REPUBLICA BOLIVARIANĂ VENEZUELA

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ EXPERIMENTALĂ

SIMON RODRIGUEZ
BARCELONA CORE

PRODUS DE:
JEFFREY PINO
IC 13799140
ADMINISTRARE
SECȚIUNEA B"

Barcelona; decembrie 2009.

 2

INDEX
Introducere………………………………………………………...pagina. 03
Definiție……………………………………………………………….….. .p. 04
Curente care studiază administrația publică…………….pag. 04
Evoluția istorică a administrației publice……….……. p. 05
Relațiile administrației publice cu administrația privată………….….... p. 07
Drept administrativ……………………………………………….….pag. 09
Regimul Administrației Publice…………………………………......pag. 09
Obiectul și principiile care stau la baza actualei administrații
publice……………………………………………………………………………… ..
pag. 13
Concluzie………………………………………………………………… ...pag.
douăzeci și unu
Bibliografie……………………………………………………………………... ...pa
g. 22
 3

INTRODUCERE.

Încă din civilizațiile antice, societățile umane au trebuit să furnizeze resursele cu care
au făcut și le satisfac nevoile constante. Inițial, grupul care controla puterea în comunitate a
fost același care a determinat care era cel mai bun mod de a satisface cerințele comunității.

Până în secolul al XVIII-lea, așa cum am explicat, ideea de stat a fost confundată cu
persoana monarhului, este suficient să ne amintim fraza lui Ludovic al XV-lea, cu care este
ilustrat fenomenul de plenipotență deoarece el este cel mai mare. exponent al absolutismului:
„Statul sunt eu”. Odată cu apariția Iluminismului în Occident, precizia elementelor care
alcătuiesc statul modern, așa cum îl cunoaștem astăzi, s-a format pe deplin. Guvernarea era
înțeleasă, pe baza ideilor filosofilor politici ai vremii, ca doar unul dintre elementele
fenomenului statal, pe care populația, care este esența existenței Statului, îl poate organiza,
structura și modifica. pentru a obține beneficiul societății.

Astăzi, majoritatea statelor din lume și-au format structura guvernamentală conform
liniilor directoare ale împărțirii puterilor; care a fost răspunsul pe care l-a găsit Montesquieu
pentru a oferi o soluție absolutismului despotic care a predominat în Europa până la sfârșitul
Evului Mediu.

Administratia publica este continutul esential al activitatii corespunzatoare Ramurii

Executive, si se refera la activitatile de gestiune pe care titularul acesteia le desfasoara
asupra bunurilor statului pentru a le furniza imediat si permanent, pentru a satisface nevoile
publice si astfel a realiza. binele general; Această atribuție tinde spre prestarea unui serviciu
public, și este supusă cadrului juridic de specialitate care reglementează exercitarea acestuia
și se concretizează prin emiterea și executarea conținutului actelor administrative emise în
mod expres.
 4

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

DEFINIȚIE
Doctrina postulează caracterul antibiologic al cuvântului, deoarece adoptă două
sensuri diferite și chiar contrastante:
a) Activitate, adică desfășurarea unei acțiuni pentru a realiza una sau mai multe
probleme, sau mai degrabă, gestionarea acelor probleme.
b) Către Persoana sau Organizația care desfășoară acțiunea sau managementul.

Acum, articolul 141 din CRBV prevede:

„Administrația Publică este în slujba cetățenilor și se bazează pe principiile onestității,
participării, rapidității, eficienței, transparenței, răspunderii și responsabilității în exercitarea
funcției publice, cu deplină supunere față de lege și drept”.

CURENTI CARE STUDIAZA ADMINISTRATIA PUBLICA

a) Școala din Viena: Cei mai mari exponenți ai acestui curent au fost Hans Kelsen și
Adolfo Merkl, ei au formulat teoria gradualistă sau doctrina pură a dreptului. Pentru
această școală, fiecare funcție a statului este o funcție creatoare a dreptului; Este
ceea ce s-a numit „teoria formării dreptului în grade” și care își găsește imaginea în
piramida lui Kelsen.

b) Școala Franceză: creatorii ei León Douguit și Mourice Hauriou, care consideră că

administrația este activitatea statului care vizează realizarea funcționării serviciilor
publice. Duguit consideră că diferențierea între funcțiile statului decurge din
conținutul actelor, fără a ține cont de organul din care emană acestea, postulând
existența a trei tipuri de acte: Acte de regulă, Acte de condiție și Acte subiective.
c) Doctrina italiană: Autorii italieni subliniază satisfacerea intereselor publice și
conservarea dreptului drept scopuri ale administrării. Unii teoreticieni au fost Guido
Zanabini și profesorul Massino Severo Giannini,

d) Criteriul autorului: Termenul de Administrație aplicat statului, în sens obiectiv este

activitatea sau funcția statului și în sens subiectiv, un organism sau grup de autorități,
 5

funcționari și agenți, în general organe ale statului însărcinate cu regularitate cu

exercitarea activitate sau funcție exprimată.

