EVALUAREA ȘI

MĂSURAREA ÎN
EDUCAȚIE
FIZICĂ ȘI SPORT
Evaluarea. Accepțiuni ale conceptului de evaluare
Evaluarea (demers didactic aflat în strânsa legătură cu cel de
măsurare) este acel proces prin intermediul căruia se fac/se emit
judecăți asupra rezultatelor măsurărilor. Acestea pot cuprinde descrieri
cantitative, calitative, precum şi judecăţi de valoare (după M. Epuran).
În domeniul motricităţii, evaluarea este definită ca fiind acea
operaţiune didactică prin care măsurăm şi apreciem atât predispoziţiile
vocaţionale (aptitudinile) şi disponibilităţile elevilor pentru practicarea
educaţiei fizice şi sportului, cât şi capacitatea de performanţă
achiziţionată de aceştia (la nivel individual sau de echipă), în urma
procesului de pregătire specifică (D. Colibaba-Evuleţ).
 Evaluarea este un proces continuu care cuprinde în totalitate
scopurile educaţiei (motric, intelectual, atitudinal etc.). În timp ce
măsurarea se referă la cunoştinţe sau deprinderi specifice şi la nivelul la
care se prezintă acestea la un moment dat, evaluarea este continuă şi
urmăreşte evidenţierea nivelului de schimbare (preferabil de ameliorare) al
comportamentului elevului de-a lungul unei anumite perioade de timp.

Tipurile de evaluare
După D. Colibaba-Evuleţ, evaluările pot fi clasificate în funcţie de:
•moment: iniţială, curentă, periodică (intermediară) şi finală.
•modul de realizare: (orală, scrisă şi practică).
•scopul didactic: formativă, sumativă, normativă, criterială, calitativă, de
eficienţă
 Evaluarea iniţială stabileşte starea iniţială a elevului/ sportivului/
echipei, sau a acţiunii/ sistemului, precum şi condiţiile în care aceşti „factori”
pot participa, sau se pot integra în programul de pregătire preconizat. Acest
tip de evaluare se efectuează la începutul oricărui program de instruire şi
îndeplineşte o funcţie de predicţie, care are drept obiective:
- prezicerea performanţei(rezultatului) elevului/sportivului/echipei;
- determinarea aptitudinilor specifice (raportate la criterii prestabilite);
- diagnoza şi orientarea grupelor de obiective ale predării/instruirii.
 Evaluarea sumativă (cumulativă) reprezintă activitatea care
urmăreşte verificarea nivelului atins de către elev/sportiv în atingerea
obiectivelor de învăţare, precum şi eficienţa strategiei didactice
utilizate şi constă în verificarea şi aprecierea periodică a întregii
activităţi, încheiată cu un control final (bilanţ) asupra întregului
proces instructiv-educativ. Evaluarea sumativă se efectuează la
finalul demersului didactic a unor perioade de durate diferite
(trimestre, semestre, cicluri, ani etc.), asigură certificarea (finală
sau/şi intermediară), păstrează rezultatele (ex. testele naţionale,
examenele de capacitate, bacalaureat, trialurile de selecţie în sportul
de performanţă). Din acest motiv, acest tip de evaluare are un
caracter retrospectiv, în raport cu acţiunea estimată. Se realizează
prin intermediul notelor, calificativelor, punctelor, testelor finale, sau
cu ajutorul unor probe şi norme standard care marchează un nivel
minim de exigenţă aşteptată.
 Evaluarea formativă (continuă).
Acest tip de evaluare se realizează prin estimarea diferitelor faze
sau secvenţe ale procesului de instruire, precum şi a rezultatelor
obţinute, în trepte succesive foarte scurte şi analizate în detaliu. Rolul
îndeplinit de evaluarea formativă este acela de diagnosticare şi de
ameliorare.Trăsăturile evaluării formative sunt:
• frecvenţa mare a verificărilor şi aprecierilor în timpul unei perioade de
instruire;
• alternanţa rapidă a fazelor evaluării, cu modificările aduse activităţii.
În cadrul evaluării formative se utilizează testele de moment, care
măsoară progresul realizat de către sportiv „pe parcursul” încercărilor
sale de a îndeplini obiectivele propuse. Un test formativ trebuie să
conţină cel puţin o secvenţă, o bucată, un fragment, din obiectivul
operaţional propus.
 Exemplu: şutul la poartă efectuat de către un anumit
sportiv, raportat la „modelul de chinogramă” al acestui act motric.
Dacă acest „item” este îndeplinit, sportivul poate trece la o etapă
superioară de instruire. Funcţia esenţială a acestui tip de evaluare
este identificarea lacunelor (carenţelor) apărute în pregătirea
elevilor/sportivilor, aşa încât acestea să fie completate în cât mai
scurt timp, prin achiziţii corespunzătoare.
 Evaluarea normativă.

