CB Tema 3 - Contabilitatea Imobilizărilor Corporale Și Necorporale Ale Băncii

Tema 3: Contabilitatea imobilizărilor corporale și necorporale ale băncii
Contabilitatea în Bancă se ţine de subdiviziunile specializate din cadrul Băncii Centrale
şi de persoanele desemnate din cadrul subdiviziunilor Băncii. Banca ţine contabilitatea
conform Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC) şi întocmeşte rapoartele financiare în
conformitate cu SNC şi Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (S.I.R.F.),
utilizând sistemul contabil complet în partidă dublă, cu prezentarea rapoartelor financiare
complete. Contabilitatea se ţine cu utilizarea tehnicii computerizate şi programelor
specializate bancare, inclusiv QSystemsBol, QSystems Retail, F-Line Tenhologie.
Evidenţa contabilă se ţine în limba de stat şi în monedă naţională. Contabilitatea
operaţiunilor efectuate în valută străină se ţine atât în monedă naţională, cât şi în valută
străină.
Mijloacele fixe sunt definite ca imobilizari corporale ce produc beneficii economice în
viitor. Acestea sunt proprietatea unei companii, care le deține pentru un interval de timp mai
mare de un an. Mijloacele fixe sunt utilizate de organizația respectivă pentru a produce alte
bunuri, pentru a presta anumite servicii. De asemenea, ele pot fi închiriate către terți sau pot fi
puse în atingerea unor scopuri administrative.
Imobilizările corporale sunt elemente corporale cu perioada de exploatare mai mare
de un an şi cu valoarea contabilă unitară mai mare de 12000 lei, deţinute în vederea utilizării
pentru prestarea de servicii, pentru a fi transmise în leasing terţilor sau pentru a fi folosite în
scopuri administrative, şi se preconizează a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
Costul unui element de imobilizări corporale este recunoscut ca activ dacă şi numai
dacă este probabilă generarea pentru Bancă de beneficii economice viitoare aferente activului
şi costul activului poate fi evaluat în mod fiabil. Un element de imobilizare corporală care
întruneşte condiţiile de recunoaştere drept activ este evaluat la cost.
Costul unei imobilizări corporale este format din: preţul său de achiziţie, inclusiv
taxele vamale şi taxele de cumpărare nerambursabile, după deducerea reducerilor comerciale
şi a rabaturilor, orice costuri care se pot atribui direct aducerii activului la locaţia şi starea
necesară, pentru ca acesta să poată funcţiona în modul stabilit, şi estimarea iniţială a
costurilor de demontare şi de înlăturare a elementului, obligaţia pe care o suportă Banca la
dobândirea elementului.
Costurile care pot fi atribuite direct sunt costurile cu beneficiile angajaţilor care
rezultă direct din construirea sau achiziţionarea elementului de imobilizări corporale,
costurile de amenajare a amplasamentului, costurile iniţiale de livrare şi manipulare, costurile
de instalare şi asamblare, costurile de testare a funcţionării corecte a activului şi onorariile
profesionale. Valoarea amortizabilă a unui activ este alocată în mod sistematic pe durata sa de
viaţă utilă. Valoarea reziduală şi durata de viaţă utilă ale unui activ sunt revizuite la fiecare
sfârşit de exerciţiu financiar şi, dacă aşteptările se deosebesc de alte estimări anterioare,
modificarea (modificările) se contabilizează ca modificare de estimare contabilă.
Reparațiile și întreținerea unui activ nu neagă necesitatea de a-l amortiza. Amortizarea
unui activ începe când acesta este disponibil pentru utilizare, adică atunci când se află în
amplasamentul şi starea necesară pentru a putea funcționa. Amortizarea unui activ încetează
cel mai devreme la data când activul este clasificat drept deţinut în vederea vânzării (sau
inclus într-un grup destinat cedării) în conformitate cu IFRS 5 şi la data la care activul este
15
derecunoscut. Amortizarea nu încetează atunci când activul nu este utilizat sau este scos din
funcţiune, cu excepţia cazului în care acesta este complet amortizat. Metoda de amortizare
aplicată este revizuită la fiecare sfârşit de exerciţiu financiar. Terenurile nu se depreciază.
