ŞCOALA POSTLICEALĂ “VASILE ALECSANDRI” BUZĂU

SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOCICĂ

ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ÎNVĂŢĂMÂNT DE ZI

PROIECT DE CERCETARE A CALIFICĂRII

PROFESIONALE

COORDONATOR
DR. PANĂ MIRELA
MI. BOBE ELENA

ABSOLVENT
POPA ANA-MARIA
III C

BUZĂU 2021
1
 ŞCOALA POSTLICEALĂ “VASILE ALECSANDRI” BUZĂU
SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ÎNVĂŢĂMÂNT DE ZI

TEMA PROIECTULUI
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
RECTOCOLITĂ

COORDONATOR
DR. PANĂ MIRELA
MI. BOBE ELENA

ABSOLVENT
POPA ANA-MARIA
III C

2
 Motto:
“Să știi că cel puțin o viață a respirat mai ușor pentru că tu ai trăit pe lumea asta –
despre asta este succesul.” – Ralph Waldo Emerson

3
 Cuprins:

TEMA LUCRĂRII :ÎNGIJIREA PACIENTULUI CU RECTOCOLITĂ

ELEV: POPA ANA-MARIA

MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI …………………………………………………..…………….. …6

CAP. I NOŢIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI DIGESTIV .……….. 7-29

CAP.II PREZENTAREA TEORETICĂ A RECTOCOLITEI ……………....…………………30-35

II.1 DEFINIŢIE…………………………………………………………………………...…………... 30

II.2 CLASIFICARE……………………………………………………………………...……………. 31

II.3 SIMPTOMATOLOGIE……………..………………………………………...……………….31-32

II.4 DIAGNOSTIC..………………………………………………………………………...……........ 32

II.5 COMPLICAȚII………..……………………………………………………………...…….......... 33

II.6 EVOLUȚIE ȘI PRONOSTIC......................................................……………………...………... 34

II.7 TRATAMENT…………………………………………………………………...……………. 34-35

II.8 PROFILAXIE…………………..……………………………………………...…………………. 35

CAP. III ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ŞI TRATAREA BOLNAVULUI

III.1 INTERNAREA BOLNAVULUI ŞI ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE

SPITALIZARE………………………………………………………………………………………36-38

III.2 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL MEDICAL LA EXAMENUL

OBIECTIV……………………………………………………………………………………………38-39

III.3 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE ŞI GENERALE A PACIENTULUI…….…….. 39-48

III.4 PREGATIREA, ASISTAREA ŞI EFECTUAREA RECOLTĂRILOR DE PRODUSE

BIOLOGICE………………………………………………………………………………………….48-50

III.5 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORĂRILE

PARACLINICE………………………………………………………………………………….........50-51

4
III.6 POZIŢIA BOLNAVULUI ÎN PAT, URMĂRIREA PACIENTULUI…………….…………51-52

III.7 URMĂRIREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE…………………….…………...52-57

III.8 ALIMENTAŢIA PACIENTULUI………………………………………………….………….57-58

III.9 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA

TRATAMENTULUI.............................................................................................................................58-59

III.10 EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI PROFILAXIA BOLII………………..………….. ….59

III.11 EXTERNAREA BOLNAVULUI………………………………………………..…………….... 60

CAP. IV PLANURILE DE ÎNGRIJIRE A PACIENŢILOR CU RECTOCOLITĂ

CAZUL 1……………………………………………………………………………….....…………...61-78

CONCLUZII……………………………………………………………………………..……………….79

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………..………….. …...80

5
MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI

Prezenta lucrare de licentă are ca titlu “Rectocolita ”, afecţiune cronică ce afectează tot mai mult
membrii societăţii actuale.

Temeiul alegerii acestei teme este frecvenţa apariţiei acestei afecţiuni și totodată interesul în
descoperirea noilor metode de ajutorare a pacienţilor afectaţi. Fiind o problemă a aparatului digestiv,
rectocolita afectează deopotrivă şi starea generală de sănătate a pacienţilor, care în ultima perioadă se
înscriu în categorii de vârstă din ce în ce mai fragede.

În lucrarea prezentă mi-am propus să evidențiez importanța tratamentului și rolul asistentei

medicale în cadrul echipei de îngrijire a pacientului cu rectocolită, dar și prevenirea și combaterea bolii.
Rolul asistentei medicale în acordarea îngrijirilor și efectuarea intervențiilor are o deosebită importanță.
De promptitudinea, devotamentul și calitatea acestora depinzând evoluția pacientului spre ameliorarea
sau agravarea bolii. Funcțiile ei concretizează în acordarea acestor îngrijiri competente persoanelor a
căror stare o necesită, ținând cont de nevoile afective, spirituale, fizice, în observarea și comunicarea
către ceilalți membrii ai echipei de îngrijire a condițiilor ce exercită un efect important asupra sănătății
pacientului.

Personalul medical trebuie să știe și să îmbine cunoștințele teoretice cu practica profesiei lor cu
blândețe, devotament, promptitudine și delicatețe pentru a ușura suferința bolnavului pe parcursul
spitalizării dar și după externarea sa, deoarece obiectivul principal al muncii echipei sanitare este
sănătatea și viata omului.

6
Cap. I NOŢIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI DIGESTIV

NOȚIUNI DE ANATOMIE

Aparatul digestiv (canalul alimentar sau tractul gastrointestinal), reprezintă ansamblul de organe cu rol
de a transforma fizic si chimic alimentele în scopul asimilării lor şi de a elimina rezidurile ce nu au
putut fi digerate.Aparatul digestive este format din tubul digestiv şi din glandele anexe.

7
Tubul digestiv :

 Tubul digestiv sau canalul alimentar este alcătuit din mai multe segmente: cavitatea bucală,
faringe, esofag, stomac, intestinul subţire, intestinul gros, înlănţuite sub forma unui tub continuu
de lumen diferit care începe de la orificiul bucal până la orificiul anal.
 Pe parcursul său tubul digestiv străbate craniul vişceral, gâtul, mediastinul (toracele), cavitatea
abdominală (aici se află cea mai mare parte a tubului digestiv), marele si micul bazin.

Cavitatea bucală -este primul segment al tubului digestiv, situată în craniul facial, între fosele nazale si
regiunile superioare ale gâtului.

 Cavitatea bucală comunică cu exteriorul prin orificiul bucal și cu faringele prin istmul buco-
faringian.
 Cavitatea bucală este împarţită de arcadele dentare în:
-vestibulul bucal, între obraji și arcadele dentare, având forma de potcoavă
-cavitatea bucală propriu-zisă, la interiorul arcadelor dentare.
 Cavitatea bucală este delimitată de şase pereţi:
-peretele anterior format din cele doua buze (cute musculo-cutanate): superioară şi inferioară,
unite lateral prin comisuri
-peretele posterior care corespunde istmului buco-faringian
-pereții laterali formaţi din cei doi obraji (formaţiuni musculo-cutanate de formă patrulateră)
care de la exterior la interior sunt alcatuite din piele, corpul adipos, mușchii și mucoasa bucală
(obrazul este străbătut de canalul glandei parotide – canalul Stenon – care se deschide în
vestibilul bucal în dreptul molarului doi superior pe papila parotidiană, o proeminență care
devine roşie şi vizibilă în parotidita epidemică – oreion)
-peretele superior (tavanul cavităţii bucale) reprezentat de bolta palatină desparte cavitatea
bucală de fosele nazale (bolta palatină cuprinde palatal dur, osos și palatal moale sau valul
palatin, la mijlocul căruia se află o prelungire ovoidală, contracţie numită luetă sau uvulă)
-pe peretele inferior (planșeul cavităţii bucale) format din cei doi muşchi milohiodieni și care
este delimitat între arcul mandibular și osul hioid, se află limba şi glanda sublinguală.
 Vascularizaţia pereţilor cavităţii bucale este asigurată de:
-arterele ce provin din arterele carotide externe

8
 -venele au același traseu arterial drenând sângele în sistemul cavităţii superiore
-limfaticele conduc limfa către ganglionii regionali.
 Inervaţia pereţilor cavităţii bucale provine pentru nervii senzitivi din trigemen iar pentru cei
motori din nervul facial.

Limba - este un organ muscular situat în cavitatea bucală propriu-zisă pe planșeul bucal,
formată din trei porţiuni:
 Rădăcina limbii, care prezintă la bază nişte formaţiuni limfoide ce formează amigdala lingual.
 Corpul limbii, costituie partea mobilă şi orizontală cu două margini laterale, o faţă superioară şi
una inferioară legată de planşeul bucal prin frâul lingual (plica mucoasă).
 Vârful limbii.
 În structura limbii pot fi descrise:
-scheletul fibros compus din membrane glosohioidiane (lama fibroasă aşezată transversal),
aponevroza limbii (formaţiune fibroasă care susţine mucoasa de pe faţa dorsală a limbii) şi
septul lingual (lama fibroasă care merge în plan sagital până la vârful limbii)
-musculatura limbii reprezentată de muşchii intrinseci (muşchii proprii ai limbii care încep şi se
termină în limbă) şi muşchii extrinseci (leagă limba de oasele şi vişcerele din vecinătate datorită
originii lor la acest nivel)
-mucoasa linguală care la nivelul feţei inferioare a limbii este subţire, transparentă, netedă, iar la
nivelul feţei dorsale este adaptată triturării, strivirii alimentelor (pe faţa dorsală şi pe marginea
limbii mucoasa prezintă papilele linguale cu rol în masticaţie şi în senzaţie de gust precum si
glandele limbii de tip seros, mucus și mixt).
 Vascularizaţia limbii:
-arterele linguale, dreaptă şi stângă sunt ramuri ce pleacă din carotida externă
-venele drenează sângele în vena jugulară internă
-limfaticele varsă limfa spre ganglionii submandibulari.
 Inervaţia cuprinde:
-inervaţia motorie prin nervul hipoglos asigură mobilitatea organului
-intervenţia senzorială sau gustativă este realizată de ramuri ale nervilor: vag, glosofaringian,
facial
-inervaţia senzitivă generală (tactilă, termică, dureroasă, propioceptivă) este dată de nervul
lingual, ramura din trigemen.
 Propioceptor = receptor sensibil la stimuli provocaţi de mişcările corpului (sunt situaţi in
imediata apropiere a muşchilor, oaselor, articulaţiilor).

9
 Limba participă la funcţia de masticaţie, formarea salivei, funcţia de fonaţie si reprezintă
suportul părţii periferice a analizatorului gustative.

Dinţii – sunt organe dure fixate în alveolele de pe mandibulă şi de pe osul maxilar cu rol
principal în sfărâmarea și triturarea alimentelor.
 Dinţii se dezvoltă din mucoasa bucală fiind constituiţi din trei părţi:
-coroana, partea vizibila
-colul (gâtul dintelui) porţiunea dintre coroană şi rădăcina
-rădăcina, porţiunea aflată în alveolă (are formă conică cu un vârf sau apex unde întâlnim un
orificiu prin care intră și ies din dinte, vase şi nervi).
 După aspect şi funcţia masticatoare, dinţii sunt clasificaţi în incisivi, canini, premolari și molari
(incisivii și caninii au o singură rădăcină iar premolarii și molarii, mai multe).
 În structura dinţilor pe o secţiune longitudinală deosebim:
-cavitatea dentară (spaţiu situat în coroană şi se continuă în rădăcină prin canale radiculare
conţinând un ţesut moale și anume pulpa dentară)
-dentina sau fildeșul este constituită din oseină şi săruri minerale
-smalțul acoperă coroana până la col fiind cel mai dur ţesut din organism (datorită
componentelor minerale)
-cimentul acoperă rădăcina dintelui de la col până la apex.

Faringele – este un organ musculo-fibros având forma unui conduct ce se află în continuarea
cavităţii bucale până la orificiul superior al esofagului.
 Prin intermediul faringelui fosele nazale comunică cu laringele formând calea respiratorie iar
cavitatea bucală comunică cu esofagul alcătuind calea digestivă.
 Faringele are cinci pereti situaţi: superior (1), posterior (1), lateral (2), anterior (1)
 Superior în peretele anterior se află două coame prin care faringele comunică cu cavitatea
nazală, mijlociu prezintă istmulbucofaringian, orificiu prin care faringele comunică cu cavitatea
bucală iar inferior peretele anterior prezintă orificiul prin care faringele comunică cu laringele,
istmullaringian.
 Pereţii faringelui delimitează endofaringele, cavitate ce poate fi subîmpărțită în trei etaje:
- etajul superior, situat între peretele superior al faringelui inserat pe baza craniului și vălul
palatin: nazofaringele/epifaringele (în grosimea peretelui superior se află amigdala faringelui –
Luschka – alcătuită din noduli limfatici iar în grosimea pereţilor laterali amigdala tubară,
constituită din foliculi limfatici în jurul orifiicilor trompelor

10
 - etajul mijlociu delimitat de valul paltin și un plan imaginar ce strabate osul hioid:
bucofaringele/mezofaringele (în interiorul vestibului faringian se află amigdalele palatine care
împreună cu amigdalele faringiene, tubara și lingual alcătuiesc inelul limfatic Waldeyer)
- etajul inferior este delimitat de planul ce trece prin osul hioid şi de un alt plan imaginar care
trece prin partea inferioară a vertebrei a şasea cervicală: laringofaringele/hipofaringele (pe
pereţii laterali prezintă jgheaburile faringolaringiene sau sinusuri piriforme, loc de unde trec spre
esofag lichidele ingerate.
 Structura pereţilor laringelui este următoarea:
- mucoasa faringiană sau tunica mucoasă reprezintă prelungirea mucoasei nazale şi la nivelul
endofaringelui a mucoasei bucale
- aponevroza faringiană sau tunica fibroasă reprezintă scheletul fibros al faringelui fiind suportul
tunicilor mucoasă și musculară
- tunica musculară este rezultată prin unirea a cinci perechi de muşchi striaţi (3 perechi au rol
constrictor şi 2 perechi rol ridicător)
- adventicea reprezintă tunica externă formată din ţesut conjunctiv lax si permite deplasarea
faringelui în timpul deglutiţiei.
 Vascularizația faringelui:
- arterele provin din artera carotidă externă
- flexurile venoase, submucosa și perifaringian, colectează sângele în venele jugulare interne
- limfa este condusă de vasele limfatice către ganglionii retrofaringieni şi cervicali profunzi.
 Inervaţia faringelui este complexă, nervii faringelui provin din flexul nervos faringian format
din ramuri ale nervilor vag, glosofaringian, simpatico.
 Dintre funcţiile cele mai importante ale faringelui subliniem:
- funcţia de conducere a bolului alimentar
- funcţia de apărare pentru infecţiile cu poartă de intrare respiratorie sau digestivă.

Esofagul– este un organ musculo-membranos, tubular, care se întinde de la nivelul vertebrei a

şasea cervicale, în dreptul marginii inferioare a cartilajului cricoid până în dreptul vertebrei a
unsprezecea toracale, la cardia, orificiul prin care esofagul comunică cu stomacul.
 Esofagul are o lungime cuprinsă între 25-32 cm, cu un calibru variabil intre 10-22 mm datorat
unor ștrangulaţii sau istmuri:
- istmul superior sau cricoidian aflat la marginea esofagului
- istmul mijlociu sau bronhoaortic situat la contactul esofagului cu bronhia stângă si arcul aortic
- istmul inferior sau diafragmatic de la nivelul hiatusului diafragmatic, prin care trece esofagul.

11
 Topografic esofagul este situate în mediastinul posterior, străbate regiunea cervicală, toracică și
abdominală, având contact cu organele situate aici (poate determina sau să i se provoace diferite
leziuni sau suferinţe datorită vecinatăţii cu aceasta).
 Ca structură, esofagul este format din patru tunici adaptate deglutiţiei și conducerii rapide a
bolului alimentar spre stomac:
- tunica mucoasă sau mucoasa esofagului este alcătuită dintr-un epiteliu de tip pavimentos
stratificat și un corion din ţesut conjunctiv lax
- tunica submucoasă sau submucoasa esofagului este formată din ţesut conjunctiv lax ce asigură
mucoasei mobilitate
- tunica musculară este alcătuită din două straturi de muşchi, unul intern cu fibrele musculare
dispuse circular și altul extern cu fibrele musculare dispuse longitudinal
- adventicea este formată din ţesut conjunctiv fibros.
 Vascularizaţia esofagului este asigurată de:
- arterele provenite din artera tiroidiană inferioară: arterele esofagiene, bronşice, frenice şi artera
gastrică stângă
- venele dau naștere plexurilor venos submucos şi venos periesofagian care colectează sângele
ce ajunge în final în vena cavă superioară
- limfa este drenată către ganglionii cervicali profunzi și către ganglionii retrofaringieni
 Inervația esofagului este asigurată de nervul vag.

Cavitatea abdominală, cavitatea peritoneală, peritoneul

 Spațial delimitat între diafragm, peretele posterior și pereţii anterolaterali și abdomenului
formează cavitatea abdominală cu o formă ovoidală și partea voluminoasă în sus
 În cavitatea abdominală se află: segmentul intraabdominal al esofagului, stomacul, intestinal
subţire şi intestinal gros, ficatul, pancreasul şi splina

12
 Pereții cavităţii abdominale sunt acoperiţi de peritoneul parietal, o membrană seroasă iar
majoritatea organelor din cavitatea abdominală de peritoneul vişceral, prelungire răsfrântă pe
organe a peritoneului parietal.
 Spaţial virtual cuprins între peritoneul parietal și peritoneul vişceral se numeşte cavitatea
peritoneală iar organele aflate aici se numesc organe intraperitoneale: stomacul, intestinul
subțire, colonul transvers, colonul sigmoidian, apendicele vermicular, ficatul.
 Peritoneul dă naştere unor pliuri ce leagă organele intraperitoneale de peretele abdominal
posterior sau unele de altele: mezouri (leagă un segment al tubului digestiv de peretele
abdominal posterior: mezenterul, mezzo-colonul transvers şi sigmoid) şi epiploane (leagă un
organ intraabdominal de altul: marele epiploon, micul epiploon, epiplonul gastrosplenic - leagă
stomacul de splină).

