Tema 7.

Terapia generala si specific logopedica in diferitele tulburari de limbaj

1. Tulburarile de pronuntie

Este important sa atragem atentia asupra faptului ca preluarea unor metode si procedee folosite de unii specialisti pe subiecti,
trebuie sa se faca cu mult discernamant, deoarece limba noastra are un anumit specific.
Din punct de vedere logopedic, ne intereseaza si faptul ca pentru emiterea corecta a fiecarui sunet se realizeaza o pozitie
specifica a elementelor aparatului fonoarticulator cu miscari sincrone, dar si cu participarea corespunzatoare a respiratiei, iar
abaterile de la acestea, din anumite motive, determina distorsiunea pronuntiei.
Dintre metodele si procedeele care au o valoare mai mare, pot fi citate acelea cu actiune indirecta asupra corectarii pronuntiei
si prin intermediul carora se inlesnesc caile de actiune a metodelor propriu-zis logopedice si care sunt specifice fiecarei categorii de
tulburari de limbaj. In felul acetsa, subectul se pregateste din punct de vedere psihic si fiziologic, ceea ce duce la facilitarea folosirii
metodelor si procedeelor logopedice adecvate.
Atat pentru aplicarea metodelor si procedeelor generale, cu actiune indirecta asupra pronuntiei, cat si a celor specifice, cua
ctiune nemijlocita in educarea logopatilor, este necesar sa luam in considerare cateva elemente esentiale, de care trebuie sa tinem
seama, petnru o individualizare stricta a cazurilor. In primul rand, este vorba de simptomatologie, manifestarea tulburarii respective,
care poate fi diferita de la un individ la altul, chiar daca este vorba de acelasi diagnostic. Manifestarea comportamentala,
personalitatea logopatului determina un anumit fel de participare a acestuia la procesul de inlaturare a tulburarii. Tipul de tulburare
sau froma ei prezinta de asemenea o improtanta deosebita. Trebuie avute in vedere si cauzele care au declansat dificultatea. In
functie de acestea, se impun anumite metode si procedee generale si particulare de corectare a tulburarilor de articulatie. Varsta si
nivelul de dezvoltare psihica impun nu numai o anuta atitudine a logopedului fata de subiect si a acestuia fata de handicap si de
activitatea de recuperare, dar determina si adoptarea unor metode care pot fi intelese si asimilate, cu ajutorul carora se obtin cele
mai rapide rezultate, in functie de capacitatile logopatilor. De remarcat este si faptul ca aceeasi importanta o are si gradul de
dezvoltare si de asimilare a informatiilor, prin intermediul simbolisticii verbale.
Ca atare, diagnosticul si prognosticul trebuie elaborate in fucntie de toate aceste elemente, precum si in functie de conditiile
de viata si mediu ale logopatului, ca si de colaborarea parintilor, a gradinitei, a scolii, in educarea logopatului. In fixarea
diagnosticului trebuie sa se ia in considerare existenta unor deficiente ale auzului, cat si eventualele schimbari ale dentitiei sau
endezvoltarea suficienta a organului fonoerticulator, care pot influenta pronuntia.
In adoptarea metodelor si procedeelor de inlaturare a diferitelor abateri, trebuie sa se ia in considerare daca tulburarea de
pronuntie se datoreaza unei alte tulburari de limbaj sau exista in paralel cu aceasta. Remarcam faptul ca la varste mici sau la
subiectii cu intelect slab dezvoltat, este recomandata respectarea principiului de la simplu la complex, ceea ce inseamna ca mai intai
se corecteaza tulburarile usoare si ulterior cele dificile.
Referindu-ne la varsta, este indicat ca dislalia sa se corecteze in perioada prescolara, din doua motive: pentru a nu permite
instalarea unor deprinderi gresite de pronuntie si pentru ca, la intrarea copilului in scoala, deficientele de limbaj pot provoca
tulburari de personalitate, prin constientizarea defectului, si pot duce la insuccese scolare repetate. In plus, deficientele de limbaj pot
favoriza instalarea altor deficiente de limbaj, precum dislexia si disgrafia. In corectarea tulburarilor de pronuntie, se aplica la
inceput o serie de metode cu caracter general, in functie de gravitatea tulburarii. Acestea urmaresc sa pregateasca atat organic,
functional, cat si psihologic subiectul si sa usureze aplicarea metodelor si procedeelor logopedice individualizate. In aplicarea
metodelor si procedeelor trebuie sa se manifeste intelegere si tact, dar nu indulgenta fata de deficienti.

