JOCUL LA COPIII CU

CERINȚE EDUCAȚIONALE
SPECIALE
Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. Lucian Blaga
spunea că ”înțelepciunea și iubirea copilului este jocul”.

Jocul, văzut ca modalitate de relație între eu (subiect) și lumea obiectelor și a relațiilor

constituie formula primară a acțiunii umane. El este rezultatul unei coexistențe subiect-lume și
este generat ca acțiune de interstimulare afectivă. Jocul constituie, astfel, o cale de organizare a
cunoașterii.

Mecanismele interioare ale jocului sunt, în esență, mecanismele învățării. Pe măsură ce

jocul organizează și dezvoltă cognația, el își pierde din ponderea elementelor stricte ale
cunoașterii și devine o formă de relație obiectuală cu motivația lucidă și promovează învățarea.

După vârsta de șase ani, jocul îndeplinește cerințele învățării: transformarea, modificarea
structurilor și a funcțiilor mentale și organizarea lor după modelul activității intelectuale.

Jocul constituie o modalitate deosebit de valoroasă, de modelare a viitoarei personalităţi,

deoarece oferă posibilitatea cunoaşterii şi formării copilului. În activitatea de fiecare zi a
acestuia, jocul ocupă locul preferat. Jucându-se, el îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona,
care îl apropie de realităţile înconjurătoare. Doar prin joc, el se manifestă liber, spontan, sincer,
putând să dezvăluie propriile interese.

Jocul didactic, în schimb, îndeplineşte roluri atât în domeniul instructiv, cât şi în cel
formativ-educativ. Astfel, în plan instructiv, acesta favorizează asimilarea de cunoşinţe,
priceperi, deprinderi, tehnici şi operaţii de lucru cu informaţiile acumulate.

Privit din perspectiva formativ-educativă, jocul didactic contribuie la formarea şi

perfecţionarea trăsăturilor de personalitate, el reprezentând astfel o cale de acces pentru
cunoaşterea comportamentelor umane, implicit şi a personalităţii.

În cadrul jocului metodele de învăţare utilizate pot consolida atitudinile pozitive faţă de
învăţare, pot îmbunătăţi performanţele, rezultatele şcolare şi stima de sine ale elevilor, putând
promova interacţiunea pozitivă şi sprijinul reciproc între elevi. Modalităţile pe care profesorul le
utilizează vin în întâmpinarea elevului, îl ajută să caute, să cerceteze, să găsească singur
cunoştinţele pe care le va asimila, pentru că îi sunt utile, pentru că-l interesează, să afle soluţii la
probleme, să prelucreze informaţiile, contribuind astfel la propria educaţie.

Jocul didactic furnizează multiple situaţii de învăţare cu o eficienţă deosebită, punându-se

accentul pe activităţi de descoperire, explorare-investigare, stimulând atitudini de cooperare-
întrajutorare, fiecare elev fiind implicat direct în actul învăţării. Folosit frecvent, jocul devine
astfel, strategie didactică interactivă, centrată pe elev.

Trăsăturile pozitive de caracter, asemănător deprinderilor şi obişnuinţelor, se formează

tot în cadru unor proiecte realizate pe grupuri, acestea devenind componente ale conduitei
morale mai târziu. Trăsături pozitive precum hărnicia, cinstea, altruismul, sinceritatea, toleranţa,
sociabilitatea, modestia se manifestă în relaţiile cu ceilalţi colegi, dar şi cu sine însuşi.

Elevii învaţă astfel să rezolve problemele cu care se confruntă, să aplaneze conflictele,

iau anumite decizii, se formează atitudini noi, precum respectul pentru părerea celuilalt,
deschiderea pentru colaborare, toleranţa, îngăduinţa, perseverenţa, spiritul de organizare şi
sentimentul apartenenţei la grup.

Clasificarea jocurilor a preocupat pe mulți specialiști din domeniul pedagogiei. In

scop didactic clasificarea are drept criteriu influenta formativa a jocurilor asupra

dezvoltării psihice a copilului, ea vizând dezvoltarea intelectuala, morala, estetica si fizica a

copiilor.

