Referat

Disciplina: Organizații și relații internaționale

Tema: Consiliul economic și social al Națiunilor Unite

Cahul 2021
CUPRINS:
Introducere3
Capitolul 1. Noțiuni introductive4
1.1. Noțiuni generale asupra ECOSOC 4
 1.2. Structura ECOSOC și atribușiile5-14
Capitolul 2. Membrii Consiliului Economic și Social al ONU15
2.1. Membrii ECOCOC ………………………………………………….………15-16
Bibliografie ……………………………………………………………………………………17

2
Introducere

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație

internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război Mondial, are
astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori,
a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura
„pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea
dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.
Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a
Națiunilor Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de justiție, Consiliul de
Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. O a șasea entitate,
Consiliul de Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994, atunci când Palau a devenit stat independent.
Patru dintre cele cinci entități au sediul în New York. Curtea internațională de justiție se află
în Haga, Regatul Țărilor de Jos, iar alte agenții își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la
Geneva, Biroul Națiunilor Unite de la Viena  și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi . În
baza Convenției legată de privilegii și imunități a Națiunilor Unite, ONU și agențiile sale au
imunitate în fața legilor din țările în care își desfășoară activitatea, menținând astfel
imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă și statele membre.

3
 Capitolul 1: Noțiuni introductive

1.1. Noțiuni generale asupra ECOSOC

Consiliul Economic și Social (ECOSOC) al Organizației Națiunilor Unite este un grup de țări

membre ale ONU, membre ale Adunării Generale care promovează cooperarea și dezvoltarea
economică și socială internațională. ECOSOC are 54 de membri, care sunt aleși de Adunarea
Generală a Națiunilor Unite pentru un termen de trei ani. Președintele este ales pentru un termen
de un an dintre puterile mici și mijlocii reprezentate în ECOSOC. ECOSOC se întrunește o dată
pe an, în luna iulie pentru o perioadă de patru săptămâni.
Consiliul Economic şi Social are cele mai multe atribuţii în ceea ce priveşte apărarea juridică
internaţională a drepturilor omului. Acestea îi sunt fixate prin Carta O.N.U., care la capitolul X,
art.62, îi atribuie o serie de funcţii şi puteri, potrivit cărora el poate face sau iniţia studii şi
rapoarte privind problemele internaţionale în domeniul economic, social, cultural, educativ,
sanitar către Adunarea Generală şi instituţiile specializate interesate.
O prevedere importantă a Cartei O.N.U. este înscrisă în acelaşi articol, pct.2, în care Consiliul
Economic şi Social are atribuţia expresă „de a face recomandări în scopul de a promova
respectarea efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi”5. De
asemenea, potrivit Cartei, acest important organ al O.N.U. are competenţa să pregătească
proiecte de convenţii pe care să le supună spre aprobare Adunării Generale şi poate convoca
conferinţe internaţionale în probleme de competenţa sa.
Studierea atentă a acestor atribuţii scoate în evidenţă faptul că sediul material în ceea ce priveşte
apărarea internaţională a drepturilor omului este situată, potrivit Cartei O.N.U. în competenţa
Consiliului Economic şi Social.
Subliniem faptul că organele O.N.U. au dreptul să-şi creeze organe subsidiare care să le sprijine
în realizarea atribuţiilor ce le au, potrivit Cartei Naţiunilor Unite.
Consiliul Economic şi Social a creat o serie de organe subsidiare care îl ajută în exercitarea
atribuţiilor şi care se ocupă, la rândul lor, de o vastă problematică în acest domeniu, fiecare
având regulamente de funcţionare proprii, dar fiind subordonate organului O.N.U., care le-a creat
şi faţă de care răspund în exercitarea mandatului primit.

