Recuperare Medical În Patologia Respiratorie-1
Recuperare Medical În Patologia Respiratorie-1
Recuperare Medical În Patologia Respiratorie-1
Curs 1
Curs 2
Examenul general al bolnavului
Subiecții pot prezenta unele simptome generale care asociate cu alte semne pot orienta
către unele afecțiuni respiratorii
Febra poate prezenta unele caractere specifice unor afecțiuni bronho-pulmoare:
o Subfebrilitatea (37oC-37,5oC) asociată cu transpirații nocturne, astenie fizică și inapetență
poate sugera o tuberculoză pulmonară
o Febra neregulată ( 37o C dimineața și 39o C seara) apare în traheite acute, bronșite acute.
o Febra crescută (40oC) apărută brusc și însoțită de junghi toracic poate sugera o
pneumonie
Astenia fizică apare frecvent în cazul tuberculozei pulmonare, bronhopneumopatie
obstructive cornice, viroze respiratorii.
Inapetența poate fi semn important în descoperirea unei tuberculoze pulmonare sau a unui
neoplasm bronhopulmonar
După parcurgerea etapelor obligatorii ( anamneză și examen general al bolnavului) se trece la
notarea simptomelor subiective, obiective și a investigațiilor paraclinice specifice.
Simptome subiective pot fi :
-Durere toracică poate îmbrăca diferite forme cauzată de afecțiuni care interesează peretele
toracic, organele din cavitatea toracică sau alte organe din vecinătate.
Durerile produse de afecțiuni ale cutiei toracice, în funcție de modul de debut, localizare,
caractere, factori declanșatori se pot datora afecțiunilor diferitelor elemente ale cutiei toracice:
nevralgii intercostale, spondiloze, discopatii vertebrale, metastaze osoase.
Durerile datorate organelor intratoracice pot fi pleuropulmonare (junghi din pneumonie,
embolia pulmonară, traheită acută, pneumotorax spontan, pleurită), cardiovasculare ( angină
pectorală, infarct miocardic, pericardită, leziuni aortice) ale esofagului ( esofagite, neoplasm
esofagian)
Dureri toracice pot apare și în unele afecțiuni abdominale: ulcer gastric, hernie diafragmatică,
colecistită).
-Dispnee este o tulburare a respirației caracterizată prin modificarea ritmului și intensității
mișcărilor respiratorii. Constituie o reacție de adaptare a organismului la lipsa de oxigen și
acumularea de dioxid de carbon.
Poate fi de cauză extrapulmonară:
-afecțiuni cardiovasculare: pericardită
-afecțiuni nervoase: psihoze, encefalite
-boli ale sângelui: anemii
Dispneea de origine pulmonară poate fi de trei forme:
- obstructivă: apare în sindroamele ventilatorii obstructive datorate stenozei laringiene, astm
bronșic, emfizem pulmonar
-restrictivă: apare în sindroamele ventilatorii restrictive datorate pneumoniei, pleurezii,
pneumotorax spontan, tuberculoză pulmonară
-mixtă: apare în sindroamele ventilatorii mixte reprezentate de pneumoconioze, sindroame
posttuberculoase, neoplasm bronhopulmonar
Poate lua diverse aspecte:
-polipneea- reprezintă o accelerare a ritmului respirator. Are o durată scurtă și apare la
emoții sau efort fizic.
-tahipneea- reprezintă o accelerare necompensată a ritmului respirator, superficială și
ineficientă
-bradipneea- reprezintă o scădere a ritmului respirator care poate fi inspiratorie ( obstrucție a
căilor respiratorii superioare) sau expiratorie( astm bronșic, emfizem)
-respirație neregulată- datorată unei indicații a centrului respirator. Poate prezenta mai
multe variante:
respirația Cheyne Stokes-polipnee neregulată alternând cu apnee ( hipertensiune
intracraniană, hemoragii cerebrale)
-respirația Biot-respirații normale întrerupte de apnee ( meningite, stări agonice)
-respirație Kussmaul-inspirații și expirații întrerupte de pauze egale (acidoza diabetică)
-apnee- oprirea mișcărilor respiratorii
-Tusea este un act reflex sau voluntar, având ca rezultat expulzarea violentă și sonoră a aerului
intrapulmonar precum și a eventualelor secreții patologice( mucus, puroi) sau a corpurilor străine
din arborele traheo-bronșic.
Reprezintă o reacție de apărare a organismului în vederea eliminării produselor
patologice din căile respiratorii și poate apărea datorită unor iritări la nivelul aparatului respirator
( nas, faringe, laringe, arbore traheo-bronșic, pleură) sau la nivelul altor organe ( esofag, stomac,
ficat, peritoneu).
