Examen An III Raspunsuri (1) PDF

1. Bolile de erupţie a dinţilor: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul.
Etiologia:
Factori locali: Factorii generali:
• neregularitatea poziţiei şi a) cauze pre- si postnatale:
presiunii dintelui adiacent; • rahitismul;
• densitatea osului Înconjurător; • anemiile;
• inflamaţii cronice de lungă durată • sifilisul congenital;
care au ca rezultat creşterea densităţii • tuberculoza;
mucoasei acoperitoare; • disfuncţiile endocrine;
• lipsa spaţiului pe arcadă datorat • malnutriţia.
nedezvoltării mandibulei sau maxilarului; b) cauze rare:
• persistenţă de lungă durată a dinţilor temporari; • oxicefalia;
• necroza datorată proceselor infecţioase locale. • despicăturile labio-maxilo-palatine.
Tablou clinic:
*local:
- Eruptia precoce
- Eruptia tardiva sau intirziatat pericoronarita congestiva
- Pericoronarita supurativa
- Gingivostomatita
- Chistul de eruptie
*regional:
- sialoree ,rinoree, epifora, congestie, conjunctiva, fotobie .
*general:
- tulburari digestive; tulburari respiratorii ; tulburari urinare; tulburari de crestere
Clasificare
-Diserupția dentară: Diserupția dentară reprezintă o afecțiune în care dinții permanenți erup în
poziții anormale sau nu reușesc să erupă complet din gingie. Aceasta poate include:
a. Dispoziție anormală: Dinții pot erupe într-o poziție înclinată, rotită sau deviată în raport cu poziția
normală a dinților adiacenți.
b. Retenția dentară: Dinții pot rămâne blocați în os sau țesutul moale, fără a erupe în cavitatea orală.
c. Impactarea dentară: Dinții pot avea dificultăți în erupția normală din cauza obstacolelor în calea
lor, cum ar fi alte dinți, tumori sau leziuni.
-Eruptia tardivă sau precoce a dinților: Aceasta poate fi cauzată de factori genetici, deficiențe
nutriționale, afecțiuni sistemice sau medicamente.
-Eruptia ectopică: Eruptia ectopică apare atunci când dinții permanenți eruptă în locuri neobișnuite,
în afara locației lor normale.
-Eruptia inversă
Diagnosticul:
-Examinarea clinică
-Radiografii dentare si Radiografii osoase suplimentare: tomografia computerizată (CT) sau
imagistica prin rezonanță magnetică (IRM).
-Evaluarea medicală și istoricul pacientului(anamneza)
-Consultul ortodontic
Tratamentul:
In cazul incluziei se descriu :extracția dinților primari reținuți, aplicarea de aparate
ortodontice sau intervenții chirurgicale pentru a corecta poziția anormală a dinților.
2. Pericoronarita seroasă şi purulentă: diagnosticul, tabloul clinic, tratamentul.
Complicaţiile pericoronaritei şi profilaxia lor.
Diagnostic
Este un proces septic al sacului pericoronar. Are la origine impulsul de erupţie a molarului 3
inferior, care, în ascensiunea sa, pune în tensiune capişonul de mucoasă pe care îl fisurează,
şi traumatismul ocluzal al antagonistului, la care se adaugă infecţia din mediul bucal.
Pătrunderea infecţiei în sacul folicular se face fie prin efracţia mucoasei datorită
traumatismului ocluzal provocat de către antagonist, fie consecutiv, prin desprinderea
capişonului de faţa distală a molarului 2.
Tabloul clinic:
• dureri în zona molarului de minte;
• înroşirea gingiei; tumefierea gingiei.
• hipersalivaţie;
• gust neplăcut şi halenă (respiraţie urât mirositoare);
• dureri la deschiderea gurii (trismus);
• disconfort în momentul înghiţirii;
• inflamarea mucoasei;
• acumularea unei secreţii purulente la nivelul mucoasei afectate;
Tratamentul
Tratamentul pericoronaritei poate varia, în funcţie de tipul de erupţie şi de tipul şi gradul de
avansare a infecţiei. Acesta poate presupune:
• spălături (irigaţii) cu soluţii antiseptice, antiinflamatorii şi analgezice;
• drenajul colecţiei purulente de sub mucoasă, sub anestezie locală (în cazul
pericoronaritei supurate);
• detartraj dentar – pentru evitarea recurenţei infecţiei;
• decapișonare, reprezentată de extragerea mucoasei acoperitoare după tratarea
inflamării gingiei (în cazul molarilor care ar erupe corect pe arcadă);
• extracţia molarului afectat (a molarului de minte), după tratarea infecţiei.
*tratament antibacterian
Complicatiile pericoronaritei și profilaxia lor.
Complicații septice in părțile moi:Infecții ale spațiilor faciale(primare- spațiul
canin, bucal, infratemporal,submandibular, corpul mandibulei.secundare-maseterin,
pterigomandibular, temporal superficial/profund,retrofaringian, prevertebtal)
Complicații septice osoase(osteita, osteomielita)
Complicații septice ganglionare(adenite acute, cronice)
Complicații septice la distanta(tromboflebită la sinusul cavernos, septicemii,
pulmonare)
3. Abcesul retromolar: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul
Abcesul retromolar se referă la formarea unui abces în regiunea retromolară, care este zona
situată în spatele ultimului molar de pe arcada dentară. Un abces dentar este o infecție
bacteriană care afectează dinții, gingiile sau țesuturile din jurul acestora, iar în cazul
abcesului retromolar, infecția se dezvoltă în această regiune specifică.
Etiologia :
-Caria dentară neglijată sau netratată
-Infecția gingiilor
-Dinte inclus: acesta poate provoca o infecție și formarea unui abces în regiunea
retromolară.
Tablou clinic:
-include durere în zona afectată
-edem în spatele molarului
-sensibilitate la presiune sau căldură
-gust neplăcut sau halenă persistentă
-dificultate la înghițire sau deschiderea gurii și în unele cazuri febră.
Diagnostic
-Examinarea clinică: Medicul stomatolog va examina cavitatea bucala și a regiunea
retromolara pentru a detecta semne de inflamație, umflătură sau roșeață.
-Anamneza și istoricul pacientului: istoricul simptomelor, inclusiv durerea, umflătura sau
alte probleme asociate abcesului retromolar.
-Radiografii dentare: restroalveolara, OPG , CT
-Analize de laborator: mostre de puroi .
Tratament
Tratamentul abcesului retromolar implică drenarea abcesului și administrarea de antibiotice
pentru a combate infecția. În unele cazuri, poate fi necesară extracția dintelui afectat sau
tratamentul canalului radicular pentru a elimina sursa infecției.
4. Chisturile de dezvoltare odontogene. Etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul
diferențial, tratamentul.
Etiopatogenia
Chisturile de dezvoltare odontogene sunt formațiuni chistice care se dezvoltă în jurul dinților
în procesul de dezvoltare. Aceste chisturi se formează în urma unor anomalii în dezvoltarea
țesuturilor odontogene, care sunt responsabile de formarea dinților și a structurilor adiacente.
Există mai multe tipuri de chisturi de dezvoltare odontogene, iar fiecare are caracteristici
specifice.
Tablou clinic
Se prezinta sub forma unei leziuni cu aspect chistic, localizata in dreptul dintelui in eruptie.
Mucoasa crestei alveolare, care il acopera, este intacta, dar intinsa si subtiata.
La palpare, are o consistenta fluctuenta si este discret dureros.
Clasificare
-Chist dentar radicular: Acesta este cel mai comun tip de chist odontogen și se formează în
jurul rădăcinii unui dinte afectat de o infecție. Chistul dentar radicular se dezvoltă din
epiteliul malpighian restant (reste de Malassez) rămas în țesuturile periapicale după formarea
dinților. Poate apărea ca urmare a unei carii netratate, a unei leziuni sau a unei infecții la
nivelul apexului rădăcinii dentare.
-Chist dentar radicular lateral: Acest tip de chist se formează în lateralul unei rădăcini
dentare și poate fi cauzat de infecții sau traumatisme la nivelul acestui zone. De obicei, este
asimptomatic și poate fi descoperit întâmplător în timpul unei radiografii dentare de rutină.
-Chist dentar de incizie: Acest chist apare în locul în care se formează un dinte permanent și
înlocuiește un dinte de lapte. Se dezvoltă din epiteliul restului lui Serres, care este un țesut
odontogen rămas în țesuturile gingivale după resorbția rădăcinii dintelui de lapte.
-Chist odontogen keratotic: Acesta este un tip rar de chist odontogen care conține keratină în
interiorul său , poate avea o creștere lentă și benignă.
Diagnosticul
Diagnosticul chisturilor de dezvoltare odontogene implică de obicei o examinare clinică,
evaluarea simptomelor și radiografii dentare. Pentru un diagnostic mai precis, poate fi
necesară efectuarea unei biopsii, în care se prelevează o mică bucată de țesut pentru analiză
histopatologică.
Diagnostic diferential:
-Granulom periapical: Granulomul periapical este o leziune inflamatorie care apare în jurul
apexului rădăcinii unui dinte ca urmare a unei infecții. Deși poate prezenta unele simptome și
caracteristici similare cu chistul dentar radicular, granulomul periapical nu este o cavitate
chistică distinctă.
-Granulom dentar lateral: Asemănător cu chistul dentar radicular lateral, granulomul dentar
lateral este o leziune inflamatorie care se formează în lateralul unei rădăcini dentare. Poate fi
rezultatul unei infecții sau a unui traumatism și poate fi dificil de diferențiat de un chist
dentar radicular lateral pe baza simptomelor și radiografiilor.
-Ameloblastomul: Ameloblastomul este o tumoare odontogenă benignă care se dezvoltă din
țesuturile odontogene. Poate prezenta caracteristici radiografice și histopatologice similare cu
anumite tipuri de chisturi odontogene, cum ar fi chistul odontogen keratotic. Diagnosticul
diferențial se realizează de obicei pe baza aspectului clinic, radiografiei și biopsiei.
-Tumori odontogene keratocistice (KCOT): Tumorile odontogene keratocistice sunt tumori
chistice agresive care se dezvoltă în maxilar sau mandibulă.
Acestea pot fi dificil de diferențiat de chisturile odontogene keratotice pe baza
caracteristicilor clinice și radiografice. Diagnosticul definitiv se realizează prin analiza
histopatologică a țesutului lezional.
-Fibromul odontogen: Fibromul odontogen este o leziune benignă rară care se dezvoltă în
maxilar sau mandibulă. Poate fi confundat cu alte chisturi odontogene deoarece poate
prezenta o cavitate chistică și poate avea aspect radiografic similar. Diagnosticul se bazează
pe examenul histopatologic.
Tratamentul
Indepărtarea chirurgicală a chistului și a țesutului afectat, urmată de gestionarea
corespunzătoare a zonei tratate. În unele cazuri, poate fi necesară și extracția dintelui afectat
sau realizarea unui tratament de canal radicular.
5. Chisturile de erupție: etiologia, caracteristicile clinice, diagnosticul, tratamentul

Etiologia
Chisturile de erupție sunt leziuni chistice care se formează în timpul procesului de erupție
dentară. Acestea sunt cauzate de o acumulare de fluid în jurul dinților în curs de erupție și
pot apărea în asociere cu dinții permanenți sau dinții de lapte.
Caracteristicel clinice: (citeva tipuri)
- Chistul dentar al coroanei: Acest tip de chist se formează în coroana unui dinte care este în
curs de erupție. Este adesea observat în cazul molarilor permanenti inferiori și poate cauza
durere și umflături în zona respectivă.
- Chistul dentar al foliculului: Acest chist se formează în jurul foliculului dentar, care este
țesutul care înconjoară dinții în curs de erupție. Poate fi asociat cu dinții permanenți sau cu
dinții de lapte și poate provoca disconfort și umflături.
Diagnosticul
Diagnosticul chisturilor de erupție se realizează de obicei prin examinare clinică și
radiografii dentare. Simptomele comune ale acestor chisturi includ umflături, durere,
sensibilitate sau disconfort în zona afectată.
Tratament
În multe cazuri, aceste chisturi se rezolvă de la sine odată cu erupția completă a dinților.
Uneori cind chisturile sunt mari, cauzează simptome severe sau afectează dezvoltarea
dinților adiacenți, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea lor :Incizia cu
evacuarea; Conținutului chistic; Excizia unei porțiuni mici de mucoasa; Chiuretajul .
6. Periodontita apicală: etiologia, clasificarea, tabloul clinic, tratamentul
Periodontita apicală este o afecțiune inflamatorie a țesuturilor din jurul apexului rădăcinii
unui dinte. Aceasta apare ca rezultat al unei infecții bacteriene care pătrunde în pulpa dentară
prin cavitățile cariate netratate, fisuri sau traumatisme dentare. Infecția se extinde apoi în
țesuturile periapicale, cauzând inflamație și distrugere a țesutului osos din jurul apexului
rădăcinii dentare.
Etiologia:
Principala cauză a periodontitei apicale este bacteriile patogene care pătrund în pulpa
dentară. Aceste bacterii pot fi prezente în cavitățile cariate, în zonele de acumulare a plăcii
bacteriene sau pot pătrunde în pulpa prin leziuni sau fracturi dentare. Infecția se răspândește
de-a lungul canalelor radiculare și provoacă inflamație și deteriorare a țesutului periapical.
Clasificarea:
Periodontita apicală poate fi clasificată în funcție de severitatea și distribuția leziunilor:
-Periodontită apicală acută: Presupune o inflamație rapidă și severă a țesutului periapical.

Poate fi însoțită de durere intensă, umflături și sensibilitate la presiune sau la mestecat.
-Periodontită apicală cronică: Este o formă mai lentă de inflamație și poate prezenta
simptome mai puțin severe. Poate evolua de la o periodontită apicală acută netratată sau
poate fi o afecțiune cronică de la început.
-Periodontită apicală localizată: Afectează un singur dinte și regiunea periapicală asociată.
-Periodontită apicală generalizată: Implică mai multe dinți și poate afecta regiuni periapicale
multiple.
Tabloul clinic:
Simptomele periodontitei apicale pot varia, dar pot include:
Durere persistentă sau recurentă în zona afectată.
Sensibilitate la cald, rece sau la mestecat.
Umflături și sensibilitate la presiune în zona periapicală.
Apariția unui abces periapical (umflătură plină de puroi) în cazurile severe.
În unele cazuri, poate apărea febră și oboseală generală.
Tratamentul:
Tratamentul periodontitei apicale implică eliminarea infecției .
-Tratamentul endodontic (tratamentul de canal): Implică îndepărtarea nervului infectat și a
țesutului pulpar din interiorul dintelui, curățarea și dezinfectarea canalelor radiculare și
umplerea acestora cu un material sigilant.
-Chirurgia endodontică: Poate fi necesară în cazurile în care tratamentul endodontic obișnuit
nu este suficient. Acesta implică realizarea unei intervenții chirurgicale pentru a accesa și a
trata infecția la nivelul apexului rădăcinii.
Antibiotice: Pot fi prescrise pentru a controla infecția în cazurile severe sau în situațiile în
care există semne de răspândire a infecției în țesuturile adiacente.
Monitorizare și îngrijire continuă: După tratamentul inițial, este importantă monitorizarea
periodică a stării dentare și a sănătății periapicale, precum și menținerea unei igiene orale
riguroase.
7.Chisturile inflamatorii:etiologia,caracteristicile clinice diagnosticul, tratamentul.
Chisturile inflamatorii sunt leziuni chistice care se formează ca răspuns la o inflamație
cronică în țesuturile moi sau în organele corpului.
Exemple
-Chistul mucocele: Este o leziune chistică care se formează în urma obstrucției sau rupturii
unui canal salivar minor. Acesta apare adesea în buza inferioară sau în mucoasa obrazului și
este umplut cu mucus salivar. Poate fi cauzat de traumatisme sau de obstrucția canalului
salivar.
-Chistul de glandă salivară obstruată: Se formează atunci când un canal al unei glande
salivare majore, cum ar fi glanda parotidă sau glanda submandibulară, devine obstructat.
Acest lucru poate duce la formarea unui chist în glandă și poate provoca umflături dureroase
în zona respectivă.
-Chistul radicular: Este o leziune chistică care se dezvoltă în jurul apexului rădăcinii unui
dinte infectat
-Chistul paradental: Acesta apare în jurul rădăcinii unui dinte impactat sau parțial erupționat.
Se formează de obicei în țesuturile moi din jurul dinților de minte (molarul de minte)
-Chistul residual: Este un chist care persistă sau se formează după extracția unui dinte. Apare
atunci când țesuturile inflamate sau infecțioase rămase după extracție se transformă într-o
cavitate chistică
Etiologia
-Infecții: Chisturile inflamatorii pot apărea ca răspuns la infecții bacteriene sau parazitare,
-Traumatisme: Un traumatism sau o leziune a țesuturilor moi pot provoca inflamație cronică
și formarea unui chist inflamator în zona afectată.
-Corpuri străine: Corpurile străine rămase în țesuturi pot declanșa o reacție inflamatorie
persistentă, ceea ce poate duce la formarea unui chist inflamator.
-Reacții alergice: Anumite reacții alergice pot determina inflamație cronică și formarea
chisturilor inflamatorii.
Caracteristici clinice
-Umflături sau mase palpabile în zona afectată.
-Durere locală sau sensibilitate la atingere.
-Roșeață, căldură sau alte semne de inflamație în jurul chistului.
-Uneori, chisturile inflamatorii pot prezenta un conținut lichid purulent sau semne de
infecție.
Diagnosticul
Diagnosticul chisturilor inflamatorii se bazează pe evaluarea clinică a simptomelor și a
caracteristicilor fizice ale leziunii. De obicei, se poate efectua o examinare fizică și se poate
recurge la teste suplimentare, cum ar fi imagistica medicală (radiografii, ecografie,
tomografie computerizată) pentru a confirma prezența chistului și pentru a evalua
dimensiunea și localizarea acestuia.
Tratament
Tratamentul chisturilor inflamatorii implică de obicei îndepărtarea chirurgicală a leziunii.
Aceasta poate include excizia completă a chistului, împreună cu țesuturile inflamate sau
infecțioase asociate. În unele cazuri, poate fi necesară și administrarea de antibiotice pentru a
trata infecția concomitentă. După îndepărtarea chistului, se poate recomanda o monitorizare
periodică și un tratament suplimentar, dacă este necesar, pentru a preveni recurența.
8. Periostita odontogenă: clasificarea, etiopatogenia, anatomia patologică,
diagnosticul, tabloul clinic, tratamentul.
Periostita odontogenă este o afecțiune inflamatorie a periostului care apare ca urmare a unei
infecții dentare. Aceasta poate afecta maxilarul superior sau inferior și poate fi clasificată în
două forme principale: periostita acută și periostita cronică.
Clasificare
1)După nozologie: infecțioasă, traumatica
2)După clinica: acuta(seroasa,purulentă) cronica(purulentă, proliferativă)
3)După localizare: vestibular, palatinal,lingual
4)După raspindirea procesului: limitată, difuză
Etiopatogenia:
Periostita odontogenă se dezvoltă atunci când o infecție dentară se extinde în țesuturile
adiacente, inclusiv în periost. Infecția poate proveni de la o carie netratată, o leziune
periapicală sau o infecție dentară acută, cum ar fi un abces dentar. Bacteriile patogene, cum
ar fi Streptococcus sau Staphylococcus, sunt adesea implicate în etiologia acestei afecțiuni.
Anatomia patologică: În periostita acută, se observă inflamație activă în periost, cu infiltrare
de celule inflamatorii și edem. În unele cazuri, poate apărea și formarea de puroi. În
periostita cronică, se observă modificări fibroase și de formare a țesutului de granulație, iar
inflamația poate fi mai puțin activă.
Diagnosticul:
-Examinarea clinică: Medicul stomatolog examinează zona afectată și poate observa
simptome precum umflături, sensibilitate la presiune, durere, roșeață și căldură locală.
-Radiografii dentare: Radiografiile dentare pot evidenția afecțiunea dentară subiacentă, cum
ar fi o carie profundă sau o leziune periapicală.
-Tomografie computerizată (CT): CT-ul poate oferi imagini detaliate ale structurilor oro-
maxilo-faciale și poate ajuta la evaluarea extinderii infecției și a leziunilor asociate.
Tabloul clinic:
-Durere în zona afectată, care poate fi continuă sau intermitentă.
-Umflături și sensibilitate la presiune în regiunea periostală.
-Roșeață și căldură locală în zona afectată.
-Mobilitatea și sensibilitatea crescută a dinților adiacenți.
-În cazuri severe, pot apărea febră și oboseală generală.
Tratamentul:
Tratamentul periostitei odontogene implică eliminarea infecției și restaurarea sănătății
țesutului afectat. Opțiunile de tratament includ:
-Tratamentul endodontic: Dacă infecția are ca sursă un dinte, tratamentul endodontic poate fi
necesar pentru a elimina infecția din canalul radicular și a preveni recurența.
-Tratamentul antibiotic: Antibioticele pot fi prescrise pentru a controla infecția și a preveni
răspândirea acesteia în țesuturile adiacente.
-Tratamentul chirurgical: În cazuri severe sau în cazul în care infecția persistă după
tratamentul endodontic, poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru drenarea puroiului
și îndepărtarea țesutului infectat.
-Analgezice și antiinflamatoare
9. Osteomielitele maxilarilor: clasificare, etiologie, patogeneză. Factorii care
contribuie la dezvoltarea osteomielitei odontogene.
Clasificarea :
-Osteomielita acută: Este o formă rapidă de osteomielită care se dezvoltă într-un interval
scurt de timp și poate provoca simptome severe.
-Osteomielita cronică: Este o formă de osteomielită care se dezvoltă treptat și prezintă
simptome persistente pe o perioadă îndelungată de timp.
Etiologie și patogeneză:
Osteomielita maxilarilor poate fi cauzată de mai mulți factori, iar infecția poate fi de origine
endogenă sau exogenă. Principalele cauze și factori care contribuie la dezvoltarea
osteomielitei maxilarilor includ:
-Infecții dentare: Caria dentară, parodontita, abcesele dentare și infecțiile periapicale (la
nivelul apexului rădăcinii unui dinte) pot fi surse de infecție care se pot extinde în oasele
maxilarului.
-Extracții dentare: Extracția incorectă sau traumatică a dinților poate determina leziuni ale
oaselor maxilarului și poate crea o poartă de intrare pentru bacterii, favorizând apariția
osteomielitei.
-Traumatisme: Fracturile osoase sau leziunile traumatice ale maxilarului pot crea o
deschidere în os, permițând bacteriilor să pătrundă și să cauzeze osteomielită.
-Chirurgie orală: Intervențiile chirurgicale în regiunea oro-maxilo-facială, cum ar fi
implanturile dentare, pot prezenta un risc de infectare și dezvoltare a osteomielitei.
-Bacterii: Infecția osteomielitei maxilarilor este adesea cauzată de bacterii patogene, cum ar
fi Staphylococcus aureus, Streptococcus viridans și anaerobi orali. Aceste bacterii pătrund în
os prin leziuni sau prin circulația sanguină și provoacă inflamație și infecție.
Factorii care contribuie la dezvoltarea osteomielitei odontogene includ:

-Imunitate scăzută: Persoanele cu sistem imunitar slăbit, cum ar fi cele cu diabet zaharat
necontrolat sau cu afecțiuni imunodepresive, pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta
osteomielită odontogenă.
-Procese inflamatorii cronice: Prezența unor afecțiuni inflamatorii cronice, cum ar fi boala
parodontală sau infecțiile sinusale cronice, poate favoriza dezvoltarea osteomielitei.
-Afectarea vasculară: Boli vasculare, cum ar fi arterita sau ateroscleroza, pot compromite
circulația sanguină către maxilare și pot contribui la instalarea osteomielitei.
-Factori de risc individuali: Fumatul, malnutriția, igiena orală precară și prezența unor boli
cronice, cum ar fi osteoporoză sau osteopenie, pot crește susceptibilitatea la osteomielită.
Diagnosticul prin radiografii, tomografii computerizate sau alte investigații imagistice pentru
a confirma diagnosticul și pentru a evalua extinderea infecției.
Tratamentul
Include administrarea de antibiotice, intervenții chirurgicale pentru drenajul puroiului și
eliminarea țesutului infectat, precum și gestionarea factorilor contributivi.
10. Osteomielita odontogenă acută și subacută a maxilarelor: anatomia patologică,
tabloul clinic, diagnosticul,tratamentul.
Osteomielita odontogenă acută și subacută a maxilarelor se referă la infecția și inflamația

osoasă rapidă sau treptată care afectează maxilarul superior sau inferior.
Anatomia patologică:
-În osteomielita odontogenă acută, infecția se răspândește rapid în os și provoacă
inflamație intensă. Se observă infiltrarea de celule inflamatorii, edem și necroză a țesutului
osos. Vasele de sânge din zona afectată pot fi comprimate sau obstruate, ducând la ischemie
și formarea de puroi.
-În osteomielita odontogenă subacută, inflamația și infecția progresează mai lent. Se poate
forma țesut de granulație în zona afectată, iar osul poate prezenta modificări de remodelare și
scleroză.
Tabloul clinic:
-Durere intensă și constantă în zona afectată, care poate iradia spre ureche, cap sau gât.
-Umflături și sensibilitate la presiune în regiunea maxilarului.
-Roșeață și căldură locală în zona afectată.
-Febra și frisoanele.
-Slăbiciune și oboseală generală.
-Secreție purulentă din zonele afectate.
Diagnosticul:
-Anamneză detaliată și examinare fizică, inclusiv examinarea cavității bucale și a regiunii
oro-maxilo-faciale.
-Radiografii dentare sau tomografii computerizate (CT) pentru a evalua extinderea infecției
și pentru a evidenția modificările osoase caracteristice.
-Prelevarea de probe de puroi sau țesut pentru analiză microbiologică și determinarea
sensibilității la antibiotice.
Tratamentul:
-Antibiotice: Administrarea de antibiotice intravenoase este esențială pentru a controla
infecția. Antibioticul specific poate fi selectat în funcție de analiza microbiologică și de
sensibilitatea la antibiotice.
-Chirurgie: Drenarea puroiului și eliminarea țesutului infectat prin intervenții chirurgicale
pot fi necesare. Acest lucru poate implica excizia chirurgicală a zonei afectate și poate fi
necesară și reconstrucția osoasă ulterioară.
-Irigație și drenaj: Tratamentele de irigație cu soluții antiseptice și drenajul adecvat al
zonelor afectate pot ajuta la curățarea infecției și la îmbunătățirea vindecării.
-Analgezice și antiinflamatoare: Medicamentele pentru ameliorarea durerii și reducerea
inflamației pot fi prescrise pentru a controla simptomele.
-Gestionarea factorilor contributivi: Este important să se abordeze și să se gestioneze
cauzele subiacente care au contribuit la dezvoltarea osteomielitei, cum ar fi tratamentul
infecțiilor dentare sau a afecțiunilor parodontale.
11. Osteomielita odontogenă cronică a maxilarelor: anatomia patologică, clinica,
diagnosticul, tratamentul.
Osteomielita odontogenă cronică a maxilarelor se referă la o formă persistentă de inflamație

și infecție osoasă care afectează maxilarul superior sau inferior.
În osteomielita odontogenă cronică, infecția și inflamația persistă în os pe o perioadă
îndelungată de timp. Modificările osoase sunt caracterizate de:
-Necroză osoasă: Zona afectată poate prezenta țesut osos mort sau necrotic, cunoscut sub
numele de sechestru.
-Formarea de țesut de granulație: În jurul sechestrului osos, se poate forma țesut de
granulație, care este un răspuns inflamator și de vindecare.
-Scleroză și remodelare osoasă: Osul din zona afectată poate prezenta modificări de
remodelare și scleroză, într-o încercare de a vindeca infecția.
Tabloul clinic:
-Durere persistentă și surdă în regiunea maxilarului afectat.
-Sensibilitate la presiune sau la mestecare în zona afectată.
-Secreție purulentă continuă sau periodică prin fistule osoase.
-Halenă persistentă sau miros neplăcut în gură.
-Umflături cronice și deformări ale regiunii maxilarelor afectate.
Diagnosticul:
-Anamneză detaliată și examinare fizică, inclusiv examinarea cavității bucale și a regiunii
oro-maxilo-faciale.
-Radiografii dentare sau tomografii computerizate (CT) pentru a evalua extinderea infecției
și pentru a evidenția modificările osoase caracteristice, cum ar fi sechestrul osos și zonele de
scleroză.
-Prelevarea de probe de puroi sau țesut pentru analiză microbiologică și determinarea
sensibilității la antibiotice.
Tratamentul:
-Terapie antibiotică: Administrarea de antibiotice pe o perioadă îndelungată de timp poate
fi necesară pentru a controla infecția și a preveni recurența.
-Chirurgie: Îndepărtarea sechestrului osos și a țesutului infectat prin intervenții chirurgicale
poate fi necesară. De asemenea, pot fi realizate proceduri de reconstrucție osoasă pentru a
restabili integritatea maxilarului.
-Irigație și drenaj: Tratamentele de irigație cu soluții antiseptice și drenajul adecvat al
zonelor afectate pot ajuta la curățarea infecției și la îmbunătățirea vindecării.
-Gestionarea factorilor contributivi: Este important să se abordeze și să se gestioneze
cauzele subiacente care au contribuit la dezvoltarea osteomielitei, cum ar fi tratamentul
infecțiilor dentare sau a afecțiunilor parodontale.
-Analgezice și antiinflamatoare: Medicamentele pentru ameliorarea durerii și reducerea
inflamației pot fi prescrise pentru a controla simptomele.
12. Particularităţile anatomice ale spaţiilor regiunii OMF, fasciile capului şi ale
gâtului.
Fasciile capului :
-Aponevroza epicraniana acopera bolta craniana; -Fascia temporala acopera muschiul
temporal;-Fascia maseterica inveleste muschiul maseter;-Fascia pterigoidiana inveleste fata
mediala a muschiului pterigoidian medial;-Fascia interpterigoidiana este dispusa intre
muschii pterigoidieni medial si lateral;-Fascia bucofaringiana acopera muschiul buccinator
Fasciile gatului :superficiala si profunda
-Fascia superficiala este un component al tesutului subcutan celulo adipos,care acopera
capul si gatul
-Fascia profunda a gitului se divizeaza in 3 categorii :Fascia proprie;fascia pretrahiala;
fascia prevertebrala
1.Fascia proprie a gitului complet inconjoara gitul si se extinde spre fata.
2.Fascia pretraheala :fascia cervicala medie-care acopera muschii atasati de osul hioid si
cartilajul tiroid; Fascia viscerala-acopera organele gitului; Fascia carotida-acopera vasele
mari ale gitului
3.Fascia prevertebrala sau stratul profund al fasciei cervicali-cuprind jumatatea posterioara a
gitului
13. Abcesele şi flegmoanele din regiunea OMF: clasificarea. Caracteristica
generală a abceselor şi flegmoanelor regiunii oro-maxilo- faciale.
Abcesele și flegmoanele din regiunea oro-maxilo-facială sunt infecții localizate în țesuturile

moi ale acestei regiuni. Caracteristica comună a abceselor și flegmoanelor regiunii oro-
maxilo-faciale este acumularea de puroi într-un spațiu delimitat.
Clasificare :
Clasificare în funcție de localizare:
-Abcese dentare: Apar în jurul rădăcinilor dentare, în pulpa dentară sau în periapeks. Pot fi
clasificate ca abcese periapicale (la nivelul apexului radicular) sau abcese parodontale (în
țesuturile parodontale în jurul dintelui).
-Abcese subperiostale: Apar sub mucoasa orală sau sub periost, de obicei ca rezultat al unei
infecții dentare.
-Abcese sublinguale și submandibulare: Apar în spațiile sublinguale sau submandibulară, în
general ca urmare a unei infecții în glandele salivare respective.
-Abcese parafaringiene: Apar în spațiile periamigdaliene sau retrofaringiene, adiacente
faringelui.
-Abcese infratemporale și pterigomaxilare: Apar în regiunea infratemporală sau
pterigomaxilară, de obicei ca urmare a unei infecții dentare sau a răspândirii infecției din alte
zone.
Clasificare în funcție de etiologie:

