Tema 1: Evoluția sistemului bancar contemporan

1.1. Evoluția sistemului bancar în Republica Moldova și principiile de organizare

al lucrului operațional și de evidență în bănci.

Sistemul bancar din Republica Moldova s-a dezvoltat rapid în condițiile unei inflații
mari și instabilității generale a mediului macroeconomic, factori care au permis băncilor o
creștere rapidă a volumului activelor și pasivelor. Sectorul bancar din Republica Moldova
avansat destul de departe în reformarea sa. Astfel, în 1996, în Republica Moldova activau 27
de bănci comerciale și trei filiale ale băncilor străine.

În Republica Moldova, în anii 90, atingerea stabilizării macroeconomice prin metode

respective era considerată mai importantă în politica monetară. Însă planificarea dură și în
multe privințe, formale, a masei monetare, fără a lua în considerație asemenea componente ca
numerarul în valută străină și neplățile, a condus la pierderea mijloacelor circulante la
întreprinderi, a resurselor interne de acumulare și la creșterea ratei dobânzii, depășind limitele
reale acceptabile, ținând cont de rentabilitate agenților economici.

Leul moldovenesc, din 1995, a devenit valută convertibilă (conform art. VIII al
Hotărârii Parlamentului nr.1107 din 28.07.1992 cu privire la aderarea RM la Fondul Monetar
Internațional, la Banca Internațională pentru Reconstrucție și dezvoltare și la organizațiile
afiliate), acceptându-se liberalizarea totală a operațiilor pe contul curent al Balanței de Plăți.

Dacă să ne adâncim mai mult în relațiile între agenții economici (mai ales
reprezentanții micului business) și sistemul bancar, atunci putem menționa trei etape de bază
în formarea acestor relații:

În prima etapă (anii 1990-1993) multe bănci se creau de către întreprinderi de
proporții, în aceeași perioadă se observă și o apariție în masă a întreprinderilor noi. Multe din
acestea rămâneau încă neînregistrate, activau instabil, nu dețineau o istorie creditară.
Principiile bazei legislative, cât și a celei bancare abia se întemeiau.

În această perioadă întreprinderile de talie mică nu prezentau un interes pentru bănci în
calitate de clienți, practic pentru tot spectrul de produse și servicii bancare generau un risc
major. La acel moment nu atât băncile se luptau pentru clienți, cât potențialii clienți ale
acestora concurau între ei pentru accesul la serviciile și produsele bancare și în special la
resurse creditare. Anume pentru perioada dată se atribuie reclamațiile în masă ale
întreprinderilor mici la refuzul băncilor de a le deservi, fiind limitată la maximum creditarea
acestui sector.

În etapa a doua (anii 1994-1995) crearea sistemului bancar în general luase sfârșit.
Între bănci apăruse primele simptoame de concurență bancară. Baza legislativă a activității
bancare, în general, era deja elaborată.

1
 În această perioadă băncile încep selectiv să conlucreze cu subiecți ai micului business
din unele sectoare ale economiei mai profitabile și în special cu întreprinderile din comerț și
servicii.

În etapa a treia (după anul 1995) concurența între bănci a sporit brusc, ceea ce a
contribuit la intensificarea a două tendințe în dezvoltarea sistemului bancar: concentrarea
capitalului bancar și specializarea băncilor, precum și lărgirea spectrului de servicii bancare.

Principiul de organizare care stă la baza sistemului bancar autohton este sistemul clasic
bancar de două niveluri: banca centrală și celelalte bănci din sistem.

Banca centrală este instituția guvernamentală, care asigură funcționarea și

supravegherea sistemului bancar la nivel național, prin puterile și responsabilitățile dobândite
din momentul înființării sale. Banca centrală se află în fruntea aparatului bancar, cu rol de
supraveghere și organizare a relațiilor monetar-financiare ale unui stat atât pe plan intern, cât
și în relațiile cu alte sisteme monetare. În Republica Moldova, rolul și funcțiile băncii centrale
îl îndeplinește Banca Națională a Moldovei.

