RADIOLOGIE CONVENȚIONALĂ

RADIOGRAFIA

□ Radiografia este metoda de explorare

radiologică care se bazează pe
proprietatea razelor X de a
impresiona emulsia filmelor
radiografice, pe care le face capabile,
după developare, să redea imaginea
obiectului străbătut de fasciculul de
raze X.
□ Imaginea radiografică
□ Emulsia fotografică expusă la fotoni X este impresionată şi, prin
developare, se înnegreşte. În acest fel filmul radiografic poate
evidenţia imaginea latentă conţinută de fasiculul de electroni
emergent din corpul traversat, înnegrindu-se în zonele în care
radiaţiile ajung fără să fie absorbite şi rămânând mai transparentă
în acele părţi în care se proiectează formaţii, care au absorbit în
întregime sau în măsură mai mare fotonii incidenţi. Deci emulsia
fotografică se impresionează şi prin developare devine cu atât mai
întunecată cu cât sunt mai radiotransparente elementele materiale
traversate de fasciculul de radiaţii.
□ Imaginea radiografică este negativul imaginii radioscopice,
deoarece elementele opace pentru razele X apar luminoase
(albe) pe radiografii în timp ce elementele transparente dau
o imagine întunecată. Astfel, la nivelul toracelui, plămânii,
datorită conţinutului lor aeric, reţin într-o măsură mică
radiaţiile – deoarece aerul şi gazele au un coeficient de
atenuare redus. Datorită densităţii lor mici, vor apărea pe
radiografie ca imagini mai întunecate separate între ele de
imaginea albă, radioopacă, a opacităţii mediastinale.
□ Pentru organele abdominale, contrastul este mai puţin
evident: sunt vizibile imaginile ficatului, a rinichilor şi a
splinei, datorită relativei radiotransparenţe a unui strat subţire
adipos care înconjoară aceste viscere (ţesutul adipos prezintă
un coeficient de atenuare inferior altor părţi moi).
□ Ansele intestinale şi stomacul nu sunt vizibile dacă sunt goale;
dacă ele conţin o cantitate oarecare de gaz dobândesc o
radiotransparenţă relativă, absorbind într-o măsură mai mică
fotonii X şi devenind vizibile segmente mai mult sau mai puţin
întinse ale mulajului cavităţilor lor.
□ Pentru a face vizibile radiologic, indirect, cavităţile naturale
ale organismului se poate recurge la umplerea acestora cu
substanţe cu un număr atomic mai mare care astfel sunt
radioopace, acestea constituind aşa-zisele substanţe de
contrast artificiale radioopace. De asemenea, se pot utiliza şi
substanţe de contrast radiotransparente, umplând aceleaşi
cavităţi reale sau virtuale cu aer sau cu alte gaze.
 □ Avantajele radiografiei:
□ - este o metodă obiectivă;
□ - reprezintă un document, care să se poată compara cu
alte imagini;
□ - poate pune în evidenţă leziunile mici chiar de
câţiva milimetri;
□ - iradierea bolnavului este mai mică.

□ Dezavantaje:
□ - este mai costisitoare decât radioscopia;