-Abcese bacteriene: Sunt cauzate de bacterii care invadează țesuturile moi ale regiunii oro-
maxilo-faciale.
-Abcese dentare virale: Pot fi cauzate de infecții virale, cum ar fi herpesul oral.
Clasificare în funcție de profunzime:

-Abcese superficiale: Afectează țesuturile moi superficiale, cum ar fi mucoasa orală și pielea
feței.
-Abcese profunde: Implică țesuturile mai profunde, cum ar fi spațiile fasciale și mușchii.
Caracteristica generală :
Acumularea de puroi într-un spațiu delimitat. Aceasta poate duce la durere intensă,
umflături, eritem (roșeață) și căldură locală în zona afectată. Simptomele pot include și febră,
dificultăți la vorbire și înghițire, și poate fi prezentă o secreție purulentă prin fistule osoase
sau cutanate.
Diagnosticul :
Se bazează pe examinarea clinică a zonei afectate, radiografii dentare sau imagistică
avansată, precum CT-ul, pentru a evalua extinderea infecției.
Tratamentul
Constă în drenajul adecvat al abcesului sau flegmoanelor, administrarea de antibiotice,
tratamentul cauzei subiacente și gestionarea simptomelor asociate.
14. Abcesul şanţului mandibulo-lingual: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic
şi tratamentul
Topografie:
Santul mandibulo-lingual este localizat in reg. planseului bucal, posterior de plica
sublinguala, intre mandibula si radacina limbii, este situat sub mucoasa sublinguală și
deasupra mușchilor genioglos și geniohioidieni
-Superior – santul mandibulo-lingual este limitat de mucoasa planseului buc.
-Inferior – diafragma bucala.(m. genioglos si geniohioid)
-Medial – suprafata inferioara a limbii.
-Lateral –suprafata interna a corpului mandibulei.
In santul mandibulo-lingual se afla tes. celulo-adipos, ce reprezinta locul de acumulare al
puroiului. Prin el trece n. lingual, ductul Varton, lobulul superior al glandei submandibulare,
n. sublingual, art. si v. lingual.
Etiologia:
-periodontite cronice apicale exacerbate ale molarilor inferiori.
- pericoronarite ale molarilor 3 inferiori.
-in cazul osteomielitei de mandibula.
-chisturi supurate ale dintilor laterali inferiori.
- procese inflamatorii acute ale mucoasei bucale.
-traume, corpi straini ,e.t.c
Patogenia :
Puroiul initial se acumuleaza in limitele acestui spatiu, necrotizind tes. celulo-adipos, creind
o presiune mare.
In consecinta n. lingual este compresionat, se supune inflamatiei cu aparitia durerilor ce se
intensifica la orice miscare a limbii.
Tabloul clinic :
-Bolnavii acuza dureri pronuntate in reg. santului lingual, submandibular, care survin in
timpul alimentatiei, deglutitie, fonatiei.
-Deschiderea limitata si dureroasa a cav. bucale.
-Debutul bolii este acut, cu o evolutie rapida.
-Bolnavul sufera de inapetenta, insomnie, febra inalta.
-Inspectia exobucala de obicei nu este informativa, deoarece tumefactia triunghiului
submandibular apare rareori.
-Edemul pronunutat al reg. submandibulare se dezvolta cind puroiul difundeaza in acest
spatiu si tes. invecinate.
-Palparea reg. edematiate provoaca durere intensa, astfel se determina induratia santului m/l
sub forma de infiltrat dureros.
-Deseori se determina fluctuatie.
Tratament :
Exclusiv chirurgical.
Deschiderea focarului purulent deseori se efectuiaza pe cale endobucala la nivelul bombarii
maxime a infiltratului, la jumatatea distantei dintre sant si suprafata interna a mandibulei,
lung de 2-3 cm.
Trebuie evitata incizia la nivel de sant, deoarece putem leza n. lingual, vasele (a. linguala) si
ductul Varton.
Incizia trebuie efectuata in limitele mucoasei, deoarece puroiul se acumuleaza in straturile
superficiale - ulterior focarul se deschide bont.
Plaga postoperatorie obligator se dreneaza pe 2-3 zile.
Incizia pe cale endobucala este mai dificila, mai anevoioasa si necesita drenare mai
indelungata.
Dupa deschiderea si drenarea focarului se indica irigari frecvente cu sol. antiseptice calde
timp de 5 – 6 zile.
Deschiderea abcesului se efectueaza sub anestezie infiltrativa sau mandibulara exobucala.
Profilaxia prevede tratamentul precoce al dintilor afectati si lichidarea altor focare
15. Abcesul şi flegmonul lojei submandibulare: topografia, etiopatogenia, clinica şi
tratamentul.
Topografie:
-lateral: marginea bazala a corpului mandibulei
-medial: venterul digastricului
-superior: muschi milohioid
-inferior: fascia proprie cervicala
-sunt situate aici glandele salivare submandibulare, artera si vena faciala, ganglioni limfatici,
nerv hipoglos, artera linguala, tesut adipos subcutan.
Etiologie:
-diverse forme de la premolari si molar inferior
-pericoronarita molar III inferior
-osteomielita mandibulara
-patologie glandei salivare ( sialoadenite, sialolitiaza)
-din regiuni mai indepartate (mucoasa cav buc, regiunea nazala, limba, buze, sinus maxilar)
Tablou clinica:
-dureri pronuntate; -edem pronuntat, trismus; -dureri la deglutitie si miscari a mandibulei
-starea generala alterata, cefalee, insomnie , inapetenta, intoxicatie endogena, febra majorata
-asimetrie facialavadita
-pielea sub tensiune, hiperemiata, in cuta, nu se stringe, lucioasa , pastoasa.
-in unele cazuri trism mai pronuntat, alteori nu datorita localizarii, mai aproape de muschiul
masticator mai accentuat
-palpator infiltrat brusc dolor , in caz avansat fluctuatii in regiunea epicentrului
-ganglioni limfatici mariti, in urma infiltratiei tesutul imposibil de palpat
-ramin amprente digitale
-in urina proteine
Diagnostic diferentiat:
-cancer cu alterarea procesului inflamator acut
-submaxilita acuta; -sialolitiaza
-trauma in regiunea corpului mandibulei sau unghiului
-osteomielita mandibulara forma acuta
Tratament:
-incizia pielii , tesut subcutan si platisma lungime 6-7 cm, inferior 1-2 cm de marginea bazala
a corpului mandibulei si paralel cu ea
-in profunzimea tesutului se indeparteaza bontul
-plaga drenata cu tub prin care local se iriga cu sol antiseptica
-administrarea tratamentului complex general.
16. Abcesul şi flegmonul lojei submentoniere: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic
şi tratamentul.
Topografia:
-superior: muschiul milohioid
-inferior: fascia proprie cervicala
-laterlal: venter anterior al digastricului
-in spatiu dat 2-4 limfonoduli si tesut adipos subcutan
Etiologie:
-patologie din regiunea dintilor frontali inferiori
-stomatite ulceroase
-trauma dentoparadontala a mucoasei bucale, pielii, regiunea mentoniera, a buzei inferioare
-furuncule si carbuncule
Tabloul clinic:
-stare generala de graviditate medie usoara
-febra pin la 38 grade
-deglutitie deficila , dereglari respiratorii se determina in caz de inflamatie a nodulilor limfatici
-dureri in regiunea submentoniera , barbie dubla cauzata de edem pronuntat
-palpator infiltrat dureros fluctuent
-pielea regiunii lucioasa, hiperemiata, pastoasa, ramin amprente digitale
Evolutie:
-adenoflegmon in regiunea submentoniera debuteaza cu limfadenita care la administrarea unui
tratament adecvat dispare
-flegmonul regiunii debuteaza brusc, evolutie mai grava, fluctuenta apare mai devreme
-se poate raspindi in regiunea submandibulara , chiar cervical
Diagnostic defirentiat:
-abcesul patului sublingual in care procesul e localizat mai aproape de mucoasa planseului bucal
-chist dermoid suprainfectat
-cancer al planseului bucal
Tratament:
-anestezie locoregionala infiltrativa sau generala,
-incizia pielii si tesutului subcutan 3-4 cmm lungime, vertical pe linia mediana, in jos cu 1-1,5
cm de marginea bazala a mandibulei.
- in flegmon incizia orizontal, paralel si la mijloc dintre marginea mandibulei si osul hioid.
-se decoleaza marginea plagii de muschiul platisma si fascia cervicala superficiala.
-in abces incia fasciei superficiale cervicale vertical pe toata lungimea plagii , in flegmon .
suplimentar incizie in cruce a muschiului platisma si fascia superficiala pentru o drenare mai
eficienta.
-decolind tesutul subcutan adipos a regiunii submentoniere cu instrumentul patrundem in centrul
infiltratului , deschidem colectia purulenta cu evacuarea ulterioara.
-hemostaza in plaga, drenaj, pansament aseptic.
17. Abcesul şi flegmonul lojei sublinguale: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic
şi tratamentul.
Topografie:
Loja sublinguală este un spațiu anatomic situat sub mucoasa sublinguală și deasupra
mușchilor genioglos și geniohioidieni. Această lojă conține glanda submandibulară și ductul
ei excretor (ductul Wharton), precum și vase de sânge, nervul şi vasele linguale, nervul
hipoglos şi ţesut conjunctiv lax.
Delimitare
• superior: mucoasa sublingual;
• inferior: m. milohioidian;
• anterior: faţa internă a arcului mentonier;
• posterior: osul hioid;
• medial: muşchii genioglos şi geniohioidian;
• lateral: arcul mentonier;
Etiopatogenie:
Aceasta poate fi rezultatul unei infecții dentare sau parodontale, în cazul rădăcinilor dentare
inferioare. De asemenea, o infecție a glandei submandibulare sau a ductului său excretor
poate duce la extinderea infecției în loja sublinguală. Traumatismele sau obstrucțiile glandei
submandibulare pot favoriza și ele apariția acestor afecțiuni.
Tablou clinic:
-Durere intensă și umflături în regiunea sublinguală și submandibulară.
-Dificultăți la înghițire și la deschiderea gurii.
-Creșterea volumului glandei submandibulare.
-Sensibilitate și roșeață în zona afectată.
-Febră și stare generală de rău în cazurile severe.
-Posibilă fistulizare a puroiului prin piele sau mucoasă orală.
Tratament:
-Drenajul chirurgical: Se realizează incizia și drenajul abcesului sau flegmonului pentru a
permite evacuarea puroiului acumulat.
-Antibioterapie: Se prescriu antibiotice pentru a controla infecția și a preveni răspândirea
acesteia.
-Tratamentul cauzei subiacente: Dacă infecția are ca sursă o afecțiune dentară sau
parodontală.
Diagnostic diferenţial
• flegmonul difuz al planşeului bucal, care cuprinde toate spaţiile fasciale ale planşeului
bucal, „creasta de cocoş“ este bilaterală, tegumentele sunt cianotice, iar tumefacţia
este dură („lemnoasă"), pacientul având o stare generală toxico-septică;
• abcesul spaţiului submandibular sq caracterizează printr-o tumefacţie masivă plasată
submandibular, ea putând bombaîn planşeul posterior, însă planşeul anterior este suplu;
• warthonita şi periwarthonita, în care se evacuează secreţie purulentă prin papila
canalului Warthon la presiunea exercitată pe glandă;
• tumori chistice de planşeu bucal: ranulă, chist dermoid, care nu prezintă semne
inflamatorii şi au o evoluţie îndelungată.
18. Abcesul şi flegmonul lojei maseterine: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic
şi tratamentul.
Topografie:
Loja maseterină este situată în regiunea părții laterale și posterioare a feței, între mușchiul
maseter și osul mandibular. Această lojă conține mușchiul maseter, nervii, vasele de sânge și
ganglionii limfatici.
Delimitare
• medial: faţa externă a ramului mandibular;
• lateral: m. maseter;
• superior: spaţiul infratemporal;
• inferior: chinga pterigomaseterină;
Etiopatogenie:
Rezultatul unei infecții dentare sau parodontale, cum ar fi un abces periapical sau o infecție
a spațiului infratemporal care se extinde în loja maseterină. De asemenea, o traumă sau o
rană în zona feței poate facilita pătrunderea bacteriilor în loja maseterină, osteomielita sau
tumorile chistice suprainfectate ale ramului mandibular.
Tablou clinic:
-Durere intensă și umflături în regiunea maseterină, care poate iradia spre ureche și
mandibulă.
-Dificultăți la deschiderea gurii și la vorbire, din cauza durerii și a umflăturii.
-Sensibilitate la palpare în zona afectată.
-Limitarea mișcărilor mandibulare.
-Posibilă creștere a temperaturii corporale și stare generală de rău în cazurile severe.
- Tegumentele acoperitoare sunt congestionate, destinse şi lucioase, iar edemul de vecinătate
se extinde temporal, genian, sub- şi retromandibular
-Tumefacţia este plasată de la nivelul unghiului mandibular până la nivelul arcadei temporo-
zigomatice
Tratament:
permite evacuarea puroiului acumulat. Incizia cutanată este indicată în cazul proceselor
supurative, cu trismus intens, ce cuprind întregul spaţiu maseterin şi au o tendinţă extensivă.
Incizia va fi plasată subangulomandibular, la două lăţimi de deget sub marginea bazilară
pentru a evita lezarea ramului marginal al mandibulei din nervul facial. Disecţia planurilor
superficiale este completată cu dezinserţia m. maseter. După evacuarea colecţiei supurate se
plasează tuburi de dren pereche fixate la tegument pentru 48-72 de ore. Incizia orală este
indicată pentru colecţiile supurate strict localizate în partea anterioară a spaţiului maseterin,
ce bombează la nivelul marginii anterioare a ramului mandibular. Ea se întinde de la vârful
apofizei coronoide până în fundul de sac vestibular inferior. Se pătrunde cu pensa între faţa
internă a m. maseter şi faţa externă a ramului mandibular, drenajul fiind menţinut cu tuburi
de politen pereche fixate la mucoasă şi menţinute 24 - 72 de ore
acesteia.
-Analgezie și antiinflamatoare
-Tratamentul cauzei subiacente
19. Abcesul şi flegmonul lojei pterigomandibulare: topografia, etiopatogenia,
tabloul clinic şi tratamentul.
Topografie:
Loja pterigomandibulară este situată în regiunea posterioară a fosei infratemporale, între
mușchiul pterigoidian medial și mușchiul pterigoidian lateral. Această lojă conține mușchii
pterigoidieni, nervii, vasele de sânge și ganglionii limfatici.
Delimitare: medial: m. pterigoidian medial;
• lateral: faţa internă a ramului mandibular;
• inferior: chinga pterigomaseterină;
• anterior: rafeul pterigomandibular;
* posterior: glanda parotidă;
Etiopatogenie:
De obicei, infecția este secundară unei infecții dentare sau parodontale, cum ar fi un abces
periapical sau o infecție a spațiului infratemporal care se extinde în loja pterigomandibulară.
O traumă sau o procedură chirurgicală în această regiune poate favoriza apariția infecției.
Tablou clinic:
-Durere intensă și umflături în regiunea pterigomandibulară.
-Dificultăți la deschiderea gurii și la mișcarea mandibulei.
-Sensibilitate la palpare și la mișcările mandibulare.
-Limitarea deschiderii(trismus) gurii și a mișcărilor laterale ale mandibulei.
-Medial de plică pterigomandibulară se constată o tumefacţie fluctuentă la palpare,
acoperită de o mucoasă .
Tratament:
permite evacuarea puroiului acumulat. Incizia cutanată este asemănătoare cu cea practicată
pentru deschiderea supuraţiilor de spaţiu maseterin. După disecţia planurilor superficiale se
secţionează chinga pterigoma- seterină, pătrunzând cu pensa între m. pterigoidian medial şi
faţa internă a ramului mandibular. Drenajul este realizat cu două tuburi de dren fixate la
tegument. Supuraţiile strict limitate în porţiunea anterioară a spaţiului şi care bombează de-a
lungul marginii anterioare a ramului mandibular, se pot drena şi pe cale orală. Incizia este
plasată vertical între marginea anterioară a ramului mandibular si rafeul pterigomandibular.
Se pătrunde apoi cu pensa între m. pterigoidian medial şi faţa internă a ramului mandibular,
drenajul fiind asigurat de două tuburi fixate la mucoasă pentru 24 - 48 de ore. Evoluţia
nefavorabilă a supuraţiilor spaţiului pterigomandibular abordate pe cale orală necesită
completarea drenajului pe cale externă tegumentară.
acesteia.
-Analgezie și antiinflamatoare; -Tratamentul cauzei subiacente
• supuraţii ale spaţiului laterofaringian (compartimentul anterior), în care
există o îngustare marcată a ismului faringian, pacientul acuzând un torticolis
dureros;
• osteomielita de ram mandibular, unde evoluţia bolii este îndelungată, semnul Vincent
d’Alger pozitiv, iar examenul radiologic confirmă diagnosticul;
• formaţiuni tumorale de spaţiu pterigomandibular, unde simptomatologia
inflamatorie este absentă;
20. Abcesul şi flegmonul lojei jugale: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi
tratamentul.
Topografie:
Loja jugală este situată în regiunea obrajilor și este delimitată de mușchiul buccinator
anterior, mușchiul buccinator posterior și arcada dentară superioară și inferioară. Această
lojă conține țesuturi moi, vase de sânge, nervi și ganglioni limfatici.
Limite:
Superior-arcul zigomatic
Inferior – baza mandibulei
Anterior- muschii rezorius
Posterior- marginea anterioara a m. maseter
Interior- mucoasa bucala
Exterior- pielea obrazului
Etiopatogenie:
Traume
Furuncule
Inflamarea nodulilir limfatici
Litiaza salivara a Stenon
Infectia odontogena,mai ales de la dintii superiori posteriori
Stomatitele ulceroase
Tablou clinic:
-Durerea ,edem in regiunea jugala.
-Asimetrie facial
-Pielea in regiunea afectata este hiperemie intinsa, in cuta nu se stringe.
-Edemul se raspindeste spre alte regiuni :pleopa inferioara,regiunea temporal,suprafata
lateral a nasului,buza inferioara,regiunea parotid-maseterica.
-Pleoapele inferioara si buza superioara sunt temporar paralizate.
-Plica nazo-labiala este stearsa.
-Deschiderea cavitati bucale este limitata.
-Endobucal –edemu proemina in vestibulul cavitatii bucale ,plica de trecere este stearsa,pe
mucasa jugala se determina amprente dentare.
Tratament:
Drenajul chirurgical: Se realizează incizia și drenajul abcesului sau flegmonului pentru a
permite evacuarea puroiului acumulat.
Incizia se efectueaza la nivelul bombarii maxime a infiltratului,tinind cont de caile de
trecere ai ramurilor nervului facial. Daca colectia purulenta se situeaza mai aproape de
mucoasa orala atunci incizia se efectueaza endobucal. Nu se indica incizia endobucala in
cazul flegmonului jugal localizat aproape de piele sau chiar profund intermuscular, deoarece
drenarea lui va fi dificila si procesul regenerarii se va lungi.
acesteia.
-Tratamentul cauzei subiacente.
21. Abcesul şi flegmonul spaţiului zigomatic: topografia, etiopatogenia, tabloul
clinic şi tratamentul.
Topografie:
Spațiul zigomatic este situat în regiunea părții laterale și superioare a feței, între osul
zigomatic și mușchii și țesuturile moi adiacente. Acest spațiu cuprinde mușchii zigomatici,
nervii, vasele de sânge și ganglionii limfatici.
Etiopatogenie:
Infecția se dezvoltă dintr-o infecție dentară sau parodontală, cum ar fi un abces periapical sau
o infecție a spațiului infratemporal care se extinde în spațiul zigomatic. De asemenea, o
traumă sau o leziune în regiunea zigomatică poate facilita pătrunderea bacteriilor .
Tablou clinic:
-Durere intensă și umflături în regiunea zigomatică.
-Roșeață, sensibilitate și creșterea temperaturii pielii în zona afectată.
-Limitarea mișcărilor faciale și disconfort la vorbit și mestecat.
-Posibilă febră și stare generală de rău în cazurile severe.
Tratament:
permite evacuarea puroiului acumulat. Anestezie: Pacientul este supus anesteziei locale sau
generală, în funcție de preferința chirurgului și de necesitățile individuale ale pacientului.
Incizie: Se realizează o incizie în regiunea afectată, de obicei în apropierea marginii
anterioare a ramului zigomatic al maxilarului. Drenajul abcesului: După efectuarea inciziei,
chirurgul deschide spațiul zigomatic și evacuează puroiul acumulat. Drenajul continuu: În
unele cazuri, poate fi necesar să se introducă un tub de drenaj în zona afectată pentru a
permite drenarea continuă a puroiului și a fluidelor acumulate, facilitând astfel vindecarea.
Închiderea inciziei: După ce zona a fost igienizată și controlată hemoragia, incizia este
închisă cu ajutorul suturilor.
acesteia.
-Tratamentul cauzei subiacente
22. Abcesul palatinal: etiologia, clinica, tratamentul
Delimitare:
Abcesele palatinale sunt delimitate cranial de palatul dur şi caudal de periost. Evoluţia
supuraţiilor este limitată de prezenţa arcadelor dentare plasate anterior şi lateral, iar rafeul
median împiedică extinderea infecţiei contralateral
Etiologia:
-Infecții dentare sau parodontale al incisivul lateral maxilar, rădăcinile palatinale ale
premolarilor şi molarilor maxilari.
-Traume sau leziuni ale palatului
Clinică:
-Durere intensă în regiunea palatină.
-Umflături și sensibilitate la palpare în zona afectată.
-Roșeață și căldură localizată.
-Dificultăți la vorbit, mestecat și înghițit.
-Halenă sau gust neplăcut în cavitatea bucală.
- Evoluţia nefavorabilă este marcată de extinderea supuraţiei spre vălul palatin, când
pacientul va prezenta disfagie, disfonie, dispnee şi alterarea stării generale.
Tratament:
-Drenajul chirurgical: Se realizează incizia și drenajul abcesului pentru a permite evacuarea
puroiului acumulat. Incizia şi drenajul abceselor palatinale sunt grevate de riscul lezării
arterei palatine şi arterei incisive. Traiectul inciziei va menaja vasele menţionate. Incizia va
fi plasată marginal la nivelul festonului gingival, dacă colecţia supurată evoluează spre
marginea liberă a mucoasei. După incizie se va pătrunde cu decolatorul până la nivelul
colecţiei supurate.Evoluţia supuraţiei spre linia mediană va necesita o incizie cu excizia unei
porţiuni din mucoasa palatinală ,în felie de portocala. Ea va fi plasată spre linia mediană
evitând lezarea pachetului vasculo-nervos palatinal mare. După incizie colecţia se drenează
cu o meşă iodoformată pentru a evita acolarea prematură a marginilor inciziei. O atenţie
deosebită se va acorda supuraţiilor palatinale produse de chisturi radiculare sau foliculare
suprainfectate de dimensiuni mari. în aceste cazuri o incizie mediană ,,în felie de portocală"
complică tratamentul definitiv al formaţiunii chistice, favorizând apariţia unei comunicări
buco-nazale sau buco-sinusale.
acesteia.
-Tratamentul cauzei subiacente:
•chistul maxilar suprainfectat, în care simptomatologia acută se supraadaugă unei
deformări care a evoluat timp îndelungat, iar imaginea radiologică evidenţiază o
radiotrans- parenţă bine delimitată;
• formaţiuni tumorale ale fibromucoasei palatinale sau ale osului maxilar - nu
prezintă semne inflamatorii; goma luetica- se încadrează în simptomatologia
generală a afecţiunii de bază, examenele serologice confirmând diagnosticul;
23. Abcesul şi flegmonul lojei infraorbitale: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic
şi tratamentul.
Topografia:
Loja infraorbitala este situată în regiunea infraorbitală, sub ochi, și este delimitată de peretele
medial al orbitei și de peretele lateral al piramidei nazale. Această lojă conține structuri
importante, cum ar fi mușchii infraorbitali, nervul infraorbital și vasele de sânge asociate.
• superior - marginea inferioara a orbitei
• inferior – fund de sac vestibular
• medial – partea laterala a priramidei nazale
* lateral – osul zigomatic
Etiopatogenia:
-Infecții dentare sau parodontale: Infecția poate migra dinții maxilari, inclusiv dinții molari
și premolari, și se poate extinde în loja infraorbitala prin intermediul canalului radicular sau a
proceselor inflamatorii din regiunea dentară.
-Sinuzita maxilară: Infecția sinuzală poate afecta și loja infraorbitala prin intermediul unor
conexiuni anatomice între sinusul maxilar și această regiune.
-Traume sau leziuni faciale: O traumă sau o leziune la nivelul regiunii infraorbitale poate
favoriza dezvoltarea infecției.
-Focare purulente de la dintii frontali superiori (canini, primii premolari, incisivii laterali,
mai rar premolarul doi si incisivii centrali), și extinde în loja infraorbitala prin intermediul
canalului radicular sau a proceselor inflamatorii din regiunea dentară
-Chisturi suprainfectate ; -Flebite, tromboflebite ; -Factorul dermatogen
Tablou clinic:
-Durere intensă și persistentă în regiunea infraorbitală și în jurul ochiului.
-Edem și umflături în regiunea fosei canine care se raspindeste spre partea laterala a nasului,
regiunea zigomatica, palpebra inferioara si buza superioara
-Limitarea mișcărilor oculare și a deschiderii ochiului.
-Posibilă exoftalmie (ieșire înaintată a globului ocular).
-Senzație de presiune sau senzație de corp străin în zona infraorbitală.
-Posibile tulburări de vedere și secreție nazală în cazurile severe.
-Pleoapa inchide fisura orbitala
-Unghiul gurii de partea bolnava se situeaza mai jos decit de partea sanatoasa
-Virful nasului se situeaza catre partea sanatoasa
-Plica nazo-labiala stearsa pe partea bolnava
-In cazuri grave apare edemul pleoapei superioare
-Palpator se determina infiltrat dur, brusc dolor, fluctuent, in regiunea fosei canine
-Daca procesul se situeaza mai aproape de vestibulul cavitatii bucale se determina stergerea
plicii vestibulare
Tratament:
permite evacuarea puroiului acumulat și pentru a reduce presiunea.Incizia se efectueaza mai
des endobucal, sau pe cale cutanata. Incizia exobucala se efectueaza in cazul situarii
abcesului mai aproape de margina infraorbitala.
acesteia.; -Analgezie și antiinflamatoare.
24. Flegmonul retromandibular: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi
tratamentul.
Flegmonul retromandibular este o afecțiune în care se dezvoltă o infecție și o inflamație în

spațiul retromandibular, care este situat în regiunea posterioară a mandibulei.
Topografia:
Spațiul retromandibular este situat în spatele mandibulei, între mușchii pterigoidieni și
peretele posterior al fosei mandibulare. Acest spațiu conține glanda parotidă, nervul facial și
alte structuri vasculare și nervoase importante: Glanda parotida: Nervul facial (nervul
cranian VII; Vasele sangvine: artera maxilara externa si venele asociate; Ganglionul limfatic;
Tesuturi si muschi: muschiul pterigoidian medial si muschiul pterigoidian lateral.
Etiopatogenia:
-Infecții dentare sau parodontale
-Abcese parotidiene
-Traume sau leziuni faciale
Tablou clinic:
-Durere severă și persistentă în regiunea retromandibulară și în jurul urechii.
- Edem și sensibilitate la palpare în zona afectată.
-Dificultăți la deschiderea gurii și la vorbit.
-Posibilă dificultate la înghițire și la deschiderea gurii.
-Posibilă limitare a mișcărilor mandibulei.
-Creșterea temperaturii corporale și stare generală de rău în cazurile severe.
Tratament:
-Antibioterapie: Se prescriu antibiotice cu spectru larg pentru a controla infecția și a preveni
răspândirea acesteia.
-Terapie chirurgicală: Anestezie: Înainte de începerea intervenției chirurgicale, se
administrează anestezie locală sau generală .Acces chirurgical: Se realizează o incizie în
regiunea afectată, de obicei în apropierea marginii inferioare a mandibulei sau în zona în care
se localizează abcesul. Disecție și identificare a structurilor: cum ar fi glanda parotidă,
nervul facial și vasele de sânge asociate. Drenajul flegmonului: Aceasta implică incizarea și
deschiderea cavității infectate pentru a permite evacuarea puroiului și a fluidului acumulat.
Curățarea și irigarea spațiului: După evacuarea puroiului, spațiul retromandibular este
curățat și irigat cu soluții antiseptice . Hemostază și sutură;
-Tratamentul cauzei subiacente.
25. Abcesul limbii: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul infecţie
în ţesuturile moi ale regiunii oro-maxilo-faciale.
Reprezintă procesul infecţios cu caracter circumscris localizat la nivelul
parenchimului lingual. Supuraţia poate fi lo calizată lateral intre muşchii geniogloşi
şi hiogloşi, interesind numai porţiunea liberă a limbii sau central intre cei doi
geniogloşi,cînd este interesată de obicei atit porţiunea liberă, cit si baza limbii.
Se disting două forme clinice de abces lingual: forma periferică şi forma centrală.
Topografia:
Abcesul limbii poate apărea în diferite părți ale limbii, inclusiv în partea anterioară, medie
sau posterioară. Acesta poate afecta oricare dintre cele două jumătăți ale limbii sau chiar
întreaga limbă.
-Forma periferică - distingem o tumefacţie de mică dimensiune localizată la
nivelul marginilor limbii sau al virfului ei.
-Forma ce ntra lă a re o e vo luţie mult ma i se ve ră. Limb a este tume fiată in
bloc
Etiopatogenia:
- procese dentoparodontale ale premolarilor şi molarilor inferiori; -suprainfectarea unor
hematoame linguale;-leziuni traumatice provocate de inţepături;
-pătrunderea in parenchimul lingual a unor corpi străini;
-propagarea de la lojile de vecinătate (mai ales de la loja sub linguală).
Tabloul clinic:
-Durere intensă și localizată în zona afectată a limbii.; -Umflătură și sensibilitate la palpare
în zona abcesului.; -Roșeață și căldură localizată.; -Dificultăți la vorbit, mestecat și înghițire.
-Posibilă dificultate la respirație în cazurile severe, dacă abcesul comprimă căile respiratorii.
-Forma periferică - distingem o tumefacţie de mică dimensiune localizată la
nivelul marginilor limbii sau al virfului ei, cu mucoasa acoperitoare
congestionată, netedă, lucioasă. La palpare colecţia este dureroasă şi fluctuentă.
Apar tulburări funcţionale la masticaţie, deglutiţie, fonaţie. Pacientul poate
prezenta hipersalivaţie, halenă feticiă. Starea ge nerală este in general neafectată.
-Forma ce ntr ală a re o e vo luţie mu lt ma i se ve ră. Limb a este tumefiată in bloc,
congestionată, lucioasă, cu suprafaţa netedă, pre zentind pe marginile sale amprenta
dinţilor. De obicei limba este acoperită de depozite alb-cenuşii. Bolnavul poate
prezenta hipersalivaţie, gura uşor intredeschisă, deperdiţie de salivă la nivelul
comisurilor bucale. Palparea este extrem de dureroasă, ea evidenţiază fluctuenţa
cind colecţia este superficială, sau intiltraţia in localizările profunde. In forma
centrală apar tulburări funcţionale majore de deglutiţie, masticaţie, fonaţie, dar mai
ales legat de actul respiraţiei, fenomene asfixice. Această for mă se caracterizează
printr -o alterare a stării gener a le, bolna vul prezentind febră, frison, agitaţie, insomnie.
Tratament:
-Chirurgical:
In calea exobucală se face o incizie de 4-5 cm intre osul hioid si menton, prin
care se introduce o pensă Kocher către baza limbii. In momentul in care s-a ajuns
pe colecţie, puroiul se scurge pe lingă marginile pensei. Drenajul se face cu tuburi
de cauciuc. Este util ca aceste manopere să se facă după ce colecţia a fost
evidenţiată prin puncţie.
Calea endobucal se indică in abcesele cu evoluţie periferică, situate la virf, sau
in porţiunea laterală a limbii. Incizia va avea o lungime cle 1,5 -2 cm cu traiect
orizontal şi va fi situată la polul cel mai decliv al tumefacţiei. Drenajul se va face cu
meşe, intrucit lamele nu pot fi folosite la acest nivel, ele detaşindu-se cu uşurinţă.
-Antibioterapie
26. Complicaţiile generale ale afecţiunilor inflamatorii ale regiunii oro-maxilo-faciale:
tabloul clinic şi diagnocticul. Tromboflebita venelor faciale: etiologia, tabloul clinic,
diagnosticul şi tratamentul.
Complicaţiile generale ale afecţiunilor inflamatorii ale regiunii oro-maxilo-faciale

