@ Nora Iuga - CU CE CITIM POEZIA…

cu sensibilitatea nu
cu inteligența nici atât
cu bunul-gust ai spus și te-ai micșorat
poezia se citește cu ce se scrie:
fața nevăzută a lunii

@ Simona Popescu - THE RAINBOWCONNECTION

(indicații de regie: lumină verde-roz, ca în unele teatre pentru copii înainte de

spectacol —și, bineînțeles, freamătul de rigoare)

GOOOOOOONGGG!
cortina se ridică și e întuneric în sală (amfiteatru? La Fabrica de LITERE?)
nu știu ce trebe să zic
Îmi vine-n minte doar
O Poezie mică, un cântecel…
Despre lună
Că luna-i numa’ una…
Dar

Îmi iau inima-n dinți și:

Mie nu mi-e frică na!, să zic că

Ăăăă
…nu mi-e frică și fie ce-o fi
Pot să și râdă puțin îmi pasă
Eu am să zic tare
Că

poezia…

E fajny
E ostry
E huncky-dory
E toll
La poesie roule
E chantme’
E swell și e cool și e smash
C’ est nikel c’ est super
E ku
E bu-fixe
E geil
E towar

Poezia e marfă și e chever

Guay
Bakan
Figo
Poezia

Qze capodo

poezia-i mișto

TAVES BAHTALO!

@Nora Iuga - CAL AȘ FI VRUT SĂ FIU

este-o casă-naltă
sus pe argeș în sus

acolo cu tine cal

aș fi vrut să-ți fiu
și genunchiul tău pe crupa mea
să simtă cum crește mușchiul brun
și calul din mine se face pământ
sau scoarță de copac sau cuvânt
pe limba mea dulce scuipatul tău sfânt.
@ Nina Cassian - SEPTEMBRIE

Voiam să rămân în septembrie

pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte

țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;

voiam să rămân în septembrie,

prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…

Dar mie îmi sunt sorocite,

pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…

@ Mina Decu - 51.

Au fost o dată doi chinezi într-un restaurant

Ea mică și fragilă ca un pergament
El mic și îndesat ca un pește dintr-o specie necunoscută
Mâncau fără să se privească în ochi
Și din când în când unul dintre ei scotea un ignet slav
Departe trecerea mâncării spre stomac necesita o muncă grea
Nici unul nu bea apă
Nici un pahar nu exista la masa lor
Mișcarea abilă a bețișoarelor nu te lăsa să ghicești altceva decât foame
Când rostogolit și adus în prezent
Ultimul rest de mâncare a fost dus în spre gură
Chinezii s-au șters frumos cu un șervețel
Din sesin a apărut un chelner
Fără schimburi de amabilități s-a plătit nota
Iar ei s-au ridicat dintr-o mișcare și au plecat
într-un restaurant au mâncat o dată doi chinezi
Se spune despre ei că se iubeau

