USAMV

Facultatea de Horticultura

Managementul Sistemelor în Agricultura sustenabila

Agricultura sustenabilă - Principii

Masterand,
Dobre Angelica Viorica
 Introducere

Agricultura ocupă un loc important în economia României și are perspective considerabile de

dezvoltare în context european, datorită condițiilor pedoclimatice favorabile și potențialului
în sfera producției ecologice

Agricultura industrială, mecanizată și chimizată nu a reușit să rezolve problemele alimentare

ale lumii. Încă există pe planeta noastră deficit de hrană și extrem de multe contradicții
datorate celor două lumi existente: cea săracă și cea bogată, cea cu foame și cea cu
supraconsum.

Agricultura sustenabilă se dorește a fi un ,,sistem viu,, de tipul ecosistemului, exemplul și

modelul ei constituindu- l insăși natura.
 Capitolul 1
1.1 Agricultura sustenabilă

Definiție

Agricultura sustenabilă reprezintă acel tip de agricultură în care metodele folosite nu

dăunează mediului înconjurător, protejeaza și menține în echilibru toate ecosistemele ,
participând la conservarea resurselor naturale. Deasemenea conceptul de sustenabilitate
susține comunitățile de oameni, protejează animalele și arată respect pentru tot ce reprezintă
mediul înconjurător.

Fig 1 Ecosisteme naturale

Principiile pe care se bazează agricultura ecologică sunt universale, dar ele trebuiesc
adaptate în funcție de condițiile pedoclimatice, de resurse și nu în ultimul rând de tradițiile
locale.

Principiul - Protecția mediului

Mediul înconjurător este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă,
fiind susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor
sale componente. Aşa cum reiese din literatură, această noţiune nu este definită într-un
mod unitar, ambiguitatea termenului fiind consecinţa conotaţiei date în diverse domenii -
ştiinţele naturii, arhitectură, urbanism, drept etc.
 Spre exemplu, ecologii văd ,,mediul” un ansamblu format din comunităţile biologice şi
factorii abiotici (sau altfel spus ansamblul de elemente şi echilibre de forţe concurente, de
natură diversă, care condiţionează viaţa unui grup biologic.

Sunt şi definiţii mai cuprinzătoare, de exemplu - mediul înconjurător este ,,reprezentat de

mulţimea factorilor naturali şi artificiali, de ordin biologic, fizico-chimic şi social,
capabili să influenţeze direct sau indirect starea componentelor abiotice şi biotice ale
biosferei”.

Alte definiţii au în vedere elemente comune precum: viaţa omului, calitatea vieţii şi fiinţa
umană.

Mediul ca obiect de protecţie juridică trebuie însă analizat aşa cum diferite acte normative
îl definesc (legi naţionale, reglementări internaţionale). I

În opinia reprezentanţilor UE, mediul înconjurător este definit ca fiind ,,ansamblul de

elemente care în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de
viaţă ale omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimţite”. Un element de noutate în
această definiţie este acela că mediul este considerat un bun care aparţine întregii
colectivităţi şi, drept consecinţă, acesta nu poate fi lăsat spre folosire la întâmplare. În
legislația națională mediul este definit ca ,,ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale
Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele
naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile
materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi
sănătatea omului”.

Principiul - Calitatea mediului

Solul este considerat ca un organism viu, complex, care interacționează strâns cu flora și
micoflora, fauna și microfauna care îl populează.

Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din integrarea
tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale, capabile să asigure o ambianţă
satisfăcătoare necesităţilor multiple ale vieţii omului. Cunoaşterea calităţii mediului implică
cunoaşterea şi analizarea unui număr mare de aspecte. De exemplu, referitor la calitatea
aerului se fac aprecieri asupra prezenţei unor gaze, substanţe solide, hidrocarburi, conţinutul
în unele elemente chimice, substanţe organice, anorganice, iar exprimarea este în g/m3 ,
mg/m3 , %, prin indici de calitate şi indice general de poluare.

Calitatea apelor se exprimă prin gradul de impurificare cu diferite substanţe, prin starea
naturală a apelor respective şi prin indicatori chimici şi biologici.

Calitatea solurilor se apreciază după contaminarea cu diferite substanţe, producţiile obţinute,

diminuarea producţiilor.