-Infecții severe: Infecțiile severe ale regiunii oro-maxilo-faciale pot duce la dezvoltarea unor
complicații grave, cum ar fi sepsisul (infecție generalizată în organism), abcesele profunde,
celulitele extinse și afectarea țesuturilor adiacente.
-Diseminarea infecției: Infecția poate răspândi în alte zone ale corpului, cum ar fi sinusurile,
spațiile profunde ale capului și gâtului sau în sistemul vascular, ceea ce poate duce la
complicații serioase.
-Complicații respiratorii: Unele afecțiuni inflamatorii ale regiunii oro-maxilo-faciale pot
afecta căile respiratorii, cauzând dificultăți la respirație sau obstrucție.
Tromboflebita venelor faciale:

Etiologia: Tromboflebita – inflamatia venei cu formarea trombului. Cauzele comune includ
infecții dentare necorespunzător tratate, traume faciale, proceduri chirurgicale sau boli
sistemice, complicatii a furunculelor si carbunculelor fetei, osteomielitei, sinuzita acuta.
Tabloul clinic:
-Simptomele tromboflebitei venelor faciale pot include:
-Durere și sensibilitate la nivelul venei afectate.
-Roșeață și inflamație locală.
-Creșterea temperaturii locale a pielii.
-Durere la palparea venei afectate.
-Posibilă formare a unui cheag vizibil în zona afectată.
Diagnosticul:
Diagnosticul tromboflebitei venelor faciale poate fi stabilit pe baza istoricului medical,
examenului clinic și a imaginilor medicale, cum ar fi ecografia Doppler sau imagistica prin
rezonanță magnetică (IRM).
Tratamentul:
-Antibiotice: Dacă infecția este prezentă, poate fi necesară administrarea de antibiotice
pentru a combate infecția.
-Tratament anticoagulant: În unele cazuri, pot fi prescrise medicamente anticoagulante
pentru a preveni formarea de noi cheaguri sau pentru a ajuta la dizolvarea cheagurilor
existente.
27. Septicemia: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul şi tratamentul.
Septicemia, cunoscută și sub denumirea de sepsis, este o infecție gravă și potențial fatală care
se răspândește în întregul organism prin intermediul sângelui
Etiologia:
-infecții pulmonare,
-infecții urinare,
-infecții ale pielii,
-infecții ale tractului digestiv
-infecții dentare/oro-maxilo-faciale
-germeni cauzanti: stafilococul auriu, Streptococus, pneumococul; Germenii anaerobi, bacili
gram+ si -
Tabloul clinic:
-Febra sau frisoane.
-Tahicardie (ritm cardiac accelerat) și tahipnee (respirație accelerată).
-Confuzie mentală sau tulburări de conștiență.
-Hipotensiune
-Respirație rapidă și dificultăți de respirație.
-Slăbiciune și oboseală excesivă.
-Tendința la sângerare sau formarea de pete roșii pe piele (petehe).
-Hepato-splenomegalie,
-Eruptii cutanate,
-Leucoza,
-Creste VSH,
-Hemocultura pozitiva
Diagnosticul:
-Evaluarea simptomelor și a istoricului medical al pacientului.
-Analize de sânge pentru a identifica prezența infecției și a markerilor inflamatori.
-Culturi de sânge pentru identificarea microorganismelor responsabile de infecție.
-Imagistică medicală, cum ar fi radiografii toracice sau tomografie computerizată
Tratamentul:
-Administrarea de antibiotice intravenoase pentru a trata infecția și a preveni răspândirea
acesteia.
-Stabilizarea funcțiilor vitale, cum ar fi administrarea de fluide intravenoase și medicamente
pentru a menține tensiunea arterială și funcționarea organelor vitale.Tratamentul infecțiilor
sau a altor complicații asociate.
28. Limfadenita: etiologia, patogenia, anatomia patologică, clasificarea, tabloul clinic,
tratamentul.
Limfadenita este o afecțiune caracterizată de inflamația ganglionilor limfatici

Etiologia:
Limfadenita poate fi cauzată de o infecție bacteriană, virală sau fungică. Infecțiile comune
care pot duce la limfadenită includ infecții ale gâtului și amigdalelor, infecții dentare, infecții
cutanate, cum ar fi furunculele sau abcesele, tuberculoza sau infecțiile cu transmitere
sexuală, cum ar fi sifilisul și gonoreea. Uneori, limfadenita poate fi cauzată de reacții
alergice sau de afecțiuni autoimune.
Patogenia:
Infecția ajunge la ganglionii limfatici prin intermediul vaselor limfatice. Microorganismele
patogene sau alte substanțe iritante declanșează o reacție inflamatorie în ganglionii limfatici,
ceea ce duce la umflarea și sensibilitatea acestora.
Anatomia patologică a limfadenitei implică modificări în structura și compoziția ganglionilor
limfatici. Acestea pot include dilatarea vaselor de sânge, infiltrarea celulelor inflamatorii
(cum ar fi limfocitele și macrofagele), edemul țesutului și formarea de abcese sau necroză a
țesutului ganglionar.
Clasificare:
Limfadenita poate fi clasificată în funcție de localizarea afectată (de exemplu, limfadenita
cervicală, axilară sau inghinală) sau în funcție de etiologie (bacteriană, virală, fungică).
Tabloul clinic:
Simptomele limfadenitei pot varia în funcție de cauza subiacentă și de localizarea afectată.
Simptomele comune includ:
-Umflarea și sensibilitatea ganglionilor limfatici afectați.
-Durere la atingere sau presiune asupra ganglionilor.
-Roșeață și căldură în jurul ganglionilor inflamați.
-Febră și frisoane.
-Oboseală și stare generală de rău.
Tratamentul:
-Tratamentul infecției: Dacă limfadenita este cauzată de o infecție bacteriană, se pot prescrie
antibiotice. În cazul infecțiilor virale, tratamentul este de obicei simptomatic.
-Analgezice și antiinflamatoare.
29. Furunculul: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul.
Furunculul este o infecție bacteriană a foliculului de păr și a țesutului înconjurător.
Etiopatogenia:
Furunculul este cauzat de o infecție bacteriană, cel mai frecvent de Staphylococcus aureus.
Bacteria pătrunde în foliculul de păr sau în glandele sebacee prin leziuni minore ale pielii,
cum ar fi tăieturi sau zgârieturi. Infecția duce la inflamație și formarea unui abces în jurul
foliculului de păr. Un rol important în apariţia furunculelor îl are scăderea forţelor
protectoare a organismului ca rezultat a bolilor cronice, avitaminozei, diabetului zaharat,
condiţiilor meteorologice nefavorabile, răcirea sau supraîncălzirea corpului, dereglărilor
sistemului nervos, endocrin. Furunculele feţei de obicei se localizează în regiunea buzei,
mentonieră, nasului, mai rar în regiunea frontală şi jugală.
Tabloul clinic: -Umflătura roșie, sensibilă și dureroasă care se dezvoltă în zona afectată.
-Maturarea furunculului: umflătura crește în dimensiune și devine mai moale, cu formarea
unei colecții de puroi în interior.
-Durerea poate deveni mai intensă în timpul maturării și poate scădea odată ce furuncul se
sparge și se eliberează puroiul.
-În cazurile severe sau extinse, pot apărea febră și stare generală de rău.
I fază (Infiltrativă)- apare hiperemie şi edem fără limite clare, cu dureri neînsemnate. Timp
de 1-2 zile în regiunea foliculului pielos se formează un nodul limitat, ţesuturile
înconjurătoare se infiltrează, hiperemia pielii în regiunea afectată şi apar dureri pronunţate.
II fază ( Abcedantă)- caracterizează prin apariţia puroiului şi necrozei. Peste 3-4 zile după
începutul afecţiunii apare o dezintegrare purulentă a ţesuturilor, care clinic se manifestă prin
fluctuaţie. După deschiderea furunculului se elimină cantităţi variate de puroi cu sînge. În
regiunea defectului epidermului se observă burbionul necrotic a furunculului- capul, care se
înlătură uşor cu pinceta. După aceasta apare un ulcer cutanat cu ţesut granulos, infiltraţie şi
edem a ţesuturilor înconjurătoare. După terapie intensivă efectuată la timp, infiltraţia
tegumentelor treptat scade şi procesul parcurge ulterior fără abcedare; etapa III- e
caracteristic regenerarea plăgii cu formarea cicatricei. La aceşti pacienţi apare cefalee,
frisoane, fatigabilitate generală, toate acestea fiind simptomele intoxicaţiei. Cel mai grav
parcurg furunculele în regiunea buzei superioare, în regiunea triunghiului nazo-labial, în
aceste cazuri pot apare complicaţii grave (tromboflebita venelor faciale şi sinusului cavernos,
septicemie, meningoencefalită).
Diagnosticul: Diagnosticul furunculului se bazează pe examinarea fizică a zonei afectate.
Medicul va evalua aspectul și simptomele furunculului pentru a confirma diagnosticul. În
unele cazuri, poate fi necesară recoltarea unei mostre de puroi pentru analize de laborator.
Tratamentul:
-Igiena riguroasă: Se recomandă spălarea zonei afectate cu apă caldă și săpun antibacterian
pentru a preveni răspândirea infecției.
-Antibiotice: Terapia antibacteriană:Ceftriaxon 1g-2ori în zi; Dezintoxicaţie 30 – 60 ml de
lichid/kg – corp:Sol. Refortan 6%;Sol.fiziologică;Sol. Ringer; Tratament
desensibilizant:Dimedrol, suprastin, fencarol. Cu scopul profilaxiei trombozei sinusului
cavernos se indică anticoagulante cu acţiune directă:2500-5000 UI Heparină i/v de picurat cu
intervale 4-6 ore, după aceea i/m.Furunculele în faza a II se tratează în staţionar. Terapia
generală asigură lupta cu infecţia (inhibarea activităţii microorganismelor) şi intoxicaţia.
Terapia locală în faza acută a afecţiunii se petrece pentru drenarea puroiului şi exsudatului
din focarul purulent.
-Drenajul chirurgical:Tratamentul chirurgical al furunculelor feţei se efectuează în
cazurile abcedării, după incizie cavitatea se drenează, se aplică pansament cu unguentum
levomicoli. Pentru rezorbţia infiltratului se indică parafinoterapie, electroforeza cu lidază.
30. Carbunculul: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul.

Carbuncul este o inflamaţie acută purulentă – necrotică a cîtorva foliculi pieloşi şi glandelor
sebacee
Etiopatogenia:
Carbunculul este cauzat de infecția bacteriană cu Staphylococcus aureus, aceeași bacterie
responsabilă de furuncule. Infecția se dezvoltă atunci când bacteria pătrunde în foliculii de
păr sau glandele sebacee și se multiplica în profunzimea pielii și a țesutului subcutanat,
adipos. Factorii de risc pentru dezvoltarea carbunculului includ igiena precară, răniri ale
pielii, imunitate scăzută și diabet zaharat.
Tabloul clinic:
-Apariția unei zone dureroase, umflate și roșii, care crește în dimensiune în timp.
-Formarea unui grup de furuncule interconectate, având multiple puncte de supurație.
-Durere intensă în zona afectată.
-Febra și stare generală de rău pot fi prezente în cazurile severe.
Diagnosticul:
Diagnosticul carbunculului se bazează pe examenul fizic al zonei afectate. Medicul va evalua
aspectul și simptomele pentru a confirma diagnosticul. În cazurile severe sau recurente,
medicul poate solicita prelevarea unei mostre de puroi pentru analize de laborator și
identificarea bacteriei responsabile.
Tratamentul:
-Drenajul chirurgical: Carbunculul necesita, de obicei, drenaj chirurgical, care presupune
incizarea și drenarea puroiului acumulat în interiorul leziunii.
Terapia generală asigură lupta cu infecţia (inhibarea activităţii microorganismelor) şi
intoxicaţia. Terapia locală în faza acută a afecţiunii se petrece pentru drenarea puroiului şi
exsudatului din focarul purulent. Terapia antibacteriană:Ceftriaxon 1g-2ori în zi;
Dezintoxicaţie 30 – 60 ml de lichid/kg – corp:Sol. Refortan 6%;Sol.fiziologică;Sol. Ringer;
Tratament desensibilizant:Dimedrol, suprastin, fencarol. Cu scopul profilaxiei trombozei
sinusului cavernos se indică anticoagulante cu acţiune directă:2500-5000 UI Heparină i/v de
picurat cu intervale 4-6 ore, după aceea i/m. Tratamentul chirurgical la carbuncule se
efectuează deschiderea largă a infiltratelor.
31. Tuberculoza cervico-facială: etiopatogenia, tabloul clinic, tratamentul.
Tuberculoza cervico-facială, este o formă de tuberculoză care afectează regiunea gâtului și a

feței, provocat de agentul patogen (bacilul Koch).
Etiopatogenia:
Tuberculoza cervico-facială este cauzată de infecția bacteriană Mycobacterium tuberculosis.
Bacteria poate fi transmisă de la o persoană infectată prin intermediul picăturilor de aer, în
special în cazul expunerii la tusea sau strănutul unei persoane infectate. Infecția se dezvoltă
atunci când bacteriile intră în organism și afectează ganglionii limfatici și țesuturile moi din
regiunea gâtului și a feței.
Tuberculoza primară este localizată la nivelul porţii de intrare plasată mucozal, in zona
posterioară a cavităţii orale, mucoasă jugală, pilieri amigdalieni şi limbă, Adenopatia satelită
este unilaterală, nedureroasă şi evoluează rapid cu apariţia periadenitei şi a fistulizării
tegumentare, Starea generală este alterată progresiv cu febră.
Tuberculoza secundară . Se manifestă la bolnavii purtători a unei infecţii bacilare, La
nivelul părţilor moi din sfera oro-maxilo-facială . Putem intâlni trei entităţi clinice: ulceraţia
tuberculoasă, goma şi lupusul tuberculos. Ulceratia tuberculoasă este localizată la nivelul
palatului, buzelor si feţei dorsale a limbii. Ulceraţia este foarte dureroasă, spontan şi la
palpare, uneori fiind Însoţită de adenopatie satelită. Goma este localizată cel mai frecvent
lingual putând debuta superficial sau profund. Etapele evolutive ale gomei sunt: cruditate,
ramolire, ulcerare şi cicatrizare. Lupusul tuberculos este caracterizat prin prezenţa unor
leziuni nodulare unice sau multiple (lupoame, tuberculi lupici) . Intâlnite la nivelul vălului
palatin, buzei inferioare şi fibromucoasei procesului alveolar maxilar.
Tuberculoza osoasă apare de regulă la copii, calea de diseminare fiind exclusive
hematogenă şi se localizează in zonele active biologic respectiv cartilaje de creştere. Se poate
localiza central sau periferie.
Tabloul clinic:
-Umflarea și sensibilitatea ganglionilor limfatici din regiunea gâtului și a feței.
-Formarea de abcese sau fistule în zona afectată.
-Apariția de leziuni cutanate ulcerative care nu se vindecă.
-Durere și disconfort în zona afectată.
-Simptome sistemice: febra, slăbiciune și pierderea în greutate în stadiile avansate ale bolii.
Tratamentul:
-Terapie antituberculoasă: Medicamentele antituberculoase sunt prescrise pentru a trata
infecția bacteriană și pentru a preveni răspândirea bolii. Tratamentul trebuie administrat timp
îndelungat, de obicei, într-o perioadă de câteva luni până la câțiva ani.
-Intervenție chirurgicală: În cazurile severe sau în situațiile în care tratamentul medical nu
este eficient, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru drenajul abceselor, excizia
țesuturilor afectate sau reconstrucția regiunii afectate.
Tratamentul este chirurgical doar in cazul adenitelor supurate. Concomitent cu incizia şi
drenajul colecţiei purulente se recoltează probe pentru examenul microbiologic şi
anatomopatologie.
32. Sifilisul regiunii cervico-faciale: etiopatogenia, tabloul clinic, tratamentul.
Sifilisul regiunii cervico-faciale este o formă de sifilis care afectează zona gâtului și a feței,
cauzat de treponema pallidum.
Etiopatogenia:
Sifilisul este cauzat de infecția cu bacteria Treponema pallidum. Infecția se transmite în
principal prin contact sexual cu o persoană infectată, dar poate fi transmisă și prin contact
direct cu leziunile sifilitice ale pielii sau prin transmitere verticală de la mamă la făt în timpul
sarcinii. După pătrunderea bacteriei în organism, aceasta se răspândește prin sânge și limfă și
poate afecta diverse țesuturi, inclusiv regiunea cervico-facială.
Tabloul clinic:
Sifilide primare: Se manifestă sub forma unei ulcerații dureroase (șancru dur) în zona
infectată. Acesta poate fi localizat în jurul gurii, pe buze, pe limbă sau în zona amigdalelor.
Şancrul de inoculare este o leziune ulcero-erozivă neinflamatorie, rotundă cu margini
reliefate, lucioase, roşiatică, având baza indurată dar nedureroasă. Leziunea primară poate fi
unică sau multiplă, este insoţită de adenopatie regională, dură, mobilă şi nedureroasă.
Tabloul clinic se remite complet şi spontan in două-patru săptamâni.
Sifilide secundare: Se manifestă prin apariția unor leziuni cutanate roșii, numite erupții
sifilitice, care pot apărea pe față, în zona gâtului sau pe scalp, sunt dure si nedureroase.
Aceste leziuni pot fi nedureroase și pot dispărea și reapărea în timp. Perioada secundară
durează in medie şase săptămâni.
Sifilide terțiare: În stadiile avansate ale bolii, pot apărea leziuni mai profunde în țesuturile
regiunii cervico-faciale, cum ar fi gomele sifilitice, sunt localizaţi in derm, fibromucoasa
palatinală, limbă (glosita scleroasă. Acestea pot afecta oasele, cartilajele și alte țesuturi,
provocând deformări și distrucții severe.
Tratamentul:
Tratamentul sifilisului regiunii cervico-faciale se bazează pe utilizarea de antibiotice, în
special penicilină sau alte antibiotice adecvate pentru tratarea infecției cu Treponema
pallidum. Durata și schema de tratament vor fi stabilite de medicul specialist în boli
infecțioase sau dermatovenerologie în funcție de stadiul bolii și caracteristicile individuale
ale pacientului. Este important să se respecte întocmai tratamentul prescris și să se evite
contactul sexual până la vindecarea completă și obținerea rezultatelor negative ale testelor de
control.
32. Sinusita odontogenă: etiopatogenia, clasificarea, tabloul clinic, diagnosticul
Sinusita odontogenă este o afecțiune în care infecția dinților sau a țesuturilor din jurul
acestora se extinde în sinusurile paranazale, determinând inflamație și infecție în acestea(cel
mai implicat fiind molarul 1, apoi molarul 2, premolarul 2, molarul 3, premolarul 1, mai rar
caninul
Etiopatogenia:
Factori predispozanti: diminuarea rezistentei generale a organismului fata de infectii,
obstructia ostiumului din meatul mijlociu prin edemul mucoasei, prin polipi sinusali sau prin
deviatie de sept, alergii.
Factori determinanti:Caria dentară netratată sau infecții dentare necorespunzător tratate;
Abcese periapicale sau periimplantare; Traumatisme sau leziuni ale maxilarelor sau ale
sinusurilor; Chist radicular sau folicular suprainfectat; Granulom; Pungile parodontale adanci
de la nivelul molarilor si premolarilor; Infectiile radiculare latent la dintii cu necroza pulpara
sub obturatii vechi, cu carii secundare; Tratamente endodontice traumatizante prin
impingerea tesutului gangrenos sau a materialului de obturatie dupa de apex; extractia
dentara – cauza cea mai frecventa, prin plaga alveolara care deschide accidental sinusul, prin
chiuretaj exagerat, sau prin impingerea de resturi radiculare.
Clasificare:
Sinusita odontogenă poate fi clasificată în funcție de sursa de origine, astfel:
*Sinuzită odontogenă de origine dentară: Infecția se extinde dintr-un dinte afectat în
sinusurile paranazale.
*Sinuzită odontogenă de origine periapicală: Infecția provine de la un abces periapical, care
este o acumulare de puroi la vârful rădăcinii unui dinte.
*Sinuzită odontogenă de origine periimplantară: Infecția apare în jurul unui implant dentar
afectat.
Sinusita odontogenă poate fi clasificată în funcție de acutizare, astfel:
*Sinuzita maxilara odontogena acuta
*Sinuzita maxilara odontogena cronica
Tabloul clinic:
-Durere facială sau în zona maxilarului.
-Durere la nivelul dinților afectați.
-Congestie nazală și secreții nazale purulente.
-Durere sau presiune în zona sinusurilor paranazale. -Edem facial. -Dureri de cap.
-Febra (în cazurile severe), starea generala este alterata, apatie, inapetenta.
-Semnul Valsalva pozitiv
Diagnosticul diferențial:
Sinusita de origine non-odontogenă, migrena, nevralgia trigeminală sau afecțiuni ale
articulației temporomandibulare.
Tratamentul:
Tratament chirurgical: tratament de urgenta (drenarea sinusala), extractia obiectului,
drenarea endodontica, punctia diagnostic, medicamentos. Daca fenomenele de sinusita
persist, se va face cura sinusala prin procedeul Caldwell-Luc sau Denker. In cazul prezentei
comunicarii buco-sinusale, ce intretine o sinusita cronica, tratamentul este doar chirurgical,
urmata de inchiderea orificiului de comunicare in unul sau doua planuri.
Tratamentul medicamentos : antibiotice (+antifungice), analgetice, hiposensibilizante
(dimidrol, suprastin), vasoconstrictoare (Sanorin, naftizin, otilin), antipiretici, dezintoxicare.
33. Sinusita odontogenă maxilară acută: etiopatogenia, tabloul clinic, tratamentul.
Sinusita odontogenă maxilară acută este o formă de sinusită care se dezvoltă ca rezultat al
unei infecții dentare care se extinde în sinusul maxilar(cel mai implicat fiind molarul 1, apoi
molarul 2, premolarul 2, molarul 3, premolarul 1, mai rar caninul)
Etiopatogenia:
Sinusita odontogenă maxilară acută se dezvoltă atunci când infecția dinților superiori sau a
țesuturilor din jurul lor se răspândește în sinusul maxilar, care este situat în osul maxilar
superior.
Factori predispozanti: diminuarea rezistentei generale a organismului fata de infectii,
obstructia ostiumului din meatul mijlociu prin edemul mucoasei, prin polipi sinusali sau prin
deviatie de sept, alergii.
Factori determinanti: carii netratate; abcese periapicale ;Parodontita apicala granulomatoasa
cronica; Chist radicular sau folicular suprainfectat; Granulom; Pungile parodontale adanci de
la nivelul molarilor si premolarilor; Infectiile radiculare latent la dintii cu necroza pulpara;-
Tratamente endodontice traumatizante prin impingerea tesutului gangrenos sau a materialului
de obturatie dupa de apex; extractia dentara – cauza cea mai frecventa, prin plaga alveolara
care deschide accidental sinusul, prin chiuretaj exagerat, sau prin impingerea de resturi
radiculare.
Factori Infectiosi neodontogeni: Rinite etmoide;Tumori (epulis)
Tabloul clinic:
-Durere facială sau în zona maxilarului superior, care poate fi intensă și constantă.
-Durere sau sensibilitate la nivelul dinților superiori afectați.
-Congestie nazală și secreții nazale purulente sau mucopurulente.
-Durere sau presiune în zona sinusului maxilar.
-Senzație de presiune sau plenitudine în zona feței.
-Reducerea sau pierderea mirosului.
-Febra (în cazurile severe).
Tratamentul:
Tratament : tratament de urgenta (drenarea sinusala), extractia obiectului, drenarea
endodontica, punctia diagnostic, medicamentos.
Tratamentul medicamentos : antibiotice (+antifungice), analgetice, hiposensibilizante
(CaCl2, dimidrol, suprastin), vasoconstrictoare (Sanorin, naftizin, otilin), antipiretici,
dezintoxicare.
Tratament chirurgical – drenaj endodontic, inlaturarea factorului cauzal (extractia),
punctia, lavaj, inlaturarea corpilo straini.
34. Comunicarea buco-sinusală: etiopatogenia, tabloul clinic,tratamentul.
Comunicarea buco-sinusală este o afecțiune în care există o conexiune patologică între
cavitatea orală și sinusul maxilar. Această comunicare poate fi rezultatul unei afecțiuni
dentare, cum ar fi o extracție dentară complicată sau o infecție periapicală necorespunzător
tratată. Cel mai frecvent loc: creasta alveolara superioara in regiunea premolarilor sau
molarilor si vestibulul bucal superior.
Etiopatogenia:
- factori traumatici – acte chirurgicale (extractia dentara, tratamentul chirurgical al
chisturilor de maxilar, rezectii osoase pentru tumori) sau traumatismele accidentale, cu
distructii intinse si chiar cu lipsa de substanta osteo-mucoasa
- factori infectiosi – infectii nespecifice (osteita postextractionala, osteita crestei alveolare,
osteomielita) sau specific (goma luetica/tuberculoasa).
Tabloul clinic:
-Prezența unei fistule sau a unei deschideri între cavitatea orală și sinusul maxilar.
-Scurgeri de lichid sau de mucus prin fistulă.
-Disconfort sau senzație de presiune în zona sinusului maxilar.
-Congestie nazală și secreții nazale.
-Infecții recurente în zona afectată.
-Semnul Valsava pozitiv.
-Tulburari functionale importante: refluarea lichidelor prin fosa nazala, patrunderea aerului
din sinus in gura, rinolalee (schimbarea timbrului vocal).
Diagnostic: instrumental bont, proba Valsava pozitiv, punctia, radiografie, rinoscopie
anterioara, endoscopie optica, etc
Tratamentul:
-Închidere spontană: Unele comunicări buco-sinusale mici pot să se închidă spontan prin
vindecarea țesuturilor din jur.
-Intervenție chirurgicală: Dacă comunicarea nu se închide spontan, poate fi necesară o
intervenție chirurgicală pentru a repara defectul. Chirurgul poate utiliza o tehnică de sutură
directă sau poate plasa un lambou mucozal pentru a închide comunicarea.
-Utilizarea de materiale de augmentare: Uneori, pentru a facilita vindecarea și închiderea
defectului, se pot utiliza materiale de umplutură, cum ar fi biomateriale sau grefe mucozale.
-Tratament :ortopedic – in cazurile de comunicari mari, ce nu pot fi inchise prin mijloace
chirurgicale; proteze mobile chirurgical – in conditii de sinus curat, fara secretii. Plastia
orificiului de comunicare se efectueaza dupa cura radicala a sinusului, de obicei in aceeasi
sedinta, prin avivarea marginilor fistulei si sutura marginala a lambourilor de mucoasa.
Inchiderea in doua planuri – un lambou din vecinatate si unul de pe bolta palatina/vestibul.
35. Afecţiunile glandelor salivare: etiopatogenia, clasificarea.
Sialodenita – reprezinta inflamatia a glandelor salivare
Sialodochita – reprezinta proces inflamator cu caracter acut si cronic localizat la nivelul
ducturilor glandelor salivare.
Etiopatogenia:
-Infecții bacteriene: Infecțiile bacteriene, cum ar fi sialadenita, pot apărea atunci când
bacteriile pătrund în glanda salivară și determină inflamație și umflare, germenii saprofiti:
pneumococ, stafilococ, streptococ,
-Calculi salivari: Calculii salivari sau litiaza glandelor salivare se formează atunci când
substanțele minerale se acumulează și formează depozite dure în conductele sau glandele
salivare, blocând fluxul normal al salivei și determinând inflamație și durere.
-Tumori benigne: Unele tumori benigne, cum ar fi adenomul pleomorf și mucoepidermoidul,
pot afecta glandele salivare și pot duce la simptome și complicații.
-Tumori maligne: Tumorile maligne, cum ar fi carcinomul adenoid-cistic și carcinomul
mucoepidermoid, pot afecta, de asemenea, glandele salivare și pot necesita tratament
complex.
-Traumatisme
Infectarea glandei se poate face pe urmatoarele patru cai: canaliculara; limfatica;
hematogena; directa.
1.Prin calea canaliculara se produce de obicei la indivizi cu igiena bucala defectuoasa, cu
carii multiple si gangrene pulpare, resturi radiculare, stomatite etc.
2. Calea limfatica este calea de invazie a glandelor de la procesele infectioase ale
limfonodulilor
3. Calea hematogena se intalnesc in timpul evolutiei bolilor infectioase asociate si cu
scaderea a imunitatii.
4. Calea directa se produce in cazul traumatismelor cu plagi deschise care intereseaza
parenchimul glandular
Clasificarea:
-Sialadenite: Inflamația glandelor salivare, care poate fi cauzată de infecții bacteriene sau
alte cauze.
-Litiaza glandelor salivare: Prezența calculilor sau depozitelor dure în conductele sau
glandele salivare, care blochează fluxul salivei.
-Tumori benigne: Tumori non-canceroase care se dezvoltă în glandele salivare, cum ar fi
adenomul pleomorf.
-Tumori maligne: Tumori canceroase care afectează glandele salivare, cum ar fi carcinomul
adenoid-cistic și carcinomul mucoepidermoid.
-Sindromul Sjögren: O afecțiune autoimună în care sistemul imunitar atacă glandele care
produc saliva și lacrimile.
-Dupa ETIOLOGIE : Necalculoase: Virotice; Bacteriale; Specifice; Nespecifice; Traumatice;
Calculoase
-Dupa EVOULUTIE: Acute: Seroase, Purulente, Necrotico-purulente; Cronice: Hipertrofice,
Distructive
36. Sialadenitele specifice și nespecifice: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul
Sialadenitele sunt afecțiuni caracterizate prin inflamația glandelor salivare. Ele pot fi
clasificate în sialadenite specifice și nespecifice în funcție de etiologie
*Sialadenite specifice:
Etiopatogenie:
Sialadenitele specifice sunt cauzate de infecții bacteriene sau virale specifice. Aceste infecții
pot fi cauzate de bacterii precum Staphylococcus aureus, Streptococcus viridans sau virusuri
precum virusul gripal sau virusul parotiditei epidemice.
Tabloul clinic: Sialadenitele specifice:
-Umflarea și durerea glandei salivare afectate.
-Roșeață și sensibilitate locală.
-Febra în cazul infecțiilor bacteriene severe.
-Secreții purulente în cazul infecțiilor bacteriene.
Diagnosticul diferențial: sialadenitelor specifice:
Diagnosticul diferențial al sialadenitelor specifice poate include alte afecțiuni inflamatorii ale
glandelor salivare sau infecții ale țesutului oral și facial.
Tratamentul:
-Administrarea de antibiotice adecvate în cazul sialadenitelor bacteriene.
-Administrarea de antivirale în cazul sialadenitelor virale.
-Analgezice și antiinflamatoare pentru controlul durerii și inflamației.
-Hidratarea adecvată și utilizarea de comprese calde pentru a reduce disconfortul și a
îmbunătăți drenajul glandei salivare afectate.
*Sialadenite nespecifice:
Etiopatogenie:
-Obstrucția glandelor salivare de către calculi salivari.
-Disfuncția glandelor salivare datorată deshidratării, utilizării de medicamente sau
radioterapiei.
-Reacții alergice sau autoimune.
-Tabloul clinic: Sialadenitele nespecifice pot prezenta următoarele simptome:
-Umflarea și durerea glandei salivare afectate.
-Durere și disconfort în timpul masticației sau secreției de saliva.
-Secreții purulente în cazul infecțiilor secundare.
Diagnosticul diferențial al sialadenitelor nespecifice poate include alte afecțiuni inflamatorii
ale glandelor salivare, tumori glandulare sau infecții orale și faciale.
Tratamentul: sialadenitelor nespecifice
-Stimularea fluxului de salivă prin hidratare adecvată, consumul de alimente acide sau
mestecarea gumelor fără zahăr.
-Utilizarea de comprese calde și masaje ușoare pentru a îmbunătăți drenajul glandei salivare
afectate.
-Îndepărtarea calculilor salivari prin metode endoscopice sau chirurgicale în cazul obstrucției
glandelor.
-Administrarea de medicamente antiinflamatoare sau antibiotice în cazul infecțiilor
secundare.
38. Sindromul Mickulicz: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferențial,
tratamentul.
Sindromul Mickulicz, cunoscut și sub numele de sialadenita sclerozantă difuză, este o

