Subiect 9
Subiect 9
Subiect 9
A.
”De-abia azi mă înțeleg, îmi dau seama câte carate aveau revoltele mele. Prețuiesc acum toate
fugile mele de orice așezare, totul mi se pare grandios, sufeream fiindcă nu semănam, nu puteam să
semăn cu ceilalți. Acasă, la marină, toți îmi făceau reproșuri, nu înțelegeam, îmi dau acum seama de
indignarea mea permanentă. N-am niciun merit. Tot ce fac e organic. Dar cât de lași îmi apar ceilalți,
lași în fața vieții, lași în fața morții.
Uneori mă socoteam nevolnic pentru că nu sunt în stare să-mi fac o situație, să am măcar
perspectiva ei. Dar nu, în neadaptarea mea eu rămâneam viu, iar ei în situațiile lor erau morți ca în niște
cosciuge.
Îmi dau seama că tortura de până acum, apropierile în panică de moarte, nu erau decât vaccinuri
împotriva a ceea ce mi-ar fi ucis spiritul. E cineva în mine, cineva care îmi deschide ochii, care mă face
să înțeleg, care mă face să nu mă las terfelit, înglobat în ordinea lor care înseamnă anchiloză și moarte.
Tot ce a fost până acum n-a fost decât o trambulină, azi m-am azvârlit, mă desfac din mine care
am fost ca dintr-o larvă. E ceva extraordinar ce se petrece, fiecare clipă mă desăvârșește, mă simt bine,
nu mă mai plâng, viața a devenit prețioasă, nu pentru șansele pe care le oferă, ci pentru că le
disprețuiesc. Iar disprețul nu e pornit din neputință, ci pentru că înțeleg mecanismul fetid al
ascensiunilor sociale.
Aș vrea să am o revistă numai a mea, să pot scrie, amplifica toate lucrurile acestea care nu sunt
un rod al fanteziei, ci al unei experiențe crâncene. De Unu va trebui să mă desfac. Mă tem că mi se va
răscoli tot trecutul și că toți care au fost cu mine au să fie suspectați. Îi voi scrie lui Sașa să dea chiar în
numărul acesta o notiță în care să spună că eu nu mai fac parte din grupul Unu. Nu știu ce va mai urma.
Dar sunt decis să nu cedez. Lumina din mine, lumina din ziua asta nu se va dezminți niciodată. Până
acum mă plângeam. De acum voi acuza. N-am spus încă nimic din tot ce cred.” (Geo Bogza, Jurnal de
copilărie și adolescență)
B.
I
Din câte se-ntâmplară nu pot să uit nimic,
Chiar dacă ochiul palid al lunii mă îmbie;
Ca arborii din iarna cețoasă mă ridic
Și-mi scutur amintirea - zăpada mea târzie[...]
VI
Din câte se-ntâmplară nu pot să uit nimic -
Dar drumul duce, poate, departe, înainte.
Păsări de miazăzi, cu voi despic
Si eu văzduhul.
Iată, nu-mi mai aduc aminte.
Dormiți în suflet, glasuri de demult,
Imagini dureroase, dormiți ca-n templul mării
Epavele de fosfor.
Nu vreau să vă ascult,
Sus pe covertă-mi place s-ascult corăbierii.
Dormiți în suflet, amintiri,
Cum dorm în scoici marine furtuni si naufragii -
Tu, vânt de primăvară ce-n pieptul meu respiri,
Adu-mi din codri frunza ce stăpânește fagii,
Adu-mi albastrul clopot al apelor ce cresc
Si șoaptele din ierburi si tremurul luminii,
Si-apoi, cândva-ntr-o noapte neștiută
Dă-mi somnul alb pe care-l poartă crinii. (A.E.Baconsky, Fluxul memoriei)
Subiectul I 30 de puncte
2. Ilustrează, cu câte un exemplu, o funcție a limbajului care se regăsește în ambele texte – suport.
5 puncte
3. Extrage o figură de stil din textul B și explică semnificația acesteia. 5 puncte
4. Precizează care este rolul stilistic al utilizării verbelor la timpul prezent în fragmentele citate. 5
puncte
Notă!
Niciun răspuns nu va depăși 100 de cuvinte.
Pentru conținut, vei primi 25 de puncte, iar pentru redactare, vei primi 5 puncte (utilizarea
limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1
punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsurile vor fi formulate în
enunțuri.
Imaginează-ţi că ești adolescentul din textul A. Redactează o pagină de jurnal, de 150 – 300 de
cuvinte, în care să surprinzi emoțiile trăite în ziua în care ai conștientizat că vrei să schimbi lumea în
care trăiești.
Pagina de jurnal va fi redactată în ziua de 27 aprilie 2022.
Pentru conţinut, vei primi 30 de puncte, iar pentru redactare, vei primi 5 puncte (utilizarea
limbii literare – 1 punct; logica înlănţuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct;
respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza,
constând în formularea tezei/a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu trei
argumente/ raţionamente logice/exemple concrete etc.) şi concluzia/sinteza.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 30 de puncte, iar pentru redactare, vei primi 5 puncte
(utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănţuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct;
punctuaţia – 1 punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).
Punctajul pentru redactare se acordă numai dacă eseul are minimum 600 de cuvinte.
Inserarea de citate critice necomentate sau nerelevante pentru tema dată atrage după sine
neacordarea punctajului maxim.