MAVROMATI – GORSKY – BRULEZ O FAMILIE DE MILITARI ŞI OAMENI DE CULTURĂ DIN

SECOLELE XIX – XX

MAVROMATI – GORSKY – BRULEZ O FAMILIE DE MILITARI

ŞI OAMENI DE CULTURĂ DIN SECOLELE XIX – XX1
MAVROMATI – GORSKY – BRULEZ A FAMILY OF OFFICERS
AND INTELLECTUALS FROM THE 19TH AND 20TH CENTURIES

George Trohani∗

Abstract
Mavromati is a surname formed by the joining, in Neo-Greek, of two
words: an adjective (mavros=black) and a noun (mati = eyes), meaning black eyed.
It is quite spread in all the Hellenistic area, both in Greece and the Diaspora.
People, facts, events, scattered like the late autumn leaves gathered and carefully
pressed into herbariums, where they do not dry. People from all Europe - Greeks,
Russians, Belgians -, strongly attached to the lands in the north of the Danube and
feeling Romanians.

Keywords: Mavromati, Greece, Mihail Sturza, 19th century.

Mavromatis este un nume de familie ce provine din îmbinarea, în limba

neogreacă, a două cuvinte: un adjectiv (mavros = negru) şi un substantiv (mati =
ochi) însemnând (cu) ochi negri. Este destul de răspândit în toată aria elenismului,
atât din Grecia, cât şi din diaspora.
În Atena, lângă Câmpul lui Ares, se află o stradă numită odos
Mavromateon, în traducere strada Mavromaţilor. În Brăila, în timpul primelor
decenii ale secolului al XX-lea, un bătrân burlac, chevalier servant al cuconetului
brăilean, purta numele de Mavromati, iar un omonim al său era căsătorit cu o fostă
domnişoară Popescu şi prin aceasta cumnat cu sora soţiei sale, doamna Miţa Perlea
(mătuşă a dirijorului Ionel Perlea). Şi în fine, mulţi ani, la consulatul grec din
acelaşi oraş Brăila funcţionase ca secretar un al treilea domn Mavromati ...
Pe Dunăre, mai la vale, în Galaţi, la începutul aceluiaşi veac XX, un
cunoscut avocat era George Mavromati. Despre acesta va fi vorba ceva mai
departe.

1
Articol redactat pe baza unor însemnări rămase de la Părintele meu, Nicolae Trohani.
∗
Istoric asociat la M.N.I.R.; doctor în istorie.