La nivelul aparatului respirator, tusea poate fi produsă și de hipersecreția mucoasei
arborelui traheo-bronșic. Din acest punct de vedere, tusea poate fi umedă ( productivă) când este
însoțită de o cantitate mai mare sau mai mică de expectorație și uscată ( neproductivă) fără
expectorație, datorită iritației unui corp străin sau a constricției arborelui traheobronșic.
-Sputa, rezultat al expectorației, este un produs patologic constituit din secreția seroasă și
mucoasă a epiteliului căilor aeriene, exudat aleveolar ( penumonie), transudat ( edem pulmonar),
sânge ( tuberculoză, neoplasm bronșic), puroi( traheobronșită)
Sputa prezintă unele caractere ce pot orienta către o anumită afecțiune pulmonară.
În funcție de consistență, sputa poate fi seroasă cu aspect de lichid transparent ( edem
pulmonar acut), purulentă cu aspect mai gros și aderent ( abces pulmonar), sanguinolentă
conținând sânge în condiții variabile ( tuberculoză, neoplasm bronșic).
După conținutul ei, sputa poate prezenta diferite nuanțe de culoare
-alb-rozată- sputa seroasă( edem pulmonar acut)
-galben-verzuie-sputa purulentă ( infecție bronho-pulmonară)
-roșie- sputa hemoptică( tuberculoză)
Observarea caracterelor sputei ( cantitate, aspect, consistență, culoare) poate oferi
importante informații cu privire la afecțiune, stadiul și localizarea ei, evoluție
Curs 3
Simptome obiective
Pentru obiectivarea simptomelor subiective relatate de pacient, folosim metode clasice
ale examenului obiectiv:
Inspecție
În afecțiunile aparatului respirator se va proceda la o inspecție generală a întregului
organism și la o inspecție localizată asupra toracelui.
Inspecția generală reprezintă prima metodă în observarea pacientului. Se urmăresc unele
aspecte ce pot orienta către un diagnostic:
A. Inspecția tegumentelor poate evidenția nuanțe caracteristice ale unor afecțiuni:
-cianoza feței ( colorația violacee a buzelor, nasului pomeților și urechilor) apare în afecțiunile
unde apar tulburări ale schimbului gazos ( broho-pneumonie, neoplasm bronho-pulmonar,
penumotorax)
-paliditatea feței cu nuanțe de cenușiu apare în tuberculoză, supurații pleuro-pulmonare
-roșeața feței și în special al pomeților semn important în penumonia bacteriană
B. Starea generală a bolnavului poate varia de la stări normale până la aspecte foarte
grave ca în bronhopneumonii, pneumonie masivă, neoplasm bronho-pulmonar, tuberculoză
pulmonară
C. Poziția subiectului poate fi uneori sugestivă pentru afecțiune. Bolnavul își alege
singur acele poziții care ameliorează durerea și ventilația pulmonară.
-poziția așezat la marginea patului ( poziție ortopneică) este specifică bolnavilor cu insuficiență
respiratorie datorată unei penumonii masive, bronho-pneumonie, astm bronșic în criză, edem
pulmonar
-bolnav în decubit lateral pe partea bolnavă( pleurezie abundentă), poziție care ameliorează
mișcările hemitoracelui sănătos
-bolnav cu broșiectazie sau supurații pulmonare care vor evita pozițiile de drenaj bronșic pentru a
nu se stimula reflexul de tuse ( chinuitor și dureros)
D. Degete hipocratice- reprezintă o deformare cu bombarea unghiilor și îngroșarea
ultimelor falange prin hipertrofia pielii și a țesuturilor moi din jur. Acest semn apare frecvent în
supurații pulmonare, tuberculoză pulmonară, bronșiectazie.
Inspecția toracelui poate aduce informații privind atât situația anatomică, statică a
toracelui cât și starea lui funcțională, dinamică.
Conformația anatomică a toracelui poate influența funcția respiratorie și predispoziția
pentru unele afecțiuni. Deformațiile toracelui pot fi simetrice și asimetrice.
Deformațiile simetrice pot avea cauze generale și mai puțin afecțiuni respiratorii. Printre
cele mai frecvente astfel de modificări toracice, se numără:
-toracele emfizematos- toracele sau toate dimensiunile mărite, are forma globuloasă. Este
specific bolnavilor cu emfizem pulmonar.
-tracele rahitic-datorat unor tulburări în metabolismul calciului poate prezenta nodozități
articulare condro-costale ( mătănii costale) și deformații importante: torace în carenă ( în piept de
pasăre), torace cu stern înfundat ( torace de pantofar)
- torace astenic-este un torace alungit și plat cu diametru anteroposterior micșorat. Subiecții
prezintă mișcări respiratorii reduse cu respirații superficiale.
