Almanah Anticipaţia 1994 - 04 Terry Pratchett - Pod Cu Trol 2.0 10 ' (SF)
Almanah Anticipaţia 1994 - 04 Terry Pratchett - Pod Cu Trol 2.0 10 ' (SF)
Almanah Anticipaţia 1994 - 04 Terry Pratchett - Pod Cu Trol 2.0 10 ' (SF)
TERRY PRATCHETT
POD CU TROL
capătul ei de pod. Azi e ziua când trebuie să te duci la gater! Ştii ca Chert zicea că nu poate să-ţi
păstreze slujba dacă n-o iei în serios!
Mica îi aruncă lui Cohen o scurtă privire plină de tristeţe.
— E foarte caznică, spuse el.
— Nu mai cobor toată panta pân' la râu să te scot din nou de-acolo! Spune-i tu despre
ţapi, Domnu' Mare Trol!
— Ţapi? spuse Cohen.
— Nu ştiu nimic despre ţapi, zise Mica. Tot timpu' o ţine cu ţapii. Habar n-am de nici un
fel de ţapi. Îl trecu un fior.
O priviră pe Beryl mânându-i pe trolişori în josul malului până în întunericul de sub pod.
— Chestia e că, spuse Cohen, când rămaseră singuri, nu aveam de gând să te omor.
Trolul se schimb la faţă.
— Nu aveai de gând?
— Doar să te zvârl peste pod şi să-ţi fur ce comoară ai pe-acolo.
— Aşa aveai de gând?
Cohen îl bătu pe spate.
— În schimb, spuse el, îmi place să văd oameni cu… ţinere de minte. De asta are nevoie
ţinutul ăsta acum. De-o bună ţinere de minte.
Trolul luă poziţia de drepţi.
— Încerc să fac tot ce-mi stă în putinţă, domnule. Fi-meu vrea să plece să muncească la
oraş. Ia-i spuse-şi, sub podul ăsta a fost un trol d-aproape cinci sute de ani…
— Aşa că, dacă pur şi simplu, mi-ai ceda comoara, spuse Cohen, s-o iau şi eu din loc.
Faţa trolului se umplu de riduri, într-o subită panică.
— Comoară? N-am niciuna, zise el.
— Eei, şi tu acu, spuse Cohen. Un pod cu vad bun ca ăsta?
— Mda, da' nimeni nu mai foloseşte drumul ăsta deloc, zise Mica. Eşti primul pe el de
luni de zile, ăsta-i adevărul. Beryl zice c-ar fi trebuit să mă fi băgat în afacere cu frati-su când au
construit drumu' ăla nou peste podu' lui, da', ridică el vocea, io-i ziseşi, sub podu' ăsta au fost
troli.
— Mda, spuse Cohen.
— Necazu' e că-i tot pică pietrele, adăugă trolul. Şi nici nu-ţi vine să crezi cât poate să
ceară zidarii ăştia. Ai dracului pitici. Nu poţi să ai încredere în ei. Se aplecă spre Cohen: Să-ţi
spun drept, trebuie să muncesc trei zile pe săptămână colo, la joagărul de cherestea a lu' cumnati-
meu ca să reuşesc s-o scot la capăt…
— Parcă cumnatul tău avea un pod? spuse Cohen.
— Unu' din ei are. Da' nevastă-mea are fraţi cum are câinele purici, făcu trolul. Privi
X
posomorât în torent. Unu' din ei e neguţător de cherestea colo jos, la Apa Stătută, unu' din ei ţine
podu', iar tartoru' ăl mare e neguţător cu de toate la Vama Amară. Apăi se numeşte asta meserie
potrivită pentru un trol?
— Totuşi unul din ei se ocupă cu podurile.
— Se ocupă cu podurile? Să stai toată ziua într-o cutie încasând câte-o băncuţă d-argint de
la oameni ca să-i lase să treacă? Juma' din timp nici măcar nu-i acolo! Pur şi simplu plăteşte
vreun pitic să ia banii. Şi îşi zice trol! Nici nu poţi să-l deosebeşti de-un om pân' nu te dai aproape
dă tot!
Cohen dădu din cap înţelegător.
— Ştii că trebui să mă duc să iau masa cu ei la fiecare săptămână? Cu toţi trei? Şi să-i
ascult cum o ţin despre cum sunt ei în pas cu timpu'…
Întoarse o faţă mare, tristă spre Cohen.
— Ce e rău să fii trol sub un pod? zise el. Am fost crescut să fiu trol sub un pod. Vreau ca
Scree ăl mic să fie trol sub un pod după ce eu n-oi mai fi. Ce-i rău în asta? Trebuie să fie troli sub
poduri. Altminteri, pentru ce toate astea? Pentru ce?
Se sprijină mohorâţi de parapet, privind jos în apa albă.
— Ştii, spuse Cohen încet, îmi aduc aminte când un om putea să călătorească tot drumul
de-aici la Munţii Ascuţiţi fără să vadă deloc vreo altă vieţuitoare, îşi pipăi sabia. Cel puţin, nu
pentru prea mult timp.
Zvârli chiştocul ţigării în apă.
— E tot numai ferme, acum. Tot numai ferme mărunte ţinute de oameni mărunţi. Şi
garduri peste tot. Peste tot pe-unde te uiţi, ferme şi garduri şi oameni mărunţi.
— Ea are dreptate, bineînţeles, spuse trolul, continuând cine ştie ce discuţie interioară.
Nu-i nici un viitor să tot sari de sub un pod.
— Vreau să zic, spuse Cohen, că n-am nimic împotriva fermelor. Sau a fermierilor.