Stomacul – este un organ cavitar musculo-glandular aşezat în etajul supramezocolic (etajul

superior) al cavităţii abdominale şi se proiectează în epigastru şi parțial în hipocondrul stâng.
 Este segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv, segment intraperitoneal şi mobil care se
întinde de la orificiul cardiei până la orificiul pyloric.
 Stomacul are forma literei “J” când este gol, iar când este plin are forma unui cimpoi cu o
capacitate de 1300-1500 ml şi o lungime de aproximativ 25 cm, dar variază în funcţie de tonusul
musculaturii gastrice.
 Configuraţia externă a stomacului: stomacul are o faţă anterioară, o faţă posterioară, o margine
dreaptă numită mica curbură, o margine stângă numită marea curbură, un orificiu superior prin
care comunică cu esofagul cardia şi un orificiu inferior care face legătura dintre stomac şi
duoden numit pilor.
 Didactic, stomacul cuprinde două părţi:
- porţiunea vertical formată din fundul stomacului (fornix), corpul stomacului şi regiunea cardiei
- porţiunea orizontală formată din antrul piloric şi canalul pyloric.
 Poziţia stomacului este asigurată de ligament, care îl fixează de organele vecine.
 Ca structură peretele gastric este format din:
- mucoasa stomacului sau tunica mucoasă pe suprafaţa careia se pot distinge șanţurile circulare
care delimitează ariile gastrice în care se deschid glandele gastrice (mucoasa gastrică este
formată din epiteliu, corion, glande şi musculara mucoasei); glandele gastrice sunt de mai multe
tipuri; glande cardiale cu secreţie de mucus, glande fundice cu secreţie de enzime, acid
clorhidric, mucus şi factor intrinsic pentru absorbţia vitaminei B12 şi glande pilorice cu secreţie
de mucus şi gastrină

13
 - tunica submucoasă formată din ţesut conjunctiv lax (conţine vase sanguine, limfatice şi plexuri
nervoase vegetative)
- tunica musculară, formată din fibre musculare netede dispuse în trei starturi (extern, mijlociu,
intern)
- tunica seroasă constituită din ţesut conjunctiv lax (aici se află vasele şi nervii ce deservesc
stomacul).
 Vascularizaţia stomacului este asigurată de:
- ramura anterioară a arterei aorte abdominale din care pleacă artera gastrică stângă, artera
splenică şi artera hepatică comună ale căror ramuri unite între ele formează arcadele arteriale pe
mica și pe marea curbură
- venele iau naştere din capilarele reţelei arteriale şi străbat în sens invers arterelor, peretele
stomacului formând două plexuri venoase care vor urma acelaşi traseu cu arterele şi duc sângele
în vena portă
- limfaticele conduc limfa în ganglionii regionali şi apoi în canalul toracic.
 Inervaţia stomacului:
- inervaţia parasimpatică provine din nervul vag
- inervaţia simpatico provine din plexul celiac.
 Plexurile nervoase formate în pereţii stomacului, din fibrele nervoase simpatice și parasimpatice
(plexul submucos Meissner și plexul Mienteric Auerbach) distribuie fibre la glande, la epiteliul
mucoasei gastrice și la fibrele musculare.

Intestinul subţire – este segmental cel mai lung al tubului digestiv cu o lungime de peste 4 m,
începând de la pilor până la nivelul valvulei ileocecală unde comuniă cu intestinul gros.
 Intestinul subţire se împarte în trei portiuni: duoden, jejun, ileon.

Duodenul - reprezintă segmenul iniţial al intestinului subţire cu o lungime de aproximativ 25-30

cm, având forma unei potcoave în concavitatea căreia se află capul pancreasului.
 Este imobil, aşezat retroperitoneal şi cuprinde urmatoarele porţiuni:
- bulbul duodenal este prima porţiune care urmează după pilor până la colul vezicii biliare, este
ușor mobil și acoperit în întregime de peritoneu
- porţiunea descendentă este cel de-al doilea segment al duodenului, situat în partea dreaptă a
vertebrelor lombare L1-L2 şi în ea se varsă secreţia biliară și pancreatică
- porţiunea orizontală este cel de-al treilea segment al duodenului având un traiect orizontal

14
 - porţiunea aşcendentă este cel de-al patrulea segment al duodenului ce continuă cu jejunul
formând unghiul duodeno-jejunal.
 Structural, duodenul este alcătuit din patru tunici:
- mucoasa duodenală sau tunica mucoasă tapetează suprafaţa internă a duodenului; prezintă plici
circulare şi vilozităţi intestinale iar în porţiunea descendentă se află două proeminențe
mamelonate numite papile şi anume papilla duodenală mare sau caruncula mare (în interior
prezintă un diverticul, ampula lui Vater prin care canalul Wirsung se varsă în canalul coledoc
având la punctul de vărsare ficterul lui Oddi ) şi papila duodenală mică sau caruncula mică
situată superior de prima (aici se deschide canalul pancreatic secundar al lui Santorini); tunica
mucoasă conţine glande intestinale şi duodenale: Lieberkuhn si Brunner
- tunica submucoasă este formată din ţesut conjunctiv lax şi conţine foliculi limfatici, plexul
nervos Meissner şi plexuri nervoase
- tunica musculară este compusă din straturi de fibre musculare netede la exterior şi circulare la
interior, între ele fiind flexul nervos Auerbach
- tunica seroasă este formată din peritoneul parietal.
 Vascularizaţia duodenului:
- arterele care irigă duodenul provin din ramurile arterei gastroduodenale şi arterei mezenterică
superioară
- venele drenează sângele către vena portă
- limfaticele conduc limfa spre ganglionii regionari şi apoi spre canalul thoracic.
 Inervaţia duodenului:
- inervaţia simpatico și parasimpatică provine din flexurile Meissner si Auerbach.

Jejunul-ileonul - formează împreună intestinul mezenterial care reprezintă partea mobilă,

intraperitoneală a intestinului subţire de la unghiul duodeno-jejunal până la valvula lui Bauhim
(valvula ileocecală).
 Mezenterul = formaţiune peritoneală lungă care leagă jejuno-ileonul de peretele abdominal
posterior asigurându-i imobilitatea.
 Jejuno-ileonul are un calibru mai mic, formă tubulară şi datorită lungimii mari formează 14-16
anse intestinale.
 Succesiunea structurală de la interior la exterior a peretelui intestinal se reprezintă astfel:
- tunica mucoasă reprezintă caracteristic plici circulare Kerkring şi vilozităţi intestinale care
măresc suprafaţa de absorbire a intestinului până la 50 m2
- tunica submucoasă este formată din ţesut conjunctiv lax

15
 - tunica musculară este asemănătoare structural cu tunica musculară a duodenului
- tunica seroasă este reprezentată de peritoneul vişceral care acoperă întreg tubul intestinal.
 Vascularizaţia intestinului mezenterial:
- arterele care irigă intestinul provin din artera mezenterică superioară, ramură a aortei
abdominale
- venele rezultate din reţeaua capilară a vilozităţilor intestinale şi a celorlalte structuri ale
peretelui intestinal colectează sângele spre vena mezenterică superioară, afluent a venei porte
- limfaticele drenează limfa către ganglionii mezenterici și apoi spre trunchiul limfatic intestinal.
 Inervaţia intestinului mezenterial este asigurată de nervi proveniţi din sistemul vegetativ
simpatico și parasimpatic.

Intestinul gros – este segmentul terminal al tubului digestiv şi se întinde de la valvula

ileocecală până la orificiul anal, având un diametru mai mare decât intestinul subţire şi o
lungime medie de 1,6 m.
 Intestinul gros prezintă de a lungul sau trei benzi musculare longitudinale, taenia coli, pe care se
insera apendicii epiploic (ciucuri de grăsime)
 Intestinul gros prezintă următoarele segmente:
- cecul, prima porţiune a intestinului gros, situat sub unghiul ileocecal, cu formă de fund de sac
care inferior se continuă cu apendicele vermicular (3-10 cm lungime); este un organ mobil iar pe
fața medială se termină la nivelul valvulei ileocecale, ileonul
- colonul ascendant care începe de la valvula ileocecală până la flexura colică dreaptă este un
segment retroperitoneal, imobil, cu o lungime de 15-20 cm
- colonul transvers începe de la flexura colică dreaptă până la flexura colică stângă fiind un
segment intraperitoneal, mobil, cu o lungime 50 cm (mobilitatea este datorată mezocolonului
transvers care îl leagă de peretele posterior al trunchiului)
- colonul descendent începe de la flexura colică stangă până la nivelul fosei iliace stângi fiind un
segment retroperitoneal cu o lungime de aproximativ 25 cm
- colonul sigmoid începe în fosa iliacă stângă şi se termină pe un plan median la joncțiunea
retrosigmoidiană, fiind un segment intraperitoneal, mobil, şi cu o lungime de aproximativ de 40
cm (mezoul său are forma unui evantai şi se numeşte mezosigmoid)
- rectul este ultima parte a intestinului gros care începe de la nivelul vertrbrei S3 până la anus,
având un aspect fusiform şi o lungime de circa 20 cm.

16
 Topografic rectul are o parte pelvină pârtia intraperitoneală numită ampulă rectală sau rectul
pelvin şi distal un segment de circa 4 cm numit canalul anal sau rectul perineal care se termină la
orificiul anal.
 În funcţie de sex, anterior, rectul vine în raport cu:
- la bărbat cu vezica urinară, prostate şi cu veziculele seminale
- la femeie cu vezica urinară, uterul si vaginul.
 Structura peretelui intestinului gros:
- tunica mucoasă nu prezintă vilozităţi intestinale netede la nivelul cecului şi colonului iar la cel
al rectului există valvule Houston şi coloane Morgani (mucoasa este foarte bogata in celule
mucipare)
- tunica submucoasă structural corespunde cu cea din intestinul subţire
- tunica musculară cu fibre longitudinale la exterior şi circulare interior (aceste straturi de fibre
adera intim la nivelul canalului anal formând sfincterul anal intern)
- tunica seroasă reprezentată de peritoneul vişceral este înlocuită în porţiunea terminală cu ţesut
conjunctiv, constituind adventicea.
 Vascularizaţia intestinului gros:
- apendicele vermicular, cecul, colon ascedent şi partea dreapta a colonului transvers primesc
sânge arterial din artera mezenterică superioară iar sângele venos este condus în vena portă prin
vena mezeterică superioară
- partea stângă a colonului transvers, partea superioară a colonului descendent, partea inferioară
a colonului descendent şi colonul sigmoid sunt vascularizate de artera şi vena mezenterică
inferioară
- artera și vena iliacă internă vascularizează prin ramurile rectale partea inferioară a rectului
- limfaticele de la nivelul mucoasei drenează limfa către ganglionii mezenterici şi mai departe
prin trunchiul limfatic intestinal.
 Inervaţia intestinului gros este asigurată de nervii formaţi din plexurile mezenterice superior,
inferior si hipogastric.

Glandele anexe ale tubului digestiv:

 Glandele situate exterior pereţilor tubului digestiv şi care comunică cu cavitatea diferitelor
segmente digestive prin conducte excretoare constituie organele glandulare anexe.
 Glandele anexe ale tubului digestive sunt: glandele salivare, ficatul, căile biliare şi pancreasul.

Glandele salivare – sunt în general glande exocrine de tip tubuloacinos anexate cavităţii bucale.

17
 Glandele salivare sunt mari şi mici iar saliva are rol în vorbire, digestia bucală, etc.
 Glandele salivare mici de la nivelul mucoasei sau a submucoasei bucale:
- glandele labiale de la nivelul buzelor
- glandele molare la nivelul obrajilor
- glandele palatine la nivelul palatului
- glandele linguale la nivelul limbii.
 Glandele salivare mari sunt organe perechi aflate în afara mucoasei bucale, dispuse conform
curburiei mandibulei, între articulațiile temporomandibulare: parodita, submandibular și
sublingual.
 Parodita este cea mai voluminoasă glandă salivară (25 g) situată în loja glandei parodite (în
spatele brațului cervical al mandibulei), în faţa muşchiului sternocleidomastoidian sub conductul
auditiv extern iar canalul excretor numit canalul Stenon se deshide la suprafaţa mucoasei
obrazului, în dreptul primului sau celui de-al doilea molar superior.
 Glanda submandibulară (submaxilară) este o glandă salivară pereche situată în loja
submandibulară (între faţa internă a maxilarului inferior și faţa laterală a bazei limbii iar canalul
său excretor numit canalul Wharton se deschide în cavitatea bucală, la baza frâului limbii în
papila numită caruncula salivară sublinguală).
 Glanda sublinguală este situată pe planşeul bucal, submucoasa bucală, de o parte și de alta a
frâului limbii, în lojă sublingual, având partea anterioara (glanda sublinguală principală) prin
canalul Bertholin deschidere la nivelul carunculelor salivare sublinguale iar pentru partea
posterioară (glanda sublinguală secundară) deshidere de-a lungul plicii sublinguale prin canalele
Rivinius.

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

 Principala funcţie a aparatului digestiv este digestia și absorbţia substanţelor alimentare

(organice, anorganice, chimice) cu rol esenţial în nutriţia organismului pentru necesarul
energetic în dezvoltare, refacere, menţinerea troficităţii tisulare, a funcţiilor vitale, etc.
Digestia = ansamblul proceselor fizico-chimice suferite de alimente în tubul digestiv pentru a
ajunge la stadiul în care pot fi asimilate de celule.
 Digestia alimentelor începe în cavitatea bucală, continuă în celelalte segmente ale tubului
digestiv şi se sfârşeşte în intestine.

18
 Digestia bucală - totalitatea proceselor de digestie alimentară desfăşurate la nivelul cavităţii
bucale prin activitate motorie şi secretorie poartă numele de digestie bucală.
 Activitatea motorie este realizată prin actul masticaţiei iar cea secretorie prin intermediul
glandelor salivare.

Masticaţia- reprezintă actul de fărămiţare, triturare a alimentelor solide cu dinţii pentru a

favoriza amestecarea acestora cu salivă, precum şi a acţiunilor celorlalte enzime digestive.
 În afară de dinţi, un rol important în masticaţie îl joacă:
- muşchii masticatori, articulaţia temporomandibulară
- limba, buzele, obrajii.
 Reglarea nervoasă a masticaţiei este realizată prin acte reflexe necondiționate (prezente chiar şi
în timpul somnului) şi acte reflexe condiţionate.

Saliva – constituie produsul de secreţie al glandelor salivare, fiind un lichid incolor cu aspect
opaleşcent şi secretată în cantităţi de 1-1,5 litri/ 24 ore (glanda parotidă secretă saliva iar glanda
submandibulară saliva mixtă).
 Saliva are densitate între 1002-1012, o reactie slab acidă (ph=6-7) şi următoarea compoziţie
chimică:
-99,5% apa
-0,5% reziduu uscat compus din 0,3% substanţe organice (amilază salivară sau ptialină, lizozim,
mucină, kalicreină) și 0,2% substaţte anorganice (cloruri, carbonaţi, bicarbonaţi, fosfaţi de Na,
K, Mg, Ca).
 In digestia bucală saliva are rol digestiv și nedigestiv.
 Rolurile digestive ale salivei constau în:
- impregnarea şi solubilizarea alimentelor prin intermediul lichidelor
- favorizarea masticaţiei şi a senzaţiilor gustative prin stimularea terminaţiilor gustative din
mucoasa bucală
- pregătirea bolului alimentar pentru deglutiţie
- protecţia mucoasei bucale prin lubrefiere cu mucus
- descompunerea chimică prin intermediul amilazei salivare asupra amidonului din alimente
(până în stadiul de maltoză)
- curăţarea cavităţii bucale prin ingestia de apă.
 Dintre rolurile nedigestive ale salivei cele mai importante sunt:
- îndepărtarea resturilor alimentare şi a celuleor epiteliale descuamate din cavitatea bucală

19
 - menţinerea echilibrului hidric (deshidratarea conduce la scăderea secreţiei salivare provocând
senzaţia de sete și uscarea mucoasei buco-faringiene)
- vorbirea articulate prin umectare și lubrefiere continuă a mucoasei bucale și linguale secreţia
unor produşi de catabolism (plumb, mercur, uree, creatinină, acid uric, etc)
- transmiterea unor afectiuni infecțioase (hepatita epidemica tip A, poliomielita, turbarea)
- acţiune antiseptică prin lizozim.
 Reglarea secreţiei salivare este realizată prin mecanisme nervoase (reflexe necondiţionate şi
condiţionate) şi mecanisme umorale.
 Mecanismul reflex necondiţionat are drept substrat morfologic arcul reflex simplu:
- receptorii sunt mugurii gustativi din mucoasa linguală şi chemoreceptori, mecanoreceptori din
mucoasa bucală
- calea aferentă este formată din fibrele sensitive ale nervilor cranieni (faciali, glosofaringian,
pneumogastric = nervii V, VII, IX, X)
- centrii nervoşi sunt situați în bulb
- calea aferentă este reprezentată de fibrele sistemului nervos vegetativ simpatic (determină o
secreţie salivară vâscoasă, bogată în mucina) şi parasimpatic (deţine rolul principal prin
declanşarea unei secreţii salivare abundente, bogată în amilază în urma excitării fibrelor
parasimpatice).
 Mecanismul reflex condiționat este declanșat prin stimulare vizuală, sunet, zgomot, gând.
 Reglarea umorală constă în stimularea sau inhibarea secreţiei salivare de către sistemul endocrin
(vasopresina inhibă, brandikinina stimulează).

