UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS,, DIN CONSTANȚA

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Programul de studiu-Educație Fizică și Sport Școlar

Disciplina- Antropologie Motrică

Referat
Legile şi perioadele de creştere şi dezvoltare ale organismului uman

Coordonator

Masterand

2021-2022
1
 Legile şi perioadele de creştere şi dezvoltare ale organismului uman

CUPRINS

1. Noţiuni generale despre creşterea şi dezvoltarea copilului.

2. Legile creşterii.
3. Perioadele de creştere şi dezvoltare ale organismului uman
Bibliografie

2
 1. Noţiuni generale despre
creşterea şi dezvoltarea copilului

Creşterea şi dezvoltarea reprezintă un şir de procese dinamice de ordin molecular care

se petrec într-o anumită succesiune din momentul concepţiei şi până la maturitate.
Creşterea şi dezvoltarea reprezintă un proces biologic complex,caracteristic fiecărei
rase şi particular fiecărui individ.
Dezvoltarea fizică în concepţia clinicii pediatrice se subînţelege ca un proces dinamic
de creştere (majorarea taliei, masei corpului, dezvoltarea fiecărui segment aparte a corpului şi
maturizarea biologică a copilului în anumite perioade ale copilăriei.
Ritmul, intensitatea şi succesiunea fenomenelor creşterii şi dezvoltării se diferenţiază
de la o perioadă la alta de viaţă.
Dezvoltarea organismului uman interesează, din punct de vedere funcţional, toate
procesele, mecanismele de adaptare şi perfecţionare la care este supus continuu, în limitele
unor parametri biologici impuşi de mediu şi activităţile umane (fizice, psihice, intelectuale).
Creşterea unui copil este considerată normală dacă ea evoluează conform curbelor de
referinţă, urmând acelaşi culuar în limitele a două devieri standard în jurul valorii medii
penru vârsta si sex.
Când creşterea este încetinită sau accelerată parametrii ei sunt în culuarele extrem şi
reprezintă un fenomen patologic.

3
 2. Legile creşterii

I. Legea alternanţei:
a) osul lung se îngroaşă şi se alungeşte alternativ, pauza dintre procesele de creştere în
lungime fiind folosite pentru creşterea în grosime şi invers.
b) legea basculei - perioadele de activitate şi repaos ale unui os lung dintr-un segment sunt
contrare pentru celelalte două oase lungi ale aceluiaşi membru, pe când primul creşte în
lungime, celelalte în grosime şi invers.
II.Legile proporţiei:
a) există 3 faze în evoluţia variaţiilor de proporţie dintre lungimea corpului şi lăţimea lui faţă
de adult, respectiv între: 4-6 ani; 6-15 ani şi după 15 ani.
b) de la naştere şi până în perioada de adult fiecare segment al corpului are modul său
propriu de comportament faţă de înălţime. Creşterea în lungime este urmată de creşterea în
grosime,
c) dacă un segment al corpului are o creştere proporţional superioară celei staturale,
segmentele imediat superioare sau inferioare celui considerat vor avea o creştere
proporţional inferioară celei staturale.
III.Legile pubertăţii.
a) înainte de pubertate talia creşte în special pe seama membrelor inferioare, iar după ea pe
seama trunchiului.
b) înainte de pubertate este mai viu procesul de alungire, în timpul ei, şi după ea, procesul de
îngroşare osoasă;
c) înainte de pubertate procesele de creştere interesează în special oasele iar la pubertate şi
după ea masa musculară.
IV.Legile asimetriei, cu aplicabilitate la vârsta adultă.

4
 3. Perioadele de creştere şi dezvoltare
ale organismului uman

Cicluri ale vieţii cu substadiile implicate:

CICLUL VIEŢII SUBSTADII

PRENATAL -perioada embrionară
-perioada fetală precoce
-perioada fetală tardivă
COPILĂRIA -naşterea
-primul an de viaţă
-prima copilărie-perioada antepreşcolară 1-3 ani
-a doua copilărie-perioada preşcolară 3-6,7 ani
-a treia copilărie-perioada şcolarã mică 6-10 ani
PUBERTATEA -pubertatea (10-14 ani)
ADOLESCENŢA -adolescenţa 14-20 ani
-adolescenţa prelungită 20-24 ani
VÂRSTELE ADULTE ACTIVE -tinereţea 25-35 ani
-vârsta adultă precoce 35-44 ani
-vârsta adultă mijlocie 45-55 ani
-vârsta adultă tardivă 55-65 ani
VÂRSTELE DE INVOLUȚIE -perioada de trecere 66-70 ani
-perioada primei bătrâneţi 70-80 ani
-perioada celei de a doua bătrâneţi 80-90 ani
-perioada marii bătrâneţi peste 90 ani

