Protectia anticoroziva la transportul gazelor prin conducta

Cuprins
Cuprins........................................................................................................................................................1
Protectia anticoroziva la transportul gazelor prin conducta.........................................................................2
Introducere..............................................................................................................................................2
Tipuri de coroziune specifice conductelor subterane...............................................................................2
Analiza ruperilor de conducte subterane..................................................................................................4
PROTECŢIA CONDUCTELOR CONTRA COROZIUNII....................................................................4

2
Protectia anticoroziva la transportul gazelor
prin conducta
Introducere

Rețelele de distribuție a gazelor naturale în funcție de extinderea localității sunt

constituite din conducte intercomunicante, stații de reglare a presiunii de serviciu și
branșamente. Cele mai complexe sunt rețelele urbane, iar cele mai simple sunt cele din
localitățile rurale dar, indiferent de instalare, acestea trebuie să satisfacă cât mai bine
condițiile de siguranță în exploatare. Conform standardului european EN 10208-2 toate
aceste componente trebuie să fie etanșe și să reziste la presiunea de serviciu.

Tipuri de coroziune specifi ce conductelor subterane

La conductele de gaze coroziunea este în principal de natură electrochimică şi mai puţin

chimică. Apa din sol conţine, pe lângă oxigen, o serie de săruri dizolvate ce-i conferă
conductivitate electrică şi caracterul de electrolit. În timp, caracteristicile apei din sol nu sunt
stabile. Toate modificările de compoziţie au o influenţă directă a agresivităţii apei. O
diminuare a conţinutului în oxigen şi în dioxid de carbon, de exemplu, reduce agresivitatea,
iar poluarea cu produse dizolvabile în apă, ce-i dau un caracter acid, măresc agresivitatea.

Coroziunea uniformă
Coroziunea uniformă este forma curentă de manifestare exterioară și interioară şi constă
în pierderea cvasi constantă a grosimii peretelui conductei, când zonele anodice şi cele
catodice sunt apropiate.

Coroziunea galvanică
Coroziunea galvanică este rezultatul contactului electric al conductei cu un alt metal cu
un potenţial electrochimic diferit, când conducta constituie anodul pilei galvanice care se
formează.

3
Coroziunea prin aerare diferenţială
Coroziunea prin aerare diferențială intervine când conducta de gaze prezintă zone cu
umiditate ridicată şi zone uscate sau cvasi uscate. Acest proces de coroziune este specific
acelor conducte ce traversează zone de relief relativ accidentat.

Coroziunea interstiţială
Coroziunea interstițială sau de tip cavernă sau crevasă este asociată pieselor metalice
asamblate, care prezintă interstiţii foarte înguste, cu adâncimi de ordinul a mai multor
milimetrii şi lăţimi de ordimul micrometrilor, care pot fi considerate ca spaţii cvasi închise,
cum este cazul îmbinărilor tip flanşă, îmbimărilor cu filet, etanşărilor, suporturilor de
susţinere ale conductelor aeriene, ghidajelor de deplasare în caz de dilatare-contracţie etc.
Coroziunea în puncte Pittingul sau coroziunea în puncte o putem definii ca o formă de
degradare a metalului localizat. Odată distrusă pelicula de protecţie a metalului, mediul
agresiv acţionează, atacând şi producând o deteriorare rapidă a peretelui ţevii de metal.
Un caz particular de coroziune, din păcate foarte frecvent în examinarea conductelor
subterane perforate, este cel al contactului cu un corp dur (piatră)

Fisurarea prin coroziune sub tensiune

Oţelurile carbon de conducte aflate într-un mediu corosiv şi expuse în acelaşi timp unor
solicitări mecanice de tracţiune şi/sau forfecare, suferă un proces aparte de coroziune, proces
numit coroziune fisurantă sub tensiune. Sub acţiunea tensiunilor de întindere, potenţialul
electrochimic al oţelului se deplasează către domeniul anodic. Deplasarea potenţialului poate
avea valori de 30 … 80mV când în oţel se atinge limita de curgere.
Factorii care influenţează coroziunea sub tensiune sunt numeroși dintre care cei mai
importanți care determină susceptibilitatea oţelului la fisurare sub tensiune în medii corozive
sunt: structura metalografică eterogenă, calitatea suprafeţei, tensiunile de întindere și/sau
forfecare, conţinutul în hidrogen rezultat prin electroliză, natura mediul de lucru.
După o perioadă îndelungată de exploatare a conductelor subterane, izolate cu bitum sau
benzi adezive, se constată la exterior fisuri multiple, sub formă de colonii în imediata
apropierea cordoanelor de sudură.
Coloniile de fisuri puse în evidenţă prin controlul defectoscopic cu ultrasunete, la început
se poate aprecia că nu sunt importante, dar cunoscând poziția pe care o ocupă, la viitoarea
inspecţie acestea trebuie examinate obligatoriu şi luate măsuri corective înainte ca fisura să
atingă mărimea critică.

Coroziunea în condiţii de deformarea locală

Deformarea locală a peretelui conductei poate fi rezultatul: - cutării sub greutatea proprie
la lansarea în şanţ, când distanţa dintre punctele de ridicare este mare; - unor lovituri directe,
care conduc la înfundări în zona de impact; - contactului de scurtă durată cu elementele
active ale unei maşini de construcţii.

4
Coroziunea în condiţii de oboseală
Solicitarea la oboseală a conductei subterane este generată de vibraţiile transmise de
circulaţia rutieră de suprafață.