4
1.2. Structura ECOSOC și atribuțiile

1. Comisia pentru drepturile omului – este cel mai important organ subsidiar care se
ocupă de aceste probleme, având competenţă în toate chestiunile ce privesc domeniul
respectiv. Ea a fost creată de către Consiliul Economic şi Social în anul 1946 şi ţine
sesiuni în fiecare an.
Comisia pentru drepturile omului are în subordine următoarele organisme:
1. subcomisia de luptă contra măsurilor discriminatorii şi protecţia minorităţilor. Această
subcomisie, la rândul ei, are în subordine multe grupuri de lucru, astfel:
 grupul de lucru pentru comunicări;
 grupul de lucru pentru sclavie;
 grupul de lucru pentru populaţia autohtonă
De asemenea, comisia mai are şi alte grupuri de lucru în acest domeniu, astfel:
 grupul de lucru special pentru Africa australă;
 grupul celor trei pentru eliminarea apartheidului;
 grupul de lucru pentru dispariţii forţate sau involuntare;
 grupul de experţi guvernamentali asupra dreptului la dezvoltare.
Fiind, aşa cum arătat mai sus, cel mai important organ subsidiar al ECOSOC pentru apărarea şi
promovarea drepturilor omului, Comisia efectuează studii în domeniul drepturilor omului,
pregăteşte recomandări şi elaborează proiectele instrumentelor internaţionale în acest domeniu.
De asemenea, poate îndeplini şi unele sarcini speciale încredinţate de Adunarea generală sau de
Consiliul Economic şi Social. Poate, în acelaşi timp, să facă anchete în cazul unor sesizări
privind încălcarea drepturilor omului şi să examineze comunicări privind aceste încălcări.
Comisia desfăşoară o activitate de colaborare apropiată cu toate celelalte organe O.N.U.,
competente în problema drepturilor omului, şi, în mod deosebit, contribuie la coordonarea de
către Consiliul Economic şi Social a activităţilor privind drepturile omului în cadrul sistemului
O.N.U.
Comisia poate invita oricare stat să participe la discutarea unor anumite probleme care îl
interesează în mod special. De asemenea, orice mişcare de eliberare naţională recunoscută de
către Adunarea Generală a O.N.U., poate fi invitată la discutarea oricărei probleme care o
interesează în mod deosebit.
Instituţiile specializate sau cele interguvernamentale pot participa la deliberările în problemele
care prezintă interes. Organizaţiile neguvernamentale cu statut consultativ îşi pot desemna
observatori autorizaţi care să asiste la şedinţele publice ale Comisiei.

5
În scopul înlăturării cauzelor de violare a drepturilor omului, Comisia numeşte experţi –
raportori, reprezentanţi speciali sau alte persoane pentru anchetarea situaţiei drepturilor omului
în anumite ţări, care urmăresc domenii precise ale drepturilor omului.
Spre exemplificare, la cea de-a 46-a sesiune, ţinută la Geneva între 29 ianuarie - 9 martie 1889,
Comisia pentru drepturile omului a abordat în cursul dezbaterilor problema eradicării
apartheidului, a analizat încălcările drepturilor poporului palestinian de către Israel, reafirmând
necesitatea convocării unei Conferinţe Internaţionale pentru pace în Orientul Mijlociu, a
constituit un grup de lucru cu scopul de a adopta rezoluţii şi decizii asupra situaţiei drepturilor
omului şi a violării acestora în ţări ca : Afganistan, Albania, Chile, Cuba, Salvador, Iran, Liban,
Guatemala şi a examinat raportul Grupului de lucru cu privire la dispariţiile forţate sau
involuntare şi a documentelor raportorilor speciali consacrate execuţiilor sumare sau arbitrare, a
torturii, intoleranţei religioase şi mercenarilor.
Subcomisia pentru lupta împotriva măsurilor discriminatorii şi protejarea minorităţilor a fost
creată ca organism subsidiar al Comisiei pentru drepturile omului la prima sesiune a acesteia în
anul 1947. Este alcătuită din 26 de experţi aleşi de către Comisie pentru o perioadă de 3 ani şi
care acţionează în nume propriu.
Sarcinile acestei subcomisii sunt:
 efectuarea de studii în baza prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi
adresarea unor recomandări Comisiei drepturilor omului în legătură cu atribuţiile acesteia
în lupta contra măsurilor discriminatorii de orice fel, împotriva drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului ca şi în legătură cu protecţia minorităţilor rasiale, religioase şi
lingvistice;
 îndeplinirea oricăror alte atribuţii încredinţate de Consiliul Economic şi Social sau de
Comisia pentru drepturile omului;
 examinarea sesizărilor privind încălcările flagrante şi sistematice ale drepturilor omului şi
înaintarea acestora Comisiei pentru drepturile omului, conform procedurii stabilite de
rezoluţia ECOSOC nr.1503 (XLVIII) din 27 mai 1970.
Subcomisia ţine reuniuni în fiecare an, timp de 4 săptămâni. La aceste reuniuni asistă, atât
membri acesteia, cât şi observatori ai statelor membre O.N.U., reprezentanţii sau observatorii
altor organisme O.N.U., ai instituţiilor specializate, organizaţii interguvernamentale, organizaţii
neguvernamentale cu statut consultativ şi mişcări de eliberare naţională interesate în problemele
care sunt înscrise pe ordinea de zi.