Acest tip de evaluare se realizează în conformitate cu o

scală exprimată în unităţi etalon, prin care subiecţii sunt clasificaţi
valoric și însoțește întotdeauna evaluarea formativă.
Exemplu: toţi componenţii unei echipe sunt verificaţi prin
intermediul aceluiaşi test, iar performanţele fiecăruia sunt
comparate cu rezultatele obţinute în medie la nivelul echipei. Media
echipei este de 7 lovituri de la 11 m, reuşite din 10 încercări, la
care raportăm performanţa fiecărui jucător în parte. Aceasta se mai
numeşte şi „cota normativă” a echipei, care trebuie mărită
progresiv odată cu fiecare etapă de instruire.
 Evaluarea criterială.
Presupune verificarea unor sarcini de instruire de natură diferită (în
plan fizic, tehnic, tactic, psihic) pentru care se stabilesc performanţe
standardizate fiecărui sportiv în parte. Criteriile de evaluare sunt constituite
din însăşi obiectivele individuale de performanţă. Aceste teste pun în
evidenţă «distanţa» la care se află sportivul faţă de obiectivele fixate pentru
a fi îndeplinite.
Evaluarea calităţii procesului de pregătire.
Acest tip de evaluare are la bază două relaţii fundamentale de
asociere:
1. relaţia dintre cantitate şi calitate („acumulările cantitative produc saltul
calitativ”)
2. relaţia dintre pregătirea calitativă şi strategia de instruire (ambele
raportate la obiective de pregătire bine precizate). Antrenamentul calitativ
vizează doar strategiile didactice eficiente, pozitive, care conduc
întotdeauna la atingerea obiectivului.
 Evaluarea eficienţei procesului de pregătire.

Aceasta formă de evaluare reflectă raportul dintre rezultatele

obţinute în pregătire şi volumul eforturilor depuse de către echipa
tehnică. Este vorba în acest caz, despre resursele umane, financiare,
materiale, informaţionale, depuse pentru realizarea/îndeplinirea
obiectivelor de instruire. Câţiva dintre indicatorii acestui tip de
evaluare sunt: eficienţa economică, eficienţa didactică, eficienţa
socio-culturală etc. Eficienţa obţinută în pregătire este consecinţa
exploatării inteligente de către antrenor, a tuturor disponibilităţilor
sportivului (active, latente sau potenţiale).
 Evaluarea ca principală componentă a procesului de
învăţământ, nu se reduce doar la estimarea rezultatelor obţinute de
către elev şi/sau sportiv şi nu este suficientă prin ea însăşi pentru
ameliorarea acestora.
Prin feed-back sau „bucla conexiunii inverse”, informaţiile
obţinute prin evaluare se referă atât la rezultatele concrete, cât şi la
acţiunile care au condus la performanţele respective. Astfel, rolurile
evaluării sunt:
- de a cunoaşte cât mai bine performanţele elevilor/sportivilor;
- de a orienta acţiunea de predare a profesorului/antrenorului şi de a
susţine reglarea ei sistematică („din mers”);
- de a îndruma activitatea de învăţare, determinând eficientizarea
acesteia.
Măsurarea