Deglutiţia – reprezintă actul care cuprinde totalitatea proceselor prin care bolul alimentar este
transportat din cavitatea bucala în stomac.
 Funcțional, acest act este realizat în trei timpi: bucal, faringian şi esofaringian.
 Timpul bucal constă în trecerea bolului alimentar din gură în faringe, este voluntar şi cu o durată
foarte scurtă ( mai multe mişcări voluntare determină plasarea bolului alimenatar pe faţa dorsală
a limbii care posterior îl împinge spre istmul buco-faringian).
 Timpul faringian este reflex și constă în progresia bolului alimentar din faringe în esofag printr-
un proces complex de contracții musculare.
 Timpul esofagian este diferențiat pentru solide sau lichide, alimentele fiind transportate datorită
mișcărilor peristaltice iar în clipa când bolul ajunge la cardia, sfincterul se relaxează și bolul
trece în stomac.

20
 Mișcări peristaltice=unde succesive de contracții inelare precedate de unde de relaxare care
propulsează conținutul organelor tubular.
 Reglarea deglutiției este efectuată exclusiv prin mecanisme nervoase:
- sunt reprezentați de organele parcurse de bolul alimentar
- căile aferente ale reflexului de glutiție sunt formate din ramurile nervului trigemen, vag,
glosofaringian-nervii V,VII, IX, X
- centrul nervos se află în substanța reticulată din bulb
- căile eferente sunt reprezentate prin hipoglos la mușchii limbii, ramuri ale trigemenului,
facialului la mușchii cavității bucale, glosofaringian la limba și mușchii faringelui, vag la
faringe, esofag la nervii V, VII, IX, X, XII.
 Pentru sfincterul cardia, sistemul nervos vegetativ simpatic are efect relaxant iar parasimpaticul
(fibre din nervul vag) determină contracția acestui sfincter.

Digestia gastrică – reprezintă totalitatea proceselor și transformărilor chimico-mecanice de la

nivelul stomacului, suferite de bolul alimentar pentru realizarea chimului gastric și constituie
digestia gastrică.
 Chim gastric=masa lichefiată, omogenă formată din bolul alimentar când trece în stomac în
duoden.
 Digestia gastrică este realizată prin activitatea secretorie și motorie a stomacului.

Activitatea (funcția) secretorie a stomacului - constă în secreția glandelor mucoasei gastrice și

a celulelor secretorii izolate, produsul de secreție a glandelor gastrice este sucul gastric, un lichid
incolor, ușor opalescent, în cantitate de 1-1,5 litri/ 24 ore și are urmatoarea compozitie:
-99% apa
- -1% reziduu uscat compus din 0, 6 substanțe anorganice (acid clorhidric, săruri de Na, K, Ca,
Mg) si0, 4% substanțe organice ( mucina și enzime).
 Acidul clorhidric intervine în procesele chimice ale digestiei având rolul fiziologic de a activa
enzimele proteolitice din sucul gastric favorizând prin combinarea cu proteinele alimentare
acțiunea enzimelor asupra rezultatelor ușor atacabile.
 Acidul clorhidric activează pepsinogenul în pepsină, are rol antiseptic (prin acțiunea împotriva
multiplicării microorganismelor din stomac) controlează hematopoieza (prin factori proteici
necesari absorbției vitaminei B12).
 Enzimele sunt reprezentate de:

21
 -pepsină, secretată de celulele pariteale sub formă inactivă de pepsinogen și activitatea de HCl,
cu un pH optim de 1-1,5
- labfementul din sucul gastric al sugarului are rol în coagularea laptelui (cazeinogenul solubil
din lapte este precipitat și transformat în cazeină și paracazeinat de calciu)
- lipaza gastrică acționează asupra lichidelor alimentare (eficace la sugar și redusă la adult ca
acțiune, deoarece scindează hidrolitic doar grăsimile gata emulsionate)
- gelatina cu rol în hidrolizarea gelatinei
- mucina are rol de protecție a mucoasei gastrice împotriva acțiunii HCl, a enzimelor proteolice,
a lezării mecanice produse de alimente și este secretată de celule epiteliale de la suprafața
mucoasei
- mucusul gastric are rolul fiziologic de protecție a mucoasei gastrice împotriva factorilor
mecanici, termici, chimici, împotriva autodigestie acesteia datorită acțiunii HCl și enzimelor
proteolitice, fiind un gel lubrefiant constituit din mucină, apa, electroliți și celule descuamate.
Reglarea secreției gastrice:
 Declanșarea și reglarea secreției de suc gastric este realizată prin mecanisme nervoase și
umorale.
 Reglarea nervoasă a secreției gastrice este reflex necondiționată și condiționată.
 Mecanismul reflex necondiționat gastric este foarte complex:
-receptorii sunt în diferite segmente ale aparatului digestiv (cavitatea bucală, stomac, intestin)
sau în afara acestora (aparat urogenital, cord, etc)
-căile aferente corespund după sediul receptorilor
-centrii nervoși sunt predominant în substanța reticulată din bulb
-căile eferente sunt reprezentate de sistemul nervos vegetativ cu precadere de parasimpatic
(nervul vag).
 Mecanismul reflex condiționat este declanșat de stimuli/excitanți ca: ora mesei, luminiozitate,
zgomot.
 Reglarea umorală constă în participarea hormonului numit gastrină la mecanismul de secreție a
sucului gastric.
 Gastrina este secretată de celulele G ale mucoasei stomacului din regiunea pilorică și de celule
similare din segmentul proximal al duodenului.
 După ingestia alimentelor la un interval de timp de circa 20-40 minute, gastrina apare în
mucoasa stomacului, trece în sânge și ajunge la glandele gastrice, stimulându-le secreția.
 Reflexul gastrosecretor poate fi inhibat sau excitat și de alte substanțe ca:
- histamina (stimulează secreția de HCl a stomacului)

22
 - insulina (stimulează secreția gastrică)
- cantitățile mici de alcool (stimulează secreția gastrică)
- aldosteronul (inhibă secreția gastrică)
- nicotina (inhibă secreția gastrică).
 Procesul gastrosecretor se desfășoară în trei faze interdependente: cefalică, gastrică, intestinală.
 Faza cefalică reprezintă secreția anticipativă declanșată decondițoinat (miros, contact alimente
cu mucoasa bucală) sau condiționat (miros, zgomot, lumina, simpla vedere a alimentelor).
 Ambele mecanisme nervoase sunt realizate pe calea nervului vag (prin metoda “prânzului fictiv”
I.P Pavlov a demonstrat faza cefalică a secreției gastrice).
 Faza gastrică este realizată prin mecanisme nervoase și umorale, secreția fiind declanșată de
prezența alimentelor în stomac.
 Mecanismul nervos este declanșat de distensia stomacului consecutive pătrunderii alimentelor în
stomac.
 Mecanismul umoral este mecanismul principal al fazei gastrice fiind reprezentat de gastrină
 Faza intestinală este reglată prin mecanisme nervoase și umorale, predominant fiind cel umoral.
 Secreția gastrică este declanșată în această fază de prezența chimului gastric în duoden cu
mențiunea ca în cursul fazei intestinale, lipidele la contactul cu mucoasa duodenala inhibă
secreția gastric.
 Substanța care inhibă secreția gastrică este hormonul enterogastron.
 Secreția gastrică în ansamblu este condiționată calitativ și cantitativ de elementele ingerate
(carnea, peștele produc cantitatea cea mai mare de suc gastric) iar întreg procesul pentru o
ingestie optimă este controlat prin mecanisme nervoase și umorale.

Activitatea (funcția) motorie a stomacului:

 Activitatea motorie a stomacului include totalitatea mișcările imprimate pereților stomacului
prin contracția musculaturii acestora: mișcările peristaltice și mișcările tonice.
 Mișcările peristaltice sunt grupuri de unde de contractie între care există pauze, pornesc de la
cardia și se propagă până la pilor sau rect la intervale successive de 15-20 secunde.
 Mișcările tonice pot fi catalogate ca:
- Mișcările de adaptare sau umplere a capacitatii stomacului cu menținerea permanentă a
contactului cu alimentele prin umplere de la periferie spre centru în straturi concentrice
(tonusul), contracția musculaturii stomacului scade ca intensitate pe măsură ce se umple cu
alimente și invers, crește când alimentele părăsesc stomacul.
- Mișcările de amestec au drept rezultat amestecul alimentelor cu sucul gastric
23
- Mișcările de golire sau evacuare gastrică implică atât stomacul cât și duodenul, sfincterul piloric
fiind deschis când presiunea exercitată asupra sa este mai mică decât forța sa de contracție.
 Reglarea motilității gastrice este realizată neuro-umoral:
- Nervul vag (nerv parasimpatic) stimulează mișcările peristaltice, iar simpaticul le inhibă
- Umoral, evacuarea stomacului este inhibată de hormoni ca: secretina, enterogastron și stimulate
de gastrină și motilină.

Digestia intestinală
 Digestia intestinală este totalitatea proceselor fizico-chimice din interiorul intestinului subțire pe
care le suferă alimentele până la formarea produșilor de digestive ce permit absorbția.
 Acest proces este realizat prin activitatea combinată a pancreasului, ficatului și intestinului
subțire reprezentate prin secreția de suc pancreatic, secreția biliară și secreția de suc intestinal.

Secreția pancreatică
 Produsul de secreție al pancreasului exocrin îl reprezintă sucul pancreatic, secretat de acinii
pancreatici, colectat de canalul lui Wirsung și drenat în intestinul subțire la nivelul duodenului
concomitant cu bila prin ampula lui Vater.
 Secreția de suc pancreatic este declanșată după 5-10 minute de la ingestia alimentelor cu creștere
cantitativă când alimentele ajung în duoden și în maximum după 2-3h de la ingestie iar la
aproximativ 5h încetează.
 Cantitativ și calitativ sucul pancreatic variază în funcție de la natura alimentelor consumate
(carnea determină secreția pancreatică redusă, iar pâinea secreție abundentă).
 Sucul pancreatic este un lichid limpede pH=8, vărsat în duoden pe 24h în cantitate 1,5-2l, având
următorul conținut:
- 98% apa
- 2% reziduu uscat compus din substanțe organice și anorganice (NaHCO3).
 Substanțele organice sunt reprezentate de enzimele sucului pancreatic: proteolitice (tripsina,
chimotripsina, labfermentul pancreatic), amilolitice (amiliaza pancreatică) și lipolitice (lipaza
pancreatică).
 Tripsina este secretată sub forma inactive de tripsinogen care în prezenta ionilor de Ca este
activată în duoden sub acțiunea enterokinazei după care se activează autocatalitic; hidrolizează
peptonele în peptide și oligopeptide.
 Chimotripsina este secretată sub forma inactivă de chimotripsinogen și activate în lumenul
intestinal de tripsină sau autocatalitic având activitatea asemănătoare cu a tripsinei.
24
 Carboxipeptidaza este activată de tripsină și hidrolizează oligopeptidele în aminoacizi.
 Amiliaza pancreatică hidrolizează amidonul până la stadiul de maltoză.
 Limpaza pancreatică descompune grăsimile neutre în glicerol și acizii grași (în absența ei
grăsimile sunt nedigerate fiind eliminate odată cu fecalele).
 Polinuclotidazele (ribonucleaza, dezoiribonucleaza), hidrolizează acizii nucleici AND și ARN în
nucleotide.
 Reglarea secreție de suc pancreatic este asigurată prin mecanisme nervoase și umorale:
- mecanismul neuroreflex este declanșat de excitarea receptorilor senzitivi și gustativi din
mucoasa bucală, impulsurile nervoase ajung la centrii nervoși în bulb iar prin nervul vag la
glanda pancreatică.
- Mecanismul umoral este cel predominat și se realizează prin intermediul hormonilor: secretina
(aciditatea chimului gastric stimulează secreția) și pancreozinina (colecistochinina care este
secretată tot de mucoasa intestinală).

Secreția biliară
 Produsul de secreție al ficatului îl reprezintă bila, un lichid al cărei culoare variază în raport cu
proveniența ei, cantitatea pe 24h fiind de aproximativ 800ml.
 Bila secretată continuu de celulele hepatice se numește bila hepatică; lichid limpede de culoare
galben-auriu care în perioadele interdigestive se acumulează și se concentrează de circa 10 ori în
vezica biliară numindu-se bila veziculară; lichid concentrat plin de mucus și având culoare
verde-închis.
 Compoziția bilei hepatice este 97% apa și 3% reziduu uscat, iar cea a bilei veziculare 85% apa și
15% reziduu uscat.
 Reziduul uscat conține substanțe anorganice reprezentate de săruri Na, Mg, Ca, K și substanțe
organice reprezentate de acizii biliari și sărurile biliare, pigmenții biliari, colesterol, fosfolipide
și diverse grăsimi.
 Acizii bililari și sărurile biliare sunt compuși cu un deosebit rol fiziologic în digestia și absorbția
intestinală.
 În bila umană se găsesc 4 acizi biliari (colic, dezoxicolic, chenodezoxicolic și litocolic) care sunt
conjugați de celula hepatică în glicocol și taurină, iar acizii rezultați se combină cu sodiul și
potasiul formând sărurile biliare reprezentate de glicocolatul și taurocolatul de Na.
 Dintre multiplele roluri ale sărurilor biliare enumerăm:
- rol tensioactiv prin scăderea tensiunii superficiale a particulelor mari de grăsime (determină
fracționarea și emulsionarea acestora)
25
- rol în accelerarea procesului de descompunere enzimatică, hidrolitică a grăsimilor alimentare
(datorită creșterii suprafeței de contact a grăsimilor prin emulsionarea cu lipaza pancreatică)
- rol în activarea lipazei pancreatice
- rol în procesul de absorbție intestinală a grăsimilor
- rol în stimularea peristaltismului intestinal
- rol stimulant asupra secreției biliare (acțiune coleretică).
 Pigmenții biliari sau colorația bilei sunt produși de metabolismul hemoglobinei: bilirubina și
biliverdina.
 Pigmenții biliari nu au rol în digestie dar acumularea lor în organism (în mod normal se elimină
prin fecale și urină) determină apariția icterelor.
 Icter = impregnarea țesuturilor cu pigmenți biliari ceea ce conduce la colorația galbenă a
tegumentelor și mucoaselor.
 Colesterolul este substanta care prin oxidare se transformă în acizi biliari, nu are rol în digestie
și este eliminat parțial în fecale.
 Secreția biliară nu este un suc digestiv propriu-zis prin faptul că nu conține enzime care să
descompună substanțele alimentare, rolul ei în digestie fiind de emulsionarea grăsimilor prin
acțiunea sărurilor biliare, dar constituie calea de excreție a anumitor produși chimici (colesterol,
pigmenți biliari, etc.).
 Reglarea secreției și excreției biliare se realizează prin mecanisme nervoase și umorale.
 Reglarea secreției biliare prin mecanism nervos este manifestată prin acțiunea excitosecretoare a
sistemului nervos vegetativ parasimpatic (prin intermediul nervului vag) și inhibitoare a
simpaticului.
 Mecanismul umoral este reprezentat de substanțele cu acțiune coleretică în special secretina,
sărurile biliare precum și de unele substanțe alimentare cum ar fi: uleiul vegetal, galbenușul de
ou.
 Reglarea nervoasă a excreției/evacuării bilei din căile biliare în duoden se realizează prin
stimularea contracțiilor veziculei biliare de excitațiile parasimpatice iar simpaticul are efecte
opuse.
 Pentru musculatura sfincterului Oddi motilitatea contracției este stimulată de simpatic și inhibată
de parasimpatic.
 Mecanismul umoral este realizat de substanțele calogoge ca de exemplu hormonal numit
colecistikinina.

Sucul intestinal
26
 Sucul intestinal este produsul de secreție al glandelor intestinale care la nivelul intestinului
subțire sunt reprezentate de glandele Brunner din duoden și de glandele Lieberkuhn din jejun și
ileon.
 Sucul intestinal este un lichid cu aspect opalescent, cu un pH=7,5-8,5 și efect neutralizant asupra
chimului gastric acid iar secreția de suc intestinal în 24h este între 1,5-2,5l.
 Componentele sucului intestinal sunt: apa (ultimele cercetări susțin că sucul intestinal nu are
apă), mucus, săruri minerale (săruri de Na, Ca, Mg) și enzime.
 Enzimele sucului intestinal sunt reprezentate de:
- peptidaze care descompun peptidele în aminoacizi realizându-se astfel absorbția proteinelor
- dizaharidele:
- maltoza, hidrolizează maltoza în două molecule de glucoză
- zaharoza, hidrolizează zaharoza în glucoză și fructoză
- lactoza, hidrolizează lactoza în glucoza și galactoză
- lipaza transformă în glicerol și acizi grași, grăsimile neutre pentru a fi posibilă absorbția
acestora.
 Reglarea secreției sucului intestinal este dublă: nervoasă și umorală.
 Mecanismul nervos este realizat prin intermediul reflexelor locale la care participă inervația
vegetativă intrinsecă și extrinsecă a intestinului subțire (simpaticul este inhibitor, iar
parasimpaticul este excitator).
 Mecanismul umoral este realizat prin intermediul hormonilor cu acțiune stimulatoare (secretina,
enterocrinina) și al hormonilor cu acțiune inhibitoare (enteroglucagon, somatostatin).

