Impozit Pe Venit La Sursa de Plata
Impozit Pe Venit La Sursa de Plata
Impozit Pe Venit La Sursa de Plata
suma dobânzii, determinată reieșind din diferența pozitivă dintre rata medie
ponderată a dobânzilor aplicate la creditele noi acordate persoanelor fizice pe un
termen ce depășește 5 ani (rotunjită până la următorul procent întreg), stabilită de
Banca Națională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de
gestiune,și rata dobânzii calculată pentru împrumuturile acordate de către
angajator salariatului. Prevederile prezentului punct nu se aplică creditelor
acordate de bănci și organizații de creditare nebancare angajaților acestora în
condițiile generale în care acestea acordă credite persoanelor terțe.
Scutirea pentru persoanele întreţinute se acordă din luna următoare lunii apariţiei
acestui drept în condiţiile respectării cerinţelor prevăzute.
2. Reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi
efectuate de către patron în folosul angajatului
Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către
plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost
efectuate plăţile.
Persoanele care sînt obligate să reţină impozitul pe venit, cu excepţia impozitului reţinut pentru
câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui câştig nu depăşeşte
scutirea personală, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare
încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi
codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma
totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre
persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele
veniturilor achitate în folosul lor. În cazul în care, pe parcursul perioadei fiscale, persoanele care sînt
obligate să reţină la sursă impozitul se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea
urmează să prezinte darea de seamă menţionată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanţului de
lichidare/ repartiţie a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare.
Persoanele care sînt obligate să reţină impozitul pe venit, sînt obligate, pînă la 1 martie al anului fiscal
imediat următor celui în care au fost efectuate plăţile, să prezinte beneficiarului acestor plăţi (cu
excepţia celor ce au obţinut venituri conform art.90 1 şi art.91 alin.(1) din Codul fiscal) informaţii
privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate, suma deducerilor prevăzute,
precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii.
Dările de seamă aferente venitului îndreptat spre plată și impozitul
reținut din acesta
Codul Pеriodiсitа
Tеrmеn dе prеzеntаrе/ tеrmеn
Tipul dărilor dе sеаmă dării de tеа
dе асhitаrе
seamă prеzеntării
Darea de seamă privind reţinerea
IPC 18/
impozitului pe venit, a primelor de tеrmеn dе prеzеntаrе -25 а
din 2021
asigurare obligatorie de asistenţă lunii următoаrе;
- lunаr
medicală şi a contribuţiilor de tеrmеn dе асhitаrе - 25 а lunii
IPC21
asigurări sociale de stat obligatorii următoаrе
calculate
Nota de informare privind salariul şi
alte plăţi efectuate de către patron în IALS 18 tеrmеn dе prеzеntаrе -
folosul angajaţilor, precum şi plăţile pentru 25.01.2021;
аnuаl
achitate rezidenţilor din alte surse de 2021 – tеrmеn dе асhitаrе -
venit decât salariul şi impozitul pe IALS21 25.01.2021.
venit reţinut din aceste plăţi
Nota de informare privind impozitul termen de prezentare -25.01.
reţinut din alte surse de venit anul următor;
decît salariul achitate INR14 anual termen de achitare – 25.01.
persoanelor nerezidente anul următor.
Așadar, la expirarea anului fiscal de gestiune agenţii
economici sînt obligaţi să declare inspectoratului fiscal
veniturile şi impozitul pe venit reţinut de la persoanele fizice
(formulare tipizate: forma IALS 18/ pentru anul 2021 se va
prezenta IALS21 şi forma INR14 ). Datele respective se
acumulează pe contul personal al fiecărui contribuabil
conform codului personal şi servesc drept argument pentru
urmărirea plăţilor impozitelor şi prezentării declaraţiilor de
către contribuabilii în cauză.