-torace evazat la baze- se prezintă cu rebordurile costale orientate spre înafară. Apare în afecțiuni
toraco-abdominale și abdominale ( hepatosplenomegalie, ascită)
Deformările asimetrice ale toracelui se pot datora fie deficiențelor coloanei vertebrale,
fie aparatului artomiokinetic al toracelui.
-toracele cifo-scoliotic- datorat cifoscoliozei coloanei vertebrale dorsale duce la modificări
importante ale cutiei toracice având consecințe serioase asupra ventilației pulmonare. Subiecții
sunt predispuși la afecțiuni pulmonare acute și cronice, tuberculoză pulmonară.
- dilatarea unui hemitorace poate apare în colecții lichidiene masive sau acumulare de aer într-un
hemitorace ( pleurezii exudative, pneumo-torace)
-retracția unui hemitorace poate apare în pahipleurite unilaterale masive
-retracții parietale localizate-pot fi produse de traumatisme sau intervenții chirurgicale toracice,
de arsuri sau leziuni inflamatorii.
Modificarea dinamicii respiratorii toracice poate evidenția o afecțiune fie a cutiei
toracice fie a aparatului respirator.
În mod normal, mișcarea respiratorie, constituită din inspecție și expirație, se face în mod
sincron, cu o frecvență de 16-18 respirații pe minut.
Inspirația este un act activ iar expirația este un act pasiv, iar raportul dintre durata
inspirației și expirației este 1/3. Tipul normal al respirației poate varia în funcție de sex: la femei
este de tip costal superior, iar la bărbat respirația este de tip costal inferior.
În timpul somnului, indiferent de sex sau vârstă, respirația este de tip abdominal.
Perturbarea frecvenței și amplitudinii mișcărilor respiratorii poate fi în sensul creșterii ( viroze
respiratorii, bronșite) sau în sensul scăderii ( atelectazii, pneumonii masive, tumori)
Lipsa mișcărilor respiratorii la nivelul unui hemitorace poate apare în colecții pleurale
lichidiene sau aeriene masive( pleurezie, pneumotorace)
Palpare
Prin palparea aparatului respirator se verifică informațiile obținute prin anamneză și
inspecție. De asemenea se pot obține informații noi privind conformația toracelui și mișcările
respiratorii, perceperea vibrațiilor vocale și unele aspecte patologice specifice ( frecătura
pleurală)
Palparea se execută aplicând fața palmară a unei mâini pe o parte a toracelui iar cealaltă
mână pe partea opusă a toracelui. Palparea se face sistemic, succesiv pe întreaga suprafață a
toracelui. Palparea comparativă și simetrică a celor două hemitorace oferă posibilitatea aprecierii
simetriei sau asimetriilor diferitelor modificări patologice.
Prin palpare se pot obține informații importante privind modificările de formă ale
toracelui, starea tegumentului toracic, existența adenopatiei satelite, afecțiuni respiratorii
( tuberculoza pulmonară, neoplasm bronhopulmonar, viroze), descoperirea punctelor dureroase.
Frecătura pleurală este senzația specifică percepută prin palparea toracelui, senzații
asemănătoare obținute prin frecarea a două bucăți de mătase.
În mod normal, cele două foițe pleurale( vișcerală și parietală) alunecă cu ușurință una pe
alta datorită lamei subțire de lichid pleural . În mod patologic, prin depunerea de fibrină, la
nivelul foițelor pleurale, suprafața lor devine uscată, neregulată și aspră. Când foițele pleurale
ajung în contact, frecarea lor în timpul mișcărilor respiratorii, dau la palpare senzația specifică.
Mișcările respiratorii ale toracelui se palpează aplicând ambele mâini ale testatorului pe
fețele laterale ale toracelui sau aplicând o mână la nivelul sternului. Se pot preciza astfel
frecvența ( tahipnee sau bradipnee), amplitudinea ( creșterea sau diminuarea) și sincronismul
( bilateral sau asimetric) mișcărilor respiratorii.
Prin palpare se pot obține informații privind vibrațiile vocale ( freamăt pectoral). Această
senzație specială la palpare se datorează transmiterii vibrațiilor vocale produse la nivelul
laringelui în actul fonației, prin arborele traheo-bronșic la peretele toracic. Acest fenomen apare
numai dacă este asigurată permeabilitatea căilor aeriene.