Metode si procedee cu caracter general

o Gimnasica si miogimnastica coprului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei se refera la inbunatatirea motricitati
generale si a miscarilor fono-articulatorii. Exercitiil urmaresc fortificarea trunchiului, a membrelor si a gatului. In toate cazurile,
exercitiile fizice trebuie combinate cu exercitii de respiratie. Exercitiile fizice generale au scopul de a usura desfasurarea unor
miscari complexe ale diferitelor grupe de muschi care iau parte la activitatea de respiratie si la functionarea aparatului fono-
articulator. Se pot distinge doua categorii de exercitii: unele cu scopul de a relaxa organisul si musculatura aparatului de emisie,
exercitii utile in majoritatea tulburarilor de limbaj si in prountarea majoritatii sunetelor limbii romane, iar alte exercitii de incordare,
care se folosesc, in special, in timpul pronuntarii sunetelor surde.
In cazul exercitiilor fizice generale, este indicat ca fiecare miscare sa fie executata in mod ritmic, ceea ce va usura introducerea
ritmului si la nivelul vorbirii. Acolo unde sunt si tulburari motorii, ca la alalici de exempl, exercitiile generale au importanta
covarsitoare si ele trebuie executate in paralel cu dezvoltarea pe perioade relativ lungi de timp, pe cat posil zilic sau de trei ori pe
saptamana.
Cele mai importante exercitii petnru dezvoltarea organelor fonoartculatorii sunt umflarea si simultana a obrajilor; inchiderea si
deschiderea ochilor, concomitent cu ridicarea si coborarea ritmica a sprancenelor; imitarea rasuli si a surasului; incretirea si
descretirea fruntii,etc.
Motricitatea linguala joaca un rol esential in pronuntarea sunetelor, deoarece la fiecrae sunet limba se dilata, se contracta, ia forme
diferite si ocupa pozitii in cavitatea bucala. Se pot folosi in acest caz, numeroase exercitii linguale: dechiderea gurii si scoaterea
ritminca si rapida a limbii si retragerea ei in cavitatea bucala; scoaterea limbii intinsa peste buza inferioara in directia barbiei si
peste buza superioara, in directia nasului; miscari la dreapta si la stanga, astfel incat limba sa ajunga in colturile buzelor; ridicarea
limbii spre palat si lasarea ei cu zgomot in jos; imitarea diferitelor fenomene ale naturii-tremuratul, mersul locomotivei, etc;
formarea unei cupe cu limba, etc.
Exercitiile petnru dezvoltarea motricitatii mandibulare se folosesc, in special, la cei care au o muscatura deschisa, prognatism si
progenie sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Aceste exercitii constau in: ridicarea si coborarea ritmica a mandibulei; miscari
spre dreapta si spre stanga ale mandibulei; imitarea rumegatului animalelor, imitarea cascatului, etc.
Pentru dezvoltarea motricitatii labiale, este necesar sa se foloseasca o serie de exercitii, pornind de la rolul important pe care il joaca
buzele in vorbire. Exercitiile petnru dezvoltarea miscarilor buzelor sunt necesare la marea majoritate a dislalicilor, dar mai cu seama

1
la cei cu dilalii audiogene, disglosii sau anomalii ale buzelor, la deficientii de intelect. Cele mai indicate exercitii sunt: acoperirea
alternativa a unei buze prin cealalta; formarea unei palnii, ca la pronuntarea sunetelor o si u; strangerea sunetelor si suflarea aerului
cu putere, ca la pronuntarea sunetelor b si p; retragerea si extensia comisurilor laterale, vibarea uzelor prin imitarea sforaitului de
cal, etc.
o Educarea respiratiei si a echilibrului dintre inspir si expir . Unii logopati incerca sa vorbeasca si in timpul inspirului, nu doar al
expirului cum este normal, cazin care vorbirea dvine defectuoasa, ca si in cazurile in care nu exista o forta corespunzatoare a
expriuli sau cand au loc o serie de ticuri, precum inaltarea umerilor in timpul vorbirii, ceea ce impiedica participarea diafragmei la
expulzarea aerului necesar. Exercitiile de respiratie se desfasoara in functie de varsta copilului- la varste mici, se po desfasura jocuri
in camere bine aerisite sau in aer liber. Se pot folosi de asemenea o serie de jucarii in care sa se sufle; exercitiile sa fie facute in
diferite pozitii ale corpului: culcat, in sezand, etc. La copiiimai amri, se pot tiliza materale didactice vizuale, precum spirometrul,
dar se poate exersa inspir-expirul si pe baza apelarii la buna intelegere. Exercitiile facute in grup ajuta la instalarea mai usoara a
ritmului dintre inspir si expir. Pritre exercitiile care dau rezultatele cele ma bune, se numara suflatul intr-o lumanare aprinsa,
umflarea balonului, expirarea si inspirarea alternativa pe gura si pe nas; aburirea unei oglinzi, etc.
o Educarea auzului fonematic adica a capacitatii de a identifica, discrimina si diferentia snetele limbii contribuie la realizarea unei
pronuntari corecte. Tulburarile auzului fonematic pot merge de la incapacitatea diferentierii tuturor sunetelor sau numai a unora si
pana la imposibilitatea perceperii chiar a silabelor si cuvintelor, ca unitati specifice limbajului. Datorita legaturii stranse dintre auzul
fonematic si miscarile articulatorii, deficientele de la nivelul unui element se fac simtite si la cel de-al doilea.
In realizarea pronuntiei corecte, persoana trebuie sa efectueze pe de o parte o comparatie intre propria pronuntie receptionata de la
persoanle din jurul sau, iar pe de alta parte, trebuie sa realizeze un autocontrol, pe baza auzului, asupra emisiilor vocale. Trebuie
punctat faptul ca dezvoltarea auzului fonematic nu coincide cu dezvoltarea atentiei.
La copiii prescolari, dezvoltarea auzului fonematic se paote face sub forma unor jocuri (ghicirea vocii celor care il striga,
identificarea vocii unor persoane cunoscute si a unor animale inregistrate pe caseta, etc). In general, la cei cu tulburari de pronuntie
sunt eficace pronuntarea, diferentierea si identificarea cuvintelor paronime. Pentru dezvoltarea auzului fonematic sunt mai
importante exercitiile in cuvinte decat pronuntarea sunetelor izolate.
o Educarea personalitatii, inlaturarea negativismului fata de vorbire si a tulburarilor comportamentale sunt necesare la copii de
varsta scolara, dar, in special, la cei care se afla in perioadele pubertatii si adolescentei. Acest proces trebuie sa inceapa, insa, odata
cu corectarea tulburarii de limbaj, indiferent de varsta logopatului. Tulburarile comportamentale pot determina atitudini negativiste,
o slaba integrare in colectiv, delasare la invatatura, lipsa initiativelor, retinere sau obraznicie, etc. La instalarea acestor tulburari
contribuie deseori, fara sa-si dea seama, si parintii sau educatorii, precum si colegii, prin apostrofarea si atitudinea negativista fata
de logopat sau ironizare si izolare.
Educarea personalitatii trebuie sa urmareasca: redarea increderii in propriile posibilitati; ceearea convingerii ca tulburarea nu
presupune un deficit intelectual; crearea convingerii ca tulburarea de limbaj este o tulburare pasagera care poate fi corectata; crearea
increderii in logoped; inlaturarea negativismului si redarea optimismului. Aceste obiective vor fi urmarite la logopati, indiferent de
tulburarile senzoriale sau mintale de care sufera. . Se poate inregistra vorbirea logopatului la inceputul tratamentului logopedic si
apoi, periodic, pe masura obtineriiunor rezultate pozitive in actuvitatea de corectare, chiar daca acestea sunt numai partiale.
Logopatul este invitat sa-si compare progresele, pentru a-i reda increderea in sine.
Rezultate bune in educarea personalitatii o are si psihoterapia, care trebuie sa tina seama de etiologia si simptomatologia bolii,
de varsta subiectului, de particularitatile personalitatii lui, de QI, etc. Psihoterapia are la baza o serie de metode si tehnici
psihopedagogice care se folosesc in vederrea restabilirii echilibrului psihofizic al subiectului, incercand sa stearga din mintea
acestuia cauzele care au declansat tulburarea, sa inlature si sa previna unele simptome, creind, in felul acesta, conditii favorabile
pentru actiunea altor procedee logopedice in cadul unui tratament complex. Psihoterapia poate fi aplicata individual sau in grup.
Jocul poate fi utilizat ca o tehnica a psihoterapiei, datorita functiilor sale de relaxare si distactive, permitand patrunderea in relatiile
complexe ce definesc personalitatea. Psihoterapia nu trebuie limitata numai la cel care sufera de tulburarea de limbaj, ci trebuie
extinsa si asupra persoanelor cu care interactioneaza logopatul: parinti, profesori, frati, colegi.

