Ministerul Educaţiei

Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație

OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, CLASELE IX-XII

Etapa judeţeană/a sectoarelor municipiului Bucureşti
4 martie 2023
Clasa a IX-a
• Toate subiectele sunt obligatorii.
• Lucrările în care eseul/răspunsurile sunt precedate de titlu și/sau motto vor fi notate cu zero puncte.
• Timpul de lucru: trei ore.
• Total: 100 de puncte.
Citeşte cu atenţie textele de mai jos.

A.
Afară de cărțile de școală, Ionică nu avea decât volumul de povești, pe care i l-a dat ca premiu la examen protopopul.
Matei ăsta avea vreo treizeci. Albu rămase mut de admirație. [...] Erau cărți de povești. Între ele,
Robinson, Genoveva, Tilbuhoglindă, vreo douăsprezece volume cu haiduci: Iancu Jianu, Tunsu; erau și
Epistolia Maicii Domnului și Vămile Văzduhului și o sumedenie de cărticele cu coperte colorate cu chipuri
ciudate: mici povestiri din viața „pieilor roșii din America”.
Ionică avu pentru întâia oară senzația că-i cu mult mai plăcut să citești povești decât să înveți lecțiile.
După ce dădu de cărțile lui Matei, se întâmplă, în câteva rânduri, să meargă mai puțin pregătit la școală
și să deștepte mirarea profesorilor.
După întâia înfruntare, Ionică înțelese că trebuie să citească numai după ce isprăvea cu învățatul. Altfel, nu
putea lupta cu plăcerea de a citi. Cartea cu povești îl ducea departe de realitate, de toate grijile, și-și uita de manuale.
La început, nu-i fu ușor să termine întâi lecțiile. Gândul îi zbura mereu la cartea pe care o citea. Cu
ochii umbla pe rândurile manualului, dar se trezea că nu are nicio cunoștință din ce a citit. Îi trebuiră câteva
săptămâni până a putut armoniza învățarea din nou, cu toată temeinicia, a lecțiilor, cu patima cititului. Poate
a fost lupta cea mai grea pe care a dat-o de când a venit la școală.
Când stătu biruitor, înțelese pentru ce proprietarul cărților, Matei, [...] a rămas corigent în fiecare clasă,
deși era un băiat deștept. Acela citise și de zece ori fiecare volum din biblioteca lui, iar în clasa a doua
începând, scotea cărți din biblioteca gimnaziului. De multe ori era pedepsit, fiindcă era prins citind, în cursul
orelor cărți luate din bibliotecă.
Ionică Albu birui și, cu înțelegerea situației în care ar ajunge mergând pe urmele lui Matei și cu puterea
lui de voință, se stăpâni.
Chiar după ce își putu prepara din nou fără greutate lecțiile, [...] capul îi era plin de minunatele povești pe
care le citea. Uneori îi zbura gândul la ele și în orele de clasă și se întâmplă în câteva rânduri ca, provocat să
răspundă la o întrebare la care nu știau alții, să privească zăpăcit la profesor, fără a ști despre ce era vorba.
Mustrat și pentru neatenție, Ionică se sili să fie atent în clasă, înțelese că erau două lucruri pe care
trebuia să le despartă de tot: cititul și școala.
Lupta nu fu ușoară, dar Ionică era hotărât să învingă și, prin postul Paștilor, reuși întru totul.
Dar acasă, după ce isprăvea cu învățatul, se cufunda în lumea aceea prea frumoasă a basmelor. Istoria
lui Alexandru Macedon, Robinson și Genoveva, mai ales acestea trei, îi dezvăluiră o lume necunoscută, pe
care nu o putea crede simplu basm, deși era mai frumoasă decât orice basm. După ce le citi, îi păru că lumea
e cu mult mai largă decât știa el până acum. Adora pe Robinson pentru curajul și voința lui de a birui toate
piedicile; simțea un fel de respect religios față de Genoveva, care a răbdat atâtea groaznice nenorociri pe
nedrept și ardea de însuflețire pentru faptele lui Alexandru Macedon.
Sentimentele acestea nu-i fură trezite prin niciun manual din care învăța. Cunoștințele din ele erau
frumoase, deși altele păreau că nu au niciun rost, nu-l făceau însă să trăiască mai adânc, mai intensiv, nici
unele. Cum ar fi putut face așa ceva declinările și conjugările în cele trei limbi pe care le învăța sau
problemele de aritmetică?
În acestea, se mărginea la bucuria și plăcerea de a le ști și de a se întrece cu alții în cunoașterea lor. În
vreme ce cărțile citite acasă deșteptau coarde noi ale vieții, pe care o bănuia învăluită în strălucire și putere. [...]
Ceea ce-i însenină și mai mult viața lui nevinovată din aceste lecturi era faptul că și în povești, și în
celelalte cărți citite, răul era totdeauna biruit de bine, urâtul era mereu învins de frumos. Satisfacția ce o
avea făcând această constatare părea că-l întărește, că-i întărește voința și hotărârea de a birui orice
piedică ce i se punea în cale. Mai ales că, și până acum, bucuria cea mai mare o avusese de câte ori nu
s-a dat bătut în fața greutăților prin care a trecut. Ionică se simțea crescut în puteri și în curaj de câte ori
reușea să ducă un lucru la bun sfârșit.
Ion Agârbiceanu, Licean... odinioară (1942)

