UROCULTURA

Urocultura:
- este o analiză bacteriologică solicitată foarte frecvent;
- este abordată din 2 puncte de vedere:
 urocultura cantitativă: constă în determinarea numărului
de germeniml de urină sugestiv pentru diagnosticul de
infecție urinară;
 urocultura calitativă: constă în izolarea și în identificarea
bacteriilor prezente în urina recoltată de la pacienți.
Urocultura calitativă: se parcurg schemele standard pentru
identificarea genului / speciei bacteriene.
Urocultura cantitativă: se poate realiza prin metode diferite,
cea mai frecvent folosită fiind metoda anselor calibrate.
Metoda anselor calibrate - tehnica:
- se utilizează ansa calibrată sterilă cu un diametru al buclei
de 5 mm (fiind calibrată, se cunoaște că poartă un volum
de 0,01 ml de urină);
- se omogenizează urina recoltată prin agitare ușoară;
- se scoate capacul, se introduce ansa în recipient şi se
încarcă cu urină;
- se extrage ansa din recipientul cu urină, ţinând-o ca pe un
creion, în mâna dreaptă;
- în mâna stângă se ia placa cu geloză-sânge, deschisă;
- se descarcă urina pe jumătate din suprafaţa mediului,
cu ansa de 10 l, prin mişcări strânse de zig-zag;
- pentru precizie mai mare a măsurării, se poate repeta
manevra cu ansa de 1 l având diametrul buclei de 2,5
mm (poartă un volum de 0,001 ml de urină) pe cealaltă
jumătate a plăcii cu geloză-sânge;
- se repetă procedura de însămânțare și în cazul altor medii
de cultură folosite (de exemplu geloză lactozată);
- plăcile cu mediile însămânţate, acoperite cu capacele, se
incubează 20–24 de ore, la 37C.

Interpretarea:
- se numără coloniile bacteriene dezvoltate pe suprafaţa
mediului pe fiecare jumătate de placă Petri;
- pe jumătăţile de plăci unde s-a utilizat ansa de 10 l,
numărul de colonii dezvoltate pe mediu se înmulţeşte
cu 100 (pentru a raporta numărul de UFCml de urină;
UFC = unități formatoare de colonii);
- pe jumătăţile de plăci unde s-a utilizat ansa de 1 l,
numărul de colonii dezvoltate pe mediu se înmulţeşte
cu 1000;
- se face media aritmetică a rezultatelor pentru fiecare
mediu și se eliberează ca rezultat final valoarea cea
mai mare.
Observaţii:
 se consideră bacteriurie semnificativă pentru diagnosticul
de infecție urinară valori >100.000 UFCml de urină;
 se iau în considerare şi valori mai reduse dacă urina a fost
recoltată prin puncţie suprapubiană (din vezica urinară),
dacă pacientul a fost tratat cu antibiotice, hidratat intens
sau are o afecțiune asociată cu acidoză metabolică;
 valoarea >100.000 UFCml se raportează când creșterea
bacteriană este în pânză, coloniile fiind nenumărabile;
 se consideră semnificative pentru infecții urinare valori mai
mici şi în cazul izolării unor bacterii care au creştere dificilă
in vitro (streptococi, hemofili, etc.) sau a fungilor.
 HEMOCULTURA
Definiție: izolarea şi identificarea germenilor din sânge;
Indicații: suspiciune de septicemie, endocardită, boli infecţioase
(febre enterice, bruceloză, leptospiroză, etc.), infecţii localizate
severe (meningite, pneumonii, abcese profunde, infecţii urinare
sau biliare, etc.), febre de etiologie necunoscută sau instalate
după manevre medicale.
Tehnica:
- pentru fiecare recoltare se pregătesc 2 flacoane de hemo-
cultură (1 pentru germeni aerobi şi 1 pentru anaerobi);
- se recoltează de obicei sânge venos de la nivelul venelor
din plica cotului şi, mai rar, din cele satelite unui focar,
prin catetere sau din artere (endocardită);
- se practică antiseptizarea riguroasă a tegumentului din
zonă (ştergerea cu tampoane cu alcool etilic 70 % şi
tinctură de iod 2 %);
- se îndepărtează zona centrală a capacelor de protecţie şi
se şterge diafragma dopului de cauciuc cu tinctură de
iod; la fel și degetele persoanei care recoltează;
- în funcţie de capacitatea flacoanelor (50-100 ml de mediu
de cultură lichid), se recoltează 10 ml sânge de la adulţi
şi 5 ml de la copii, pentru fiecare flacon (raportul 110
sânge/mediu este necesar pentru anihilarea factorilor
bactericizi sanguini;
- se transportă flacoanele rapid la laborator, asigurându-
se identitatea probei;
- se incubează flacoanele în termostat, la 37°C, 7 zile sau
se introduc în sistemul automat pentru hemoculturi;
  flacoanele incubate în termostat se examinează zilnic
pentru a observa semne de creştere bacteriană; dacă
mediul lichid suferă modificări vizibile, flaconul se agită
pentru omogenizare, se scoate capacul de protecție,
se dezinfectează dopul de cauciuc, se puncţionează
cu un ac steril montat la o seringă sterilă şi se aspiră
lichid din flacon;
 se efectuează frotiuri colorate Gram şi însămânţări pe
medii de cultură solide;
 mediile însămânţate se pun la 37°C în aerobioză (24-
48 ore), în atmosferă de 5-10 % CO2 (24-48 ore) şi în
anaerobioză (3-4 zile);
 pentru germenii izolaţi pe mediile solide, se practică
identificarea de gen/specie şi antibiograma.
Observaţii:
 momentul optim al prelevării sângelui este înainte de
administrarea de substanțe antimicrobiene şi, în cazurile
cu febră ondulantă, în momentul ascensiunii febrile;
 pentru a evita contaminarea sângelui recoltat, este optimă
utilizarea seturilor de transfer;
 mediul lichid din flacon este foarte nutritiv (ex.: bulion
cord-creier, bulion tripticase-soia) deoarece numărul de
germeni viabili în sânge este, în general, foarte redus şi
unele specii se dezvoltă cu dificultate in vitro;
 flacoanele pentru germeni anaerobi conţin, de obicei, un
mediu cu adaus de agenţi reducători;
 ca anticoagulant este optim SPAS (polianetol sulfonat de
sodiu), în concentraţie de 0,025-0,050 %, care exercită
şi acţiuni ca inhibarea complementului, a fagocitozei, a
polimixinelor şi a aminoglicozidelor;
 sistemele automate semnalează pozitivarea probelor (4-
10 ore), prin indicatori luminoși sau semnale sonore;
 se recomandă anunțul telefonic imediat al clinicianului
în cazul pozitivării unei hemoculturi;
 dacă nu se observă semne de dezvoltare microbiană în
cazul probelor prelucrate manual, în termostat, se practică
„pasaje oarbe” (însămânţări pe medii solide la intervale de
1-2 zile), deoarece unii germeni nu modifică mediul (ex.:
pneumococii, meningococii);
 însămânțările pe medii solide se fac cu precauţii, pentru a
evita suprainfectarea probelor.