Vibrațiile vocale pot fi accentuate ( penumonie, tuberculoză pulmonară, cavități
pulmonare), pot fi diminuate ( afecțiuni laringiene, micșorarea lumenului bronșic, pleurezie) sau
pot dispărea total ( pleurezie masivă, pneumotorace, obstrucțiile căilor bronșice). Vibrațiile
vocale se percep aplicând fața palmară a mâinilor simetric pe toracele subiectului și cerându-i
acestuia să pronunțe cu voce tare și clar cuvintele-treizeci și trei-
Percuție se execută după tehnica descrisă în cadrul semiologiei generale, la nivelul
aparatului respirator și în special la nivelul toracelui, trebuie să îndeplinească unele condiții
pentru a da informații relevante. Astfel percuția trebuie efectuată într-o perfectă relaxare a
musculaturii toracale ( contractura musculară diminuă sunetul de percuție) și topografică
( acoperind întreaga suprafață pulmonară), să fie efectuată sistemic ( de la partea superioară a
toracelui coborând spre bazele celor două hemitorace)
În mod normal la percuția toracelui, corespunzător zonelor pulmonare, se obține un sunet
sonor netimpanic ( sonoritate pulmonară)
Sonoritatea poate varia în funcție de conformația și elasticitatea toracelui, reprezentarea
părților moi, regiunea percutată, cantitatea de aer intrapulmonară. În condiții patologice,
sonoritatea pulmonară poate prezenta unele aspecte specifice unor afecțiuni ale toracelui de
cauză respiratorie sau alte cauze. Există situații când sonoritatea poate fi diminuată ( submatitate)
, dispărută total ( matitate) sau crescută ( hipersonoritate)
Submatitatea apare în stări patologice ale peretelui toracic ( adipozitate accentuată, edem,
inflamații), afectări ale cavității pleurale ( colecții lichidiene, tumori pleurale) sau modificări ale
parenchimului pulmonar ( pneumonie, TBC, edem pulmonar masiv, atelectazie pulmonară)
Matitatea sau lipsa totală a sonorității pulmonare normale apare în afecțiuni ale pleurei și
cavității pleurale ( pleurezie masivă) sau în afecțiunile parenchimului pulmonar ( pneumonie,
bronhopenumonie, tumori pleuroplumonare)
Hipersonoritatea pulmonară apare în situații în care scade elasticitatea parenchimului
pulmonar și crește cantitatea de aer intrapulmonară ( emfizem pulmonar, edem pulmonar,
pneumotorace)
Auscultație
Prin auscultația aparatului respirator se confruntă în mod obiectiv și se verifică datele
obținute în cadrul anamnezei, inspecției, palpației și percuției și se obțin informații noi privind
fenomenele acustice fiziologice sau patologice care se produc în diferite afecțiuni ale aparatului
respirator.
Auscultația se poate efectua direct aplicând urechea pe torace sau indirect prin
intermediul stetoscopului. Subiectul va fi poziționat în ortostatism , așezat și rar în decubit. Se
face simetric, comparativ și sistematic. În mod normal la omul sănătos prin ausculație se percep
suflul tubar și murmurul vezicular.
Suflul tubar este un sunet aspru, puternic, de tonalitate ridicată asemănator cu sunetul
emis la sufletul într-un tub. El se percepe la baza gâtului în regiunea anterioară și partea
superioară a sternului iar posterior în spațiile interscapulo-vertebrale.
Aceste regiuni reprezintă proiecția la suprafață a traheei și bifurcației bronșiilor mari.
Sunetul apare la trecerea aerului prin oficiul glotic, trahee și bronșiile mari. Murmurul vezicular
este zgomotul produs de trecere a aerului prin bronhiolele și alveolele pulmonare.
Perceperea mururului vezicular se face pe întreaga suprafață de proiecție a plămânilor.
Fenomenul acustic este perceput ca un zgomot aspirativ , dulce și continuu.
Perceperea suflului tubar și a murmurului vezicular constituie dovada permeabilității
căilor respiratorii. Auscultația aparatului respirator în condiții patologice evidențiază fie
modificări ale zgomotelor normale ( suflul tubar și murmur vezicular) fie zgomote
supraadăugate. Suflul tubar poate apare în condiții patologice când poate fi perceput și în alte
zone decât cele normale. Poate apare în pneumonie, tuberculoză pulmonară, infarct pulmonar,
atelectazie și tumori pulmonare.
În cazul rezistenței unei cavități în parenchimul pulmonar ( tuberculoza în stadiul
cavernos) suflul tubar prezintă caractere specifice privind timbrul și rezonanța, numindu-se suflu
cavitar cavernos. Murmurul vezicular poate fi exagerat ( bronșiolite, pneumonii), poate fi
diminuat ( corpi străini pe arborele respirator) sau poate dispare total ( obstrucție bronșică,
revărsat lichidian pleural, pneumotorace). De asemenea pot apare modificări ale timbrului
( bronșită acută) sau ale ritmului ( emfizem pulmonar, astm bronșic).