EVOLUȚIA ISTORICĂ A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Venezuela, ca majoritatea țărilor cu o structură și o natură democratică liberală, nu
are o concepție unitară despre lumea muncii sau despre muncitorul însuși. Ea distinge
prestarea de muncă efectuată către diferitele organe ale puterii publice de cea făcută așa-
zisului sector privat, la fel cum face distincția între cei care își prestează serviciul, care își
vând forța de muncă angajatorilor privați sau entităților publice ca angajați , dintre cei prestați
ca lucrători. Dar acesta nu este singurul lucru, nu există un regim general pentru primii, cei
cunoscuți în termeni generali drept funcționari publici. Ba mai mult, nici măcar pentru
serverele Administrației Publice Naționale.

Este din anul 1958 când, în această țară, ca o consecință a transformărilor politico-
sociale survenite, abordarea și analiza problemelor de serviciu public în contextul global al
reformei instituționale necesare a statului a început cu un anumit criteriu tehnic. . care apoi
apare. În anul 58 trebuie să începem să stabilim etapele care, mai întâi odată cu Constituția
din 1961 și apoi cu promulgarea LCA, au conturat regimul serviciului public din Venezuela. În
acel an a început procesul de reformă administrativă, care are certificatul de naștere în
Raportul Herbert Emmerich, pregătit pentru Administrația de Asistență Tehnică a ONU. La
scurt timp, prin Decretul nr. 287 din 27.06.1958 a luat ființă Comisia de Administrație Publică
(CAP), organizație asupra căreia a căzut pentru un anumit timp procesul de reformă
administrativă, a cărei lucrare este cuprinsă în două volume[i] din interes neîndoielnic nu doar
istoric, ci şi de validitate conceptuală.

Prin Decretul nr. 28 din 04/09/1969 CAP a fost atribuit Cordiplanului. Decretul nr. 103
din 23.07.1969 dă în vigoare Regulamentul PAC, iar Decretul nr. 141 din 17.09.1969 creează
Consiliile de reformă administrativă și Birourile de coordonare a reformei administrative. La
13.05.1970 a fost emisă instrucțiunea RA-1 a Președintelui Republicii, privind orientările
generale ale Reformei Administrative în Administrația Publică Națională.

În 1974, odată cu schimbarea guvernului, procesul de reformă a fost restructurat.

CAP își pierde valabilitatea și se înființează Comisia ad-onorem pentru Studierea Reformei
Cuprinzătoare a Administrației Publice, a institutelor, prin Decretul nr. 11 din 22.03.1974
(M.O. nr. 30358 al aceluiași data).
 6

În cele din urmă, în acest nesfârșit proces de restructurare și reînnoire, este creată
Comisia Prezidențială pentru Reforma Statului (Copre).

Sub aspect specific, CAP și-a văzut munca concretizată odată cu promulgarea la
14.11.1960 a Regulamentului de administrare a personalului pentru funcționarii naționali ai
Guvernului (RAPSGN), conform Decretului nr. 394 (GO). Nr.26406 din 14.11.1960), care
constituie antecedentul imediat al LCA și care cuprinde instituțiile sale fundamentale. Își
exprimă caracterul temporar „până la emiterea unor reglementări privind Cariera
Administrativă” (Prima luare în considerare). Se stabilește că cea mai înaltă autoritate este
Președintele Republicii (art. 1). Lucrătorii și cei supuși unor legi speciale sunt exceptați de la
sfera sa de aplicare. Se aplică tuturor persoanelor care prestează servicii agențiilor
Guvernului Național și ale institutelor autonome cu normă întreagă sau cu jumătate de normă
(art. a 2-a). În art. 3, se stabilește că funcția Publică se va desfășura prin programarea
adecvată a activităților care sunt specificate. Stabilește că miniștrii și președinții institutelor
autonome au responsabilitatea dezvoltării Serviciului Public în departamentele respective, în
conformitate cu prevederile CAP, care, până la aprobarea LCA, va acționa ca organ central
de îndrumare și coordonează funcția personalului guvernamental național (art. a 4-a). Sunt
stabilite atribuțiile șefilor Direcției de personal (art. a 5-a și a 6-a). Definește ceea ce se
înțelege prin sistemul de Administrare a Personalului (art. 7). Califică cine sunt salariații de
liberă alegere și numire și stabilește un sistem de selecție competitiv pentru asigurarea
restului posturilor (art. 8, 9 și 10). Se referă la cine trebuie să facă numirile (art. al 11-lea).
Stabilește termenul de probă (art. 12), precum și evaluarea eficienței prin evaluare periodică
(art. 13º). Are în vedere un sistem de instruire (art. al 14-lea).

În același an 1960, PAC a introdus un proiect LCA în fața camerelor legislative,

aprobat în prima discuție în Camera Deputaților și discutat în Comisia de Afaceri Sociale. În
1967 a fost reluată discuția cu modificările propuse de comisie, dar a fost suspendată la
introducerea unui nou proiect, care a început să fie discutat la 08.06.1970, aprobat de Senat
la 29.06.1970. La 25.08.1970 camerele au sancționat proiectul, care a fost promulgat la
09.03.1970 și publicat în GO. Nr 1428 din vineri 09.04.1970.

Deci, până la implementarea LCA, este un drum lung parcurs, dar așa cum spune un
autor: „Legea carierei administrative nu este, totuși, o normă complet inovatoare în sistemul
venezuelean, în sensul că îi lipsesc precedentele istorice. , dar pe care l-am putea considera
constituie punctul culminant al unui lung proces instituțional. Pe de o parte, anterior acestui
 7

text legal, existau o serie de norme de reglementare, răspândite într-o serie de norme juridice
și, pe de altă parte, statute ale unor categorii de funcționari.”

RELAȚIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CU ADMINISTRAȚIA PRIVATĂ

Administrația publică este o ramură din domeniul mai larg al administrației. Se poate
spune că administrația publică este o specie în timp ce administrația este un gen. Termenul
„administrare” este substantivul derivat din verbul „administra”, care, la rândul său, este o
combinație a latinului ad + ministrare care înseamnă „a servi”. El Dicționarul spune că „a
administra” înseamnă a gestiona sau a direcționa; in asa fel incat administratia inseamna ca
direcția afacerilor.

Cuvântul „public”, în raport cu administrația, a căpătat o conotație aparte: înseamnă

„guvernamental”, sau al guvern . Prin urmare, administrația publică conduce treburile
guvernamentale la toate nivelurile, de stat și local. În acest sens, direcția tuturor activităților
din afara acestei clasificări, cum ar fi firmele comerciale private și altele funcții , corespund
domeniului administrației private.

Asemănări și diferențe

Asemănări:

 Când într-una organizatie, oamenii actioneaza impreuna pentru a atinge scopuri

comune, aspecte legate de organizatie vor fi mereu prezente. planificare ,
organizare, management personal , relaţiile de muncă şi alte componente tipice ale
actiune administrativa.

 Pentru rezolvarea de probleme administrative , anumite principii ale caracter general

care includ: Diviziunea de munca , organizarea functiilor si responsabilitatilor, reguli
de planificare, programare şi buget , controale contabile și alte aspecte care sunt
utile în toate tipurile de administrare și adaptabile la particularitățile fiecărei
organizații.

Diferențe:

 Administrația publică este un ansamblu de puteri, organizare, personal și metode care

se ocupă cu îndeplinirea voinţei celor Stat . Administrația privată, la rândul ei, este a
sistem căruia îi pasă organizarea , personalul și metodele legate de realizarea
obiectivele de afaceri și obținerea unor marje de profit adecvate eficiența costurilor .
 8

 Ideea populară este că administrația guvernamentală este „birocratică”, caracterizată

prin documentație, influență și indolență, iar unii mai subliniază că necesită cheltuieli
inutile, este ineficient, lent și procedural. Omologul acestui lucru este afacerea , care
aparent este eficientă, rapidă în procedurile sale și poate prezenta performanțe în
concordanță cu profitabilitatea.

 El puterea publică asigură servicii sociale pentru întreaga comunitate. Multe dintre
aceste servicii sunt intangibile, pentru care publicul consumatorul nu plătește taxe.

 Scopul guvernului este de a oferi serviciu tuturor comunitatea care caută bunăstarea
colectivă, salvgardarea acesteia instituţiilor şi urmărirea continuităţii serviciilor.

 Dimpotrivă, administrația privată, guvernată de profitul care trebuie obținut, deservește o

parte sau un sector al societatea .

 Administrația publică se caracterizează prin reglementări rigide, care nu pot schimba

voința. The responsabilitatea în fața Executivului și amestecul acestuia, controalele și
aplicarea legile de către instanţele şi tribunalele din puterea judiciară , sunt caracteristici
care conferă administrației publice o mică asemănare cu afaceri private.

 Acțiunea de procesul politic are o influență mai mare și directă asupra administrației
publice, chiar și atunci când Politicile publice afectează și administrația privată.

 Există o tendință mai mare în administrator public să aibă grijă de ceea ce al lui acțiunile
sunt conforme cu cerințele legale și de reglementare. În cazul sectorului privat, acesta
consultă și „coduri și reglementări” pentru a proceda într-un alt scop, nu pentru a ști ce
urmează să facă, ci pentru a găsi o modalitate de a face ceea ce se propune fără a fi
sancționat. Cu alte cuvinte, legile servesc administratorului public să știe: Ce ar trebui să
facă, iar administratorului privat: Ce nu trebuie să facă.

LEGE ADMINISTRATIVA
Definitii:
Potrivit lui Larez (1998): Este definită ca ramură a dreptului public intern, care
cuprinde regulile sistemului juridic pozitiv și principiile jurisprudenței și doctrinei aplicabile
structurii și funcționării administrației.
 9

Pentru Gordillo (2002): Este o ramură a dreptului public care studiază exercitarea
funcției administrative și protecția judiciară existentă împotriva acesteia.

Brewer (2006) consideră dreptul administrativ drept „acea ramură a dreptului public
care reglementează subiectele juridice sau persoanele juridice care alcătuiesc statul;
Administrația Publică ca complex organic al acestor persoane juridice de stat, organizarea și
funcționarea acestora; exercitarea funcției administrative în cadrul funcțiilor statului;
activitatea administrativă, întotdeauna de natură sublegală, desfășurată de organele
persoanelor juridice de stat în exercițiul unor funcții de reglementare sau administrative, sau
cea desfășurată de persoane fizice pe care legea le-a autorizat în acest sens, regimul și
controlul acesteia; și raporturile juridice care se stabilesc între persoanele juridice de stat sau
cele care desfășoară activitate administrativă și cele administrate, care modelează formele
activității administrative.”

REGIMUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Niveluri ale administrației publice:
1. Administrația Publică Națională
Este guvernată de prevederile Legii organice a administrației publice, această lege
creată în scopul extinderii și organizării administrației statului ținând cont de organizarea și
competența puterilor publice, stabilite în Constituție în mod descentralizat, reglementând
politici administrative și stabilirea standardelor de bază privind arhivele și evidențele publice.