Amortizarea se calculează prin metoda liniară odată cu punerea în funcțiune a activelor
pe durata estimată de funcționare utilă, utilizând următoarele durate de exploatare:
Banca are dreptul de a revizui valoarea imobilizărilor corporale recunoscute în bilanţul
contabil şi, în cazul constatării unei diferenţe esenţiale a valorii de bilanţ în raport cu valoarea
de piaţă (în urma creşterii ratei inflaţiei, modificării esenţiale a valorii de piaţă a
imobilizărilor concrete, etc.), imobilizările corporale pot fi reevaluate. Reevaluării ulterioare
sunt supuse clădirile și terenurile.
Frecvenţa reevaluării se determină de Comitetul de conducere al Băncii, aceasta
constituind odată la trei - cinci ani. Evaluarea se efectuează de către evaluatori profesionişti
competenţi pe baza informaţiilor disponibile cu privire la valoarea justă (de piaţă) a activelor,
care se determină prin metoda veniturilor sau a costului de înlocuire.
Dacă un element dintr-o grupă oarecare de imobilizări corporale este reevaluat, este
necesară reevaluarea întregii grupe de active. Rezultatele reevaluării imobilizărilor corporale
după constatarea acestuia ca activ se reflectă în contul de profit și pierdere.
Cheltuielile privind reparaţiile şi întreţinerea sunt înregistrate ca cheltuieli operaţionale
la momentul realizării lor. Cheltuielile ulterioare privind reparaţiile şi întreţinerea
imobilizările corporale sunt recunoscute ca majorare a valorii contabile a activului doar dacă
acele cheltuieli îmbunătăţesc condiţia de recunoaștere a activului peste standardul de
performanţă evaluat iniţial. În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este mai mare
decât valoarea recuperabilă estimată, activul este depreciat parţial până la valoarea
recuperabilă.
Câştigurile şi pierderile din vânzarea imobilizărilor corporale sunt determinate prin
referinţă la valoarea contabilă şi sunt înregistrate ca alte venituri curente.
Valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale este derecunoscută la cedare
sau când nu se mai aşteaptă nici un beneficiu economic viitor din utilizarea sa. Câştigul sau
pierderea care rezultă din derecunoaşterea unui element de imobilizări corporale este
inclus(ă) în profit sau pierdere.
Imobilizările corporale, a căror valoare va fi recuperată în principal prin vânzarea
acestora şi nu prin utilizarea lor continuă în activitatea Băncii, sunt reclasificate în categoria
„Active imobilizate deţinute în vederea vânzării”. Reclasificarea are loc numai dacă activele
16
sunt disponibile pentru vânzare imediat în starea prezentă, vânzarea fiind supusă numai unor
termene şi condiţii care sunt obişnuite pentru tranzacţiile cu tipul respectiv de active, şi
vânzarea este foarte probabilă. Activele deţinute pentru vânzare se evaluează în situaţiile
financiare la valoarea cea mai mică dintre valoarea contabilă şi valoarea justă minus costurile
de vânzare.
În cadrul inventarierii anuale a patrimoniului, Banca estimează dacă există indici de
depreciere a imobilizărilor corporale. În cazul în care sunt identificaţi astfel de indici, Banca
estimează valoarea recuperabilă a imobilizărilor corporale. O imobilizare corporală este
depreciată atunci când valoarea sa contabilă depăşeşte valoarea sa recuperabilă.
Dacă şi numai dacă valoarea recuperabilă a imobilizării corporale este mai mică decât
valoarea sa contabilă, valoarea contabilă a ei trebuie redusă pentru a fi egală cu valoarea
recuperabilă. O astfel de reducere reprezintă o pierdere din depreciere. O pierdere din
depreciere trebuie recunoscută imediat în profit sau pierdere.
O investiţie imobiliară este o proprietate imobiliară (un teren sau o clădire - sau o parte
a unei clădiri - sau ambele) deţinută mai degrabă pentru a obţine venituri din chirii sau pentru
creşterea valorii capitalului, sau ambele, decât pentru: a fi utilizată în activitatea Băncii
pentru furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative sau a fi vândută pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii. O investiţie imobiliară este recunoscută ca activ
dacă şi numai dacă: există probabilitatea ca beneficiile economice viitoare asociate investiţiei
imobiliare să revină Băncii şi costul investiţiei imobiliare poate fi evaluat în mod fiabil.
Banca nu recunoaşte în valoarea contabilă a unei investiţii imobiliare costurile
întreţinerii zilnice ale unei astfel de proprietăţi imobiliare. Aceste costuri sunt recunoscute în
profit sau pierdere pe măsură ce sunt suportate. O investiţie imobiliară este evaluată iniţial la
cost care include preţul său de procurare şi orice cheltuieli direct atribuibile.