Trebuie să avem şi d-alde d-astea. Doar că pe vremuri erau tare departe, la marginea pământului.
Acum aici e marginea.
— Împinsă tot timpul înapoi, zise trolul. Schimbându-se tot timpul. Precum cumnati-meu
Chert. Un joagăr de cherestea! Un trol să ţină un joagăr de cherestea! Şi-ar trebui să vezi ce
prăpăd face în Pădurea Întunecată!
Cohen ridică privirea, surprins.
— Care, aia cu păianjeni uriaşi în ea?
— Păianjeni? Acu' nu mai sunt deloc păianjeni. Doar cioturi.
— Cioturi? Cioturi? Îmi plăcea pădurea aia. Era… ăă, era întunecată. Nu mai întâlneşti
deloc întunecime cumsecade. Ştiai cu adevărat ce e aia groază, într-o pădure ca aia.
— Vrei întunecime? O replantează cu molizi, spuse Mica.
— Molizi!
X
— Nu-i ideea lui. Ei n-ar reuşi să deosebească un copac de altu'. E din cauza lui Clay. El a
pus la cale asta.
Cohen se simţi năucit.
— Cine-i Clay?
— Spuneam c-am trei cumnaţi, nu? El e neguţătorul. Aşa se face că el a zis că replantarea
ar face pământul mai uşor de vândut.
Avu loc o lungă pauză, timp în care Cohen rumegă asta.
Pe urmă spuse:
— Nu poţi să vinzi Pădurea Întunecată. Nu aparţine nimănui.
— Îhmî. Spune că tocmai d-aia poţi s-o şi vinzi.
Cohen îşi prăvăli pumnul asupra parapetului. O bucată de piatră se desprinse şi se
rostogoli în defileu.
— Scuze, spuse el.
— Nu-i nimic. Tot timpul cad bucăţi, cum îţi spuneam.
Cohen se întoarse:
— Ce se întâmplă? Mi-aduc aminte de toate marile bătălii de-odinioară. Tu nu? Probabil
c-ai luptat şi tu.
— Îhmî, căraşi şi eu o bâtă.
— Se credea că sunt pentru un nou viitor minunat şi lege şi chestii d-astea. Aşa ziceau
oamenii.
— Apoi, eu luptai pentru că un trol mare c-un gârbaci mi-a zis să lupt, spuse Mica
precaut. Da' ştiu ce vrei să zici.
— Vreau să zic că n-au fost pentru ferme şi molizi. Nu-i aşa?
Mica dădu din cap.
— Şi când colo, hop şi eu cu prăpăditu' ăsta de pod. Mă simt tare prost din cauza lui, zise
el, să baţi atâta drum şi totu'…
— Şi era ş-un rege sau cam aşa ceva, spuse Cohen, nesigur, privind la apă. Şi mi se pare
că erau şi nişte vrăjitori. Dar era un rege. Sunt mai mult ca sigur că era un rege. Niciodată nu l-am
întâlnit. Ştiai asta? Râse silit, făcând o grimasă. Nu cred să-mi fi spus vreodată cineva numele lui.
La vreo jumătate de oră mai târziu calul lui Cohen ieşi din pădurea sumbră la un tărâm
mlăştinos, pustiu, bătut de vânt. Îşi târî copitele câtva timp înainte să spună:
— Bun… cât i-ai dat?
— Douăşpe monezi de aur, zise Cohen.
— De ce i-ai dat douăşpe monezi de aur?
— Nu aveam mai mult de douăşpe.
— Trebuie să fii nebun.
X
— Când de-abia mă lansasem în meseria asta de erou barbar, spuse Cohen, fiecare pod
avea un trol sub el. Şi nu puteai să străbaţi o pădure ca asta prin care tocmai trecuserăm fără ca
vreo duzină de gnomi să nu încerce să-ţi zboare capul de pe umeri. Oftă. Mă întreb ce s-o fi
întâmplat cu ei?
— Tu, zise calul.
— Da, aşa e. Dar totdeauna am crezut c-or să mai fie câţiva.
— Ce vârstă ai? întrebă calul.
— Habar n-am.
— Înseamnă că eşti îndeajuns de bătrân ca să înţelegi mai bine cum stau lucrurile.
— Îmhî. Just. Cohen îşi aprinse altă ţigară şi tuşi până îi dădură lacrimile.
— Începe să te lase dovleacul!
— Îhmî.
— Să-ţi dai ultimul ban unui trol!
— Îhmî. Cohen suflă hârâind un nor de fum către apus.
— De ce?
Cohen se uită ţintă spre cer. Văpaia roşie era rece precum străfundurile iadului. Un vânt
îngheţat bătea de-a lungul stepei, biciuindu-i ce-i mai rămăsese din păr.
— De dragul felului în care lucrurile ar trebui să fie, spuse el.
— Ha!
— De dragul lucrurilor care erau.
— Ha!
Cohen privi în jos.
Zâmbi cu răutate.
— Şi pentru trei adrese. Într-o bună zi o să mor, zise el, dar nu cred că azi.
Vântul cobora din munţi, umplând aerul cu cristale fine de gheaţă. Era prea frig ca să
ningă. Pe-o vreme ca asta lupii coborau prin sate, iar copacii din inima pădurii explodau când
îngheţau. Doar că erau din ce în ce mai puţini lupi în zilele astea, şi din ce în ce mai puţine
păduri.
Pe-o vreme ca asta oamenii cumsecade stăteau în casă, în faţa focului.
Spunând poveşti despre eroi.
X