cu total cumulativ, ceea ce va da posibilitate de a întocmi rapoarte financiare trimestriale şi anuale şi a
compara datele efective cu cele prevăzute în deviz.
Cheltuielile din categoria altor cheltuieli operaţionale se contabilizează în contul 714 “Alte chel-
tuieli operaţionale”. Ele cuprind:
01 “Valoarea de bilanţ (costul) a altor materiale vândute„ (materiale, combustibil, piese de
schimb, obiecte de mică valoare şi scurtă durată, materiale de construcţie şi alte active curente
(inclusiv titlurile de valoare pe termen scurt, documentele băneşti, cu excepţia produselor
finite, mărfurilor, serviciilor);
02 “Plata dobânzilor aferente creditelor bancare, împrumuturilor primite pe termen scurt şi lung
conform S.N.C. 23 (cu excepţia dobânzilor capitalizate)”;
03 “Amenzile, penalităţile, despăgubirile calculate şi achitate”;
04 “Cheltuielile privind vânzarea materialelor şi altor active curente”;
05 “Cheltuielile pentru arenda curentă a activelor nemateriale, terenurilor, mijloacelor fixe cu
destinaţie generală gospodărească”;
06 “Cheltuielile pentru emisiunea şi difuzarea titlurilor de valoare pe termen scurt (obligaţiuni,
cambii şi alte titluri de valoare)”;
07 “Cheltuielile (consumuri) indirecte de producţie constante nerepartizate în costul produselor”;
08 “Diferenţele dintre costurile materialelor, produselor finite şi altor active curente (cu excepţia
mărfurilor) şi valoarea realizabilă netă”;

50
 09 “Lipsurile şi pierderile din deteriorarea valorilor (cu excepţia mărfurilor, mijloacelor fixe, acti-
velor nemateriale şi titlurilor de valoare pe termen lung)”;
10 “Cheltuielile privind rebutul de producţie”;
11 “Avansurile pe termen scurt acordate anterior şi nereclamate”;
12 “Creanţele compromise”;
13 “Valoarea de bilanţ a investiţiilor pe termen scurt care nu pot fi achitate”;
14 “Diferenţele ce depăşesc valoarea nominală a titlurilor pe termen scurt aferente perioadei de
gestiune curente”;
15 “Alte cheltuieli”.
Cheltuielile din activitatea operaţională sunt necesare la calcularea rezultatelor financiare în
cursul anului.
Contabilitatea cheltuielilor operaţionale în unităţile comerciale se efectuează în conturile sintetice
712 “Cheltuieli comerciale”, 713 “Cheltuieli generale şi administrative” şi 714 “Alte cheltuieli
operaţionale”, la care se întruchipează particularităţile privind activităţile de comerţ cu amănuntul, cu
ridicata şi de alimentaţie publică.
Cheltuielile neoperaţionale referitor la activităţi investiţionale, financiare şi situaţii excepţionale
se reflectă în conturile 721 “Cheltuieli ale activităţii investiţii”, 722 “Cheltuieli ale activităţii
financiare”, 723 “Pierderi excepţionale” şi 731 “Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit”,
indiferent de apartenenţa ramurală a întreprinderii, de tipul de proprietate şi forma organizatorico-
juridică.
Evidenţa cheltuielilor se efectuează în baza documentelor primare, prin care se reflectă activitatea
folosirii activelor şi calculării obligaţiunilor către agenţii economici pentru serviciile primite. În
procesul activităţii economice, unităţile de comerţ şi ale cooperaţiei de consum suportă creanţe şi
obligaţiuni şi în faţa persoanelor fizice (pentru remunerarea muncii, pentru responsabilitatea materială
a gestionarilor, pentru decontări cu titularii de avans, pentru concediile medicale ş.a.).
Pornind de la interesele autogestiunii subdiviziunilor într-o unitate comercială, cum este, de
exemplu, cooperativa de consum, cheltuielile comerciale pot fi divizate în câteva subconturi, în baza
fiecărei ramuri sau subramuri aparte, cum sunt: comerţul cu ridicata, comerţul cu amănuntul,
alimentaţia publică, producţia, transportul şi altele. Menţinând scopul de studiere şi calculare a
rezultatelor financiare la fiecare tip de activitate, cheltuielile comerciale, după cum s-
a menţionat mai sus, pot fi contabilizate în următoarele subconturi ale contului 712 „Cheltuieli
comerciale”.
Prin diferenţierea cheltuielilor comerciale la subconturi se vor forma posibilităţi de a organiza
controlul privind eficacitatea activităţii fiecărei ramuri şi direcţii ale întreprinderii, organizaţiei
cooperaţiei de consum.
În întreprinderile comerciale, de alimentaţie publică, inclusiv ale cooperaţiei de consum, contul
712 “Cheltuieli comerciale” nu cuprinde numai cheltuielile indicate în normele metodologice ale
planului de conturi, dar şi operaţiile care reflectă, de obicei, activitatea comercială de bază, cum sunt:
cheltuielile şi pierderile de mărfuri şi ambalaj în procesele de împachetare, ambalare şi realizare,
uzură şi amortizare a activelor pe termen lung şi arendarea acestora, cheltuielile de asigurare a
mărfurilor, calcularea dobânzilor aferente creditelor şi împrumuturilor primite pentru majorarea
volumului de circulaţie în comerţ şi alimentaţie publică ş.a.
Contabilitatea sintetică se reflectă în registre şi cartea mare şi poate fi demonstrată prin
corespondenţa conturilor în funcţie de conţinutul articolelor numite mai sus.
La cheltuielile privind retribuirea muncii în întreprinderile de comerţ şi alimentaţie publică,
referitor la articolul 01, se înregistrează calcularea salariilor lucrătorilor ocupaţi nemijlocit cu operaţii
comerciale:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale” 7122 “Cheltuieli comerciale în comerţul cu
amănuntul”, art. 01 “Remunerarea muncii personalului în procesele tehnologice comerciale”,
 credit contul 531 “Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii” – la sumele de retribuţii
pentru munca efectiv prestată, în baza calculărilor conform formelor şi sistemelor de retribuire
a muncii acceptate la întreprindere.
În articolul dat, se includ şi:

51
  sporurile la salariile plătite lucrătorilor conform contractului încheiat între administraţie şi
colectiv;
 premiile pentru rezultatele obţinute, măiestrie personală şi alte performanţe în muncă;
 remunerarea zilelor de odihnă (recuperările) acordate salariaţilor pentru munca ce depăşeşte
durata normală a timpului de lucru în cazuri necesare, urgente; sporurile şi adaosurile la salarii
pentru munca pe timp de noapte;
 remunerarea în conformitate cu legislaţia în vigoare a concediilor legale de odihnă şi
suplimentare pentru concediile nefolosite, a orelor cu înlesniri pentru adolescenţi, a pauzelor
pentru mamele care alăptează copilul, precum şi a timpului necesar pentru efectuarea
examenului medical, îndeplinirea atribuţiilor de stat, a zilelor de instruire a studenţilor, elevilor
prin forma cu frecvenţă parţială ş.a.
La articolul 01, se referă sumele de retribuire a muncii lucrătorilor care sunt ocupaţi în activitate
nemijlocită în procese comerciale tehnologice (vânzătorii, şefii secţiilor, sectoarelor, subdiviziunilor
unităţilor comerciale), precum şi a salariaţilor încadraţi în procesele de ambalare, împachetare,
încărcare, descărcare, sortare şi amenajare a mărfurilor în comerţul cu amănuntul.
În unităţile de alimentaţie publică, la articolul dat, se referă remunerarea muncii lucrătorilor
ocupaţi cu prepararea bucatelor, deservirea şi vânzarea produselor pentru clienţi, în diferite tipuri de
subdiviziuni din ramura dată de activitate.
Articolul 02 “Contribuţii pentru asigurările sociale” cuprinde sumele calculate Casei Naţionale
de asigurare socială conform normelor stabilite de legislativ în baza salariilor calculate şi incluse în
articolul 01 “Remunerarea muncii personalului în procesele tehnologice comerciale” şi anume: –
asigurarea socială de stat; defalcări pentru fondul de pensie, asigurare medicală.
În baza calculului sumelor numite mai sus, în contabilitate, se înregistrează următoarele formule:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale”, subcontul 7122 “Cheltuieli comerciale în comerţul
cu amănuntul”, art. 02 “Contribuţii pentru asigurările sociale”;
 credit contul 533 “Datorii privind asigurările”; subconturi 5331”Datorii faţă de Casa Naţională
de asigurare socială” – la suma de contribuţii, stabilite de buget (pe 2005 – 27% din suma
remunerării muncii),
 credit subcontul 5332 “Datorii faţă de organele sindicale privind contribuţiile la asigurările
sociale” – în mărime de 1% din salariile calculate,
 credit subcontul 5333 “Datorii privind asigurarea medicală” – la suma calculată conform
legislaţiei în vigoare.
Articolul 03 “Uzura mijloacelor fixe cu destinaţie comercială” este destinat contabilizării
sumelor de uzură a obiectelor de mijloace fixe calculată prin diferite metode determinate de SNC 16
“Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”.
Calcularea uzurii obiectelor de mijloace fixe destinate comercializării se reflectă în contabilitate
prin următoare formulă:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale” 7122 “Cheltuieli comerciale în comerţul cu
amănuntul”, art. 03 “Uzura mijloacelor fixe cu destinaţie comercială”,
 credit contul 124 “Uzura mijloacelor fixe”, la subconturile corespunzătoare în baza sumelor de
uzură calculate la diferite grupe şi obiecte conform structurii contului dat.
În articolul 04 “Cheltuieli de întreţinere a mijloacelor fixe cu destinaţie comercială”, se vor
înregistra cheltuielile de curăţire, spălare, încălzire şi alte cheltuieli de întreţinere a clădirilor,
construcţiilor, maşinilor, utilajelor, tehnicii de calcul ş.a. tipuri şi grupe de mijloace fixe.
La cheltuieli de întreţinere, se pot include materialele utilizate la întreţinerea clădirilor, energia
electrică la funcţionarea utilajelor, frigiderelor, încăperilor, combustibil la încălzire, funcţionarea
maşinilor, agregatelor ş.a. La articolul dat, se referă şi cheltuielile de servicii primite pentru
dezinfectare, dezodorare, dezinsectizarea încăperilor, utilajelor, mecanismelor cu destinaţie
comercială.
Articolul 05 “Cheltuieli privind reparaţia mijloacelor fixe” cuprinde diferite cheltuieli de
reparaţie curentă şi capitală conform SNC 16 “Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”.
Cheltuielile de reparaţie curentă se efectuează în scopurile păstrării şi/sau restabilirii obiectului de
mijloace fixe în stare de a obţine avantajele economice viitoare în mărimi determinate la