@ Svetlana Cârstean - CU TINE E ALTCEVA

Karin îmi spune aseară: mi-e frică pentru că, atunci cînd mă doare, îmi pierd
politețea. Eu îi răspund: detest politețea, e-o ipocrizie. Karin îmi spune: nu
vreau să îmi pierd politețea, ea mă protejează. Dar cu tine e altceva, cu tine
nu mi-ar fi frică s-o pierd.
Cu tine e altceva.
Altceva.
Ceva ceva ceva
va fi
ce va fi.
Uită mîngîierile,
uită tot ce ți-a plăcut
sau ce ți-ar putea plăcea
păstrează durerea
ca pe o broșă
prinsă direct în carne.
Broșă cu o cornee oarbă
la mijloc.
Drept podoabă,
căci cu tine e altceva,
cu tine mereu a fost altceva.
Îți amintești, Mamă, duminica aceea,
cînd amîndouă am mîncat porumbei
cu smîntînă
pe drumul de întoarcere
de la biserică?
De la 5 dimineața eram treze
și nu ne durea nimic
și carnea porumbeilor
se topea ca untul în gurile noastre.
Cu tine e altceva.
E altfel,
e invers,
e greu,
e insuficient,
cu tine farfuriile astea cu porumbei
ar zbura
dacă ar avea aripi.
Nici o zi nu se poate compara cu aceea
în care mîncam amîndouă porumbei.
Dacă aș vinde undeva toate zilele vieții mele
aceea ar costa cel mai mult.
Ceva ceva ceva
ce va fi
după aceea
după această masă
ce va fi după nu va mai egala vreodată
ce-a fost.
Îmi place broșa asta care nu vede în jur
am s-o port mereu așa,
prinsă direct în carne.
Pe mine viața m-a interesat întotdeauna mai mult decît moartea și pămîntul
decît cerul.
Nu ca pe tine.
Am făcut multe,
mai ales am plecat
și m-am întors de fiecare dată,
dar niciodată nu am făcut ca tine,
eu nu am murit de cîteva ori pe săptămînă,
lăsîndu-mă ușor pe spate și
închizînd ochii.
Cînd corpul tău nu mai mișcă, Mamă,
aerul se oprește în loc
și dacă e zi, zi va rămîne pentru totdeauna,
și dacă noapte e,
noapte va rămîne mereu,
și Tata pe prispă,
va rămîne cu mîinile-n aer,
de-a pururea desfăcînd
porumbul
bob cu bob.
Tu paralizezi lumea, Mamă,
nici o știință nu e mai tare ca tine,
atunci cînd mori.
Nu vrei mai bine să ne întoarcem în ziua cu porumbeii
și să ne ascundem acolo
fericite amîndouă pentru totdeauna?
Cu mine e altceva
cu mine poți sta
mult și bine.
Cu mine e invers.
Să nu te atingi de broșa mea
doare rău dac-o scoți.

@ Anca Zaharia - 3*

Atunci îmi amintesc bine

Ai presărat pulbere de emoții
Peste albastrul cerului ce se întuneca
Și ai așteptat ca eu să exclam că ochii mei
N-au mai văzut nicicând ceva
Atât dar atât de frumos

Iar eu am stat și m-am uitat în gol

La pereții care nu mă lăsau să
Admir marea nici cerul nici emoțiile

Îmi uitsem acasă vorbele frumoase

Iar pe cele câteva pe care le aveam la mine
Le rătăcisem în poșeta mult prea feminină
Care s-ar fi potrivit mai bine unui copac ori unei
Pietre unui zmeu unui elefant unui giraf
Stins

Și când mi-ai recitat și Shakespeare

Acel bărbat pe care toți îl admirăm
Și nimeni nu îl înțelege
Am știutcă trebuie
Să plec

@ Adelina Pascale - LA FINAL DE ZI

În cartierul nostru plicticos

Când autobuzele se pregătesc de depou
Și insectele se strâng în micro habitat
Doar o rază de lumină deasupra bungalowurilor
Mai tranzitează
Ca un melc pe care îl lăsăm să ne traverseze tot corpul

Divizași în mici lumi vegetale din aluat

Ne dorim războaie atomice
Dar virtuale
Lucruri reale
Dar scufundate
Imagini timp nano
Un cinematograf al lucrurilor care nu durează

În timp ce noi
Urmărim geografia întunecată al locurilor în
care am facut dragoste
Și așteptăm să intrăm în vis
Ca meteorii în orbitele altor planete

Mai încolo
Doar beznă nelocuită
O grădină de bonsai înfloritoare
În capătul cimitirului de mașini

@ Ligia Keșișian - MAMAN BRIGITTE

Mi-am ales întotdeauna calul cel mai nărăvaș

prima dată s-a întâmplat cu un pur-sânge andaluz
undeva prin Transilvania. Mi-au spus alege-l pe care-l vrei,
mai puțin pe Nando. Nando e imprevizibil.