Coroziunea şi fragilizarea în prezenţa hidrogenului sulfurat

Coroziunea în prezenţa hidrogenului sulfurat (H2S) intervine când concentraţia H2S în
gazele naturale transportate este mai mare de 0,5mol/l.

Coroziunea microbiană
Coroziunea de origine microbiană (ISO 8044:2000) este generată de bacteriile existente
în apa stagnantă din sol. Trebuie arătat că bacteriile nu atacă direct metalul, ci prin produşii
agresivi creaţi de bacterii. Procesul de coroziune se poate desfăşura cu sau fără oxigen. Unele
bacterii oxidează sulful transformându-l în acid sulfuric, reducând pH-ul apei.
Analiza ruperilor de conducte subterane

În cazul producerii unei ruperi se face o analiză detaliată a legăturii între procesul de
rupere, factorii generatori şi vârsta conductei. O asemenea analiză serveşte la stabilirea
viitoarelor activităţi de mentenanţă care trebuie să ducă la creşterea securităţii reţelei.
Cercetând numeroasele cazuri de rupere, s-a constatat că frecvenţa maximă o prezintă
ruperile cauzate de coroziune şi o frecvenţă minimă, ruperile imediate. Pornind de la această
constatare, un control sistematic poate să conducă la reducerea numărului de ruperi generate
de condiţiile din sol.

Protecţia conductelor contra coroziunii

Protecția prin acoperire

Conductele metalice aflate permanent în contact cu atmosfera sau cu solul suferă o serie
de degradări prin diferite forme de coroziune ce fac să se reducă mult durata previzibilă de
exploatare apreciată la cca. 40 ani. Pentru a se ajunge la o asemenea durată de exploatare în
deplină siguranţă se recurge la aplicarea unui sistem duplex de protecţie contra coroziunii,
sistem ce constă în izolarea exterioară faţă de mediul electrolitic (protecţia pasivă) şi
deplasarea potenţialului conductei în domeniul de imunitate (protecţie catodică).

Generalităţi privind protecţia pasivă

Protecţia pasivă constă în acoperirea conductei, de preferinţă la fabricarea tubulaturii,
precum şi pe şantier, în special după realizarea îmbinărilor sudate, cu un material ce asigură
separarea electrolitică între sol şi conductă.

5
Protecţia prin vopsire a conductelor aeriene
Conductele aeriene de gaze pot fi încadrate în categoria construcţiilor din oţel expuse
acţiunii corozive a atmosferei. Protecţia lor contra coroziune se face prin vopsire, protejare ce
face partea din protecţiile de natură fizică, normele de realizare fiind prezentate în .

Protecţia prin izolarea exterioară a conductelor subterane

Pentru a obţine o durată de serviciu optimă a conductei, echivalentă cu 40 ani, alegerea
materialelor de acoperire, tehnologia de aplicare şi controlul după aplicate sunt esenţiale.
Toate aceste etape trebuie să se desfăşoare conform normelor naţionale şi europene.

Sisteme de izolaţie
Alegerea sistemului de izolaţie exterioară a conductelor subterane din oţel se face în
funcţie de agresivitatea solului, de stabilitatea adezivului în mediu alcalin sau care devine
alcalin, de condiţiile de lucru, de condiţiile de aplicare, de posibilitatea formării în timp a
defectelor, de tendinţa de îmbătrânire etc. În alegerea sistemului de izolaţie nu trebuie
neglijate aspectele economice şi de garantare a protecţiei catodice.

Acoperirea cu bitum
Bitumul de petrol este un material organic termoplastic rezultat la distilarea petrolului,
constituit dintr-un amestec complex de compuşi hidrocarbonaţi cu structuri şi mase molare
foarte diferite. Bitumul este cunoscut pentru puterea sa de aderare la conducte metalice,
pentru calitatea de material impermeabil, relativ inert faţă de cei mai mulţi agenţi chimici
prezenţi în sol.
În funcţie de temperatura ambiantă la care realizează izolarea şi montarea conductelor,
conform STAS 2484-85, se folosesc două sortimente de bitum [29]: - SP 95 pentru
temperaturi ambiante mai mari de 00C, cu punctul de înmuiere minim de 95 – 1100C şi
temperatura de aplicare de 140 - 1950C; - SPP 70 pentru temperaturi ambiante cuprinse între
-150C şi +150C, cu punctul de înmuiere minim de 700C şi temperatura de aplicare de 130 –
1700C. 3.5.2 Acoperirea prin extrudarea polietilenei Protecția prin acoperire cu polietilena
extrudată se face în condiții de fabrică după o pregătire adecvată a ţevilor de diametru mic
sau mediu. O asemenea acoperire asigură o protecţie superioară celei realizate cu benzi
autoadezive, temperatura la extrudare fiind cuprinsă între 200 şi 3000C.

Izolarea ţevilor și cordoanelor de sudură prin înfăşurare de benzi adezive din polietilenă
Izolarea cu benzi de polietilenă este practic universală, fără limite de diametre de
conducte sau de geometrie a echipamentelor acestora. Când izolarea este realizată în staţii
fixe, capetele ţevilor se lasă neacoperite. În cazuri speciale, izolarea locală cu benzi adezive
se poate aplica pentru etanşarea temporară a unor defecte de mici dimensiune, când presiunea
din conductă este slabă.

6
Izolarea conductei la ieşirea din sol
La ieşirea din sol conductele se izolează, caracteristicile izolaţiei fiind stabilite în funcţie
de natura solului, de caracterul atmosferei, de calităţile apelor şi de solicitările mecanice
specifice