5
 PERIOADA COPIILOR SUGARI

Noul născut are o dezvoltare morfologică şi funcţională caracteristică şi care influenţează nemijlocit
activitatea motrică.
Activitatea motrică a noului născut se realizează printr-un consum energetic mare, ceea ce determină apariţia
timpurie a oboselii.
Dintre aptitudinile care se dezvoltă complet în ontogeneza timpurie se poate menţiona echilibrul. Această
componentă a coordonării statice este una dintre funcţiile motrice de bază studiate în relaţie cu motricitatea
copilului, împreună cu coordonarea dinamică generală şi vizual-motrică.
Progresele în structura mişcărilor sunt observabile spre sfârşitul primului an, atunci când apar mişcările
evidente datorită intenţiei copilului de a se deplasa.
Prin mers copilul îşi câştigă în mare măsură autonomia şi iniţiativa personală, contribuind astfel şi la
creşterea capacităţilor coordinative.

PERIOADA ANTEPREȘCOLARĂ, 1-3 ANI

În această perioadă se remarcă o dezvoltare motrică intensă, favorizată de un climat psiho-social şi

motor optim în care trebuinţele copilului sunt satisfăcute, inclusiv nevoia de mişcare.
Deprinderea motrică de bază care marchează debutul acestei etape a ontogenezei este mersul.
Până la 2 ani, sincronizarea temporală a grupelor musculare nu este corectă, unii muşchi se contractă
inutil, funcţionând astfel ineficient.
Între 2 şi 3 ani se diminuează contracţiile în paralel cu îmbunătăţirea echilibrului, cu sincronizarea
musculară şi cu mişcările braţelor.
Alergarea reprezintă o altă deprindere motrică ce capătă o pondere din ce în ce mai mare în
repertoriul motric al copilului.
În paralel cu viteza creşte şi amplitudinea fuleului,mâinile se mișcă în ritmul picioarelor.
În ceea ce priveşte aruncarea ca deprindere, aceasta se supune aceleiaşi dezvoltări ierarhice,
caracteristica de început reprezentând-o limitarea mişcării din articulaţia cotului.
O dată cu însuşirea alergării, copilul îşi dezvoltă şi structurile/premisele săriturii.
Lovirea cu piciorul a mingii este o altă acţiune motrică care se realizează la început, din stând şi mai
târziu din deplasare.
Este important să remarcăm rolul jocului, care în această perioadă este cea mai importantă activitate a
copilului.

6
 PERIOADA PREŞCOLARĂ, (3-6) ANI

Această etapă este numită şi “vârsta de aur a copilăriei” în care comportamentul se diversifică ca
urmare a integrării în grădiniţă şi a solicitărilor cognitive, comunicaţionale şi nu în ultimul rând motrice
cărora copilul le face faţă.
Dezvoltarea fizică înregistrează progrese evidente. Îmbunătăţirea comunicării verbale alături de
exprimarea copilului prin joc contribuie determinant la dezvoltarea de relaţii interpersonale favorizate şi de
abilităţi motrice.
Alergarea, săritura, târârea, căţărarea, exerciţiile de echilibru, suspendarea, balansarea, transportul
obiectelor, aruncarea, domină repertoriul motric al preşcolarului.
Alergarea se caracterizează printr-o fază de propulsie care se îmbunătăţeşte şi prin diminuarea
forţelor de frânare.
Aruncarea cu un braţ deasupra umărului capătă amplitudine, ce se însoţeşte de o rotaţie a centurii
scapulare în plan orizontal.
Referitor la săritură, copiii îşi ameliorează săriturile de tip “stângul-dreptul” şi galopul.
Lovirea mingii cu piciorul de către preşcolari proiectează balonul la o distanţă de 3m la 5 ani şi 6m
la 6 ani.
La această vârstă activitatea sportivă este practicată doar sub formă de joc, ca divertisment, contrbuid
la dezvoltarea motricităţii în ansamblul ei, prin sarcini de tip nedefinit, cu caracter general.

