Duduman Dragoi 2019 AP1-color
Duduman Dragoi 2019 AP1-color
Duduman Dragoi 2019 AP1-color
Marian DRĂGOI
AMENAJAREA PĂDURILOR
Vol. I: Organizare spațio-temporală
I. Drăgoi, Marian
63
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Introducere
Pădurea a ocupat dintotdeauna un rol însemnat în evoluția societății
umane prin produsele și serviciile pe care le furnizează. În ultimele
veacuri, ca urmare a creșterii interesului în utilizarea acestor bunuri și servicii,
pădurile au suferit modificări importante, atât prin diminuarea suprafeței ocupate, cât
și prin simplificarea structurală. Amenajarea pădurilor asigură înțelegerea modului
în care trebuie planificate intervențiile antropice în ecosistemele forestiere și a
metodelor de dimensionare a recoltelor de lemn, ținând cont de nevoile societății
umane, dar fără a fi afectate elementele structurale ale pădurii.
Această lucrare este adresată în primul rând studenților facultăților de silvicultură,
dar și inginerilor silvici și tuturor celor care doresc să înțeleagă modul în care sunt
realizate amenajamentele silvice în România. Lucrarea este structurată astfel încât să
se suprapună peste prima parte a modului de învățare aferent disciplinei Amenajarea
pădurilor.
Această primă parte a modulului descrie istoricul amenajării pădurilor, principiile
amenajării pădurilor, zonarea funcțională, organizarea teritorial-administrativă a
pădurilor, bazele de amenajare a pădurilor și etapele parcurse la întocmirea unui
amenajament silvic.
Obiectivele lucrării
Prin parcurgerea primei părți a acestui modul, se urmărește:
- formarea unui vocabular de specialitate;
- cristalizarea principiilor de amenajare a pădurilor;
- dezvoltarea abilităților necesare pentru descrierea pădurii;
- însușirea modului de încadrare funcțională a arboretelor;
- formarea de deprinderi privind adoptarea bazelor de amenajare a pădurilor.
Competențe generale conferite de parcurgerea materialului de studiu
Amenajarea pădurilor este o disciplină/activitate complexă care pune la încercare
capacitatea de analiză și sinteză a studenților și absolvenților facultăților de silvicultură.
În egală măsură este o activitate provocatoare, prin multitudinea de situații practice care
sunt întâlnite în pădure și care obligă la găsirea de soluții concrete, fără abaterea de la o
serie de reguli fundamentale. Din acest motiv, se consideră că pentru o bună formare
profesională în domeniul silviculturii, orice absolvent de studii superioare silvice ar trebui
să își înceapă cariera lucrând o perioadă în amenajarea pădurilor.
iii
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Cerințe preliminare
Fiind o disciplină de sinteză, parcurgerea cu succes a suportului de curs
aferent Amenajării pădurilor nu poate face abstracție de o serie de
informații, procedee și metode discutate în cadrul altor discipline de specialitate și cu
caracter fundamental, din planul de învățământ al programului de licență de la Facultățile
de Silvicultură. Aceste discipline sunt: Dendrometrie, Silvicultură, Împăduriri,
Topografie, Pedologie, Stațiuni forestiere.
Acest modul este structurat pe unități de învățare (UI), cu conținut relativ unitar, astfel
încât să poată fi însușite de studenți, în medie, în 2-3 ore. Fiecare UI conține o scurtă
introducere, un conținut redactat într-o formă atractivă (cu tabele, grafice, exemple,
elemente de fixare), un rezumat în care sunt reluate cele mai importante aspecte abordate,
un glosar de termeni, un test de autoevaluare și, eventual, sarcini de învățare.
Desăvârșirea cunoștințelor cu caracter practic și fixarea lor se face și în cadrul
activităților asistate (AA). Pentru clarificări suplimentare se poate consulta bibliografia
atașată. În lucrare sunt evidențiate secțiunile importante prin însoțirea lor de pictograme
sugestive, aceleași pentru același tip de secțiune. Aceasta ușurează structurarea
materialului și căutarea rapidă a secțiunilor de interes. Figurile și tabelele sunt numerotate
în cadrul fiecărei unități de învățare.
Autoevaluarea cunoștințelor
Pe parcursul și la finalul unităților sunt prezentate întrebări sau exerciții
care permit autoevaluarea cunoștințelor. Aceste teste sunt formulate în
raport cu materia parcursă în unitatea de învățare respectivă, fiind de același tip cu cele
din cadrul examenului de semestru sau cu cele care fac obiectul examenului de licență.
Răspunsurile la testele de autoevaluare sau la alte sarcini de învățare / fixare a
cunoștințelor sunt date la sfârșitul modulului, dar se regăsesc și în cuprinsul UI.
iv
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Evaluare
Modulul de Amenajarea pădurilor – partea I se finalizează:
1) printr-un examen scris care permite evaluarea nivelului de cunoștințe
teoretice însușite de studenți ca urmare a parcurgerii acestui material, și 2) prin susținerea
de către studenți a unor referate în care sunt abordate o serie de aspecte ce fac obiectul
discuțiilor din cadrul AA. Nota finală se compune din:
- nota obținută în urma evaluării finale la examenul scris (partea teoretică prezentată
în cadrul acestui modul), care deține o pondere de 60%;
- nota pentru activitatea desfășurată la AA, obținută în urma prezentării de către
studenți a modului în care au soluționat temele cu caracter practic abordate în timpul
semestrului, cu o pondere de 40%.
Nota minimă necesară pentru promovare este 5 (cinci), atât pentru partea teoretică
(examenul scris), cât și în cazul evaluării activității practice (susținerea referatelor).
v
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
vi
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Cuprins
Introducere iii
Cuprins vii
1
Contribuția autorilor: GD – Gabriel Duduman; MD – Marian Drăgoi. Capitolele referitoare la introducere,
obiective și competențe dobândite, miniglosar, rezumat și test de autoevaluare au fost elaborate de Gabriel
Duduman pentru toate unitățile de învățare.
vii
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
viii
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
ix
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Bibliografie 201
x
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 1
Cuprins:
1.1. Introducere 1
1.2. Obiective și competențe dobândite 1
1.3. Despre pădure 1
1.4. Definirea amenajării pădurilor 3
1.5. Rolul amenajării pădurilor 6
1.6. Amenajarea pădurilor și celelalte discipline forestiere 8
1.7. Miniglosar 10
1.8. Rezumat 11
1.9. Bibliografie minimală 12
1.10. Test de autoevaluare 12
1.1. Introducere
Amenajarea pădurilor ca disciplină științifică și activitate practică constă în
organizarea pădurilor și reglementarea procesului de producție, în vederea
utilizării durabile a bunurilor și serviciilor pe care acestea le oferă. Pentru înțelegerea
principiilor, procedeelor și metodelor avute în vedere la amenajarea pădurilor este important
mai întâi să știm ce este pădurea, care este rolul său pentru societatea umană și ce loc ocupă în
relația cu alte discipline înrudite.
1
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Conform FAO1 (2016) pădurile globului se întind pe aproximativ 3999 milioane hectare
(Tabelul 1.1), reprezentând circa 7,8% din suprafața Terrei, respectiv 26,8% din suprafața
uscatului. Pădurile constituie o importantă resursă terestră, regenerabilă, dar în același
timp epuizabilă dacă este utilizată irațional.
Tabelul 1.1. Cele mai bogate țări în resurse forestiere în 2015 (FAO, 2016)
Suprafață pădure Suprafață pădure
Țara Țara
(milioane ha) (milioane ha)
Federația Rusă 815 Australia 125
Brazilia 494 Indonezia 91
Canada 347 Peru 74
Statele Unite ale 71
310 India
Americii
China 208 Celelalte state 1312
Republica Democrată
152 TOTAL 3999
Congo
Statele membre ONU își stabilesc propriile limite care se încadrează în pragurile
prezentate, în raport cu condițiile de vegetație și cu caracteristicile speciilor lemnoase
autohtone. Astfel, conform codului silvic românesc „sunt considerate păduri […] și sunt
incluse în fondul forestier național terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha, acoperite
cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții
normale de vegetație” (Anonymus, 2008).
1
FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nations – Organizația Națiunilor Unite pentru
Alimentație și Agricultură.
2
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Sub raport socio-uman pădurile îndeplinesc funcții bine conturate, care variază de la o
regiune la alta în raport cu identitatea cultural-istorică și cu caracteristicile sociale și
economice specifice comunităților umane. Importanța și rolul pădurilor pentru om au
condus la cristalizarea modalităților de gospodărire a ecosistemelor forestiere astfel încât
acestora să li se amelioreze sau conserve capacitatea de a răspunde necesităților actuale și
viitoare ale societății umane. În plus, gospodărirea pădurilor depinde de caracteristicile
acestora (suprafață, compoziție, condiții de vegetație ș.a.m.d.) și este influențată de forma
de proprietate și de capacitatea proprietarilor de a înțelege importanța gestionării
responsabile a acestei resurse.
Cunoașterea detaliată a pădurilor este esențială pentru definirea corespunzătoare a
rolului lor pentru societatea umană și pentru adoptarea responsabilă a măsurilor de
gospodărire. Coroborat cu schimbările majore existente la nivelul societății umane sub
raport demografic și al diversificării cerințelor față de ecosistemele forestiere, s-a
cristalizat necesitatea planificării judicioase a intervențiilor antropice în pădure, astfel
încât aceasta să poată răspunde presiunii crescânde exercitată de om. Astfel a luat ființă
amenajarea pădurilor ca domeniu de activitate practică și ca disciplină de studiu.
3
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Amenajarea pădurilor a devenit odată cu trecerea timpului un proces tot mai complex de
luare a deciziilor în cadrul căruia nu mai sunt soluționate doar aspecte de organizare
teritorială și de dimensionare a recoltelor de lemn în raport cu necesitățile deținătorului
pădurii. Pădurea trebuie privită ca parte a unui sistem mult mai complex (biosfera), iar prin
amenajarea pădurilor trebuie soluționate aspecte precum:
- menținerea sau sporirea suprafeței pădurilor pentru satisfacerea nevoilor crescânde
ale societății umane privind serviciile și produsele oferite de păduri;
- adaptarea tehnicilor de gospodărire a pădurilor la schimbările climatice în vederea
creșterii rezilienței acestora;
- conservarea și/sau ameliorarea capacității protective și productive a pădurilor;
- utilizarea unui sistem integrat de adoptare a deciziilor, atât de tip participativ cât și
adaptiv ş.a.
4
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
A A A A
Operative - A
(pe termen scurt):
A A A
Pădurea
(ciclu de Decizii: Tactice - B
producție (pe termen mediu): B B B B
lung)
Strategice - C
(pe termen lung): C C
2
A fost demonstrat că după reîntoarcerea pădurilor în urmă cu circa 10000 de ani omul a început să influențeze
și să modifice mediul înconjurător, reprezentând în momentul de față principalul factor perturbator al pădurilor
(Williams, 2006).
5
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
6
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
7
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
În cazul modificărilor majore ce survin asupra pădurii (ex. calamități naturale care produc
efecte pe suprafețe mari) poate deveni necesară revizuirea anticipată a amenajamentelor,
chiar dacă perioada de valabilitate a acestora nu a expirat.
Dacă, din diverse motive, revizuirea la termen a amenajamentelor nu este posibilă,
perioada de valabilitate poate fi prelungită cu maxim 2 ani. În situația prelungirii perioadei
de valabilitate sau în cazul în care au survenit modificări la nivelul fondului forestier dar nu
atât de importante încât să se impună revizuirea amenajamentului, se întocmește un
document adițional numit addendum prin care sunt aduse precizări suplimentare privind
aplicarea soluțiilor propuse în amenajamentul existent în acord cu natura modificărilor
survenite.
Conform codului silvic actual (Anonymus, 2008) cu completările și modificările
ulterioare, amenajamentele silvice se elaborează pe unități de producție și/sau de protecție,
cu respectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor.
Este obligatorie întocmirea de amenajamente silvice pentru toate proprietățile de fond
forestier mai mari de 10 ha. Reglementarea procesului de producție pentru pădurile de pe
proprietățile cu suprafețe mai mici de 100 ha, incluse în unități de producție/protecție
constituite în teritoriul aceleiași comune, respectiv aceluiași oraș sau municipiu, se face la
nivel de arboret, cu condiția asigurării continuității la acest nivel, aplicând tratamente
adecvate. Proprietarii suprafețelor de fond forestier mai mici de 10 ha, care au încheiat un
contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani, pot recolta
un volum de maximum 5 m3ꞏan-1ꞏha-1 de pe suprafața deținută, stabilită în raport cu
caracteristicile structurale ale arboretelor.
8
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
În sens strict, a amenaja o pădure înseamnă în cele din urmă a aloca în timp și în spațiu
recoltele de lemn, astfel încât să se obțină efectul sau efectele dorite – primul fiind, firește,
normalizarea structurii pe clase de vârstă. Singura soluție pentru a rezolva astfel de probleme
este modelarea, adică renunțarea la ceea ce se consideră lipsit de importanță în sistemul real
și re-aranjarea aspectelor rămase într-un alt sistem, teoretic, asemănător celui real.
În tabelul 1.2 sunt sintetizate raporturile dintre amenajarea pădurilor și disciplinele
forestiere sau ne-forestiere, în paranteză fiind specificat sub-domeniul în care respectivele
cunoștințe sunt aplicate cu predilecție: activitatea curentă de amenajare a pădurilor, respectiv
activitatea de cercetare-dezvoltare tehnologică.
Activitatea de cercetare-dezvoltare în amenajarea pădurilor se finalizează prin
actualizarea periodică a instrucțiunilor și normativelor tehnice, în funcție de rezultatele
cercetărilor aplicative întreprinse în domeniile colaterale.
9
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 1.2. Cunoștințe utilizate în amenajarea pădurilor, preluate de la alte discipline forestiere
sau neforestiere (Drăgoi, 2004)
Disciplina Cunoștințe necesare în activitatea de proiectare (AP) sau în
aceea de cercetare-dezvoltare (CD)
Topografie, fotogrammetrie Ridicarea în plan a suprafeţelor forestiere, raportarea acestora pe
şi teledetecţie, sisteme planurile de bază, actualizarea bazei cartografice şi elaborarea
geografice informatice hărţilor, determinarea suprafețelor (AP); analize pe spaţii mari,
(GIS) zonare funcţională (CD)
Biometrie şi auxologie Estimarea mărimii fondului de producţie şi a creşterii pe elemente
forestieră de arboret, inventarieri forestiere (AP, CD)
Meteorologie şi
Utilizarea şi interpretarea diagramelor şi sintezelor climatice (AP)
climatologie forestieră
Cunoaşterea elementelor definitorii ale potenţialului staţional,
Pedologie şi staţiuni tendinţe de evoluţie a solurilor, interacţiunea condiţiilor climatice
forestiere cu cele de sol şi vegetaţie, identificarea factorilor limitativi şi de
favorabilitate pentru speciile forestiere (AP, CD)
Prin încadrarea arboretelor în tipuri de păduri se reduce volumul
Tipologie forestieră
de date ce descriu suficient de precis fitocenozele forestiere (AP)
Împreună cu tipologia şi ecologia forestieră, ajută la înţelegerea
Ecologie forestieră
funcţionării ecosistemelor forestiere (CD, AP)
Adoptarea lucrărilor de regenerare şi a lucrărilor de îngrijire şi
Cultura pădurilor
conducere la nivel de arboret (AP)
Principii generale privind rentabilitatea investiţiilor, cuantificarea
Economie forestieră valorică a funcţiilor productive, protective şi recreative pentru a
argumenta zonarea funcţională (CD)
Regimul juridic al circulaţiei terenurilor (AP), convenţii
Drept şi legislaţie
internaţionale legate de conservarea biodiversităţii (AP, CD)
Cercetări operaţionale, Modele de optimizare şi de fundamentare a deciziilor (programare
teoria fiabilităţii şi statistică liniară, modele de estimare a riscului apariţiei diverselor
matematică perturbaţii, metode de decizii multicriteriale, etc.) (CD, AP)
1.7. Miniglosar
TO DO
1. În urma lecturării acestui material, încercați să definiți în scris
următoarele: a) pădurea; b) amenajarea pădurilor; c) gospodărirea
durabilă a pădurilor.
2. Descrieți planificarea și dimensiunile (elementele) unui proces de planificare.
3. Formulați un eseu pentru argumentarea importanței amenajării pădurilor.
4. Alegeți trei discipline din domeniul silvic și explicați legătura lor cu amenajarea
pădurilor.
1.8. Rezumat
Sunt considerate păduri și sunt incluse în fondul forestier național
terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii
trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație.
Pădurile globului se întind pe aproximativ 4 miliarde hectare, iar în România
pădurile se întind pe circa 7 milioane hectare.
11
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Anonymus, 2008. Legea nr. 46/2008: Codul silvic al României. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 238 din 27.03.2008.
Drăgoi M., 2004. Amenajarea pădurilor. Editura Universității Suceava, 258 p.
Leahu I., 2001. Amenajarea pădurilor. Editura Didactică și Pedagogică, București, 616 p.
Giurgiu V., 1988. Amenajarea pădurilor cu funcții multiple. Editura Ceres, București,
290 p.
Rucăreanu N., 1967. Amenajarea pădurilor – ediția a II-a. Editura Agro-silvică, București,
453 p.
12
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
13
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 2
Cuprins:
2.1. Introducere 14
2.2. Obiective și competențe dobândite 14
2.3. Scurt istoric al amenajării pădurilor 14
2.3.1. Apariția amenajării pădurilor 14
2.3.2. Istoricul amenajării pădurilor în România 16
2.3.2.1. Până în 1918 16
2.3.2.2. Între 1918 și 1947 18
2.3.2.3. În perioada 1947-1989 19
2.3.2.4. După 1989 19
2.4. Principiile amenajării pădurilor - generalități 21
2.5. Miniglosar 23
2.6. Rezumat 24
2.7. Bibliografie minimală 24
2.8. Test de autoevaluare 24
2.1. Introducere
În această unitate de învățare se prezintă evoluția relației om-pădure de-a
lungul timpului, istoricul apariției amenajării pădurilor ca disciplină și domeniu
de activitate practică, precum și apariția și evoluția preocupărilor în acest sens în România. De
asemenea, sunt definite și prezentate succint principiile amenajării pădurilor și se prezintă
importanța acestora pentru gospodărirea durabilă a ecosistemelor forestiere.
1778 - Germania Primele cursuri universitare de silvicultură Utilizare a pădurilor caracterizată de risipă
Figura 2.1. Utilizarea resurselor lemnoase în Europa până la apariția amenajării pădurilor
3
Se disting doi termeni diferiți: gospodărire și utilizare a pădurilor. Cu privire la utilizare (în ideea schimbării
folosinței), există mărturii că explozia demografică din Neolitic (5000-2500 î.e.n.) a condus la primele defrișări
de păduri (Gaudin, 1996), însă aceste defrișări nu aveau nimic în comun cu intenția de gospodărire a pădurilor.
15
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
4
Silva, sau un discurs despre arbori (engl.).
5
Ordonanța pentru ape și păduri (fr.), cunoscută și sub denumirea de Ordonanța lui Colbert.
6
Instrucțiuni privind valorificarea pădurilor sau pentru estimarea randamentului pădurilor (ger.).
16
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
încât aici „fiecare făcea cum îl tăia capul” utilizând lemnul pentru prelucrări industriale
primitive, pentru foc, sau pădurea pentru pășunat (Teodorescu, 1904).
În anul 1881 a apărut Legea Silvică (primul cod silvic românesc) care avea ca scop
principal reducerea influenței distructive a omului, cu sau fără știință, asupra pădurilor.
Obiectul acestei legi îl reprezentau pădurile statului, ale comunelor, stabilimentelor publice,
comunităților, bisericilor, dar și ale particularilor. Prin această lege Administrația
Domeniilor Statului avea obligația de a proceda la amenajarea pădurilor supuse regimului
silvic în termen de cel mult 15 ani de la promulgarea legii, din pădurile respective urmând a
se recolta lemn doar dacă sunt amenajate.
Amenajarea acestor păduri urma să fie realizată de Comisii compuse din cel puțin trei
agenți silvici ai Statului. Lipsa personalului pentru efectuarea lucrărilor de amenajare (care
presupuneau în primul rând ridicări în plan) a constituit principala cauză a amenajării unor
suprafețe nesemnificative de pădure în primii ani. Dintre pădurile de mare întindere ale
Statului, până în 1892 s-au amenajat următoarele: Tarcău, Comana, Lucăcești, Paserea,
Căscioarele, Cotmeana ș.a. (Anonymus, 1898).
Lipsa unor regulamente de întocmire a amenajamentelor silvice, a personalului de
specialitate și a experienței în domeniu (de cele mai multe ori comisiile de amenajare erau
formate din tineri absolvenți ai școlilor silvice), lipsa instructorilor, a amenajamentelor
anterioare și a cărților silvice în limba română au constituit principalele probleme ale
începuturilor activității de amenajare a pădurilor în România (teritoriul Vechiului Regat).
Astfel, termenul de 15 ani impus prin Codul silvic nu a putut fi respectat, iar în multe situații
calitatea amenajamentelor lăsa de dorit datorită grabei cu care erau întocmite: existau foarte
multe cereri de întocmire a amenajamentelor din partea proprietarilor întrucât, în lipsa
amenajamentelor recoltarea de lemn era interzisă.
Cu titlu de exemplificare, în anul 1900, în Vechiul Regat al României, întreaga
suprafață a pădurilor pentru care au fost întocmite amenajamente a fost de doar
19842 ha, fiind vorba în special de păduri particulare (79%); pădurile amenajate
aparținând statului, stabilimentelor publice sau comunelor ocupau suprafețe mult
mai reduse (Păcescu, 1901).
18
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
7
Articolul 2 din L204/1947 pentru apărarea patrimoniului forestier: „Toate pădurile țării, indiferent de
proprietar, vor fi amenajate în cel mult 4 ani de la data publicării legii de față (Anonymus, 1947).
8
Este vorba de perioada 1984-1987, când Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Industria Lemnului
(ICPIL) a avut o serie de proiecte de cercetare în acest sens.
9
Criteriile de delimitare a arboretelor sunt detaliate în UI 8.
19
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Să ne reamintim
Apariția amenajării pădurilor ca știință este asociată cu publicarea, în
anul 1795, de către silvicultorul german Georg Ludwig Hartig, a unei
20
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
TO DO
1. Scrieți un eseu în care prezentați succint istoricul apariției
amenajării pădurilor ca disciplină.
2. Enumerați și descrieți pe scurt etapele evoluției amenajării
pădurilor în România.
10
Aici se regăsește și funcția recreativă a pădurilor la care face referire în mod special principiul estetic
amintit în literatura de specialitate.
22
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Să ne reamintim
Principiile amenajării pădurilor indică normele fundamentale de
conduită specifice activității de planificare amenajistică și constituie
pilonii pe care se construiește managementul responsabil al resurselor forestiere.
Aceste principii sunt: 1) continuitatea, 2) echitatea socială, 3) conservarea și
ameliorarea biodiversității și 4) rentabilitatea. Nicio activitate de planificare
amenajistică nu trebuie să se abată de la respectarea acestor principii care se
intercondiționează.
TO DO
Enumerați principiile de amenajare a pădurilor și prezentați
importanța acestora pentru gospodărirea pădurilor.
2.5. Miniglosar
23
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
2.6. Rezumat
În această lecție este prezentat un scurt istoric al principalelor etape
care au condus la apariția amenajării pădurilor în Europa. Ulterior, este
reliefat modul în care ideile privind reglementarea producției de lemn au pătruns în
teritoriile României actuale și maniera în care acestea au fost puse în aplicare și au
evoluat în funcție de contextul istoric.
A doua parte a unității de învățare abordează succint principiile de amenajare a
pădurilor și modul în care ele au fost tratate în literatura de specialitate din România.
De asemenea, se argumentează necesitatea adaptării acestora la actualul context socio-
economic și ecologic. Detalierea principiilor de amenajare a pădurilor este realizată
în unitatea de învățare următoare.
24
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
25
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 3
Cuprins:
3.1. Introducere 26
3.2. Obiective și competențe dobândite 26
3.3. Scurt istoric al preocupărilor de planificare a producției de lemn 27
3.4. Continuitatea 27
3.4.1. Definire, descriere, abordări 27
3.4.2. Indicatori ai continuității în amenajamentul românesc 30
3.5. Principiul social 32
3.6. Principiul conservării și ameliorării biodiversității 34
3.6.1. Importanța conservării diversității pădurilor 34
3.6.2. Ameliorarea biodiversității. Indicatori ai biodiversității 36
3.7. Principiul rentabilității 41
3.7.1. Modul de alocare a terenurilor între diverse folosințe – rațiuni 41
economice
3.7.2. Măsuri de creștere a productivității pădurilor 43
3.7.3. Indicatori ai rentabilității forestiere 45
3.8. Miniglosar 49
3.9. Rezumat 49
3.10. Bibliografie minimală 50
3.11. Test de autoevaluare 50
3.1. Introducere
Presiunea antropică asupra pădurilor este tot mai evidentă. Impactul major
al activităților umane asupra ecosistemelor forestiere obligă la responsabilitate
din partea tuturor, atât din partea celor care perturbă echilibrele naturale, cât și din partea celor
care se bucură de ceea ce ne oferă pădurea. Din această perspectivă, respectarea principiilor de
amenajare a pădurilor devine esențială în activitatea de planificare a procesului de producție
forestieră.
26
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
3.4. Continuitatea
3.4.1. Definire, descriere, abordări
Preocuparea pentru asigurarea necesarului de lemn constituie premisa primului principiu
al amenajării pădurilor formulat de Hartig (figura 3.1) în 1795 și anume principiul
continuității, conform căruia: „Orice administrator de pădure înțelept trebuie să evalueze
cât mai repede starea pădurilor și să maximizeze beneficiile pe care le obține, dar astfel
încât generațiile viitoare să obțină cel puțin tot atâtea beneficii ca și generația actuală”
(Hartig, 1795).
11
Sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX.
27
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Obiectivele gestionării pădurilor se schimbă în timp, deoarece apar noi cerințe din
partea societății dar și noi cunoștințe referitoare la componentele ecosistemelor forestiere.
Ca urmare, principiile de amenajare s-au cristalizat ca rezultante a două procese:
exploatarea excesivă a resurselor forestiere și cunoașterea tot mai amănunțită a
legităților ce guvernează creșterea arborilor și a modului în care sunt structurate
ecosistemele forestiere.
Odată cu apariția modelului pădurii normale, adică a unei păduri în care clasele de
vârstă sunt egal repartizate ca suprafață, continuitatea a fost definită doar aparent mai
precis, ca fiind un echilibru între recoltele de lemn și creșterea pădurii (R. Weber, citat
de Rucăreanu, 1967). Spunem „aparent” deoarece acest echilibru nu mai este precizat din
punct de vedere temporal: într-o perioadă se poate tăia mai mult, în alta mai puțin, iar
structura pe specii a ceea ce se recoltează poate fi diferită de structura pe specii a creșterii
fondului de producție (figura 3.2). Datorită acestui fapt, unele specii cu valoare comercială
ridicată la un moment dat au fost recoltate preferențial, fapt ce a îngustat diversitatea
speciilor și, în final, a condus la declinul unor specii: este cazul bradului, stejarilor precum
și al multor specii tropicale.
Exemplu: În cazul în care suprafețele primelor clase de vârstă sunt mari, iar cele
ale ultimelor clase de vârstă sunt reduse, deși fondul de producție se caracterizează
12
Sursă imagine: http://en.wikipedia.org/wiki/Georg_Ludwig_Hartig
13
Raportul intitulat Our common future, cunoscut și ca Raportul Brundtland a fost publicat în anul 1987.
28
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
30
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
TO DO
1. Definiți continuitatea și prezentați variațiile apărute în timp în
jurul conceptului de continuitate.
2. Enumerați și descrieți cinci dintre indicatorii utilizați pentru
verificarea modului de asigurare a continuității în silvicultură.
Să ne reamintim
Continuitatea se referă la valorificarea durabilă și responsabilă a
resurselor pădurii. Potrivit definiției formulată de Hartig, „orice
administrator de pădure înțelept trebuie să evalueze cât mai repede starea pădurilor și
să maximizeze beneficiile pe care le obține, dar astfel încât generațiile viitoare să obțină
cel puțin tot atâtea beneficii ca și generația actuală”.
31
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
32
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
- dreptul de proprietate;
- drepturile comunităților locale;
- legislația națională și acordurile internaționale privind protecția mediului:
o eficacitatea funcțională a pădurilor;
o istoria, tradițiile și nevoile culturale și spirituale ale generațiilor actuale și
viitoare.
