COLEGIUL NAŢIONAL “ALEXANDRU IOAN CUZA”

MUNICIPIUL PLOIEŞTI

Disciplina: CHIMIE
Tema: IZOTOPII ŞI IMPORTANŢA ACESTORA

Elev:
COVALENCU I. Alin Florin Sebastian
Clasa a VII – a A
 Descoperirea izotopilor
Pana la finalul secolului al XVIII-lea, erau cunoscute foarte multe dintre aspectele
referitoare la combinarea elementelor chimice. De exemplu, in acea perioada, se stia ca, daca un
element A, de un gram, se combina cu un element B, de 10 grame, atunci 2 grame din compusul A
vor reactiona cu 20 de grame din compusul B. Acest fenomen a fost explicat in anul 1803, de catre
chimistul John Dalton, care a sugerat ca toata materia este alcatuita din particule minuscule, care
poarta denumirea de atomi.
Teoria lui Dalton presupunea ca toti atomii unui element sunt identici, ca greutate, dar
diferiti in privinta compozitiei lor (o teorie care precede descoperirea izotopilor). Prin masurarea
diferitelor substante care participau la reactiile chimice, a fost posibila identificarea greutatii
atomice, cunoscuta si sub denumirea de masa atomica relativa. Greutatea atomica a unui element
este, de fapt, greutatea unui element comparata cu cea a unui atom de hidrogen. In anul 1815,
William Prout, chimist si fizician englez, observa ca majoritatea greutatilor atomice erau numere
intregi, de unde trage concluzia ca greutatea fiecarui atom in parte era aproape identica cu multiplii
unui singur atom de hidrogen.
De exemplu, atomul de azot este de 14 ori mai greu decat atomul de hidrogen, iar atomul de
oxigen, de 16 ori mai greu. In momentul in care masuratorile au devenit mai precise, cercetatorii au
mai putut observa ca greutatea atomica nu este intotdeauna un numar intreg, clorul, de exemplu,
avand o greutate de 35.5. De abia in secolul al XX-lea, oamenii de stiinta din domeniu au facut
descoperiri importante legate de structura atomilor individuali, gasind si o explicatie pentru
greutatile lor moleculare.
In anul 1897, cercetatorul J. J. Thompson descopera electronul, iar in 1911, Ernest
Rutherford constata ca atomul este alcatuit dintr-un miez incarcat pozitiv, care poarta denumirea de
nucleu, inconjurat de catre mai multi electroni, incarcati negativ. Sarcina pozitiva a nucleului este
egala cu suma sarcinilor negative ale electronilor. In anul 1913, H. G. J. Mosely stabileste numarul
atomic al catorva elemente, dar nu si izotopii.
Comportamentul chimic al unui atom este dat de numarul, dar si de dispunerea
electronilor, greutatile atomice determinand doar cantitatea din fiecare element care participa la o
reactie chimica. Aceasta este si motivul pentru care pot exista doi atomi ai unui singur element, cu
greutati atomice diferite, dar cu proprietati chimice identice.
Atomii respectivi poarta denumirea de izotopi. Cercetatorul Francis W. Aston, in
1919, folosind un spectograf de masa, a separat si izolat izotopi ai unor elemente diferite. In
procesul de spectroscopie este posibila separarea atomilor cu diferite greutati atomice si
determinarea procentului acestor atomi in componenta fiecarui element.
De exemplu, clorul are doi astfel de atomi cu proprietati chimice identice, cu greutati
atomice de 35 si 37. In anul 1932, fizicianul englez James Chadwick descopera neutronul (pentru
care a primit Premiul Nobel), moment in care devine din ce in ce mai clar ca nucleul unui atom este
alcatuit din protoni (particule cu masa egala cu unu, transportand o singura sarcina pozitiva) si din
neutroni.
Astfel, nucleul heliului, care are o greutate atomica de 4 si un numar atomic de 2 este
alcatuit din 2 neutroni si 2 protoni. Nucleul izotopului clorului cu greutate 35 este alcatuit din 17
protoni si 18 neutroni, in timp ce  atomul cu proprietati chimice identice, dar cu greutate 37, este
alcatuit din 17 protoni si 20 de neutroni, numarul atomic al ambilor atomi cu proprietati chimice
identice fiind de 17.