Metode si procedee specific logopedice

Rezultatele cele mai eficace si mai rapide, in corectarea tulburarilor de pronuntie, se obtin prin emiterea corecta a sunetului
afectat si apoi introducerea sa in cuvant sau in propozitie. Automatizarea pronuntiei corecte se face prin folosirea cuvintelor ce
contin sunetul respectiv in pozitie initiala, de mijloc si finala.
Adeseori pentru pronuntarea izolata a sunetelor se folosesc o serie de mijloace ajutatoare, precum oglinda sau instrumentele din
trusa logopedica. Cel mai frecvetn se apeleaza la analizatorul tactil-kinestezic pentru ca subiectul sa poata sesiza diferentele de
vibratie ale coardelor vocale, ale obrajilor si narilor, cat si eptnru perceperea jetului de aer, a concentrari sa imprastierii sale, a
calduri sau uscaciunii in pronuntia sunetelor (de ex, diferentierea, pe aceasta cale, a sunetelor s de s, r de l, m de n si invers).
Se impune, in primul rand, corectarea fonemelor din familia lui s, apoi lichidelor r si l, carora le urmeaza consoanele sonore b,
d, g; in final, se corecteaza consoanele f, n, m, c, p, t. Vocalele si semivocalele, ca si diftongii si unele grupuri de consoane, au fost
lasate la urma, deoaerce frecventa tulburarii lor este mai rara si se intalnesc, mai cu seama, la deficientii de auz, in diferitele leziuni
ale SNC si in palatoschizis. Cel mai greu se corecteaza rotacsimele si pararotacismele, dupa care urmeaza sigmatismele si
parasigmatismele, dar ultima categorie are o frecventa mai mare decat prima.
Corectarea sigmatismului si parasigmatismului se poate corecta prin imitarea sasaitului de sarpe, a mersului locomotivei,
zumzetului de albina, etc. In cadrul unei categorii de sunete, primul asupra caruia trebuie sa operam este suentul de baza, ce va
deriva din sunete aropiate ca pronuntie. In general, sunetul afectat poae fi derivat din acele sunete care sunt corect pronuntate si
care, prine xecutia lor motrico-kinestezica si auditiva, se apropie cel mai mult de el.de exemplu, sunetul r poate fi derivat din d, l,
gruprile dt, td, care se pronunta repede si repetat si apoi, la o anumita comanda, sa se treaca la r. Sunetul izolat se mai poate obtine
prin indicarea pozitiei corecte a aparatului fonoarticulator si exersarea lui in fata oglinzii.
Dupa obtinerea izolata a sunetelor, acestea vor fi fixate in cuvinte, la inceput in cuvinte mai usoare, apoi in cuvinte mai
complexe. Sunetul ce se fixeaza in cuvinte va ocupa pozitii diferite, initial, median si final.