Administrația Publică este o organizație care este alcătuită din persoane (entități)
juridice de stat și organele acestora, conform prevederilor Legii organice a administrației
publice art. 15.

2.Administrația Publică Centrală

Potrivit articolului 45 din Legea organică a administrației publice, organele de
conducere cele mai înalte ale administrației publice centrale sunt: Președintele Republicii,
Vicepreședintele executiv, Consiliul de Miniștri, miniștrii și viceminiștrii sau viceminiștrii.
Sunt organe consultative superioare ale Administrației Publice Centrale, Procuratura
Generală, Consiliul de Stat, Consiliul de Apărare al Națiunii, cabinetele sectoriale și
cabinetele ministeriale.
 10

3. Administrare descentralizată:
Descentralizarea Administratiei Publice se desfasoara pe principiul simplitatii in
procedurile administrative, din acest motiv a fost creata Legea Simplificarii Procedurilor
Administrative din 1999, s-a dorit in mod special sa dezvolte, in detaliu, principiul simplificarii
in vederea raționalizarea procedurilor desfășurate de persoane în fața Administrației Publice,
pentru îmbunătățirea eficienței, utilitatea și rapiditatea acestora, precum și reducerea
cheltuielilor de funcționare1 .
Articolul 30 LOAP „Cu principiul aprofundării democrației și creșterii eficienței și eficacității
conducerii Administrației Publice, puterile și serviciile publice pot fi descentralizate de la
Republică către state și municipii, precum și de la state și municipii, în conformitate cu cu
Constituția Republicii Bolivariane Venezuela și Legea.

4. Entități de descentralizare funcțională:

Se clasifică în institute autonome, societăți de stat, societăți-mamă, fundații de stat și
asociații și societăți civile ale statului.

4.1. institute autonome

Sunt organizații oficiale cu personalitate juridică, finanțate de stat, această cifră este
creată cu scopul de a le face performanța mai agilă atunci când vine vorba de a oferi soluții,
fără a fi nevoie să recurgă la un nivel central (nu depind de decizii de Miniștri sau Consiliul de
Miniștri)
De exemplu, INCE și INVIC, adică ele constituie un model de descentralizare
administrativă.
Pentru că se bucură și de autonomie în gestionarea resurselor, sunt supuși raportării
la Controlorul General al Republicii.
Înființarea sa este prin lege încă din Constituția din 1961 și este în sarcina
Legislativului.

4.2 Companiile de stat

Artă. 100 din LOAP „Societățile de stat sunt societăți comerciale în care Republica,
statele, districtele metropolitane și municipiile sau oricare dintre entitățile descentralizate
funcțional la care se face referire în prezenta lege, singure sau în comun, au o participare
mai mare de cincizeci la sută. a capitalului social.

1
 11

4.3 Companiile-mamă
Potrivit art. 105 din LOAP, operațiunea se referă la legătura existentă a mai multor
companii de stat din același sector și acestea pot fi create de Președinte, Guvernatori și
Primari.

4 .4 Fundații de stat
Potrivit art. 108 din LOAP, Fundațiile sunt organizații care funcționează cu bunuri ale
statului (mai mare de 50%), care sunt considerate de utilitate publică, datorită caracterului lor
artistic, științific sau literar, de exemplu Centrul Simón Bolívar.

4.5 Asociații și societăți civile de stat

Potrivit LOAP, în acest caz participarea statului este în calitate de Asociat sau
membru cu o contribuție de cincizeci la sută sau mai mult din capital, acestea trebuie să fie
autorizate de Președintele Republicii, prin decret sau prin hotărâre. emise de ierarhie maximă
descentralizată funcţional.

5. Administrația Publică de Stat

Statele sunt entități autonome, cu personalitate juridică deplină, obligate să păstreze
independența, suveranitatea și integritatea națională și să respecte Constituția Republicii.
Această autonomie politică, administrativă, juridică și fiscală își are limitele în Constituție, în
ceea ce privește exercitarea aptitudini.
Potrivit art. 160 din CNRBV, administrarea Statelor corespunde guvernatorilor,
conducerea acestora va fi supravegheata de Controlorul de Stat, functiile legislative vor fi in
sarcina Consiliului Legislativ, Consiliile de planificare si coordonare a politicilor publice vor
actiona pentru coordonarea politicilor de descentralizare. .

6. Administraţia Publică a Districtelor Metropolitane

Districtele metropolitane apar atunci când două sau mai multe municipalități doresc
să se unească fie pentru a împărtăși aceeași activitate economică, socială sau fizică. Ele pot
fi din aceeași entitate federală sau diferită, care vor fi evaluate de Adunarea Națională, de
exemplu Districtul Metropolitan Caracas. (format din Statul Miranda și Districtul Capitală).
Administrarea Districtelor Metropolitane se va realiza ținând cont de condițiile populației, de
dezvoltarea economică și socială, conform art. 172 CNRBV, puterile metropolitane vor fi
asumate de organele de conducere ale districtului metropolitan respectiv.
 12

7. Administrația Publică a Municipiilor:

Administrarea municipiilor îi revine Primarului, controlul și monitorizarea veniturilor și
cheltuielilor îi revine Controlorului municipal, care se bucură de autonomie organică conform
Legii organice a regimului municipal, puterea legislativă îi revine consiliului format din
consilieri.

