Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Caracterizarea lui Ghita

Opera literara „Moara cu noroc” este scrisa de Ioan Slavici si publicata in

volumul „Novele din popor” in anul 1881. Ioan Slavici a fost considerat de
critici drept parintele nuvelei romanesti.
Ghita este personajul principal in nuvela, actiunea urmareste evolutia
personajului. Acesta se inscrie in categoria personajelor realiste, nuvela lui
Slavici fiind prin tematica, o nuvela realista. Ca personaj realist el reprezinta
tipul omului slab dominat de lacomia pentru bani, trasatura definitorie care va
marca profund evolutia acestui personaj. Este un personaj rotund, complex,
reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine, aspiratie ce
devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se astfel
consecintele distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul
nuvelei, se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvele “omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale te face
fericit”. Ca urmare devine hangiu, la inceput el este apreciat datorita onestitatii,
dar este dominat de obsesia banului in continuare. Se transforma astfel
caracterial in tipul parvenitului, omul care decate atat spiritual cat si sufleteste,
nuvela urmarind degradarea morla in toate etapele.
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar
autocaracterizarea si opiniile celorlalte personaje subliniaza atat trasatura
dominanta a personajului – dorinta de castig, cat si alte trasaturi. In mod
indirect, portretul moral al personajului se evidentiaza tot mai bine pe parcursul
nuvelei, totodata faptele si vorbele acestuia evidentiind din nou trasatura lui
principala. Portretul lui fizic nu este evidentiat, accentul cazand pe cel moral.
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt evidentiate
cele doua ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor si iubitor al familiei
sale (“un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura
cand o vedea pe dansa vesela”) si cea a omului dominat de bani si de avere,
evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din momentul in care acesta
gusta averea ce il va transofmra in alt om (“acum el se facuse de tot ursuz, se
aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot
incat iti venea sa te sperii de el”, “cand mai se harjonea cateodata cu dansa isi
pierdea lesne cumpatul si lasa urma vinete pe brate”). De asemenea, cele doua
ipostaze ale personajului sunt evidentiate si prin afirmatiile celorlalte personaje,
in special prin opiniile Anei care, ca sotie, observa cel mai bine schimbarile prin
care sotul acesteia trece, fiind victima schimbarilor lui. La inceput, Ana
era loiala lui Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (“Ghita este
un om drept si bland la fir, dar e un om cuminte si nu voieste nici sa auda, nici
sa vada, nici sa stie nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor rai”), insa odata
cu transformarea sotului ei, ea isi schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si
linistea familiei amenintata de Ghita (“Esti un om netrebnic si grozav; trebuie sa
te fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea
si se indeparta fara zgomot. Tu esti acela care pleaca inaintea lui ca o sluga, iar
nu eu Ghita!”). Vorbele Anei demonstreaza in final dezamagirea acestea fata de
sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il
considera las si nedemn (“Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere
imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau de atat.”).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce
intentiona in permanenta sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand mereu
sa-i hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului (“Tu esti om
Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea
tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar eu mai vrednic
cand ma stiu alaturea de un om ca tine”). Lica alimenteaza in permanenta
mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a afacerilor
necurate.
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in
acelasi timp slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei!
Ce sa-mi fac?…Asa m-a lasat Dumnezeu!… Ce sa-mi fac daca e in mine ceva
mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in
spinare.”)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui
Ghita la zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidentierii placerii
de a avea multi bani.
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului,
aspiratia obsesiva la avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul
interior si exterior cu celelalte personaje si relatia cu ele.
Personajul considera ca saracia echivaleaza cu lipsa demnitatii asa ca
alege sa se mute la Moara cu noroc impreuna cu familia sa, in cautarea unei vieti
mai bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare,
rob al patimilor banilor, sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii,
fiind in permanenta influentat de Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un
bun cunoscator al psihologiei umane, exploateaza slabiciunile lui Ghita,
transformandu-l intr-un om diferit fata de cel care era cand a ajuns la moara.
 Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia
castigului, moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a acestora
reprezentand un schimb de replici aspre, Ghita incercand sa se impuna
personajului ce-i era superior. Apare dorinta de egalitate a lui Ghita fata de Lica
(“Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni nepretuiti”) , fapt prin care
probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de urmat, insa nu doreste sa i
se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si
supusului invins de autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se impune,
fiind amenintat de Samadau, stapan al locurilor din zona Morii cu noroc (“Ori
imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la moara cu noroc”).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si
nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in sufletul lui.
Desi Ghita incearca sa isi asigure cateva masuri de protectie in momentul in care
devine oficial aliatul lui Lica, probabil doar din dorinta subconstienta de
siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza
existenta, suferind o drama psihologica, unde se dezvolta conflictul interior al
personajului intre omul bun care era, omul ec a devenit, dorinta de impunere si
dragostea pentru bani. Faptele lui Lica reflecta slabiciunile lui Ghita, si acesta,
desi era cu sufletul incarcate refuza sa il tradeze pe Lica datorita amenintarilor
lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa fie arestati pentru afacerile
lui Lica. Totodata personajul principal refuza sa dea amanunte despre afacerile
lui Lica si se indeparteaza de familia sa in favoarea lui Lica si a afacerilor lui.
Ghita isi face reprosuri si are remuscari sincere si dureroase, manifestate prin
autocaracterizari. Acesta isi cere iertare in fata Anei, probabil pentru nevoie
disperata de sprijin, insa in interiorul sau totul se destrama (“Iarta-ma Ano, iarta-
ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”). Drama
emotionala prin care trece Ghita este alimentat in acelasi timp si de frica de
Samadau, Ghita fiind constient de ce ar putea pati in cazul in care nu i s-ar
supune acestuia, dar care este distrusa de obsesia pentru bani care, la randul ei,
este umbrita usor de omul cinstit si bun care era el de fapt. O foloseste pe Ana
drept momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra
constinta pentru ceea ce devenise el, dar si pentru gelozia ajunsa la paroxism.
Finalul nuvelei accentueaza setea de razbunare a lui GHita izvorata din
demintatea lui calcata in picioare, singurlui lui gand fiind acela de a-l prinde pe
Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta. Patima pentr bani il
dezumanizeaza si Ghita decada prada propriului sau destin caruia nu i se poate
opune, prabusindu-se incet, dar sigur de la omul cinstit si harnic la statutul de
complice in afaceri necurate si crima pana a deveni chiar el ucigas, omorandu-si
propria sotie, ajungand in felul acesta pe deplin copia lui Lica, crima fiind
considerata ultima treapta a dezumanizarii lui Ghita.
Ghita ajunge un ucigas distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de
bani este omorat de Raut pentru faptele sale, in timp ce Lica se sinucide,
iar focul ce cuprinde hanul purifica locul de nelegiuri, minciuni si alte crime,
nelasand vreo urma a celor inamplate.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict
constient sau inconstient, Ghita dorind initial sa i se impuna Samadaului, dar
cedeaza in postura de supus in fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu
noroc si celui care i-ar fi putut curma viata. Lica il implica asadar pe Ghita in
afacerile lui necurate, personajul principal ne mai avand posibilitatea sa renunte
la necurate odata implicat, fapt ce duce la decaderea lui morala, conflicatul
interior si schimbarea totala a caracterului personajului condus de setea banilor.
In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice “Moara cu
noroc” de Ioan Slavici este conturat in mod realistic tipic nuvelei psihologice, al
carui statut social si moral se schimba pe parcursul operei.