În România, dreptul de proprietate este garantat prin Constituție, iar la întocmirea
amenajamentelor silvice trebuie în mod obligatoriu respectat. Suprafețele din fond forestier
afectate de litigii sunt tratate în mod diferit în amenajamentele silvice, nefiind admisă
planificarea/efectuarea de lucrări silvotehnice până la stingerea litigiilor respective. Pentru
toate celelalte suprafețe din fond forestier, dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele
prevăzute de legislația în vigoare, datorită tocmai importanței sociale a pădurilor și faptului
că acestea fac parte din categoria bunurilor de interes național (Anonymus, 2008).
Proprietarul trebuie să poată beneficia cu întâietate de produsele și serviciile oferite de
pădurea pe care o deține, iar în cazul în care acest lucru este restricționat prin legislație,
devine necesară implementarea de către societate a unui sistem rezonabil de despăgubire.
Comunitățile locale trebuie să poată beneficia, de asemenea, cu prioritate de pădurile
aflate pe raza unităților administrativ-teritoriale aferente sau limitrofe. Eficiența strategiilor
și politicilor forestiere reflectă capacitatea decidenților de a satisface nevoile locale cu
produse lemnoase sau nelemnoase, sau de a se asigura că serviciile oferite de păduri
generează condiții optime de dezvoltare pentru comunitățile locale. Cunoașterea cerințelor
locale în materie de produse și servicii oferite de păduri trebuie să facă parte din preocupările
structurilor de administrare silvică, iar la întocmirea amenajamentelor silvice, în cadrul unui
proces participativ, trebuie identificate mijloacele/soluțiile prin care aceste cerințe să fie
satisfăcute, fără însă a fi puse în pericol asigurarea continuității sau echilibrul ecologic al
pădurilor.
Din punct de vedere social, politicile forestiere trebuie să aibă în vedere crearea de
condiții de muncă permanentă și specializată drept garant al unei gospodăriri durabile și
responsabile a pădurilor, de punere corectă în aplicare a planurilor din amenajamentele
silvice.
Un alt rol social al pădurilor este reprezentat de funcția recreativă a acestora: rolul lor
educativ, estetic, curativ, benefic sănătății umane, atât fizice cât și mentale. În acest sens se
pot constitui și gospodări în mod diferențiat:
- păduri parc, parcuri recreative, tematice sau educaționale;
- arborete în jurul localităților, stațiunilor;
- benzi de pădure situate în lungul căilor de comunicație;
- arborete esențiale pentru păstrarea identității culturale a comunităților locale etc.
Legislația națională și acordurile internaționale reprezintă tot o componentă socială,
deoarece reflectă cerințe existente la nivel național, regional, continental sau global cu
privire la păduri.
Cele mai importante acorduri internaționale care pot produce efecte asupra planificării
procesului de producție forestieră fac referire la protecția mediului, ca o consecință a
schimbărilor climatice și a înrăutățirii condițiilor de viață pe glob, atât pentru om, cât și
pentru foarte multe specii de floră și faună.
33
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
La nivel global, principiul social conduce la noi abordări ale modului de gospodărire a
pădurilor. Concepte precum „social forestry” (silvicultura socială) sau „forestry for people”
(silvicultura pentru om) au căpătat rezonanță internațională la sfârșitul secolului 20. În
esență, acestea pleacă de la ideea că silvicultura trebuie să sprijine comunitățile locale sărace
– din țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare – să utilizeze pădurile din vecinătatea
lor în mod sustenabil și în avantajul lor economic (Sands, 2005).
Principiul social apare ca o consecință a inechităților cauzate de gospodărirea irațională
a pădurilor, de regulă în dezavantajul comunităților locale sau al proprietarilor.
Pentru analiza importanței sociale a pădurilor și a variației acestei importanțe în timp
și spațiu, pot fi utilizați indicatori precum:
- ponderea arboretelor cu funcții predominant sociale14 din suprafața totală a unei
unități de producție;
- numărul angajaților din sectorul forestier și bunăstarea acestora;
- nivelul de dependență a comunităților locale de pe raza unei unități de producție de
bunurile și serviciile oferite de pădure, cuantificat prin:
o necesarul de resurse pentru subzistență, precum: lemn de foc, vânat, plante
medicinale, fructe de pădure, semințe forestiere ș.a.;
o ponderea în care pădurile din zonă acoperă acest necesar;
o suprafața medie de pădure pe cap de locuitor;
o numărul locuințelor încălzite cu lemne etc.
Să ne reamintim
Principiul social are rolul de a garanta că, prin ceea ce este prevăzut în
amenajamentele silvice, obiectivele de natură socială se vor realiza cu
costuri reduse și în intervale de timp rezonabile.
Principalele obiective sociale care trebuie avute în vedere la întocmirea
amenajamentelor silvice au legătură cu respectarea dreptului de proprietate, a drepturilor
comunităților locale, a legislației în vigoare.
Principiul social apare ca o consecință a inechităților cauzate de gospodărirea irațională
a pădurilor, de regulă în dezavantajul comunităților locale sau al proprietarilor.
14
Zonarea funcțională a pădurilor, inclusiv funcțiile sociale sunt prezentate în următoarea unitate de învățare.
34
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
36
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
37
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Valoarea minimă a indicelui Shannon este 0 (când toți indivizii aparțin aceleiași specii
sau toți arborii se găsesc în aceeași categorie de diametre), iar valoarea maximă este egală
cu ln k (când toți indivizii aparțin în mod egal speciilor k sau sunt grupați în mod egal
în categoriile de diametre k).
Diversitatea structurală a unui arboret indică variabilitatea caracteristicilor dimensionale
ale arborilor constituenți și este evaluată prin intermediul distribuţiilor arborilor în plan
orizontal şi vertical (Helms, 1998). În cazul ecosistemelor forestiere, aceasta este considerată
reprezentativă pentru diversitatea generală a biocenozei (Staudhammer și LeMay, 2001). În
literatura de specialitate (Lexerød și Eid, 2006-a; O’Hara et al, 2007; Duduman, 2011-a) sunt
prezentate mai multe metode de evaluare, fiind evidenţiată utilitatea indicelui Gini (1912,
1921), precum şi potenţialul acestuia pentru evaluarea diversităţii structurale a unui arboret
(Lundqvist 2004). Indicele Camino permite, de asemenea, evaluarea diversității structurale
a arboretelor.
Indicele Gini (G) poate fi calculat în raport cu suprafața de bază prin încadrarea arborilor,
în funcție de diametrul de bază, în categorii de diametre de 4 cm. Indicele Gini reprezintă
raportul dintre (i) suprafața cuprinsă între curba Lorenz (1905) și diagonala omogenității
perfecte și (ii) întreaga suprafață aflată sub această diagonală (figura 3.4). Acest indice poate
lua valori în intervalul (0;1). Cu cât o populație este mai omogenă, cu atât valoarea indicelui
Gini va fi mai apropiată de 0. Formula generală a acestui indice este:
k
G 1 bai1 bai ni ni 1 (3.3)
i 1
în care: bai (bai-1) reprezintă frecvenţa relativă a suprafeţei de bază (%) a arborilor din toate
categoriile de diametre mai mici sau egale cu categoria i (i-1) (pentru i=1, bai-1=0); ni (ni-1)
reprezintă frecvenţa relativă a numărului de arbori (%) din toate categoriile de diametre mai
mici sau egale cu categoria de diametre i (i-1) (pentru i=1, ni-1=0); iar k reprezintă numărul
categoriilor de diametre (Duduman et al, 2014).
În raport cu valoarea indicelui Gini, au fost stabilite următoarele intervale de variație pe
tipuri de structuri (Duduman, 2009; 2011-a):
- structura echienă: G ≤ 0,35;
- structura relativ echienă: 0,35 < G ≤ 0,43;
Diagonala - structura relativ plurienă: 0,43 < G ≤ 0,51;
omogenității
perfecte - structura plurienă: G > 0,51.
Indicele Camino (C) pentru arborete se poate
calcula în raport cu volumul (Duduman, 2009):
∑ %
𝐶 ∑ ∑
(3.4)
% %
în care n%i reprezintă numărul de arbori cumulat
pe categorii de diametre până la categoria i, iar
v%i este volumul cumulat al arborilor pe categorii
Figura 3.4. Curba Lorenz – de diametre până la categoria de diametre i. Prin
element de reprezentare grafică a intermediul valorilor lui n%i, respectiv v%i, se pot
diversității structurale a arboretelor trasa curbele Lorentz în raport cu caracteristica
(Duduman, 2011)
volum.
38
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Figura 3.5. Tipuri de distribuții în raport cu valoarea indicelui Camino (Duduman, 2009).
39
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
15
UMF – Uneven-aged Mixed Forest (Engl.) - păduri pluriene de amestec.
16
SMI – Silvicultural Management Intensity (Engl.) - intensitatea modului de gospodărire a pădurilor.
17
SCI – Selective cutting index (Engl.) - indicele tăierilor selective.
40
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
TO DO
Definiți biodiversitatea, enumerați și prezentați indicatori ai
biodiversității care pot fi implementați la întocmirea amenajamentelor
silvice din România, respectiv care pot fi determinați cu ajutorul datelor
existente în amenajamentele silvice.
Să ne reamintim
Exploatarea și regenerarea repetată a pădurii artificiale, oricât de
rațional ar fi făcute, conduc cu timpul la diminuarea stabilității acesteia.
Maximul stabilității unui ecosistem corespunde unui nivel optim al biodiversității sale.
Biodiversitatea indică variabilitatea organismelor vii din toate ecosistemele, precum și a
complexelor ecologice din care respectivele organisme fac parte.
Conservarea biodiversității se referă la sistemul de măsuri planificate și puse în aplicare
la nivelul unui ecosistem ce permite menținerea biodiversității la același nivel.
Ameliorarea biodiversității se referă la gama de măsuri ce urmăresc îmbunătățirea sau
optimizarea nivelului acesteia, în vederea maximizării stabilității ecosistemului.
Biodiversitatea poate fi evaluată prin intermediul a numeroși indicatori care diferă în
raport cu tipul de ecosistem studiat. În cazul ecosistemelor forestiere, cel mai frecvent
biodiversitatea este analizată din punct de vedere al diversității speciilor ce le compun și
din punct de vedere al variabilității structurale.
furnizate direct de un factor de mediu sau un altul, de tradițiile culturale și istorice sunt, în
primul rând, generatoare de conflicte deoarece, în raport cu cerințele societății, orice resursă
naturală devine la un moment dat insuficientă. Din punct de vedere economic, folosința
forestieră a terenului nu este perenă; ea depinde, în mare măsură, de propria-i eficiență
economică, dar și de aceea a folosinței alternative.
Primul autor ce a dezvoltat o teorie a alocării spațiale a folosințelor funciare a fost
Wilhelm Launhardt, pionier al economie matematice (citat de Blaug, 1992). Acesta a
dezvoltat, la mijlocul secolului XIX, așa-numita teorie a inelelor, ce explică într-o manieră
logică modul în care folosința funciară a unei anumite suprafețe depinde de rentă, cost mediu
de producție, preț de desfacere a produsului agricol, rată medie de încărcare și distanță față
de piață.
Launhardt a presupus că, pe o suprafață uniformă, într-o regiune complet omogenă, se
produc mai multe bunuri ce alimentează un singur punct de consum, plasat în centrul zonei
respective (figura 3.7-a). Regiunea pe care se va produce un anumit bun va avea o formă
circulară, cu raza z, cantitatea totală de produs fiind Q x r 2 (x = cantitatea produsă la
unitatea de suprafață).
Dacă c este costul de producție, f cheltuielile medii de transport (gradul mediu de
încărcare), considerate constante într-o anumită zonă iar p prețul dorit a fi realizat pe piața
„centrală” atunci zona circulară pe care se va produce bunul respectiv va avea raza z ce
satisface relația:
p c f z (3.6)
Din relația (3.6) rezultă că z p c / f . Așadar folosința optimă a terenurilor din jurul
unei piețe pe care se vând n produse va fi reprezentată de n cercuri concentrice, ale căror
raze sunt date de distanțele critice la care un produs este mai rentabil decât celălalt.
Pornind de la modelul lui Launhardt, dacă se reprezintă grafic (figura 3.7-b) rentele medii
anuale ale folosinței agricole și forestiere, pentru aceeași categorie de teren, în raport cu
distanța de transport până și de la proxima localitate, există o distanță critică de transport în
funcție de care, de-a lungul istoriei, oamenii au optat pentru una dintre cele două folosințe:
pentru zonele mai apropiate de localități agricultura a adus rente anuale mai mari, pe când
în zonele mai îndepărtate s-a preferat păstrarea pădurii, ce aduce rente periodice, fără a fi
necesare cheltuieli anuale de mărimea celor presupuse de folosința agricolă (pregătirea
anuală a terenului, recoltarea anuală, combaterea dăunătorilor etc.).
Punct de
consum
z
a) b)
Figura 3.7. Modul în care renta forestieră și renta agricolă determină distribuția spațială a celor
două folosințe
42
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Poziția relativă a celor două funcții reprezentate în figura 3.7-b depinde de productivitatea
muncii în cele două ramuri și ratele medii ale profiturilor obținute în cele două ramuri. Într-
o economie dinamică, continuitatea producției de lemn nu poate fi asigurată dacă renta
periodică a folosinței forestiere nu crește, întrucât rentele anuale din folosința agricolă cresc
mai repede, datorită progresului tehnic și îndesirii rețelei de transport.
Așadar, pe termen lung, nu poate fi asigurată continuitatea fără ameliorarea productivității
și fără un cadru legislativ ferm, care să protejeze folosința forestieră, indiferent de forma de
proprietate. Un asemenea cadru este necesar dar nu și suficient în condițiile în care există
mai multe forme de proprietate asupra terenurilor, deoarece legile depind de sistemul politic,
care poate fi mai mult sau mai puțin orientat spre încurajarea și garantarea proprietății
private.
Societatea, proprietarii de păduri și silvicultorii deopotrivă trebuie să perceapă, să
înțeleagă și să se adapteze schimbărilor de ordin social, ecologic și economic care au loc.
Proprietarul de pădure are o serie de obligații de natură ecologică și/sau socială stabilite prin
legislația în vigoare însă are și dreptul de a obține câștiguri prin valorificarea bunurilor și
serviciilor oferite de pădurea pe care o deține. Din acest motiv va fi interesat ca deciziile
adoptate prin amenajamente să se bazeze pe analize cost-beneficiu prin care să se asigure că
merită să investească în menținerea pădurilor. Dacă proprietarii de păduri vor realiza
câștiguri comparabile cu cele pe care le-ar obține dacă ar schimba folosința forestieră, atunci
ei vor fi interesați să dețină suprafețe cât mai mari de păduri sau să împădurească noi terenuri.
Altfel, vor considera inoportună deținerea unei păduri. În România, pentru evitarea unei
atitudini repulsive a proprietarului de pădure față de folosința forestieră, cadrul legal
reglementează schimbarea folosinței forestiere. Dacă unui proprietar de pădure i se stabilesc
prin lege obligații care nu îi mai permit să obțină profit, acesta nu va mai fi interesat să dețină
pădurea respectivă. Se creează astfel un context favorabil schimburilor speculative cu
terenuri forestiere cu efecte incompatibile cu principiile gospodăririi responsabile a
pădurilor.
43
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
18
Acest indicator se bazează pe ipoteza că folosința forestieră este opțională.
45
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Corolarul celei de-a treia premise este că orice mijloc de producție sau orice bun
imobiliar poate fi utilizat drept garanție pentru contractarea unui credit bancar. Prin
urmare, orice bun trebuie să aibă o valoare prezentă maximă, pentru a putea fi utilizat drept
garanție la contractarea unui credit bancar cât mai mare.
Așadar, apariția creditului ipotecar a produs o mutație de fond în modul de evaluare a
terenurilor, indiferent de folosința acestora. Valoarea prezentă netă a terenului destinat
folosinței forestiere este relevantă doar punctual, pentru fiecare hectar de pădure. Dacă se
consideră un capital C depus în bancă cu dobânda p, în fiecare an se poate retrage o sumă
egală cu R (renta), pe o perioadă nelimitată de timp (capitalul inițial nu se modifică). În acest
caz, valoarea capitalului C care aduce anual renta R este dată de relația (3.7).
𝐶 (3.7)
Dacă R se retrage la fiecare t ani, atunci valoarea rentei – periodice de data aceasta – se
calculează ca diferență între capitalul acumulat Ct și cel inițial, C. Capitalul acumulat este
dat de relația (3.8), iar renta periodică de relația (3.9).
𝐶 𝐶∙ 1 𝑝 (3.8)
𝑅 𝐶 𝐶 𝐶∙ 1 𝑝 𝐶 𝐶∙ 1 𝑝 1 (3.9)
Așadar, valoarea de capital a unui mijloc de producție ce aduce la fiecare „t” ani renta R
este:
𝐶 (3.10)
Un arboret aduce doar rente periodice – odată cu răriturile comerciale și exploatarea finală
– dar gospodărirea lui presupune totuși unele cheltuieli anuale, ce pot fi considerate rente
anuale negative. La rândul ei, renta periodică este compusă din venitul la exploatabilitate,
plus veniturile anterioare acesteia, aduse de răriturile comerciale. Pentru a face comparabile
veniturile sau cheltuielile ce apar la anumite intervale de timp este nevoie ca acestea să fie
capitalizate pe perioadele de timp aferente. Așadar, renta la exploatabilitate este dată de
formula (3.11):
𝑅 𝐸 ∑ 𝐼 ∙ 1 𝑝 𝐶∙ 1 𝑝 (3.11)
în care E este venitul la exploatabilitate (considerată momentul zero), I i
(t )
este venitul din a
„n”-a răritură făcută făcut în anul t al ciclului r, p este rata dobânzii, c este costul anual al
întreținerii arboretului, iar C este costul regenerării la fiecare r ani a acestuia.
Includerea sau neincluderea costului regenerării în membrul drept al relației (3.11)
semnifică faptul că după fiecare ciclu de producție menținerea folosinței forestiere și a
acelorași specii în compoziția arboretului sunt opțiuni ale celui ce deține pădurea. Dacă
menținerea folosinței forestiere este obligatorie, atunci din veniturile la exploatabilitate
trebuie scăzute cheltuielile de regenerare.
Combinând relațiile (3.10) și (3.11) rezultă bine-cunoscuta formulă a lui Faustmann
(1849), potrivit căreia valoarea prezentă netă VPN (valoarea de capital) a unui hectar de
pădure este dată de relația (3.12):
∑ ∙ ∙
𝑉𝑃𝑁 (3.12)
46
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Renta anuală netă20 este indicatorul cel mai potrivit pentru aprecierea rentabilității
gestionării pădurii, cu observația că acesta este relevant doar atunci când structura pădurii
este sau tinde a deveni normală, iar folosința forestieră este stabilită prin lege – cazul pădurii
ce este bun public.
Într-o astfel de situație nu se justifică, sub nici un motiv, utilizarea valorii prezente nete,
întrucât structura normală a pădurii asigură venituri constante, ce nu justifică creditul bancar.
Este evident că rentabilitatea este un concept orientat exclusiv spre efectul economic,
exprimat ca venit net. Dar cultura pădurilor presupune în mod obligatoriu efectuarea unor
lucrări, deci anumite cheltuieli ce nu pot fi acoperite imediat din venituri obținute de pe
aceeași suprafață de pădure. Pentru a evita inconvenientele actualizării rezultatelor
economice pe perioade lungi de timp, un concept mai apropiat de specificul silviculturii este
cel al eficacității, înțeleasă ca și tendință de minimizare a costului specific.
19
Speciile încet crescătoare, ce produc lemn cu mare valoare economică la vârste înaintate, sunt defavorizate
din punct de vedere al rentabilității financiare în raport cu speciile repede crescătoare, chiar la rate ale dobânzii
de 2-3%. Cu cât rata dobânzii crește, cu atât speciile încet crescătoare sunt mai defavorizate.
20
Este singurul indicator al eficienței, perfect compatibil cu principiul continuității, în accepțiunea tradițională.
47
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Din această perspectivă, este mai utilă fundamentarea deciziilor pe criteriul eficacității
decât pe cel al rentabilității, ceea ce presupune de fapt alegerea alternativelor tehnologice
cărora le este asociat un cost specific minim. De exemplu, la stabilirea compoziției țel nu se
iau în considerație veniturile nete ce se vor obține la exploatabilitate, ci care este costul
minim al regenerării, considerând, firește, numai compozițiile stabile din punct de vedere
ecologic.
În condiţiile gestionării multifuncţionale a pădurilor, principiul rentabilităţii este înlocuit
tot mai mult cu cel al eficacităţii cheltuielilor, ceea ce înseamnă că pentru obţinerea aceluiaşi
efect (ce nu poate fi exprimat în termeni financiari) va fi aleasă alternativa cu cel mai mic
cost specific, exprimat în unităţi monetare raportate la cantitatea de efect – fie acesta metru
cub de lemn recoltabil sau hectar de pădure pe care trebuie efectuate anumite lucrări sau
realizate anumite ţeluri de protecţie.
Principiul rentabilităţii a apărut ca o reacţie la tendinţa de diminuare a suprafeţei pădurii,
prin schimbarea folosinţei forestiere într-o alta, mai rentabilă.
TO DO
Să ne reamintim
Rentabilitatea este un principiu utilitarist în numele căruia, din cele mai
vechi timpuri, terenurilor li s-au dat diverse folosinţe: intravilan
(construcţii şi facilităţi de care să beneficieze întreaga comunitate), teren agricol, teren
forestier. Teoria inelelor explică din punct de vedere economic modul în care s-a optat
de-a lungul timpului pentru o folosință sau alta.
Odată cu apariția creditului ipotecar, presiunea asupra folosinței forestiere a crescut și
mai mult, deoarece orice suprafață de teren trebuia să aducă, potrivit acestui principiu,
cea mai mare rentă. Au apărut astfel preocupările pentru creșterea productivității în
sectorul forestier.
Principalii indicatori ai rentabilității utilizați în silvicultură sunt: valoarea prezentă
netă, rata internă de revenire și renta anuală netă.
Valoarea prezentă netă și rata internă de revenire sunt indicatori ce pot fi utilizați doar
în cazul suprafețelor omogene de pădure, atunci când folosința forestieră este opțională.
48
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
3.8. Miniglosar
3.9. Rezumat
Pornind de la prezentarea generală a principiilor de amenajare a
pădurilor realizată în unitatea de învățare anterioară, în această unitate
de învățare sunt detaliate cele patru principii de amenajare și sunt descriși unii
indicatori care pot fi utilizați pentru evaluarea modului de implementare a acestor
principii și a rezultatelor obținute în timp.
Cunoașterea principiilor de amenajare a pădurilor este esențială pentru înțelegerea
corectă a modului de planificare a lucrărilor silvotehnice, în vederea realizării
obiectivelor de gospodărire a pădurilor, fără a fi afectat echilibrul ecologic al acestora.
Cele patru principii de amenajare a pădurilor sunt: continuitatea, principiul social,
conservarea și ameliorarea biodiversității, rentabilitatea.
49
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Anonymus, 2008. Legea nr. 46/2008: Codul silvic al României. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 238 din 27.03.2008.
Duduman G., 2009. Fundamentarea ecologică a calculului posibilității în pădurile tratate
în codru grădinărit. Editura Universității Suceava, 300 p.
Giurgiu V., 1988. Amenajarea pădurilor cu funcții multiple. Editura Ceres, București,
290 p.
Rucăreanu N., 1967. Amenajarea pădurilor – ediția a II-a. Editura Agro-silvică, București,
453 p.
Rucăreanu N., Leahu I., 1982. Amenajarea pădurilor. Editura Ceres, București.
Stinghe V.N., 1939. Amenajarea pădurilor. Editura Societății Progresul Silvic, București,
256 p.
52
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 4
Funcțiile pădurilor
Cuprins:
4.1. Introducere 53
4.2. Obiective și competențe dobândite 53
4.3. Evoluția conceptului privind rolul multifuncțional al pădurilor 53
4.4. Structura sistemului românesc de zonare funcțională 56
4.4.1. Tipul de categorie funcțională 57
4.4.2. Încadrarea funcțională a pădurilor din România 59
4.4.3. Raportul dintre funcțiile pădurilor și țelurile de gospodărire 67
4.5. Tendințe actuale privind încadrarea funcțională a pădurilor 69
4.6. Miniglosar 72
4.7. Rezumat 73
4.8. Bibliografie minimală 74
4.9. Test de autoevaluare 74
4.1. Introducere
Pădurile de pe glob nu furnizează doar lemn, ci o gamă foarte amplă de
bunuri și servicii, contribuind semnificativ la menținerea condițiilor proprii
vieții pe Pământ și la asigurarea bunăstării societății umane. Toate aceste bunuri
și servicii sunt exprimate prin intermediul funcțiilor pădurii, iar valorificarea lor sustenabilă
este în momentul de față o prioritate la nivel internațional.
Rolul pădurilor în protecția solului este menționat încă din antichitate prin scrierile lui
Pliniu cel Bătrân care arată că „după distrugerea pădurilor s-au format torenți primejdioși
pe versanți” (Giurgiu, 1988).
Printre cele mai vechi scrieri care evidențiază influența pădurilor asupra climei se numără
cele ale lui Fernando Colon în 1540 (o biografie a amiralului Almirante), Fernando Columbo
în 1571 (Historia – lucrare asupra cărei autenticități planează suspiciuni) după care,
începând cu secolul al XVIII-lea, atât în Franța cât și în Germania, astfel de afirmații au
devenit tot mai frecvente făcând referire în special la efectele dezastruoase ale devastării
pădurilor și la creșterea deficitului de material lemnos. În acest sens, în Franța, Buffon
(1739)21 și Mirabeau (1750) au depus eforturi pentru a defini mai bine valoarea pădurilor
(Fernow, 1902).
Ulterior, s-a înregistrat o creștere semnificativă a preocupărilor pentru conservarea
pădurilor, iar începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XX a apărut în literatură ideea
de multifuncționalitate a pădurilor conform căreia pădurile trebuie gospodărite astfel încât
să asigure, pe lângă producția de lemn, o gamă optimă de produse și servicii avantajoase
omului (Wiersum, 1995). În 2010 circa 24% din pădurile globului erau destinate unor
utilizări multiple (Tabelul 4.1), adică erau gospodărite concomitent pentru orice combinație
de funcții de producție și funcții de protecție a apei, a solului, a biodiversității, pentru servicii
sociale (FAO, 2010).
Pe teritoriile românești primele mențiuni referitoare la funcțiile de protecție ale pădurilor
se regăsesc în „Orândueala de pădure pentru Bucovina” din 1786: „pentru tâmplări de
nenorociri, precum arsuri de foc și vărsături de apă […] trebue să să cruțe o parte din
aceste păduri […]. Aciastă parte de pădure să să chiiame revărsată sau parte de pădure
cruțată” (Kirileanu, 1908).
Primele diferențieri clare între modul de gospodărire a pădurilor de interes privat și cel
de gospodărire a pădurilor de interes public (și aflate proprietate privată) sunt făcute prin
codul silvic de la 1881. Aici se menționează că atunci când pădurile particulare sunt astfel
situate (pe terenuri vulnerabile la eroziune, mișcătoare, la frontieră țării etc.) încât existența
și conservarea lor influențează interesul public, ele nu vor fi defrișate sau desființate. Mai
mult decât atât, dacă astfel de păduri pot influența interesul public nu doar ca urmare a
existenței lor ci și prin modul în care sunt exploatate sau îngrijite, modul de gospodărire va
fi reglementat prin amenajamente silvice întocmite de specialiști (Popovici, 1901).
21
Buffon – preocupat de acțiunea pădurilor asupra climei și a regimului apelor – arăta că pe măsură ce pădurile
unei țări se exploatează mai mult, aceasta devine mai săracă în ape, iar defrișările preced adesea decadența și
depopularea unei țări (Antonescu, 1901).
54
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Prin această diferențiere a pădurilor în păduri de interes public și păduri de interes privat
se face o primă recunoaștere oficială a serviciilor protective oferite de păduri. Practic, orice
pădure (aflată în proprietate publică sau privată) care îndeplinește și alte funcții pe lângă cea
de a produce lemn (ex.: funcții de protecție a solului) este considerată de interes public, iar
modul său de gospodărire nu mai poate fi lăsat la latitudinea proprietarului. Apăreau astfel
o serie de restricții impuse gospodăririi pădurilor cu funcții de protecție. În România, la
începutul secolului XX, rolul pădurilor în societate era descris prin așa-zisele foloase
(Guguianu, 1908), grupate astfel:
- foloase indirecte:
o influența pădurilor asupra climei;
o influența pădurilor asupra solului;
o influența pădurilor asupra apelor și vânturilor;
o influența pădurilor asupra sănătății (igienei);
o de asemenea, se amintea rolul pădurilor în timp de război (adăpost pentru
oameni și averile lor).