Reglementări legale care o guvernează:

Constituția din 1999 conține un amplu titlu IV referitor la „Puterea Publică, ale cărei
reguli se aplică tuturor organelor care exercită Puterea Publică așa cum este indicat în
articolul 136: în repartizarea sa verticală sau teritorială (Puterea Municipală, Puterea de Stat
și Puterea Națională); și la nivel național, în repartizarea sa orizontală (Legislativ, Executiv,
Judiciar, Cetățean și Electoral).
Pentru dezvoltarea principiilor constituționale referitoare la Administrația Publică, a
fost emisă Legea Organică a Administrației Publice (denumită în continuare LOAP), care,
după cum se arată în articolul 1 al acesteia, are ca scop general:
1. Stabilește principiile și bazele care guvernează organizarea și funcționarea Administrației
Publice;
2. Stabilește principiile și liniile directoare de organizare și funcționare a Administrației
Publice Naționale și a administrației descentralizate funcțional;
3. Reglementează angajamentele managementului;
4. Crearea de mecanisme de promovare a participării și controlului asupra politicilor; și
5. Stabiliți reglementări de bază privind dosarele și evidențele publice.

OBIECTE ȘI PRINCIPII CARE ȘI GĂSAT ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

ACTUALĂ
Dintre principiile legate de Administrația Publică se remarcă cele care sunt
comune tuturor organelor care exercită Puterea Publică, dintre care trebuie menționate:
principiul legalității, principiul răspunderii funcționarilor și a statului și principiul scopului
publicului. Administrare.

1. Principiul legalității .
Primul principiu referitor la Administrația Publică și la toate organele statului în general
este principiul legalității care decurge din articolul 137 din Constituție, care prevede:
 13

„Constituția și Legea vor defini atribuțiile organelor care exercită Puterea Publică, cărora
le trebuie să se desfășoare activitățile pe care le desfășoară.”

Într-un stat de drept precum cel organizat prin Constituția din 1999, activitățile contrare
legii sunt supuse atât controlului jurisdicției constituționale (articolul 334), cât și al jurisdicției
contencios-administrative (articolul 334), al cărui instanțele le pot anula.
În raport cu Administrația Publică, LOAP exprimă formal principiul, legându-l de
concurență, pentru care precizează și ierarhia izvoarelor de drept aplicabile Administrației,
astfel:

Articolul 4. Administrația publică este organizată și acționează în conformitate cu

principiul legalității, prin care atribuirea, repartizarea și exercitarea competențelor sale sunt
supuse Constituției Republicii Bolivariane din Venezuela, legilor și actelor administrative cu
caracter normativ emise în mod formal iar în prealabil în condiţiile legii, să garanteze şi să
protejeze libertăţile publice pe care regimul democratic le consacră poporului.

Principiul legalității, în plus, este guvernat ca principiu pe care se întemeiază

Administrația Publică, definită ca „deplină supunere față de lege și drept” (art. 141), și este
una dintre misiunile fundamentale ale organelor Puterea cetățeană, constând în asigurarea
„aplicarii principiului legalității în toată activitatea administrativă a statului” (articolul 274).

În plus, articolul 8 din LOAP include prevederea articolului 7 din Constituție și

precizează că „toți funcționarii administrației publice au obligația de a respecta, de a pune în
aplicare și de a pune în aplicare Constituția”. Prin urmare, toată autoritatea derivă din și
trebuie executată în conformitate cu Constituția.

2. Principiul responsabilității funcționarilor:

Al doilea principiu fundamental care guvernează toate organele statului, adică cele
care exercită Puterea Publică, și bineînțeles, pentru Administrația Publică, este cel
reglementat în articolul 139 din Constituție, care cuprinde o altă normă tradițională a
constituționalismului nostru este principiul răspunderii individuale a funcționarilor publici în
exercitarea Puterii Publice. Această regulă prevede că:

Exercitarea puterii publice atrage răspunderea individuală pentru abuzul sau derivarea
puterii ori pentru încălcarea prezentei Constituții sau Legii.
 14

Același principiu este repetat în articolul 8 din LOAP, în raport cu funcționarii

„administrației publice”. În aceste cazuri, în conformitate cu articolul 10 din LOAP, și fără a
aduce atingere dreptului de acces la justiție stabilit în Constituție (art. 26) și legea,
persoanele ale căror drepturi ale omului au fost încălcate sau lezate printr-un act sau ordin al
unui funcționar public se pot adresa, direct sau prin reprezentantul acestora, în fața
Ministerului Public pentru ca acesta să exercite acțiunile care ar fi oportun să facă. efectivă
„răspunderea civilă, de muncă, militară, penală, administrativă sau disciplinară” suportată de
respectivul funcționar. De asemenea, aceștia se pot adresa Avocatului Poporului pentru ca
acesta să îndemne Ministerul Public să exercite aceste acțiuni și, în plus, pentru ca Avocatul
Poporului să solicite Consiliului Moral Republican să adopte măsurile care pot fi aplicate în
privința acestor funcționari cu legea.

