METODE DE STIMULARE A CREATIVITĂ Ţ II

O împărţire dihotomică a metodelor de stimulare a creativităţii este de natură

să ne clarifice asupra a două mari categorii de metode şi tehnici:

1 – Metodele destinate produsului creator (brainstorming, sinectica, discuţia

Panel, Philips6/6, Delphi etc.) sunt metode care pun accentul pe rolul verbal (talk
methods) al participanților implicați în alcătuirea produsului creativ;

2 – Metodele destinate personalităţii creatoare: metode de relaxare (training

autogen, biofeedback), metode sugestive (sugestopedia), hipnoterapia, metode de grup
(psihodrama, tehnici sociometrice, psihoterapii experienţiale etc.)

1. Metode destinate produsului creator:

1. Brainstorming (furtună în creier) metodă elaborată de A. Osborn, se bazează

pe fluiditatea gîndirii şi necenzurarea ideilor emise prin argumente sau atitudini ale
altor persoane.
O sedinţă de brainstorming se organizează cu 7 maxim 15 persoane şi durează
între 15 şi 50 de minute. Se pune în discuţie o problemă cerîndu-se tuturor
participanţilor să formuleze cât mai multe soluţii fără a le argumenta stiinţific şi fără a
contrazice pe alţii sau a cere explicaţii suplimentare. Sedinţa este condusă de un lider
care veghează ca toţi participanţii să formuleze cât mai multe idei, ca nimeni să nu fie
contrazis şi care notează toate ideile emise de participanţi.
Prima etapă, etapa generării de idei sau etapa luminii verzi (şedinţa prpriu-zisă)
se fundmentează pe următoarele principii:
 amânarea gîndirii critice a fiecărui membru faţă de ideile emise, impune
ca tot grupul, inclusiv liderul să se abţină de la critici, aprecieri, judecăţi
de valoare, iar dacă un membru al grupului se abate de la această regulă,
imediat i se cere să suspende orice critică;
 cantitatea dezvoltă calitatea – principiu conform căruia este necesară
emiterea de cât mai multe idei pentru a fi valorificate ideile originale.
Mai nou acest principiu este controversat, după cum există şi o evidenţă
semnificativă care indică esecurile brainstormingului în a dezvolta fie cantitatea, fie
calitatea ideilor. În analiza grupurilor dinamice, Steiner (2008) distinge între sarcini
optimizatoare si sarcini maximizatoare. La sarcini optimizatoare sunt cerute
descoperirea celor mai bune soluţii în timp ce sarcina maximizatoare se concentrează
asupra volumului itemilor produsi, ori după Steiner cel de al doilea principiu al lui
Osborn (generarea de cât mai multe idei) tratează brainstormingul ca sarcină
maximizatoare. In acest sens se înscriu anumite studii despre brainstorming
(Sternberg, 2010) care descoperă că instructajul afectează calitatea ideilor în
comparaţie cu performanţa grupurilor nominale (indivizii care generează idei dar nu