Banca Națională a Moldovei este o persoană juridică subordonată Parlamentului

Republicii Moldova. În Republica Moldova, pe lângă BNM, activează unrmătoarele bănci
comerciale, care reprezintă veriga de bază a sistemului bancar:

1. Banca Comercială “COMERȚBANK” S.A.

2. Banca Comercială “ENERGBANK” S.A.

3. Banca Comercială “EuroCreditBank” S.A.

4. Banca Comercială “EXIMBANK” S.A.

5. Banca Comercială “Moldindconbank” S.A.

6. Banca Comercială “MOLDOVA AGROINDBANK” S.A.

7. Banca Comercială “ProCreditBank” S.A.

8. Banca Comercială Română Chișinău S.A.

9. “Banca de Finanțe și Comerț’” S.A.

10. Banca Comercială “VICTORIABANK” S.A.

11. OTP Bank S.A.

Băncile licențiate dispun de independență juridică, operațională, financiară și

administrativă față de orice persoană, inclusiv față de Banca Națională, de Guvern și de alte
autorități ale administrației publice, dacă legislația nu prevede altfel. Banca națională le
licențiază, supraveghează și reglementează activitatea.

2
 Banca Comercială poate furniza un șir de servicii:

●păstrarea depozitelor în siguranță;

●acordarea creditelor;

●efectuarea operațiunilor de schimb valutar, a operațiunilor de plăți în numerar

clienților

●decontări naționale și internaționale;

●emiterea instrumentelor de plată etc.

Organizarea contabilităţii bancare nu poate fi concepută fără utilizarea unor principii de

bază. În acest sens se are în vedere faptul că în activitatea bancară se pot întâlni operaţiuni
pentru care nu există stabilite reguli sau proceduri de rezolvare, iar soluţionarea lor se poate
înfăptui numai prin apelarea la unul sau mai multe principii contabile, ceea ce justifică
necesitatea existenţei, cunoaşterii şi înţelegerii corecte a conţinutului lor.

Astfel, în evidenţa contabilă bancară trebuie respectate următoarele principii

1. Principiul nominalismului sau costului istoric, potrivit căruia costul istoric la care
un activ sau un pasiv a intrat în patrimoniu şi a fost înregistrat în contabilitate trebuie să fie
menţinut. Faţă de acest principiu apar instrucţiuni speciale în ceea ce priveşte operaţiunile în
devize, titlurile de tranzacţie şi instrumentele financiare la termen, deoarece acestea fac
obiectul unor reevaluări periodice la preţul de piaţă.

2. Principiul supremaţiei realităţii asupra aparenţei, prin care, aspectul economic şi
financiar este privilegiat faţă de aspectul pur juridic. Aplicaţiile acestui principiu în
contabilitatea bancară sunt multiple şi se referă la: operaţiunile de pensiune livrată sau
nelivrată, operaţiunile de vânzare de titluri cu posibilitate de răscumpărare, reflectarea şi
înregistrarea rezultatelor din operaţiuni de piaţă, contabilizarea operaţiunilor consorţiale.
Pentru fiecare dintre aceste operaţiuni, aspectul economic este privilegiat.

3. Principiul pragului de importanţă semnificativă, potrivit căruia, toate informaţiile

de importanţă semnificativă trebuie să figureze în documentele comunicate terţilor (bilanţ,
situația de profit şi pierdere ş.a.).

1.2. Documentația bancară, circuitul documentelor și sistemul de conturi ale

evidenței operațiunilor bancare.

Băncile, în calitate de instituţii de credit cu răspundere patrimonială, au obligaţia să

asigure:

1. întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţiune care afectează

patrimoniul băncii;

3
 2. înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale;

3. inventarierea patrimoniului băncii;

4. întocmirea bilanţului contabil;

5. controlul asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate;

6. furnizarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi

rezultatelor obţinute de bancă.

