Jocul La Copiii Cu Cerințe Educaționale Speciale
Jocul La Copiii Cu Cerințe Educaționale Speciale
Jocul La Copiii Cu Cerințe Educaționale Speciale
CERINȚE EDUCAȚIONALE
SPECIALE
Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. Lucian Blaga
spunea că ”înțelepciunea și iubirea copilului este jocul”.
După vârsta de șase ani, jocul îndeplinește cerințele învățării: transformarea, modificarea
structurilor și a funcțiilor mentale și organizarea lor după modelul activității intelectuale.
Jocul didactic, în schimb, îndeplineşte roluri atât în domeniul instructiv, cât şi în cel
formativ-educativ. Astfel, în plan instructiv, acesta favorizează asimilarea de cunoşinţe,
priceperi, deprinderi, tehnici şi operaţii de lucru cu informaţiile acumulate.
În cadrul jocului metodele de învăţare utilizate pot consolida atitudinile pozitive faţă de
învăţare, pot îmbunătăţi performanţele, rezultatele şcolare şi stima de sine ale elevilor, putând
promova interacţiunea pozitivă şi sprijinul reciproc între elevi. Modalităţile pe care profesorul le
utilizează vin în întâmpinarea elevului, îl ajută să caute, să cerceteze, să găsească singur
cunoştinţele pe care le va asimila, pentru că îi sunt utile, pentru că-l interesează, să afle soluţii la
probleme, să prelucreze informaţiile, contribuind astfel la propria educaţie.
scop didactic clasificarea are drept criteriu influenta formativa a jocurilor asupra
copiilor.
1. Jocuri de creație - include jocurile în cadrul cărora copilul alege tema si formulează
regulile jocului. Jocul de creație se desfășoară sub doua forme:
joc de rol, în care copiii îndeplinesc anumite roluri sociale reale sau imaginare,
utilizând jucării sau alte obiecte;
2. Jocuri de mișcare – satisfac în cea mai mare măsura nevoia de mișcare a copiilor,
bazându-se pe diferite mișcări si reguli. Ca tip de joc, ele ocupa o pozitie intermediară intre cele
de creație si cele sportive, apropiindu-se de cele de creație prin trăirile afective puternice pe care
le generează si de cele sportive prin regulile dinainte fixate, prin formularea de comenzi si prin
elementele de competiție pe care le cuprind.
b) jocuri cu reguli (jocuri nespecifice vârstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli
extrinseci).
a. Jocurile simbolice
• în functie de izvorul cunoasterii, jocurile simbolice evoluate pot fi: jocuri cu subiecte
din viata cotidiana si jocuri cu subiecte din povesti si basme,
• în functie de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povesti si basme pot
fi: jocuri-dramatizari si dramatizari.
Prin joc, copiii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea
de a acționa creativ, pentru că strategiile jocului sunt, în fond, strategii euristice, în care se
manifestă istețimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala.
Una dintre conditiile importante pentru incluziunea cu succes a copiilor cu CES (cerinte
educative speciale) in invatamantul general in grupele de gradinita/clasele obisnuite de copii,
este existenta si functionarea serviciilor specializate - recuperare, terapie educationala, consiliere
psiho-pedagogica, asistenta medicala si sociala etc.- in cadrul gradinitei/scolii inclusive sau in
cadrul altor centre comunitare. O viata „integrata“ incepe de timpuriu, in grupuri de joaca si in
gradinite, ca apoi sa fie urmata de educatia in scoli si colegii normale, destinate majoritatii.
Beneficiile incluziunii sunt reciproce: fiecare persoana cu CES evolueaza conform
particularitatilor sale, iar majoritatea isi invinge teama de separare si de respingere, depaseste
obstacolele din calea accesului si participarii la viata comunitara, isi dezvolta toleranta si
creativitatea in relationarea interpersonala. Cerinţele speciale determina masuri educative
speciale, antrenate şi structurate la nivelul procesului de invaţare şi predare. Cerinţele educative
speciale deriva din dizabilitaţi, deficienţe, boli sau deprivari de ordin socio-cultural. Datorita
gamei largi de tulburari si deficiente prezente la copiii cu CES, uneori asociate, ei au nevoie de
un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie lingvistica, de tratament logopedic
specializat, de programe specifice de predare-invaţare şi evaluare adaptate abilitaţilor lor, de
programe terapeutice individualizate, de consiliere scolara si vocationala si nu in ultimul rand de
consiliere si terapie psihologica personala si a familiei.
Terapia prin joc, la fel ca orice alt demers terapeutic, reprezinta un proces de optimizare,
de suport sau de recuperare a potentialului atat de divers al copilului. Insotita de pasiune si
constiinciozitate, de libertate, fantezie si perseverenta, ea da rezultate uimitoare in cazul copiilor
in general si al copiilor cu CES in particular.
Prin joc se poate fortifica voinţa şi atenţia. Copilul poate deveni perseverent şi se poate
concentra mai mult şi f ăr ă prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu
uşurinţă regulile impuse în cadrul jocului. Prin joc se fixează, precizează şi activizează
vocabularul copiilor ceea ce contribuie la îmbunătăţirea pronunţiei, la formarea unor noţiuni, la
însuşirea unor construcţii gramaticale. Prin joc, copilul pune în acţiune toate posibilităţile sale,
traduce în fapt potenţele sale intelectuale, morale, afective şi emoţionale, le dezvoltă, le îmbină.
