Compromisul Și Clauza Compromisorie
Compromisul Și Clauza Compromisorie
Compromisul Și Clauza Compromisorie
Compromisul este acordul prin care părţile supun litigiul existent între elespre
soluţionarea unui arbitraj.
În cazul în care părţile au în vedere un litigiu, care încă nu s-a declanşat, acordul lor
privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci o clauză compromisorie.
Situaţia este diferită dacă fără a fi un litigiu deja născut, există faptul litigios, adică
acela care este susceptibil de a da naştere, ulterior, la un litigiu4; părţile pot încheia un
compromise valabil.
Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizaţi. Dacă ei se pronunţă cu
privire la un litigiu inexistent, înseamnă că statuează ultra petita, cu toate consecinţele aferente
unei asemenea statuări.
Acordul părţilor trebuie să fie exprimat de aşa natură încât să rezulte că arbitrii sunt
învestiţi cu putere de a judeca, fiindcă altfel acordul părţilor ar putea exprima un alt contract
(tranzacţie, expertiză ), dar nu un compromis, convenţie de arbitraj.
În cuprinsul compromisului părţile trebuie să desemneze arbitrul ( eventual
arbitrii ) ce urmează să statuieze asupra contenciosului lor.
Desemnarea arbitrilor trebuie făcută prin arătarea numelui lor sau în orice alt mod de
natură să denote certitudinea în privinţa identităţii persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu,
desemnarea ca arbitru a preşedintelui Curţii de arbitraj) ; în acest caz se înţelege că va fi arbitru
persoana care va avea această calitate la momentul când trebuie să aibă loc arbitrajul.
Nedesemnarea arbitrilor prin actul de compromis antrenează nulitatea actului
respectiv; părţile au însă posibilitatea să înlăture acest viciu şi să acopere nulitatea actului,
desemnând ulterior arbitrul sau arbitrii.
De asemenea părţile fixează şi termenul înăuntrul căruia urmează să aibă loc
arbitrajul. Acest termen este supus – în ceea ce priveşte modul de calcul – regulilor dreptului
comun. El poate fi însă prorogat, expres sau tacit, prin acordul de voinţă al părţilor.
În conţinutul actului de compromis poate fi inserată o clauză prin care arbitrii pot
statua în echitate sau “ex aeguo et bono”. Expirarea termenului fixat de părţii pentru înfăptuirea
arbitrajului nu înrăutăţeşte situaţia de drept a acestora existentă în momentul împlinirii
termenului.
Astfel, dacă în actul de compromis s-a consemnat o recunoaştere sau o mărturisire a
unei părţi, acestea rămân câştigate cauzei, putând fi invocate ulterior de către cealaltă parte
împotriva celui care la făcut.
În ipoteza în care actul de compromis este nul, rămân valabile toate acele prevederi ale
lui ce sunt independente de cauza ce a provocat nulitatea şi care poate fi, spre exemplu,
omisiunea de desemnare a arbitrilor.
Compromisul fiind un acord de voinţă produce efectele unui contract, cum sunt
bunăoară cele privind opozabilitatea între părţi faţă de terţi. Tot astfel actul de compromis poate
fi atacat prin acţiunea în simulaţie sau prin acţiunea pauliană, când sunt îndeplinite condiţiile
cerute pentru promovarea acestor sancţiuni.
Compromisul se analizează şi ca act judiciar, deoarece el produce efecte specifice unor
asemenea acte precum: întreruperea prescripţiei acţiunii cu referire la care el s-a perfectat,
suspendarea perimării unei proceduri declanşate între aceleaşi părţi, pentru aceiaşi cauză,
împiedicarea părţilor de a supune litigiul respectiv unei alte judecăţi.
Proba actului de compromis se face prin orice mijloace de dovadă fiind vorba de un act
pur consensual.
Clauza compromisorie este acordul prin care părţile supun soluţionării unui arbitraj
litigiul ce ar putea interveni între ele în legătură cu un contract.
Adăugarea sa ulterioară trebuie făcută însă până la ivirea litigiului, deoarece după acest
moment orice clauză ar interveni cu privire la aceasta ar constitui un compromis în măsura în
care ar îndeplini condiţiile compromisului, adică înscrisul constatator al convenţiei
respective ar conţine, şi expunerea litigiului (obiect al arbitrării), precum şi indicarea numelui
arbitrilor.
Atunci când din clauza compromisorie lipseşte precizarea referitoare la desemnarea
arbitrilor, actului respectiv nu i se va poate recunoaşte nici valoarea de compromis şi nici
valoarea de clauză compromisorie.
Indiferent dacă clauza compromisorie este inserată în contractul principal ca o stipula
ţie distinctă acestuia sau este constatată printr-un înscris separat – întocmit concomitent cu
contractul sau la o dată ulterioară, dar înaintea ivirii litigiului între părţi – ea trebuie să nu lase
nici o urmă de îndoială cu privire la voinţa partenerilor contractuali de a supune eventuale litigii
ce ar putea să apară între ele în legătură cu executarea obligaţiilor asumate prin contractul
principal unui anumit arbitraj.
Strânsa legătură dintre contractul principal şi clauza compromisorie conferă acesteia
din urmă caracter accesoriu faţă de acel contract. Clauza compromisorie este întotdeauna legată
de existenţa contractului principal în care rezidă de altfel raţiunea ei de a fi.
Pe de altă parte, cedarea contractului implică şi cedarea cauzei compromisorii, ,în
acelaşi mod şi cu respectarea aceloraşi condiţii de formă; excepţie fac doar cazurile în care
clauza compromisorie se analizează ca fiind un contract “ intuitu personae”.
Această clauză nu este totuşi un veritabil contract accesoriu, pentru că păstrează o
semnificativă autonomie faţă de contractul principal. Premisa acestei autonomii se regăseşte în
însuşi obiectul clauzei, concretizând în crearea condiţiilor necesare pentru ca eventualele litigii
referitoare la contractul principal să fie supuse unei jurisdicţii şi unei proceduri deosebite.
Autonomia clauzei compromisorii implică mai multe consecinţe. Astfel motivele de
nulitate ale actului principal nu se răsfrâng asupra clauzei compromisorii.12 Prin excepţie, unele
motive de nulitate sunt comune ambelor operaţiunii, cum ar fi cele ale viciilor de
consimţământ sau ale lipsei de capacitate.
Nulitatea contractului principal nu îi împiedică pe arbitri să decidă asupra propriilor
lor competenţe. Tot astfel, rezoluţiunea sau rezilierea contractului nu afectează clauza
compromisorie.