6
În scopul de a fi sprijinită pentru rezolvarea atribuţiilor care-i sunt încredinţate, Subcomisia a
creat trei grupuri de lucru care se reunesc înaintea fiecărei sesiuni anuale a Subcomisiei pentru
examinarea problemelor specifice. Aceste grupuri sunt:
 grupul de lucru în problema comunicărilor, care are ca sarcină examinarea comunicărilor
adresate Comisiei şi reţinerea celor care vor fi supuse atenţiei acesteia, respectiv cele care
dovedesc încălcări flagrante şi sistematice a drepturilor omului;
 grupul de lucru privind sclavia, care are ca atribuţii analizarea situaţiei în ceea ce priveşte
practicile de sclavie, exploatarea muncii copiilor şi a prostituţiei;
 grupul de lucru privind populaţiile autohtone, care are ca sarcină evoluţia situaţiei în ceea
ce priveşte protejarea drepturilor acestor populaţii.
De asemenea, în cadrul fiecărei sesiuni anuale, Subcomisia poate să constituie grupuri de lucru
pe sesiune, deci care să funcţioneze în timpul desfăşurării acestora pentru examinarea diferitelor
probleme, care se consideră necesare dintre cele înscrise pe ordinea de zi a sesiunii.
Exemplificăm din această categorie:
 grupul de lucru pentru încurajarea acceptării universale a instrumentelor privind
drepturile omului;
 grupul de lucru privind drepturile persoanelor arestate sau încarcerate;
 grupul de lucru în problemele persoanelor deţinute pentru motive de tulburări mintale.
Rapoartele întocmite de aceste grupuri de lucru sunt supuse examinării subcomisiei, care va lua
decizii şi va adopta rezoluţii în acele domenii care sunt de competenţa sa. În celelalte situaţii,
Subcomisia elaborează proiecte de rezoluţii şi decizii pe care le înaintează spre adoptare
Comisiei pentru drepturile omului sau Consiliului Economic şi Social.
Subcomisia înaintează după fiecare sesiune un raport către Comisia pentru drepturile omului.
1. Comisia pentru condiţia femeii – această comisie a fost înfiinţată în anul 1946 de către
Consiliul Economic şi Social şi este alcătuită din reprezentanţii a 32 de state membre ale
O.N.U. aleşi de către ECOSOC pe o durată de 4 ani. Sesiunile acestei Comisii se ţin în
mod normal la 2 ani, pe parcursul a 3 săptămâni.
Comisia are ca atribuţii prezentarea de recomandări şi rapoarte pentru Consiliul Economic şi
Social privind promovarea drepturilor femeii în domeniile politic, economic, civil etc., precum şi
prezentarea de recomandări în problemele drepturilor femeii ce au un caracter de urgenţă şi în
vederea realizării unei efective egalităţi în drepturi a femeii cu bărbatul. Comisia elaborează
rezoluţii şi decizii proprii sau proiecte ale acestora, care sunt supuse examinării de către
ECOSOC.