Activitatea motorie a intestinului subțire

 Datorită mișcărilor intestinului se asigură contactul alimentelor cu sucurile digestive contribuind

astfel la mărirea suprafeței de atac a alimentelor de către enzime și la înaintarea conținutului
alimentar de-a lungul traiectului digestiv.
 Activitatea motorize sau funcția motorize este reprezentată de:
- mișcări peristaltice, asemănătoare acelor esofagiene și gastrice cu propagare întotdeauna spre
rect, asigurând transportul chimului gastric de la pilor spre valvula ileo-cecală
- mișcările segmentare reprezintă contracții circulare ritmice cu localizare alternative, succesiunea
apărând la mijlocul primelor spații dintre două contracții anteroiare și are rol de amestec al
conținutului intestinal cu sucurile digestive din intestine
- mișcările pendulare asigură propulsarea conținutului intestinal pe distanțe mari și frământarea,
alimentarea acestora cu sucurile digestive.

27
 Reglarea activității motorie intestinală este realizată prin mecanisme nervoase și umorale:
- parasimpaticul (nervul vag) exercită impulsuri excitatoare iar simpaticul (nervul splahnic) inhibă
intensitatea mișcărilor intestinului (plexurile nervoase Meissner și Auerbach asigură motricitatea
intestinală)
- umoral, mecanismul este reprezentat de gastrină (relaxează sfincterul ileocecal) și glucogon,
metilina, serotonina (acestea au efect stimulant asupra motilității intestinale).

Absorbtia intestinală
 Procesul de trecere a substanțelor nutritive din tubul digestiv în mediul intern al organismului
reprezintă absorbția intestinală.
 Procesul de absorbție este cel mai bine adaptat la nivelul intestinului subțire având ca unitate
structural-funcțională, vilozitatea intestinală.
 Vilozitatea intestinală reprezintă o bogată irigare sanguină, limfatică și realizeză mărirea
suprafeței de absorbție pentru principiile alimentare după transformarea ei în forme elementare.
 Absorbția este slab reprezentată la nivelul stomacului (se absorb apa, clorurile, alcoolul, CO2,
unele medicamente) sau colonului, mai active la nivelul cecului (apa, viatmine, săruri minerale).
 Mecanismele de trecere a substanțelor nutritive din lumenul intestinal în mediul intern sunt
mecanisme pasive și active.
 Mecanismele pasive constau în trecerea substanțelor nutritive prin peretele interstinal conform
legilor fizice ale difuziei (ingredient de concentrație sau electic) și osmozei.
 Mecanismele active sunt realizate prin reacții chimice, specifice, în celule absorbante cu consum
de energie care asigură trecerea substanțelor alimentare mai departe în vasele sanguine și
limfatice.
 Absorbția apei, a vitaminelor și a electroliților are loc pe tot parcursul intestinului subțire și gros:
- apa se absoarbe pasiv conform difuziei și osmozei
- sodiul se absoarbe acitv
- colrul de absoarbe pasiv prin însoțire cu Na
- calciul se absoarbe activ sau pasiv
- fierul se absoarbe activ
- vitamine hidrosolubile sunt absorbite pasiv
- vitaminele liposolubile sunt absorbite prin intermediul grăsimilor și a sărurilor biliare.
 Absorbția glucidelor este secundar activ prin cuplarea cu Na sau cu alte substanțe transportoare:
- glucidele sunt absorbite sub formă de monozaharide care trec apoi direct în sânge.

28
 Absorbția proteinelor este făcuta sub formă de aminoacizi, cu un maxim de concentrație în
sânge dupa 30 de minute de la ingestie.
 La nou-născut globulinele-anticorpi din lapte de mama (colostru) sunt absorbite prin
mecanismul pinocitozei detrminând imunitatea la infecții.
 Pinocitoza= absorbția de către celule a unor particule fine de lichid din mediul care o înconjoară.
 Absorbția lichidelor este realizată prin mecanisme pasive de difuziune:
- grăsimile neuter sunt absorbite sub formă de acizi grași, glicerol, monodigliceride
- acizii grași, monogliceridele se unesc cu sărurile biliare formând micelii
- fosfolipidele se absorb ușor, trec direct în sângele venei porte

Fiziologia intestinului gros

 Fiziologic intestinul gros are activitate secretorie, de absorbție, de motricitate, iar secundar
activității florei microbiene de la acest nivel se desfășoară procesele de fermentație și de
putrefacție.
 Activitatea (funcția) secretorie a intestinului gros este dominată de secreția mucusului care ajută
la formarea și progresia bolului fecal.
 Mucina nu are enzime, substanțele alimentare neabsorbite fiind supuse proceslor chimice de
fermentație și de putrefacție sub acțiunea enzimelor secretate de bacteriile lumenului intestinal.
 Procesele de fermentație conduc la degradarea resturilor hidrocarbonate sub acțiunea florei
microbiene aerobe și sunt însoțite de biosinteza unor vitamine: B12, K, acid folic.
 Procesele de putrefacție au loc în colon datorită florei microbiene anaerobe de la acest nivel și
reprezintă degradarea resturilor de proteine conducând la formarea de amine, substanțe toxice și
gaze care dau mirosul caracteristic al scaunului.
 Activitatea (funcția) de absorbție a intestinului gros constă în absorbția apei, a electronilor,
vitaminelor și a unor cantități mici de glucoză și aminoacizi.
 Consistent materiilor fecale este realizată prin absorbția de apă și substanțe minerale la nivelul
mucoasei cecului și colonului ascendent.
 Materiile fecale conțin apa (60-65%), substanțe minelale (fosfați și săruri de Ca, Mg, Fe) și
substanțe organice (resturi alimentare, celule epiteliale descuamate, produsele de secreție ale
colonului).
 Activitatea (funcția) motorie a intestinului gros este reprezentată de mișcările peristaltice
(mișcări “de masă” care conduc conținutul colic spre rect), mișcări segmentare (asemanatoare
celor de la intestinul subțire) și contracții tonice.
29
  Defecația este un act reflex complex aflat sub control cortical care se produce ritmic odată la
24h.
 Centrul nervos al reflexului de defecație se află în măduva sacrată la nivelul S2-S4.
 La adult sfincterul anal extern este supus voinței, dacă individual nu consimte la actul de
defecație, sfincterul anal nu se deschide, sfincterul anal se contractă, mișcările peristaltice ale
sigmoidului sunt inhibate și reflexul de defecație împiedicat.
 La nou-născut reflexul de defecație nu se află sub control cortical.

Cap. II PREZENTAREA TEORETICĂ A RECTOCOLITEI

II.1 Definiţie

Rectocolita este o boală inflamatorie nespecifică, cu caracter ulcerativ-purulent, localizată de

preferinţă în regiunea recto-sigmoidiană, dar care poate să cuprindă colonul în întregime.

Este cunoscută şi sub alte denumiri: colita ulceroasă, rectocolita ulcero-hemoragică, rectocolita
ulceroasă gravă.

Rectul este aproape întodeauna implicat. Se extinde proximal. Este Vârsta la care apare cel mai
frecvent se situează între 24-45 de ani, dar poate surveni şi înainte de 20 sau peste 50 de ani. Apare în
aceeaşi măsură la ambele sexe. S-au făcut numeroase studii, dar încercările de a-i găsi o etiologie
bacteriană alergică, imunitară sau enzimatică au rămas neconfirmate. Deşi nu există certitudine, se
admite ca unii factori ca cel genetic, infecţios, enzimatic, psihomatic şi immunologic, pot interveni în
instalarea şi dezvoltarea bolii.

30
II.2 Clasificare
Clino-evolutiv se descrie în trei forme:
-forma acută fulminantă (5-15%), cu debut febril dizenteriform, dureri abdominale difuze,
rapidă alterare a stării generale, tulburări hidro-electrolitice şi de nutriţie proteică
-forma cronică continuă (5-15%), cu persistenţă atenuată a simptomelor din faza acută
-forma cronică intermitentă, care evoluează cu recăderi şi remisiuni variabile în timp. Este
tipul cel mai obişnuit.
II.3 Simptomatologie

Rectocolita se manifestă clinic prin simptome digestive, dominate de sindromul recto-

sigmoidian şi prin fenomene generale: subfebrilitate, chiar febră septică uneori (febră și pulsul crescut
arată severitatea bolii), astenie, deprimare, anemie, emaciere, uneori edeme.

Sindromul recto-sigmoidian este caracterizat prin scaune sanguinolente, cu mucus şi puroi, cu tenesme
şi diaree, care poate varia de la 2-3 scaune/zi la peste 15 emisiuni imperioase. Debutul poate fi acut,
subacut (cel mai frecvent) şi insidios.

Debutul bolii, care în general este insidios, mai rar cu aspect de boală infecţioasă, se
caracterizează prin dureri abdominale şi scaune frecvente, moi, în număr de 3-10-30 pe zi, cu dureri la
şi după defecaţie. Scaunele sunt cu fecale sau cu afecaloide, cu mucus, cu sânge şi puroi, ultimele două

31
ca aspect fiind preţioase pentru diagnostic. În regiunea anorectală bolnavul are o jenă permanentă, cu
senzația de arsură sau usturime. Starea generală este alterată, cu paloare, astenie, stare febrilă,
tahicardie. Apetitul este păstrat sau redus. Cu timpul, bolnavul se deshidratează, pierde electroliţi, scade
în greutate, poate ajunge casectic. Simptomele evoluează cu un aspect de periodicitate. Primul puseu
durează 2-3 săptămâni până la 2-3 luni, apoi intervine o perioadă de linişte relativă, în care bolnavul
mai are doar mici tulburări. Puseul următor are o perioadă mai lungă şi o simptomatologie mai gravă,
perioada de linişte se scurtează, apoi acalmiile sunt tot mai rare şi pe un răstimp mai scurt. Pe lângă
aspectul general descris, bolnavul poate avea limba saburală şi un abdomen escavat şi sensibil la palpare
iar ficatul poate fi mărit şi sensibil.

Explorări paraclinice: examenul de baza este rectosigmoidoscopia, care se face până la 30 cm și arata
scurgeri de mucus, sânge și puroi, o mucoasă deosebit de fragilă, prezența ulcerațiilor, aspectul unui tub
dilatat cu dispariția joncțiunii rectosigmoidiene, abcese, zone de necroză.

Irigografia decelează și leziunile situate mai sus de 30 cm și poate evidenția abcese, ulcerații mari,
scurtări, retracții și stenoze.

Biopsia rectosigmoidiană necesită multă prudență și se face doar când există o suspiciune de cancer.

Coproculturile se fac sistematic și repetat, ele bazându-se pe antibioterapie. Examenul sângelui arată o
viteză de sedimentare crescută, leucocitoză, anemie hipocromă. În formele prelungite se constată
hipoproteinemia, pierdere de sodiu și potasiu și alterări ale testelor funcționale hepatice.

II.4 Diagnostic pozitiv și diagnostic diferențial

Diagnosticul pozitiv se bazează pe aspectul scaunelor, pe alterarea stării generale, pe caracterul

periodic progresiv și pe examenele paraclinice, în special rectosigmoidoscopia. Domină megacolonul
toxic, perforațiile de colon. Risc mare de cancer. Diagnosticul se bazează pe sigmoidoscopie,
colonoscopie, hemoragii, ulcer, polipi.

Diagnosticul diferețtial se face cu: dizenteria (examen bacteriologic), enterocolitele acute și

cornice, colopatia muco-membranoasă, limfogranulomatoza Nicolas Frave; important este să deosebim
rectocolita ulceroasă de cancerul rectal și sigmoidian (vârsta mai înaintată, rectosigmoidoscopia,
biopsia, irigografia). Dificultăți de diagnostic există și cu hemoroizii interni, fisuri anale, boala Crohn,
Colita ischemică, infarctul colonic (accidente vasculare, consecințe ale aterosclerozei, cu debut și
evoluție mai severă, uneori dramatică), colită, polipoză intestinală (pseudopolipii din rectocolită), colon
iritabil, etc.

32
•Cancer sigmoidian

33
 •Cancer rectal

II.5 Complicații

Complicațiile pot fi acute sau cronice, la nivelul intestinului sau extraintestinale. Complicațiile
intestinale acute apar mai ales în formele grave: colectazia acută este o dilatație enormă și brutală a
intestinului și necesită o intervenție chirurgicală imediată; perforația colonului poate fi spontană sau
după corticoterapie și impune un tratament chirurgical prompt; hemargiile mari, brutale, dictează
intervenția chirurgului și terapia intensă. Complicațiile intestinale cronice survin mai ales în formele de
lungă durată: abcesele și fistulele sunt foarte frecvente; stenoza este o complicație aproape în toate
cazuruile; cancerizarea este semnalată din ce în ce mai des (4-6%). Complicațiile extraintestinale sunt și
ele numeroase: hepatice, articulare, cutanate și mucosae, oculare, renale, rar cardiovasculare; se pot ivi
amiloidoza, stări septice, avitaminoze.

II.6 Evoluție și prognostic

Evoluția este gravă, cu perioade din ce în ce mai lungi și mai accentuate, cu mers către casexie
și exitus, iar complicațiile sunt numeroase și pot să provoace chiar moartea.

Prognosticul este grav. Formele cronice evoluează spre casexie sau complicații și, prin aceasta,
spre exitus. În formele foarte grave, supraacute, moartea poate surveni în 2-3 luni.

II.7 Tratament

Tratamentul este de foarte lungă durată (ani de zile) și necesită îngrijirea spitalicească și
ambulatorie.
34
Se recomandă repaus la pat și spitalizare, în cursul perioadelor evolutive și în rapaus psihic și fizic, în
restul timpului. Regimul alimentar va alătura toate alimentele iritante (laptele, glutenul, legumele și
fructele bogate în celuloză). Va fi bogat din punct de vedere caloric, având conținutul suficient de
proteine și vitamine. Se vor da supe de zarzavat cu gris, orez, ouă moi, brânză de vaci, unt proaspăt,
carne fiartă sau la grătar, pește slab, sucuri de fructe, dulciuri puțin concentrate, piureuri de dovlecei,
morcovi, suficientă sare și, la nevoie, adaos de clorură de potasiu.

Tratamentul medicamentos. Tratamentul simptomatic

- va consta în reechilibrare hidro-electrolitică, transfuzii cu sânge și plasma, perfuzi cu proteolizate,

polivitamine; împotriva durerilor Tinctura de opiu (3-4 picături de 3 ori/zi) și anticolinergice (Lizadon,
Bergonal, Pro-Banthine, Neopepulsan).

Tratamentul antiinfecțios se bazează pe coproculturi repetate, cu antibiogramă. Se preferă la

început sulfamidele: Salazopyrin, cu doze de atac de 6-8 g/24 ore, apoi se scade treptat până la o doza
de întreținere de 1-2g/zi, timp îndelungat (6 luni până la 2 ani). Se mai administrează Sulfaguanidina,
Ftalilsulfatiazol. La bolnavii la care nu se obțin rezultate la sulfamide se prescriu antibiotice după
antibiogramă: Streptomicina, Cloramfenicol, Tetraciclina, etc. Corticoterapia a dat rezultate
satisfacatoare, cu tot riscul de perforație. Înainte se prescriau doze mai mari; în prezent se recomandă 20
mg Prednison/ zi, apoi 10 mg/ zi, timp de 1-2 luni.

Tratamentul local prevede clisme medicamentoase care pot conține: Prednison 10 mg/ clismă,
Salazopyrin, 2 g, Dermatol, Tanin, vitamine, tinctură de opiu, antispastice. Se mai încearcă radioterapia
antiinflamatorie.

Neurolepticele sau dovedit de un real ajutor: Haloperidol, Clordelazin, Diazepam, etc

Concretizând, tratamentul rectocolitei presupune:

-repaus în forme acute mai ales în forme severe

-alimetația adecvată, decrutare a colonului, la început strictă, ulterior mai largă, cu reducerea stimulilor
termici, fizici și chimici săracă în reziduri, crescând aportul proteic (3000 calorii/ zi din care 150g
protein) și excluderea cu desăvârșire a laptelui. Dieta trebuie să fie și acceptată de bolnav.

-tratamentul medical, vizează reechilibrarea hidro-electrolitică și nutrițională (uneori parenterală), cu

reechilibrare acido-bazică (glucoză, dextroză, sodiu, potasiu, calciu), hidrolizate de proteine,
polivitamine, anabolizate proteice (madiol) transfuzii de sânge în caz de necessitate, uneori chiar
gamaglobuline nespecifice.

35
-psihoterapia, tranchilizantele și sedativele sunt indicate anxioșilor (Meprobamar, Hidroxizim,
Diazepam, Tioridazin).

-tratamentul antiinflamator și antiinfecțios se face prin:

1. Salazopyrin (Azulfidine), 3g/zi, după mesele principale, până la 12 g/zi

(24 tablete); în formele ușoare și medii. Uneori microclisme cu 3-4g salazopyrin, în 100 ml apă
călduță sau ceai de mușețel;
2. Antibiotice cu spectru larg: Tetraciclina și Ampicilina;
3. Corticoterapie și ACTH (40 mg la 8 ore, eventual cu 100 mg Hemisuccinat de hidrocortizon în
forme grave). Prednisonul se administrează cu prudență (40-60 mg/zi);
-tratamentul imunosupresiv Imuran, Azatioprina.
Tratamentul chirurgical este aplicat din ce în ce mai des. Indicațile intervenției chirurgicale
sunt urmatoarele: cancerizarea, perforația, colectazia, hemoragiile abundente și repetate,
extinderea leziunilor în înălțime pe colon și extinderea ulcerațiilor în profunzime.

II.8 Profilaxie
Pacienții cu rectocolită au o evoluție intermitentă, cu perioade de inactivitate alternând cu puseuri
de boala. Riscul de cancer colorectal este semnificativ la pacienții cu rectocloită după 10 ani, dacă
afectarea depășește flexura splenică. Se recomandă colonoscopii și biopsii aleatorii pentru a căuta
displazia, după 8 ani de activitate a bolii.