afecțiune rară caracterizată prin inflamația cronică și proliferarea glandelor salivare și a altor
glande exocrine.
Etiopatogenie:
Se crede că afecțiunea poate fi rezultatul unei reacții imune anormale sau a unei
predispoziții genetice. Există dezbateri cu privire la posibila asociere cu boala autoimună,
infecții sau alte procese inflamatorii.
Tabloul clinic:
-Umflarea și creșterea în volum a glandelor salivare (în special a glandelor parotide și
submandibulare), precum și a altor glande exocrine precum lacrimale și sudoripare.
-Simetrie bilaterală a afectării glandulare.
-Absența durerii în majoritatea cazurilor.
-Glande salivare nedureroase la palpare, tumefactie difuza
-Posibile manifestări extraglandulare, cum ar fi inflamația glandelor lacrimale
(dacrioadenită) sau afectarea altor glande exocrine.
- afectind in special sexul feminin
Pot prezenta simptome similare, inclusiv sialadenite cronice, tumori glandulare, boli
autoimune precum sindromul Sjögren sau limfomul non-Hodgkin.
Tratamentul:
Tratamentul sindromului Mickulicz are drept scop ameliorarea simptomelor și controlul
inflamației.
-Administrarea de corticosteroizi pentru a reduce inflamația și umflarea glandelor.
-Administrarea de medicamente imunosupresoare în cazurile severe sau rezistente la
corticosteroizi.
-Tratamentul afecțiunilor asociate, cum ar fi boala autoimună subiacentă.
Tratament chirurgical: consta in parotidectomie superficiala modelanta cu conservarea
nervului facial
39. Sindromul Sjögren: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferențial,

tratamentul.
Sindromul Sjögren este o boală autoimună cronică caracterizată prin inflamația glandelor
exocrine, în special a glandelor salivare și lacrimale.
Etiopatogenie:
O combinație de factori genetici, imunologici și de mediu contribuie la dezvoltarea bolii. Se
presupune că un dezechilibru al sistemului imunitar determină atacul autoimun asupra
glandelor exocrine, cauzând inflamație și disfuncție glandulară.
Tabloul clinic:
-Gura uscată (xerostomie) datorată afectării glandelor salivare, ceea ce poate determina
dificultăți în vorbire, înghițire și apariția cariilor dentare.
-Ochii uscați (xeroftalmie) datorită afectării glandelor lacrimale, manifestându-se prin
senzație de corp străin în ochi, iritație și vedere încețoșată.
-Manifestări extraglandulare, cum ar fi artrita, oboseala cronică, afectarea pielii, rinichilor,
plămânilor și sistemului nervos.
-Riscul crescut de dezvoltare a limfomului.
Diagnosticul diferențial: sindromul sicca primar (gura și ochii uscați în absența altor
manifestări autoimune), hepatita C, lupusul eritematos sistemic, sclerodermia și alte boli
autoimune.
Tratamentul:
-Măsuri de gestionare a simptomelor, cum ar fi utilizarea de substituenți salivari și lacrimi
artificiale pentru a ameliora gura și ochii uscați.
-Administrarea de medicamente antiinflamatoare și imunosupresoare pentru a controla
inflamația și a reduce activitatea sistemului imunitar.
40. Sialolitiaza: definiţia, clasificarea, etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul

Definiție:
Sialolitiaza reprezintă prezența calculilor salivari în glandele salivare sau în conductele
acestora, care pot afecta fluxul normal al salivei.
Clasificare:
Sialolitiaza poate fi clasificată în funcție de glandele salivare afectate:
-Sialolitiaza glandei parotide: calculi se formează în glanda parotidă sau în conductul său
principal, conductul Stenon.
-Sialolitiaza glandei submandibulare: calculi se formează în glanda submandibulară sau în
conductul Wharton.
-Sialolitiaza glandelor sublinguale și minore: calculi se formează în glandele sublinguale sau
în glandele salivare minore și conductele acestora.
Etiopatogenie:
-Precipitarea sărurilor minerale din salivă.
-Stază salivară, care poate fi cauzată de o obstrucție a conductelor salivare, scăderea fluxului
salivar sau modificări în compoziția salivei.
-Infecții bacteriene în conductele salivare, care pot contribui la formarea calculilor.
-Factori morfologici care favorizeaza scurgerea mai lenta a salivei
-F.Functionali-saliva gl.submaxilare fiind bogata in mucus si saruri de Ca
-F.de mediu-frecventa mare in tarile nordice cu climat rece si umed
-F.alimentari-supraalimentatia azotata cu proteine,abuzul de alimenteconservate,picante si alcool
-Intoxicatii endo si exogene,fumatul,septicitatea,mediul bucal,trauma.
-Tulburari metabolice generale
-Poliatrita cronica evolutiva
Tabloul clinic:
-Durere și inflamație în glanda salivară afectată.
-Umflarea și sensibilitatea glandei salivare.
-Episoade de exacerbare a durerii, care pot apărea în timpul mesei sau în timpul secreției
salivare sporite (de exemplu, la mirosirea sau gândirea la mâncare).
-Secreție salivară redusă sau blocată.
Clinica:Perioadele:1.latenta. 2.triada salivar dupa Teodorescu. 3.colica salivara. 4.abcesul salivar
5.tumora salivara
Diagnosticul diferențial: Diagnosticul sialolitiazelor implică excluderea altor afecțiuni care
pot prezenta simptome similare, cum ar fi sialadenita (inflamația glandelor salivare), tumori
glandulare sau infecții ale cavității bucale.
Tratamentul:
-Măsuri conservatoare: Consumul abundent de apă, stimularea fluxului salivar prin
mestecarea gumii sau consumul de alimente acide, masajul glandei afectate pentru a ajuta la
eliminarea calculului.
-Extracția manuală a calculului: Dacă dimensiunea și localizarea permit, medicul poate
încerca să extragă manual piatra din ductul glandei salivare.
-Intervenție chirurgicală: În cazurile mai severe sau în cazul în care calculul este de
dimensiuni mari și nu poate fi extras manual, poate fi necesară o intervenție chirurgicală
pentru a îndepărta calculul și a restabili fluxul salivar normal.
41.Traumatismele oro-maxilo-faciale, date generale. Caracteristica

traumatismelor OMF după cauze.
Traumatismele oro-maxilo-faciale (OMF) zone leziuni sau vătămări care afectează regiunea
feței, gurii, maxilarului, mandibulei și a structuralor adiacente. Aceste traumatisme pot fi
cauzate de diverse situații, cum ar fi accidentele de mașină, căderile, agresiunile sau
accidentele sportive.etc.
Caracteristicile traumatismelor OMF după cauze pot fi împărțite în următoarele categorii:
Traumatism acut:
Accident de mașină: Coliziunile în trafic pot provoca leziuni grave ale feței și maxilarului,
inclusiv fracturi osoase, contuzii și leziuni ale țesuturilor moi.
Căderi: Căderile pot duce la fracturi ale maxilarului și mandibulei, vătămări ale dinților sau
ale mușcăturilor, precum și la răniri ale buzelor, limbii sau gingiilor.
Agresiuni:
Loviturile la nivelul feței, pumni, lovituri cu obiecte contondente sau violența fizică pot
cauza fracturi, leziuni ale articulațiilor temporomandibulare și alte vătămări la nivelul feței și
gurii.Accident sportive: Activități sportive, precum fotbalul, hocheiul sau artele marțiale, pot
duce la traumatisme OMF prin coliziuni cu alte jucători, obiecte sau suprafețe dure.
Traumatism penetrant:
Răniri prin obiecte ascuțite: Incidentele în care persoana este lovită de un obiect ascuțit,
precum un cuțit sau un obiect sparturător, pot cauza leziuni grave la nivelul feței și gurii.
Împușcături: Glonțurile sau alte proiectile trase cu viteză mare pot produce leziuni severe la
nivelul structuralor faciale și osoase.
Traumatisme craniene:
Fracturi cranefaciale: Acestea atunci când există o fractură a oaselor craniului și a celor
faciale în același timp, adesea ca rezultat al unui traumatism puternic la nivelul capului.
Leziuni ale creierului: Traumatismele craniofaciale pot fi asociate cu leziuni cerebrale
traumatice, cum ar fi contuziile cerebrale, hematoamele sau leziunile vasculare, care pot avea
consecinte grave pentru sanatatea persoanelor afectate.
42. Clasificarea leziunilor ţesuturilor moi faciale. Tratamentul chirurgical al
plăgilor ţesuturilor moi faciale.
Traumatologia OMF include totalitatea leziunilor post-traumatice ale viscerocraniului,
inclusiv alepărţilor moi de la acest nivel.
Leziunile țesuturilor moi faciale pot fi clasificate în funcție de gradul de gravitate și de
profunzime.
Plăgi superficiale: Acestea sunt leziuni care afectează doar stratul superficial al pielii și pot
include zgârieturi, abraziuni și tăieturi minore. Acestea plăgi pot fi tratate în mod
conservator, prin curățarea și dezinfectarea adecvată a rănii, aplicarea unui pansament steril
și monitorizarea evoluției pentru a preveni infecțiile.
Plăgi înțepate: Acestea sunt leziuni cauzate de obiecte ascuțite, cum ar fi ace, cuie sau alte
obiecte punctiforme. Ele pot penetra straturile profunde ale pielii și pot provoca daune la
nivelul țesuturilor subiacente, precum mușchii, nervii sau vasele de sânge. Tratamentul
constă în curățarea și dezinfectarea rănii, suturarea sau închiderea plăgii și administrarea
unui tratament profilactic pentru prevenirea infecțiilor.
Plăgi tăiate: Acestea sunt leziuni cauzate de obiecte ascuțite sau tăietoare, cum ar fi cuțite,
cioburi de sticlă sau obiecte metalice. Ele pot provoca tăieturi adânci și pot afecta țesuturile
moi, precum mușchii, tendoane, nervii și vasele de sânge. Tratamentul implică curățarea și
dezinfectarea rănii, suturarea sau închiderea plăgii în straturi și administrarea unui tratament
adecvat pentru prevenirea infecțiilor.
Plăgi contuze: Acestea sunt leziuni cauzate de lovituri sau traume puternice, cum ar fi
vânătăi sau rupturi tisulare. Ele pot provoca sângerări interne și umflături. Tratamentul poate
include aplicarea de compresie reci pentru a reduce umflătura, administrarea de analgezice
pentru ameliorarea durerii și, sau, intervenții chirurgicale pentru a trata leziunile severe.
Tratamentul chirurgical al plăgilor țesuturilor moi faciale poate fi necesar în cazul
leziunilor mai grave sau complicate.
-Debridarea chirurgicală: Eliminarea țesutului necrotic sau contaminat pentru a promova
vindecarea și prevenirea infecțiilor.
-Suturarea sau închiderea plăgii: Realizarea de cusături pentru a aduce și fixa marginile
plăgii, permițând vindecarea adecvată.
-Reconstrucția chirurgicală: Restaurarea sau înlocuirea țesuturilor afectate prin utilizarea
tehnicii de chirurgie plastă
-Hemostază și controlul sângerării: Oprirea sângerării și controlul vaselor de sânge afectate
pentru a preveni complicațiile hemoragice.
Există o serie de aspecte particulare ale leziunilor traumatice OMF:
- riscul afectării căilor aeriene superioare;
- frecventă asociere cu leziuni intracraniene şi ale coloanei cervicale;
- leziuni oculare, nazale, orale sau otice, care necesită îngrijiri specifice;
- vascularizaţie extrem de bogată, prezentând riscuri legate de amploarea hemoragiilor, dar şi
beneficii raportate la o bună vindecare post-traumatică;
- leziuni specifice ale nervilor cranieni, în special ale n. facial şi n. trigemen;
- particularităţi privind estetica şi funcţionalitatea facială;
- raporturile anatomice specifice între tegumente, structuri musculare şi osoase implică
deseori tehnici specifice de îngrijire a plăgilor;
- leziunile specifice ale canalelor de excreţie ale glandelor salivare sau lacrimale pot induce
complicaţii şi dificultăţi de tratament
43. Traumatismele dento-parodontale, date generale, etiologie, clasificarea,
tratamentul traumatismelor dento-parodontale.
Traumatismele dento-parodontale se referă la leziunile care afectează dinții și țesuturile

parodontale adiacente, cum ar fi gingiile, osul alveolar și ligamentele parodontale.
Clasificarea traumatismelor dento-parodontale:
-Leziuni coronare: Acestea afectează partea vizibilă a dintelui și pot include fisuri a
smaltului, fracturi a smaltului, fracturi coronare necomplicate/complicate, fracturi corono-
radiculare.
-Leziuni radiculare: Implica afectarea rădăcinii dintelui; fracturile radiculare sau dislocările
radiculare, contuzia, subluxatia, luxatia extruziva/ intruziva, luxatia laterala, avulsia
-Leziuni ale țesutului parodontal: Implica deteriorarea ligamentului parodontal, a osului
alveolar sau a gingiilor.
*Clasificarea Fracturilor crestei alveolare dupa Clark:
-fractura procesului alveolar edentat
-fractura procesului alveolar cu deplasare neinsemnata
-fractura procesului alveolar cu deplasare majora
-fractura procesului alveolar cu depolasare majora si fractura maxilarului.
Etiologie traumatismelor dento-parodontale:
Agresiuni, caderi, accidente rutiere, accidente de munca si sport, muscaturile de animale,
arma de foc, fracturile patologice, etc.
*Clinic: fragmentul fracturat prezinta mobilitate patologica, fixat de periost sau desprins
complet. Hemoragie din plaga fibromucoasei gingivale. Dureri. Echimoze labiale, ocluzia
patologica. Dintii distopati pe fragmentul fracturat cit si pe arcada restanta. Dintii luxati
partial sau total, avulsionati sau fracturati.
*Examenul clinic: date subiective si obiective, ortopantomografia cu evdentierea liniilor de
fractura, implicarea dintilor, a foselor nazale, sinusului maxilar(la maxila), dislocarea
fragmentului fracturat.
Tratamentul traumatismelor dento-parodontale:

-Tratamentul fracturilor crestei alveolare.
*Prelucrarea cimpului operator cu antiseptice, anestezia , repozitia manuala a fracturii,
imobilizarea cu atela individuala, placi palatinale din acrilate. Dintii se extrag, se fixeaza cu
atele sau se trateaza endodontic.
-Tratamentul traumatismelor parodontale.
*Tratamentul contuziilor paradontale: se scoate dintele din ocluzie, imobilizarea dintilor.
Endodontic mai tirziu, daca apar modificari in pulpa.
*Tratamentul luxatiei dentare partiale: repozitionarea dintelui, suturarea fibromucoasei,
imobilizare pe 4 saptamini. Endodontic cind pulpa e necrozata.
*Tratamentul luxatiilor dentare totale: replantare dinte timp de 2 ore dupa trauma, extractii
dentare. In avulsie se trateaza endodontic, se replanteaza, se imobilizeaza coroana pe dinti
vecini, sutura plagii, restaurarea coroanei.
44. Fracturile crestelor alveolare, etiologia, examenul clinic, simptomatologia
Etiologie: agresiuni, caderi, accidente rutiere, accidente de munca si sport. Muscaturile de

animale, arma de foc, factorii iatrogeni, catatraumatismul, fracturile patologice.
Clasificarea Fracturilor crestei alveolare dupa Clark:
-fractura procesului alveolar edentat
-fractura procesului alveolar cu deplasare neinsemnata
-fractura procesului alveolar cu deplasare majora
-fractura procesului alveolar cu depolasare majora si fractura maxilarului.
Clinic/ Simptomatologia: fragmentul fracturat prezinta mobilitate patologica, fixat de periost
sau desprins complet. Hemoragie din plaga fibromucoasei gingivale. Dureri. Echimoze
labiale, ocluzia patologica. Dintii distopati pe fragmentul fracturat cit si pe arcada restanta.
Dintii luxati partial sau total, avulsionati sau fracturati.
Examenul clinic: date subiective si obiective, ortopantomografia cu evidentierea liniilor de
fractura, implicarea dintilor, a foselor nazale, sinusului maxilar(la maxila), dislocarea
fragmentului fracturat.
Tratamentul fracturilor crestei alveolare.

*Prelucrarea cimpului operator cu antiseptice, anestezia , repozitia manuala a fracturii,
imobilizarea cu atela individuala, placi palatinale din acrilate. Dintii se extrag, se fixeaza cu
atele sau se trateaza endodontic.
45. Fracturile de mandibulă: clasificarea, etiologia, simptomatologia. Tratamentul

fracturilor de mandibulă.
*Statistici: fraturile de mandibula se intilnesc in 70 % dintre fracturile viscerocraniului. Au

frecventa mai crescuta la barbati 60-80% si afecteaza in special dultii tineri intre 20-45 ani.
Dupa Haug frecventa fracturilot mandibulare dupa localizare sunt:
-corpul mandibulei 29%, condilul 26%, unghiul mandibular 25%, simfiza mentoniera si zona
parasimfizara 17%, ramul 4%, proces coronoid 1%.
Clasificarea fracturilor de mandibulă.
1. După numărul liniilor de fractură:
• fracturi unice
• fracturi duble
• fracturi triple
• fracturi cominutive
2. După gradul de interesare osoasă
• fracturi incomplete (fisuri) - linia de fractură are un traiect incomplet care nu ajung să
separe două fragmente osoase, continuitatea mandibulei fiind păstrată ;
• fracturi complete (fracturi propriu-zise) - linia de fractură separă două fragmente
independente, de cele mai multe ori fără menţinerea continuităţii mandibulare;
• fracturile parţiale (marginale), care, chiar dacă sunt complete, nu întrerup continuitatea
mandibulei, ci delimitează şi detaşează un fragment osos marginal (fracturile procesului
alveolar, fractura bazilarei mandibulei cu detaşarea unui fragment osos la nivelul
unghiului sau mentonului) ;
• La copii, se descrie fractura "În lemn verde", care indiferent de gradul de interesare
osoasă (fractură incompletă sau completă), este fără deplasare, datorită manşonului
periostal gros care menţine continuitatea mandibulară.
3.După relaţia cu mediul extern
• fracturi închise sau simple - focarul de fractură nu comunică cu mediul extern
(cavitatea orală sau tegument); fracturile ramului, condilului sau coronoidei mandibulei;
• fracturi deschise sau compuse - focarul de fractură comunică cu mediul extern;
majoritatea fracturilor corpului mandibular la pacienţii , dentaţi sunt deschise în
cavitatea orală.
Clasificare după localizarea anatomică a liniei de fractură

 fracturi ale corpului mandibular
 fracturi mediane ;
 fracturi paramediane;
 fracturi laterale ;
2. Fracturi ale unghiului mandibular:
 fracturi situate înaintea inserţiilor musculare;
 fracturi situate în plină masă musculară;
3. Fracturi ale ramului mandibular:
 fracturi verticale ;
 fracturi oblice;
 fracturi orizontale;
4. Fracturi ale condilului mandibular:
 fracturi subcondiliene joase (fracturile apofizei condiliene) ;
 fracturi subcondiliene înalte (fracturile colului condilului);
 fracturile capului condilian(intracapsulare) ;
5. Fracturi ale apofizei coronoide.
-Mecanismele de producere a fracturilor de mandibulă.
Agentul traumatic poate produce fractura mandibulei fie la locul de aplicare (fractură
directă), fie la distanţă (fractură indirectă).
Se descriu multiple mecanisme de producere a fracturilor de mandibulă:
• Flexie – constă în acțiunea concomitentă și antagonistă a unor forțe de compresie și
tensiune, cel mai frecvent întîlnit => agentul traumatic produce o închidere sau
deschidere a arcului mandibular;
• Presiune - Determină la locul de aplicare a forţei fracturi directe, osul cedând prin
acţiunea directă a unui agent vulnerant cu energie cinetică foarte mare (traumatisme
prin arme de foc);
• Tasare - Produce fracturi indirecte atunci când osul primeşte forţa în axul lung.
Situaţia clinică - fractura intracapsulară a capului condilului mandibular prin tasarea în
cavitatea glenoidă, în urma unui impact aplicat de jos în sus pe unghi, în axul ramului
mandibular ;
• Forfecare - Produce de asemenea fracturi indirecte şi se bazează pe principiul acţiunii
şi reacţiunii. Prin acelaşi tip de impact vertical pe unghiul mandibulei, se produce
fractura verticală a ramului mandibular, cu traiect de la incizura sigmoidă la marginea
bazilară În dreptul unghiului;
• Smulgere - Este un mecanism controversat pentru fracturile de mandibulă şi se referă
la situaţiile în care o contracţie puternică a m. temporal smulge apofiza coronoidă.
-Mecanisme de deplasare a fragmentelor osoase în fracturile de mandibulă.
*Deplasari primare: sub actiunea unui agent vulnerant cu energie cinetica mare care produce
fractura directa sau indirecta cu deplasari.
*Deplasari secundare: sub influenta unui factor activ cum ar fi musculatura inserata pe
mandibula, preum si de factori apasivi ca localizarea si directia liniei de fractura, statusul
dentar.
*Dupa directia deplasarii: deplasari verticale, orizontale, anterioare, posterioare.
-Factorii principali ce influenţează deplasarea fragmentelor osoase.
-forța traumatismului care produce deplasarea primară
-contracția mușchilor înserati pe mandibula, ridicatorii ascensioneaza fragmentul pe care se insera,
suprahioidienii coboara avind si o actiune centripeda.
-locul si directia liniei de fractura pot duce la deplasari verticale, orizontale ducind la agrenare sau
deplasare exagerata.
-dintii implantati pe fragmentele fracturate sau arcada antagonista se pot opune deplasarilor
exagerate
Simptomatologia subiectiva (acuzele) ,comuna tuturor fracturilor de mandibula.
*Durerea: este vie, puternica, se accentueaza la miscarile la mandibulei sau la presiuni
exercitate pe os.
*Hemoragii din cavitatea bucala sau din plaga prezenta in exterior la nivelul mandibulei
*Tulburari functionale: jena in deglutitie, dereglari de fonatie,imposibilitatea efectuarii
masticatiei.
*Tulburari estetice , deformarea fetei, prezenta edemului,prezenta plagilor tesuturilor moi,
hematomului, tumefactie.
*Pierderea sensibilitatii anestezii sau hipoestezii pe teritoriul nervului alveolar inferior.
*Mobilitatea dintilor sau pierderea lor in urma traumei.
Simptomatologia obiectiva, comuna tuturor fracturilor de mandibula.
*Semne de intreruere a continuitatii osoase:
-deformari osoase a etajului inferior al fetei.
-mobilitatea anormala a fragmentelor osoase
-crepitatii osoase
-diminuarea sau absenta transmiterii miscarilor in ATM
-modificarea raportului de ocluzie
*Tulburari functionale:
-durerea la efectuarea examenului clinic
-dereglari in fonatie, jena in deglutitie
*Semne asociate leziunii:
-edemul partilor moi, echimoze, hematoame, excoriatii sau plagi perimandibulare, hemoragii
-tulburari de sensibilitate pe traiectul nervului alveolar inferior, hipoestezii ,anestezii.
-luxatii sau fracturi dentare, hematoame, plagi ale mucoasei fixe si mobile la nivelul
procesului alveolar si fundul de sac vestibular.
*Palpator:
-evidentierea punctelor dureroase
-discontinuitatea osoasa
-infundari sau proeminente osoase
-decalaje intre fragmente
-mobilitate anormala a fragmentelor, uneori crepitatii osoase.
Fracturile mediane (mediosimfizare) mandibulare.
Situata intre doi incisivi centrali inferiori, destul de rar deoarece simfiza mentoniera este un
loc de rezistenta a mandibulei. Se produc prin inchiderea sau deschiderea exagerata a arcului
mandibular.
Se pot produce deplasari primare in plan vertical sau orizontal, deplasare secundara e absenta.
Prezente echimoze mentoniere in fundul de sac vestibular sau sublingual, o plaga
fibromucoasa gingivala intre incisivi centrali.
La inchiderea arcadelor fragmentele se departeaza datorita tractiunilor divergente a muschilor
ridicatori, la deschidere se apropie prin actiunea centripeda a suprahioidienilor realizind
ocluzie armonica. La deplasarea primara un fragment e ascensionat -e prezenta ocluzia, celalalt
e coborit si lingualizat in inocluzie.
Fracturile paramediane mandibulare (parasimfizare).
Intre incisivi centrali si canini. Deplasare primara sau secundar sub actiunea fortei musculare,
fragmentele nu sunt simetrice. Cel mare e tras inapoi si in jos realizind inocluzie in plan
vertical si orizontal. Fragmentul mic e tras in sus de maseter si temporal si inauntru de
pterigoidieni raport normal de ocluzie. Se observa o plaga a fibromucoasei la nivelul focarului
de fractura, mobilitate anormala a fragmentelor osoase, echimoze genio-labiale si in 1/3
anterioara a planseului bucal.
Fracturile laterale (ale corpului mandibulei) și ale unghiului mandibular.
Intre canini si molarul de minte. Deplasari primare si secundare. Fragmentul mare e tras in jos
si inapoi catre partea fracturata de suprahioidieni, cel mic in sus si inapoi de temporal si
pterigoidian intern si inauntru de pterigoidian extern. Daca deplasarile sunt mari e interesat
canalul mandibular cu hemoragii si hipoestezii pe ramurile terminale a alveolarului inferior.
Clinic tumefactii in regiunea geniana si submandibulara, in focarul de fractura, echimoze sau
hematoame in planseul bucal, disfagie, mai rar tulburari respiratorii. Ocluzia modificata.
Fracturile unghiului mandibulei.
Favorizata de curbura osului, eruptia tardiva sau incluzia molarului de minte. Prin trauma
directa sau indirecta aplicata pe barbie. Daca linia fracturii trece in plina insertie musculara nu
au loc dislocari, daca inaintea insertie se produc deplasari importante: fragmentul mare anterior
e tras in jos si inapoi de suprahioidieni, lateral de pterigoidian extern de partea sanatoasa.
Fragmentul mic tras in sus si inainte de maseter, temporal si pterigoidian intern.
In fracturi fara deplasari- tumefactia regiunii parotideo maseterine,trismus si disfagie
moderata, dureri la apasare laterala pe unghi sau presiune anterioara pe menton.
In fracturi cu deplasari- tumefactii voluminoase periangulo mandibular, trismus, echimoze
sau hematoame in planseul bucal. Mobilitaea fragmentelor se percepe greu.
Fracturile ramului ascendent a mandibulei.
Mecanism direct sau indirect, linia de fractura oblica, verticala, orizontala. Cele verticale sunt
longitudinale situate in masa musculara maseter si pterigoidian intern, de la marginea bazilara
pin la incizura sigmoida fara deplasari. Cele orizontale sunt transversale. Linia mediana e
deviata catre partea bolnava, contact prematur pe ultimii molari. Are loc tumefactia regiunii
parotido-maseterina, dureri la presiuni laterale pe ram, trismus.
Fracturile apofizei condiliene și apofizei coronoide.
-apofizei condiliene
-intracapsulara cu aspectul unei zdrobiri a capului condilian cu fragmente multiple
nedetasate, invelisul suprafetelor articulare distrus, capsula integra sau cu decapitare-
transcondiliana, aici fragmentul superior e telescopat. Zdrobirile capului condilian des asociate
cu fractura cavitatii glenoide, peforarea conductului auditiv extern. Prezenta limitarea
miscarilor mandibulei, dureri la palpare, miscarile condilului se percep infundat, otoragie. Fara
tulburari a ocluziei.
-extracapsulara poate interesa gitul condilului-fracturi subcondiliene inalte, baza apofizei
condiliene. Capul gitului e deplasat sau luxat din cavitatea glenoida. Portiunea inferioara e
ascensionata prin actiunea muschiului pterigoidian intern si temporal, are loc scurtarea ramului
ascendent mandibular. Mentonul e deviat catre partea fracturata, dureri la presiunea laterala
preauriculara, la palpare in conductul auditiv extern miscarile condilului sunt absente
-subcondiliana joasa poate fi cu dislocari a fragmentelor. Linia de fractura oblica in jos si
inapoi de la incizura sigmoida la marginea posterioara a ramului mandibular.
-apofizei coronoide.
*Rar, se produc in urma traumatismelor laterale prin infundarea arcadei temporozigomatice
sau smulgere de catre muschiul temporal. Coronoida fracturata complet cu linia de fractura
oblica din incizura sigmoida in jos si anterior catre baza apofizei cind muschiul temporal
tractioneaza portiunea fracturata din apofiza coronoida in sus si inainte, sub arcada zigomatica
se produce o limitare dureroara a deschiderii guri , sau fracturi incomplete.
Evoluția fracturilor de mandibulă.