□ - necesită numeroase filme pentru a putea urmări funcția

unor organe.
Filmul radiografic

□ Filmul radiografic
acetil acetată, este alcătuit
de 0,15-0,25 mmdintr-un suportpoliester.
sau dintr-un central deDe
celuloză
o parte
şi de alta a acestui strat urmeză: un strat adeziv, emulsie
fotosensibilă (formată din bromură de argint înglobată în gelatină),
un strat protector.
□ Filmele radiografice
30/40, 35/35 au diferite
şi 15/40 cm, iar dimensiuni: 13/18, 18/24,
pentru radiografiile dentare24/30,
3/4
cm. Ele sunt păstrate în cutii bine închise, ferite de acţiunea
luminii.
□ Casetele
□ Pentru
conferăefectuarea radiografiilor
filmului protecţia se utilizează
împotriva luminii şicasetele metalice,
îl menţine într-uncare
singur plan.
□ Caseta conţine(Wolframat
fosforescente două folii sau ecrane Sulfură
de Calciu, întăritoare impregnate
de Yitrium cu săruri
sau Titan), cu
pământuri rare (Gadolinium), care au proprietatea de a emite lumină
şi după ce acţiunea razelor X a încetat, impresionând filmul
radiografic pe faţa corespunzătoare.
□ Camera obscură
□ După expunerea la raze X a filmului radiografic, acesta este
prelucrat la lumina roşie sau verde filtrată. Se scoate din
casetă, se fixează pe o ramă, apoi se introduce succesiv în
tancurile de developare. Revelatorul conţine substanţe
reducătoare (metol şi hidrochinonă), care descompun sărurile
de argint impresionate de razele X în granule de argint metalic,
negre. Sărurile de argint nereduse sunt îndepărtate de
hiposulfitul de sodiu conţinut în fixator. În final filmul este bine
spălat într-un bazin cu apă curentă şi se usucă natural sau în
dulapuri speciale.
□ Developarea filmului poate fi făcută şi cu ajutorul aparatelor
automate într-un timp foarte scurt (1-3 minute) la lumina
zilei. Astăzi există aparate cu magazii de clişee, transport
mecanic, expunere automată, developare automată, cu laser
etc.
□ Dispozitivele electronice sau optice care ameliorează calitatea
imaginii (Logetron) efectuează substracţia structurii de cercetat,
armonizează şi permit densimetria diferitelor elemente de pe
film.
□ Substracţia – operaţia prin care se întăresc structurile de
cercetat. Substracţia digitală, din memoria electronică a
computerului, reprezintă tratarea punct cu punct a diferitelor
elemente ale imaginii.
□ Armonizarea – accentuează detaliile şi scade contrastul de fond
prin atenuarea structurilor grosolane.
□ Densimetria – efectuată cu celule fotoelectrice, dă relaţii asupra
gradului de mineralizare a osului, raportul sânge/aer în ţesutul
pulmonar.
□ Radiografia în culori – are ca scop obţinerea de imagini mai
frumoase şi mai bogate în detalii de structură.
□ Radiografia cu raze dure sau cu supravoltaj
Acest tippentru
utilizată de radiografie se efectuează
studiul structurii unor cu 110-150
imagini KV şi este
complexe.
Astfel putem
patologic identifica printr-o
al parenchimului opacitate
pulmonar lichidianăputem
(de exemplu: un proces
identifica o tumoră de parenchim mascată pe radiografia
standard de o pleurezie), putem identifica cu uşurinţă vasele
pulmonare, bronşiile, ganglionii.
□ Seriografia
□ În situaţia
unui organînîncare trebuie
mişcare sausă se studieze
diferitele fazediversele aspecte ale
ale aceluiaşi
fenomen, care se succed în mod rapid, există dispozitive
speciale numite seriografe, care permit să se efectueze pe
aceeaşi peliculă două sau mai multe radiografii la intervale de
timp mai mult sau mai puţin scurte.
□ Seriografia este utilizată
gastro-intestinal în modacestor
şi efectuarea curentseriografii
în examenul tractului
este de
regulă însoţită de observarea radioscopică, care alege
momentul cel mai potrivit pentru expunerea radiografică,
realizând aşa-zisele radiografii ţintite.
 Radiofotografia medicală