A măsura: „A stabili prin comparare cu o unitate de măsură

etalon de aceeași speță valori, mărimi, spații, distanțe etc.”
Măsurarea face posibilă caracterizarea diferitelor însuşiri sau
atribute ale obiectelor,fenomenelor sau indivizilor în termeni
cuantificabili, realizându-se astfel, o atribuire de valori. Dimensiunile
cantitative ale fenomenelor pot fi: frecvenţa, ordinea, intensitatea,
probabilitatea etc.
 Operaţia de măsurare cuprinde trei elemente:
- obiectul de măsurat;
- unitatea de măsură;
- regulile de atribuire a valorilor, în concordanţă cu proprietăţile
obiectului de măsurat.
Cuantificarea se referă la determinarea pe baza
caracteristicilor fenomenului, a celei mai bune descrieri cantitative.
Este o operaţie complexă, de determinare şi identificare a
dimensiunilor şi indicatorilor cantitativi, concreţi care să fie ulterior
înregistraţi şi eventual, măsuraţi. Cuantificarea este o operaţie prin
care sunt dezvăluite şi definite componentele, dimensiunile şi
expresiile, și face posibilă colectarea, înregistrarea şi exprimarea
cantitativă a datelor şi analiza statistico-matematică a acestora.
 Măsurarea este operaţia prin care expresia cantitativă
(cuantificată) a fenomenelor este organizată sub forma unei ordini
de mărime (frecvenţa, intensitate, volum, ritm) prin raportare la un
criteriu sau etalon, pe baza unor reguli de atribuire a valorilor.
Măsurarea poate fi:
• directă, când fenomenul este accesibil nemijlocit aplicării unui
sistem numeric;
• indirectă, când fenomenul nu este accesibil nemijlocit aplicării
unui sistem numeric sau unui etalon; variaţiile şi manifestările
acestui tip de caracteristici sunt stabilite şi notate în urma
observaţiei sistematice, urmând să fie ordonate şi măsurate
ulterior.
 Aşadar, măsurarea se poate aplica:
• fenomenelor materialmente măsurabile, cum sunt: indicatorii
demografici, economici, geografici sau psihologici (vârsta,
dezvoltarea psiho-fizică etc.), toate acestea putând fi cu uşurinţă
numărate sau măsurate;
• fenomenelor care pot fi măsurate cu aproximaţie, cum sunt:
opiniile şi atitudinile elevilor, inteligenţa, care au anumite grade de
dezvoltare şi anumite intensităţi, caz în care măsurarea se exercită
doar asupra unor manifestări observabile ale acestora.
 Relaţia dintre măsurare şi evaluare

Există opinii în care:

1. evaluarea este considerată a fi o formă a măsurării şi anume o
formă „mai slabă”, prin care se acordă semnificaţii cantitative
caracteristicilor calitative ale fenomenelor;
2. măsurarea este considerată drept o formă a evaluării şi anume o
formă de evaluare riguroasă, metrică, efectuată asupra laturilor
cantitative ale fenomenelor evaluate.
Evaluarea implică mai mult decât a măsura. A evalua înseamnă
şi a aprecia,cu sensul de a raporta un fenomen, o caracteristică, o
performanţă, un comportament la un sistem de criterii, care ţin de
punctul de vedere, de sistemul de valori în cadrul căruia se face
evaluarea.
 Exemplu.
Notarea şcolară nu este strict un act de măsurare, ci un act de
evaluare. Deoarece, între nivelul de pregătire al elevilor (măsurabil prin
note) şi nota acordată ca „valoare", este o relaţie mijlocită de
semnificaţii şi de sistemul de notare folosit. Acest lucru explică
variabilitatea mare a notării de la un profesor la altul, de la o disciplină
la alta etc. Astfel, mărimea evaluată depinde atât de caracteristicile
obiectului, cât şi de sensul pe care evaluatorul sau sistemul de
evaluare îi acordă proprietăţilor respective.
Aprecierea. Relaţia dintre măsurare-evaluare-
apreciere