83
 GEORGE TROHANI

Dar mai întâi trebuie spus că în limba română se întâlneşte ca patronimic,

direct sub forma greacă sau tradus în versiunea română, slavă sau germană, partea
întâia, adjectivală, a numelui - Mavros şi Mavrodin - cu derivatele lor, Negru,
Negrea sau, respectiv, Cernea, Cernat, Ciornei ori Schwartz. Există însă, ca
antonim al lui Mavromati, şi forma Ochialbi, nume purtat de o cunoscută familie
de muzicieni...
În nord-estul Moldovei, într-un „oraş românesc, Botoşanii”, istoricul
Nicolae Iorga, vorbind de schimbări edilitare petrecute la începutul secolului al
XIX-lea, scria că „bresle, ca blănarii, particulari din negustorime, epitropi şi preoţi,
câte un boier, precum au fost Mavromaţii (s.n.) şi Costachi Roset, care întemeie şi
o şcoală de psaltichie, ridică în câţiva ani de zile foarte înalte clopotniţe şi mândre,
înalte, luminoase zidiri de piatră, cum se pot vedea, în acest număr şi în aceste
proporţii, numai în puţine oraşe ale Moldovei”2.
Tot un Mavromate şi tot din Botoşani (poate acelaşi amintit de N. Iorga)
este menţionat de Constandin Sion în denigrarea unora din neamurile înscrise în
„Arhondologia Moldovei” - „Mavromate. Greco-bulgar, neguţitor venit pe la 1806,
s-au statornicit în Botoşani, să poreclea Caraghiozu; erau doi fraţi, unul fiind bine
înstărit s-au însurat în domnia lui Ioan Vodă Sturza, pe la 1825, s-au făcut comis şi
ş-au schimbat porecla în Mavromate, tot aceea ce vra să zică şi caraghioz turceşte,
adecă ochi negri; acesta a murit fără ficiori. De la frate-său au rămas un ficior
Fotachi, care prin ajutorul moşu-său au învăţat carte, au intrat în miliţie unterofiţer
ş-au ajuns până la maior. După înfiinţarea jandarmilor, au intrat în polcul acela
comandir unui escadron la Botoşani, ş-au lepădat fimeia şi prin ce mijloace nu ştiu,
s-au învoit cu frate-meu Toader Sion şi cu cumnata-mea, văduva fratine-meu,
spătarul Antohi, şi i-a dat pe Marghioala, fată mare, a răposatului frate, spătarului
Antohi. Deşi mă tâmplasem în Iaşi şi eu şi frate-meu, dumnealui paharnicul Ioniţă
şi fratele paharnicului Costachi, care şi şede în Iaşi, dar nici ne-au întrebat nici ne-
au spus nimica, până pe la 20 noiembrie, când ne-au poftit la logodnă. De aceea ne-
am dus, dar nu ne-am amestecat întru nimica. După Crăciun s-au cununat şi l-au
făcut şi polcovnic, Dumnezeu să-l binecuvânteze!”3.
În 1936, Gheorghe Ungureanu, pe atunci arhivar director la Arhivele
Statului din Iaşi, menţiona că „în urma lui (a spătarului Antohie Sion, mort în
1848, la Iaşi, de holeră) rămân mai mulţi copii: Elena călugărită supt numele de
Elisabeta, Zoe călugărită supt numele de Evghenia, Costache mort la 1848 de
holeră, Ion, tatăl lui Gheorghe Sion, donatorul de la Cluj, Alexandru, Iordache şi
Mavromate (s.n.)”4.

2
Nicolae Iorga, Istora românilor în chipuri şi icoane, Craiova, 1921, p. 177.
3
Constandin Sion, Arhondologia Moldovei, Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p. 178.
4
Gheorghe Ungureanu, Familia Sion – studiu şi documente, Iaşi, Institutul de Arte Grafice
N.V. Ştefăniu & Co., 1936, p. 31.

84
 MAVROMATI – GORSKY – BRULEZ O FAMILIE DE MILITARI ŞI OAMENI DE CULTURĂ DIN
SECOLELE XIX – XX

În tabela genealogică ce însoţeşte lucrarea de mai sus, Mavromate este, de

asemenea, menţionat ca fiu al spătarului Antohie Sion. Este de mirare că Gh.
Ungureanu, care cunoştea şi citează chiar lucrarea paharnicului C. Sion – editată
pentru prima dată la Iaşi în 1892 – , nu face nici o aluzie la cele arătate de
paharnic... şi din ginere al spătarului Antohie Sion îl transformă pe Mavromate în
fiu...
Despre aceşti primi Mavromati avem unele date şi din lucrarea lui Artur
Gorovei, Monografia oraşului Botoşani. Astfel, din rândul boierimii botoşănene
este menţionat, în 1832, comisul Ioan Mavromate, căsătorit cu Marghioala, ce avea
un nepot Teodor Bantăş. Acest comis, ce era supus austriac şi care pe la 1830 era
epitrop, moare la 16 sau 17 martie 1834. Soţia sa, Maria, moare în ziua de 14
ianuarie 1837, fiind înmormântată în Biserica Sf. Dimitrie5. Ori această biserică a
fost zidită în 1833 cu ajutorul comisului Ioan Mavromate şi osteneala
medelnicerului Grigori Raclis6.
Frate mai mic al comisului era Neculae, iar în 1765 s-a născut un anume
Gheorghe Caraghiozu...7.
Casele căminarului Mavromati se aflau, la 1834, în piaţa centrală a
8
oraşului , iar la 29 mai 1835 Domnul Moldovei a fost adus în casa comisoaiei
Mavromat9.
La 1 octombrie 1838, în urma donaţiei testamentare a comisului Ioan
Mavromati şi a soţiei sale, Maria, constând din moşiile Orăşeni şi Oncani, ia fiinţă
Spitalul „Mavromati”, funcţionând la început cu 15 paturi chiar în casele
filantropului. Averea spitalului era administrată de către epitropia Spiridoniei din
Iaşi10.
Prin urmare, comisul Ioan Mavromate avea ca soţie pe Maria
(Marghioala). Iar Nicolae, fratele comisului, este tatăl lui Fotache. Relativ la acest
Fotache Mavromate (ori Mavromati) s-au păstrat câteva documente, nepublicate
până în prezent, referitoare la cariera sa ofiţerească. De asemenea, se păstrează un
portret de mari dimensiuni, în ulei, în uniformă militară. Tabloul nu este semnat
(Fig. 1).