□ Radiofotografia medicală este o metodă de investigație

radiologică care constă în fotografierea imaginii obținute la
ecranul de radioscopie, pe filme de 7/7 cm sau 10/10 cm.
□ Aparatul pentru radiofotografie prezintă montat în faţa ecranului
o piramidă în vârful căreia se adaptează un aparat fotografic
(cameră Odelka bazată pe principiul oglinzilor concave).
□ Filmele obţinute sunt examinate cu lupa sau la un aparat
de proiecţie.
□ Metoda este foarte utilă pentru depistarea afecţiunilor toracice şi
cardiace cu extensie în masă: TBC, silicoză, cancer
bronhopulmonar, malformaţii cardiace, valvulopatii etc.
 RADIOSCOPIA
□ Radioscopia este metoda radiologică cea mai simplă, rapidă
şi ieftină. Ea constă în examinarea la ecranul aparatului
Röentgen a imaginilor pe care le formează fasciculul de
raze X, după ce a traversat o anumită regiune anatomică şi
se bazează pe următoarele proprietăți ale razelor X:
propagare în linie dreaptă, penetrabilitate, absorbție
inegală şi fluorescență.
□ Radioscopia ne furnizează date importante asupra
aspectului morfologic (de ansamblu, raporturile,
mobilitatea, punctele dureroase ale organelor) şi
funcțional; disociază imaginile.
□ Radioscopia trebuie efectuată sistematic, după un anumit
plan începând cu examenul de ansamblu, continuând cu
examenul pe regiuni, succesiv şi simetric în diferite
incidențe. Ea trebuie să aibă o durată scurtă pentru a iradia
cât mai puţin bolnavul şi examinatorul.
 □ Avantaje:
□ - metodă ieftină;
□ - permite examinarea aspectului morfologic şi funcțional
al organelor;
□ - permite disocierea imaginilor, prin
posibilitatea examinării bolnavului în mai multe
incidenţe.

□ Dezavantaje:
□ - nu identifică leziunile mici (sub 5-6 mm);

□ - metodă subiectivă;

□ - nu se obține un document pentru controlul ulterior;