Zgomotele patologice supraadăugate sunt zgomote ce nu apar la omul sănătos. Aceste
zgomote pot lua naștere fie în căile respiratorii, alveole sau cavității pulmonare și se numesc
raluri, fie în cavitățile pleurale și se numesc frecături pleurale.
Ralurile se produc datorită modificărilor morfofuncționale ale bronhiilor, alveolelor sau
cavităților patologice. Ralurile se împart în două mari grupe:
1. Ralurile uscate= zgomote produse de trecerea aerului prin căi aeriene îngustate. În
funcție de teritoriul afectat ralurile uscate pot fi:
-Raluri ronflante ( asemănătoare cu sforăitul unui om) care iau naștere în trahee și brohiile mari
-Raluri sibilante( asemănătoare țiuitului vântului) se produc în bronhiile de calibru mijlociu.Pot
apare în cazul bronșitelor.
2. Ralurile umede = zgomote produse de vibrația diferitelor secreții din arborele traheo-
bronșic la trecerea coloanei de aer. După tonalitate și cauze ale apariției, ralurile
umede sunt de trei categorii:
-raluri crepitante ( asemănător zgomotului produs de frecarea părului între două degete). Sunt
caracteristice pentru pneumonie
-raluri buloase- mucoase ( asemănătoare cu ralurile crepitante, se mai numesc și raluri
subcrepitante). Ele apar prin spargerea bulelor de aer formate în lichidul din căile respiratorii.
Aceste raluri se percep în bronșite, tuberculoză pulmonară, supurații pulmonare.
-raluri cavernoase, au tonalitate joasă, gravă, cu timbru muzical, metalic. Aceste raluri se produc
în cavități și caverne de dimensiuni mai mari, care conțin o cantitate de lichid și comunică larg
cu o bronhie. Sunt specifice pentru cavernele TBC; broșiectazie, chist hidatic, abcese evacuate.
Frecăturile pleurale
Cele două foițe ale seroasei pleurale, care tapetează suprafața plămânului ( pleura
viscerală și pleura parietală), alunecă între ele în timpul mișcărilor respiratorii, fără a produce
vreun zgomot datorită faptului că sunt umectate de lichid pleural.
În cazul unor procese patologice ( pleurite, pleurezii), datorită depunerii unui strat de
fibrină, suprafața celor două foițe pleurale aflate în contact devine aspră. În această situație, în
timpul mișcărilor respiratorii, cele două foițe nu vor mai aluneca una pe cealaltă, ce se vor freca
între ele. Zgomotul produs poartă denumirea de frecătură pleurală.
Curs 5
Măsurători toracice
Măsurătoarea toracică permite o exprimare obiectivă, matematică, a diferitelor
caracteristici morfologice ale toracelui , iar datele obținute oferă informații privind:
-forma și volumul cutiei toracice
-gradul de asimetrie existent uneori între hemitorace și unii indici de proporționalitate
Măsurători la nivelul toracelui:
-diametrul transvers al toracelui- măsurat între fețele laterale ale toracelui
-diametrul antero-posterior al toracelui—măsurat între mijlocul sternului și vertebra
corespuzătoare pe orizontala compasului
-perimetrul toracic- măsurat la nivel axilar, la nivel mamelonar (bărbați) și la nivelul apendicelui
xifoid. Măsurarea se poate face și în expir și în inspir
- determinarea unghiului dintre rebordurile costale, unghi mărit în emfizem pulmonar și micșorat
în torace astenic
-determinarea gibozității costale
Instrumente: compas antropometric și bandă metrică
Dintre indicii antropometrici putem măsura:
- Indicele Brugsh Goldstein: perimetrul toracic x100/ înălțime
- Indicele Erisman: perimetrul toracic-înălțimea/2
- Indicele de robustețe Piquet: înălțimea- ( greutatea + perimetrul toracic)
Curs 6
Afecțiunie respiratorii obstructive
Etiologie
Factori:
-vârsta- frecvență crescută după 50 de ani
-constituția -deficiența țesutului conjunctiv elastic pulmonar
-diverse leziuni bronhopulmonare de cauză trofică ( ateroscleroză), infecțioasă ( bronșită
cronică), funcțională (astm bronșic) sau fizio-chimică ( pulberi, vapori, baze)
Morfologic plămânii sunt: destinși, palizi, puțin vascularizați și herniază la deschiderea
toracelui
Patologie
Elementul inițial – inflamație a unității bronhiolo-alveolare
Obstrucția bronșică și brohiolară tulbură circulația aerului respirator , iar rezistența
crescută pe care o întâmpină aerul în expirație are ca rezultat și golirea incompletă a alveolelor,
cu stagnarea aerului ce provoacă progresiv distensia alveolelor.
