CURS 4 CHIRURGIE I

Investigații specifice în chirurgia generală, ortopedie, traumatologie, urologie

 Examene imagistice: radiografii, ecografii, tomografii computerizate, rezonanță magnetică nucleară, urografie,
scintigrafii.
 Examene endoscopice specifice.
 Puncția renală, puncția vezicală, puncția articulară

1. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ

Radiografia renală simplă – explorare radiologică fără substanţe de contrast care poate evidenţia
conturul şi poziţia rinichilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radioopaci (care conţin săruri de calciu).
Materiale necesare:
- cărbune animal;
- ulei de ricin;
- materiale necesare efectuării unei clisme evacuatorii.
Etape de execuţie:
 Pregătirea materialelor necesare
- Se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
 Pregătirea psihică a bolnavului
- Se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului.
- Se explică bolnavului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar necesar pentru reuşita acesteia.

 Pregătirea alimentară a bolnavului

- Cu 2-3 zile înaintea examinării, bolnavul va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză
şi dau reziduri multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste făinoase, pâine) şi ape gazoase.
- În ziua precedentă examenului, bolnavul va consuma un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă
negazoasă).
- În seara precedentă, bolnavul va consuma o cană cu ceai şi pâine prăjită.
- Înaintea examenului bolnavul nu va mânca şi nu va consuma lichide. După examen, bolnavul
poate consuma regimul său obişnuit.
 Pregătirea medicamentoasă a bolnavului
- Cu două zile înaintea examinării se administrează cărbune animal şi Triferment câte 2 tablete de 3
ori/zi;
- În seara precedentă zilei de radiografie se administrează două linguri de ulei de ricin.
- În dimineaţa zilei examinării se efectuează o clismă cu apă caldă. Aerul din tubul irigatorului
trebuie să fie complet evacuat pentru a nu fi introdus în colon.
- Înaintea executării radiografiei bolnavul îşi va goli vezica urinară (sau i se efectuează un sondaj)
şi se controlează radioscopic dacă mai există aer în intestin.
 Participarea la examen
- Bolnavul este condus la serviciul de radiologie.
- Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologică.
 Îngrijirea bolnavului după tehnică

1
 - După efectuarea radiografiei bolnavul este ajutat să se îmbrace, să se reîntoarcă în salon, unde va
fi instalat comod în pat.
- Se notează examenul în foaia de observaţie.
În caz de urgenţă radiografia se poate executa fără pregătire prealabilă a bolnavului, dar reuşita este
îndoielnică.

2.ECOGRAFIA

Ecografia este o metodă imagistică medicală care foloseşte ultrasunetele pentru a vizualiza
diferite structuri și organe interne ale corpului. Prin intermediul ecografiei pot fi determinate dimensiuni
ale organelor interne, pot fi evaluate structurile interne ale organelor și evidențiate anumite leziuni, totul
în baza imaginilor obținute în timp real cu ajutorul ultrasunetelor.

Cum funcţionează ecografia şi ce tehnologie foloseşte

Ecografia este una dintre cele mai folosite unelte moderne de diagnostic. Cu ajutorul unei sonde pot fi
studiate cât mai bine structurile anatomice, iar în funcție de tehnologia și de aplicațiile folosite, ecografia
poate fi de mai multe tipuri:

 ecografia bidimensională 2D - majoritatea examinărilor ecografice se fac în modul 2D care

permite vizualizarea anumitor secțiuni ale organului, la diferite niveluri și permite obținere de
imagini clare ale structurilor interne
 ecografia tridimensională 3D - presupune captarea mai multor planuri de scanare 2D, urmate de
reconstrucția finală a imaginii și vizualizarea completă a organelor interne. Ecografia 3D
reprezintă o metodă de achiziție, vizualizare, analiză și stocare a unor date care se obțin din
imagini 2D și care apoi sunt cumulate pentru a fi analizate și procesate
 ecografia 4D - pe lângă imaginile obținute în urma unei ecografii 3D, acest tip de ecografie
permite vizualizarea organelor interne în timp real. În timpul unei ecografii 4D sunt captate rapid
mai multe volume, până la 40 de volume/secundă, și se obține o imagine 3D în timp real care
ușurează vizualizarea unei anumite regiuni de interes din structura interna a corpului
 metoda Doppler - este folosită pentru depistarea fluxurilor de sânge și studierea vascularizației
organelor, a formațiunilor tumorale, dar și a calității vaselor de sânge în cazul unor boli oarecum
diabetul zaharat
 ecografia cu substanță de contrast - vascularizația poate fi studiată și prin intermediul ecografiei
cu substanță de contrast, în afară de metoda Doppler. Aceasta presupune injectarea intravenoasă a
unei substanțe de contrast, formată din particule de gaz într-un înveliș elastic, care permite
evidențierea vaselor de sânge și ajută la diferențierea diferitelor tipuri de tumori sau a gradului de
inflamație a vaselor de sânge.

