GLUCONEOGENEZA

Gluconeogeneza (GNG) reprezintă procesul de sinteză a glucozei din precursori neglucidici.

Ţesuturile gluco-dependente necesită o aprovizionare continuă cu glucoză pentru a-şi

satisface necesităţile energetice. În anumite circumstanţe, aportul exogen de glucide nu asigură
necesarul de glucoză al ţesuturilor respective:
- lipsa aportului alimentar de glucide (în perioadele inter-prandiale şi în stările de post,
precum şi în cazul unei diete bazată pe lipide şi proteine dar săracă în glucide);
- efortul muscular susţinut.
În aceste condiţii se apelează la sursele endogene de glucoză:
 depozitele de glicogen hepatic: acestea pot asigura necesarul de glucoză pentru o perioadă
de 10-18 ore;
 sinteza de glucoză prin GNG: este activă, într-o anumită măsură, şi la câteva ore după un
prânz glucidic, dar rolul său devine foarte important după ce rezervele de glicogen hepatic s-au
epuizat.
 Gluconeogeneza are loc în ficat (90%) şi rinichi (10%).
Precursorii de la care se poate porni pentru a se realiza sinteza de novo a glucozei sunt:
- lactatul
- glicerolul (eliberat prin hidroliza trigliceridelor)
- aminoacizii glucogenici.
1. GNG din lactat

Lactatul provine din glicoliza anaerobă în muşchiul în activitate şi eritrocit → de aici este
eliberat în sânge → captat în ficat, unde este transformat în glucoză prin GNG → glucoza este
eliberată în sânge de unde este captată parțial de muşchi şi eritrocit, care o vor folosi ca sursă de
energie. În felul acesta se creează aşa-numitul ciclu lactat-glucoză între muşchi/eritrocit şi ficat
(ciclul Cori) (fig.1).

Fig.1 Ciclul Cori.

GNG din lactat are loc, în principiu, prin parcurgerea în sens invers a glicolizei. Însă
echilibrul global al glicolizei favorizează net formarea lactatului/piruvatului (procesul este puternic
exergonic); ca urmare:
- reacţiile reversibile din glicoliză pot fi parcurse în sens invers, în GNG, sub acţiunea
aceloraşi enzime (enzime comune celor două procese);
- trei dintre reacţiile glicolizei sunt ireversibile (fiind puternic exergonice), deci reprezintă
bariere termodinamice care împiedică desfăşurarea lor în sens invers → pentru depăşirea lor, în

1
GNG intervin enzime distincte de cele din glicoliză, care catalizează reacţii diferite de cele
glicolitice (enzime specifice gluconeogenezei).
Deci, deşi glicoliza şi GNG împărtăşesc mai multe etape (7 enzime sunt comune), totuşi ele
nu sunt căi identice care se desfăşoară în sensuri opuse.
GNG din lactat începe cu transformarea lactatului în piruvat sub acţiunea lactat
dehidrogenazei.

(1) Urmează prima etapă care constituie o barieră energetică: transformarea piruvatului în
fosfoenolpiruvat (PEP). În glicoliză, transformarea PEP în piruvat este realizată într-o
singură etapă, catalizată de piruvat kinază. În GNG, transformarea piruvatului în PEP are loc
în două etape:
(2) Mai întâi, piruvatul este transformat în oxalacetat prin carboxilare sub acţiunea
piruvat carboxilazei (PC, piruvat carboxiligaza, enzimă din clasa ligazelor).

2
 Biotina (o vitamină hidrosolubilă) intervine în calitate de coenzimă în această reacţie; ea
este legată covalent de apoenzima piruvat carboxilazei.
(3) Piruvat carboxilaza este o enzimă mitocondrială, iar restul enzimelor
gluconeogenezei sunt localizate în citosol; oxalacetatul nu poate fi transferat în citosol ca atare
(membrana mitocondrială internă nu conţine un transportor pentru oxalacetat), ci sub formă de
malat: !!!!!
- oxalacetatul este redus la malat sub acţiunea malat dehidrogenazei mitocondriale;
- malatul este translocat în citosol cu ajutorul unui transportor specific;
- în citosol, malat dehidrogenaza citosolică oxidează malatul înapoi la oxalacetat.

(4)Oxalacetatul este transformat în fosfoenolpiruvat sub acţiunea fosfoenolpiruvat

carboxikinazei (PEPCK), în prezenţă de GTP ca donor de grupare fosfat.

Reacţiile piruvat carboxilazei şi PEP carboxikinazei au, în anasamblu, G° = 0,2 kcal/mol,
dar G real este de aproximativ −6 kcal/mol, ceea ce face ca transformarea piruvatului în PEP să fie
ireversibilă la concentraţiile reale ale celor doi compuşi în celulă (PEP este consumat imediat în
reacţiile ulterioare ale GNG).