Fracturile de mandibulă, reduse corect și imobilizate, se consolidează în 4-6 săptămâni,
refăcându-se integritatea osului.Consolidarea este mai scurtă la copii(3-4 săptămâni) și mai
lungă la bătrâni(6-8 săptămâni). S-a constatat că în cazul imobilizărilor instituite imediat după
traumatism, consolidarea se produce mai repede cu 8-10 zile decât în cazul fracturilor
imobilizate tardiv. De asemnea, în cazul fracturilor la care se practică o imobilizare
monomaxilară, consolidarea se produce mai rapid cu 1-2 săptămâni, stimulul funcțional
contribuind la o formare mai rapidă a calusului.
Ajutorul de urgenţă în cazul fracturilor de mandibulă.

Tratamentul consta in reducerea si imobilizarea provizorie a fracturii ,astefel se previne
deplasarea secundara a fracturii deja existente si inlaturarea diferitelor dereglari functionale
care pot pune in pericol viata accidentatului(hemoragie,asfixie,soc,comotie
cerebrala).Profilaxia suprainfectarii -administrarea antibioticelor cu spectru larg,si
administrarea serului antititanic,pentru combatera durerii-analgezice.Eliberarea oricarui
obstacol anatomic sau mecanic din caile respiratorii sau traheostomia.
Reducerea fracturilor: care consta in repozitionarea fragmentelor in pozitia anatomica.
Imobilizarea de urgenta se poate practica la locul accidentului sau in cabinetul stomatologic
Obiective: -diminuarea durerii
-reducerea hemoragiei
-reducerea riscului de asfixie (prin caderea limbii)
-permite transport de urgenta mai lejer
Metode de imobilizare de urgenta:

1-bandaj mento-cefali
2-fronda mentoniera
3-ligaturi interdentare monomaxilare
4-ligaturi interdentare intermaxilare
5-dispozitive monomaxilare
6-dispozitive bimaxilare
7-dispozitive mandibulo-craniene.
În anumite situații clinice tratamentul de urgență poate coincide cu tratamentul definitiv:
• Fracturi mandibulare incomplete (fisuri);
• Fracturi madibulare fără deplasare;
Fracturi cu deplasare la care reducerea fragmentelor a fost facilă.
Tratamentul definitiv al fracturilor de mandibulă (metoda ortopedică).
Metoda ortopedica . Indicatii
 Pacienții care prezintă unități dentare suficiente pentru aplicarea apararului de
imobilizare intermaxilară ,în urmatoarele forme anatomice:
 Fracturi mediene ,paramediene , laterale incomplete/fara deplasare , dar cu reducere
faciala.
 Fracturi ale unghiului mandibular sau ale ramului vertical in plina masa musculara
(in general fara deplasare);
 Fracturi condiliene;
 Fracturi double de mandibula .
Tratamentul primar/definaitiv:
Se desfășoară în Secția de Chirurgie OMF ;
Reducerea anatomică a fragmentelor osoase(manuală,intrumentală-cîrligul
Limberg,ortopedică ,chirurgicală);
Imobilizarea pe timp limitat a fragmentelor osoase și dinților afectați (prin mijloace
ortopedice-dispozitive monomaxilare,intermaxilare,manibulo-craniene);
Se face cu ajutorul tracțiunii elastice intermaxilară ,intermaxilo-mandibulara sau
intercranio-maxilare, se confectionează atele Vasiliev sau individuale ,cu diferite forme de
cirlige care se aplica pe AD.
Reconstrucția țesuturilor moi afectate,restabilirea stării generale.
46. Fazele de formare a calusului osos şi factorii ce influenţează acest proces.
Fazele de formare
-calus fibrino proteic ( faza hemoragico-exudativa) dureaza 6-8 zile.se formeaza hematom,
aparitia unei reactii inflamatorii imediate ce duce la proliferarea vaselor de neoformatie si
diferentierea celulelor mezenchimale.
-calus fibros sau condroid (faza fibro-condroida) intre a 6-8 zi si 16-18 zi. Maturarea
condroblastelor si transformarea lor in condrocite.
-calus osos primitiv (faza osificarii provizorii) dupa a 16-18 zi.
-calus osos definitiv (faza osificarii dfinitive) dua 4 saptamini.
Factorii:
-virsta bolnavului: mai in virsta , mai lent.
-anumite stari fiziologice: gravide, femei in perioada de lactatie, mai greu.
-tipul constitutional: la picnici (hiperstenic), la cei cu deficite staturale, mai lent.
-factorii alimentari: in cazul lipsei proteinelor din alimente.
-factorii mecanici: reducerea si imobilizare incorecta, imobilizarea tardiva, uneori cea
prelungita duc la consolidari intirziate.
47. Metode de imobilizare a fragmentelor în cadrul fracturilor de mandibulă.
1. Imobilizarea rigida
• Se recomanda in fracturi incomplete , fracturi subcondiliene , fara deplasare , fracturi
cu deplasare , dar la care reducerea s-a facut cu usurinta .
• Se mentine 4-6 saptamini la adulti sau 6-8 saptamini la vistnici
Imobilizarea elastica
• Se aplica pentru 24-48 de ore in cazul in care reducerea manuala este dificila, ulterior
se aplica imobilizarea rigida .
• Se mentine 2 saptamini in cazul fracturilor condiliene , ulterior se imcepe
mecanoterapia.
2. Ortopedica: -dispozitive si aparate prefabricate
*imobilizare de urgenta:bandaj mento-cefalic, fronda mentoniera, ligaturi interdentare
monomaxilare(ligatura hipocratica"in 8" ligatura "in scara" Panroy, ligatura in punte),
intermaxilare(ligatuta Le Blanc-fixarea mandibulei la nivelul maxilei simetric de o parte si
alta, ligatura Ernst 2 dinti de la maxilari +2 dinti mandibulari, ligatuta Ivy-pentru dintii cu
retentivitate mica chiar si pentru cei frontali), dispozitive monomaxilare(atela vestibulara
simpla,atela dubla vestibule-orala, arcuri bracket), bimaxilare, dispozitive mandibulo
craniene(fronda mentoniera cu capelina,dispozitivul Darcisac,casca Ginestet).
*imobilizare definitiva-prin mijloace ortopedice(dispozitive monomaxilare,intermaxilare si
mandibulo-craniene)
*chirurgicala-ostiosinteza.
Felurile și cerinţele principale în confecţionarea atelelor.

Se cunosc mai multe feluri de atele : Rowe, Vasilev, Tigerștedt, Netedă, ICTO și altele
Cerințe:
*Trebuie sa asigure o imobilizare perfecta
*atela se cere adaptata intre ecuatorul dintelui si marginea gingiei
*sa nu irite tesuturile cavitatii bucale
*sa fie modelata dupa arcada dentara in asa mod ca sa nu traumatizeze periodontiul
marginal
*materialul din care se confectioneaza sa fie moale,usor de modelat
*sa fie supuse usor igienizarii
*sa nu se oxideze.
48. Indicaţiile tratamentului chirurgical al fracturilor de mandibulă. Metode de
osteosinteză.
Indicațiile către tratamentul chirugical al fracturilor de mandibulă (osteosinteza).
• Fracturi retrodentare, cu ascensiunea fragmentului distal;
• Fracturi cu angrenae strinsa a capetelor osoase;
• Fracturi cu interpoztii de partimori/corpi straini intre capetele fracturate
• Fracturi vechi, vicios consolidate, consolidari intirziate, pseudoartroze;
• Unele forme de fracturi la pacientii edentate totla
• Edentatii partiale intinse, care nu prezinta dinti suficienti pentru ancorajul aparatelor
ortopedice ;
• Fracturi multiple sau cominutive;
• Fracturi de madibula associate cu fracturi ale maxilarului;
• Fracturi multiple madibulare cu implicare aapofizei condiliene ;
• Pacienti cu tulburari neuromotorii(epilepsii),etc.;
Metode de osteosinteză ale fracturilor de mandibulă.
1. Osteosinteza cu fir metalic.
• Metoda: sârmă de oţel inoxidabil cu diametrul de 0,2-0,4 mm, trecută în punte,
perpendecular pe traiectele de fractură, prin orificiile create pe fiecare bont osos, după
care le răsucim sub presiune, lateral de fisura fracturată.
• Avantajele metodei cu fir metalic este faptul că asigură o fixare bună bidimensională.
• Dezavantajul metodei cu fir metalic: că nu poate să împiedice o posibilă rotaţie în ax şi
rar e cauza unei deplasări secundare, chiar şi neînsemnate.
Osteosinteza cu fir metalic impune o largă deperiostare, ceea ce defavorizează procesul de
consolidare, mai ales a fragmentelor mici.
2. Osteosinteza cu plăcuţe metalice şi şuruburile
Plăcuţele metalice realizează stabilitate tridimensională până la formarea calusului osos,pot fi
realizate din aliaje metalice si nemetalice. Plăcuţele metalice miniaturizate (miniplăcuţele) —
se fixează pe bonturile fracturii cu câte 2–4 şuruburi.
Mai des locurile elective de fixare a plăcuţelor metalice sunt locurile în care osul compact este
mai abundent şi grosimea osoasă este mai mare: rebordul orbitar superior, lateral şi inferior;
osul malar, apofiza piramidală a maxilarelor, osul frontal, mărginile aperturii
piriforme.Microplăcuţele metalice permit o adaptare perfectă la conturul osos. Sunt utilizate
mai des în fracturile eschiloase.
3. Osteosinteza cu brosa metalica-brosa trece intre canalul mandibular si corticala
bazilara ,traversind focarul de fractura si unind cele 2 fragmente osoase.
Complicaţiile tardive în fracturile de maxilar superior.

Consolidarea intirziata-mentinerea mobilitatii anormale a fragmentelor osoase dupa 8-10
saptamini de la reducere si imobilizare
*Pseudartroza-cind lipsa de consolidare depaseste 6 luni.De obicei apare in fracturile cu
pierderi de substanta osoasa si in fracturi in care imobilizarea sa efectuat incorect.
*Consolidarea vicioasa-cind nu sa efectuat imobilizarea sau sa efectuat incorect.Are loc
deformatii mandibulare ,tulburari de ocluzie cu alterari fizionomice,masticatie si fonatie.
*Constrictia mandibulei-dupa fracturi ale ramului,condilului sau apofizei coronoide.
*Anchiloza temporo mandibulara-dupa fracturi intracapsulare ale apofizei condeliene,prin
formarea de calus intre cavitatea glenoida si condil.
*Cicatrice vicioase,retractile sau hipertrofice.
49. Luxaţii temporo-mandibulare clasificarea, etiologia, simptomatologia şi
diagnostic. Metode de tratament a luxaţiilor anterioare temporo-mandibulare.
Luxatia temporo mandibulara -pierderea raporturilor normale intre suprafetele articulare cu

iesirea condilului din cavitatea glenoida.
Clasificarea
In functie de deplasarea condilului mandibular manifesta 3 forme anatomoclinice:
anterioare, posterioare si laterale.
Etiologie:
-deschiderea exagerata a gurii(cascatul ,risul,lovituri sau mai rar caderi pe mandibula gura
fiind deschisa)
-manopere medicale( apasare puternica pe mandibula in timpul extractiei dentare,
deschiderea exagerata a gurii in scopul efectuarii unei laringoscopii,intubatii traheale)
-traumatisme aplicate pe ram(exceptional).
- Factori anatomici: Anumite condiții sau anomalii anatomice, cum ar fi laxitatea
ligamentelor articulației temporomandibulare sau malocluzia (aliniament defectuos al
dinților)
Simptomatologie: Luxatiile pot fi :
-anterioara
acuta ( traumatism direct cu cadere de menton; indirent la extractia unui dinte , cascat
larg; sapasm muscular gura deschisa timp indelungat ) Diagnosticul : la examenul clinic si
radiologic Tratament: reducere imediata a luxatie cu sau fara anestezie ; radiografie
prereducere pentru a evita fractura;
cronica.
-posterioara
cauza: traumatism direct; anomalii de formal; lipsa molarilor ; tulburari de ocluzie .
Diagnostic: semne clinice , radiografii, diagnostic diferential cu cavitatea glenoida
Tratament: reducerea cu aplicarea policelor in santul vestibulat cu o presiune in jos apoi
anterior tractiune; aplicarea bandajului mentocefalic sau ligaturi interdentare 24h ;
alimentatie pe semilichide cu limitarea miscarilor
-laterala
In luxatia bilaterala bolnavul acuza o durere vie insotita de perceperea unui zgomot intra-
articular urmat de imposibilitatea inchiderii gurii.La examenul clinic observam gura larg
deschisa si incontinenta de saliva. Datorita coborii exagerate a mandibulei observam ca
distanta dintre incisivii superiori si inferiori este de 3-4 cm ,molarii pot fi in contact,mentonul
este coborit si impins inainte,obrajii turtiti si alungiti,muschii maseteri si temporali sunt in
tensiune,la palpare nu se percep miscarile condilului ,masticatia este imposibila,deglutitia
jenata, iar fonatia dificila.
La luxatia unilaterala observam o asimetrie faciala datorata devierii mentonului de partea
sanatoasa ,turtirii obrazului si proeminenta subzigomatica de partea bolnava,relaxarii partilor
moi de partea sanatoasa.
Tratamentul:
Este de obicei ortopedic(reducerea luxatiei si imobilizarea temporara a mandibulei).
Reducerea se faceprin coborirea condilului mandibular si trecerea sa pe sub condilul
temporal ,dupa care este repus incavitatea glenoida.
In cazuri exceptionale chirurgical(consta in deschiderea articulatiei si bascularea condilului
cu un decolator puternic, daca condilul nu intra in cavitateaglenoida care este umpluta cu
tesut conjunctiv se face excizia tesuturilor cicatriciale si extirparea meniscului.)
Tehnica Nelaton:introducerea ambelor police infasurate in comprese protectoare
aplicate bilateral pemolarii inferiori,iar cu celelalte degete se prinde bine marginea bazilara
catre unghiul mandibulei, se coboara si se impinge mandibula sper posterior cu ridicarea
mentonului, cind se aude un cracment inseamna ca condilul a ajuns in cavitatea glenoida si
gura se inchide brusc.
Dupa reducerea luxatiei este obligatorie imobilizarea provizorie a mandibulei timp de 8-10
zile cu un bandaj care va limita miscarile de deschidere a gurii.
50. Sindromul algodisfuncțional. Etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul

Sindromul algodisfuncțional, cunoscut și sub denumirea de disfuncție temporomandibulară

(DTM), este o afecțiune care implică disfuncția articulației temporomandibulare (ATM) și a
mușchilor asociati.
Etiopatogenie:
O serie de factori contribuie aparitia disfunctiei:
Malocluzie: Alinierea defectuoasă a dinților și maxilarelor poate pune presiune și stres
suplimentar asupra articulației temporomandibulare și a mușchilor faciali.
Bruxismul: poate cauza tensiune excesivă asupra ATM și a mușchilor asociati.
Stresul și anxietatea: scrâșnitul dinților sau strângerea maxilarelor
Trauma facială: Loviturile sau traumatismele la nivelul maxilarului sau al articulației
temporomandibulare pot provoca disfuncții temporomandibulare.
Tabloul clinic:
Durere facială: Durerea este un simptom predominant al sindromului algodisfuncțional și
poate fi localizată în jurul urechii, maxilarului, templelor sau în zona gâtului și umerilor.
Limitarea mișcării mandibulare: Pacienții pot experimenta dificultate sau durere la
deschiderea largă a gurii, la masticație sau la vorbire.
Zgomote sau clicuri în articulația temporomandibulară: Unele persoane pot auzi sunete de
clic sau de pocnitură în timpul mișcărilor mandibulare.
Umflarea sau sensibilitatea mușchilor faciali: Mușchii faciali pot deveni sensibili la atingere
și pot prezenta umflături sau spasme.
Diagnostic diferențial:
-Infecții ale sinusurilor sau ale urechii
-Artrita temporomandibulară
-Probleme dentare, cum ar fi abcesele dentare sau cariile profunde
-Afecțiuni ale sistemului nervos, cum ar fi nevralgia trigeminal
Tratamentul sindromului algodisfuncțional:
-Gestionarea stresului
-Terapia farmacologică: Analgezicele și antiinflamatoare
-Dispozitive orale: Gurierele de protecție
Chirurgia: În cazuri rare, când alte metode de tratament nu au avut succes, se poate lua
Este important să consultați un medic stomatolog
51. Fracturile etajului mijlociu al feţei: date generale, clasificare, simptomatologia
fracturilor orizontale a maxielei (Le Fort I). Tratamentul de urgenţă în fracturile
maxilei. Tratamentul definitiv în fracturile maxilei.
Date generale:
Fractura orizontala joasă sau fractura de tip Le Fort I
-se produce prin mecanism direct în regiunea incisivă sau lateral, în regiunea premolar-
molară
- prin mecanism indirect, prin aplicarea forţei pe menton (cădere sau lovire), pacientul fiind
surprins cu gura închisă
-segment inferior al maxilarului superior se desprinde ca o proteză totală
Linia de fractură: începe de la apertura piriformă, trece deasupra apofizelor alveolare prin
peretele extern al foselor nazale şi superior de baza sinusului maxilar, fosa canină,
tuberozitatea maxilară, apofiza pterigoidiană în porţiunea inferioară, vomer şi cartilajul
septal, desprinzînd complet potcoava maxilarului şi bolta palatină de restul masivului facial.
(Le Fort I – pornește de la apertura piriformă, traversează apexurile dentare, fosa canină,
creasta zigomato - alveolara, tuberozitatea și apofiza pterogoidă în 1/3 inferioară.)
Clasificarea:
-cu deplasare
-fara deplasare
Clinic / Simptomatologia:
 hematoame, excoriaţii sau plăgi labiale sau nazo-genio-labiale
 echimoze la nivelul mucoasei vestibulo-jugale - înconjurând tuberozitatea
- hematomul de la nivelul joncţiunii velo-palatine exprimă fractura vârfului apofizei
pterigoide
 în fracturile fără deplasare lipsesc tulburările de ocluzie
 în fracturile cu deplasare - o inversare mai mult sau mai puţin accentuată a ocluziei
- în fracturile cu deplasare laterală - ocluzia încrucişată
- durere de-a lungul fundului de şanţ vestibular, în punctele aperturii piriforme, crestei
zigomato-alveolare , retrotuberozitar
 sensibilitatea marcată la palpare înapoia molarului de minte superior
- provocarea mobilităţii se poate face prin prinderea arcadei dentare între police şi index ca o
proteză totală
 epistaxisul poate apărea fie consecutiv leziunii mucoasei nazale, fie hemosinusului
 edemul şi hematomul endonazal, ca şi cheagurile sangvine, antrenează dificultăţi
respiratorii
- traumatismele dento-parodontale pot însoţi aceste leziuni osoase
 investigaţiilor complementare – ortopantomografia, radiografia în proiecţie
semiaxială
Exobucal:
-Asimetria feţei (cauzată de edem al ţesuturilor moi ale buzei superioare şi nivelarea plicii
labiojugale);
-Tumefacţia (cauzată de edemul posttraumatic şi hemoragia în ţesut);
-Contuzii;
-Hematoame;
-Echimoze;
-Plăgi şi emfizem subcutanat;
-Se observă alungirea etajului mijlociu a feţei (în cazul deplasării fragmentelor fracturate).
Endobucal:
-hemoragii pe plica de tranzitie a maxilei, care se raspandeste la mucoasa vestibulara, buze si
obraz
-Rar plagi gingivale
-Simptomul de treaptă la palparea apofiz alveolare
-Simptomul suprasolicitarii pozitiv
Testul mobilitatii in bloc:
Cu degetele unei maini fixam arcada alveolara si o miscam inainte inapoi, cu aratatorul altei
maini palpam apof alv la nivelul plicii de tranzitie unde putem sesiza linia fracturii si
mobilitate patologica
Tratamentul de urgenta:
-Reducerea si imobilizarea provizorie a fracturii ,astefel se previne deplasarea secundara a
fracturii deja existente si inlaturarea diferitelor dereglari functionale (hemoragie, asfixie, soc,
comotie cerebrala).
-Profilaxia suprainfectarii -administrarea antibioticelor cu spectru larg,si administrarea
serului antititanic,pentru combatera durerii-analgezice.
-Pentru oprirea hemoragiei este necesar tamponamentul anterior si posterior al nasului.
Eliberarea oricarui obstacol anatomic sau mecanic din caile respiratorii sau traheostomia.
-Imobilizarea de urgenta blocheaza etajul mijlociu pe baza craniului cu ajutorul mandibulei.
In acest scop se folosesc bandajele mento -cefalice si fronda mentoniera, prastia, dispozitiv
in zabala.Se pot folosi de asemenea in fracturile verticale si oblice ligaturile din sirma in
punte, care unesc grupuri de dinti de o parte si de alta a liniei de fractura, atele monomaxilare
fixate prin ligaturi de dinti, atele preconfectionate.
Tratament difinitiv:
Se realizeaza prin metode ortopedice,chirurgicale sau combinat.
*Reducerea fragmentelor de fractura a maxilarului superior se efectuiaza prin mai multe
metode :manuala,ortopedica,instrumentala si chirurgicala.
-Reducerea manuala: se realizează, sub anestezie locală sau/şi sedare scopul-repunerea
fragmentelor fracturate in pozitie anatomica. Calitatea reducerii se poate aprecia dupa
ocluzia dentara, restabilirea continuitatii si a conturului osos, inaltimea dintre apofizele
alveolare.
-Reducerea ortopedica: se face cu ajutorul tractiunii elastice intermaxilara, intermaxilo-
mandibulara sau intercranio-maxilare. Se confectioneaza atele individuale cu diferite forme
de cirlige care se aplica pe arcadele dentare. Inelele de tractiune elastica intermaxilare sunt
orientate astfel incit sa reduca fractura.
-Reducerea instrumentala: reducerea osului zigomatic cu ajutorul cirligului Limberg.
-Reducerea chirurgicala: se deschide focarul ,bonturile osoase se reduc si se imobilizeaza cu
fir metalic,miniplaci,tije. Osteosinteza cu fir metalic: o sirma de otel inoxidabil de 0,2-0,4
mm trecuta in punte,perpendicular pe traiectele de fractura prin orificiile create pe fiecare
bont osos dupa care le rasucim sub presiune,lateral de fisura fragmentelor
Imobilizarea fracturii are drept scop punerea in repaus a fragmentelor fracturate pentru a
forma un calos osos interfragmentar.
Fracturile orizontale ,tip Lefort I se imobilizeaza prin metode ortopedice:
1.atele Vasiliev(preconfectionate),atele confectionate individual,placi palatinale.
2.dispozitivul cefalic -capelina din gips sau pinza,casca Guinestet,casca Budin.
3.Dispozitiv bucal-placa palatinala cu 2 bare metalice fixate de ea, gutiera metalica, atele
metalice, atela monomaxilara.
Complicaţiile imediate în fracturile de maxilar superior.

 Socul traumatic
 Hemoragia
 Tulburarile respiratorii
 Comotia cerebrala
Asfixia – poate fi cauzata:
– Prin patrunderea in caile respiratorii a unor corpi straini, cheaguri, dinti luxati, proteze dentare,
– Prin diminuarea lumenului traheii in urma unei compresiuni
– Prin edemul glotei si epiglotei
– Prin carea limbii in fundul gatului cand accidentatul a piedut cunostinta
Hemoragia abudenta – masiva, prin lezarea unui vas important (maxilara interna, jugulara, carotida
externa)
Socul traumatic – favorizat de contuzii puternice, pierderi mari de sange sau raniri multiple
Complicaţiile secundare a fracturilor de maxilă.
Complicatiile secundare:
 Infectiile
 Supuratiile sinuzale sau ale obrazului
 Osteomielita maxilara posttraumatica
 Infectia locala – determina instalarea de supuratii in lojile superficiale sau profunde ale fetei si fistule
cronice favorizate de retentia de corpi straini.
 Complicatiile infectioase la distanta – tromoboflebite ale plexurilor venoase profunde, septecimii,
complicatii pulmonare prin aspirare
 Hemoragii secundare – se pot produce prin lezarea unui vas de un fragment osos ascutit, un corp
strain, dar mai ales prin infectarea si dezlipirea trombusului.
-Complicatiile secundare – sunt infectioase, fiind favorizate de deschiderea focarelor de tractura in
cavitati septice (gura, nas, sinusuri) sau la exterior, de prezenta dintilor sau corpilor straini in focarele de
fractura.
 Pot aparea supuratii sinuzale sau ale obrazului.
 Osteomielita maxilara postraumatica este mai rar intalnita decat la mandibula si are o evolutie
favorabila.
52. Simptomatologia fracturilor a maxilei (Le Fort II). Tratamentul de urgenţă în

fracturile maxilei. Tratamentul definitiv în fracturile maxilei.
Date generae:
Linia de fractura trece prin oasele nazale, apofiza ascendenta a maxilarului, osul lacrimal,
rebordul orbitar, peretele median al orbitei, peretele inferior al orbitei, peretele anteriolateral
al sinusului maxilar, pe sub arcada zigomatica, spre tuberozitate, apofiza pterigoidiana,
complexul etmoidal cu sau fara lezarea bazei craniului.
Simptomatologie:
Echimoze palpebrale, suborbitale şi conjunctivo-bulbare, echimoze în fundul de sac
vestibular superior, deformaţia feţei prin înfundarea etajului mijlociu, mobilitate a
maxilarului în bloc, cu nasul şi podeaua orbitei. Bolnavii pot prezenta epifora si epistaxis pe
ambele narine, emfizem subcutanat.
Tratamentul de urgenta:
-Reducerea si imobilizarea provizorie a fracturii, astefel se previne deplasarea secundara a
fracturii deja existente si inlaturarea diferitelor dereglari functionale (hemoragie, asfixie, soc,
comotie cerebrala).
-Profilaxia suprainfectarii -administrarea antibioticelor cu spectru larg, si administrarea
serului antititanic, pentru combatera durerii-analgezice.
-Pentru oprirea hemoragiei este necesar tamponamentul anterior si posterior al nasului.
Eliberarea oricarui obstacol anatomic sau mecanic din caile respiratorii sau traheostomia.
-Imobilizarea de urgenta blocheaza etajul mijlociu pe baza craniului cu ajutorul mandibulei.
In acest scop se folosesc bandajele mento -cefalice si fronda mentoniera, prastia, dispozitiv
in zabala. Se pot folosi de asemenea in fracturile verticale si oblice ligaturile din sirma in
punte, care unesc grupuri de dinti de o parte si de alta a liniei de fractura, atele monomaxilare
fixate prin ligaturi de dinti, atele preconfectionate.
Tratament difinitiv:
Se realizeaza prin metode ortopedice,chirurgicale sau combinat.
*Reducerea fragmentelor de fractura a maxilarului superior se efectuiaza prin mai multe
metode :manuala,ortopedica,instrumentala si chirurgicala.
-Reducerea manuala: se realizează, sub anestezie locală sau/şi sedare scopul-repunerea
fragmentelor fracturate in pozitie anatomica. Calitatea reducerii se poate aprecia dupa
ocluzia dentara, restabilirea continuitatii si a conturului osos, inaltimea dintre apofizele
alveolare.
-Reducerea ortopedica: se face cu ajutorul tractiunii elastice intermaxilara, intermaxilo-
mandibulara sau intercranio-maxilare. Se confectioneaza atele individuale cu diferite forme
de cirlige care se aplica pe arcadele dentare. Inelele de tractiune elastica intermaxilare sunt
orientate astfel incit sa reduca fractura.
-Reducerea instrumentala: reducerea osului zigomatic cu ajutorul cirligului Limberg.
-Reducerea chirurgicala: se deschide focarul ,bonturile osoase se reduc si se imobilizeaza cu
fir metalic,miniplaci,tije. Osteosinteza cu fir metalic: o sirma de otel inoxidabil de 0,2-0,4
mm trecuta in punte,perpendicular pe traiectele de fractura prin orificiile create pe fiecare
bont osos dupa care le rasucim sub presiune,lateral de fisura fragmentelor
Imobilizarea fracturii are drept scop punerea in repaus a fragmentelor fracturate pentru a
forma un calos osos interfragmentar.
Fracturile orizontale ,tip Lefort II se imobilizeaza prin metode ortopedice:
1.atele Vasiliev(preconfectionate),atele confectionate individual,placi palatinale.
2.dispozitivul cefalic -capelina din gips sau pinza,casca Guinestet,casca Budin.
3.Dispozitiv bucal-placa palatinala cu 2 bare metalice fixate de ea, gutiera metalica, atele
metalice, atela monomaxilara.
Complicaţiile imediate în fracturile de maxilar superior.