I-am spus vino cu mine, Nando, și m-a purtat la trap

pe coline bătea un vânticel de primăvară
adulmecam aerul - oamenii cu porcii lor
căutau trufe în pădurea din apropiere

Nando își întorcea uneori capul spre mine, eram liberi

Marie Laveau tăia capul unui cocoș pe lumea cealaltă.
Altă dată, printre puii de crocodil din jungla jamaicană
Calului meu alb îi era frică de șerpișori îi mângâiam coama

e mereu mai ușor să liniștești pe cineva în altă limbă

 am traversat împreună șoseaua spre ocean printre
mașini gonind în viteză și mă gândeam la declarația
pe proprie răspundere unde tocmai bifasem
îmi asum că există riscul să-mi pierd viața ✔

dar nu-i nimic, dacă pierzi o cheie, faci altă cheie

dacă-ți pierzi capul, unul mai rezistent crește în locul lui
Pe o insulă îndepărtată, o tânără necunoscută lăsată
ofrandă zeilor voodoo.

@ Nora Iuga - NU MAI ȘTIU

nu mai știu
pe unde să ajung la trupul tău
mă aflu într-un labirint de oglinzi
pun mâna mereu pe mine
numai pe mine
 Calup 2

@ Nora Iuga și Nina Cassian - VERSURI ALEATORII

S-a făcut liniște în cer

Nu mai sunt flori
Nu mi te arăți
Nu-mi trimiți vești
Oare ai fost?
Oare mai ești ?

@Ana Blandiana - FĂRĂ TINE MI-E FRIG

Fără tine mi-e frig

N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.

@Ana Blandiana - ÎNCĂ UN PAS

Eu nu prea știu să fac nimic

Nici mere ca merii

Nici prune ca prunii

Nici piersici ca piersicii

Nici struguri ca via

Și nici măcar nuci

Cum face nucul ăla bătran pe care-l știi.

Un singur lucru știu să fac extraordinar de bine :

Să te iubesc și să mor.

Mai întai mă învelesc în tăcere

Apoi în pustiu.

Apoi mă îndrept către undeva - un pas.

Și încă un pas, și încă-un pas.

Până ce nu mai rămâne din mine

Decât un glas

Închis în cripta inimii.

Nu, nu mă laud.

Crede-mă, știu să mor extraordinar de bine.

A! Și mai știu un lucru :

Mai știu să înviu.

Numai pentru tine.

@Ligia Keșișian - Sărbătoare 1; Sărbătorare 2;

SĂRBĂTOARE 1
inima mea – cât pumnul acesta strâns
și ce să fac eu cu o inimă atât de mică –
doi puști cu hainele murdare îndreaptă
un tub lung de carton spre pieptul meu
mâinile sus! – apoi își spun ce bine era să fie
ea mama noastră și le arăt pumnul meu mic
plin de caramele și bomboane lipicioase…

SĂRBĂTOARE 2

doamne, câte femei cocoțate pe pervaz

în blocul de vizavi
poate că merită mai mult să-ți riști viața
pentru strălucirea ferestrelor
sau poate că doar vor să se spună despre ele
că au murit desfășurând sarcini onorabile
că n-au mai putut îndura adevărul
că nimeni de fapt nimeni nu are
cu adevărat nevoie de tine…

@Mina Decu - 54

stai într-o bucătărie

și te gândești că n-ai să ajungi niciodată la poezie
la poezia aia
că totul e pe dos
iar dosul ăsta nu-i nicidecum poetic așa cum îl spui tu
să ai vocația poetului ratat
să-ți bagi picioarele în ele de rânduri
care n-or să fie niciodată versuri
să arzi până la scrum
și să nu poți să exprimi nici măcar o scânteie
asta înseamnă să te rostogolești și să-ți rupi gâtul
să nu mori
să nu te îneci
să nu curgă sânge
și să nu poți să spui nimănui că totuși și asta e grav…

@Simona Popescu - ÎMI AMINTESC JOCURILE

Îmi amintesc jocurile

Care nu sînt niciodată jocuri.
lupta, încurcătura, amețeala, senzația învingătorului.
Gustul celui care pierde.
Gustul celui care pierde de bunăvoie și nesilit de nimeni.