Ce ramuri ale medicinei folosesc ecografia

Ecografia poate fi folosită în mai multe ramuri ale medicinei:

2
  cardiologie - permite diagnosticarea anumitor afecțiuni precum insuficiența cardiacă (dilatarea
unor compartimente ale inimii) sau valvulopatii (funcționarea defectuoasă a valvelor inimii)
 medicina de urgență - ecografia este folosită pentru a verifica urgențe precum hemoperitoneul
(acumularea de sânge în cavitatea peritoneală, în zona abdomenului) sau tamponada cardiacă
(acumulare anormală de lichid, puroi sau cheaguri de sânge în pericard, un sac fibro-seros care
învelește inima)
 blocul operator - ecografia permite ghidarea acului pentru injectarea anestezicelor locale, în
special lângă țesuturile nervoase
 ginecologie - permite vizualizarea și evaluarea uterului, ovarelor și afecțiunilor acestora, precum
fibromul uterin sau chisturi. În obstetrică permite monitorizarea dezvoltării fătului și poate detecta
anumite malformații congenitale
 urologie - permite diagnosticarea afecțiunilor precum adenomul de prostată
 neurologie - permite evaluarea fluxului sanguin la pacienții cu risc cardiovascular crescut
 medicină internă și gastroenterologie - permite diagnosticarea bolilor hepatice precum ciroză,
steatoză sau cancer hepatic, a pancreatitelor (pancreatită cronică, chisturi, tumori), calcuri biliari,
colecistită, calculi sau tumori renale
 ecografie intervențională - permite ghidarea biopsiilor pentru prelevarea de țesut din diferite
organe, drenarea abceselor, injectarea unor substanțe cu scop terapeutic (antibiotice, citostatice),
tratamentul unor tumori prin energie termică țintită, tratamentul cataractei sau litotripsie
(spargerea calculilor)

Pregătirea pacientul pentru o ecografie trebuie să respecte următoarele indicaţii, în funcţie de tipul
ecografiei:

 ecografie abdominală - pacientul nu trebuie să consume alimente, băuturi acidulate sau cafea cu
cel puţin 6 ore înainte de investigaţie, deoarece conţinutul gazos intestinal trebuie să fie redus
astfel încât să permită vizualizare adecvată a structurilor interne. În schimb, este recomandat
consumul a 1 - 1,5 litri de apă sau ceai înainte de examinare, iar cina din ziua precedentă nu
trebuie servită mai târziu de ora 18:00 sau 19:00. De asemenea, nu trebuie consumate dulciuri cu
24 de ore înainte de consultaţie, sau alimente care fermentează (iaurt, prăjeli, fasole, prune)
 ecografie pelvină - pentru aceasta investigaţie este indicat ca pacientul să consume 1 litru de apă
cu o oră înainte de investigaţie, astfel încât vezica urinară să fie plină şi să permită vizualizarea
cât mai precisă a organelor interne

Cum se desfăşoară un consult ecografic

Pe durata desfăşurării consultaţiei, pacientul este aşezat pe spate, cu abdomenul dezgolit, iar zona
care necesită investigaţie este unsă cu un gel special care favorizează transmiterea ultrasunetelor.
Ulterior, medicul va aşeza sonda pe abdomen sau în zona pelvină şi va apăsa uşor, în timp ce va deplasa
sonda pe zonele respective pentru a vizualiza structurile interne.

Pentru ecografia transvaginală, pacienta se va aşeza pe spate, ţinând genunchii îndoiţi şi uşor
depărtaţi, fiind folosită o sondă endocavitară care va introdusă în vagin.