Desfăşurând activitate economică băncile au, de asemenea, obligaţia să

asigurecontabilitatea în partidă dublă, ceea ce impune efectuarea următoarelor operaţiuni:
înregistrarea fiecărei operaţii patrimoniale, în mod simultan în debitul unui cont şi creditul
altui cont, determinarea zilnică a totalului sumelor debitoare şi a celor creditoare, precum şi a
soldului final al fiecărui cont; întocmirea balanţei de verificare a conturilor sintetice, precum
şi a bilanţului contabil, a contului de profit şi pierdere şi a celorlalte anexe privind darea de
seamă contabilă.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii bancare, în conformitate cu

prevederile legii, revine administratorului, respectiv persoanei care are obligaţia gestionării
patrimoniului băncii. În acest scop, administratorul trebuie să asigure, potrivit legii, condiţiile
necesare pentru: întocmirea documentelor justificative privind operaţiunile patrimoniale,
organizarea şi ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii; organizarea şi efectuarea inventarierii
patrimoniului, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire
a bilanţului contabil şi depunerea acestuia la termen, la organele în drept; păstrarea
documentelor justificative, a registrelor şi bilanţurilor contabile şi să asigure organizarea
contabilităţii de gestiune adaptată la necesităţile şi specificul băncii.

În spiritul prevederilor legale, obiectul contabilităţii băncilor îl constituie reflectarea în
expresie bănească a disponibilităţilor şi depozitelor băneşti, a bunurilor mobile şi imobile, a
titlurilor de valoare, a plasamentelor bancare, a drepturilor şi obligaţiilor bancare, precum şi a
modificărilor intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate, a cheltuielilor, a
veniturilor şi a rezultatelor obţinute de bănci sau alte instituţii de credit.

Astfel, au fost stabilite următoarele obiective de organizare a evidenței bancare:

1. întocmirea şi aprobarea de către conducerea băncii a schemei de funcţionare a

sistemului informaţional bancar (inclusiv circuitul documentelor), în baza
organigramei băncii şi cu detalierea activităţii financiar-bancare;

2. elaborarea procedurilor şi transmiterea scrisă a atribuţiilor de serviciu atât

personalului compartimentelor financiar-contabile, cât şi pentru salariaţii din alte
compartimente de lucru care folosesc tehnologia informaţională sau întocmesc
documente justificative ce se înregistrează în contabilitate;

4
 3. asigurarea legislaţiei financiar-bancare şi fiscale, a normelor metodologice, a
procedurilor de lucru referitoare la activitatea desfăşurată de salariaţii implicaţi în
întocmirea, utilizarea şi controlul documentelor justificative, a documentelor fiscale şi
a declaraţiilor de impunere fiscală.

Prin procedurile de lucru privind evidenţa bancară se urmăreşte ridicarea calităţii

activităţilor contabile privind:

1. întocmirea, prelucrarea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile şi a

formelor de înregistrare în contabilitate a acestora, cu ajutorul tehnicii informaţionale;

2. circuitul documentelor justificative şi contabile pe baza unor scheme, grafice de

circulaţie, adaptate de fiecare instituţie de credit în funcţie de particularităţile şi fazele
procesului bancar;

3. întocmirea, completarea şi utilizarea registrelor de contabilitate operativă,

inclusiv a registrelor de contabilitate obligatorii; numerotarea, parafarea şi
înregistrarea lor la organele fiscale; întocmirea declaraţiilor cu caracter fiscal privind
impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe salarii, contribuţia la
asigurările sociale, precum şi celelalte impozite, taxe, vărsăminte la bugetul de stat, la
bugetul asigurărilor sociale, la fondurile speciale şi alte operaţiuni asemănătoare;

4. întocmirea bilanţului contabil (bilanţ, situației de profit şi pierdere, anexe),

precum şi a situațiilor financiare.

În cadrul organizării contabilităţii bancare, băncile iau în considerare structura
clientelei, conform strategiei stabilite, fiind necesar ca sistemul de informare internă al băncii
să se bazeze pe o analiză riguroasă a clientelei, care reprezintă izvorul veniturilor bancare. În
acest sens planul de conturi al societăţilor bancare este orientat pe client şi se dezvoltă în
analitic după un program informatic corespunzător.