Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnica a Moldovei

Facultatea: Calculatoare, Informatica si Microelectronica
Departamentul: Microelectronica și Inginerie Biomedicală
Discplina: Biofizica

Raport
Lucrarea de laborator nr.14
Tema: „Înregistrarea potențialului de acțiune la cordul de broască”

A efectuat: st. gr. IBM-192

Scripcenco Alexandru

A verificat: prof. Univ.

Aramă Efim

Chișinău, 2020
 Scopul lucrării:
● Prezentarea aspectelor teoretice privind bioelectrogeneza;
● Cercetarea metodelor de înregistrare a biopotenţialelor;
● Înregistrarea potenţialului de acţiune la cordul de broască;
● Importanţa înregistrării biopotenţialelor în practica medicală;
● Confirmarea teoriei lui Einthoven prin metoda modelării.

Noţiuni teoretice:
Organismele vii conţin o cantitate considerabilă de apă în care sunt solvite săruri
minerale. În aceste condiţii, mediile biologice sunt bogate în ioni – purtători de sarcini
electrice. Bioelectrogeneza (geneza biologică de potenţiale electrice) este legată de
diferenţa de potenţial electric între faţa interioară şi cea exterioară a membranei
celulare. Aceste diferenţe de potenţial sunt de ordinul 50 –100 mV, potenţialul fiind
negativ în interior faţă de exteriorul membranei celulare. Potenţialul transmembranar
este cauzat de diferenţele de concentraţie intra şi extracelulară a ionilor Na+, K+ şi Cl
–. Aceste diferenţe de concentraţii se datorează activităţii pompei de sodiu-potasiu şi în
măsură mai mică datorită echilibrului Donnan.

fig. 1
Tensiunea între cele două feţe ale membranei celulare (potenţialul de membrană)
s-a măsurat printr-o tehnică de microelectrod. Un electrod este plasat la exteriorul
membranei (de regulă axon de nerv), iar în interior pătrunde un vârf subţire, efilat, cu
diametru de sub 1 mm, al unui microelectrod din sticlă. Microelectrodul este umplut cu
o soluţie saturată de KCl în contact cu un electrod de Ag peste care s-a format AgCl
(Fig. 1). Schema măsurării potenţialului de membrană la axonul gigant de calmar: EA
– electrod activ, EI – electrod indiferent, _ _ _ – transport pasiv, ______ – transport
activ. Potenţialul măsurat se numeşte potenţial de repaus. Valoarea acestui potenţial se
determină conform ecuaţiei lui Goldmann:
 în care: P este permeabilitatea membranei pentru ionul respectiv; [ ] reprezintă
concentraţia ionilor respectivi; indicii i şi e se referă la partea interioară şi exterioară a
membranei celulare. Remarcăm că valorile numerice ale potenţia lului de repaus
variază în funcție de tipul de celulă, de specie etc. O proprietate comună pentru toate
celulele vii este excitabilitatea, însoţită de mai multe fenomene, printre care şi anumite
manifestări electrice. Ultimele sunt de fapt expresia dezechilibrului fenomenelor
electrice de repaus şi apariţia potenţialului de acţiune.

fig. 2 Potențialul de acțiune

În momentul existenţei potenţialului de acţiune, membrana este polarizată invers:

porţiunea excitată devine negativă în exterior şi pozitivă în interior.
Această stare se numeşte depolarizare. Peste o scurtă durată (milisecunde) starea
membranei spontan se restabileşte, ceea ce se numeşte repolarizare. Diferenţele de
potenţial pot fi culese şi de pe un organ nelezat în timpul activităţii sale. În acest caz
fenomenele electrice reprezintă o sumaţie a modificărilor potenţialelor electrice din
fiecare celulă.
Studiind experimentul pe un muşchi se constată următoarele situaţii:

fig. 3
 I-în repaus, organul este polarizat şi nu există nicio diferenţă între punctele A şi B
pe care sunt aplicaţi electrozii de culegere. Acul galvanometrului indică zero, iar grafic
se înscrie o linie orizontală numită linie de izopotenţial;
II– excitaţia aplicată în punctul A produce un dezechilibru între punctul A
depolarizat (electronegativ) şi punctul B încă polarizat (electropozitiv). Acest
dezechilibru poate fi reprezentat printr-un vector orientat de la “–” la “+”. Prin
circuitul exterior trece curent electric, ce provoacă devierea acului galvanometrului
într-un sens şi grafic se înregistrează o linie brusc ascendentă;
III-–după ce excitaţia a cuprins tot muşchiul care este în întregime depolarizat,
între punctele A şi B din nou nu există diferenţă de potenţial, acul galvanometrului
revine la zero, iar unda revine spre linia de izopotenţial unde se menţine scurt timp;
IV- urmează faza de repolarizare care începe în punctul A şi se propagă în acelaşi
sens cu excitaţia. În timpul repolarizării se produce din nou un dezechilibru electric
între zona încă depolarizată (electronegativă) şi zona repolarizată (electropozitivă).
Acul galvanometrului va fi deviat în sens opus celui de la depolarizare. Direcţie opusă
va avea şi vectorul electric. Grafic se înscrie o undă care coboară sub linia izoelectrică,
dar care are o desfăşurare mai puţin amplă;
V-– când toată fibra s-a repolarizat, între cei doi electrozi diferenţa de potenţial
lipseşte, acul galvanometrului revine la zero, iar graficul la linia izoelectrică.

fig. Curba variațiilor de potențial

unda P corespunde depolarizării auriculare; complexul QRS – depolarizării
ventriculare, iar unda T – repolarizării întregului miocard.

Descrierea dispozitivului:
Aparatul cu care se va înregistra electrocardiograma la cordul de broască se
numeşte „Salut”. Acest aparat portativ este folosit şi în practica medicală. În principiu
aparatul amplifică diferenţele de potenţial culese de pe suprafaţa cordului cu doi
electrozi inpolarizabili de tip D’Arsonval şi le înregistrează. Amplificarea
biocurenţilor se face cu un sistem electronic. Curenţii amplificaţi trec printr-un
solenoid, produc un câmp magnetic variabil care antrenează o peniţă înregistratoare.
Aceasta lasă urme pe hârtie termosensibilă, care este antrenată în mişcare cu o viteză
cunoscută, de către un motoraş electric.
 fig. 5 Schema instalației

fig. 6 Electrod D’Arsonval

MODUL DE LUCRU:
Înregistrarea potenţialului de acţiune la cordul de broască se realizează în
următorii timpi de lucru:

1. Pregătirea electrozilor inpolarozabili şi montarea lor în suporturi. Pipetele pentru

realizarea electrozilor se află pe masa de lucru într-o cutie Petri, în ser fiziologic cu
fitilul de vată trecut prin vârful lor. Se iau de aici, se golesc de ser fiziologic şi se
umplu cu soluţie saturată de ZnSO4 , cu ajutorul unei pipete Pasteur. Se obturează cu
dopuri de cauciuc cu baghete de zinc fiecare electrod.
Baghetele de zinc se află legate la doi conductori care prin intermediul unui cablu
coaxial fac legătura între electrozi şi aparatul „Salut”. Filtrul de vată al electrozilor se
spală în ser fiziologic. Cei doi electrozi se adaptează la suporturile respective.

2. Cu ajutorul unui ac se distrug bulbul şi măduva spinări la broască (se spinalizează).

Se aşază apoi broasca în decubitus dorsal pe o planşetă de disecţie şi se fixează
membrele cu bolduri de aceasta.
Se apucă cu pensa anatomică tegumentele din dreptul sternului, iar sub apendicele
xifoid se face o butonieră de 1 cm cu ajutorul foarfecelui. Se continuă incizia pielii, a
părţilor moi şi coastelor spre fiecare articulaţie humerală, realizându-se o secţiune în
V.
Se ridică plastronul costal, secţionându-se cu atenţie frâurile pericardoternale. În
centru plăgii apare cordul ca o formaţiune pulsatilă.
Folosindu-se numai bagheta de sticlă cu vârf bont şi foarfecă, se îndepărtează cu
atenţie pericardul. Ulterior se aşază cu grijă electrozii cu vârful pe cordul de broască.

