VALOAREA INSTRUCTIV EDUCATIVĂ A OPEREI LUI CREANGĂ

Prof. ANDREI IULIA MIHAELA

G.P.N. ,,SPIRU VERGULESCU” SLATINA, OLT

Neîntrecutul povestitor Ion Creangă a creat un bogat și valoros tezaur de

povești, care au fermecat copilăria a zeci de generații și care vor constitui
mereu lectura preferată a copiilor. Poveștile și anecdotele marelui clasic
contribuie din plin la dezvoltarea personalității copiilor preșcolari.
Povestirea este un instrument cognitiv de comunicare și expresie cu statut
de activitate obligatorie în grădiniță. Are valoare etică și estetică, contribuind
la dezvoltarea personalității copilului preșcolar. Rezultă că receptarea
fenomenului literar de către copiii de 3-6 ani este nu numai posibilă, dar și
indicată. Reflecțiile mesajului etic al litaraturii asupra componentului infantil
sunt benefice, influențând conștiința morală.
Ascultând poveștile lui Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viața
satului- oameni harnici, curajoși, înzestrați cu stăruință și dârzenie, optimiști,
veseli, glumeți, dar și hotărâți să lupte pentru o viață mai bună, pentru
izbânda dreptății, a cinstei, a adevărului. Deosebit de valoroase sunt ,,Povestea
unui om leneș”, ,, Fata babei și fata moșneagului,” ,,Punguța cu doi bani”,
poveștile despre animale:,, Capra cu trei iezi” sau ,,Ursul păcălit de vulpe”, unde
personajele sunt animale dar au trăsături omenești.
În precesul ascultării unei povești este antrenată întreaga activitate
psihică a copilului: atenția, memoria, gândirea, imaginația. Poveștile au o
deosebită valoare etică, ele contribuie la formarea conștiinței morale, a unor
trăsături pozitive, la dezvoltarea personalității. Prin intermediul poveștilor,
copiii desprind mesajul etic ce influențează benefic conștiința morală a
preșcolarului. Lumea poveștilor oferă copiilor o varietate de personaje și
situații față de care copilul ia atitudine, de unde el își alege sau e ajutat să-și
alegă modele etice.
După a analiză atentă a comportării copiilor la activitatea de povestire,
ne dăm seama că, deși în aparență lecturile, poveștile, povestirile, fiind statice
par monotone, acestea implică un grad mare de participare din partea
copiilor. În atmosfera lecturilor preșcolarul nu participă motric, ci intelectual
și afectiv. Însoțind firul poveștilor care se deapănă dintr-o lume, uneori total
necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a și-o reprezenta
și, în același timp, încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernământ,
după fapte și situații. Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul
fiind cel ce le sugerează verbal. Efortul copilului de a-și imagina și înțelege nu
poate fi conceput în afara unei gimnastici imense a memoriei, a gândirii, a
voinței și limbajului.
Copiii iubesc și ascultă cu plăcere poveștile pentru că răspund
necesității lor de a ști, de a cunoaște, de a înțelege, cum se împlinesc
năzuințele spre mai bine, spre frumos.
Ei participă afectiv-imaginar la acțiune, se identifică cu personajul
preferat. Poveștile contribuie la dezvoltarea exprimării orale, a creativității și
expresivității limbajului. Prin receptarea poveștilor, preșcolarul participă la
activitate, atât în calitate de vorbitor, cât și de auditor, învață să creeze (cu
ajutor) rime, ghicitori, expresii verbale hazlii, având ca bază textele lui
Creangă. Poveștile conțin o anumită temă, personaje, iar fiecare din aceste
personaje poate fi caracterizatîn termeni de intenții, scopuri, motivații,
convingeri, stări afective, valori.
Am observat că poveștile sunt percepute în mod diferit:
• La 4 ani memorează foarte multe episoade , dar le relatează dezordonat;
• La 5 ani menține firul acțiunii și o duce spre final, dar nu pot desprinde
concluziile;
• La 6 ani relatările ajung să fie similare narațiunilor adulte.
Să ne amintim de valoarea inestimabilă a creațiilor pentru copii
aparținând lui Ion Creangă. În povestea ,,Capra cu trei iezi”, Ion Creangă redă o
întâmplare dramatică: nelegiuirea comisă din lăcomie și cruzime, ca și