PERIOADA ŞCOLARĂ MICĂ, 6-10/11 ANI

În această perioadă creşterea şi dezvoltarea morfo-funcţională a şcolarilor sunt mai rapide şi în

general mai uniforme decât în etapele anterioare.
Motricitatea în această etapă este debordantă, capacitatea de învăţare motrică – remarcabilă, dar posibilităţile
de fixare a mişcărilor noi sunt reduse. În consecinţă, doar repetarea sistematică, integrează şi stabilizează
structura nouă în repertoriul motric al copilului.
Deprinderile motrice fundamentale se supun unui proces de consolidare – perfecţionare.
Alergarea are un aspect apropiat de cel motric;
Prinderea mingii se caracterizează printr-o poziţie de aşteptare mai suplă, braţele sunt semiflectate,
iar picioarele sunt depărtate.

7
 Aruncarea mingii în această etapă cunoaşte o fază pregătitoare. Această deprindere motrică
fundamentală se realizează printr-o acţiune pluri-articulară (scapulo-humerală şi coxo-femurală).
Săritura în lungime – una dintre cele mai utilizate deprinderi implică o acţiune insumată a
diferitelor segmente corporale – braţe, membre inferioare, trunchi, cap – în funcţie de orientarea lor în spaţiu
şi de amplitudinea mişcării fiecăruia dintre acestea.
Dozarea corectă a efortului la copiii antepubertari, cu evitarea suprasolicitării sau subsolicitării,
trebuie să asigure o valorificare completă a capacităţii reale de efort şi posibilităţi crescute de progres.

PERIOADA PUBERTARĂ 10 – 14 ANI

Datele literaturii de specialitate evidenţiază o continuă îmbunătăţire a marilor funcţii în ciuda

rezervelor funcţionale încă reduse ale aparatului cardiovascular, aparatul respirator marchează o creştere
substanţială, indicii obiectivi de creştere demonstrând că rezistenţa aerobă poate fi dezvoltată cu succes în
etapa pubertară.
Etapa pubertară reprezintă un interval optim pentru învăţarea majorităţii deprinderilor motrice
specifice ramurilor de sport, precum şi pentru dezvoltarea calităţilor: viteză, rezistenţă, coordonare.
Pe lângă perfecţionarea deprinderilor motrice de bază, însuşite în etapele anterioare, iniţierea în
practicarea unor ramuri şi probe sportive prin însuşirea elementelor tehnico-tactice specifice acestora,
reprezintă unul din obiectivele importante ale acestei etape. Acesta trebuie dublat şi de creşterea capacităţii
de aplicare a sistemului de deprinderi şi priceperi motrice în condiţii diversificate şi de timp liber.

PERIOADA ADOLESCENŢEI 14-18 ANI

În această perioadă din punct de vedere motric, acţiunile devin complexe şi nuanţate pe fondul
dezvoltării abilităţilor de a sesiza elementele semnificative pentru o conduită motrică eficientă.
În ceea ce priveşte calităţile motrice, acestea progresează (în special la băieţi).
Deprinderile şi priceperile motrice consolidate în etapele anterioare trebuie perfecţionate, căutându-se
să acopere cât mai bine aria activităţilor motrice existente (educaţionale, competiţionale, de timp liber, de
expresie corporală, etc.).
La acest nivel, motricitatea nu se rezumă doar la programa şcolară pentru ciclul liceal, ci reprezintă o
modalitate complexă de adaptare în situaţii diverse, de stăpânire a propriului corp, procesare a informaţiilor,
construire a anumitor raţionamente şi utilizare a diferitelor forme de exprimare; învăţarea fiecărei mişcări
este un “demers experimental” resimţit corporal.
8
 În finalul acestei etape (18 ani) se încheie pentru majoritatea tinerilor acţiunea formativ-emoţională
exercitată de şcoală în sistem, cu dimensiunile sale motrică, cognitivă şi afectivă.

BIBLIOGRAFIE

ALBU, C., colab., (2006) – Psihomotricitatea, Editura Institutul European, Iaşi

DRAGNEA, A, BOTA, A.(1999) – Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi

Pedagogică RA, Bucureşti

DRAGNEA, A., (1991) - Teoria şi metodica dezvoltării calităţilor motrice, Compendiu,

M.T.S., Bucureşti.

RAŢĂ, G., (2008) – Didactica educaţiei fizice şi sportului, Editura Pim, Iaşi