PARTICULARITĂŢILE MATERIEI VII

Constituenţii materiei vii sunt compuşi din moleculele materiei

moarte. Ele în parte, se supun legilor ce caracterizează comportarea
obiectelor inanimate, cu toate că întrunesc calităţi neordinare. Cea mai
concludentă particularitate este complexitatea şi gradul înalt de
organizare ce se caracterizează prin structura internă compusă şi
diversitatea de molecule. Organismele vii sunt reprezentate prin
milioane de specii. O altă particularitate constă în faptul că orice parte
componentă îşi are sensul său specific şi îndeplineşte o funcţie strict
determinată. Aceasta se referă nu numai la structurile macroscopice,
dar şi la structurile intracelulare microscopice, cum ar fi nucleul.
Structurile acestea sunt înzestrate cu funcţii speciale şi compuşi ce se
conţin în celulă - proteine, lipide. A treia particularitate care ne
apropie de sensul proceselor vitale constă în faptul că organismele vii
sunt capabile să extragă, să transforme şi să utilizeze energia mediului
ambiant fie sub forma compuşilor organici nutritivi, fie sub forma
energiei solare. Ultima particularitate permite organismelor să-şi
genereză sursa lor proprie de energie şi să-şi asigure integritatea. Pe
contul acestei energii se efectuează lucrul mecanic, se realizează
transferul membranar al substanţelor. Organismele vii niciodată nu se
află în stare de echilibru în ceea ce priveşte procesele declanşate de
organismul propriu-zis, precum şi în interacţiunea cu mediul ambiant.
Dar cea mai surprinzătoare particularitate a organismului este
capacitatea de a se reproduce, a se înmulţi, a se procrea, însuşire ce
poate fi considerată drept chintesenţa lui. Este evident că organismele
vii sunt compuse din aceleaşi molecule, dar care ar fi totuşi cauza că
materia vie se deosebeşte radical de cea moartă? De ce organismul viu
este ceva mai mult decît totalitatea componenţilor avitali? Anume
aceasta este problema principală ce relevă sensul biochimiei. Scopul
final al ştiinţei biochimia rezidă în perceperea enigmelor vieţii sub
toate formele ei. Şi, ca rezultat, avem nevoie de un student, viitor
medic specialist care să nu fie doar un “dicţionar” al tennenilor
biochimiei, dar şi apt să aprecieze critic şi constructiv datele
experimentale pe care se bazează cunoştinţele noastre despre
procesele vitale. în studiul disciplinei deosebim trei compartimente: 1.
Biochimia statică - studiază în exclusivitate analiza, componenţa
chimică a organismelor. 2. Biochimia dinamică - elucidează
complexitatea modificărilor de substanţe în organism. 3. Biochimia
funcţională - cercetează procesele chimice ce stau la baza diferitelor
manifestări ale vitalităţii. Biochimia este o ştiinţă experimentală,
succesul căreia e legat indispensabil de capacitatea de a experimenta,
bazată pe cunoştinţele modeme, utilizînd o tehnică avansată de
laborator, precum şi de sinteza datelor înregistrate, o interpretare şi
analiză veridică a explorărilor efectuate. în ierarhia structurală a
milioanelor de proteine diferite,
Cea mai importantă direcţie în dezvoltarea biochimiei contemporane e
studierea proceselor biochimice la nivelul molecular. Viteza acestor
procese e determinată de diverşi factori ca: concentraţia
ingredienţilor, pH, bariera energetică, activitatea fermenţilor
respectivi, prezenţa activatorilor şi inhibitorilor. Interacţiunea dintre
aceşti factori se efectueaza în mod diferit, cu o reflecţie indispensabilă
în procesele reglatoare la diferite niveluri. N ivelul IV: Nivelul III: N
ivelul II: N ivelul I: Complexele Celula şi organitele supramoleculare
Macromoleculele Unităţi monomerice Ierarhia structurală în