7
La lucrările acestei comisii participă şi membri supleanţi. La ultimele sesiuni, pe lângă aceştia au
participat şi un număr important de state membre şi nemembre ale O.N.U., precum şi
reprezentanţi ai diverselor organisme şi instituţii specializate ale O.N.U., reprezentanţi ai unor
mişcări de eliberare naţională şi observatori din partea organizaţiilor neguvernamentale,
asigurând în acest fel posibilitatea creşterii reprezentativităţii acestei comisii şi o mai bună
rezolvare a problemelor care îi sunt date în competenţă.
La sesiunea acestei Comisii sunt prezentate rapoarte şi din partea Comisiei interamericane a
femeilor şi a Comisiei pentru condiţia femeii arabe.
În fiecare an, Centrul pentru dezvoltare socială şi probleme umanitare cu sediul la Viena,
întocmeşte şi trimite Comisiei pentru condiţia femeii două liste referitoare la violări ale
drepturilor omului. Prima dintre aceste liste cuprinde un rezumat al situaţiei sesizărilor cu privire
la promovarea femeii în domeniile politic, economic, social, civil şi educativ, listă care nu are
caracter confidenţial. A doua listă, cu caracter confidenţial, prezintă un rezumat al stadiului
sesizărilor privind drepturile omului cu repercusiuni asupra condiţiei femeii.
1. Comitetele speciale de experţi
 În cadrul ECOSOC mai funcţionează şi o serie de comitete care au atribuţii stabilite prin unele
convenţii care reglementează anumite domenii ale drepturilor omului, după cum urmează:
 comitetul pentru eliminarea discriminărilor rasiale;
 comitetul pentru drepturile omului;
 comitetul pentru drepturi economice, sociale şi culturale;
 comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei;
 comitetul contra torturii;
 comitetul pentru prevenirea crimei şi lupta împotriva delicvenţei.
Comitetul pentru eliminarea discriminărilor rasiale este un organ înfiinţat în anul 1970, conform
prevederilor art.8 din Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială, compus din 18 experţi recunoscuţi pentru înalta lor moralitate şi
imparţialitate. Aceştia sunt aleşi prin vot secret de către statele membre ale Convenţiei pentru un
mandat de 4 ani. Trebuie să fie reprezentanţi ai statelor membre şi, pe timpul exercitării
mandatului acţionează cu titlu individual.
Aşa cum prevede art.9 din Convenţia menţionată, Comitetul va primi spre examinare rapoartele
prezentate de statele membre către secretariatul general al O.N.U. cu privire la măsurile
legislative, juridice, administrative sau de altă natură pe care aceste state le-au adoptat în vederea
punerii în aplicare a acestei convenţii. Aceste rapoarte trebuie să fie înaintate de către statele

8
părţi la fiecare doi ani şi de fiecare dată când comitetul o cere. De asemenea, comitetul poate
solicita informaţii suplimentare statelor părţi în vederea stabilirii tuturor detaliilor necesare.
Prin intermediul Secretariatului general, comitetul supune anual în faţa Adunării Generale a
O.N.U., un raport asupra activităţilor desfăşurate în care face sugestii şi recomandări de ordin
general rezultate din examinarea rapoartelor şi informărilor primite de la statele părţi.
În situaţia în care un stat parte consideră că un alt stat parte nu aplică dispoziţiile convenţiei, el
poate atrage atenţia comitetului asupra acestei chestiuni.
Altă atribuţie a Comitetului, prevăzută de art.14 din Convenţie este aceea de a primi şi examina
comunicări de la persoane sau grupuri de persoane care se consideră victime ale violării
drepturilor din această convenţie de către statul ai cărui cetăţeni sunt. Pentru a primi aceste
comunicări, comitetului trebuie să i se fi recunoscut în prealabil competenţa de către sattul parte
respectiv, în lipsa acestei recunoaşteri Comitetul nu poate primi comunicarea. Până în prezent,
12 state au recunoscut competenţa Comitetului în acest sens.
De asemenea, se mai precizează că orice stat care face declaraţia de recunoaştere a competenţei
Comitetului îşi poate crea un organism intern conform legii naţionale, pentru a primi şi examina
cererile provenite de la persoane sau grupuri de persoane din acea ţară, care consideră că sunt
victime ale violării vreunuia din drepturile enunţate în convenţie şi care au epuizat toate celelalte
căi de recurs local.
Articolul 15 al Convenţiei prevede posibilitatea Comitetului de a primi copii de cereri, copii de
rapoarte şi alte informaţii privind discriminarea rasială din teritoriile sub tutelă sau neautomate,
precum şi din orice alte teritorii în care se aplică Rezoluţia 151410 (XV) a Adunării Generale.
Acestea urmează să fie transmise Consiliului de tutelă şi Comitetului special pentru
decolonizare.
Comitetul ţine cu regularitate două sesiuni pe an. La aceste sesiuni pot să asiste în general şi
reprezentanţii statelor părţi atunci când sunt examinate rapoartele acestora, putând răspunde la
întrebări şi furniza informaţii suplimentare.
În atribuţiile comitetului intră şi formularea de informaţii asupra situaţiilor de discriminare
rasială şi supunerea lor atenţiei Adunării Generale. În ultimii ani, la solicitarea Adunării
Generale, Comitetul s-a preocupat în mod deosebit de situaţia popoarelor care luptă contra
regimurilor colonialiste şi rasiste din Africa australă.
Comitetul pentru drepturile omului a fost constituit în anul 1977, în baza art.28 al Pactului
internaţional privind drepturile civile şi politice. Este alcătuit din 18 membri, resortisanţi ai
statelor părţi la pactul respectiv. Aceşti membri trebuie să întrunească condiţia de a fi
personalităţi de înaltă moralitate şi cu o competenţă recunoscută în domeniul drepturilor omului.