- foloase directe:
o lemnul care era împărțit în lemn de foc și lemn de lucru (pentru construcții
terestre, navale, galerii miniere, mobilă, stolerie, dogărit, diverse unelte,
celuloză, lână de lemn);
o coaja;
o florile, fructele și semințele plantelor lemnoase;
o plantele medicinale.
Prin Codul silvic din 1910 sunt considerate păduri de protecție acelea care „se găsesc în
bazinele de recepție ale torenților, acelea a căror existență este necesară pentru a împiedica
surpăturile, mișcările de terenuri, eroziunile, dislocarea pietrelor și a stâncilor, acelea
situate pe povârnișuri repezi, destinate a garanta siguranța circulațiunei pe căile ferate și
pe șosele precum și pe acelea cari împiedică formarea de nisipuri mișcătoare” (Anonymus,
1910).
În anul 1935, prin Legea 59 pentru pădurile necesare apărării naționale, se aduc
clarificări privind identificarea pădurilor de protecție și restricțiile impuse la gospodărirea
acestora (Anonymus, 1935). În 1954, ca urmare a cercetărilor întreprinse de profesorul Ion
Popescu-Zeletin, a fost oficializat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 114 primul
sistem unitar de zonare funcțională a pădurilor din România (Giurgiu et al, 1977). Ulterior,
sistemul a fost periodic actualizat și îmbunătățit în raport cu dinamica cerințelor societății
umane și cu rezultatele cercetărilor efectuate în domeniul silvic.
Un pas important în gospodărirea pădurilor cu funcții speciale de protecție l-a reprezentat
realizarea corespondenței dintre funcția atribuită fiecărui arboret, structura care asigură
maximizarea efectului protectiv și tratamentul ce permite realizarea structurii țel – cunoscută
pe scurt drept corespondența tratament-structură-funcție. Punerea în practică a acestei
corespondențe a devenit posibilă odată cu introducerea conceptului de tip de categorie
funcțională (Giurgiu et al, 1977; Giurgiu, 1988).
55
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Întrucât în forma inițială (1954), sistemul era format din grupe și zone, procesul de
stabilire a funcțiilor la nivel de arboret a primit denumirea de zonare funcțională. Sistemul
românesc de zonare funcțională (figura 4.2) cuprinde următoarele elemente:
- grupa funcțională;
- subgrupa funcțională (zona);
- categoria funcțională;
- tipul de categorie funcțională (numit și tip funcțional).
Grupa funcțională permite încadrarea generală a pădurilor în păduri cu rol strict sau
prioritar de protecție și păduri cu rol prioritar de producție. S-au diferențiat astfel două
grupe funcționale:
- Grupa I, care cuprinde pădurile cu funcții speciale de protecție;
- Grupa a II-a, în care sunt încadrate pădurile cu funcții de producție și protecție.
56
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Cele două grupe funcționale sunt împărțite pe subgrupe funcționale, iar în cadrul
subgrupelor funcționale se diferențiază categoriile funcționale. Sistemul de zonare
funcțională oficializat prin HCM 114/1954 împărțea grupa I în cinci zone, denumite
ulterior subgrupe funcționale, al căror număr și semnificație a rămas același până în 2018.
În vederea adaptării sistemului de zonare funcțională la noile cerințe ale societății umane
– referitoare în special la rolul pădurilor în reducerea impactului cauzat de degradarea
factorilor de mediu și la creșterea stabilității ecosistemelor forestiere la acțiunea factorilor
perturbatori – conservarea și ocrotirea biodiversității au reprezentat subiectul constituirii
în 2018 a unei noi subgrupe funcționale în cadrul pădurilor cu funcții speciale de protecție.
Astfel, dacă în 1954 existau doar 26 de categorii funcționale, în 1986 numărul acestora
a ajuns la 58, iar sistemul actual de zonare funcțională cuprinde 87 de categorii funcționale.
Categoria funcțională reprezintă principalul element de legătură dintre obiectivele
generale de gospodărire a pădurilor și țelurile de gospodărire stabilite concret, la nivelul
fiecărui arboret în parte. Categoria funcțională este componenta elementară a sistemului
de zonare funcțională și permite identificarea clară a serviciilor protective furnizate și/sau
a sortimentelor lemnoase ce pot fi obținute la nivelul fiecărui arboret.
Zonarea funcțională presupune ca fiecărui arboret să îi fie identificate toate funcțiile
ca urmare a aplicării criteriilor de încadrare pe categorii funcționale. Odată identificate,
acestea urmează a fi ierarhizate în raport cu nivelul restricțiilor impuse de fiecare categorie
funcțională. Întrucât numărul categoriilor funcționale este mare, pentru realizarea
obiectivelor de gospodărire se utilizează tipul de categorie funcțională.
57
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Concret, cu cât intensitatea funcțională a unui arboret este mai mare, cu atât nivelul
restricțiilor impuse modului de gospodărire va fi mai ridicat. Au fost stabilite șase tipuri
de categorii funcționale, notate de la T.I – cel mai restrictiv, la T.VI – cel mai puțin
restrictiv (tabelul 4.2).
58
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Fiecărei categorii funcționale i s-a asociat unul (mai rar două) din aceste tipuri de
categorii funcționale (cap. 4.4.2).
După identificarea funcțiilor pe care le îndeplinește un arboret, vor fi stabilite prin
amenajamentul silvic maxim trei categorii funcționale, și anume cele cărora le corespunde
cel mai ridicat nivel al intensității funcționale.
Ierarhizarea acestora se realizează în raport cu tipul de categorie funcțională, astfel:
funcția prioritară (cea cu tipul funcțional cel mai restrictiv) urmată, în ordine
descrescătoare a intensității funcționale, de funcția secundară și apoi de funcția terțiară.
Giurgiu (1988) propune ca nivelul de încărcare funcțională a unui arboret să fie cuantificat
prin intermediul gradului intensității funcționale (GIF), determinat cu relația:
𝐺 10 ∙ (4.1)
59
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 4.3. Subgrupa 1.1 – Păduri cu funcții de protecție a apelor, funcții predominant
hidrologice
Categoria funcțională
TF* Criterii de încadrare
Cod Denumire
1.1.a Arboretele situate în perimetrele de T II Se are în vedere ZA**. Revizuirea acesteia
protecție a izvoarelor, a zăcămintelor și sau delimitarea de noi zone se face prin
surselor de apă minerală și potabilă includerea unităților amenajistice limitrofe
izvoarelor, a zăcămintelor și surselor de apă
minerală și potabilă sau în baza studiilor sau
reglementărilor specifice.
1.1.b Arboretele situate pe versanții direcți ai T III Se iau în considerare lacurile de acumulare
lacurilor de acumulare și naturale existente, aflate în execuție, precum și cele
naturale. Se includ arboretele situate pe
versanții direcți.
1.1.d Arboretele din Lunca și Delta Dunării T IV Se delimitează un rând de parcele de-a lungul
(ostroave și maluri fără zona dig-mal) și Dunării și din lunca râurilor interioare,
cele situate în lunca râurilor neîndiguite inclusiv în zona montană. Ostroavele se
includ integral.
1.1.e Arboretele situate în albia majoră a T III Se ia în considerare ZA. Revizuirea se face
râurilor prin includerea arboretelor situate în albia
majoră a râurilor și de protecție a malurilor.
1.1.f Arboretele situate în lunca râurilor T III Se includ arboretele din zona dig-mal a
interioare și în zona dig-mal din Lunca Luncii și Deltei Dunării și arboretele din
și Delta Dunării lunca râurilor, altele decât cele din categoria
funcțională 1.1.d.
1.1.g Arboretele din bazinele torențiale sau cu T III Se ia în considerare ZA. Revizuirea ZA sau
transport excesiv de aluviuni, delimitarea de noi zone se va face prin studii
determinate prin studii hidrologice, de hidrologice, de amenajare a pădurilor sau de
amenajare a pădurilor sau de amenajare amenajare a bazinelor hidrografice.
a bazinelor hidrografice
1.1.h Arboretele de protecție a izvoarelor care T III Se va menține ZA, revizuirea acesteia sau
constituie surse de alimentare cu apă a delimitarea de noi zone făcându-se la
păstrăvăriilor și arborete situate pe solicitarea proprietarului/administratorului de
versanții direcți ai păstrăvăriilor pădure.
1.1.i Arboretele situate în perimetrele de T III Se are în vedere ZA. Revizuirea acesteia sau
protecție a resurselor de apă industrială delimitarea de noi zone se face prin
includerea unităților amenajistice limitrofe
resurselor de apă industrială.
* TF – tip de categorie funcțională.
** ZA – zonarea funcțională anterioară (din amenajamentul expirat).
60
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 4.4. Subgrupa 1.2 – Păduri cu funcții de protecție a terenurilor și solurilor, funcții
predominant pedologice
Categoria funcțională
TF Criterii de încadrare
Cod Denumire
1.2.a Arboretele situate pe stâncării, pe T II Se vor zona arboretele situate pe terenuri cu
grohotișuri, pe terenuri cu eroziune în înclinarea mai mare de 30 grade pe substrate
adâncime și pe terenuri cu înclinarea de fliș (facies marnos, marno-argilos și
mai mare de 30 grade pe substrate de argilos), nisipuri, pietrișuri și loess, precum și
fliș (facies marnos, marno-argilos și cele situate pe terenuri cu înclinare mai mare
argilos), nisipuri, pietrișuri și loess, de 35 grade, pe alte substrate litologice.
precum și cele situate pe terenuri cu
înclinare mai mare de 35 grade, pe alte
substrate litologice
1.2.b Arboretele constituite din subparcele T II Se iau în considerare subparcelele limitrofe
întregi, limitrofe drumurilor publice de obiectivului protejat, situate pe terenuri cu
interes deosebit și căilor ferate normale, înclinare mai mare de 25 grade și cu pericol
din zonele cu relief accidentat, situate pe de alunecare.
terenuri cu înclinare mai mare de 25
grade și cu pericol de alunecare
1.2.c Arboretele/Benzile de pădure din jurul T II Se ia în considerare zonarea prevăzută în
golurilor alpine amenajamentul expirat. Zonele de protecție
se stabilesc pe bază de cartări staționale
efectuate în cadrul lucrărilor de amenajare a
pădurilor, cu lățimi de 100-300 m, în funcție
de panta și natura terenurilor, precum și de
starea de vegetație a arboretelor.
1.2.d Arboretele din jurul marilor construcții T II Se delimitează benzi de pădure cu lățimi de
hidrotehnice, pe o rază minimă de 200 până la 200 m, în funcție de pericolul de
m, în funcție de pericolul de eroziune și eroziune și alunecare a terenului.
de alunecare a terenului
1.2.e Plantațiile forestiere de pe terenuri T II Se includ arboretele de pe terenurile
degradate degradate constituite ca perimetre de
ameliorare. Nu se includ arboretele instalate
pe terenurile degradate care au dobândit
capacitate de regenerare
naturală.
1.2.f Arboretele situate în zonele de formare a T II Zonele de protecție se stabilesc pe bază de
avalanșelor și pe culoarele acestora cartări staționale efectuate în cadrul lucrărilor
1.2.g Arboretele situate pe nisipuri mobile T III de amenajare a pădurilor.
consolidate
1.2.h Arboretele situate pe terenuri T II
alunecătoare
1.2.i Arboretele situate pe terenuri cu T II
înmlăștinare permanentă
1.2.j Benzi de pădure din jurul exploatărilor T II Se delimitează benzi de pădure cu lățimi de
de suprafață a resurselor minerale 100-300 m.
1.2.k Arboretele situate în zonele de carst T III Zonele de protecție se stabilesc pe bază de
cartări staționale efectuate în cadrul lucrărilor
de amenajare a pădurilor sau prin planurile de
management ale ariilor naturale protejate,
aprobate în condițiile legii.
1.2.l Arboretele situate pe terenuri cu T IV Se includ arboretele situate pe aceleași
substraturi litologice foarte vulnerabile substrate ca cele prevăzute la categoria
la eroziuni și alunecări, cu pante funcțională 1.2.a, dar cu pante cuprinse între
cuprinse până la limitele indicate la 6-30 grade, inclusiv, respectiv între 6-35
categoria 1.2.a grade, inclusiv, în funcție de substrat.
61
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 4.5. Subgrupa 1.3 – Păduri cu funcții de protecție contra factorilor climatici
naturali sau antropici, funcții predominant climatice
Categoria funcțională
TF Criterii de încadrare
Cod Denumire
1.3.a Arboretele din stepă și silvostepă cu T II Zonarea se va face pe baza cartării pădurilor
condiții grele de regenerare, cu excepția în cadrul lucrărilor de amenajarea pădurilor.
zăvoaielor și pădurilor de luncă din
aceste zone
1.3.b Arboretele de stejar pedunculat din T II Zonarea se va face pe baza cartării pădurilor
zona de câmpie, cu condiții grele de în cadrul lucrărilor de amenajarea pădurilor.
regenerare Se vor încadra arboretele de stejar
pedunculat din zona de câmpie situate pe
stațiuni de bonitate inferioară.
1.3.c Arboretele de stejar pufos și brumăriu, T II Zonarea se va face pe baza cartării pădurilor
din silvostepă, cu condiții grele de în cadrul lucrărilor de amenajarea pădurilor.
regenerare Se includ arboretele de stejar pufos și
brumăriu din zona de stepă și silvostepă în
care nu s-a realizat regenerarea naturală prin
aplicarea de tratamente intensive.
1.3.d Benzile de pădure situate în jurul T IV Se includ benzile de pădure, cu lățimi de cel
bazinelor de retenție a iazurilor și mult 100 m, situate în jurul bazinelor de
heleșteielor retenție a iazurilor și heleșteielor.
1.3.e Perdelele forestiere de protecție T II Se includ perdelele forestiere de protecție cu
lățimi de cel puțin 10 m.
1.3.f Lizierele situate de-a lungul trupurilor T II Se includ benzile de pădure din zona de
de pădure din zona de câmpie și coline câmpie și coline joase, cu o lățime de până la
joase 30 m de la liziera pădurii.
1.3.g Arboretele din trupuri dispersate, situate T III Se includ trupurile dispersate de pădure din
în zona de câmpie zona de câmpie, cu suprafețe de sub 100 ha.
1.3.h Arboretele situate în condiții foarte T II Se vor lua în considerare stațiunile cu vânturi
grele de regenerare reci, găuri de ger etc., stabilite pe bază de
cartări staționale în cadrul lucrărilor de
amenajare a pădurilor.
1.3.i Jnepenișuri TI Se zonează cu ocazia amenajării pădurilor
sau în baza unor studii privind vegetația
forestieră.
1.3.j Arboretele situate în zone cu atmosferă T II Se încadrează arboretele situate în zone cu
puternic poluată atmosferă puternic poluată, la care efectul
noxelor industriale a fost determinat prin
studii de specialitate.
1.3.k Arboretele situate în zone cu atmosferă T III Se încadrează arboretele situate în zone cu
slab și mediu poluată atmosferă slab și mediu poluată, la care
efectul noxelor industriale a fost determinat
prin studii de specialitate.
1.3.l Arborete din jurul depozitelor de steril, T II Se delimitează benzi de pădure constituite
cenușă și alte reziduuri, în situațiile în din primul rând de parcele întregi din jurul
care pericolul degradării mediului este depozitelor.
evident
1.3.m Pădurile situate în vecinătatea Mării T II Se includ arboretele limitrofe Mării Negre și
Negre și a lacurilor litorale lacurilor litorale situate la o distanță de până
la 10 km de acestea.
1.3.n Arboretele de stejar pedunculat din T III Zonarea se va face pe baza cartării pădurilor
zona de câmpie în cadrul lucrărilor de amenajarea pădurilor.
Se vor încadra arboretele de stejar
pedunculat din zona de câmpie situate pe
stațiuni de bonitate superioară și mijlocie.
62
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
63
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
64
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Categoria funcțională
TF Criterii de încadrare
Cod Denumire
mediului (refugii de iernare pentru capra neagră;
locuri de „rotit” pentru cocoșul de munte și
cocoșul de mesteacăn; zone de stâncărie, zone
cu arbori bătrâni scorburoși, ce conțin colonii
de hibernare de lilieci; zone stabile, recunoscute
cu mari concentrații de bârloguri de urs).
1.5.j Arboretele din păduri virgine TI Se includ arboretele care îndeplinesc criteriile și
indicatorii de identificare a pădurilor virgine din
România, prevăzuți de legislația în vigoare.
1.5.k Arboretele din parcuri dendrologice și T II Se includ arboretele din parcurile dendrologice
arboretumuri și arboretumurile.
1.5.l Arboretele din păduri destinate T II Se includ arboretele cuprinse în Catalogul
conservării resurselor genetice național al resurselor genetice în vigoare la data
elaborării amenajamentului.
1.5.m Plantaje T II Se includ arboretele constituite ca plantaje.
1.5.n Arboretele constituite ca zonă tampon T III Se includ arboretele limitrofe arboretelor
pentru resurse genetice forestiere constituite ca rezervații seminologice sau ca
resurse genetice.
1.5.o Arboretele din păduri cvasivirgine TI Se includ arboretele care îndeplinesc criteriile și
indicatorii de identificare a pădurilor
cvasivirgine din România, prevăzuți de
legislația în vigoare.
1.5.p Arboretele incluse în păduri naturale T II Se includ arborete cu vârste înaintate în raport
seculare de valoare deosebită cu tipul de ecosistem forestier, neconstituite ca
arii protejate, care prezintă valoare deosebită
sub raportul conservării biodiversității,
neincluse în studiile privind identificarea
pădurilor virgine. Se vor include și pădurile
seculare fără structuri primare, care necesită
intervenții în scopul reconstituirii structurilor de
tip natural.
1.5.q Arboretele din păduri/ecosisteme de T IV Se includ arboretele din situri de importanță
pădure cu valoare protectivă pentru comunitară conform planurilor de management
habitate de interes comunitar și specii aprobate, destinate conservării de specii rare de
de interes deosebit incluse în arii plante și a habitatelor naturale a căror
speciale de conservare/situri de conservare necesită declararea ariilor speciale
importanță comunitară în scopul de conservare, care fac parte din rețeaua
conservării habitatelor (din rețeaua ecologică Natura 2000 – SCI.
ecologică Natura 2000 – SCI)
1.5.r Arboretele din păduri/ecosisteme de T IV Se includ arboretele din situri de importanță
pădure cu valoare protectivă pentru comunitară conform planurilor de management
specii de interes deosebit incluse în arii aprobate, destinate conservării de specii rare de
de protecție specială avifaunistică, în faună, a căror conservare necesită declararea
scopul conservării speciilor de păsări ariilor speciale de conservare, care fac parte din
(din rețeaua ecologică Natura 2000 – rețeaua ecologică Natura 2000 – SPA.
SPA)
1.5.s Arboretele incluse în zonele umede de T IV Se includ arboretele din siturile de importanță
importantă internațională (situri internațională – RAMSAR, cartate prin planuri
RAMSAR) de management și regulamente, aprobate.
1.5.t Arboretele din păduri constituite în T IV Se includ arboretele constituite în coridoare
coridoare ecologice ecologice, cartate prin planuri de management și
regulamente, aprobate.
1.5.u Arboretele din ecosisteme forestiere T II Se vor încadra, în principal, arboretele din
rare, amenințate sau periclitate habitatele prioritare de interes comunitar, păduri
cu tisă, zâmbru, jugastru de banat, alun turcesc,
liliac și alte ecosisteme rare.
65
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 4.8. Subgrupa 1.6 – Păduri cu funcții speciale pentru conservarea și ocrotirea
biodiversității
Categoria funcțională
TF Criterii de încadrare
Cod Denumire
1.6.a Arboretele din parcurile naționale TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, protecție strictă a parcurilor naționale, în
în zona de protecție strictă conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.b Arboretele din parcurile naționale TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, protecție integrală a parcurilor naționale, în
în zona de protecție integrală conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.c Arboretele din parcurile naționale din T II Se includ arboretele cuprinse în zona de
zona de conservare durabilă constituite conservare durabilă a parcurilor naționale, în
din primul rând de parcele limitrofe conformitate cu planurile de management
zonei de protecție strictă/integrală aprobate.
1.6.d Arboretele incluse prin planurile de T III Se includ arboretele cuprinse în zona de
management în zona de conservare conservare durabilă a parcurilor naționale,
durabilă a parcurilor naționale, cu altele decât cele incluse în categoria 1.6.c, în
excepția celor incluse în categoria 1.6.c conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.e Arboretele din parcurile naționale T IV Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, dezvoltare durabilă a parcurilor naționale, în
în zona de dezvoltare durabilă conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.f Arboretele din parcurile naturale TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, protecție strictă a parcurilor naturale, în
în zona de protecție strictă conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.g Arboretele din parcurile naturale TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, protecție integrală a parcurilor naturale, în
în zona de protecție integrală conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.h Arboretele incluse în zona de T III Se includ arboretele cuprinse în zona de
management durabil a parcurilor management durabil a parcurilor naturale, în
naturale conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.i Arboretele din parcurile naturale T IV Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, dezvoltare durabilă a parcurilor naturale, în
în zona de dezvoltare durabilă a ariilor conformitate cu planurile de management
naturale protejate aprobate.
1.6.j Arboretele din geoparcuri, incluse prin TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
planurile de management, în zona de protecție strictă a geoparcurilor, în
protecție strictă a ariilor naturale conformitate cu planurile de management
protejate aprobate.
1.6.k Arboretele din geoparcuri, cuprinse în T III Se includ arboretele cuprinse în zona tampon
zona tampon a geoparcurilor, în conformitate cu planurile
de management aprobate.
1.6.l Arboretele din geoparcuri incluse, prin T IV Se includ arboretele cuprinse în zona de
planurile de management, în zona de dezvoltare durabilă a geoparcurilor, în
dezvoltare durabilă a ariilor naturale conformitate cu planurile de management
protejate aprobate.
1.6.m Arboretele din rezervații ale biosferei TI Se includ arboretele cuprinse în zona strict
incluse în zona strict protejată protejată a rezervațiilor biosferei, în
conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.n Arboretele din rezervațiile biosferei, T II Se includ arboretele cuprinse în zona tampon
incluse în zona tampon a rezervațiilor biosferei, în conformitate cu
planurile de management aprobate.
66
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Categoria funcțională
TF Criterii de încadrare
Cod Denumire
1.6.o Arboretele din rezervațiile biosferei, T III Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse în zona de reconstrucție reconstrucție ecologică a rezervațiilor
ecologică biosferei, în conformitate cu planurile de
management aprobate.
1.6.q Arboretele din siturile naturale ale TI Se includ arboretele cuprinse în zona strict
patrimoniului universal UNESCO, protejată a siturilor naturale ale
incluse în zona strict protejată patrimoniului universal UNESCO, în
conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.r Arboretele din siturile naturale ale T III Se includ arboretele cuprinse în siturile
patrimoniului universal UNESCO, naturale ale patrimoniului universal
altele decât cele incluse în categoria UNESCO, altele decât cele incluse în
funcțională 1.6.q categoria funcțională 1.6.q, în conformitate
cu planurile de management aprobate.
67
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
- țeluri de protecție aferente tuturor arboretelor pentru care funcția prioritară este o
funcție specială de protecție;
- țeluri de producție stabilite în cazul arboretelor la care funcția prioritară permite și
reglementarea producției de lemn.
Țelurile de protecție sunt indicate în mod direct de funcția sau funcțiile de protecție
atribuite fiecărui arboret în parte. Spre exemplu, în cazul arboretelor încadrate în categoria
funcțională 1.1.a, țelul de gospodărire este acela de protecție a izvoarelor, a zăcămintelor
și surselor de apă minerală și potabilă.
Țelurile de producție sunt exprimate prin produsele prevăzute a fi recoltate de pe
suprafețele ce fac parte din fondul forestier național. În raport cu încadrarea acestor
suprafețe pe categorii de folosințe forestiere, principalele produse recoltate din fondul
forestier național sunt cele lemnoase, la care se adaugă și o serie de produse accesorii
(plante medicinale, fructe și semințe, resurse melifere, nuiele pentru împletituri etc.).
Produsele lemnoase așteptate a fi recoltate din arboretele la care este permisă
reglementarea producției de lemn sunt indicate prin intermediul sortimentelor țel a căror
producție trebuie urmărită consecvent până la exploatabilitate. Stabilirea sortimentelor țel
cade în sarcina amenajistului, cu luare în considerare a unor factori precum:
- caracteristicile arboretelor referitoare în primul rând la compoziție și
productivitate;
- condițiile de vegetație (bonitatea stațiunii pentru speciile din compoziția fiecărui
arboret);
- obiectivele de gospodărire ale deținătorului pădurii;
- cerințele de piață.
Stabilirea sortimentelor-țel se realizează în conformitate cu sistemul de sortare
dimensională a lemnului de lucru pentru arborete (tabelul 4.10). Prin stabilirea
sortimentelor-țel trebuie urmărită valorificarea optimală a potențialului staţional, motiv
pentru care sortimentele-țel adoptate trebuie să reprezinte opțiunea care asigură maximum
de eficiență sub raport dimensional, cantitativ, calitativ și implicit valoric.
Tabelul 4.10. Sortarea dimensională a lemnului de lucru pentru arborete, în raport cu grupa
de specii și diametrul minim la capătul subțire (dmin-s) (după Giurgiu et al, 2004)
Sortiment Lemn
Lemn gros (G) Lemn mijlociu (M)
dimensional subțire (S)
Categorii G1 G2 G3 M1 M2 M3 S
Rășinoase
>34 (24; 34] (20; 24] (14; 20] (10; 14] - (5; 10]
dmin-s (cm)
Foioase
>40 (24; 40] - (20; 24] (16; 20] (12; 16] (5; 12]
68
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
menținut relativ constantă sau a înregistrat o creștere ușoară, cererea pentru produse
nelemnoase a crescut în mod evident dar lent, în schimb cererea pentru serviciile de mediu
oferite de păduri a cunoscut o evoluție pozitivă semnificativă (Leslie, 2005). Multe din
aceste servicii sunt atribuite rolului protectiv al pădurilor și menținerea lor se realizează
prin impunerea de restricții de gestionare.
Pădurile de pe glob îndeplinesc numeroase funcții de protecție, unele cu influență
locală, altele cu efecte la nivel global: influență asupra climei, protecție contra eroziunii
eoliene, protecție contra avalanșelor, filtre pentru aerul poluat, protecția resurselor de apă
etc. Multe țări au identificat suprafețele de pădure care îndeplinesc funcții de protecție,
atribuindu-le un statut special. Menținerea acestor servicii constituie unul din obiectivele
majore de management forestier pentru pădurile respective (FAO, 2006).
În ideea armonizării modului de încadrare funcțională și de gospodărire relativ
unitară a pădurilor cu funcții de protecție, sistemele internaționale de certificare forestieră
au propus clasificări funcționale unice, existând corespondențe cu sistemele naționale de
încadrare funcțională (ex. sistemul pădurilor cu valoare ridicată de conservare propus de
FSC – Forest Stewardship Council – prezentat succint în partea a cursului de Amenajarea
pădurilor). De asemenea, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN – The
International Union for Conservation of Nature) a propus un Sistem de Categorii IUCN
pentru Ariile Protejate (IUCN, 1994), prezentate schematic astfel:
I. Protecție absolută:
a. Rezervații naturale strict protejate;
b. Rezervații pentru conservarea vieții sălbatice.
II. Conservarea ecosistemelor și recreere (parcuri naționale);
III. Conservarea caracteristicilor naturale (monumente naturale);
IV. Conservare prin management activ (arii de management al habitatelor/speciilor);
V. Conservarea peisajelor terestre/marine și recreere (peisaje terestre/marine
protejate);
VI. Utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale (arii protejate pentru gestionarea
durabilă a resurselor).
Există o tendință pozitivă pentru identificarea și desemnarea pădurilor cu funcții de
protecție. La nivel mondial ponderea pădurilor având o funcție de protecție ca funcție
prioritară a crescut de la 8% în 1990 la 9% în 2005. De asemenea, ponderea pădurilor care
îndeplinesc și o funcție de protecție (chiar dacă aceasta nu este prioritară) a crescut de la
61% în 1990 la 65% în 2005 (FAO, 2006).