 Socul traumatic
 Hemoragia
 Tulburarile respiratorii
 Comotia cerebrala
Asfixia – poate fi cauzata:
– Prin patrunderea in caile respiratorii a unor corpi straini, cheaguri, dinti luxati, proteze
dentare,
– Prin diminuarea lumenului traheii in urma unei compresiuni
– Prin edemul glotei si epiglotei
– Prin carea limbii in fundul gatului cand accidentatul a piedut cunostinta
Hemoragia abudenta – masiva, prin lezarea unui vas important (maxilara interna,
jugulara, carotida externa)
Socul traumatic – favorizat de contuzii puternice, pierderi mari de sange sau raniri
multiple
Complicaţiile secundare a fracturilor de maxilă.
Complicatiile secundare:
 Infectiile
 Supuratiile sinuzale sau ale obrazului
 Osteomielita maxilara posttraumatica
 Infectia locala – determina instalarea de supuratii in lojile superficiale sau profunde ale
fetei si fistule cronice favorizate de retentia de corpi straini.
 Complicatiile infectioase la distanta – tromoboflebite ale plexurilor venoase profunde,
septecimii, complicatii pulmonare prin aspirare
 Hemoragii secundare – se pot produce prin lezarea unui vas de un fragment osos
ascutit, un corp strain, dar mai ales prin infectarea si dezlipirea trombusului.
-Complicatiile secundare – sunt infectioase, fiind favorizate de deschiderea focarelor
de tractura in cavitati septice (gura, nas, sinusuri) sau la exterior, de prezenta dintilor sau
corpilor straini in focarele de fractura.
 Pot aparea supuratii sinuzale sau ale obrazului.
 Osteomielita maxilara postraumatica este mai rar intalnita decat la mandibula si are o
evolutie favorabila.
53. Artritele: date generale, etiologie şi patogenie, clasificare, anatomie patologică

simptomatologia și tratamentul.
Artritele sunt afecțiuni inflamatorii ale articulațiilor, caracterizate prin durere, umflătură,
rigiditate și reducerea funcționalității articulare. Acestea pot afecta o singură articulație sau
mai multe articulații simultan. Iată câteva informații generale despre artrite:
Etiologie și patogenie:
Etiologia artritelor poate fi variată și include factori genetici, infecții, traume, tulburări
autoimune sau alte afecțiuni sistemice.
Patogenia :
Artritelor implică o reacție inflamatorie a țesutului articular, care poate fi declanșată de
diverse mecanisme imunologice, infecțioase sau mecanice. Inflamația articulațiilor duce la
deteriorarea cartilajului articular, inflamația membranei sinoviale și modificări ale osului
subcondral.
Clasificare: Există mai multe tipuri de artrite, dintre care cele mai comune sunt:
Artrita reumatoidă: Este o formă cronică de artrită autoimună, caracterizată prin inflamație
simetrică a mai multor articulații.
Osteoartrita: Este forma cea mai frecventă de artrită și este caracterizată de degenerare și
uzura cartilajului articular.
Artrita psoriazică: Este asociată cu psoriazisul și afectează articulațiile și pielea.
Artrita gutoasă: Este cauzată de acumulare de cristale de acid uric în articulații, fiind asociată
cu hiperuricemie.
Artrita infecțioasă: Apare ca urmare a unei infecții bacteriene sau virale în articulații.
Anatomie patologică:
Artrita implică inflamație și leziuni ale țesuturilor articulare, cum ar fi cartilajul, membrana
sinovială, lichidul sinovial și structurale osoase adiacente.
În funcție de tipul de artriță, pot apărea modificări precum erodarea cartilajului, formarea de
pannus (țesut de granulație inflamator) în membrana sinovială și modificări complete, cum ar
fi osteofitele (ciocuri complete).
Simptomatologia: Simptomele artritelor pot varia în funcție de tipul și stadiul bolii, dar pot
include:
Durere articulară persistentă sau intermitentă.
Umflătură și sensibilitate în jurul articulațiilor afectate.
Rigiditate articulară și dificultăți în mișcare.
Reducerea forței și mobilității articulare.
Deformări articulare în stadii avansate ale bolii.
Tratamentul:
Tratamentul artritelor poate implica o abordare multidisciplinară și poate include
medicamente antiinflamatoare nesteroid
Terapia fizică și exercițiile de reabilitare pot ajuta la menținerea mobilității și funcționalității
articulare.
În unele cazuri, poate fi necesară intervenția chirurgicală, cum ar fi artroplastia (înlocuirea
articulației) sau sinovectomia (îndepărtarea membranei sinoviale inflamate).
Este important ca tratamentul să fie individualizat în funcție de tipul, severitatea și specificul
fiecărei artrite, precum și de evaluarea și recomandările medicului specialist în reumatologie
sau ortopedie.
 microtraumatizmele funcţionale a dezichilibrului ocluzal.

 Netratarea artritelor subacute nespecifice
Tabloul clinic
1. Acuze:
 Ameteli
 Dureri
o Cu localizare numai în regiunea articulaţiei
o se declanşează la mişcările mandibulare sau are aspectul de nevralgie facială fără
localizare precisă apare neregulat şi cu iradieri diferite.
o poate iradia în ureche tîmplă frunte regiunea suborbitală , gonion , limbă gît.
o mai puternice pot fi dimineaţa la mişcarile mandibulei alteori seara cînd
articulaţia este obosită.
o de intensitate variabilă descriindu-le ca senzaţii de presiune sau dureri lancinate.
o Afecţiunea poate fi tradată de presiunile exercitate pe maseter şi temporali
pterigoideanul extern care pot fi dureroasă ce-ia ce demonstrează implicarea
musculaturii în dezechilibrul ocluzo-articular
 Cefalee, migrena, hemispasm facial, tulburari gustative
2. Inspectia
 Tulburări de mecanică se manifestă prin limitarea şi adesea dedublarea mişcării de
deschidere care constă într-o întrerupere a deschiderii la amplituda de 5-15mm, după
care deschiderea e mai îngreuiată.
 Forţa mişcării de deschidere a gurii scade mişcarea devenind evitantă.
 Bolnavii au tendinţa de prodenţie inferioară cu ocluzie cap la cap şi de deplasare laterală
a mentonului de partea opusă leziunii sau dacă artoza este bilateral către partea cel mai
puţin afectată.
 Semne sinusale - senzaţie de nas înfundat rinoree, dureri infraorbitale;
 Semne auriculare – otalgii, ameţeli
 Semne salivare – sealoree sau asealie.
3. Palparea
 Crepitaţiile sau pocniturile intra-articulare pacientul le percepe mai rar de obicei se simt
la palpare în timpul mişcărilor de închidere sau deschidere.
 Cracmentul se manifestă ca o pocnitură aspră-şi aparte mai frecvent la deschiderea decît
la inchiderea cavităţii bucale
Diagnosticul diferenţial
 Artritele acute, prezintă alterarea stării generale, iar local sunt prezente semnele de
inflamaţie.
 Nevralgia trigeminală – se caracterizează prin dureri foarte puternice, lipsesc semnele
de inflamaţie acută.
 Algiile vasculare ale feţei apar în special noaptea se localizaeză la nivelul orbitei.
Evolutie:
 Anchiloza mandibulara
 Tulburari de ocluzie prin ascensionarea ramului ascendent al mandibulei si contacte
molar preccoce
Tratamentul
Tratamentul – presupune profilaxia artritelor temporo - mandibulare cu înlaturarea factorilor
ocluzo- articulari traumatizanţi prin proteze şi protezări corect efectuate , şlefuiri selective
înalţarea sau coborîrea ocluziei realizarea ghidajului mandibular.
Medicaţia constă în suprimarea senzaţilor dolore acuzate de pacient cu stabilirea remediului.

Se vor aplica gutiere sau placi palatinale cu plan retroincizival ce-ia ce va crea o stare de
repaos a articulaţiei temporomandibulare şi deci remiterea durerilor. Durerile pot reveni dacă
nu se intervine în timp scurt la înlaturarea factorilor cauzali .
Durerile se liniştitesc prin administrarea de analgetice intraarticular şi este recomandat ca
articulaţia să fie în repaos prin aplicarea frondei mentoniere.
Tratamentul medicamentos se efectuiază cînd predomină leziuni ale capetelor articulare prin
administrare intraarticulare ale hidrocortizonului şi a antibioticelor.
Tratament chirurgical:
 Meniscotomie
 Capsulografie
 Rezectia condilului mandibular
Disectomia (meniscectomia) – imediat in caz de fragmentari discale cu o degenerescenta
mucoida. In locul discului se aplica implant acrilic sau din feflon.
54. Anchiloza temporo-mandibulară. Etiopatogenie, forme clinice,
simptomatologie, principii de tratament.
Anchiloza este limitarea permanenta a miscarilor mandibulei datorita organizarii unui tesut
osos care sudeaza mandibula de osul temporal, ceea ce duce la disparitia articulatiei.
Componentele articulatiei(cartilaj, menisc, caitatea glenoida, lichidul sinovial)
Etiopatogenie:
-Traume fizice sau fracturi ale maxilarelor sau ale articulației temporomandibulare.
-Infecții ale articulației sau ale țesuturilor înconjurătoare.
-Boli inflamatorii, cum ar fi artrita reumatoidă.
-Tulburări congenitale ale articulației temporomandibulare.
Timpul mediu de instalare a unei anchiloze post-traumatice este de 5 luni pentru traumatism
direct si de 18 luni pentru traumatismul indirect si este mai rapida la copii si mai lenta la
adulti.
Forme clinice: Există două forme principale de anchiloză temporo-mandibulară:
-Anchiloza fibroasă: în această formă, țesuturile moi din jurul articulației
temporomandibulare se inflamează și se fibrozează, ducând la blocarea sau restricționarea
mișcării mandibulei.
-Anchiloza osoasă: în această formă, apar aderențe osoase în articulație sau între maxilarul
inferior și osul temporal, ceea ce duce la blocarea completă a mișcării mandibulei.
Simtomatologia anchilozei temporo mandibulare.:

-Durere și sensibilitate în zona articulației temporomandibulare.
-Limitarea deschiderii gurii și dificultate la vorbire, mestecare și înghițire.
-Zgomote sau sunete anormale în timpul mișcării maxilarelor.
-Disfuncție și deviere a maxilarelor în timpul mișcării.
-Durere facială .
-In anchiloze unilaterale ,mentonul este deviat pe partea bolnava, In anchiloze bilaterale
relieful mentonier este sters;barbia este mult retrudata
-Linia interincizivala este deviata de partea bolnava
-Dintii prezinta depozite masive de tartru cu parodontita marginala cronica
-Tulburari functionale importante: masticatia este suprimata, fonatia defectuoasa, vocea este
suierata printre dinti
Tratamentul anchilozei temporo-mandibulare poate varia în funcție de severitatea
afecțiunilor
*Terapie conservatoare: Aceasta poate include utilizarea de medicamente pentru a reduce
inflamația și durerea, fizioterapie pentru a îmbunătăți flexibilitatea și mobilitatea articulației,
precum și a terapiei ocupaționale pentru a învăța pacientul tehnici de management al durerii
și exercițiul de reabilitare.
*Tratament chirurgical: Rezectiile modelante ale blocului osos si formarea unei noi
articulatii cit mai aproape de locul sau normal , interpozitia de fascia lata, grasimi, muschi,
siliconi, astfel folia de silicon ar induce formarea unei capsule conjunctive la
nivelul suprafetelor osoase.
55. Nevralgia de trigemen: etiologie, patogenie, simptomatologia și metode de
tratament.
Nevralgia de trigemen, cunoscută și sub denumirea de tic doloros, este o afecțiune

caracterizată prin durere intensă și recurentă în zona feței, de-a lungul traiectului nervului
trigemen.
Se considera o boala a virstei inaintate , sexul feminin fiind mai des afectat . Predispozitia
pentru ramura a II- a nervului trigemen pentru partea dreapta a fetei.
Etiologie:
-Compresia nervului trigemen: compresia nervului trigemen este cauzată de o arteră sau o
venă care exercită presiune asupra nervului în apropierea locului de ieșire din creier.
-Leziuni ale nervului trigemen: Traumele fizice sau intervențiile chirurgicale anterioare în
zona feței pot provoca leziuni ale nervului trigemen, care pot duce la dezvoltarea nevralgiei.
-Afecțiuni inflamatorii: Boli precum scleroza multiplă sau infecții virale pot provoca
inflamație a nervului trigemen.
Patogenie:
Durerea este rezultatul iritării sau compresiei nervului trigemen. Aceste nervi sunt trei ramuri
principale: oftalmică (V1), maxilară (V2) și mandibulară (V3). Iradierea durerii poate fi
experimentată într-una sau mai multe din aceste zone. Presiunea sau iritarea nervului duce la
hiperexcitabilitatea acestuia și scurt-circuitarea semnalelor de durere, ceea ce determină
apariția episoadelor dureroase intense și scurte.
Simptomatologie:
-Episoade de durere extrem de intensă, însoțite de senzații de arsură, înțepături sau șoc
electric în zona feței.
-Durerea este localizată de obicei pe o parte a feței și poate afecta zona ochiului, a obrazului,
a maxilarului sau a bărbiei.
-Episoadele dureroase pot fi declanșate de stimuli inofensivi, precum vorbirea, mestecarea,
spălatul feței sau atingerea ușoară a feței.
-Durerea poate fi de scurtă durată, dar foarte intensă, și poate apărea în atacuri frecvente sau
sporadice.
Metode de tratament:
*Medicamente: Anticonvulsivantele, precum carbamazepina, gabapentin sau baclofen, potfi
prescrise pentru a controla durerea și a preveni episoadele de nevralgie. Medicamentele
triciclice, cum ar fi amitriptilina, pot fi, de asemenea, folosesc pentru ameliorarea durerii.
*Analgezicele pot fi administrate pentru controlul episoadelor dureroase acute. Injecții cu
anestezic local: Injectarea de anestezic local, cum ar fi lidocaina, în zona nervului trigemen
poate oferi ameliorare temporară a durerii.
*Proceduri interventionale: Blocajele nervului trigemen sau procedurile de radiofrecvență
pot fi considerate în cazurile rezistente la tratamentul medicamentos.
*Chirurgie: Opțiunile chirurgicale includ decompresie microvasculara, în care se eliberează
compresia nervului trigemen prin separarea vasului de sursă, sau rizotomia, în care se
realizează o leziune controlată a nervului pentru a opri transmiterea durerii.
*Terapie fizică și managementul stresului: Terapia fizică poate ajuta la menținerea
flexibilității feței și a gâtului și a reducerii tensiunii musculare.
56. Neurita şi leziunile traumatice fără sau cu întreruperea continuităţii nervului
(cauze, evoluţie, tablou clinic, tratament).
Neurita reprezinta o inflamatie a nervului, în timp ce leziunile traumatice pot implica nervul
fără întreruperea sau cu întreruperea continuității sale
Cauze:
-traume fizice, cum ar fi rănile prin înțepături, lovituri sau fracturi, Traume grave care pot
duce la întreruperea fizică a nervului
-procese inflamatorii regionale inclusiv si cele de origine odontogena,
-diverse patologii infectioase si toxicoza,
-alergii de la protezele dentare.
- boli autoimune, cum ar fi neuropatia inflamatorie demielinizantă cronică
Evoluție: Evoluția neuritei și leziunilor traumatice ale nervilor poate varia în funcție de
severitatea și cauza leziunii, precum și de tratament aplicat.
* Inflamația nervului poate provoca durere, slăbiciune musculară, tulburări senzoriale și
alterări ale funcției nervoase în zona afectată.
*Leziunilor traumatice fără întreruperea continuității nervului, recuperarea poate fi mai
rapidă, în timp ce în cazul leziunilor cu întreruperea continuității nervului poate fi necesară
intervenția chirurgicală și reabilitarea termenului lung pentru a restabili funcția nervoasă.
Tabloul clinic:
-dureri in regiunea proiectiei nervului afectat, care poate fi de tip înțepătură, arsură sau
amorțeală.
-hipoestezie/hiperestezie a dintilor,gingiei,tesutul cutanat al buzelor si barbiei
-parestezii ,furnicaturi si intepaturi.
-in forme grave pacientul poate avea soc dureros
- pierderea funcției nervoase, cum ar fi dificultăți de mișcare, coordonare deficitară
Tratament:
In caz de trauma sunt inlaturati factorii care traumeaza nervul sau acesta este suturat in caz
de ruptura. In caz de inflamatie se trateaza boala care a cazuat aparitia infectiei locale. La fel
si in alergii si intoxicatii sunt inlaturati factorii cauzali. In tratametul nevritelor se utilizeaza
metodele fizice de tratament ca:fluctuorizatia,electroforeza cu lidaza,vitamina B ,substante
anestezice.Se poate folosi si tratamentul complex utilizind urmatoarele
preparate:salicilatii,galantamina,dibazol,prozerin.
57. Şocul anafilactic tablou clinic, tratament de urgenţă, profilaxie.

Șocul anafilactic este o reacție alergică severă și potențială fatală care apare rapid și
afectează întregul organism.
Tablou clinic: Simptomele șocului anafilactic pot apărea rapid, în câteva minute sau chiar
secunde de la expunerea la alergenul specific.
-Dispnee (dificultate în respirație), bronhospasm și senzație de sufocare.
-Edem facial și/sau angioedem (umflarea bruscă a feței, buzelor, limbii sau gâtului).
-Tuse, stridor (zgomot în piept), wheezing (sforăit) și respirație șuierătoare.
-Tahicardie (ritm cardiac accelerat), palpitații și hipotensiune arterială (scăderea tensiunii
arteriale).
-Urticarie (mâncărime și apariția de plăci roșii, ridicate pe piele), prurit generalizat sau
senzație de arsură.
-Grețuri, vărsături, crampe abdominale și diaree.
-Slăbiciune, amețeli și pierderea stării de conștiență.
Tratament de urgență:
-Apelați imediat serviciul de urgență sau solicitați asistență medicală.
-Asigurați-vă că persoana afectată are căile respiratorii libere și se află într-o poziție
confortabilă.
-Efectuați manevre de resuscitare cardiopulmonară (reanimare cardio-respiratorie) în caz de
stop cardio-respirator.
-Dacă există dificultăți în respirație sau se dezvoltă șoc, se poate administra oxigen
suplimentar și se pot iniția manevre de resuscitare și intervenții medicale specifice, cum ar fi
administrarea de medicamente, intubarea sau ventilația mecanică.
Profilaxie:
-Pentru persoane cu risc de șoc anafilactic, profilaxia constă în evitarea alergenului
responsabil.
-Identificarea și evitarea alergenului specific prin teste de alergie și consiliere medicală
adecvată.
-Purtarea întotdeauna a unui brățar sau a unui card de identificare care să indice alergiile și
medicamentele necesare în caz de urgență.
-Informarea medicului și a personalului medical despre istoricul reacțiilor alergice și despre
riscul șoc anafilactic.
-Prescrierea unui injector autoinjectabil cu epinefrină (adrenalina)
58. Hemoragiile primare şi secundare post extracționale, diagnostic şi tratament

de urgenţă şi definitiv.
Diagnostic: se bazează pe simptomele clinice și pe examinarea vizuală a zonei extractiei .
-Sângerare abundentă sau persistentă care nu se oprește într-un timp rezonabil după extracție.
-Formarea de cheaguri de sânge slab sau absența formării de cheaguri.
-Durere excesivă sau pulsatilă în zona extractiei.
-Edem și sensibilitate în jurul zonei extractiei.
Clasificare
I.Dupa momentul producerii
A) hemor.imediata prelungita-singerarea nu se opreste dupa 15-20 min ci continua
b)hemoragie precoce- la citeva ore dupa extractive
c)hemoragie tardiva-la 3-4 zile dupa extractive
II.Dupa cant de singe pierdut
a) Hemoragii mici-100 ml
b) Hemoragii mijlocii-150-300 ml
c) Hemoragii Grave-30% din masa singelui circulant
III.Vasul lezat
a)hemoragie arteriale in jet
b)hemoragii venoase continue
c)hemor.capilare
d)mixte
IV.Dupa cauza:fact.locali/generali
Tratament de urgență:
-Tamponament compresiv supraalveolar timp de 20-30 de minute.
-Evitați scuipatul, clătirea bucală vigorată și consumul de alimente și lichide fierbinți pentru
a preveni dislocarea cheagului și a promova formarea cheagului de sânge.
-Aplicare comprese reci.
Tratament definitiv:
- Suturarea plagii
-Electrocoagularea la necesitate.
-Preparate-pulbere de trombina imbibate in bureti de fibrin, acidul aminocaproic
-Prescrierea de medicamente: antibioticele sau analgezicele, pentru a controla infecția și
pentru a gestiona durerea după extracție.
-Recomandari.
59. Hematomul în traumatismele OMF. Tratamentul.

Hematomul
Factorul determinant în apariţia hematomului ar putea fi densitatea ţesuturilor ce înconjoară
vasul lezat, ca şi volumul acestuia. In acest sens, hematomul apare rareori după o anestezie în
bolta palatină, datorită densităţii ţesuturilor la acest nivel. Un hematom voluminos apare mai
frecvent prin lezarea arterei sau venelor în cursul anesteziei tronculare periferice la
tuberozitate şi în mod excepţional la spina Spix. Extravazarea sanguină se produce până când
presiunea extravasculară o depăşeşte pe cea intravasculară sau până la formarea cheagului.
Unele tehnici prezintă un risc mai mare în apariţia hematomului. Mai frecvent, hematomul se
produce după anestezia la tuberozitate şi cu o incidenţă mai scăzută după anestezia la spina
Spix şi anestezia nervului mentonier, când acul frecvent pătrunde în canal.
Hematomul obrazului după anestezia la tuberozitate
In timpul anesteziei la tuberozitate se poate produce lezarea prin înţepare a plexului venos
pterigoidian, arterei alveolare postero-superioare sau arterei maxilare interne situate
posterior, medial şi superior de tuberozitatea maxilară. Fosa infratemporală în care se
formează hematomul permite acumularea unor cantităţi mari de sânge. Hematomul se
manifestă clinic prin apariţia unei tumefacţii geniene, de obicei imediat după terminarea
anesteziei, tumefacţie ce se poate extinde anterior şi inferior.
Tratament
Nu se poate exercita presiune pe zona lezată datorită localizării. Se va face imediat
compresia regiunii geniene cu palma, timp de câteva minute. Se introduce apoi în şanţul
vestibular superior, un rulou de comprese, cât mai distal posibil (de-a lungul tuberozităţii).
Se aplică un compres rece, menţinut printr-un pansament compresiv, pentru a exercita
presiune locală şi pentru a favoriza vasoconstricţia. Acest pansament se menţine 24-48 de
ore. Cu sau fără tratament medical, hematomul se resoarbe în general după 7-10 zile. Mulţi
autori recomandă administrarea antibioticelor pentru a preveni apariţia unor complicaţii
infecţioase prin suprainfectarea hematomului. Se va evita practicarea unor noi tratamente
stomatologice până la remisia completă a hematomului.
Hematomul după anestezia la Spix
Manifestările clinice sunt orale şi constau în: tumefacţie pe faţa internă a ramului mandibular
şi posibil modificare de culoare a mucoasei. Ca tratament se vor exercita presiuni pe faţa
internă a ramului mandibular, tratament antiflogistic local şi antibioterapie în cazul
hematoamelor voluminoase.
In orice traumatism din regiunea OMF, in special asociat cu fracturi osoase, este prezent
hematomul. In urma intreruperii continuitatii tesuturilor moi sau/si a tesutului osos
60. Chisturile epiteliale odontogene de origine inflamatorie: etiologia, patogenia,
tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi tratamentul.
Sunt leziuni cavitare cu perete subțire care se formează în oasele maxilare sau mandibulare
în urma unei reacții inflamatorii în jurul unui dinte sau a unui fragment de dinte inclus.
Aceste chisturi pot apărea în orice etapă a vieții și pot avea un impact asupra țesuturilor din
jur și a structuralor dentare.
Etiologia: Chisturile epiteliale odontogene de origine inflamatorie sunt, în general, cauzate
de o infecție dentară preexistentă sau de o reacție inflamatorie la nivelul vârfului rădăcinii
dentare. Cel mai frecvent, ele sunt asociate cu o infecție pulpară netratată sau netratată și pot
apărea în orice grupă de vârstă.
Patogenia: Aceste chisturi se formează ca răspuns la inflamație la nivelul dinților sau
rădăcinilor acestora, care pot fi cauzate de carii netratate, infecții pulpare sau alte leziuni
dentare. De obicei, se dezvoltă treptat în timp, pe măsură ce inflamația se agravează. Peretele
chistului este usor decolabil si prin aceasta se deosebeste de celelalte tumori chistoase.
Tabloul clinic:
Deformaţia maxilarului, fluctuenţă şi divergenţa rădăcinilor. La suprainfectare se adaugă
toate simptomele inflamaţiei chistului radicular,
Se găseşte în raport cu localizarea, mărimea, direcţia în care evoluiază, starea complicată, s-
au nu a chistului. Se observă perioada lentă de dezvoltare şi perioada de exteriorizare. Prima
perioadă (lentă) este asimptomatică. În această perioadă de cele mai dese ori chistul este
descoperit ocazional la examenul radiologic cu ocazia terapiei unui dinte. În perioada de
exteriorizare se observă deformaţia osului în direcţia în care chistul întîmpină cea mai mică
rezistenţă. Se constată o uşoară bombare vestibulară rotundă sau ovală. Planul osos neted,
dur, nedureros. Pe măsura creşterii compacta osoasă bombează tot mai mult, pergamentează
sau se iveşte chiar senzaţia de fluctuentă. Pe radiogramă – defect osos strict limitat cu
divergenţa rădăcinelor şi convergenţa coroniţelor dentare. La puncţia chistului – un lichid de
culoare solară cu multe cristale de colesterină.
Durere sau disconfort în zona dinților afectate; Edem facial sau în zona gâtului; Umflarea
gingiei; Mobilitate dentară ; Abces dentar recurent sau infecții ale cavității bucale.
Trebuie diferenciat de ameloblastom şi chistul dentiger
Tratamentul:
Tratamentul – chirurgical; - chistotomia ; - chistectomia ; Tratarea dintelui cauzal .Tratament
antimicrobian.
61. Chisturile epiteliale odontogene de dezvoltare: etiologia, patogenia, tabloul
clinic, diagnosticul diferenţial şi tratamentul.
Chisturile epiteliale odontogene de dezvoltare sunt chisturi benigne care se formează din
țesutul epitelial, lama dentară, organul smalțului și resturile epiteliale Mallasez.
Chistul dentiger(follicular,pericoronar,coronodentar)-peretele chistului se insera la coletul