52
achiziţionarea (intrare) acestuia. Cheltuielile de reparaţie capitală, în baza prevederilor comisiei
speciale, pot fi determinate ca investiţii capitale, care majorează valoarea obiectului reparat, în caz
dacă, în urma acestora, va spori productivitatea şi capacitatea de producţie a obiectului reparat.
Avantajul economic de la reparaţie poate fi căpătat de la mărirea duratei de folosinţă a obiectului sau
majorarea volumului de producţie (comercializare) în termenul stabilit de exploatare.
Cheltuielile de reparaţie capitală a mijloacelor fixe capitalizate se includ în debitul contului 121
“Active materiale în curs de execuţie”, subcontul 1214 “Investiţii capitale ulterioare”, iar celelalte
cheltuieli de reparaţie capitală şi cheltuieli de reparaţie curentă se includ în debitul contului 712
“Cheltuieli comerciale”, subcontul 7122 “Cheltuieli comerciale în comerţul cu amănuntul”.
Cheltuielile de reparaţie se efectuează prin creditarea conturilor în funcţie de conţinut şi modul de
efectuare a acestor operaţii: prin antrepriză sau prin regie. La efectuarea lucrărilor cu forţele
antreprenorului pe bază de contract, cheltuielile de reparaţie se vor reflecta la conturi în baza actelor
de primire-predare a volumelor de investiţii cu preţuri (tarife) de livrare a serviciilor primite de
reparaţie. Pentru aceste operaţii se vor efectua următoarele formule contabile:
 debit conturile 7122 “Cheltuieli comerciale în comerţul cu amănuntul” sau contul 1214
“Investiţii capitale ulterioare” – la suma cheltuielilor de reparaţie capitală capitalizată,
 credit contul 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” sau subcontul 5393
“Datorii pe termen scurt faţă de alţi creditori”.
Dar, dacă lucrările de reparare a mijloacelor fixe se vor executa cu forţele proprii, prin metoda de
regie, atunci cheltuielile de reparaţie se vor determina cu costul consumurilor (cheltuielilor) realizate
de secţia de construcţie şi reparaţie a întreprinderii, organizaţiei cooperatiste (comerciale).
Efectuarea reparaţiei mijloacelor fixe, prin metoda de regie, se execută în baza documentelor
primare respective, în baza limitării şi normării cheltuielilor prognozate, planificate pentru scopurile
numite.
Însă, conform Codului fiscal (titlul III), art. 27 alin. 8a, dacă cheltuielile pentru reparaţia
proprietăţii depăşesc 10% din baza valorică a categoriei respective de proprietate, atunci suma acestui
surplus se consideră drept cheltuieli pentru majorarea valorică a proprietăţii. Aceasta însemnă că, în
scopurile fiscalităţii, e necesară efectuarea contabilizării cheltuielilor de reparaţie curentă şi capitală a
mijloacelor fixe prin divizarea sumelor la operaţiile numite în limită de 10%, care se includ în
cheltuieli şi celelalte 90%, ce se vor calcula la majorarea profitului către impozitare. Însă, practic,
organizarea contabilităţii financiare în funcţie de cerinţele fiscalităţii e imposibilă.
Contabilitatea cheltuielilor de reparaţie a mijloacelor fixe în unităţile de comerţ şi alimentaţie
publică pot fi contabilizate nemijlocit prin trecerea acestora direct la contul 712 “Cheltuieli
comerciale” sau prin acumularea acestora, în prealabil, la contul 812 “Activităţi suplimentare” (în
cazuri de obţinere a cheltuielilor semnificative şi dacă reparaţia capitală poartă caracter de capitalizare
a cheltuielilor prin majorarea ulterioară a valorii obiectelor reparate).
Cheltuielile de reparaţie a mijloacelor fixe pot fi reflectate prin rezervarea acestora folosind
contul 538 “Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate”. Calcularea rezervelor în mod uniform în
timpul anului se vor înregistra prin formule contabile:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale” – la sume prognozate la începutul anului curent,
 credit contul 538 “Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate”.
Cheltuielile efective de reparaţie a mijloacelor fixe se vor înregistra la debitul contului 538
“Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate”, iar la sfârşitul anului, contul dat se va închide cu
diferenţele calculate între debit şi credit.
Cheltuielile de păstrare, împachetare, prelucrare şi ambalare a mărfurilor conţin: pierderi de
mărfuri în limita perisabilităţii naturale la păstrare, vânzare; valoarea materialelor utilizate la
împachetare. În procesul operaţiilor numite, au loc cheltuieli de mărfuri şi materiale, care se reflectă
prin creditarea conturilor 217 “Mărfuri”, subcontul 2172 “Mărfuri în unităţile comerciale cu
amănuntul”, 2175 “Ambalajul cu mărfuri şi gol”, 211 ”Materiale”. La prelucrarea şi sortarea
legumelor şi fructelor, pot avea loc operaţii de remunerare a muncii lucrătorilor, a serviciilor prestate
de alţi agenţi economici. Situaţiile de pregătire a mărfurilor în vederea vânzării influenţează
contabilizarea operaţiilor numite prin creditarea conturilor 531 “Datorii faţă de personal privind