□ - iradiază mult bolnavul.
RADIOSCOPIA cu AMPLIFICATOR de
IMAGINE şi TELEVIZIUNE
□ Progresele realizate în domeniul electronicii au dus la creșterea
calității acestei metode de examinare, atât prin aportul
informațional, cât şi printr-o serie de alte avantaje:
□ - reduce doza de radiații cu aproape 50%, asigurând protecția ideală
a bolnavului şi medicului;
□ - mărește gradul de luminozitate a ecranului de 3.000 până la
6.000 de ori față de radioscopia obișnuită;
□ - realizează imagini care pot fi analizate şi interpretate la lumina zilei;
□ - evidențiază leziuni mici;
□ - imaginea poate fi transmisă la distanță de ecran pe aparate
de televiziune aflate în alte încăperi;
□ - imaginea poate fi înregistrată pe film radiografic sau
bandă magnetică cu posibilitatea redării ei ulterioare.
□ Amplificatorul de imagine este format dintr-un tub electronic
care prezintă vid în interior şi este dotat cu două ecrane: ecranul
primar situat la intrarea în tub – este format dintr-un ecran
fluorescent care transformă fotonii X în fotoni luminoşi şi un
strat fotoelectric care transformă fotonii luminoşi în electroni.
□ Aceştia sunt acceleraţi într-un câmp electric de 15-25 KV şi
focalizaţi spre ecranul secundar care are dimensiuni mai
mici, dar un efect luminos cu mult mai mare. Ecranul anodic
fosforescent formează o imagine mai mică decât secţiunea
regiunii examinate, care apoi este reflectată pe o oglindă de
unde va fi transmisă pe ecranul de televiziune, la o cameră
fotografică (ampliofotografie) sau înregistrată pe film.
□ Dezvoltarea electronicii a dus la electromecanizarea
manoperelor de examinare cu telecomandă, care permite o
examinare la distanţă, în afara încăperii în care se află bolnavul.
 Proceduri de lucru si
instructiuni
Pregătirea inițială
□ O radiografie de calitate poate fi obținută numai cu
cooperarea pacientului.
□ Calitatea unei radiografii poate fi alterată de mișcarea
pacientului sau de poziționarea incorectă a acestuia sau
incapacitatea pacientului de a menține poziția corectă.
Pacientul trebuie informat asupra examinării și trebuie
asigurat că manevrele efectuate în timpul examinării vor fi in
limita posibilităților acestuia.
□ Investigațiile radiografice trebuie efectuate urmând un plan
de examinare:
◦ Identificarea examinării solicitate.
◦ Identificarea pacientului și verificarea statusului gestațional dacă este
cazul.
◦ Confirmarea examinării solicitate.
◦ Verificarea examinărilor anterioare, dacă sunt disponibile.
◦ Pregătirea în prealabil a camerei
● Setarea distanței focale și poziționarea tubului pentru efectuarea
primei incidențe în cadrul examinării.
● Pregătirea echipamentului auxiliar (casetă, burete, sorț de plumb etc.).
◦ Selectarea expunerii
● Alegerea și introducerea casetei de dimensiuni necesare și setarea
regimului corespunzator examinării
◦ Pregătirea pacientului
● Poziționarea corectă
● Asigurarea imobilizării în timpul expunerii
● Centrarea tubului , colimarea fasciculului de radiații limitându-l doar
asupra zonei de interes.
◦ Folosirea dispozitivelor de protecție
◦ Fixarea semnelor indicatoare (stânga/dreapta).
◦ Procedura este explicată pacientului și dacă este necesar, mișcările
respiratorii vor fi repetate. Dacă, în timpul expunerii pacientul
trebuie să mențină apneea, acesta va fi anunțat când poate relua
mișcările respiratorii.
◦ Efectuarea expunerii
◦ Procesarea imaginii.
◦ Evaluarea examinării.
Determinarea pozitiei si a expunerii
□ Pentru ca o radiografie sa poată avea scop diagnostic, trebuie
luați în calcul atât factorii caracteristici expunerii cât și
poziționarea pacientului.
□ Înainte de a intra pacientul în cabinet, trebuie stabilite
incidențele ce urmează să fie efectuate, astfel încât
echipamentul necesar să poată fi pregătit înainte de a incepe
examinare.
Regulile pentru poziționarea corectă a pacientului:
1. Segmentul anatomic examinat trebuie centrat pe film.
2. Regiunea examinată necesită imobilizare.
3. Obiectele radioopace trebuie îndepărtate de la nivelul
regiunii examinate, deoarece pot produce artefacte.
4. Trebuie expus numai segmentul anatomic interesat.
5. Câmpul colimat trebuie să fie suficient de mare încât sa
cuprindă segmentul anatomic analizat, dar mai mic decât
caseta.
6. Când este posibil gonadele sunt acoperite cu șorț de plumb.
7. Mișcările respiratorii vor fi explicate pacientului înainte
de efectuarea epunerii.
 Examinări radiologice
Radiografia toraco-pulmonară: incidență PA
□ Pregătirea pacientului:
□ Pacientul este rugat să îndepărteze bijuteriile, obiectele
metalice si hainele de la nivelul toracelui; dacă este nevoie
părul va fi prins în vârful capului.
□ Pentru incidența PA, pacientul trebuie sa stea cu spatele
drept, în ortostatism sau așezat, cu fața spre casetă, pentru ca
dimensiunea cordului să fie cât mai apropiată de realitate.
Radiografia toraco-pulmonară: incidentă
PA
□ Pacientul este rugat să își sprijine mâinile pe șolduri, să
orienteze coatele anterior și să tragă de umeri anterior și în
jos, astfel încât claviculele să fie situate sub zonele apicale
pulmonare, iar scapulele să nu se suprapuna ariilor
pulmonare. Toracele și bărbia vor fi lipite de masă, iar gătul în
extensie.
□ În timpul examinării pacientul va purta șorț de plumb pentru
protejarea zonei pelvine.
Raza centrală
□ Se ia ca punct de reper vertebra T1 (se palpează la baza
gâtului) ce corespunde vârfurilor pulmonare.
□ Raza trebuie direcționată spre coloana vertebrală, la nivelul
vertebrei T7 ( 18-20 cm de la T1), ce corespunde
unghiului inferioar al scapulei.
□ Distanța focală trebuie setată la 150 cm.
Poziționarea casetei
□ Dimensiune : 35x35 sau 35 x 43 cm

□ Orientare: landscape/portret (în funcție de tipul constituțional)