9
Candidaţii sunt propuşi de către statele părţi dintre resortisanţii lor şi sunt aleşi prin vot secret,
fiecare stat neputând să aibă în comitet mai mult de un membru. La alegeri se va ţine seama de o
repartiţie geografică echitabilă, de reprezentarea diferitelor forme de civilizaţie şi a principalelor
sisteme juridice. Perioada pentru care sunt aleşi membrii Comitetului este de 4 ani. După alegere,
aceştia îşi exercită funcţia cu titlu individual.
Sarcinile Comitetului pentru drepturile omului, aşa cum rezultă din art. 40-42 ale Pactului sunt:
 examinarea rapoartelor prezentate de către statele părţi atât asupra măsurilor adoptate şi
care transpun în viaţă drepturile civile şi politice prevăzute în pact, cât şi asupra
programelor care au fost realizate în folosinţa acestor drepturi. Aceste rapoarte sunt
trimise de către state de fiecare dată când sunt cerute de către Comitet. Ele se înaintează
Secretarului general al O.N.U., care le va transmite spre examinare Comitetului. Totodată
Secretarul general poate transmite copii ale oricăror părţi din rapoarte altor instituţii
specializate ale O.N.U., dacă au legătură cu domeniul lor de activitate;
 înaintează statelor părţi propriile sale rapoarte, precum şi orice observaţii generale pe care
le consideră necesare. Observaţii însoţite de copii ale rapoartelor pot fi trimise de către
Comitet şi Consiliului Economic şi Social în vederea adoptării unor măsuri
corespunzătoare.
Comitetul primeşte şi examinează comunicări din partea oricărui stat parte la pact care declară că
recunoaşte competenţa comitetului şi care pretinde că un alt stat parte nu-şi îndeplineşte
obligaţiile ce-i revin din prezentul pact. Condiţia care prevede ca statul parte care face
comunicarea să fi făcut o declaraţie prin care să recunoască componenţa comitetului este de
natură imperativă, lipsa acesteia punând Comitetul în imposibilitatea de a primi comunicarea
respectivă.
       Comitetul nu poate lua în examinare o cauză decât după epuizarea tuturor căilor interne de
recurs, cu excepţia cazurilor când procedurile de recurs depăşesc termenele rezonabile.
       În cazul în care după 6 luni de la primirea comunicării originale de către statul destinatar
problema nu a fost soluţionată spre satisfacţia celor două state părţi interesate, fiecare dintre ele
va avea dreptul de a supune chestiunea comitetului, prin adresarea unei notificări, atât acestuia,
cât şi celuilalt stat.
 desemnarea unei comisii de conciliere ad-hoc în situaţia în care diferendul supus
comitetului în conformitate cu art.41 din pact nu s-a soluţionat spre satisfacţia statelor
părţi interesate.Această comisie se constituie cu acordul preliminar al celor două state şi
are scopul de a-şi oferi bunele oficii pentru a ajunge la o soluţie amiabilă a chestiunii
respective, pe baza respectării prevederilor pactului. Ea se compune din 5 membri numiţi