Cap III. Rolul asistentului medical în îngrijirea și tratarea bolnavului

III. 1 Internarea bolnavului și asigurarea condițiilor de spitalizare

Internarea bolnavului reprezintă primul contact al sau cu spitalul, concomitent interpretându-se

și legăturile permanente cu munca, familia, apropiații.

Internarea bolnavului se va face pe baza buletinului de identitate, biletului de trimitere și a

dovezii de asigurat CAS ( adeverința de salariat, cupon de pensie etc. ), respectând regulamentul privind
circuitele funcționale ale spitalului.

Internarea pacientului cu rectocolită se face la recomandarea medicului de familie în urma unui

consult medical de urgență. Pacientul se va prezenta la serviciul de urgențe (UPU). Acceptul

36
pacientului la recomandarea medicului pentru ca bolnavul să poată beneficia de tratament și îngrijiri de
calitate. Pacientul va fi internat și înscris la biroul serviciului de primire în registru de internări, tot aici
completându-se și foiaia de observație cu datele de identificare. Identificarea pacientului se face pe baza
actelor personale și a documentelor emise în unitatea sanitară.

La înregistrarea pacientului, în registru de internare vor fi menționate: ziua și ora la care s-a
prezentat, numele și prenumele, seria și numărul actului de identitate, data nașterii, sexul, adresa de
domiciliu și secția/compartimentul în care va fi internat acesta. După internare, pacientul va fi
înregistrat în toate evidențele secției unde va fi spitalizat, registru de internare/externare a pacientului.

Pentru examinarea pacientului în vederea stabilirii diagnosticului de internare, acesta va fi

dezbrăcat cu îndemanare și blândețe. Examinarea clinică poate fi complet cu prelevrări de produse
biologice și patologice (sânge, urină) în vederea unor examene de laborator efectuate de urgență.
Asistenta va examina aspectul general, va cântării greutatea corporală și va măsura înălțimea
pacientului.

Înainte de a fi transportat pe secție, dacă este cazul, pacientul va fi îmbăiat și deparazitat. După
terminarea igienizării, va fi îmbrăcat în haine de spital. Pacientul astfel pregătitit va fi însoțiți pe secția
indicată de serviciul de primire. De aici este preluat de asistenta de serviciu și dus în salon, unde își va
primi patul în care va sta pe perioada spitalizării.

Scopul spitalizării pacientului fiind vindecarea, se va urmări crearea unor condiții prielnice
necesare vindecării și ridicării forței de aparare a organismului și scoaterea lui de sub eventuale
influențe nocive ale mediului înconjurător.

După repartizarea în salon, pacientului i se aduce la cunostință regulamentul de ordine interioară

al spitalului, drepturile și obligațiile pe care le are pe parcursul internării, apoi i se prezintă structura
secției (sala de mese, sala de tratament, toaleta, cabinetul personalului medical). Atmosfera din salon
trebuie să fie una primitoare și liniștitoare, paturile să fie comode, distanțate pentru ca pacienții să nu se
deranjeze reciproc, temperatura camerei optimă între 20-24oC. Liniștea este primordială și asigură
confortul pacienților. În acest scop, se vor înlătura toți excitanții auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi
cu efecte negative asupra sistemului nervos. Se vor evita zgomotele, scârțâitul ușilor, personalul
medical va trebui să poarte papuci cu talpa moale, silențioși. Salonul va trebui aerisit ori de câte ori este
nevoie.

PREG ĂTIREA PATULUI ȘI ACCESORIILE SALE

În conditiile spitalizării, patul reprezintă pentru fiecare bolnav mobilierul cel mai important din
salon, aici petrecându-și majoritatea timpului de boală și convalescență.
37
 Patul trebuie să fie comod, de dimensiuni potrivite - 2m lungime, 80-90cm lățime, 60 cm
înălțime până la saltea, pentru a satisface atât cerințele de odihnă ale bolnavului, cât și pentru
manipularea lui de către personalul de îngrijire (ușor de manipulat și ușor de curățat). Patul este
confecționat din tuburi ușoare de metal vopsit în alb, pentru a se putea observa și cele mai mici urme de
murdărie. Partea sa principală este somiera metalică, confecționată din sarmă inoxidabilă, bine întinsă
pe un cadru de fier și elastică. Accesoriile patului sunt: salteaua, 1-2 perne, pătură, lenjeria de pat, o
mușama și o aleză.

Atât patul cât și accesoriile lui vor fi păstrate în condiții de perfectă curățenie.

SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT

Schimbarea lenjeriei de pat are ca scop asigurarea condițiilor igienice și de confort ale
pacientului. Schimbarea lenjeriei de pat se face de obicei dimineața, înainte de curățirea salonului, iar
după măsurarea funcțiilor vitale și efectuarea toaletei. Dacă însă în cursul zilei se murdarește,
schimbarea ei trebuie făcută imediat, indiferent de orar și la nevoie de mai multe ori pe zi.

Materiale necesare: cearșaf de pat, cearșaf plic, fețe de pernă, pătură, aleză, mușama, sac de rufe
murdare.

Înainte de toate explic bolnavului necesitatea și simplitatea tehnicii și fiind un pacient activ îl ajut să se
ridice pe marginea patului si să ia loc pe un scaun sau fotoliu, în cazul în care este frig îi ofer o pătură
cu care îl învelesc.

Tehnica:

- se așează 2 scaune pe care se pune lenjeria

- se așează perna pe scaun

- se desface marginea lenjeriei și a păturii scoțându-le de sub saltea, se întoarce și marginea cearșafului
ce a protejat pătura

- se ridică pătura îndoind treimea dinspre picioarele patului, apoi pe cea dinspre capul patului și pliata
astfel în trei părți, se ridică din partea de mijloc pentru a se îndoi și se așează pe scaun

- se ridică în același mod cearșaful și pătura, iar mușamaua și aleza se ridică îndoite în două

- se întinde cearșaful de pat care a fost împăturit așezându-l în treimea mijlocie. Cu o mișcare se întinde
capătul dispre picioarele patului, se fixeaza la capete, introducându-l sub saltea

38
- se așează în treimea mijlocie mușamaua și aleza care se fixează întinse perfect

- se așează cearșaful, se așează pătura și se fixează împreună cu cearșaful sau separat sub saltea

- se așează perna înfașată

- se apropie noptiera de pat.

III. 2 Participarea asistentului medical la examenul obiectiv

Participarea acestuia este o datorie și o obligație profesională. Asistenta medicală participă

alături de către medic la examenul obiectiv. Acesta se efectuează în conexiune cu anamneza. Examenul
se va efectua în salon, se efectuează cu blândețe, menajându-se psihicul bolnavului, pacientul să aibă
intimitate. Evaluarea pacientului se va face în discuție cu bolnavul.

Asistenta observă simptomele și starea pacientului și le înregistrează. Simptomele pacientului

sunt: durere abdominală, scaunele diareice uneori mucosanguinolente, tenesme, jenă în regiunea
anorectală, paloare, astenie.

I se va explica pacientului toate procedurile ce urmează a fi efectuate, istoricul bolii se va face în

discuție cu bolnavul, se supraveghează în permanență pacientul, iar apoi se va efectua anamneza. Se vor
verifica funcțiile vitale și vegetative, se vor nota în foaia de temperatură. Se vor verifica tegumentele și
mucoasele, starea generală a pacientului.

Metodele de examinare sunt: inspecția, palparea, percuția, ascultația.

Inspecția = reprezintă prima și cea mai simplă metodă obiectivă de investigație semiologică. În cadrul
inspecției se vor observa modificările generale : faciesul pacientului, distensia abdomenului, poziții
antalgice.

Palparea = poate evidenția durerea pe linia xifo-ombilicală, deasupra ombilicului.

III. 3 Asigurarea igienei corporale și generale a pacientului

Prin igiena pacientului se înțelege ansamblul de tehnici și proceduri utilizate în scopul

întreținerii curățeniei mucoaselor, tegumentelor, ceea ce reprezintă în fond o modalitate de apărare a
organismului împotriva bolilor.

Igiena corporală a pacientului începe încă de la internare, când este îmbăiat și la nevoie
deparazitat, iar în timpul spitalizării pacientului va face baie sau duș cel puțin de patru ori pe săptămână.
39
Igiena corporală rămâne pe mai departe în atenția asistentei medicale constituind unul dintre factorii
esențiali ai vindecării. Neglijarea igienei corporale scade capacitatea funcțională a pielii și reduce
posibilitățiile de apărare și regenerare ale organismului.

Asistenta medicală răspunde de starea igienică a pacientului indiferent daca acesta și-o asigură
singur, acesteia revenindu-i sarcina de a-i pune la dispoziție materialul necesar și de a supraveghea
modul în care acesta își efectuează toaleta.

Toaleta pacientului poate fi :

- zilnică ( pe regiuni )

- săptămânală

În funcție de tipul pacientului, acesta poate fi, care :

- n-are nevoie de ajutor

- are nevoie de ajutor : de sprijin fizic, și psihic

- are nevoie de ajutor parțial

- are nevoie de ajutor complet

Obiectivele sunt următoarele :

- îndepartarea de pe suprafața pielii a stratului cornos descuamat și impregnat cu secrețiile glandelor

sebacee și sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecții și alte substanțe străine, care
aderă la piele.

- deschiderea orificiilor de excreție ale glandelor pielii

- înviorarea circulației cutanate și a întregului organism

- producerea unei hiperemii active a pielii, care favorizează mobilizarea anticorpilor

- liniștirea bolnavului , crearea unei stări plăcute de confort.

Important de știut de către asistenta medicală:

- înainte de a începe baia pe regiuni, asistenta va colecta date cu privire la starea pacientului : puls,
tensiune, respirație.

40
- ce mobilizare i se permite în ziua respectivă, dacă se poate spăla singur, pe care parte a corpului

- toaleta pe regiuni a pacientlui imobilizat la pat permite examinarea tegumentelor și observarea unor
modificări, de exemplu roșeață, iritație, și luarea unor măsuri terapeutice

- pentru activarea circulației sanguine, după spălarea întregului corp, se fricționează cu alcool mentolat
îndeosebi regiunile predispuse la escare

- pacientii, care se pot deplasa vor face baie la duș sau cadă, sub supravegherea personalului de îngrijire.

De evitat :

- în timpul băii pe regiuni a pacientului imobilizat la pat, evitarea udării aparatului gipsat, sau a
pansamentului.

Principii după care se orientează asistenta medicală:

- apreciează starea generală a pacientului, pentru a evita o toaletă prea lungă, prea obositoare

- verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului

- izolează bolnavul ( dacă este posibil ), de anturajul său, prin paravan, ca acesta să aibă o anumită
intimitate

- pregătește toate materialele necesare toaletei să-i fie în apropiere: rufele curate ale pacientului, lenjeria
de pat

- dezbracă bolnavul complet și se acoperă cu cearșaf și pătură

- descoperă progresiv numai partea bolnavului pe care o spală

- are grijă să stoarcă buretele corect sau mănușa de baie, pentru a nu se scurge apa în pat sau pe bolnav.

- săpunește și clătește cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza circulația sanguină.

- folosește apă caldă și săpun, fără a lăsa săpunul în apă, și schimbă apa ori de câte ori este nevoie

- insistă la pliuri, sub sâni, la mâini și în spațiile interdigitale, la coate și axile

- mobilizează articulațiile în toată amplitudinea lor și masează zonele predispuse escarelor

- ordinea în care face toaleta pe regiuni este : spălat, clătit, uscat.

- mută mușamaua și aleza de protecție, în funcție de regiunea pe care o spală.

Etapele toaletei :

Asistenta va respecta următoarea succesiune:

41
- se începe cu: fața, gâtul și urechiile

- apoi cu: brațele, mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, fața anterioară a coapselor

- se întoarce bolnavul în decubit lateral și se spală spatele, fesele și fața posterioară a coapselor

- se întoarce din nou în decubit dorsal și se spală gambele, picioarele, organele genitale externe

- ulterior îngrijirea părului și toaleta cavității bucale.

ÎNGRIJIREA OCHILOR

Îngrijirea ochilor este foarte importantă, de aceea scopul asistentei este prevenirea infecțiilor
oculare, și îndepărtarea secrețiilor. Pentru acest lucru asistenta pregătește materialele necesare, ca: apa,
prosop, tampoane din tifon, comprese, mănuși de baie. Informează pacientul în legătură cu ceea ce
urmează să efectueze.

Tehnica cu care efectuează asistenta manopera :

- îndepartează secrețiile oculare de la comisura externă spre cea internă, cu ajutorul unui tampon steril

- spală ochii cu mâna acoperită cu manuși, limpezește și șterge cu prosopul curat.

Important de știut:

- la pacientul inconștient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a menține suplețea corneei - se picură
„ lacrimi artificiale” în fiecare ochi, iar dacă ochiul rămâne deschis (corneea se usucă), se aplică
comprese îmbibate în ser fiziologic și se îndepărtează în mod regulat secrețiile oculare.

ÎNGRIJIREA MUCOASEI NAZALE

Scopul asistentei în îngrijirea mucoasei nazale la pacient este :

- menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare

- prevenirea escarelor, infecțiilor nazale, în cazul în care pacientul prezintă sonde introduse pe această
cale( de ex. pentru oxigenoterapie, pentru evacuarea conținutului gastric).

Asistenta pregătește materialele necesare: tampoane sterile, montate pe bețișoare, ser fiziologic,
H2O2 diluată, taviță renală, manuși de cauciuc.

42
 Pregătește și pacientul informându-l despre ceea ce urmează să efectueze, explică necesitatea
tehnicii, și îi întoarce capul ușor într-o parte.

Tehnica cu care efectuează asistenta manopera:

- curață fosele nazale, fiecare cu câte un tampon umezit în ser fiziologic

- dacă pacientul prezintă o sondă, atunci:

- dezlipește romplastul cu care este fixată

- retrage sonda 5-6 cm

- curăță tubul cu un tampon de urmele de romplast

- îndepărtează crustele după mucoasa nazală cu tamponul umezit în apă oxigenată diluată

- reintroduce sonda gastrică, iar sonda pentru oxigenoterapie se poate reintroduce în cealaltă fosă
nazală

- fixează sonda.

Ulterior asistenta controlează funcționalitatea sondelor după curățarea mucoasei nazale, și

supraveghează respirația pacientului.

Este de evitat: - contactul mâinilor cu secrețiile nazale.

ÎNGRIJIREA URECHILOR

Scopul asistentei în îngrijirea urechilor la pacient este:

- menținerea stării de curațenie a pavilionului urechii și a conductului auditiv extern

- îndepărtarea depozitelor naturale sau a celor patologice.

Asistenta pregătește materialele necesare pentru efectuarea acestei manopere: tampoane sterile,
montate pe bețișoare, tăviță renală, apă, săpun, mănușă de baie, prosop.

Pregătește și pacientul informându-l în legătură cu ceea ce urmează să efectueze, explică

necesitatea tehnicii, și îi intoarce capul ușor pe partea opusă.

Tehnica cu care efectuează asistenta manopera:

- curăță conductul auditiv extern cu tamponul uscat

- spală pavilionul urechii cu mâna acoperită cu mănușa de bumbac, cu săpun, curățind cu atenție
șanțurile pavilionului și regiunea retroauriculară
43
- limpezește, usucă cu prosopul pavilionul urechii și conductul auditiv extern.

- ulterior introduce în conductul auditiv extern un tampon de vată absorbant.

Important de știut:

- fiecare ureche se curăță cu tampoane separate

- dacă prin conductul auditiv extern se observă o scurgere patologica, va fi informat medicul.

De evitat:

- introducerea tamponului peste limita vizibilității ( pericol de lezare a timpanului).

ÎINGRIJIREA CAVITĂȚII BUCALE

Scopul asistentei în îngrijirea cavității bucale este:

- obținerea unei stări de bine a pacientului

- profilaxia cariilor dentare

- profilaxia infecțiilor cavității bucale.

Asistenta pregătește materialele necesare:

- pentru pacientul conștient: periuța, pasta de dinți, prosop, taviță renală, pahar cu apă

- pentru pacientul inconștient: comprese, tampoane sterile din tifon, instrumentar steril ( deschizător de
gură, spatulă linguală, pensă porttampon), glicerină boraxată 20 %, taviță renală, mănuși de cauciuc
sterile.

Asistenta pregătește pacientul:

- conștient: așează în poziție șezândă, sau în decubit lateral stâng, cu prosopul în jurul gâtului

- inconștient: așează în decubit dorsal, cu capul înrt-o parte, cu prosopul sub bărbie.

Tehnica cu care efectuează asistenta manopera:

- la pacientul conștient: servește pe rând cu materialele și ajută să-și facă toaleta cavității bucale

- la pacientul inconștient: introduce deschizătorul de gură între arcadele dentare, șterge limba, bolta
palatină, suprafața internă și externă a arcadelor dentare cu tampoane îmbibate în glicerină boraxată, cu
mișcări dinăuntru în afară

44
- șterge dinții cu un alt tampon

- la sfârșit unge buzele.

Ulterior strânge materialele și așează pacientul într-o poziție confortabilă.

Important de știut:

- la pacienții inconștienți, care prezintă proteza dentară, aceasta se va scoate, spăla și păstra într-un
pahar mat cu apă

- toaleta cavității bucale la pacientul inconștient se poate face și cu indexul acoperit cu un tampon de
tifon, mana fiind îmbrăcată în mănușă.

De evitat:

- contactul mâinilor cu secreția salivară a pacientului sau cu materialul folosit.

ÎNGRIJIREA UNGHIILOR

Scopul asistentei în ingrijirea unghiilor este:

- obținerea unei aparențe îngrijite a pacientului

- îndepărtarea depozitului subunghial, care conține germeni patogeni

- evitarea leziunilor cutanate prin grataj la pacienții cu prurit și de asemenea la pacienții agitați.