Care sunt beneficiile ecografiei

Ecografia este metodă de diagnostic rapidă, simplă, noninvazivă şi nedureroasă, exceptând

cazurile în care există o afecţiune precum calculi biliari, pancreatită acută sau colecistită, situaţii în care
poate apărea o senzaţie de disconfort sau de uşoară durere la apăsarea unor zone cu sonda. Întrucât
ecografia foloseşte ultrasunetele, sunt evitate efectele nocive ale razelor X. Pentru efectuarea unei
ecografii nu este necesară spitalizarea, examinarea durează între 15 - 30 de minute, iar pacientul primeşte
rezultatul pe loc.

3
 3. TOMOGRAFIA COMPUTERIZATA

Tomografia computerizata (CT) a revolutionat medicina permitand medicilor sa vada boli care in
trecut erau descoperite numai cu ajutorul chirurgiei sau autopsiei. Examinarea prin tomografie
computerizata (CT) este neinvaziva, se realizeaza in conditii de siguranta, ofera o privire detaliata a
capului, abdomenului sau membrelor si informatii asupra vaselor sanguine si oaselor si poate realiza
imagini ale organelor, precum ficatul, pancreasul, intestinul, rinichii, glandele suprarenale, plamanii si
inima.

Tomografia computerizata (CT) este cunoscuta sub numele de "scanare CAT" (tomografie
computerizata axiala). Tomografia vine de la cuvantul grecesc "tomos" care inseamna "felie" sau
"sectiune" si graphia care inseamna "scriere". Computerul tomograf a fost inventat de doi cercetatori in
mod independent: inginerul britanic Godfrey Hounsfield, Laboratoarele EMI din Anglia si Allan
Cormack, fizician nascut in Africa de Sud de la Universitatea Tufts, Massachusetts care au primit premiul
Nobel in 1979.

Functionarea CT se bazeaza pe doua principii:

 masurarea atenuarii unui fascicul de raze X ce traverseaza un corp si calculul coeficientului sau de
atenuare, deci a densitatii sale radiologice,
 reconstructia imaginii unui obiect plecind de la proiectiile sale diferite, practic realizind o
reproducere bidimensionala a realitatii tridimensionale.

Planul de sectiune este pentru majoritatea structurilor investigate cel transversal sau axial.

Tomografia computerizata (CT) este o procedura cu risc scazut

Pacientul va fi expus la radiatii atunci cand este examinat, cu toate acestea, radiatiile sunt la un nivel
optim de siguranta pentru pacient. Cel mai mare risc potential este asociat cu substanta de contrast, care
este uneori folosita in scanarea CT. Acesta substanta poate ajuta la distingerea tesuturile normale de
tesuturi anormale. Ca orice medicament, unele persoane pot avea o reactie adversa la substanta de
contrast. Administrarea substantei de contrast poate fi facuta pe diferite cai (i.v., oral, endorectal,
endovaginal, etc) si indicatiile sunt:

 precizarea vascularizatiei masei tumorale;

 diferentierea intre o masa tumorala si o malformatie vasculara;
 identificarea structurilor tubului digestiv;
 evaluarea tractului urinar.

Pregatirea pacientului pentru tomografie computerizata (CT)

4
Anterior investigatiei trebuie sa informati medicul daca:

 ati avut episoade alergice la substanta de contrast iodata

 aveti probleme ale tiroidei (administrarea contrastului la hipertiroidieni poate cauza crize
tireotoxice, iar la cei care urmeaza tratament cu iod radioactiv ineficientizeaza tratamentul prin
blocarea tiroidei);
 sunteti insarcinata;
 aveti eventuale probleme cardiace cum ar fi insuficienta cardiaca;
 v-a fost administrat bariu pentru o radiografie;
 prezenta unor obiecte metalice in regiunea examinata precum cercei ori proteze dentare pot afecta
imaginea si se impune indepartarea lor.

4. Rezonanța magnetică nucleară

RMN-ul este o un aparat mare, cilindric care creeaza un camp magnetic puternic in jurul
pacientului. Campul magnetic, impreuna cu un radiofrecventa, modifica alinierea naturala a atomilor de
hidrogen din organism. Un camp magnetic este creat si unde radio sunt trimise de la un scanner. Undele
radio ajung la nucleul atomilor din corpul tau si le modifica pozitia normala. Cand acestia se realiniaza in
pozitia corecta, trimit semnale radio. Aceste semnale sunt primite de un computer care le analizeaza si le
converteste intr-o imagine bidimensionala (2D) sau 3D a unui organ cu ajutorul unei formule matematice.
Aceasta imagine apare pe un monitor.