Chiar și în sensul posibilității de pretindere a răspunderii, LOAP stabilește principiul

răspunderii, prevăzând în articolul 11 al său că autoritățile și funcționarii Administrației
Publice trebuie „să dea seama de atribuțiile pe care le îndeplinesc în termenele și condițiile
stabilite de lege. "

3. Principiul răspunderii patrimoniale a statului

Una dintre inovațiile importante din Constituția din 1999 privind regimul general al
exercițiului Puterii Publice este prevederea expresă a principiului răspunderii patrimoniale a
statului, adică a persoanelor juridice de stat, practic cea care rezultă din repartizarea.
verticala Puterii Publice (Republici, State si Municipalitati); pentru daunele și pierderile
cauzate de funcționari în exercitarea atribuțiilor lor.

Articolul 140: Statul va răspunde financiar pentru prejudiciile suferite de persoane asupra
oricăror bunuri și drepturi ale acestora, cu condiția ca prejudiciul să fie imputabil funcționării
Administrației Publice.

Acest principiu este reiterat în articolul 14 din LOAP, care: chiar dacă în mod impropriu la
dispoziție și răspunderea patrimonială ar fi cea a „Administrației Publice”, atunci când
aceasta nu este subiect de drept sau persoană juridică. Administrația Publică, de fapt, nu
poate fi responsabilă deoarece nu este subiect de drept; Responsabilitatea revine
persoanelor juridice teritoriale, politice de stat (Republici, State și Municipalități), sau
descentralizate (de exemplu, institute autonome) pe care Constituția le include în expresia
„Stat”.
 15

La rândul său, articolul 3 din LOAP prevede că „obiectivul principal” al organizării și

funcționării Administrației Publice este acela de a da eficacitate principiilor, valorilor și
normelor consacrate în Constituție și, mai ales, așa cum se arată în art. 19 din Constituție,
„garantează tuturor oamenilor, în conformitate cu principiul progresivității și fără nicio
discriminare, exercitarea și exercitarea inalienabile, indivizibile și interdependente a
drepturilor omului”.

Administrația Publică, adaugă articolul 5 din LOAP, trebuie să asigure persoanelor fizice
efectivitatea drepturilor lor atunci când se referă la aceasta, în plus, trebuie să aibă printre
obiective îmbunătățirea continuă a procedurilor, serviciilor și beneficiilor oferite de serviciile
Administrația Publică, conținutul acesteia și standardele de calitate corespunzătoare.

Principiile activității administrației publice:

Potrivit articolului 141 din Constituție, Administrația Publică se întemeiază pe
„principiile onestității, participării, vitezei, eficacității, eficienței, transparenței, răspunderii și
răspunderii în exercitarea funcției publice, cu deplină supunere față de lege și drept”.
Aceleași principii sunt repetate în articolul 12 din LOAP prin precizarea că activitatea
Administrației Publice se va desfășura pe baza principiilor menționate mai sus.
1. Principiul simplității : Articolul 12 din LOAP prevede că simplificarea procedurilor
administrative va fi sarcina permanentă a organelor și entităților Administrației
Publice, precum și suprimarea celor care sunt inutile, totul în conformitate cu
principiile și normele stabilite de legea corespunzătoare. Acest principiu are ca scop
raționalizarea procedurilor desfășurate de persoanele fizice în fața Administrației
Publice, îmbunătățirea eficienței, relevanța și utilitatea, pentru a obține o mai mare
viteză și funcționalitate în acestea; reducerea cheltuielilor de exploatare; obține
economii bugetare; acoperirea deficiențelor fiscale și îmbunătățirea relațiilor
Administrației Publice cu cetățenii.
2. Principiul general al informației (Internet). Pentru a respecta principiile stabilite în
LOAP, acesta prevede (art. 12) că organele și entitățile Administrației Publice trebuie
să utilizeze noile tehnologii dezvoltate de știință, precum mijloace electronice,
informatice și telematice, pentru organizarea, funcționarea și relația cu oamenii.
Pentru a face acest lucru, fiecare organ și entitate a Administrației Publice trebuie să
înființeze și să mențină o pagină pe Internet, cu toate informațiile care sunt
considerate relevante (misiune, organizare, proceduri, reglementări care o
reglementează, servicii prestate).
 16