1
interacţionează unul cu altul). O multitudine de alte experimente (Rawlinson, 2010
etc.) au susţinut si susţin principiul lui lui Osborn. Se pare că această contradicţie poate
fi explicată prin expectaţiile, percepţiile pe care le au indivizii asupra metodei.
Oamenii au aceste credinţe implicite conform cărora vor produce idei înalt creative,
originale, de ,,calitate“ într-un grup creativ decât dacă ar lucra singuri (aceasta a fost
denumită iluzia eficacităţii de grup). De aceea este important de cunoscut asteptarile,
valorizările celor implicaţi în brainstorming despre brainstorming, astfel încât tehnica
să fie adaptată indivizilor din diferite medii.
– principiul asociaţionist se bazează pe faptul că o idee odată emisă de un
participant va ,,chema“ o altă idee în mintea aceluiasi participant sau în mintea altor
participanţi, astfel încât fiecare este liber să preia o idee din grup şi în continuare să o
dezvolte. Aşadar, principiul presupune tocmai schimbul de idei, discutarea si
elaboraea acestora în cadrul grupului.
În cea de-a doua etapă, etapa evaluării ideilor sau etapa luminii roşii se trece la
evaluarea critică a ideilor emise de către un juriu format din experţi (acestia trebuie să
fie persoane puternic impicate în rezolvarea problemei respective, hotărîte să identifice
soluţiile originale, utile si capabile să le implementeze în practică).
De obicei ideile respective se clasifică în trei categorii:
– idei originale cu aplicabilitate imediată;
– idei care nu pot fi promovate din punct de vedere tehnologic, dar există o
asemenea posibilitate în viitor
– idei pentru care nu se întrevede nici o posibilitate de aplicare nici în prezent si
nici într-un viitor previzibil, dar care sunt totusi reţinute pentru eventualitatea apariţiei
unor condiţii favorabile care le vor face aplicabile vreodată. Scopul evaluarii este de a
identifica ideile interesante si de a le aplica în practică şi în al doilea rând de a
demonstra participanţilor că eforturile lor sunt urmate de acţiune.
După încheierea etapei de evaluare şi de identificare a ideilor originale, urmează
implementarea lor sau reevaluarea lor prin intermediul altor tehnici manageriale. Este
important ca fiecare soluţie să fie supusă unui brainstorming invers (metoda se mai
numeste si ,,avocatul diavolului“ bazată pe întrebări de genul: ,,In ce moduri poate
eşua aceasta idee..? “. Tehnica este de natură să pregătească practicienii prin
informarea lor asupra tuturor detaliilor care pot interveni. Ultimul stadiu constă în
feed-back-ul adus participanţilor cu privire la rezultatele evaluării şi modalităţile de
aplicare în pratică a soluţiilor obţinute.
Se observă că prin această metodă sunt încurajate orice fel de soluţii, oricât de
fanteziste ar părea la un moment dat, regula de bază fiind nonconformismul, una dintre
atitudinile creative importante.
Istoria stiinţei ne oferă numeroase exemple de oameni de stiinţă neînţelesi în
timpul vieţii lor si apreciaţi pentru valoarea ideilor lor, după săvîrsirea lor din viaţă.
Metoda brainstorming-ului oferă posibilitatea evitării unor asemenea situaţii de
pierdere sau întîrzieri mari în aplicarea unor idei ,,neînţelese” la vremea apariţiei
acestora.

2. Sinectica imaginată de Gordon are la bază constatarea că adesea oamenii

neavizaţi, care nu sunt din domeniul avut în vedere, găsesc adesea soluţii mai bune
într-un timp mai scurt decât specialistii respectivi.

2
 Pornind de la această realitate, grupul de sinectică (aprox. 6 membri plus lider)
este alcătuit din persoane eterogene ca pregătire si excentrice ca preocupări faţă de
problema pusă în discuţie, cerîndu-li-se să emită idei si soluţii care prin conţinutul lor
fac ca adesea ceea ce este evident să pară de neconceput şi, dimpotrivă, ceea ce pare
absurd să devină posibil.
Liderul conduce şedinţa şi notează pe hîrtie toate ideile produse.
Tehnica presupune câteva subetape:
1 – Problema ca dată de intrare: enunţarea problemei în cuprinsul unei singure
fraze explicite (5minute).
2 – Analiza propriu-zisă: împărţirea problemei în subprobleme, prezentarea de
detaliii. Aici participanţii trebuie sa-şi noteze toate sugestiile care le vin în minte: idei
de rezolvare a problemei, definiţii alternative ale acesteia, contraargumente la ideile
expuse etc. (5 minute).
3 – Reformularea problemei (zece minute). Membrilor grupului li se sugerează
să se ,,îndepărteze“ de problemă şi să identifice aspecte şi unghiuri de vedere diferite.
Fiecare aspect astfel descoperit va fi exprimat sub forma ,,Cum să facem să...? “
4 – Alegerea unei reformulări esenţiale (cinci minute)
5 – Ideea şi răspunsul detaliat (20 minute). Leaderul cere membrilor grupului să
identifice diferite soluţii pe baza reformulărilor selectate si să le dezvolte apoi. Această
subetapă se fundamentează pe cele două principii enunţate: transformarea ideilor
necunoscute în idei familiare (accesibile) si transformarea familiarului în necunscut,
adică reconstituirea problemei din perspectivă neobisnută.
Pentru aceasta sunt utilizate ca strategii: analogia, extrapolarea, inversiunea,
empatia etc.
6 – Opţiunea pentru soluţia (soluţiile) potenţială.
Această metodă acţionează în sfera atitudinilor creatoare cum sunt
nonconformismul, curajul de a risca precum şi a imaginaţiei creatoare pe care le
dezvoltă prin încurajarea oricăror idei oricât de fanteziste ar părea, emise de către
persoane care nu sunt cenzurate de pregătirea si experienţa lor în domeniul respectiv.
Diferenţele dintre sinectică si brainstorming constau înfaptul că la sinectică,
stadiile creative sunt relativ scurte, alternînd cu cele analitce sau convergente.