Îmi amintesc că nu știam în poezia mea ce timp ce persoană să dau

vorbirii mele

Îmi amintesc cum căutam în iarbă trifoiul cu patru foi.

Îmi amintesc că aveam nevoie de încurajare.

Și încă cum!

Îmi amintesc cum dansam sub stele fără muzică

Lângă cort ca niște nebuni
Îmi amintesc cum am spus într-o zi:
,,Mi-am pierdut de tot entuziasmul, domnule profesor’’
Și n-aveam nici 22…
,,Nu știu ce să fac
Trăind așa printre oligo parano megalo
Printre personalități de doi bani
Printre rable
Cantr-un talcioc simplu cuminte și fără noroc’’
(Era la sfârșitul anilor ’80 asta).

Îmi amintesc cum

Ne trimiteau pe cîmpurile patriei
Niște elevi zgribuliți
Odată ploua tare și am chiulit și
Ne-am dus să vedem Călăuza
(Îți aduci aminte cum erai acolo, în film, o fetiță
Care doar cu privirea mișca un pahar cu lapte pe o masă?
Stăteai cu capul pe braț, erai un bărbat
Se auzeau niște picături de apă căzând
Spuneai că
,,un om scrie pentru că e frământat, pentru că are îndoieli’’
Și mai spuneai ceva despre artă ca lipsă a egoismului).

@ Nina Cassian - SEPTEMBRIE

Voiam să rămân în septembrie

pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte

țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;

voiam să rămân în septembrie,

prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…

Dar mie îmi sunt sorocite,

pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…

@Adelina Pascale - SINGURA FORMĂ DE COMUNICARE

Acceptată între noi

E mutabilitatea
Singura rațiune sustenabilă
E propagarea sunetului

Atat de multe procese

Pe care le considerăm sigure
Fluxul și refluxul mutației
Dimineața strălucitoare
Din camere
Cu întregul ei
Din care aparținem
Logograme din dinastia song
Ființe climaterice deasupra lucurilor

În depărtare
Mărăcinișuri
Lumina orașului
Cupru lucios acoperit de ape

@Adelina Pascale - ÎN CURÂND / LUMINILE ORAȘULUI

E 4 și străbat cartierul cu tine

Văzuți în oglinda retrovizoare a celor câteva
Taxiuri care ne depășesc
Suntem doi meteori vulnerabili
Un submarin prăbușindu-se
În lumina aparatului rubikoff

Urmărind conștiincios circuitul memoriei

Aparatul de bord în șoc electric
Îmbrățișează strada
Cu tentacule transparente

În celălalt capăt al lumii

Nu știm ce se întâmplă
Dar aici
Noaptea e liniștită și opacă
Iar noi
Fantomatici
În luminile non-stopului