5
Artur Gorovei, Monografia oraşului Botoşani, Fălticeni, Institutul de arte grafice „M.
Saidman” 1926, p. 130.
6
Ibidem, p. 416.
7
Ibidem, p. 130.
8
Ibidem, p. 294.
9
Ibidem, p. 398.
10
Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoşani, Bucureşti, Muzeul Naţional de
Istorie a României, 1981, p. 30 cu bibliografia.

85
 GEORGE TROHANI

Primul document este un act din 14 aprilie 1839, dat la Iaşi de Mihai Vodă
Sturdza, prin care se întăreşte înaintarea din data de 26 aprilie 1838 a praporcicului
Fotache Mavromate „în rang de leitenant”. Actul poartă pecetea domnească şi
semnătura „Şeful Ştabului Înălţimei Sale Colonel...”/ indescifrabil. (Fig. 2).
Conţinutul documentulului, tipărit (imprimat) pe pergament, având pecetea
cu chinovar (tuş roşu):
„CU MILA LUI DUMNEZEU NOI MIHAIL GRIGORIU STURZA VV.
DOMN ŢĂRII MOLDOVII Ş.c.l., Ş.c.l., Ş.c.l.
Să fie ştiut şi cunoscut fieşte căruia că Noi pe Fotake Mavromate carele
Ne-au slujit în rang de Praporşcic pentru râvna şi osârdia ce au arătat în slujba
Noastră, pe lângă buna purtare cu toată milostivirea l-am înaintit în douăzeci şi
şăsă April a anului una mie opt sute triizeci şi opt în rang de Leitenant, şi precum
Noi îl miluim şi întărim, prin aceasta poruncim tuturor ai Noştrilor supuşi, ca să
cunoască şi să cinstească pe Fotake Mavromate după cuviinţă de al Nostru
Leitenant. Asemine nădăjduim că el în acest rang, în care cu toată milostivirea s-au
înaintit de către Noi, să va purta aşa de credincios şi cu bună cuviinţă, precum să
cade unui bun şi credincios Ofiţer. Spre adeverirea cărora întărim
În oraşul Eşii, anul 1839 luna april 14. –
No. 919
Scrisă la Înaltul Ştab Sub No. 64
Şeful Ştabului Înălţimii Sale Colonel (ss) indescifrabil”.

Al doilea document este o diplomă domnească pe pergament, din 19

ianuarie 1845, prevăzută cu semnătura şi pecetea aceluiaşi Mihai Vodă Sturdza,
prin care se întăreşte înaintarea din rangul de căpitan în rangul de maior, pe data de
25 martie 1844, a lui Fotache Mavromate (Fig. 3).
Conţinutul documentului, tipărit (imprimat) pe pergament, având pecetea
cu chinovar (tuş roşu):
„Cu mila lui Dumnezeu
NOI
MIHAIL GRIGORIU STURZA VV.
DOMN ŢĂREI MOLDOVEI
ş.c.l. ş.c.l. ş.c.l.
Să fie ştiut şi cunoscut fieşte-căruia, că Noi pe Fotaki Mavromate, carele
Ne-au slujit în rang de Capitan, pentru râvna şi osârdia ce au arătat în slujba
Noastră, pe lângă buna purtare cu toată milostivirea l'am înaintit în douăzeci şi
cinci Martie a anului una mie opt sute patruzăci şi patru, în rang de Maior şi
precum Noi îl miluim şi îl întărim, prin aceasta poroncim tuturor ai Noştrilor
supuşi, ca să cunoască şi să cinstească pe Fotaki Mavromate, după cuviinţă de al
Nostru Maior. Asemine nădăjduim că el în acest rang în care cu toată milostivirea