Principiul - Nu poluării mediului

Deteriorarea mediului presupune ,,alterarea caracteristicilor fizicochimice şi structurale ale

componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversităţii sau productivităţii
biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra
calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea
resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea
necorespunzătoare a teritoriului),,. Prin poluant se înţelege ,,orice substanţă, preparat sub
formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiaţie
electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică
echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale,
iar poluarea reprezintă introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce
prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o
deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri
legitime

Principiul - Protecţia mediului

Ca noţiune, protecţia mediului înconjurător a fost şi este de cele mai multe ori asociată
fenomenului de poluare, dar în realitate conţinutul acestei noţiuni este mult mai cuprinzător.
Protecţia mediului are în vedere următoarele acţiuni: gospodărirea raţională a resurselor,
evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii, evitarea poluării mediului precum,
reconstrucţia ecologică a acestuia. Măsurile de protecţie a mediului trebuie să
cuprindă ,,instituirea unei obligaţii, stabilirea unor condiţii speciale şi stipularea unor
interdicţii privind utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea şi combaterea poluării
mediului şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale asupra elementelor sale
componente. Toate aceste măsuri au un sigur scop şi anume cel de menţinere a echilibrului
ecologic în vederea asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor
viitoare.

Dezvoltarea durabilă. Omul utilizează resursele naturale în vederea satisfacerii nevoilor sale
strict biologice, dar şi pentru crearea mijloacelor de transformare a mediului în funcţie de
dezvoltarea economico-socială. Pentru a garanta dezvoltarea socio-economică durabilă este
necesar să se asigure conservarea resurselor şi a serviciilor produse de acestea în limitele de
toleranţă a componentelor sale – dezvoltare durabilă -.

Principiul - Respectă sănătatea consumatorilor

În agricultura alternativă se pune accent pe intervențiile omului, fără a agresa natura. În acest
sens culturile reprezintă ecosisteme create de către om în a căror exploatare se aplică
principiul ecologic fundamental care se referă la interrelația existentă între ,, a trăi, ,,a se
hrăni,, și a construi hrană pentru alte ființe vii.

Fig 2 Recoltarea de produse ecologice

O nutritie sanatoasa este vitala pentru mentinerea sanatatii si prevenirea bolilor.

Alimentele organice, datorita faptului ca sunt de inalta calitate nutritiva, pot juca un rol
important in promovarea sanatatii umane.

Fructele si legumele cultivate organic, produc substante nutritive din soluri sanatoase,
pentruca bolile sunt combatute prin metode ecologice si nu conventionale. Astfel produsele
agricole contin mai multi nutrienti, fier, magneziu, vitamina C si antioxidanti. De asemenea
produsele ecologice sunt mai echilibrate in aminoacizi esentiali.

Animalele crescute in sistem ecologic au o mai buna stare de sanatate, si un risc scazut de a fi
purtatori de boli, precum Encefalopatia spongiforma la bovine (ESB)
In prelucrarea produselor alimentare ecologice, aditivii, aromele si amelioratorii sunt
interzisi. Produsele ecologice au fost evaluate in mod constant pentru a avea gust mai bun.
Mai mult decat atat, alimentele organice au calitati nutritive imbunatatite, prin cresterea
cantinutului de vitamina C.

Agricultura ecologica este un sistem de productie care sustine sanatatea solurilor,

ecosistemelor si oamenilor. Ea se bazeaza pe procese ecologice, biodiversitate si cicluri
adaptate la conditiile locale. Agricultura ecologica combina traditia, inovarea si stiinta. De
asemenea promoveaza relatiile corecte si o buna calitate a vietii toturor celor implicati.
Principiul corectitudinii

Agricultura ecologică a apărut şi se dezvoltă pe relaţii care asigură corectitudinea cu privire la

mediul comun şi şansele vietii. Corectitudinea este caracterizată de echitate, respect, justiţie
şi solidaritate până la sfârşitul lumii, atât în rândul oamenilor, cât şi în relaţiile lor cu alte
fiinţe vii. Acest principiu subliniază faptul că cei implicaţi în agricultura ecologică ar trebui
să gestioneze relaţiile umane într-un mod care să asigure echitatea, la toate nivelurile şi între
toţi participanţii la procesul de producţie - fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori,
comercianţi şi consumatori. Agricultura ecologică ar trebui să asigure tuturor celor implicaţi,
o calitate bună a vieţii şi posibilitatea de a contribui la siguranţa alimentară şi la reducerea
sărăciei. Aceasta are scopul de a produce suficiente alimente şi alte produse de bună calitate.
Acest principiu prevede ca animalelor să li se asigure condiţii şi oportunităţi de viaţa conform
cu cerinţele lor fiziologice, de comportament natural şi bunăstare. Resurse naturale şi de
mediu, care sunt folosite pentru producţie şi consum trebuie gestionate corect din punct de
vedere ecologic şi social şi menţinute la un nivel corespunzător nevoilor generaţiilor viitoare.
Corectitudinea presupune sisteme de producţie, distribuţie şi de comerţ care sunt deschise şi
echitabile şi necesită costuri reale de mediu şi sociale.