A aprecia
1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦A prețui pe
cineva sau ceva (pentru calitățile sale).
2. A socoti, a considera (că).”(Dicţionarul explicativ al limbii
române).Operaţiunea de apreciere este larg utilizată în procesul
de învăţământ/pregătire sportivă, având la bază principii de
notare bine stabilite şi cunoscute atât de către examinatori cât şi
de către cei examinaţi. Marja de subiectivism a aprecierii este
semnificativă, oricât de mult s-ar strădui examinatorul (arbitrul)
să evite acest lucru.
 Dacă măsurarea se exercită asupra variabilelor (atribute,
trăsături, însuşiri) ale obiectelor, fenomenelor, evenimentelor sau
indivizilor, evaluarea se exprimă pe baza măsurării în note,
calificative, puncte, clasamente etc., aprecierea se referă la
comportamentul elevilor/sportivilor în cadrul activităţilor de pregătire
sau al competiţiilor, atitudinilor, motivaţiilor, integrării sociale, calităţii
şi eficienţei pregătirii etc. (Uneori contează mai mult eficienţa decât
calitatea: să înscrii, să punctezi şi nu modul în care o faci. Ex.
patinajul artistic). Măsurarea are rolul de a furniza informaţii exacte
despre starea sau despre un aspect al activităţii măsurate, prin
intermediul unor probe, teste, tehnici etc. (cantitatea), în timp ce
aprecierea presupune formarea unor judecăţi de valoare asupra unui
rezultat (calitatea).(Tudor Virgil, 2005).
 Evaluarea este (după Neuman, 1968 citat de V. Tudor) un
concept mai larg decât cele de măsurare şi de apreciere,
cuprinzând descrieri cantitative dar şi calitative, precum şi
atribuirea unei valori cu privire la fenomenele descrise prin
măsurători şi comparaţii.
Aşadar, evaluarea se referă la întreg procesul de
măsurare şi apreciere a rezultatelor unei activităţi,la care se
adaugă stabilirea ponderii elementelor reuşite dar şi nereuşite în
cadrul activităţii pe care o evaluăm.
 Concluzii:
• măsurarea se exprimă în cifre, exprimând mărimea
rezultatelor verificate;
• aprecierea arată la ce nivel se situează rezultatele faţă de
obiectivele fixate;
• evaluarea evidenţiază modul în care au fost obţinute
rezultatele, factorii care le-au influenţat şi ponderea acestora,
precum şi modalităţile prin care rezultatele pot fi ameliorate.
 Importanţa proceselor de evaluare/măsurare/apreciere a
elevilor/sportivilor
În educaţie fizică şi sport, cunoaşterea subiecţilor are drept
repere performanţele, randamentul acestora, rezultatele evaluării
servind la definirea sensurilor acţiunilor educaţionale întreprinse de
către cei implicați în acest sistem.
Cunoscând capacităţile elevilor/sportivilor, putem constata:
- în ce măsură reuşim să îndeplinim obiectivele educaţiei fizice şi
sportului;
- care sunt înclinaţiile, interesele şi aptitudinile elevilor/sportivilor;
- care este tipul de motivaţie şi nivelul de aspiraţie al acestora;
- modalităţile de optimizare a procesului instructiv-educativ;
- formarea grupelor omogene de lucru, alegerea celor mai potrivite
mijloace şi metode;
- care este sportul pe care-l pot practica elevii talentaţi şi modul în care
aceştia pot fi orientaţi spre marea performanţă.
 În cadrul general al cunoaşterii elevilor/sportivilor cu care
lucrăm în domeniul educaţiei fizice şi sportului, pot fi utilizate:
- observarea subiecţilor;
- experimentarea controlată a unor noi metode de instruire;
- desfăşurarea anchetelor pe bază de chestionar;
- administrarea de teste;
- studierea comportamentului elevilor în timpul activităţii sportive şi
în afara acesteia;
- studiul eficienţei activităţii motrice pe baza înregistrărilor din timpul
antrenamentelor, competiţiilor etc.