10
 cu acordul statelor interesate şi nu trebuie să fie resortisanţi ai statelor părţi interesate,
nici ai statelor care nu sunt părţi la acest pact şi nici ai vreunui stat, care nu a recunoscut
competenţa comitetului în această materie. Dacă în termen de 3 luni statele părţi nu vor
ajunge la un acord în privinţa membrilor comisiei, în întregime sau parţial, aceasta se va
alege prin vot secret dintre membri comitetului, cu majoritate de două treimi,
respectându-se cerinţa privind cetăţenia acestora menţionată mai sus.
În termen de 12 luni de la sesizare, Comisia trebuie să adreseze un raport preşedintelui
comitetului, din care să reiasă rezultatul examinării diferendului, soluţia la care s-a ajuns,
constatările şi observaţiile comisiei şi statelor părţi. Preşedintele comitetului va comunica acest
raport statelor părţi interesate.
 aşa cum prevede în art.1 al Protocolului facultativ la Pactul cu privire la drepturile civile
şi politice, orice persoană fizică se poate adresa Comitetului în situaţia în care pretinde că
a fost victima unei violări a drepturilor prevăzute în Pact.
Condiţia imperativă este ca statul al cărui cetăţean este persoana respectivă să fie parte la acest
Protocol, în acest fel recunoscând competenţa Comitetului în materie.
Condiţiile de admisibilitate a comunicărilor sunt:
 să se fi epuizat toate căile de recurs interne;
 să nu fie anonime;
 să nu constituie un abuz de drept;
 să nu fie compatibile cu dispoziţiile Pactului.
Orice comunicare admisă este adusă la cunoştinţa statului în cauză, care în termen de 6 luni va
trebui să prezinte în scris Comitetului explicaţiile necesare clarificării problemei şi măsurile de
remediere luate. Nu sunt examinate comunicările aflate în curs de examinare în faţa unei alte
instanţe internaţionale de anchetă sau în curs de rezolvare.
Comitetul pentru drepturi economice, sociale şi culturale a fost creat în vederea aplicării
prevederilor Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale de
Consiliul Economic şi Social în anul 1985. Este alcătuit din 18 experţi cu competenţă
recunoscută în domeniul drepturilor omului, aleşi prin vot secret pentru un mandat de 4 ani, de
pe o listă de candidaţi desemnaţi de statele părţi la pactul menţionat.
Acest comitet are ca sarcini examinarea rapoartelor care ţi sunt înaintate de către statele părţi la
Pact conform prevederilor art.16, cu privire la măsurile pe care le-au adoptat şi asupra
progreselor obţinute în asigurarea respectării drepturilor recunoscute în Pact. De asemenea,
comitetul ajută Consiliul Economic şi Social în îndeplinirea sarcinilor ce îi revin pentru

11
supravegherea aplicării prevederilor pactului, făcând recomandări şi sugestii de ordin general în
urma examinării rapoartelor trimise de statele părţi şi de instituţiile specializate interesate.
Statele părţi la punctul menţionat pot să participe prin reprezentanţi la sesiunile comitetului, în
cursul cărora sunt examinate rapoartele lor, pot face declaraţii asupra acestor rapoarte şi pot
răspunde întrebărilor adresate. Comitetul ţine o sesiune pe an la Oficiul O.N.U. de la Geneva.
La 1 septembrie 1989, 92 de state au ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale, iar 7 l-au semnat fără să-l ratifice.
Comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei este constituit în anul 1982 în baza
prevederilor art.17 din Convenţia pentru eliminarea oricăror forme de discriminare faţă de femei.
Este compus din 23 de experţi de o înaltă autoritate morală şi înaltă competenţă în domeniul la
care se referă convenţia. Aceştia sunt aleşi de către statele părţi din rândul cetăţenilor lor prin vot
secret şi vor acţiona în nume propriu. Fiecare stat poate să desemneze un candidat ales dintre
cetăţenii săi. Mandatul este de 4 ani.
În vederea îndeplinirii scopului comitetului care aşa cum rezultă din art. 17, este acela de a
examina progresele realizate în aplicarea prezentei convenţii, statele părţi vor prezenta
Secretariatului General al O.N.U., în vederea examinării de către comitet, un raport cu privire la
măsurile de ordin legislativ, judiciar, administrativ sau de altă natură pe care aceste state le-au
adoptat în vederea aplicării dispoziţiilor convenţiei şi asupra progreselor realizate pe această
linie. Aceste rapoarte se vor prezenta la un interval de 4 ani, precum şi la cererea comitetului.
Aceste rapoarte pot indica şi acei factori care influenţează asupra măsurilor de îndeplinire a
obligaţiilor prevăzute în convenţie şi a dificultăţilor apărute.
Anual, prin intermediul ECOSOC, comitetul trebuie să prezinte un raport Adunării Generale a
O.N.U. cu privire la activităţile desfăşurate. Totodată poate formula sugestii şi recomandări
generale pe baza examinării rapoartelor primite de la statele părţi. Acest raport este trimis de
către Secretarul general O.N.U. Comisiei pentru condiţia femeii spre informarea acesteia.
De asemenea, Comitetul poate invita instituţiile specializate să prezinte rapoarte asupra aplicării
convenţiei în domenii din sfera lor de activitate. De altfel, aceste instituţii au dreptul să fie
reprezentate cu prilejul examinării modului de aplicare a dispoziţiilor convenţiei în cauză, în
domeniul lor de activitate.
Comitetul pentru lupta împotriva torturii s-a constituit pe baza Convenţiei împotriva torturii şi
altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante care prevedeau în art.17 constituirea
unui comitet contra torturii, alcătuit din 10 experţi de înaltă moralitate, cu o competenţă
recunoscută în domeniul drepturilor omului, aleşi de statele părţi la Convenţie din rândul