3. Principiul publicității actelor generale. Toate regulamentele, hotărârile și actele

administrative cu caracter general emise de Administrația Publică trebuie publicate,
fără excepție, în Monitorul Oficial al Republicii, după caz, în mediul oficial de
publicare al Statului, Districtului Metropolitan sau corespondent. Municipiul (art. 13).
Regula cuprinde principiul general al începerii eficacității actelor administrative cu
efecte generale (normative) sau cu caracter general (destinate diverselor subiecte de
drept), supuse publicării în Monitorul Oficial.
4. Principiul supunerii față de planuri, scopuri și obiecte. Organismele și entitățile
Administrației Publice, în funcționarea lor, trebuie să fie supuse politicilor, strategiilor,
scopurilor și obiectivelor stabilite în planurile strategice și angajamentele de
management respective. De asemenea, trebuie să adere la activitatea desfășurată
de unitățile administrative de suport tehnic și logistic și să se adapteze la cea a
acestora (art. 19).
5. Principiul eficacității . Entitățile Administrației Publice trebuie să urmărească
respectarea efectivă a obiectivelor și scopurilor stabilite în standarde, planuri și
angajamente de management; (artă. 19); precum și evaluarea și controlul
performanței instituționale și a rezultatelor obținute (art. 189.
6. Principiul adecvării mijloacelor financiare în scopuri . Alocarea resurselor către
organele și entitățile Administrației Publice trebuie să fie strict ajustată la cerințele
operațiunilor acestora pentru atingerea scopurilor și obiectivelor acestora. În orice
caz, funcționarea Administrației Publice trebuie să tindă spre utilizarea rațională a
resurselor umane, materiale și bugetare. (artă. 20). Pe de altă parte, articolul 21 din
LOAP stabilește dimensiunea și structura organizatorică a organelor și entităților
Administrației Publice trebuie să fie proporționale și consecvente cu scopurile și
scopurile care le-au fost atribuite, precum și să propună utilizarea rațională a
resursele statului.
7. Principiul privatizării. În cazurile în care activitățile organelor și entităților
Administrației Publice, în exercitarea atribuțiilor publice care prin natura lor o permit,
sunt mai economice și mai eficiente prin conducerea sectorului privat sau a
comunităților, activitățile respective trebuie transferate. acestora, în condițiile legii,
Administrația Publică rezervându-și supravegherea, evaluarea și controlul
performanței și rezultatelor gestiunii transferate (art. 20)
8. Principiul coordonării: Potrivit articolului din LOAP, activitățile desfășurate de
organele și entitățile Administrației Publice trebuie să aibă ca scop atingerea
scopurilor și obiectivelor statului, pentru care acestea trebuie să își coordoneze
acțiunile sub principiul organicului. unitate.
 17

9. Principiul cooperării: În conformitate cu principiul articolului 136 din Constituție,

Administrația Publică Națională, cea a Statelor, cea a Districtelor metropolitane și
cea a Municipiilor trebuie să colaboreze între ele și cu celelalte ramuri ale Puterilor
Publice în realizarea scopurilor statului (art. 24).
10. Principiul loialității instituționale: Articolul 25 din LOAP prevede că aceștia trebuie
să acționeze în conformitate cu principiul loialității instituționale și, în consecință,
trebuie:
 Respectați exercitarea legitimă a atribuțiilor lor.
 Luați în considerare, în exercitarea propriilor puteri, toate interesele publice
implicate.
 Furnizează altor administrații informațiile de care au nevoie despre activitatea pe
care o desfășoară în exercitarea propriilor atribuții.
 Asigură, în sfera proprie, cooperarea și asistența activă de care alte administrații
le pot cere pentru exercitarea atribuțiilor lor.

Principii referitoare la concurență:

1. Obligativitatea competenței: aceasta este inalienabilă, nedelegabilă, neprelungită și
nu poate fi relaxată prin nicio convenție, cu excepția cazurilor prevăzute expres de
legi și alte acte normative (art. 26)
2. Incompetență și nulitate: Orice activitate desfășurată de un organ vădit incompetent
sau uzurpată de cineva lipsit de autoritate publică este nulă de drept și efectele ei vor
fi considerate inexistente (art. 26 LOAP). Astfel, se reflectă principiul stabilit în
articolul 138 din Constituție, potrivit căruia „Toată autoritatea uzurpată este
ineficientă și actele ei sunt nule”.
3. Atribuirea generică de competență: În situația în care o dispoziție legală sau
administrativă acordă competență unui organ sau entitate a Administrației Publice
fără a determina unitatea administrativă competentă, se înțelege că exercitarea
acesteia corespunde unității administrative cu competență în materie. și teritoriul, al
celui de-al doilea nivel ierarhic al organismului sau entității respective (art. 27).
4. Abaterea de competență: LOAP stabilește următoarele mecanisme de abatere de
competență: descentralizare, deconcentrare, încredințare a conducerii, delegare și
avocație.
5. Soluționarea conflictelor de puteri: Atunci când un organ care judecă o chestiune
este considerat incompetent, acesta trebuie să sesizeze acțiunile celui pe care îl
consideră competent în materie. Dacă acest ultim organ este considerat
 18

incompetent, chestiunea trebuie soluționată de organul ierarhic superior comun

ambelor (art.44).
Principii legate de organizarea administrativă:
1. Rezerva legală în atribuirea dreptului de proprietate asupra puterii organizatorice: În
conformitate cu articolul 15 din LOAP, organele și entitățile Administrației Publice se
creează, se modifică și se elimină de către titularii puterii organizatorice în
conformitate cu prevederile Constituției și Legea. Prin urmare, proprietatea asupra
puterii organizaționale poate fi atribuită doar prin Constituție sau prin lege. În ceea ce
privește Constituția, aceasta atribuie Adunării Publice Naționale, atribuindu-i
competența generică de a legifera „în materie de competență națională”.
2. Proprietatea pentru organizarea Administrației Publice Naționale Centrale: În fapt, în
conformitate cu prevederile articolului 236, ordinal 20 din Constituție, este de
competența Președintelui Republicii, Consiliului de Miniștri, să stabilească numărul,
organizarea și competența ministerelor și a altor organe ale Administrației Publice
Naționale, precum și organizarea și funcționarea Consiliului de Miniștri, în cadrul
principiilor și orientărilor stabilite prin legea organică corespunzătoare.
3. Cerințe pentru crearea și modificarea organelor și entităților: În orice caz, articolul 16
din LOAP prevede că crearea organelor și entităților administrative trebuie să fie
supusă următoarelor cerințe:
 Indicarea scopului său și delimitarea puterilor sau atribuțiilor sale.
 Determinarea formei sale organizatorice, a amplasării acesteia în structura
Administrației Publice și a repartizării sale funcționale și administrative.
 Prognoza posturilor bugetare si a creditelor necesare functionarii acestuia.
1. Principiul Prognozei Financiare: Nu pot fi create organisme noi care le dublează pe
cele existente dacă, în același timp, competența lor nu este suprimată sau restrânsă
corespunzător. (artă. 16).
2. Principiul simplității și transparenței organizației administrative: trebuie să prevadă
înțelegerea, accesul, apropierea și participarea persoanelor într-un mod care să le
permită să-și rezolve problemele, să fie asistate și să primească informațiile de care
au nevoie prin orice mijloace (art. 22).
3. Principiul ierarhiei: Organele Administraţiei Publice trebuie să fie ordonate ierarhic şi
raportate în conformitate cu repartizarea verticală a competenţelor la niveluri
organizatorice. Organele ierarhice inferioare sunt supuse conducerii, supravegherii si
controlului organelor superioare ale Administratiei Publice cu competenta in materia
respectiva (art. 28) LOAP.
 19