(2) PEP parcurge mai multe etape reversibile din glicoliză, sub acţiunea enzimelor comune
glicolizei şi gluconeogenezei, până când se ajunge la cea de a doua barieră energetică din glicoliză
ce trebuie depăşită: transformarea fructozo-1,6-difosfatului în fructoză-6-fosfat (care
corespunde reacţiei din glicoliză catalizată de fosfofructokinaza-1). În GNG, această transformare
are loc prin îndepărtarea hidrolitică a fosfatului sub formă de fosfat anorganic, sub acţiunea
fructozo-1,6-difosfatazei.
Fructozo-6-fosfatul este convertit în glucoză-6-fosfat sub acţiunea fosfohexoz-izomerazei.

3
 (3) Ultima barieră energetică este transformarea glucozo-6-fosfatului în glucoză;
scindarea hidrolitică a fosfatului este catalizată de glucozo-6-fosfataza.

 Ecuaţia globală a GNG din lactat:

2 lactat + 4 ATP + 2 GTP + 6 H2O Glucoză + 4 ADP + 2 GDP + 6 Pi

4
5
 2. GNG din lipide

Lipidele de rezervă (trigliceridele) din ţesutul adipos reprezintă o altă sursă de glucoză. Prin
hidroliza trigliceridelor rezultă glicerol şi acizi graşi.
a) Glicerolul este eliberat în sânge, de aici este captat în ficat şi rinichi, unde poate fi
transformat în glucoză în modul următor: este fosforilat sub acţiunea glicerol kinazei, după care
glicerol-3-P este oxidat în prezenţă de NAD + sub acţiunea glicerol-3-P dehidrogenazei, cu formare
de dihidroxiaceton-fosfat (DHAP).
DHAP este un intermediar al glicolizei/gluconeogenezei: din 2 molecule de DHAP, una este
izomerizată la gliceraldehid-3-P (GA-3-P); cele două trioze formează împreună fructoză-1,6-
difosfat, care apoi parcurge etapele din GNG până la formarea de glucoză:
DHAP + GA-3-P F-1,6-P2 F-6-P G-6-P Glucoză

b) Acizii graşi cu număr par de atomi de C (cum sunt marea majoritate a acizilor graşi din
componenţa trigliceridelor depozitate în ţesutul adipos), eliberaţi în sânge după hidroliza
trigliceridelor, sunt captaţi parţial în ficat: aici sunt degradaţi prin -oxidare la acetil-CoA.
Pentru a se transforma în glucoză, acetil-CoA ar trebui să se transforme mai întâi în piruvat:
acest lucru este imposibil, datorită ireversibilităţii reacţiei piruvat dehidrogenazei (care catalizează
reacţia inversă, de transformare a piruvatului în acetil-CoA) → din acest motiv, acizii graşi cu
număr par de C nu constituie substrate pentru GNG (având în vedere că nici nu există o altă cale
prin care acetil-CoA să se transforme în piruvat sau într-un alt intermediar al GNG).

6
 3. GNG din aminoacizi

Din cei 20 de aminoacizi existenţi în structura proteinelor, 18 pot fi transformaţi în glucoză

(sunt glucogenici sau glucoformatori; excepţie fac leucina şi lizina). Pentru a se transforma în
glucoză, aceşti aminoacizi sunt metabolizaţi la:
- piruvat → acesta este convertit în glucoză;
Principalul aminoacid glucogenic este alanina: aceasta este implicată, alături de glutamină,
în transportul grupărilor amino ale altor aminoacizi de la ţesuturile extra-hepatice (muşchiul
scheletic, în cazul alaninei) spre ficat. Aici, alanina este transformată prin transaminare în piruvat: -
piruvatul va genera glucoză în procesul GNG, glucoza fiind apoi trimisă muşchiului pe cale
sanguină;
- gruparea amino a alaninei va fi transformată, în cele din urmă, în uree.

Astfel, se formează un ciclu alanină-glucoză între muşchi şi ficat: mușchiul furnizează

ficatului alanină, ca substrat pentru gluconeogeneză, iar ficatul trimite o parte din glucoza formată
înapoi la mușchi, ca sursă de energie.

Fig.2 Ciclul alanină-glucoză (muschi-ficat).

7
 - diverşi intermediari ai ciclului Krebs → aceştia, parcurgând ciclul, sunt convertiţi în
oxalacetat, care după transformare în fosfoenolpiruvat, intră în calea GNG şi generează glucoză.

Fig.3 Aminoacizi glucogenici

Fig.4 Precursori ai GNG și țesuturi implicate în acest proces.

8
 REGLAREA GLUCONEOGENEZEI

Viteza de desfăşurare a gluconeogenezei este reglată prin două tipuri de mecanisme, care
acționează la nivelul enzimelor cheie ale acestui proces: este vorba de cele patru enzime specifice
gluconeogenezei, care catalizează reacțiile ce corespund etapelor ireversibile din glicoliză.