Colimare
□ Trebuie luată în considerare expansiunea pulmonară în timpul
inspirului profund. Marginile laterale ale câmpului iluminat
trebuie să corespundă conturului extern al toracelui, iar
marginea superioară trebuie să corespundă vertebrei T1.
Respirația
□ Expunerea trebuie efectuată cu pacientul în apnee inspiratorie
profunda.
Regim: 110-125 kVp; mAs:3
 Criterii de evaluare ale radiografiei
toraco-pulmonare incidență PA
□Câmpurile pulmonare trebuie să fie vizibile în întregime, de la
vârfuri până la sinusurile costodiafragmatice.
□Toracele să nu fie rotat. Rotația se poate determina prin
examinarea extremităților sternale ale claviculelor, ce trebuie
să fie simetrice față de coloana vertebrală.
□Traheea este vizibilă pe linia mediană.
□Scapulele se proiectează în afara câmpurilor pulmonare.

□Se pot observa zece arcuri costale posterioare.

□Contururile diafragmelor și cordului sunt clare.

Radiografie toraco-pulmonară – incidență
laterală
□ Se efectuează când se observă elemente posibil patologice
pe incidențele AP/PA, ce necesită investigații suplimentare
□ Pregătirea pacientului: similară cu cea pentru incidența
PA.
□ Poziționare:
□ Pacientul este orientat cu partea stângă/dreaptă spre
casetă.
□ Mâinile sunt poziționate deasupra capului,
coatele apropiate.
□ Respiratie: Apnee inspiratorie profunda.
□ Dimensiuni și orientare casetă: 35x43 cm, în grilă, portret.
□ Distanță focală: 150-180 cm
□ Raza trebuie direcționată spre linia medio-axilară, la nivelul
vertebrei T6/T7, la aproximativ 8-10 cm inferior față de
scobitura jugulară.
□ Colimare: Trebuie sa includă vârfurile, unghiurile
costo-frenice și marginile anterioare și cea posterioare ale
plămânilor.
Criterii de evaluare a radiografiei toraco-pulmonare –
incidență laterală
□ Câmpurile pulmonare trebuie să fie vizibile în întregime, de la
vârfuri până la sinusurile costofrenice.
□ Brațele nu trebuie să se suprapună peste câmpurile pulmonare.
□ Contururile diafragmelor și cordului trebuie să fie clare.
□ Arcurile costale bilaterale trebuie să se suprapună perfect
posterior în spatele coloanei toracale. Sinusurile costo-frenice
se suprapun. Limita anterioară este reprezentată de stern, iar în
fața acestuia nu trebuie să se proiecteze arcuri costale.
□ Toracele nu trebuie să fie înclinat.
□ Hilurile pulmonare trebuie să fie localizate în centrul
radiografiei.
 colimare la arpoximativ
S cm deasupra mărul
i