2
 La deficienti de auz, imitarea vizuala a modului de articulare corecta da rezultate pozitive. La debilii mintal, in educarea
pronuntiei corecte, o mare importanta o are folosirea de propozitii si fraze cu rima. La deficientii de vedere, se pune un accent
deosebit pe imitarea auditiva a pronuntiei, pe derivarea sunetelor deficitare din alte sunete si prin perceperea tactil-kinestezica a
miscarilor pe care le executa apratul fono-articulator in timpul pronuntari corecte
Daca subiectul stie sa scrie si sa citeasca, in fixarea sunetului se vor folosi si aceste miloace e conumicare. Pentru a imprima
activitatii teta de joc, se pot folosi ecrane pe care se vizualizeaza unda pronuntiei corecte, peste care trebuie sa se suprapuna unda
subiectului. Paote fi s o papusa conectata la un calculator care sa bata din palme cand se realizeaza pronuntia corecta, etc.

METODE SI PROCEDEE PENTRU CORECTAREA DISLEXO-DISGRAFIEI

Ca si tulburarile de pronuntie, dislexo-disgrafia paote fi inlaturata prin folosirea unei metodologii cu caracter terapeutic adecvat.
Insa succesul in activitatea terapeutica nu depinde numai de alegerea corecta a metodelor si procedeelor terapeutice, ci si de o serie
de alti factori subiectivi si obiectivi.
Ca atare, in corectarea dislexi-disgrafiei trebuie sa se aiba in vedere cateva obiective mai improtante in raport de care se adopta
metodele si procedeele cele mai adecvate. Dintre acestea, enumeram urmatoarele:
- Simptomatologia si diagnosticul logopedic diferential
- Natura etiologiei dislexo-disgrafiei
- Daca tulburarile de scris-citit sunt dublate de o alta deficienta (de intelect, etc)
- Daca mai exista si alte tulburari ale limbajului la acelasi subiect si ce raport exista intre acestea si tulburarile de scris-citit
- Nivelul dezvoltarii psihice al logopatului
- Rezultatele scolare ale logopatului si impactul dislexo-disgrafiei asupra randamentului
- In ce relatii se afla logopatul cu colectivul si cu parintii
- Varsta logopatului
- Nivelul de dezvoltare al limbajului, in general
- Relatia dintre motricitate si limbaj, nivelul psihomotricitatii si al achizitiei deprinderilor lexico-grafice
- Specificul dominantei si al lateralitatii
- Caracteristicile perceptiei auditive si vizual-kinestezice
- Specificul orientarii spatio-temporale
- Reflectarea tulburarilor de limbaj in planul persoanlitatii si comportamentului
- Motivatia petnru activitate, in general, si pentru corectarea dislexo-disgrafiei, in special
Tinand seama de aceste considerente, intreaga terapie va fi formata pe invatarea deprinderilor corecte si pe inlaturarea celor
deficitare, pe stimularea activitatii psihice si pe dezvoltarea personalitatii. Pentru aceasta, se pot folosi metode si procedee cu
caracter general si metode si procedee cu caracter specific logopedic.

Metodele si procedeele cu caracter general sunt foarte importante in terapia logopedica; acestea se pot desfasura in forma de
joc, pentru a inlatura obosela. Acestea sunt:
o exercitii petnru dezvoltarea musculaturii degetelor si a mainii. Aceste exercitii au o importanta deosebita petnru formarea
miscarilor fine ale degetelor si le mainii, ceea ce contribuie la o scriere mai buna si mai eficienta. De obicei, exercitiile respective
sunt imbinate cu adoptarea pozitiei corecte de scris si de relaxare. La deficientii de limbaj, dar mai cu seama la cei cu deficiente
lexico-grafice la care exista o etiologie bazata pe insuficientele sau infirmitatile motorii cerebrale, exercitiile de dezvoltare a
musculaturii degetelor si mainii trebuie imbinata cu exercitiile fizice generale. Exercitiile de dezvoltare a musculaturii degetelor si
mainilor se pasura in forme variate, de exemplu miscari ritmice de intindere si strangere a degetelor, ori de intindere a bratelor si
scuturarea lor, jocuri de prindere si de aruncare a mingiei, atarnarea de o bara sau de o franghie, modelaj, decupare, etc.
o educarea si dezvoltarea auzului fonematic . Pe masura obtinerii unor rezultate pozitive in dezvoltarea auzului fonematic, se
imbunatatesc in special cititul si scrierea dupa dictare. Folosirea cuvintelor paronime in dezvoltarea auzului fonematic este utila la
toate varstele.
o educarea si dezvoltarea capacitatii de orientare si de structurare spatiala ; prin aceste exercitii se evita fenomene sarea,
suprapunerea literelor, dificultatile de legare a grafemelo, etc. Ca atare, sunt indicate exercitii care sa duca la cosntientizarea
raporturilor stanga-dreapta, sus-jos, deasupra-dedesubt, recunoasterea partilor corpului, plasarea diferitelor obecte in spatiu,, in
raport de propriul corp, invatareaestimarii corecte a raporturilor dintre corpurile in micare, etc
o inlaturarea atitudinii negative fata de scris-citit si educarea personalitatii . Pentru inlaturarea unor astfel de comportamente, cel
mai eficinet procedeu este cel al psihoterapiei. Subiectul trebuie convins ca dislexo-disgrafia poate fi inlaturata si ca increderea in
fortele proprii este o componenta a succesului.