Izotopii HIDROGENULUI
Hidrogenul este elementul chimic în tabelul periodic al elementelor cu simbolul H şi
numărul atomic 1. Este un gaz ușor inflamabil, incolor, insipid, inodor, iar în natură se întâlnește
mai ales sub formă de moleculă diatomică, H2. Având masa atomică egală cu 1,00794 u.a.m.,
hidrogenul este cel mai ușor element chimic. Etimologic, cuvântul hidrogen este o combinație a
două cuvinte grecești, având semnificația de „a face apă”.
Hidrogenul formează compuși chimici cu majoritatea elementelor din sistemul periodic și
este prezent în apă și în mulți dintre compușii organici. Are un rol important în reacțiile acido-
bazice, acestea bazându-se pe schimbul de protoni între molecule.
Hidrogenul este un gaz puternic reactiv și își găsește aplicații datorită capacității sale
chimice de reducător.
Hidrogenul se folosește în industria petrochimică la producerea benzinelor, în industria
chimico-alimentară pentru hidrogenarea grăsimilor (de exemplu, producerea margarinei), în
prelucrările mecanice ale metalelor și în tratamentul termic al acestora.
Avantajele sale principale constau în faptul că este ecologic, din arderea sa
rezultând vapori de apă, iar randamentul termic al motoarelor cu hidrogen este ridicat.
Dezavantajele constau în pericolul mare de explozie, dificultatea stocării în vehicul și lipsa
unor rețele de stații de alimentare cu hidrogen.
Hidrogenul are trei izotopi naturali, 1H, 2H și 3H. Alții, ce au nucleele foarte instabile ( 4H
până la 7H), au fost sintetizați în laborator dar nu au fost observați în natură.
 1
H este cel mai răspândit izotop al hidrogenului, având o pondere de peste 99,98%
în compoziția izotopică naturală al acestui element. Datorită faptului că acesta are în nucleul un
singur proton, a fost numit protiu, această denumire fiind însă rar utilizată.
 2
H, celalalt izotop stabil al hidrogenului, este cunoscut și sub numele de deuteriu. Conține
în nucleu un proton și un neutron, acest izotop provenind de la Big Bang, continuând să existe până
acum datorită stabilității sale. Nu este radioactiv și nu reprezintă o sursă periculoasă de poluare.
Apa ce este bogată în dioxid de deuteriu se mai numește și apă grea. Deuteriul și compușii săi sunt
utilizați ca etalon în experimente neradioactive și ca solvent în procedeele de spectroscopie
RMN. Apa grea este utilizată ca moderator de neutron și ca lichid de răcire pentru reactorii
nucleari. Deuteriul este de asemenea folosit drept combustibil pentru fuziune nucleară de larg
consum.
 3
H se mai numește și tritiu (mai rar: trițiu); conține în nucleu un proton și doi neutroni. Este
radioactiv, rezultând din izotopul Heliu-3 prin dezintegrarea beta și are un timp de înjumătățire de
12,32 ani. Cantități mici din acest izotop sunt răspândite și în natură, acesta rezultând din
interacțiunea razelor cosmice cu gazele atmosferice; tritiul este eliberat și în timpul testelor
nucleare. Este folosit și în reacții de fuziune nucleară, și pentru evidențierea și studiul de geochimia
izotopilor și în dispozitive autogeneratoare de lumină. Tritiul se mai utilizează și în marcarea
radioizotopică, în special în domeniul biologiei, medicineisau geologiei. Dioxidul de tritiu se mai
numește și apă supergrea.

Izotopii atomului de hidrogen

Hidrogenul este singurul element care are nume diferite pentru izotopii săi cei mai
răspândiți. Simbolurile D și T (în loc de 2H și 3H) sunt folosite pentru deuteriu și tritiu, dar P este
utilizat pentru fosfor, deci nu se poate folosi pentru simbolizarea protiului.

Utilizari ale izotopilor

Descoperirea izotopilor este folositoare nu doar in chimie, ci si in foarte multe alte domenii,
cum ar fi armele nucleare si energia electrica.
In medicina, izotopii sunt folositi pentru studierea efectului metabolismului animal in
procesarea alimentelor, in radiologie si radioterapie, la tratarea dferitelor tipuri de neoplasme.
Izotopii intra si in componenta detectoarelor de fum instalate in cladiri.
Arheologii folosesc datarea cu carbon 14 (radioactiva), pentru a determina varsta unui
obiect, folosind izotopul atomului de carbon mentionat anterior.
 In domeniul evaluarii mediului ambiant, analiza izotopica a unui organism, a solului
sau a diverselor sedimente ajuta la identificarea zonelor contaminate cu metale (de exemplu, cu
plumb). Se poate stabili, de asemenea, sursa unei poluari.
In anchetele criminalistice, prin analiza izotopica, se pot afla marca si originea unui
glont, pornind de la un esantion de plumb.
In industria alimentara se poate analiza, cu precizie, tipul de hrana al unui animal, a
carui carne este comercializata, se pot diferentia feluri de vinuri, sucuri de fructe, miere, lapte,
branzeturi etc.