apex

esofag şi tra ee

stern

ii

arcuri costale
posterioare
mbra cord I i

contur diafragmatic

sin suri costa-frenice

suprapuse
Radiografie toraco-pulmonară –
incidente oblice
□ Pregătirea pacientului: similară cu cea pentru incidența
PA.
□ Poziționare:
◦ Incidență oblică anterioară stanga: pacientul în poziție erectă,
orientat cu fața spre casetă (poziție PA), este rotit 30-50°, axila si
regiunea pectorala stanga in contact cu caseta. Raza centrala intra
prin regiunea toracica dreapta.
◦ Incidență oblică anterioara dreapta: aceeasi pozitie dar caseta este
aplicata pe dreapta.
□ Respirație: Apnee inspiratorie profunda.
□ Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm, portret.
□ Regim: 100 kVp, 5 mAs.
□ Distanța focală: 180 cm.
□ Raza centrală: Direcționată la nivelul vertebrei T7
□ Colimare: marginea superioară la aproximativ 5 cm deasupra
umerilor, vertebra T7 situată central.
 □ Criterii de evaluare a radiografiei toraco-pulmonare –
incidență oblica
□ Poziție: toracele pacientului este la 45°, lucru demonstrat de
faptul că articulațiile sternoclaviculare nu sunt suprapuse cu
vertebrele toracale. Coloana toracală este vizibilă, iar
plămânii/coastele ocupă de două ori mai mult spațiu față de cei
de partea opusă.
□ În incidența oblică anterioară dreaptă, umbra cardiacă apare fără
suprapunerea coloanei toracale (incidența oblică anterioară
stângă necesită o rotație de 60° pentru a obține acest lucru).
□ În incidența oblică anterioara stângă , umbra cardiacă apare fără
suprapunerea coloanei toracale.
□ Arcul costal posterior 10 este vizibil deasupra diafragmei în
inspir profund.
Radiografie toraco-pulmonară – incidentă
apicală
□ Utilizată în cazul suspiciunii unor leziuni apicale, precum
tumorile sau infecțiile.
□ Pregătirea pacientului: similară cu cea pentru incidența
PA.
□ Poziționare:
◦ Metoda 1: pacientul în poziție AP, tubul înclinat la 30° caudo-
cranial, centrat pe manubrium.
◦ Metoda 2: pacientul în poziție AP, spatele face un unghi de 30°
caudo-cranial cu masa,astfel încât umerii, gâtul și capul să fie
sprijiniți de masă. Se centrază pe linie medio-sagitală, la
nivelul manubriului, raza perpendiculară.
□ Pacientul trebuie să poziționeze mâinile pe coapse, pentru
a înlătura scapulele din ariile de proiecție ale plămânilor.
□ Respirație: apnee inspiratorie.
□ Dimensiunea și orientarea casetei: 24 x 30 / 30 x
40cm, landscape.
□ Regim: 100 kVp, 4 mAs.
□ Distanța focală: 150-180 cm
□ Raza centrală: direcționată în plan medio-sagital, la nivelul
manubriului. Unghiul de înclinare al tubului depinde de
poziționarea folosită (30° caudo-cranial sau 90°)
□ Colimare: trebuie să cuprindă articulațiile
acromioclaviulare, central este poziționat
manubriuml.
□ Criterii de evaluare a radiografiei toraco-pulmonare –
incidență apicală:
□ Poziție: evitarea rotației ( extremitățile mediale ale
claviculelor echidistante față de coloana toracală, claviculele
menținute în același plan orizontal)
□ Scapulele nu se suprapun peste câmpurile pulmonare.
□ Claviculele se proiectează deasupra vârfurilor apicale.
 Radiografie toraco-pulmonară
incidentă decubit dorsal/ventral
□ Efectuată pentru a observa modificările de poziție ale
lichidului, față de incidențele PA/AP și evidențierea regiunilor
pulmonare nevizualizabile.
□ Pregătirea pacientului: similară cu cea pentru celelalte
incidențe toraco-pulmonare.
□ Poziționare: pacientul în decubit dorsal/ventral, sub el se
așază o saltea de 5-8 cm; poziția se menține 5 minute
înainte de a efectua expunerea pentru a permite stabilizarea
aerului și lichidelor. Brațele sunt poziționate deasupra
capului.
□ Respirație: apnee inspiratorie.
□ Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm, landscape.
□ Regim: 110 kVp, 8 mAs.
□ Distanța focală: 150-180 cm.
□ Raza centrală: la nivelul vertebrei T7.
□ Colimare: superior la nivelul T7, inferior la nivelul
diafragmelor.
 Radiografie toraco-pulmonară
incidentă decubit lateral
□ Incidență efectuată pentru a detecta nivelele aerice și
lichidiene de la nivelul cavității pleurale( pneumotorax/efuzie
pleurală). Evidențiază modificările de poziție ale lichidului, față
de incidențele PA/AP și regiunile pulmonare nevizualizabile.
□ Poziționare: pacientul în decubit lateral; partea care este pe
masă trebuie să fie ușor ridicată pentru a permite vizualizarea
în totalitate a câmpurilor pulmonare. Se menține poziția 5
minute înainte de a efectua expunerea. Brațele pacientului vor
fi poziționate deasupra capului.
□ Respirație: apnee inspiratorie.
□ Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm, landscape.
□ Regim: 85 kVp, 2,5 mAs fără grilă; 100 kVp, 4 mAs în grilă.
□ Distanța focală: 150-180 cm.
□ Raza centrală: la nivelul T7 în plan medio-sagital.
□ Colimare: superior 5 cm deasupra umerilor, lateral la nivelul
articulațiilor acromioclaviculare, central T7 sau marginea
inferioară a scapulei.
□ Criterii de evaluare a radiografiei toraco-pulmonare –
incidență decubit lateral:
□ Poziție: evitarea rotației, evitarea suprapunerii scapulelor
peste câmpurile pulmonare, vizualizarea arcului costal
posterior 10 în inspir profund, vizualizarea câmpurilor
pulmonare, a vârfurilor, sinusurilor costo-frenice, a cordului
Radiografie torace osos – incidentă PA
□ Această incidență evidențiază cel mai bine fracturile arcurilor
costale anterioare. Poate evidenția și alte patologii, precum
pneumotoraxul consecutiv traumatismului costal.
□ Respirație: apnee inspiratorie; permite coborârea
diafragmelor pentru a vizualiza cât mai multe
coaste.
□ Poziționare: similară cu cea pentru radiografia
toraco-pulmonară -incidența PA (pacientul în ortostatism sau
așezat cu fața la casetă, dacă starea pacietului permite această
poziționare; toracele, umerii și bărbia trebuie să fie lipite de
masă).
□ Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm,
landscape/portret.
□ Regim: 100 kVp, 4 mAs în grilă.
□ Distanța focală: 150-180 cm.
□ Raza centrală: la nivelul T7 în plan medio-sagital.
□ Colimare: superior 5 cm deasupra umerilor, lateral la nivelul
articulațiilor acromioclaviculare, central T7 sau marginea
inferioară a scapulei.
□ Criterii de evaluare a radiografiei de torace osos –
incidență PA:
□ Poziție: evitarea rotației, evitarea suprapunerii scapulelor
peste câmpurile pulmonare, vizualizarea arcului costal
posterior 10 în inspir profund (dacă pacientul prezintă dureri
puternice se vor vizualiza mai puține coaste), vizualizarea
câmpurilor pulmonare, a vârfurilor, sinusurilor costo-frenice,
a cordului
□ Expunere: coastele și vertebrele toracale se pot observa
prin umbra cordului.
Radiografie torace osos – incidentă
AP (1-8)