În funcție de acest criteriu, putem clasifica jocul astfel:

1. Jocuri de creație - include jocurile în cadrul cărora copilul alege tema si formulează
regulile jocului. Jocul de creație se desfășoară sub doua forme:

 joc de rol, în care copiii îndeplinesc anumite roluri sociale reale sau imaginare,
utilizând jucării sau alte obiecte;

 joc de construcție, în care copiii, având la îndemână materialele necesare, pot sa

redea configurația aproximativa a unor obiecte sau pot sa realizeze îmbinări
fanteziste.

2. Jocuri de mișcare – satisfac în cea mai mare măsura nevoia de mișcare a copiilor,
bazându-se pe diferite mișcări si reguli. Ca tip de joc, ele ocupa o pozitie intermediară intre cele
de creație si cele sportive, apropiindu-se de cele de creație prin trăirile afective puternice pe care
le generează si de cele sportive prin regulile dinainte fixate, prin formularea de comenzi si prin
elementele de competiție pe care le cuprind.

Jocurile didactice – favorizează atât aspectul informativ al procesului de invatamant cat si

aspectul formativ al acestuia. El trebuie sa îmbine armonios elementul instructiv si exercitiul cu
elementul distractiv, ceea ce duce la aparitia unor stari emotive complexe, care stimuleaza si
intensifica procesele de dezvoltare psihica.

În funcție de registrul psihologic specific copiilor, se împart in:

a) jocuri simbolice ( jocuri cu reguli intrinseci)

b) jocuri cu reguli (jocuri nespecifice vârstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli
extrinseci).

a. Jocurile simbolice

• în functie de evolutia comportamentului ludic al copilului, jocurile simbolice pot fi:

 jocuri simbolice primare

 jocuri simbolice evoluate;

• în functie de acelasi criteriu, jocurile simbolice primare, se grupeaza in: jocuri de

manipulare sau jocuri-exercitiu si jocuri imitative;

• în functie de izvorul cunoasterii, jocurile simbolice evoluate pot fi: jocuri cu subiecte
din viata cotidiana si jocuri cu subiecte din povesti si basme,

• în functie de domeniul care sugereaza simularea, jocurile cu subiecte din viata

cotidiana sunt: jocuri de convietuire sociala si jocuri de constructie;

• în functie de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povesti si basme pot
fi: jocuri-dramatizari si dramatizari.

Jocul, în special jocul didactic, îmbină elementele instructive și formative cu elementele

distractive, stimulând învățarea și motivația pentru învățare a elevilor. Una din formele de
manifestare a elevului cu CES este jocul. În mod obișnuit, o asemenea activitate este izvorâtă
din nevoia de acțiune, de mișcare a copilului, o modalitate de a-ți consuma energia sau de a se
distra, un nod plăcut de a utiliza timpul.

Prin joc, copiii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea
de a acționa creativ, pentru că strategiile jocului sunt, în fond, strategii euristice, în care se
manifestă istețimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala.

Una dintre conditiile importante pentru incluziunea cu succes a copiilor cu CES (cerinte
educative speciale) in invatamantul general in grupele de gradinita/clasele obisnuite de copii,
este existenta si functionarea serviciilor specializate - recuperare, terapie educationala, consiliere
psiho-pedagogica, asistenta medicala si sociala etc.- in cadrul gradinitei/scolii inclusive sau in
cadrul altor centre comunitare. O viata „integrata“ incepe de timpuriu, in grupuri de joaca si in
gradinite, ca apoi sa fie urmata de educatia in scoli si colegii normale, destinate majoritatii.
Beneficiile incluziunii sunt reciproce: fiecare persoana cu CES evolueaza conform
particularitatilor sale, iar majoritatea isi invinge teama de separare si de respingere, depaseste
obstacolele din calea accesului si participarii la viata comunitara, isi dezvolta toleranta si
creativitatea in relationarea interpersonala. Cerinţele speciale determina masuri educative
speciale, antrenate şi structurate la nivelul procesului de invaţare şi predare. Cerinţele educative
speciale deriva din dizabilitaţi, deficienţe, boli sau deprivari de ordin socio-cultural. Datorita
gamei largi de tulburari si deficiente prezente la copiii cu CES, uneori asociate, ei au nevoie de
un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie lingvistica, de tratament logopedic
specializat, de programe specifice de predare-invaţare şi evaluare adaptate abilitaţilor lor, de
programe terapeutice individualizate, de consiliere scolara si vocationala si nu in ultimul rand de
consiliere si terapie psihologica personala si a familiei.