Datorită presiunii crescute a aerului unele septuri interalveolare se rup și apar spații
aeriene mari ce pot comprima bronhiolele și alveolele normale aflate în vecinătate, agravând
afecțiunea.
Creșterea volumului pulmonar are influență și asupra diafragmului, aplatizarea și
coborârea cupolei reducându-i din mobilitate
Simptomatologie
Debit insidios
Simptome:
-dispnee- apare la eforturi mici, evoluând către agravare, manifestată și în repaus, limitând
activitatea bolnavului
În paralele apar:
Creșterea frecvenței respiratorii
Îngreunarea și prelungirea respirației
Solicitarea crescută a mușchilor respiratori suplimentari
- Tusea- poate produce dispneea, fiind de cele mai multe ori uscată sau purulentă în cazul
suprainfecției
Semne obiective
- Torace dilatat (torace în butoi), cu cifoză dorsală și stern proeminent
- Toracele apare imobil și fixat în inspir
- Coastele au tendință la orizontalizare
- Gâtul pare scurtat
Percuție- prezintă hipersonoritate pulmonară
Auscultație- scăderea murmurului vezical și alungirea expirației
Examen radiologic
Examen funcțional- evidențiază creșterea volumului rezidual și scăderea capacității vitale
alături de volumul curent
Evoluție lungă ( ani sau zeci de ani) având caracter progresiv
Tratament
Etiologic- tratarea cauzelor care se cunosc
Medicamentos- antibiotice, bronhodilatatoare, expectorante, fluidifiante, sedative ale
tusei
Fizical kinetic- gimnastică respiratorie pentru recuperarea fazei de expirație și exerciții de
respirație diafragmatică
ASTM BRONȘIC
Entitate clinică caracterizată prin accese de dispnee predominant expiratorie cu durată,
severitate și moment de apariție variabile, care apare la persoane cu hiperexcitabilitate
traheo-bronșică, la stimuli variați.
Curs 8
Obiectivele recuperării sindromului obstructiv
ATELECTAZIA PULMONARĂ
Reprezintă o modificare survenită la nivelul parenchimului pulmonar prin absența
ventilației în urma unei obturări a bronhiei respective însoțite de reducerea volumului pulmonar
respectiv care antrenează într-o măsură mai mare sau mai mică și organele din vecinătate
O atelectazie instalată rapid poate fi secundară unui corp străin intrabronșic, unei
intervenții chirurgicale sau unui traumatism.
O atelectazie instalată progresiv poate avea drept cauză o tumoră broșică, broșiectazie sau
tumori de vecinătatete ( mediastinale)
Simptomatologie
-variază în funcție de rapiditatea cu care s-a instalat atelectazia și de întinderea
teritoriului pulmonar interesat
-atelectazia instalată rapid și care interesează un teritoriu puțin întind poate evolua
asimptomatic și descoperirea ei clinică, mai ales radiografică să fie cu totul întâmplătoare
-atelectazia masivă instalată brusc evoluează cu junghi toracic, tuse în accese, dispnee și
cianoză
Examen clinic
- La inspecție-imobilitatea întregului hemitorace afectat
- La palpare-accentuarea vibrațiilor vocale
- La percuție-matitate netă
- La auscultație- abolirea murmurului vezicular
Examenul radiologic prezintă opacitate masivă și omogenă care corespunde unui segment
pulmonar, unui lob sau unui plămân întreg
Tratamentul este etiologic urmat de kinetoterapie
PNEUMONIA
Caracterizată prin inflamația parenchimului pulmonar poate fi din punct de vedere etiologic:
bacteriană, virotică, toxică, prin inhalarea unor substanțe chimice toxice.
