Optional Povestile Copilariei
Optional Povestile Copilariei
Optional Povestile Copilariei
CUFARUL CU POVESTI
CUFARUL CU POVESTI
GRUPA: Combinata
DIRECTOR:
EDUCATOARE:
AN ȘCOLAR: 2022-2023
ARGUMENT
Copilăria, este vârsta tuturor posibilităţilor, este vârsta la care copiii iubesc
întâmplările cu plante şi animale, dar şi cu copii de vârsta lor şi au capacitatea de a prelua
exemplele pozitive şi de a-şi analiza propriul comportament prin analogie cu cel al
personajelor. Este vârsta la care pot înţelege că, o carte, poate deveni „o lumea minunată a
poveştilor”, primitoare şi darnică pentru cei care o răsfoiesc, înţeleaptă şi plină de mistere care
abia aşteaptă să fie descoperite. Dacă reuşim să trezim interesul copiilor pentru cărţi, pentru
bibliotecă, vor ajunge să identifice cartea cu un tărâm al fantasticului, un tărâm cu mistere pe
care ei ar trebui să aibă curajul să-l descopere. Scopul urmărit este acela de a-i ajuta pe copii
să descopere lumea minunată a poveştilor din cărţi, să descopere frumuseţea şi expresivitatea
cuvintelor. „Oricât de simple şi uşoare ar părea aceste poveşti, ele nasc, fără îndoială, între
copii, dorinţa de a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiţi, în acelaşi timp se naşte în
sufletul lor teama faţă de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi.”
Charles Perrault
DURATA: 1 an școlar
GRUP ȚINTĂ: Copiii grupei combinate
BENEFICIARI: preşcolarii, cadrele didactice, părinţii
COMPETENȚE GENERALE :
COMPETENȚE SPECIFICE /
EXEMPLE DE COMPORTAMENT :
1.Să recepteze un text care i se citeşte ori i se povesteşte, înţelegând în mod intuitiv
caracteristicile expresive şi estetice ale acestuia
Exemple de comportamente:
- sa urmareasca linia povestii, concomitent cu imaginile din carte ori sa asculte povestea spusa
sau citita de educatoare;
-sa asculte si sa reactioneze adecvat la povestile transmise fie prin citire sau povestire, fie prin
mijloace audio-vizuale;
2. Să urmărească linia unei poveşti, concomitent cu imaginile din carte, ori ascultând
povestea spusă sau citită de educatoare;
Exemple de comportamente :
-realizarea unui plan scurt de idei a povestii;utilizarea unor metode atractive de expunere a
povestii astfel captandu-se atentia prescolarilor;utilizarea unot metode interactive de expunere
a povestii ,astfel incat copiii sa participe activ .
3. Să asculte şi să reacţioneze adecvat la poveşti transmise fie prin citire sau povestire, fie
prin mijloace audio-vizuale( disc, casetă audio sau video, diafilm);
Exemple de comportamente:
-utilizarea unor mijloace didactice atractive pentru expunerea povestii;crearea unui mediu
ambiental placut desprins din poveste;costumatia adecvata si interpretarea unor roluri a
personajelor din poveste.
5. Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv şi să utilizeze un limbaj oral corect din
punct de vedere gramatical;
Exemple de comportamente:
-sa manifeste initiativa in comunicarea orala si interes pentru semnificatia cuvintelor;
-sa alcatuiasca propozitii simple si dezvoltate despre personaje din povesti.
6. Să utilizeze calităţile expresive ale limbajului oral şi ale celui corporal în transmiterea
unor idei şi sentimente;
Exemple de comportamente:
-sa utilizeze caracteristicile expresive ale limbajului verbal, nonverbal si paraverbal in
transmiterea unor idei si sentimente;
-sa realizeze mini-dramatizari sau jocuri cu rol pornind de la textul unei povestiri, utilizand
vorbirea dialogata, nuantarea vocii, intonatia, cu sprijinul educatoarei si folosind indicatiile
sugerate de text.
7. Să fie capabil să creeze el însuşi sau cu sprijinul educatoarei, povestiri şi mici
dramatizări, pornind de la textul unei povestiri, utilizând vorbirea dialogată, nuanţarea vocii,
intonaţia şi folosind indicaţiile sugerate de text;
Exemple de comportamente :
-Povesti, auditii, dramatizari pentru teatru de papusi, dramatizari, jocuri cu rol, activitati
creative (desene, confectionari-masti, puzzle, labirinturi), jocuri didactice
VALORI ȘI ATITUDINI:
SUGESTII METODOLOGICE:
Acest model de opțional a fost proiectat pornind de la observațiile și dorințele preșcolarilor față de
lumea minunata a povestilor
Se au în vedere, în principal:
-înțelegerea importanței cititului;
-dezvoltarea creativității și imaginației copilului, prin descoperirea unor personaje noi, a unor
locuri și întâmplări fantastice;
Activitatea de învățare are la bază povestea, jocul, lectura după imagini, filmul didactic, acestea fiind
cele mai eficiente și benefice pentru formarea unor competențe necesare unei dezvoltări
armonioaseși sănătoaseale viitorilor adulți.
METODE ȘI PROCEDEE:
Povestirea
Audiție
Teatru de păpuși
Joc cu rol
Activități creative
Joc didactic
MATERIAL DIDACTIC: cărți de povești, planșe, calculator, fișe, măști, puzzle, culori,
plastelină, marionete.
CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII:
Povești
Audiții
Filme
Dramatizări pentru teatru de păpuși
Jocuri cu rol
Dramatizări
Jocuri didactice.
FORME DE ORGANIZARE:
MODALITĂŢI DE EVALUARE:
- observarea sistematică a comportamentului copiilor;
- examinarea orală;
- probe practice;
- fotografii
- portofoliul-pe parcursul unităților de învățare;
- aprecieri verbale;
- autoevaluarea;
- discuţii pe marginea unor întâmplări povestite de copii;
- fişe de lucru şi expunerea lucrărilor;
- organizarea unor expoziţii cu lucrări
- carnaval
TEMATICĂ ORIENTATIVĂ:
SEMESTRUL al II-lea
“Turtita” – 3 activitati
BIBLIOGRAFIE
***www.didactic.ro