53
retribuirea muncii”, 533 “Datorii privind asigurările”, 5393 “Datorii pe termen scurt faţă de alţi
creditori” ş.a.
La articolul 07 “Consum de combustibil gaz, energie electrică cu destinaţie de comerţ şi
producţie”, în unităţile de alimentaţie publică, se include costul combustibilului (lemne, motorină,
produse petroliere şi alte tipuri de combustibil) efectiv folosit în scopuri tehnologice şi de producţie
(încălzirea apei, prepararea bucatelor etc.), precum şi valoarea energiei electrice, gazului, aburilor
utilizaţi în scopuri tehnologice pentru funcţionarea utilajelor şi instalaţiilor în secţii de producţie şi
bucătării, baruri, bufete, cafenele, cantine, bodegi ş.a.
Energia electrică utilizată la frigidere, tejghea şi alte utilaje frigorifice se include la articolul 06
“Cheltuieli privind păstrarea, prelucrarea, împachetarea şi ambalarea mărfurilor” şi nu la articolul
numit mai sus (07).
Utilizarea combustibilului, în scopuri tehnologice, se reflectă în baza rapoartelor prezentate în
contabilitate de gestionari prin formule contabile:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale”,
 credit contul 211 ”Materiale”, 521 ”Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”, 531
“Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, 539 “Alte datorii pe termen scurt” ş.a.
Dacă întreprinderea comercială sau de alimentaţie publică dispune de generator de energie
electrică, cazangerie sau de alte subdiviziuni de producere a combustibilului, atunci utilizarea
energiilor numite se va înregistra la conturi prin următoarea formulă contabilă:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale”,
 credit contul 812 “Activităţi auxiliare” – la costul efectiv al acestor produse de combustibil şi
energie fabricate la întreprindere.
Uzura obiectelor de inventar (vesela, echipamentul special cu destinaţie specială) conţine
cheltuielile legate de exploatarea obiectelor de mică valoare în mărimea uzurii calculate (la obiecte cu
valoare peste 500 lei) şi sumele la obiectele trecute la cheltuieli fără calcularea uzurii (cu valoarea
obiectului până la 500 lei) (vezi articolul 08 “Uzura obiectelor de inventar”).
Exemplu. Într-un magazin, s-au transferat de la depozit 5 seturi de rafturi cu 850 lei bucata, în
sumă totală iniţială 4250 lei. Valoarea posibilă rămasă a fiecăruia din ele – 40 lei. Totodată, s-au
transferat în magazin şi 2 seturi de cuţite cu valoare de 80 lei setul şi 4 găleţi cu valoare de 70 lei
găleata, în total de 440 lei (80  2 + 70  4).
În contabilitate, se va reflecta transferarea obiectelor de mică valoare în modul următor:
1. Transferarea obiectelor uzabile:
 debit contul 213 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”, subcontul 2132 “Obiecte de
mică valoare şi scurtă durată în exploatare”,
 credit contul 213 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”, subcontul 2131 “Obiecte de
mică valoare şi scurtă durată în stoc” – la suma de 4250 lei (850  5);
2. Calcularea uzurii obiectelor trecute în exploatare:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale”,
 credit contul 214 “Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată” – la suma 4050 lei
(850  5 – 40  5);
3. Trecerea la cheltuieli a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată de până la 500 lei bucata:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale”,
 credit contul 2131 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată în stoc” – 440 lei.
În urma schimbării veselei în alimentaţia publică sau a instalării obiectelor de mică valoare şi
scurtă durată, echipamentelor în sume mari (la deschiderea întreprinderilor, la reparaţia acestora ş.a.),
pot fi utilizate variante (cu prevederea lor în politica de contabilitate), când cheltuielile de la
calcularea uzurii şi instalării acestor obiecte se vor contabiliza, în prealabil, la contul 251 “Cheltuieli
anticipate curente” sau contul 141 “Cheltuieli anticipate pe termen lung”, de unde cheltuielile vor fi
trecute în mod uniform în conturile şi subconturile contului 712 “Cheltuieli comerciale”.
La articolul 08 “Uzura obiectelor de inventar (vesela, echipamentul special cu destinaţie
comercială)”, se includ şi pierderile de la spargerea veselei, sfărâmarea şi deteriorarea
echipamentelor, uneltelor în limita normelor prevăzute. Articolul dat conţine şi cheltuieli de reparare,

54
ascuţire, întreţinere a obiectelor în stare de utilizare, spălarea hainelor speciale, utilizarea materialelor,
săpunului, detergenţilor ş.a.
La articolul 09 “Lipsuri şi pierderi din deteriorarea mărfurilor” se referă pierderile mărfurilor în
limita normelor de perisabilitate naturală şi asupra acestora.
Lipsurile de mărfuri şi pierderile constatate din deteriorarea acestora pot fi determinate în urma
inventarului sau printr-un control de contabilitate efectuat parţial, de o comisie specială.
În comerţ şi alimentaţie publică, procesele comerciale sunt însoţite de pierderi în limita
perisabilităţii naturale (în urma fărâmiţării, risipirii, vărsării, uscării ş.a.) a mărfurilor. De obicei,
pierderile de transportare, păstrare şi vânzare a mărfurilor, în unităţile de comerţ şi alimentaţie
publică, se normează de ministere, departamente. Normarea pierderilor de mărfuri este prevăzută la
transportare (după tipurile de transport – feroviar, naval, aerian, auto, cu tracţiune animală), la păstrare
(în unităţi de comerţ cu ridicata), la vânzare (magazine, cantine, restaurante, cafenele ş.a.).
Calcularea pierderilor, în limita perisabilităţii naturale, se efectuează prin utilizarea normativului
determinat de Departamentul Ministerului de Comerţ al Republicii Moldova numai în caz de stabilire
a lipsei anumitor mărfuri, la care sunt prevăzute aceste norme de pierderi. Normele de pierderi sunt
prevăzute în comerţul cu amănuntul, pornind de la volumul de vânzare al fiecărui fel de mărfuri. În
comerţul cu ridicata, normele sunt diferenţiate nu numai după felul (tip) mărfurilor, dar şi după
termenul de păstrare al acestora.
Pierderile, în limita perisabilităţii naturale, în cazurile când, în unitatea comercială, s-a stabilizat
structura de mărfuri fără devieri mari, din perioadă în perioadă, (permanentă), pierderile normative se
poate calcula printr-un procent mediu de pierderi, care simplifică cu mult metoda calculării şi
reflectării acestora.
Contabilitatea pierderilor de la perisabilitatea naturală poate fi calculată şi inclusă în componenţa
cheltuielilor de perioadă prin câteva variante:
 rezultatele inventarierii curente se reflectă prin debitarea contului 712 “Cheltuieli comerciale”
– la suma costului mărfurilor pierdute în limita normei, dacă valoarea acestora este de mărime
neînsemnată;
 sumele de perisabilitate pot fi trecute la cheltuieli prin calcularea rezervelor în timpul anului în
mărimi uniforme sau prin utilizarea contului 251 “Cheltuieli anticipate curente”.
În primul caz, cheltuielile se vor reflecta în sume reale prin formule contabile:
debit contul 712 “Cheltuieli comerciale”, credit contul 217 “Mărfuri”.
Exemplu: Lipsa de mărfuri de la inventarierea, stabilită în luna octombrie, la magazinul de
mărfuri alimentare se constată, în sumă de 1100 lei, din care:
a) în limita perisabilităţii naturale, în valoare de preţuri cu amănuntul – 800 lei;
b) lipsa mărfurilor din vina persoanei-gestionar în sumă de 300 lei. Adaosul comercial, inclusiv
cu TVA calculată, conform procentului mediu, s-a determinat în mărime de 37,5% din
valoarea cu amănuntul.
În conturile contabile, vom căpăta următoarele înregistrări:
1. Ieşirea mărfurilor lipsă calculată la inventariere:
 debit contul 7122 “Cheltuieli comerciale în comerţul cu amănuntul” – 687,5 lei,
 debit contul 821 “Adaos comercial” – 412,5 lei (1100 x 0,375) – la suma de adaos
comercial şi TVA calculată la preţ de vânzare cu amănuntul,
 credit contul 217 “Mărfuri”, subcontul 2172 “Mărfuri în unităţile de comerţ cu
amănuntul” – 1100 lei – la suma generală de lipsă a mărfurilor.
2. La suma de recuperare a gestionarului la preţul cu amănuntul de 300 lei se va trece la conturi
în modul următor:
 debit contul 227 “Creanţe pe termen scurt ale personalului” subcontul 2274 “Creanţe pe
termen scurt privind recuperarea daunei materiale” – 300 lei,
 credit contul 612 “Alte venituri operaţionale”, subcontul 6125 “Venituri din recuperarea
daunei materiale” – 250 lei (300-300:6) – la suma fără TVA.
 credit contul 534 “Datorii privind decontări cu bugetul”, subcontul 5342 “Datorii privind
taxa pe valoarea adăugată” – 50 lei (300:6) – la suma TVA la mărfurile lipsă supranormei
de perisabilitate naturală.