unui dinte inclus inconjurind coroana acetuia, care este situata intrachistic.
Etiologia: Chisturile epiteliale odontogene de dezvoltare se dezvoltă de obicei în jurul
coroanelor sau rădăcin, se formează în urma unui proces infecțios pulpar sau periapical, care
cuprinde resturile epiteliale de la acest nivel
Patogenia:
Chisturile dentigere se formează din epitelii păstrate din timpul dezvoltării dentare
embrionare, resturile epiteliale Mallasez incluse în granulomul se transformă chistic, apărând
o cavitate care se înseră în jurul extremităților radiculare a dintelui respectiv.Se dezvolta prin
modificarea chistica a organului smaltului unui dinte inclus si acumularea lichidului chistic
intre coroana dintelui si epiteliul smaltului redus. Mecanismul de creștere a chistului se
explică prin faptul că presiunea coloid-osmotică din interiorul chistului este mai mare, ceea
ce determină acumularea de lichid și imlicit expansiunea hidrostatică. Lent și progresiv, se
produce resorbția osului înconjurător. Chisturile dentigene sunt mai rarea decit cele
radiculare, se intilnesc indeosebi la copii si adolescenti. Cel mai frecvent este intilnit chistul
dentiger a M3 inferior,care evolueaza in unghiul mandibulei si ramul ascendant,poate fi
voluminous, iar M3 inclus poate fi deplasat in directii diferite. Chistul dentiiger al caninului
superior este de dimensiuni mai reduse, evoluiaza in directii diferite in raport cu sediul
coroanei.
Tabloul clinic:
În perioada de exteriorizare se produce deformarea în direcția în care chistul întâmpină
rezistența cea mai mică, cel mai frecvent vestibular sau palatin. Pe măsură exteriorizării
stratul compact al osului bombează din ce în ce mai mult, se subțiază, dând la palpare o
senzație de “minge de celuloid” sau “coajă de ou spart” iar după resorbția completă a
planului osos se percepe fluctuența.
Chistul de eruptie:este situate superficial in jurul coroanei unui dinte cel mai adesea
temporar,in curs de eruptie. Mucoasa crestei alveolare care il acopera este intinsa ,subtiata,
chistul are o coloratie albastruie si este elastic-fluctuent.
Chist periodontal lateral de evolutie- este un chist mic, cu perete subtire, dezvoltat lateral in
raport cu radacina unui dinte vital, prin degenerarea chistica a resturilor epiteliale din
periodont. Cel mai des se formeaza pe fata distal a M3 inferior partial inclus.
Chist primordial:se dezvolta in locul unui dinte, prin degenerarea organului smaltului unui
dinte normal sau supranumerar, inainte de a se fi format smaltul sau dentina si este captusit
cu epiteliu malpinghian stratificat frecvent cheratinizat. Desi pot avea sedii foarte variate in
maxilar si mandibula, peste ¾ dintre chisturile primordial sunt localizate in mandibula si 2/3
in regiunea M3inferior.
Ameloblastom
Tratamentul:
Tratamentul – chirurgical; - chistotomia ; - chistectomia. Tratament antimicrobian.
62. Chisturile și fistulele congenitale cervicale: etiologia, patogenia, tabloul clinic,
diagnosticul diferenţial şi tratamentul.
Etiologia: Din buzunarul branhiogen II la dizvoltarea embrionară; din canalul neobiliterat
tireoglos; dificultăţi al dezvoltării nodulelor limfatice..Cea mai răspîndită este clasificarea
lui V.Bezrucov el împărţea aceste maladii în trei grupe: 1.Chisturi şi fistule antiauriculare.
2.Chisturi şi fistule mediane (chisturi a bazei limbii, supra- şi subhioidene complecte şi
necomplecte). 3.Chisturi şi fistule laterale (pot fi complecte şi necomplecte.).
Tabloul clinic : Determinarea precoce a chistului sau fistulei este foarte dificilă. De obicei
bolnavii se adresează la medic în caz de suprainfectare a chistului sau în caz de dereglări
estetice.
Fistulele antiauriculare pot fi bilaterale cu deschiderea orificiului lor înaintea tragusului.
Presiunea asupra tragusului poate duce la eliminări de puroi din fistulă sau a unui lichid albineţ.
La închiderea fistulei poate să se ivească un abces. Fistula poate ajunge pînă la cartilagiul porus
acusficus externus.
*Chisturile regiunii parotidiene şi retromandibulare. Se localizează în grosimea parotidei
sau a porţiunii ei retromandibulare ajungînd pînă la cartilagiul – porus acusticus externus.
Dacă chistul se suprainfectează şi se elimină puroiul oficiului extern a fistulei se localizează
între muşchiul sternocleido-mastoid şi unghiul mandibulei.
Chisturile şi fistulele mediane se localizează pe linia mediană cartilagiul tiroid şi osul hioid.
Dar cîteodată pot fi localizate şi în partea inferioară a gîtului s-au chiar laterală. Chistul
nesuprainfectat dă o iluzie ca menton suplimentar. Fistula elimină lichid mucoid s-au purulent
care murdăreşte haina.
Diagnostic diferential: se efectuiază cu tuberculoza, actinomicoza, limfadenita, perihondrita

cartilagelor laringelui, osteomielita cronică a mandibulei, limfogranulomatoza.
*Chisturile laterale ale gîtului se dezvoltă din rămăşiţele aparatului branheogen, şi se

proemitează în vârsta tînără care duce la asimetria gîtului. Suprainfectarea duce la dizvoltarea
flegmonului. După deschiderea flegmonului rămîne fistulă. Chisturile laterale se localizează
tipic pe partea anterioară a m.sternocleidomasteoid, în regiunea retromandibulară, au o
consistenţă elastică, pielea deasupra tumorei nu este lezionată.
Diagnostic diferential se efectuiază cu : anevrizmă, tumoră mixtă, hemodectomă,

limfosarcomă, limfadenită, lipomă, limfangiomă. Fistulele laterale ale gîtului. Sînt pur
congenitale şi apărute după deschiderea chistelor laterale suprainfectate.
Diagnostica se bazează pe datele anamnezei, palpaţiei puncţiei şi analiza punctatului,

radiografiei de contrast, biopsiei şi analizei histologice.
Conţinutul chistului – lichid brun deschis mucoid în care se găsesc epiteliu şi leucocite.
Tratamentul . Trebuie să fie chirurgical radical. E mai bine de operat după vîrstă de 9-10 ani.
La suprainfectare chistul se deschide şi se tratează ca flegmonul.
Înlăturarea fistulei se efectuiază împreună cu rezecţia corpului osului hioid. Fistulele preventiv
se umple cu o substanţă colorantă. Aceasta dă posibilitate de a înlătura complect chistul sau
fistula cervicală.
63. Ameloblastomul: etiologia, patogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi
tratamentul.
Sinonime - chist multecelular, chist maxilar proliferant, chist central paradentar etc. Se
întîlneşte preponderent la bolnavi între 20-40 ani, mai des la femei. Se localizează în regiunea
unghiului şi ramurei mandibulei, mai rar la corpul mandibulei.
Patogenia e legată strîns de întrebarea provenirii celulelor epiteliale în os – celule epiteliale

ale organului smalţului, lama dentară, resturile epiteliale Malease epiteliu chisturilor dentare
etc. Se determină forma solidă, forma chistică, forma mixtă.
Clinica: Acuzele bolnavului la:
1.Asimetrie a feţei; 2. Dureri lente în mandibulă şi dinţi; 3. Inflamaţie periodică cu caracter de

periostită şi inflamaţie; 4. Fistule pe mucoasa cavităţii bucale cu eliminări de puroi; 5. Plăgi
care greu se vindecă în cavitatea bucală în locurile de extracţie dentară; 6. Dereglarea funcţiei
de masticaţie, fonaţie şi chiar de respiraţie.
Obiectiv – deformaţie fuziformă a corpului mandibulei (tumoră de consistenţie elastică cu

tuberozităţi). Mai tîrziu se ivesc simptome de chist a maxilarului (zonă pergamentoase s-au
chiar fluctuiente). Părţile moi care acoperă tumora pot fi neschimbate, s-au palide cu vase
sanguine vizibile. Exteriozitarea se face prepondereat vestibular. La maxilar bolta palatină este
deformată şi poate deplasa chiar şi globul ocular. Nu se constată metastaze şi tulburări
generale. Radiografie, ameloblastomul determină imaginea osteolitice foarte variate şi anume:
1.Un rînd de cavităţi rotunde în os; 2. O singură cavitate mare cu cavităţi mici în jur; 3. Un
rînd de cavităţi rotunde în care poate fi dinte; 4. Cavităţi multeunghiulare multiple; 5. Cavităţi
mici multiple în formă de plasă; 6. Cîteva cavităţi mari în una poate fi rădăcina dentară; 7. O
cavitate mare cu un dinte format complet (ca un chist folicular s-au dentiger). Chisturile nu
sunt strict limitate. Membrana chistului înconjoară rădăcina dentară, cîteodată se observă lichid
în cavitatea chistului.
Anatomia patologică. Ameloblastomul se prezintă sub 3 forme:
- forma solidă – masă tumordă alb-cenuşie de consistentă forma, s-au elastică, care constă din
celule mezenchimatoase şi epiteliu cu celule stelate asemănătoare cu organul smalţului;
- forma chistică – cavităţi multiple de mărime diferită conţinînd un lichid serocitrin;
- forma mixtă - conţinînd elemente şi din forma solidă şi din cea chistică. Pentru toate formele
histologice este caracteristică hotarele ei nu sunt strict limitate, se observă cordoane celulare
care pătrund în osul sănătos la depărtarea de 0,5-0,7 mm. Aceasta determină necesitatea
înlăturării radicale ale tumorii, efectuînd rezecţia mandibulei în limita ţesuturilor sănătoase.
Diagnosticul diferencial cu sarcomul, osteoblastoclastom, chistul radicular, chistul dentiger
Tratamentul - radical chirurgical. Metoda preponderent folosită – rezecţia maxilarului în

limitele ţesutului sănătos la 1,0-1,5 cm de la graniţele vizibile radiologic. La tumorile masive
– rezecţia şi exarticulaţia mandibulei cu autoplastic în acelaş timp. La inflamaţie sau lezionarea
ţesuturilor moi osteoplastia este contraindicată. Este necesar de înlăturare şi ţesuturile
înconjurătoare lezionate.
64. Adenomul pleomorf al glandelor salivare: patogenia, tabloul clinic, diagnosticul
diferenţial şi tratamentul.
Adenomul pleomorf este o tumoare benignă care se dezvoltă în glandele salivare, în special
în glanda parotidă.Această tumoră după datele lui V.Panicarocschii se localizează în 51,8%
în glanda salivară parotidă (80%) la graniţa între palatinul moale şi cel dur – 27,9%, în
glandele submandibulare 9,6%, pe mucoasa obrazului – 4,8%, buza superioară–4,5 %
Retromolară - 0,2-0,3%.
Anatomia patologică. Tumoarea arată să fie încapsulată, de culoare albue – galbenă cu un
tablou morfologic divers - dure, moi şi chisturi de diferite dimensiuni. Tumora constă din
diferite ţesuturi – epitelial, fibros poate chiar condroid – deacea se numeşte tumoră mixtă.
Morfologic adenomul pleomorf prezintă trei caracteristici principale; o falsă incapsulare, -
chiar cînd există un plan de clivaj între tumoră şi capsulă. Examenul histologic constă adesea
în existenţa de leziuni la nivelul capsulei şi chiar dincolo de ea ; variabilitatea aspectelor
histologia în aceeaşi tumoră şi pluritatea focarelor tumorale. În vecinătate s-au chiar la
distanţă de tumora principală au fost constatate focare accesorii, independente, de dimensiuni
adesea microscopice, mai ales în recidive.
Tabloul clinic.
Acuzele bolnavilor – asimetria feţii din cauza unei tumefacţii mai des în regiunea parotidiană
cu creştere, lentă, nedureroasă. De cele mai dese ori tumefacţia este nedureroasă dar rareori
pot să apară dureri necauzate.
Obiectiv – tumora nedureroasă de cel mai dese ori mobilă de formă rotundă s-au ovoidă
netedă sau coselată, consistenţa poate fi inegală, variabilă. Se constată lipsa adenopatiei şi
leziunea peretelui nervului facial, dar examenul clinic nu poate afirma benignitatea care
poate fi numai aparentă, tumora fiind histologic malignă.
Adenomul pleomorf se întîlneşte de cele mai dese ori la bărbaţi în vîrstă de 20-40 ani.
Diagnoza se efectuiază pe baza datelor clinice, radiologice şi histologice (citologice,
citochimice ect), se foloseşte metoda radiologică de bicontrast. Diferencierea se efectuiază de
– tumora mucoepidermoidă, cilindroma adenocarcinom, chist salivar.
Tratamentul. De cele mai dese ori se întrebuinţează tratamentul chirurgical de înlăturare a
tumorii cu păstrarea nervului facial (Metoda Redon) şi met. Covtunovici-Muha, sau în cazuri
dimensiunilor mici a tumorei – înlăturarea tumorei cu rezecţia parţială a glandei salivare.
Unii autori recomandă radioterapie preoperatorie (A.Paces), alţii radioterapie intraoperatorie
(A.Moscalenco).
65. Hemangioamele: patogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi
tratamentul.
Tumoare benigna care se dizvoltă în rezultatul hiperplaziei ţesuturilor vasculare.
Hemangiomul (angiomul) se clasifică după tabloul histologic în hemangiome stelate, plane şi
tuberoase.
Clasificaţie mai raţională pentru chirurgie considerăm clasificaţia P.Gorbuşina (1978) care
include:
1. Hemangiom cavernos s-au lacunar a) incapsulat. b) difuz.
2. Hemangiom capilar s-au simplu a) superficial. b) profund.
3. Hemangiom în formă de strugure s-au ramificat a) arterial. b)venos.
4.Fibrangiom 1)capilar, 2) cavernos, 3) ramificat : a) cu creştere rapidă, b) cu creştere
înceată.
Mai des în practica medicului se întîlneşte hemangiome capilare sau simple care de cele mai
dese ori, prezintă o pată plată de culoare roşie s-au canonică care constă dintr-o mulţime de
capilare, arteriale care anostomozează unul cu altul. Capilarele pot fi venoase s-au arteriale.
La apăsare (presiune) hemangiomul dispare iar la întreruperea presiunei se iveşte din nou.
Hemangiomul poate să crească repede, sau încet (de cele mai dese ori) : Pot fi perioade de
creştere rapidă. Rar poate să dispară de sine stătător.
Hemangiomul în formă de strugure (hemangioma reconsum) constă din vase sangvine
arteriale în formă de ghem. Adeseori pulsează, iar din cauza anastomozilor arterio-venoase
poate să se ivească simptomul murmurelui de pisică. Hemangiomul cavernos constă din
cavităţi căptuşite cu endoteliu care sînt împlute cu sînge. Cavităţile comunică una cu alta şi
din cauza aceasta se iveşte simptomul de dispariţie (la presiune) şi de umplere (la înlăturarea
presiunei). Tumora poate să fie bine limitată s-au să crească infiltrativ. Acest tip de
hemangiom poate leziona un anumit ţesuturile moi, dar şi oasele faciale.
Hemangiomul se diferenţiează de : limfangiom care se deosebeşte după culoare (deschisă) şi
conţinut (la puncţie-limfă).
Tratamentul. În tratamentul hemangiomelor capilare cu suprafaţă mică se foloseşte,
electrocoagulaţia, crioterapia, rentgenoterapia.
Metodele chirurgicale – excizia tumorei cu plastia cu ţesuturi locale sau cu grefe de piele
liberă. Hemangioamele cavernoase se înlătură cu exizii pe etape s-au se coase tegumentele
lezionate pentru obliterarea vaselor sangvine.
Se întrebuinţează terapia de sclerozare (arsuri aseptice endo-vasculare)
Terapia sclerozantă după V.Agapov. În tumoră se întroduce soluţia din alcool etilic 95 o –
70 ml + novocain 1,07 apă distilată 29,0. Asistentul apasă asupra tumorii. Tumora se lipseşte
de sînge şi în cavitate se întroduce amestecul sclerozant în cantitate pînă la 90 ml. Peste 12-
15 zile procedura poate fi repetată. Peste 3 luni cursul de tratament poate fi repetat şi aşa de
2-3 ori. Partea negativă a metodei e că bolnavul simte dureri mari în cursul de tratament şi
sînt recidive.
66. Epulisul: clasificare, etiologia, patogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferenţial
şi tratamentul.
Pseudotumaore de granulaţie, nespecifică, dezvoltată pe seama elementelor parodonţiului si a
fibromucoasei ginginvale. Nu recidivează dacă a fost extirpată complet.
Etiologie: frecvent între 20-40 ani, şi la femei în sarcină. Favorizată de tulburări hormonale,
discrazii sangvine, si determinată de iritaţii, inflamaţi cronice cauzate de tartrul dentar,
margini ascuţite a cariilor de colet, resturi radiculare, gingivite cronice, fistule de origine
dentară, obturaţii debordante. la femei în sarcină se dezvvolta pe fondul unei gingivite
hiperplazice.
Se localizează mai des pe partea vestibulară a regiunii incisivocanine inferioare sau superior
între incisivi sau nivelul premolarilor. conform structurii histologice se deosebesc: epulis
granulomatos, angiogranulomatos sau telangiectazic, fibros, cu fibroblaste, osteogen, epulis
cu celule gigante.
Clinic epulisul debutează cu hipertrofie gingivală localizată la o papilă interdentară sau la
marginea liberă gingivală, mai rar intraalveolar. creşterea este lentă, fără dureri, evoluţia în
suprafaţă şi nu în profunzie. epulisul paote fi sesil cu bază largă de implantare, sau pediculat.
are dimensiuni mici sau mijlocii, poate atinge mărimea unui măr.
Epulisul granulomatos, telangiectazic, cu celule gigante- are adesea suprafaţă mamelonată,
roşie-violacee, consistenţă elastică, sîngerează uşor, se ulcerează. Epulisul fibros sau
osteogen, e de dimensuni reduse, acoperit cu mucoasă palidă, are consistenţă fermă sau dură.
formaţiunea înconjoară totdeauna unul sau mai mulţi dinţi, determinînd deplasarea,
mobilizarea lor.
Radiografic: imagine de osteoliză marginală redusă sau dimpotrivă uşoară condensare si
exostoză pe creasta alveolară care pătrunde în baza formaţiunii. Evoluţia spre ulceraţia
mucpasei, hemoragie, infecţie, pierderea dinţilor. recidivează dacă nu s-a îndepărtat în
întregime sau nu a fost înlăturat factorul cauzal.
Diagnostic diferenţial: cu carcinom gingival(evoluează rapid, osteoliză mai accentuată,
adenopatie regională), cu fibromatoza gingivală localizată(tumoare dură, mucoasa normală),
hiperplazia epitelio-conjunctivă.
Diagnosticul se face obligator în baza examenului histopatologic.
Tratament: asanarea cavităţii bucale, tratamentul stărilor infecţioase gingivale, tratamente
dentoparodontale şi protetice corecte. Tratamentul curativ: tratament general al afecţiunilor
favorizante, înlăturarea factorului iritativ cauzal, şi extirparea tumorii prin incizia în jurul
bazei de implantare, în mucoasa sănătoasă. tumora se îndepărtează, apoi se chiuretează, se
regularizează planul osos, poate fi necesară extracţia a 1-2 dinţi. Pe plagă se aplică compres
iodoformat, cicatrizarea trebuie supravegheată.
67. Chistul sebaceu: etiologia, clinica, diagnosticul diferențial, tratamentul.
Chisturilee sebacee sunt cavități închise cu un conținut lichid sau semi-solid, situate
imediat sub piele. Această denumire este folosită interschimbabil pentru mai multe tipuri de
chisturi, despre care se considera în trecut că au la origine glandele sebacee. Acestea sunt
denumite după celulele din care s-au dezvoltat pereții cavității:
 Chisturile epidermoide – din epiderm
 Chisturile pilare – din celulele de la baza foliculului pilos
 Chisturile sebacee propriu-zise – din celulele glandelor sebacee
Chisturile sebacee nu dau complicații și/ sau se vindecă spontan
Etiologie:
Chisturile sebacee apar prin incluziunea unor celule epidermice sau ale foliculului pilos în
stratul subiacent al pielii, dermul. Acestea încep să secrete lichid și keratină, care oferă
conținutului chistic aspectul și mirosul caracteristice. În mod normal, chisturile sunt aseptice
(nu conțin bacterii), dar se pot, în unele cazuri, suprainfecta.
Mecanisme prin care se pot forma:
 Sechestrare celulară (epidermică) în timpul vieții embrionare – în special cele urogenitale
sau din zona fontanelei anterioare
 Traumatisme ce impactează epidermul la nivelul dermului – accidentale sau produse în
urma unor intervenții chirurgicale (biopsii, liposucție, rinoplastie)
 În cadrul unor sindroame congenitale: sindromul Gardner, sindromul nevilor celulelor
bazale, pahionichia congenitală
Clinic:
Este situat subcutan, intradermic, sub forma unui nodul, de mărime variabilă de 0,5-2 cm.
consistenţă păstoasă, rar fluctuentă. Tumoarea e aderentă de planul superficil, mobilă pe
planul profund. Conţine o substanţă amorfă, gălbuie, păstoasă. Se infectează uşor. Are perete
intern format din celule epidermice şi un strat periferic dispus în palisadă. Eritemul, căldura,
eventual exprimarea de puroi semnifică suprainfectarea bacteriană a formațiunii chistice. Un
por sau punct de culoare mai închisă decât restul pielii poate fi locul de fistulizare a chistului,
care la presiune exprimă un material dens, semi-fluid.
Diagnostic diferenţial de chist epidermoid(histologicpatologic, şi peretele constituit din

epiteliu normal cu strat cornos)si chist piliar(la baza foliculului pilos).
Factorii de risc pentru apariția chisturilor sebacee sunt:
 Nemodificabili: vârsta post-pubertară, sexul masculin
 Acnee în antecedente
 Expunere prelungită la soare, de-a lungul vieții
 Traumatisme ale pielii
 Infecția cu HPV [2, 4]
 Formațiune sferică, în relief, în formă de „dom”, situată imediat sub piele
 Dimensiunea este variabilă, dar este cel mai frecvent mică, similară cu cea a unui bob de
mazăre
 Poate fi de culoarea pielii sau gălbui
 La palpare este ferm, rareori moale
 De obicei complet încapsulat, dar se poate rupe și exprimă un material cu aspect
„brânzos” și miros neplăcut
 De obicei nedureros, dar poate produce disconfort, la anumite localizări
 Când este prezent pe vârful unui deget, poate produce modificări ale unghiei
 Unic sau multiplu
Chisturile sebacee se pot localiza oriunde pe corp, inclusiv pe mucoase, dar apar mai
frecvent pe:
Față; Trunchi; Gât; Extremități (mâini, picioare); Scalp; Organele genitale
Tratament:
*Tratament medicamentos
Tratamentul medicamentos al chisturilor sebacee se recomandă în cazul în care acestea s-au
infectat bacterian. Cel mai des este vorba despre stafilococi, cu excepția regiunii anogenitale,
în care predomină bacteriile gram negative, ca și agenți etiologici ai infecției. Tratamentul
este cu un antibiotic, care se administrează pe cale orală. Acesta se prescrie de către medic,
care îl alege empiric (ținând cont de bacteria care este cel mai frecvent responsabilă de astfel
de infecții) sau pe baza culturii și a antibiogramei, când este posibilă realizarea acestora.
*Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical poate fi solicitat de pacienți în cazurile în care chistul deranjează
estetic (situat la nivelul feței) sau jenează activitățile de zi cu zi. Intervenția chirurgicală este
una minimă, ce se realizează sub anestezie locală. Excizia formațiunii chistice se realizează
cu o incizie mică, urmată de eliminarea întregului conținut și a pereților. Există, însă,
posibilitatea ca formațiunea să recidiveze, iar intervenția, oricât de limitată și bine realizată,
va lăsa o cicatrice permanentă.
*Există și o procedură nouă de tratare a chisturilor sebacee, al cărei eficiență nu a fost însă
studiată în trialuri clinice mari. Aceasta utilizează laserul cu dioxid de carbon pentru a
elimina conținutul chistic. De-a lungul următoarei luni, pereții chistului, rămași pe loc, își
micșorează dimensiunile, permițând o excizie chirurgicală de dimensiuni mult mai mici.
Astfel, rezultatele estetice sunt mai bune decât în cazul intervenției clasice, iar riscul de
recurență pare a fi minim.
68. Tumorile cutanate benigne ale regiunii maxilo-faciale. Tumorile epiteliale

benigne ale cavităţii bucale.
Angiomul, Limfangomul, Papilomul, Adenomul, adenomul pleomorf, botriomicomul,
lipomul, chistul sebaceu, chistul mucoid, chistul colloid, gusa linguala, ranula, chistul
dermoid, chisturile si fistulile branhiale.
Angiomul-tumoare cong., formata prin hiperplazia tesutului vascular. Sunt 3 forme: stelate,
plane si tuberoase. Ang.stelate – mici dilatatii capilare dispuse radiar, avind in centru un
punct rosu.Multiple, fara intindere mare.
Ang. Plane- sau pete de vin, ce pastreaza relieful si pilozitatea tesut.inconjuratoare, coloratia
variabila. La vitropresiune coloratia dispare.
Ang. Tuberoase – apar la nastere, care cresc progresiv in volum, prin prolif.endoteliului si
dilatatia vaselor, pot fi simple, cavernoase, bombeaza la nivelul tegumentelor sau mucoasei,
de consist. moale, elastic.
Tratament.- pot fi electrocoagulate cu un ac foarte fin introdus in centrul formatiunii.Iradieri
prin radioterapie de contact, crioterapie., abraziunea cutanata superficiala, in formele
profunde – excizia.
Limfangiomul- tumoare conenitala, localizata in obraz, se poate extinde in planseu,
laterofaringian, de-a lungul vaselor mari ale gitului, parotid, limba. Palpare- moale,
nereductibila, insotita de macroglosie, si macrocheilie. Alcatuit din multiple cavitati
captusite cu endoteliu.Tratament: numai chirurgical
Papilomul- mai des la copii, pe limba, muc obraz, bolta palatine sau lueta. Cauze-
traumatisme mici si repetate.dezvoltare lenta cu pedicul de implantare ingust sau larg,
dimensiune variabile, max 7-8mm, Tratament :extirpare chirurgicala.
Adenomul- mai des la buza superioara, sau alte reg. cu glande salivare mici. Continut-
adenoame multiple ale gl.salivare labiale. Simptome-buz sup apare dubla, la palpare- o
algomerare de noduli mici, rotunzi, nedurerosi. Diagnostic diferencial cu macrocheilia.
Tratament chirurgical :cu extirpare plastic, impreuna cu gl.salivare hipertrofiate.
Adenomul pleomorf – tumora mixta, se dezv. Din gl. Salivare mici, la buze, obraz, limba,
planseu buccal, palat moale si dur. Debut nodular cu evol.lenta, nedureroasa spontan sau la
presiune, de consistenta renitenta, nu infiltreaza test.din jur, ulcereaza la dimensiuni mari.
Trat.extirpare chirug
Botriomicomul-t.hiperplazica, de natura infectioasa,buza, mucoasa jugala sau lingual.
Format din testu conjunctiv inflamator cu vase neoformate, pedicul patrunde in derm. Cauza
traumtisme, nu depasesc 1 cm in diametru,culoare rosie, supr.granulata.Trat.chirurgical.
Lipomul – se dezvolta in obraz.Poate ajunge la 5-6 cm, forma rotunj, bombata,
pseudofluctuenta. Alcatuita din tesut adipos. Fara insinuari in dezvoltare.Trat. chir, dar risc
de lez.a nerv facial, sau canal.Stenon.
Chistul sebaceu – subcutan, nodul de marime variab, 0,5-2cm.consist pastoasa, rar
fluctuenta, aderenta la planul superficial, mobile la planul profund, contine o subst amorfa,
galbuie, se infecteza usor, Trat.extirpare complete a membrane.
Chistul mucoid – se form din gl.salivare mici, mai frecv la buz inf., muc obraz sau limbii.
Cav.chistica delimitate la periferie de zona de scleroza, cu histiocite si epiteliu malpigian
atrophic, pluristratificat. Diam 3-15 mm.Trat. chirurgical: inlaturare glanda salivara
Chistul colloid – din resturi embrionare ale canalului tireoglos.,mai des la copii. In limba
Gusa linguala- dezv din tes.tiroidian aderaent la baza limbii. Localizat – intre osul hyoid,
foramen caecum si epiglota.
Ranula-formatiune tumorala chistica a planseului bucal cu continut mucoid, mai des la
adolescent. Se dezv din resturi epiteliale sau ale canalului tireoglos. Localizari- sublingual
sau suprahioidian. Trat – extirparea membrane chistice in intregime sau marsupializarea.
Chistul demoid – t.cong, la planseu buc, sau limba reg.orbito-malara, din resturi epiteliale
incluse in tesut in decursul alipirii arcurilor branhiale, datorita unor infectii in dezv
intrauterine. Sunt descoperite accidental, crestere in volum – deplaseaza limba, ingreunarea
deglut si fonatiei. La presiune lasa o amprenta sub forma de godeu. Trat.chir
Chist si fistule branhiale – localizate in reg.cervico-faciala, provin din canalul tireoglos.
Chisturile mai des pina la 30 de ani, fistulae apar dupa extirparea incomplete a unui chist.
69. Afecţiunile precanceroase ale pielii şi marginii roşii a buzelor. Afecţiunile
precanceroase ale mucoasei cavităţii bucale.
Anumite afecțiuni ale pielii sunt considerate precursoare ale cancerului de piele. Ele se
asociază uneori cu dezvoltarea în timp a unui carcinom spinocelular (CSC). Timpul de
transformare a acestor leziuni în cancer de piele propriu-zis este foarte variabil, putând fi de
luni, ani sau chiar decenii.
Unele din aceste leziuni sunt rezultatul expunerii excesive, neprotejate la soare.
Ale pielii – pigmentarea melanica(crestereaa in exces de melanina), leucoedemul(mucoasa