Pentru evidenţa investiţiilor sale imobiliare Banca utilizează modelul bazat pe cost. În
cazul în care Banca transmite în leasing o parte a activului, de exemplu, a unui imobil, iar
cealaltă parte este ocupată în continuare de Bancă, partea transmisă va fi reclasificată ca
investiţie imobiliară doar dacă aceasta va fi mai mare de 20% din suprafaţa totală a
imobilului.
Evaluarea investiţiilor imobiliare după recunoaştere se efectuează conform modelului
bazat pe valoarea justă. Valoare justă a unei proprietăţi imobiliare reflectă condiţiile de
piaţă la finalul perioadei de raportare.
Un câștig sau o pierdere generate de o modificare a valorii juste a investiţiei imobiliare
se recunoaşte în profitul sau pierderea perioadei în care apare.
Investiţia imobiliară se derecunoaşte în momentul cedării sau atunci când investiţia
imobiliară este definitiv retrasă din folosinţă şi nu se mai preconizează apariţia de beneficii
economice viitoare din cedarea ei.
La sfârşitul fiecărei perioade de raportare (anual), Banca identifică dacă există indici ai
deprecierii investiţiilor imobiliare. În cazul în care sunt identificaţi astfel de indici, Banca
estimează valoarea recuperabilă a investiţiei. O investiţie este depreciata atunci când valoarea
sa contabilă depăşeşte valoarea sa recuperabilă.
Dacă şi numai dacă valoarea recuperabilă a investiţiei imobiliare este mai mică decât
valoarea sa contabilă, valoarea contabilă a acesteia necesită a fi redusă pentru a fi egală cu
17
valoarea recuperabilă. O astfel de reducere reprezintă o pierdere din depreciere. O pierdere
din depreciere trebuie recunoscută imediat în profit sau pierdere.
O imobilizare necorporală este un activ nemonetar identificabil fără substanţă fizică.
Un activ este identificabil dacă fie:
a) este separabil, adică poate fi separat sau desprins din Bancă şi vândut, transferat,
cesionat
printr-un contract de licenţă, închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un
alt contract, activ identificabil sau datorie identificabilă aferent(ă), indiferent dacă
Banca intenţionează sau nu să facă acest lucru; fie
b) decurge din drepturi contractuale sau de altă natură legală, indiferent dacă acele
drepturi sunt transferabile sau separabile de Bancă sau de alte drepturi şi obligaţii.
Recunoaşterea unui element drept imobilizare necorporală prevede ca Banca să
demonstreze că elementul respectiv întruneşte definiţia unei imobilizări necorporale şi
criteriile de recunoaştere. Această dispoziţie se aplică costurilor suportate iniţial pentru
dobândirea sau generarea internă a unei imobilizări necorporale şi costurilor suportate ulterior
pentru adăugarea sau înlocuirea unor părţi ale sale sau pentru întreţinerea sa.
O imobilizare necorporală este recunoscută dacă şi numai dacă este probabil ca
beneficiile economice viitoare atribuibile imobilizării să revină Bănci şi costul imobilizării
poate fi evaluat fiabil. O imobilizare necorporală este evaluată iniţial la cost.
Costul unei imobilizări necorporale dobândite separat este alcătuit din:
a) preţul său de achiziţie, inclusiv taxele vamale de import şi taxele de cumpărare
nerambursabile, după scăderea reducerilor şi rabaturilor comerciale; şi
b) orice cost direct atribuibil pregătirii activului pentru utilizarea prevăzută.
Costuri direct atribuibile sunt:
a) costurile cu beneficiile angajaţilor care reies direct din aducerea imobilizării
necorporale la
condiţia sa de funcţionare;
b) onorariile profesionale care decurg direct din aducerea imobilizării necorporale la
condiţia
sa de funcţionare; şi
c) costurile testării funcţionării corespunzătoare a imobilizării necorporale.
Cheltuieli care nu constituie o parte a costului imobilizării necorporale sunt:
●costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile în materie
de publicitate şi activităţi promoţionale);
●costurile de desfăşurare a unei activităţi într-un nou loc sau cu o nouă clasă de clienţi
(inclusiv costurile de instruire a personalului); şi
●costurile administrative şi alte cheltuieli generale de regie.