86
 MAVROMATI – GORSKY – BRULEZ O FAMILIE DE MILITARI ŞI OAMENI DE CULTURĂ DIN
SECOLELE XIX – XX

s'au înaintit de cătră Noi se va purta aşa de credincios şi cu bună-cuviinţă, precum

se cade unui bun şi credincios Ofiţeriu. Spre adeverirea cărora întărim aceasta cu a
Noastră Domnească iscălitură şi pecete.
În Oraşul Iaşii, anul 1845 Genarie în 19 zile
No. 2801”
Cel de-al treilea document constituie o copie a „Înaltei porunci de zi nr. 7”
dată pe „toată Domneasca Miliţie a Principatului Moldovei” de către Grigore Vodă
Ghica, la Iaşi, pe data de 4 februarie 1856, prin care, avându-se în vedere „slujbele
săvârşite”, Colonelul Fote (sic!) Mavromate, divizioner în Regimentul 1 de
Jandarmi este numit „Domnesc Adiutant rămâind tot la acea îndatorire în miliţie”.
(Fig. 4). Prima parte tipărită, restul scris de mână:
„Copie
ÎNALTĂ PORONCĂ DE ZI PRIN TOATĂ A NOASTRĂ DOMNEASCĂ
MILIŢIE a PRINCIPATULUI MOLDAVIEI
No. 7

Oraşul Iaşii, luna Februar în 4 zile Anul 1856.

În privire slujbelor săvârşite de colonelul Fote Mavromate, devizionerul în
1a Regimentului de Jandarmi fiind şi unul din acii vechi ofiţeri ai miliţiei, Noi
numim pe D. Mavromate de al Nostru Domnesc Adiutant rămâind tot la acia
îndatorire în jandarmerie.
Aceasta poroncim în obşti spre ştiinţă.
Iscălit Gr. Ghika VVD
Conform originalului Colonel .... (indescifrabil) (Aricescu?)”.
Numele colonelului apare şi printre alegătorii direcţi din reşedinţa ţinutului
pentru Divanul Ad-Hoc din 1857-1859, ocupând poziţia a patra11.
Pe baza celor de mai sus şi a datelor furnizate de C. Sion, se poate
presupune că Marghioara Sion, (Fig. 5) fiica spătarului Antohie, s-a căsătorit cu
Fotache Mavromate, după săvârşirea din viaţă a tatălui său (în 1848), în jurul
anului 1850. După aceea, la scurt timp, a intervenit şi înălţarea în rang de colonel a
soţului său. Trebuie menţionat şi faptul că această Marghioara nu figurează ca fiică
a lui Antohie Sion în monografia lui Gh. Ungureanu.
Din această căsătorie au rezultat doi băieţi: George şi Sebastian, născuţi în
deceniul al şaselea al secolului al XIX-lea. George, mai firav şi pierzând, pare-se
de timpuriu, pe mama sa, a fost crescut prin îngrijirea unei mătuşi dinspre partea
mamei, devenită în monahism călugăriţa Eugenia Sion. De la această mătuşă