Olimpiada de limba şi literatura română

Clasa a IX-a Pagina 1 din 3
 Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare

B.
Nu vorbesc aici despre cărțile care mi-au fost citite de alții. Lectura este a ta. Lectura este
întâlnirea solitară între carte și om. Este adevărat, cineva ți-a pus cartea în mână; dar tu ești cel care
leagă cu ea raportul magic, descifrează jocul subtil cu reprezentările, cu fantezia. [...]
Eminescu, Poesii... era peste tot... Somnoroase păsărele îmi fusese cântec de leagăn. Când l-am citit
prima dată pe Eminescu mi-e greu să spun. El este cu mine în conștiința mea de copil. [...] Prin Eminescu mi s-a
revelat esența poeziei, care este aceea a unui mister ce produce fiori, mysterium tremendum [...]. Este secretul
cuvântului de dincolo de cuvânt, al figurației misterioase pe care nu ajungi să ți-o reprezinți decât în lumina unor
scurte străluciri, de fulger. Minunea e că, așa tainică în totalitatea ei cum este, figura de stil nu te aruncă în confuzie,
dimpotrivă, îți dă prilejul unei bogate, supraabundente reflecții. Prin poezia lirică, cuvântul capătă un fel de
improprietate stăpânită și sublimă. „Mă dor de crudul tău amor/A pieptului meu coarde” – ce vrea să spună? Cușca
toracică este oare un instrument muzical, un fel de harfă sensibilă care simte durerea melodiei pe care o emite?
Sau: „Somnul, vameș vieții”? Nu ascunde scurta metaforă o întreagă mitologie? Oare conștiința cuprinsă de somn
atinge moartea, așa cum avea să mi se pară, mai târziu, în nopți halucinante? „Vama” ce este? Ca să treci
fruntariile dincolo, și să revii, trebuie să plătești? Ce anume? [...]
Prin Eminescu, am descoperit lirica. Iar lirica mi-a arătat (confuz, la început, apoi mai clar, dar cu o
limpezime mereu enigmatică) faptul că nu există, ca la Jules Verne, numai lumea extinsă a Pământului (ocolit
spre răsărit de flegmaticul Phileas Fogg sau de mult mai tulburele Ishmael), dar și un spațiu interior și intim, a
cărui cartografiere era tot așa de importantă pentru mine ca a globului pământesc. Această descoperire
(implicită, nu aș fi fost capabil să vorbesc astfel despre ea) mi-a uscat gura, a sporit setea mea de poezie. [...]
Și așa, binișor, am ajuns la vreo cincisprezece ani. Auzisem despre Dostoievski ca despre o culme a
literaturii. [...] De data asta, am luat hotărârea să citesc – fără să pierd un rând – Crimă și pedeapsă. Niciodată nu
m-am apucat de o lectură cu mai mare gravitate, conștient că săvârșeam un act important. Și îmi asumam un risc,
căci auzisem că te poți îmbolnăvi grav citind o carte atât de cumplită. Puteai să cazi la pat cu febră cerebrală.
Exact ca personajul principal, Raskolnikov, după ce comite dubla crimă: zace patru zile întregi cu febră, în delir.
Citirea cărții a fost o aventură pe măsura așteptării. [...]
Am terminat cartea. Am ieșit din casă, am rătăcit îndelung pe străzile din cartier. Era o seară rece de
noiembrie cu ceață; picături de apă mi se scurgeau în bronhii. Rarele felinare îmi apăreau cu un halou imens,
„electricitate de lapte covăsit”, zice Arghezi. În scurta mea viață de până atunci îmi dădusem seama ce este vinovăția.
Cunoscusem, prin propria experiență, remușcarea. Dar nu percepusem amploarea sentimentelor, lărgimea,
profunzimea lor, Crimă și pedeapsă acționase asupră-mi ca o mașină care mă făcuse să cresc, să-mi amplific
dimensiunile interioare. Dacă lumea era atât de cumplită, trebuia să fiu capabil să o înfrunt. Aveam o cheie.
Asta m-a îmbărbătat. M-am simțit fericit. Dar, mai ales, m-am simțit în stare, de atunci încolo, să înfrunt orice carte.
Ion Vianu, Zece cărți prin care am început să devin om, în volumul Cărțile care ne-au făcut oameni (2010)
Subiectul I (30 de puncte)
Răspunde, pe foaia de concurs, la fiecare dintre următoarele cerințe.
1. Ilustrează, prin două exemple, o funcţie a comunicării identificată în textul Zece cărți prin care am început să devin om
de Ion Vianu. 5 puncte
2. Prezintă rolul verbelor la modul indicativ, timpul perfect simplu în textul Licean... odinioară de Ion Agârbiceanu.
5 puncte
3. Motivează prezența întrebărilor din textul Zece cărți prin care am început să devin om de Ion Vianu.
5 puncte
4. Evidenţiază un element de conținut comun celor două texte, valorificând câte o secvență relevantă.
5 puncte
5. Susține-ți opinia despre semnificația următoarei secvenţe din textul Zece cărți prin care am început să devin om
de Ion Vianu: Prin Eminescu, am descoperit lirica. Iar lirica mi-a arătat (confuz, la început, apoi mai clar, dar cu o
limpezime mereu enigmatică) faptul că nu există, ca la Jules Verne, numai lumea extinsă a Pământului (ocolit
spre răsărit de flegmaticul Phileas Fogg sau de mult mai tulburele Ishmael), dar și un spațiu interior și intim, a cărui
cartografiere era tot așa de importantă pentru mine ca a globului pământesc. 5 puncte
Notă
Niciun răspuns nu va depăși 100 de cuvinte.
Pentru conţinut, vei primi 25 de puncte, iar pentru redactare, vei primi 5 puncte (utilizarea limbii literare
– 1 punct; logica înlănţuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct; respectarea
precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsurile vor fi formulate în enunțuri.