Metodele si procedeele cu caracter specific logopedic care se pot aplica pentru corectarea tulburarilor de scris-citit sunt
urmatoarele:
o obisnuirea logopatului sa-si concentreze activitatea psihica , si in primul rand gandirea si atentia, aspura procesului de analiza si
de sinteza a elementelor componente ale grafo-lexiei; subiectul va fi invatat sa efectueze descompunerea elementelor grafice si
lexice din care este format cuvantul, si apoi propozitia; totdata, va trebui sa realizeze si unificarea lor pentru a le putea reda in mod
unitar si cursiv. Aceasta metoda da rezultate bune la toate categoriile de logopoati, in afara de cei cu deficienta mintalaformarea la
logopat a capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafice;
o dezvoltarea capacitatii de dezvoltare a relatiei dintre grafem-fonem, litera-grafem si fonem-litera ; . Pentru a realiza legatura dintre
perceptia acustica si forma sa optico-kinestezica, se va realiza diferentierea fonemului de grafem si reprezentarea acestora in plan
acustic si optic. Petnru aceasta, in prima etapa, se citeste de catre logoped un text si subliniaza litera sau grefemul afectat ori de cate
ori o intalneste. Ulterior le va reprduce in scris.
o dezvoltarea capacitatii de discriminare auditiva, vizuala si kinestezic-motrica ;

3
o dezvoltarea si perfectionarea capacitatilor de scris-citit (citirea imaginilor izolate si in suita, citit-scrisul selectiv, citirea simultana
si scrisul sub control, citirea si scrierea in pereche;
o citirea si scrierea in stafeta, citirea si scrierea in stafeta greselilor, citirea si scrierea cu caracter ortoepic, citirea si scrierea pe
roluri, citirea si scrierea pe sintagme, exercitii de copiere, dictare si compunere);
o corectarea tulburarilor de vorbire se face inainte sau concomitent cu terapia dislexo-disgrafiei;
o terapia dislexo-disgrafiei trebuie sa vizeze, in egala masura, dezvoltarea limbajului si stimularea activitatii psihice;
o corectarea confuziilor de grafeme si de litere este o conditie de baza in terapia tulburarilor lexico-grafice.

Exercitiile pentru inlaturarea confuziilor dintre grafeme si litere trebuie sa respecte principiul logopedic al demersului de la
simplu la complex. Este semnifiativa, de asemenea, varsta la care se incepe corectarea tulburarilor, cu cat mai devreme cu atat mai
bune fiind rezultatele.
In terapia disgrafiei si dislexiei, rolule sential il au factorii psihopedagogici care imprima si metodicii un asemenea curs, incat
tulburarile scris-cititului sunt privite ca facand parte din ansamblul modificarilor caracteristicilor de personalitate.
Daca tulburarile de limbaj sunt dublate de o alta deficienta, fie de intelect, fie senzoriala, fie psihica, atunci terapia trebuie sa
vizeze in egala masura, toate mijloacele compensatorii si de ajustare a fucntiilor ce se supun acestor influente pozitive.
Nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca de rezultatele terapiei logopedice depinde, de cele mai multe ori, traiectoria adoptata de
subiect in activitatile de tip formativ si, nu in ultimul rand, evolutia sa psihica.