Zilnic:

- unghiile se spală cu apă și săpun și cu periuța de unghii

- pentru spălarea piciorului, acesta va fi introdus într-un lighean cu apă, după care se va face tăierea
unghiilor.

Asistenta pregătește materialele necesare:

- apă, săpun, periuță, forfecuță de unghii, pilă, prosop.

Asistenta pregătește pacientul:

- informează în legătură cu ceea ce urmează să efectueze, așează comod bolnavul.

Tehnica cu care efectuează asistenta manopera:

- mâna sau piciorul cu care urmează să lucreze așează pe un prosop, pe care adună fragmentele tăiate

45
- taie unghiile cu atenție, la nivelul degetului, pentru a degaja părțile laterale spre a nu se aduna
murdăria, apoi pilește

Important de știut:

- instrumentele după utilizare se dezinfectează.

De evitat:

- lezarea țesuturilor adiacente ( risc de hemoragie la hemofilici, risc de infecții, panariții la diabetici).

ÎNGRIJIREA PĂRULUI

Scopul asistentei în îngrijirea părului este:

- igienic: spălare la una-două săptămâni, la pacientul cu spitalizare îndelungată

- eventual distrugerea paraziților

- pregătirea pentru examen E.E.G

- pregătirea pentru operație la față, nas

- pentru starea de bine a pacientului.

Contraindicații pentru spălarea capului la pacienții cu:

- fracturi ale craniului, traumatisme mari, cu stare generală alterată, febrili, cu boli ale pielii capului.
Îngrijirea părului la acești pacienți:

Zilnic:

- perierea, pieptănarea și eventual împletirea părului.

Asistenta pregătește mai întâi condițiile de mediu:

- închide ferestrele, pentru evitarea curenților de aer, temperatura camerei să fie de 220-240C.

Pregăteşte materialele:

- pieptene, şampon, săpun insecticid (dacă este cazul), lighean, apă caldă, muşama, prosoape,uscător.

Pregăteşte pacientul:

46
- informează ceea ce urmează să efectueze, alege împreună poziția ideală în funcție de starea
bolnavului: șezând pe un scaun, șezând pe pat, în decubit dorsal în pat, cu salteaua îndoită sub torace
sau decubit dorsal, oblic în pat.

Tehnica cu care efectuează asistenta manopera:

- pregătește patul cu mușama și aleza pentru protejare

- umezește părul, șamponează, masează ușor pielea capului cu pulpa degetului, limpezește părul din
abundență, acoperă cu prosopul uscat

- usucă părul, și îl piaptănă cu blândețe.

- ulterior acoperă capul pacientului cu o băsmăluță, reinstalează pacientul în poziție confortabilă, și

dezinfectează obiectele folosite.

TOALETA INTIMĂ

Scopul asistentei în îngrijirea pacientului este:

- igienic, și pentru menținerea unei stări de confort fizic.

Părțile intime ale corpului sunt expuse infecțiilor, ulcerelor de presiune, mirosurilor neplăcute,
având în vedere anatomia și fiziologia lor. Se execută de mai multe ori pe zi la pacienții inconștienți, cu
sonde vezicale, înaintea intervențiilor chirurgicale în regiunea anală, organe genitale sau pe căile urinare
și în perioadele menstruale.

Dacă pacientul este independent, i se pregătesc materialele pentru a se îngriji singur.

Asistenta pregătește materialele:

- paravan, două bazinete, tampoane sterile din vată, pensă porttampon, cană cu apă caldă, săpun lichid,
prosop, mănușa de cauciuc, mănușa de baie, mușama, aleza.

Controlează temperatura camerei.

Pregătește pacientul:

- informându-l și asigurând intimitatea, pregătește patul cu mușama, și pacientul în poziție

ginecologică.

- servește pacientul cu un bazinet pentru a-și goli vezica urinară, cu al doilea bazinet curat pune sub
regiunea sacrală.

Tehnica cu care efectuează asistenta manopera:

47
- îmbracă mănușa de cauciuc, apoi cea de baie

- spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă și săpun lichid

- limpezește abundent și scoate bazinetul

- usucă regiunea genitală, anală, pliurile

- pudrează cu talc pliurile

- ulterior îndepartează materialele, aranjează patul, și așează pacientul într-o poziție comodă.

Important de stiut:

- spălarea organelor genitale externe se poate face cu tampoane de vată montate pe pensa porttampon

- la bărbat, se degajă glandul de prepuț și se spală cu prudență ( se previne pătrunderea săpunului în

uretră).

De evitat:

- contaminarea regiunii genitale cu microorganisme din regiunea anală, prin mișcări de spălare dinspre
anus spre simfiza pubiană.

Dacă pacientul este capabil să își efectueze singur igiena corporală, îți va spăla cavitatea bucală,
întreținerea părului, schimbarea lenjeriei de noapte cu cea de zi. Se vor evita băile lungi, se verifică
temperatura pentru a evita răcirea acestuia. Se va schimba lenjeria de pat odată la două zile, sau ori de
câte ori este nevoie.

Asigurarea condițiilor igienice ale bolnavilor

Pregătirea patului în condițiile spitalizării.

Patul reprezintă pentru fiecare pacient, mobilierul cel mai important din salon, aici petrecându-
și majoritatea timpului de boală și convalescent. Patul trebuie să fie comod, de dimensiuni potrivite,
pentru a satisfice atât cerințele de odihnă ale bolnavilor, cât și pentru manipularea lui de către
personalul de îngrijire (ușor de manipulat și ușor de curățat).

Accesoriile patului sunt:

- salteaua, o pernă, lenjeria de pat, o mușama și o aleză. Atât patul cât și accesoriile lui vor fi păstrate în
condiții de perfectă curățenie.

Schimbarea lenjeriei de pat are ca scop asigurarea condițiilor igienice și de confort ale
pacienților. Schimbarea lenjeriei de pat se face de obicei dimineața, înainte de curățarea salonului, dar

48
după măsurarea funcțiilor vitale și efectuarea toaletei. Dacă, însă, în cursul zilei se murdărește lenjeria,
schimbarea ei trebuie făcută imediat, indiferent de oră și la nevoie de mai multe ori pe zi. Periodicitatea
schimbării lenjeriei este la un interval de maxim 3 zile și ori de câte ori este nevoie.

III. 4 Pregătirea, asistarea și efectuarea recoltărilor de produse biologice

Efectuarea de produse biologice și patologice, completează simptomatologia bolii cât și

eficacitatea tratamentului aplicat pentru a preveni apariția unor complicații. Recoltarea produselor
biologice se va face de către asistenta medicală, aceasta trebuie să respecte în totalitate regulile de
recoltare.

Asistenta va trebui să recolteze probe pentru laborator: biochimie (vacutainer roșu),

hemoleucograma (vacutainer mov) care arată anemia cu hemoglobina sub 14g/dl, trombocitoza peste
350.000, VSH (vacutainer negru) și CRP crescute, urina, materii fecale. Coprocultura este folosită
pentru a exclude alte cauze. Acestea cuprind evaluarea leucocitelor fecale, prezența de ouă și paraziți,
cultura pentru patogenii bacterieni și titrarea toxinei Clorstridium.

Asistenta respectă orarul recoltărilor, pregătește pacientul fizic și psihic pentru tehnica ce
urmează a fi efectuată, completează datele în ceea ce privește probele sanguine de recoltare, alege locul
puncției.

Recoltarea se practică dimineața, pe nemâncate, în timpul frisoanelor sau la indicația medicului.

Asistenta pregătește materiale necesare recoltării:

- holder, ac în carcasa protectoare, garou, soluție dezinfectantă, tuburi vacutainer pentru analizele
recomandate, comprese sterile, tampoane de vată, pansament adeziv. Asistenta își va spăla și îmbrăca
mănușile sterile.

Asistenta montează acul la holder tinând acul cu ambele mâini și efectuează o mișcare de rotație
pentru ruperea benzii de siguranță, se îndepărtează carcasa protectoare de culoare albă, se va înșuruba
capătul liber al acului în holder.

Asistenta se va așeza vis-a-vis de pacient, se va alege locul de elecție și se dezinfectează pe o

porțiune cât mai largă, se roagă pacientul să stea cu brațul înclinat în jos, cu pumnul strâns. Se va
întinde pielea pentru imobilizarea venei și ușurarea pătrunderii acului, cu policele, la 4-5 cm sub locul
puncției, exercitând o mișcare de tracțiune și compresiune în jos. Holderul trebuie să formeze cu brațul
bolnavului un unghi de 15o, se detașează carcasa colorată a acului, se introduce acul în venă cel puțin
1cm. Se introduce vacutainerul în holder apucând aripioarele laterale ale holderului cu indexul și

49
mediusul, iar cu policele se împinge tubul; presiunea de împingere se efectuează numai asupra
holderului nu și asupra acului aflat în venă. Capătul căptușit al acului înșurubat în holder străpunge
diafragma gumată a capacului tubului vacutainer iar sângele va fi aspirat în tub. Tubul va fi scos din
holder printr-o ușoară împingere a policelui asupra aripioarelor, atunci sângele nu va mai curge în tub.
Holderul se menține stabil, tubul umplut se răstoarnă de câteva ori pentru a se amesteca sângele cu
aditivul din tub, în acest timp, se recoltează un alt tub.

Materialele folosite se pun în recipient special pentru deșeuri, după recoltare se comprimă locul
puncției timp de 3-5 minute cu un tampon steril îmbibat în soluție antiseptic.

Se va completa buletinul de analize cu numele, prenumele pacientului, secția, ora și data când a
fost recoltată proba. Transportul probelor recoltate la laborator se va face cât mai repede.

.Captarea eliminărilor

Captarea dejecțiilor este importantă atât pentru menținerea în perfectă stare de igienă a
pacienților, cât și în vederea îmbogățirii datelor necesare în vederea stabilirii diagnosticului. În vederea
captării dejecțiilor patul se protejează cu mușama și aleză, iar în cazul de murdărie vor fi schimbate
ulterior.
50
 Captarea fecalelor se face în ploscă sau bazinet. După fiecare utilizare, acestea se curață și
dezinfectează. La nevoie, materiile fecale se arată medicului, pentru a li se aprecia aspectul și culoarea.

Captarea urinei se face în vase special, numite urinare. Se mai poate folosi și plosca. În cazul în
care este necesară captarea urinei pe 24 ore, pentru unele analize de laborator, se face în recipiente
cilindrice gradate de 2-4l.

Captarea vărsăturilor se face prin susținerea pacientului. În cazul în care este în decubit dorsal
capul va fi întors spre partea dreapta și i se va oferi tăvița renală. Se va determina cantitatea de vărsătură
și nu se va arunca până când medicul nu va fi informat.

III. 5 Participarea asistentului medical la explorările paraclinice

În cazul intervențiilor există și examinări cum ar fi: endoscopice, radiologice, irigografice,

biopsia rectosigmoidiană. Asistenta medicală va pregăti materialele necesare pentru explorările
paraclinice. Asistenta va pregăti pacientul fizic și psihic, îi va explica tehnica ce urmează efectuată. În
dimineața examinării, pacientul va fi rugat să nu mănânce nimic pentru ca analizele să poată fi cât mai
clare. După efectuarea tehnicii pacientul va fi supravegheat 30 de minute în sala de examinări, apoi încă
două ore în salonul acestuia.

Examenul radiologic - se face la 6-8 ore după endoscopie și când aceasta nu a descoperit
leziunea. Acest examen nu este o metodă sigură și nu poate evidenția leziunile superficiale. Examenul
radiologic baritat este examenul de bază pentru diagnosticul hemoragiilor digestive superioare ȋn
spitalele care nu dispun de o dotare corespunzatoare. Momentul optim al examinarii este după 48-72 ore
de la oprirea hemoragiei. Tranzitul baritat gastroduodenal are o valoare relativă (poate evidenția o
leziune care să nu fie sursa reală a hemoragiei, sau craterul ulceros poate fi obstruat de un cheag iar
imaginea radiologică specifică de nisă să nu mai apară).

Rectosigmoidoscopia – se face până la 30 cm și arată scurgeri de mucus, sânge și puroi, o

mucoasă deosebit de fragile (“mucoasa plânge cu sânge”), prezența ulcerațiilor, aspectul unui tub dilatat
cu dispariția joncțiunii rectosigmoidiene, abcese, zone de necroze.

Irigografia – decelează și leziunile situate mai sus de 30 cm și poate evidenția abcese, ulcerații
mari, scurtări, retracții și stenoze.

Biopsia rectosigmoidiană necesită multă prudență și se face doar când există o suspiciune de
cancer.

51
III. 6 Poziția pacientului în pat, urmărirea pacientului

Comportamentul pacientului este important pentru că de acesta depinde întreaga sa atitudine față
de boală, tratament, îngrijire și în final față de personalul medical. Aceasta depinde de o serie de factori
ca: gradul de cultură, vârstă, inteligență, mediul social, etc.

Comportamentul pacientului este diferit, de la totala acceptare a situației de bolnav și aprecirea

pozitivă a spitalului și a personalului medical, până la anxietate, dezaprobare față de orice act terapeutic.

În supravegherea comportamentului pacientului, unul din lucrurile cele mai importante care
trebuie urmărite, este poziția bolnavului care trădează nu numai o anumită stare patologică, ci și gradul
de severitate al îmbolnăvirii.

Expresia feței poate traduce unele stări ca: anxietate, durere, deprimare, optimism, indiferență
sau interes față de boală sau mediu. Ea se modifică în funcție de starea generală a pacientului.

Durerea este unul din factorii primordiali care influențează poziția pacientului. Durerea are drept
efect suferința, iar pacientul, prin adoptarea unor anumite poziții, încearcă să o minimalizeze. De aceea
el ia poziții antialgice, cu susținerea părții dureroase, iar faciesul său adresează grimace, geme, are
maxilarele crispate. Pacientul este agitat, caută o poziție care să-i calmeze durerea, are transpirații,
extremitățile se pot răci.

Pacientul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată și în funcție de indicații și necesități.

Poziția activă- este caracteristica bolnavilor în stare mai bună, poziția lor în pat fiind identică cu
cea a unui om sănătos. Ei se mișcă singuri, neavând nevoie de ajutor.

Schimbarea poziției și mobilizarea pacientului

Dacă pacientul menține timp îndelungat aceeași poziție, acesta este predispus la apariția unor
complicații (escare de decubit, tromboze, embolii) care îi împiedică procesul de vindecare. Pentru
prevenirea apariției acestora se recomandă schimbarea poziției pacientului și mobilizarea acestuia cât
mai precoce. Pacientul va fi încurajat să se miște în pat, să se întoarcă singur de pe o parte pe cealaltă,
să-și miște membrele inferioare și superioare, să se ridice în poziție semișezând pentru a pregăti
ridicarea din pat precoce.

III. 7 Urmărirea funcțiilor vitale și vegetative

52
 O importanță deosebită în supravegherea bolnavului o are monitorizarea funcțiilor vitale și
vegetative ale organismului și de a le nota în foaia de temperatură , căci modificările lor reflectă în mare
parte starea generală a bolnavului și evoluția bolii.

Temperatura – reprezintă rezultatul producerii de căldură prin dezintegrarea alimentelor

energetice, ca urmare a reacțiilor fizico-chimice producătoare de energie.

Scopul măsurării este evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză.

Locul de măsurare este: axila, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin. Se măsoară cu
ajutorul termometrului electronic.

Valoarea normală a temperaturii la adult este de 360-37o C. Temperatura trebuie măsurată de

două ori pe zi, dimineața (04:00-05:00) și seara (16:00-20:00).

Pentru măsurarea temperaturii vom avea nevoie de termometru digital, soluție dezinfectantă,
comprese/tampoane sterile, lubrifiant, alcool.

Asistenta se va spăla pe mâini cu apă și săpun, va scoate termometru din soluția dezinfectantă, îl
clătește și îl șterge cu o compresă sterilă, îl scutură și verifică dacă mercurul este în rezervă.

Bolnavul va fi așezat în poziție de decubit dorsal sau în poziție sezând. Se ridică brațul și se
șterge axila acestuia, se așează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, pararel cu
toracele. Se apropie brațul de trunchi, cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui.
Termometrul se va menține timp de 10 minute. Valoarea obținută se notează în foaia de temperatură, cu
pix de culoare albastră. În caz de modificări se va anunța medicul.

Interpretarea rezultatelor:

Temperatura Normală (fiziologică) = 36-37° C => Afebril

Valorile patologice:

- Hipertermie 37-38° C

53
- Subfebrilitate 38-39° C

- Febră Moderată 39-40° C

- Febră Ridicată 40-41° C

- Hperpirexie >41° C

- Hipotermie < 36° C.

Pulsul – reprezintă expansiunea ritmică a arterelor comprimate pe un plan osos, fiind sincron cu
sistola ventriculară. Este o senzație de șoc percepută la palparea unei artere superficiale comprimată
incomplete pe un plan dur, osos. Palparea pulsului se face cu vârful degetelor, index, mediu și inelar de
la mâna dreaptă .

Scopul măsurării pulsului este evaluarea funcției cardio-vasculară. Elementele care se apreciază în
măsurarea pulsului sunt: ritmicitatea, frecvența, amplitudinea.

Locul de măsurare este orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan osos:

- radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, superficială, pedioasă.

Valoarile normale sunt între 60-80 de bătăi/ minut la adulți. Notarea în foaia de temperatură, se notează
cu pix de culoare roșie.

Asistenta asigură repaus fizic și psihic bolnavului 10-15 minute. Va repera artera, fixează degetele
palpatoare pe traiectul arterei. Exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor,
numără pulsațiile timp de un minut.