11
Artur Gorovei, op.cit., p. 42.

87
 GEORGE TROHANI

George Mavromate primeşte în comuna Odobeşti (jud. Bacău) o moşie de 152,61

ha, ce producea un venit anual de 4.200 lei12. Despre Sebastian Mavromate se ştie
doar că a fost căsătorit, dar fără urmaşi.
Revenind la George Mavromate (Fig. 6), după terminarea studiilor de
drept se stabileşte ca avocat în Galaţi, unde se căsătoreşte cu Paulina Boiu. (Fig. 5,
7, 8, 9). În Galaţi era proprietarul unei case situate pe strada Domnească, în piaţa
ce se forma în faţa catedralei. Din căsătoria sa au rezultat trei copii:
1) Nicolae, născut în 1889 şi decedat la 96 ani, în Bucureşti, în martie
1985. În Primul Război Mondial a fost ofiţer de rezervă mobilizat pe front, iar după
război a fost multă vreme reprezentantul comercial al unei firme germane ce
producea Birkenwasser (apă de mesteacăn), loţiune utilizată în frizerii. A locuit cu
soţia sa în cartierul Floreasca. La 23 decembrie 1979, împreună cu sora sa, Florica,
a donat Bisericii Sf. Silvestru din Bucureşti o icoană deosebit de valoroasă a
Sf. Nicolae (Fig. 10, 11, 12).
2) Fortuna, născută la 26 martie 1893. Ea a primit ca zestre, la căsătorie,
moşia Odobeşti din jud. Bacău. (Fig. 13). Adolescentă fiind, a fost trimisă de către
părinţi, împreună cu sora mai mică, Florica, la Bruxelles, pentru studii muzicale.
Acolo îl cunoaşte pe viitorul ei soţ, belgian de origine flamandă, Lucien Brulez
(1891-1982), de care s-a despărţit după ce a avut o fiică, Ursula (artistă dramatică).
(Fig. 14, 15) Lucien Brulez, fiul lui Charles Brulez cu Hélène d'Hondt, a avut ca
fraţi pe Georges, Fernand, Michelin şi Raymond (18 octombrie 1895-1972), şi a
fost un remarcabil scriitor belgian de limbă flamandă.
Despre viaţa şi opera lui Raymond Brulez (Fig. 16, 17) există o
monografie datorată lui Karel Jonckheere, publicată la Bruxelles în 1960, la
împlinirea vârstei de 65 de ani a autorului. Căsătorit cu Angela, a avut o fiică,
Anne-Laetitia (născută în 1958).
Fortuna Mavromati-Brulez va persevera în arta grafică cu un stil
caracteristic ei. Remarcabil este albumul „George Enescu”, desenele ei redând
artistul muzician în diferite ipostaze, cu accent asupra figurii şi mâinilor.
Introducerea este semnată de Petre Comarnescu, iar cartea a apărut la Bucureşti în
1947, fiind o lucrare cu valoare bibliofilă.
P. Comarnescu scria, printre altele: „din lucrările şi reproducerile ce ne-a
arătat, am putut constata cât de temeinic şi-a pus problemele de construcţie prin
linie şi umbră, prin diferite densităţi de coloare ... schiţe care laolaltă redau
îndestul din ceea ce are caracteristic genialul compozitor şi interpret ... un portret
sintetic şi tipic al muzicianului iluminat ...”. (Fig. 18, 19).
Fortuna Mavromati-Brulez a decedat, probabil, în 1989, la Berlin13.

12
Ortensia Racoviţă, Dicţionar geografic al judeţului Bacău, Bucureşti, Editura I.V.
Socecu, 1895, p. 393.

88
 MAVROMATI – GORSKY – BRULEZ O FAMILIE DE MILITARI ŞI OAMENI DE CULTURĂ DIN
SECOLELE XIX – XX

3) Florica-Georgeta s-a născut în 1898 şi a decedat în Bucureşti, pe 13

aprilie 1985. (Fig. 11, 12, 13, 20, 21, 22). S-a căsătorit înainte de 1930 cu un ofiţer
activ, ce va deveni generalul din arma geniului Nicolae Gorsky, şef al secţiunii
istorice din Marele Stat Major, de unde a demisionat în 1945. (Fig. 23)
Unul din fraţii soţului a fost generalul de brigadă Alexandru Gorsky –
născut la 25 ianuarie 1875 în oraşul Ismail (Bugeac, sudului Basarabiei), pe atunci
încă oraş românesc, absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Artilerie şi Geniu
(promoţia a XXI-a, 191114) şi participant la Războiul de Întregire din 1916-1919.
În calitate de locotenent-colonel, comandant al Regimentului 8 Vânători, la 27
octombrie 1916 a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (Decretul
3055). După avansarea la gradul de general de brigadă, a fost numit secretar
general al Ministerului de Război, deţinând această funcţie până la 1 noiembrie
1920, când a devenit prim-subşef al Marelui Stat Major. La 8 mai 1923, i s-a
încredinţat funcţia de şef al Marelui Stat Major pentru o perioadă de doar cinci
luni. A îndeplinit funcţii de conducere în diferite comandamente, fiind şi membru
în Consiliul Superior al Armatei. În 1936, a trecut în rezervă pentru limită de
vârstă, după o carieră militară de 41 de ani. Constant şi prolific colaborator al
revistei „România Militară”, a făcut parte din comitetele ei de direcţie în perioadele
1920-1924 şi 1927-1931. Dintre lucrările sale, amintim: Din problemele apărării
naţionale pentru tineretul român, Cauzele şi natura viitorului război. A decedat în
1943 şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti. (Fig. 24).
După frecventarea Conservatorului din Bruxelles, Florica-Georgeta va
deveni mare amatoare de muzică şi va cânta la pian nu numai pentru prieteni şi
cunoscuţi. Astfel, în seara zilei de 30 noiembrie 1929 a dat un recital de pian în