2. Reglarea activităţii unor enzime-cheie prin modulare alosterică:

- piruvat carboxilaza: este activată de acetil-CoA;
- fructozo-1,6-difosfataza: este inhibată de fructoză-2,6-difosfat şi AMP.

2. Controlul sintezei celor patru enzime-cheie, în special a PEPCK (deci modificarea

cantităţii lor în celulă):
Glucagonul, adrenalina şi cortizolul: determină inducţia enzimelor. Glucagonul și
adrenalina acționează prin creșterea concentrației AMPc în celulă, iar acesta activează protein
kinaza A. Subunitățile catalitice ale PKA intră în nucleu și fosforilează o proteină numită CREB
(CRE-binding protein). Aceasta reprezintă un factor de transcripție, care se leagă la o secvență
reglatorie localizată în vecinătatea unor gene (cum este PEPCK), numită CRE (cAMP response
element) și activează transcripția genelor respective.

Cortizolul acționează prin mecanismul caracteristic hormonilor liposolubili. Pe lângă

activarea transcripției genelor care codifică enzimele cheie ale GNG, cortizolul stimulează și
catabolismul proteinelor musculare, aminoacizii rezultați fiind utilizați apoi în ficat ca substrate
pentru gluconeogeneză.
 Insulina: determină represia enzimelor cheie ale gluconeogenezei, având astfel o acțiune
inhibitorie asupra acestui proces.

REGLAREA COORDONATĂ A GLICOLIZEI ŞI GLUCONEOGENEZEI

Cele două procese cu caracter opus sunt reglate într-o manieră coordonată, reciprocă:
creşterea vitezei unui dintre ele are loc simultan cu scăderea vitezei celuilalt şi viceversa, astfel
încât ele să nu funcţioneze concomitent cu viteze egale. (vezi slide) O asemenea situaţie ar duce la
irosirea substratelor celor două căi metabolice şi la consum de ATP fără realizarea de travaliu
metabolic (în glicoliză se generează 2 moli ATP per mol de glucoză degradată, iar gluconeogeneza
din lactat consumă 6 moli de ATP per mol de glucoză sintetizată). S-ar realiza, deci, un ciclu inutil
(„futile cycle”).
Pentru a evita formarea unui asemenea ciclu inutil, reglarea coordonată a celor două procese
este asigurată la nivelul a două puncte de control:

9
 1. Primul punct de control determină soarta piruvatului din mitocondrie:

 sub acţiunea piruvat dehidrogenazei, piruvatul este degradat la acetil-CoA, care apoi va fi
degradată total în ciclul Krebs;
 sub acţiunea piruvat carboxilazei, piruvatul este transformat în oxalacetat, care se va angaja
în procesul gluconeogenezei.
În condiţii de depleţie glucidică, în ficat are loc o intensificare a degradării acizilor graşi
(ficatul îşi obţine energia pe această cale) → creşte formarea de acetil-CoA → acest metabolit
influenţează, prin modulare alosterică, activitatea celor două enzime de mai sus:
- inhibă piruvat dehidrogenaza → scade degradarea piruvatului (în felul acesta are loc și
diminuarea degradării glucozei ca sursă de energie);
- activează piruvat carboxilaza → determină orientarea piruvatului spre GNG.

 Între procesul degradării acizilor graşi şi gluconeogeneză există o relaţie concretizată în

faptul că degradarea acizilor graşi favorizează gluconeogeneza:
- acetil-CoA rezultată din acizii graşi activează piruvat carboxilaza;
- degradarea acizilor graşi furnizează ATP-ul necesar în gluconeogeneză.

10
 2. Al doilea punct de control este situat la nivelul etapei de:

 transformare a fructozo-6-P în fructoză-1,6-P2 sub acţiunea fosfofructokinazei-1 (în

glicoliză);
 transformare a fructozo-1,6-P2 în fructoză-6-P sub acţiunea fructozo-1,6-difosfatazei (în
gluconeogeneză) !!!!!
Aceste două reacţii opuse sunt reglate într-o manieră coordonată şi reciprocă; acelaşi
modulator alosteric (fructoză-2,6-disfosfat) influenţează activitatea ambelor enzime, dar în sensuri
opuse:
- activează fosfofructokinaza-1 → creşte viteza glicolizei;
- inhibă fructozo-1,6-difosfataza → scade viteza gluconeogenezei.

Cantitatea de fructoză-2,6-difosfat în hepatocit este modulată de insulină și glucagon, acesta

fiind un al doilea mecanism prin care se realizează reglarea hormonală a gluconeogenezei (pe lângă
fenomenul de inducție/represie a enzimelor cheie):
- în condiţii de abundenţă glucidică (post-prandial): creşte secreţia de insulină → aceasta
creşte cantitatea de fructoză-2,6-disfosfat → accelerarea glicolizei şi încetinirea GNG;
- în condiţii de depleţie glucidică (inter-prandial): creşte secreţia de glucagon → acesta
scade cantitatea de fructoză-2,6-disfosfat → încetinirea glicolizei şi accelerarea GNG.

11