54
Valorile normale ale frecvenței pulsului sunt:

- la nou-născut: 130-140 p/min

- la adult: 60-80 p/min

- la copilul mic: 100-120 p/min
- la varstnic: 80-90 p/min
- la copilul de 10 ani: 90-100 p/min.

Tensiunea arterială – reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților

arteriali, în cursul contracției cardiace. Tensiunea arterială variază în funcție cu vârsta, precum și cu
orarul activitățiilor în cursul zilei.

Scopul măsurării este evaluarea funcției cardiovasculară.

Se măsoara cu ajutorul tensiometrului și al stetoscopului pe brațul bolnavului. Valorile normale la adulți

sunt:

- tensiunea sistolică: 120-140 mmHg

- tensiunea diastolică: 70-90 mmHg

Se notează în foaia de observație cu un pix de culoare roșie, grafic sau cifric.

Se asigură repaus fizic și psihic al pacientului timp de 15 minute. Asistenta se spală pe mâini, va aplica
manșeta pneumatică pe brațul bolnavului, sprijinit și în extensie. Se fixează membranele stetoscopului

55
pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei, se introduc olivele stetoscopului în urechi. Se
pompează aer în manșeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc, până la dispariția zgomotelor
pulsatile. Se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până când se percepe
primul zgomot arterial, TA maximă. Se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul
manometrului, pentru a fi consemnată. Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot
mai puternice, se reține valoarea indicată în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând
valoarea TA minimă. După tehnică se vor dezinfecta olivele stetoscopului și membrana cu alcool.

Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt:

- 1-3 ani: 75-90/50-60 mmHg

- 4-11 ani: 90-110/60-65 mmHg

- 12-15 ani: 100-120/60-75 mmHg

- Adult: 120-140/75-90 mmHg

- Vârstnic: >150/>90 mmHg

Respirația – reprezintă necesitatea fiecărui individ de a capta O2 din mediul înconjurator,

necesar proceselor de oxidare din organism și de a elimina CO2 rezultat din arderile celulare.

Măsurarea are ca scop evaluarea funcției respiratorii a bolnavului fiind un indiciu al evolutiei bolii și al
apariției unor complicații.

56
Măsurarea respiratiei prin inspecție se face prin plasarea mâinii cu fața palmară pe suprafața toracelui și
numărarea inspirațiilor timp de un minut. Nu se va explica tehnica pacientului.

Valorile normale sunt 16-18 bătăi/ minut la adult. Se urmărește frecvența, amplitudinea mișcărilor
respiratorii, ritmul repirației, simetria mișcărilor respiratorii. Valoarea obținută se notează în foaia de
temperatură, cu pix de culoare verde.

Curba respirației se modifică odată cu curba temperaturii și a pulsului, astfel ca în timpul stărilor febrile
numărul inspirațiilor pe minut crește.

Valorile normale ale frecvenței respiratorii sunt :

- la nou-născut: 30-50 r/min

- la 2 ani: 25-35 r/min
- la 12 ani: 15-25 r/min
- adult: 16-18 r/min
- vârstnic: 15-25 r/min.

Diureza este cantitatea de urină eliminată pe o perioadă de 24 de ore. Prin eliminarea de urina se
vor elimina și substanțele toxice din metabolism. Diureza se evaluează calitativ și cantitativ, și se vor
nota eventualele modificări.

Scaunul reprezintă eliminarea substanțelor rămase pe tubul digestiv după ingestia alimentelor.
În caz de complicații, melena este o hemoragie prin scaun.

57
 Vărsăturile sunt de obicei post-prandiale, precoce sau tardive, fiind determinate de mese
copioase, de abateri de la dietă, consum de alcool.

Greutatea corprorală este foarte importantă pentru aprecierea stării pacientului, pentru
stabilirea dozei de tratament, pentru stabilirea necesității calorice a organismului cât și pentru urmărirea
evoluției bolii. Cântărirea boolnavului se va face dimineața, pe nemâncate, după ce a urinat și a avut
scaun. Pacientul se va cântări la internarea în spital, în ziua externării și de două ori pe săptămână.
Greutatea corporală se va nota de către asistenta medicală în foaia de observație.

III. 8 Alimentația pacientului

Regimul dietetic al pacientului trebuie alcătuit astfel încât să satisfacă atât necesitățile
cantitative, cât și calitative ale organismului, iar în același timp să aducă o contribuție la tratarea
pacientului, prin alimentele ingerate. Pe parcursul internării, pacientul va primi o alimentație
corespunzătoare afectiunilor pe care le prezintă (hiposodat, hipoglucidic, hipolipidic, de crutare
hepatică, gastric). Regimurile alimentare ale pacienților internați se asigură de spital în urma
completării zilnice a foii de mișcare a pacienților internați.

Alimentația pacientului este una activă. Asigurarea aportului caloric necesar pentru susținerea
forțelor fizice ale bolnavului. Alimentația activă se va face în sala de mese, sala de mese să fie aerisită,
curățenia să fie desăvârșită, la mese mici (de patru persoane). Pacientul trebuie să se spele pe mâine, să
mănânce încet fără a se grăbi.

Alimentația pacientului constă într-un regim alimentar care va înlătura toate alimentele iritante:
laptele, glutenul, legume, fructe bogate în glucoză. Va fi bogat din punct de vedere caloric, având
conținut suficient de proteine și vitamine. Se recomandă consumul de supe de zarzavat cu gris, orez,
ouă moi, brânză de vaci, unt proaspat, carne fiartă sau la grătar, pește slab, sucuri de fructe, dulciuri
puțin concentrate, cartofi puțini, piureuri de dovlecei, morcovi, suficienta sare și, la nevoie.

III. 9 Participarea asistentului medical la efectuarea tratamentului

Participarea asistentei medicale la efectuarea tratamentului este o obligație sau o datorie

profesională. Ajutând medicul sau bolnavul, asistenta creează un climat favorabil, primitor pentru
relația medic-pacient-asistentă.

58
 Asistenta monitorizează și notează funcțiile vitale în foaia de temperatură, observă și notează
cianoza unghiilor și buzelor, a tegumentelor, monitorizează și înregistrează fluidele parenterale și
înregistrează intrările și ieșirile.

Asistenta administrează medicația prescrisă de medic: simptomatică (antispastice, corticoterapie,

salazoprină), antiinfecțioasă, antiinflamatoare. Administrează transfuzii cu sânge, perfuzii cu
proteolizate, polivitamine, anticolinergice, sulfamide, antibiotic, clisme medicamentoase, neuroleptice,
conform prescripției și observă reacțiile pacientului. Asistenta medicală îi explică pacientului că are
nevoie de repaus fizic și psihic. Supraveghează eliminările pentru ca pacientul să-și mențină un aspect
de lichide adecvate și o eliminare normală. Un rol important în vindecarea bolnavului îl are adaptarea
psihosocială. Asistenta medicală ajută pacientul să se adapteze traumei și imaginea sa corporală
modificată, să capete încredere în sine și în cei din jur pentru a face față situației.

O importanță mare o are doza de administrare precum și calea de administrare. Asistenta trebuie să
urmărească următoarele criterii:

- să pregătească fizic și psihic pacientul

- să pregătească materialele, instrumentele necesare examinări

- să asigure condiții de desfășurare a examinării

- să pregătească tratamentul

- să pregătească documentele medicale (fișa de consultații, foaia de observație, rezultatele examinării)

- starea generală și toleranța individuală a pacientului

- particularități anatomice și fiziologice ale pacientului

- capacitatea de absorbție și timpul acesteia

- efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare)

- interacțiunea dintre combinațiile de medicamente administrate

- scopul urmărit și evoluția bolii pacientului.

Regulile generale de adminstrare sunt:

- respectarea în tocmai a medicamentului prescris

- identificarea medicamentelor administrate

59
- verificarea calității medicamentelor administrate

- respectarea căilor de administrare

- respectarea dozajului prescris

- respectarea orarului de administrare

- respectarea somnului bolnavului

- evitarea incompatibilității medicamentelor

- respectarea ordinii de administrare a medicamentelor

- raportarea imediată a greșelilor de administrare

Medicamentele se eliberează de către farmacia spitalului, în urma completării condicii de prescripții

medicale, pe baza indicațiilor medicului.

III.10 Educația pentru sănătate și profilaxia bolii

Asistenta medicală educă pacinetul, familia și persoanele apropiate să știe la ce să se aștepte din
partea pacientului. Să accepte starea în care se află bolnavul, starea de slăbiciune, starea de oboseală,
iritabilitatea, durerea, neliniștea sunt obișnuite. Asistenta roagă și sfătuiește pacientul să se ferească de
factori de risc, ce îi pot agrava starea de sănătate.

Pacientul trebuie să știe că nu are voie la efort fizic, să evite statul mult în picioare. Pacientul trebuie să
își respecte regimul alimentar cu multă strictețe, la fel și tratamentul medicamentos prescris de către
medic. Trebuie să înțeleagă și să accepte că starea lui include băi parțiale, clisme medicamentoase în
caz de disconfort, odihnă și o dietă echilibrată.

III. 11 Externarea bolnavului

Externarea se face, de obicei, atunci când pacientul este vindecat, la propunerea și aprobarea
medicului. În vederea externării, bolnavul și aparținătorii sunt anunțați cu câteva zile înainte. Întocmirea
epicrizei foii de observație, biletul de ieșire, rețeta medicală.
60
 Biletul de ieșire cuprinde: epicriza, rezultatul analizelor de laborator și investigațiilor efectuate
în timpul internării.

Medicul curant completează biletul de externare și scrisoarea medicală în două exemplare: un exemplar
se atașează la foaia de observație, iar celălalt exemplar se înmânează pacientului/aparținătorului.
Medicul curant va consemna în biletul de externare și în scrisoarea medicală va nota: diagnosticul de
externare, starea pacientului în momentul externării, tratamentul medical pe care pacientul trebuie să-l
urmeze, indicații privind regimul alimentar, data următorului consult medical.

Bolnavul este condus la serviciul externări unde i se vor preda documentele și obiectele, fiind
tratat cu atenție și blândețe de către cadrele medicale. Foaia de observație a bolnavului va fi păstrată în
arhiva secției.

IV. CAZURILE

CAZUL I

PLAN DE ÎNGRIJIRE

61
I. CULEGEREA DATELOR
Sursa de informație:
- Pacientul
- Foaia de observație
- Echipa de îngrijire
- Aparținătorii

1. Date relative stabile:

Nume: C.
Prenume: A.
Sex: masculin
Vârsta: 64 ani
Data nașterii: 27.04.1957
Starea civilă: căsătorit
Limba vorbită: română
Naționalitatea: română
Religie: ortodoxă
Ocupație: pensionar
Alergie: pacientul nu prezintă alergii
Aspectul cavității bucale: - dantura incompletă

- buze cu aspect uscat, deschise la culoare

- limba cu depozite

Aspectul faciesului: facies suferind

Acuitate vizuală: în limite fiziologice
Acuitate olfactivă: percepe gustul și mirosul
Acuitate tactilă: sensibilitate integră păstrată
Acuitate auditivă: normală
Acuitate dureroasă: durere abdominală
Semn particular: nu
Mobilitate articulară: normală
Sistem osos: integru, funcțional
Mobilizare: nu necesită ajutor

62
 Grup sanguin: 01 Rh+
2. Date variabile:
Domiciliu: Buzău
Condiții de locuit: bune, casă cu 5 camere, trăiește cu soția
Echipa de susținere: soția, copiii
Data internării: 18.03.2021, ora 09:45
Data externării: 22.03.2021, ora 12:30
Diagnostic medical la internare: rectocolită hemoragică.

ANAMNEZA MEDICALĂ

AHC – neagă bolile infecto-contagioase și dermato-venerice în familie

APP – HTA
AP-Ch nu prezintă

MOTIVELE INTERNĂRII

Din data de 14.03.2021, pacientul prezintă scaune diareice, durere abdominală, jenă în
regiunea anorectală, asetenie, stare generală alterată. Motiv pentru care se prezintă la
medicul de familie pentru consult, iar de acolo este trimis pentru internare la Spitalul
Județean de Urgență Buzău.

ISTORICUL BOLII

Pacientul C. A., în vârstă de 64 de ani, de aproximativ 4 zile prezintă durere la nivelul

abdomenului, scaune diareice în număr mare, jenă în regiunea anorectală. Nu a urmat nici un
tratament înainte de internare. Din cauza simptomelor se prezintă la medicul de familie,
unde este consultat, iar de acolo este trimis pentru stabilirea diagnosticului, pentru
investigații suplimentare și tratament la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

EXAMENUL CLINIC GENERAL

Stare generală alterată

Tegumente și mucoase: calde și umede
Sistem ganglionar limfatic: nepalpabil
Sistem osteo-articular: integru
Sistem neuro-vegetativ: echilibrat
Sistem muscular adipos: bine reprezentat

APARAT RESPIRATOR:
63
 Vibrații vocale normale în zona cu sonoritate
Torace normal conformat
Suflu normal pe nas, cu o ușoară tuse
R: 20 r/min

APARAT CARDIO-VASCULAR
Zgomote cardiace ritmice
Cord în limitele vârstei
TA: 130/70 mmHg
P: 83/min

APARAT DIGESTIV
Abdomen dureros spontan și la palpare
Apetit diminuat
Tranzit intestinal present

APARAT URO-GENITAL
Loje renale libere, nedureroase
Micțiuni fiziologice: 5-6/ zi
SNC orientare temporo-spațială

ELEMENTE DE IGIENĂ
Pacientul servește 5 mese pe zi ( 3 mese principale, 2 gustări ), cea mai consistentă fiind cea
de la prânz, nu face exces alimentar preferă lactatele, carnea și legumele. Nu consumă cafea,
ocazional alcool, nu fumează.
Alimente preferate: lactate, legume, carne, dulciuri, supe
Alimente evitate: nu prea a evitat în general alimentele, a mâncat orice și-a dorit
Lichide preferate: apa, ceai, suc, vin, bere.

ELIMINĂRI
URINA:

- Frecvența 5-6/zi

64
- Cantitatea 1500 ml/zi
- Ritm: ¾ zi ¼ noaptea
- Culoarea: galben deschis
- Mirosul: amoniacal
- Aspectul: normal, clar, transparent
SCAUN:

- Frecvența 10/zi

- Orarul: variază, nu are o oră fixă

- Consistentă: aspect lucios, moale, păstos
- Miros: fecaloid
- Culoare: negru ca “păcura”

OBISNUINȚE IGIENICE:
- Pacientul este curat și îngrijit, cu haine curate
- Își efectuează singur toaleta
- Toaleta parțială zilnică, o dată pe zi
- Toaleta generală, de două ori pe săptămână

ACTIVITATE DE RECREERE:
- Vizionează emisiuni Tv
- Își vizitează prietenii
- Joacă table
COMPORTAMENT FAȚĂ DE MEDIU:
- Pacient orientat temporo-spațial
- Echilibrat psihic, se acomodează foarte ușor
- Cooperează cu medicul și cadrele medicale
- Nu creează probleme personalului de îngrijire
- Urmează prescripțiile medicamentoase

3. Date antropometrice:
G: 69 kg
I: 1,77 m

65
 DIAGNOSTIC MEDICAL: Rectocolită
Grad de dependență
1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație
2. Nevoia de a bea și a mânca
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a dormi și a se odihni
5. Nevoia de a-și menține temperatura corporală în limite normale
6. Nevoia de a comunica
7. Nevoia de a evita pericolele

II. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Probleme actuale:

- Durere abdominal

- Jenă în regiunea anorectală

- Tenesme, diaree
- Deprimare
- Anemie
- Stare generală alterată
- Scaune diareice
- Paloare
- Astenie

Probleme potențiale

- Deshidratare

- Perforație
- Hemoragie

DIAGNOSTIC DE NURSING

Din datele culese și analizate, se constată că pacientul are probleme în satisfacerea următoarelor
nevoi fundamentale:

66
 1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație
Dificultate respiratorie
Cauze: alterarea mucoasei bucale, respirație inadecvată
Manifestări: aptitudini respiratori modificate, dispnee
2. Nevoia de a bea și a manca
Alimentație inadecvată în deficit
Cauze: inapetență
Manifestări: astenie, anemie
3. Nevoia de a elimina
Dificultate de a elimina
Cauze: durere în regiunea anorectală, dezechilibru hidroelectrolitic
Manifestări: diaree
4. Nevoia de a dormi și a se odihni
Tulburări ale ritmului de somn
Cauze: durere, anxietate, deprimare
Manifestări: treziri nocturne, ore insuficiente de somn calitativ și cantitativ
5. Nevoia de a-ași păstra temperatura corporală în limite normale
Subfebrilitate
Cauze: dezechilibru hidroelectrolitic
Manifestări: frison
6. Nevoia de a comunica
Comunicare ineficientă
Cauze: anxietate, necunoașterea prognosticului bolii
Manifestări: neliniște, teamă
7. Nevoia de a evita pericolele
Stare generală alterată
Cauze: alterarea stării
Manifestări: paloare, tegumente reci