pedeapsa binemeritată spre a se râzbuna pe cel vinovat. Preșcolarii recunosc
cu ușurință pe mama iubitoare, care, în grija ei deosebită pentru copiii rămași
singuri acasă, le dă sfaturi înțelepte spre a-i feri de nenorociri. După ce lupul îi
mănâncă pe cei doi iezi, capra îndurerată știe să se răzbune pe lup.
Răzbunarea ei elimină din societatea ființelor pașnice elementul negativ și
dăunător, care tulbură bunul trai, viața și munca celor din jur. Lupul, cu
trăsăturile caracteristice oamenilor răi:e șiret, fățarnic, crud și laș. Cu
deosebită artă, Creangă a umanizat personajele și a zugrăvit succint și
convingător portretul moral al fiecăruia atât prin atitudinile și acțiunile lor,
cât și prin limbaj. Dialogul cu replici scurte contribuie la caracterizarea
personajelor și evidențierea trăsăturilor morale. Preșcolarii își însușesc una
din noțiunile morale specifice vârstei – aceea de a fi ascultători și de a
respecta sfaturile celor mai în vârstă. Povestea iezilor arată copiilor urmările
neascultării, consecința neascultării ce influențează conturarea personalității
copilului.
,,Ursul păcălit de vulpe” este un text în care Ion Creangă înfățișează, prin
cele două personaje animale, două tipuri umane antagonice: omul viclean,
isteț, capabil să-și satisfacă necesitățile, dar și răutăcios, batjocoritor și omul
greoi, încet la minte și naiv, ușor de înșelat prin prefăcătorie și viclenie. Un
comentariu amănunțit pe marginea textului, o analiză detailată a
comportamentului personajelor conduc spre formarea unor trăsături pozitive
de voință și caracter: vigilență, sinceritate, hărnicie și excluderea din
comportament a celor negative:viclenie, înșelătorie, lene, minciună, zgârcenie.
În ,,Punguța cu doi bani” eroul principal, un cocoș este caracterizat în
primul rând prin istețime și stăruință în căutarea dreptății. Conform tradiției,
încheierea este pozitivă făcându-se dreptate, iar boierul cel lacom rămânând
sârac.
,În povestea ,,Fata babei și fata moșneagului” scoate în evidență
antagonismul dintre oamenii buni, cinstiți și harnici și cei clevetitori, răi la
suflet și leneși care disprețuiesc munca și o fac în silă. Paralelismul expunerii
urmărește prin situații antitetice să pună în valoare învățătura morală. Fata
moșneagului ,,era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă…, era
robace și răbdătoare” ea ducea tot greul gospodăriei: ,,fata babei era slută,
leneșă, țâfnoasă și rea la inimă…, lăsând tot greul pe fata moșneagului.”
Pedepsită rămâne și baba care este condamnată nu numai că este zgârcită și
nu-și ajută semenii, dar și pentru metodele violente pe care le propune pentru
prosperitate.
Rolul educativ al poveștilor și basmelor create pentru cei mici arată
cum normele morale simple de ,,bine” și de ,,rău” sunt însușite cu ușurință de
copii prin exemplul oferit de basme și povești. Chiar și în lumea basmului
copilul nu face confuzie între lumile fictive și reale ale imaginarului. Pentru
copil, ficțiunea, visarea au valoare de trăire, dar o trăire aievea cu realitatea.
Lumea basmului oferă copilului o complexitate de personaje și teme față de
care copilul își arată simpatia sau antipatia de unde își recrutează modelele
etice, sau față de care își manifestă repulsia , dezacordul. Aici copilul se
regăsește într-o lume în care virtuțiile sunt răsplătite, iar ticăloșiile sunt
pedepsite. El trăiește imaginar acet asemenea eroilor preferați și simțindu-se
viteaz, deși se știe mic și fricos, încearcă să devină mai curajos. Valoarea
instructiv educativă a basmelor și poveștilor este deosebită. Ele aduc o
prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor afective, la formarea
trăsăturilor de voință și caracter- în general la formarea personalității
copiilor. Rezultă că receptarea fenomenului literar de copiii de 3-6 ani este nu
numai posibilă, dar și indicată privind traiectoria afectivă pe care o înscrie.
Reflecțiile mesajului etic al literaturii asupra comportamentului infantil sunt
benefice, influențând conștiința morală.