Sistemul de zonare funcțională a pădurilor din România este complex, iar criteriile
de încadrare a arboretelor pe categorii funcționale vin în sprijinul amenajistului. Zonarea
funcțională a devenit în timp un proces absolut necesar pentru gospodărirea pădurilor, care
ar trebui completat cu acțiuni de monitorizare a felului în care arboretele exercită funcțiile
atribuite, a modului în care, ca urmare a lucrărilor propuse și efectuate, se ameliorează
capacitatea arboretelor de a îndeplini acele funcții (figura 4.3). O astfel de monitorizare –
realizată prin metode și cu echipamente adaptate tipurilor de bunuri și servicii furnizate de
păduri – ar oferi dinamism procesului de zonare funcțională, l-ar face mai operațional, ar
70
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Să ne reamintim
Zonarea funcțională este procesul prin care se identifică și se stabilesc
funcțiile pe care le îndeplinesc arboretele. Toate pădurile exercită funcții
de protecție. Totuși, în raport cu obiectivele generale de gospodărire a pădurilor,
arboretele pot fi încadrate în două grupe funcționale: grupa I – a pădurilor cu funcții
speciale de protecție, respectiv grupa a II-a – a pădurilor cu funcții de producție și
protecție. Grupa I conține șase subgrupe funcționale. În cadrul fiecărei grupe și subgrupe
funcționale se diferențiază categoriile funcționale.
Încadrarea unui arboret în una din cele două grupe funcționale se realizează în raport
cu funcția prioritară stabilită pentru fiecare arboret în parte. Funcția prioritară a unui
arboret este aceea care reclamă cel mai restrictiv mod de gospodărire. Acesta se stabilește
în raport cu tipul de categorie funcțională.
Au fost stabilite șase tipuri de categorii funcționale, notate de la T.I – cel mai
restrictiv, la T.VI – cel mai puțin restrictiv.
TO DO
1. Prezentați grupele și subgrupele funcționale ale sistemului
românesc actual de zonare funcțională.
2. Enumerați și descrieți tipurile de categorii funcționale.
71
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
4.6. Miniglosar
Arboretum suprafața de teren pe care este cultivată, în scop științific sau educațional, o
colecție de arbori și arbuști (Anonymus, 2008)
Avenă prăpastie circulară formată din roci calcaroase, în care se scurg adesea
apele de suprafață (Anonymus, 2009)
Exploatabilitate stare pe care trebuie să o îndeplinească un arbore sau un arboret pentru a
putea fi recoltat
Intensitate (sau grad de intensitate funcțională) indică nivelul de încărcare funcțională
funcțională a unui arboret și se poate calcula ca sumă a coeficienților care exprimă
intensitatea fiecărei funcții atribuite (Giurgiu, 1988)
Lemn de lemn rotund pentru industrializare cu structură fină, care-i dă calitatea de
rezonanță rezonator, din speciile molid, brad și paltin de munte, destinat debitării
în cherestea, din care se produc elemente de instrumente muzicale
(Anonymus, 1983)
Lemn pentru lemn rotund pentru industrializare din speciile molid și brad, destinat
claviatură debitării în cherestea din care se produc elemente de instrumente
muzicale, ambarcațiuni și articole sportive, văcălii, sârmă de lemn
(Anonymus, 1983)
Lemn rotund lemn rotund pentru industrializare destinat prelucrării în furnire estetice
pentru furnire sau în furnire tehnice, obținute prin tăiere plană sau prin derulare
(Anonymus, 1983)
Ostrov insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare (Anonymus,
2009)
Parc natural arie naturală protejată ale cărei scopuri sunt protecția și conservarea unor
ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu
natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare
semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate
biologică (Anonymus, 2007)
Parc național arie naturală protejat ale cărei scopuri sunt protecția și conservarea unor
eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național,
cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-
geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic,
speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în
scopuri științifice, educative, recreative și turistice (Anonymus, 2007)
Plantaj cultură forestieră constituită din arbori proveniți din mai multe clone sau
familii, identificate, în proporții definite, izolată față de surse de polen
străin și care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte
abundente de semințe, ușor de recoltat (Anonymus, 2008)
Rezervație a arie naturală protejată ale cărei scopuri sunt protecția și conservarea unor
biosferei zone de habitat natural și a diversității biologice specifice. Rezervațiile
biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme
terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități
biocenotice floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau
rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate
sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități
umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale, pe
principiul dezvoltării durabile și armonioase (Anonymus, 2007)
Tip de categorie este un indicator al intensității funcționale și grupează categoriile
funcțională (tip funcționale cărora le este asociat același sistem de restricții în
funcțional) gospodărirea pădurilor
72
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
4.7. Rezumat
Pădurile asigură, pe lângă producția de lemn, o gamă amplă de
produse și servicii avantajoase omului. Zonarea funcțională a pădurilor
este un proces prin care se identifică și se stabilesc funcțiile pe care le îndeplinesc
arboretele, în raport cu o serie de criterii și cu luarea în considerare a obiectivelor generale
de gospodărire a pădurilor.
Primul sistem unitar de zonare funcțională a pădurilor din România a fost elaborat de
către profesorul Ion Popescu-Zeletin, fiind oficializat prin HCM 114/1954. Acest sistem
clasifică pădurile pe grupe, subgrupe și categorii funcționale.
Sistemul actual de zonare funcțională cuprinde două grupe funcționale, șase subgrupe
funcționale și 87 de categorii funcționale. Cele șase subgrupe funcționale corespund
grupei I – păduri cu funcții speciale de protecție.
22
Totuși, în zonele de protecție integrală din afara perimetrelor rezervațiilor științifice sunt permise activități
care nu produc impacturi negative asupra caracteristicilor ecosistemelor, precum și activități de reconstrucție
ecologică a ecosistemelor naturale și de reabilitare a celor necorespunzătoare sau degradate.
73
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
74
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
75
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 5
Cuprins:
5.1. Introducere 76
5.2. Obiective și competențe dobândite 76
5.3. Generalități 76
5.4. Regimul 77
5.5. Tratamentul 82
5.5.1. Definire. Prezentare generală 82
5.5.2. Scurt istoric al aplicării tratamentelor în România 84
5.5.3. Criterii de bază pentru diferențierea tratamentelor silvotehnice 86
5.5.4. Adoptarea tratamentelor 88
5.6. Miniglosar 91
5.7. Rezumat 92
5.8. Bibliografie minimală 92
5.9. Test de autoevaluare 92
5.1. Introducere
Cunoașterea și aplicarea adecvată a bazelor de amenajare (regim, tratament,
exploatabilitate, ciclu de producție/rotație, compoziție țel) sunt esențiale pentru
gospodărirea sustenabilă a ecosistemelor forestiere și planificarea producției de lemn astfel
încât principiile de amenajare a pădurilor să fie respectate. În această unitate de învățare se
prezintă importanța cunoașterii bazelor de amenajare și se detaliază regimul și tratamentul.
5.3. Generalități
5.4. Regimul
Regimul indică modul general de regenerare adoptat pentru arboretele
dintr-o unitate de gospodărire.
Se disting următoarele tipuri de regim:
- codru, cu regenerare generativă (din sămânță);
- crâng, la care regenerarea se face pe cale vegetativă (din lăstari, drajoni, butași,
marcote, sade ș.a.);
- crâng compus, la care fiecare arboret este format atât din exemplare obținute pe cale
generativă cât și din exemplare obținute pe cale vegetativă.
Adoptarea regimului ca bază de amenajare pentru pădurile din România depinde de:
- capacitatea speciilor principale de a se regenera atât pe cale generativă cât și pe cale
vegetativă. Pentru speciile la care, în anumite condiții, regenerarea se realizează fie
doar generativ, fie doar vegetativ, adoptarea regimului nu mai este o problemă de
decizie întrucât modalitatea de regenerare se impune ca o condiție sine qua non;
- capacitatea tipului de regim de a permite îndeplinirea obiectivelor generale de
gospodărire: în regiuni în care pădurile au rol esențial pentru comunitățile locale se
poate adopta regimul crângului (dacă condiția anterioară este îndeplinită) în vederea
asigurării necesarului de lemn.
Pentru majoritatea pădurilor din România este promovat prin codul silvic (Anonymus,
2008) și se adoptă regimul codrului, datorită valențelor superioare ale acestuia privind atât
sortimentele de lemn obținute cât și funcțiile de protecție îndeplinite.
77
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Trebuie făcută distincție între regim – care indică o stare dorită – și modul concret de
regenerare a unei păduri – care reflectă o stare de fapt (figura 5.1). De asemenea, trebuie
evitată orice confuzie între noțiunea de regim definită mai sus și noțiunile regim silvic sau
regim de gospodărire.
Tabelul 5.1. Suprafața pădurilor din România în raport cu regimul și cu modul concret de
regenerare în 2018 (sursa: IFN)
Regimul Modul concret de regenerare
Suprafața Suprafața detaliată Suprafața pe regim
Tip
mii ha % Tip mii ha % mii ha %
Sămânță, natural 4979,6 71,9
Codru Sămânță, semănături 24,6 0,3 5480,5 79,1
6518,3 94,1
Plantații puieți 476,3 6,9
Codru și/sau Alt mod de
regenerare 359,8 5,2 359,8 5,2
crâng
5,9
Lăstari 998,8 14,4
Crâng (din Drajoni 50,5 0,7
410,7
(inclusiv care Butași 28,9 0,4 1088,7 15,7
C.cv.*) 10,2% Sade 5,5 0,1
C.cv.)
Lăstari sulinari 5,0 0,1
Total 6929,0 100,0 - 6929,0 100,0 6929,0 100,0
* C.cv – codru convențional
Deși regimul de codru este adoptat pentru circa 94,1% din suprafața pădurilor din
România, doar 79,1% din păduri sunt regenerate generativ. Este totuși îmbucurător că
majoritatea pădurilor noastre sunt regenerate natural, prin sămânță (71,9%), punerea în
aplicare a tratamentelor cu regenerare sub masiv conducând la rezultate mulțumitoare.
Există o serie de caracteristici care permit diferențierea clară regimului codrului de regimul
crângului (tabelul 5.2).
79
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
a) b)
Figura 5.2. Arborete conduse în regim de codru: a) codru regulat; b) codru grădinărit.
Părerile privind adoptarea regimului în România sunt diverse și au variat în timp în raport
cu evoluția cerințelor de natură socială, ecologică și economică:
- prin Normele tehnice de amenajarea pădurilor din 1986 se acorda prioritate
regimului codrului, aplicarea crângului fiind permisă numai în stațiunile și formațiile
forestiere în care nu se poate aplica regimul codrului (salcâmete, zăvoaie, precum și
unele arborete destinate culturii intensive a fazanului), impunându-se conversiunea
la codru a pădurilor care au fost tratate în crâng dar care nu se încadrează în
categoriile amintite (Anonymus, 1986);
- conform Normelor tehnice din 2000, la regenerarea pădurilor se va adopta regimul
codrului, regimul crângului fiind admis, indiferent de natura proprietății, numai în
arboretele de plopi indigeni, de salcie, de salcâm și în zăvoaie, restul pădurilor tratate
în crâng urmând a se converti la codru (Anonymus, 2000-a);
- Leahu (2001) consideră că regimul codrului se impune de la sine la pădurile de
rășinoase și la cele de amestec cu rășinoase, din oficiu la pădurile de fag, stejar,
gârniță, cer și de șleau, cu excepția celor pentru care se impune crângul, iar regimul
crângului se impune de la sine la arboretele de salcâm, la cele de cer din stepă și
silvostepă și la zăvoaie;
- Drăgoi (2004) admite că regimul este bine să fie fixat prin lege, iar crângul ar trebui
aplicat doar în situațiile în care adoptarea acestui regim nu presupune riscuri
ecologice majore;
- conform codului silvic în vigoare (Anonymus, 2008), la regenerarea pădurilor se
aplică regimul codrului, urmărindu-se conservarea genofondului și a ecofondului,
realizarea de arborete de calitate superioară, precum și exercitarea cu continuitate de
către acestea a funcțiilor de protecție.
Trebuie deci promovat regimul codrului însă, în zone în care regimul crângului este deja
aplicat și constituie opțiunea care satisface cel mai bine o serie de cerințe de natură socială
și/sau ecologică (în special pentru micile proprietăți), el nu trebuie exclus sau neglijat.
Regimul crângului prezintă o serie de avantaje în special pentru micii proprietari de
pădure, datorită: 1) ușurinței în aplicare și modului facil și rapid în care se realizează
regenerarea naturală; 2) creșterii rapide a noilor arborete (deci cicluri de producție scurte);
3) veniturilor mai dese comparativ cu pădurile de codru ș.a. Pe de altă parte, tăierile rase pe
care le reclamă pot conduce – în special în cazul terenurilor în pantă – la eroziunea accentuată
a solului, dar au și un impact negativ asupra peisajului.
80
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
a) b)
Figura 5.3. Profilul vertical al unui arboret: la crâng simplu (a), respectiv la crâng compus (b)
Să ne reamintim
Regimul este o bază de amenajare aplicabilă la nivel de unitate de
gospodărire care arată cum trebuie să se realizeze regenerarea tuturor
arboretelor ce compun pădurea respectivă. Regimul poate fi de codru (presupune
regenerare generativă), de crâng (regenerare vegetativă), sau crâng compus (regenerare
mixtă).
În momentul de față, în România, se pot stabili la întocmirea amenajamentelor silvice
doar regimul codrului sau cel al crângului, adoptarea crângului compus fiind restricționată
81
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
după 1900. Regimul codrului este adoptat pentru 94% din pădurile României, iar crângul
doar pentru 6%, însă ponderea pădurilor efectiv regenerate generativ este sub 80%.
TO DO
Prezentați elementele de diferențiere dintre regimul codrului și cel
al crângului.
5.5. Tratamentul
Figura 5.5. Evoluția gândirii privind aplicarea tratamentelor silvotehnice (Duduman, 2009)
83
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
parcurse cu tăieri rase pe suprafețe mari, fiind lăsați 20-40 arbori seminceri (rezerve) la
hectar, rău conformați, cu diametre de 15-30 cm, iar pădurile rezultate erau fără valoare.
Această practică a fost înlocuită cu grădinăritul concentrat care presupunea recoltarea
arborilor de rășinoase cu diametre mai mari de 50 cm (60-80 exemplare la hectar), rămânând
de asemenea pe picior doar exemplarele de fag și cele rău conformate și de mici dimensiuni
de rășinoase (Davidescu, 1898).
Părerile privind utilitatea și sfera de aplicare a celor două tratamente (tăieri rase și tăieri
grădinărite) erau împărțite nu doar în România, ci și în vestul și centrul Europei: în Franța
erau promovate în zonele de munte tratamentul lămuririlor și/sau grădinăritul, iar în
Germania și Austria erau preferate tăierile rase. În acest context, la sfârșitul secolului al XIX-
lea au apărut preocupări pentru aplicarea tratamentului lămuririlor și în România. Acesta a
derivat din grădinăritul concentrat și presupunea recoltarea la tăierea de însămânțare a circa
30 arbori la hectar cu diametre mai mari de 50 cm. Urmau apoi tăierea secundară și cea
definitivă, perioada de regenerare nedepășind 15 ani.
La sfârșitul secolului XIX au început să fie aplicate la noi tăierile succesive ca mijloc de
limitare a aplicării tăierilor rase, iar tăierile progresive au început să fie puse în aplicare în
mod experimental în 1920, fiind oficializate abia în anul 1938 (Negulescu et al, 1973).
În perioada interbelică se aplicau tratamentele tăierilor succesive, progresive,
cvasigrădinărite și rase în forma clasică sau cu unele adaptări locale. Tăierile succesive erau
aplicate în brădete pure, făgete pure, amestecuri de rășinoase cu fag, molidișuri care nu erau
expuse doborâturilor de vânt (Pașcovici, 1973), stejărete și șleauri. Aplicarea acestui
tratament, condiționată de regulile stricte de planificare amenajistică, a condus la degradarea
stejăretelor și a șleaurilor, fiind de asemenea întâmpinate dificultăți la regenerarea făgetelor
datorită efectuării intervențiilor în afara anilor de fructificație (Negulescu et al, 1973).
Până la al doilea război mondial, tăierile progresive erau aplicate în făgete sau molidișuri
aflate în stațiuni optime de vegetație. Tăierile cvasigrădinărite cu perioadă de regenerare de
30-40 de ani erau adoptate în brădete, în amestecuri de rășinoase cu fag și în molidișuri cu
structuri neregulate, aflate în stațiuni optime de vegetație. Tăierile rase se practicau doar în
molidișuri (Pașcovici, 1973) pe parchete mari și pe parchete mici. După mărimea parchetului
pot fi diferențiate două perioade de aplicare a tăierilor rase în România (Giurgiu et al, 1977):
- până în 1985: parchetele mari erau cuprinse între 5 și 10 ha, iar parchetele mici aveau
până în 5 ha;
- după 1985: parchete mari cuprinse între 3 și 5 ha, respectiv parchete mici sub 3 ha.
Aplicarea tăierilor grădinărite a fost limitată din 1935 doar la pădurile de protecție și la
cele de raport (Costea, 1962), iar după 1948 s-a acordat o importanță sporită tratamentelor
cu tăieri succesive și combinate.
Prin Legea 2/1987 (Legea privind conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor,
exploatarea lor rațională economică și menținerea echilibrului ecologic) au fost promovate
tăierile intensive și relativ intensive: grădinărite, cvasigrădinărite, progresive (Giurgiu,
1989), limitându-se aplicarea tăierilor succesive. După anul 1990 neglijarea considerentelor
de natură ecologică și socială a condus la reducerea semnificativă a sferei de aplicare a
tăierilor intensive de tip grădinărit (Duduman, 2011-b) și cvasigrădinărit, în favoarea
tratamentelor cu regenerări progresive sau succesive.
85
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
86
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tăierile rase se caracterizează prin cea mai scurtă perioadă de regenerare. Aceasta este de
regulă de 10 ani, însă în cazul arboretelor cu suprafețe mari, mărimea perioadei de regenerare
trebuie stabilită cu luarea în considerare a mărimii maxime a parchetului, a restricțiilor de
alăturare în timp și spațiu a parchetelor, a succesiunii tăierilor, a vulnerabilității arboretului
la acțiunea factorilor perturbatori, a formei și suprafeței subparcelei etc. În astfel de situații
mărimea perioadei de regenerare a întregului arboret depășește frecvent 10 ani. În general,
la tăierile succesive mărimea perioadei generale de regenerare este de 20 de ani, la cele
progresive de 20-30 de ani, iar la cele cvasigrădinărite între 40 și 60 de ani.
Intensitatea cea mai mare a intervențiilor este la tăierile rase, reducându-se în ordinea
intensivității tratamentelor, până la valori cuprinse între 10 și 20% la grădinărit (figura 5.6).
Teoretic, ca urmare a punerii în aplicare a acestor tratamente, vor rezulta arborete cu
structuri diferite, după cum urmează: structuri echiene și relativ echiene în cazul arboretelor
parcurse cu tratamente cu perioade de regenerare mai mici de 20 de ani, relativ pluriene la
cele cu perioada de regenerare cuprinsă între 20 și 40 de ani, respectiv structuri pluriene la
cele cu perioada de regenerare mai mare de 40 de ani sau cu regenerare continuă.
În pădurile de crâng (figura 5.8) se aplică de regulă tratamente corespunzătoare crângului
simplu, fie cu tăiere de jos sau cu tăierea în căzănire, fie cu tăiere de sus (în scaun) în zonele
inundabile. În literatura de specialitate este prezentat și tratamentul crângului grădinărit, care
nu este însă aplicat în România.
87
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Crângul simplu presupune tăieri unice, rezultând arborete echiene, iar crângul grădinărit
presupune intervenții repetate, cu extragerea selectivă a lăstarilor de pe cioate, astfel încât
rezultă arborete cu structuri neregulate, pe aceeași cioată fiind întâlniți lăstari de vârste
diferite. Datorită faptului că numărul lăstarilor scade de la diametrele mici către cele mari,
structura rezultată este asemănătoare structurii grădinărite.
Dintre cerințele ecologice ale speciilor avute în vedere la alegerea tratamentelor, cele mai
importante sunt exigențele față de lumină și aprovizionarea cu apă. În acest sens, dacă un
arboret este pur dar specia componentă are nevoie pentru regenerare de o cantitate mai mare
de lumină, ce nu poate fi asigurată printr-o rărire uniformă, se va apela la regenerările în
ochiuri (cazul arboretelor cu specii de stejari). Pe de altă parte, dacă arboretul este format
din specii cu temperament de umbră sau semiumbră, se pot adopta tratamente cu perioadă
lungă de regenerare (cvasigrădinărit) sau cu regenerare continuă (grădinărit).
În arboretele pure și, de regulă, cu structuri simplificate în special datorită intervențiilor
antropice, sunt admise tăierile rase. Astfel, tăieri rase sunt admise doar la molid, pin, salcâm,
plop și salcie selecționată, precum și în cazul refacerii unor arborete în care nu este posibilă
aplicarea altor tratamente. Mărimea maximă a parchetelor va fi de 3 ha, exceptând cazurile
în care pregătirea solului se poate face mecanizat, când parchetele pot fi de maxim 5 ha.
Adepții silviculturii apropiate de natură din țările vest europene promovează în ultimele
decenii tratamentul codrului neregulat care presupune o abordare multicriterială cu luarea în
considerare a cerințelor ecologice ale speciilor, a condițiilor de creștere, de regenerare, de
exploatare, a aspectelor economice etc. La acest tratament mărimea ochiurilor de regenerare
poate varia în limite sensibile: de la extrageri individuale la grupe de arbori care depășesc
uneori cu mult mărimea unui ochi deschis prin tăieri progresive, caz în care poate lăsa
impresia creării de structuri regulate. Dubourdieu (1997) propune trei variante ale codrului
neregulat: în pâlcuri mari (de peste 0,5 ha), în pâlcuri mici (între 0,1 și 0,5 ha) și combinații
între pâlcuri mari și pâlcuri mici.
O structură actuală simplificată (echienă sau relativ echienă) nu constituie în mod necesar
un impediment în adoptarea unor tratamente care să conducă către arborete mai diversificate
însă, în acest caz, maniera în care se vor realiza structurile țel va necesita mai multă atenție
din partea personalului de teren.
Odată cu efectuarea descrierii parcelare, în arboretele exploatabile se adoptă tratamentele
ce urmează a fi efectuate pe durata de valabilitate a noului amenajament. Se determină apoi
volumele de extras și se descrie tehnica de execuție a tratamentului la nivel de arboret.
Reușita aplicării tratamentelor silvotehnice nu depinde însă de cei ce propun lucrarea, ci de
cei ce o efectuează. Devine imperioasă suprapunerea momentului intervenției cu anii de
fructificație abundentă a speciilor care trebuie promovate prin aplicarea unui tratament. Din
păcate, de foarte multe ori:
1. se neglijează acest aspect esențial (caz în care planificarea realizată prin
amenajament este compromisă);
2. punerea în operă este împiedicată de nevoia eșalonării prea stricte a volumelor de
recoltat pe ani, iar rezultatele reale diferă semnificativ de cele așteptate.
TO DO
1. Enumerați principalele elemente de diferențiere a tratamentelor
silvotehnice din punct de vedere amenajistic.
2. Descrieți pe scurt modul de alegere a tratamentelor silvotehnice.
90
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Să ne reamintim
Tratamentul reprezintă mijlocul prin care se realizează structura țel la
nivel de arboret. Structura țel poate fi plurienă, relativ plurienă, relativ
echienă sau echienă și se stabilește după ce arboretului i-au fost atribuite funcții (i s-au
stabilit categorii funcționale).
La codru, structurile echiene se obțin prin aplicare de tratamente extensive (ex. tăieri
rase), structurile relativ echiene rezultă în urma aplicării tratamentelor relativ extensive
(tăieri progresive, succesive, combinate cu perioadă de regenerare mai mică de 20 de ani),
structurile relativ pluriene sunt rezultatul efectuării de tratamente relativ intensive
(cvasigrădinărite, progresive, succesive în margine de masiv sau chiar succesive cu
perioadă de regenerare mai mare de 20 de ani dar nu mai mare de 40 de ani), iar structurile
pluriene rezultă prin aplicarea tratamentelor intensive (grădinărit sau cvasigrădinărit cu
perioadă de regenerare mai mare de 40 de ani).
La crâng, de regulă, arboretele rezultate prezintă structuri echiene sau relativ echiene.
Principalele criterii avute în vedere la alegerea tratamentelor sunt: formația forestieră
sau grupa de formații forestiere, tipul de categorie funcțională, structura actuală a
arboretului și productivitatea sa.
5.6. Miniglosar
91
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Regim silvic sistem unitar de norme tehnice silvice, economice și juridice privind
amenajarea, cultura, exploatarea, protecția și paza fondului forestier, în
scopul asigurării gestionării durabile (Anonymus, 2008)
Tratament ansamblu de intervenții silvotehnice care se realizează în arboretele ajunse la
exploatabilitate în vederea asigurării regenerării acestora, constituind
principalul instrument de normalizare a structurii pădurii
Unitate de unitate de amenajament pentru care se stabilesc baze de amenajare
gospodărire distincte și pentru care se reglementează separat fie procesul de producție
lemnoasă, fie acțiuni/măsuri speciale de ocrotire/conservare a unor
ecosisteme forestiere de interes deosebit (Anonymus, 2000a)
5.7. Rezumat
Bazele de amenajare a pădurilor constituie fundamentul procesului
de planificare a modului de gospodărire a pădurilor prin intermediul
amenajamentului silvic. Din acest motiv, pentru o mai bună înțelegere, ele sunt prezentate
în cadrul a trei unități de învățare. Această unitate de învățare oferă studentului o
introducere asupra importanței și utilității bazelor de amenajare a pădurilor și continuă cu
detalierea a două dintre bazele de amenajare: regimul și tratamentul.
Stabilirea bazelor de amenajare a pădurilor nu poate fi realizată fără cunoașterea
restricțiilor impuse modului de gospodărire a pădurilor ca urmare a zonării funcționale a
arboretelor, zonare prezentată în unitatea de învățare anterioară.
În următoarele două unități de învățare se detaliază și celelalte baze de amenajare:
exploatabilitatea, ciclul de producție/rotația și compoziția țel.
93
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 6
Exploatabilitatea
Cuprins:
6.1. Introducere 94
6.2. Obiective și competențe dobândite 94
6.3. Exploatabilitatea - aspecte introductive 94
6.4. Stabilirea exploatabilității 96
6.5. Tipuri de exploatabilitate 97
6.5.1. Vârsta exploatabilității 97
6.5.2. Diametrul țel 112
6.6. Miniglosar 116
6.7. Rezumat 117
6.8. Bibliografie minimală 117
6.9. Test de autoevaluare 118
6.1. Introducere
În această UI se continuă capitolul bazelor de amenajare, fiind detaliate
tipurile de exploatabilitate. Studenții vor fi astfel pregătiți pentru parcurgerea
facilă a următoarei UI, referitoare la ciclu de producție, rotație și compoziție țel.
Ecosistemele forestiere sunt formate din specii lemnoase cu longevități diferite, mult
superioare longevității speciilor agricole. În raport cu longevitatea speciilor se descrie ciclul
de viață al acestora. Stabilirea momentului la care arboretele cu țeluri de producție urmează
a fi recoltate depinde de ciclul de viață al speciilor care le compun și nu poate face abstracție
de etapele de dezvoltare a arboretelor.
94
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Din acest motiv, un arboret nu trebuie înlocuit cu un altul (deci nu poate fi recoltat) decât
după ce a ajuns la maturitate și doar în cazuri fortuite mai devreme (ex. arboretele calamitate,
afectate sau cele care necesită refacere sau substituire). Maturitatea productivă variază în
raport cu țelurile de producție adoptate pentru fiecare arboret și, de regulă, nu poate fi
disociată de etapa maturității fiziologice, caracterizată prin capacitatea arborilor de a se
regenera. Maturitatea fiziologică este cea mai lungă etapă din ciclul de viață al arborilor și
durează din momentul în care arborii încep să fructifice până când aceștia intră într-o stare
avansată de decrepitudine (Florescu și Nicolescu, 1996). Maturitatea productivă corespunde
în general cu prima parte a maturității fiziologice, când creșterile arborilor sunt încă active
(figura 6.1). Ea depinde de sortimentele de lemn dorite, deci de dimensiunile arborilor. Cu
cât sortimentele dorite au dimensiuni mai mari, cu atât arborii vor fi recoltați mai târziu.
Figura 6.1. Perioada optimă de recoltare a arborilor în raport cu ciclul de viață al speciei
95
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Spre exemplu, dacă țelul de gospodărire al unui arboret este producția de lemn
gros pentru cherestea, arboretul respectiv va deveni exploatabil când producția de
lemn gros pentru cherestea este maximă. Dacă însă același arboret are și rol de
protecție a solului, funcția de protecție va deveni prioritară, iar arboretul va fi
considerat exploatabil când capacitatea sa protectivă începe să se reducă, chiar dacă starea la care
producția de lemn gros pentru cherestea nu a fost încă atinsă sau, dimpotrivă, a fost depășită.