RM 3Tesla este solutia optima pentru pacientii care sufera de:

 afectiuni cerebrale (accidente vasculare, tumori),

 afectiuni ale coloanei vertebrale (hernii de disc, patologie vertebrala sau de cordon medular),
 afectiuni ale sistemului musculo-scheletal (artrita, rupturi ligamentare sau de menisc).

Rezolutia scannerului 3T permite vizualizarea in detaliu a vaselor sangvine de dimensiuni foarte mici,
angiografiile realizate cu IRM 3Tesla putand inlocui, in anumite cazuri, angiografiile invazive care se
realizeaza prin cateterism. IRM poate evidentia cu acuratete mai mare decat CT-ul afectiuni abdomino-
pelvine. IRM 3T este utilizat cu succes in investigarea afectiunilor neurologice, ortopedice, abdominale si
pelvine, iar prin imagistica functionala si spectroscopie, ofera informatii suplimentare pentru diagnostic.

Pregatirea pentru testare RMN / IRM

5
 In functie de aparatul IRM utilizat, dar si de tipul de examinare, este posibil ca medicul sa va
ceara sa nu mancati nimic cu 3-6 ore inainte de testare. Daca nu vi se fac alte recomandari, va puteti urma
rutina zilnica si, daca urmati un anumit tratament, va puteti lua medicamentele in mod normal. Anumite
investigatii pot necesita administrarea orala sau injectarea, de catre cadrele medicale, a unei substante de
contrast pentru o mai buna vizualizare a organelor. Inainte de examinare trebuie sa va scoateti bijuteriile,
ceasul, ochelarii, acele de par, agrafele, si sa indepartati orice alte obiecte care pot contine metal (stilou,
chei, monede, aparate auditive, piercing-uri). De asemenea, trebuie sa stiti ca, in timpul examinarii,
anumite tatuaje realizate cu pigmenti metalici pot produce o senzatie de caldura locala. Anuntati medicul
daca suferiti de orice fel de afectiune medicala sau daca ati trecut printr-o interventie chirurgicala recenta.
In cazul in care aveti montat un sterilet, anuntati medicul ginecolog inaintea efectuarii unei examinari
IRM sau intrebati radiologul despre compatibilitatea purtarii acestui dispozitiv in timpul examinarii. Desi
nu s-a dovedit ca IRM poate influenta evolutia sarcinii, se recomanda evitarea examinarii in primul
trimestru.

Nu pot efectua IRM pacientii care:

 au stimulator cardiac si alti biostimulatori;
 sunt purtatori de proteze osoase metalice;
 au proteze cardiace valvulare, stenturi vasculare sau orice alte implanturi metalice care sunt
declarate incompatibile cu explorarea IRM.

Din cauza timpului lung de examinare si a necesitatii respectarii indicatiilor personalului medical, copiii
mici si pacientii agitati trebuie sa fie sedati. Este foarte important pentru claritatea imaginii si pentru
calitatea rezultatului final ca in timpul investigatiei pacientul sa stea nemiscat si sa fie cat mai relaxat, iar
in cazul examinarii abdomenului superior sa respecte comenzile respiratorii. Datorita vitezei mari de
scanare, IRM 3T este mai recomandat pentru copii si pentru persoanele claustrofobe, spre deosebire de
aparatele clasice IRM. Durata mica de examinare, de 15-60 de minute, asigura un confort sporit
pacientilor, iar performantele aparatului pot limita sau chiar exclude utilizarea substantei de contrast si a
sedativelor.

5. SCINTIGRAFIA

Scintigrafia completeaza celelalte investigatii imagistice, ecografia, radiografia, computer

tomograf-ul sau RMN-ul si furnizeaza impreuna cu acestea, acolo unde este cazul, informatii
suficiente pentru diagnosticarea corecta si completa a pacientului.

Scintigraf

Scintigrafia este o investigatie imagistica moderna si specifica de medicina nucleara.

Scopul acestei examinari complexe este de a sustine diagnosticul prin etectarea modificarilor
aparute la nivelul organelor interne si al sistemului osos, precum si in procesele functionale si

6
patologice. Este folosita atat ca metoda care sustine diagnosticul, cat si ca metoda de evaluare periodica
in urmarirea tratamentului pacientului.