Terapia balbaielii

Balbaiala este una dintre tulburarile de vorbire foarte rezistenta la corectare, iar dificultatile de interventie terapeutica cresc pe
masura frecventelor recidive si a trairilor dramatice pe plan psihic de catre majoritatea logopatilor. In acest sens, Nadoleczny si-a
esxprimat ideea potrivit careia, o treime dintre subiecti se corecteaza, o treime recidiveaza iar o treime nu manifesta resultate
notabile. Reusitele corective sunt mai mari si intr-un timp mai scurt, daca se actioneaza de la debutul tulburarii, la varste foarte
fragede.
Exista mai multe forme de terapie:
1. terapia cauzala, in care accentul principal este pus pe inlaturarea factorilor nocivi care au declansat balbaiala, astfel incat sa se
creeze un mediu potrivit pentru aplicarea eficienta a metodelor si procedeelor corective.
2. Terapia simptomatica se bazeaza pe experienta unor clinicieni care afirma ca activitatea terapeutica trebuie sa debuteze cu
inlaturarea simptomelor balbaielii si, pe parcurs, in masura in care este posibil, sa se actioneze si asupra etiologiei acestora. Adeptii
acestei forme de terapie sugereaza faptul ca se pot obttine rezultate pozitive si in plan psihocomportamental al individului, odata cu
adoptarea vorbirii fluente, pentru ca el tinde sa uite esecurile anterioare si, treptat, nu mai este marcat de ele.
3. Terapia complexa, pe care insista in mod deosebit Seeman, la baza careia sta ideea ca activitatea terapeutica a balbaielii trebuie sa
ia in considerare toti factorii biopsihosociali implicati, asupra carora se actioneaza, de obicei, in paralel cu dezvoltarea vorbirii
normale. In cadrul terapiei complexe, in principal, o gama diversificata de interventii logopedice, psihologice, pedagogice, medicale
si sociologice, prin intermediul carora sunt vizate toate componentele care contribuie la dezvoltarea individului, la restabilirea
echilibruilui psihofizic si la formarea capacitatii de relationare si de adaptare la conditiile de mediu de viata. Aceasta perspectiva
urmareste un principiu general valabil pentru toate personale cu tulburari, cum sunt si cele de limbaj, si anume dezvoltarea
capacitatilor psihice si fizice care sa-i apropie cat mai mult de normali, stimuarea potentialului restant, dezvoltarea compensatorie a
unor functii valide, creearea unui climat afectiv si motivational, pentru afectivitate si relationare, actionarea unui proces continuu in
achizitia comunicarii si cognitiei, formarea unor abilitati de socializare si de adaptare.
Aceste obiective devin realizabile prin urmatoarele forme de terapiece se adapteaza la tipul de deficienta si la particularitatile
psihoindividuale ale subiectului:
a. Terapia centrata pe functiile afectate, ce cuprinde metode si procedee specifice pentru fiecare componeta tulburata
b. Terapia prin invatare, ce vizeaza recuperarea unor dificultati de tipul intelectual cognitive, emotional-afective, motrice si
psihomotrice etc.
c. Terapia ocupationala, menita sa dezvolte activitati fizice si psihice, in special de comunicare, prin joc si artterapie.
d. Terapia de tip psihoterapeutic, care nu inlatura, propriup-zis, deficienta, dar contribuie la fortificarea spiritului si la inlaturarea
frustratiei, a anxietatii, a starilor conflictuale, si la stimularea motivatiei, etc. Rezultatele recuperative semnificative se obtin prin
terapia comportamentala, prin psihoterapia de relaxare, prin psihoterapia ludica, prin psihoterapia sugestiva.
Dintre metodele si procedeele cu caracter general folosite in terapia balbaielii, putem enumera: procedeul masticatiei, recomandat
de Froschels, care vizeaza faptul ca stimularea masticatiei concomitent cu vorbirea, poate usura cursivitatea acesteia si o reducere a
incordarii ce se instaleaza prin fobia fata de comunicare. Jocul curativ logopedic era folosit de sotii Schiling, procedeu in care se
proiectau, pe un ecran, imagini in miscare, pe care subiectul trebuia sa le verbalizeze, printr-o povestire sugerata de continutul
acelor imagini. In procedeul practicii negative, se recomanda subiectului sa se balbaie voluntar si cat mai mult, considerand ca in
felul, acesta se produce o reactie negativa, respingand, treptat, vorbirea aritmica si disfluenta. Acest ultim procedeu copmporta insa
numeroase riscuri si nu este recomandat in terapia logopedica.
Pentru activitatea logpedica cu balbaitii, Hvattev recomanda parcurgerea urmatoarelor etape:
- Examinarea subiectului pentru toate tulburarile de limbaj si de comportament
- Exercitii de inviorare, desfasurate concomitent cu o discutie pe baza suferitnei pe care o resimte pacientul;
- Solicitarea subiectului de a pronunta vocale pe un ton cantat
- Corectarea pozitiei prin gimnastica articulatorie, daca este cazul;
- Adoptarea vorbirii ritmice;
- Adoptarea vorbirii concomitente cu logopedul;
- Adoptarea vorbirii reflectate
- Adoptarea vorbirii independente

4
- Adoptarea vorbirii pe un ton natural
Se recomanda ca aceste etape sa se realizeze prin joc, citire pe sintagme, citire de imagini; dezvoltarea ritmicitatii vorbirii prin
asocierea acesteia cu miscarea, cu plimbari in aer curat, etc.
In conditiile de inceput a dezvoltarii balbaielii sau de neconstientizare a sa, este bine ca terapeutul sa nu ii atraga atentia asupra
acestui fapt, pentru a nu-i fixa si dramatiza trairea acesteia in plan psihic. In cazul in care balbaiala ete constientizata si se
transforma intr-o logonevroza, etse bine ca activitatii terapeutice sa i se asocieaze psihoterapia, pentru a asigura o recuperare
completa si eficienta.
In terapia balbaielii, au fost acumulate, in timp, nenumarate procedee si interventii recuperative, a caror eficienta depinde de o
serie de factori obiectivi si subiectivi. Astfel, se impun trei recomandari in terapia balbaielii:
1. Respectarea interventiei pe principiul de la simplu la complex asigura o adaptare sporita a subiectului la activitate si obtinerea
unor progrese mai rapide in imbunatatirea vorbirii, ceea ce faciliteaza plicarea altor metode cu un grad de complexitate mai ridicat
si instalarea increderii in eficienta terapiei.
2. Cand balbaiala este asociata cu alte tulburari de vorbire, in terapia lor se poate respecta principiul enuntat mai sus, dar mai
eficienta este o corectare concomitenta, ce prezinta si avantajul ca se p[oate evita crearea convingerii cu privire la complexitatea
balbaielii si a progreselor corective intarziate.
3. Cum psihoterapia familiei, a scolii si a mediului de viata vizeaza crearea unui climat afectiv favorabil si a unor atitudini
stimulaitve pline de intelegere, iar psihoterapia adreasata subiectului urmareste inlaturarea frustratiilor, anxietatii si conflictelor, este
preferabil sa se inceapa activitatea recuperativa cu aceasta ultima forma ce poate continua, atat timp cat este necesar, pe toata durata
actiunii logopedice.