13
Pe Internet apare, corect, ca an al naşterii 1893, iar al decesului, eronat, anul 1953 -
http://www.findartinfo.com/search/listprices.asp?keyword=224821. Iar pe
http://cgi.ebay.de/Holzschnitt-Fortuna-Brulez-Mavromati-Hamburg-/190480788953 sunt
trecuţi anii 1903 - 1999 !!!!! În schimb pe
//books.google.ro/books?id=xL_tDXm2LT0C&pg=PA396&lpg=PA396&dq=Fortuna+
Mavromati-
Brulez&source=bl&ots=gAl_gpMKb&sig=fk4yW8JP_IBhxM9M0yY8AsTRoSs&hl=ro
&ei=k_oVTqbRIYrtsgbmsqzeDw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=7&ved=0
CEcQ6AEwBjgK# se menţionează, probabil corect, Fortuna Mavromati (1893-1989),
„de vrouw van Lucien Brulez (1891-1982), Jurist en filosoof, docent aan de Vlaamsche ....”.
14
Promoţia a 21-a, supranumită "de aur", a fost cea mai numeroasă (33 de ofiţeri-elevi),
după 20 de ani de activitate ai Şcolii Superioare de Război. Colegi de promoţie – viitorii
generali: Ion Antonescu, Nicolae Bolintineanu, Petre Cănciulescu, Constantin Cepleanu,
Gheorghe I. Florescu, Mihail Hristescu, Constantin Ilasievici, Nicolae Mihăilescu, Ioan
Sichitiu, Florea Tenescu ş.a.

89
 GEORGE TROHANI

sala Prefecturii din Galaţi, interpretând lucrări de Bach, Beethoven, Schumann,

Debussy, Liszt şi Chopin (Fig. 25).
În 1931 se afla la Baden-Baden, unde lua lecţii cu profesorul Carl
Friedberg (1872-1955), care-i dăruieşte o fotografie a sa cu dedicaţie (Fig. 26).
Aici va face cunoştinţă cu colegii acestuia, printre care profesorul de vioară Carl
Flesch (1873-1944) şi violoncelistul Gregor Piatigorsky (1903-1976). Cu acesta
din urmă a avut chiar un schimb de jocuri de cuvinte – „eu rămân o Gorsky, pe
când Dumneata eşti de cinci ori Gorsky (piati = cinci, în limbile slave)”. Mai târziu
va cultiva şi poezia, exprimând în versuri lapidare sentimente profunde şi gânduri
de înţelept, pe care le recita cu o perfectă dicţie şi o voce sonoră, gravă, în cadrul
cenaclului „Tudor Vianu”.
Cei doi fraţi generali Gorsky au mai avut un frate vitreg, Ioan (Jean)
Gorsky, care a îmbrăţişat de asemenea cariera armelor, ajungând maior. (Fig. 27).
*
Oameni, fapte, întâmplări... risipite ca frunzele târzii de toamnă culese şi
presate cu grijă în ierbare unde nu se usucă... Oameni din toată Europa - greci, ruşi,
belgieni - strâns ataşaţi de meleaguri nord-dunărene şi simţindu-se români...

90