Pentru arboretele care îndeplinesc funcții speciale de protecție cărora le sunt asociate
tipurile funcționale T.I și T.II nu se stabilește exploatabilitatea. Aceste arborete nu sunt
considerate exploatabile întrucât intensitatea funcțională ridicată obligă la minimizarea
impactului antropic. Prin urmare, exploatabilitatea se stabilește doar pentru arboretele
încadrate în categoriile funcționale cărora le sunt asociate tipurile funcționale T.III, T.IV,
T.V și T.VI.
Când exploatabilitatea este exprimată în ani, în limbaj tehnic este frecvent înlocuită cu
vârsta exploatabilității și reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul instalării unui
arboret și momentul efectuării primei tăieri de regenerare în arboretul respectiv. Odată cu
prima tăiere de regenerare se creează condițiile necesare instalării unui nou arboret,
momentul respectiv marcând apariția unei noi generații de arbori. În cazul efectuării corecte
a tratamentului și instalării corespunzătoare a semințișului, ultima intervenție în cadrul
tratamentului marchează sfârșitul perioadei de regenerare. Cu cât perioada de regenerare este
mai lungă, cu atât noul arboret va avea o structură mai diversificată.
mărimea perioadei de regenerare. În acest caz, cu cât perioada de regenerare este mai lungă, cu atât
arborii recoltați la ultima intervenție vor avea o vârstă mai mare. Spre exemplu, dacă vârsta
exploatabilității este de 110 ani, arboretul este echien, iar perioada de regenerare este de 30 de ani,
ultimii arbori recoltați vor avea 140 de ani. Lucrurile se schimbă însă de la a doua generație când,
presupunând că perioada de regenerare va fi tot de 30 de ani ca urmare a noii structuri, atunci când
primele exemplare ating 120 de ani și se declanșează procesul de regenerare, în arboret există și
exemplare de 90 de ani. În felul acesta se creează premisele ca în cei 30 de ani ai perioadei de
regenerare să fie recoltați doar arbori cu vârsta de 120 ani.
Dacă prima generație este reprezentată de un arboret echien care urmează a fi recoltat într-o
perioadă lungă de regenerare (60 ani), iar vârsta exploatabilității stabilită în raport cu specia, clasa
de producție și țelul de gospodărire este de 120 de ani, momentul efectiv de declanșare a procesului
de regenerare merită analizat cu mai multă atenție. În acest caz, dacă exploatarea începe la 120 de
ani, la ultima intervenție se vor recolta arbori de 180 ani, când îndeplinirea țelului de gospodărire
poate fi pusă sub semnul întrebării. Din acest motiv poate fi considerată oportună declanșarea
regenerării mai repede cu până la jumătate din mărimea perioadei de regenerare (ex. la 90 de ani).
La generația a doua, datorită structurii relativ pluriene care a fost realizată, aceste impedimente
dispar, iar momentul declanșării procesului de regenerare poate începe la 120 de ani de la prima
intervenție efectuată pentru recoltarea arboretului parental, cu mențiunea că este recomandabil ca la
fiecare intervenție să se recolteze în primul rând arborii care corespund dimensional (deci tot cei care
au 120 de ani).
97
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
(Faustmann, 1849; Pressler, 1860; Williams, 1988; Giurgiu, 1988; Leahu, 2001; Drăgoi,
2004; Bettinger et al., 2009): fizică, absolută, tehnică, de regenerare, financiară, economică,
de protecție ș.a.
45 4,5
a) 4,0 b)
40
Creşterea radială (mm)
35 3,5
Înălţimea (m)
30 3,0
25 2,5
20 2,0
15 1,5
10 1,0
5 0,5
0 0,0
0
50
100
150
200
250
300
350
400
450
500
1500
1550
1600
1650
1700
1750
1800
1850
1900
1950
2000
2050
Figura 6.2. Dinamica înălțimii (a) și a creșterii radiale (b) la un exemplar de brad cu vârsta de
474 ani (în anul 2006) din rezervația Slătioara (original)
98
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 6.1. Longevitatea principalelor specii forestiere din România (după Haralamb, 1956;
Clinovschi, 2005)
Specia Longevitatea (ani) Specia Longevitatea (ani)
Molid 600 Stejar brumăriu 500
Brad 800 Stejar pufos 500
Larice 600-700 Salcâm Peste 100
Pin silvestru 600 Plop alb 400
Pin negru 500-600 Plop negru 300-400
Fag 200-300 (excepțional 500) Plop tremurător 100
Mesteacăn 100 Salcie albă 80-100
Gorun 600-700 Anin negru 100
Carpen 100-120 (excepțional 150 ani) Anin alb 30-50
Tei pucios 200 Cireș 100
Stejar 500-600 (excepțional 2000) Paltin de munte 400-500
Cer 200-300 Paltin de câmp 200
Gârniță 500 Jugastru 100
Tabelul 6.2. Vârstele exploatabilității absolute23 pentru principalele specii forestiere din România
(prelucrate după Giurgiu și Drăghiciu, 2004)
Te-a (ani) pentru clasa de producție …
Specia
I II III IV V
Molid în arealul natural 69 74 80 87 97
Molid în afara arealului natural 55 62 68 - -
Brad 78 83 89 94 102
Larice 49 52 58 67 77
Pin silvestru 50 52 57 63 77
Pin negru 49 52 57 63 70
Fag din sămânță 95 102 112 127 145
Fag din lăstar 73 90 115 125 140
Mesteacăn 39 43 48 57 70
Gorun din sămânță 71 80 90 100 110
Gorun din lăstar 54 56 58 60 60
Carpen 44 49 55 63 73
Tei argintiu 38 43 49 55 65
Stejar din sămânță 70 76 83 88 100
Stejar din lăstar 49 54 60 68 78
Cer din sămânță 56 60 63 67 72
Cer din lăstar 44 46 49 52 54
Gârniță din sămânță 72 78 85 93 105
Gârniță din lăstar 51 54 59 62 65
Stejar brumăriu* 35 40 45 50 50
Stejar pufos* 45 45 45 45 45
Salcâm din sămânță 24 28 34 44 50
Salcâm din lăstar 18 20 20 20 20
Plop alb și plop negru 23 25 27 29 32
Salcie din sămânță (reniș) 20 20 20 19 18
Salcie din lăstar (sulinari) 11 12 13 14 15
Plop euramerican Ro-16 14 14 14 13 12
Plop euramerican I-214 14 14 14 12 12
Plop euramerican Sacrau – 79 14 14 14 14 12
* valori provizorii
Vârsta exploatabilității absolute este mai puțin folosită în practica curentă a amenajării
pădurilor, însă utilitatea sa constă în restricționarea recoltării arboretelor (cu predilecție a
celor de productivitate superioară și mijlocie) înainte ca ele să fi ajuns la această stare de
maximă productivitate care, în cazul unor specii, se poate menține relativ constantă o
perioadă îndelungată, uneori până la 25 de ani (Giurgiu, 1988).
23
Valori obținute prin interpolarea/extrapolarea datelor privind creșterea curentă și creșterea medie în volum
a producției totale prezentate în tabelele de producție pe clase de producție relative (Giurgiu și Drăghiciu,
2004).
100
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Vârsta exploatabilității tehnice are o utilitate practică mult mai mare comparativ cu vârsta
exploatabilității absolute, constituind principalul tip de exploatabilitate utilizat în
amenajamentul românesc pentru pădurile de codru regulat, codru cvasigrădinărit și crâng.
Se determină similar vârstei exploatabilității absolute însă, în locul producției totale de lemn,
este avută în vedere maximizarea producției de lemn a sortimentului țel.
Determinarea Te-t presupune deci stabilirea prealabilă a sortimentului/sortimentelor țel la
nivel de arboret în raport cu caracteristicile acestuia, cu bonitatea stațională și cu obiectivele
de amenajare adoptate anterior pentru întregul fond de producție. Sortimentele țel pot fi
variate și au fost prezentate în unitatea de învățare 4 (Tabelul 4.11).
Stabilirea vârstelor exploatabilității tehnice presupune cunoașterea dinamicii creșterii
medii a producției totale corespunzătoare sortimentului țel. Pentru determinarea vârstei
exploatabilității în raport cu specia, clasa de producție (CLP) și sortimentul țel se utilizează
date secundare, preluate din tabelele de producție pentru clase de producție relative (Giurgiu
și Drăghiciu, 2004) și tabelele de sortare dimensională pentru arborete (Giurgiu et al, 2004).
Prin analiză calitativă, vârstele exploatabilității tehnice se determină după metoda propusă
în literatura de specialitate din România (Giurgiu și Drăghiciu, 2004), metodă preluată din
silvicultura rusă în anul 1958 (Giurgiu, 1988), dar adaptată pădurilor din România și
perfecționată ulterior (Giurgiu, 1962; Giurgiu și Drăghiciu, 2004).
În tabelele de sortare dimensională sau industrială pentru arborete, sortimentele
prezentate diferă de sortimentele indicate în amenajament, care răspund condițiilor de
valorificare a lemnului recoltat (sortimentele din exploatări forestiere). Din acest motiv
sortimentele dimensionale și industriale trebuie coroborate cu cele din exploatări prin
realizarea corespondenței dimensionale a acestora cu ajutorul Standardelor de stat privind
sortimentele din exploatări forestiere (Anonymus, 1974; 1984-b; 1985-a, -b; 1993-b, -c, -d,
-e) (Tabelul 6.3).
101
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
102
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
103
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
104
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 6.6. Corespondența dintre sortimentele dimensionale și sortimentele țel (Cotos și Duduman,
2017)
Dimensiuni Sortimente dimensionale
Sortimente țel corespunzătoare (după Anonymus, 1984a)
sortiment (cm) aferente*
Rășinoase
5-10 S Subțire: celuloză
5-14 S+M2 Subțire și mijlociu: celuloză, construcții
5-20 S+M2+M1 Mijlociu și subțire: celuloză, construcții
10-20 M2+M1 Mijlociu: celuloză și construcții
5-24 S+M2+M1+G3 Subțire, mijlociu și gros: cherestea, celuloză, construcții
5-34 S+M2+M1+G3+G2 Subțire, mijlociu și gros: cherestea, celuloză, construcții
>5 S+M2+M1+G3+G2+G1 Gros, mijlociu și subțire: cherestea, celuloză, construcții
>10 M2+M1+G3+G2+G1 Gros și mijlociu: cherestea, celuloză, construcții
>14 M1+G3+G2+G1 Gros și mijlociu: cherestea, celuloză, construcții
>20 G3+G2+G1 Gros și foarte gros: cherestea
>24 G2+G1 Foarte gros și gros: cherestea
>34 G1 Foarte gros: cherestea, rezonanță
Foioase
5-12 S Subțire: celuloză, construcții
5-16 S+M3 Subțire și mijlociu: celuloză, construcții, cherestea
5-20 S+M3+M2 Mijlociu și subțire: cherestea, celuloză, construcții
5-24 S+M3+M2+M1 Mijlociu și subțire: cherestea, celuloză, construcții
12-24 M3+M2+M1 Mijlociu: cherestea
5-40 S+M3+M2+M1+G2 Subțire, mijlociu și gros: celuloză, construcții, cherestea
>5 S+M3+M2+M1+G2+G1 Gros, mijlociu și subțire: cherestea, celuloză, construcții
>12 M3+M2+M1+G2+G1 Mijlociu și gros: cherestea
>16 M2+M1+G2+G1 Gros și mijlociu: cherestea
>20 M1+G2+G1 Gros și mijlociu: cherestea
>24 G2+G1 Foarte gros și gros: cherestea calitate superioară, furnire
>40 G1 Foarte gros: furnire, cherestea calitate superioară
* Sortimentele dimensionale sunt detaliate în UI 4 (Tabelul 4.10).
În tabelele 6.4 și 6.5 au fost evidențiate prin hașurare (cu gri) vârstele pentru care nu
există certitudinea că a fost identificat maximul creșterii medii în volum al producției
corespunzătoare sortimentului țel, datorită faptului că ele corespund vârstelor la care se
oprește descrierea biometrică a speciilor în tabelele de producție. Odată cu scăderea
productivității arboretelor, datele furnizate de tabelele de producție devin insuficiente pentru
identificarea maximului creșterii medii în volum a producției sortimentului țel. De asemenea,
au fost evidențiate prin subliniere vârstele exploatabilității tehnice pentru care s-au constatat
abateri de la tendința generală de variație a acestora în raport cu clasa de producție pentru
același sortiment țel.
Valorile încadrate între paranteze duble corespund vârstelor exploatabilității tehnice mai
mici decât vârstele fructificației abundente în masiv și nu trebuie adoptate în practică pentru
că exclud posibilitatea regenerării naturale a arboretelor.
În normele tehnice pentru amenajarea pădurilor (Anonymus, 1986; 2000-a) sunt
prezentate vârste ale exploatabilității tehnice pe specii, clase de producție și unele sortimente
țel. În cazul arboretelor de amestec, se stabilesc unul sau două elemente de arboret principale,
105
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Au fost stabilite sortimente țel doar pentru cele mai valoroase elemente de arboret: stejar și gorun.
Acestea au fost ierarhizate: stejarul pe locul întâi, gorunul pe locul al doilea. Vârsta exploatabilității
arboretului va fi dată de vârsta exploatabilității stejarului, considerând clasa de producție a acestuia
(a doua) și sortimentul aferent (lemn foarte gros pentru cherestea și furnire – conform tabelului 4.11
din UI 4).
Identificarea momentului la care efectul protectiv mediu este maxim variază în raport cu
categoria sau categoriile funcționale în care este încadrat un arboret.
Giurgiu (1988) descrie un procedeu de cuantificare a exploatabilității de protecție bazat
pe dinamica în timp a efectului protectiv curent și a efectului protectiv mediu. Un astfel de
procedeu este prezentat în figura 6.4.
106
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Dacă un arboret a fost încadrat într-o singură categorie funcțională (p1=1), vârsta la care
evaluarea respectivului efect protectiv este maximă devine vârsta exploatabilității
arboretului. Dacă un arboret este încadrat în mai multe categorii funcționale, pentru
determinarea vârstei exploatabilității arboretului (Te-p) este necesară aplicarea unei funcții de
agregare a vârstelor exploatabilității corespunzătoare tuturor funcțiilor atribuite:
𝑇 ∑ 𝑇 ∙𝑝 (6.4)
în care 𝑇 este vârsta exploatabilității stabilită în raport cu funcția i, pi este importanța
relativă a funcției i, iar n indică numărul funcțiilor atribuite unui arboret (n ≤ 3).
108
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Această valoare, rotunjită la primul multiplu de 10 ani (ex. 120 ani), constituie vârsta
exploatabilității de protecție pentru un arboret încadrat în trei categorii funcționale, pentru care
efectele protective au fost evaluate printr-un procedeu fundamentat științific.
109
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 6.7. Vârsta orientativă a exploatabilității de regenerare (Te-r) la codru pentru principalele
specii forestiere din România (Cotos și Duduman, 2017)
Vârstele optime la care ar trebui recoltate arboretele în vederea garantării unei regenerări
naturale valoroase ar fi cu totul diferite de vârstele prezentate în tabelul 6.7. Totuși, având
în vedere faptul că după apariția fructificațiilor abundente în masiv majoritatea speciilor
forestiere din România se regenerează foarte bine pe cale naturală, utilitatea exploatabilității
de regenerare rămâne aceea de prag minim la codru (vârstă până la care nu este indicată
recoltarea), respectiv de prag maxim la crâng (vârstă după care nu este indicată recoltarea).
=130 ani
240 perioade de 5 ani (lei/ha/an)
500
Venit total IUM-5 4000 Venit curent
Valoarea (lei)
Volum la hectar (m3) 200
(lei/ha/an)
400 (105-110)
160 3000
𝑇
300
120 b)
2000
200
80
100 1000
40
0 0 0
0 20 40 60 80 100 120 140 0 20 40 60 80 100 120 140 0 20 40 60 80 100 120 140
Vârsta (ani) Vârsta (ani) Vârsta (ani)
24
Pentru determinarea exploatabilității financiare trebuie să se lucreze cu veniturile nete, care presupun
diminuarea veniturilor brute cu cheltuielile efectuate de-a lungul existenței unui arboret.
111
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
obține rata creșterii valorice anuale a lemnului (figura 6.7). Comparând acest indicator cu
rata de referință a dobânzii se identifică momentul de la care un arboret devine exploatabil
din punct de vedere financiar.
Atât timp cât rata creșterii valorice a masei lemnoase este superioară ratei de scont,
arboretul merită a fi menținut pe picior deoarece, asimilând valoarea lemnului cu un capital
depus în bancă, lemnul respectiv produce o rentă anuală superioară rentei aduse de capitalul
din bancă. Din momentul în care rata de creștere valorică anuală devine egală cu rata
dobânzii, se poate afirma că a fost atinsă vârsta exploatabilității financiare întrucât, în viitor,
rata de creștere valorică va deveni inferioară ratei dobânzii.
În cazul unui arboret de fag de clasa a III-a de producție, vârsta exploatabilității financiare
este de 115 ani la o rată a dobânzii de 2%, de 65 ani la o rată a dobânzii de 5% și de doar 44
ani la o rată a dobânzii de 8%. Acest exemplu arată cât de mult depinde vârsta
exploatabilității financiare de stabilitatea contextului economic exprimată prin intermediul
ratei dobânzii, și explică de ce scad foarte mult vârstele exploatabilității financiare la rate
mari ale dobânzii, fiind favorizate din acest punct de vedere speciile repede crescătoare, în
detrimentul celor încet crescătoare dar care permit obținerea de sortimente lemnoase de mari
dimensiuni și de mare valoare economică, însă la vârste mari.
În concluzie, întrucât exploatabilitatea financiară presupune maximizarea valorii prezente
nete (VPN) a unui arboret, toate avantajele și dezavantajele acestui indicator al rentabilității
se reflectă și asupra vârstei la care ar trebui recoltat un arboret din punct de vedere financiar.
Exploatabilitatea financiară nu se bazează pe ipoteza normalizării în timp a structurii
fondului de producție: fiecare hectar de pădure este evaluat independent de restul pădurii,
ceea ce constituie principalul aspect de incompatibilitate cu gestionarea sustenabilă a unei
păduri, înțeleasă ca ansamblu inseparabil de arborete (Drăgoi, 2004).
20
18 Rata de creștere valorică anuală
16 Rata dobânzii (2%)
Rata dobânzii (5%)
14
Rata dobânzii (8%)
12
%
10 𝑇 =44 ani
8
6 𝑇 =65 ani
4 𝑇 =115 ani
2
0
0 20 40 60 80 100 120 140
Vârsta (ani)
Figura 6.7. Exemplu privind influența ratei dobânzii (considerată constantă) asupra vârstei
exploatabilității financiare la un arboret de fag, clasa a III-a de producție
pragului de la care arborii sunt considerați exploatabili în raport cu specia, clasa de producție
și țelurile de gospodărire stabilite. Toți arborii care depășesc diametrul țel sunt considerați
exploatabili. În plus, aplicarea tratamentului tăierilor grădinărite propriu-zise presupune ca,
pe lângă arborii exploatabili, din arboretele cu structuri grădinărite să fie recoltați și arbori
din categoriile de diametre inferioare diametrului țel, aflați în stadii tinere de dezvoltare, în
vederea creării de spații de creștere și dezvoltare pentru arborii care rămân pe picior după
fiecare intervenție.
Întrucât, în cazul codrului grădinărit, fondul de producție este analizat la nivel de arboret,
diametrul țel devine esențial pentru determinarea structurii normale a fondului de producție.
În teorie este frecvent utilizat conceptul de diametru limită. Diametrul limită indică pragul
de la care – în arborete grădinărite, structurate similar celor naturale pentru un anumit tip de
pădure și în anumite condiții de vegetație – creșterile arborilor se reduc, vitalitatea acestora
scade, iar numărul exemplarelor care depășesc acest prag și își mențin vigoarea de creștere
se reduce semnificativ. Din acest considerent, diametrul limită este un indicator structural
stabilit în primul rând pe considerente fiziologice. În schimb, diametrul țel, pentru același tip
de pădure și aceleași condiții de vegetație, se stabilește și cu luarea în considerare a țelurilor
de gospodărire, indicând categoria de diametre care asigură conducerea structurală a
arboretelor în vederea maximizării efectului asociat țelurilor de gospodărire, fie acestea de
protecție sau producție.
De aceea, stabilirea diametrului țel este mult mai laborioasă, și presupune aplicarea unor
metode care să permită cuantificarea modului în care arboretele exercită funcțiile atribuite.
Concret, diametrul limită este considerat diametrul corespunzător categoriei în care se
mai găsește în stațiunea analizată cel puțin un arbore la hectar în plină vigoare de creștere
(Schaeffer et al, 1930, citați de Leahu, 2001). Determinarea diametrului limită se poate
realiza prin intermediul procedeelor teoretice Liocourt (1898) sau Meyer (1933).
Modelul Liocourt constă în identificarea diametrului la care, pe curba distribuției
normale, se regăsește un arbore la hectar. Se citește pe grafic (figura 6.8) sau se determină
din tabelul distribuției teoretice (ex. tabelul 6.8 – coloana 4).
113
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 6.8. Exemplu de calcul al diametrului limită (suprafața 1,0 ha, arboret
plurien pur)
d
2
Gnc
d Gn yn Gnc y nc
yr η = log yr y n k e d log yn 4 100 x
2
log ync
(cm) (m2)
(m2) 100
1 2 3 4 5 6 7 8 9
4 342 2,53 209,01 2,32 0,26 30,15 5998,56 3,78
8 185 2,27 157,33 2,20 0,79 29,89 1486,58 3,17
12 88 1,94 118,43 2,07 1,34 29,10 643,22 2,81
16 55 1,74 89,15 1,95 1,79 27,76 345,16 2,54
20 28 1,45 67,11 1,83 2,11 25,97 206,64 2,32
24 19 1,28 50,52 1,70 2,29 23,86 131,85 2,12
28 25 1,40 38,03 1,58 2,34 21,57 87,59 1,94
32 11 1,04 28,63 1,46 2,30 19,23 59,78 1,78
36 11 1,04 21,55 1,33 2,19 16,93 41,58 1,62
40 7 0,85 16,22 1,21 2,04 14,74 29,31 1,47
44 5 0,70 12,21 1,09 1,86 12,70 20,88 1,32
48 11 1,04 9,19 0,96 1,66 10,84 14,98 1,18
52 10 1,00 6,92 0,84 1,47 9,18 10,80 1,03
56 11 1,04 5,21 0,72 1,28 7,71 7,82 0,89
60 8 0,90 3,92 0,59 1,11 6,42 5,68 0,75
64 6 0,78 2,95 0,47 0,95 5,32 4,13 0,62
68 6 0,78 2,22 0,35 0,81 4,37 3,01 0,48
72 4 0,60 1,67 0,22 0,68 3,56 2,19 0,34
76 4 0,60 1,26 0,10 0,57 2,88 1,59 0,20
80 2 0,30 0,95 -0,02 0,48 2,31 1,15 0,06
84 3 0,48 0,71 -0,15 0,40 1,83 0,83 -0,08
88 2 0,30 0,54 -0,27 0,33 1,44 0,59 -0,23
92 - - 0,40 -0,39 0,27 1,11 0,42 -0,38
96 - - 0,30 -0,52 0,22 0,84 0,29 -0,54
100 - - 0,23 -0,64 0,18 0,62 0,20 -0,71
104 - - 0,17 -0,76 0,15 0,44 0,13 -0,89
108 - - 0,13 -0,89 0,12 0,29 0,08 -1,10
112 - - 0,10 -1,01 0,10 0,17 0,04 -1,35
116 - - 0,07 -1,13 0,08 0,08 0,02 -1,74
Total 843 - 845.15 - 30.15 - - -
k = 277,65; α = -0,071
Tabelul 6.9. Diametre limită orientative (cm) pentru arborete grădinărite (Anonymus, 1986)
Grupa și subgrupa Clasa de producție
Specia
funcțională I II III IV V
Br - Mo 76 72 64 60 56
I-1
Fa 68 64 60 56 52
Br - Mo 68 64 60 56 52
I – 2; 3
Fa 64 60 56 52 48
Br - Mo 100 90 80 70 60
I – 4; 5
Fa 92 84 76 68 60
Br - Mo 92 84 76 68 60
II
Fa 84 76 68 60 52
Atunci când, la codru grădinărit, primează aspectele de natură economică, diametrul țel
poate fi determinat în funcție de veniturile obținute prin gospodărirea unui arboret și poartă
denumirea de diametru financiar. Diametrul financiar este diametrul de la care trebuie
recoltați toți arborii într-o structură plurienă, astfel încât valoarea prezentă netă a întregului
arboret să fie maximă (Drăgoi, 2004).
TO DO
Definiți exploatabilitatea. Enumerați și descrieți tipurile de
exploatabilitate; prezentați diferențele dintre acestea.
Să ne reamintim
Exploatabilitatea reprezintă starea pe care trebuie să o îndeplinească un
arbore sau un arboret pentru a putea fi recoltat, în raport cu țelurile de
gospodărire fixate.
Starea de exploatabilitate poate fi exprimată fie prin vârstă, fie prin dimensiunile
arborilor (diametru).
În practica amenajării pădurilor din România vârsta exploatabilității este asociată cu
arboretele de codru regulat, codru cvasigrădinărit și crâng. În cazul codrului grădinărit
exploatabilitatea este exprimată prin diametru țel.
Vârsta exploatabilității este de mai multe tipuri: fizică, absolută, tehnică, de
regenerare, financiară, economică, de protecție.
6.6. Miniglosar
Diametru diametrul de la care trebuie recoltați toți arborii într-o structură plurienă, astfel
financiar încât valoarea prezentă netă a întregului arboret să fie maximă (Drăgoi, 2004)
Diametru diametrul corespunzător categoriei în care se mai găsește în stațiunea analizată
limită cel puțin un arbore la hectar în plină vigoare de creștere
Diametru țel indică acea categorie de diametre care corespunde pragului de la care arborii
din arboretele grădinărite sunt considerați exploatabili în raport cu specia,
clasa de producție și țelurile de gospodărire stabilite
Exploatabilitate stare pe care trebuie să o îndeplinească un arbore sau un arboret pentru a putea
fi recoltat, în raport cu țelurile de gospodărire fixate
116
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
6.7. Rezumat
În această unitate de învățare studenții se familiarizează cu noțiunea
de exploatabilitate, care poate fi atribuită arborilor sau arboretelor, în
funcție de modul de gospodărire a pădurilor.
Se explică diferența dintre vârsta exploatabilității adoptată în cazul arboretelor cu
structuri regulate și diametrul țel adoptat pentru arboretele grădinărite.
Pentru arboretele cu structuri regulate sunt detaliate tipurile de vârstă a
exploatabilității, fiind evidențiate exploatabilitatea tehnică și de protecție care sunt
principalele tipuri de exploatabilitate adoptate pentru pădurile din România.
Următoarea unitate de învățare încheie capitolul bazelor de amenajare, cu
prezentarea ciclului de producție/rotației și a compoziției țel.
117
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Giurgiu V., 1988. Amenajarea pădurilor cu funcții multiple. Editura Ceres, Bucureşti,
290 p.
Giurgiu V., Drăghiciu D., 2004. Modele matematico-auxologice și tabele de producție
pentru arborete. Editura Ceres, București, 607 p.
Leahu I., 2001. Amenajarea pădurilor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 616 p.
119
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
120
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 7
Cuprins:
7.1. Introducere 121
7.2. Obiective și competențe dobândite 121
7.3. Compoziția țel 121
7.3.1. Tipuri de compoziții țel 122
7.3.2. Stabilirea compoziției țel 123
7.4. Ciclul de producție. Rotația 127
7.4.1. Ciclul de producție 127
7.4.2. Rotația 132
7.5. Miniglosar 134
7.6. Rezumat 134
7.7. Bibliografie minimală 135
7.8. Test de autoevaluare 135
7.1. Introducere
În această UI se continuă capitolul bazelor de amenajare, fiind detaliate
compoziția țel, ciclul de producție și rotația. Studenții dispun astfel de
informațiile necesare pentru parcurgerea facilă a următoarei UI, în care se prezintă organizarea
teritorială a pădurilor.
121
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Obiectivele de natură ecologică devin prioritare la stabilirea compoziției țel, astfel încât
arboretelor să li se asigure stabilitate la acțiunea factorilor perturbatori. Din acest punct de
vedere, codul silvic din România (Anonymus, 2008) promovează explicit speciile autohtone
și menținerea sau, acolo unde este cazul, revenirea la tipul natural fundamental de pădure.