Pneumonia bacteriană poate fi produsă de orice bacterie patogenă, dar cel mai frecvent de
pneumococ. Factori favorizanți: umiditate, frig, oboseală fizică sau psihică, existența bolilor
cronice, alcoolism ,iar infecția plămânului se face pe cale aeriană
Simptomatologie
-debut brusc, foarte brutal, putând fi precedat uneori cu 2-3 zile înainte de o nazo-faringită,
cefalee, oboseală
- apare brusc frison, foarte puternic, cu durată de cca 30 minute urmat de creșterea temperaturii
-la scurt timp după frison apare junghiul toracic- durere foarte vie, localizată submamelonar, într-
unul din hemitorace și agravată de mișcările respiratorii
-tusea apare la circa 24-36 de ore de la frison, este seacă și rară inițial ca apoi să devină
productivă
-spută roșie-ruginie în cantitate redusă și foarte aderentă
-starea generală se alterează rapid-febra crește la 39-40oC, bolnavul fiind abătut, cu respirație
superficială
-piele uscată
-față congestivă
-buzele și limba sunt uscate
-erupție herpetică nazo-labială
Examen obiectiv :
-ritm respirator crescut-25-60 respirații /min
-la percuție-matitate în regiunea afectată
-la ausculțație- creșterea vibrațiilor vocale și apariția ralurilor specifice, crepitante
Evoluție
-se poate vindeca spontan după cca 10-12 zile
- în ziua 7-9 apare criza pneumonică, când temperatura scade, starea generală se ameliorează,
scade pulsul, apar transpirații profunde, raurile pulmonare devin tot mai rare și dispar
Cu tratament etapele pot fi scurtate, riscul decesului fiind foarte mic și se evită apariția
complicațiilor
Tratament
-medicamentos cu antibiotice
-igieno-dietetic cu:
o Repaus cca 14 zile
o Cameră aerisită cu temperatură de 19-20 de grade
o Alimente ușoare
-simptomatic:
o Aplicații locale pentru junghiul toracic
o Antitusive pentru tuse
o Cantități mici de tranchilizante pentru agitație și insomnie
o Kinetoterapie -reprezintă cea mai importantă formă de tratament pentru grăbirea
recuperării și în special pentru prevenirea complicațiilor.
Este cea mai frecventă pleurezie sero-fibrinoasă şi de asemenea cea mai frecventă boală
inflamatorie a pleurei. Afecţiunea este produsă de bacilul Koch prezent în revărsatul pleural.
Boala apare la subiecţi tineri, mai ales primăvara. Pleurezia sero-fibrinoasă tuberculoasă poate
apărea în orice fază din evoluţia tuberculozei pulmonare.
Simptomatologie
Simptomele generale preced deseori cu câteva săptămâni sindromul pleural. Simptomele
se manifestă prin: astenie importantă, anorexie, pierdere greutate, stare subfebrilă (37-38°
C) insoţită de transpiraţii nocturne. Treptat starea subfebrilă devine febră (38-39° C), care
durează 2-3 săptămâni după care tinde să scadă.
Debutul bolii este uneori brusc, cu junghi toracic, febră şi frison, alteori insidios, cu
dureri toracice moderate, sau de intensitate mică şi stare subfebrilă.
Simptome subiective reprezentate de:
Dureri toracice moderate, prezente de partea afectată, pe faţa laterală a toracelui,
iradiate în spate şi umeri, accentuate de mişcările respiratorii;
Tuse seacă, uneori chinuitoare, accentuată de schimbările de poziţie şi de efort;
Dispneea care devine supărătoare în cazul unor colecţii lichidiene mari.
Semne obiective:
Diminuarea amplitudinii mişcărilor respiratorii de partea bolnavă;
Scăderea transmiterii vibraţillor vocale;
Submatitate sau matitate la baza toracelui;
Diminuarea murmurului vezicular;
Frecături pleurale superficiale, ritmate de respiraţie.
Examenul radiologic arată opacitate omogenă densă care ocupă baza pulmonară. În cazul
pleureziilor abundente tot hemitoracele este obscur, iar mediastinul este împins către partea
sănătoasă.
Examenul lichidului pleural indică un exudat inflamator şi în 50-70% din cazuri se pune în
evidenţă bK.
Evoluţie
Chiar şi fără tratament tuberculostatic pleurezia sero-fibrinoasă tuberculoasă are o
evoluţie favorabilă. Rar are evoluţie mortală datorită unor revărsate foarte abundente.
Complicaţii
Simfize cu închiderea sinusului costo-diafragmatic care exercită tracţiuni pe diafragm.
Pahipleurită întinsă cu retracţia pronunţată a hemitoracelui respectiv determinând o
disfuncţie respiratorie restrictivă.
Tratament
Medicamentos: simptomatic, antibioterapie şi chimioterapie specifică, antiinflamatoare.
Igieno-dietetic cu repaus două săptămâni şi alimentaţie bogată în calorii şi vitamine.
Kinetoterapeutic, care se începe precoce, chiar în perioada acută. Pacientul va sta pe
partea sănătoasă, evitând decubitul dorsal şi pe partea bolnavă. Se favorizează eliberarea
sinusului costo-diafragmatic bolnav. După 2-3 săptămâni poate începe o reeducare activă
constând în gimnastică respiratorie diafragmatică şi de tip costal inferior.
Tratament
Are ca obiective:
Ameliorarea stării bolnavului;
Evacuarea aerului din cavitatea pleurală;
Revenirea plămânului la peretele toracic;
Normalizarea condiţiilor ventilatorii;
Prevenirea recidivelor.