55
 În cazul când perisabilitatea naturală se include în componenţa cheltuielilor comerciale, în mod
uniform, pot fi două variante:
a) Când inventarierea se petrece la sfârşitul anului – atunci suma prognozată de pierderile numite
se reflectă până la inventariere prin formulele:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale”,
 credit contul 538 “Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate” – la suma lunară calculată
de la începutul anului de gestiune. La încheierea rezultatelor de întreprindere, suma de
lipsă reală, în valoare fără adaos comercial şi TVA se va înregistra prin formula:
 debit contul 538 “Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate” – la suma calculată şi
acumulată la creditul contului dat,
 credit contul 217 “Mărfuri” – la suma fără adaos comercial şi TVA inclusă în preţul cu
amănuntul.
La sume de lipsuri în limita normei de perisabilitate naturală, care prevalează rezervele calculate,
se va înregistra prin formula:
 debit contul 7122 “Mărfuri în unităţi de comerţ cu amănuntul”,
 credit contul 217 “Mărfuri” – la suma mărfurilor cu costul acestora (fără adaos comercial,
inclusiv TVA).
În unităţile de comerţ cu amănuntul, pot avea loc şi pierderi de alt caracter, şi anume:
 pierderi de la îmbibarea, absorbirea mărfurilor în ambalaj (unt animalier, grăsimi, lichide în
doagele butoiului), care poate fi stabilit în baza datelor de diferenţa masei ambalajului umplut
(bruto) şi ambalajului deşert (tara);
 pierderi determinate la vânzarea mărfurilor prin evidenţierea deşeurilor în mezeluri (aţele,
fixatoarele metalice, hârtie de ambalaj, ambalajele suplimentare polimere), la produse de
peşte, pieliţa accidată de unt, grăsimi, care se exfoliază, se eliberează ca deşeu din masa mărfii
ş.a.;
 pierderi determinate de la lipsurile supranormei de perisabilitate naturală în magazine cu
autoservire. În condiţiile desfăşurării formelor progresive de deservire cu mărfuri şi servicii,
orientându-ne la o cultură avansată de satisfacere a cerinţelor consumatorilor, pierderile în
cazuri de autoservire se vor majora, deoarece unii cumpărători “uită” să achite preţurilor
mărfurilor achiziţionate.
E necesar ca, în cazurile menţionate anterior, să se prevadă şi unele norme de pierderi la unităţile
comerciale şi de alimentaţie publică, precum şi în cazuri de alte servicii prestate prin autoservire. În
cooperativele de consum, întreprinderile cooperatiste, normele de pierderi pot fi stabilite prin
hotărârile birourilor executive, consiliilor administrative şi altor organe de dirijare din cadrul
cooperaţiei de consum.
Pierderile din deşeurile de mărfuri apărute la vânzare, precum şi cele din diferenţa masei de
mărfuri absorbite în ambalaje, pot fi recuperate prin intermediul unor rabaturi acordate de furnizori
conform contractelor economice.
În cazul în care recuperarea pierderilor nu s-a prevăzut în contractele economice, cheltuielile se
vor recupera din contul unităţilor comerciale (cumpărătorului), însă TVA de la pierderile de mărfuri
se va calcula din contul cheltuielilor generale şi administrative.
Astfel, se vor evidenţia şi pierderile mărfurilor constatate lipsă sau deteriorate peste norme de
perisabilitate naturală, în caz că nu s-a depistat vina persoanelor cu răspundere materială.
La articolul 09 “Lipsuri şi pierderi din deteriorarea mărfurilor” se referă şi pierderile din
calamităţi naturale (cu excepţia sumelor recuperate de companiile de asigurare) şi pierderile constatate
din diminuarea preţurilor în cazuri excepţionale şi de la perimarea modei.
Diferenţa prin reducerea preţurilor poate fi în mărimea adaosului comercial calculat la intrarea
mărfurilor în magazin, depozit.
Exemplu: S-au redus preţurile cu amănuntul în unitatea comercială de la 5000 lei până la 3200
lei. Adaosul comercial, inclusiv TVA la valoarea mărfurilor până la reducerea preţurilor constituie
37,5% sau 1875 lei (5000  0,375). Diferenţa de preţuri constituie 1800 lei, ceea ce este mai mică
decât adaosul comercial calculat la formarea preţurilor cu amănuntul.
De aceea, reducerea preţurilor se va înregistra la suma de 1800 lei în modul următor:

56
  debit contul 821 “Adaos comercial” – 1800 lei,
 credit contul 217 “Mărfuri” – 1800 lei.
TVA, în cazul dat, se va calcula, pentru buget, din vânzarea mărfurilor cu preţuri noi reduse de la
suma de 3200 lei, deoarece suma de vânzare este mai mare decât valoarea mărfurilor intrate cu preţuri
de cumpărare – 3125 lei (5000 – 5000  0,375).
Dar, dacă pierderile de la reevaluarea (diminuarea) preţurilor ar fi depăşit suma adaosului
comercial, atunci suma determinată a supra adaosului comercial se va trece la debitul contului 712
“Cheltuieli comerciale”, iar TVA nu se va calcula de la suma mărfurilor cu preţuri noi, dar cu preţuri
realizabile nete (de piaţă).
Exemplu: Reducerea preţurilor din motivul învechirii modei la mărfuri s-a constatat în sumă de
4800 lei (de la preţuri vechi – 12700 lei, la preţuri noi de 7900 lei). Adaosul comercial al mărfurilor,
până la reducerea preţurilor, s-a calculat de 37,5% sau 4762 lei (12700  0,375). Deci, diferenţa de
preţuri este mai mare decât suma de adaos comercial împreună cu TVA cu suma de 38 lei (4800-
4762).
Rezultatele de la reducerea preţurilor se vor înregistra în modul următor:
 debit contul 712 “Cheltuieli comerciale” – 38 lei,
 debit contul 821 “Adaos comercial” – 4762 lei,
 credit contul 217 “Mărfuri” – 4800 lei.
TVA la mărfurile vândute cu preţuri noi s-a calculat la mărfurile vândute cel puţin cu valoarea
preţurilor de cumpărare, care s-au constatat în sumă de 7938 lei (12700 – 12700  0,375).
Contabilitatea cheltuielilor comerciale privind operaţiile cu ambalaj (articolul 10) s-a examinat
în capitolul IV “Contabilitatea circulaţiei ambalajului” manualul „Contabilitatea operaţiilor în
comerţ”, T.Tuhari, ASEM, Chişinău, 2002.
Cheltuielile de reclamă (art. 11) nu se deosebesc cu mult de conţinutul acestora privind
activitatea altor agenţi economici implicaţi în antreprenoriat.
Articolul 12 “Alte cheltuieli” conţine cheltuieli de la returnarea mărfurilor de la cumpărători şi
celor returnate furnizorului, dacă ultimul nu restituie cheltuielile şi pierderile efectuate. La articolul
dat, se referă şi cheltuielile de la asigurarea mărfurilor, de la transportarea acestora la expediere, la
prezentare la târguri şi de alt caracter în afară cazurilor prevăzute la celelalte articole de cheltuieli
comerciale.
La întreprinderile comerciale, cheltuielile generale şi administrative se trec la evidenţă aparte în
contul 713 “Cheltuieli generale şi administrative”, deşi, în multe cazuri, cheltuielile generale şi
administrative se aseamănă cu cele comerciale.
Cea mai mare problemă pentru contabilitatea unităţii de comerţ, alimentaţie publică, cooperaţiei
de consum constă în calcularea corectă a cheltuielilor şi respectarea convenţiilor fundamentale şi
principiilor de bază privind organizarea contabilităţii conform S.N.C. nr.2 “Stocuri de mărfuri şi
materiale”, S.N.C. nr.3 ”Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, 18 “Venit” ş.a.
Folosind unele criterii de bază, contabilitatea divizează cheltuielile comune (de uzură, întreţinere,
reparaţie a clădirilor, mijloacelor fixe folosite cu destinaţii diferite ş.a.), referitor la cheltuieli
comerciale şi la cheltuieli generale şi administrative.
Aceste cazuri pot avea loc când mijloacele fixe sunt utilizate cu mai multe destinaţii (de
producţie, comerţ, administrare ş.a.).
Clasificarea şi contabilitatea analitică şi sintetică a cheltuielilor în unităţile comerciale formează
condiţiile de bază la analiza şi determinarea rezervelor de reducere a acestora şi majorarea activităţii
rentabile nu numai a întreprinderii în ansamblu, dar şi a subdiviziunilor economice ale acesteia.
La sfârşitul anului de gestiune, pentru întocmirea rapoartelor financiare, sumele acumulate ca
debitul conturilor cheltuieli operaţionale de perioadă (711 “Costul vânzărilor”, 712 “Cheltuieli
comerciale”, 713 “Cheltuieli generale şi administrative”, 714 “Alte cheltuieli operaţionale”), precum
şi conturilor de cheltuieli neoperaţionale (721 “Cheltuieli ale activităţii de investiţii”, 722 “Cheltuieli
ale activităţii financiare”, 723 “Pierderi excepţionale”) se includ la totalizarea rezultatelor financiare
prin transferarea totalurilor de cheltuieli acumulate prin următoarea formulă contabilă compusă:
 debit contul 351 “Rezultat financiar total”,