12
resortisanţilor acestora, prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani, şi care acţionează în nume
propriu. Acest comitet a fost înfiinţat în 1987.
Sarcinile acestui comitet, aşa cum sunt ele precizate în art. 19-24 din Convenţie, sunt
următoarele:
 studierea rapoartelor prezentate de statele părţi cu privire la măsurile întreprinse pentru a-
şi achita obligaţiile care le revin din Convenţie;
 efectuarea de anchete confidenţiale, atunci când consideră necesar, dacă deţine informaţii
din surse sigure că pe teritoriul unui sata partese practică tortura în mod sistematic;
 exercitarea de activităţi concrete în vederea rezolvării diferendelor care pot apărea între
statele părţi în aplicarea prevederilor Convenţiei, dar numai cu condiţia ca aceste state să
fi recunoscut competenţa comitetului în ceea ce priveşte exercitarea acestor atribuţii;
 constituirea de comisii de conciliere ad-hoc menite să-şi ofere bunele oficii statelor părţi
interesate în vederea găsirii unei soluţii amiabile diferendelor dintre ele:
 examinarea reclamaţiilor primite de la persoane particulare care pretind că au fost victime
ale violării prevederilor Convenţiei de către un stat parte, dar numai în situaţia în care
acest stat a recunoscut competenţa Comitetului în acest domeniu şi dacă au fost epuizate
toate posibilităţile interne de rezolvare a situaţiei.
Comitetul întocmeşte şi înaintează rapoarte anuale cu privire la activităţile sale atât Adunării
Generale a O.N.U., cât şi statelor părţi.
Până la 1 septembrie 1989 un număr de 45 de state  au aderat la Convenţia contra torturii şi altor
pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, iar 25 de state au semnat-o fără să o
ratifice. Dintre cele 45 de state care au aderat la Convenţie, 18 au recunoscut competenţa
Comitetului împotriva torturii în ceea ce priveşte art.20 şi 21 din Convenţie, iar un stat – Regatul
Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord nu a recunoscut Comitetului competenţa conferită de
art.20 din Convenţie, respectiv dreptul de a efectua anchete confidenţiale sau misiuni de
anchetare pe teritoriul acestuia.
Comitetul pentru drepturile copilului
În baza art.43 al Convenţiei  privind drepturile copilului adoptată la 20 noiembrie se instituie
Comitetul pentru drepturile copilului, compus din 10 experţi. Comitetul are ca sarcină să
examineze rapoartele trimise de către statele părţi la Convenţie în termen de doi ani de la
ratificare şi apoi din cinci în cinci ani.
Comitetul se înfiinţează după şase luni de la data intrării în vigoare a Convenţiei, membri
acestuia fiind aleşi prin vot secret dintr-o listă pe persoane propusă de statele părţi.