3. Phillips 6/6 ( de la numele autorului Donald J.Phillips) este o metodă

constituită după aceleaşi principii ca brainstorming-ul aplicată unor grupuri mai mari
(30-50 de persoane) care la rîndul lor se scindează în grupuri de câte şase persoane în
vederea discutării unor probleme generale timp de 6 minute iar apoi se reunesc în
cadrul grupului iniţial.
Avantajele unui asemenea tip de discuţie sunt multiple:
– dă posibilitatea participării tuturor membrilor grupului;
– permite obţinerea rapidă a cât mai multor soluţii, argumente.

4. Metoda Delphi constă în consultarea în scris a unui grup de specialisti

(experţi) ai unui domeniu şi este compusă din mai multe runde:
– fiecare participant primeste un chestionar care cuprinde întrebări legte de
problema studiată, prin care i se solicită să propună o listă de evenimente care pot

3
apare în evoluţia problemei. Apoi răspunsurile sunt prelurate, elaborîndu-se o listă
globală a evenimentelor posibile;
– în funcţie de rezultatele primei runde pot fi adresate noi întrebări experţilor,
ale căror răspunsuri sunt din nou prelucrate;
– se comunică participanţilor rezultatele rundei doi. Acei participanţi ale căror
raspunsuri distorsionează prea mult de răspunsurile cu frecvenţa cea mai mare sunt
solicitaţi să se refere din nou la opiniile lor, fie fundamentîndu-le, fie revizuindu-le;
– se informează participanţii asupra rezultatelor rundei 3 si sunt solicitaţi să facă
o nouă estimare a ideilor lor anterioare, avînd în vedere rezultatele de pînă acum.
Răspunsurile primite sunt prelucrate şi se detrmină gradul de lor de convergenţă,
trăgîndu-se concluzii cu privire la evoluţia problemei sudiate.

5. Brainwrinting. Mai este denumit şi 6/3/5 deoarece 6 persoane notează 3

soluţii pe o foaie de hîrtie timp de 5 minute, după care foile se rotesc între participanţi.
Se procedează astfel pînă cînd fiecare foaie a trecut pe la toţi cei 6 membri ai
grupului. Evaluarea soluţiilor se realizează după principii asemănătoare brainstorming-
ului.

6. Analiza valorii este o aplicare practică a brainstorming-ului si a sinecticii în

sensul că grupul generator de idei, eterogen ca pregătire şi experienţă, este pus să
găsească soluţii de îmbunătăţire a tehnologiei, de înlocuire a unor materiale deficitare
sau scumpe cu altele mai ieftine si mai usor de găsit, de crestere a fiabilităţii şi
funcţionalităţii unui produs.
De exemplu, dacă se intenţionează a se aduce îmbunătăţiri unei încuietori de
uşă, se desface o broască în părţile ei componente si se analizează fiecare reper sub
aspectul utilităţii şi funcţionalităţii aducîndu-se pe loc îmbunătăţirile necesare.
Ca şi în cazul sinecticii, persoane care sunt din afara domeniului pot găsi soluţii
şi mai ingenioase şi într-un timp mai scurt pentru că nu sunt blocate de propriile
cunostinţe, ce se pot dovedi inoperante în anumite cazuri, doar după încercarea de
utilizare a lor, acţionînd de la început cu ajutorul gîndirii divergente.
Este o metodă care ţine seama de caracteristicile învăţării la adulţi. Persoanele
adulte au o mai mare dezvoltare a operaţiilor gîndirii, sunt mai centrate pe inteligenţa
practică sunt critice faţă de nou, refuză ceea ce este neclar, manifestă interes pentru
completarea cunostinţelor îndeosebi pe linia noilor tehnologii, procedee şi operaţii de
muncă.
Dificultăţile învăţării la adulţi sunt datorate stereotipiilor şi atitudinilor
conservatoare care determină interpretarea noilor cunoştinţe prin sistemul vechi
cognitiv şi acţional. De asemenea, se constată diminuarea deprinderilor de a învăţa
organizat, blocaje în faţa problemelor prea abstracte, apariţia stress-ului şi anxietăţii
competiţionale la învăţătură. Toate acestea se datorează şi modificărilor fiziologice şi
psihologice care survin odată cu înaintarea în vîrstă.

