Evaluare - Prezentare 2
Evaluare - Prezentare 2
Evaluare - Prezentare 2
MĂSURAREA ÎN
EDUCAȚIE
FIZICĂ ȘI SPORT
Evaluarea. Accepțiuni ale conceptului de evaluare
Evaluarea (demers didactic aflat în strânsa legătură cu cel de
măsurare) este acel proces prin intermediul căruia se fac/se emit
judecăți asupra rezultatelor măsurărilor. Acestea pot cuprinde descrieri
cantitative, calitative, precum şi judecăţi de valoare (după M. Epuran).
În domeniul motricităţii, evaluarea este definită ca fiind acea
operaţiune didactică prin care măsurăm şi apreciem atât predispoziţiile
vocaţionale (aptitudinile) şi disponibilităţile elevilor pentru practicarea
educaţiei fizice şi sportului, cât şi capacitatea de performanţă
achiziţionată de aceştia (la nivel individual sau de echipă), în urma
procesului de pregătire specifică (D. Colibaba-Evuleţ).
Evaluarea este un proces continuu care cuprinde în totalitate
scopurile educaţiei (motric, intelectual, atitudinal etc.). În timp ce
măsurarea se referă la cunoştinţe sau deprinderi specifice şi la nivelul la
care se prezintă acestea la un moment dat, evaluarea este continuă şi
urmăreşte evidenţierea nivelului de schimbare (preferabil de ameliorare) al
comportamentului elevului de-a lungul unei anumite perioade de timp.
Tipurile de evaluare
După D. Colibaba-Evuleţ, evaluările pot fi clasificate în funcţie de:
•moment: iniţială, curentă, periodică (intermediară) şi finală.
•modul de realizare: (orală, scrisă şi practică).
•scopul didactic: formativă, sumativă, normativă, criterială, calitativă, de
eficienţă
Evaluarea iniţială stabileşte starea iniţială a elevului/ sportivului/
echipei, sau a acţiunii/ sistemului, precum şi condiţiile în care aceşti „factori”
pot participa, sau se pot integra în programul de pregătire preconizat. Acest
tip de evaluare se efectuează la începutul oricărui program de instruire şi
îndeplineşte o funcţie de predicţie, care are drept obiective:
- prezicerea performanţei(rezultatului) elevului/sportivului/echipei;
- determinarea aptitudinilor specifice (raportate la criterii prestabilite);
- diagnoza şi orientarea grupelor de obiective ale predării/instruirii.
Evaluarea sumativă (cumulativă) reprezintă activitatea care
urmăreşte verificarea nivelului atins de către elev/sportiv în atingerea
obiectivelor de învăţare, precum şi eficienţa strategiei didactice
utilizate şi constă în verificarea şi aprecierea periodică a întregii
activităţi, încheiată cu un control final (bilanţ) asupra întregului
proces instructiv-educativ. Evaluarea sumativă se efectuează la
finalul demersului didactic a unor perioade de durate diferite
(trimestre, semestre, cicluri, ani etc.), asigură certificarea (finală
sau/şi intermediară), păstrează rezultatele (ex. testele naţionale,
examenele de capacitate, bacalaureat, trialurile de selecţie în sportul
de performanţă). Din acest motiv, acest tip de evaluare are un
caracter retrospectiv, în raport cu acţiunea estimată. Se realizează
prin intermediul notelor, calificativelor, punctelor, testelor finale, sau
cu ajutorul unor probe şi norme standard care marchează un nivel
minim de exigenţă aşteptată.
Evaluarea formativă (continuă).
Acest tip de evaluare se realizează prin estimarea diferitelor faze
sau secvenţe ale procesului de instruire, precum şi a rezultatelor
obţinute, în trepte succesive foarte scurte şi analizate în detaliu. Rolul
îndeplinit de evaluarea formativă este acela de diagnosticare şi de
ameliorare.Trăsăturile evaluării formative sunt:
• frecvenţa mare a verificărilor şi aprecierilor în timpul unei perioade de
instruire;
• alternanţa rapidă a fazelor evaluării, cu modificările aduse activităţii.
În cadrul evaluării formative se utilizează testele de moment, care
măsoară progresul realizat de către sportiv „pe parcursul” încercărilor
sale de a îndeplini obiectivele propuse. Un test formativ trebuie să
conţină cel puţin o secvenţă, o bucată, un fragment, din obiectivul
operaţional propus.