13
De asemenea, el poate propune efectuarea de studii în privinţa drepturilor copilului şi poate face
cunoscute sugestiile, recomandările sale statelor părţi şi Adunării Generale O.N.U.
În acest sens, Comitetul poate solicita statelor părţi, informaţiile corespunzătoare privind
aplicarea prevederilor Convenţiei.
La intervale de doi ani, Comitetul prezintă Adunării Generale, prin intermediul ECOSOC un
raport cu privire la activitatea sa.
Comitetul pentru prevenirea crimei şi combaterea delicvenţei a fost creat la 1 decembrie 1950 de
către Secretariatul General O.N.U. în baza Rezoluţiei Adunării Generale nr.415/5, fiind primul
organ specializat al O.N.U. în această materie.
El are scopul de a sfătui Secretarul şi Comisia dezvoltării sociale cu privire la mijloacele care
urmează să fie realizate pe plan mondial pentru prevenirea criminalităţii internaţionale. Totodată,
trebuie să elaboreze studii şi progrese care să fie supuse O.N.U., spre aprobare şi aplicare.
El trebuie să înainteze rapoarte Comisiei dezvoltării sociale şi Comisiei drepturilor omului. De
asemenea, el are competenţa specială de a aviza lucrările diferitelor grupuri consultative în
materie. Până în 1965 a avut statut consultativ, după care a devenit un organism permanent.
Constatându-se faptul că, totuşi, rolul său era insuficient faţă de amploarea problematicii,
ECOSOC a hotărât prin Rezoluţia nr. 1544(L) din 21 mai 1971, lărgirea compoziţiei Comitetului
la 15 membri, precum şi atribuirea unor sarcini sporite pe linia pregătirii Congreselor O.N.U.
pentru prevenirea crimei şi lupta împotriva delicvenţei, precum şi a unor planuri de acţiune la
nivel internaţional pentru combaterea crimei.
Problemele pe care le soluţionează ajung la ECOSOC prin intermediul celor două comisii
amintite mai sus, precum şi a Comisiei stupefiantelor, cărora le este subordonat.

14
 Capitolul 1: Membrii Consiliului Economic și Social al ONU

2.1. Membrii ECOSOC

Consiliul are 54 de state membre, care sunt aleși de către Adunarea Generală a Națiunilor
Unite pentru un cumul de trei ani. Locurile în Consiliului se bazează pe reprezentare geografică,
cu paisprezece locuri alocate statelor africane, unsprezece la statele asiatice, șase pentru statele
din Europa de Est, la zece la statele din America Latină și Caraibe, precum și treisprezece
pentru Europa de Vest și alte state.

State Latino-
State State State Est- Americane și Europa de Vest și
Africane (14) Asiatice (11) Europene (6) din alte State (13)
Caraibe (10)

Algeria (2009) China (2010) Belarus (2009) Barbados (2009) Austria (2008)

Angola (2008) Indonezia (2009) Estonia (2011) Bolivia (2009) Canada (2009)

Marea
Benin (2008) Irak (2009) Moldova (2010) Brazilia (2010)
Britanie (2008)

Camerun (2010) Japonia (2011) Polonia (2010) Cuba (2008) Franța (2011)

Republica Capului San

Malaezia (2010) România (2009) Grecia (2011)
Verde (2009) Salvador (2009)

Federația
Congo (2010) Pakistan (2010) Guiana (2008) Islanda (2010)
Rusă (2010)

15
Guineea-Bissau (2
Filipine (2009) Haiti (2008) Liechtenstein (2011)
011)

Coreea de
Madagascar (2008) Paraguai (2008) Luxemburg (2009)
Sud (2010)

Arabia Sfânta
Malawi (2009) Olanda (2009)
Saudită (2008) Lucia (2010)

Noua
Mauritania (2008) Sri Lanka (2008) Uruguay (2010)
Zeelandă (2010)

Mozambic (2010) Kazakhstan (2009) Portugalia (2011)

Niger (2010) Suedia (2009)

Statele Unite ale

Somalia (2009)
Americii (2009)

Sudan (2009)

16
Bibliografie:

1. Ion Suceavă, Omul şi drepturile sale, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1991;
2. Sofia Popescu, Dragoş Iliescu, Probleme actuale ale metodologiei juridice, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1979;
3. Vasile Popa, Drept probator. Cum ne putem proteja drepturile recunoscute de lege,
Editura As Computer, Bucureşti, 1990.

17