@ Svetlana Cârstean - CU TINE E ALTCEVA

Karin îmi spune aseară: mi-e frică pentru că, atunci cînd mă doare, îmi pierd
politețea. Eu îi răspund: detest politețea, e-o ipocrizie. Karin îmi spune: nu
vreau să îmi pierd politețea, ea mă protejează. Dar cu tine e altceva, cu tine
nu mi-ar fi frică s-o pierd.
Cu tine e altceva.
Altceva.
Ceva ceva ceva
va fi
ce va fi.
Uită mîngîierile,
uită tot ce ți-a plăcut
sau ce ți-ar putea plăcea
păstrează durerea
ca pe o broșă
prinsă direct în carne.
Broșă cu o cornee oarbă
la mijloc.
Drept podoabă,
căci cu tine e altceva,
cu tine mereu a fost altceva.
Îți amintești, Mamă, duminica aceea,
cînd amîndouă am mîncat porumbei
cu smîntînă
pe drumul de întoarcere
de la biserică?
De la 5 dimineața eram treze
și nu ne durea nimic
și carnea porumbeilor
se topea ca untul în gurile noastre.
Cu tine e altceva.
E altfel,
e invers,
e greu,
e insuficient,
cu tine farfuriile astea cu porumbei
ar zbura
dacă ar avea aripi.
Nici o zi nu se poate compara cu aceea
în care mîncam amîndouă porumbei.
Dacă aș vinde undeva toate zilele vieții mele
aceea ar costa cel mai mult.
Ceva ceva ceva
ce va fi
după aceea
după această masă
ce va fi după nu va mai egala vreodată
ce-a fost.
Îmi place broșa asta care nu vede în jur
am s-o port mereu așa,
prinsă direct în carne.
Pe mine viața m-a interesat întotdeauna mai mult decît moartea și pămîntul
decît cerul.
Nu ca pe tine.
Am făcut multe,
mai ales am plecat
și m-am întors de fiecare dată,
dar niciodată nu am făcut ca tine,
eu nu am murit de cîteva ori pe săptămînă,
lăsîndu-mă ușor pe spate și
închizînd ochii.
Cînd corpul tău nu mai mișcă, Mamă,
aerul se oprește în loc
și dacă e zi, zi va rămîne pentru totdeauna,
și dacă noapte e,
noapte va rămîne mereu,
și Tata pe prispă,
va rămîne cu mîinile-n aer,
de-a pururea desfăcînd
porumbul
bob cu bob.
Tu paralizezi lumea, Mamă,
nici o știință nu e mai tare ca tine,
atunci cînd mori.
Nu vrei mai bine să ne întoarcem în ziua cu porumbeii
și să ne ascundem acolo
fericite amîndouă pentru totdeauna?
Cu mine e altceva
cu mine poți sta
mult și bine.
Cu mine e invers.
Să nu te atingi de broșa mea
doare rău dac-o scoți.

Anca Zaharia - 17

Am îmbătrânit
Mă duc să dorm
Nu mai știu exact cum arată viața
Cum se folosește
La ce e bună
Sintagma pe care ai folosit-o ieri?

Dă-mi și o carte
Dă-mi mai multe
Ca să învăt din ele cum trebuie să fii tânăr

Eu am nevoie
De sfaturi de viață
Pentru a le ignora
pe toate….

@ Nora Iuga - NU MAI ȘTIU

nu mai știu
pe unde să ajung la trupul tău
mă aflu într-un labirint de oglinzi
pun mâna mereu pe mine
numai pe mine

@ Nora Iuga - CINE-AR FI CREZUT?

Cine-ar fi crezut că, de la o zi la alta,

voi rămâne fără vechile, statornicele mele bijuterii,
lanțul acela întunecat de care spânzura
un ochi prețios,
brățara aceea de semințe,
inelul acela cu pasăre?

Goală și săracă am rămas, Doamne,

furată și batjocorită sunt.
Cine mă va mai împodobi de-acum înainte?
Nici ploaia, nici grâul,
nici marea nu mă va mai împodobi,
nici trista lumină de stea.

Oare eu am lăsat deschisă

cutia cea mare a lumii,
eu să fi fost păzitorul ei,
de nimeni numit, el însuși neștiutor
de grandioasa-i misiune,
și plătind acum, nevinovat,
cu tot ce-a avut?

FINAL @Simona Popescu - Ce să spun acum spre sfârșit?

Ce să spun acum spre sfârșit? - deși nu mi vine să închei

Că mai aveam multe de spus

Dacă aș fi fost Mutabaruka mi-aș pune pe cap fes

Și aș spune așa… shamless
(de fapt, aș cânta):
… Dis poem shall be called boring stupid senseless
Dis poem is watchin u tryin to make sense from dis peom
Dis poem is messin up your brains
Makin u want to stop listenin to dis poem
But u shall not stop listenin to dis poem
U need to know what will be said next in dis poem
Dis poem shall disappoint u
Because
Dis poem is to be continued in your mind in your mind
In your mind your mind

Ce mișto ar fi cititorule să-ți rămână ceva

În your mind, în memoria ta
Tot ce am vrut cu Lucrările mele, cu Via…
E să nu uiți să legi poezia
Și de
CARPE DIEM de,
MEMEVIVERE!
de RAINBOWCONNECTION…