Administratorul, îndatoririle, drepturile și garanțiile acestuia din urmă:

Administrat: subiect pasiv al Administrației; Sunt persoane fizice supuse jurisdicției
statului, în regimurile democratice, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în regimurile
totalitare, cei administrați și-au ales anterior administratorii, care nu sunt altceva decât
conducătorii lor, deși, în puține țări, revocabile până la sfârșitul funcțiile lor.

Drepturi, îndatoriri și garanții ale administratului:

1. Principiul Administrației Publice în Serviciul Persoanelor: Potrivit articolului 5 din
LOAP, Administrația Publică va fi în slujba persoanelor, satisfacându-le nevoile și
îmbunătățind procedurile și serviciile, în conformitate cu politicile stabilite pentru
eficacitatea obiectivelor pe care Administrația Publică trebuie să o aibă cu privire la
această chestiune, trebuie remarcat că Constituția Republicii Bolivariane Venezuela
în articolul 144 reiterează și întărește ceea ce este menționat în articolul 5 din LOAP.
2. Garanții pe care Administrația Publică trebuie să le ofere Persoanelor fizice:
Conform articolului 6 (LOAP), acesta corespunde în detaliu principiului simplificării
întrucât aceste garanții au scopul de a raționaliza procedurile desfășurate de
persoanele fizice în fața Administrației Publice, de a îmbunătăți eficiența, relevanța
acestora. și utilitate în vederea realizării unei mai mari viteze și funcționalitate în
acestea, reducerea cheltuielilor de funcționare, obținerea de economii bugetare,
acoperirea insuficiențelor fiscale și îmbunătățirea relațiilor Administrației Publice cu
cetățenii, precum și dezvoltarea activității acesteia, precum și a organizării acesteia.
3. Drepturile persoanelor fizice în relațiile cu Administrația Publică: Fiecare cetățean
are dreptul, în momentul în care se derulează o procedură administrativă, de a fi
informat despre procesarea acesteia și care este funcționarul care efectuează
procesul; În plus, persoana poate solicita originalul și o copie sigilată a documentului
procesat și poate accesa fișierele, conform prevederilor Constituției Bolivariane a
Venezuelei; Administrația Publică este obligată să trateze persoanele cu respect și
respect, precum și să protejeze drepturile persoanelor în acest proces. Persoana
fizică are dreptul de a epuiza căile de atac administrative prin mijloace administrative
și judiciare pentru a-și apăra interesele împotriva acțiunilor sau omisiunilor
Administrației Publice, în condițiile prevăzute de lege.

CONCLUZIE
Actele administrative constituie o parte esențială a administrației publice, pentru
realizarea obiectivelor pe care aceasta își propune să le atingă, Dreptul Administrativ fiind o
ramură a Dreptului care urmărește să asigure societatea prin servicii publice pentru
 20

satisfacerea nevoilor comunității . Actele administrative sunt instrumente utilizate de

activitatea administrativă.

Pentru a înțelege mai bine conceptul de Administrație Publică, Lino Fernández

spune: Expresia acte administrative se referă la activitatea statului care exercită una dintre
funcțiile fundamentale precum funcția administrativă, a cărei manifestare de voință se traduce
printr-un ansamblu de acte de administrare. , pentru a-și atinge scopurile politice, juridice,
economice și sociale. În sens larg, actul administrativ se aplică tuturor tipurilor de manifestări
ale activității subiecților administrației publice; și în sens strict, înțelege și cuprinde
„Manifestările voinței statului de a crea efecte juridice”, în special acestea din urmă, cu un
sens mai restrâns și mai specific, constituie adevărata axă a dreptului administrativ .

BIBLIOGRAFIE
 http://www.monografias.com/trabajos66/administracion-publica-privada/
administracion-publica-privada.shtml

 http://www.emagister.com/frame.cfm?
id_centro=58571070052151576752556869654566&id_curso=1000000596&id_segm
ento=3&id_categ=451&id_busqueda=2326374
 21

 Culegere de Studii Juridice Curtea Supremă de Justiție, Caracas, Venezuela 2002.

 Constituția Republicii Bolivariane Venezuela, Caracas Venezuela 1999.
 Legea organică a administrației publice, Caracas, Venezuela, 2009