jugala aspect albicios, opalescent, usor plicaturat, ca un val translucid), gl.sebacee(pot fi
gasite la niv buzelor, sub forma de noduli mici galbui,mai rarefiati, izolati.), hipertrofia
simpla a gl. Salivare mici.
Ale mucosae – eritroplazia(Maladia Bowen), leucoplazia, lichen plan, candidoza bucala,
lupusul eritematos
Eritroplazia – etio.necunoscuta 2 forme Granulara si atrofica
Leucoplazia- traumatismele, factori hormonali. 3 forme – simplex, verucoasa, eroziva.
Aceste leziuni pot aparea deseori sub forma de ulceratii sau placarde sau zone albicioase,
hiperkeratozice(diskeratozice. Pot coexista cu carcinomul.)Adesea formele de leucoplazie –
prezinta zone hiperkeratizice, care pot suferi modificari maligne. Suprafetele lor pot fi
acoperite cu cruste serohematice. Pe parcurs lez indureaza, marginile devin proeminente.La
nivelul limbii au forme ulcero-erozive, putin dureroase, forma nodulara. La nivelul
planseului buccal – aspect de mici ulceratii. La nivel mucoasei jugale- debut ulcero-eroziv,
forma proliferative-exofitica mai rar. La nivelul gingiei si crestei alveolare 0 forma
proliferativa, cu nodul mic, aspect de papilom.
Keratoza actinică sau solară:Sunt cele mai des întâlnite leziuni precanceroase
Keratozele actinice sunt excrescenţe aspre, solzoase, uşor reliefate, care variază în culoare de
la maro la roşu şi pot atinge un diametru de până la 2,5 cm. Apar de cele mai multe ori la
persoanele în vârstă. Unii experţi consideră keratozele actinice drept o formă timpurie a
CSC.
Cheilita actinică este o forma de keratoză actinică ce apare pe buze, care devin uscate,
crăpate, solzoase şi palide sau albe. Afectează în special buza inferioară, care este expusă
mai mult soarelui decât cea superioară.
Boala Bowen
Este în general considerată o formă superficială de CSC care încă nu a depășit limitele
epidermului. Apare ca o pată persistentă, de culoare roşu-maronie, solzoasă care poate
semăna cu psoriazisul sau cu o eczemă, dar care nu dispare la tratamentul obsinuit.
Netratată, poate creste si invada şi structurile mai profunde.
Indiferent de aspect, la orice schimbare a unei leziuni deja existente pe piele, sau la apariţia
unei noi excrescenţe sau a unei răni care nu se vindecă, se recomandă să efectuaţi imediat un
control medical. Dacă este vorba de o leziune precursoare, tratamentul timpuriu va evita
transformarea acesteia în CSC. Adesea, singurul tratament necesar constă doar într-o
procedură chirurgicală simplă sau în aplicarea locală a unui agent chimioterapeutic.
70. Osteointegrarea. Dezvoltarea conceptului de osteointegrare. Factorii locali ce
influenţează asupra procesului de osteointegrare.
Osteointegrarea reprezinta procesul prin care in jurul implantului dentar se formeaza tesut
osos, avand ca rezultat cresterea stabilitatii si integrarea in organism a acestuia. In functie de
cazul clinic si pozitia implantului, osteointegrarea poate dura intre 3 si 6 luni. Dupa
pozitionarea implantului in orificiile osoase special create, in jurul acestuia incepe sa se
formeze tesut osos. Tesutul osos format se va atasa de implantul dentar patrunzand si intre
striatiile orizontale ale acestuia. Astfel se favorizeaza atat integrarea in osul alveolar a
implantului cat si cresterea stabilitatii acestuia. La sfarsitul perioadei de osteointegrare,
implantul va fi in totalitate inconjurat de tesutul osos nou format. Acest os este identic atât
calitativ, cât şi cantitativ cu osul care se formează în absenţa implantului.
Criteriile de succes sunt:
- clinic: imobilitatea, sunet clar la percuţie, absenţa sindromului infecţios și dureros, absenţa
paresteziei permanente;
- radiologic: absenţa unui spaţiu radiotransparent periimplantar (pierdere osoasă mai mică de
2 mm după primul an de punere în funcție).
Factori locali: Integritatea ţesutului moale care acoperă situl implantar, capacitatea de
osteogeneză şi de remodelaj osos sunt factori determinanţi pentru osteointegrare.
a) Starea mucoasei: Toate dermatozele bucale cum ar fi candidoza, eczema, lichenul plan,
leucoplaziile trebuie tratate înainte de punerea implantelor.
b) Cantitatea şi calitatea osoasă: Situl implantar trebuie să fie bine vascularizat.
c) Stabilitatea primară a implantului: Stabilitatea este în mare parte obţinută la nivelul
părţilor marginale şi apicale ale implantului angajat în corticala osoasă.
d) Rata de rezorbţie: Procesele alveolare edentate sunt supuse unei rezorbţii continue,
presiunea exercitată de o proteză adjunctă prost adaptată poate accentua această rezorbţie.
e) Bolile parodontale: La persoanele edentate parţial, patogenia parodontală prezentă la
nivelul dinţilor naturali poate coloniza sulcusul peri-implantar. Riscul apariţiei infecţiilor
periimplantare este mai ridicat la pacientul care prezintă parodontite în special pentru
formele agresive.
Factori care ţin de implant :
-Biocompatibilitatea materialului implantar
- Forma implantului- Există diferite forme de implant: șurub, cilindric, lamă. Cele mai
utilizate astăzi sunt implantul șurub.
-Factori care ţin de patul osos- Densitatea osoasă este factorul cheie ce dictează stabilitatea
primară, apoi osteointegrarea implantelor dentare
71. Etapele chirurgicale în vederea instalării implanturilor dentare endoosose.
-Anestezia; -Incizia; -Marcarea cu freză sferică sau cu tăietură transversală; -Forarea
primară a neoalveolei – cu burghiu elicoidal cu diametrul de 1,5mm din oţel cu partea
activă tratată cu titan.;
-Verificarea paralelismului cu un cui de paralelism din oţel inoxidabil; tija cu diametrul de
1,5mm
-Prelucrarea primară a neoalveolei primare. Se lărgeşte cu burghiu elicoidal dar cu diametru
mai mare
-Alezarea – cu burghiu-spadă cu răcire internă, diametrul egal cu cel al implantului.
Contactul cu pereţii neoalveolei se face prin faţetele laterale care sunt rectificate cilindric
-Teşirea cilindrică este necesară pt obţinerea locaşului în care se va fixa porţiunea lisă
-Tarodarea realizează filetul în ţes osos. Tarodul este un şurub cu 3 canale longitudinale
necesare pentru mormarea dinţilor aşchietori şi la evacuarea eschilelor osoase. \
-Montarea implantului.
În cazul implantării în 2 timpi, peste 2-3 luni, cu un bisturiu se îndepărtează mucoperiostul
din dreptul şurubului de cicatrizare, apoi se montează bontul protetic cu filetul ataşat de bont
sau fixat cu un şurub intermediar ce străbate lungimea bontului fixându-se pe implant şi
solidarizându-se cu acesta.
72. Indicaţiile și contraindicaţiile implantării dentare endoosoase

Indicatii:
Edentatie unidentara; Brese intercalate ale arcadelor dentare, cind se poate pastra
integritatea dintilor limitrofi bresei; Edentatii terminale, cind prin intermediul
implantelor dentare e posibila confectionarea protezelor fixe; In edentatii totale, cind se
poate obtine conditii pt protezarea fixa sau pt fixarea protezelor mobilizabile.
Contraindicatiile
*Generale absolute:
Diabetul zaharat insulinodependent; Tratament indelungat cu imunosupresoare; Afectiuni
ale tes conjunctiv; Terapia cu biofosfataze; Displazia ectodermala; Boli sangvine si
coagulopatii; Tumori maligne regionale, metastaze tumorale; Afectiuni ale mucoasei
bucale(lupus eritematos difuz); Dereglari psihice; Fumatul, narcomania, alcoolul
*Generale relative:
Endocrinopatii(diabet zaharat compensat, hipo si hipertiroidism, hipo si
hiperparatiroidism); Tuberculoza, sarcoisoza, lepra; Afectiuni cardiovasculare severe(
ateroscleroza, hipo si hipertensiune, afectiuni ale aortei, endocardite); Reactii de
hipersensibilitate(anafilaxia, urticaria, edemul angioneurotic, hipersensibilitatea la
medicamente); Afectiuni osoase metabolice sau de alta natura
*Locale absolute
Neoplasme maxilare; Leucoplazia; Lichen plan; Osteodistrofia fibroasa; maladii generale
cu sediu in maxilare
*Locale Relative: Aftele bucale, herpesul; leziuni infectioase ale dintilor vecini, supuratii
perimaxilare, sinusite acute maxilare, igiena cavitatii bucale defectuoasa.
73. Elevaţia membranei sinusale în vederea instalării implanturilor. Tehnica

operatorie a sinus lifting-ului transcrestal.
Sinuslifting transcrestal- este o procedura chirurgicala in care elevatia membranei
sinusale de pe podeaua sinusului e realizata prin impingerea materialului de augumentare
printr-un tunel creat de la nivelul crestei edentate pina sub mucoasa sinusala.
Etapele:
1. Anestezia plexala.2. Incizie longitudinala dinspre distal spre mezial fie usor
paramedian spre versantul oral al crestei, 2 incizii verticale cu formare de lambou. 3.
Decolarea lamboului mucoperiostal. 4. Crearea tunelului osos: cu freza pilot pina la 1-2
mm de poseaua sinusului; cu ajutorul unui osteotom cu diametrul egal cu al frezei pilot
se produce o fractura a corticalei planseului sinusal fara perforarea membranei( fractura
in lemn verde). Se actioneaza apoi cu osteotoame de diametre crescinde actionate cu
lovituri de ciocan bine dozate pina la obtinerea unui tunel cu diametrul egal sau mai mic
de 0,5mm fata de diametrul implantului care va fi inserat.5. Elevatia membranei sinusale
se realizeaza prin impingerea matierealului de augumentare sub mucoasa folosinduse
osteotoame sau un istrument Bone pusher putem obtine o elevatie de 3-4mm.6. Aplicarea
propulsarea sub membrana sinusala a matierealul de augumentare si aplicarea
implantului. In sinusul lifting trascrestal avem nevoie de implant cu apexul
rotungit.7.suturarea plagii.incarcarea implantului este posibila dupa 6 luni dupa insertia
implantului.
Indicatii:
Specifice: Edentatii laterale terminale, subtotale si totale maxilare, la care inaltimea osoasa
este insuficienta pentru inserarea implantelor (<10mm)fiind limitata de sinusul maxilar. In
cazul unei inaltimi deficitare a osului disponibil, cresterea inaltimii acestui os pentru crearea
posibilitatii insertiei unor implanturi suficient de lungi ( minim 10 mm) care sa faca fata
biomecanicii zonei posterioare a maxilarului.
Nespecifice: Tuberozitati maxilare coborite sau ocluzii prabusite in zona posterioara
maxilara cu micsorarea spatiului interarcadic si prezenta unui strat subtire de os pina la
nivelul podelei sinusale. In cazul anomaliilor dento-maxilare si a rapoartelor intermaxilare
modificate in urma proceselor de atrofie ale maxilarului superior edentat pentru crearea
rapoartelor intermaxilare prin crearea unei fracturi Lefort I cu interepunerea de grefa osoasa
traversind sinusul maxilar.
Contraindicatiile sinus liftingului transcrestal
Generale: Afectiuni ce reduc semnificativ expectanta de viata a pacientului / Afectiuni ce
contraindica insertia implantului/ Graviditate/ Fumat, alcoolism, narcomanie / Afectiuni
psihice Locale: Sinusite maxilare acute si cronice/ Comunicari oro antrale netratate/ Polipi
sinusali/ Chisturi sinusale/ Tumori sinusale/ Rinita alergica / Focare de infectie periapicala in
vecinatatea sinusului maxilar/ Afectiuni parodontale netratate/ Radioterapie in zona
maxilarului/ Utilizarea steroizilor inhalator
Avantaje: Este o procedura mai putin traumatica ( decit cel lateral)
Dezavantaje: Accesul este mai deficitar, lipsa controlului vizual al procedurii, riscul
perforari membranei .
74. Elevaţia membranei sinusale în vederea instalării implanturilor. Tehnica

operatorie a sinus lifting-ului lateral.
Sinuslifting lateral-procedura chirurgicala in care elevtia membranei sinusale de pe
podeaua sinusului maxilar este efectuata cu ajutoul unor decolatoare speciale si prin
augumentarea sub ea a matierealului de grafa osoasa prin peretele lateral al sinusului
maxilar.1. anestezia. 2.Incizia(cu formarea lamboului trapezoidal)v3. Decolarea
lamboului. 4. Ostoetomia lataerala se ralizeaza cu freza sferica (cu sau fara pastrarea
peretelui anterior. 5. Elevatia membranei sinusale cu decolatoare. 6. Augumentarea. 7.
Aplicarea membranei rezorbabile. 8. Suturarea plagii pe 10-12 zile. Aplicarea
implantelor peste 6-9 luni(in cazul ca este o atrofie severa fara posibilitatea implantarii
imediate).
Indicatii specifice: Edentatii laterale terminale subtotale sau totale maxiare la care
inaltimea osoasa este insuficienta pt insertia unor implante (mai mic ca 10mm fiind
limitata prin prezenta sinusului maxilar.
Indicatii nespecifice: tuberozitati maxilare coborite, ocluzie prabusita in zona posteriora
maxilara cu micsorarea spatiului interarcadic si prezenta unui strat subtire de os pina la
nivelul podelei sinusale.
Contraindicatii generale: afectiuni ce reduc semnificativ speranta de viala a pacientului,
graviditatea, fumatul, abuzul de alcool, afectiuni psihice, narcomania.
Contraindicatii locale: sinusite maxilare acute si cronice, comunicari oro-antrale
nerezolvate terapeutic, polipi sinusali, chisturi sinusali, tumori sinusale, rinita alergica,
focare de infectie periapicale, afectiuni parodontale netratate, utilizarea steroizilor
inhalatorii.
Avantaje:vizibilitate , elevarea membranei mai mult 2 mm ca la cel transcrestal.

Dezavantaje: riscul de perforarea a membranei,costul.
Instrumente pentru anestezie,bisturiu,decolatoare gingivale,freze pentru trepanarea
osului,elevatoare sinusale,seringi speciale pentru grefa osoasa,materiale de suturare(ac
atraumatic,portac).
75. Metodele de instalare a implanturilor dentare endoosoase.
a) într-o etapă chirurgicală; b) în 2 etape chirurgicale(dupa integrarea implantului se aplica

formatorul gingival); c) imediat postextracţional.
76. Materialele de augumentare. Cerinţele către materialele osteoplastice folosite

în implantologia orală.
Materialele utilizate în implantologia orală pot fi clasificate după mai multe criterii, cel mai
frecvent fiind criteriul imunologic.
Astfel, biomaterialele se pot împărţi în patru categorii, cum ar fi :
- materiale autologe sau autogene (autoplastie sau provenite de la acelaşi organism). Sunt
utilizate în transplantări şi replantări dentare sau în transplanturi osoase;
- materiale omologe sau alogene (homoplastie sau provenite de la un alt individ al aceleiaşi
specii).
- materiale heterologe sau xenogene (heteroplastie sau provenite de la un individ din altă
specie). Sunt utilizate sub formă de os devitalizat, deproteinizat sau sub formă de colagen şi
gelatină;
- materiale aloplastice, cunoscute ca fiind materialele sintetice. Este vorba despre metale,
materiale ceramice sau materiale plastice.
Mecanismele de actiune a acestora:- osteoconductie,osteinductie,osteogeneza
Membranele în funcţie de materialul din care sunt confecţionate se clasifică în:
-neresorbabile: fibre de celuloză hibridă, latrex, politetrafluoroetilen expandat (PTFE-e),

care trebuiesc îndepărtate după o anumită perioadă, printr-o nouă intervenţie;
-resorbabile: pot fi sintetice (polimeri sintetici, de exemplu acid polilactic, copolimeri ai

acizilor glicolic sau lactic) sau naturale (colagen) şi care nu necesită a fi îndepărtate printr-o
nouă intervenţie.
Cerinte:
-Compatibilitate biologică: Unul dintre cele mai importante aspecte este compatibilitatea
biologică a materialului cu țesuturile din jurul implantului. Materialele de creștere trebuie să
fie biocompatibile pentru a minimiza reacțiile adverse ale organismului și pentru a promova
vindecarea osului.
-Osteoconducție: Materialele osteoplastice ar trebui să fie capabile să promoveze creșterea
osului. Aceasta înseamnă că materialul trebuie să aibă
-Stabilitate a volumului: Este important ca materialul să păstreze volumul și să nu se
contracte sau să se descompună în timp, deoarece acest lucru ar putea afecta integritatea și
stabilitatea implantului pe termen lung.
-Sterilitate și absența infecțiilor: Materialele folosite în implantologia orală trebuie să fie
sterile pentru a preveni riscul de infecție în zona implantului.
-Manipulare ușoară: Materialele osteoplastice trebuie să fie ușor de manip
-Rezistență la resorbție excesivă: Materialele nu ar trebui să fie prea rapid resorbabile pentru
a permite suficient timp os.
-Stabilitate chimică: Materialele osteoplastice ar trebui să aibă o stabilitate chimică adecvată
și să nu el
-Să tolereze forţele prezente la nivelul osului alveolar, în condiţii mecanice și chimice
complexe;
-Sa fie la pret accesibil;
77. Metode de reabilitare a deficitelor osoase în zonele edentate.

Iată câteva dintre aceste metode:
Transplant de os propriu (autogrefă): Aceasta tehnică implică prelevarea osului din alt loc
din corpul pacientului și implantarea acestuia în zona deficitară. Cele mai comune surse de
autogrefe sunt osul din creastă sau din ramura mandibulei pacientului, dar pot fi folosite și
alte surse, cum ar fi tibia,coasta sau șoldul. Acestea sunt avantaje maxime de
biocompatibilități, dar implicate, de asemenea, o procedură chirurgicală suplimentară pentru
prelevarea osului și poate avea un timp de vindecare mai lung.
Utilizarea materialelor de augmentare: Materialele osteoplastice sintetice sau xenogene (de
origine animală) pot fi folosite pentru a reface volumul osos. Aceste materiale pot fi sub
formă de granule, pulberi sau blocuri și sunt plasate în zona deficitară. Materialele de
augmentare stimulează creșterea osului sau sunt gradual înlocuite de acesta în timp. Un
exemplu de material de creștere a acestui osul de minerale bioactive.
Membrane de creștere: Uneori, pentru a proteja zona de creștere și a încuraja creșterea
osului, se pot folosi membrane speciale. Aceste membrane ajută la menținerea spațiului și
previn invazia țesuturilor moi în zona de creștere. Membranele pot fi rezorbabile sau
nonrezorbabile și pot fi plasate în timpul procedurilor chirurgicale.
Tehnici de regenerare tisulară ghidată (GTR): Această tehnică implică utilizarea
membranei pentru a ghida creșterea țesutului osos și gingival. Se aplică atât în proceduri de
augmentare osoasă cât și în cele de augmentare a gingiei. Scopul este să se creeze un mediu
favorabil pentru dezvoltarea osului și a gingiei în mod controlat.
Expansia crestei osoase: În cazurile în care există o îngustare a crestei osoase, se poate
utiliza o tehnică de expansiune pentru a lărgi creasta și a crea suficient spațiu pentru
implanturi.
Sinus lift: În cazurile în care sinusul maxilarului a coborât, se poate efectua un sinus lift
pentru a mări cantitatea de os disponibilă pentru implanturi dentare în zona posterioară a
maxilarului.
78. Evaluarea câmpului protetic și a statusului biologic general al pacientului în

perspectiva inserarii implanturilor dentare – diagnostic preoperator, bilanț
preprotetic, analiza și planificarea secvențială a cazului, indicații și contraindicații.
Implantologia orala presupune derularea unor procedee dupa cum urmeaza: anestezia,
uneori extractia dentara (când se practica implante imediate), crearea patului osos în vederea
insertii implantului, inserarea implantului,urmarirea osteointegrarii, confectionarea
suprastructurii protetice si echilibrarea ei gnatologica.
Asadar o refacere protetica pe implante sumeaza o serie de interventii si proceduri
traumatice pe care pacientul trebuie sa le suporte. Endobucal ne intereseaza prioritar aspectul
mucoasei care acopera crestele alveolare, contururile osoase (forma, dimensiuni), fundurile
de sac, dispozitia santului paralingual (la mandibula). De asemenea, este foarte important sa
se noteze curbura si înclinarea crestelor alveolare, gradul resorbtiei verticale si orizontale cât
si tipul de resorbtie.
Este important de stiut: volumul si întinderea sinusurilor maxilare, latimea,lungimea si
înaltimea crestei (oferta osoasa), nivelul planseului foselor nazale, grosimea mucoperiostului,
pozitia canalului mandibular si a gaurii mentoniere, rapoartele radacinilor dintilor vecini cu
zona unde se va insera implantul.
Din cadrul bilantului preprotetic nu trebuie sa lipseasca urmatorii timpi: a) evaluarea
spatiului interarcadic;
b) analiza planului (sau a viitorului plan) de ocluzie; c) statusul arcadelor; d) formele
crestelor alveolare;
e) examinarea protezelor vechi; f) numarul si topografia dintilor absenti; g) studiul temeinic
al ocluziei.
Indicatii:
-stare generala de sanatate buna; prezenta conditiilor satisfcatoare implantarii dentare, lipsa
disfunctiilor articulare; etc
Contraindicatii:
-prezenta maladiilor generale care pot compromite integritatea lucarii, disfunctii articulare,
oferta osoasa nesatisfacatoare, prezenta bruxismului etc.
79. Optimizarea câmpului protetic în vederea inserării implanturilor dentare –

asanarea cavității orale, chirurgia mucoasei patologice și a leziunilor parodontale.
Iată pașii principali pentru a realiza acest lucru:

1. Evaluarea inițială: Medicul stomatolog sau chirurgul oral va efectua o evaluare detaliată a
stării generale a cavității orale a pacientului. Această evaluare poate include radiografii,
tomografie computerizată (CT) și/sau scanarea intraorală pentru a obține o imagine completă
a structurilor dentare și complete.
2. Tratamentul patologiilor mucoasei: Orice leziuni sau afecțiuni ale mucoasei orale, cum ar
fi ulcerul aftos, leziunile mucoasei, leucoplazia sau eritroplazia, trebuie tratate înainte de a
avansa cu implanturile dentare. Acest lucru poate implica tratament medicamentos, excizie
chirurgicală sau alte proceduri specifice, în funcție de diagnostic. Nivelarea apofizei
alveolare cu redarea unei forme necesare; - plastia apofiei alveolare; - înlăturarea cicatricilor
și a surplusurilor fibromucoasei în zona cimpului protetic;
3. Tratamentul bolilor parodontale: Dacă pacientul suferă de boli parodontale, cum ar fi
gingivita sau parodontita, acestea trebuie tratate înainte de a plasa implanturile dentare.
Igiena orală riguroasă și terapia parodontală pot fi necesare pentru a restabili sănătatea
gingiilor și a osului maxilarului sau mandibulei.
4.Extracții dentare: Dacă mai există dinți în zona în care se planifică plasarea implanturilor,
acești dinți deteriorați sau afectați trebuie extrasați înainte de procedura de implant dentar.
80. Reconstrucția crestelor edentate cu deficit osos utilizând metode de augmentare

osoasa autogena cu grefe recoltate din creasta iliaca, neurocraniu, tibie si
mandibula, materiale sintetice pe baza de hidroxiapatita, fosfat tricalcic sau
materiale omologe, susținute în principal de membrane biologice.
Osteoplastia de adiţie locală.
Daca osul e insuficient pentru implantarea unui implant,in dependenta de situatie intr-o
sedinta chirurgicala se poate realiza augumentarea osoasa verticala,orizontala sau ambele
simultan.Materialele osoase de aditie(grefe autogene,alogene,aloplaste,xenogene) pot fi sub
forma de granule,pasta sau bloc compact si intotdeauna vor fi acoperite de membrane
speciale cu rol de bariera,resobabile sau neresorbabile.
Zonele locale pentru prepararea blocurilor osoase.
Intraorale: tuberozitatea max, mentonul, crestele edentate, ramul mandibular, apofiza
coronoidă, peretele anterior al sinusului maxilar, creasta zigomato-alveolară.
Extraorale: spongioasa şi medulara din creasta iliacă, epifiza tibiei, calota craniană (sunt
preferabile, deoarece se pot preleva cantităţi mai mari şi au o structură histologică
asemănătoare cu a osului alveolar).
Mărirea ofertei osoase existente. Tehnica chirurgicală.
Augmentarea de creastă cu transplant osos constă din 2 intervenţii: una de recoltare a
transplantului şi alta de fixare a acestuia cu implantele. După recoltare, porţiunea de os se
păstrează în soluţie izotonică sau sânge autogen , plasmă bogată în trombocite. Ţesutul
spongios se poate mărunţi şi poate fi introdus cu seringa sau cu un instrument special. Pentru
ţesutul cortical este necesar cu exactitate de determinat forma şi mărimea. Iniţial se
pregăteşte loja unde va fi aplicat blocul osos. Se decolează lamboul muco-periostul şi se
curăţă de resturile de ţesut conjunctiv. Pentru activare se perforează corticala în numeroase
locuri. Apoi se fixează transplantul osos cu şuruburi. Se suturează mucoasa. Este posibil în
aceeaşi şedinţă de instalat şi implanturile.
Sinus lifting: cu instalarea amânată a implantului.
Cel mai des implanturile se instalează în aceeaşi şedinţă cu sinus-lift-ul, dar uneori se
aşteaptă 6-8 luni de zile. Sinuslifting-ul este un procedeu chirurgical aplicat la nivelul
sinusului maxilar şi constă în elevarea membranei sinusale de pe podeaua sinusului maxilar
şi aplicarea sub ea a materialelor de augmentare.
Variante ale sinusliftingului: intern (transcrestal) – calea de abord fiind coama crestei
edentate şi extern (lateral) – calea de abord sinusal la nivelul peretelui lateral al sinusului.
Tehnica sinus liftului transcrestal : materialul de augmentare se introduce printr-un canal
creat de la nivelul coamei crestei edentate până sub membrana sinusală. Sub anestezie loco-
regională se efectuează incizia longitudională, creată fie pe mijlocul crestei, 2 incizii
verticale trasate pe versantul vestibular al crestei. Decolarea lamboului muco-periostal.
Crearea tunelului osos cu freza pilot, până la 1-2 mm de la podeaua sinusului. Cu un
osteotom cu diametrul egal cu diametrul frezei pilot se produce o fractură a corticalei
planşeului sinusului fără perforarea mucoasei.
Integrarea grefelor osoase la nivelul zonelor receptoare trece prin următoarele faze:
•încorporare;
•înlocuire;
• remodelare.
Faza de încorporare se produce o reacţie a patului receptor de proliferare neovasculară
urmată de proliferare osteoblastică, având ca rezultat producerea de ţesut osos imatur
(osteoid) şi formarea unui complex între acesta şi grefă. Primul moment, cel de proliferare
celulară, migraţie şi diferenţiere osteoblastică este influenţat de factori metabolici şi
endocrini, cum sunt: somatomedina, parathormonul, proteinele morfogenetice, alte citokine
şi factori de creştere. în prezent se
studiază posibila utilizare a celulelor stern în procesul de integrare osoasă.
Osteoinducţia este procesul în care celulele mezenchimale nediferenţiate de la nivelul zonei
receptoare, se transformă în celule osteoformatoare, proces dependent de proteinele
morfogenetice. Prin acest mecanism, grefa osoasă demineralizată generează osteogeneza.
Osteoconducţia este procesul în care materialul grefat acţionează ca o matriţă în care,
progresiv, se depune osul nou-format. Procesul de osteointegrare depinde crucial de calităţile
zonei receptoare, tehnica chirurgicală, vitalitatea ţesuturilor şi acoperirea completă cu părţile
moi.

Examen An III Raspunsuri (1) PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen An III Raspunsuri (1) PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen An III Raspunsuri (1) PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1. Bolile de erupţie a dinţilor: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul.

5. Chisturile de erupție: etiologia, caracteristicile clinice, diagnosticul, tratamentul

-Periodontită apicală acută: Presupune o inflamație rapidă și severă a țesutului periapical.

Factorii care contribuie la dezvoltarea osteomielitei odontogene includ:

Osteomielita odontogenă acută și subacută a maxilarelor se referă la infecția și inflamația

Osteomielita odontogenă cronică a maxilarelor se referă la o formă persistentă de inflamație

Abcesele și flegmoanele din regiunea oro-maxilo-facială sunt infecții localizate în țesuturile

Clasificare în funcție de etiologie:

Clasificare în funcție de profunzime:

Flegmonul retromandibular este o afecțiune în care se dezvoltă o infecție și o inflamație în

Complicaţiile generale ale afecţiunilor inflamatorii ale regiunii oro-maxilo-faciale

Tromboflebita venelor faciale:

Limfadenita este o afecțiune caracterizată de inflamația ganglionilor limfatici

30. Carbunculul: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul.

Tuberculoza cervico-facială, este o formă de tuberculoză care afectează regiunea gâtului și a

Sindromul Mickulicz, cunoscut și sub numele de sialadenita sclerozantă difuză, este o

39. Sindromul Sjögren: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferențial,

40. Sialolitiaza: definiţia, clasificarea, etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul

41.Traumatismele oro-maxilo-faciale, date generale. Caracteristica

Traumatismele dento-parodontale se referă la leziunile care afectează dinții și țesuturile

Tratamentul traumatismelor dento-parodontale:

Etiologie: agresiuni, caderi, accidente rutiere, accidente de munca si sport. Muscaturile de

Tratamentul fracturilor crestei alveolare.

45. Fracturile de mandibulă: clasificarea, etiologia, simptomatologia. Tratamentul

*Statistici: fraturile de mandibula se intilnesc in 70 % dintre fracturile viscerocraniului. Au

Clasificare după localizarea anatomică a liniei de fractură

Evoluția fracturilor de mandibulă.

Ajutorul de urgenţă în cazul fracturilor de mandibulă.

Metode de imobilizare de urgenta:

46. Fazele de formare a calusului osos şi factorii ce influenţează acest proces.

Felurile și cerinţele principale în confecţionarea atelelor.

Complicaţiile tardive în fracturile de maxilar superior.

Luxatia temporo mandibulara -pierderea raporturilor normale intre suprafetele articulare cu

50. Sindromul algodisfuncțional. Etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul

Sindromul algodisfuncțional, cunoscut și sub denumirea de disfuncție temporomandibulară

Complicaţiile imediate în fracturile de maxilar superior.

52. Simptomatologia fracturilor a maxilei (Le Fort II). Tratamentul de urgenţă în

Complicaţiile imediate în fracturile de maxilar superior.

53. Artritele: date generale, etiologie şi patogenie, clasificare, anatomie patologică

 microtraumatizmele funcţionale a dezichilibrului ocluzal.

Medicaţia constă în suprimarea senzaţilor dolore acuzate de pacient cu stabilirea remediului.

Simtomatologia anchilozei temporo mandibulare.:

Nevralgia de trigemen, cunoscută și sub denumirea de tic doloros, este o afecțiune

57. Şocul anafilactic tablou clinic, tratament de urgenţă, profilaxie.

58. Hemoragiile primare şi secundare post extracționale, diagnostic şi tratament

59. Hematomul în traumatismele OMF. Tratamentul.

Chistul dentiger(follicular,pericoronar,coronodentar)-peretele chistului se insera la coletul

Diagnostic diferential: se efectuiază cu tuberculoza, actinomicoza, limfadenita, perihondrita

*Chisturile laterale ale gîtului se dezvoltă din rămăşiţele aparatului branheogen, şi se

Diagnostic diferential se efectuiază cu : anevrizmă, tumoră mixtă, hemodectomă,

Diagnostica se bazează pe datele anamnezei, palpaţiei puncţiei şi analiza punctatului,

Patogenia e legată strîns de întrebarea provenirii celulelor epiteliale în os – celule epiteliale

Clinica: Acuzele bolnavului la:

1.Asimetrie a feţei; 2. Dureri lente în mandibulă şi dinţi; 3. Inflamaţie periodică cu caracter de

Obiectiv – deformaţie fuziformă a corpului mandibulei (tumoră de consistenţie elastică cu

Anatomia patologică. Ameloblastomul se prezintă sub 3 forme:

Tratamentul - radical chirurgical. Metoda preponderent folosită – rezecţia maxilarului în

Diagnostic diferenţial de chist epidermoid(histologicpatologic, şi peretele constituit din

68. Tumorile cutanate benigne ale regiunii maxilo-faciale. Tumorile epiteliale