Se recomandă:
Puncţie pleurală;
Oxigenoterapie;
Analgezice;
Tratament chirurgical în cazul bulelor multiple;
Kinetoterapie, în pneumotoraxul recidivant, având ca scop educarea respiraţiei, folosirea
poziţiilor antalgice, educarea tusei, creşterea rezistenţei generale a organismului.
3) Antrenamentul la efort.
O perioadă rnai lungă de timp bolnavii cu sindrom restrictiv îşi pot menţine o capacitate
de efort mulţumitoare. Primul semn sesizat de aceşti bolnavi este dispneea de efort. Această
dispnee poate avansa ajungând să fie prezentă şi în repaus, ceea ce demonstrează că plămânul nu
îşi mai poate îndeplini funcţia de schimb gazos. Din acest moment, bolnavul nu îşi mai poate
exercita activităţile profesionale şi nici cele casnice. El ajunge în situaţia de handicapat. Pentru a
preveni această situaţie este necesară efectuarea unui tratament la efort. Metodele de antrenament
constau în folosirea bicicletei ergometrice, a covorului rulant, a mersului terapeutic.
Pentru a stabili metodologia antrenamentului este obligatoriu să se testeze inițial, la
bolnavii cu sindrom restrictiv, toleranţa la efortul dozat cu şi fără administrare de oxigen.
În funcţie de testare bolnavii se pot impărţi in 3 grupe:
a. Bolnavi la care chiar sub administrare de oxigen nu se corectează hipoxemia. La aceştia orice
efort este contraindicat până la ameliorarea stării clinico-funcţionale.
b. Bolnavii care suportă bine efortul sub administrare de oxigen. La aceşti bolnavi se aplică
efort dozat, în trepte, la bicicleta ergometrică şi covor rulant, numai sub adminstrare de
oxigen. Se poate adăuga şi un program de terapie ocupaţională, executat fără oxigen.
c. Bolnavi care suportă efortul fără administrare de oxigen. Aceştia vor executa modalităţile
cunoscute de antrenament. Din această categorie fac parte persoanele obeze, bolnavii cu
spondilită, pahipleurită, cifoscolioză.
(curs 13,14)
Din bolile care produc disfuncţie ventilatorie mixtă, cele mai reprezentative sunt
pneumoconiozele şi tuberculoza pulmonară.
1. PNEUMOCONIOZELE
Pneumoconiozele sunt afecţiuni ce fac parte din grupul bolilor profesionale datorate
inhalării pe perioade lungi a unor pulberi minerale şi organice. Dimensiunea particulelor are un
rol foarte important în afectarea pulmonară:
Particulele cu dimensiuni mai mari de 10μm sunt oprite integral în nazofaringe.
Particulele cu dimensiuni între 10μm şi 3μm se depun în căile aeriene.
Particulele cu dimensiuni <3μm ajung în proporţie mare în teritoriul alveolar în care se
sedimentează.
Din punct de vedere anatomo-patologic, pneumoconiozele prezintă două forme: colagene
şi necolagene.
Pneumoconiozele necolagene se caracterizează prin faptul că arhitectonica alveolară
rămâne intactă şi reacţia pulmonară faţă de pulberi este reversibilă. Exemplu: baritoza.
Pneumoconiozele colagene sunt mai grave şi se caracterizează prin faptul că arhitectura
alveolară se distruge şi apar cicatricile pulmonare. Exemplu: sillicoza şi azbestoza.
RECUPERAREA PNEUMOCONIOZELOR
Pentru a stabili modalitatea de recuperare sunt necesare iniţial stabilirea unor date
obligatorii cum ar fi:
vârsta bolnavului şi durata în ani a contactului cu pulberile;
gradul încărcării pulmonare pe baza examenului radiologic;
dacă mai este în contact cu pulberile.
Unele pneumoconioze sunt evolutive chiar dacă bolnavul a fost scos din mediul poluat.
De asemenea este important că leziunile din pneumoconiozele forma fibroasă sunt definitive şi
ireductibile.
Obiectivele recuperării se pot împărţi în 3 domenii:
1) Oprirea sau încetinirea evoluţiei bolii
Realizarea acestui obiectiv se poate face urmărind:
Diagnosticarea cât mai precoce a bolii.
Scoaterea pacientului imediat din mediul poluat de pulberi sau, în unele cazuri, luarea
unor măsuri de reducere a contactului cu pulberile.
Interzicerea la pacienţi a tuturor factorilor care pot agrava afecţiunea respiratorie (fumat,
alcool, infecţii).
Cure repetate şi prelungite de climatoterapie în zone cu bogată încărcare de ioni
electronegativi.
Expuneri zilnice în camere încărcate cu electroaerosoli negativi.
Creşterea generală a capacităţii de apărare a organismului.