1 - Giuseppe Verdi

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

Giuseppe Fortunino Francesco Verdi

Giuseppe Fortunino Francesco Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813, la Roncole,


lângă Busseto, în Italia, fiind primul copil al unei familii modeste, micii fermieri
Carlo Giuseppe Verdi şi Luigia Uttini.

La vârsta de patru ani, Verdi lua deja lecţii de latină şi italiană şi, mai apoi, lecții
de muzică de la organistul din comună, pe nume Baistrocchi, Verdi exersând la o
„spinetta” dezacordată (un fel de clavecin).

Mai târziu, Antonio Barezzi, un prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și îi


plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat.

La vârsta de zece ani, a început să studieze la Liceul din Busseto, iar la


cincisprezece ani, a început să lucreze pentru Societatea Filarmonică a oraşului,
unde a scris uverturi care au ajuns să fie interpretate, fără a fi, însă, publicate
vreodată.

În anul 1832, se prezintă la conservatorul din Milano, unde doreşte să studieze,


însă va fi respins pentru depășirea limitei de vârstă.

În anul 1836, începe să studieze muzica cu Vincenzo Lavinga, care, timp de trei
ani, l-a învăţat contrapunctul şi l-a familiarizat cu muzica lui Haydn şi a lui
Mozart. Va studia singur formele instrumentale şi corale şi va primi titlul de
„Maestro di musica” al oraşului Busseto.
Tot în anul 1836, se căsătoreşte cu Margherita Barezzi, fiica lui Antonio Barezzi,
directorul Societăţii Filarmonice din Busseto.

În anul 1837, a plecat la Milano, pentru a deveni compozitor de operă, şi a debutat,


doi ani mai târziu, cu „Oberto, conte di San Bonifacio”, care i-a adus un succes
neaşteptat.

Au urmat momente dramatice în viaţa sa, în anul 1840, pierderea celor doi copii,
Icilio şi Virginia, şi a soţiei, care l-au afectat profund, aducându-i o îndepărtare de
componistică.

Verdi va reveni, după o vreme, izbutind să compună opera „Un giorno di regno”,
care va înregistra, însă, un fiasco total, fapt ce l-a determinat să încline să
abandoneze muzica.

Doi ani mai târziu, în 9 martie 1842, obține, însă, un succes triumfal la Scala cu
opera „Nabucco”, datorat în parte sprijinului lui D. Merelli, directorul Scalei, care
aproape l-a forţat să primească libretul lui Temistocle Solera, și interpretării
magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-i devină soţie şi să îi fie
aproape lui Verdi până spre finalul vieții.

Opera „Nabucco”, numită iniţial „Nabuccodonosor”, şi triumful de la Scala din


Milano, vor marca începutul celei mai prodigioase perioade din creaţia lui Verdi.

Vor urma peste zece opere compuse de Verdi, inegale ca valoare, apoi, în 1851,
apare „Rigoletto”, una din capodoperele sale, urmată, la doi ani distanţă de
„Trovatore” şi „La Traviata”. La acest moment, după succesele remarcabile, Verdi
devine cel mai important compozitor al vremurilor, în Italia.

La 12 martie 1857, îi apare opera „Simon Boccanegra”, care va reprezenta, iniţial,


un eşec, însă peste ani, lucrarea va fi reclasificată drept capodoperă.

‘Un Ballo in Maschera’ by Giuseppe Verdi in Tbilisi, Georgia

În anul 1859, Verdi se va recăsători cu soprana Giuseppina Strepponi, acelaşi an


fiind marcat de alte momente importante: un succes remarcabil, la Roma, cu „Bal
mascat”, alegerea sa ca deputat de Busseto (numele lui devenind simbolul mișcării
de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei
de Savoia) şi primirea, la Torino, la regele Victor Emmanuel al II-lea.
În anul 1862, la 10 noiembrie, are loc premiera lucrării sale „La forza del destino”,
la Teatrul Imperial din Sankt Petersburg, iar în 1863, scrie, pentru Opera din Paris,
„Don Carlos”, cu premiera la 11 martie 1867, care va cunoaşte triumful şi la
Londra şi în Italia.

Trebuie spus că Verdi a rămas celebru nu doar pentru valoarea excepţională a


compoziţiilor sale ci şi prin modul în care a gestionat creațiile din punct de vedere
financiar și al imaginii. El nu doar că negocia cu fermitate onorariul lucrărilor, însă
era insistent în a fi păstrate, în montările operelor sale, atât partitura cât și libretul,
fără nicio abatere, rămânând antologice disputele sale pe această temă, mai ales cu
dirijorii și editorii muzicali de la teatrele de operă La Scala și La Fenice.

În perioada care a urmat, va dedica multă energie operei „Aida”, compusă pentru
festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869, apoi, în 1873,
lansa „Messa da Requiem”, la moartea scriitorului Alessandro Manzoni.
Recviemul va deveni una dintre lucrările de acest gen cel mai des interpretate,
după cel compus de Mozart.

S-ar putea să vă placă și