Diagnostic de Obiective Intervențiile asistentei cu Evaluare

nursing rol propriu și delegate
1.Dificultate -pacientul să prezinte Rol propriu: 18.03.2021
respirație liberă pe -asigur permeabilitatea
respiratorie TA=130/70 mmHg
nas, amplă, în limitele căilor respiratorii prin
67
Cauze: alterarea fiziologice dezinfecția acestora P= 83/minut
-sa aibă un ritm -umidific aerul din salon
mucoasei R=20/minut
circulator și respirator prin așezarea unui vas cu
bucale, regulat apă rece pe calorifer T=36 0C
-aerisirea salonului
respirație 19.03.2021
-monitorizez funcțiile
inadecvată vitale și le notez în foaia TA= 120/60 mmHg
de temperatură a
Manifestări: P=76/minut
pacientului.
aptitudini
R=18/minut
respiratori
modificate, T=37,5 0C
dispnee
Pacientul prezintă o
stare bună
20.03.2021
TA=110/80 mmHg
P=60 puls/ minut
R=16/minut
T= 370C
21.03.2021
TA=120/85 mmHg
P=64 puls/ minut
R=19 resp/ minut
T=37 0C
22.03.2021
TA=130/65 mmHg
P=60 puls/ minut
R= 16 resp/ minut
T=37 0C
2.Alimentație -pacientul să aibă o Rol propriu: 18.03.2021.-19.03.2021
stare de bine -efectuarea igienei bucale Pacientul prezintă stare
inadecvată în
-să fie echilibrat -încurajez pacientul generală alterată,
deficit hidroelectrolitic referitor la rehidratare anemie
-să fie echilibrat fizic -rog pacientul să respecte 20.03.2021-21.03.2021
Cauze:
și psihic regimul alimentar, să Pacientul se
inapetență -să respecte regimul înlăture toate alimentele alimentează și
alimentar iritante laptele, glutenul, hidratează cantitativ și
Manifestări:
-să bea minim 1500 legumele și fructele calitativ
astenie, anemie ml de lichide (apă, bogate în celuloză -respectă cu strictețe
sucuri naturale de -alimentația va fi bogată în regimul alimentar
fructe) proteine și vitamine prescris de medic
-se vor da supe de
zarzavat cu griș, ouă moi,
brânză de vaci, carne
68
 fiartă sau grătar
-fac bilanțul ingestie-
excreție.
Rol delegat:
-opresc raportul de
alimente și lichide la
indicația medicului
-reechilibrare-
hidroelectrolitică cu
transfuzii de sânge și
plasmă, perfuzii,
polivitamine, toate la
indicația medicului
3.Dificultate de -să elimine un scaun Rol propriu: 18.03.2021
a elimina normal -Asigur aportul Pacientul prezintă
Cauze: durere în -să prezinte un scaun de lichide adecvat, scaune sangvinolente,
regiunea fără durere cu mucus și puroi
în funcţie de
anorectală, -să aibă un tranzit 19.03.2021
dezechilibru intestinal în limite bilanţul hidric ingestie- Pacientul prezintă
hidroelectrolitic fiziologice excreţie; diaree și durere în
Manifestări: -emisie de urină -Liniștesc pacientul şi îl timpul și după
diaree normal 1200 ml/24h încurajeaz să-și exprime efectuarea scaunului
sentimentele în legatură cu 20.03.2021
problema sa; Pacientul prezintă scaun
normal în limitele
urmăresc şi notez în foaia
fiziologice
de temperatură, 
consistența, 
culoarea şi frecvența
scaunelor şi a urinei.
Rol delegat:
Efectuez clisme
medicamentoase
la indicația medicului
4.Tulburări ale -să își desfășoare Rol propriu: 18.03.2021-19.03.2021
ritmului de activități cotidiene -comunic cu pacientul și îl Pacientul are un somn
somn după ritmul și bunul rog să îndepărteze stresul medicamentos
Cauze: durere, plac -asigur un climat adecvat 20.03.2021-21.03.2021
anxietate, -să-și exprime stările pentru ca pacientul să se Pacientul are un somn
deprimare pe care îl neliniștesc poată odihni, prin fiziologic
Manifestări: îndepărtarea surselor ce
treziri nocturne, perturbă somnul acestuia
ore insuficiente Rol delegat:
de somn -administrarea de sedative
calitativ și și antialgice la indicația
cantitativ medicului
-administrez la indicația
medicului diazepam
5.Subfebrilitate -pacientul să prezinte Rol propriu: 18.03.2021
Cauze: o temperatură în -măsor temperatura și o Dimineața T: 360C
dezechilibru limite normale (360C) înregistrez în foaia de Seara T: 370C
69
hidroelectrolitic -pacientul să fie temperatură, dimineața și Pacientul are
Manifestări: echilibrat hidric și seara. temperatura normală
frison electrolitic Încălzesc pacientul dacă 19.03.2021
este nevoie, cu pături, Dimineața T:37,50C
termofoare Seara T: 380C
-asigur schimbarea Starea pacientului se
lenjerie de corp și de pat menține în limite
-cresc treptat temperatura normale
mediului ambient 20.03.2021
-calculez bilanțul ingesta- Dimineața T: 370C
excreta 24 ore. Seara T: 38,50C
Pacientul se află într-o
stare de subfebrilitate
21.03.2021
Dimineața T: 370C
Seara T: 37,50C
Febra pacientului a mai
scăzut puțin
22.03.2021
Dimineața T: 370C
Pacientului i-a mai
scăzut febra
6.Comunicare -să-şi împărtășească Rol propriu: 18.03.2021-19.03.2021
ineficientă -Cercetez posibilitățile de Pacientul prezintă o
sentimentele cu alte
Cauze: comunicare ale pacientului stare de tristețe,
anxietate, persoane în termen de -Liniștesc pacientul cu anxietate
necunoașterea privire la starea sa și îi 20.03.2021-21.03.2021
2 zile;
prognosticului explic scopul intervențiilor Pacientul comunică
bolii -să-şi exprime ( recoltări, clisme) eficace cu colegii de
Manifestări: -Antrenez bolnavul la salon, cadrele medicale
emoțiile în termen de
neliniște, teamă diferite activități care să-i
două zile; ofere sentimentul de
utilitate.
- să-şi exprime
Rol delegat:
nevoile în termen de 3
Administrez la indicația
zile
medicului antidepresive și
tranchilizante (Diazepam)
7.Stare generală să-şi diminueze starea Rol propriu: 18.03.2021-19.03.2021
alterată de agitație Favorizez adaptarea  Pacientul nu prezintă o
Cauze: alterarea -să beneficieze de un pacientului la noul mediu stare generală bună
stării mediu de siguranță Asigur condiţii de mediu 20.03.2021-21.03.2021
Manifestări: fără pericole de adecvat pentru Pacientul
paloare, accidente  a evita pericolele; conștientizează
tegumente reci, Furnizez explicații clare și măsurile igieno-
agitație deschise asupra îngrijirilor dietetice pentru a
programate preveni o eventuală
Învăț pacientul tehnici de recidivă
relaxare. 18.03.2021-19.03.2021
Asigur legatura Pacientul este trist și
pacientului cu familia prin anxios
vizite frecvente. 20.03.2021-21.03.2021
Rol delegat: Pacientul comunică
70
 Recoltez sânge ( pentru eficace cu colegii și
hemoleucograma cadrele medicale
completă, grup sanguin,
coagulare, timpul Quik,
Howell, concentrația de
protrombină, glicemie,
uree, creatinină,
ionogramă), scaun și urină
pentru examene de
laborator.
Pregătesc pacinetul pentru
EKG deoarece adrenalina
este un agent foarte
utilizat în terapia prin
injectare.
Administrez vasopresoare:
adrenostazin, venostat,
pentru a opri hemoragia.
Administrez tinctură de
opiu (3-4 picături, 3
ori/zi), lizadon,
neopepulsan, bergonal
Pregătesc sânge și plasmă
pentru o eventual
transfuzie

Intervenții constante

Intervenții constante Evaluare

-asigur condiţii de microclimat corespunzătoare cu salon curat, cu un Intervenţiile propuse au fost
71
 grad obişnuit de umiditate şi o ionizare corespunzătoare a aerului, cu realizate
temperatura de 18-220 C, luminozitate adecvată
-asigur lenjerie curată de corp şi de pat ori de câte ori este nevoie
-asigur îngrijiri igenice şi supraveghez pacientul
-măsor funcţiile vitale şi vegetative şi le notez în foaia de observaţie
-observ aspectul tegumentelor şi mucoaselor
-recoltez produsele biologice şi patologice
-apreciez comportamentul general al pacientului
-favorizez adaptarea pacientului la noul mediu
-identific cauza anxietăţii pacientului
-educ pacientul privind îngrijirile ulterioare ale domiciliului şi
respectarea regimului igeno-dietetic impus
-pregătesc psihic şi fizic pacientul pentru investigaţii şi tratament
-administrez în tocmai tratamentul prescris de medic
-observ efectul medicaţiei
-identific obiceiurile şi deprinderile greşite ale pacientului şi îi explic şi
îl învăţ obiceiurile bune necesare pentru vindecarea şi evitarea
complicaţiilor
-asigur un regim de viaţă echilibrat cu respectarea orelor de somn şi a
regimului alimentar
-aplic măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale, curăţenia şi
dezinfecţia, sterilizarea, izolarea, purtarea echipamentului de protecţie,
respectarea circuitelor funcţionale

Administrarea medicației:

Denumire Mod de Calea de Doza Doza Acțiune Reacții adverse

totală
72
medicament prezentare administrare unică
Ser fiziologic Fl=500 ml Perfuzie 1 fl 1fl/zi Substituent Hipernatremie
hidroelectrolit
ic
Soluție Fl=500ml Perfuzie 1fl 2fl/zi Hidratare și Perfuzie rapidă
glucoza 5% remineralizare Diureza osmotic
Algocalmin F=2ml Perfuzie 1f 1f Analgezic Reacție alergică
Cp=500mg p.o. 1cp 2 cp
Omeprazol Cp=80mg P.o. 1cp 2cp/zi Grup de Greață, cefalee,
antiulceros flatulență
Adrenostazin F=50mg I.M. 1f 2f/zi Hemostatice Reacție alergică
I.V.
Salazopyrin Cp=500mg P.o 4f 2-4f/zi Reacții alergice
(greață, dureri de
cap, febră,
scăderea poftei
de mâncare
Gluconatul de F=10ml I.V Reacție alergică
calciu I.M. 1f 1fl/zi
Diazepam Cp=5-15mg P.o 2cp 2 cp/zi Astenie,
somnolență,
amnezie, ataxie,
hipotonie
musculară

Examene de laborator

Data Examen de Mod de recoltare Valorile Valorile

73
 laborator obtinuțe normale
Hb 2ml sânge prin puncție venoasă pe 9.58g/dl 13,5-17,5g/dl
EDTA sau heparină cu vacutainer
de culoare roșie
Ht 2ml sânge prin puncție venoasă pe 36% 41-53%
EDTA sau heparină cu vacutainer
de culoare roșie
Leucocite 2ml sânge prin puncție venoasă pe 7340/ml 4500-11000
EDTA sau heparină cu vacutainer
de culoare roșie
TGO 6 ml de sânge fără substanță 30 U/L 10-31 U/L
anticoagulantă în vacutainere de
culoare roșie;
TGP 6 ml de sânge fără substanță 32 U/L 10-22 U/L
anticoagulantă în vacutainere de
18.03.2021
culoare roșie;
VSH Recoltez 1,6ml sânge pe 0,4 ml 30 5-10 mm/h
citrat de sodiu 3,8% prin puncţie 10-20 mm/2h
venoasă, dimineaţa pe nemâncate
Uree Se recoltează 5-8 ml sânge prin 120 mg 20-40 mg %
puncţie venoasă fără substanţe
anticoagulante, dimineaţa pe
nemâncate
Creatinina Se recoltează 5-8 ml sânge prin 6,3mg/dl 0,6-1,3mg %
puncţie venoasă fără substanţe
anticoagulante, dimineaţa pe
nemâncate
Glicemie Se recoltează 6 ml de sânge, prin 130 mg% 80-120 mg%
puncție venoasă, fără substanță
anticoagulantă în vacutainere de
culoare roșie;

74
 Examen sumar 30 ml urină recoltată de dimineață, D= 1020 D= 1015-1025
de urină într-un recipient curat pH= 5,5 pH=5,5-6,5
(albumină, absent absent
glucoză, absent absent
19.03.2021
leucocite) frecvent rare
frecvent rare
absent

75
Examene paraclinice

Examenul cerut Efectuarea

Examenul radiologic Se face la 6-8 ore după endoscopie și când

aceasta nu a descoperit leziunea. Acest examen
nu este o metodă sigură și nu poate evidenția
leziunile superficiale. Examenul radiologic
baritat a constituit până la introducerea
endoscopiei, examenul-paraclinic de bază în
diagnosticul hemoragiilor digestive superioare,
el ramâne și astăzi examenul de bază pentru
diagnosticul hemoragiilor digestive superioare în
spitalele care nu dispun de o dotare
corespunzătoare.

Rectosigmoidoscopie Se face până la 30 cm și arată scurgeri de mucus,

sânge și puroi, o mucoasa deosebit de fragile,
prezența ulcerațiilor, aspectul unui tub dilatat cu
dispariția joncțiunii rectosigmoidiene, abcese,
zone de necroze.

Irigografia Decelează și leziunile situate mai sus de 30 cm

și poate evidenția abcese, ulcerații mari, scurtări,
retracții și stenoze

Biopsia rectosigmoidiaă Necesită multă prudență și se face doar când

există o suspiciune de cancer.

76
 SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

18.03.2021 D:130/70 D:83 b/min D:20/min D:36 C 1500 moale
mmhg S:74 b/min S:19/min ml/24h
S:37˚C
S:140/80
mmhg

19.03.2021 D:120/60 D:76 b/min D:18/min D:37,5 C 1800 moale

mmhg S:70 b/min S:16/min ml/24h
S:38˚C
S:120/70

mmhg

20.03.2021 D:110/80 D:60 b/min D:16/min D:37 C 1700 normal

mmhg S:70 b/min S:17/min ml/24h
S:38,5˚C
S:120/70

mmhg

21.03.2021 D:120/85 D:64 b/min D:19/min D:37 C 1600 normal

mmhg S:70 b/min S:17/min ml/24h
S:37,5˚C
S:130/70

mmhg

22.03.2021 D:130/65 D:60 b/min D:16/min D:37 C 1600 moale

mmhg S:70 b/min S:18/min ml/24h

S:130/70

mmhg

77
Evaluare la externare

78
Pacientul în vârsta de 64 ani se externează după 5 zile fără jenă în zona anorectală, diaree, fără scaune
numeroase însoțite de sânge și puroi, anemie, astenie, stare generală alterată, cu funcţii vitale în limite
fiziologice.
De comun acord cu pacientul medical a hotărât externarea în data de 22.03.2021.

Intervenţiile asistentei medicale :

- pregăteşte documentele necesare medicului pentru a realiza externarea pacientului
- pregăteşte pacientul şi anunţă familia asupra datei externării
Starea pacientului la externare – ameliorată
Recomandări :
- pacientul să cunoască şi să respecte normele de igienă
- să beneficieze de o educaţie sanitară adecvată
- să respecte regimul alimentar evitând alimentele iritante
- să urmeze întocmai tratamentul de întreţinere prescris
- să evite stresul, factorii de risc
- să se prezinte la medic imediat ce apar complicaţii
- să urmeze tratamentul igeno-dietetic indicat
- repaus fizic şi psihic
- să nu consume alcool, tutun, cafea, condiment fără prescripţia medicală
- să urmeze un regim bogat pe alimente uşor digestibile, bogate în vitamine și proteine
- să se prezinte la control.

79
CONCLUZII:

Rectocolita reprezintă în prezent cea mai severă boală, cu incidenţă relativ mare ce implică
intervenții foarte elaborioase.
Tabloul clinic este caracterizat prin manifestări digestive şi extradigestive.
Manifestările digestive constau din episoade de diaree cu sânge, mucus şi puroi. Mai apar
durerile abdominale, tenesmele şi crampele abdominale. Palparea abdomenului este dureroasă în
hipogastru sau pe traiectul colonic.
Netratată la timp poate duce la complicaţii:
- megacolonul toxic - destul de rar în zona noastră geografică şi care este un puseu deosebit de
grav, cu febră, scaune afecale, leucocitoză, abdomen acut (perforaţie cu peritonită), deshidratare
severă;
- stenoze intestinale;
- sângerare masivă cu anemie severă;
- cancer de colon (în timp există risc crescut);
- manifestări extradigestive severe.
Evoluţia este sub forma unor episoade de acutizare, cu durată variabilă, de obicei săptămâni sau
luni, urmată de remisiune.
Un rol important îl are regimul alimentar, care va înlătura toate alimentele iritante, laptele,
glutenul, fructele şi legumele bogate în celuloză. Va fi bogat din punct de vedere caloric, având
conţinut suficient de proteine şi vitamine. Se vor da supe de zarzavat cu griş, orez, ouă moi,
brânză de vaci, unt proaspăt, carne fiartă sau la grătar, peşte slab, sucuri de fructe, dulciuri puţin
concentrate, cartofi puţini, piureuri de dovlecei, morcovi, sare suficientă şi la nevoie adaos de
clorură de potasiu.
Tratamentul va fi igieno-dietetic, medicamentos cu corticoterapie, hemisuccinat de
hidrocortizon, prednison, salazoprină, clisme medicamentoase.
Tratamentul chirurgical este mai rar.

Lucrarea pe care am realizat-o este structurată pe capitole, descrierea aparatului digestiv,

descrierea bolii, evoluţia, diagnosticul, complicaţiile, tratamentul rectocolitei.
Având în vedere tema ′′ Îngrijirea pacientului cu rectocolită′′, am urmărit, observat și evaluat un
caz cu acest diagnostic.

80
BIBLIOGRAFIE:

1. “Anatomia și fiziologia omului”, Mincu Mioara, Bistriceanu Valeriu

2. “Medicină internă pentru cadre medii” , Corneliu Borundel
3. “Urgențe medicale-manual sinteză pentru asistenții medicali” Prof. dr. Crin Mărcean,
director general Școala Postliceală Sanitară “Fundeni”
4. “Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor
fundamentale”, Lucreția Titircă, Editura Viața Medicală Românească
5. www.google.ro
6. www.romedic.ro

81