7. Metoda matricelor morfologice are drept autor pe Fred Zwicky, un astronom

care a aplicat pentru prima dată tehnica combinatorică a căutarii prin matrice în sinteza
unor dispozitive pentru astronomi. Presupune parcurgerea a trei etape:
1 – Listingul. Pentru o anumită construcţie se precizează prin litere

4
 - componentele de bază ale produsului (A1, A2, A3....An);
- funcţiile de bază ale produsului (B1, B2, B3...Bn);
- enumerarea soluţiilor pentru fiecare atribut, funcţie (C1,C2,C3...Cn)
2 – Analiza combinatorie. Se foloseşte combinarea tuturor grupelor de variante:
A, B, C ...N. Redăm un exemplu de caz real (cf. Belous, 1994). S-a propus
perfecţinarea bobinei pentru contactoare. Morfologia generală a unei astfel de bobine
cuprinde: A-procedeul de impregnare, B - tipul de carcasă, C - mijlocul de racordare la
borne, D - bobinajul (natura firului şi a masinii de bobinat).
Elemente ale ansamblelor formatoare: A – bobină impregnată, bobină
neimpregantă, B – carcasă de bachelită, carcasă de macanyl, supramulare fără carcasă,
C – ieşiri lipite cu alamă, fără întărituri, lipite în baiă, D – fir întărit obisnuit, bobinaj
pe masină Petersen, fir întărit termosudabil, fir întărit polimerizabil.
3 – Evaluarea soluţiilor de către specialisti.
S-au construit matrici morfologice în care s-a notat costul si calitatea obţinută
pentru fiecare combinaţie. Au rezultat 72 de soluţii din care 5 folosite în industria de
concurenţă, 29 incompatibile din punct de dretehnic, 38 de soluţii noi si posibile.

8. Metoda ghirlandelor de asociaţii (autor : G.I. Bus) Această metodă

presupune o extindere a tehncii asocierii libere în 9 etape: De pildă pentru tema: ,,Noi
soluţii funcţional-eficiente de scaune în vederea lărgirii sortimentului unei fabrici de
mobilă“, s-au folosit următoarele etape:
- lista de sinonime obiectului creaţiei (ghirlanda de sinonime): scaun-fotoliu-
taburet-sezlong-fotoliu pat etc.;
- lista de obiecte luate la întîmplare: (ghirlanda obiectelor întîmplătoare):
lanternă, buzunar etc.;
- realizarea de bisociaţi iîntre cele două liste: se combină fiecare cu fiecare, ex.:
scaun cu lanternă, scaun cu buzunar etc.;
- lista indicatorior de obiecte întîmplătoare care trebuie să fie făcută în câteva
minute, dar trebuie să conţină cât mai mulţi indicatori principali şi secundari-ex.:
lanternă din sticlă, cu fotoizolare, cu termoizolare, transparentă, cu soclu, mată,
colorată etc., buzunar -frontal, lateral, posterior, exterior, demontabil, fals etc.
- asociaţii între obiectul tehnic şi sinonime cu indicatorii obiectelor
întîmplătoare. Pentru exemplul dat se poate obţine: scaun din sticlă, fotoliu
termoizolant, scaun cu electrocontacte etc.
- ghirlanda de asocieri a indicatorilor obiectelor întîmplătoare. Ex.: se
consideră primul indicator ,,din sticlă“. Trebuie răspuns la întrebarea: Ce evocă acest
indicator? Cuiva îi poate sugera o ţesatura din fibre de sticlă, Mai departe-Ce poate
sugera ţesătura? Ar evoca împletire. La rîndul ei împletirea o poate evoca pe bunica ce
tricotează pe plajele din Sud unde îşi tratează reumatismul, acolo unde te poţi adăposti
sub umbrela care evocă copertina umbrarului din grădină ca loc de odihnă în zilele
însorite iar soarele la rîndul lui evocă orbita eliptică cucerită de un cosmonaut. S-a
conturat următoarea ghirlandă de asociaţii: sticlă-ţesătură-împletire-bunică-reumatism-
plajă-sud-căldură-umbrelă-chiosc-umbrar-soare-elipsă-orbită-planetă-cosmonaut.
- asocieri între elementele ghirlandei sinonimelor obiectului tehnic cu
elementele ghirlandei de asocieri libere. Ex.: scaun din fibre de sticlă, fotoliu din
ţesătură de sticlă, şezlong protejat împotriva căldurii etc.