Tipul de pădure reprezintă unitatea elementară de studiu a asociațiilor vegetale
forestiere, iar conform sistemului românesc de tipologie forestieră (Pașcovschi și Leandru,
1958; Purcelean și Pașcovschi, 1968) el se situează, în ordine, după următoarele unități de
rang superior: grupa de formații forestiere, formația forestieră și grupa de tipuri de pădure.
Codurile stabilite în vederea clasificării tipurilor de pădure sunt utilizate în amenajarea
pădurilor pentru încadrarea arboretelor în tipurile natural fundamentale de pădure aferente.
25
Evident, este vorba despre subparcelele a căror folosință forestieră este pădure sau teren destinat împăduririi
sau reîmpăduririi.
122
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
124
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Figura 7.1. Dirijarea compoziției unui arboret prin stabilirea adecvată a compozițiilor țel de stare
și aplicarea judicioasă a lucrărilor de îngrijire și conducere
125
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 7.2. Stabilirea caracterului actual al tipului de pădure pentru arboretele natural
fundamentale, în raport cu productivitatea lor și cu bonitatea stațională
Cu toate acestea, în fapt, condițiile naturale de vegetație se modifică într-un ritm mai
mult sau mai puțin perceptibil de-a lungul unei generații umane, iar obiectivele de
gospodărire a pădurilor pot fi și ele ajustate. În aceste condiții, stabilirea compoziției țel la
nivel de unitate de gospodărire trebuie să se bazeze pe mult discernământ deoarece, datorită
ciclurilor de producție care deseori depășesc 100 de ani, efectele modificărilor actuale la
nivelul caracteristicilor ecosistemelor forestiere se vor produce după o perioadă foarte lungă
de timp.
Din acest motiv, stricta raportare la tipul de stațiune și tipul de pădure – identificate
uneori cu multe decenii în urmă – nu mai constituie o alternativă de actualitate în stabilirea
compoziției țel. Tehnicile modelării factorilor și determinanților ecologici pe de o parte,
alături de prognozele pe termen mediu și lung privind cel puțin structura demografică locală
și regională și cele referitoare la evoluția cerințelor societății cu privire la păduri pe de altă
parte, trebuie să devină o preocupare majoră în trasarea direcțiilor de gospodărire a pădurilor
pe termen mediu și lung, deci și în stabilirea compoziției țel la nivel de unitate de
gospodărire. Din această perspectivă, compoziția țel la nivel de unitate de gospodărire poate
suferi ajustări periodice, chiar dacă suprafața unității respective a rămas nemodificată.
126
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Ciclul indică deci intervalul mediu de timp necesar tuturor arboretelor dintr-o unitate
de gospodărire să treacă prin toate stadiile de dezvoltare și să revină într-un stadiu de
dezvoltare echivalent sau mai avansat comparativ cu cel în care se găsesc în momentul
analizei fondului de producție (figura 7.2).
O unitate de gospodărire este formată din numeroase arborete cu caracteristici și țeluri de
producție diferite, deci și cu vârste diferite ale exploatabilității. Din acest motiv, stabilirea
ciclului de producție presupune în prealabil determinarea vârstei medii a exploatabilității la
nivel de unitate de gospodărire (𝑇 ). Aceasta se calculează ca medie ponderată (rel. 7.1)
a vârstelor medii ale exploatabilității stabilite pe specii, cu suprafețele ocupate de speciile
corespunzătoare tipurilor natural fundamental de pădure (Tabelul 7.3). Practic, pentru
determinarea ciclului de producție, vor fi excluse din analiză toate arboretele derivate,
subproductive, artificiale și altele de acest fel (Carcea și Seceleanu, 2004).
∑ ∙
𝑇 ∑
(7.1)
în care: Si este suprafața totală ocupată de specia i; k este numărul de specii, iar 𝑇
reprezintă vârsta medie a exploatabilității speciei i calculată cu relația (7.2):
∑ ∙
𝑇 (7.2)
unde Te-ij este vârsta exploatabilității speciei i pentru clasa de producție j; iar Sij reprezintă
suprafața ocupată de specia i în clasa de producție j.
După determinarea vârstei medii a exploatabilității, ciclul se adoptă rotunjind vârsta
medie a exploatabilității la primul multiplu de 10 sau de 20 de ani la codru și la primul
multiplu de 5 sau 10 ani la crâng. De cele mai multe ori, această rotunjire se face în plus,
însă aceasta nu este o regulă general valabilă. Prin rotunjirea în plus a vârstei medii a
exploatabilității se creează un fond de rezervă mobil ca urmare a diminuării posibilității
anuale și creării premiselor pentru majorarea mărimii fondului de producție.
127
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
b)
a)
c)
Figura 7.2. Dinamica unui fond de producție pe durata unui ciclu de producție:
a) ciclu de producție de 120 de ani împărțit pe perioade de 30 de ani (profil vertical al arboretelor);
b) momentele de analiză/revizuire a amenajamentelor silvice pe durata a trei cicluri de producție de
câte 100 de ani, începând cu prima amenajare a unei păduri (momentul A);
c) dinamica suprafețelor (clase de vârstă de 20 de ani) într-o pădure cu structură normală, formată din
arborete cu caracteristici similare (situație ipotetică).
128
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
În exemplul din tabelul 7.3, carpenul formează arborete total sau parțial derivate. Luarea în
considerare a carpenului la calculul vârstei medii a exploatabilității tehnice ar conduce la o vârstă de
109 ani și, implicit, la un ciclu de producție de 110 sau 120 de ani. În acest caz se impune însă
excluderea carpenului din calcul, deoarece carpenul nu este specia principală din compozițiile
corespunzătoare tipurilor natural fundamentale de pădure, iar vârsta medie a exploatabilității tehnice
va fi de 123 de ani, deci ciclul de producție rezultat va fi de 130 sau 140 de ani.
Rotunjirea în plus este recomandată în cazul ciclurilor de producție scurte (20-70 ani) și
medii (80-120 ani), aferente unităților de gospodărire destinate producției de sortimente
obișnuite de lemn (ex. cherestea, celuloză, lemn pentru construcții).
Acolo unde țelurile de gospodărire reclamă cicluri de producție lungi (ex. lemn de
rezonanță, furnire), rotunjirea vârstei medii a exploatabilității în vederea adoptării ciclului
de producție se poate realiza și în minus deoarece aici, datorită vârstelor mari ale
exploatabilității (în general între 120 și 200 ani, în funcție de sortimentul țel, specie și clasă
de producție), creșterile în volum se diminuează, iar calitatea lemnului se poate deprecia la
exemplarele care nu conțin lemn cu caracteristici specifice sortimentului țel.
Spre exemplu, în cazul arboretelor destinate producției lemnului de furnire este
de dorit ca la exploatabilitate numărul arborilor de valoare, care produc lemn pentru
furnire, să fie cuprins între 100 și 150 la hectar (Doniță et al, 1987), iar în cazul
lemnului de rezonanță, rar se găsesc mai mult de 5 exemplare la hectar care conțin
lemn de rezonanță, media fiind de 3 arbori la hectar (Geambașu, 1995).
130
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Suprafaţa (ha)
Suprafaţa (ha)
500 500
400 400
300 300
200 200
100 100
0 0
SP IV SP III SP II SP I SP IV SP III SP II SP I
FP real 480 320 550 250 FP real 650 570 380 0
FP normal 400 400 400 400 FP normal 400 400 400 400
Figura 7.3. Structura unui fond de producție rezultată în urma împărțirii ciclului de producție în
perioade de 30 de ani: a) arborete încadrate în toate cele patru perioade; b) fond de producție cu
perioadă de așteptare (lipsesc arborete exploatabile în primii 30 de ani)
FP – fond de producție, SP – suprafață periodică; r – ciclul de producție; p – perioada.
Activitatea de reamenajare se realizează fie din 10 în 10 ani, fie din 5 în 5 ani (a se vedea
UI 1). Deci revizuirea planurilor de amenajament se poate realiza de mai multe ori în cadrul
unei perioade, la fel cum modul de constituire a perioadelor și implicit suprafețele de pădure
alocate perioadelor respective (numite suprafețe periodice) sunt revizuite și modificate în
funcție de schimbările care au loc în cadrul unui fond de producție. Astfel, perioada (de
planificare) diferă de cele mai multe ori de perioada de valabilitate a amenajamentului silvic
(perioadă de amenajare), care poate fi de 10 sau de 5 ani.
Perioada de așteptare este întâlnită la fondurile de producție cu structură dezechilibrată,
la nivelul cărora, la un anumit moment i, nu există niciun arboret exploatabil în decursul
primei perioade (figura 7.3-b). Din acest motiv, în această perioadă de planificare și cel puțin
în decursul primei perioade de amenajare asociată momentului i, nu vor fi recoltate produse
principale.
Întrucât ciclul de producție face parte din categoria deciziilor strategice, orice modificare
a acestuia de la o perioadă de amenajare la alta trebuie să fie foarte bine argumentată. Ea
poate fi justificată atunci când se modifică radical obiectivele generale de gospodărire a unei
păduri. Totuși, modificarea ciclului de producție va produce efecte pe termen lung asupra
caracteristicilor fondului de producție și va îngreuna semnificativ procesul de normalizare a
acestuia.
Deoarece ciclul de producție depinde în primul rând de țelurile de gospodărire stabilite la
nivelul arboretelor, modificarea ciclurilor de producție poate fi adusă în discuție în cazul
unităților de gospodărire destinate prioritar producției de lemn. Carcea și Botezat (1960)
afirmă că modificarea ciclului de producție se poate realiza în funcție de schimbările care
apar la nivelul structurii consumului de lemn.
Ciclurile mari de producție sunt asociate cu obținerea de sortimente de lemn de mari
dimensiuni. Dacă prognozele privind cererea de lemn de mari dimensiuni arată că pe termen
lung astfel de sortimente de lemn nu vor mai avea căutare, modificarea țelurilor de
gospodărire se poate impune pentru arboretele cu rol prioritar de producție, în raport cu
evoluția pieței, ceea ce ar conduce implicit la o diminuare a ciclurilor de producție. Astfel
de decizii trebuie foarte atent analizate și bine fundamentate.
O eventuală diminuare a ciclurilor de producție nu trebuie să fie niciodată dictată de
nevoia de a recolta mai mult într-o anumită perioadă.
131
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
7.4.2. Rotația
În cazul codrului grădinărit utilizarea ciclului de producție în procesul de planificare
sustenabilă a recoltelor de lemn nu este oportună din mai multe considerente:
- fondul de producție nu este analizat la nivel de pădure, ci la nivel de arboret;
- normalizarea fondului de producție se realizează la nivel de arboret;
- arboretele trebuie conduse către structuri pluriene, iar stabilirea unei vârste medii a
arboretelor nu are sens;
- întrucât arboretele sunt formate din arbori de vârste extrem de diferite,
exploatabilitatea nu se mai exprimă prin vârstă, ci prin diametru țel.
Astfel, în vederea conducerii arboretelor către structuri grădinărite, în locul ciclului de
producție se folosește termenul de rotație.
Rotația reprezintă timpul necesar revenirii cu o nouă intervenție/lucrare
silvotehnică în același arboret.
132
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
TO DO
1. Definiți compoziția țel. Enumerați și descrieți tipurile de
compoziții țel.
2. Prezentați modul de stabilire a compoziției țel în raport cu
caracterul actual al tipului de pădure și cu stadiul de dezvoltare a arboretelor.
3. Definiți ciclul de producție și explicați modul de stabilire a mărimii acestuia.
Să ne reamintim
Compoziția țel indică asociația de specii care trebuie realizată la nivel
de arboret sau de pădure în vederea satisfacerii optime a obiectivelor de
gospodărire a pădurilor pe termen lung.
Compoziția țel se stabilește atât la nivel de arboret cât și la nivel de pădure (unitate
de gospodărire).
În raport cu momentul în care se stabilește, cu starea arboretelor și cu țelurile de
gospodărire, compoziția țel la nivel de arboret este de mai multe tipuri: de regenerare,
la exploatabilitate și de etapă.
La nivel de arboret compoziția țel se stabilește în raport cu tipul de pădure și tipul de
stațiune, caracterul actual al tipului de pădure, stadiul de dezvoltare și posibilitățile tehnice
de dirijare a arboretului către compoziția corespunzătoare tipului natural fundamental de
pădure.
Ciclul (de producție) reprezintă norma medie de timp în care se înlocuiește întregul
fond de producție al unei păduri ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale prescrise
prin amenajament, respectându-se vârstele exploatabilității la nivel de arboret.
Ciclul de producție se adoptă rotunjind vârsta medie a exploatabilității la primul
multiplu de 10 sau de 20 de ani la codru și la primul multiplu de 5 sau 10 ani la crâng.
În vederea asigurării continuității producției de lemn și a dirijării structurii fondului de
producție spre structura dorită, ciclul de producție se împarte în perioade.
Perioada este o parte a ciclului de producție, stabilită în funcție de perioada generală
de regenerare a tratamentului/tratamentelor ce se aplică majoritar la nivelul unei unități
de gospodărire, în vederea normalizării fondului de producție.
Rotația reprezintă timpul necesar revenirii cu o nouă intervenție/lucrare silvotehnică
în același arboret și se aplică în cazul unităților de gospodărire de grădinărit (SUP G). De
regulă, prin amenajamentul românesc, se adoptă în SUP G rotații de 10 ani, mai rar de
5 ani.
În încheierea capitolului
referitor la bazele de amenajare a
pădurilor (UI 5, 6 și 7), se prezintă
alăturat, sub formă schematică,
sfera de aplicare a acestor
elemente de planificare strategică.
133
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
7.5. Miniglosar
Ciclu de normă medie de timp în care se înlocuiește întregul fond de producție al unei
producție păduri ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale prescrise prin
amenajament, respectându-se vârstele exploatabilității la nivel de arboret
(Drăgoi, 2004)
Compoziție țel asociație de specii lemnoase forestiere care trebuie realizată la nivel de
arboret sau de pădure pentru valorificarea optimă a condițiilor de vegetație
și maximizarea beneficiilor sociale și economice, fără a pune în pericol
capacitatea de suport a ecosistemelor forestiere
Compoziție țel compoziție care se dorește a fi realizată la nivel de arboret la finalul perioadei
de etapă de valabilitate a unui amenajament (Seceleanu, 2012)
Compoziție țel compoziție care trebuie realizată la închiderea stării de masiv a unui arboret
de regenerare
Compoziție țel la compoziție care trebuie realizată de un arboret când acesta devine exploatabil
exploatabilitate
Perioadă de perioadă de valabilitate a unui amenajament silvic
amenajare
Perioadă (de parte a ciclului de producție, stabilită în funcție de perioada generală de
planificare) regenerare a tratamentului/tratamentelor ce se aplică majoritar la nivelul unei
unități de gospodărire, în vederea normalizării fondului de producție
Rotație perioadă de timp necesară revenirii cu o nouă intervenție/lucrare silvotehnică
într-un arboret gospodărit în codru grădinărit
Tip de pădure unitate elementară de studiu a asociațiilor vegetale forestiere
Tip natural mod natural de asociere a speciilor forestiere și ierboase care apar spontan
fundamental de într-un complex staţional, excluzând orice intervenție antropică și stadiile
pădure pioniere ce ar putea preceda speciile forestiere caracteristice acelui complex
ecologic
Unitate de diviziune a unității de producție/protecție sau, după caz, a ocolului silvic,
gospodărire care grupează arborete limitrofe sau dispersate, pentru care au fost stabilite
aceleași țeluri de gospodărire și pentru care este justificat sub raport
ecologic, social și economic să se aplice un anumit regim de gospodărire
7.6. Rezumat
Compoziția țel și ciclul de producție/rotația fac parte din categoria
deciziilor amenajistice strategice, deoarece de aceste baze de
amenajare depinde structura pădurii pe termen lung.
Cunoașterea importanței acestor elemente de planificare și a modului în care ele
trebuie adoptate odată cu întocmirea amenajamentelor silvice este esențială nu doar
pentru proiectanții din domeniul amenajării pădurilor, ci și pentru cei care pun în
aplicare prevederile amenajamentelor silvice.
În această unitate de învățare sunt definite compoziția țel, ciclul de producție,
rotația, precum și o serie de alte elemente conexe, menite să faciliteze aprofundarea
acestor baze de amenajare. Se detaliază modul de determinare și/sau de adoptare a
134
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
135
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 8
Cuprins:
8.1. Introducere 138
8.2. Obiective și competențe dobândite 138
8.3. Scurt istoric al organizării teritorial-administrative a pădurilor în 138
România
8.4. Ocolul silvic (O.S.) 141
8.5. Unitatea de producție/protecție (U.P.) 143
8.6. Unitatea de gospodărire 144
8.6.1. Criterii de constituire a unităților de gospodărire 147
8.7. Parcela și sistemul de linii parcelare 148
8.7.1. Proiectarea parcelarului și a sistemului de linii parcelare 152
8.8. Subparcela 154
8.8.1. Criterii de constituire a subparcelelor 155
8.9. Miniglosar 158
8.10. Rezumat 159
8.11. Bibliografie minimală 159
8.12. Test de autoevaluare 160
8.1. Introducere
În această unitate de învățare este descris modul în care sunt organizate
pădurile din România din punct de vedere teritorial-administrativ, rolul
diferitelor diviziuni teritoriale în amenajarea pădurilor, situațiile care impun
revizuirea organizării teritoriale și modalitățile de revizuire a limitelor unităților teritorial-
administrative.
139
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
În anul 1968 au fost înființate Inspectoratele Silvice Județene (ISJ) (Anonymus, 1968).
În 1989, în România existau 41 Inspectorate silvice cu 390 ocoale silvice26 (2213 unități
de producție) ce administrau pădurile statului27 (Figura 8.1).
26
La nivel național, suprafața medie administrată de un Ocol silvic era de circa 16250 ha, iar suprafața medie
inclusă într-o unitate de producție de circa 2850 ha.
27
Prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 toate resursele solului (inclusiv pădurile) și ale subsolului și
întreprinderile care nu se găseau în proprietatea statului erau naționalizate.
140
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Condiția de suprafață minimă necesară constituirii unui ocol silvic se impune din
considerente economice și tehnice (Drăgoi, 2004), precum:
- asigurarea veniturilor necesare susținerii investițiilor necesare gestionării
responsabile a pădurilor, structurii minime de personal pentru funcționarea
corespunzătoare a ocolului silvic, dar și a unei rate minime de profit;
- complexitatea lucrărilor silviculturale;
28
http://apepaduri.gov.ro/paduri/
29
Din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, baze experimentale ale Institutului Național de
Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, sau ocoale silvice din structura Regiei Autonome
„Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.
141
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
a) b)
Figura 8.2. Întocmirea amenajamentelor la nivel de ocol silvic: a) în cazul în care toate pădurile
aparțin unui singur proprietar; b) în cazul în care unitățile de producție sunt constituie pentru
proprietari diferiți sau pentru asociații de proprietari (culorile diferite indică și ani diferiți ai
întocmirii amenajamentelor silvice)
142
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
143
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
144
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
a) b)
145
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
30
Etapele parcurse în vederea întocmirii amenajamentelor silvice sunt prezentate în UI 9.
146
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
31
Numerotarea parcelelor este cea realizată la nivel de unitate de producție.
147
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
a) b)
Figura 8.6. Impactul formei parcelei asupra distanței medii de colectare (x):
a) parcelă pătratică; b) parcelă dreptunghiulară.
148
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Liniile parcelare pot fi doar pichetate în teren sau pot fi deschise (fără vegetație
forestieră), având o anumită lățime, în funcție de tipul de linie parcelară. Astfel, rolul
sistemului de linii parcelare este multiplu (Rucăreanu, 1967; Anonymus, 2000-a):
- ușurează analiza pădurii;
- facilitează scosul materialului lemnos, liniile parcelare fiind utilizate, în special la
câmpie, ca drumuri de scos-apropiat;
- permite formarea marginilor de masiv, oferind rezistență pădurii la acțiunea
factorilor perturbatori;
- permite izolarea incendiilor și intervențiile rapide în cazul producerii de calamități;
- ușurează efectuarea ridicărilor în plan;
- oferă condiții pentru practicarea vânatului etc.
Sistemul de linii parcelare este suprapus, oricând este posibil, pe elementele de
geomorfologie a terenului, iar acolo unde aceste elemente sunt insuficiente, se îndesesc prin
linii artificiale. Din acest motiv, în funcție de modul în care sunt întocmite, sistemele de linii
parcelare diferă. Acesta, ca și parcelarul, poate fi:
- natural (de regulă, în zona de munte), unde liniile parcelare se sprijină în majoritate
pe detalii naturale (văi și culmi) (figura 8.7.a);
- artificial sau geometrizat în lipsa detaliilor naturale (în special la câmpie), parcelele
având forme regulate și fiind delimitate în majoritate prin linii parcelare artificiale
(figura 8.7.b);
- combinat, acolo unde ponderile limitelor parcelare suprapuse peste detalii naturale și
ale celor suprapuse peste detalii artificiale sunt destul de apropiate (frecvent la deal),
sau variază în limite sensibile în raport cu caracteristicile zonei.
149
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
a) b)
În cazul parcelarului natural, liniile parcelare sunt doar pichetate sau, dacă sunt deschise
(ex. limitele de ocol silvic sau de unitate de producție, acolo unde lățimea culmilor
permite), au de regulă lățimea de 4 m. În zonele cu parcelar artificial sau combinat, liniile
parcelare se diferențiază în: principale sau secundare. Liniile parcelare principale se
orientează pe direcția dominantă a factorilor de stres (ex. vântul), sau cel mult sub un unghi
de 45 grade față de aceasta. Liniile parcelare secundare se
amplasează perpendicular pe cele principale.
Lățimea liniilor parcelare principale este în mod obișnuit de
8 m (acestea se mai numesc și linii somiere) însă, în pădurile de
interes cinegetic, acestea pot avea între 10 și 15 m (pentru
fondurile cinegetice cu fazan sau căprior). Lățimea liniilor
secundare este de 4 m la codru și de 3 m la crâng.
Datorită lățimii mari și suprafețelor însemnate, liniile
parcelare principale se constituie în parcele distincte, primind
indicativul de subparcelă „L”. În parcele distincte se încadrează
și suprafața ocupată de instalațiile de transport cu caracter
permanent. Materializarea parcelarului se realizează pe teren
prin semne vizibile făcute între parcele, pe arbori, cu vopsea
roșie, din distanță în distanță32, cu o linie verticală (figura 8.8).
Poziționarea semnului pe arbore se realizează astfel încât
acesta să indice direcția către semnul următor. Pe hărțile
Figura 8.8. Pichetarea amenajistice, limita de parcelă este figurată prin semn
limitei de parcelă convențional specific (figura 8.7). Liniile parcelare, limitele de
32
Trebuie să existe vizibilitate de la un semn la următorul.
150
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
a) b)
Figura 8.9. Bornele silvice: a) amplasare; b) materializare (dimensiunile sunt exprimate în cm).
151
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
a) b)
c) d)
Figura 8.10. Trasarea limitelor de parcelă: a) la versanții cu lățime mai mică de 1000 m;
b) la versanții cu lățime mai mare de 1000 m; c) în cazul versanților cu lungime mare (parcelele 12
și 13); d) la platourile cu suprafață mare (parcela 12).
153
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
8.8. Subparcela
S-a arătat că delimitarea parcelelor se realizează în vederea unei bune organizări
teritoriale a pădurilor, fiind avute în vedere elemente naturale sau artificiale și
respectându-se o serie de criterii referitoare la suprafața minimă, suprafața optimă, forma
parcelelor etc. Totuși, pentru o bună gospodărire a pădurilor, este foarte important
conținutul parcelei. Dacă pe întreaga suprafața a unei parcele conținutul este același,
parcela nu va fi divizată în unități teritoriale inferioare. Dacă însă, la analiza conținutului
parcelei, se constată diferențe între anumite părți ale acesteia, acele părți se vor delimita
ca subparcele sau unități amenajistice (u.a.). Diferențele se analizează cu ajutorul unor
criterii clare, reglementate prin normele tehnice în domeniu.
154
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
b) c)
a)
33
Literele dintre paranteze corespund indicativului de subparcelă utilizat pentru fiecare folosință forestieră.
155
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
caracter permanent (D); linii parcelare principale (L); pepiniere, plantații semincere și
culturi de plante mamă (P); culoare pentru linii electrice și de înaltă tensiune (R); terenuri
cu fazanerii, păstrăvării, centre de prelucrare a fructelor de pădure (S); ape din fondul
forestier (T); linii de vânătoare și hrană pentru vânat (V); culturi de arbuști fructiferi, plante
melifere, plante medicinale ș.a. (Z).
Terenurile neproductive (N) sunt suprafețe din fond forestier improprii instalării
vegetației forestiere, cel puțin în decursul următoarei perioade de amenajare: stâncării,
grohotișuri, mlaștini, sărături, etc.
În categoria terenurilor scoase temporar din fondul forestier pot fi încadrate suprafețe din
oricare din categoriile anterioare.
Urmează apoi ca, în categoria pădurilor și a terenurilor destinate împăduririi sau
reîmpăduririi, să fie separate subparcele ținându-se cont și de condițiile de vegetație,
caracteristicile structurale și încadrarea funcțională a arboretelor. În această categorie de
folosință se realizează corespondența dintre subparcelă și arboret.
Una din principalele obligații ale inginerului amenajist este aceea de identificare și cartare
corectă a acestor porțiuni omogene de pădure în vederea separării arboretelor. Această
activitate de separare a arboretelor se desfășoară în faza de teren ce are loc la amenajarea
pădurilor.
În acest sens, pentru separarea corespunzătoare a arboretelor, la constituirea subparcelelor
vor fi avute în vedere următoarele criterii (Anonymus, 1986; 2000-a):
a) să fie formate dintr-o singură unitate de ecosistem sau stațională a cărei omogenitate
să fie mai mare sau echivalentă cu cea a tipului de stațiune, de pădure sau de
ecosistem. Aceasta presupune delimitarea de noi subparcele în toate situațiile în care
se modifică tipul genetic de sol, tipul de pădure, tipul de stațiune sau de ecosistem. În
ceea ce privește criteriul staţional, se delimitează subparcele la orice modificare
importantă a:
- substratului litologic: apariția de marne, flișuri, pietrișuri, nisipuri, etc.;
- înclinării terenului: în special atunci când panta devine condiție de includere a
arboretelor în regim de conservare, limitele minime fiind de:
30 grade pe substrat de fliș (facies marnos, marno-argilos și argilos),
nisipuri, pietrișuri și loess;
35 grade pe alte substrate litologice.
- etajului de vegetație;
- regimului hidrologic;
- condițiilor climatice: zone vântuite, găuri de ger;
- sau la apariția zonelor cu grohotișuri, stâncării, mlaștini, sărături, eroziuni,
alunecări.
b) să conțină un arboret care, pe toată întinderea lui, să prezinte:
- același tip de structură: echienă, relativ echienă, relativ plurienă sau plurienă;
156
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
TO DO
1. Enumerați criteriile de constituire a unităților de gospodărire.
2. Descrieți etapele și criteriile avute în vedere la proiectarea
parcelarului și a sistemului de linii parcelare.
3. Prezentați criteriile de constituire a subparcelelor.
Să ne reamintim
Primele încercări de înființare a administrației silvice pe teritoriul
României actuale au apărut după 1831. În momentul acesta administrarea
pădurilor se realizează prin ocoale silvice de stat (327) și de regim (147).
Ocoalele silvice sunt înființate în scopul administrării sau asigurării serviciilor silvice
pentru fondul forestier național. Din punct de vedere teritorial-administrativ, ocoalele
silvice sunt împărțite în unități de producție/protecție, parcele și subparcele. Pentru
toate pădurile României amenajarea se realizează pe unități de producție.
Unitatea de producție/protecție este o parte a ocolului silvic căreia îi este atribuită o
suprafață de fond forestier cu condiții de vegetație similare, care se constituite pe bazine
hidrografice, pe trupuri de pădure sau pe proprietăți și pentru care se elaborează un
amenajament silvic.
Suprafața minimă a unei unități de producție/protecție în vederea elaborării unui
amenajament silvic este de 100 ha, iar delimitarea acestora se realizează prin limite
naturale și/sau artificiale permanente, pe limitele unităților administrativ-teritoriale sau
pe limita proprietății forestiere, după caz.
Dacă este necesar, se constituie unități de gospodărire, fie la nivel de unitate de
producție/protecție (numite subunități de producție/protecție), fie la nivel de ocol
(numite serii de gospodărire).
157
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
8.9 Miniglosar
158
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
8.10. Rezumat
Cunoașterea unităților teritorial-administrative ale fondului
forestier este esențială, reprezentând un pas de tranziție de la bazele de
amenajare la fluxul informațional-decizional al amenajării pădurilor în România și la
structura și conținutul amenajamentelor silvice.