Beneficiile scintigrafiei

 Furnizeaza informatii utile pentru un diagnostic complet

 Identifica afectiuni grave, cum sunt cele oncologice, endocrinologice, urologice, chiar din stadii
incipiente
 Rezultate rapide cu informatii complexe

Despre procedura

Scintigrafia presupune administrarea intravenoasa unei substante active, un produs

radiofarmaceutic, compus dintr-un produs farmaceutic cuplat cu un izotop radioactiv, care se va fixa
selectiv pe tesutul sau pe organul tinta, cel care trebuie investigat (explorat). Detectorul de radiatii al
gamma-camerei este plasat in fata regiunii de studiat obinanad imagini bidimensionale sau se roteste
in jurul pacientului ca un scaner obtinand imagini tridimensionale (tomoscintigrafice/SPECT).

Aceasta gamma-camera inregistreaza radiatia emisa de radiotrasorul fixat de tesutul sau organul
respectiv. Pe ecranul calculatorului va aparea evolutia imaginii regiunii examinate. Prin aceasta scanare
sunt depistate eventualele anomalii sau dereglari prezente in functionarea tesutului sau organului
investigat. Majoritatea procedurilor vor expune pacientul la mai putina radiatie decat la o radiografie
pulmonara.

6. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU UROGRAFIE

Urografia – metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare,

utilizându-se substanţe iodate hidrosolubile administrate intravenos.
Materiale necesare:
- toate materialele prevăzute pentru o radiografie renală simplă;
- substanţă de contrast Odiston de 30, 60 sau 75%;
- medicamente antihistaminice;
- medicamente de urgenţă;
- seringi de 10 ml sterile şi ace pentru injecţii intravenoase;
- materiale necesare pentru clismă.
Etape de execuţie:
 Pregătirea materialelor necesare.
- Se pregătesc materialele necesare prevăzute mai sus.
 Pregătirea bolnavului.
- Se efectuează pregătirea psihică, alimentară şi medicamentoasă descrisă la „Radiografia renală
simplă”.
- Se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua examinării bolnavul nu va mânca
şi nu va bea (pentru reducerea volumului urinei).
- Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.
 Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast.
- Se efectuează proba de toleranţă faţă de iod.
- Se comunică bolnavului (ca să nu se sperie) unele simptome ce pot să apară (ameţeli, greţuri sau
dureri abdominale) şi care dispar repede fără consecinţe.
- Dacă bolnavul prezintă reacţie hiperergică se întrerupe administrarea şi se anunţă medicul.
 Participarea la examen.

7
 - Bolnavul va fi condus la serviciul de radiologie; va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa
radiologică.
- Dacă toleranţa organismului este bună, se administrează intravenos substanţa de contrast, astfel:
20 ml Odiston 75% la adulţi (sau 25 ml soluţie 60%), iar la copii, în funcţie de vârstă, se
administrează 5-15 ml soluţie 75%.
- La 8-10 minute de la efectuarea injecţiei, medicul execută radiografia renală (urografia).
 Îngrijirea bolnavului după tehnică.
- Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod în pat.
- Se notează examenul în foaia de observaţie.
 Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică foarte încet, cu multă precauţie,
amestecându-se cu sângele bolnavului.
 Urografia este contraindicată în: insuficienţă renală şi hepatică, boala Basedow, stări alergice, anemii
hemolitice, tuberculoză pulmonară evolutivă.

7. PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA PUNCŢIILOR

Pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar într-o cavitate naturală sau neoformată (patologică) ori într-
un organ parenhimatos cu scop explorator sau terapeutic.

Puncţiile sunt de competenţa medicului cu excepţia puncţiei venoase.

Scop/indicaţii - precizarea existenţei, naturii, aspectului şi compoziţiei lichidului dintr-o cavitate; - recoltarea
lichidului pentru examene biochimice, bacteriologice şi citologice;
- introducerea unei substanţe de contrast în vederea examinării;
- prelevarea unui tegument de ţesut pentru examen histopatologic;
- evacuarea lichidului dintr-o cavitate când produce compresiune şi jenează funcţia;
- introducerea unor medicamente.