□ Această incidență evidențiază cel mai bine fracturile arcurilor

costale posterioare superioare (1-8).
□ Respirație: apnee inspiratorie; permite coborârea
diafragmelor pentru a vizualiza cât mai multe
coaste.
□ Poziționare: pacientul în ortostatism sau așezat, cu spatele
lipit de masă, mâinile pe lângă corp, de preferat pronația
mâinilor pentru a îndepărta coatele și a evita suprapunerea
scapulelor peste câmpurile pulmonare, bărbia ridicată (dacă
starea sa permite poziționarea).
□ Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm,
landscape/portret.
□ Regim: 65kVp, 16 mAs în grilă.
□ Distanța focală: 100 cm.
□ Raza centrală: la nivelul T7 în plan medio-sagital.
□ Colimare: superior 5 cm deasupra umerilor, lateral la nivelul
articulațiilor acromioclaviculare, central T7 sau marginea
inferioară a scapulei.
□ Criterii de evaluare a radiografiei de torace osos –
incidență AP (1-8):
□ Poziție: evitarea rotației, evitarea suprapunerii scapulelor
peste câmpurile pulmonare, vizualizarea câmpurilor
pulmonare, a vârfurilor, sinusurilor costo-frenice, a
cordului;
□ Arcurile costale posterioare 1-9 vor putea fi vizualizate în
inspir profund deasupra diafragmelor, cu excepția cazului
în care pacientul acuză dureri severe.
□ Expunere: coastele și vertebrele toracale se pot observa
prin umbra cordului.
Radiografie torace osos – incidență
AP (9-12)
□ Această incidență evidențiază cel mai bine fracturile arcurilor
costale posterioare inferioare (9-12) și diafragmele.
□ Respirație: apnee expiratorie; permite urcarea diafragmelor
pentru a vizualiza cât mai multe coaste inferioare.
□ Poziționare: pacientul în ortostatism sau decubit dorsal, cu
spatele lipit de masă, brațele pe lângă corp în ușoară abducție.
□ Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm,
landscape/portret.
□ Regim: 75kVp, 30 mAs în grilă.
□ Distanța focală: 100 cm.
□ Raza centrală: în plan medio-sagital la nivelul ½ distanței
dintre apendicele xifoid și marginea inferioară a ultimei
coaste.
□ Colimare: inferior până la creasta iliacă, lateral să cuprindă
câmpurile pulmonare și arcurile costale laterale.
□ Criterii de evaluare a radiografiei de torace osos –
incidență AP (9-12):
□ Poziție: evitarea rotației, evitarea suprapunerii scapulelor
peste câmpurile pulmonare, vizualizarea câmpurilor
pulmonare, a vârfurilor, sinusurilor costo-frenice, a
cordului;
□ Arcurile costale posterioare 8-12 vor putea fi vizualizate
în expir profund sub diafragmelor.
□ Expunere: coastele și vertebrele toracale se pot observa
prin umbra cordului.
 Incidena PA vs Incidenta AP
□ Există anumiți factori care vor determina, în funcție de situație
o anumită incidență:

-istoricul clinic al pacientului

-mecanismul de producere al traumatismului
-regiunea costală dureroasă
Marginile corticale și părțile osoase ale coastelor care vor fi
mai aproape de casetă, vor fi mai clar evidențiate. De aceea,
arcurile costale anterioare se observă mai bine în incidență PA,
iar cele posterioare în incidență AP.
Radiografie torace osos – incidentă
oblică
□ Evidențiază fracturi costale, tumori maligne/benigne,
anomalii congenitale.
□ Respirație: coastele superioare – apnee inspiratorie; coastele
inferioare – apnee expiratorie.
□ Poziționare
◦ incidență oblică posterioară: pacientul cu spatele la masă, rotit la 45°, cu
partea afectată lipită de masă. Brațul de partea afectată va fi îndepărtat din
drepul segmentului interesat. Linia medio-claviculară a hemitoracelui
examinat va fi aliniată pe mijlocul casetei.
◦ incidență oblică anterioară: pacientul cu fața la masă, rotit la 45°, cu
hemitoracele afectat depărtat de masă, iar cel afectat lipit de masă. Brațul
de partea afectată va fi poziționat astfel încât să nu afecteze imaginea. Linia
medio-claviculară a hemitoracelui examinat va fi aliniată pe mijlocul casetei.
□ Dimensiunea și orientarea casetei: 35 x 43 cm, portret.
□ Regim: 66 kVp, 16 mAs în grilă pentru coastele superioare;
75 kVp, 30 mAs pentru coastele inferioare.
□ Distanța focală: 100 cm.
□ Raza centrală: Incidență oblică posterioară - perpendiculară
pe linia medio-claviculară, astfel încât marginea casetei să
fie cu aproximativ 4 cm deasupra umărului. Incidență oblică
anterioară – la jumătatea distanței dintre corpurile vertebrale
și marginile arcurilor costale laterale, astfel încât marginea
inferioară a casetei este la nivelul crestei iliace.
□ Colimare:
□ Coastele superioare: central - la jumătatea distanței dintre
scobitura jugulară și apendicele xifoid, la aproximativ ¼ din
distanța dintre linia mediană și marginile arcurilor costale
laterale. Limitele laterale sunt reprezentate de corpurile
vertebrale și marginile arcurilor costale laterale.
□ Coastele inferioare: central – marginea inferioară a casetei se
poziționează la nivelul crestei iliace, la aproximativ ¼ din
distanța dintre linia mediană și marginile arcurilor costale
laterale. Limitele laterale sunt reprezentate de corpurile
vertebrale și marginile arcurilor costale laterale.
□ Criterii de evaluare a radiografiei de torace osos –
incidență oblică:
□ Poziționarea corectă a pacientului, în unghi de 45°;
□ Vârful apendicelui xifoid este la jumătatea distanței
dintre coloană și marginile arcurilor costale laterale.