În această unitate de învățare sunt prezentate diviziunile teritorial-administrative
utilizate pentru organizarea spațială a fondului forestier din România, în vederea
gestionării sale corespunzătoare: ocol silvic, unitate de producție, parcelă, subparcelă,
unitate de gospodărire.
Pentru fiecare din aceste diviziuni teritoriale sunt oferite detalii privind modul de
constituire, diferențele existente între micii și marii proprietari de pădure, criteriile
avute în vedere la constituire, modul de materializare în teren și pe hărțile
amenajistice, impactul și importanța modului de organizare teritorială a pădurilor
asupra procesului de planificare amenajistică.
159
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
160
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
161
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
162
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 9
Cuprins:
9.1. Introducere 163
9.2. Obiective și competențe dobândite 163
9.3. Prezentare de ansamblu a fluxului informațional-decizional 163
9.4. Tema de proiectare 165
9.5. Contractarea lucrărilor de amenajare 166
9.6. Conferința I de amenajare a pădurilor 168
9.7. Campania de teren 170
9.8. Recepția lucrărilor 173
9.9. Redactarea amenajamentului silvic (etapa de birou) 174
9.10. Conferința a II-a de amenajare a pădurilor 174
9.11. Analiza și avizarea amenajamentului 175
9.12. Miniglosar 178
9.13. Rezumat 178
9.14. Bibliografie minimală 179
9.15. Test de autoevaluare 179
9.1. Introducere
Cunoașterea fluxului informațional-decizional este foarte importantă atât
pentru inginerii proiectanți începători, cât și pentru alți factori interesați de
modul de gospodărire a pădurilor. Astfel, aceștia pot interveni la momentul oportun în procesul
decizional, aducându-și aportul la o mai bună fundamentare a soluțiilor tehnice.
163
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
164
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
În figura 9.1 sunt evidențiate (cu roșu între paranteze) situațiile în care anumiți
factori participă la procesul decizional al amenajării pădurilor doar dacă este cazul.
De exemplu, proprietarul sau reprezentantul acestuia va participa doar în cazul
pădurilor aflate în proprietate privată sau publică a unităților administrativ-
teritoriale; administratorul/custodele de arii protejate va fi implicat doar dacă suprafața ce face
obiectul activității de amenajare se suprapune parțial sau total peste o arie protejată.
166
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Tabelul 9.1. Structura minimală a unei unități specializate pentru amenajarea pădurilor
167
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
169
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
170
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
La finele fiecărei luni, inginerii proiectanți predau tehnicienilor hărțile pe care sunt
schițate detaliile (de regulă limite de subparcelă sau de parcelă) ce urmează a fi ridicate în
plan. Pe lângă aceste elemente, mai transmit și o serie de date utile pentru o mai bună
orientare în teren, dar în primul rând lista bornelor lipsă. Știind reperele ce lipsesc, echipa
ce face ridicările în plan, în loc să caute ceva ce nu există, se „leagă” printr-o drumuire
simplă de alte repere, ușor de identificat atât în teren cât și pe hartă.
În zonele străbătute de conducte de petrol, de gaz sau de rețele electrice, precum și în
vecinătatea sondelor în conservare, se fac ridicări tahimetrice cu stații curente, cu două citiri
(discul busolei se blochează), date fiind perturbațiile câmpului magnetic.
La anumite ridicări în plan și dacă precizia determinării coordonatelor este
corespunzătoare, pot fi utilizate și sisteme de poziționare globală (Global Positioning
System - GPS). Avantajul incontestabil al utilizării GPS ar fi acela că proiectantul, odată cu
descrierea parcelară, realizează și ridicarea în plan, deci nu ar mai fi necesară deplasarea în
zonă a echipei ce realizează ridicările în plan.
Totuși, dacă timpul de așteptare a semnalelor de la sateliții geodezici e prea lung, tot
metoda clasică va fi mai productivă, deoarece proiectantul va afecta mai mult timp descrierii
propriu-zise și stabilirii soluțiilor tehnice, nefiind presat de timpul pierdut pentru stabilirea
171
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
coordonatelor în teren. Iar dacă tot e nevoie de deplasarea în teren a echipei ce realizează
ridicările topo, utilizarea unei stații totale este mai sigură și oferă precizii mai bune decât un
dispozitiv GPS.
Pentru o dimensionare cât mai precisă a volumelor de recoltat, după descrierea parcelară,
arboretele exploatabile (și parte din cele pre-exploatabile în caz de deficit de arborete
exploatabile) vor fi inventariate. Arboretele cu consistență mai mică de 0,5 și cu suprafață
mai mică de 3 ha se inventariază integral, iar celelalte statistic, în suprafețe de inventariere
de 300 sau 500 m2. Suprafețele de 300 m2 sunt recomandate pentru arborete echiene, a căror
consistență este 0,7-1,0, iar raza cercului cu o astfel de suprafață este de 9,77 m pe teren
orizontal. Pentru arboretele echiene exploatabile, a căror consistență este 0,5-0,6, precum și
în cazul arboretelor pluriene cu consistență 0,5-1,0, sunt indicate suprafețe de inventariere
circulare de 500 m2, cu raza de 12,62 m în teren orizontal.
Numărul suprafețelor de inventariere necesare (N) se calculează cu relația (9.1).
u 2 F s%2
N (9.1)
F 2% u 2 f s%2
în care u corespunde nivelului de semnificație ales în funcție de probabilitatea de
transgresiune (q) (u=1,64 pentru q=10%; u=1,96 pentru q=5%; u=2,58 pentru q=1%; u=3,29
pentru q=0,1%); F este suprafața arboretului (ha); s% reprezintă coeficientul estimat de
variație a volumului; Δ reprezintă toleranța admisă; iar f indică mărimea suprafeței de
inventariere.
Cu ocazia descrierii parcelare, pentru arboretele ce urmează a fi inventariate statistic, se
stabilește gradul de omogenitate structurală care, alături de structura arboretului, consistență
și mărimea suprafețelor de inventariere, este utilizat pentru estimarea prealabilă a
coeficientului de variație a volumelor.
La birou, în raport cu intensitatea modului de gospodărire, se stabilește precizia de
determinare a volumului la hectar, după care se calculează numărul de suprafețe de
inventariere și distanța dintre centrele acestora. Cu aceste informații, se trece apoi la
amplasarea uniformă a acestora pe harta de teren, potrivit unui caroiaj pătratic. Cu toate că
există riscul ca acest caroiaj să fie balansat în cazul unor arborete parcurse cu tăieri în ochiuri
(Leahu, 2001), e puțin probabil ca amplasarea și forma ochiurilor să fie atât de regulate încât
să afecteze acuratețea inventarierilor.
Pentru arboretele marcate deja de ocol pentru producția anului următor, volumele pot fi
preluate din actele de punere în valoare doar dacă este vorba de tăieri rase sau tăieri finale
(adică arborete inventariate integral); altfel, trebuie inventariat tot arboretul, deoarece
urmează a fi recoltați doar o parte din arborii rămași.
172
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
La recepția lucrărilor este recomandat ca, pentru fiecare unitate de producție, să se facă
o listă a unităților amenajistice în care urmează a se interveni cu tăieri de produse principale
și secundare, dar fără a preciza volumele de recoltat, ci doar intensitatea intervențiilor.
Această evidență permite o evaluare a posibilității anuale pe suprafață pentru rărituri și
eventuale corecții ale intensității acestor intervenții.
175
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
TO DO
1. Enumerați și descrieți succint etapele fluxului informațional-
decizional al amenajării pădurilor.
2. Prezentați comparativ conferința I și conferința a II-a de
amenajare a pădurilor.
3. Descrieți pe scurt activitățile aferente campaniei de teren.
Să ne reamintim
Fluxul informațional-decizional al amenajării pădurilor este procesul
prin care factorii implicați în activitatea de amenajare/reamenajare a unei
păduri comunică/cooperează în vederea fundamentării corespunzătoare a soluțiilor
referitoare la gospodărirea responsabilă, durabilă a pădurii respective.
176
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Rezultatul acestui proces este reprezentat de amenajamentul silvic, iar etapele parcurse
în acest sens sunt: întocmirea temei de proiectare, contractarea lucrărilor de amenajare
a pădurilor, organizarea conferinței I de amenajare a pădurilor, desfășurarea campaniei
de teren, recepția lucrărilor, prelucrarea datelor, organizarea conferinței a II-a de
amenajare a pădurilor și avizarea amenajamentului.
Principalii factori implicați în procesul de elaborare a amenajamentelor silvice sunt:
proprietarul pădurii, administratorul fondului forestier, unitatea specializată autorizată
pentru proiectare în domeniul amenajării pădurilor, autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură sau structurile teritoriale ale acesteia, administratorul sau
custodele ariei protejate (dacă este cazul).
Tema de proiectare este un document întocmit în penultimul an de valabilitate a unui
amenajament, prin care se inițiază procesul de reamenajare a pădurilor, principalul său rol
fiind de autoreglare a amenajamentului.
Lucrările de amenajare a pădurilor pot fi efectuate doar de unități specializate
autorizate de Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. După contractarea
lucrărilor se organizează conferința I, în cadrul căreia se avizează tema de proiectare,
stabilindu-se principalele direcții ce trebuie urmate în planificarea modului de gospodărire
a pădurilor de amenajat.
Urmează campania de teren al cărei scop este de culegere a tuturor informațiilor
necesare descrierii detaliate a condițiilor de vegetație și a structurii fondului de producție
în vederea stabilirii adecvate a lucrărilor silvotehnice de aplicat în următorul deceniu.
Lucrările care se efectuează pe teren vizează: descrierea parcelară, inventarierea
arboretelor exploatabile/preexploatabile, ridicări în plan ale noilor detalii amenajistice și,
dacă se impune, cartări staționale.
Modul de culegere a datelor din teren și de stabilire a soluțiilor tehnice la nivel de
arboret se verifică în cadrul recepțiilor, după care se trece la prelucrarea datelor în cadrul
etapei de birou.
După validarea datelor, închiderea suprafețelor, editarea hărților, caracterizarea
condițiilor naturale de vegetație, descrierea structurii fondului de producție, calculul
volumelor de recoltat și elaborarea planurilor provizorii de amenajament, se organizează
conferința a doua de amenajare a pădurilor, aceasta fiind ședința de pre-avizare a
soluțiilor tehnice și marchează momentul de la care noul amenajament poate fi aplicat.
Totuși, avizarea propriu-zisă a proiectelor de amenajare a pădurilor se realizează de
către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în cadrul unei ședințe a
Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură.
Pe întreaga perioadă de valabilitate a unui amenajament se verifică de către structurile
abilitate modul de punere în aplicare a prevederilor acestuia.
177
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
9.12. Miniglosar
9.13. Rezumat
Întocmirea amenajamentelor silvice este un proces laborios și de
durată. Cu cât suprafața pădurii ce urmează a fi amenajată este mai
mare, cu atât numărul celor implicați în acest proces este mai mare și, de regulă,
perioada necesară este mai lungă. Totuși, durata elaborării amenajamentelor silvice
nu trebuie să depășească perioada maximă admisă, fiind avute în vedere toate etapele
care urmează a fi parcurse: de la întocmirea temei de proiectare până la avizarea
amenajamentului și emiterea ordinului de ministru.
Alte elemente care trebuie avute în vedere la organizarea procesului de
amenajare/reamenajare a unei păduri sunt: momentul întocmirii temei de proiectare
(penultimul an de valabilitate a amenajamentului actual, încă în vigoare), calitatea și
actualitatea datelor de caracterizare a ecosistemelor forestiere (de aceea culegerea
datelor din teren trebuie realizată în ultimul an de valabilitate a unui amenajament),
momentul organizării conferinței a doua de amenajare și al ședinței de avizare (ambele
178
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
179
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
180
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
12. Care este mărimea suprafețelor de probă amplasate pentru inventarierea statistică
a unui arboret?
a. 100 m2.
b. 200 m2.
c. 300 m2.
d. 500 m2.
13. Care este rolul recepției lucrărilor?
a. Se verifică cantitățile de lucrări executate în teren în vederea amenajării
pădurilor.
b. Se verifică și corectează planurile de recoltare.
c. Se verifică calitatea modului de lucru în teren la efectuarea descrierilor
parcelare, a ridicărilor în plan, a inventarierilor.
d. Se verifică soluțiile tehnice propuse la nivel de arboret.
14. Ce lucrări sunt efectuate la birou în vederea redactării amenajamentului?
a. Se transpun detaliile ridicate în plan prin măsurători topografice pe
planurile de bază și apoi pe hărțile amenajistice.
b. Se determină suprafețele subparcelelor.
c. Se calculează volumele arboretelor inventariate.
d. Se redactează capitolele memoriului tehnic.
15. Care este rolul Conferinței a II-a de amenajare a pădurilor?
a. De preavizare a soluțiilor tehnice propuse de proiectant.
b. De soluționare a litigiilor existente la nivelul fondului forestier pentru care
se elaborează amenajament.
c. De planificare a modului de parcurgere a terenului de către proiectanți.
d. De procurare a bazei cartografice pentru suprafața care face obiectul
amenajării.
16. Când are loc avizarea amenajamentului?
a. În același an în care se organizează conferința I de amenajare.
b. În același an în care se organizează conferința a II-a de amenajare.
c. După ce toate litigiile existente la nivelul suprafeței amenajate au fost
soluționate.
d. După obținerea avizului de mediu.
181
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Unitatea de învățare 10
Cuprins:
10.1. Introducere 182
10.2. Obiective și competențe dobândite 182
10.3. Structura amenajamentului silvic 183
10.3.1. Generalități 183
10.3.2. Conținutul memoriului tehnic 183
10.3.2.1. Date generale 183
10.3.2.2. Gospodărirea din trecut a pădurilor 184
10.3.2.3. Analiza condițiilor naturale de vegetație și a fondului de 184
producție
10.3.2.4. Planificarea modului de utilizare a resurselor pădurii 186
10.3.2.5. Alte analize, planuri și informații specifice 188
10.3.3. Planuri de amenajament 190
10.3.4. Evidențele de amenajament 191
10.3.5. Aplicarea amenajamentului 191
10.4. Particularitățile lucrărilor de amenajare a pădurilor pe zone 192
forestiere
10.5. Miniglosar 198
10.6. Rezumat 199
10.7. Bibliografie minimală 199
10.8. Test de autoevaluare 199
10.1. Introducere
Complexitatea soluțiilor tehnice reclamate de procesul de reglementare a
producției de lemn și asigurarea unor servicii ecosistemice minimale obligă
inginerul silvic să cunoască elementele ce fac diferența între diverse amenajamente silvice, atât
din punct de vedere al logisticii necesare lucrărilor de teren, cât și din punct de vedere al
așteptărilor proprietarilor și/sau administratorilor de păduri.
182
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
183
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
185
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Capitolul 6 (Reglementarea procesului de producție lemnoasă) este cel mai complex din
punct de vedere tehnic, deoarece aici se realizează reglementarea procesului de producție
lemnoasă și/sau modul de asigurarea a permanenței funcțiilor de protecție. Se calculează
volumele de recoltat sub formă de produse principale și secundare și se estimează volumele
de extras prin tăieri de igienă și prin lucrări de conservare.
Volumul de lemn ce urmează a fi recoltat sub formă de produse principale trebuie să
corespundă cu posibilitatea adoptată în cadrul conferinței a II-a de amenajare și aprobată în
urma avizării CTAS. În vederea adoptării posibilității, din principiu, se recomandă (în
virtutea principiului prudenței) alegerea celei mai mici valori din cele rezultate prin aplicarea
mai multor metode. Este o recomandare generală, ce poate fi sau nu acceptată, de la caz la
caz. Marea problemă a amenajamentului este orizontul pe care se asigură continuitatea
producției – 60 ani – și suprafața medie a celor mai multe proprietăți forestiere, ce nu permit
asigurarea continuității fără mari sacrificii de exploatabilitate, atât în plus, cât și în minus.
Fără o mai mare flexibilitate în ceea ce privește stabilirea exploatabilității arboretelor și a
perioadei maxime de timp pe care se urmărește continuitatea, sau fără acceptarea, de
exemplu, a sacrificiilor de exploatabilitate în minus, nu se poate vorbi de asigurarea
continuității producției de masă lemnoasă. Urmărirea continuității pe un orizont de timp de
60 ani nu dovedește altceva decât faptul că toate pădurile, inclusiv cele private, sunt
gestionate în vederea valorificării industriale a lemnului.
Pe lângă cele menționate, alte elemente importante ale capitolului referitor la
reglementarea procesului de producție lemnoasă sunt:
- realizarea unei prognoze a posibilității pentru următorii 30 de ani;
- indicarea detaliată, recomandabil la nivel de arboret, a modului în care vor fi puse în
aplicare tratamentele silvotehnice, astfel încât principalele obiective ale
tratamentului silvotehnic – al asigurării regenerării naturale și al obținerii diversității
(speciilor și dimensiunilor) dorite – să fie îndeplinite cu succes, recoltarea lemnului
fiind întotdeauna obiectiv secundar la tratamentele bazate pe regenerare naturală;
- indicarea măsurilor de gospodărire a arboretelor cu funcții speciale de protecție;
186
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
187
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
În mod particular, în acest capitol (9), amenajistul poate diferenția situațiile în care se
impune utilizarea anumitor tehnologii de exploatare, precum și a anumitor echipamente,
utilaje de exploatare, ori a atelajelor, menite să garanteze realizarea țelurilor de
gospodărire stabilite pentru fiecare arboret.
Planul construcțiilor forestiere conține o listă a construcțiilor existente, descrise sumar
(suprafață construită, destinația acestora, stare) și prevede o serie de lucrări necesare
(reparații capitale, reparații curente, eventual racordarea la rețeaua electrică sau dotarea cu
alte facilități) pentru buna funcționare a construcțiilor respective.
Capitolul 11 (Diverse) încheie memoriul tehnic și este menit furnizării unor informații
tip, referitoare la: perioada de valabilitate a noului amenajament silvic, colectivul de
elaborare, menționarea hărților anexate amenajamentului, recomandări de ținere a
evidenței lucrărilor efectuate în timpul perioadei de valabilitate a amenajamentului,
referințe bibliografice.
Memoriile tehnice și studiul general sunt însoțite de piese desenate precum:
- pentru fiecare unitate de producție, mai multe hărți tematice (la scara 1:10.000 sau
1:20.000);
- pentru studiul general al ocolului (SG): hărți tematice la nivel de ocol (la scara
1:50.000);
- un set din planurile de bază utilizate la redactarea hărților amenajistice;
- un set de hărți necolorate („hărți albe”), pe suport textil (pânzate), pentru personalul
de teren;
- mai multe hărți albe simple, pentru diversele nevoi ale ocolului și pentru următoarea
reamenajare.
A existat și încă există un curent de opinie potrivit căruia amenajamentul silvic întocmit
unitar la nivel de ocol silvic ar trebui să se rezume la descrierea parcelară și reglementarea
procesului de producție, restul capitolelor fiind tratate pe larg în studiul general al
amenajamentului (SG), conceput pentru întregul ocol. O asemenea opinie ar fi justificată de
faptul că cea mai mare parte a informației din SG este redundantă. Într-adevăr, este
redundantă, dar pe de altă parte, este evident faptul că cei ce aplică amenajamentele consultă
destul de rar studiul general; o serie de date și de recomandări tehnice referitoare la
tehnologiile de exploatare, întreținerea drumurilor sau factorii limitativi ar fi astfel neglijate
pe parcursul aplicării amenajamentului, întrucât aceeași sursă de informații – studiul general
– ar trebui utilizată de tot personalul tehnic al unui ocol.
Pe lângă acuratețea și credibilitatea datelor din descrierea parcelară, cel mai important
aspect ce ar trebui urmărit consecvent este pragmatismul interpretării datelor din tabelele
capitolului 4: Studiul stațiunii și al vegetației forestiere.
Să ne reamintim
Un amenajament silvic se compune din patru părți: I. Memoriul
tehnic; II. Planuri de amenajament; III. Evidențe de amenajament și IV.
Aplicarea amenajamentului.
În memoriul tehnic trebuie realizată descrierea unității de producție din punct de
vedere teritorial-administrativ, al proprietății, se analizează istoricul modului de
gospodărire a pădurilor, condițiile naturale de vegetație și caracteristicile fondului de
producție. O secțiune importantă constă în reglementarea procesului de producție
lemnoasă dar și planificarea modului de utilizare a celorlalte resurse ale pădurii. În baza
informațiilor culese din teren și din evidențele ocolului silvic se descrie starea de
sănătate a pădurilor și se propun măsurile de protejare a pădurilor împotriva acțiunii
factorilor destabilizatori. Tot aici se prezintă situația instalațiilor de transport și a
construcțiilor silvice, se analizează eficacitatea modului de gospodărire a pădurilor și se
oferă o serie de informații privind colectivul de elaborare, hărțile anexate și perioada de
valabilitate a noului amenajament.
Partea a doua conține planurile de recoltare, cultură, planul instalațiilor de transport,
cel al construcțiilor silvice, precum și prognoza dezvoltării fondului forestier.
În partea a treia sunt incluse toate evidențele care susțin soluțiile tehnice adoptate
prin amenajament.
Ultima parte a unui amenajament silvic este destinată monitorizării modului de
punere în aplicare a prevederilor acestuia.
193
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
194
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
De asemenea, conturul real al trupurilor de pădure poate să difere de ceea ce apare figurat
pe planurile de bază, fapt pentru care conturul lizierei pădurii trebuie urmărit cu atenție și
orice nepotrivire trebuie notată pe hartă și ridicată în plan, putând afecta în final balanța
suprafețelor.
Alte probleme tehnice: compozițiile țel sunt de cele mai multe ori soluții de compromis
între compoziția actuală a arboretelor și compozițiile țel prevăzute de normele tehnice. De
asemenea, trebuie analizată oportunitatea desființării subunităților de salcâm (SUP Q).
Încadrarea pe urgențe de regenerare trebuie făcută cu mare atenție, luând în considerare
toate elementele relevante din descrierea parcelară, dar mai ales proveniența. O atenție
deosebită trebuie acordată zonării funcționale, deoarece în apropierea unor astfel de păduri
au apărut unități turistice, justificându-se uneori încadrarea în subgrupa funcțională 1.4.a sau
1.4.b. De fapt, aceste păduri sunt cele mai expuse schimbării folosinței forestiere, nu în teren
agricol ci în teren intravilan.
În pădurile-parc și în cele cu valoare recreativă ridicată trebuie realizate unele amenajări
specifice. Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc nu fac obiectul scoaterii
definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier și sunt permise numai în situația în care
realizarea lor nu implică tăieri de arbori sau defrișări (Anonymus, 2008).
Potrivit codului silvic actual, singurele amenajări permise în pădurile-parc din fondul
forestier sunt: alei din materiale ecologice sau piste pentru biciclete, a căror lățime nu va
depăși 2 m; bănci; instalații de iluminat; puncte de informare; toalete ecologice și construcții
provizorii din lemn cu suprafața construită de cel mult 15 m2. Pot fi chiar realizate împăduriri
cu specii care nu corespund tipului natural fundamental de pădure. Pădurile-parc nu sunt
specifice doar zonei de câmpie forestieră și silvostepă. Ele pot fi constituite în orice etaj
fitoclimatic.
Accesul în aceste păduri trebuie într-un fel reglementat, prin introducerea unor taxe de
utilizare care să permită atât investițiile de mai sus cât și întreținerea acestora. De aceea, mai
ales în aceste păduri, sunt necesare studii de impact, ce pot fi finanțate chiar de proprietari.
În cele mai multe cazuri, aceste păduri se află în proprietatea publică a unităților
administrativ-teritoriale, dar și persoanele fizice pot opta pentru transformarea pădurilor
deținute în păduri-parc.
195
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Trebuie acordată atenție mai mare stabilirii compozițiilor țel de stare sau la
exploatabilitate: acestea trebuie să fie realizabile prin operațiunile culturale și tăierile de
regenerare ce urmează, nu trebuie copiate ca atare din normele tehnice!
Majoritatea gorunetelor și amestecurilor de fag cu gorun sunt pe soluri formate pe
depozite predispuse la alunecări (argile, pietrișuri); de asemenea, astfel de păduri au rămas
pe terenuri în pantă. Oriunde apar procese erozionale (de suprafață sau în adâncime), trebuie
consemnate ca atare în fișa de descriere parcelară, pentru a argumenta corect zonarea
funcțională.
Multe gorunete și amestecuri de fag cu gorun sunt trecute de vârsta exploatabilității și
sunt în plin proces de regenerare. Descrierea ca atare este dificilă: în unele porțiuni de arboret
semințișul instalat a devenit neutilizabil, în altele merită individualizat deja ca element de
arboret; consistența este mică, datorită igienizărilor repetate. Prin urmare, o atenție deosebită
trebuie acordată stabilirii corecte a perioadei rămase de regenerare, astfel încât să poată fi
valorificat atât lemnul de calitate al arborilor rămași, cât și regenerările naturale deja
instalate.
Astfel, amenajistul poate recomanda fără nicio problemă mai multe lucrări în deceniu
(ex.: completări, curățiri și tăieri de produse principale), dacă acestea se impun. Oricum, în
astfel de situații, a separa noi unități amenajistice pe criteriul vârstei și/sau consistenței este
inutil și contraproductiv.
Deși numeroase subunități de grădinărit (SUP G) au dispărut în ultimele trei decenii, fiind
transformate în subunități de codru regulat sau în subunități de tip M (conservare), pentru
pădurile publice se recomandă analizarea oportunității revenirii la SUP G, dacă structurile
verticale ale arboretelor justifică această opțiune și infrastructura permite aplicarea repetată
a tăierilor, fără a prejudicia solul și arborii rămași.
Ca o caracteristică generală, molidișurile sunt foarte dese, fie ca urmare a regenerării
naturale sau ca rezultat al schemelor de plantare, fie datorită indicilor mici de recoltare la
lucrările de îngrijire sau ne-efectuării acestor lucrări, din diverse motive strict economice
(accesibilitate redusă și cerere redusă de lemn subțire). Cel puțin în arboretele exploatabile
și pre-exploatabile este bine să se înregistreze indicele de densitate a arboretului, în locul
gradului de închidere a coronamentului, pe baza unor sondaje Bitterlich.
Trupurile de pădure sunt compacte (figura 10.4), întinse ca suprafață, iar principala
problemă tehnică este stabilirea indicelui optim de recoltare la rărituri. Dacă acesta nu este
specificat în fișa de descriere, programul de amenajare asociază automat un indice de
recoltare minimal, prevăzut în normele tehnice, ceea ce nu îmbunătățește cu nimic rezistența
arboretelor la doborâturi de vânt și/sau rupturi de zăpadă.
O problemă ce mai apare în unele situații este mărimea unităților amenajistice, mai ales
a celor situate pe funduri de văi. În astfel de situații este necesară și justificată constituirea
de unități amenajistice distincte, în funcție de condițiile staționale pe cele trei treimi ale
versantului.
Totuși, multe subparcele au rămas cu suprafețe mari deoarece, în primele stadii de
dezvoltare, nu se justifica separarea arboretelor în funcție de condițiile staționale. Mai târziu,
când diferențele de bonitate stațională devin evidente, separarea unor unități amenajistice
distincte devine necesară, mai ales că există posibilitatea să se fi produs, între timp,
doborâturi în treimea inferioară a versanților.
197
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Să ne reamintim
Condițiile de vegetație din România sunt extrem de variate datorită, în
principal, diversității formelor de relief. La rândul său, vegetația forestieră
și implicit activitatea de amenajare a pădurilor prezintă o serie de particularități care
depind de forma de relief și de modul de gospodărire din trecut.
Din aceste considerente, principalele diferențe dintre zonele forestiere din România
– analizate din punct de vedere al amenajării pădurilor – sunt generate de: gradul de
fragmentare a pădurilor, distanța dintre trupurile de pădure, forma și accesibilitatea
acestora, cerințele ecologice și comportamentul speciilor principale, obiectivele de
gospodărire diferite (mai ales cele de natură socială și economică), importanța pădurilor
pentru comunitățile locale ș.a.
TO DO
1. Prezentați părțile componente ale unui amenajament silvic și
redați pe scurt conținutul capitolelor memoriului tehnic.
2. Descrieți comparativ particularitățile amenajării pădurilor în
principalele zone forestiere din România.