Exemplu: şutul la poartă efectuat de către un anumit
sportiv, raportat la „modelul de chinogramă” al acestui act motric.
Dacă acest „item” este îndeplinit, sportivul poate trece la o etapă
superioară de instruire. Funcţia esenţială a acestui tip de evaluare
este identificarea lacunelor (carenţelor) apărute în pregătirea
elevilor/sportivilor, aşa încât acestea să fie completate în cât mai
scurt timp, prin achiziţii corespunzătoare.
Evaluarea normativă.
A aprecia
1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦A prețui pe
cineva sau ceva (pentru calitățile sale).
2. A socoti, a considera (că).”(Dicţionarul explicativ al limbii
române).Operaţiunea de apreciere este larg utilizată în procesul
de învăţământ/pregătire sportivă, având la bază principii de
notare bine stabilite şi cunoscute atât de către examinatori cât şi
de către cei examinaţi. Marja de subiectivism a aprecierii este
semnificativă, oricât de mult s-ar strădui examinatorul (arbitrul)
să evite acest lucru.
Dacă măsurarea se exercită asupra variabilelor (atribute,
trăsături, însuşiri) ale obiectelor, fenomenelor, evenimentelor sau
indivizilor, evaluarea se exprimă pe baza măsurării în note,
calificative, puncte, clasamente etc., aprecierea se referă la
comportamentul elevilor/sportivilor în cadrul activităţilor de pregătire
sau al competiţiilor, atitudinilor, motivaţiilor, integrării sociale, calităţii
şi eficienţei pregătirii etc. (Uneori contează mai mult eficienţa decât
calitatea: să înscrii, să punctezi şi nu modul în care o faci. Ex.
patinajul artistic). Măsurarea are rolul de a furniza informaţii exacte
despre starea sau despre un aspect al activităţii măsurate, prin
intermediul unor probe, teste, tehnici etc. (cantitatea), în timp ce
aprecierea presupune formarea unor judecăţi de valoare asupra unui
rezultat (calitatea).(Tudor Virgil, 2005).
Evaluarea este (după Neuman, 1968 citat de V. Tudor) un
concept mai larg decât cele de măsurare şi de apreciere,
cuprinzând descrieri cantitative dar şi calitative, precum şi
atribuirea unei valori cu privire la fenomenele descrise prin
măsurători şi comparaţii.
Aşadar, evaluarea se referă la întreg procesul de
măsurare şi apreciere a rezultatelor unei activităţi,la care se
adaugă stabilirea ponderii elementelor reuşite dar şi nereuşite în
cadrul activităţii pe care o evaluăm.
Concluzii:
• măsurarea se exprimă în cifre, exprimând mărimea
rezultatelor verificate;
• aprecierea arată la ce nivel se situează rezultatele faţă de
obiectivele fixate;
• evaluarea evidenţiază modul în care au fost obţinute
rezultatele, factorii care le-au influenţat şi ponderea acestora,
precum şi modalităţile prin care rezultatele pot fi ameliorate.
Importanţa proceselor de evaluare/măsurare/apreciere a
elevilor/sportivilor
În educaţie fizică şi sport, cunoaşterea subiecţilor are drept
repere performanţele, randamentul acestora, rezultatele evaluării
servind la definirea sensurilor acţiunilor educaţionale întreprinse de
către cei implicați în acest sistem.
Cunoscând capacităţile elevilor/sportivilor, putem constata:
- în ce măsură reuşim să îndeplinim obiectivele educaţiei fizice şi
sportului;
- care sunt înclinaţiile, interesele şi aptitudinile elevilor/sportivilor;
- care este tipul de motivaţie şi nivelul de aspiraţie al acestora;
- modalităţile de optimizare a procesului instructiv-educativ;
- formarea grupelor omogene de lucru, alegerea celor mai potrivite
mijloace şi metode;
- care este sportul pe care-l pot practica elevii talentaţi şi modul în care
aceştia pot fi orientaţi spre marea performanţă.
În cadrul general al cunoaşterii elevilor/sportivilor cu care
lucrăm în domeniul educaţiei fizice şi sportului, pot fi utilizate:
- observarea subiecţilor;
- experimentarea controlată a unor noi metode de instruire;
- desfăşurarea anchetelor pe bază de chestionar;
- administrarea de teste;
- studierea comportamentului elevilor în timpul activităţii sportive şi
în afara acesteia;
- studiul eficienţei activităţii motrice pe baza înregistrărilor din timpul
antrenamentelor, competiţiilor etc.