Terapia prin joc, la fel ca orice alt demers terapeutic, reprezinta un proces de optimizare,
de suport sau de recuperare a potentialului atat de divers al copilului. Insotita de pasiune si
constiinciozitate, de libertate, fantezie si perseverenta, ea da rezultate uimitoare in cazul copiilor
in general si al copiilor cu CES in particular.

În structura activităţilor psihice, jocul figurează ca formă de activitate cu origine în

ontogeneza timpurie. Dezvoltarea psihologică a copilului nu se realizează de la sine, în mod
instinctive ci prin două instrumente fundamentale: jocul şi imitaţia. Jocul este folosit de copil
chiar de la naştere şi este prima lui formă de activitate; imitaţia nu apare decât dupa câteva luni.
Cercetările psihologice au pus în evidenţă numeroase elemente psihice care se formează cu
ajutorul acestei forme de activitate. Preşcolarul este considerat o personalitate în formare care
gândeşte, acţionează. În crearea lumii imaginare copilul transpune situaţia reală în imaginar. El
preia selectiv realitatea după nevoi şi propriile posibilităţi. Această capacitate este destul de
dezvoltată la copilul ce depăşeşte vârsta de 3 ani. Fiecare copil îşi modelează realitatea în funcţie
de propriul eu. Copilul îşi poate lua anumite elemente din realitate şi le investeşte cu anumite
aspecte cunoscute de el.

Jocul apelează şi la capacitatea copilului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite

obiectelor, acţiunilor şi faptelor ce desemneazăaltceva decât sunt acestea în rea.

El operează cu reprezentări în care investeşte şi afectivitate şi raţiune, nu este un proces

simplu de percepţie. De cele mai multe ori, prin joc are loc proiecţia individului în rol: copilul se
joacă „de-a doctorul”, „de-a familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau
ceea ce el ar fi dorit să se întâmple. Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat
spiritul de iniţiativă şi curajul de a intra în competiţie. Prin joc el se eliberează de vechiul copil
timid şi intr ă cu toate for ţele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de
cenzură, deoarece personajul poate spune orice, iar reproşurile nu i se adresează lui personal.

Prin joc se poate fortifica voinţa şi atenţia. Copilul poate deveni perseverent şi se poate
concentra mai mult şi f ăr ă prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu
uşurinţă regulile impuse în cadrul jocului. Prin joc se fixează, precizează şi activizează
vocabularul copiilor ceea ce contribuie la îmbunătăţirea pronunţiei, la formarea unor noţiuni, la
însuşirea unor construcţii gramaticale. Prin joc, copilul pune în acţiune toate posibilităţile sale,
traduce în fapt potenţele sale intelectuale, morale, afective şi emoţionale, le dezvoltă, le îmbină.
Fiecare joc trebuie să îmbine armonios elementele distractive cu cele constructive şi exerciţiul.
În condiţiile jocului didactic, copiii sunt puşi în situaţia de a efectua operaţiuni intelectuale
complexe. Ei compară şi scot în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre obiecte, analizează,
sintetizează şi fac generalizări, clasificări simple ţinând seama de elementele specifice şi
constante ale obiectelor, calculează, trasează linii. În condiţiile jocului didactic copiii învaţă să
raţioneze, să judece, îşi perfecţionează şi dezvoltă limbajul, memoria, atenţia şi spiritul de
observaţie. Fiecare copil cu CES prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul,
trăsături care necesită o evaluare şi o abordare personalizată. Lipsa concentrării la copii cu nevoi
speciale, nemotivare pentru activitatea de învăţare, memoria de scurtă durată şi alte caracteristici
ale deficientului mintal, impun ca pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune atât în procesul
didactic, cât şi în activităţile de terapie logopedică, folosirea cât mai frecventă a jocului didactic
sub toate formele sale. Învăţarea prin joc este metoda cea mai indicată a fi folosită în educaţia
elevilor cu CES. Prin joc, elevul ia cunoştinţă cel mai bine de lumea înconjurătoare, învaţă
diferite senzaţii, îşi dezvoltă aptitudinile fizice şi intelectuale, descoperă prietenii şi reguli de
adaptare socială. În joc, fiecare are un rol important, are anumite responsabilităţi, este nevoie de
încredere în parteneri, curaj.

Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales la copiii cu
CES.
Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor 5 direcţii de dezvoltare
orientate astfel:
1.) - de la grupe mici la grupe tot mai numeroase;
2.) - de la grupe instabile la grupe tot mai stabile;
3.) - de la jocuri fără subiect la jocuri cu subiect;
4.) - de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocuri cu subiect şi cu desfăsurare
sistematică;
5.) - de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate la reflectarea evenimentelor
vieţii şcolare.
Această activitate dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice
care sunt subordonate scopului activităţii de predare-învăţare dar şi de evaluare. Modalităţile de
realizare angajează urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:
 I. După obiective prioritare:jocuri senzuale (auditive, tactile, vizuale), jocuri de
observare, de dezvoltare a limbajului, de stimulare a cunoaşterii interactive;
II. După forma de exprimare: jocuri simbolice de orientare, de sensibilizare;
conceptuale jocuri; ghicitori; jocuri de cuvinte incrucişate.
III. După conţinutul instruirii: jocuri matematice; jocuri muzicale, sportive,
literare/lingvistice.
IV. După sursele folosite:jocuri materiale,jocuri orale, pe baza de întrebări, pe baza de
fişe individuale, pe calculator.
V. După regulile instruite: jocuri cu reguli transmise prin tradiţie, cu reguli inventate,
spontane şi protocolare.
VI. După competenţele psihologice stimulate: jocuri de mişcare, de observaţie, de
imaginaţie, de atenţie, de memorie, de gândire, de limbaj şi de creaţie.
Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă aduce variaţie în
procesul de instruire a copiilor cu CES, făcându-l mai activ.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive:
 conţinuturi
 sarcina didactică
 regulile jocului
 acţiunea de joc.
Prima latură, conţinuturi, este constituită din cunoştinţele anterioare ale copiilor,însuşite
în cadrul lecţiilor anterioare cu întreaga clasă.
Cea de-a II-a, sarcină didactică, poate să apară sub forma unei probleme de gandire, de
cunoaştere, de numire, ghicitoare, comparative.
A treia latură, regulile jocului, decurge din însăşi denumirea ei. Regulile sunt menite să
arate copiilor cum să joace, cum să rezolve problema respectivă.
Ultima latură, acţiunea de joc, cuprinde momente de aşteptare, surprindere, ghicire,
întrecere şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie placută şi atractivă pentru copii.
Elementele de joc: gândirea, mişcarea, întrecerea, surpriza, etc, creează stări emoţionale
care întreţin interesul şi dau colorat viu lecţiei.
Prin joc,copiii cu CES pot ajunge la descoperire de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea
lor de a acţiona creativ,pentru că strategiile jocului, sunt în fond strategii euristice, în care se
manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala.
Jocul ca modalitate nu urmăreşte în principal evidenţierea deficienţei şi a blocajului
copilului.O asemenea abordare exclude teza caracterului irecuperabil al copilului cu CES.
Elementele de joc încorporate în procesul de predare-evaluare pot fi motive şi stimula puternic
acest proces în toate formele lui.
Bibliografie

Anucuţa, P. Poveşti şi jocuri matematice distractive, Editura Excelsior, Timişoara, 1998

Constantin Cucoş, “ Educaţia – Experienţe, reflecţii, soluţii”, Editura Polirom, Bucureşti, 2013
Ioan Cerghit, “ Metode de învăţământ”, Edituara Polirom, Bucureşti, 2006

Şchiopu, U. Dezvoltarea operativităţii gândirii copilului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966