10.5. Miniglosar
10.6. Rezumat
În această unitate de învățare studenții sunt familiarizați cu
conținutul unui amenajament silvic, fiind astfel pregătiți pentru
semestrul al doilea aferent disciplinei Amenajarea pădurilor, când vor întocmi un
proiect de an cu o structură similară unui amenajament silvic, dar limitat doar la
capitolele necesare înțelegerii modului de analiză a condițiilor naturale de vegetație și
a structurii fondului de producție, stabilirii obiectivelor de gospodărire și a funcțiilor
pădurilor, adoptării bazelor de amenajare a pădurilor, reglementării procesului de
producție lemnoasă și întocmirii principalelor planuri de amenajament.
De asemenea, sunt prezentate în această UI particularitățile modului în care se
desfășoară activitatea de amenajare a pădurilor pe zone forestiere, acest capitol având
rolul de a oferi studenților o serie de informații cu caracter general privind
complexitatea acestui domeniu.
199
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
200
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Bibliografie
Alexe A., 1985, 1986. Analiza statistică a fenomenului de uscare a cvercineelor și cauzele acestuia.
Revista pădurilor, 2,3,4/1985, 1,2,3/1986.
Andrici A., Duduman G., Nichiforel L., 2017. Impactul modului de gospodărire a pădurilor private
asupra structurii fondului de producție și a valorii economice actuale: un studiu de caz în nord-estul
României. Bucovina Forestieră 17(2): 131-148.
Anonymus, 1898. Greutăţile întocmirei amenajamentelor în pădurile noastre. Revista pădurilor, Seria II,
Anul II: 4-12.
Anonymus, 1910. Codul silvic din 1910. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 8 din 09.04.1910.
Anonymus, 1935. Legea nr. 59 pentru pădurile necesare apărării naționale. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 88 din 13 aprilie 1935.
Anonymus, 1947. Legea nr. 204 din 23 iunie 1947 pentru apărarea patrimoniului forestier. Ministerul
Agriculturii și Domeniilor.
Anonymus, 1950. Instrucțiuni tehnice de amenajarea pădurilor. Ministerul Silviculturii și Industriei
Lemnului, București, 112 p.
Anonymus, 1951. Instrucțiuni tehnice pentru amenajarea pădurilor – partea I. Ministerul Gospodăriei
Silvice, Institutul de Proiectări Silvice, București, 103 p.
Anonymus, 1959. Instrucțiuni pentru amenajarea pădurilor din Republica Populară Română. Ministerul
Agriculturii și Silviculturii, Editura Agro-Silvică de Stat, București, 145 p.
Anonymus, 1968. Hotărârea nr. 462/1968 privind reorganizarea și înființarea unor unități teritoriale
sub îndrumarea și controlul Ministerului Economiei Forestiere. Buletinul Oficial nr. 32 din 13
martie 1968.
Anonymus, 1974. STAS 5716-74 – Lemn brut rotund de nuc pentru industrializare. Institutul român de
standardizare, București, 7 p.
Anonymus, 1983. STAS 453-83 – Masa lemnoasă și sortimente din exploatări forestiere – terminologie.
Institutul român de standardizare, București, 8 p.
Anonymus, 1984-a. Îndrumar pentru amenajarea pădurilor – vol. I, vol. II Anexe. Ministerul Silviculturii,
Institutul de cercetări și amenajări silvice, București, 248+328 p.
Anonymus, 1984-b. STAS 259-84 – Lemn rotund și despicat pentru industria celulozei și hârtiei. Institutul
român de standardizare, București, 4 p.
Anonymus, 1985-a. STAS 1040-85 – Lemn rotund de rășinoase pentru construcții – manele și prăjini.
Institutul român de standardizare, București, 2 p.
Anonymus, 1985-b. STAS 4342-85 – Lemn rotund de foioase pentru construcții. Institutul român de
standardizare, București, 4 p.
Anonymus, 1986. Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor. Ministerul Silviculturii, București,
197 p.
Anonymus, 1989. Hărțile fondului forestier pe inspectorate silvice – scara 1:200000. Institutul de
Cercetări și Amenajări Silvice, Ministerul Silviculturii.
Anonymus, 1993-a. General guidelines for sustainable forest management of forests in Europe. Second
Ministerial Conference on the Protection of Forests in Europe. Helsinki, Finlanda.
Anonymus, 1993-b. SR 1039:1993 – Lemn rotund de gorun, stejar, gârniță și cer pentru industrializare.
Institutul român de standardizare, București, 4 p.
Anonymus, 1993-c. SR 1294:1993 – Lemn rotund de rășinoase pentru industrializare. Institutul român
de standardizare, București, 4 p.
Anonymus, 1993-d. SR 2024:1993 – Lemn rotund de fag pentru industrializare. Institutul român de
standardizare, București, 5 p.
Anonymus, 1993-e. SR 3302:1993 – Lemn rotund de diverse specii tari și moi pentru industrializare.
Institutul român de standardizare, București, 5 p.
201
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Anonymus, 1998. Ordonanța nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea
fondului forestier național. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 320 din 28 august 1998.
Anonymus, 1999. Hotărârea 997/1999 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea,
organizarea și funcționarea structurilor silvice proprii, necesare pentru gospodărirea pădurilor
proprietate publică aparținând unităților administrativ-teritoriale și a celor proprietate privată.
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 597/1999.
Anonymus, 2000-a. Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor. Ministerul Apelor, Pădurilor și
Protecției Mediului, București, 170 p.
Anonymus, 2000-b. Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și
de împădurire a terenurilor degradate. Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului,
București, 253 p.
Anonymus, 2005-a. Ordonanța de urgență 139 privind administrarea pădurilor din România. Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 939.
Anonymus, 2005-b. Ordonanța de urgență 195 privind protecția mediului. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 1196 din 30 decembrie 2005.
Anonymus, 2007. Ordonanța de urgență 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 442 din 29 iunie
2007.
Anonymus, 2008. Legea nr. 46/2008: Codul silvic al României. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 238 din
27.03.2008.
Anonymus, 2009. Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a doua revăzută și adăugită). Academia
Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold.
Anonymus, 2010-a. Ordinul 460/2010 pentru aprobarea Metodologiei de atestare a unităților
specializate să elaboreze amenajamente silvice. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 258, din 21.04.2010.
Anonymus, 2010-b. Ordinul 1039/2010 pentru aprobarea Metodologiei de atestare a experților care
certifică, din punct de vedere tehnic, calitatea lucrărilor de amenajare a pădurilor și a Metodologiei
de atestare ca șefi de proiect pentru lucrări de amenajare a pădurilor. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 493 din 16 Iulie 2010.
Anonymus, 2012. Ordinul nr. 3397/2012 privind stabilirea criteriilor și indicatorilor de identificare a
pădurilor virgine și cvasivirgine în România. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 668 din 24 Septembrie
2012.
Anonymus, 2018. Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea
prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier.
Monitorul Oficial nr. 730 din 23.08.2018, O.M. 766/2018, Anexa I.
Antonescu P., 1901. Clima și pădurile. Revista Pădurilor, Seria II: 107-119.
Attiwill P.M., 1994. The disturbance of forest ecosystems: the ecological basis for conservative
management. Forest ecology and management, 63: 247-300.
Avăcăriţei D., 2005. Cercetări auxologice în arborete de fag aflate în perioada de regenerare – teză de
doctorat. Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, 387 p.
Balabasciuc C., 2000. Apărarea patrimoniului forestier: realitate sau ficţiune? Bucovina forestieră, anul
VIII, nr. 1, 43-47.
Barbu I., Cenuşă R., 2001. Regenerarea naturală a molidului. Staţiunea experimentală de cultura
molidului Câmpulung Moldovenesc, 238 p.
Barbu C., Nichiforel L., Scriban R., Barnoaiea I., Cenușă R., 2015. Modificarea gradului de exercitare a
funcțiilor ecoprotective: o analiză comparativă în păduri de stat și private. Bucovina forestieră,
15(2): 139-153.
Bettinger P., Boston K., Siry J.P., Grebner D.L., 2009. Forest management and planning. Elsevier,
331 p.
Biolley H. E., 1955. Selected reviews – The planing managed forests. Unasylva, 9(4).
Blaug M., 1992. Teoria economică în retrospectivă. Ed. a IV-a (traducere): 654-644.
Botnariuc N., Vădineanu A., 1982. Ecologie. Editura didactică și pedagogică, București, 439 p.
202
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Burlui M.C., Cenușă. R., 2014. Evoluția diversității structurale și compoziționale a arboretelor cu
ajutorul indicelui UMF: un studiu de caz la nivel de unitate de producție. Bucovina forestieră, 14(1):
29-39.
Buttinger S., 2013. Idee der Nachhaltigkeit. Damals, 45 (4): 8.
Carcea F., Botezat T., 1960. În problema ciclurilor de producție. Revista pădurilor, 75(1): 5-7.
Carcea F., Seceleanu I., 2004. Amenajamentul și gestionarea durabilă a pădurilor cu funcții hidrologice.
Revista pădurilor, 119(1): 12-15.
Carcea F., Dissescu R., 2014. Terminologia amenajării pădurilor. Termeni și definiții în limba română.
IUFRO World Series, Volume 9-RO, Viena, 180 p.
Ciancio O., Nocentini S., 2004. The coppice forest. Silviculture, regulation, management. In: Il bosco
ceduo. Selvicoltura, assestamento, gestione. Accademia Italiana di Scienze Forestali, Firenze, Italy:
679–701.
Clinovschi F., 2003. Cercetări privind evaluarea ecologică și economică a fitocenozelor cu carpen din
bazinul hidrografic al râului Suceava – teză de doctorat. Universitatea „Ștefan cel Mare” din
Suceava.
Clinovschi F., 2005. Dendrologie. Editura Universității Suceava, 299 p.
Costea C., 1962. Codrul grădinărit. Editura Agro-silvică, Bucureşti, 146 p.
Coteanu I., Seche L., Seche M., 1998. Dicționarul explicativ al limbii române – ediția a II-a. Academia
Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Prodan, Editura Univers Enciclopedic, București, 1192 p.
Cotos A., Duduman G., 2017. Vârste ale exploatabilității tehnice pentru principalele specii forestiere din
România. Bucovina Forestieră 17(2): 115-129.
Davidescu F., 1898. Pădurile răşinoase din ţară. Revista pădurilor, Bucureşti, seria II, anul II: 81-88,
102-118.
De Liocourt F., 1898. De l’amenagement des sapinières. Bull. Trimestriel Soc. For. Franche-Comté
Belfort, Besançon, 4, 396-409.
DeClerck F.A.J., Barbour M.G., Sawyer J.O., 2006. Species richness and stand stability in conifer forests
of the Sierra Nevada. Ecology, 87: 2787–2799.
Deconchat, M., 1999. Exploitation forestière et biodiversité: exemple dans les forêts fragmentées des
coteaux de Gascogne. Thesis 13.01.1999, Paul Sabatier University (Toulouse III), Toulouse, France.
Dissescu R.C., 1989. Contribuții la determinarea fondului de producție optim în codrul grădinărit.
Revista pădurilor, 1: 18-22.
Dixon R., 1994. Investment appraisal – a guide for managers. Kogan Page, London.
Doniță N., Petrescu L., Giurgiu V., Dumitriu-Tătăranu I., 1987. Cercetări privind tehnologiile de
producere a lemnului pentru furnire. Ministerul Silviculturii, Institutul de cercetări și amenajări
silvice, București, 93 p.
Doussot R., 1989. Cours sur l’histoire des forêts, Document interne ENITEF, 6 p.
Drăgoi M., 2004. Amenajarea pădurilor. Editura Universităţii Suceava, 258 p.
Drăgoi M., Duduman G., 2006. Asupra exploatabilității economice la arboretele de codru regulat –
aspecte metodologice. Aspecte ştiinţifico-practice a dezvoltării durabile a sectorului forestier din
Republica Moldova, ICAS Chişinău: 51-56.
Dubourdieu, J., 1997. Manuel d'aménagement forestier: Gestion durable et intégrée des écosystèmes
forestiers. Paris, Office National des Forêts, Technique et documentation – Lavoisier, 243 p.
Duduman G., 2009. Fundamentarea ecologică a calculului posibilităţii în pădurile tratate în codru
grădinărit. Editura Universităţii Suceava, 300 p.
Duduman G., 2011-a. A forest management planning tool to create highly diverse uneven-aged stands.
Forestry, 84(3): 301-314.
Duduman G., 2011-b. Silvicultura pădurilor neregulate în România: aplicarea codrului grădinărit.
Revista Pădurilor, București, 126(5): 21-36.
Duduman G., Tomescu C., Drăgoi M., Palaghianu C., 2014. Variabilitatea dimensională a arborilor și
diversitatea florei vasculare în amestecuri de rășinoase cu fag din rezervația Codrul secular
Slătioara. Bucovina forestieră, 14(2): 135-147.
203
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Fanta J., 1997. Rehabilitating degraded forests in Central Europe into self-sustaining forest ecosystems.
Ecological Engineering, 8: 289-297.
FAO, 1989. Plant genetic resources: their conservation in situ for human use. Prepared in collaboration
with the United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO), UNEP and
IUCN. Rome, Italy.
FAO, 2005. Proceedings – Third expert meeting on harmonizing forest/related definitions for use by
various stakeholders. Rome, 137 p.
FAO, 2006. Global forest resources assessment 2005. Progress towards sustainable forest management.
Forestry paper 147. Roma, 320 p.
FAO, 2010. Global forest resources assessment 2010 – main report. FAO forestry paper, 163, 340 p.
FAO, 2012. State of the world’s forests. Rome, 46 p.
FAO, 2016. Global Forest Resources Assessment 2015. Rome, 44 p.
Faustmann M., 1849. On the determination of the value which forest land and immature stands possess
for forestry. Translated by Gane M., 1968. Oxford Institute Paper, 42 p.
Fernow B.E., 1902. Economics of forestry – second edition. New York, Thomas Y. Crowell % Co.
Publishers, 520 p.
Florescu I.I., 1981. Silvicultura. Editura Didactică și Pedagogică, București, 294 p.
Florescu I.I., Nicolescu V.N., 1996. Silvicultura – vol. I, Studiul pădurii. Editura Lux Libris, Brașov,
210 p.
Florescu I.I., Nicolescu V.N., 1998. Silvicultura - vol. II, Silvotehnică. Editura Universității Transilvania,
Brașov, 194 p.
Gaston K.J., Spicer J.I., 2004. Biodiversity: an introduction. Blackwell Publishing, 2nd Ed.
Gaudin S., 1996. Quelques éléments d’histoire forestière et généralités sur la forêt en France et dans le
monde. BTSA Gestion Forestière, Module D32, 32 p.
Gârbu S., 1934. Monografia Fondului Bisericesc Ortodox-Român din Bucovina – manuscris. Cernăuți,
283 p.
Geambașu N., 1995. Cercetări privind gospodărirea arboretelor de molid cu lemn de rezonanță și
claviatură. Editura tehnică silvică, București, 183 p.
Gini C., 1912. Variabilita e mutabilita. Reprinted in: Pizetti E., Salvemini T. (eds.). Memorie di
metodologica statistica, 1955. Libreria Eredi Virgilio Veschi, Rome, Italy .
Gini C. 1921. Measurement of inequality and incomes. Econ. J. 31: 124-126.
Giurescu C.C., 1976. Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi. Editura Ceres,
București, 391 p.
Giurgiu V., 1962. Vârste optime de tăiere pentru pădurile din R.P. Română. Editura Agro-Silvică,
București, 107 p.
Giurgiu V., 1982. Pădurea și viitorul. Editura Ceres, București.
Giurgiu V., 1988. Amenajarea pădurilor cu funcţii multiple. Editura Ceres, Bucureşti, 290 p.
Giurgiu V., 1989. Tratamente intensive: realități și perspective. Revista Pădurilor, București, 104(2):
58-63.
Giurgiu V., Pătrășcoiu N., Purcelean Ș., 1977. Gospodărirea polifuncțională a pădurilor și tratamentele.
Revista Pădurilor, București, 91(4): 190-196.
Giurgiu V., Decei I., Drăghiciu D., 2004. Metode și tabele dendrometrice. Editura Ceres, Bucureşti,
575 p.
Giurgiu V., Drăghiciu D., 2004. Modele matematico-auxologice și tabele de producție pentru arborete.
Editura Ceres, București, 607 p.
Goldsmith F.B., 1992. Coppicing – a conservation panacea? In: Buckley G.P. (Ed.), Ecology and
Management of Coppice Woodlands. Chapman Hall, London, England: 306–312.
Guguianu I., 1908. Foloasele pădurilor pentru populaţiune. Revista Pădurilor, Tomul XXII, Seria III:
225-250, 290-308.
Guldin J.M., 1996. The role of uneven-aged silviculture in the context of ecosystem management. Western
Journal of Applied Forestry, 11: 4-12.
204
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Haight R.G., 1987. Evaluating the efficiency of even-aged and uneven-aged stand management. Forest
Science, 33(1): 116-134.
Hansen A.J., Spies T.A., Swanson F.J., Ohmann J.L., 1991. Conserving biodiversity in managed forests.
Bioscience, 41: 382-391.
Hansen M.C., Potapov P.V., Moore R., Hancher M., Turubanova S.A., Tyukavina A., Thau D., Stehman
S.V., Goetz S.J., Loveland T.R., Kommareddy A., Egorov A., Chini L., Justice C.O., Townshend
J.R.G., 2013. High-Resolution Global Maps of 21st-Century Forest Cover Change.
Science, 342(6160): 850-853.
Haralamb A.T., 1956. Cultura speciilor forestiere. Editura Agro-Silvică de Stat, București, 510 p.
Hartig G.L., 1795. Anweisung zur Taxation der Forste oder zur Bestimmung des Holzertrags der Wälder.
Wiesbaden, 200 p.
Helms J.A., (Ed.), 1998. The Dictionary of Forestry. Society of American Foresters, Bethesda, MD, USA.
Hüffel G. 1909. La conversion en futaie des forêts traitées en taillis sous futaie. Bulletin de la Société
forestière de Franche Comté et de Belfort, 10: 238-247.
Ichim R., 1996. Memorii Gheorghe Spătaru – cartograf. Bucovina Forestieră, 4(1-2): 68-82.
IUCN, 1994. Guidelines for protected area management categories. Gland, Switzerland, Commission on
National Parks and Protected Areas (CNPPA), World Conservation Union (IUCN); and Cambridge,
UK, UNEP World Conservation Monitoring Centre (WCMC).
Judeich F., 1871. Die Forsteinrichtung. Schönfeld’s Verlagsbuchhandlung, Dresden.
Kangas A., Kangas J., Kurttila M., 2008. Decision Support for Forest Management. Springer, 222 p.
Kirileanu G.T., 1908. Cel mai vechiu cod silvic tipărit în limba românească: Orândueala de pădure
pentru Bucovina. Revista pădurilor, Bucureşti, 7: 161-170, 9: 271-279.
Kiss A.,1976. Controlul eficienței măsurilor în amenajament. Importanța și organizarea lui. Teză de
doctorat, Universitatea din Brașov.
Křepela M., 2005. Čtvrt tisíciletí od vydání tereziánských lesních řádů (250 de ani de la emiterea
Ordonanţei Forestiere de către Maria Tereza). Zprávy Lesnického Výzkumu, 50(4): 264-270 (în
cehă).
Leahu I., 2001. Amenajarea pădurilor. Editura Didactică și Pedagogică, București, 616 p.
Leslie A. 2005. What will we want from the forests? ITTO Tropical Forest Update 15(1): 14–16.
Lexerød N.L., Eid T., 2006-a. An evaluation of different diameter diversity indices based on criteria
related to forest management planning. Forest Ecology and Management, 222: 17-28.
Lexerød N.L., Eid T., 2006-b. Assessing suitability for selective cutting using a stand level index. Forest
Ecology and Management 237: 503-512.
Lorenz M.O., 1905. Methods of measuring the concentration of wealth. Publ. Am. Stat. Assoc. 70,
209–219.
Lundqvist L., 2004. Stand development in uneven-aged sub-alpine Picea abies stands after partial harvest
estimated from repeated surveys. Forestry, 77(2): 119-129.
Mantel W., 1959. Forsteinrichtung. Sauerlander’ Verlag. Frankfurt am Main.
Marcu G., 1974. Culturi de rășinoase cu cicluri scurte de producție pentru lemn de celuloză în România.
Revista pădurilor, 89(3): 117-120.
Martinez-Alier J., Munda G., O’Neill J., 1998. Weak compatibility of values for ecological economics.
Ecological Economics, 26: 277-286.
Mason W.L., 2002. Are irregular stands more windfirm? Forestry, 75(4): 347-355.
Meyer H.A., 1933. Eine mathematische Untersuchung über den Aufbau des Plenterwaldes. Schw.
Zeitschr. For. 84: 33-46, 88-103, 124-131.
Milescu I., 1957. Propuneri privind organizarea teritoriului forestier (I). Revista pădurilor, 72(11):
720-723.
Milescu I., 2002. Economie forestieră. Grupul Editorial Crai Nou, Muşatinii, Suceava, 292 p.
Mingers J., Brocklesby J., 1997. Multimethodology: towards a framework for mixing methodologies.
Omega, International Journal of Management Science, 25(5): 489-509.
Morell V., 1999. The sixth extinction. National Geographic, 195(2): 43-56.
205
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Negulescu E.G., Stănescu V., Florescu I.I., Tîrziu D., 1973. Silvicultura – fundamente teoretice și
practice. Editura Ceres, București, 372 p.
Nichiforel L., 2019. Management forestier cu și fără guvern. Editura Performantica, Iași, 171 p.
Noss R.F., 1990. Indicators for monitoring biodiversity: A hierarchical approach. Conservation Biology,
4: 355-364.
Nute D., Rosenberg G., Nath S., Verma B.P., Rauscher H.M., Twery M.J., Grove M., 2000. Goals and
goal orientation in decision support systems for ecosystem management. Computers and Electronics
in Agriculture 27(1-3): 355-375.
O’Hara K.L., Hasenauer H., Kindermann G., 2007. Sustainability in multi-aged stands: an analysis of
long-term plenter systems. Forestry, 80(2): 163-181.
Pașcovici N., 1973. Din istoricul silviculturii: tratamente folosite în trecut în pădurile din Nordul
Moldovei. Revista pădurilor, 88(1): 33-35.
Paşcovschi S., Leandru V., 1958. Tipuri de pădure din Republica Populară Română. Editura Agro-Silvică
de Stat, București, 459 p.
Păcescu M., 1901. Tablou de pădurile statului, stabilimentelor publice, bisericilor de mir, comunelor și
particulare, amenajate în anul 1900, în conformitate cu art. 4 din Codul silvic. Revista pădurilor,
Seria II, Anul V: 377.
Popescu-Zeletin I., Amzărescu C., 1953-a. Premizele unei metode pentru amenajarea pădurilor
grădinărite. Revista pădurilor, 10: 19-24.
Popescu-Zeletin I., Amzărescu C., 1953-b. Premize pentru metoda pădurii grădinărite. Tipurile de
structură grădinărite. Revista pădurilor, 11: 8-10.
Popescu-Zeletin I., Amzărescu C., 1953-c. Schiţa unei metode de amenajare pentru codrul grădinărit.
Revista pădurilor, 12: 12-15.
Popovici N.G., 1901. Libertatea de acțiune în silvicultură. Revista Pădurilor, seria II, anul V: 6-12.
Porterfield R.L., Zobel B.J., Leding F.T., 1975. Evaluating the efficiency of tree improvement programs.
Silvae Genetica, 24 (2-3): 33-44.
Pressler M.R., 1860. Aus der Holzzuwachlehre (zweiter Artikel). Allgemeine Forst und Jagd Zeitung, 36:
173– 191. Translated by Löwenstein W., Wirkner J.R., 1995. For the comprehension of net revenue
silviculture and the management objectives derived thereof. Journal of Forest Economics, 1(1):
45–87.
Priboianu V., 1930. Organizarea administrativă a C.A.P.S. Revista Pădurilor, 42(5): 414-430.
Prosser I.P., Abernethy B., 1999. Increasing errosion hazard from long-row construction during
conversion to plantation forest. Forest Ecology and Management, 123: 145-155.
Purcelean Ș., Pașcovschi S, 1968. Cercetări tipologice de sinteză asupra tipurilor fundamentale de
pădure. Ministerul Economiei Forestiere, Institutul de cercetări forestiere, Centrul de Documentare
Tehnică pentru Economia Forestieră, 106 p.
Reale O., Diemeyer P., 2000. Modeling the effects of vegetation on Mediterranean climate during Roman
Clasical Period – part I: Climate history and model sensitivity. Global and Planetary Change, 25:
163-184.
Reale O., Shukla J., 2000. Modeling the effects of vegetation on Mediterranean climate during Roman
Clasical Period – part II: Model simulation. Global and Planetary Change, 25: 185-214.
Richter A., 1963. Einführung in die Forsteinrichtung. Neumann, Radebeul.
Rucăreanu N., 1953. Amenajarea codrului grădinărit. Revista pădurilor, 10-12: 15-19; 3-8; 5-11.
Rucăreanu N., 1967. Amenajarea pădurilor – ediția a II-a. Editura Agro-silvică, București, 453 p.
Rucăreanu N., Leahu I., 1982. Amenajarea pădurilor. Editura Ceres, București.
Teodorescu I., 1904. Câteva observaţiuni asupra legislaţiei noastre forestiere. Revista pădurilor, Tomul
XVIII, seria II, anul VIII: 195-201.
Sabău V., 1966. Aspecte economice ale extinderii speciilor repede crescătoare de foioase. Revista
Pădurilor, 81(8): 448-453.
Sands R., 2005. Forestry in a global context. CABI Publishing, Wallingford, UK, 272 p.
Schall P., Ammer C., 2013. How to quantify forest management intensity in Central European forests.
Eur J Forest Res, 132: 379–396.
206
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Seceleanu I., 2012. Amenajarea pădurilor – organizare și conducere structurală. Editura Ceres.
București, 505 p.
Seidack A., Vermeulen W.J., Heyns H.E., Durrheim G., Vermeulen C., Willems D., Ferguson M.A.,
Huisamen J., Roth J., 1995. An unconventional approach to timber yield regulation for multi-aged,
multispecies forests. II. Application to a South African forest. Forest Ecology and
Management, 77(1-3): 155-168.
Seidl R., Rammer W., Lexer M.J., 2011. Adaptation options to reduce climate change vulnerability of
sustainable forest management in the Austrian Alps. Canadian Journal of Forest Research, 41:
694–706.
Shannon C.E., 1948. A mathematical theory of communication. Bell Syst. Tech. J. 27: 379-423, 623-656.
Skovsgaard J.P., 2000. The UMF-index: An indicator to compare silvicultural practices at the forest or
forest estate level. Forestry 73(1): 81-85.
Smith D.M., Larson B.C., Kelty M.J., Ashton P.M.S., 1997. The practice of silviculture: Applied Forest
Ecology, 9th edition. John Wiley, New York, 537 p.
Staudhammer C. L., LeMay V. M., 2001. Introduction and evaluation of possible indices of stand
structural diversity. Canadian journal of forest research, 31(7): 1105-1115.
Stănescu V., Șofletea N., Popescu O., 1997. Flora forestieră lemnoasă a României. Editura Ceres,
București, 451 p.
Stinghe V.N., 1939. Amenajarea pădurilor. Editura Societății Progresul Silvic, București, 256 p.
Stohlgren T.J., 2007. Measuring plant diversity - lesson from the field. Oxford Univ. Press, 389 p.
UNCED, 1993. Multilateral Convention on biological diversity. United Nations, Treaty Series, 30619.
UNFCCC, 2002. Report of the Conference of the Parties on its seventh session, held at Marrakech from
29 October to 10 November 2001. (FCCC/CP/2001/13/Add.1, UNFCCC, Marrakesh, Morocco,
2001). [WWW document]. URL https://unfccc.int/resource/docs/cop7/13a01.pdf. Accesat 11
Octombrie, 2019.
UNWCED, 1987. Report of the World Commision on Environment and Development – Our common
future. United Nations, A/42/427.
Westoby J., 1989. Introduction to world forestry: people and their trees. Oxford: Blackwell, 228 p.
Wiersum K.F., 1995. 200 years of sustainability in forestry: lessons from history. Environmental
management, 19(3): 321-329.
Williams M.R.W., 1988. Decision-Making in Forest Management, 2nd ed. Research Studies Press, Ltd.
Letchworth, Hertfordshire, England, 133 p.
Williams M., 2006. Deforesting the Earth: From Prehistory to Global Crisis, an Abridgment. University
of Chicago Press, Chicago, p. XVIII+543.
Pagini web:
http://apepaduri.gov.ro/paduri/, accesat august 2019.
http://en.wikipedia.org/wiki/Georg_Ludwig_Hartig, accesat aprilie, 2019.
http://roifn.ro/site/rezultate-ifn-2/, accesat Octombrie 2019.
207
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
208
CUPRINS
Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
209
CUPRINS