Fiecare joc trebuie să îmbine armonios elementele distractive cu cele constructive şi exerciţiul.
În condiţiile jocului didactic, copiii sunt puşi în situaţia de a efectua operaţiuni intelectuale
complexe. Ei compară şi scot în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre obiecte, analizează,
sintetizează şi fac generalizări, clasificări simple ţinând seama de elementele specifice şi
constante ale obiectelor, calculează, trasează linii. În condiţiile jocului didactic copiii învaţă să
raţioneze, să judece, îşi perfecţionează şi dezvoltă limbajul, memoria, atenţia şi spiritul de
observaţie. Fiecare copil cu CES prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul,
trăsături care necesită o evaluare şi o abordare personalizată. Lipsa concentrării la copii cu nevoi
speciale, nemotivare pentru activitatea de învăţare, memoria de scurtă durată şi alte caracteristici
ale deficientului mintal, impun ca pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune atât în procesul
didactic, cât şi în activităţile de terapie logopedică, folosirea cât mai frecventă a jocului didactic
sub toate formele sale. Învăţarea prin joc este metoda cea mai indicată a fi folosită în educaţia
elevilor cu CES. Prin joc, elevul ia cunoştinţă cel mai bine de lumea înconjurătoare, învaţă
diferite senzaţii, îşi dezvoltă aptitudinile fizice şi intelectuale, descoperă prietenii şi reguli de
adaptare socială. În joc, fiecare are un rol important, are anumite responsabilităţi, este nevoie de
încredere în parteneri, curaj.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales la copiii cu
CES.
Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor 5 direcţii de dezvoltare
orientate astfel:
1.) - de la grupe mici la grupe tot mai numeroase;
2.) - de la grupe instabile la grupe tot mai stabile;
3.) - de la jocuri fără subiect la jocuri cu subiect;
4.) - de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocuri cu subiect şi cu desfăsurare
sistematică;
5.) - de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate la reflectarea evenimentelor
vieţii şcolare.
Această activitate dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice
care sunt subordonate scopului activităţii de predare-învăţare dar şi de evaluare. Modalităţile de
realizare angajează urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:
I. După obiective prioritare:jocuri senzuale (auditive, tactile, vizuale), jocuri de
observare, de dezvoltare a limbajului, de stimulare a cunoaşterii interactive;
II. După forma de exprimare: jocuri simbolice de orientare, de sensibilizare;
conceptuale jocuri; ghicitori; jocuri de cuvinte incrucişate.
III. După conţinutul instruirii: jocuri matematice; jocuri muzicale, sportive,
literare/lingvistice.
IV. După sursele folosite:jocuri materiale,jocuri orale, pe baza de întrebări, pe baza de
fişe individuale, pe calculator.
V. După regulile instruite: jocuri cu reguli transmise prin tradiţie, cu reguli inventate,
spontane şi protocolare.
VI. După competenţele psihologice stimulate: jocuri de mişcare, de observaţie, de
imaginaţie, de atenţie, de memorie, de gândire, de limbaj şi de creaţie.
Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă aduce variaţie în
procesul de instruire a copiilor cu CES, făcându-l mai activ.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive:
conţinuturi
sarcina didactică
regulile jocului
acţiunea de joc.
Prima latură, conţinuturi, este constituită din cunoştinţele anterioare ale copiilor,însuşite
în cadrul lecţiilor anterioare cu întreaga clasă.
Cea de-a II-a, sarcină didactică, poate să apară sub forma unei probleme de gandire, de
cunoaştere, de numire, ghicitoare, comparative.
A treia latură, regulile jocului, decurge din însăşi denumirea ei. Regulile sunt menite să
arate copiilor cum să joace, cum să rezolve problema respectivă.
Ultima latură, acţiunea de joc, cuprinde momente de aşteptare, surprindere, ghicire,
întrecere şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie placută şi atractivă pentru copii.
Elementele de joc: gândirea, mişcarea, întrecerea, surpriza, etc, creează stări emoţionale
care întreţin interesul şi dau colorat viu lecţiei.
Prin joc,copiii cu CES pot ajunge la descoperire de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea
lor de a acţiona creativ,pentru că strategiile jocului, sunt în fond strategii euristice, în care se
manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala.
Jocul ca modalitate nu urmăreşte în principal evidenţierea deficienţei şi a blocajului
copilului.O asemenea abordare exclude teza caracterului irecuperabil al copilului cu CES.
Elementele de joc încorporate în procesul de predare-evaluare pot fi motive şi stimula puternic
acest proces în toate formele lui.
Bibliografie
Constantin Cucoş, “ Educaţia – Experienţe, reflecţii, soluţii”, Editura Polirom, Bucureşti, 2013
Ioan Cerghit, “ Metode de învăţământ”, Edituara Polirom, Bucureşti, 2006