organizaţia moleculară a celulelor Un alt important nivel de studiu
este cel multienzimatic, vizînd proteinele specifice reglatoare, ce intră
în componenţa endo- şi exomembranelor. Compartimentele
intracelulare se caracterizează prin prezenţa unor procese biochimice
dominante. Aceste structuri se deosebesc nu numai morfologic şi
citochimic, dar şi biochimic. Anume la acest nivel are loc
compartimentalizarea şi specificarea proceselor biochimice. Ca obiect
pentru studiul metabolismului energetic servesc mitocondriile, iar
procesele biosintetice sunt concentrate în ribozomi şi fracţiunile
citoplasmatice. La nivelul celular are loc o interacţiune între procesele
biochimice în diferite structuri intracelulare, cu integrarea lor. La
acelaşi nivel, datorită prezenţei în celule a diferitelor mecanisme
reglatoare, se evidenţiază o acţiune specifică evidentă a substanţelor
biologice active: hormoni, mediatori, oligopeptide, stimulenţi şi
inhibitori. Acţionînd asupra sistemelor polienzimatice, apariţia
mecanismelor reglatorii condiţionează un echilibru dinamic al
proceselor biochimice şi de aceea celula intactă e în stare de
homeostazie. W.Canon propune acest termen în 1929 pentru
detenninarea constantei mediului intern - condiţie indispensabilă
pentru existenţa organismelor vii. Acest echilibru e circumstanţa
primordială a proceselor de autoasamblare, autoorganizare şi
autoreglare, ce determină funcţiile biologice cardinale: creşterea,
înmulţirea, mitoza şi diferenţierea celulelor. Starea de homeostazie se
păstrează nu numai în condiţii normale, dar şi la acţiunea diferitor
factori nocivi asupra organismului şi, de asemenea, în stări de stres. în
aceste condiţii homeostazia e determinată de prezenţa în organism a
sistemelor complexe reglatoare coordonate de mecanisme adaptive.
Studierea profundă şi vastă a proceselor biochimice ce determină
menţinerea homeostaziei, graţie mecanismelor de adaptaţie, e o
problemă actuală a biochimiei funcţionale. Aceste investigaţii
determină esenţa proceselor chimice ce stau la baza funcţiilor
fiziologice şi pot preciza mecanismele reglatorii ce delimitează
homeostazia în stări extremale. Aceasta e o problemă ce prezintă atît
interes teoretic, cît şi practic. în ultimii 30-40 de ani în studiile
biochimice au apărut modificări radicale datorită utilizării metodelor
moderne de cercetare. A crescut considerabil sensibilitatea şi
exactitatea aprecierilor cantitative ale diferitor metaboliţi în structurile
biologice. Datorită spectroscopiei infraroşii se poate studia caracterul
structural al moleculei, e posibilă determinarea diferitor compuşi
străini în microcantităţi. Perfecţionarea metodei cromatografice - în
straturi subţiri - a permis extragerea metaboliţilor individuali din ţesut
chiar şi atunci, cînd ei sunt în cantităţi minime. O caracteristică
deosebită o au metodele imunochimice care au favorizat şi au
justificat identificarea proteinelor individuale, secvenţa aminoacizilor
în lanţ. Un rol deosebit aparţine metodei de depistare radioactivă,
metodă care facilitează studierea metabolismului plastic şi energetic
în condiţii adecvate organismului intact. O răspîndire largă o are
metoda de înregistrare a izotopilor (scintigrafia) ce ne permite
examinarea perfectă a proceselor metabolice la toate nivelurile
sistemelor vii. La baza ei se află procesul de transformare a energiei
particulelor primare radioactive în energia radiaţiei electromagnetice
cu lungimea de undă 430 nm. Transformarea energiei este efectuată
de scintilator (lichid-pentru ß-particule şi cristal - pentru Y-particule).