Principiul precauţiei

Agricultura ecologică este gestionată într-o manieră responsabilă şi de precauţie pentru a

proteja sănătatea şi bunăstarea generaţiilor actuale şi viitoare şi a mediului înconjurător.
Agricultura ecologică este un sistem dinamic de viaţă, care răspunde cerinţelor şi condiţiilor
interne şi externe. Practicienii din agricultura ecologică pot îmbunătăţi eficienţa şi creşte
productivitatea, dar acest lucru nu trebuie să pericliteze sănătatea şi bunăstarea. În consecinţă,
noile tehnologii trebuie să fie evaluate şi metodele existente revizuite. În cazul înţelegerii
incomplete a ecosistemelor şi a agriculturii, trebuie să fim foarte atenţi. Acest principiu
prevede că precauţia şi responsabilitatea sunt preocupările cheie în managementul,
dezvoltarea şi alegerea tehnologiei în agricultura ecologică. Este, de asemenea, necesar ca
ştiinta să asigure că agricultura ecologică este sănătoasa, sigură şi corectă din punct de vedere
ecologic. Cu toate acestea, numai cunoaşterea ştiinţifică nu este suficientă. Experienţa
practică, înţelepciunea acumulată şi cunoştinţele tradiţionale şi indigene oferă soluţii valabile,
testate de timp

Agricultura naturală este un sistem agroecologic de interes local care, după Fukuoka
(1978), se bazează pe patru măsuri distincte:

NU lucrări adânci ale solului! Agricultorii cred că aratul este o lucrare esenţială pentru
afânarea solului. În agricultura naturală, afânarea pământului se face prin penetrarea lui
de către rădăcinile plantelor şi prin activitatea microorganismelor, animalelor mici şi a
râmelor;

NU îngrăşăminte chimice sau compost preparat! În orice fermă vegetală, o parte din
elementele nutritive esenţiale se pierd din sol şi, mai devreme sau mai târziu, terenul
respectiv sărăceşte. În agricultura naturală sunt admise doar metodele şi mijloacele de
conservare a fertilităţii solului pe seama activităţii plantelor şi animalelor;

NU combatere buruieni prin lucrări mecanice sau erbicide! Buruienile sunt componente
esenţiale ale lanţurilor trofice şi au un rol important în refacerea fertilităţii solurilor. Ca
atare, buruienile trebuie menţinute la un nivel corespunzător pragului de dăunare şi nu
combătute integral;

NU chimicale! Una din problemele mari ale agriculturii contemporane este intensificarea
atacului de boli şi dăunători. Inspirându-se din natură, unde toate componentele sale,
inclusiv prada şi prădătorii, 30 sunt într-un echilibru perfect, Fukuoka recomandă
cultivarea de plante viguroase şi creşterea de animale rezistente la boli şi dăunători. Din
categoria sistemelor agricole naturale fac parte şi agricultura forestieră şi sistemele
agricole de tip permaculture.
 Concluzii

Agricultura durabilă presupune utilizarea științifică, armonioasă a tuturor componentelor

tehnologice specifice : lucrările solului, rotația culturilor, fertilizare, irigare, combaterea
bolilor și dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, creșterea animalelor, stocarea,
prelucrarea și utilizarea rezidurilor din activitățile agricole, etc pentru realizarea de
producții fără a afecta mediul înconjurător. Utilizarea durabilă a solului implică
menținerea celor trei funcții ecologice ale acestuia:

• Producția de biomasă

• Filtrarea, tamponarea, transformarea materiei și a apei pătrunse în sol, pentru

asigurarea circuitului acestora în natură

• Habitat pentru organisme.

Starea mediului ambiant și utilizarea eficientă a resurselor naturale influențează

condițiile de creștere economică, nivelul și calitatea vieții populației.
 Bibliografie

Viorica Bălan, Tehnologia plantelor horticole, București, 2004

https://www.scribd.com/document/121810549/Sisteme-de-Agricultura-Agricultura-Durabila

https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/11/ANEXA-SNDDR-2030.pdf

http://www.biotehnologii.usamv.ro/images/pdf/ecologie.pdf