Olimpiada de limba şi literatura română

Clasa a IX-a Pagina 2 din 3
 Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Subiectul al II-lea (35 de puncte)
Imaginează-ți că eşti Matei, personaj din textul Licean... odinioară de Ion Agârbiceanu. Redactează o
scrisoare adresată lui Ionică, de 150 – 300 de cuvinte, în care să surprinzi impresiile provocate de propria
experiență de lectură în raport cu școala. Data redactării scrisorii este 4 martie 2023, iar localitatea,
București.
Notă
Pentru conţinut, vei primi 30 de puncte, iar pentru redactare, vei primi 5 puncte (utilizarea limbii literare
– 1 punct; logica înlănţuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct; respectarea
precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).
Subiectul al III-lea (35 de puncte)
Scrie un eseu de 600 – 900 de cuvinte despre devenirea umană prin experiența lecturii, pornind de la
cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.

Notă
În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea
tezei/a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu trei argumente/raţionamente
logice/exemple concrete etc.) şi concluzia/sinteza.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 30 de puncte, iar pentru redactare, vei primi 5 puncte (utilizarea
limbii literare – 1 punct; logica înlănţuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct;
respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).

Punctajul pentru redactare se acordă numai dacă eseul are minimum 600 de cuvinte.

Inserarea de citate critice necomentate sau nerelevante pentru tema dată atrage după sine
neacordarea punctajului maxim.

Olimpiada de limba şi literatura română

Clasa a IX-a Pagina 3 din 3