57
  credit conturile numite mai sus 711 “Costul vânzărilor”, 712 “Cheltuieli comerciale”, 713
“Cheltuieli generale şi administrative”, 714 “Alte cheltuieli operaţionale”, 721 “Cheltuieli ale
activităţii de investiţii”, 722 “Cheltuielile activităţii financiare”, 723 “Pierderi excepţionale”.
Datele cheltuielilor din activităţile operaţionale şi neoperaţionale, cât şi ale veniturilor calculate şi
reflectate la conturile clasei 6 “Venituri” (611 “Venituri din vânzări”, 612 “Alte venituri
operaţionale”, 621 “Venituri din activitatea de investiţii, 622 “Venituri din activitatea financiară”, 623
“Venituri excepţionale”, la finele anului gestionar, se încheie pentru determinarea profitului financiar
până la impozitare şi profitului net după impozitare (vezi pasivul bilanţului, compartimentul 3, cod.
rândului 590 şi raportul privind rezultatele financiare, cod. rândului 150) care este reflectat în calitate
de sold al contului 333 “Profit net (pierdere) al perioadei de gestiune”.

4.8. Obligaţiunile şi responsabilităţile privind starea contabilităţii

4.8.1. Obligaţiile şi responsabilitatea conducătorului privind organizarea contabilităţii

Responsabilitatea de bază pentru organizarea contabilităţii, prezentarea oportună a rapoartelor
financiare integrale şi veridice, respectarea legislaţiei la efectuarea operaţiunilor economice o poartă
conducătorul subiectului.
Conducătorul subiectului conform Legii contabilităţii este obligat să ţină contabilitatea în mod
continuu din momentul înregistrării şi până la lichidarea subiectului. În acest scop, de sine stătător,
Conducătorul subiectului:
 alege sistemul de organizare a contabilităţii;
 alege forma de ţinere a contabilităţii;
 stabileşte regulile interne privind documentarea operaţiunilor, circulaţia documentelor,
modul de ţinere a registrelor contabile şi graficul efectuării inventarierii;
 elaborează reguli ale activităţii economice a subiectului şi organizează sistemul contabilităţii
de gestiune internă, controlul şi analiza economică;
 asigură reflectarea lunară a tuturor operaţiunilor economice în registrele contabile cu
întocmirea balanţei de verificare.
Conducătorul subiectului estre obligat:
 să asigure elaborarea politicii de contabilitate, să o stabilească şi să o reexamineze la
începutul fiecărui an de gestiune;
 să aprobe:
 planul de lucru al conturilor contabile, care conţine conturile sintetice şi subconturile
necesare pentru evidenţa activităţii sale;
 formularele documentelor primare utilizate la perfectarea operaţiunilor economice şi
a evenimentelor la care nu s-a prestabilit formulare tip;
 termenul şi modalitatea de efectuare a inventarierii;
 regulile circulaţiei documentelor şi tehnologia de prelucrare a informaţiei privind
contabilitatea;
 modalitatea controlului operaţiunilor economice şi al evenimentelor;
 alte decizii necesare pentru organizarea contabilităţii;
 să creeze condiţii necesare pentru ţinere corectă a contabilităţii, întocmirea şi prezentarea
oportună a rapoartelor financiare;
 să asigure confirmarea operaţiunilor economice şi a evenimentelor ţinând cont de cerinţele
legislaţiei în vigoare;
 să asigure executarea, de către toate subdiviziunile şi serviciile care au tangenţă cu
contabilitatea, a cerinţelor contabilului-şef sau ale persoanei care ţine evidenţa privind
întocmirea documentelor primare, registrelor contabile şi prezentarea acestora în
contabilitate;
 să asigure întocmirea şi prezentarea oportună, completă a documentelor primare, registrelor
contabile, rapoartelor financiare, precum şi integritatea şi păstrarea acestora.
În funcţie de volumul lucrărilor, conducătorul subiectului poate fi:
 să introducă în statele de personal funcţia de contabil-şef;

58
  să organizeze o secţie (serviciu) de contabilitate ca o subdiviziune structurală condusă de
contabilul-şef;
 să transmită ţinerea contabilităţii unei organizaţii specializate sau firmei de audit în bază
contractuală;
 să ţină contabilitatea de sine stătător în cazul când are studii corespunzătoare în domeniul
contabilităţii.