5
 - Ultima etapă este etapă de evaluare în care se alege varianta ptimă dintre cele
raţionale. Ex.: după construcţie există fotoliu cu umbrelă, fotoliu cu aparat radio
înglobat; după formă - fotoliu în formă de cupă, scaun eliptic, după principiul de
acţionare- scaun detaşabil, fotoliu catapultabil etc.

2. Metode destinate personalităţii creatoare

Metode de relaxare si metode bazate pe sugestie

Trăsăturile comune ale acestui grup de metode rezidă în:

1- sondarea inconştientului pe căi directe şi indirecte şi programarea lui,
utilizînd tehnici sugestive,
2 - valorificarea, în registrul α a potenţialului creativ al individului.

1. Trainingul autogen reprezintă tehnica de autorelaxare desfăsurată în etape

comportînd dimensiuni autosugestive. Avantajul constă în absenţa psihoterapeutului,
întrucât este o strategie de autoasistenţă.

2. Biofeedback-ul (informaţia inversă provenită de la diferite sisteme fiziologice

ale organismului: cord, creier, sistem vascular). Relaxarea prin biofeedback presupune
două forme:-antrenament de conştientizare senzorială bazat pe biofeedback natural,
subiectul utilizîndu-şi propriul organism pentru a lua act de mesajele şi activitatea
fiziologică neconştientizată a organismului; -aparatura electronică ce semnalizează
modul de funcţionare al diferitelor sisteme ale organismului.

3. Sugestopedia a fost iniţial gîndită ca metodă de învăţămînt care îşi propune

să mobilizeze în slujba învăţării o parte din potenţialul inconştientului, avînd la bază 3
principii: „eliminarea tensiunii din procesul de învăţare, unitatea inconştient-conştient,
interacţiunea sugestivă“.

4. Hipnoterapia – metodă de psihoterapie bazată pe sugestii administrate din

exterior de către psihoterapeut dar şi pe transfer de relaţii inerpersonal. Practicienii
domeniului au arătat că pentru a fi eficiente în stimularea creativităţii, sugestiile
trebuie să respecte următoarele condiţii: să fie acceptate de subiect, să concorde cu
sistemul de valori al persoanei căreia i se adresează sugestia, să servească scopului
propus, să evite pe cât posibil utilizarea negaţiei, să fie plastice, să fie realiste, simple
etc.

Metode de grup (psihodrama, grupurile de antrenament, grupul

experienţial)

1. Psihodrama şi sociodrama concepute iniţial de J. Moreno (psihiatru născut

în România) ca metode psihoterapeutice pot fi utilizate şi pentru dezvoltarea

6
creativităţii sau chiar a selecţiei profesionale datorită implicării situaţionale pe care o
favorizează şi deci a evidenţierii abilităţilor psihosociale ale participanţilor.
Ambele sunt metode de sondare în profunzime a indivizilor, relaţiilor
intrpersonale, conflictelor, emoţiilor prin metode dramatice. Dintre tehnicile utilizate
le redăm pe cele mai cunoscute:
– jocul de rol constă în prelucrarea de către subiect a rolului pe care acesta
trebuie să-l desfăşoare în viitoarea activitate de muncă;
– inversarea de rol (subiectul trebuie să joace rolul unei alte persoane cu care
interacţionează);
– interpretarea rolului se referă la dramatizarea spontană a unor situaţii din viaţa
trecută, prezentă sau viitoare a subiectului;
– tehnica improvizării spontane este tot o interpretare dar nu a unor situaţii şi
evenimente din viaţa subietului, ci a unor roluri imaginare de care, în general, el a fost
frustrat. Totodată i se cere ca fără o pregătire anterioară să acţioneze ca şi cum
evenimentul pe care-l prezintă are loc în momentul actual.
Metoda pune accentul pe asimilarea de către individ mai mult a unor roluri,
abilităţi, comportamente cu destinaţie extrem de diversă (inclusiv creativă).

