Drama postbelica, prelungiri ale teatrului modern

Iona
Marin Sorescu

Marin Sorescu este scriitorul postbelic, care isi propune sa devina un artist total prin
abordarea unor genuri si specii diverse, trecand de la poezia lirica de tip confesiv la lirica
parabola, la roman, la critica literara, ajungand la dramaturgia postbelica. Cele mai
reprezentative creatii ale sale sunt: ,, Tineretea lui Don Quijote” ; ,, Moartea ceasului”; ,,Usor cu
pianul pe scari”, ,, Trei dinti din fata”, ,, Iona”, ,, Raceala”, ,, A treia teapa”, etc.

Piesa ,,Iona” face parte din trilogia ,,Setea muntelui de sare” alaturi de ,,Matca”
si ,,Paracliserul”. Geneza acestei piese isi afla punctul de plecare in teatrul expressionist, de unde
autorul preia personajul generic simbolic. Prelungirile teatrului modern se remarca in existent
unor elemente din teatru al absurdului, preia ironia, grotestul, parabola si monologul dialogat.

Semnificatia titlului ,,Setea muntelui de sare” releva conditia omului contemporan,

insetat in absolut. Astfel ,, Iona” simbolizeaza prin raportare la personajul biblic al profetului cu
acelasi nume, dimensiunea omului modern, condamnat la solitudine si la o lipsa de comunicare.

Compozitional, piesa este alcatuita din patru tablouri structurate pe o relatie de simetrie.
Astfel, in tabloul intai si al patrulea Iona se afla in afara burtii chitului, in timp ce in tabloul al
doilea si al treilea, personajul se afla in interiorul burtii chitului. Abandonand structura clasica,
echilibrata, cu fir epic si momente ale subiectului, aceasta opera este construita ca un monolog
dialogat, ca un solilocviu.

Tema piesei o constituie conditia omului contemmporan, ce isi infrunta limitele

existentiale, triumfand asupra lor. El doreste sa scape de solitudinea implacabila, sa comunice cu
sine si cu lumea din jur.

Incipitul ilustreaza prin indicatiile scenice, conditia personajului generic, ca fiind ,,un om
singur, nemaipomenit de singur”. Pentru a scapa de solitudine, Iona se dedubleaza pe sine, se
intreaba si isi raspunde. El se ipostaziaza in Iona cel fara de noroc la pescuit si Iona cel cu noroc
la nori. Acesta pescuieste intr-un acvari fate pe care, apoi le da apei. Acvariul este un simbol al
existentei commune, al aspiratiilor limitate ale omului obisnuit.

Iona doreste sa pescuiasca in mare, in spatiul plin de ,,nade frumos colorate”, ce devine
expresia aspiratiei catre absolut, infinit. In acest tablou, Iona ilustreaza starea de inconstienta a
personajului, deoarece pescuieste in gura deschisa a chitului si nu se gandeste o clipa ca ar putea
fi inghitit. In finalul tabloului intai, chitul il inghite, iar strigatul personajului generic, ,,Eh, de-

1
Drama postbelica, prelungiri ale teatrului modern

ar fi macar ecoul!” ilustreaza dorinta omului contemporan de comunicare, ca forma de iesire din
solitudine.

In tabloul al doilea, Iona se afla inauntrul burtii chitului si mediteaza filozofii: asupra
conditiei efemere a omului: ,,de ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?”.
Parcurgand o etapa catre dobandirea luciditatii, personajul generic constata ca are cu sine un
cutit, cu care incearca sa taie burta chitului pentru a iesi la lumina. In acest moment, Iona devine
un simbol al omului-sabie sau al omului-unghie, present in filozofia existentialist a lui Jaspers.
Acesta tenteaza asupra limitelor existentiale si triumfa asupra lor.

Incercand sa taie burta chitului, Iona constata ca se gaseste intr-un sistem concentric de
burti, care simbolizeaza labirintul. Iesirea din labirint presupune initiere, cunoastere,
autocunoastere, un process de iluminare a personajului generic in trecerea acestuia de la
inconstienta la luciditate.

In tabloul al treilea, pentru a scapa de singuratate, Iona incearca sa-I scrie mamei sale.
El ii cere cu sange pe propria piele un mesaj pe care il arunca in mare. Personajul mediteaza
asupra conditiei umane, a solitudinii omului, subliniind faptul ca in fata vietii si a mortii, omul
este iremediabil, solitar.

Pe scena trec doi pescari, care duc pe umeri niste barne. Acestia reprezinta omul comun
supus destinului. Desi, incearca sa comunice cu ei, Iona nu primeste niciun raspuns.

Referitor la dimensiunea simbolica, generia a personajului, Marin Sorescu afirma: ,, Iona

este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii […] omenirea intreaga este Iona.

In tabloul al patrulea, Iona atinge starea de luciditate. Isi regaseste propria

identitate ,,mi-amm adus aminte, Iona, eu sunt Iona.” El intelege ca drumul spre iesire din
labirint nu este in afara burtii chitului, ci in interior, in spirit ,,si acum daca stau si ma gandesc,
tot eu am avut dreptate, am pornit-o bine, dar drumul, el a gresit-o, trebuie sa o iau in partea
cealalta”

Iona isi spinteca intr-un gest al sinuciderii, dar acesta nu este un act de lasitate, ci un act
de curaj, pentru ca el a reusit sa-si infrunte limitele existentiale sis a triumfe asupra lor.

Finalul aste simbolic, prophetic, marcat de replica personajului: ,,Razbim noi cumva la
lumina!.” Simbolul luminii este expresia iubirii, a credintei, a sperantei in posibilitatea
recuperarii umanitatii.

In opinia mea, piesa ,, Iona” ilustreaza prelungiri ale teatrului moder, prin impletirea elementelor
expresioniste (personaj generic simbolic din categoria protestarilor, care tenteaza limitele existentiale si triumfa
asupra lor) cu elemente ale teatrului absurdului (prezenta categoriilor estetice, ironia grotestul, parabola, structura de
monolog dialogat)

2
Drama postbelica, prelungiri ale teatrului modern

In concluzie, drama evidentiaza un personaj problematizant, ce devine simbolul insingurarii omului

contemporan, stapanit de lipsa comunicarii.

Trasaturi:
1. Prezenta unui personaj generic
2. Eroul face parte din categoria protestatarilor care isi infrunta limitele existentiale si
triumfa asupra lor
3. Drama postbelica abandoneaza formele clasice de compozitie, fiind organizata ca un
monolog dialogat, care ia forma unui solilocviu ( specia a filozofiei care evidentiaza
meditatia ommului in singuratate)
4. Prezenta categoriilor astetice, precum:
 Ironia
 Grotestul
 Parabola
5. Finalul modern deschis interpretarilor