4.8.2. Obligaţiile şi responsabilitatea contabilului-şef

Dirijarea metodică privind ţinerea contabilităţii şi întocmirea rapoartelor financiare se efectuează
de către conducătorul serviciului contabil, persoana împuternicită – la ţinerea contabilităţii de către
organizaţia specializată ce acordă servicii contabile sau altă persoană prevăzută.
Contabilul-şef se numeşte în funcţie şi se eliberează de către conducătorul subiectului, de comun
acord cu proprietarul sau cu organul împuternicit al proprietarului, în instituţiile publice – organe
ierarhice superioare. Contabilul-şef se supune nemijlocit conducătorului subiectului.
Persoanele ce pretind funcţia de contabil-şef trebuie să nu aibă antecedente penale nestinse şi să
corespundă următoarelor cerinţe:
 Studii superioare în domeniul contabilităţii şi vechimii în muncă în specialitate de 2 ani în
acest domeniu în Republica Moldova, în domeniul auditului intern şi financiar sau ca lector
în cadrul didactic la disciplina de contabilitate sau audit în instituţiile respective;
 Studii superioare în oricare alte specialităţi economice şi vechimea în muncă de trei ani în
domeniul contabilităţii în Republica Moldova, auditul intern şi financiar, în organele fiscale
şi de revizie şi direcţiile metodologice în domeniul contabilităţii;
 Studii medii de specialitate în domeniul contabilităţii sau alte specialităţi economice şi
vechime în muncă de 5 ani în calitate de contabil în Republica Moldova;
 Să posede certificat de Stat de calificare în cazul când numărul mediu de angajaţi şi volumul
anual al veniturilor din vânzări la subiecte şi suma cheltuielilor anuale – ale instituţiile
publice, în curs de doi ani depăşesc limita stabilită de Guvern sau în cazul când deţine
funcţie în ministere, departamente, instituţiile financiare, organizaţiile de asigurări.
În cazul în care contabilul-şef nu corespunde cerinţelor date, răspunderea îi revine proprietarului.
Contabilul-şef se conduce în activitatea sa de Legea contabilităţii şi de alte acte legislative şi
normative, precum şi de statutul subiectului, deciziile organelor lui de conducere şi poartă răspundere
pentru respectarea lor.
Indicaţiile şi dispoziţiile contabilului-şef în limitele competenţei sale sunt obligatorii pentru toate
subdiviziunile şi angajaţii subiectului. Angajarea, trecerea la altă muncă, transferarea şi eliberarea din
funcţie a angajaţilor cu care se încheie sau s-au încheiat în scris contracte privind răspunderea
materială totală se efectuează de comun acord cu contabilul-şef.
Documentele băneşti şi de decontate, datoriile financiare şi creditoare fără semnătura
contabilului-şef sunt considerate inoperante şi nu trebuie primite spre executare, în cazul lipsei
acestuia – fără semnătura persoanei împuternicite. Contabilului-şef i se interzice să primească spre
executare documente ce contravin Legii Contabilităţii sau altor acte legislative şi normative.
În cazul apariţiei divergenţelor aferente efectuării unor operaţiuni economice şi evenimente între
conducătorul subiectului şi contabilul-şef, astfel de documente se pot primi spre executare numai cu
indicaţiile suplimentare în scris ale conducătorului subiectului, căruia, ulterior, îi revine răspunderea
pentru consecinţele efectuării acestor operaţiuni şi evenimente.
În absenţa contabilului-şef, toate drepturile şi obligaţiile trec în sarcina locţiitorului acestuia, iar
în lipsa locţiitorului – altei persoane, numite prin ordin de către conducătorul subiectului. Odată cu
eliberarea din funcţie a contabilului-şef, toate dosarele se transmit contabilului nou-numit sau
contabilului interimar în conformitate cu ordinul conducătorului subiectului. Concomitent, se
efectuează controlul ţinerii contabilităţii, autenticităţii rapoartelor financiare, întocmindu-se un act
aprobat de conducătorul subiectului.

59
 Bibliografie

1. Legea contabilităţii nr.425 – XIII din 4 aprilie 1995 ( Monitorul Oficial, nr.28 din 25.05.1995).
2. Standarde Naţionale de Contabilitate. Monitorul Oficial, nr. 88-91 din 30.12.97.
3. Planul nou de conturi. Monitorul Oficial, nr. 92-96 din 30.12.97.
4. Codul Fiscal. nr. 1163 din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial, nr.62 din 18.09.97).
5. Contabilitatea financiară: coordonator A. Nederiţa, ed. II. Chişinău, ACAP, 2003.
6. Demetrescu C.G., Posler L., Puchiţă V., Voica V. Contabilitatea ştiinţă fundamentală şi
aplicativă, „Scrisul românesc”, Craiova, 1979.
7. Ţiriulnicov N., Paladi V., ş.a. Analiza rapoartelor financiare. Chişinău, Editura ASEM, 2004.
8. Tuhari T. Contabilitatea operaţiilor în comerţ, Chişinău, Editura ASEM, 2002.
9. Асташкевичер Е.Т., Петрова В. И. Научная организация труда в бухгалтерии, М. изд
«Финансы», 1971.
10. Баканов М.И. Рентабельность торговли и резервы ее повышения, М. Экономика, 1978.
11. Голубов В. И. Основы организации бухгалтерского учета и АСУ в торговле. М.
Экономика,1981.
12. Калупов В.Г. Mетодологические основы оперативного экономического контроля в
торговле. М. Изд-во ЗИСТа, 1984.
13. Капелюш С.М. Совершенствование учёта в торговле. М., «Экономика», 1976.
14. Кужельный Н.В. Бухгалтерский учёт и его контрольные функции. М. «Финансы и
статистика», 1985.
15. Кузьминский А.Н., Сопко В.В. Организация бухгалтерского учета и экономического
анализа в промышленности. М. Финансы и статистика. 1984.
16. Лука Пачоли, Трактат о счетах и записях «Статистика», М., 1974.
17. Савицкий Б. П. Централизация бухгалтерского учёта. М., «Финансы», 1980.
18. Спасов Д., Николаев Н., Александров С. и др. Счетоводна отчетность на торговские
организации. (Болт.) Варна: «Георги Бакалов», 1979.
19. Тухарь Ф.И. Нормативный учет и анализ производственных затрат в пищевой
промышленности. Кишинев, Штиинца, 1983.
20. П.Шмигель А.Д. Организация бухгалтерского учета в промышленности. Киев, Высшая
школа, 1978.
21. Шпиг А.А. Контрольные функции централизованной бухгалтерии торга. М.
Экономика, 1977.
22. Шевлюков А.П. Совершенствование организации бухгалтерского учёта в условиях
ускорения развития кооперативной торговли. М., 1988.

60
Redactor literar – Constantin Crăciun
Rectificare computerizată – Tatiana Boico
Procesare computerizată – Feofan Belicov

Semnat pentru tipar 28.10.05

Format 60  84 1/16. Rotaprint. Coli editoriale 6,0
Coli de tipar 8,1. Comanda . Tirajul 200 ex.

Tipografia Departamentului Editorial-Poligrafic al ASEM

Chişinău – 2005, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni 59
tel. 22-27-68

61