Metode si procedee cu caracter logopedic

 Psihoterapia balbaielii
Psihoterapia este orientat pe doua directii- una pentru familie si alta pentru logopat. Psihoterapia pentru familie etse destinata
rezolvarii conflictelor dintre familie si logopat, pentru ca familia sa realizeze un climat de confort psihic si afectiv, in care sa se
continue actiunile ce contribuie ladezvoltarea vorbirii corecte. Pentru a cerste eficacitatea psihoterapiei, se poate extinde si la
gradinita sau la scoala.
in terapia balbaielii, metoda psihanalizei lui freud nu da rezultate, spre deosebire de metoda utilizata i occident, care are la baza
psihologia individuala dupa Adler, care urmareste inlaturarea conflictului creat intre dointa de a castiga consideratie si sentimentul
pentru colectivitate, care apare la copilul mic. Se mai pracatica hipnoza, care are scopul de a provoca o traire anterioara din viata
subiectului pentru ameliorarea vorbirii; hipnoza insa nu poat fi folosita ca metodad de sine statatoare. Trainingul autogen dupa J. M.
Schultz consta in destinderea generala a organismului pe baza de concentrare psihica.
Psihoterapia are scopul de a inlatura starile psihice conflictuale si de a educa personalitatea ca intreg, se urmareste inlaturarea fricii
patologice de a vorbi si a sentimentului de inferioritate din acest punct de vedere. Activitatea terapeutica trebuie sa se desfasoare cu
regularitate, sub forma unor sedinte care sa urmeze un plan de la simplu la complex, de la o abordare plina de grija si o tatonare a
problemelor legonevroticului, la abordarea lor intensa si directa. Se folosesc jocuri de miscare, dramaterapie, artterapie. Principala
forma sub care se desfasoara psihoterapia este discutia pe o tema libera.
 Restabilirea si foramrea vorbirii ritmice si fluente
Acest deziderat constituie obiectivul fundamental in cadrul terapiei logopedice. Vorbirea in cor, vorbirea concomitenta cu logopedul
si vorbirea repetata sunt mijloace eficiente de corectare a balbaielii, alturi de citirea de imagini, citirea sonora, citirea in soapta,
citirea in cor, citirea repetata, etc. Atunci cand apar dificultati in citirea unor cuvinte critice, S. Borel-Maisonny si Van Riper
recomanda citirea unor siruri de silabe aleatorii si ulterior sa se treaca la citirea cuvintelor dificile,a stfel incat subiectul sa se
adapteze treptat la acestea. Si asocierea scrisului cu vorbirea prezinta avantaje, prin prelungirea timpului de pronuntie a cuvintelor
datorita transpunerii lor grafice. Procedeul de prelungire a emiterii sunetelor si cuvintelor se utilizeaza si de sine statator, avand ca
efect facilitarea vorbirii si inlaturarea disfluentelor. Recitarea de poezii constituie un miloc bun petnru dezvoltarea vorbirii ritmice si
a introducerii elementelor prozodice. Povestirea ramane principalul mijloc prin care se exerseaza vorbirea fluenta si, totodata,
mijlocul de verificare a abilitatilor dobandite si a eventualelor dificultati care se mai mentin. Pe parcursul povestirii, se poate utiliza
metronomul pentru marcarea pauzai; se poate utiliza si un fond muzical pentru destindere, se poate asocia cu o gestica adecvata si
cu plimbari in voie. Este important sa amintim faptul ca asocierea vorbirii cu restabilirea ritmului respirator c0osntituie o actiune ce
fundamenteaza demersurile pentru dezvoltarea vorbirii fluente a persoanelor balbaite. Exercitiile respiratorii sunt axate pe
inlaturarea spasmelor de la nivelul ba;baielii si reintroducerea fluentei in vorbire. Petnru aceasta, subiectul trebuie invatat sa evite
expulzarea intregului aer din plamani din primele momente ale discursului verbal si sa pastreze o anumita rezerva petnru a putea
continua fara sa apara intreruperi care sa deregleze fluenta vorbirii.
 Terapia comportamental-cognitiva. Aceasta este destinata sa reduca suferitnele psihice ale subiectului pentru a se putea racorda la
comportamente adaptabile in mediul inconjurator. Se are in vedere deconditionarea anxietatii si desensibilizarea fata de unele trairi
afectiv-emotionale care provoaca esecul si blocajul comunicarii.
Terapia cognitiva este centrata pe cunoasterea si intelegerea informatiei petnru a putea evita vulnerabilitatea subiectului si a stapani
autocontrolul emotional. Terapia cognitiva este menita sa faciliteze subiectului manifestarea gandurilor cae declanseaza si fixeaza
emotiile generatoare de comprotamente care ii produc suferinte si care trebuie modificate. Astfel, terapeutul va urmari modificarea
stilului de gadnire negativ intr-o gandire pozitiva cat mai apropiata de realitatea ce trebuie acceptata.
Integrarea terapiei comportamentale si cognitive, in demersul general al terapiei logopedice, semnifica cursul firesc al activitatii
corectiv-recuperatorii in tulburarile de ritm si de fluenta ale vorbirii. Terapeutul il ajuta pe subiect sa inteleaga informatiile legate de
comprotamentele sale dificile, modul cum acestea au aparut, dar si gandurile si emotiile pe care le genereaza.