Responsabilităţi:
Medicul: - stabileşte indicaţiile şi contraindicaţiile; - explică pacientului derularea procedurii; - obţine
consimţământul; - efectuează puncţia.
Asistentul medical: - pregăteşte materialele pentru puncţie;
- participă la pregătirea pacientului;
- participă la actul puncţiei îndeplinind următoarele sarcini:
- asigură poziţia pacientului şi supraveghează funcţiile vitale;
- servește medicului materialele necesare, după caz (materiale pentru anestezie, materiale pentru realizarea
puncţiei propiu-zise, materiale pentru recoltări);
- preia materialul recoltat, îl pregăteşte pentru trimiterea la laborator;
- îndepărtează şi colectează materialele folosite conform precauţiilor universale;
- asigură îngrijirea pacientului după puncţie;
- notează în planul de îngrijire sau în foaia de observație (după caz), aspecte legate de puncţie şi care ţin de
competenţa sa.

1. Participarea asistentului medical la efectuarea puncţiei vezicii urinare

Scop/indicaţii
- foarte rar – prelevarea urinei direct din vezica urinară pentru examenul de laborator atunci când trebuie
exclusă total posibilitatea contaminării:
- golirea vezicii în retenţiile acute de urină când sondajul vezical nu poate fi executat: stricturi uretrale,
hipertrofie de prostată, traumatisme uretrale sau ale vaginului (când sondajul este contraindicat).
Materiale necesare - un câmp pentru acoperirea zonei pe care se face puncția;
- materiale dezinfecţie: betadină, tampoane;
- material steril pentru puncţie:
8
 - trocar subţire cu mandren sau un ac pentru injecţie intramusculară cu lungime 10-12 cm;
- seringi de 20 ml;
- pense anatomice şi hemostatice;
- câmp chirurgical cu deschidere;
- comprese sterile;
- mănuşi sterile;
- material pentru anestezie:
- seringă; - ace pentru injecţie s.c.;
- soluţie anestezică;
- material pentru îndepărtarea pilozităţii; - vas colector; - cilindru gradat; - tăviţă renală; - pernă tare.
Pregătirea pacientului
- se anunţă pacientul şi se explică senzaţia de uşurare în caz de retenţie;
- se îndepărtează pilozitatea din zona suprapubiană;
- dacă scopul este recoltarea urinei, pacientul este anunţat să nu urineze câteva ore sau dacă vezica nu e
plină, este rugat să bea 1-2 pahare de lichid, iar când rinichiul nu excretă suficient, medicul poate recomanda
diuretice;
- se aşază pacientul în decubit dorsal;
- sub bazin se aşază o pernă tare.

Participarea asistentului medical la procedură Puncţia se face de către medic ajutat de 1-2 asistenți
medicali.
Medicul: - stabileşte locul – de deasupra simfizei pubiene pe linia mediană la 2 cm deasupra simfizei; -
îmbracă mănuşi sterile; - efectuează anestezia locală; - izolează locul prin acoperire cu câmpul steril; -
execută puncţia şi adaptează tubul de scurgere al urinei în vasul colector.
Asistentul medical: - pregăteşte masa pentru puncţie; - ajută pacientul să se aşeze în poziţia
corespunzătoare (decubit dorsal) cu o pernă sub zona sacrală; - ajută pacientul să-şi dezbrace partea inferioară
a corpului; - dezinfectează locul; - serveşte medicului materialul pentru anestezie; - serveşte medicului
seringa şi acul pentru puncţie; - supraveghează pacientul în timpul puncţiei; - urmăreşte scurgerea
urinei/primeşte probele recoltate dacă este cazul; - notează cantitatea, aspectul urinei.
Îngrijirea după puncţie - după retragerea acului de către medic şi dezinfecţia locului se aplică un
pansament; 133 - se conduce pacientul la pat; - se controlează locul şi pansamentul pentru a observa dacă
urina se scurge prin înţepătură; - se măsoară funcţiile vitale

2. Participarea asistentului medical la puncţia biopsică renală

Este recoltarea cu ajutorul unui ac de puncţie a unui fragment din parenhimul renal pentru examen
histopatologic.
Scop/indicaţii:

9
 - stabilirea etiologiei insuficienţei renale;
- monitorizarea sindromului nefrotic;
- stabilirea gradului de afectare în lupus eritematos sistemic (LES);
- suspiciunea de neoplasm renal.
Materiale necesare: - ace pentru puncţie; - seringi; - materiale pentru anestezie; - flacon cu soluţie fixatoare;
- câmpuri chirurgicale; - materiale pentru dezinfecţie; - mănuşi sterile; - tăviţă renală.
Pregătirea pacientului: - se informează asupra necesităţii și derulării procedurii; - se informează
pacientului asupra modului de colaborare; - se obţine consimţământul; - pacientul nu mănâncă cel puţin 10
ore înaintea procedurii; - se evaluează testele de coagulare (timp de protrombină, timp parţial de
tromboplastină, hemoblobină, hematocrit; - se determină grupa sangvină; - puncţia se poate face sub control
ecografic; - poziţia este decubit ventral cu o pernă sub abdomen.
Efectuarea puncţiei - se face dezinfecţia locului: regiunea lombară în dreptul discului,
intervertebral L1-L2 la 8 cm de linia mediană;
- dacă nu există o contraindicaţie, se preferă rinichiul drept, pentru a evita lezarea splinei şi a unor vase
mari; - medicul face anestezie locală;
- se acoperă zona cu un câmp steril deschis în centru; - pacientul este invitat să respire şi să rămână în
apnee; - medicul execută puncţia, aspiră ţesutul;
- se retrage acul şi se exercită presiune asupra locului înţepăturii cel puţin 20 minute;
- fragmentele de ţesuturi se îndepărtează din ac prin insuflare de aer cu seringa şi se pregătesc pentru
laborator.

Îngrijirea pacientului după puncţie

- pacientul rămâne în repaus la pat cel puţin 24 ore în decubit dorsal;
- este sfătuit şi ajutat să consume lichide din abundenţă;
- se aplică punga cu gheaţă pentru prevenirea hemoragiei;
- se controlează funcţiile vitale; - în primele 24 ore poate apărea o uşoară hematurie;
- dacă apare febra sau hematuria depăşeşte 24 ore se anunţă medicul;
- după externare, pacientul este sfătuit să evite eforturile fizice extenuante.

3. Participarea asistentului medical la efectuarea puncției articulare

Este pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar în cavitatea articulară.
Scop/Indicații - punerea în evidență a lichidului articular (seros, purulent, sanghinolent); - recoltarea
lichidului pentru stabilirea diagnosticului și orientarea tratamentului; - evacuarea lichidului când jenează
mișcarea, produce disconfort, în traumatisme articulare cu hemartroză; - administrarea de medicamente în
artrite (acute și cronice).
Materiale necesare - aleză, mușama pentru protecția patului; - materiale de dezonfecție: - tampoane; -
betadină; - comprese; - materiale pentru puncție: - ace de 4-5 cm lungime; - seringă de 5 ml pentru anestezie;
- ace de 8-10 cm lungime cu diametrul de 0.5-2 mm pentru aspirație; - seringă pentru aspirarea lichidului; -
pense; - mănuși sterile; - comprese sterile; - eprubete pentru colectarea lichidului; - medicamente anestezice,

10
antiinflamatorii antibiotice, substanțe de contrast (dacă este cazul); - romplast; - tăviță renală; - pahar conic
gradat.
Pregătirea pacientului - se informează pacientul cu privire la scopul și modul de derulare a procedurii; - se
informează pacientul cu privire la efectuarea puncției sub anestezie locală; - se cere consimțământul informat
al pacientului; - se așează pacientul într-o poziție care să permită efectuarea puncției, dacă este cazul, cu
articulația pe o pernă.
Participarea asistentului medical la procedură
Procedura este de competența medicului. - se identifică pacientul; - se verifică recomandarea medicală; - se
așează pacientul în funcție de articulația afectată.
Este ajutat să își menținăpoziția, daca nu poate singur;
- se fizează locul (articulația genunchiului, umărului, cotului, sau gleznei, după caz) în zona de maximă
fluctuență;
- se dezinfectează zona, medicul efectuează anestezia locală;
- se așează câmpul steril sub locul puncției și se dezinfectează încă o dată locul;
- medicul execută puncția; - asistentul medical primește lichidul extras și îl transferă în eprubete;
- asistentul medical trimite proba la laborator pentru examen citologic sau bacteriologic;
- se măsoară cantitatea de lichid și se observă aspectul (seros, purulent, sanghinolent);
- se extrage acul;
- se dezinfectează locul înțepăturii și se copresează cu un tampon steril;
- rezultatul puncției se notează în foaia de observație.
Îngrijirea pacientului după puncție
- se aplică un bandaj compresiv la locul puncției;
- se asigura repausul articulației pe care s-a aplicat procedura;
- la recomandarea medicului articulația se poate imobiliza cu atelă;
- bandajul compresiv și imobilizarea se mențin 24-48 ore;
- se supravegheazăstarea generală;
- se observă eventualele semne de infecție.

11