Recunoaşterea costurilor în valoarea contabilă a unei imobilizări necorporale încetează
când activul se află în starea necesară pentru a putea funcţiona. Astfel, costurile suportate la
utilizarea sau mutarea unei imobilizări necorporale nu sunt incluse în valoarea contabilă a
acelei imobilizări. După recunoaşterea iniţială, o imobilizare necorporală se contabilizează la
cost său minus orice amortizare cumulată şi orice pierderi din depreciere cumulată.
Amortizarea începe când activul este disponibil pentru a fi utilizat, adică atunci când se
află în locul şi în starea necesară pentru a putea funcţiona. Amortizarea încetează la data cea
18
mai timpurie dintre data la care activul este clasificat drept deţinut în vederea vânzării şi data
la care activul este derecunoscut.
Metoda de amortizare aplicată unui activ este revizuită la fiecare sfârşit de exerciţiu
financiar. Amortizarea pentru imobilizări necorporale este calculată în baza metodei liniare
pentru alocarea costului la valorile lor reziduale, utilizând următoarele durate de exploatare:
Amortizarea pentru fiecare perioadă se recunoaşte în profit şi pierdere.

O imobilizare necorporală este derecunoscută la cedare sau când nu se mai aşteaptă
beneficii economice viitoare din utilizarea sau cedarea sa. Câştigul sau pierderea care rezultă
din derecunoaşterea unei imobilizări necorporale se stabileşte ca diferenţă dintre încasările
nete din cedare, daca există, şi valoarea contabilă a activului. Aceasta va fi recunoscută în
profit sau pierdere atunci când activul este derecunoscut.
La sfârşitul fiecărei perioade de raportare (anual), în cadrul inventarierii anuale a
patrimoniului, Banca estimează dacă există indici de depreciere a imobilizărilor necorporale.
În cazul în care sunt identificaţi astfel de indici, Banca estimează valoarea recuperabilă a
imobilizărilor necorporale. O imobilizare necorporală este depreciată atunci când valoarea sa
contabilă depăşeşte valoarea sa recuperabilă.
Dacă şi numai dacă valoarea recuperabilă a imobilizării necorporale este mai mică
decât valoarea sa contabilă, valoarea contabilă a ei trebuie redusă pentru a fi egală cu
valoarea recuperabilă. O astfel de reducere reprezintă o pierdere din depreciere. O pierdere
din depreciere trebuie recunoscută imediat în profit sau pierdere.
Stocurile sunt active cu valoarea de până la 12000 lei sub formă de materiale şi alte
consumabile ce urmează a fi folosite în activitatea Băncii. Stocurile sunt evaluate la cost.
Costul stocurilor cuprinde toate costurile de achiziţie, costurile de conversie, precum şi alte
costuri suportate pentru a aduce stocurile în starea şi în locul în care se găsesc în prezent.
Costurile de cumpărare a stocurilor cuprind preţul de cumpărare, taxele vamale de import şi
alte taxe (cu excepţia acelora pe care Banca le poate recupera ulterior de la autorităţile
fiscale), costurile de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei
de produse finite, materiale şi servicii. Alte costuri sunt incluse în costul stocurilor numai în
măsura în care reprezintă costuri suportate pentru a aduce stocurile în starea şi în locul în care
se găsesc în prezent.
Costul stocurilor este determinat folosind formula costului mediu ponderat. Banca
foloseşte aceiaşi formulă de determinare a costului pentru toate stocurile, având natură şi
utilizare similară pentru Bancă. Conform metodei costului mediu ponderat, costul stocurilor
de mărfuri şi materiale ieşite şi ramase la sfârșitul perioadei de gestiune este determinat în
baza costului mediu ponderat al unităţilor similare, aflate în stoc la începutul perioadei de
gestiune şi cumpărate în cursul acestei perioade. Costul mediu ponderat se calculează pe
măsura întrării loturilor de stocuri de mărfuri şi materiale.
19

CB Tema 3 - Contabilitatea Imobilizărilor Corporale Și Necorporale Ale Băncii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CB Tema 3 - Contabilitatea Imobilizărilor Corporale Și Necorporale Ale Băncii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CB Tema 3 - Contabilitatea Imobilizărilor Corporale Și Necorporale Ale Băncii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 3: Contabilitatea imobilizărilor corporale și necorporale ale băncii

Amortizarea pentru fiecare perioadă se recunoaşte în profit şi pierdere.

S-ar putea să vă placă și