3. Aparatul „Salut” se conectează la priza de pământ şi se introduce hârtia de

înregistrare în suportul respectiv.
4. Înainte de a conecta aparatul la reţeaua electrică, dispozitivele de dirijare trebuie
fixate în poziţia iniţială (Fig. 13.6)
– comutatorul 3 al derivaţiilor – în poziţia 0;
– întrerupătorul 1 al reţelei – în poziţia opusă celei marcate cu un punct roşu;
– potenţiometrul 9 pentru stabilirea nivelului de amplificare – se roteşte de la sine până
la refuz;
– comutatorul 8 în poziţia de sus;
– butonul 7 în poziţia de sus;
– butonul 5 apăsat în jos;
– în funcție de viteza de înscriere necesară comutatorul 10 se fixează în una din cele
două poziţii 25 sau 50.

5. Se uneşte cablul de racordare 13 la aparat şi se introduce fişa în priza de curent.

6. Aparatul se conectează la reţeaua electrică, se pune comutatorul 1 pe poziţia

„conectat”.
Intrarea în funcţiune a aparatului este indicată de aprinderea unui bec.

7. După 5-6 secunde peniţa înregistratoare se eliberează din starea fixată prin apăsarea
butonului 5 (trecerea în poziţia de sus).

8. Se apasă butonul 7, punând în funcţie mecanismul pentru mişcarea hârtiei de

înregistrare. Prin rotirea manetei 2 se reglează nivelul de încălzire a peniţei şi ca
urmare grosimea liniei de înscriere (0,3–1 mm).

9. Se efectuează etalonarea electrocardiografului, stabilind sensibilitatea

de 10 mm/mV. Pentru aceasta se procedează astfel:
– se cuplează mecanismul pentru mişcarea benzii de hârtie, apăsând pe butonul 7;
– se roteşte lin spre sine regulatorul 9 pentru schimbarea sensibilităţii, se apasă şi se
eliberează succesiv de câteva ori butonul 4, până ce se obţine o abatere a peniţei egală
cu
10 mm, deoarece tensiunea aplicată pentru etalonare este de 1 mV;
– se decuplează mecanismul pentru mişcarea hârtiei de înregistrare.

10. Comutatorul 3 al derivaţiilor se fixează în poziţia I la care sunt conectaţi electrozii

de culegere a biopotenţialelor.
– se pune în funcţie mecanismul de derulare a hârtiei şi se înregistrează numărul
necesar de cicluri ale electrocardiogramei, stopând apoi derularea.

11. Experienţa se repetă, picurând anterior pe cord substanţa medicamentoasă ce

provoacă variaţia ritmului cardiac.
Nr V, mm/s l, mm h,mm S,mm,m T, s Nr U,mV
V batai/min
1 25 15,5 23 10 0,6 100 2,3
2 25 15,5 24 10 0,62 97 2,4
3 25 14,5 21 10 0,58 103 2,1

60 60 h 23
l 15 n1 = = =100 U 1= = =2.3 mV
T 1= = =0.6 s T 0.6 S 10
V 25

60 60 h 24
l 15.5 n2 = = =97 U 2= = =2.4 mV
T 2= = =0.62 s T 0.62 S 10
V 25

60 60 h 21
l 14.5 n3 = = =103 U 3= = =2.1 mV
T 3= = =0.58 s T 0.58 S 10
V 25

n1 +n 2+ n3 100+ 97+103
n med= = =100
3 3
∆ n1=|n1 −nmed|=|100−100|=0
∆ n2=|n 2−nmed|=|97−100|=3
∆ n3=|n 3−nmed|=|103−100|=3
∆ n +∆ n2 + ∆ n3 0+ 3+3
∆ nmed = 1 = =2
3 3
∆ n med 2
Er= ∗100 %= ∗100 %=2 %
nmed 100

U 1 +U 2 +U 3 2.3+ 2.4+2.1
U med = = =2.26 mV
3 3
∆ U 1 =|U 1−U med|=|2.3−2.26|=0.04 mV
∆ U 2=|U 2−U med|=|2.4−2.26|=0.14 mV
∆ U 3 =|U 3−U med|=|2.1−2.26|=0.16 mV
∆ U 1+ ∆ U 2+ ∆ U 3 0.04+0.14 +0.16
∆ U med= = =0.11 mV
3 3
∆ U med 0.11
Er= ∗100 %= ∗100 %=5 %
U med 2.26

Concluzie:
После выполнения лабораторной работы я заметил схватки сердечной
мышцы у лягушки. То же самое мы зафиксировали потенциальные действия
на шнуре лягушки. Мы представили теоретические аспекты
биоэлектрогенеза, исследовали методы регистрации биопотенциалов.