Absorbind energia particulelor radioactive, scintilatorul elimină fotoni
ce se înregistrează pe amplificatorul fotoelectronic. Incontestabil că
succesul biochimiei depinde de realizările vădite în ştiinţele înrudite
precum sunt: bioorganica, anorganica, chimia analitică, fizică şi
coloidală, biologia, fizica şi chiar matematica. Rolul biochimiei
pentru medicină e de netăgăduit, ca argument servesc doar cuvintele
lui M. V. Lomonosov: “Medicul - fără cunoştinţe suficiente în chimie
- nu poate fi competent în materie”. Foarte accelerat se dezvoltă
biochimia clinică, care studiază modificările proceselor biochimice în
organismul uman în diferite patologii şi, concomitent, elaborîndu-se
metodele depistării anumitelor devieri cu scopul de a diagnostica şi a
pronostica evoluţia stărilor morbide. în ultimii 1 0 ani, numărul
analizelor chimice la un bolnav a crescut în medie de 4 ori. E necesar
de menţionat că descrierea datelor de laborator este direct dependentă
de gradul şi nivelul de instruire a medicului. Compuşii chimici în
organismele vii sunt complecşi şi variaţi după structura lor şi sunt
supuşi modificărilor permanente. Masa unor molecule e de milioane
de Da (daltoni). Modificările conformaţionale ale macromoleculelor
biologice au loc foarte repede.
Pentru despletirea unei spirale de DNA, utilă pentru replicare şi
expresie, e necesară numai o milisecundă.Modificarea poziţională a
unui domen de proteină faţă de altul e de o nanosecundă, iar
fenomenul de senzaţie optică - modificări structurale ale grupelor
luminoabsorbante - are loc în cîteva picosecunde. Pentru a percepe
mai profund structura şi funcţiile proteinelor, e necesar să ne amintim
de unele proprietăţi ale biomoleculelor. Organisme le vii conţin în
cantităţi mai mari 4 elemente: H, О, С si N. Dacă excludem H ,0,
căreia îi revine 75% din greutate, apoi 90% din masa reziduală Ie
revine acestor patru elemente. Din masa totală uscată carbonului îi
revin 50-60%, oxigenului - 25-30%, azotului - 8 -10% şi hidrogenului
- 3- 4% . 1. Particularităţile chimice deosebite ale organismelor vii
constau în prezenţa carbonului. El, la fel ca şi oxigenul, hidrogenul,
azotul, poate fonna legături covalente, adică legături determinate de
perechi de electroni aparţinînd ambilor atomi.
I I - -- I с : с — с—с— - с о • —>— с—о— • С : N : — — С —N -
С:Н——С-НII'I
Atomii participanţi la formarea acestor legături covalente pretind să-
şi asigure complexitatea cercurilor externe de electroni. Fiecare
pereche de electroni corespunde unei legături ordinare. în biologie o
importanţă primordiala o are capacitatea carbonului (C) de a diviza
perechile electronice, acestea aderînd la alţi atomi de C, fapt ce duce
la formarea unor legături ordinare foarte stabile. în plus, 2 atomi de С
se pot îmbina între ei, conjugînd 2 perechi de electroni. Astfel se
formează o legătură dublă.
С:: С — — с —С— • I c : : 0 : — — C = 0 • C : •' N: — - C = N - • •
I Varietatea substanţelor are ca schelet atomi de carbon, ce formează
legături covalente, practic infinite: liniare, ciclice, ramurale, structuri
combinate etc. Cele 4 legături covalente ordinare ale carbonului în
spaţiu se configurează în tetraedru, iar mărimea unghiului dintre 2
legături indiferente e de 109,5°. în moleculele unor substanţe acest
unghi poate să se modifice puţin. Datorită acestei proprietăţi,
compuşii carbonului formează diferite structuri tridimensionale. Nici
un alt element chimic nu poate forma molecule atît de diferite după
mărime şi formă, după complexitatea.
B Bioch => acizi,
I medicala celulele
O
C
H
I
M
I
E
B Plante cu
O fotosinteza
T
A
N
I
C
A
Z Clasificarea
O animalelor
O pe clase de
L specie
O
G
I
E
A Fiziologie Nutritia
N omului,
A aparatele,
T modul de
O functionare
M a sistamului
I
E