2. Grupurile de formare sau antrenament au drept scop dezvoltarea capacităţii

individului de a se implica în viaţa de grup, de a determina creşterea colaborarii şi în
acelaşi timp a spontaneităţii şi expresivităţii indivizilor în grup. Exemplu de astfel de
grupuri:

A. T-group (Training-group denumit şi grup de formare, grup de diagnostic,

instruire în cadrul echipei) oferă participanţilor posibilitatea de a trăi experienţe în
interiorul grupului, aceştia învăţînd unii de la alţii, pornindu-se de la experienţa
personală. Dezavantajul este legat de faptul că este un grup artifical şi posibilitatea
transferării experienţei în contexte sociale este limitată.

B. Grupul de întâlnire sau intensiv (encounter -group) în care subiecţii sunt

invitaţi să-şi exprime unii în faţa celorlalţi şi să-şi analizeze reciproc sentimentele şi
comportamentele descrise sau manifestate în grup, să acţioneze aşa cum sunt realitate
nu cum sunt împinşi să se comporte în cadrele formale ale convenţiilor sociale
Fazele prin care trece grupul în evoluţia sa sunt aproximativ aceleaşi cu cele din
viaţa unui grup real care funcţionează pe termen îndelungat:
1 - confuzia iniţială apărută ca urmare a anunţului făcut de animatorul grupului
privitor la ceea ce se urmăreşte, la faptul că grupul are o libertate deplină;
2 - rezistenţa membrilor faţă de autoexplorare;
3 - descrierea sentimentelor trecute apare ca modalitate de ieşire din impas, de
evaziune spre trecut care este mai puţin presant psihologic;
4 - exprimarea sentimentelor negative reprezintă prima manifestare a unor
sentimente autentice ce se exprimă în grup, fie legat de membrii grupului fie faţă de
animator care nu-i ajută suficient să iasă din impas;
5 - pe măsură ce în grup apare un climat de încredere reciprocă intervine etapa
de exprimare şi explorare a datelor, a evnimentelor cu semnificaţie foarte personală;
6 - exprimarea sentimentelor interpersonale prezente în grup;

7
 7 - dezvoltarea capacităţii terapeutice a grupului concretizată în manifestarea
spontană a capacităţii de a-i ajuta pe alţii;
8 - acceptarea de sine şi începutul schimbării se exprimă prin recunoaşterea
deshisă a unor aspecte ascunse, profunde;
9 - masca din faţa adevăratei personalităţi a omului se sparge, individul acceptă
sau este forţat de grup să se dezvăluie aşa cum este;
10 - oglinda socială sau feed-back-ul: individul îşi dă seama de felul în care este
perceput şi interpretat de către ceilalţi;
11 - înfruntare între membrii grupului, uneori pozitivă, alteori negativă;
12 - schimbarea comportamentului în grup dar şi în afara lui constă în
modificarea gesturilor, a modului de a vorbi, de a gîndi, de a se comporta, creşterea
capacităţii de comunicare de adaptare la diferite situaţii interpersonale.

C. Grupul experienţial reprezintă o valorificare a disponibilităţilor fiinţei

umane, punîndu-se accentul pe creativitatea şi autenticitatea acesteia.
Plasarea subiectului într-o situaţie simulată, exprimată metaforic, capătă semnificaţii
profunde pentru cel în cauză datorită conştientizării semnificaţiilor implicite ale
evenimentelor trăite de aceştia. La nivelul personalităţii, accentul este pus pe
dezvoltarea spontaneităţii, flexibilităţii, creativităţii implicate în comunicare şi
stabilirea de relaţii sociale, ceea ce este denumit ca ,,adaptare creativă la mediu“. Aşa
cum arată şi numele, metoda are în vedere faptul că trăirea experienţei, a ,,situaţiei“
este condiţia fundamentală pentru dezvoltarea personală, formarea profesională
şi ,,creşterea spirituală“.