Afazia
1. Congenitala - diagnosticarea precoce permite incadrarea copilului intr-un program de recuperare in momnetul in care
receptivitatea este maxima si cand transformarile anatomo-fiziologice sunt favorabile modelarii lor pe directia pozitiva. Astfel,

5
achizitia se desfasoara pe etape si delimitarea secventiala a structurilor verbale are loc de la simplu la complex. Se invata mai intai
pronuntia corecta a sunetelor, apoi combinarea in cuvinte simple mono si bisilabice si, ulterior, utilizarea propozitiilor si a
povestirilor prin intelegerea sensului si semnificatiei lor. Dezvoltarea capacitatilor lingvistice presupune, in paralel, folosirea
limbajului oral petnru starilor emotional-afective si a continutului informational pentru prima etapa si, pe baza acestuia, formarea
abilitatilor de scris-citit care largesc orizontul experientei personale si de acces la cultura, implicat in etapa a doua. Astfel se
dezvolta gandirea conceptuala si alte functii si procese psihice. J. Page subliniaza ideea ca programele de dezvoltare ale limbajului,
in conditiile severe de retard verbal, se pot baza pe un antrenament al comportamentului prin imitare. Acest program trebuie sa
contina cel putin trei etape de antrenare: stimularea atentiei copilului pentru lumea sonora, prin folosirea de activitati care sa duca la
identificarea sunetelor familiare odata cu localizarea unei sonore; familiarizarea cu sunetele diferitelr instrumente muzicale si
identificarea lor duap suentul produs, iar in ordine succesiva, copilul va fi invatat sa identifice sunete si zgomote; sensibilizarea
copiilor la caracteristicile sunetelor dupa intensitate, durata, inaltime, timbru si ritm.
2. Dobandita - avand in vedere caracteristicile de sensibilitate si suspiciune ale afazicului, ca si cerinta acestuia de afectivitate si
intelegere, apreciem ca demersul initial in recuperarea afazicului este de a influenta pozitiv atitudinea familiei, prin organizarea
mediului inconjurator inc are traieste afazicul pentru a-l putea determina sa simta afectiunea celor din jur si sa se plaseze intr-un
confort psihic permanent. A doua etapa consta in motiavarea subiectului petru activitatile recuperative prin insuflarea increderiiin
fortele proprii si crearea intelegerii ca unele dificultati pot fi depasite cu rabdare si efort. Etapa a treia, cea mai imprtanta si cea mai
dificila, se concretizeaza in aplicarea unor tehnici terapeutice de recuperare care cuprind demersuri medicale, psihologice si
logopedice.
In reeducarea logopedica la afazici se urmareste dezvoltarea comunicarii verbale sau reconstituirea limbajului pe principiul de
la simplu la complex. In cazul dereglarilor verbale produse de afazie, toate tehnicile terapeutice isi sporesc sansele de eficacitate
atunci cand sunt insotite de unele mijloace ajutatoare, precum articularea prin imitarea unui model corect, vizualizare miscarilor
aparatului fonoarticulator in timpul pronuntiei cu ajutorul unor imagini sau filme date cu incetinitorul, emiterea de cuvinte si
propozitii in mod cantat, folosirea extinsa a gesturilor, etc.
Daca nu se poate recupera limbajul verbal, se va incerca dezvoltarea comunicarii mimico-gestuale.

Alalia
Deoarece petnru alalici este caracteristica rigiditatea sau lipsa de mobilitate a aparatului verbo-motor, inainte sau in timpul
dezvoltarii vorbirii sunt indicate exercitii pentru imbunatatirea motilitatii buzelor, a limbii, si chiar exercitii de gimnastica medicala,
in scopul grabirii maturizarii neuromotorii. In procesul educarii alalicului, se urmareste si dezvoltarea gandirii sale. Ca si in cazul
afaziei, se porneste de la invatrea pronuntarii corecte a suentelor zolate, apoi legarea acestora in cuvinte simple si, mai tarziu, in
propozitii. Pronuntarea corecta nu se obtine la copiii alalici dintr-o data, ci pe baza unro exersari si odata cu insusirea vorbirii
narative care incee cu intrebarile puse copilului ce solicita un raspuns mai complex.
Terapia logopedica se bazeaza pe o interventie de tip simptomatologic, princ are se urmareste reeducarea dificultatilor de
comunicare verbala si formarea de deprinderi de utilizare a limbajului,consolodate printr-o invatare continua a structurilor
lingvistice. Astfel, limbajul se invata pe priuncipiul de la simplu la complex; prin adoptarea unei orientari mai generale si complexe,
princ are se invatau noi cuvite, bazate pe cele utilizate de subiect, concomitent cu formarea capcitatii de frazare, fara a omite
corectarea dificultatile de pronuntie aparute. Este necesara, de asemena consilierea psihologica a familiei, pentru a obtine un sprijin
eficient in continuarea activitatii de recuperare. In terapia alaliei, metodele si procedeele de ordin general au o importanta deosebita,
datorita rigiditatii exagerate a aparatului fono-articualtor.